7. /2 IANUARIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
RICHARD WAGNER - OLANDEZUL ZBURĂTOR
RICHARD WAGNER
| Richard Wagner | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Wilhelm Richard Wagner  |
| Născut | [1][3][4][5] Leipzig, Confederația Rinului |
| Decedat | (69 de ani)[1][3][4][5] Veneția, Regatul Italiei |
| Înmormântat | Wahnfried[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Părinți | Carl Friedrich Wagner[*][6] Johanna Rosina Wagner-Geyer[*][6] |
| Frați și surori | Rosalie Wagner[*] Ottilie Brockhaus[*] Louise Wagner[*] Cäcilie Avenarius[*] Albert Wagner[*] |
| Căsătorit cu | Cosima Wagner[*][7] Minna Planer[*][7] |
| Copii | Siegfried Wagner[*][8] Isolde Wagner[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Germania |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | compozitor libretist[*] dirijor eseist regizor de teatru autobiograf[*] poet pianist critic muzical[*] muzician autor diarist[*] scriitor |
| Activitate | |
| Alte nume | K. Freigedank[2], H. Valentino[2] |
| Studii | Universitatea Leipzig, Kreuzschule[*] |
| Gen muzical | operă Muzică vocal-simfonică muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Richard Wilhelm Wagner (n. ,[1][3][4][5] Leipzig, Confederația Rinului – d. ,[1][3][4][5] Veneția, Regatul Italiei) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă", 1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică. În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) și Lohengrin (1850) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Fire orgolioasă, Wagner a avut o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie"), dar, după înfrângerea revoluției din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveția, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858. Aici o cunoaște pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutrește o adevărată pasiune și pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soția sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima, fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susține financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creației artistice. Cu ajutorul protectorului construiește Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit în primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenția sorei sale, Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soțului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârșitul lunii sept.1872, familia Wagner s-a mutat din Donndorf, în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa operă „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus și cea din urmă operă a vieții sale, „Parsifal”. A murit la Veneția (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afecțiuni cardiace. Soția. Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt). a preluat după decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) și Siegfried (1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).
Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner să aleagă ca reședință orașul Bayreuth au fost următoarele:
- orașul era situat în Bavaria, țara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), față de care s-a simțit profund îndatorat și legat.
- Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ ușor accesibil din toate direcțiile.
- avea o clădire de operă (puțin folosită), în care el spera să prezinte în exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare punerilor în scenă wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiască - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II - clădirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
- nu existau alte teatre în oraș care să-i facă concurență (nu admitea - din orgoliu - concurența).
- se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor grupuri etnice germane.
Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera și drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.
Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1870) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.
Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.
Lista operelor[modificare | modificare sursă]
- Zânele (1833)
- Dragoste interzisă (1836)
- Rienzi (1840)
- Olandezul zburător (1843)
- Tannhäuser (1845)
- Lohengrin (1848)
- Tristan și Isolda (1865)
- Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867)
- Inelul Nibelungilor (1869-1876):
- Aurul Rinului (1869)
- Walkiria (1870)
- Siegfried (1876)
- Amurgul zeilor (1876)
- Parsifal (1882)
Opere incomplete:
Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]
Olandezul zburător (în germană Der Fliegende Holländer) este o operă compusă de Richard Wagner pe un libret scris de compozitor însuși, inspirat din romanul satiric Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski („Din memoriile domnului Schnabelewopski”) de Heinrich Heine. "Olandezul zburător" se înscrie în curentul romantic.
Premiera operei a avut loc la Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843, sub bagheta compozitorului. [1]
Premiera în România a avut loc la 15 octombrie 1926 la Opera Română din Cluj-Napoca, cu titlul "Vasul fantomă", fiind reluată într-o nouă producție a Operei clujene la 2 iulie 1997 și la 18 noiembrie 2000 la Opera Națională București.
Geneza operei[modificare | modificare sursă]
Opera se compune din 3 acte și acțiunea ei se desfășoară în largul coastelor norvegiene (care l-au impresionat pe compozitor în urma unei călătorii a acestuia în Norvegia). A fost scrisă în 1841, în urma unei călătorii furtunoase către Londra. Orchestrația a fost revizuită de compozitor de multe ori și, cel mai adesea, opera este executată ca un singur act. Wagner s-a inspirat pentru subiectul acestei opere dintr-o legendă omonimă din secolul XVII.
Acțiunea operei[modificare | modificare sursă]
Opera prezintă povestea unui căpitan olandez, care jurase că va naviga în jurul Capului Bunei Speranțe, chiar dacă aceasta îi va lua toata viața și chiar mai mult. Condamnat de diavol să navigheze la nesfârșit, are voie să debarce pentru scurt timp la fiecare șapte ani, căutând acea femeie a cărei dragoste adevărată îl va izbăvi de blestem. În timpul unei furtuni, căpitanul norvegian Daland reușește să își ducă nava într-un loc mai liniștit, când lângă el apare nava fantomatică a Olandezului zburător. Daland este de acord ca Olandezul să îl urmeze pentru a o cunoaște pe fiica sa, Senta, care s-a îndrăgostit de un portret care semăna cu Olandezul zburător. Încă din prima clipă Senta înțelege că Olandezul este bărbatul viselor sale, iar la plecarea lui fuge de lângă familia ei și se aruncă în mare. Dragostea și sacrificiul Sentei, dispusă să treacă prin moarte pentru dragostea ei, desfac cumplitul blestem al Olandezului, aducând mântuirea acestuia. Din neființă, sufletele celor doi se unesc pentru totdeauna. Îmbrățișați, ei urcă deasupra mării, dispărând în înaltul cerului.
Cu 179 de ani în urmă, în 2 ianuarie 1843, la Königliches Hoftheater Dresda avut loc premiera absolută a operei Olandezul zburător (Der Fliegende Holländer) de Richard Wagner, compusă pe un libret scris de compozitor, inspirat din romanul satiric Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski (Din memoriile domnului Schnabelewopski) de Heinrich Heine.
La pupitrul dirijoral s-a aflat compozitorul. Distribuția: Johann Michael Wächter (Olandezul), Wilhelmine Schröder-Devrient (Senta), Friedrich Traugott Reinhold (Daland) Carl Risse (Erik), Thérèse Wächter (Mary), Wenzel Bielezizk (Cârmaciul).
Der Fliegende Holländer - Olandezul zburător
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu