7. /10 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
MARIA CEBOTARI
| Maria Cebotari | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Cibotaru |
| Născută | [1][2][3][4]  Chișinău, Imperiul Rus |
| Decedată | (39 de ani)[1][2][3][4] Viena, besetztes Nachkriegsösterreich |
| Înmormântată | Cimitirul Döbling[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer pancreatic) |
| Căsătorită cu | Alexander Virubov (1929-1938) Gustav Diessl (1938-1948) |
| Copii | 2 fii; după moartea sopranei, pianistul britanic Clifford Curzon i-a adoptat fiii. |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Cântăreață |
| Activitate | |
| Gen muzical | Operă |
| Tipul de voce | Soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Ani de activitate | 1931–1949 |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Maria Cebotari (nume alternativ: Cibotari, nume de familie inițial: Cibotaru[5], n. ,[1][2][3][4] Chișinău, Imperiul Rus – d. ,[1][2][3][4] Viena, besetztes Nachkriegsösterreich) a fost o cântăreață de operă română, una dintre cele mai mari soprane din lume în anii '30 și '40 ai secolului al XX-lea.
Studiază la școala normală de fete Florica Niță și la Capela Metropolitană din Chișinău condusă de Mihail Berezovschi, după care urmează Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1924-1929) cu Maria Zlatov, Gavreorie.
După terminarea studiilor la conservatorul din orașul natal, a fost angajată ca actriță la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929 a plecat la Berlin, unde a luat lecții de canto. A debutat în 1931 la opera din Dresda în rolul lui Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini. Aici a rămas ca solistă până în 1943. În perioada 1935 - 1943 a dat reprezentații și pe scena operei de stat din Berlin. Ulterior a fost angajată ca solistă permanentă a operei de stat din Viena, unde a rămas până la moarte (1949).
Foarte apreciate au fost reprezentațiile sale în operele lui Mozart și Richard Strauss (care a și scris pentru ea opera “Salomeea”, în care și-a interpretat rolul inegalabil). A luat parte și la festivalurile muzicale din Salzburg la invitațiile lui Bruno Walter și Herbert von Karajan. A avut mare succes în rolul contesei din opera Nunta lui Figaro de Mozart. Cebotari a cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Fritz Bush, Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm, Wilhelm Furtwängler.
La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp: Kammersängerin.
A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.
Viața personală și moartea[modificare | modificare sursă]
Cel de al doilea soț, Gustav Diessl, a murit de un atac de cord la 20 martie, 1948. Suferind de pe urmele pierderii soțului la începutul anului 1949, soprana a acuzat dureri severe în timpul prezentației "Le nozze di Figaro" la Teatro alla Scala, la început, medicii nu i-a luat în serios simptomele. Cu toate acestea, la 31 martie 1949, ea a căzut în timpul interpretării operetei lui Karl Millöcker "Der Bettelstudent" în Viena. În timpul intervenției chirurgicale la 4 aprilie, medicii i-au constatat cancer la ficat și pancreas. A murit de cancer la 9 iunie 1949 la Viena. Cei doi fii rămași orfani au fost adoptați de un bun prieten al sopranei, pianistul britanic Clifford Curzon și soția acestuia Lucille.
Este înmormântată în cimitirul Döblinger (Döblinger Friedhof) din Viena.
Comemorare[modificare | modificare sursă]
La 5 octombrie 2004, la Casa Cineaștilor din Chișinău, a avut loc premiera filmului “Aria” de Vlad Druck, după scenariul lui Dumitru Olărescu, având ca subiect viața și opera sopranei Maria Cebotari. În România și Italia a jucat în coproducția Cătușe roșii (sau Odesa în flăcări), 1942), cenzurată ulterior de autoritățile comuniste și redescoperită de curând într-o arhivă din Italia.
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Mozart, Le Nozze di Figaro (Böhm, 1938, Ahlersmeyer, Teschemacher, Schöffler, Wessely, Böhme) Preiser
- Puccini, Turandot (Keilberth, 1938, Hauss, Buchta, Hann, Eipperle, Harlan, Schupp, Kiefer), Koch-Schwann
- Schoeck, Das Schloss Dürande (Heger, 1943, Anders, Berglund, Fuchs, Domgraf-Fassbaender, Greindl, Hüsch), Jecklin
- R. Strauss, Salome (Krauss, 1947, Rothmüller, Höngen), Gebhardt
- puscin
- Recital - Maria Cebotari cântă arii (Mozart, J. Strauss, Gounod, Puccini and R. Strauss), Preiser - LV
- Maria Cebotari - Arien, Duette, Szenen (Mozart, Bizet, Verdi, Puccini), Preiser
- Recital - Maria Cebotari cântă: Richard Strauss (Salome, Feuersnot, Cavalerul rozelor, Daphne, Taillefer), Preiser
- Maria Cebotari: Arias, Songs and in Film, Weltbild
- Recital - Maria Cebotari singt Giuseppe Verdi (La Traviata, Rigoletto), Preiser
- Four Famous Sopranos of the Past (Gitta Alpar, Jarmila Novotna and Esther Rethy), Preiser - LV
- Bruno Walter Vol. 1, Symphony No 2 and No 4 (1948/50), LYS
- Helge Rosvaenge in Szenen aus André Chénier und Rigoletto - Duets, Preiser
- Helge Rosvaenge - Duets, Preiser - LV
- Grosse Mozartsänger Vol. 1 1922 - 1942, Orfeo
- Von der Königlichen Hofoper zur Staatsoper ‘Unter den Linden’, Preiser - LV
(S1#8) Maria Cebotari - Cântăreață de operă, una din cele mai mari soprano din istorie. [Austria]
EDUARD WACHMANN
| Eduard Wachmann | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 10 februarie 1836 București, Țara RomâneascăBucurești, Țara Românească |
| Decedat | 12 decembrie 1908 București, RomâniaBucurești, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor, compozitor, profesor universitar |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică cultă, muzică ușoară |
| Instrument(e) | pian |
| Interpretare cu | Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română |
| Modifică date / text | |
Eduard Wachmann (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.[2]
Studii[modificare | modificare sursă]
Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).[1]
Activitate[modificare | modificare sursă]
Dirijor[modificare | modificare sursă]
Wachmann a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.[1]
Compozitor[modificare | modificare sursă]
A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.[1]
Alte activități[modificare | modificare sursă]
A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.[1]
Scrieri didactice[modificare | modificare sursă]
- Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876). București
- Noțiuni generale de muzică (1877). București
- Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882). București
MARIA BUTACIU
| Maria Butaciu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Salva, Bistrița-Năsăud, România |
| Decedată | (78 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață |
| Activitate | |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Ani de activitate | 1961 - 2018 |
| Case de discuri | Electrecord, Eurostar |
| Modifică date / text | |
Maria Butaciu (n. , Salva, Bistrița-Năsăud, România – d. ,[1] București, România) a fost o interpretă de muzică populară românească din Ardeal, în special din zona Bistrița-Năsăud.
Studiile[modificare | modificare sursă]
Fiică a unui diac de biserică, cu opt urmași,[2] a urmat Liceul de muzică la Cluj, secția canto clasic, unde începe cariera sa muzicală cu Orchestra Populară a Filarmonicii din Cluj.
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
A cântat încă din timpul liceului cu orchestra populară a Filarmonicii de Stat din Cluj dirijată de Ilie Tetrade. Aici i-a avut colegi pe Maria Peter (consăteană a artistei), Maria Marcu, Dumitru Sopon, Simion Pop.
A fost admisă la Ansamblul Ciocârlia din București în urma unui concurs desfășurat la 1 aprilie 1961. A activat aici până la desființarea ansamblului în anul 1970. A fost ulterior solistă a Ansamblului Rapsodia Română.
În 1963 este laureată a celui de-al VIII-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților de la Helsinki.[3]
De-a lungul carierei sale a colaborat cu dirijori precum Constantin Arvinte, Ion Mărgean, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, Ilie Tetrade, George Vancu, Alexandru Viman, atât în concerte, cât și în înregistrări realizate la Radioteleviziunea Română și la casa de discuri Electrecord.
A făcut parte din grupul vocal „Miorița” coordonat de muzicianul George Vancu, care a lansat și popularizat cunoscuta piesă de origine maramureșană Coborâi din deal în vale.[4]
În anul 2001 a fost numită „Cetățean de onoare al municipiului București”.[5]
Câteva titluri notabile de cântece din repertoriul său sunt „De-ar fi dorul ca dorul”, „Măi bădiță din Ardeal”, „Sus în cel vârf de Gutâi”, „Auzit-am, bade, eu”, „Măi bădiță, buze moi”, „Trandafir cu creanga-n apă”, „Firule, măi fir de iarbă”, „Povestea puiului de cerb”.
Discografie[modificare | modificare sursă]
- 1963 Numai Badea Mi-i Drag Mie
- 1964 Omul câte doruri are
- 1966 Multe doruri sunt pe lume
- 1967 Mama când m-o legănat
- 1968 Sus în cel vârf de gutâi
- 1972 Auzit-am bade eu
- 1974 Maria Butaciu
- 1975 Tot asa gândea omul
- 1978 Cântecul transilvăneninlor în Războiul de Independență
- 1981 Cine iubește și spune
- 1986 Cât îi Bistrița de mare
- 1991 Pe unde trece dorul
- 2006 De când cânt, aș tot cânta
- 2014 Viață, viață drum cotit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu