7. /19 NOIEMBRIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP

ALEXANDRU VLAHUȚĂ

Alexandru Vlahuță
Date personale
Născut	5/17 septembrie 1858[1][2]  Pleșești, Principatul Moldovei
Decedat	19 noiembrie 1919 (61 de ani)[1][3][2]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, poet
Activitate
Membru post-mortem al Academiei Române
Modifică date / text

Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

Cuprins

• 1Biografie
• 2In memoriam
• 3Bibliografie
  • 3.1Proză
  • 3.2Poezie
• 4Note
• 5Lectură suplimentară
• 6Vezi și

Biografie[modificare | modificare sursă]

Alexandru Vlahuță (dreapta) cu familia lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (1905)

Timbru poștal românesc din 1958

S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

• Casa memorială „Alexandru Vlahuță” din Agapia, județul Neamț
• Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, Vrancea
• Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuta", Bârlad
• Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Râmnicu Sărat

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Proză[modificare | modificare sursă]

• 1886 - Nuvele
• 1892 - Din goana vieții
• 1894 - Dan
• 1895 - Un an de luptă
• 1895 - Icoane șterse (Nuvele și mintiri)
• 1897 - În vâltoare
• 1899 - Clipe de liniște
• 1901 - România pitorească
• 1908 - Din trecutul nostru
• 1908 - Din durerile lumii
• 1909 - File Rupte
• 1910 - Pictorul N. I. Grigorescu

Poezie[modificare | modificare sursă]

• 1887 - Poezii
• 1894 - Poezii vechi și nouă
• 1895 - Iubire
• 1904 - Poezii (1880-1904)
• 1909 - Poezii (1880-1908)
• 1911 - La gura sobei
• 1914 - Dreptate
• 1915 - Poezii (1880-1915)

Citate de Alexandru Vlahuță

O vorbă rea este o faptă rea şi totdeauna sâmburele unei suferinţe. Ia seama. Nu te grăbi, viaţa-i destul de lungă pentru dureri.

Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpaţii. Peste pumnii lor încleştaţi, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Şi în vălmăşagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mişcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colţuros şi se întinde ca o pânză.

Un om care nu munceşte nu ştie să preţuiască munca altuia.

Ia seama, tu care te crezi acum puternic pentru că ştii să te ascunzi! Are să fie o vreme când ai să te cauţi şi n-ai să te mai găseşti.

Şoapta adevărului, simpla, sfânta adevărului şoaptă... ce puţini o aud. Şi tu, care alergi toată viaţa pe căi ce nu sunt ale tale, şi tu ai putea s-o auzi, căci e în toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul paşilor tăi.

Îi trebuie neamului acestuia o generaţie care să se jertfească, o generaţie de viteji şi de patrioţi până la nebunie. În toate timpurile au fost căutaţi oamenii de treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum de luptători hotărâţi, de oameni vrednici şi de caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-i ademenească nici strălucirile deşarte ale puterii, nici pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină şi trecătoare, pe care o vântură de colo-colo huietul mulţimii.

Cărţi, cărţi pentru popor! Acolo e un suflet mare care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să zbucnească, asemenea izvorului care aşteaptă în stâncă lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea şi viitorul nostru.

Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român!"