5. /15 NOIEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
ALEXANDRU CIORĂNESCU
| Alexandru Ciorănescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alexandru Ciorănescu  |
| Născut | [1] Moroeni, Dâmbovița, România |
| Decedat | (88 de ani)[1] Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania |
| Părinți | Ion Ciorănescu[*] |
| Frați și surori | Ioan Ciorănescu Nicolae Ciorănescu Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu George Ciorănescu |
| Cetățenie |  România Franța |
| Ocupație | filolog[*] critic literar[*] istoric romanist traducător |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Alexandru Ciorănescu (n. ,[1] Moroeni, Dâmbovița, România – d. ,[1] Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania) a fost un autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil între 1946 și 1999. Frații săi au fost matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, scriitorul ziarist George Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu. Tatăl lor, Ion Ciorănescu, născut Cioranu, a fost institutor și director al școlii primare din comuna natală, autor al unor manuale foarte răspândite în epocă și promotor al învățământului special pentru școlile de surdomuți din România.
De altfel, Alexandru Ciorănescu, Alexandre Cioranescu și Alejandro Cioranescu sunt cele trei variante sub care același Alexandru Ciorănescu este bine cunoscut în România, Franța și Spania, și a semnat diferite lucrări de-a lungul timpului. În orașul Santa Cruz de Tenerife o strada poartă numele Alejandro Cioranescu în semn de omagiu și recunoștință față de unul dintre cei mai importanți istorici și geografi ai Insulelor Canare.[2]
Revine în România abia în anul 1991. Moare la 25 noiembrie 1999 în Insulele Canare, Spania.
Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu este absolvent al Liceului Spiru Haret din București în 1930. Licențiat în filologie română și franceză al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București în 1933, unde audiază cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga. În același an obține diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie din cadrul Arhivelor Statului.
În perioada 1934 - 1938 își pregătește teza de doctorat ca elev al Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses, după ce solicitase fără succes o bursă la Școala Română din Roma.
Audiază cursurile de literatură comparată ținute de Ferdinand Baldensperger la Facultatea de Litere și la Școala Normală Superioară din Paris, avându-i ca maeștri pe comparatiștii Paul Van Tieghem și Paul Hazard.
Devine doctor în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată L'Arioste en France. Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940).
Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de Istorie Universală din București (până la moartea lui Nicolae Iorga). Este numit Director literar la Editura Contemporană (1942 - 1945).
În aceeași perioadă este secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii și al Asociației culturale hispano-romane. A fost Inspector general al Artelor, funcționar în Direcția informației din ministerul Propagandei, membru al Comisiei de programe la Radiodifuziunea Română (1943 - 1946), respectiv director al Teatrului Municipal din București (1944 - 1945).
Obține numirea la lectoratul român de la Grenoble, dar nu poate pleca din țară din pricina autorităților militare germane, care refuză să-i acorde viza de tranzit. După armistițiul din august 1944 este câteva luni director al revistei Universul literar (1944 - 1945).
Sprijinit de aproximativ 300 de colaboratori și de ziarul Universul, întreprinde lucrări pregătitoare pentru editarea Enciclopediei Universul (1942 - 1945). Fișele întocmite pentru realizarea acestei lucrări, care trebuia să apară în 24 de volume și din care nu s-a publicat decât sumarul articolului de la litera A, s-au pierdut.
Revenit la Paris în calitate de consilier cultural al legației României (la începutul anului 1946) și destituit în 1947, ia decizia de a nu se mai întoarce în țară, nu înainte însă de a mai colabora cu Scrisori din Franța. Esențe franceze la revista Viața Românească (numărul 2, februarie, 1946).
După propriile mărturisiri: „Fusesem rechemat și destituit într'un moment în care cei doi copii ai mei se aflau în țară, și, în condițiile de atunci, recuperarea lor nu era posibilă, lucru care mi-a fost dovedit imediat. Mai mult, situația lor de copii „părăsiți” de părinți ca noi, era precară: și, pentru a-i proteja în puțina măsură în care mai puteam s'o facem, m-am decis să evit centrul de contacte și de tentații pe care-l constitue Parisul: decizia cea mai grea și mai decisivă, din punctul de vedere al viitoarei desfășurări a activității mele, și pe care n'am putut-o lua în deplină libertate”.[necesită citare]
În exil, anii 1946 - 1999[modificare | modificare sursă]
Devine secretar de redacție la revista Le Livre din Paris (1947 - 1948) și cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1948).
Invitat ca profesor „encargado de curso” la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), va preda aici, din decembrie 1948 până în 1979, limba și literatura franceză, ținând și unele cursuri de literatură italiană și portugheză, de limba română sau de literatură comparată.
În 1958 solicită și obține cetățenia franceză.
În 1964 și 1971 autoritățile de la București le permit celor doi copii rămași în România să se stabilească în Franța.
În 1965 Universitatea din Bordeaux îl numește conferențiar de literatură comparată „en congé de mission” în La Laguna, iar în 1978 este numit profesor titular în aceeași specialitate.
În Insulele Canare, Alexandru Ciorănescu a fost din 1957 membru al Institutului de Studii Canariene, în cadrul căruia a condus Secția de bibliografie (1957 - 1960, 1962 - 1970) și Secția de istorie (1974 - 1982).
Afilieri, activitate editorială, premii și distincții[modificare | modificare sursă]
A coordonat, în calitate de director, următoarele colecții:
- "Clásicos Romero" (1968 - 1972), editări de clasici spanioli,
- "Flor de Romero" (1968 - 1972), opere aparținând literaturii universale,
- "Enciclopedia Canaria", monografii pe teme spaniole, etc.
Membru fondator al Fundației Culturale Române din Madrid (1988).
Devine Doctor honoris causa al Universității din La Laguna.
Opera[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu debutează în 1926 în revista Vlăstarul, revista Liceului Spiru Haret din București, fondată de fratele său, poetul Ion Ciorănescu.
Solicitat de George Călinescu, publică în 1930 diferite articole de literatură comparată în revista Capricorn.
Sprijinit de Nicolae Iorga și de unul din frați, care îl susține material, face în 1933 o călătorie de studii la Veneția și debutează editorial ca istoric în 1934, cu o colecție de documente privitoare la domnia lui Mihail Radu (Mihnea al III-lea).
În exil, Alexandru Ciorănescu și-a uimit adeseori compatrioții prin multitudinea și diversitatea temelor abordate. Într-o recenzie din 1965, Mircea Popescu afirma următoarele: „Dacă am afla că domnul Alexandru Ciorănescu, ale cărui studii de istorie și de istorie literară le cunoșteam din țară, iar lucrarea-i fundamentală, de curând retipărită, Ariosto în Franța e și astăzi un model de literatură comparată, pregătește un tratat de matematică ori scrie o simfonie, nu ne-am mira câtuși de puțin: omul e capabil de orice. Lăsând gluma la o parte, trebuie sa mărturisim îndată admirația și uimirea pe care ne-o trezește orice studiu al profesorului de la Universidad de la Laguna, care, în decurs de numai câțiva ani, ne-a dăruit: un dicționar etimologic al limbii române, o monografie în limba spaniolă asupra barocului, o ediție completă a operelor lui Cristofor Columb, o exemplară bibliografie a literaturii franceze din secolul al XVI-lea, un roman în limba franceză, și o sumedenie de alte „mărunțișuri” de mare valoare ... ”[necesită citare]
Volumul omagial publicat în 1991 de Fundația Culturală Română de la Madrid consacra 10 secțiuni operei lui Alejando Ciorănescu (filologie, literatură română, literatură franceză, literatură italiană, literatură spaniolă, literatură comparată, literatură generală, istorie română, Insulele Canare, Cristofor Columb și America) și un Appendice în care sunt înregistrate operele literare.
În mai toate aceste domenii, Alexandru Ciorănescu a redactat lucrări de referință, ceea ce i-a determinat pe comentatorii săi să-l plaseze în familia spiritelor enciclopediste ale culturii române (Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade).
În calitate de lingvist care a realizat singurul dicționar etimologic complet al limbii române, (Diccionario etimmológico rumano), Alexandru Ciorănescu este considerat de hispanistul Dumitru Copceag „un Corominas rumano: la mayor autoridad en materia de etimología”.[necesită citare]
Principalele sale calități în acest domeniu ar fi simțul limbii, intuiția și relația afectivă cu fenomenele examinate, iar familia lingvistică din care face parte ar fi aceea a curentului idealist, reprezentat de Wilhelm von Humboldt, Benedetto Croce sau Karl Vossler, filologi pentru care limba este forma cea mai directă de expresie a spiritului uman.
Cu acordul autorului, Dicționarul etimologic al limbii române a fost reeditat la București, într-un singur volum, în 2001. În prefața acestei ediții, Alexandru Ciorănescu precizează: „L-am terminat în condițiile științifice cele mai dificile, la mai multe mii de kilometri de cea mai apropiată bibliotecă românească, fără să dispunem de cărți proprii, fără vreun ajutor sau colaborare, decât aceea a numeroșilor prieteni care ne-au furnizat cărțile absolut necesare”.
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
Referindu-se la studiile de critică și de istorie literară publicate în țară sau în exil, Ion Negoițescu înregistrează aptitudinea lui Alexandru Ciorănescu de a realiza cu aceeași înzestrare ieșită din comun „contribuții” de detaliu, lucrări de interpretare (cele doua mici monografii despre Vasile Alecsandri și Ion Barbu), instrumente bibliografice de referință (Bibliographie de la littérature française, distinsă în 1960 cu Premiul "Brunet" al prestigioasei L'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres), sau sinteze care presupun străbaterea unui „material informativ uriaș” („El Barroco o el descubrimiento del drama”, „L'Avenir du passé”, „Utopie et littérature sau Le Masque et le Visage Du baroque espagnol au classicisme français”).
Referindu-se la comparatist, Henri-François Imbert remarca modul în care Alexandru Ciorănescu pune problema: „Il s'est attaqué [...] dans Le Masque et le Visage, à ce qu'il appelle «l'idée de dette». Ainsi, à propos de Corneille et de Guillen de Castro: «Le problème ne se pose [...] pas de savoir si c'est vrai que Corneille "doit" quelque chose à Guillen de Castro, ni si celui-là a fait mieux que celui-ci; le problème est de savoir si, obligé comme il était, de suivre un modèle, Corneille a réussi à faire autre chose»”.[necesită citare]
Lucrări sub pseudonim[modificare | modificare sursă]
Sub pseudonimul Mihai Tăcutu, înscris pe coperțile a doua plachete de versuri - Atlantic (1950) și Biografie pentru rândunele (1952), „culese și imprimate de autor”, doar „pentru prietenii liberi”, în tiraje confidențiale ce n-au depășit 48 de exemplare de fiecare titlu - stă travestită creația lirică din exil a lui Alexandru Ciorănescu [...]" (Nicolae Florescu, 2000).
În Caietele de miezul nopții, Alexandru Busuioceanu semnalează volumul de versuri în limba spaniolă Vision desperada (Madrid, 1953), semnat José Domingo.
Utilizând pseudonimul Alexandre Treize, Alexandru Ciorănescu a publicat la Paris, la Editura Gallimard, romanul Le Couteau vert (1963).
Traducător[modificare | modificare sursă]
A tradus în limba franceză Divina Comedie (Lausanne, 1964), pornind de la convingerea ca „poemul nu poate fi, dar trebuie tradus”.[necesită citare]
Este traducător și editor al lui Cristofor Columb în Franța (Oeuvres de Christophe Colomb, Paris, 1961).
Receptarea acasă[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu este unul dintre puținii scriitori români din exil care, începând cu anul 1967, când lingviștii i-au recenzat „Dicționarul etimologic român”, s-a bucurat în țară de o receptare obiectivă și relativ constantă.
În 1980 îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul Barocul sau descoperirea dramei.
După 1989 a publicat în România romanul Care Daniel? (1995)
Un prim volum memorialistic, intitulat Amintiri fără memorie, 1911-1934 a apărut în 1995).
Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat Guignol triste și datat 1974, a fost tradus în limba română și editat de Simona Cioculescu (Paiața tristă, 2002).
Corespondența dintre Alexandru Ciorănescu și George Ciorănescu (circa 600 de scrisori din anii 1946 - 1992) se află în păstrarea Galateei Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu.
Casa natală din Moroeni a fost donată Muzeului Literaturii Române.
Lucrări publicate în România[modificare | modificare sursă]
- Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu, București, 1934;
- Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), București, 1935;
- Alexandru Depărățeanu, București, 1936;
- Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancaș, București, 1940;
- Vie de Jacques Amyot, d'après des documents inédits, Paris, 1941;
- La Roumanie. Vues générales, București, 1942, (traducere în limba germană, București, 1943);
- Teatrul românesc în versuri și isvoarele lui, București, 1943;
- La Roumanie vue par les étrangers, București, 1944;
- Literatură comparată, studii și schițe, București, 1945;
Lucrări publicate în exil[modificare | modificare sursă]
- Don Carlos de Viana, dramă in patru acte, Paris, 1954;
- Estudios de literatura española y comparada, La Laguna, 1954;
- El Barroco o el descubrimiento del drama, La Laguna, 1957 (traducere în limba română, Cluj, 1980);
- Bartolomé Cairasco de Figueroa. Su vida, su familia, su amigos, Madrid, 1957;
- Diccionario etimológico rumano (7 fasciculos), Tenerife, Universidad de la Laguna, 1958 - 1966 (ediția a doua București, 2001, editat de Tudora Șandru Mehedinți, Magdalena Popescu Marin, prefață de Alexandru Ciorănescu);
- Bibliographie de la littérature française du XVIe siècle, Paris, 1959;
- Colón y Canarias, La Laguna, 1959, (ediția a doua Santa Cruz, 1979);
- La primera biografia de Cristóbal Colón, Santa Cruz, 1960;
- L'Arioste en France, des origines à la fin du XVIIIe siècle, 2 volume, Paris, 1938, respectiv ediția a doua, Torino, 1963;
- Le Couteau vert, roman, Editura Gallimard, Paris, 1963 (traducerea în limba română de Ileana Cantuniari și Mihai Cantuniari, București, Montreal, 1993);
- Thomas Nichols, mercader de azúcar, hispanista y hereje, La Laguna, 1963;
- Principios de literatura comparada, La Laguna, 1964 (traducerea în limba româna de Tudora Șandru Mehedinți, București, 1997);
- Augustín de Betancourt, su obra técnica y ciéntifica, La Laguna, 1965;
- La Laguna. Guía histórica y monumental, La Laguna, 1965;
- Bibliographie de la littérature française du XVIIe siècle, 3 volume, Paris, 1966 - 1967 (ediția a doua 1970);
- Colón humanista. Estudios de humanismo atlántico, Madrid, 1967;
- Bibliographie de la littérature française du XVIIIe siècle, 3 volume, Paris, 1969;
- L'Avenir du passé. Utopie et littérature, Paris, 1972 (traducere în limba română de Ileana Cantuniari, București, 1996);
- Vasile Alecsandri, monografie de Alexandru Ciorănescu, Twayne's World Authors Series, New York, 1973;
- Bibliografia franco-española 1600-1715, Madrid, 1977;
- Historia de Santa Cruz de Tenerife, 2 volume, Santa Cruz, 1977, 1978;
- Ion Barbu, Twayne's World Authors Series, New York, 1981 (traducerea în limba româna, București, 1996);
- Le Masque et le Visage. Du baroque espagnol au classicisme française, Geneva, 1982;
- Historia del Cabildo Insular de Tenerife, Santa Cruz de Tenerife, 1988;
Lucrări apărute după 1989[modificare | modificare sursă]
- Care Daniel?, roman, București, 1995;
- Amintiri fără memorie I, 1911-1934, București, 1995;
- Eminescu sub fiorul timpului cu o prefață de Nicolae Florescu, București, 2000;
- Dicționar etimologic român—ediția a doua a Diccionario etimológico rumano (7 fasciculos), La Laguna, 1958 - 1966, editat de Tudora Șandru Mehedinți, Magdalena Popescu Marin, cu o prefață de Alexandru Ciorănescu, București, 2001;
- Paiața tristă, povestiri, traducere în limba română și prefață de Simona Cioculescu, București, 2002.
ȘTEFAN SILEANU
| Ștefan Sileanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] Cislău, Buzău, România |
| Decedat | (80 de ani)[3] București, România |
| Cauza decesului | cauze naturale (insuficiență cardiacă) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor pictor |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Ștefan Sileanu (n. ,[1][2] Cislău, Buzău, România – d. ,[3] București, România) a fost un actor și pictor român. A debutat în anul 1965.
A jucat teatru la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Nottara din București.
În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric Vlad Țepeș în regia lui Doru Năstase. Filmul a fost produs de Casa de Filme 5 sub direcția lui Dumitru Fernoagă și realizat în Centrul de Producție Cinematografică București.
A avut un hobby major, pictura, având de-a lungul anilor câteva expoziții personale.
A decedat la 28 martie 2020 în urma unui infarct.[4]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Cîntecele mării (1971)
- Prin cenușa imperiului (1976) - Siteavul
- Buzduganul cu trei peceți (1977) - banul Mihalcea
- Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
- Vlad Țepeș (1979)
- Am fost șaisprezece (1980)
- Burebista (1980) - Boian, regele boilor
- Punga cu libelule (1981)
- Un echipaj pentru Singapore (1982)
- Raliul (1984)
- Adela (1985) - Tuliu
- Duminică în familie (1988)
- Chirița în Iași (1988)
- Somnul insulei (1994) - guvernatorul insulei
- Păcală se întoarce (2006) - Popa
- Marea sfidare (1989) - Topoloveanu, director de ziar
- Crucea de piatră (1994) - comisarul
- Păcală se întoarce (2006)
Dublaje[modificare | modificare sursă]
Roluri realizate în cadrul industriei de film animat:
- 2003 - Dublaj la filmul Compania Monștrilor, în rolul lui Henry J. Waternoose al III-lea, vocea în original aparținându-i lui James Coburn;
- 2004 - Dublaj la filmul Peter Pan, în rolul Căpeteniei indiene de trib (Marele șef), vocea în original aparținându-i lui Candy Candido.
Ştefan Sileanu - „Trecut-au anii” de Mihai Eminescu (@Arhiva TVR)
Oameni de rezerva de Bogdan Ficeac 2005 cu Victor Rebengiuc, Stefan Sileanu TEATRU RADIOFONIC SF
OVIDIU MOLDOVAN
| Ovidiu Moldovan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (75 de ani)[1] Iernut, Mureș, România |
| Cetățenie | România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | actor |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Ovidiu Moldovan (n. 15 noiembrie 1945, Iernut, județul Mureș) este un actor român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ovidiu Moldovan s-a născut la 15 noiembrie 1945, în Iernut, județul Mureș. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1968, la clasa profesorului Costache Antoniu. Este actor la Teatrul Național din București.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Columna (1968) - fiul Ciungului
- Când trăiești mai adevărat (film TV, 1974)
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Alexandru de Mangop
- Pe aici nu se trece (1975) - Sică
- Patima (1975) - Sever Varlam, fiul Păunei
- Misterul lui Herodot (1976)
- Râul care urcă muntele (1977)
- Războiul independenței (serial TV, 1977)
- Pentru patrie (1978) - gornistul Niță Ion
- Revanșa (1978) - muncitor tipograf
- Burebista (1980) - poetul Lai
- Un saltimbanc la Polul Nord (1982)
- Cucerirea Angliei (1982) - Odon de Bayeux, capelanul ducelui Normandiei
- Acțiunea Zuzuc (1983)
- Povestea călătoriilor (1983)
- Din prea multă dragoste (1983)
- Orele unsprezece (1983)
- Dragostea și revoluția (1983)
- Sosesc păsările călătoare (1985)
- Secretul lui Nemesis (1987)
- François Villon - Poetul vagabond(1987) - Caïman
- Egreta de fildeș (1987)
- Kilometrul 36 (1989)
- Terente, regele bălților (1995)
Adevarata liniste - Stefan Mihailescu-Braila si Ovidiu Moldovan
ANAMARIA BELIGAN
| Anamaria Beligan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 15 noiembrie 1958 București |
| Părinți | Radu Beligan |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitoare, cineastă |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București Monash University[*] |
| Modifică date / text | |
Anamaria Beligan (n. 15 noiembrie 1958, București)[1] este o scriitoare și cineastă română. Ea este fiica actorului Radu Beligan.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Anamaria Beligan a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1981. În 1982 a emigrat în Australia reușind să obțină masterul de lingvistică la Universitatea Monash, Melbourne dar și premiul editurii Cambridge University Press.[2][3]
Anamaria Beligan este căsătorită cu Valeriu Câmpan, au două fiice, Katarina și Dana.[4]
Activitate[modificare | modificare sursă]
A lucrat ca regizor și scenarist și a predat la Australian Film, Television and Radio School din Sydney. De asemenea, a înființat în 1988 o companie independentă de producție de film Athanor.[5]
Diverse publicații australiene și românești au preluat articole scrise de ea. În țară a publicat proză scurtă (Încă un minut cu Monica Vitti, 1998) și un roman (Scrisori către Monalisa, 1999).[5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu