4. /13 IANUARIE 2022 - POEZIE
| Dan Botta | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Adjud, Putna, România |
| Decedat | (50 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet traducător filolog[*] |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Dan Botta (n. ,[1] Adjud, Putna, România – d. ,[1] București, România) a fost un poet, eseist și traducător român din perioada interbelică, frate al actorului și poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provine dintr-o veche familie ardelenească. Mama era corsicana, născută Franceschi. Dan Botta era licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică.
Viata și familia[modificare | modificare sursă]
Descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș,[2] Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.
Debutul are loc în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii”. Personalitatea stilistică a acestei poezii stă deopotrivă ca și a colegilor de generație Emil Gulian și Simion Stolnicu, sub zările autohtone barbiene și sub fantasticul misterios și tragic al lui Edgar Allan Poe. Cuvântul gustat și visat al acestor tineri triumviri poetici este eleat. Dealtfel, Simion Stolnicu își intitulează unul dintre volume: „Pod eleat”. Eleații Parmenide, Zenon și Melissos susțineau unitatea, imobilitatea și imuabilitatea existentului, considerând iluzorie multiplicitatea, mișcarea și devenirea.Ridicarea așadar în „nadirul latent” vine la Dan Botta pe mai multe căi. Corsican după mamă, el va avea nostalgia coloniei Eleea, aflată în aceeași geografie mediteraneană cu locurile natale ale aceleia ce i-a dat viață..Pe lângă volumul de versuri Eulalii, a publicat, în timpul vieții, două volume de eseuri. Postum au apărut patru volume de Scrieri. Pe lângă opera originală, este și autor al unor traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe și romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.
Detalii despre operele sale[modificare | modificare sursă]
Înclinarea „cu program” spre vechea Eladă – dovadă între altele complementaritatea studiilor universitare făcute! – este învățată prin marii lirici romantici germani (Hӧlderlin, Novalis), pe de o parte, iar pe de alta de la idealismul târziu al lui Nietzsche. Îndemnul de a avea comportare eroică în fața vieții, înfruntând iraționalismul prin creația artistică pură este dat, însă, de „Existența tragică” a lui D.D. Roșca.
Poetul are imaginația fantastă, tensiune reală în conductele capilare ale poemelor, nostalgia aproape parnasiană spre armonie universală, exaltând ideea perfecțiunii. O confesiune așezată drept succintă prefață la poeziile sale este cu adevărat eroică în crezu-i: „Dar chiar dacă pământul ca fi o stea incandescentă, un munte în flăcări și tot farmecul vieții ca fi pierit, visurile poeților îl vor învălui într-o ceață. Și ceea ce va rămâne etern și indescifrabil (subl. n.) – muzele și zâmbetul zeilor”. În această sintagmă se află întregul crez al lui Dan Botta despre artă, ce trebuie să fie „eternă și indescifrabilă”, cu alte cuvinte, „eleată”. Sub protecția misterioasă a Marelui Anonim blagian, am fi înclinați să rostim la prima concluzie, dacă nu ne-am aminti celebra polemică din epocă asupra paternității metaforei de „spațiu mioritic”... Cu un asemenea ideal al perfecțiunii cristaline, poemele lui Dan Botta poartă o răceală nordică în chihlimbarul ușor parnasian sub care sunt propuse: „Drumurile mediane,/ Plaiuri și savane,/ Lande monotone,/ Lirice Oenone/ Duceți-mi la vale/ Albele ovale”.Deși poet adevărat, subtilul cărturar greșește, sub vraja barbiană tocmai în limbaj, neexagerând în patinarea acestuia pe loc, precum Barbu Brezianu în „Zăvor fermecat”, dar exagerând, totuși. Drumurile devin...”mediane”, ținuturile sunt „lande” etc. Fondului eladic, la care se ajunge prin puritățile eleatului, Dan Botta îi suprapune cultura spirituală a vechii Thracii.
În eseul „Limite” afirmă că: „Pantheismul concepției thracice străbate până în fundurile ei, ca o lumină de miracol, poezia noastră populară”. În „Poezie și cântec” el atrage atenția asupra faptului că „poporul românesc reprezintă (...) o seminție care, în toate formele vieții, manifestă omogenitatea cea mai strictă, o perfectă unitate etnică, lingvistică, spirituală”. Întreaga sa eseistică este o vastă călătorie cărturărească, ea urmărind „Ridicarea la izvoare, permanența mitului, integrarea omului în univers, corespondența directă dintre om și lume” („Spiritul munților”). Dramaturgia lui Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, „Alkertis”, „Deliana”, „Soarele și luna”, „Sărmanul Dionis”, este greu de transpus scenic. Alegorii, parabole, elanuri lirice și epică totodată, în care se găsesc personaje și atmosferă de folclor românesc împletit cu mitologia – toate acestea, cum pot prinde chip cărunt în realitatea imediată?
Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate, pe măsura aspirațiilor. Dan Botta ne-a lăsat, totuși o operă purtând nostalgia perfecțiunii. Poezia (între piscul barbian și pӧesc), eseistică (cu accente de filosofia culturii ce aduc aminte de Mircea Eliade), teatru (asemănător cu acela de mai târziu al lui Radu Stanca), toate converg sub aceeași cupolă, având o structură „mediană”.
Ca traducător, în 1956, Dan Botta a dat o excepțională traducere a „Baladelor villonești”, ediție prefațată de Tudor Arghezi.
Adept al ideologiei legionare,[3] colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră,[4] Botta fondează în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu și Emil Giurgiuca.[5]
Opere publicate[modificare | modificare sursă]
- Eulalii, poeme, 1931
- Limite, eseuri, 1936
- Comedia Fantasmelor, 1939
- Alkestis, 1939
- Scenariu pentru un film romantic „Sărmanul Dionis”, 1940
- Charmion sau Despre muzică, 1941
- Scrieri, vol 1-4 cu un studiu interogativ de Ion Biberi și un fragment de monografie neterminată de Eugen Schileru, București, 1968
- François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta, prezentare de Tudor Arghezi, București, 1956.
Traduceri din literatura universală[modificare | modificare sursă]
- Ferreira de Castro - Oile Domnului, roman, Editura de Stat pentru Literatura și Artă, 1955
- Edgar Allan Poe - Scrieri Alese, Editura pentru Literatură Universală, 1963, (cu două variante de traducere artistică a poeziilor, de Emil Gulian și de Dan Botta)
- William Shakespeare, Regele Ioan
- François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta. Prezentare de Tudor Arghezi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1956.
În apele noastre
Dorm stele albastre,
Dorm linişti albastre.
Ci vino, ci vino
Şi fruntea-ţi închin-o
Şi umbra-ţi închin-o,
În pajiştea lină,
În floarea senină,
A apei lumină.
Ci vino,-ntre stânci
Dorm stele adânci,
Dorm patimi adânci.
Ci vino să plângi,
Să plângi,
Să te frângi,
Să dormi sub reci maluri,
În foşnet de valuri,
În zvon de cavaluri.
Ci vino, ci vino,
Inima-ţi închin-o,
Patima-ţi închin-o.
Aici gândul moare,
Inima nu doare,
Lacrima nu doare.
Aici toate cântă,
Cântă,
Şi se-ncântă,
Toate se alină,
În floarea senină
A apei lumină.
Dincolo de…
Dincolo de vântul turbat,
De vântul spre care se-avântă-n văzduh ciocârlanul beat,
Bate – zice-se – vântul din Rai.
De boarea lui dulce fulgerat cazi pe plai.
Acolo, acolo m-aş fi suit,
Până-acolo aş fi îndrăznit.
Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea serii ori a zilei moarte,
Tristeţea vieţii ori a lumii moarte.
E atâta linişte acum, încât parc-ar ninge;
Cine ivărul odăii mele parc-ar atinge,
Cine intră atât de uşor încât nici nu-l atinge?
O umbră în faţa uşii mele adastă,
Îi văd chipul în seara albastră,
Cu degetul pe buze cum adastă.
Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,
Încerc să strig. Aş vrea să mă deştept.
Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept.
Liniştea e atât de cumplită peste tot,
Aş striga, m-aş ridica, dar nu pot,
Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot.
Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă,
Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă,
Şi încetul cu încetul mă înfăşoară ca-ntr-o ceaţă.
Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea zilei sau a vieţii moarte,
O ştiu, şi gust a vieţii tristă moarte.
Prozator si poet.
Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti.
Lucreaza in presa din 1950; redactor la ziarul Informatia Bucuresthdui, in paginile caruia semneaza reportaje, anchete si comentarii.
Autor al volum de nuvele Te urasc, iubita mea (1976), urmat de volum de versuri Cu tango inainte (1982) si de romanul Iarna cand au murit cangurii (1984).
A scris, in colab. cu fratele sau, Nicolae Hol-ban, piesa de teatru Apa vie.
Dupa ce a practicat multi ani jurnalismul, Sorin Holban a debutat ca prozator cu un volum de nuvele. Te urasc, iubita mea (1976). scris cu acuratete si chiar cu siguranta stilistica, lipsit insa de profunzime si nedepasind cliseele puse in circulatie de literatura epocii. Citeva episoade par secvente dintr-un roman despre obsedantul deceniu, prezentate inlr-un mod tendentios, dintr-o perspectiva ideologizata.
Cu toate acestea, nuvelele nu intra in categoria asa-zisei proze politice de mare audienta in anii '70-'80, caci preferintele lui Sorin Holban se indreapta mai curind spre literatura sentimentala, cu tineri veseli si prietenosi, participind cu insufletire la micile evenimente cotidiene, lipsiti, in general, de interes pentru marile probleme istorice, politice, sociale ce-i framintasera pe cei din prima generatie postbelica. Sorin Holban scrie o literatura de vacanta marcata de gratuitate, abtinindu-se sa ridice, intr-un climat de liniste si impacare, idei grave, urgente, insolubile. Discursive si insuficient diferentiate stilistic, poeziile din Cu tango inainte (1982) au fost scrise sub influenta lui Eugen Jebeleanu si a lui Adrian Paunescu, avind ca teme razboiul, lagarele de concentrare, crimele nazistilor etc Sint versurile unui om „multumit de viata" (Pasarea spaimei), care, avind prilejul sa calatoreasca in Polonia, de pilda, rememoreaza citeva dintre ororile istoriei contemporane, fericit ca traieste intr-un alt timp, ca poate gusta fara opreliste din nevinovatele placeri ale vietii zilnice.
Romanul Iarna cind au murit cangurii (1984) e o scriere agreabila, de consum, ce se citeste cu placere, caci umorul izbuteste nu o data sa invioreze lectura, dizolvind contradictiile dintre personaje pina la anularea posibilelor surse de conflict. Eroii sint aceiasi tineri ce se persifleaza in joaca unii pe altii, schimba ironii lipsite de rautate, care au ca unic scop sa le puna in evidenta agerimea spiritului. Sint mereu gata sa intoarca lucrurile in comedie, sa se joace cu problemele cele mai grave, dovedind o jovialitate nu numai nestapinita, dar si inepuizabila. Pe scurt, romanul e o fantezie umoristica aglu-tinind elemente de paiaterie, teatru de marionete etc. si facind din amuzament valoarea suprema a existentei. Se simte in intreg cuprinsul cartii o surda aversiune fata de latura solemna, grava a vietii. Pentru eroii lui Sorin Holban a fi serios pare un indiciu sigur de marginire sau chiar de obtuzitate. Simpatia autorului se indreapta in mod vadit spre spiritele ironice, ludice. care stiu sa relativizeze totul prin ris. Nu e nihilism in atitudinea lor, caci exista chiar si pentru acesti oameni un lucru cu care nu se poate glumi: iubirea. Undee vorba de iubire nu mai incape umorul.
Ca urmare, paginile consacrate acestui subiect dezvaluie deseori un sentimentalism de-a dreptul adolescentin. Autorul insusi semnaleaza ca prototipurile eroilor sai se afla in lumea filmului, a spectacolelor de divertisment, a vedetelor, dar si in literatura comica a lui I. L. Caiagiale, G. Topirceanu, Haaek, Urmuz", Ion Baiesu. Pentru cei doi naratori, care iau cuvintul pe rind in roman, batrinetea inseamna, de obicei, senilitate. in viziunea lor, batrinii sint ridicoli, apar caricaturizati, ilustrind cealalta dimensiune estetica a romanului: grotescul. Pendulind intre umor si grotesc, scrierile lui Sorin Holban (mai putin versurile) se intorc la vechile izvoare, desfundate in anii '70, ale literaturii sentimentale.
OPERA: Te urasc, iubita mea, nuvele. Bucuresti, 1976; Cu tango inainte, versuri. Bucuresti, 1982; Iarna cind au murit cangurii, roman, Bucuresti, 1984. |
REFERINTE CRITICE: I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 3, 1977; L. Ulici, in Romania literara, nr. 14, 1977; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 25, 1983; Sultana Craia, ibidem, nr. 49, 1985; H. Zalis, in Romania literara, nr. 41, 1985. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu