5. /20 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

GEORGE TUTOVEANU

Date personale
George Tutoveanu

Nume la naștere	Gheorghe Ionescu
Născut	20 noiembrie 1872 Bârlad, Tutova, România
Decedat	18 august 1957 (84 de ani) Bârlad, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

George Tutoveanu (născut Gheorghe Ionescu; n. 20 noiembrie 1872, Bârlad – d. 18 august 1957, Bârlad), fiul lui Gheorghe (1835-1888) și al Ecaterinei (n. Pașcanu, 1839-1921) a fost un poet român.

A fost diplomat al Școlii de Institutori din București, în 1897, predând la școli din Craiova, Oltenița, Fălticeni, București.

A fost profesor la "Liceul de Fete" și la "Școala Normală" din Bârlad, revizor școlar al județului Tutova, inspector cultural general la "Casa Școalelor pentru Basarabia" (1926-1928), prefect de Tutova (1931-1932), membru fondator al "Societății Scriitorilor din România" și al Societății Literare Academia Bârlădeană.

Activitatea publicistică[modificare | modificare sursă]

În Bârlad, unde a lucrat în învățământ, din 1903 până la pensionare în 1933, a scos mai multe ziare și reviste, și anume: Făt-Frumos (1904) împreună cu Emil Gârleanu, Florile dalbe (1918), împreună cu Vasile Voiculescu și Tudor Pamfile, Graiul nostru (1925) publicația Academiei Bîrlădene, Scrisul nostru (1925), Moldova (1931).^[1]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

George Tutoveanu, ca poet idilist, afirmat în publicații sămănătoriste, a publicat următoarele volume:^[1]

Albastru (1910),
Balade (1919),
Tinerețe (1924),
Patria (1924),
Sonete, București, Tipografia „Bucovina“, 1938,
Poezii, Editura Pentru literatură, 1968 - volum apărut postum

In memoriam[modificare | modificare sursă]

1995 – Școala cu clasele I –VIII nr. 11 din Bârlad a primit numele de „George Tutoveanu”.^[2]
2005 – La școala nr. 11 din Bârlad a fost organizată prima ediție a Concursului de creație literară „George Tutoveanu”, patronat de prof. univ. dr. C.D. Zeletin, coordonat de profesorii catedrei de limba și literatura română.^[2]
2014 - În curtea școlii gimnaziale „George Tutoveanu” din Bârlad a fost dezvelit bustul lui George Tutoveanu, sculptat în marmură de profesorul Dorinel Filiche.

POEZII:

Amurg

Pe zare, tot apusul
E-un crâng de liliac;
Amurgu-n plopi suspinã
Şi paserile tac.

Din şes, încet, ca-n şoaptã,
S-aude până-n sat
O doinã dureroasã
Cum nu s-a mai cântat.

Spre cerul fãrã patã
Vibreazã trist şi clar
Ca ruga unui preot
Într-un imens altar.

Prin suflet mi se cerne
Tot farmecul ei sfânt...
De sãlcii e cântatã,
Ori singur eu o cânt?

Dincolo de stele

Când stăm vrăjiți alături,
Și-n largul zării cad
Noianuri de văpaie
Pe culmile de brad;

Și tu mă-nlănțui aprig
În noaptea de mister,
Atunci sunt clipe-n care
N-am loc destul sub cer.

Portret

E-naltă, și-n mersu-i
Ușor se-nmlădie
Ca zarea de lozii
Când vântul o-mbie.

Seninul din șoaptă-i
Stă mintea să-și fure
Ca zvonul de șipot
Sub bolți de pădure.

Și-n ochi i s-aprinde
Noian de-nțelesuri
Ca vraja ce-așterne
Amurgul pe șesuri.

E moartă cetatea

Oraș fără cântec, oraș fără flori,
Oraș fără taina măiastr-a iubirii,
În toată splendoarea fantastic-a firii
Trăiești doar atâta, cât nu poți să mori.

Zadarnic și Prier topește nămeții,
Zadarnic pătrunde pe ceru-n văpăi,
Zadarnic arată copiilor tăi
Comorile sfinte și-adânci ale vieții:

Au ochi mari și limpezi... dar triști și pustii,
Au graiuri... dar vorbele-s pururea mute,
Au guri mici și roșii... nu știu să sărute
Și dorul se stânge pe lumi de stihii.

Fantome fugare spre volbura Lethei,
Cu inimi uscate și sufletul gol,
În nopți de orgie dau vieții ocol,
Și veșnic i-mbată doar versul monetei...

MIHAI BENIUC

Mihai Beniuc

Date personale

Născut

20 noiembrie 1907^[2]

Sebiș, Arad, România

Decedat

24 iunie 1988 (80 de ani)^[3]

București, România

Naționalitate

român

Cetățenie

România

Ocupație

poet, prozator, psiholog

Partid politic

Partidul Comunist Român

Limbi

limba română^[1]

Activitatea literară

Mișcare/curent literar

Proletcultism

Specie literară

Poezie, Proză

Operă de debut

Cântece de pierzanie - 1938

Membru titular al Academiei Române

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad – d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România^[4], alături de autori ca Alexandru Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A.E. Baconsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde Alexandru T. Stamatiad îi este profesor de literaturǎ. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.

Cariera după 1946[modificare | modificare sursă]

Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.

Într-un articol publicat în revista Viața Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socialist: “Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”^[5]. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu.

Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.

În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București.

Mormântul lui Mihai Beniuc în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti

În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii.

Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

Opera[modificare | modificare sursă]

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

Cântece de pierzanie, 1938
Cântece noi, 1940
Orașul pierdut, 1943
Poezii, 1943, 1952, 1956, 1959, 1960, 1966, 1969, 1973
Un om așteaptă răsăritul, 1946
Versuri alese, 1949, 1955
Steaguri, 1951
Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej, 1951
Pe-aici nu se trece!, 1953
O sama de poeme, 1953
In frunte comunistii, 1954
Partidul m-a învățat, 1954
Mărul de lînga drum, 1954
Pacala, sluga la primar, 1955
Trăinicie, 1955
Azimă, 1956
Inima bătrînului Vezuv, 1957
Calatori prin constelatii, 1957
Cu un ceas mai devreme, 1959
Cîntecele inimii, 1960
Materia si visele, 1961
Culorile toamnei, 1962
Pe coardele timpului, 1963
Cu faruri aprinse, 1964
La vita dalla vita(Viata din viata), 1964
Colti de stînca, 1965
Zi de zi, 1965
Alte drumuri, 1967
Mozaic, 1968
Inima-n zale, 1969
Lumini crepusculare, 1970
Etape, 1971
Turn de veghe, 1972
Arderi, 1972
Pamînt! pamînt..., 1973
Focuri de toamnă, 1974
Ramîne pururi vatra, 1974
Patrula de noapte, 1975
Tara amintirilor, 1976
Dialog, 1977
Va las ca frunza, 1978
Glasul pietrelor, 1978
Elegii, 1979
Scrieri (1972-1979), 8 vol. (vol. 1 - Drumul poeziei; vol. 2 - Cantece de pierzanie; vol. 3 - Pe coardele timpului. Poezii; vol. 4 - Arderi; vol. 5 - Traduceri; vol. 6 - Poeti si prozatori; vol. 7 - Retrospective si perspective; vol. 8 - Poezii (1973-1978)
Lupta cu îngerul, 1980
Apele se revarsa în mare, 1982
Filon de aur, 1984
Rugul poeziei, 1985
Iarna magnoliei, 1986
Horea: poem dramatic, 1986
In voia vîntului, 1987
Vlăsia mea, 1987

Povestiri, nuvele, romane[modificare | modificare sursă]

Ură personală, 1959
Pe muche de cuțit, 1959
Dispariția unui om de rând, 1963
Explozie înăbușită, 1971
Aurul regelui Midas, 1977
Ajun de răscoală, 1979

Eseistică[modificare | modificare sursă]

Despre poezie, 1953
Fratia dintre poporul romîn si minoritatile nationale, 1954
Poezia noastra, 1956
Mesterul Manole: cronici si studii literare (1934-1957), 1957
Poezia militanta: eseuri, 1972
Un batrîn catre un tînar carturar, 1973

Teatru[modificare | modificare sursă]

In Valea Cucului: comedie în trei acte, 1959
Intoarcerea: piesa în sapte tablouri, 1962

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Cîntec despre oastea lui Igor fiul lui Sveatoslav nepotul lui Oleg, 1951
Poeme/ Gorki ; în româneste de Mihai Beniuc, Anda Boldur, Demostene Botez ... [et al.]; Bucuresti, Cartea Rusa, 1957
Sarbatoarea de neuitat/ Ernest Hemingway; Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1966
Versek: kétnyelvü kiadás / József Attila; Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1967
Thérèse Desqueyroux - Cuibul de vipere: romane / François Mauriac ; în româneste de Emma si Mihai Beniuc si de Ion Mihaileanu ; pref. de Irina Badescu; Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1967
Poèmes/ Guillaume Apollinaire ; [în româneste de Mihai Beniuc]; Bucarest, Les Éditions Littéraires, 1968
Antologie de poezie neerlandeza: olandeza si flamanda / în româneste de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci si Petre Solomon ; pref. Garmt Stuiveling; Bucuresti, Minerva, 1973
Poezii/ József Attila ; Bucuresti, Albatros, 1975

Psihologie animală[modificare | modificare sursă]

Invatare si inteligenta la animale: formarea "drumului indirect" la pestele combatant, 1934
Mediu, preajma, vatra: principii de psihologie animală: studiu în onoarea lui J. von Uexküll la împlinirea a 70 de ani de viata, 1938
Ce simt si pricep animalele, 1968
Psihologie animală: comparată și evolutivă, 1970

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

Mihai Beniuc - Sub patru dictaturi. Memorii 1940-1975, Editura: Ion Cristoiu, 1999
Insemnarile unui om de rand. Pagini de jurnal si memorii (1965-1969-1971, 1974), Editura: MEGA, 2016

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Președinte al Uniunii Scriitorilor din România
Membru titular al Academiei Române

Decorații[modificare | modificare sursă]

titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[6]
medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[6]
Ordinul „23 August” clasa I (23 ianuarie 1978) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și contribuția adusă la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră”^[7]

POEZII:

Mihai Beniuc - Nu Ma Vei Uita

Te mariti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata

Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.

Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.

Mihai Beniuc - Prea tarziu

Noi ne iubim de mult, si fara ura,
Chiar de scaparam vreo vorba rea din gura;
Nu ne-am facut mult bine, nici mult rau,
Si totusi parca ne desparte-un rau.

Ce ne desparte nici nu stim prea bine,
Dar stim de undeva ca raul vine,
Ca de sub sol un gaz otravicios -
Se ofileste tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu esti vinovata?
Viata toata-i pata lînga pata.
E prea tîrziu sa ne mai despartim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

Mihai Beniuc - Suspinele de alta data canta...

Ne-a-nmugurit iubirea-n noi iubiri
Precum samanta-n parc de trandafiri-
Ni-i dragostea mai multa, mai bogata,
Mai plina de lumini ca alta data.

Pe unde-a fost de mult o suparare
Au inflorit zambilele-n carare
Si-n locul unei sterse cicatrice
Isi are cuibul cald o pitulice.

Suspinele de alta data canta,
Zdrobirea sufleteasca se avanta
Schimbata-n ciocarlie si scantee
Si lacrimile vechi sunt curcubee.

Ne doare neizbanda ca o rana
Si nu ne oboseste nici o goana
De-a cauta un leac, o mangaiere,
De-a astepta cuminte si-n tacere.

Nu ne lasara anii tristi si goi,
Ca toamna rece pomii fara foi,
Ci timpul sarutandu-ne pe frunte
Ne-a dat lumina culmilor carunte.

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Mihai Beniuc - Versuri De Toamna Tarzie

Mahnirile se lasa pe sufletul meu iar
Ca negura de toamna pe campul solitar.
Grabit s-aduna stoluri si pleaca undeva.
Ma doare vara stinsa si amintirea ta.
Fara folos taria innourata plange,
Incheaga asfintitul baltoaca lui de sange
Si ca o zdreanta uda pe lume cade seara
Prin ceata muntii garbovi abia-si mai duc povara ...
La ce bordei cu geamuri aprinse-n bezna rosii
Voi bate cand a ploaie se vor porni cocosii?
Mi-i dor sa stau la masa sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plange ploaia cu glasul ei domol,
Sa rasfoiesc alene o carte si sa-mi para
Odaia taraneasca prin fumul de tigara
Visatul cuib de calde si blande fericiri –
Porneste lin vioara tristetii-n amintiri.
Scolarule, tii minte? Caietul de latina
Era-nsemnat pe margini cu versuri ce suspina
Si inflorea departe un dulce pui de om.
Dar altii scuturara copt rodul scump din pom.
Pe urma alte unde s-au scurs pe matca vremii.
Am poposit odata la marginea poemii
Si am intrat in casa si n-am vrut sa mai plec.
Din vinul poeziei beam pana la inec.
Dar nu stiu cum azi vinul a devenit salciu.
Satul de mine insumi un altul vreau sa fiu.
De-aceea poate astazi cand negura se lasa
Ma podideste dorul sa am si eu o casa –
Un pic de bucurie cu altii in comun,
Cui lucruri ne’nsemnate si gingasii sa-i spun –
Ci fara margini ceata pe campul ud se-ntinde
Si nici un geamin bezna lumina nu-si aprinde.

CONSTANTIN DRAGOMIR

S-a născut la 20 noiembrie 1948 în satul Marinici, raionul Nisporeni. În 1971 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specializarea Jurnalistică. A fost redactor la Teleradio-Moldova, redactor-şef al Redacţiei pentru copii şi tineret la Editura „Literatura Artistică” („Hyperion”), director al Editurii „Făt-Frumos”, redactor-şef al Editurii „Prut Internaţional” şi director al Editurii „Dragodor”. În 1977 a debutat editorial cu volumul de versuri „Roua sufletului”. S-a afirmat mai mult prin literatura pentru copii. În 1980 editează prima sa carte pentru copii „Vrei să-ţi spun o poezie?”, urmată de volumele „Alt pămînt pe lume nu-i”, „Greul pămîntului”, „Toată lumea face baie”, „Colorăm – ne distrăm”, „Enciclopedia cu zîmbete” ş.a. Este autorul enciclopediilor pentru copii „Cartea cu minuni”, „Bunicuţa cu poveşti” şi „Copii şi păpădii”. A tradus din literatura universală clasică şi contemporană (Abe Kobo, Lewis Carrol, Maurice Careme, Vitezslav Nezval ş.a.). Constantin Dragomir este laureat al mai multor prestigioase premii literare.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

miercuri, 17 noiembrie 2021

Cuprins