5. /12 IANUARIE 2022 - POEZIE
Aura Christi
Biografie
Aura Christi, poet, romancier, eseist. S-a născut la Chişinău, la 12 ianuarie 1967. Poemele sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A, Bulgaria, Albania. Este redactor-șef al revistei Contemporanul. În 2003, înfiinţează – împreună cu Andrei Potlog, editorul și fratele Aurei Christi – Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană; este unul dintre inţiatorii Asociaţiei EuroPress şi al Editurii EuroPress – instituţii de un real prestigiu naţional, care au menţinut în peisajul literar revista Contemporanul. (2003 – 2010)
Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Contemporanul. (2010)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al PEN-Clubului.
Aura Christi are în actele civile numele de Aurelia Potlog. Este fiica lui Semion Potlog, ofițer în trupele de elită ale aviației, născut la 14 noiembrie 1933 în satul Zgărdești (Telenești). Tatăl vine dintr-o familie de profesori și juriști, originari din teritorii aparținătoare Monarhiei Austro-Ungare; este absolvent al Școlii Înalte de Aviație Militară din orașul Dvinsk. În urma unui dramatic accident, este nevoit să renunțe prematur la cariera de militar, devenind la 28 de ani invalid pe viață și fiind pensionat. În urma unei prelungite suferinţe, Semion se stinge din viaţă la 27 februarie 1997. Mama scriitoarei, Liuba Potlog, născută Karaman (24 mai 1945), provine dintr-o înstărită familie din Nordul Moldovei. În 1970 se naște fratele scriitoarei, Andrei (31 ianuarie), căruia în familie și printre prieteni i se spune Andy. Andrei este absolvent al Colegiului de Coregrafie și Muzică „Șt.Neaga”, fiind dansator profesionist, pentru ca în urma unui accident să-și schimbe meseria. Urmează cursurile Facultăţii de management a Universitaţii „D. Cantemir” din Bucureşti, devenind editor.
Aura Christi este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Din anul 1993 – anul debutului editorial cu volumul de poeme Ecce Homo – se stabileşte la Bucureşti. Iar din vara anului 2009 se mută cu familia la Mogoşoaia, dedicându-se exclusiv scrisului.
OFELIA PRODAN
Tudor George
Biografie Tudor George
Tudor George(-Ahoe) (n. 12 februarie 1926, d. 10 ianuarie 1992) a fost un poet şi traducător român.
Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generaţiei sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Ţepeneag.
Totodată a fost şi un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor (la Locomotiva Griviţa Roşie).
Ultimii ani ai vieţii (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe Str. Polonă nr. 115, la scara A, unde se află o placă memorială a scriitorului.
Premiul de literatură sportivă Tudor George este numit în cinstea lui.
Cărţi
Legenda cerbului (1957)
Balade (1967)
Copacul descătuşat (1968)
Balade (1969)
Ţara migrenelor (1970)
Balade singaporene, Ed. Tritonic
Jurnal singaporean, Ed. Tritonic
Sonetele aeriene (1972)
Armura de sudoare (1972)
Bazarul cu măşti, Ed. Eminescu, 1973
Imnuri olimpice (1972)
Parfumul timpului (1972)
Sport şi liră (1976)
Sub semnul lui Hercule (1976)
Catehismul iubirii (1977)
Imaculatul panegiric (1978)
Cupola Bărăganului (1979)
Ierbarul amorului, Ed. Junimea, 1981
Olympia (cu Virgil Ludu), Ed. Sport-Turism, 1985
Cartea Sonetului 1 , Ed. Cartea Românească, 1987
Cartea Sonetului 2 , Ed. Cartea Românească, 1990
Tudor George(-Ahoe) (n. 12 februarie 1926, d. 10 ianuarie 1992) a fost un poet şi traducător român.
Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generaţiei sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Ţepeneag.
Totodată a fost şi un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor (la Locomotiva Griviţa Roşie).
Ultimii ani ai vieţii (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe Str. Polonă nr. 115, la scara A, unde se află o placă memorială a scriitorului.
Premiul de literatură sportivă Tudor George este numit în cinstea lui.
Cărţi
Legenda cerbului (1957)
Balade (1967)
Copacul descătuşat (1968)
Balade (1969)
Ţara migrenelor (1970)
Balade singaporene, Ed. Tritonic
Jurnal singaporean, Ed. Tritonic
Sonetele aeriene (1972)
Armura de sudoare (1972)
Bazarul cu măşti, Ed. Eminescu, 1973
Imnuri olimpice (1972)
Parfumul timpului (1972)
Sport şi liră (1976)
Sub semnul lui Hercule (1976)
Catehismul iubirii (1977)
Imaculatul panegiric (1978)
Cupola Bărăganului (1979)
Ierbarul amorului, Ed. Junimea, 1981
Olympia (cu Virgil Ludu), Ed. Sport-Turism, 1985
Cartea Sonetului 1 , Ed. Cartea Românească, 1987
Cartea Sonetului 2 , Ed. Cartea Românească, 1990
Balada Cavalerului Mărgărit
O clipă numai, dacă s-ar putea
Cu mâini de forceps care pruncu-l naşte
În palmă, ferm, să prind gândirea mea –
Ca prinsă-n ţest zvâcnirea unei broaşte,
O clipă, numai, dacă-n cer privind
Văd norii fermi – măcar de se destramă –
În ochiul minţii, copleşit de jind,
Râvnesc să prind cugetătoarea flamă !
Un Michelangelo dac-aş fi, şi-atunci
Tot n-aş putea în pumnul meu încape
Ameoba cugetării prinsă-n stânci
Meduza prinsă-n dantelări de ape !
Dar eu, acesta, micul bard hazliu,
Eu, bulevardierul Tudor George, –
Ahoe – chiuitul prea târziu
Al unei triste şi vetuste orge !
Dar eu, acest romantic hătrănit –
Relicvă sumbră într-un veac atomic –
Cum aş putea pe Ghiţă Mărgărit
Să-l cânt, decât în tonul jalnic-comic ?!
Nici unei muze ajutor nu-i cer,
Căci muzele-s vedenii de-ale noastre,
Iar Ghiţă – cuviosul cavaler –
E staroste-al singaporenei castre !
Or, care ochi de Argus sau de zeu
Cu geana mai vulcanic flăcărată,
L-a cunoscut mai viu cât îl ştiu eu
Şi l-a-ndrăgit mai pătimaş vreodată ?
Rămâie-aşa de simplu, de firesc –
Contur neclar ca scrijelat pe-o cretă –
Cum în pupila mea mi-l amintesc –
Efigie-ntr-o antică monetă.
Târziu de tot, vreun meşter numismat
De-o pipăi pupila mea cu mâna
Te-o regăsi, aşa cum te-am păstrat –
Prietenul meu drag din totdeauna !
Rugini vor trece şi cocleli, oxizi,
Ce viaţa noastră, timpul, îl devoră –
Te voi păstra în ochii suferinzi
Nealterat, frumos ca-n prima oră !
Pe lumea asta, o, de-aş fi atât,
Nimicnic preţ, şi toată viaţa-mi fie-i
Medalionu-mbrăţişat la gât,
Bănuţul sterp, podoaba prieteniei !
Căci nu cunosc alt ban şi nici alt preţ –
Pe lumea asta-n care regi sunt banii -
Doar lacrima distinsei frumuseţi
Şi soarele ce-l poartă-n ochi golanii !
Să fie soare, soare mult, ciclop
De aur, de căldură, de lumină !
Eu în haznaua cerului mi-ngrop
Bănuţul sterp şi rânceda rugină !
Curând se face noapte ! Facă-se !
Totală renunţare să se facă !
S-o stinge-atunci cu mine tot ce e
Şi amintirea ta sub promoroacă !
Am ars puţin, măcar cât un chibrit –
Deşi puteam să fiu un cer în flăcări –
Dar l-am cântat pe Ghiţă Mărgărit,
Făr’ să-mi ordone el, ca marii macări !
Căci tot pe lumea asta ce-am făcut,
Dac-ar fi fost şi brambura, prin stele,
Nu m-am purtat în frâu, nici abătut,
Decât la voia nebuniei mele !
Să-ţi fie voia liberă ! Să fii
Cântat de-o strună liberă ca vântul
Şi imnu-nflăcăratei bucurii
Coral să-l cânte stelele de-a rândul !
O, te-aş cânta aşa, de-ar fi să pot –
Căci nu-mi doresc o daurită liră ! –
Cum arborii cu alungitul ciot
Pe lira lunii braţele-şi deşiră !
Dar e ceva ce mi te-a-ngemănat
Cu norii palizi şi cu nimbul lunii !
E, poate, ochiul tău străfulgerat
Privind printre alcooluri, ca nebunii...
E, poate, buza ta ce-mi aminti
Zambila mortuară, poate crinul
Cu miere grea prelinsă prin gingii
Pe unde-a şiroit cândva veninul ?!
E poate-un Quasimodo ce-l văzum
Săltat în cupă, prăbuşit în cupă,
Când clopotele tălăngănau duium
Deasupra noastră, bolţile să rupă !...
E, poate, ceasul liniştii de-atunci
Când dalb erai şi pur la strai, ca mortul,
Cu crinul mâinii fin crispat, s-arunci
De sus, din treapta ta, lui Haron ortul ...
Mai stăruie, mai stăruie, etern
Clorotica prezenţă peste ere,
Prin ningerile dese ce s-aştern
Te-nchiegi mai dens şi stărui cu putere !
Prea mare voce-n pieptul tău de melc
În crusta cea de trup, ne-ncăpătoare,
Prea patos mult în nemilosul cerc
Şi-n fragedul cuptor – cumplit, dogoare !
Prea straşnic vânt olaltă zălogit
În foalele de rumenă hârtie,
Prea multe-albine stupul ceruit
Să nu-l sufoce sau să nu-l sfâşie !
Nu-i boală, deci, tuberculoza, nu-i !
ci-i foc mărturisit şi-aprinsă pară,
Ce nu se-aprinde-n pieptul nimănui
Cât n-are-atâta foc, să dea pe-afară !
Fii memorat, slăvite bard, John Keats,
Cu torţe-n piept, incinerat Jan Huss,
Voi, toţi, ce-aţi ars pe rug, slăviţi să fiţi
Cu Ghiţa Mărgărit cel mai presus !
Cine-ar putea vorbi despre atleţi,
Ce prăbuşiţi îi văd sub prima rază,
Când flacăra firavei tale vieţi
Ca un opaiţ încă luminează ?!
Stă scris acestor fragede făpturi
Să-ngemăneze dragostea şi ura,
Cu zâmbete crispate pe figuri
Privind sarcastic viaţa şi natura !
Stă scris ca o sămânţă rost să dea
Şi bradul rădăcini s-agaţe-n stâncă,
Ci sufletele mari, aşijderea,
Se prind de viaţă cu putere, încă !
Aşa a fost şi bardul Mărgărit –
Pădure-n flăcări, torţă de răşină –
Cenuşa, ca un zbor l-a troienit,
Dar în străfund, tot jar e şi-i lumină !
Ca şerpii traşi înspre bârlogul lor,
Cuvintele se trag şi pielea-şi schimbă,
Dar l-am văzut în slăvi şerpuitor
Cu şerpi de foc şi-nflăcărată limbă !
Eu am văzut supremul lui lasou
Pletind copacul cerului prin bolte
Şi scrâşnete astrale dând ecou
Sub şerpii-nflăcăratelor revolte ...
Eu am văzut cum cerul, clătinat,
Ca un copac se prăbuşea-n furtună,
Cuvântul lui, prin vămi cătându-şi vad,
Se prăbuşea cu boltele-mpreună !
Şi nu-i păsa de zei în nici un fel,
Cu orice liftă măsurându-şi flama –
S-o fi teşit, de-atâta foc şi zel,
S-o fi topit ca lumânarea lama !
Pumnal dac-ar fi fost, or spadă grea –
O spadă de Toledo, princiară –
Şi pân’la urmă încă se topea
De-atâtea bătălii şi-atâta pară !
Dar biata limbă-a unui cavaler ? –
Chiar Ghiţă Mărgărit fiind cavalerul ! –
Măcar că mulţi trimise-n iad şi-n cer,
Până la urmă, s-a teşit ca fierul !
O limbă de-ar fi fost, de clopot, chiar,
Încă şi-atunci, zbătând atâta vreme,
S-ar fi topit, dar glasul princiar
Al lui – deprins cu ode şi blesteme ?!
Un clopot surd, dogit, răsună-acum
Ca un potir ce stăruie-n ecouri
Şi farmecul străvechiului parfum
Noi îl vedem şi-l auzim prin nouri...
Pluteşte-n cer, iubite Cavaler !
plămânii tăi îi văd arzând pe-o criptă
Iar limba ta, ca fulgerul, prin cer
O văd răzbătătoare şi înfiptă !...
Acestea de la tine au rămas
Şi altor generaţii ce-or să vie:
O torţă şi o spadă fără glas
Ce-aşteaptă sub cenuşă să învie !
Nu-i stinsă torţa ! Torţa nu s-a stins !
N-o să se stingă torţa niciodată !
Iar spada ta, – săltată de vreun ins –
O să despice vremea ce s-arată !
Cu mâini de forceps care pruncu-l naşte
În palmă, ferm, să prind gândirea mea –
Ca prinsă-n ţest zvâcnirea unei broaşte,
O clipă, numai, dacă-n cer privind
Văd norii fermi – măcar de se destramă –
În ochiul minţii, copleşit de jind,
Râvnesc să prind cugetătoarea flamă !
Un Michelangelo dac-aş fi, şi-atunci
Tot n-aş putea în pumnul meu încape
Ameoba cugetării prinsă-n stânci
Meduza prinsă-n dantelări de ape !
Dar eu, acesta, micul bard hazliu,
Eu, bulevardierul Tudor George, –
Ahoe – chiuitul prea târziu
Al unei triste şi vetuste orge !
Dar eu, acest romantic hătrănit –
Relicvă sumbră într-un veac atomic –
Cum aş putea pe Ghiţă Mărgărit
Să-l cânt, decât în tonul jalnic-comic ?!
Nici unei muze ajutor nu-i cer,
Căci muzele-s vedenii de-ale noastre,
Iar Ghiţă – cuviosul cavaler –
E staroste-al singaporenei castre !
Or, care ochi de Argus sau de zeu
Cu geana mai vulcanic flăcărată,
L-a cunoscut mai viu cât îl ştiu eu
Şi l-a-ndrăgit mai pătimaş vreodată ?
Rămâie-aşa de simplu, de firesc –
Contur neclar ca scrijelat pe-o cretă –
Cum în pupila mea mi-l amintesc –
Efigie-ntr-o antică monetă.
Târziu de tot, vreun meşter numismat
De-o pipăi pupila mea cu mâna
Te-o regăsi, aşa cum te-am păstrat –
Prietenul meu drag din totdeauna !
Rugini vor trece şi cocleli, oxizi,
Ce viaţa noastră, timpul, îl devoră –
Te voi păstra în ochii suferinzi
Nealterat, frumos ca-n prima oră !
Pe lumea asta, o, de-aş fi atât,
Nimicnic preţ, şi toată viaţa-mi fie-i
Medalionu-mbrăţişat la gât,
Bănuţul sterp, podoaba prieteniei !
Căci nu cunosc alt ban şi nici alt preţ –
Pe lumea asta-n care regi sunt banii -
Doar lacrima distinsei frumuseţi
Şi soarele ce-l poartă-n ochi golanii !
Să fie soare, soare mult, ciclop
De aur, de căldură, de lumină !
Eu în haznaua cerului mi-ngrop
Bănuţul sterp şi rânceda rugină !
Curând se face noapte ! Facă-se !
Totală renunţare să se facă !
S-o stinge-atunci cu mine tot ce e
Şi amintirea ta sub promoroacă !
Am ars puţin, măcar cât un chibrit –
Deşi puteam să fiu un cer în flăcări –
Dar l-am cântat pe Ghiţă Mărgărit,
Făr’ să-mi ordone el, ca marii macări !
Căci tot pe lumea asta ce-am făcut,
Dac-ar fi fost şi brambura, prin stele,
Nu m-am purtat în frâu, nici abătut,
Decât la voia nebuniei mele !
Să-ţi fie voia liberă ! Să fii
Cântat de-o strună liberă ca vântul
Şi imnu-nflăcăratei bucurii
Coral să-l cânte stelele de-a rândul !
O, te-aş cânta aşa, de-ar fi să pot –
Căci nu-mi doresc o daurită liră ! –
Cum arborii cu alungitul ciot
Pe lira lunii braţele-şi deşiră !
Dar e ceva ce mi te-a-ngemănat
Cu norii palizi şi cu nimbul lunii !
E, poate, ochiul tău străfulgerat
Privind printre alcooluri, ca nebunii...
E, poate, buza ta ce-mi aminti
Zambila mortuară, poate crinul
Cu miere grea prelinsă prin gingii
Pe unde-a şiroit cândva veninul ?!
E poate-un Quasimodo ce-l văzum
Săltat în cupă, prăbuşit în cupă,
Când clopotele tălăngănau duium
Deasupra noastră, bolţile să rupă !...
E, poate, ceasul liniştii de-atunci
Când dalb erai şi pur la strai, ca mortul,
Cu crinul mâinii fin crispat, s-arunci
De sus, din treapta ta, lui Haron ortul ...
Mai stăruie, mai stăruie, etern
Clorotica prezenţă peste ere,
Prin ningerile dese ce s-aştern
Te-nchiegi mai dens şi stărui cu putere !
Prea mare voce-n pieptul tău de melc
În crusta cea de trup, ne-ncăpătoare,
Prea patos mult în nemilosul cerc
Şi-n fragedul cuptor – cumplit, dogoare !
Prea straşnic vânt olaltă zălogit
În foalele de rumenă hârtie,
Prea multe-albine stupul ceruit
Să nu-l sufoce sau să nu-l sfâşie !
Nu-i boală, deci, tuberculoza, nu-i !
ci-i foc mărturisit şi-aprinsă pară,
Ce nu se-aprinde-n pieptul nimănui
Cât n-are-atâta foc, să dea pe-afară !
Fii memorat, slăvite bard, John Keats,
Cu torţe-n piept, incinerat Jan Huss,
Voi, toţi, ce-aţi ars pe rug, slăviţi să fiţi
Cu Ghiţa Mărgărit cel mai presus !
Cine-ar putea vorbi despre atleţi,
Ce prăbuşiţi îi văd sub prima rază,
Când flacăra firavei tale vieţi
Ca un opaiţ încă luminează ?!
Stă scris acestor fragede făpturi
Să-ngemăneze dragostea şi ura,
Cu zâmbete crispate pe figuri
Privind sarcastic viaţa şi natura !
Stă scris ca o sămânţă rost să dea
Şi bradul rădăcini s-agaţe-n stâncă,
Ci sufletele mari, aşijderea,
Se prind de viaţă cu putere, încă !
Aşa a fost şi bardul Mărgărit –
Pădure-n flăcări, torţă de răşină –
Cenuşa, ca un zbor l-a troienit,
Dar în străfund, tot jar e şi-i lumină !
Ca şerpii traşi înspre bârlogul lor,
Cuvintele se trag şi pielea-şi schimbă,
Dar l-am văzut în slăvi şerpuitor
Cu şerpi de foc şi-nflăcărată limbă !
Eu am văzut supremul lui lasou
Pletind copacul cerului prin bolte
Şi scrâşnete astrale dând ecou
Sub şerpii-nflăcăratelor revolte ...
Eu am văzut cum cerul, clătinat,
Ca un copac se prăbuşea-n furtună,
Cuvântul lui, prin vămi cătându-şi vad,
Se prăbuşea cu boltele-mpreună !
Şi nu-i păsa de zei în nici un fel,
Cu orice liftă măsurându-şi flama –
S-o fi teşit, de-atâta foc şi zel,
S-o fi topit ca lumânarea lama !
Pumnal dac-ar fi fost, or spadă grea –
O spadă de Toledo, princiară –
Şi pân’la urmă încă se topea
De-atâtea bătălii şi-atâta pară !
Dar biata limbă-a unui cavaler ? –
Chiar Ghiţă Mărgărit fiind cavalerul ! –
Măcar că mulţi trimise-n iad şi-n cer,
Până la urmă, s-a teşit ca fierul !
O limbă de-ar fi fost, de clopot, chiar,
Încă şi-atunci, zbătând atâta vreme,
S-ar fi topit, dar glasul princiar
Al lui – deprins cu ode şi blesteme ?!
Un clopot surd, dogit, răsună-acum
Ca un potir ce stăruie-n ecouri
Şi farmecul străvechiului parfum
Noi îl vedem şi-l auzim prin nouri...
Pluteşte-n cer, iubite Cavaler !
plămânii tăi îi văd arzând pe-o criptă
Iar limba ta, ca fulgerul, prin cer
O văd răzbătătoare şi înfiptă !...
Acestea de la tine au rămas
Şi altor generaţii ce-or să vie:
O torţă şi o spadă fără glas
Ce-aşteaptă sub cenuşă să învie !
Nu-i stinsă torţa ! Torţa nu s-a stins !
N-o să se stingă torţa niciodată !
Iar spada ta, – săltată de vreun ins –
O să despice vremea ce s-arată !
Stăpânul vorbelor
Al vorbelor trufaş sunt suveran
Şi gândul meu e pentru toate lege,
Se-aşază-n jur cu gestul diafan
Al curtezanelor de lângă rege,
Zâmbesc suav, se-apleacă-n preajma mea
Boltind spinări şi umere golaşe:
Ci, doar clipind din pleoapă, aş putea
S-aleg dulci favorite ca un paşe!
Cu pas plutit alunecă prin jur
Ca flori de lotuşi mari pe ape line,
Nemărginit de dragi, fără cusur,
Cu tandre reverenţe, lungi feline,
Flambând din braţe danţă valuri dulci
Şi văluri nevăzute înfioară,
Pe-a căror pânză firavă să-ţi culci
Sufletul proaspăt, inima uşoară,
Pe fire delicate de paingi
Îţi ţes în jur meşteşugită plasă
A cărei boare numai de-o atingi
Că-ţi şi vrăjeşte pleoapa somnoroasă.
De farmec mult, se-nceaţă ochiul greu
Şi de acele danţuri nu mai scapă
Sub bolte de cristal, precum Nereu,
Te prăbuşeşti sub fastuoasa apă.
Al braţelor şi-al pulpelor alint
Şi-a rozelor satenuri şi mătăsuri,
Un farmec de beteală şi argint
Desfăşură-n timpane şi pe văzuri,
Sub volbura acestor nimfe moi
Şi palide meduze răvăşite
Din ranguri, flasc, te-afunzi ca un moroi
Şi dansul lor copleşitor te-nghite...
Curând pe creştet îţi va sta un crab
– Ca o coroană ce se ofilise-
Şi ochiul tău de visător nabab
Se vor topi ca scoicile deschise.
Vei rătăci prin magicul polip
Prin negura de ape şi meduze,
Prin pătimaşe nimburi de nisip
Ca stridia, cu perlele pe buze.
Iar mâna ta
– neptunian trident –
Târziu de sub uitări, tânjind să scape,
va flutura prin tot oceanul lent
ca o eşarfă de mărgean,
sub ape...
Şi gândul meu e pentru toate lege,
Se-aşază-n jur cu gestul diafan
Al curtezanelor de lângă rege,
Zâmbesc suav, se-apleacă-n preajma mea
Boltind spinări şi umere golaşe:
Ci, doar clipind din pleoapă, aş putea
S-aleg dulci favorite ca un paşe!
Cu pas plutit alunecă prin jur
Ca flori de lotuşi mari pe ape line,
Nemărginit de dragi, fără cusur,
Cu tandre reverenţe, lungi feline,
Flambând din braţe danţă valuri dulci
Şi văluri nevăzute înfioară,
Pe-a căror pânză firavă să-ţi culci
Sufletul proaspăt, inima uşoară,
Pe fire delicate de paingi
Îţi ţes în jur meşteşugită plasă
A cărei boare numai de-o atingi
Că-ţi şi vrăjeşte pleoapa somnoroasă.
De farmec mult, se-nceaţă ochiul greu
Şi de acele danţuri nu mai scapă
Sub bolte de cristal, precum Nereu,
Te prăbuşeşti sub fastuoasa apă.
Al braţelor şi-al pulpelor alint
Şi-a rozelor satenuri şi mătăsuri,
Un farmec de beteală şi argint
Desfăşură-n timpane şi pe văzuri,
Sub volbura acestor nimfe moi
Şi palide meduze răvăşite
Din ranguri, flasc, te-afunzi ca un moroi
Şi dansul lor copleşitor te-nghite...
Curând pe creştet îţi va sta un crab
– Ca o coroană ce se ofilise-
Şi ochiul tău de visător nabab
Se vor topi ca scoicile deschise.
Vei rătăci prin magicul polip
Prin negura de ape şi meduze,
Prin pătimaşe nimburi de nisip
Ca stridia, cu perlele pe buze.
Iar mâna ta
– neptunian trident –
Târziu de sub uitări, tânjind să scape,
va flutura prin tot oceanul lent
ca o eşarfă de mărgean,
sub ape...
Sub scutul lui Hercule
Orgolii stepe mintea nu-mi devoră,
Nici port blazon de sumbre evocări:
Cu şerpi, grifoni, spaimoase-ntruchipări,
Cu crini funeşti, perversa mandragoră!
Aspir la o heraldică majoră -
Monumental înscrisă peste zări:
Acest portal celest de suple bări,
Sub care îmi petrec sportiva oră!
Fereastra-n cer, menită să m-absoarbă!
Pe stadion se-nalţă uriaş
- Gigantă treaptă-n astre -
suplul Haş
Înscris pe-azur şi mătăsoasa iarbă -
Un Haş suprem, cât scutul lui Hercule!
Mă leagă, de-acest semn,
isprăvi destule!
Nici port blazon de sumbre evocări:
Cu şerpi, grifoni, spaimoase-ntruchipări,
Cu crini funeşti, perversa mandragoră!
Aspir la o heraldică majoră -
Monumental înscrisă peste zări:
Acest portal celest de suple bări,
Sub care îmi petrec sportiva oră!
Fereastra-n cer, menită să m-absoarbă!
Pe stadion se-nalţă uriaş
- Gigantă treaptă-n astre -
suplul Haş
Înscris pe-azur şi mătăsoasa iarbă -
Un Haş suprem, cât scutul lui Hercule!
Mă leagă, de-acest semn,
isprăvi destule!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu