luni, 24 ianuarie 2022

 10. /26 IANUARIE 2022 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT


EMIL LERESCU

Emil Lerescu

Nascut la Pitesti fiul unei talentate pianiste care a pregatit cu pasiune generatii de copii, Emil a venit pe lume la sapte ani dupa primul copil al familiei, Constanta (Tanta, cum o apelau cei din generatie), casatorita cu renumitul profesor de matematica Peligrad de la Liceul Zinca Golescu. Singurul copil al acestei familii este tot profesor de matematica, la Scoala Nr. 3, cunoscut in randul cadrelor didactice si al parintilor, ca si tatal sau, ca un bun pedagog, remarcat prin rezultatele deosebite obtinute la diferite olimpiade de elevii pregatiti de el.

Inca din copilarie, Emil primeste o educatie aleasa si o solida instructie muzicala, remarcandu-se in practica improvizatiei la pian si dovedind reale aptitudini de conducator (dirijat) confirmate inca din primii ani de liceu. Fire comunicativa, toleranta, generoasa, intelegatoare si pusa pe sotii, alaturi de prietenul sau nedespartit Jean (Nicolae) Udristeanu (mai tarziu avocatul Udristeanu), era cautat de elevii de liceu pentru a fi acceptati in compania lui la diferite intruniri si intalniri specifice acelor timpuri (ceaiuri, onomastice, aniversari, baluri etc.). Cum pe atunci se pastrau inca nealterate datinile si obiceiurile mostenite, in sarbatorile de iarna, Craciun si Anul Nou, printre colindatorii asteptati care bateau la portile pitestenilor corul mixt condus de Emil era neintrecut. Cei care l-au cunoscut isi amintesc cu placere ca o vreme a condus si Corul Liturgic de la Biserica Sf. Vineri.
Dupa promovarea examenului de bacalaureat, se inscrie si urmeaza cursurile Conservatorului din Bucuresti, sectia de compozitie si dirijat pe care o absolva cu brio.

Despre omul Emil Lerescu se pot spune multe, si, in cea mai mare parte, chiar la superlativ. Aptitudinile, talentele, pasiunile, slabiciunile, temerile, dorintele, fac parte din structura psihica a oamenilor, iar oamenii sunt individualizati nu numai prin aceste atribuite, ci si prin constructia lor biologica, adica prin datele antropometrice. Din acest punct de vedere, natura a fost foarte generoasa cu el. Era un om inalt, avea peste 1,80, umeri largi, de atlet, musculos ca un sportiv (de fapt, a facut in tinerete sport de performanta, fiind unul din atacantii de baza ai fostei echipe Sporting Pitesti, alaturi de Iota, Breto si altii), cu brate lungi si palme largi, cu degete parca anume create pentru a manui cu har clapele pianului, cap rotund, bine proportionat, cu ochi mari negri, arcuiti de sprancene, o frunte lata, imbracata de un par bogat ce se pierdea in ondulatii la ceafa, o gura cu buze carnoase in coltul carora mijea permanent un zambet provocator cu semnificatii, parca imbiindu-te la discretie fata de falsa filosofie a vietii, care uneori e comparata cu o gluma a genezei. In esenta, eu afirm ca Emil Lerescu a fost nu numai un compozitor de mare talent, ci si un om de o frumusete fizica si morala deosebite.

Dupa terminarea studiilor universitare, Emil este incorporat pentru satisfacerea stagiului militar. Trimis la un regiment din Ardeal, participa cateva zile la instructia de font, dupa care este supus unui control medical in urma caruia este reformat pe motiv de platfus. In baza constatarilor comisiei medicale primeste din partea Comisariatului Militar livretul cu mentiunea „soldat neinstruit”. Odata cu incheierea acestui capitol, Emil incepe marsul spre visul sau, care niciodata n-a fost abandonat. Incepand din 1947 ocupa postul de profesor de muzica la Liceul Bratianu, alaturi de cunoscutul profesor Albu, organizatorul unei orchestre de camera, la care pe langa profesori participau si elevi. Tineretea, puterea de munca si dorinta de afirmare au constituit stimuli, fapt pentru care n-a fost blocat la catedra. Cunoscut ca bun organizator si talentat dirijor, este solicitat de diferite sindicate sa conduca formatiuni corale. Cea mai reprezentativa formatie cu care a obtinut rezultate deosebite a fost Corul sindicatelor din Pitesti, patronat de Comisia Locala. In colectivitatile de oameni cu preocupari comune se stabilesc anumite relatii de prietenie si simpatii care stimuleaza participarea lor, fara constrangeri, la realizarea obiectivelor propuse. Emil, prin tinuta sa fara repros, era stimat si iubit de oamenii cu care lucra, majoritatea fiind tineri.

Nici el n-a putut evita sentimentul de dragoste. In intalnirile pe care le avea in mod obisnuit cu coristii, la repetitii sau spectacole, privirea lui cauta cu fervoare ochii unei tinere blonde (foarte frumoasa), careia cu insistenta ii transmitea, pe aceasta cale, sentimentele lui. Tanara il evita sistematic, insa nu avea puterea de a renunta la placerea de a canta in cor, nu numai pentru vocea ei angelica, cat mai ales pentru a-l vedea pe Emil.
Era in octombrie 1952, cand intr-o seara am primit vizita lui Emil. Dupa ce l-am invitat sa ia loc, ni se adreseaza:
– Stiu ca la voi se poate bea un pahar de vin, dar nu pentru asta am venit, ci mai mult pentru un sfat. Sunt indragostit de o corista pe care Ludmila o cunoaste si nu stiu ce sa fac.
Dupa ce se confeseaza si explica despre cine este vorba, nevasta-mea intervine si spune:
– O cunosc foarte bine pe Mimi, este o femeie desteapta, frumoasa, ti se potriveste, insa n-o poti avea tovarasa de viata daca nu stii, afla ca este casatorita si are o fata.
Aceasta veste nu l-a surprins, stia ca este casatorita si tocmai de aceea voia sa afle un punct de vedere, un sfat prin care sa gaseasca cea mai buna solutie de rezolvare. Cat timp am stat de vorba in seara aceea, n-am cronometrat, insa, dupa mai multe pahare de vin, la plecare, sigur pe sine, a spus:
– Eu am un plan si fara sa mai cer sfaturi am sa-l pun in aplicare. Nu vi-l spun, dar in curand o sa-l aflati. Voi ramaneti in orasul asta cei mai buni prieteni.
La cateva zile dupa aceasta convorbire, intr-o dimineata in jurul orei sapte suna telefonul. Ridic receptorul si de la celalalt capat de fir aud:
– Alo, Mihai, aici Emil, sunt in gara impreuna cu Mimi, am doua bilete clasa I pentru Craiova. Dupa ce ma aranjez cu locuinta si cu slujba o sa-ti comunic. Salut-o pe Ludmila si spune-i sa nu se impacienteze, sunt capabil sa-mi rezolv onorabil problemele.

Craiova l-a primit bine, fiind incadrat la Conservatorul Cornescu, pe care un timp l-a si condus. Din casatoria cu femeia iubita a rezultat un fiu care i-a mostenit talentul, cunoscutul compozitor Sorin Lerescu. Prolifica activitate desfasurata la Craiova i-a adus si calitatea de membru titular al Uniunii Compozitorilor si schimbarea domiciliului de la Craiova la Bucuresti, unde a ramas pentru totdeauna. Contactul cu lumea muzicala a Capitalei a fost benefic pentru activitatea lui creatoare, pentru ca relatiile cu valori de varf i-au oferit posibilitatea de a pune in circulatie mai usor productiile personale decat in alta localitate. Recunoasterea la nivel national a valorii lui de compozitor a fost confirmata si de faptul ca intr-o anumita etapa a ocupat functia de presedinte al Uniunii. Ca o particularitate pe care o subliniez este faptul ca in relatiile cu oamenii tinea foarte mult la tinuta vestimentala si fizicul il avantaja. Iata ce spune Mihaela Marinescu la aniversarea a 70 de ani: „La cei 70 de ani (impliniti anul acesta), compozitorul Emil Lerescu apare neschimbat, asa cum il stim din ultimii 15 ani. Acelasi par argintiu, aceeasi statura mandra, acelasi caracter optimist, care l-a sustinut pe drumu creatiei, ajutandu-l sa depaseasca greutatile, schimbarile si neintelegerile, vicisitudinile vietii”.

Este adevarat ca in decursul vietii Emil a trecut si prin momente de criza pe care a avut vointa si capacitatea sa le depaseasca si sa aiba un final apoteotic. Despre aceste momente de criza nu este cazul sa consemnez aici. De fapt, viata ar fi monotona si neinteresanta daca n-ar fi presarata cu sincope si obstacole pe care sa ai puterea si vointa sa le depasesti. Despre compozitor si opera lui se pot spune multe lucruri care sa-i aureoleze portretul. Rasfoind albumul in care sunt insumate creatiile sale ai sa fi surprins de volumul mare de lucrari lirico-dramatice, in care se gasesc nenumarate coruri, lieduri, cantate, balade. In creatiile sale este usor de descoperit ca textele folosite de compozitor au fost luate din poezia de prim rang a literaturii noastre: Eminescu, Arghezi, Alecsandri, Ion Brad, Cosbuc, Nicolae Tautu, Eugen Frunza, Magda Isanos, Elena Farago, Ludmila Ghitescu, Nina Cassian, Mariana Dumitrescu etc. Iata ce spune Mihaela Marinescu despre opera sa: „Muzica sa – caracterizata printr-o pregnanta inventivitate melodica si ritmica, un modalism de esenta folclorica, o polifonie densa, un travaliu componistic ce urmareste pas cu pas sensul cuvantului poetic sau actiunii dramatice – este accesibila si se adreseaza direct publicului, cu impresii si expresii muzicale elocvente”.

De remarcat in existenta acestui om este capacitatea nemaiintalnita de efort si de acomodare cu usurinta in locuri diferite, unde isi lua de fiecare data cu el si partiturile cu lucrari nefinalizate, precum si caiete speciale pentru eventuale noi compozitii. Localitati preferate pentru asa-zisa odihna erau Sinaia si Curtea de Arges. In hotelul Posada de la Curtea de Arges a inceput si a scris mai multe lucrari printre care: suita de lieduri La Fantana Mesterului Manole, pe versuri de Ludmila Ghitescu, un cor mixt pe versurile sotiei si Cantata dedicata Pitestiului pe care a terminat-o mai tarziu. Versurile au fost scrise de Ludmila Ghitescu si Nicolae Udristeanu. Pregatirea spectacolului cu lucrarea vocal-simfonica de asemenea proportii si pretentii nu era o treaba simpla si nu putea fi facuta cu improvizatii. Pitestiul nu avea orchestra simfonica si nici cantareti de muzica culta. In dorinta lui nestirbita de a dovedi iubirea fata de orasul originii sale, Emil s-a angajat, fara a fi solicitat de vreo autoritate, sa pregateasca, sub directa lui regie, spectacolul de la Bucuresti, fara nici un fel de recompensa, folosindu-se de relatiile lui cu lumea muzicala a Capitalei. Pregatirea spectacolului a durat aproape doua luni si acesta a fost de inalta tinuta. La Casa Sindicatelor din Pitesti, sub bagheta lui Emil, a fost prezentata Cantata, in care s-au produs actori ai Operei Romane, in frunte cu cantaretul Pompei Harasteanu. Ecoul acestei festivitati a fost consemnat larg in presa vremii (1988).

Personal nu detin toate datele despre opera complexa a compozitorului, insa sunt destule lucrari intrate in circuitul formatiilor muzicale de profil. In productia poemelor corale pot fi mentionate: Nunta Zamfirei, Acuarela marina, Colinda uitata, Invocatie, Fantani si stele, Culoarea din aripa, ciclurile de lieduri etc.

Nu se poate trece peste momentele in care compozitorul a atacat compozitii de inalta dificultate, realizand cu succes opere inspirate din zbuciumata istorie a poporului nostru si anume: in 1964, opera lirica Ecaterina Teodoroiu, continuata cu opera-balada Penes Curcanul, iar in anii ’80 compozitorul reuseste transpunerea muzicala a doua dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei romanesti, D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, si Steaua fara nume, de Mihail Sebastian.

In esenta, se poate concluziona ca intreaga viata a talentatului compozitor Emil Lerescu, plecat in lumea umbrelor in 2005, poate fi rezumata la munca pasionata, fara preget, pentru a scoate din cotidianul anost frumosul serafic al muzicii.

Emil ar fi dorit ca in Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitesti sa ramana pentru eternitate. In 1983 a stat o vara intreaga in cimitir, unde a supravegheat muncitorii angajati la aranjarea locului de veci, o cripta cu trei locuri distincte, doua ocupate de parinti, iar al treilea rezervat compozitorului. Locul era imprejmuit cu un gard din fier forjat, iar in interior Emil montase un monument (cruce) din marmura neagra, inalt de peste trei metri. In 2000, persoane neidentificate au devalizat locul si au furat gardul din fier forjat. Am sesizat, atat eu, cat si Emil, conducerea cimitirului si Politia, dar nu s-a rezolvat nimic. Familia, dezgustata de acest act de vandalism, a hotarat sa-l inhumeze la Bucuresti. Dar Emil ramane cu sufletul la Pitesti, locul pe care l-a iubit fara rezerve. (Mihai Ghitescu, revista Arges, 2007) 




AIDA MOGA

Aida Moga
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Timișoara, România Modificați la Wikidata
Decedată (75 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreață Modificați la Wikidata
Activitate
Instrument(e)voce[*]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Aida Moga (născută Cornelia Aida Rădulescu; n. , Timișoara, România – d. , București, România) a fost actriță de radio, revistă și cântăreață română.

Note biografice[modificare | modificare sursă]

Împreună cu sora ei, Lavinia (născută în 1923), care a fost de asemenea cântăreață (cunoscută sub numele de Lavinia Slăveanu), și-a făcut debutul în calitate de compozitor de muzică populară, în timp ce erau încă eleve. A studiat la Liceul de Muzică „Astra” și „Sabin Drăgoi” din orașul său natal, dar, de asemenea, a studiat arta decorativă. Debutul ei în domeniul canto a avut loc în 1955, cu piesa Îmi spuse mie luna.

Teatre de revistă[modificare | modificare sursă]

Între 1957 și 1965 a fost angajată a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, apoi a Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu” și „Savoy”, toate trei din București. Cu ambele teatre a participat, de asemenea, la turnee în străinătate.[1]

A colaborat cu mulți compozitori români celebri de muzică populară cum ar fi Vasile Veselovski, Ion Vasilescu, Radu Șerban, Henri Mălineanu, Edmond Deda.[2][3][4]

Filmografie[modificare | modificare sursă]


Aida Moga - A fost de ajuns o melodie!



Aida Moga - Astă seară să dansezi numai cu mine


Aida Moga - Intră Lună pe fereastră




ION CRISTINOIU

Imagini pentru ion cristinoiu
Imagini pentru ion cristinoiu
Imagini pentru ion cristinoiu
Imagini pentru ion cristinoiu

Ion Cristinoiu
Date personale
Născut (79 de ani), București, România
Decedat (59 de ani)[1] Modificați la Wikidata
CopiiBogdan Cristinoiu[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
Activitate
OrigineROM
Gen muzicalmuzică ușoară, pop,
Ani de activitate1959-2001
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ion Cristinoiu (n. 26 ianuarie 1942 – d. 21 noiembrie 2001) a fost un compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist român. A urmat cursurile Școlii de muzică și ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București între anii 1959-1964. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române între anii 1963-1969 și din formația „Perpetuum Mobile”. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1969. Debutul în televiziune a fost în 1964 cu melodia Vreau să știu. A scris melodii de muzică ușoară și muzică de film.

A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena în 1969 și la „Festivalul cântecului”, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana.

Creație[modificare | modificare sursă]

Peste 700 piese de muzică ușoară; peste 3000 de orchestrații.

Șlagăre de mare audiență în ordine cronologică:

Muzică de scenă, reviste[modificare | modificare sursă]

A scris muzică pentru cinci spectacole de revistă:

Alte activități[modificare | modificare sursă]

Între anii 1963-1969 a fost instrumentist al formației de estradă a Radioteleviziunii (RTV) (dirijor: Sile Dinicu).

Membru al Uniunii Compozitorilor din 1969 și membru GEMA, în Germania, din 1962.

Dirijorul orchestrei de muzică ușoară a RTV în perioada 1989-1995.

Președinte sau membru al unor jurii la festivaluri și concursuri interne sau internaționale.

Compozitorul cu cele mai multe participări, 16, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia.

Turnee cu formația Perpetum Mobile în Germania, Suedia, Norvegia, URSS, Ungaria, Polonia, Danemarca, în calitate de instrumentist.

Muzică de film[modificare | modificare sursă]

A scris muzica pentru 7 filme de lung metraj, printre care:

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziție în anii 1978, 1979, 1982, 1984, 1995.
  • Premiul pentru orchestrație la Festivalul internațional al șlagărului din Dresda, 1982.

A avut cele mai multe participări (16) la Festivalul Mamaia, unde a obținut

În afara Festivalului Mamaia, a concurat la toate manifestările de gen, unde a obținut premii:

  • nouă premii I, patru premii II, patru premii III, cinci mențiuni ale publicului, două premii speciale ale juriului.

La Festivalul „Crizantema de Aur” a obținut în 1986 Premiul Uniunii Compozitorilor și în 1987 premiul I.

La 8 ani de la plecarea în altă dimensiune, i-a fost conferit premiul I pentru piesa Să ne-amintim de ziua asta, în interpretarea Corinei Chiriac. Versurile aparțin tot compozitorului.


Angela Similea - Melodii de Ion Cristinoiu




IULIU MERCA

Semnal M
Date personale
OrigineFlag of Romania.svg Cluj-Napoca, România
Gen muzicalHard rock, blues rock, rock and roll
Ani de activitate1977 - prezent
Case de discuriElectrecord
Migas Real Compact
Rage Records
Membri
Sorin Zamfir-tobe
Nicu Barna-chitară/voce/claviaturi
Ștefan Boldijar-voce/chitară bas
Roxana Zăpârțan-voce/percuție.
Foști membri
Iuliu Merca
Liviu Hrișcu
Constantin Sălăgean
Tavi Popovici
George „Ghiță” Ciolac
Ștefan „Fane” Nagy
Ioan „Ică” Moca
Paul Masgras
Molnár Francisc
Radu Parvu
Iuliu Țoca
Neluțu Ciocan
Dorel Bota
Dorin Ciobâcă
Francisc „Saci” Salamon
Dumitru „Teacă” Căpușan
Relu Perneș
"Cucu" Bion
Vasile Purice
Marian-Constantin Corjan
Florin Ștefan
Marius Precup
Dan Cosma
Prezență online
Site web
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Semnal M este o trupă românească rock înființată în 1977. Trupa a fost lansată oficial în 1977 cu numele „Semnal", având în componență pe Iuliu Merca, Ștefan (István) Boldijar, Liviu Hrișcu (ex. Mondial), Constantin Sălăgean și Tavi Popovici. În 1978 au lansat primul album, intitulat „Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj-Napoca", hitul Moara fusese conținut pe un single apărut un an mai devreme. [1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

În toamna lui 1976 se pun bazele trupei, după o discuție între Iuliu Merca si Ștefan Boldijar, purtată în prezența lui Mimi Găzdac (Varga), in restaurantul „Scoica" din Jupiter din vara aceluiași an.

Primăvara anului următor aduce cu sine începutul repetițiilor, în Cluj-Napoca. Formula era: Iuliu Merca, Ștefan Boldijar, Liviu Hrișcu (ex. Mondial), Constantin Sălăgean și Tavi Popovici. În luna martie se dă numele formației: Semnal.

Vara se pleacă la mare, la restaurantul Aladin din Venus. Peste două săptămâni, în stațiunea Costinești, are loc lansarea oficială a trupei, la terasa Tineretului.

Toamna '77: se înregistrează single-ul care conține piesele „Moara" și „Durata".

În anul urmator, 1978, apare primul album: „Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj-Napoca", iar piesa „Moara" urcă in topul BBC până pe locul 3 ([sursa???]).

Tavi Popovici, Costi Sălăgean și Liviu Hrișcu părăsesc formula pentru a forma o efemeră trupă „Semnal Cluj"(alteori scrisă ca "Semnal S"); au fost înlocuiți de Paul Masgras și Ică Ioan Moca, iar formația de bază își ia denumirea definitivă de „Semnal M".

Turnee, litoral. Iarna anului 1978 aduce un membru nou, ce avea să influențeze decisiv stilul trupei: George „Ghiță" Ciolac (claviaturi). Impresariatul este asigurat de către sibianul Iuliu Șuteu (care anterior prestase același gen de activitate în contul trupei Phoenix și care ulterior va avea un aport decisiv la promovarea trupei Holograf), care aduce multe angajamente pentru tânăra trupă clujeană. În 1979, vine în componența formației bateristul sibian Radu Parvu. În această formulă, formația face turnee lungi prin țară și în URSS. Cântă pe litoral, înregistrează la radio piesele „Hora" și „Urare" și apare cu piesa „La mijloc de pădure" în filmul muzical „Melodii la Costinești". Radu Parvu părăsește formația și înființează grupul Riff, împreună cu Adi Ordean și Florin Grigoraș, grupul având succes în turnee împreună cu Semnal M.

1979 toamna: turneu de 2 săptămâni în Iugoslavia.

Anul următor aduce o schimbare de fond, cooptarea lui Solomon „Saci" Francisc ca toboșar și prieten al formației. Se înregistrează al 2-lea album, „Cântece transilvane". Piesa care a cunoscut cel mai mare succes, „Bal la Apahida", a figurat chiar și în topul „tradițional" din Japonia, constituind temelia curentului muzical etno din România.

Participarea la festivalul „Club A" aduce cu sine un premiu important, cel de compoziție, pentru „Mai avem multe de făcut". Acest festival are ca rezultat și scoaterea pe piață a unei compilații de piese „live", din piesele/trupele câștigătoare.

Paul Masgras părăsește definitiv țara, cu destinația Statele Unite ale Americii. În vara lui 1981, pe litoral, apare în trupă Dorin Ciobică - chitară-vocal; pentru o scurtă perioadă îl suplinește pe Merca, plecat la Cluj cu probleme personale.

În '82, pentru o perioadă, trupa se „rupe", cei care pleacă fiind Ciolac, Solomon și Boldijar. Componența se reface la timp pentru terminarea înregistrărilor la „Planeta visurilor noastre". Urmează noi turnee și o vară petrecută pe litoral. De asemenea, sunt înregistrate noi piese: „Urare", „Tânăra dimineață".

Urmează marele succes „La fereastra ta".

Iarna anului 1983 aduce cu sine despărțirea de Ghiță Ciolac, care pleacă în Germania. Este cooptat un nou membru, Dumitru "Teacă" Căpușan. Se înregistrează „Desculț în iarbă" și „Ecou".

'83 - '84: turnee + litoral. „Teaca" părăsește formația, căsătorindu-se și stabilindu-se la Craiova. În vara lui 1984, Semnal M activează la barul Aladdin din Venus în formula: Iuliu Merca(voce, chitară), Ștefan Boldijar(vocal, bas), Dorin Ciobâcă(chitară), Molnar Francisc(tobe) La finele lui 1985 Ștefan Boldijar se retrage din formație. Intre 86' și '88, Semnal M activează în formula: Iuliu Merca, Francisc Solomon, Dorin Ciobică, chitara bass fiind preluată de suceveanul Vasile Purice. Au loc turnee - maraton; în toamna lui 1986 se „cântă" aproape 90 de zile, cu două reprezentații pe zi. Din staff-ul turneului fac parte, alternativ: Riff, Timpuri Noi, Ducu Bertzi, George Nicolescu, regretatul Călin Nemeș, Ilie Micolov și Laura Stoica, pe care Merca o descoperă la un festival din perioada respectivă.

După revoluție, până în 1994, formația evoluează în formula de trio: Iuliu Merca, Francisc Solomon (toboșar)[2] și Ștefan Boldijar.

Apoi, în 1995, este cooptat Ștefan Nagy la baterie.

1996 aduce cu sine un nou album, „Povești la gura sobei". Este urmat de alte turnee, iar vara se cântă din nou pe litoral. Se alătură trupei Dan „Capră" Cozma (chitară, vioară, claviaturi, voce), profesor de muzică în Germania.

În 1998, formația susține un turneu în Germania, iar în același an li se alătură chitaristul Florin Ștefan din Baia Mare(ex-4Given).

Anul următor se cântă din nou pe litoral, la Costinești. Pe 27.07.1999, la 13:49, Iuliu Merca, membrul fondator, compozitor, chitarist se stinge din viață. Acest lucru a îndurerat profund scena artistică românească, care a pierdut nu doar un mare artist, ci și un apropiat prieten.

Au loc spectacole „in memoriam" dar se reduce în același timp activitatea concertistică. Membrii formației desfășoară activități personale: Ștefan Nagy - impresariat, organizarea festivalului de creație „Iuliu Merca"; Florin Ștefan - concerte de chitară clasică, înregistrări, compoziții terți. Ștefan Boldijar înregistrează împreună cu Cornel Moldovan (chitară), Marcel Moldovan (tobe, percuție, 17 ani elev la liceul de artă din Arad, laureat al concursurilor naționale de percuție încă de la vârsta de 5 (cinci!) ani) și Florin Ștefan piese noi pentru un nou album.

Din 2003 este reluată activitatea concertistică, în formula: Ștefan Boldijar, Florin Ștefan și Ștefan Nagy, cu participarea lui Marcel Moldovan. Se alătură, intre 2002 si 2007 și vechiul colaborator Dorin Ciobică (claviaturi, chitară). Se pregătește lansarea unui dublu CD: „In memoriam" și a unuia cu piese noi. În primăvara lui 2004, Ștefan Boldijar vine în București și îl întâlnește pe Radu Lupașcu (Rage Records)cu care va realiza dublul CD și dublu MC, intitulat „IERI" și „AZI", lansat în București și Cluj. Rage Records promovează bine albumul realizând 2 videoclipuri și mai multe concerte, fapt care sporește vânzarea acestui Box CD la peste 15.000 de albume duble vândute, fapt unic în istoria muzicală românească.

După aniversarea a 30 de ani de activitate, grupul Semnal M se pregătește de lansarea unui nou album și a primului DVD... În toamna anului 2009 este cooptat în formație, vocalistul și poli instrumentistul, Nicu Barna. Anul 2012 este marcat de revenirea în trupă a legendarului toboșar Solomon "Saci" Francisc și de lansarea single-ului "Mi-e dor", single care s-a bucurat și de un videoclip. Tot în același an, Semnal M aniversează 35 de ani de activitate, printr-un concert extraordinar susținut la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca, având invitați de seamă, precum: Mircea Baniciu, Ioan Gyuri Pascu, A.G. Weinberger și Iulia Merca, fiica regretatului Iuliu Merca. Urmează o perioadă concertistică foarte aglomerată, participând chiar și la marile concerte din țară alături de artiști de renume internațional: Scorpions, Deep Purple, Smokie, Bonnie Tyler etc. Anul 2014 este marcat de moartea subită a toboșarului Francisc Solomon, eveniment care aduce trupa la o nouă răscruce de drumuri. Semnal M se regrupează în luna august a aceluiași an, aducandu-l la baterie pe Sorin Zamfir. Urmează trei ani de activitate concertistică intensă, culminând în anul 2017 cu un turneu de aniversare a 40 de activitate. Au loc spectacole în toate marile orașe ale țării. Turneul este încheiat la Cluj-Napoca, printr-un eveniment grandios susținut pe scena Teatrului național din Cluj- Napoca. Începutul anului 2018 este marcat de plecarea chitaristului Florin Ștefan din trupă, acesta fiind înlocuit, temporar, de vechiul colaborator al trupei, chitaristul clujean Marius Precup. În luna august a anului 2018, postul de chitarist solo în trupă Semnal M este ocupat de tânărul și talentatul Alex Gibson din Satu-Mare. Anul 2019 împrospătează imaginea și sound-ul trupei odată cu alăturarea unui membru nou: Roxana Zăpârțan (backing-vocals, percuție, chitară acustică). Acest lucru este o premieră in istoria trupei, nemaiavând niciodată în componență o prezență feminină. În luna decembrie a anului 2019, Alex Gibson părăsește formația. Membrii de bază ai formației rămânând Ștefan Boldijar, Nicu Barna, Sorin Zamfir și Roxana Zăpârțan.

Albume[modificare | modificare sursă]

  • Durata/Moara, 1978, Single(45-EDC 10.624), Electrecord
  • Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj-Napoca,(EDE 1638) 1979, LP, Electrecord
  • Formații rock 4(EDE 1723), 1980, LP - Electrecord piesele Urare și Hora
  • Compilație Club A, 1981(ST-EDE 1912), LP, Electrecord - piesa Mai Avem Multe De Făcut
  • Cântece transilvane(ST-EDE 1948, STC 00160), 1982, LP, MC Electrecord
  • Planeta visurilor noastre(ST-EDE 2146), 1983, LP, Electrecord
  • Invitație la Discotecă 1(ST-EDE 2580), 1984, LP Electrecord - piesa Hora
  • Invitație la Discotecă 2(ST-EDE 2581), 1984, LP Electrecord - piesa Urare
  • Invitație la Discotecă 3(ST-EDE 2582), 1984, LP Electrecord - piesa Lungul Drum Al Nopții Către Zi
  • Compilație Top Estival(ST-EDE 2654), 1985, LP, Electrecord - piesa La Fereastra Ta
  • Mari succese(CDS-CS 0133), 1994, LP, Eurostar
  • Unplugged, 1995, MC, Roton & RTV Europa Nova Iași
  • Povești la gura sobei, 1996, MC, Roton(reeditat în 1999 și în format CD)
  • Club A - The Best of, 1999, CD, Electrecord - piesele O Roată De Foc și Racul, Broasca și o Știucă
  • Club A - Epoca de aur, 2003, CD, Electrecord - piesa La Fereastra Ta
  • Ieri, 2004, CD, Rage Records
  • Azi, 2004, CD, Rage Records

Șlagăre în topuri[modificare | modificare sursă]

Top Săptămîna

  • Moara(1977) - #1
  • Durata(1977)
  • Hore pe Smalț(perioada 10 martie - 5 mai 1978) - #4(7-13 aprilie 1978)
  • Copiii pământului(perioada 16 iunie - 26 octombrie 1978) - #1(4-31 august august 1978)
  • Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj Napoca(16 martie - 19 iulie 1979) - #1(27 aprilie - 17 mai 1979)
  • Urare(perioada 25 ianuarie - 15 mai 1980) - #1(1 februarie - 6 martie 1980)
  • Bal la Apahida(perioada 16 mai - 24 iulie 1980) - #1(27 iunie - 3 iulie 1980)
  • Pădurea mea cea înțeleaptă(perioada 1 august - 9 octombrie 1980) - #1(29 august - 11 septembrie 1980)
  • Hora(10 octombrie 1980 - 19 februarie 1981) - #1(31 octombrie - 6 noiembrie, 3-16 decembrie 1980)
  • Mai avem multe de făcut(perioada 14 august - 5 noiembrie 1981) - #1(25 septembrie - 15 octombrie 1981)
  • O roată de foc(perioada 5 noiembrie 1981 - 27 ianuarie 1982) - #1(4-24 decembrie 1981)
  • Primăvară românească(26 martie - 3 iunie 1982) - #1(16-29 aprilie 1982)
  • Planeta Visurilor Noastre(perioada 3 iunie - 1 septembrie 1982) - #1(15-21 iulie 1982)
  • Desculț în iarbă(30 septembrie - 22 decembrie 1983) - #1(4-10 noiembrie 1983)
  • Tînăra dimineață(20 ianuarie - 14 iunie 1984) - #1(9-22 martie 1984)
  • Ecou(10 august - 29 noiembrie 1984) - #1(19 octombrie - 1 noiembrie 1984)
  • La Fereastra Ta(1985)
  • Spune-mi cine ești(1986)
  • Drumul în doi(1989)
  • Hora Străbună(1989)

Top RST 81 - Melodia Anului:

  • Roata de foc - #2
  • Mai avem multe de făcut - #10

Top RST 86 - Melodia Anului:

  • Spune-mi cine ești - #7


Iuliu Merca - live 1992


Semnal M - Ieri(full album, 2003)


SEMNAL M .Videoclip in memoria compozitorului Iuliu Merca




NICOLETA NUCĂ

Nicoleta Nucă
Nicoleta Nucă.jpg
Date personale
Născută (27 de ani) Modificați la Wikidata
Chișinău, Moldova Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Nucă
CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreață Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicalpop  Modificați la Wikidata
Instrument(e)voce[*]  Modificați la Wikidata
Ani de activitate2003 - prezent
Case de discuriGlobal Records
Cat Music  Modificați la Wikidata
Interpretare cu
  • Vescan
  • Cabron
  • NOSFE
  • CYO
voce Nicoleta Nucă
voce
MENIU
0:00
extras
Prezență online
playlist youtube Site web
pagină Facebook
cont Twitter
Instagram
canal YouTube
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicoleta Nucă (n. , Chișinău, Moldova) este o interpretă de muzică ușoară și pop, originară din Republica Moldova, stabilită în România.

În 2009, alături de Boris Covali, a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Golden Wings” din Chișinău, distincția fiindu-le înmânată de către primarul de atunci, Dorin Chirtoacă.

În iulie 2004 a fost reprezentantul Republicii Moldova în cadrul Festivalului-concurs „Slaveanski Bazar” (secțiunea copii) de la Vitebsk, Belarus, interpretând piesa Enigma lumii.[1]

În 2014 a participat la emisiunea X Factor unde a ajuns până în gale împreună cu mentorul său Ștefan Bănică. În februarie 2015 a lansat single-ul „Nu sunt” cu care a intrat în topurile muzicale din România și Republica Moldova.[2]

În 2021 a participat la emisiunea Bravo,ai stil! Celebrities - sezonul 7, difuzată de Kanal D România , în calitate de concurentă.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Marele Premiu – Concursul „Steluțele Elatului” (noiembrie 2003)
  • Locul I – Festivalul „Steluțele Crăciunului” (Tallinn, decembrie 2003)
  • Locul I – Festivalul „Steluța” (Ucraina, 2004)
  • Marele Premiu (Secțiunea Copii) – Festivalul „Steaua Chișinăului” (Chișinău, decembrie 2007)[3]
  • Locul III – Festivalul „Ti Amo” (Onești, 2008)[4]
  • Marele Premiu – Festivalul cântecului francez „Chantons, Amis” (martie 2009)[5][6]
  • Locul II – Festivalul „Golden Voices” (2009)
  • Marele Premiu – Festivalul „Golden Wings” (2009)
  • Marele Premiu – Festivalul „Golden Wings” (2009)
  • Locul III - "Vociferando Festival" (2012) Bologna (Italia)
  • Marele Premiu-Concursul "Festival delle Arti" (2012), Bologna (Italia)
  • Trofeul la categoria "Muzica"-concursul "The Talent" (2013),Italia
  • Locul I-Concursul "VarTalent'13", Trento (Italia)

Discografie[modificare | modificare sursă]

Single-uri[modificare | modificare sursă]

AnDisc singlePoziție maximă
ROMD
2013"After All" [feat Bang Production Romania]??
"Fai di me cio che vuoi"??
"Vita"??
"Se mi ami mi aspetti"??
2015"Nu sunt"??
"Adevăr sau minciună" feat. Cabron??
2016"Inima mea"??
"Liniștea"??
"Amintirile"??

Alte interpretări[modificare | modificare sursă]


GEORGE ENACOVICI

George Enacovici (n. 22 aprilie 1891 în Focșani - d. 26 ianuarie 1965 în București) a fost un compozitor român.

George Enacovici a studiat în București cu Géza de Kresz, iar în Paris, până în 1918 la Schola Cantorum cu Armand Parent și Vincent d'Indy.

Ca violonist, în 1915 George Enacovici a câștigat concursul Enescu cu sonata pentru pian a acestuia în Mi major[1] și Premiul I al concursului de compoziții muzicale, în valoare de 1500 lei, pentru lucrarea, pentru vioară și orchestră, intitulată „Rapsozii”.[2]

Până în 1919 a fost profesor de vioară la Conservatorul din București.

În 1929, George Enacovici a fost angajat ca primul șef al Orchestrei Radio din București.[3]


George Enacovici (1891-1965): Symphony in E major (1954)


George Enacovici (1891-1965): "Intermezzo" for string orchestra and harp (1912)




 MUZICĂ PENTRU SUFLET:

Это Безумно Красивая Мелодия, трогающая до глубины души!Эту музыку можно слушать вечно!


Best Jazz Blues Music | Relax Cafe Music - Slow Blues Ballads | Chicago Blues Music



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr