2. /12 IANUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

Decese

·    690 - A decedat Benedict Biscop (n.cca. 628),cunoscut sub numele de Biscop Baducing, cleric anglo-saxon, fondator al staretiei Jarrow Priory (unde a fondat o biblioteca celebra).

Benedict Biscop (c. 628 – 690) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

A fost primul lacas de cult crestin construit din piatră de pe teritoriul actual al Marii Britanii, iar utilizarea sticlei a fost o noutate in Anglia acelei vremi. Cladirea a posedat o bibliotecă mare pentru acele timpuri,care avea mai multe sute de volume, unde venerabilul Beda, discipolul lui Benedict, a scris operele sale celebre. Manuscrisele acestei biblioteci au devenit renumite in intreaga lume, inclusiv Codex Amiatinus, cel mai vechi manuscris complet al Bibliei în latina vulgata.

* 1049: Abū-Sa'īd Abul-Khair (altă formă: Abū Sa'īd ben Abi'l Kair Fazlollāh) (n. 7 decembrie 967 - d. 12 ianuarie 1049) a fost poet persan. Lirica sa, influențată de sufism sau mistica islamică și neoplatonism. Sunt remarcabile frumusețea interioară a versului și profunzimea sentimentelor exprimate.

·         1321: Maria de Brabant (13 mai 1254 – 12 ianuarie 1321) a fost regină consort a Franței, ca a doua soție a regelui Filip al III-lea al Franței.

Maria s-a născut la Leuven în Ducatul de Brabant. A fost fiica lui Henric al III-lea, Duce de Brabant și a soției acestuia, Adelaide de Burgundia, fiica lui Hugh al IV-lea, Duce de Burgundia.

Maria de Brabant
Încoronarea Mariei de Brabant
Date personale
Născută	13 mai 1254 Leuven
Decedată	12 ianuarie 1321 (66 de ani) Les Mureaux, Franța
Înmormântată	Cordeliers Convent[*]
Părinți	Henric al III-lea de Brabant Adelaida de Burgundia
Frați și surori	Godefroi de Brabant Henric al IV-lea de Brabant Ioan I de Brabant
Căsătorită cu	Filip al III-lea al Franței
Copii	Louis d'Évreux Blanche, Ducesă de Austria Margareta, regină a Angliei
Religie	creștinism
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Brabant Casa de Capet
Regină consort a Franței
Domnie	21 august 1274 – 5 octombrie 1285

·         1519: Maximilian I (n. 22 martie 1459 - d. 12 ianuarie 1519) a fost Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1508 până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg.

Maximilian s-a născut la Wiener Neustadt la 22 martie 1459. Tatăl său, Frederic al III-lea, l-a numit după un obscur sfânt despre care Frederic credea că l-a avertizat o dată de un pericol iminent într-un vis. A fost fiul cel mare al împăratului Frederic al III-lea și al soției sale, Eleanor a Portugaliei. În copilărie, el și părinții lui au fost asediați la Viena de Albert de Austria. O sursă relatează că, în timpul zilelor negre ale asediului, tânărul prinț ar fi umblat prin garnizoana castelului cerșind servitorilor și soldaților bucăți de pâine.^[1]

La acea vreme, Ducii de Burgundia, o ramură cadet a familiei regale franceze, cu noblețea și cultura lor sofisticată domneau asupra teritoriilor semnificative aflate la granița de est și de nord a Franței moderne din zilele de azi. Ducele de Burgundia Carol Temerarul era principalul adversar politic al tatălui lui Maximilian. Frederic era preocupat de tendințele expansive ale Burgundiei la frontiera de vest a Sfântului Imperiu Roman și pentru a preveni un conflict militar, el a încercat să asigure căsătoria fiicei lui Carol Temeraru, Maria de Burgundia, cu fiul său Maximilian. După Asediul de la Neuss (1474–75), el a avut succes și nunta dintre Maria și Maximilian a avut loc la 16 august 1477.

Soția lui Maximilian moștenise Țările de Jos Burgunde și Comitatul liber al Burgundiei după decesul tatălui ei în Bătălia de la Nancy din 5 ianuarie 1477. Înainte de încoronarea sa ca rege al romanilor în 1486, Maximilian a decis să asigure moștenirea burgundă, familiei sale, Casa de Habsburg, cu orice preț.^[3]

Ducatul de Burgundia era de asemenea revendicat de coroana franceză sub pretextul Legii Salice,^[4] regele Ludovic al XI-lea al Franței contestând viguros pretenția Habsburgilor la moștenirea burgundă. Maximilian s-a angajat în apărarea teritoriilor soției sale de un atac al lui Ludovic al XI-lea și a învins forțele franceze în Bătălia de Guinegate, la 7 august 1479.^[5]

Contractul de nuntă dintre Maximilian și Maria stipula că doar copiii cuplului aveau dreptul de a moșteni de la fiecare, nu și părintele supraviețuitor. După moartea Mariei într-un accident de călărie la 27 martie 1482 în apropiere de Castelul Wijnendale, scopul lui Maximilian a fost de a asigura moștenirea unuia dintre copiii săi și a Mariei, Filip cel Frumos.

Unele dintre provinciile olandeze erau ostile lui Maximilian, și au semnat un tratat cu Ludovic al XI-lea în 1482 care l-a forțat pe Maximilian să renunțe la Franche-Comté și Artois în favoarea coroanei franceze^[4]. Maximilian a continuat să guverneze teritoriile burgunde în numele fiului său. După ce regența s-a încheiat, Maximilian și Carol al VIII-lea al Franței au schimbat aceste două teritorii pentru Burgundia si Picardia prin Tratatul de la Senlis (1493). Astfel, o mare parte din Țările de Jos (cunoscut sub numele de Cele Șaptesprezece provincii) a rămas în patrimoniul Habsburgic.^[4] Același tratat stipula căsătoria prințului moștenitor al Franței, Carol, cu fiica lui Maximilian, Margareta de Austria, care primea ca zestre provinciile Franche-Comté și Artois.

Ales rege al romanilor la 16 februarie 1486 la Frankfurt-am-Main la inițiativa tatălui său și încoronat la 9 aprilie 1486 la Aachen, Maximilian a stat la conducerea Sfântului Imperiu Roman până la decesul tatălui său în 1493. La 34 de ani, Maximilian devine în sfârșit stăpânul teritoriilor care constituie moștenirea sa austriacă. În 1490, după moartea lui Matei Corvinul fără moștenitori legitimi, Maximilian reușește să recucerească Viena.

În 1501, Maximilian a căzut de pe calul său, un accident care i-a vătămat piciorul și i-a cauzat dureri pentru restul vieții sale. Unii istorici au sugerat că Maximilian avea o depresie "morbidă": din 1514, el călătorește oriunde cu un sicriu.^[8]

Maximilian s-a căsătorit de trei ori, din care doar prima căsătorie a produs progenituri:

• Maria de Burgundia (1457–1482). Ei s-au căsătorit la Ghent la 18 august 1477 și mariajul s-a terminat prin decesul Mariei într-un accident de călărie în 1482. Mariajul a produs trei copii:
  
  

  Maximilian și fiul său Filip cel Frumos

1. Filip cel Frumos (1478–1506) care a moștenit domenii mamei sale. S-a căsătorit cu Ioana de Castilia, devenind rege-consort al Castiliei în momentul urcării ei pe tron, în 1504, și a fost tatăl împăraților Sfântului Imperiu Roman: Carol al V-lea și Ferdinand I.
2. Margareta de Austria (1480–1533), care a fost logodită prima dată la vârsta de 2 ani cu Delfinul Franței (care a devenit regele Carol al VIII-lea un an mai târziu) pentru a confirma pacea dintre Franța și Burgundia. Ea a fost trimisă înapoi la tatăl ei în 1492, după ce Carol a rupt logodna pentru a se căsători cu Anne de Bretania. Ea a fost apoi căsătorită cu prințul moștenitor al Castiliei și Aragonului, Juan de Aragón Prinț de Asturia, și după moartea acestuia, cu Filip al II-lea de Savoia. După moartea fratelui ei, ea a guvernat în Burgundia până la majoratul nepotului ei, Carol.
3. Francisc de Austria, care a murit la scurt timp după naștere, în 1481.

• Anne de Bretania (1477–1514) — ei s-au căsătorit prin procură la Rennes la 18 decembrie 1490, însă căsătoria a fost anulată de Papa la începutul anului 1492, moment în care Anne era forțată de regele Franței, Carol al VIII-lea (logodnicul fiicei lui Maximilian, Margareta de Austria), să repudieze contractul de căsăorie pentru a se căsători cu el.

• Bianca Maria Sforza (1472–1510) — ei s-au căsătorit în 1493, căsătoria aducându-i lui Maximilian o zestre bogată și permițându-i să-și afirme drepturile asupra ducatului Milano. Căsătoria a fost nefericită și nu au avut copii.

• Cu Margareta Von Edelsheim, Maximilian a avut următorii copii:

1. Margareta (1480–1537) soția contelui Ludwig Von Helfenstein-Wiesentheid, a fost ucisă de țărani la 16 aprilie 1525 în Massacrul de la Weinsberg în timpul Războiului Țărănesc German.
2. George de Austria (1505–1557), Prinț-Episcop de Liège.
3. Leopoldo de Austria (c. 1515–1557), Episcop de Córdoba, Spania (1541–1557)
4. Anne Margerite de Austria (1517–1545). S-a căsătorit cu François de Melun (d. 1547), al 2-lea conte de Epinoy. A fost doamnă de onoare a reginei Maria a Ungariei.
5. Anne de Austria (1519-?). S-a căsătorit cu Louis d'Hirlemont.

Maximilian a murit în 1519 la Wels, în Austria Superioară, la vârsta de 59 de ani și pentru că fiul său Filip cel Frumos murise din 1506, a fost succedat ca împărat de nepotul său Carol al V-lea.

Maximilian I
Împărat al Sfântului Imperiu Roman Rege al Romanilor; Arhiduce de Austria; Duce de Burgundia
Portret de Albrecht Dürer, 1519 (Muzeul Kunsthistorisches, Viena).
Date personale
Născut	22 martie 1459 Burg Wiener Neustadt[*], Austria
Decedat	12 ianuarie 1519 (59 de ani) Wels, Austria
Înmormântat	St. George's Cathedral, Wiener Neustadt[*]
Părinți	Frederic al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Eleanor a Portugaliei
Frați și surori	Kunigunde de Austria
Căsătorit cu	Maria de Burgundia Bianca Maria Sforza
Copii	Filip I al Castiliei Margareta, Arhiducesă a Austriei
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Titluri	Q60712510[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg
Sfântul Imperiu German
Domnie	19 august 1493 – 12 ianuarie 1519
Predecesor	Frederic al III-lea
Succesor	Carol Quintul
Duce de Burgundia
Domnie	5 ianuarie 1477 – 27 martie 1482
Predecesor	Maria de Burgundia
Succesor	Filip IV Maximilian în armură, portret de Rubens Împăratul Maximilian I și familia sa; cu fiul său Filip cel Frumos, soția lui Maria de Burgundia, nepoții lui Ferdinand I și Carol al V-lea, și Ludovic al II-lea al Ungariei (soțul nepoatei sale, Maria a Austriei). Maximilian și fiul său Filip cel Frumos

·   1665 - A murit Pierre de Fermat, matematician şi avocat francez; (n. 17.08.1601).

Pierre de Fermat – foto: ro.wikipedia.org

Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a stabilit o metodă generală pentru rezolvarea problemelor de maxim și de minim, metodă care ulterior a devenit celebră.

A descoperit derivata funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A calculat aria foliului lui Descartes și a buclei lui Agnesi. A stabilit că subtangenta la cisoidă este proporțională între cele trei segmente cunoscute și pe baza acesteia a executat construcția tangentei la cisoidă. A descoperit și a studiat spirala care îi poartă numele (spirala lui Fermat).

Între 1636 și 1658 a creat teoria numerelor: s-a ocupat de divizibilitatea numerelor și a stabilit un procedeu pentru aflarea sistematică a tuturor divizorilor unui număr. De numele lui Fermat sunt legate două probleme principale din teoria numerelor: Marea teoremă a lui Fermat, în cazul când n>2, ecuația x^n + y^n = z^n nu poate avea ca rădăcini numere întregi, problemă rezolvată abia în 1994 de către Andrew Wiles. Mica teoremă a lui Fermat: dacă numărul prim p nu divide pe a, atunci a^{p-1} \equiv 1 \pmod{p}, demonstrată mai târziu de Euler.

·         1759: Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania (2 noiembrie 1709 – 12 ianuarie 1759) a fost al doilea copil și fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a soției lui, Caroline de Ansbach. A fost soția lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania, primul stadtholder ereditar al Țărilor de Jos.

Prințesa Anne a fost a doua fiică a unui suveran britanic care a purtat titlul de Prințesă Regală. A fost regentă a Țărilor de Jos din 1751 până la moartea sa în 1759, în timpul minoratului fiului ei, Willem al V-lea, Prinț de Orania.

Prințesa Anne
Portret de Bernard Accama, 1736
Date personale
Născută	2 noiembrie 1709 Palatul Herrenhausen, Hanovra
Decedată	12 ianuarie 1759 (49 de ani) Haga
Înmormântată	Nieuwe Kerk
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Prințesa Mary a Marii Britanii Prințesa Amelia a Marii Britanii Prințesa Caroline a Marii Britanii Frederick, Prinț de Wales Prințul George William al Marii Britanii Prințul William, Duce de Cumberland Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*]
Căsătorită cu	Willem al IV-lea, Prinț de Orania
Copii	Prințesa Carolina de Orania-Nassau Prințesa Anna de Orania-Nassau Willem al V-lea, Prinț de Orania
Cetățenie	Regatul Marii Britanii  Provinciile Unite
Ocupație	politiciană pictoriță
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hanovra
Regent

* 1831: Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei (20 ianuarie 1750 - 12 ianuarie 1831) a fost fiica regelui Frederic al V-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Marii Britanii (fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii).^[1] Prima ei fiică va deveni regina Marie Sophie a Danemarceidupă căsătoria cu regele Frederic al VI-lea al Danemarcei.

Louise a Danemarcei și Norvegiei
Prințesă a Danemarcei și Norvegiei
Date personale
Născută	20 ianuarie 1750 Castelul Christiansborg
Decedată	12 ianuarie 1831 (80 ani, 357 zile) Castelul Gottorp
Înmormântată	Catedrala Schleswig
Părinți	Frederic al V-lea al Danemarcei Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei
Frați și surori	Christian al VII-lea al Danemarcei Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei Sophia Magdalena a Danemarcei Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei Christian, Crown Prince of Denmark[*]
Căsătorită cu	Charles de Hesse-Kassel
Copii	Marie Sophie, regină a Danemarcei și Norvegiei Wilhelm, Prinț de Hesse Prințul Frederic de Hesse Juliane, Prințesă de Hesse Prințul Christian de Hesse Louise Caroline, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg Casa de Hesse (prin căsătorie)

·         1834:  William Wyndham Grenville, corect William Wyndham Grenville, 1st Baron Grenville PC, PC (Ire) (n. 25 octombrie 1759 - d. 12 ianuarie1834, Buckinghamshire) a fost un politician britanic, om de stat al partidului Whig statesman.

A fost prim ministru al Regatului Unit între anii 1806 și 1807, fiind liderul unui guvern cunoscut în istoria Regatului Unit ca Guvernul tuturor talentelor (în original, Ministry of All the Talents), guvern de coaliție realizat după decesul lui William Pitt cel Tânăr din anul anterior, 1806.

* 1855: Maria Theresa a Austriei (21 martie 1801 – 12 ianuarie 1855) a fost arhiducesă de Austria și prințesă de Toscana. În 1817 s-a căsătorit cu Carol Albert de Sardinia și mai târziu a devenit regină a Sardiniei. A fost fiica lui Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana și a Luisei de Neapole și Sicilia. A fost numită după bunica sa, împărăteasa Maria Tereza a Austriei.

Maria Theresia Franziska Josepha Johanna Benedikta a fost membră a ramurei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și, prin naștere, arhiducesă de Austria și prințesă de Boemia, Ungaria și Toscana. S-a născut la Viena în timpul exilului părinților ei, după invazia Toscanei de către Napoleon. Tatăl ei a fost Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana iar mama Prințesa Luisa de Neapole și Sicilia, care a murit la naștere la un an după nașterea Mariei Theresa.

După restaurarea din 1814, Ferdinand al III-lea a fost numit elector de Salzburg iar familia s-a mutat la Würzburg.

În martie 1820 s-a născut primul lor copil și a fost urmat de încă doi copii dintre care cel mai mic a murit în copilărie.Maria Theresa s-a căsătorit civil la Florența la 30 septembrie 1817 cu Carol Albert de Sardinia (1798-1849) și religios la 2 octombrie. Numele ei în italiană a devenit Maria Teresa Francesca Giuseppa Giovanna Benedicta.

În 1824 Carol Albert a fost recunoscut ca moștenitor al tronului de Victor Emmanuel I al Sardiniei. El și Maria Theresa au devenit rege și regină în 1831, când succesorul lui Carol Felix al Sardiniei a murit fără să aibă moștenitori.

După decesul soțului ei în 1849 la Oporto, regina mamă Maria Theresa și-a încetat aparițiile publice și în cele din urmă s-a întors în Italia în 1851, unde a murit patru ani mai târziu, la Torino. A fost înmormântată la biserica Superga din Torino.

A avut o mare influență asupra fiului ei cel mare, Victor Emmanuel al II-lea al Italiei.

Maria Theresa a Austriei
Date personale
Nume la naștere	Maria Theresia Franziska Josepha Johanna Benedikta
Născută	21 martie 1801 Viena, Austria
Decedată	12 ianuarie 1855 (53 de ani) Torino, Italia
Înmormântată	16 ianuarie 1855 Biserica Superga, Italia
Părinți	Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Luisa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Francesco Leopoldo d'Asburgo-Lorena[*] Archduchess Maria Luisa of Austria, Princess of Tuscany (1798-1857)[*]
Căsătorită cu	Carol Albert de Sardinia
Copii	Victor Emmanuel al II-lea al Italiei Ferdinand, Duce de Genova
Cetățenie	Austria
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Savoia Casa de Habsburg-Lorena
Regină a Sardiniei
Domnie	27 aprilie 1831 – 23 martie 1849 Maria Theresa împreună cu cei doi fii ai ei Victor Emmanuel și Ferdinand; portret de Fernando Cavalleri.

* 1856: Ľudovít Štúr (n. 28 octombrie 1815, Uhrovec, în apropiere de Bánovce nad Bebravou - d. 12 ianuarie 1856, Modra, Slovacia), cunoscut de contemporanii săi ca Ludevít Velislav Štúr, a fost un politician, poet, jurnalist, editor, profesor, filozof și lingvist slovac, membru al Dietei Regatului Ungariei, conducător al renașterii naționale slovace din secolul al XIX-lea, în condițiile dominației austro-ungare. A avut o contribuție esențială la formarea limbii literare slovace. În timpul revoluției din 1848din Ungaria, Štúr a organizat unități de luptători voluntari slovaci.

·         1866 (12/24): A murit (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor  patriot roman. S-a născut la 27 noiembrie 1818, într-o familie de ţărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj şi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj şi în acelaşi an este trimis ca bursier la Institutul teologic „Sfanta Barbara” din Viena. La întoarcerea de la Viena în 1846 îşi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj şi devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Naţiunale), primul ziar românesc cu litere latine şi Învăţătorul poporului (1848). Ca participant la Revoluţia de la 1848 – 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea naţională din mai de pe Câmpia Libertăţii. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş, la sfârşitul lunii noiembrie 1848, unde îl are elev pe Eminescu, care la moartea lui va scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. La scurt timp îşi reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul ediţiei româneşti. Aron Pumnul a fost adept al etimologismului: Convorbiri între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti.  A alcătuit prima antologie de texte literare românești, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar.

* 1875: Împăratul erei Tongzhi (Wade-Giles: Tung-chih împăratul; 27 aprilie 1856 – 12 ianuarie 1875), născut Zaichun (Wade-Giles: Tsai-chun), membru al clanului manciurian Aisin Gioro, a fost al zecelea împărat al Dinastiei Qing, și al optulea împărat Qing ce a domnit peste Chinapropriu-zisă. Domnia lui dintre 1861-1875, care a durat în mod efectiv în timpul adolescenței sale, a fost în mare parte umbrită de Regența mamei sale Împărăteasa văduvă Cixi. Deși a avut o influență redusă asupra afacerilor de stat, evenimentele din timpul domniei lui au dat naștere la ceea ce istoricii numesc "Restaurarea Tongzhi", o încercare nereușită de a stabiliza și moderniza China.

Tongzhi
Împărat Qing
Date personale
Nume la naștere	ᡯᠠᡳ ᡧᡠᠨ
Născut	27 aprilie 1856 Orașul Interzis, Beijing, China
Decedat	12 ianuarie 1875 (18 ani) Orașul Interzis, Beijing, China
Înmormântat	Mormintele Qing de Est, Zunhua, China
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Împăratul Xianfeng Împărăteasa văduvă Cixi[1]
Frați și surori	Prince Min of the Second Rank[*] Kurun Princess Rong'an[*]
Căsătorit cu	Împărăteasa Xiaozheyi
Cetățenie	Dinastia Qing
Etnie	Manchu[*]
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	House of Aisin Gioro[*]
Al-X-lea Împărat Qing
Domnie	11 noiembrie 1861 – 12 ianuarie 1875
Predecesor	Împăratul Xianfeng
Succesor	Împăratul Guangxu
Regent	Sushun, Zaiyuan, Duanhua (1861) Împărăteasa văduvă Ci'an, Împărăteasa văduvă Cixi (1861–1875)

·         1884: Barbu Bălcescu (n. 1821 sau 1825 - d. 12 ianuarie 1884) a fost un avocat și revoluționar român, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu. Alături de fratele său, a condus Garda Națională înființată la Buzău, în timpul Revoluției din 1848. Pe 8 septembrie 1848 a participat la arderea în public a Regulamentului Organic. A deținut diverse funcții, cum ar fi cea de avocat în Craiova și de inspector școlar în Județul Dolj. Olga, una dintre cele trei fiice ale sale, s-a căsătorit cu generalul Petre Gigurtu și a fost mama omului de afaceri Ion Gigurtu.

·         1909: Hermann Minkowski (n. 22 iunie 1864, Aleksotas/Imperiul Rus (astăzi Kaunas, Lituania) — d. 12 ianuarie 1909, Göttingen) a fost un matematician german la origine evreu lituanian, care a creat și a dezvoltat geometria numerelor și a folosit metode geometrice pentru a rezolva probleme dificile din teoria numerelor, fizica matematică, și teoria relativității.

·         1923: Jan Urban Jarník (n. 25 mai 1848, Pottenstein, în Boemia, Imperiul Austriac, azi Potštejn,^[2] Republica Cehă - d. 12 ianuarie 1923, Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog ceh, romanist și albanolog, membru de onoare al Academiei Române (din 1919).

·         1924 - A murit exploratorul britanic Richard Byrd, prima persoană care a atins Polul Nord (n.25.10.1888).
* 1938: Arthur Pierot (n. 7 august 1867 la Strépy-Bracquegnies^[1], Belgia – d. 12 ianuarie 1938), a fost un astronom, selenograf și educator belgian^[2].Arthur Pierot a fost profesor la colegiul episcopal din Binche în 1889. În continuare, el a plecat în Congo Belgian, unde a rămas 20 de ani. În cursul acestei perioade, el a fondat mai multe școli în această țară africană francofonă.

Pasionat de astronomie, Arthur Pirot a fost un astronom experimentat care poseda un telescop cu o cupolă situată la ultimul etaj al casei sale din Strépy-Bracquegnies. Din 1925 până în 1934, el a paricipat cu articole la revista belgiană de astronomie « Ciel et Terre ». A redactat peste 35 de articole cu crochiuri de studii selenografice. În 1928, el a creat cercul astronomic de la Bracquegnies. Arthur Pierot a colaborat cu astronomii și selenografii Gabriel Delmotte, Félix Chemla Lamèch și Maurice Darney^[3].

Arthur Pierot a decedat, pe neașteptate, la 12 ianuarie 1938, în localitatea sa natală.

·         1939: a încetat din viaţă soprana româncă Hariclea Darclée (Hartulari) (n.10 iunie 1860). A debutat într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg. La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale.  Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”. Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului”de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi’ ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903. La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
Repertoriu:

Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă.

A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare improtanță; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opee originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.

Urmează lista integrală a operelor și autorilor cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță.

• Daniel Auber La Muette de Portici (Luisa);
• Georges Bizet Carmen (Carmen);
• Arrigo Boito Mefistofele (Margherita);
• Alfredo Catalani La Wally (Wally) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 20 ianuarie 1892;
• Alexis Catargi Enoch Arden (Ammie Lee) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premnieră absolută la Teatrul Național din București în 1904;
• Isidore De Lara Amy Robsard (Amy Robsard) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Opera din Montecarlo în aprilie 1897;
• Gaetano Donizetti Don Pasquale (Norina);
• Gaetano Donizetti L’elisir d’amore (Adina);
• Gaetano Donizetti Linda di Chamounix (Linda);
• Gaetano Donizetti Lucrezia Borgia (Lucrezia);
• Gaetano Donizetti Maria di Rohan (Maria);
• Alberto Franchetti Cristoforo Colombo (Isabella di Aragona, Ikuamota) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Genova, la 6 octombrie 1892;
• Michail Glinka Ivan Susanin (Vania) – operă interpretată în premieră pentru Franța, la Nisa, în 1890;
• Carlos Gomes Condor (Odalea) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 21 februarie 1891;
• Carlos Gomes I Guarany (Cecilia);
• Charles Gounod Faust (Marguérite);
• Charles Gounod Romeo și Julieta (Julieta);
• Jacques Halévy La Juive (Rachèle);
• Ruggero Leoncavallo I Pagliacci (Nedda) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1903;
• Ruggero Leoncavallo Zaza (Zaza);
• Luigi Mancinelli Hero e Lenadro (Hero) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Madrid, în 1897;
• Pietro Mascagni Cavalleria rusticana (Santuzza) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1891;
• Pietro Mascagni L’amico Fritz (Suzel) – operă interpretată în premieră pentru Teatro Della Pergola din Florența în 1891 și în premieră la București în 1910;
• Pietro Mascagni Iris (Iris) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, la 22 ianuarie 1898, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908;
• Pietro Mascagni I Rantzau (Luisa) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro della Pergola din Florența la 10 noiembrie 1892 și în premieră la Teatro dell’Opera din Roma la 26 noiembrie 1892;
• Jules Massenet Le Cide (Chimène) – debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 26 decembrie 1890;
• Jules Massenet Manon (Manon);
• Jules Massenet Thaïs (Thaïs);
• Giacomo Meyerbeer L’Africaine (Selika);
• Giacomo Meyerbeer Les Huguénots (Regina, Valentine) – în premieră pentru România, la București, în 1897;
• Wolfgang Amadeus Mozart Don Giovanni (Zerlina);
• Giovanni Pacini Saffo (Saffo) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma la 28 octombrie 1911;
• Ubaldo Pacchierotti Eidelberga mia (Catina) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
• Ettore Panizza Aurora (Aurora) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
• Giacomo Puccini Manon Lescaut (Manon Lescaut) – intepretată în premieră pentru Teatro Regio, Torino 1 februarie 1893, Manon Lescaut- Cesira Ferrani ;
• Giacomo Puccini La Bohème (Mimì) – operă interpretată la premieră pentru America la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1896 și în premieră pentru România la București, la 15 ianuarie 1903;
• Giacomo Puccini Tosca (Floria Tosca) – operă compusă pentru vocea sa și în cadrul căreia, aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; a fost interpretată la premiera absolută de la Teatro dell’Opera (Constanzi) din Roma, la 14 ianuarie 1900 și la premiera de la Teatro Regio din Torino la 20 februarie 1900, Teatro alla Scala din Milano la 17 martie 1900, Lisabona la 19 ianuarie 1901, București la 18 ianuarie 1902 și Montecarlo la 28 martie 1903;
• Luigi & Federico Ricci Crispino e la Comare (La Comare);
• Gioacchino Rossini Guglielmo Tell (Matilde d’Absburgo);
• Gioacchino Rossini Stabat Mater (Soprano);
• Anton Rubinstein Demonul (Tamara);
• Camille Saint-Saëns Proserpina (Proserpina);
• Richard Strauss Der Rosenkavalier (Marschalin) – premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera di Roma, la 14 noiembrie 1911;
• Ambroise Thomas Hamlet (Ofélie);
• Ambroise Thomas Mignon (Mignon);
• Pietro Vallini Il Voto (Maria) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera di Roma, la 27 noiembrie 1894;
• Giuseppe Verdi Aida (Aida);
• Giuseppe Verdi Un ballo in maschera (Amelia);
• Giuseppe Verdi Otello (Desdemona);
• Giuseppe Verdi Rigoletto (Gilda);
• Giuseppe Verdi Simon Boccanegra (Amelia-Maria) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma, la 17 mai 1892;
• Giuseppe Verdi La Traviata (Violetta Valery);
• Giuseppe Verdi Il Trovatore (Leonora);
• Richard Wagner Die Meistersänger (Eva);
• Richard Wagner Lohengrin (Elsa);
• Richard Wagner Tannhäuser (Elisabeth) – premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 29 decembrie 1891 și pentru Teatro Colon din Buenos Aires în 1897;

Hariclea Darclée
Hariclea Darclée
Date personale
Născută	10 iunie 1860[1][2][3]  Brăila, Principatele Unite
Decedată	12 ianuarie 1939 (78 de ani)[1][2][3]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață cântăreață de operă
Activitate
Gen muzical	operă
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*]

Hariclea Darclee în rolul Elisabeth Tannhäuser la Teatro alla Scala din Milano

Hariclea Darclee, fotografie cabinet, hartie albuminata, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee carte de visite, autor Carol Popp de Szathmari, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee, carte postala autografa, colectia Bibliotecii Acadmiei Romane, Cabinetul de Stampe.

* 1940: Ion T. Costin (n. 19 ianuarie 1887, satul Ghidighici, Imperiul Rus; d. 12 ianuarie 1940, București) a fost un avocat, om politic român, care între 1917–1918 a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia, iar între 1933-1937 a fost primar al orașului Chișinău.
* 1953: Romald Bulfinsky (n. 22 noiembrie 1878, Craiova - d. 13 ianuarie 1953, București) a fost un actor român.

Studii gimnaziale în orașul natal. Liceul la Brăila (1900), unde joacă în formația Societății literare locale.

Debutează în anul 1902 pe scena de Teatrului Național din Craiova (rol Banul Miked - "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila).

În 1906 este invitat la Teatrul Național din Iași unde, după un an, devine societar. Între 1909-1912 interpretează o serie de drame în trupa lui Alexandru Davila. Revine apoi la Teatrul din Craiova pentru ca, în final, din 1913, să se angajeze la Teatrul Național din București unde, încă de la început, este numit societar.

Rămîne aici pînă în 1927 cînd demisionează și, împreună cu Mișu Fotino, își încearcă norocul într-o companie dramatică la Teatrul Mic(1927 – 1928). După scurt timp se reîntoarce la Național continuînd seria succeselor.

Încearcă din nou o pasageră ședere la Teatrul Ventura și, din nou, în 1931, la Teatrul Național București.

Se pensionează în 1936 dar continuă să joace la teatrele particulare sub direcția de scenă a lui Sică Alexandrescu.

la 27 februarie 1947 este numit director al Teatrului Național din Craiova.

A fost un membru de vază al Masoneriei Române.

A jucat în filme: 

• Oțelul răzbună (1913)
• Manasse (1924)
• Drumul iertării (1927)
• Focuri sub zăpadă (1942)

·         1974: Prințesa Patricia de Connaught (Victoria Patricia Helena Elizabeth; mai târziu Lady Patricia Ramsay; 17 martie 1886 – 12 ianuarie 1974) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătoria cu Alexander Ramsay a renunțat la titlurile ei.

Prințesa Patricia — "Patsy" pentru familie și prieteni — s-a născut la 17 martie 1886 (în ziua de Sfântul Patrick) la Palatul Buckingham din Londra. Tatăl ei a fost Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha. Mama ei a fost Prințesa Luise Margarete a Prusiei. A avut doi frați mai mari: Prințul Arthur de Connaught și Prințesa Margaret de Connaught, mai târziu Prințesă Moștenitoare a Suediei. A fost botezată Victoria Patricia Helena Elizabeth la Bagshot Park la 1 mai 1886 iar nașii ei au fost: Regina Victoria (bunica paternă); Ducele de Saxa-Coburg și Gotha; Marea Ducesă de Oldenburg (mătușa maternă); Prințul Wilhelm al Prusiei (vărul ei); Prințesa Helena de Schleswig-Holstein (mătușa paternă) și Prințul Albert al Prusiei.^[1] A fost numită Victoria după regina Victoria; Patricia, după Sfântul Patrick și Helena, în onoarea surorii tatălui ei.

Prințesa Patricia a călătorit mult în primii ani ai vieții. Tatăl ei, Ducele de Connaught, a avut post militar în India și tânăra prințesă a petrecut doi ani acolo. În 1911, Ducele a fost numit guvernator general al Canadei. Prințesa Patricia și-a însoțit părinții în Canada și ea a devenit populară acolo.

Chestiunea căsătoriei Patriciei a fost un subiect fierbinte de conversație în timpurile eduardiene. Au existat zvonuri că printre pețitori ar fi mai mulți prinți străini inclusiv Alfonso al XIII-lea al Spaniei, viitorul rege al Portugaliei, Marele Duce de Mecklenburg-Strelitz.^[2] și Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Nicolae al II-lea.

În cele din urmă, Patricia a ales un om de rând, mai degrabă decât un soț de sânge regal. S-a căsătorit cu comandantul naval (mai târziu amiralul) Hon. Alexander Ramsay (29 mai 1881 – 8 octombrie 1972), unul dintre consilierii tatălui ei și al treilea fiu al Contelui de Dalhousie. Nunta a avut loc la Westminster Abbeyla 27 februarie 1919.

În ziua nunții ei, Patricia Prințesă de Connaught a renunțat voluntar la titlurile ei și și-a asumat titlul de Lady Patricia Ramsay.

Alexander Ramsay și Lady Patricia Ramsay au avut un singur copil:

• Alexander Ramsay de Mar (21 decembrie 1919 – 20 decembrie 2000); s-a căsătorit în 1956 cu Flora Fraser, a 21-a Lady Saltoun; au avut copii.

A murit la Ribsden Holt, Windlesham, Surrey înainte de aniversarea a 88 de ani și cu un an și jumătate după soțul ei. În momentul decesului ei, ea a fost cea mai mică din cele două nepoate ale reginei Victoria; cealaltă nepoată era Prințesa Alice care a trăit până la vârsta de 97 de ani.

Prințesa Patricia
Prințesa Patricia, fotografie de W & D Downey
Date personale
Nume la naștere	Victoria Patricia Helena Elizabeth
Născută	17 martie 1886 Palatul Buckingham, Londra
Decedată	12 ianuarie 1974 (87 de ani) Windlesham, Surrey
Înmormântată	Frogmore, Londra
Părinți	Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Prințesa Luise Margarete a Prusiei
Frați și surori	Prințul Arthur de Connaught Prințesa Margaret de Connaught
Căsătorită cu	Sir Alexander Ramsay
Copii	Alexander Ramsay de Mar
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Patricia la vârsta de 26 de ani.

·      1976 - A decedat Agatha Christie, scriitoare engleză de romane poliţiste, creatoarea unei figuri celebre de detectiv – Hercule Poirot („Crima din Orient-Expres, „Zece negri mititei”, „Asasinarea lui Roger Ackroyd”, „Cursa de soareci”);(n.15.09.1890).

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public.

Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare.

UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions. Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi.

* 1977: Henri- Georges Clouzot (n. 20 noiembrie 1907 în Niort, Franța, d. 12 ianuarie1977 în Paris) a fost un regizor francez.

·         1983 - A murit Lucian Predescu, istoriograf. Din 1944 pînă în 1964, a fost oprit de cenzură să scrie, numele i-a fost cenzurat, iar lucrarea sa, "Enciclopedia României", a fost pusă la index, ediţia originală devenind azi o raritate bibliofilă.

* 1986: Marcel Arland (n. 5 iulie 1899 – d. 12 ianuarie 1986) a fost un prozatorși critic literar francez. Marcel Arland a fost și codirector al publicației Nouvelle revue française.

·         1991: A murit Jorj Voicu, actor român (filme: „Rămășagul”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Ediție specială”); (n. 12.07.1938).

·         1992: A murit Tudor George, poet şi traducător român; (n.3 februarie 1926). Înclinaţia pentru literatură se manifestă de timpuriu şi, elev în ultima clasă primară, George începe să publice în „Universul copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria. A absolvit liceul „Marele Voievod Mihai” (București) și Facultatea de Științe Juridico-Administrative din București (1949). Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generației sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag etc. George a refuzat orice înregimentare şi subordonare, şi nu numai din motive de boemă artistică sau juvenil spirit de frondă. Opţiunea sa pentru o existenţă liberă reprezintă un act de protest faţă de regimul totalitar, tot aşa cum opera lui poetică – îndeosebi cea din primii 10-15 ani de după război – în bună măsură „autobiografică”, se constituie în replică nonconcesivă la vicisitudinile vremurilor.  Poetul a debutat editorial târziu, în 1957, cu Legenda cerbului. Acest amplu poem nu constituia decât o foarte mică parte din creaţia lui de până atunci. Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe str.Polonă nr.115, la scara A, unde se află acum o placă memorială a scriitorului. A fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor la Locomotiva Grivița Roșie. A fost instituit în cinstea lui Premiul de literatură sportivă Tudor George.

·         1993: A murit Mihail V. Puşcariu, producător român de film. A avut un rol însemnat în organizarea şi conducerea cinematografiei de stat în anii 1930-1940.

* 1998: Richard Bartzer (n. 4 aprilie 1926? [vezi mai jos], Lovrin, jud. Timiș — d. 12 ianuarie 1998) a fost un compozitor și orchestrator de muzică ușoară, român de origine germană. A debutat în 1951, la Radiodifuziunea Română, unde a prezentat diverse prelucrări orchestrale.^[7] S-a remarcat ca un talentat orchestrator,^[3] atrăgând atenția prin aranjamente precum cel scris pentru cântecul „Habar n-ai tu” de Ion Vasilescu.^[6] În ultimii ani 1950 a scris muzică de film pentru două producții scurte.^[7]

În 1960^[6] începe să compună un repertoriu de piese instrumentale ușoare, destinate diverselor tipuri de ansambluri^[3] – orchestră de coarde, orchestră de suflători sau de estradă.^[2] Acestora se adaugă câteva piese cu voce solistă, precum „E atît de bine” (1961), „Clopoțel de primăvară” (1968), „De unde vii, melancolie?” (1969) ș.a. Totuși, după cum remarca muzicianul George Sbârcea, Bartzer a fost mai puțin interesat de scrierea de șlagăre cu text, în schimb favorizând muzica instrumentală.^[5]

A reorchestrat în 1965 muzica lui Kurt Weill de la Opera de trei parale de Berthold Brecht în vederea prezentării ei la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din capitală; spectacolul a participat apoi într-un turneu sovietic.^[6] Muzicianul a mai scris câteva parafraze pentru orchestră.^[8]

Bartzer a activat o vreme ca redactor muzical și controlor de emisiune la Radiodifuziunea Română. Ulterior, a fost profesor de orchestră la Școala Populară de Artă din București. A fost numit membru al Biroului de muzică ușoară din cadrul Uniunii Compozitorilor.^[5] A publicat articole de analiză și critică muzicală în Neuer Weg. A participat ca dirijor sau membru al juriului în festivaluri din Uniunea Sovietică, Bulgaria (Orfeul de Aur) și Cehoslovacia (Lira de Aur)

·         2001 - A încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani, Adhemar Ferreira da Silva, singurul atlet brazilian care a câştigat două titluri olimpice şi a stabilit şapte recorduri mondiale, în proba de triplusalt.

·     2003 - A murit Maurice Gibb, unul dintre membrii formatiei Bee Gees, celebra pentru hituri ca: „Stayn Alive”, „Tragedy”, „Saturday Night Fever”;(n.22.12.1949).

Maurice Ernest Gibb, (22 December 1949 – 12 January 2003)  - foto: en.wikipedia.org

·         2007 - A încetat din viaţă Alice Coltrane, cântăreaţă americană de jazz (n. 1937)

·         2009 - Regizorul şi producătorul francez Claude Berri a decedat. Claude Berri este deţinător al unui premiu Oscar, obţinut în 1966, pentru scurtmetrajul "Le Poulet" ("The Chicken"). De asemenea, Berri a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film, cu lungmetrajul "Jean de Florette". Printre filmele regizate de Berri se numără "Ensemble, c'est tout" (2007), "Unul rămâne, altul pleacă" (2005), "Lucie Aubrac" (1997), "Germinal", "Manon, fata izvoarelor" (1986), "Învăţătorul" (1981) şi "Vă iubesc!" (1980). (n. 1935)

·    2009 - A murit Filosoful norvegian Arne Naess, inventatorul conceptului de “ecologie profundă”; (n. 1912).
* 2016: Melania Ursu (n. 16 iunie 1940, Sibiu^[2] – d. 12 ianuarie 2016, Cluj-Napoca^[3]) a fost o actriță română. A absolvit IATC I.L. Caragiale" București, promoția 1961, în clasa prof. univ. Moni Ghelerter^[4].

Între 1977 și 1979 a jucat la teatrul din Târgu-Mureș^[5].

În perioada 1968-1970 a fost profesor de actorie la Liceul de coregrafie Cluj, apoi în 1976-1978 a fost profesor asociat la catedra de arta actorului - Institutul de teatru Tg.Mureș. A continuat în perioada 1988-1991 ca profesor asociat la cursurile de actorie, mișcare scenică, machiaj, Secția canto la Conservatorul "Gh. Dima"^[4].

Melania Ursu a fost actriță a Teatrului Național din Cluj și cadru didactic la secția de actorie a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică "Octavian Stroia"^[6], A predat cursuri de actorie și la Facultatea de Teatru și Televiziune a universității clujene^[5].

A jucat în filme:

• Misterul lui Herodot (1976)
• Mere roșii (1976)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Vis de ianuarie (1979)
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Munții în flăcări (1980) - Pelaghia Roșu
• Dragostea mea călătoare (1980)
• Pădureanca (1986)
• Flăcări pe comori (1987)
• Meditație lacustră (1995)
• Feedback (2006)
• Caravana cinematografică (2009)

A interpretat roluri în teatru:

• Tudor Mușatescu - Geamandura ca Luna
• Henrik Ibsen - Constructorul Solness - Kaja Fosli^[7]
• Ifigenia în Aulis de Euripide - Corifeea
• "Un vis în noaptea miezului de vară" după Shakespeare, de Vlad Mugur
• "Vara imposibilei iubiri" de Dumitru Radu Popescu
• "Rochia" de Dumitru Radu Popescu
• "O femeie fără importanță" de Oscar Wilde
• "Evantaiul doamnei Windermere" de Oscar Wilde
• "Avram Iancu" de Alexandru Voitin

* 2017:  Giulio Angioni, scriitor și antropolog italian (n. 1939)

Sărbători

·         Sf. Mc. Tatiana diaconita si Eutasia (calendar crestin-ortodox)

Sf. Mc. Tatiana, diaconița și Eutasia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235).