5. /3 DECEMBRIE 2021 - POEZIE

MARA NICOARĂ

Mara Nicoară este născută la 3 decembrie 1948 în comuna Cozma, (judeţul Mureş) în familia Eugeniei Nicoară (născută Rus), muncitoare, şi a lui Vasile Nicoară, ofiţer. Studii liceale la liceul „Al. Papiu-Ilarian" din Târgu Mureş (1964-1968), apoi absolventă în 1974 a Universităţii din Bucureşti, (Facultatea de Limba şi Literatura Română, secţia română-franceză). Primele versuri sînt publicate în revista Luceafărul, apoi debutează cu primul său volum "Cuvintele frumoase flori" în 1972. Urmează "Biciul albastru" (1974), "Inorogul alb" (1976), "Mai mult pasăre decît înger" (1978), "Boala crinilor" (1980), "Obiectele verii" (1980), "Existenţa poetului" (1982), "Vara pierdută" (1989) şi antologia personală "Mai mult pasăre decît înger" (2002). Colaborează pînă în 1990 cu reviste literare ca Luceafărul, Vatra, România literară, Contemporanul şi multe altele, publicînd poeme, dar şi articole de cronică literară, reportaje şi interviuri, avînd de asemenea apariţii la radio şi televiziune. Între 1980 şi 1989 este ziaristă la revista Contemporanul, de asemenea referent extern al Editurii Cartea Românească. Din anul 1990 conduce Editura Miron, editînd sute de titluri din literatura universală.

Ars poetica

Să nu aud secunde cum pindesc

Fosnind plaminii de lupi suri

Sa nu aud de vreme cum albesc

In garderoba hainele la cusaturi

Neauzit sa iti prelingi

Pisoi cuminti cu pasii in mers

De teama ca-nfiori peretii

Cuvintelor nu da un sens invers

Si aerul sa nu-ndraznesti sa-l superi

Cu gest altfel ca de statuie

Intoarce-ti pasarile-n gene

Ca singele-mi albit il suie

Si nici in vis sa nu deschizi

Spre-aiurea vreo bolnava usa

Caci pleoapa cerului intoarsa

Va cerne in oglinzi cenusa.

soseaua cu plopi

Inalti sint plopii acestia oprind zapezile

Cazind in valuri din cer, de pe cimp venind

Dar eu intru sub pleoape si trag bine zavorul 

Calatorim cu viteza prin lume

Si credem ca e bine si ne miram

Cind umbra dreapta a unei pasari

Ne leaga privirea de-o stea

Pe frunte

Lumina imbatrinita asaza miini vestede 

Inaintam, inaintam pe uda si cenusie

Frunza plopului care nu stim unde duce.

patrie

Tu esti in singele meu cum este timpul in pietre.

Desigur, primavara padurea isi desface aripile   si se ridica,

Desigur, intotdeauna zapada pe munti e albastra

de umbra stelelor,

Desigur, de atitea vise pornind in zbor orasele sint mai aproape de luna,

Desigur, parul fecioarei palide e mereu tinar in lanurile de porumb,

Dar, patria mea, pentru ca tu in singele meu esti, cum timpul este in pietre

Primeste in fata portilor tale cintecul meu Vesnic arzind cu flacara inalta.