5. /17 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

BRAD SEGAL

Brad Segal
Date personale
Nume la naștere	Brad Segal
Născut	17 noiembrie 1935 Odobești, România
Decedat	29 martie 1995 (59 de ani)
Ocupație	Om de știință, poet și filosof
Modifică date / text

Brad Segal (17 noiembrie 1935 Odobești, România - 29 martie 1995) a fost un om de știință, poet și filosof român.

A publicat, în țară și străinătate, peste 180 de lucrări științifice, a scris 45 de cursuri universitare, manuale și monografii și a scos 26 de brevete de invenții.^[1]

Dr. inginer, profesor la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galați acesta a fost medaliat de Comisia Internațională a Industriilor Agricole din Paris (1968).

Cuprins

• 1Biografie
  • 1.1Studii
  • 1.2Activitate profesională
  • 1.3Lucrări de specialitate
• 2Note
  • 2.1Lucrări bibliografice despre autor
  • 2.2Alte surse
  • 2.3Referințe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare, Institutul Politehnic Galați.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

1957 - asistent la disciplina Tehnologia conservelor vegetale, Institutul Politehnic din Galați;

1959-1968 - șef lucrări, titular cursuri Tehnologia și utilajul industrializării fructelor și legumelor și Tehnologia generală a produselor alimentare;

1965 - doctor inginer în Microbiologie industrială, cu teza "Complexul enzimatic al mucegaiurilor ce se dezvoltă pe struguri", conducător prof. dr. doc. Dumitru Moțoc;

1968 - conferențiar la disciplinele Tehnologia conservării fructelor și legumelor și Tehnologia generală în industria alimentară;

1968 - secretar științific al Facultății de Tehnologia Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă Galați;

1971 - conducător doctorat pentru domeniul Tehnologia industriilor alimentare;

1975 - profesor universitar la Universitatea din Galați;

1985 - primește distincția de Profesor universitar evidențiat cu titlu onorific acordat de Ministerul Educației și Învățământului;

1987 - distins cu Diploma de onoare a Ministerului Educației și Învățământului pentru creativitate și eficient în învățământ;

1991 - primește Diploma Uniunii Medicale Balcanice pentru cercetarea științifică în domeniul alimentelor de protecție.

Lucrări de specialitate[modificare | modificare sursă]

1963 - primul brevet de invenție cu tema "Procedeu de vinificare a strugurilor roșii", urmat de alte 25 de brevete din diverse domenii;

1964 - Tehnologia conservării fructelor și legumelor;

1966 - Metode rapide de analiză în industria alimentară;

1971 - Biochimia produselor alimentare;

1974 - Sterilizarea produselor alimentare;

1975 - Surse de proteine;

1979 - Diversificarea produselor alimentare horticole;

1982 - Procedee de îmbunătățire a calității și stabilității produselor alimentare;

1983 - Valoarea nutritivă a produselor agroalimentare;

1985 - Dezvoltarea creativității tehnologice;

GEORGE MURNU

George Murnu
Date personale
Născut	1 ianuarie 1868[1]  Veroia, Macedonia Centrală, Grecia
Decedat	17 noiembrie 1957 (89 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist istoric traducător poet
Activitate
Alma mater	Universitatea din București
Partid politic	Mișcarea Legionară
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

George Murnu, iar în aromână, Ioryi al Murnu (n. 1 ianuarie 1868,^[1] Veroia, Macedonia Centrală, Grecia – d. 17 noiembrie 1957,^[1] București, România) a fost un scriitor, traducător și istoric, membru al Academiei Române din 1923.^[2].

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera
• 3Afilieri
• 4Note
• 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

George Murnu a fost un excepțional traducător al literaturii române și de asemenea un prestigios scriitor aromân modern. S-a născut la 1 ianuarie 1868 într-ο familie de macedoneni^[3] în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. Tatăl său, Ioan Murnu, studiase la Atena și era profesor de limba elină, latină și franceză, la liceul din Xanthi (azi în Grecia), la gimnaziul din Bitolia, azi în Republica Macedonia, apoi paroh la biserica greco-macedoneană din Budapesta. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești - Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Iugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi și apoi prin acele faimoase și semețe ale Olimpului, lăcașul mirific al zeilor anticei Elade. Locuri de basm ca frumusețe naturală și ca poveste mitologică, pe care viitorul traducător al lui Homer a fost parcă predestinat să le cunoască încă din copilărie.

Genial traducător al lui Homer, apoi și al altor mari scriitori elini vechi precum Pindar, Sofocle, Euripide, Murnu a studiat la Veria, la Bitolia, Budapesta, București, München.

George Murnu a fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881-1971).

Numele lui George Murnu a devenit foarte familiar în țară odată cu magistrala sa traducere, în limba română, a epopeilor homerice Iliada și Odiseea. Această strălucită realizare a sa, care a însemnat un eveniment epocal în cultura noastră, „constituie un moment fundamental în evoluția limbii literare”^[4] (corespunzător Iliadei lui Nicolai Gnedič în literatura rusă). Marele poem clasic era în sfârșit împământenit și putea exercita o înrâurire nemijlocită asupra conștiinței estetice. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere superioare în versiunea Annibale Caro, Iliadei lui Vincenzo Monti, Iliadei și Odiseei lui Johann Heinrich Voss. Puține literaturi se „bucură de traduceri mai norocoase”.

George Murnu a încetat din viață la 17 noiembrie 1957, în București, în pragul patriarhalei vârste de 90 ani.

Opera[modificare | modificare sursă]

Istorie

• Traducerea Iliadei (1912, traducere în metru original (hexametri)) și a Odiseei (1924, traducere în endecasilabi iambici) în limba română, în metru original:
  • Homer, Iliada, În romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955.^[5]
  • Homer, Odiseea, În romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955.^[6]
  • Homer, Iliada, cânturile I-XII, Budapesta, 1906; Iliada, cânturile XIII-XXIV, București, 1912; Scrieri și documente grecești, privitoare la istoria românilor din anii 1592-1837, culese și publicate în tomul XIII din Documentele Hurmuzaki (1909) de A. Papadopoulos Kerameus, traduse de - și C. Litzica, București, 1914; Iliada, text integral, București, 1916 (alte ediții revăzute tacit: 1920; 1923; 1928; 1938; 1943; 1948; 1955; 1959; 1965; 1967, ediție definitivă cu modificări „introduse în ultimii ani ai vieții sale”, prefață și note de Dionisie Pippidi, 1967; prefață de Adelina Piatkowski, note și glosar de Dionisie Pippidi, 1973; prefață, note și glosar de Liviu Franga, 1985; 1995); Isocrate și Xenofon, în volumul Din comoara de înțelepciune antică, București, 1923; Odiseea, București, 1924 (alte ediții revăzute tacit: 1940; 1956; 1959; 1966; ediție definitivă cu modificări „introduse în ultimii ani ai vieții sale”, prefață și note de Dionisie Pippidi, 1971); Poeme străine, București, 1928 (ediția II, Poeme străine antice și moderne, 1943);
• Sofocle, Electra, București, 1910; Oedip rege, București, 1943;
• Eschil, Orestia, București, 1942.
• Vlahia Mare (aromânii în Evul Mediu),
• Noi săpături în cetatea Trapaeum,
• Monumente antice din Roma,
• Arheologie clasică,
• Atena și ruinele ei,
• Aromânii în primejdie,
• Pentru românii din Peninsula Balcanică.

Artă și poezie

• 1898 - Gânduri și vise,
• 1925 - Alme Sol,
• 1934 - Altare,
• 1934 - Ritmuri pentru tine.
• 1940 - Tropare,

Poeme în grai aromân

• 1931 - Ritmuri macedonene,
• Salbă de cântec aromânesc,
• Chita și Bură.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

A fost profesor titular al catedrei de Arheologie a Universității din București, membru al Academiei Române; a făcut numeroase călătorii de studii prin țară (în Dobrogea mai ales), dar și peste hotare, la Roma, la Atena, în legătură cu preocupările sale științifice de specialitate, drumuri din care au răsărit lucrări de arheologie și istorie veche românească, o întreagă bibliotecă.

POEZII:

Contemplare

Tantalic auzu-mi setos
ascultă cum tot se distilă
în urna lui molcom duios
răsunet, un șipot mieros
din buzele-ți, faguri de milă.

sting torțile-mi, prejmetu-i orb
și-n crug ca de noapte deplină
ce-o ‘mpăcură sboruri de corb,
filtrată în porii mei sorb
a gloriei tale lumină.

mă ’nsingur supus numai ție
și urma-ți sărut aiurind.
ca schimnicul în sihăstrie
suprema’nsorire zărind,
cum înger aș sta îngenunchind
cu suflet pios o vecie
în vis să te ador, să curprind
nestinsa din mine avuție!

Piramidă

De când cu arc de-argint tu mi-ai ucis
leviatanicul balaur,
păstorul iezmelor de nori, și mi-ai deschis
prin noapte înzărit făgaș de aur
spre porți de biblic paradis
mă simt al slăvilor trimis
în vast atelier maestru faur
cu dalta-mi, suflet oțelit pios memfitic,
o viață'n temniță de trudă'nchis,
să modelez în veacul critic
senil reptil și sibaritic
o piramidă'n bloc granitic,
al nemuririi tale vis,
vecia ta, simbol de soare mitic!

Vrăjiri de ape

Fluid din filtru ce-mi strecoară
otravă dulce - o, nu clipi
mătasa genii, nu undi
noaptea-mi senină, aripa ușoară
de gene moi pe ochi coboară
și stinge-a lor lumină.

abia văd nălucind în ei
vrăjiri de ape și scântei
de-albastre adâncuri mă-nfioară:
mi se năzare’n umbra lor
tălăzuind amețitor
nesaț de sorb, hiola mării;
orbiș alunec dus afund
și mă-ngenun și mă cufund
în volbura pierzării.

Teamă

De când tăcută’n mine
iubirea-mi port, îmi pare
că duc o urnă ’n care
culeg avut din scrine
de pe uscat, din mare,
din flori diamantine
ce ard în largi vitrine
din visterii stelare,
şi perle şi rubine,
cele mai rari, mai fine,
mai scumpe ’ntre odoare.

mă simt bogat şi mare,
dar tremur de oricine
şi mai ales de tine,
calău de vieţi, tâlhare
ce-mi smulgi fără ’ndurare
chiar visul meu de bine.

ALEXANDRU TEODORESCU

ALEXANDRU TEODORESCU s-a nãscut în 1941, în Bucureşti, şi a studiat la Liceul „Matei Basarab“. În 1958, în ultima clasã de liceu, intrã în organizaţia anticomunistã Frontul Eliberãrii Naţionale, înfiinţatã de unul dintre colegii sãi. Organizaţia a avut 13 membri şi a funcţionat pânã în mai 1959, când au fost cu toţii arestaţi, minori fiind, pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Dupã 1960 nu au mai funcţionat astfel de organizaţii ale elevilor. Despre „grupul de la Liceul «Matei Basarab»“ s-a scris în Scânteia tineretului în 1959 şi 1960, membrii organizaţiei fiind numiţi „bandiţi contrarevoluţionari“. Elevii au primit condam-nãri între 6 şi 23 de ani de muncã silnicã. În aprilie 1964 li s-au comutat pedepsele şi au fost eliberaţi.

Sandu Tudor (n .1896 București - d. 1962 Închisoarea Aiud) este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu ,gazetar , poet , monah român din perioda interbelica , cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Mânăstirea Antim , Daniil de la Rarău . Din 1948 când s-a călugărit duhovnic i-a fost Ilie Cleopa. Sandu Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim .

Fiu de intelectual , tatăl său fiind magistrat la Ploiesti a făcut liceul în oras remarcându -se la studii dar mai ales la religie si filozofie îndrumat de profesorul său de istorie Dacian .În 1916 se înrolează în armată și pleacă pe front ,devine sublocotenent în 1921 . Sudiază pictura la Academia de Arte din București dar din lipsă de bani dupa 3 ani abandonează. Între (1922-1924) este ofițer asistent de marină la Constanța , urmând ca în 1925 sa fie numit profesor suplinitor la liceul Pogoanele din Buzău . Iubitor al cărților cu o cultură teologică și filosofică bogată el este remarcat de Gala Galaction care îi propune in calitatea sa de Decan al Facultății de Teologie din Chișinău îl numeste subdirectorul Internatului Teologic din Chisinău . Pentru o scurtă vreme a fost liderul Asociației Studenților Crestini. Membru de seamă al Asociației Criterion

Devine călugăr in 1948 la Mânăstirea Antim sub numete de Agaton de la Antim i se oferă o chilie sub clopote unde citeste si scrie poezii având o bibliotecă personală

Rugul Aprins

Este fondatorul grupui Rugul Aprins de rezistență anticomunistă prin rugaciunea inimii sau isihia . Povestea Rugului Aprins începe în 1943 când armata română eliberează dintr-un lagăr din est pe Mitropolitul Nicolae al Kievului și pe duhovnicul său Ioan Culighin . Ajuns în țară Mitropolitul Nicolae este găzduit de prietenul său din perioada studiilor ,Patriarhul României Nicodim Munteanu alături de duhovnicul său Ioan Culighin care aduce cu el de la Kiev două cărți ,Pelerinul rus , Sbornicul și o icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria . Ioan Culighin a început șă vorbească despre rugăciunea inimii sau isihia în chilia sa de la Cernica . în 1944 este mutat într-o chilie a Mânăstirii Antim unde se intalneste cu Sandu Tudor și încep să discute despre Taina Rugului Aprins și Rugăciunea inimii care în Rusia era foarte bine cunoscută printre călugări. Cuvânările lui ioan Culighin erau traduse de un soldat din Basarabia un anume Leonte . În scurt timp Mânăstirea este vizitată de mulți inelectuali teologi scriitori ,filosofi , dar și studenți la diferite facultăți toți cu un singur gând să reziste comunismului prin rugăciune și trăire puternică în Duh . Ioan Culighin devine pentru cei de la Antim Ioan Străinul iar cei care sunt prezenti acolo pun bazele Organizației Rugul Aprins . Cu bunăvoința Arhimandritului Antimului Vasile Vasilachi cei prezenti discută diversele teme : religie , filosofie , literatură , în Biblioteca Mânăstirii Antim . Întâlnirile au durat 3 ani între (1945-1948) și au transformat Rugul Aprins într un vulcan mistic cum spunea Roman Braga . Printre participanți se numărau nume mari ale intelectualității cum ar fi: Vasile Voiculescu ,Dumitru Stăniloae ,Mircea Vulcănescu ,Alexandru Mironescu, Barbu Slătineanu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghius, Adrian Făgeteanu Sofian Boghiu , Roman Braga dar și studenți la teologie precum :Bartolomeu Anania ,Andrei Scrima , După intervenția Patriarhului Iustinian Marina grupului Rugul Aprins i s-au interzis întâlnirile la Mânăstirea Antim.

În 1949 este arestat de Securitate și condamnat dupa o inscenare de proces acuzat fiind de spionaj și înaltă trădare a Republicii Populare Române . Execută între (1949-1952) pedeapsa de munca silnica la Canal-Dunăre-Marea Neagră

După terminarea detenției Sandu Tudor se retrage la Mânăstirea Rarău unde devine în 1955 Ieroschimonahul Daniil de la Rarău

La 14 iunie 1958 Sandu Tudor este arestat de Securitate . Din cei 4 ani de detenție politică a executat 2 ani cu lanțuri grele la picioare. a ce l-au urmarit sistematic, pe data de 14 iunie 1958, Parintele Daniil Tudor este arestat. Interogatoriul va fi lung si obositor, iar Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare il va condamna pe 8 noiembrie 1958 "la 25 (douazecisicinci) ani temnita grea si 10 (zece) ani degradare civica pentru infractiunea p.p. de ort.209, pct.l cp. cu art.31 cp. si art.58, pct.2-5 cp. il mai condamna la 15 (cincisprezece) ani detentie riguroasa pentru crima p.p. de ort. 193/1 al. 4 cp."

Ca sa-si motiveze sentinta, organele represive, vor alcatui un rechizitoriu lung, din care nu lipseste acuzarea la moda de "legionarism", chiar daca nu era cazul Parintelui Daniil. Demagogic, se spune ca "astazi cand clasa muncitoare din tara noastra, sub conducerea P.R.M., obtine succese insemnate in toate sectoarele vietii economice si de stat pe drumul construirii socialismului, unele elemente dusmanoase de teapa lui Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Braga Roman, Fageteanu Alexandru si Papacioc Arsenie Anghel, in majoritatea lor fosti legionari

Moare, după datele Securității, în 1962 in Închisoarea Aiud, trupul său fiind aruncat în Râpa robilor printre miile de moaște martirice, fără cruce sau mormânt

Ihtis

Ca o dulceață minunată de psalm
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbălsămată, de peste tot
bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii din apele afundate,
muzica Binecuvântării Sale.

Ieroschimonah Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț

Imn acatist

Cine este Aceasta, ca zorile de albă și curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieții,
spre Tine noi alergăm, arși, mistuiți de dor!
Ia-ne și pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Și fă-Te și nouă
umbră și rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-și afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Þi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam si prin David,
spița Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi si plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Și ești Doamnă Ipostasul laudelor suprafirești;
încât noi prinși de extazul dragostei dumnezeiești
așa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, mesteșugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate și salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună si sunet, arcuș și alăută;
Bucură-Te, trup si întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deșertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviință a cuvântului Tău cald
și chemarea cu priință dintru a minții rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înțelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieții noastre domn,
prin puterea curăției, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!

Fecioară a neînseratului veac,
Sfânta Maică a Luminii!
Ascultă-ne și pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne "calea de sus".
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Și noi să putem așijderi cânta
așa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu fața în văpaia de rug,
fierbinte de har Þie Îți striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topești tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minții de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăției din noi;
Bucură-Te, învățătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârsită rugăciune.

Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia prorocul de jar.
Și-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălțimile de dar:
"Că, iată, prunc ni se va naște
și un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline și Părinte al veacului viitor".
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toții să putem striga: Aleluia!

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
așa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Fața Frumuseții cerești
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
și aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercați dar, și voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea prea înaltă.
Și de la moarte la viață veți trece
cu firea îndumnezeită,
ca toți să cântăm laolată
limpede și fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care și în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere și împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândețe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucnește;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăție prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârșitele ispite ce ne-nfășoară?
Fă-Te, Tu, nouă "zicerea" râvnită,
"măiestria cea bună a-nduhovnicirii".
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Și furați întru Tine, "Apatie luminoasă",
să putem și noi ridica
dintr-o laudă întreagă și nemincinoasă
un psaltiric și adevărat: Aleluia!

Aprinsă floare a necovârșitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Și sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiței de argint,
pe care și Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Și ne trece în făptură, fiecăruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Și ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Þi putem învăpăiați cânta:
Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, răsuflul cel cast de pașnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiței de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriașă întru suișul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subțiatec înțeles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

"Foc am venit să cobor pre pământ",
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Și Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
și să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Și cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Și-nvăpăiați de sărbătoare în Domnul așa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!

De la Tine înțelegem Fecioară,
stăruința cea neînțeleasă,
și puterea pomenirilor line,
din ruga smerită și ștearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei - nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găurește piatra cea tare.
Fecioară, stăruiește, așadar,
și peste a noastră împietrire.
Și biruiește-ne cu picurul de har,
ca să-Þi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingășiei din "zicerea" Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruință anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtășanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui "miluiește-mă";
Bucură-Te, iureș ce mă răpește și pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-și sporește prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Fecioară Preasfântă, în fața Ta
pururi, peste veac de rușine, se vor da
cugetarea și ritorii înțelepciunii.
Că Tu ești sigiliul nestricăciunii,
Poartă - pentru cei isteți - încuiată,
și oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoști că viața nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minții de dincolo de gând și de loc,
de dincolo de șirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii și-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale și întrupare spre veșnic: Aleluia!

Fecioară și Maica noastră Curată!
Tu ești într-adevăr trezia,
voința frunții, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu ești cea mai dreaptă luare-aminte,
care unești în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minții:
ascuțimea gândului de gheață,
cu arsura iureșului de viață,
caldul și recele puse-n cruce,
care pe Înțelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziș iute și străin,
ce cu nimic nu clintește sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îți dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
și față de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Þi cântăm:
Bucură-Te, cruce a înflăcărării și agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înțelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleștarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuș de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua nașteri;
Bucură-Te, înălțime unică a desăvârșitei cunoașteri;
Bucură-Te, logodnă la Numele cel de Înțelepciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

La iscusința Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale să ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăția ochilor și a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt "ne-nvățații tainelor",
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
și în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca și primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat și curat,
Și așa cu toți laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată si întreagă a unui Aleluia!

Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu ești Maica binevoitoare
și dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme și din cuvinte.
Ești Marea Predanie îmbietoare
și mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu șapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toți îngerii și sfinții Te preamăresc:
Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creștet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curățitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste mințile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufletești negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simțirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însuflețită ce ne dai liniștea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveșnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu ești singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu și neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut si bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului și al cerului
curge la lăuntrul Tău
și se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruță de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne și pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Și așa înzestrați și vrednici,
ca unei Biserici,
din toată ființa Þie ne vom da
ca drept și sfânt să putem cânta: Aleluia!

Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Către Tine râvnim rușinati și scăzuți
cu sufletul apus si genunchii frânți,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoșat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
"Lăsatu-ne-a pe căile minții noastre
Domnul să umblăm."
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrățișează-ne ca pre niște pietre ale vieții
dornice de izvoarele dimineții
dimineții neînserate,
și înviază-ne cu inimi noi și curate
ca să-Þi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianță a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce plutești peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaș ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viața se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Biserică preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt și eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
și mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, așezat fără cuvânt
aștept ca orbu-n puntea
"Luminii din adânc cea fără înserare,
și care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea ființei".
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinței,
cu deget bănuială, cu deget de dorire și chiar de îndoială,
Și neajuns aș pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă și fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!

Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu ești mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minților cerești
și cunoști și tot chipul rânduielii suprafirești
pentru Schimbarea la Față cea izbăvitoare.
Tu ești măiestria, ești meșteșugul, ești hărnicia,
și toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Și pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:
Bucură-Te, încuviințată cunoștință a sfințeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică știință a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subțire.
Și dă-mi nașterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig și eu: Aleluia!

Tu, Darnica Maică, Povățuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
si Sfântă Arghiră a neputințelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt și binecuvântare
părtaș m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată și tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de țărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelnița lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
și dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinței
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinței
și învrednicit iar să îți pot cânta:
Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioșia pocăinței ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Întelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătești ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoința de rouă ce pe credincioși îi întărești;
Bucură-Te, ajutorință, și-n cădere a celor neduhovnicești;
Bucură-Te, omofor care te așterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Multumesc Tie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia și ispita sunt doară spre cercare.
Și prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simțurile și voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aștept să mă năpădească
auzul, văzul și graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Și Iubitul meu Însuși, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească și să înțeleagă
prin chiar văzul, auzul și voia mea întreagă.
Hristos să viețuiască așa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuși să strige prin mine: Aleluia!

O, tu inimă și minte și cugete al meu!
Rănește-te cu întrebările la Fața lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cerești?
Și ce răspuns să auzi și tu, în răspicări duhovnicești:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfințite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Și-ai să ajungi atât de nalt-răsunător și potrivit
cum e o trâmbiță de laudă în care îngeri s-au rostit.
Și-ntru simțiri gingaș vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în așteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem și Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toti să-i strigăm cu un stih asa:
Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădești;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfintești;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiș suitor al unei minți desțărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârșite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce ești de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârșirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Tu esti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihnește-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard și eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Și dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Și mă încinge Sfântă Amma așa
cu veselia cea vie a biruinței
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunosțintei: Aleluia!

Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu ești dumnezeiește de lină și smerită,
dar precum vorbește Cântarea Cântărilor,
Tu ești și nespus de dreaptă și cumplită
"ca niște oștiri sub steagurile lor".
Ești clară, ești senină, ești ascutiță
ca un paloș neîmblânzitor.
Și ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toți cei ce sunt ai "lepădării de sine" fiii Tăi sârguitori,
toți cei ai cetelor de pustnici, de anahoreti,
spița Ta toată de duhovnici înțelepti,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curățitoare si îndreptătoare
ale neprihănirii si milostivirii Tale nețărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
"Gnoza cea curată" sau Moștenirea Sfinților
și pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele și vorbele Părinților,
pentru care de-a pururi nu vom ști a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Þi așa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihnește binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuiești sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocrotești dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduiești cu ascuțită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzești pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care oprești tot chipul de necurății;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
și Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci și patru de alăute și potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Și către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-și treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrătișată necovârșire
cel mai presus: Aleluia!