5. /10 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
OVIDIU GENARU
Biografie
GENARU Ovidiu (pseudonimul lui Ovidiu Bibire), se naste la 10 nov. 1934, Bacau.
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul lui Constantin Bibire, ospatar, si al Mariei (n. Vasile).
Absolva liceul la Bacau (1953) si Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti (1957). Prof. de gimnastica la Scoala Sportiva din Bacau (1957-l966); redactor la revista Ateneu (1966-l974); prof. la Institutul Pedagogic din Bacau (1974-l980); muzeograf la Casa memoriala „G. Bacovia" din Bacau (1980-l989).
Debutul nesemnificativ dintr-o placheta editata de Casa de Creatie din Bacau (1959) este urmat de cel adevarat, din Luceafarul (1963); debut editorial cu volum de versuri Un sir de zile (1966). A semnat si cu pseudonimul Ovidiu Codrin.
A mai publicat volum de poeme Nuduri (1967), Tara lui pi (1969), Patimile dupa Bacovia (1972), Bucolice (1973), Elogii (1974), Goana dupa fericire (1974), Madona cu lacrimi (1977), Poeme rapide (1983), Flori de cimp (1984) si Am mai vorbit despre asta (1986), precum si volum de proza Week-end in oras (1969), Fidelitate (1977), Iluzia cea mare (1979) si Cafeneaua subiectelor (1980). Ca autor dramatic (La margine de paradis, 1976; Viata particulara - jucata si sub titlul Vieti paralele- 1977; Exercitii de forta si echilibru, 1980) a fost jucat indeosebi de teatrele din Moldova. A tradus, in colab., din scrierile lui VladimirHolan. Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi (1972; 1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (1974).
Poet al extazelor suave in primele volume, Ovidiu Genaru se converteste in cele de maturitate la melancolia provinciala, tratata cu rafinament si ironie. Prozatorul e abil, dar fara anvergura, marcat de o prejudecata meliorista in rezolvarea conflictelor, iar dramaturgul se tine in umbra acestuia, reluindu-i problematica si subiectele. Un debut fara pregnanta, pierdut in conventio-nalitatea exultanta si tematica a anilor '60, este Un sir de zile (1966), pe care poetul il va sterge din bibliografia sa memorabila, cu prilejul antologiei Patimile dupa Bacovia (1972). Volumul urmator, Nuduri (1967), izbuteste sa personalizeze, intr-o retorica atinsa de febra im-nica, un sentiment beatitudinal si inaugural al lumii, exaltind starea ei virginala („Nedeflorata e lumea in calea poetului"). De aici incolo, traiectul lui Ovidiu Genaru devine o evolutie ondulata, atingind cind notele inalte, patetice, ale sintaxei imnodiale, cind pe cele joase, domestice, ale reveriei melancolice, intr-un ritm care-si are recurenta sa, chiar daca una imprevizibila. Dupa inca un volum. Tara lui pi (1969), aflai in trena extatica a celui de dinainte, poezia declina brusc in Patimile dupa Bacovia spre elegia confortabila si rafinata a nostalgiilor provinciale.
De la sintaxa exultantei, poetul se indreapta spre o retorica a blazarii, devenind - dintr-un suav oficiant al erosului. cu un registru de patimi ce se consuma in senzatia matinala si incandescenta- un tehnician al melancoliei, cu reveriile amenintate de o tandra autoironie. Poemului de elan, ce traia atit din beatitudinea senzatiei, cit si din injectia ardenta a retoricii, i se substituie poemul de recluziune, multumit sa administreze nostalgiile domestice. Schimbarile de registru sint adevarate conversiuni lirice,in care fondul de latente al poetului a fost stimulat de o revelatie din afara. Mutatiile se produc sub presiunea unui catalizator si au un efect imediat, rupind poezia lui Ovidiu Genaru in doua directii divergente. Impulsionata si directio-nata de revelatii succesive, disponibilitatea lui Ovidiu Genaru face ca intre cele doua stadii ale poeziei sale sa existe o falie evidenta, de nu chiar o evolutie paralela a tentatiei imnice si a celei melancolice. Doua poetici, reprezentind poli opusi in sensibilitatea si predispozitia vizionara a veacului, par a fi prezidat convertirile lui Ovidiu Genaru: Saint-John Perse si Bacovia. Sub fascinatia celui dintii, impingind la simulari extatice si la crize de ferventa retorica, s-au inchegat atit Nuduri si Tara lui pi, cit si Elogii (1974). un volum mai degraba de comanda entuziasta decit de sentiment liber (si el sters din lista volumelor reprezentative cu prilejul aceleiasi antologii). Din celalalt impuls, caruia i s-a taiat nota agonica, infernala si cosmaresca, s-au nascut Patimile dupa Bacovia si Bucolice (1973). el gi-rind. partial, si Goana dupa fericire (1974).
De regula, primul volum al fiecarui stadiu cel in care revelatia e mai proaspata si mai presanta e mai unitar, emanciparea poetului aducind cu sine si o pierdere de intensitate a starii si de coerenta a poeticii. Tara lui pi e o simpla anexa manierista a Nudurihr, iar Elogii reprezinta de-a dreptul caderea in manufactura a formulei exultante. Cam aceeasi ramine mecanica evolutiei si in celalalt stadiu, unde elementele de tehnica si de regie devin preponderente in raport cu cele de substanta si viziune. Provincia lui Ovidiu Genaru e mai aproape de cea a lui Petre Stoica decit de cea exasperanta a lui Bacovia", ridicata si ea mai degraba din nostalgii desuete si recluziuni inocente decit din anxietati si crispari. Rarefiata deja in Bucolice, melancolia lui Ovidiu Genaru devine un stil compozitional in Goana dupa fericire, unde poetul vegheaza ..sa intre in sala de dans si melancolia altor veacuri", traind din distilarea nostalgica a memoriei. Madona cu lacrimi (1977) reia firul exaltant
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul lui Constantin Bibire, ospatar, si al Mariei (n. Vasile).
Absolva liceul la Bacau (1953) si Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti (1957). Prof. de gimnastica la Scoala Sportiva din Bacau (1957-l966); redactor la revista Ateneu (1966-l974); prof. la Institutul Pedagogic din Bacau (1974-l980); muzeograf la Casa memoriala „G. Bacovia" din Bacau (1980-l989).
Debutul nesemnificativ dintr-o placheta editata de Casa de Creatie din Bacau (1959) este urmat de cel adevarat, din Luceafarul (1963); debut editorial cu volum de versuri Un sir de zile (1966). A semnat si cu pseudonimul Ovidiu Codrin.
A mai publicat volum de poeme Nuduri (1967), Tara lui pi (1969), Patimile dupa Bacovia (1972), Bucolice (1973), Elogii (1974), Goana dupa fericire (1974), Madona cu lacrimi (1977), Poeme rapide (1983), Flori de cimp (1984) si Am mai vorbit despre asta (1986), precum si volum de proza Week-end in oras (1969), Fidelitate (1977), Iluzia cea mare (1979) si Cafeneaua subiectelor (1980). Ca autor dramatic (La margine de paradis, 1976; Viata particulara - jucata si sub titlul Vieti paralele- 1977; Exercitii de forta si echilibru, 1980) a fost jucat indeosebi de teatrele din Moldova. A tradus, in colab., din scrierile lui VladimirHolan. Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi (1972; 1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (1974).
Poet al extazelor suave in primele volume, Ovidiu Genaru se converteste in cele de maturitate la melancolia provinciala, tratata cu rafinament si ironie. Prozatorul e abil, dar fara anvergura, marcat de o prejudecata meliorista in rezolvarea conflictelor, iar dramaturgul se tine in umbra acestuia, reluindu-i problematica si subiectele. Un debut fara pregnanta, pierdut in conventio-nalitatea exultanta si tematica a anilor '60, este Un sir de zile (1966), pe care poetul il va sterge din bibliografia sa memorabila, cu prilejul antologiei Patimile dupa Bacovia (1972). Volumul urmator, Nuduri (1967), izbuteste sa personalizeze, intr-o retorica atinsa de febra im-nica, un sentiment beatitudinal si inaugural al lumii, exaltind starea ei virginala („Nedeflorata e lumea in calea poetului"). De aici incolo, traiectul lui Ovidiu Genaru devine o evolutie ondulata, atingind cind notele inalte, patetice, ale sintaxei imnodiale, cind pe cele joase, domestice, ale reveriei melancolice, intr-un ritm care-si are recurenta sa, chiar daca una imprevizibila. Dupa inca un volum. Tara lui pi (1969), aflai in trena extatica a celui de dinainte, poezia declina brusc in Patimile dupa Bacovia spre elegia confortabila si rafinata a nostalgiilor provinciale.
De la sintaxa exultantei, poetul se indreapta spre o retorica a blazarii, devenind - dintr-un suav oficiant al erosului. cu un registru de patimi ce se consuma in senzatia matinala si incandescenta- un tehnician al melancoliei, cu reveriile amenintate de o tandra autoironie. Poemului de elan, ce traia atit din beatitudinea senzatiei, cit si din injectia ardenta a retoricii, i se substituie poemul de recluziune, multumit sa administreze nostalgiile domestice. Schimbarile de registru sint adevarate conversiuni lirice,in care fondul de latente al poetului a fost stimulat de o revelatie din afara. Mutatiile se produc sub presiunea unui catalizator si au un efect imediat, rupind poezia lui Ovidiu Genaru in doua directii divergente. Impulsionata si directio-nata de revelatii succesive, disponibilitatea lui Ovidiu Genaru face ca intre cele doua stadii ale poeziei sale sa existe o falie evidenta, de nu chiar o evolutie paralela a tentatiei imnice si a celei melancolice. Doua poetici, reprezentind poli opusi in sensibilitatea si predispozitia vizionara a veacului, par a fi prezidat convertirile lui Ovidiu Genaru: Saint-John Perse si Bacovia. Sub fascinatia celui dintii, impingind la simulari extatice si la crize de ferventa retorica, s-au inchegat atit Nuduri si Tara lui pi, cit si Elogii (1974). un volum mai degraba de comanda entuziasta decit de sentiment liber (si el sters din lista volumelor reprezentative cu prilejul aceleiasi antologii). Din celalalt impuls, caruia i s-a taiat nota agonica, infernala si cosmaresca, s-au nascut Patimile dupa Bacovia si Bucolice (1973). el gi-rind. partial, si Goana dupa fericire (1974).
De regula, primul volum al fiecarui stadiu cel in care revelatia e mai proaspata si mai presanta e mai unitar, emanciparea poetului aducind cu sine si o pierdere de intensitate a starii si de coerenta a poeticii. Tara lui pi e o simpla anexa manierista a Nudurihr, iar Elogii reprezinta de-a dreptul caderea in manufactura a formulei exultante. Cam aceeasi ramine mecanica evolutiei si in celalalt stadiu, unde elementele de tehnica si de regie devin preponderente in raport cu cele de substanta si viziune. Provincia lui Ovidiu Genaru e mai aproape de cea a lui Petre Stoica decit de cea exasperanta a lui Bacovia", ridicata si ea mai degraba din nostalgii desuete si recluziuni inocente decit din anxietati si crispari. Rarefiata deja in Bucolice, melancolia lui Ovidiu Genaru devine un stil compozitional in Goana dupa fericire, unde poetul vegheaza ..sa intre in sala de dans si melancolia altor veacuri", traind din distilarea nostalgica a memoriei. Madona cu lacrimi (1977) reia firul exaltant
(„O, ce zile frumoase, nicicind lumina nu picura-n maslini mai dulce decit atunci cind prastia si lancea se odihnesc in iarba!*) |
tragindu-l intr-un spatiu livresc, jumatate antic, jumatate autohton, cu entuziasme de plai ce imping poemele in stilistica paradisiaca: „Albinele mari ca bourii pasc floarea de nu ma uita / Cerul e chiar podul casei", in vreme ce Poeme rapide (1983) il reinnoada pe cel dezabuzat, taind reveriilecu foarfeca ironiei. Flori de cimp (1984) sint un jurnal donjuanesc, istoria amorurilor fiind refacuta cu detasare, prin impletirea senzatiilor cu nostalgia si a notatiei cu ironia. Am mai vorbit despre asta (1986) e un volum de confluenta a liniilor divergente de dinainte, fara ca acestea sa se ciocneasca propriu-zis intre ele, ci raminind in cicluri de sine statatoare. Ramas in umbra poetului, prozatorul nu se bazeaza pe inventia epica, romanele lui Ovidiu Genaru dind impresia unor improvizatii de virtuozitate. Abordind stari de criza, aiente la evolutia interioara a personajelor, fara a fi neaparat psihologice, ele propun o viziune meliorista, rezolvind, de regula, frustrarile - sentimentale sau sociale -prin reintegrare.
Dintr-o criza sentimentala iese eroul din Week-end tn oras (1969), pe cind cel din Fidelitate (1977) se vede reabilitat in pragul mortii. Un anumit schematism e, de asemenea, evident in constructia romanului: un simpatizant comunist ajuns la inchisoare din pripeala istoriei si greselile primului val de activisti e cautat si readus la viata de ilegalistul pe care in tinerete l-a ajutat in actiunile sale. Pentru batrin'c cam tirziu, caci reabilitarea il omoara fericit, dar fata batrina, care nu voise sa se dezica de tata in vremurile de restriste, asa cum a facut fratele ei, se reapuca de studiu si de idila cu salvatorul. Iluzia cea mare (1979) atinge actualitatea sociala si politica, dar izoleaza conflictul intre mentalitati schematizate - un activist, o burgheza -. fara a se angaja in radiografia sociala. Schite de virtuozitate si simple bruioane epice cuprinde Cafeneaua subiectelor (1980). intre proza si teatru exista mai mult decit simple incidente, cel din urma fiind de fapt doar o transpunere scenica a romanelor (La margine de paradis e Fidelitate dramatizata, iar Viata particulara e prefigurarea Iluziei celei mari). Pe cit de in umbra poc tului sta prozatorul, pe atita sta dramaturgul in umbra prozatorului.
OPERA: Un sir de zile. Versuri, Bucuresti, 1966; Nuduri. Versuri, Bucuresti, 1967; Tara Ini pi, versuri. Bucuresti, 1969; Weekend in oras. Roman. Bucuresti, 1969; Patimile dupa Bacovia, versuri. Bucuresti, 1972 (ed. II, postfata de R. C. Cristea, 1986); Bucolice, versuri. Iasi, 1973; Elogii. Poezii, Bucuresti, 1974; Goana dupa fericire, versuri, Bucuresti, 1974; La margine de paradis, in Teatrul. nr. 5, 1976; Madona cu lacrimi. Poezii, Cluj-Napo-ca, 1977; Fidelitate. Roman, Iasi, 1977; Viata particulara, in Teatrul, nr. 7, 1977; Iluzia cea marc. Roman. Bucuresti, 1979; Cafeneaua subiectelor. Schite, Iasi, 1980; Exercitii de forta si echilibru, jucata de Teatrul dramatic .,G. Bacovia". Bacau. in stagiunea 1980/1981; Poeme rapide, lasi. 1983; Flori de cimp. Poezii, Bucuresti, 1984: Am mai vorbit despre asta, versuri. Iasi, . Traduceri: VI. Holan. Noapte cu Hamlet. Versuri, in colab. cu D. Sesanu, cuvint inainte de O. Genaru, Bucuresti. 1974. |
REFERINTE CRITICE: M. N. Rusii. Utopica, 1969; I. Constantin. Despre poeti, 1971: P. Poanta. Modalitati ; Al. Piru, Poezia, II; M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; E. Barbu, O istorie; D. Laurentiu, Eseuri asupra starii de gratie, 1976; M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; Gh. Grigur-cu, Poeti; D. Cristea, Faptul de a scrie, 1980; C. Livescu. Scene din viata imaginara, 1982; E. Simion. Scriitori, IV; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986. |
Anchetarea Unei Lacrimi
I s-a cerut sa se legitimeze: nu avea acte
A fost intrebata cu ce a gresit si ea a ridicat din umeri
"Recunoaste ca traiesti in concubinaj cu diversi indivizi" a zbierat acuzarea
"Provii din ras sau din plans?"
"Nu-mi cunosc parintii" a raspuns lacrima
si grefierul a notat in procesul verbal: origine dubioasa
"Innoptezi in cartierele orasului nostru si nu
esti inregistrata in cartea de imobil" a spus procurorul
"Prezenta dumitale tulbura viziunea reala
si produce igrasie umana" a adaugat judecatorul
"Lacrima Lacrima si mai cum?"
"Nu sunt casatorita" a raspuns modest lacrima "Sunt disponibila…"
"E o tarfa si o stricata" s-a auzit murmurul salii
"sa recunoasca deschis ce cauta printre noi"
"Pastrati liniste" a ordonat clopotelul
"Numeste-ti unul doi trei martori" o indemna avocatul
"Nu vreau sa ma apar sunt nevinovata" a raspuns lacrima
"Daca tot te afli aici te acuz din principiu" a spus procurorul
Adio Si Roua
Viata înlocuita cu altceva.
Morminte calde pe cer.
Îngerul meu pazitor
ma pedepseste cu fier.
O mâna întinsa de tine
stârneste adieri de cantalup.
Dragostea noastra sub cheie
de jder si de lup.
Nu te plimb în caleasca si nu
te iau în balansoir
lumea nu ne cunoaste
nu ne spune bonsoir
Caci fiind în pustiu locul acela
e nedefinit în corp
ca si sufletul.
Oarba si orb.
De zile cu femeie la mijloc
nu ma mai satur nu.
Ultimul Ovidiu al fantasmelor
ultima tu.
Seara cade ca ghilotina
taie plângeri si ziduri în doua.Pe scaunul absentei tale
Adio si roua.
IOANA BANTAȘ
Biografie
Ioana Bantaş s-a născut la 10 noiembrie 1937, Clocociov, judeţul Olt. Este fiica Mariei (născută Neaţă), muncitoare, şi a lui Ion Mustaţă, gestionar. După studiile liceale absolvite la Piteşti (1955), urmează Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1955-1960). A funcţionat ca învăţătoare şi profesoară de limba română în provincie, apoi în Bucureşti. A fost soţia poetului Cezar Baltag. Debutează în 1957, cu versuri, în „Tânărul scriitor”. Debutul editorial are loc în 1966, cu volumul de versuri Memorie de iulie, prefaţat de Al. Piru.
În primele poeme a fost identificată influenţa lui Nichita Stănescu, cel din O viziune a sentimentelor, dar se poate susţine şi că acestea sunt rodul sensibilităţii proprii, exprimată ca uimire şi extaz juvenil în faţa miracolelor cosmosului şi ale vieţii. Simbolul cu cea mai mare pondere ce apare aici, soarele (cu o întreagă constelaţie izotopică: cerul, zborul, aripa, părul despletit în vânt), se încarcă de semnificaţii personale: „memoria de iulie” se va clarifica ulterior ca temă majoră a poeziei spaţiului ancestral al autoarei.
Vertebra lui Yorick (1970) afirmă a doua temă structurantă a universului poeziei scrise de Bantaş, feminitatea, în ipostaza Penelopei şi a Euridicei, exercitând o funcţie apotropaică şi protectoare.
Scrisori către Orfeu (1972) dezvoltă aceste ipostaze. Neputincioasă în faţa arcanelor făpturii lui Orfeu, Euridice asumă, magic, misiunea de a-l apropria înglobându-l, „înfăşurat în hrana ochiului meu”. Tot acum, capătă consistenţă cealaltă temă, a memoriei, în care subzistă universul fabulos, mitico-magic al copilăriei: bunica „trecea precum leoaica / bătrână în amurg, / cu un popor de zâne / şi iepuri după ea”, Oltul – mag şi vrăjitor – „cu soare mă ungea, / cu şopârle mă lega” etc.
Scrisori către Orfeu (1972) dezvoltă aceste ipostaze. Neputincioasă în faţa arcanelor făpturii lui Orfeu, Euridice asumă, magic, misiunea de a-l apropria înglobându-l, „înfăşurat în hrana ochiului meu”. Tot acum, capătă consistenţă cealaltă temă, a memoriei, în care subzistă universul fabulos, mitico-magic al copilăriei: bunica „trecea precum leoaica / bătrână în amurg, / cu un popor de zâne / şi iepuri după ea”, Oltul – mag şi vrăjitor – „cu soare mă ungea, / cu şopârle mă lega” etc.
Acest spaţiu-timp originar reapare în Dimineaţa primigeniei (1980), unde abundă evocările de ritualuri: „dimineţile” morţilor, făcutul pâinii sau, pur şi simplu, mersul copilei ţărănci spre câmp, purtând pe cap coşul cu demâncare („Treceam aşa pe dealuri legănând / soarele copt în baniţă”). Totul – fiinţe, obiecte, gesturi – este învăluit într-un aer magic, de incantaţie. Primigenia, o ipostază a poetei-copil, reactualizează spaţiul-timpul auroral: „Jos era cerul verde strălucitor / şi unde călcam se aprindeau / sori minusculi, unde dormeam / se deschideau izvoare”.
Din acelaşi fond mitico-magic arhetipal se nutresc şi cele câteva povestiri publicate între 1969 şi 1975 în „Luceafărul”: Singură ploaia, Comana şi Duminică, Bunica. Aspiraţia către poezia meditaţiei abstracte (ciclul Cântece pentru numărul unu din Scrisori către Orfeu) este contrazisă de adevărata vocaţie a poetei, care rămâne lirica feminităţii (în ipostaza de iubită şi mamă) şi a copilăriei în decorul arhaic.
Moare la 7 decembrie 1987, Bucureşti
Opera
Memorie de iulie, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1966;
Poarta spre vid, Bucureşti, 1969;
Vertebra lui Yorick, Bucureşti, 1970;
Scrisori către Orfeu, Bucureşti, 1972;
Dimineaţa primigeniei, Bucureşti, 1980.
Memorie de iulie, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1966;
Poarta spre vid, Bucureşti, 1969;
Vertebra lui Yorick, Bucureşti, 1970;
Scrisori către Orfeu, Bucureşti, 1972;
Dimineaţa primigeniei, Bucureşti, 1980.
GEORGE ȚĂRNEA
Biografie
A fost fiul basarabeanului Grigore Țărnea și al oltencei Maria Țărnea - Isărescu[1][2]. S-a născut în Șirineasa, iar în acte a fost trecut Ghiorghe[2].
A urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele[3], iar apoi urmează cursurile Facultății de filosofie din București[4].
A fost căsătorit cu Marta Nora Țărnea, fost deputat, subsecretar de stat și secretar de stat, iar din căsătoria lor au rezultat patru copii: Alexandra (1966), Andrei Bogdan (1972), Marta Maria Georgia (1974) și Ioana Anca Bianca (1984)[2].
La 16 mai 1964 debutează în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție[2], dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească[4].
A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.
George Țărnea a murit la 2 mai 2003, la București.
· Premiul de creație originală „Vâlcea artistică”, ediția I pentru poezie, 1974
· Premiul de poezie pentru volumul Scrisori de fiecare zi, 1980 din partea Uniunii Scriitorilor Craiova
· Premiul Capri, 1991
· Diploma de excelență a Festivalului de cultură „Poarta sărutului” din partea Ministerului Culturii
· Diploma „Serile de la Badiceni”, Premiul național pentru poezie, 2001
· Premiul de excelență pentru toată activitatea literară, Societatea Academică „Titu Maiorescu”, 2002
· Premiul „Virgil Mazilescu”, 2003
· Păsările miresei, Ed. Literatorul Biblioteca Argeș (G.Tomozei) 1972
· Testamentele înțeleptului, Ed.Cartea Românească, București 1974
· Starea de iubire, Ed. Facla, Timișoara 1975
· Balade, Ed. Cartea Românească, București 1976
· Drumul domnului de rouă, Ed. Cartea Românească, București 1977
· Înalta fidelitate, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1977
· Baladă pentru vinul tînăr, Ed. Albatros, București 1980
· Cîntec pentru țara-om, Ed. Ion Creangă, București 1981
· Cartea Clara, Ed. Cartea Românească, București 1986
· "Anuar", Ed. Eminescu București 1989
· De ținut minte - Cartea necuprinsului, Ed. Tanera, București 1994
· Cartea cu iubiri secrete - 183 sonete, Ed. Tanera București 1994
· Poeme supărate rău, Ed. Helicon, Timișoara 1996
· Un abecedar bizar de purtat în buzunar, Ed. Enciclopedică, București 1997
· Legiada - Ghid artistic și turistic pentru spațiul euristic, Ed. Enciclopedică București 1998
· Declanșatorul de plăceri - carte eretică de erotică poetică, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
· Cartea Claudiană - Din pricina ta, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
· Cartea Iluminării - Rugăciuni și viziuni, Ed. Emia, București 2000
· Călimara goală și gândacul de bucătărie sau Cartea Suavă a Iubirii Definitive, Ed. Enciclopedică București 2001,
· Cartea cu ele cele din elegii - 101 Poeme antologice, cu o prefață de Eugen Negrici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
· Cartea inimii albastre - Gânduri și Elegii, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
· Ritualuri de împerechere, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2002
· "Exerciții de iubire" , Ed. Constrast, Bucuresti 2003
· Poeme supărate rău - Fals tratat scatologic de bună purtare, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2003
· Era muzicii lejere - Cântece de petrecanie, cu o prefață de Laurențiu Ulici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2003
· Exerciții de iubire, Ed. Contrast, București 2003 (postumă)
Balada Ultimei Iubiri
Strânge-mă-n braţe, iubito, strâge-mă tare,
Cum ai strânge un prunc, nu un aspru bărbat,
Pregătit de la prag pentru altă plecare
Şi-n al cărui văzduh alte clopote bat.
Eu nimic nu mai am din străvechea mea fire -
Nestatornică, rea şi pierdută-n poveşti,
Dar tânjesc, în sfărşit, după prima iubire,
Aşteptând-o să crească din cea care eşti.
Rugaciune de poet
Fa-mi Doamne rost de-o axioma
Mai rezistenta la purtat,
Sa pot razbi, din voma-n voma,
Cu optimismul prescurtat…
Ca-i prea pe dos ce se întâmpla
În lumea asta de consum.
Mi-au rasarit trei crini la tâmpla
Dar cum pot, Doamne, sa-mi asum
Nemasurata lor lumina –
Care nu pare-a scapata –
Fara o diploma divina
Semnata chiar de mâna ta
De-aceea te si-ntreb, Stapâne
A tot ce-i înca marginit,
Dupa uitare, cum ramâne
Cu partea mea de infinit ?
Scrisoare de bun ramas
Iubito, câta lume între noi
Numaratori de ploi din doi în doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut si cine a câstigat
De toate înlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celalalt
Sub cerul prea strain si prea înalt
Când am sa uit cum suna glasul tau,
Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi în doi
Iubito, câta lume între noi.
Poetul George Ţărnea
LAURENȚIU ELEODOR MIHĂILEANU, poet
Biografie
S-a nascut pe 10 noiembrie 1953, in Potlogi, Dambovita. A absolvit Facultatea de Chimie din Iasi in 1977. A colaborat cu Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Orasul.
Volume:
Pantofi de poet, poezie, 1998
Haituiri de suflet, poezie, 1999
Ioan al nimanui, proza, 2000
Dreptul la iarba, 2002
Ce daca?, teatru, 2007
In antologii:
Antologia de proza, 2002
Repetitie fara orchestra - Antologie de proza scurta romaneasca din Mileniul III, 2004
Colaborări:
Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Oraşul, LiterNet.ro, Respiro.net, Agora online, Pro Saeculum.ro, Suplimentul de marţi (Asalt, Constanta), Balada (Germania), Astrolabe (Tunisia).
Contact: lmcluj@yahoo.com, tel.0744-951501; 0364-114416.
Cluj-Napoca, 27 iul 2007 Laurenţiu Mihăileanu
Volume:
Pantofi de poet, poezie, 1998
Haituiri de suflet, poezie, 1999
Ioan al nimanui, proza, 2000
Dreptul la iarba, 2002
Ce daca?, teatru, 2007
In antologii:
Antologia de proza, 2002
Repetitie fara orchestra - Antologie de proza scurta romaneasca din Mileniul III, 2004
Colaborări:
Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Oraşul, LiterNet.ro, Respiro.net, Agora online, Pro Saeculum.ro, Suplimentul de marţi (Asalt, Constanta), Balada (Germania), Astrolabe (Tunisia).
Contact: lmcluj@yahoo.com, tel.0744-951501; 0364-114416.
Cluj-Napoca, 27 iul 2007 Laurenţiu Mihăileanu
Concesie
Mă numesc Acum, deşi fusesem Ieri.
Trecutul mi se scorojise ―
se descojea
şi-mi falsifica peisajele.
Era vulgar, nespălat, s-a căţărat
cu degete murdare pe acuarela lui
Serge Tissot, varsându-mi
întreg vermillonul pe pantaloni.
Să-mi fi dorit, oare,
alt Ieri,
alt câine, alte simpatii, haine?
Nu, nici gând, căci m-ar fi trădat
şi aceştia, cu siguranţă.
Păi irişii din staţia lui 101,
ei cui ar fi rămas?
Dar stima buchinistului de pe Eroilor?
Aş plânge după cameea de la gâtul Mariei.
Neîndoielnic, alt Ieri m-ar îmbolnăvi,
m-ar fărâmiţa ca pe frunza obosită.
Dar chingile timpului sunt numele,
după cum şi Ieri ascultă de Acum.
Tot aşa, un Ieri bine camuflat şi vinovat
ar fi strigat în lume tot ca pe mine.
Trecutul mi se scorojise ―
se descojea
şi-mi falsifica peisajele.
Era vulgar, nespălat, s-a căţărat
cu degete murdare pe acuarela lui
Serge Tissot, varsându-mi
întreg vermillonul pe pantaloni.
Să-mi fi dorit, oare,
alt Ieri,
alt câine, alte simpatii, haine?
Nu, nici gând, căci m-ar fi trădat
şi aceştia, cu siguranţă.
Păi irişii din staţia lui 101,
ei cui ar fi rămas?
Dar stima buchinistului de pe Eroilor?
Aş plânge după cameea de la gâtul Mariei.
Neîndoielnic, alt Ieri m-ar îmbolnăvi,
m-ar fărâmiţa ca pe frunza obosită.
Dar chingile timpului sunt numele,
după cum şi Ieri ascultă de Acum.
Tot aşa, un Ieri bine camuflat şi vinovat
ar fi strigat în lume tot ca pe mine.
În munți
Trupul meu îngheţat
zace-n ape adânci
şi clare —
raze calde-l luminează
uneori.
De culoarea lunii trupul
îmi tânjeşte după soare
afluenţi cu albie abruptă —
neîndurata lacului oglindă
să o unduie
s-o spargă —
trupul meu iasă afară
înfierbântă-se în lespezi
ori să piară.
Trupul — semn al meu
de aşteptare
undeva în munţi
sub ape clare.
zace-n ape adânci
şi clare —
raze calde-l luminează
uneori.
De culoarea lunii trupul
îmi tânjeşte după soare
afluenţi cu albie abruptă —
neîndurata lacului oglindă
să o unduie
s-o spargă —
trupul meu iasă afară
înfierbântă-se în lespezi
ori să piară.
Trupul — semn al meu
de aşteptare
undeva în munţi
sub ape clare.
Undeva în Pigalle
Alunecăm, alunecăm.
Ea nu recunoaşte
că-i băutoare de bere.
E portocaliu cu alb
ghidul de conversaţie
dar ce folos.
Observ, e iulie,
ei fugindu-i machiajul -
pe tâmplă are lipitori.
Unei cunoştinţe
i-aş povesti desigur multe.
Cu ea n-am făcut cunoştinţă.
Dar alunecăm, alunecăm,
de parcă m-ar obliga
să răsuflu printr-un pai.
Ea nu recunoaşte
că-i băutoare de bere.
E portocaliu cu alb
ghidul de conversaţie
dar ce folos.
Observ, e iulie,
ei fugindu-i machiajul -
pe tâmplă are lipitori.
Unei cunoştinţe
i-aş povesti desigur multe.
Cu ea n-am făcut cunoştinţă.
Dar alunecăm, alunecăm,
de parcă m-ar obliga
să răsuflu printr-un pai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu