2. /15 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

 Prietene!

Clic pe imagine pentru a deschide și putea citi articolul în întregime!

Decese

·         310: Ojin, al XV-lea împărat al Japoniei (n. 200)

·         670: Oswiu, rege al Northumbriei

·    706 - A decedat imparatul bizantin Tiberius al III-lea.

Comandatul german Apismar; împăratul Tiberius II – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiberius II Apismaros (d. 705), cunoscut și sub numele de Tiberius III a fost împărat bizantin între 698 și 705. Apismaros era un ofițer de neam germanic din armata bizantină. După ce bizantinii s-au retras din Cartagina (697), Apismaros s-a revoltat, pornind spre Constantinopol. Gărzile au deschis porțile orașului și l-au proclamat împărat sub numele de Tiberius II. Împăratului Leonitos II i s-a tăiat nasul și a fost închis într-o mănăstire.

Ca împărat, Tiberius a ignorat Africa, obținânâd mici victorii în Siria (701). În 704, Iustinian II a evadat din Cherson și s-a aliat cu Tervel, țarul bulgarilor, pentru a recăpăta tronul. Neîntâmpinând o mare opoziție, Iustinian a intrat în Constantinopol, redevenind împărat. Tiberiu, împreună cu Leonitos au fost executați.

·         1145: Papa Lucius al II-lea

·  1152 - A decedat regele Germaniei, Conrad al III-lea; (n.1093, Bamberg).

Regele Conrad al III-lea (Cunradus rex) într-o miniatură din secolul al XIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Conrad al III-lea al Germaniei a fost primul rege aparținând dinastiei de Hohenstaufen. El a fost fiul lui Frederic I, duce de Suabia si al soției sale Agnes,una dintre fiicele împăratului Henric al IV-lea. Conrad nu a fost niciodată încoronat ca împărat și a continuat să se numească doar rege al Germaniei până la moarte.

Pe patul de moarte, el l-ar fi proclamat pe nepotul sau Frederic Barbarossa ca succesor, în defavoarea fiului său (pe atunci, în vârstă de 6 ani),Frederic de Suabia. Frederic Barbarossa, care îl însoțise pe unchiul său în Cruciada a doua, a fost ales rege la Koln câteva săptămâni mai tarziu, tânărului fiu al lui Conrad rămânându-i doar titlul de duce de Suabia.

·         1288: Henric al III-lea, Markgraf de Meißen (n. 1215)

·         1543: Johannes Eck, teolog catolic (n. 1486)

·         1549: Il Sodoma, pictor italian (n. 1477)

·         1557: Gregor Brück, politician și cancelar reformator saxon (n. 1483)

·         1568: Heinrich von Brederode, lider revoluționar olandez (n. 1531)

·         1573: Matija Gubec, liderul revoluției țăranilor croați și sloveni (n. 1538)

·         1621: Michael Praetorius, compozitor german (n. 1571)

·       1637 - A murit Ferdinand al II-lea, impărat al Sfântului Imperiu Romano- German; (n. 1578).

Ferdinand al II-lea – foto – ro.wikipedia.org

Ferdinand al II-lea (n. 9 iulie 1578, Graz – d. 15 februarie 1637), din Casa de Habsburg, a fost împărat al Imperiului romano-german între 1620-1637. A fost și arhiduce de Stiria din 1617-1619 și a doua oară in 1620-1637 și rege al Ungariei din 1618-1625, totodată rege al Boemiei. A participat la Războiul de 30 de ani între 1618 și 1648.

·         1682: Claude La Colombière, misionar și scriitor francez (n. 1641)

·         1738: Matthias Braun, sculptor ceh (n. 1684)

·         1741: Georg Raphael Donner, sculptor austriac (n. 1693)

·         1775: Peter Dens, teolog catolic belgian (n. 1690)

·         1781 - A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii ("Nathan Înţeleptul", "Laokoon sau despre graniţele picturii şi ale poeziei") (n.22.01.1729).

·         1818: Friedrich Ludwig, Fürst zu Hohenlohe-Ingelfingen, general prusac (n. 1746)

·         1825: Rutger Jan Schimmelpenninck, diplomat și om de stat olandez (n. 1761)

·         1826: Joseph Wanton Morrison, general britanic (n. 1783)

·         1826: Scipione Breislak, geolog italian (n. 1748)

·         1844: Henry Addington, politician britanic (n. 1757)

·         1835: Henry Hunt, politician britanic (n. 1773)

·         1847: Germinal Pierre Dandelin, matematician belgian (n. 1794)

·         1848: Hermann von Boyen, feldmareșal prusac (n. 1771)

·         1849: Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)

·        1857 - A murit compozitorul rus Mihail Ivanovici Glinka; (n. 1804).

Mihail Ivanovici Glinka – foto – ro.wikipedia.org

Mihail Ivanovici Glinka (n. 1 iunie 1804 – d. 15 februarie 1857) a fost un compozitor rus. Compozitor genial rus,numit parintele muzicii clasice ruse.El a pus baza operei nationale ruse si a muzicii simfonice. A scris prima Opera rusa ,,Ivan Susanin” si ,,Viata pentru Tara” avind un succes desosebit. Compune ,,Romanta“, “Cintaretul sarac“, ,,Albumul de piese pentru pian” este opera fantastica “Ruslan si Ludmila“.

Face cunostinta cu Berlioz. Compune si creeaza creatii simfonice. Uvertura, Camarinskaia, Valsul-fantezie. Muzica secolului XIX trebuia sa fie una cu caracter predominant național. Acest lucru l-a înțeles și Mihail Ivanovici Glinka, care a fost adeptul operei cu influențe folclorice, folosind melodii cu caracter modal, orchestrația fiind inspirată din sonoritățile timbrale populare, iar subiectele alese, din legendele, miturile și istoria poporului rus. De asemenea, textul utiliza limba rusa.

·         1863: Daniel Fenner von Fenneberg, lider al Revoluției din Pfalz din 1849 (n. 1820)

·   1897 - A murit printul Dimitrie Ghica, fiul primului domn pământean al Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica ; (n. 1816).

Dimitrie Ghica  - foto: ro.wikipedia.org

Dimitrie Ghica (n. 31 mai 1816 – d. 15 februarie 1897, București) a fost prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între 1868 și 1870. Născut în Familia Ghica, ca fiu al domnitorului din Țara Românească Grigore Dimitrie Ghica

·         1898: Zsigmond Ács, scriitor și traducător maghiar (n. 1824)

* 1922: Prințesa Ecaterina Mihailovna Dolgorukova (în rusă Княжна Екатерина Михаиловна Долгорукова), cunoscută ca Caterina Dolgorukova, Caterina Dolgoruki sau Caterina Dolgorukaia, (14 noiembrie 1847 – 15 februarie 1922), a fost fiica Prințului Mihail Dolgorukov și a Verei Vishnevskaia. A fost o perioadă lungă amanta Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și mai târziu, prin căsătoria morganatică cu acesta a fost numită Prințesă Iurievskaia (Светлейшая княгиня Юрьевская).

Ecaterina s-a născut la 14 noiembrie 1847, într-o familie cu opt copii. Străbunicul ei, Iuri Dolgoruki, era întemeiatorul Moscovei. Tatăl ei, Prințul Mihail, ruinat de speculațiile financiare, a fost nevoit să-și crească fetele pe cheltuiala împăratului. 

Țarul Alexandru al II-lea.

Adolescenta Ecaterina

Ecaterina l-a întâlnit prima dată pe Alexandru când avea 12 ani iar Țarul a vizitat moșia tatălui ei. După decesul tatălui ei, care a lăsat familia fără resurse, Ecaterina și surorile sale au fost trimise la Institutul Smolnîi din St. Petersburg, un pension pentru fete provenite din rândul nobilimii.

Alexandru o reîntâlnește pe adolescenta Ecaterina în vârstă de 16 ani într-o vizită oficială la Institutul Smolnîi în vara anului 1864 și se simte imediat atras de ea.^[1] El o vizitează la școală și o ia la plimbare cu trăsura. Ecaterina are păreri liberale, formate în parte la școală, și le discută cu Țarul.^[1] Mai târziu aranjează pentru ea să devină doamnă de onoare a soției lui, Maria Alexandrovna, care suferea de tuberculoză.^[2]

Ecaterinei îi plăcea compania Țarului însă nu voia să devină una dintr-un șir de metrese. Totuși, în iulie 1866, cei doi au devenit intimi. Mama Ecaterinei murise cu două luni în urmă iar ea a fost mișcată de compasiunea pentru pierderea, cu un an în urmă, a fiului cel mare al Țarului, Țareviciul Nicolae Alexandrovici al Rusiei, și pentru încercarea de asasinat asupra Țarului. În jurnal își reamintește de noapte acea, când Țarul i-a spus: „Acum ești soția mea secretă. Îți jur că dacă voi fi liber, mă voi căsători cu tine.”^[1][3]

Țarul a insistat ca ea și copiii lor să rămână în apropiere. O vedea de trei sau patru ori pe săptămână^[4] când Ecaterina era escortată de poliție spre apartamentul privat din Palatul de Iarnă^[5] și își scriau unul altuia în fiecare zi.^[4] Într-una din aceste scrisori, scrisă de Ecaterina pe vremea când era însărcinată și în care îi cere Țarului să-i rămână credincios "știu că eșt în stare atunci când vrei să faci dragoste să uiți că mă dorești numai pe mine și să faci asta cu altă femeie." Douăzeci și nouă de scrisori nepublicate anterior, scrisori pasionale ale cuplului, au fost scoase la licitație în mai 2007, pentru o sumă mare.^[6]

Alexandru a desenat-o pe Ecaterina goală,^[7] iar aceste schițe regale s-au păstrat în arhivele rusești. La 11 iulie 1874 Alexandru a emis un ucaz prin care a acordat minorilor George Alexandrovici și Olga Alexandrovici Iurievski drepturile care aparțin nobilimii și i-a ridicat la rang de prinț cu titluri de altețe.

Ecaterina Dolgorukov, 1872–1873

Când a intrat în travaliu cu cel de-al treilea copil, Boris, în februarie 1876, Ecaterina a insistat să fie dusă la Palatul de Iarnă, unde a născut în apartamentele împăratului, însă copilul a fost dus înapoi în reședința particulară a Ecaterinei în timp ce mama sa s-a recuperat în apartamentul împăratului timp de nouă zile. Boris a răcit și a murit câteva zile mai târziu.^[8]

Relația lor era dezaprobată de familia Țarului și de cei de la Curte. Ecaterina a fost acuzată ca fiind intrigantă pentru a deveni împărăteasă și de faptul că îl influența pe Țar de liberalism. A fost asociată cu oameni de afaceri fără scrupule.^[9] Unii membri ai familiei se temeau că copiii Ecaterinei ar putea înlocui pe moștenitorii legitimi ai Țarului. Țarul obosit de criticile voalate ale rudelor i-a scris surorii lui, regina Olga de Württemberg, că niciodată Ecaterina nu s-a amestecat în treburile de la curte, în ciuda zvonurilor urâte despre ea.

Temându-se că ar putea deveni ținta unui asasinat, Țarul a mutat-o pe Ecaterina și pe copiii la etajul trei al Palatului de Iarnă în iarna anului 1880. Curteni au răspândit povești potrivit cărora Țarina aflată pe moarte era forțată să audă zgomotul produs de copiii Ecaterinei, însă camerele acestora erau departe de cele ocupate de Țarină.^[10]Deși Țarul a fost infidel în mai multe rânduri în trecut, relația sa cu Ecaterina a început după ce împărăteasa, care a avut opt copii, a încetat de a mai avea relații cu soțul ei, la sfatul medicilor ei.^[6]

Țarul, Ecaterina și doi dintre copiii lor.

După ce împărăteasa a cerut să întâlnească copiii lui cu Ecaterina, Țarul i-a adus pe cei doi copii mai mari, George și Olga, la capătul patului împărătesei iar împărăteasa i-a sărutat și i-a binecuvântat.^[8] Țarul a spus familiei sale că el a ales să se căsătorească cu Ecaterina la scurt timp după moartea împărătesei deoarece se temea că va fi asasinat și ea nu va rămâne cu nimic. Căsătoria a fost nepopulară, atât în fața familiei cât și a curtenilor însă Țarul i-a forțat s-o accepte. A ordonat senatului să-i acorde Ecaterinei titlul de prințesă Iurievskaia și a legitimat copiii deși nu aveau nici un drept la tron fiind proveniți dintr-o căsătorie morganatică.^[11]

Unii curteni au descris-o pe Ecaterina ca fiind "vulgară și urâtă". Unul din ei, Constantin Pobedonostsev a scris: "presupun că ochii ei ar putea fi atractivi numai că nu au adâncime -- un fel în care transparența și naivitatea se întâlnesc cu stagnarea și prostia...Cum mă irită s-o văd pe ea în locul dragei, înțeleptei și grațioase noastre împărătese!"^[12] Totuși, Țarul era încântat că în cele din urmă s-a căsătorit cu Ecaterina și putea fi deschis în relația lor. În memoriile lui, Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei a scris că Țarul se purta ca un adolescent în prezența Ecaterinei și de asemenea, părea că ea îl adoră.^[13]

La un moment dat, în compania familiei, Țarul l-a întrebat pe George, copilul său cel mare cu Ecaterina, dacă și-ar dori să devină Marele Duce. "Sașa, pentru numele lui Dumnezeu, încetează!" l-a certat Ecaterina, însă acest lucru a alimentat temerile familiei că Țarul planifică să o facă împărăteasă pe Ecaterina și să-i înlocuiască pe moștenitorii săi legitimi cu cea de-a doua sa familie. De asemenea, familia a fost nemulțumită auzind-o pe Ecaterina adresându-se soțului ei cu diminutivul "Sașa". Marele Duce Alexandru Mihailovici a scris că tatălui său, Marele Duce Mihail Nicolaevici al Rusiei, i-a părut rău de Ecaterina din cauza faptului că familia o trata așa de rece.^[14]

În ziua de 1 martie 1881 Țarul asista la schimbarea gărzii când prima bombă a explodat lângă trăsura imperială. Alexandru al II-lea a coborât pentru a încuraja răniții și a fost lovit mortal de a doua bombă. Cu ocazia funerariilor, Ecaterina și cei trei copii au fost forțați să stea în fundul bisericii și nu au primit locuri la procesiunea familiei imperiale.

După decesul Țarului, Ecaterina a primit o pensie de aproximativ 3,4 milioane de ruble^[16] și a fost de acord să renunțe să trăiască la Palatul de Iarnă sau în orice reședință imperială din Rusia în schimbul unei reședințe pentru ea și cei trei copii.^[16]

S-a stabilit la Paris unde a devenit cunoscută drept o gazdă la modă, care avea 20 de servitori și un tramvai privat^[17] deși familia Romanov a continuat să se uite la ea și la copiii ei cu dispreț. Țarul Alexandru al III-lea primea raportul despre activitățile sale din Franța de la poliția secretă.^[18]

Marele Duce George Alexandrovici al Rusiei s-a folosit de boala sa ca o scuză pentru a evita socializarea cu ea în 1895.^[19]Țarul Nicolae al II-lea și-a amintit că în primăvara anului 1895 când a refuzat să fie sponsor la nunta Olgăi cu Contele de Merenberg, Ecaterina s-a simțit jignită. Mama sa, Maria Feodorovna a fost îngrozită de idee așa că Nicolae a refuzat-o.^[19]

Conform Marelui Duce Alexei Alexandrovici, George, fiul cel mare al Ecaterinei, era un eșec al marinei ruse; totuși i s-a garantat un loc la școala de cavalerie.^[19] Ecaterina i-a supraviețuit soțului său patruzecișiunu de ani și a murit exact când a intrat în criză cu banii

·         1927: Traian Grozăvescu, tenor român (n. 1895)

* 1931: Nicolae S. Petrescu-Găină (n. 31 martie 1871, Craiova, România – d. 15 februarie 1931, București, România) a fost un caricaturist român. A fost un premergător al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”. El a realizat caricaturile oamenilor politici din acele vremuri, ale sculptorilor, ale pictorilor și ale marilor intelectuali care au trăit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului următor. Toate caricaturile pe care Nicolae Petrescu le-a făcut au o incontestabilă valoare documentară și nu în ultimul rând o valoare artistică. Caricaturile sale au fost de cele mai multe ori, mai mult decât o ironie prietenească. Ele i-a determinat pe mulți să zâmbească, adesea cu amărăciune, dar i-a încântat pe majoritatea care au apreciat-o și au înțeles-o. Cei mai buni prieteni ai săi au fost Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Piteștiși Nicolae Vermont.

Nicolae Petrescu-Găină a publicat în anul 1898 unul dintre primele albume de caricaturi din România denumit Contimporani care avea în componența sa 26 de lucrări color. Artistul a abordat în acest album o caricatură puternic influențată de către opera similară a lui Honoré Daumier, caracterizată de un corp mic și un cap mare, la care se adaugă amănunte fizice sau vestimentare specifice modelului caricaturizat. Asistând la ședințele Parlamentului României în luna martie a anului 1908, a realizat o mapă-album numită Caricaturi. Repausul duminical la Senat. În anul 1913 a publicat cel de al doilea album intitulat Albumul meu în care sunt ilustrate 42 de desene și caricaturi alb-negru.

Nicolae S. Petrescu-Găină a fost cunoscut și foarte apreciat în cercul presei din acele vremuri. Decesul desenatorului și caricaturistului Constantin Jiquidi din anul 1898, a făcut ca Nicolae Petrescu să devină pentru câțiva ani unul dintre puținii caricaturiști importanți de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ținând cont că aborda în caricaturile pe care le făcea doar „oamenii zilei” cu apucăturile lor morale ușor de ironizat, și nu problemele social-politice majore cu care se confrunta societatea românească la final de secol, se poate înțelege de ce opera caricaturistului Petrescu a fost atât de apreciată în presa vremii. Astfel, a publicat desene și caricaturi în Ziarul „Pagini Literare”, „Adevărul de joi”, „Zeflemeaua” și „Furnica”, „Adevărul”, „Războiul”, „Drapelul” și „Țivil-Cazon”.

Pe lângă satirizarea oamenilor politici ai timpului său și a personalităților culturale de atunci, Nicolae Petrescu-Găină, fervent antirăzboinic și filofrancez convins, a realizat o bogată operă în care a satirizat militarismul german și ororile războiului. Ca urmare a poziției sale contrară tendințelor politice ale vremii, a fost deportat în lagărul de la Folosire: Golemo Konjari^⁠(en), Bulgaria, pentru o perioadă de un an și jumătate.

Salonul Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” organizat anual sub patronajul Muzeului de Artă din Craiova îi poartă numele din anul 2007.

·         1932: Minnie Maddern Fiske, actriță pe Broadway (n. 1865)

·         1942: Vasile Demetrius, prozator, poet și traducător român (n. 1878)

·         1956: Iuliu Mureșianu, compozitor român (n. 1900)

·         1959 -  A murit Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel; (n. 1879).

·         1964: Robert L. Thornton, afacerist și filantrop american, primar al Dallasului, Texas (n. 1880)

·         1965: Emil Monția, compozitor român (n. 1882)

·        1965 - A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz și cantautor american (n. 1919)

Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 – d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american. Născut în 1919, și-a alcătuit prima formație de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuți și mai populari cântăreți ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunității afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată.

A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio și, apoi, propriul show la televiziune Nat King Cole a murit la varsta de 47 de ani in urma unui cancer pulmonar. În 1990 i-a fost decernat post-mortem un premiu Grammy, pentru intreaga sa cariera şi a fost admis la Hall of Fame Rock and Roll în anul 2000.

·         1966: Gerard Ciołek, arhitect și istoric polonez de grădini (n. 1909)

·         1970: Leon Biju, pictor român (n. 1880)

* 1972: Josephus Carel Franciscus (Jef) Last (n. 2 mai 1898 - d. 15 februarie1972) a fost un scriitor olandez. A fost adept al mișcării socialiste și a participat la Războiul civil din Spania.

Jef Last a fost un scriitor și om social plin de compasiune. El fiind catolic. Cu toate acestea, el a fost un membru foarte tânăr al SDAP și "AJC". El nu a putut profesa aceste principii ca un manager asistent al Enka în Ede, în cele din urmă și-a dat demisia.

El a fost căsătorit cu Ida ter Haar din 1923, mai târziu a devorțat și apoi s-au recăsătorit. Ei au avut trei fiice. Jef a fost bisexual. El a fost co-fondatorul Clubului de emancipare a homosexualilor Shakespeare, precursor al COC. Ultimii ani din viață el si i-a petrecut în Spier Casa Rosa în Laren. După moarte, trupul său a fost pus la dispoziția științei.

·         1973: Wally Cox, actor american (n. 1924)

·         1973: Tim Holt, actor american (n. 1919)

·         1974: Kurt Atterberg, compozitor suedez (n. 1887)

·         1980: Hans Herman, pictor, sculptor și grafician (n. 25 ianuarie 1885)

·         1981: Mike Bloomfield, muzician american (n. 1944)

·         1981: Karl Richter, dirijor german (n. 1926)

·         1984: Ethel Merman, cântăreață și actriță americană (n. 1908)

·         1988: Richard Phillips Feynman (n. 11 mai 1918 – d. 15 februarie 1988) a fost un fizician american. A exercitat o influență semnificativă, nu numai în fizică, dar și în alte domenii ale cunoașterii umane. Este unul dintre cei care au extins considerabil teoria electrodinamicii cuantice. A participat la Proiectul Manhattan și a fost membru al comisiei de investigare a dezastrului navetei spațiale Challenger.

Pentru întreaga sa muncă la dezvoltarea electrodinamicii cuantice, Feynman a fost unul din laureații Premiului Nobel pentru fizică în 1965, alături de Julian Schwinger și Sin-Itiro Tomonaga.

În afara domeniului fizicii teoretice, Richard Feynman este creditat cu crearea conceptului revoluționar de computer cuantic, precum și cu explorarea timpurie a acestuia.

În domeniul pedagogiei și al oratoriei, Richard Feynman fost un dascăl remarcabil, un pedagog desavârșit, educând multe generații de viitori profesioniști, fizicieni și matematicieni, dar și popularizând cu același talent remarcabil fizica și aspectele morale și etice ale științei.

Latura sa artistică a fost demonstrată de pasiunea cu care a demonstrat că a fost atât un muzician amator talentat dar și un conferențiar foarte apreciat în popularizarea problemele fizicii, științei și responsabilității oamenilor de știință. Astfel, un seminar de popularizare din anul 1959, referitor la nanotehnologie, numit, într-o traducere aproximativă, Există loc suficient la bază (în engleză, There's Plenty of Room at the Bottom^⁠(d)) precum și prelegerile sale transcrise, The Feynman Lectures on Physics^⁠(d), un compendiu în trei volume, au devenit cvasi-instantaneu, după lecturarea și publicarea lor, „clasice”.

Feynman este, de asemenea cunoscut datorită numeroaselor sale aventuri, care au fost detailate în cărți precum ar fi: Surely You're Joking, Mr. Feynman!^⁠(d), What Do You Care What Other People Think?^⁠(d) și Tuva or Bust!^⁠(d). Richard Feynman a fost, din multe puncte de vedere, un excentric și un spirit liber

·         1990: George Ciucu, matematician român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1927)

·         1996: Tommy Rettig, actor american (n. 1941)

·         1996: McLean Stevenson, actor american (n. 1929)

·         1999: Lamont Coleman (n. 30 mai 1974 – d. 15 februarie 1999), cunoscut mai bine după numele lui de scenă, Big L, a fost un rapper american care a adus contribuții mari la muzica orașului New York în anii 1990, ca un membru al formației de hip hop colectiv, D.I.T.C. A murit împușcat înainte de a-și lansa al doilea album, în februarie 1999.

·      1999 - A decedat Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel; (n. 1926).

·         2002: Howard K. Smith, jurnalist american (n. 1914)

·         2002: Kevin Smith, actor neo-zeelandez (n. 1963)

·         2004: Jens Evensen, ministru norvegian și judecător la Curtea Internațională de Justiție (n. 1917)

·         2004: Jan Miner, actriță americană (n. 1917)

·         2005: Samuel Francis, jurnalist american (n. 1947)

Sărbători

·         Sf Ap Onisim; Sf Mc Maior – Calendar creștin ortodox

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisim din Cei Șaptezeci, este pomenit de Biserică la 15 februarie, iar împreună cu Cei Șaptezeci în 4 ianuarie – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

·         Ziua internațională a copilului bolnav de cancer este marcată în fiecare an la 15 februarie. Lansată în anul 2002, această zi internațională promovează o campanie de colaborare la nivel mondial pentru sensibilizarea în ceea ce privește cancerul la copii și pentru exprimarea sprijinului pentru copiii și adolescenții cu cancer și pentru familiile acestora. Această zi atrage atenția asupra nevoii de acces mai echitabil și îmbunătățit la tratament și îngrijire pentru copiii cu cancer de pretutindeni. Această zi a fost inițiată de Childhood Cancer International (numită anterior Confederația Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer — ICCCPO), o rețea de 178 de organizații la nivel local și național ale părinților din 90 de țări de pe cinci continente. Ziua internațională a copilului cu cancer are la bază credința că fiecare copil cu cancer merită cea mai bună îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială. De asemenea, pornește de la premisa că decesele în cazul copiilor cu cancer pot fi evitate dacă se pune un diagnostic exact și în timp util, dacă există acces la un tratament și o îngrijire adecvate și accesibile, la medicamente esențiale de bună calitate. Există 12 tipuri de cancer care se dezvoltă în perioada copilăriei, leucemia și cancerul în zona creierului fiind considerate cele mai frecvente la copii. Marcarea anuală a acestei zile a antrenat alăturarea unor rețele globale și a unor instituții de seamă, între care SIOP (International Society of Pediatric Oncology), SIOP Europe (European Society of Pediatric Oncologists), UICC (Union for International Cancer Control), IARC (International Agency for Research on Cancer). Anul acesta, instituțiilor enumerate li se alătură și organizații precum ICPCN (International Childrens Palliative Care Network) și CLAN (Caring and Living Among Neighbours).