duminică, 7 noiembrie 2021

 4. /10 NOIEMBRIE 2021 - ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI


A: PLĂCINTE

Plăcintă cu praz (reţetă bulgărească)

·       1 pachet foi plăcintă BELLA (Bulgaria);

·       1 ceaşcă ulei;

·       6 fire praz (partea albă);

·       1 vârf cuţit boia de ardei dulce;

·       1 vârf cuţit de piper măcinat;

·       1 lingură pătrunjel uscat strivit;

·       Sare

Se curăţă prazul, se spală, se toacă mărunt şi se înăbuşă cu o parte din ulei şi puţină apă până când se înmoaie.

Se ia de pe foc şi se adaugă pătrunjelul, boiaua de ardei, piperul şi sarea.

Foile de plăcintă BELLA se aşază într-o tavă tapetată cu ulei. Fiecare foaie se stropeşte cu ulei încălzit. După 3 – 4 foi de plăcintă se pune un rând de umplutură.

Ultima foaie se unge deasupra cu uleiul rămas.

Se coace într-un cuptor care a fost încălzit înainte până la 180 grade Celsius până ce se rumeneşte.

 

 

B: SALATE

Salată de iarnă

·       1 sfeclă roşie;

·       1 ridiche;

·       1 măr;

·       1 morcov;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       Ulei;

·       Oţet;

·       Hrean

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoarea mică sfecla, ridichea, mărul şi morcovul.

Se amestecă cu uleiul, oţetul, sarea, piperul şi hreanul ras pe răzătoarea mică.

Atentie, nu puneţi mult hrean dacă nu vreţi să plângeţi. Puteţi avea această stare şi în timpul raderii pe răzătoare a hreanului.

 

C: SOSURI

Sos de ceapă

·       75 g ulei;

·       400 g ceapă;

·       50 g făină;

·       2 g boia ardei dulce;

·       50 g bulion tomate;

·       100 ml oţet diluat cu apă;

·       1 g piper;

·       Sare

Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.

Se adaugă făina şi se călesc puţin împreună.

Se stinge cu boia de ardei şi bulion diluat cu 400 ml apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.

Se pasează sosul prin sită, se potriveşte gustul cu sare şi piper măcinat, apoi se adaugă puţin oţet diluat cu multă apă (100 ml) şi se mai fierbe 10 minute.

 

D. BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME

Supă de linte

·       250 – 300 g linte;

·       1 lingură ulei;

·       1 lingură făină;

·       1 ceapă;

·       2 foi dafin;

·       Cimbru;

·       Sare

Lintea aleasă şi spălată se pune în oală.

Peste ea se toarnă circa 3 litri apă rece şi se lasă până a doua zi când se pune la fiert cu aceiaşi apă.

Când este pe jumătate fiartă se adaugă sarea, foile de dafin şi cimbrul.

Între timp în uleiul încins se pune făina, iar când aceasta începe a-şi schimba culoarea se adaugă ceapa.

După câteva minute de fierbere şi când lintea este complet fiartă se răstoarnă aceste ingrediente în oală lăsând să mai fiarbă puţin împreună.

Înainte de a se servi se scot foile de dafin şi se îndepărtează.

         

 

 

E. MÂNCĂRURI

Varză dulce călită

·       1 varză circa 1 kg;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare,

·       Mărar

După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se sărează şi se frământă puţin cu mâna.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.

După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.

 

F. DULCIURI

Mere umplute cu orez

·       4 mere mari frumoase

·       ½ pahar orez

·       4 linguri zahăr

·       Coajă de lămâie

·       Zahăr vanilat

·       Puţină sare

Se fierbe orezul pe jumătate, în apă clocotită cu puţină sare.

          Se scurge bine, apoi se fierbe mai departe într-un sirop preparat din 4 linguri zahăr şi 4 linguri apă.

          Se scobesc merele de miez, se amestecă miezul cu orezul însiropat în care se adaugă coaja rasă de lămâie şi zahărul vanilat.

          Cu acest amestec se umplu merele, se rumenesc la cuptor ½ ore, se pudrează cu zahăr vanilat şi se servesc reci.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr