1. b. /28 MARTIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri (2)

CONTINUARE

* 1905: Ernest Bernea (n. 28 martie 1905, Focșani - d. 14 noiembrie 1990, București) a fost un sociolog, etnograf și filozof român, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice.

S-a născut la Focșani la data de 28 martie 1905, dar a copilărit la Brăila, unde și-a făcut studiile primare și liceale. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Brăila, fiind copil de trupă.

În 1926 se înscrie la Facultatea de Litere (română-franceză) și, ulterior, și la cea de Filosofie din București (1929), unde contactul cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti și Nae Ionescu i-a marcat definitiv anii tinereții. Cu Nae Ionescu a colaborat la „Cuvîntul”, iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică.

Între 1930-1933 primește o bursă pentru studii de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris (cu sociologul Marcel Mauss) și Freiburg (cu filosoful Martin Heidegger).

În toamna lui 1932, o cunoaște pe Maria Patrichi, gălățeancă, absolventă a Facultății de Litere din București, cu care s-a căsătorit cinci ani mai târziu. Împreună au avut un fiu, Horia și gemenele Ana și Tudora.

Între 1933-1935 devine secretar al Secției de monografii sociologice la Institutul Social Român și membru al echipelor monografice din cadrul Scolii sociologice românești, întemeiate de Dimitrie Gusti.

Între 1935-1940 ajunge conferențiar la Catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinți, unde a ținut primul curs de etnologie din România.

În 1935 fondează împreună cu Dumitru C. Amzar, Ion Ionică și I. Samarineanu, revista și colecția editorială „Rânduiala”. Devine director în Ministerul Informațiilor și director de studii în Ministerul de Externe. Revista „Rânduiala”, având o atitudine culturală și politică, a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian. Gruparea de la „Rânduiala” s-a încadrat în tendințele epocii de a întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară până la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare.

Între 1941 și 1954, cu unele perioade de libertate, trece prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan.

În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“ (promotor al mișcărilor „de tip naționalist”) și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, este condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea. Este eliberat la 1 octombrie 1962, după ispășiri în închisorile Jilava, Văcărești, Aiud și se retrage la Tohanu Vechi, lângă Brașov, unde scrie poezii și eseuri și face unele anchete etnografice.

În 1965, în urma recomandărilor lui Perpessicius, Al. Philippide și Miron Nicolescu revine la preocupările sale de cercetător, fiind angajat la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, de unde iese la pensie în 1972.

Încearcă în repetate rânduri să-și publice studiile, bogatul și prețiosul material cules de-a lungul anilor pe teren, dar reușește cu greu, în mică măsură și numai cu prețul unei autocenzurări excesive și mutilante a textelor. În 1984, în ajunul Congresului al XIII-lea al PCR, este din nou anchetat de Securitate, bătut bestial și i se confiscă șapte manuscrise.

A murit la data de 14 noiembrie 1990 în București, fiind înmormântat la mănăstirea Cernica.

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Riturile, 1932
• Crist și condiția umană, antropologie creștină, 1932
  reed. Editura Cartea Românească (ediție revăzută), 1996, 107 pag.
• Stil legionar, Editura Politică și Economie, București, 1937, 29 pag.
• Muzeul românesc de etnografie, București, 1937
• Filosofia la Universitate, Tipografia „Bucovina”, București, 1937
• Cartea Căpitanilor, Tipografia „Bucovina”, București, 1937
• Preludii (eseuri), București, 1937
• Gînd și cîntec (poezii), București, 1939, 94 pag.
• Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nou^[1], Editura Cugetarea - Georgescu Delafras, București, 1939
  ediția a II-a, Colecția „Crucea Albă”, Veneția, 1951
• Moldovă tristă (poeme în proză), Colecția „Rânduiala”, Tipografia „Bucovina - Toroutiu”, București, 1939-1940, 109 pag.
• Pași în singurătate (poeme în proză), 1940
• Gânduri pentru țara nouă, Editura Bucovina, București, 1940, 28 pag.
• Timpul la țăranul român, București, 1941, 75 pag.
• Colina lacrămilor, București, 1943
• Maramureșul - țară românească, București, 1943, 57 pag.
• Firide literare, Colecția „Luceafărul”, București, 1944, 201 pag.
• Civilizația română sătească, Colecția „Țară și neam”, București, 1944, 122 pag.
  reed. Editura Vremea (ediție revăzută), 2006, 167 pag.
• Poezii populare în lumina etnografiei, Editura Minerva, București, 1976, 163 pag.
• Cadre ale gândirii populare românești, Editura Cartea Românească, București, 1985, 317 pag.

Volume postume[modificare | modificare sursă]

• Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, București, 1995, 124 pag.
  reed. Editura Vremea (ediție revăzută), 2006, 110 pag.
• Cel ce urcă muntele, Editura Agora, Iași, 1996, 64 pag.
  reed. Editura Ars Docendi (ediție revăzută), 2008, 105 pag.
• Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român^[2], Editura Humanitas, București, 1997, 304 pag.
  ediția a II-a (revizuită), 2005, 328 pag.
• Moartea și înmormântarea în Gorjul de Nord, Editura Cartea Românească, București, 1998, 197 pag.
  reed. Editura Vremea, 2007, 163 pag.
• Dialectica spiritului modern, Editura Vremea, București, 2007, 112 pag.
• Treptele bucuriei, Editura Vremea, București, 2008, 112 pag.
• Sociologie și etnografie românească - Ordinea spirituală, Editura Vremea, București, 2009, 125 pag.
• Criza lumii moderne^[3], Editura Predania, București, 2011, 118 pag.

Manuscrise netipărite[modificare | modificare sursă]

• S-au arătat semne (roman, 1939)
• Arta în lumina stilurilor din cultură (1964)
• Frederic Mistral și spiritul Mediteranei (1964)
• Dante și universul spiritual medieval (1964)
• Popas în grădina neumblată (poeme în proză, 1971)
• Lumini în necunoscut (poeme în proză, 1971)
• Destinul civilizației. I – Dialectica spiritului modern (1974)
• Sociologia – știință concretă și experimentală (1974)
• Legenda trandafirului alb (sau Un om caută pe celălalt, roman, 1975)
• Meditații. Note pentru o filosofie inactuală (1975)
• Cultură și educație. În lumina unui nou stil moral (1976)
• Arta nouă – fenomen de criză (1978)
• Studii de literatură (1978)

La acestea se adaugă șapte ”Caiete intime” ^[4], un soi de jurnal filosofic ținut în anii de imediat după ce a fost eliberat în închisoare.

Ernest Bernea
Date personale
Născut	28 martie 1905 Focșani, România
Decedat	14 noiembrie 1990 (85 de ani) București, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	sociolog, etnograf și filosof
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară

·         1908: S-a născut in localitatea Broșteni, județul Neamț, azi in  județul Suceava  marele zoolog și oceanolog român Mihai C. Băcescu, membru al Academiei Române; (d. 6 august 1999, București). În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iași, unde urmează cursurile profesorilor Ion Borcea și Paul Bujor, fiind numit după doi ani preparator la cetedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină, îndeobște în crustacei și pești. În 1939, recomandat de Paul Bujor și de Emil Racoviță, obține o bursă de studii în Franța. Mihai Băcescu,  perfect vorbitor al mai multor limbi, face o excelentă impresie la Muzeul național de Istorie naturală din Paris, la Muzeul oceanografic din Monaco și în diferitele stațiuni de biologie marină pe care le vizitează și unde lucrează. Războiul îl constrânge să se întoarcă grabnic în țară (încă neutră), unde Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie naturală din București și șef de laborator la Institutul de cercetări piscicole, cu gradul de profesor universitar. În 1944 Muzeul este parțial distrus de bombardamentele americane, ruse și germane. În 1954 devine directorul Institutului de cercetări piscicole, iar în 1958 șef al secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține  timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească doctoranți în oceanologie, să reprezinte instituțiile pe care le conducea, și însăși România, în numeroase conferințe și simpozioane internaționale. Deși s-a pensionat în 1988, la vârsta de 80 de ani, a rămas activ și apropiat de Muzeu până la ultima suflare. Fiica sa Dr. Pr. Lotus Meșter predă  Biologia la Facutatea de Biologie din București.

* 1909: Juan José Nogués Portalatín (n. 28 martie 1909 – d. 2 iulie 1998)^[1] a fost un fotbalist spaniol care a jucat pentru echipa FC Barcelona.

·         1910: Ingrid a Suediei (Ingrid Victoria Sofia Louise Margareta; 28 martie 1910– 7 noiembrie 2000) a fost soția regelui Frederick al IX-lea al Danemarcei.

Prințesa Ingrid a Suediei și frații ei: Gustaf Adolf, Sigvard și Bertil.

S-a născut la Stockholm ca al treilea copil al regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și al soției lui Prințesa Margaret de Connaught. Ingrid a fost stră-strănepoata reginei Victoria a Regatului Unit. Ea a fost botezată la 5 mai 1910. Nașii ei au fost: bunicii paterni regele Gustav al V-lea și regina Victoria de Baden, străbunica paternă Sofia de Nassau, bunicii materni Ducele și Ducesa de Connaught și Strathearn, străbunica paternă fosta Marea Ducesă de Baden, actuala Marea Ducesă de Baden, Ducesa de Dalarna, împărăteasa Rusiei, Prințesa Alice, Prințul Adalbert al Prusiei și Prințul de Wales.^[1]

Mama lui Ingrid a murit în 1920 în timp ce era însărcinată cu al șaselea copil. Tatăl ei s-a căsătorit trei ani mai târziu cu Lady Louise Mountbatten. Louise era verișoară de gradul doi cu Ingrid. Din al doilea mariaj n-au rezultat copii. Ingrid a fost crescută în simțul datoriei și seriozitate. După recăsătoria tatălui a avut o perioadă dificilă.

În 1928, Ingrid l-a cunoscut pe Prințul de Wales și a fost văzută de unii ca o posibilă soție pentru moștenitorul tronului britanic, care era vărul ei de-al doilea. Mama ei, Margaret de Connaught, și tatăl Prințului de Wales, regele George al V-leaerau veri primari, ambii fiind nepoți ai reginei Victoria.^[2] Totuși, logodna nu a avut loc.^[3]

Nunta ei cu prințul moștenitor al Danemarcei a fost cel mai important eveniment media din Suedia din anul 1935. Ingrid a apărut la radio în 1935 unde a citit o poezie.

Prințesa Ingrid s-a căsătorit cu Frederic, Prinț Moștenitor al Danemarcei, la Stockholm la 24 mai 1935. Ca descendenți ai regelui Oscar I al Suediei erau verișori de gradul trei. Ca descendenți ai lui Leopold I, Mare Duce de Baden erau verișori de gradul trei. Ca descendenți ai Țarului Pavel I al Rusiei, Frederic era verișor de gardul patru cu mama lui Ingrid. A devenit regină a Danemarcei odată cu ascensiunea la tron a soțului ei la 20 aprilie 1947. Cuplul a avut trei copii:

• Prințesa Margareta (n. 1940), mai târziu regina Margareta a II-a a Danemarcei care s-a căsătorit cu contele francez Henri de Laborde de Monpezat în 1967. Împreună au doi băieți.
• Prințesa Benedikte (n. 1944), care s-a căsătorit cu Prințul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg în 1968. Împreună au trei copii.
• Prințesa Anne-Marie (n. 1946), care s-a căsătorit cu regele Constantin al II-lea al Greciei (mai târziu detronat) în 1964. Împreună au cinci copii.

Ingrid a Suediei
Date personale
Nume la naștere	Ingrid Victoria Sofia Louise Margareta
Născută	28 martie 1910 Stockholm, Suedia
Decedată	7 noiembrie 2000 (90 de ani) Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Catedrala Roskilde
Părinți	Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei Prințesa Margaret de Connaught
Frați și surori	Prințul Gustav Adolf, Duce de Västerbotten Prințul Bertil, Duce de Halland Carl Johan Bernadotte Prințul Sigvard, Duce de Uppland
Căsătorită cu	Frederick al IX-lea al Danemarcei
Copii	Margareta a II-a a Danemarcei Prințesa Benedikte Anne-Marie, regină a Greciei
Cetățenie	Suedia  Regatul Danemarcei[*]
Religie	luteranism
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg Casa de Bernadotte
Regină a Danemarcei
Domnie	20 aprilie 1947 - 14 ianuarie 1972

·         1911: John Langshaw Austin (28 martie 1911 – 8 februarie 1960) a fost un filosof al limbajului, ce a contribuit esențial la nașterea domeniului și a absolvit Balliol College, Oxford.

După ce a servit în MI6 (Contraspionajul britanic) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, Austin a devenit White`s Profesor de filozofie și etică al Universității Oxford.

Ocupă un loc extrem de important în filozofia engleză a limbajului, alături de Wittgenstein pentru modul în care a examinat felul în care cuvintele sunt utilizate (use) pentru a elucida sensul (meaning) .Deși a fost admirat și apreciat ca profesor de filosofie, a publicat puțin în timpul vieții. Studenții au fost cei care i-au adunat lucrările și cursurile în cărți publicate postum, precum „Philosophical Papers“ (1961) și „Sense and Sensibilia“ (1962).

În lucrarea sa „A Plea for Excuses“ (1956), Austin ilustrează metoda sa de abordare a problemelor filosofice, pornind de la analiza subtilităților limbajului comun.

Lucrarea sa majoră, „How to Do Things with Words“ (1961), prezintă concepția sa despre limbaj. Comunicarea lingvistică este concepută ca un act complex („speech act“), în care apar prezentate pentru prima oară cele trei aspecte diferite ale limbajului: locuționar, ilocuționar și perlocuționar. Teoria sa va fi continuată de urmașul său, profesorul american John R. Searle.
Opere filosofice și traduceri:

• Sense and sensibilia. 1959. Oxford: Oxford UP, 1964.
• Otras mentes. In Austin, Ensayos filosóficos. Madrid: Revista de Occidente, 1975. 87-117.
• Performative Utterances In Austin, Philosophical Papers. Ed. J. O. Urmson and G. J. Warnock. Oxford, 1961.
• "A Plea for Excuses". In Austin, Philosophical Papers. Ed. J. O. Urmson and G. J. Warnock. Oxford, 1961.
• Un alegato en pro de las excusas. In Austin, Ensayos filosóficos. Madrid: Revista de Occidente, 1975. 169-92.
• Philosophical Papers. Ed. J. O. Urmson and G. J. Warnock. Oxford: Oxford UP, 1961. 1979.
• Ensayos filosóficos. Madrid: Revista de Occidente, 1975.
• How to Do Things with Words. Ed. J. O. Urmson. Oxford: Clarendon, 1962.
• How to Do Things with Words. Cambridge (MA): Harvard UP, 1962.
• How to Do Things with Words. Ed. J. O. Urmson. New York: Oxford UP, 1965.
• How to Do Things with Words. 2nd ed. Ed. J. O. Urmson and M. Sbisà. Oxford: Oxford UP, 1975.
• How to Do Things with Words. Oxford: Oxford UP, 1980.
• From How to Do Things with Words. In Critical Theory since 1965. Ed.. Hazard Adams and Leroy Searle. Tallahassee: UPs of Florida / Florida State UP, 1986. 1990. 833-39.
• How to Do Things with Words. In The Discourse Reader. Ed. Adam Jaworski and Nikolas Coupland. London: Routledge, 1999. 63-75.
• How to Do Things with Words. In Literary Theory: An Anthology. Ed. Julie Rivkin and Michael Ryan. 2nd ed. Oxford: Blackwell, 2004.
• Palabras y acciones: Cómo hacer cosas con palabras. Buenos Aires: Paidós, 1971.
• Cómo hacer cosas con palabras.: Palabras y acciones. Barcelona: Paidós, 1982.
• Performative-Constative. In The Philosophy of Language. Ed. John R. Searle. Oxford: Oxford UP, 1971. 13-22.
• Performativo-Constativo. In Gli atti linguistici. Aspetti e problemi di filosofia del linguagio. Milano: Feltrinelli, 1978. 49-60.

John Langshaw Austin
Date personale
Născut	26 martie 1911[2][3][4][5]  Lancaster, Regatul Unit
Decedat	8 februarie 1960 (48 de ani)[3][6][4][5]  Oxford, Regatul Unit
Cauza decesului	cancer pulmonar
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	filozof pedagog[*] lingvist[*] profesor universitar
Activitate
Cauza decesului	cancer pulmonar
Alma mater	Colegiul Balliol[*] Shrewsbury School[*]
Organizație	Universitatea Oxford
Influențat de	Aristotel[1]

·         1914: S-a născut in Bucuresti,  prozatorul român Ovidiu Constantinescu; (d.16 decembrie 1993, Bucuresti). A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” (pe care l-a absolvit în 1932) si  studii filologice la Universitatea din Bucureşti. Colaborează la revistele  „Viaţa românească”,„Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „Curentul familiei”, „Bis” etc. A debutat  editorial cu romanul Sfârşit de spectacol (1941). Autor al romanelor Oamenii ştiu să zâmbească (1946), Menestrelii regelui Ludovic (1980), Luna şi mânzul sălbatic (1982), precum şi al nuvelelor adunate în volumele Valse hesitation (1970) şi Strada infinitului (1974). A tradus din Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, din literatura rusă (Dostoievski, Repin, Taras Sevcenco), din alte literaturi (F. Cooper, Alejo Carpentier etc.). A publicat un volum de medalioane critice, Portrete de artişti (1984).

·         1915: Septimiu Bucur, scriitor român (d. 1964)

·         1915 - S-a născut Jay Livingston, compozitor american.

* 1921: Sir Dirk Bogarde (născut Derek Jules Gaspard Ulric Niven van den Bogaerde la 28 martie 1921 – d. 8 mai 1999) a fost un actor de scenă și de film englez făcând parte din noul val.

Dirk Bogarde
Date personale
Nume la naștere	Derek Jules Gaspard Ulric Niven van den Bogaerde
Născut	28 martie 1921[1][2][3][4][5][6][7][8]  West Hampstead[*], Londra, Regatul Unit
Decedat	8 mai 1999 (78 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][8]  Chelsea[*], Londra, Regatul Unit
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Părinți	Ulric Gontran Jules van den Bogaerde[*][9] Margaret Niven[*][9]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	actor actor de film romancier[*] autobiograf[*] traducător scenarist jurnalist actor de teatru[*] scriitor
Alma mater	Chelsea College of Art and Design[*]
Alte premii
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[

·         1923 - S-a născut Thad (Thaddeus Joseph) Jones, trompetist, compozitor şi şef de orchestră american.

·         1926. S-a născut Ion Ioanid, redactor, din 1969, al postului de radio Europa Liberă și autor a cărții Închisoarea noastră cea de toate zilele  (decedat 2003).

·         1927: Marianne Fredriksson, autoare suedeză (d. 2007)

·         1928. Zbigniew Kazimierz Brzeziński (pronunțat ˈzbigɲef bʐɛˈʑiɲski) (n. 28 martie 1928 Varșovia, A Doua Republică Poloneză – d. 26 mai 2017 Falls Church[*], Virginia, SUA^[1]) a fost un om de științe politice american, care l-a servit, in calitate de consilier național de securitate, pe președintele Jimmy Carter din 1977 pînă în 1981. Este considerat astăzi, alături de Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, o autoritate printre marii strategi globali americani.

A fost și profesor de politică externă a SUA la Universitatea Johns-Hopkins din Baltimore, consilier la Centrul pentru studii politice și strategice (CSIS) din Washington D.C. și autor de cărți politice de specialitate. De asemeni, și consilier la mai multe firme mari americane și internaționale. În timpul administrației președintelui Barack Obama a fost consilier de politică externă.

Zbigniew Brzeziński
Zbigniew Brzezinski (1977)
Date personale
Nume la naștere	Zbigniew Kazimierz Brzeziński
Născut	28 martie 1928[1][2][3][4][5][6][7]  Varșovia, A Doua Republică Poloneză[8][1]
Decedat	26 mai 2017 (89 de ani)[9][1][3][4][5][6][7]  Falls Church[*], Virginia, SUA[1]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Tadeusz Brzeziński[*]
Căsătorit cu	Emilie Benes Brzezinski[*] (din 1955)
Copii	Ian Brzezinski[*] Mark Brzezinski[*] Mika Brzezinski[*]
Cetățenie	SUA  A Doua Republică Poloneză
Etnie	polonezi
Ocupație	geopolitolog[*] politolog[*] pedagog[*] profesor universitar autor strateg[*] critic[*]
National Security Advisor
În funcție 20 ianuarie 1977 – 20 ianuarie 1981
Precedat de	Brent Scowcroft[*]
Succedat de	Richard V. Allen[*]
Premii	Bursă Guggenheim[*] Q65825337[*] (1995) Recipient of the Order of Tomáš Garrigue Masaryk, 1st class[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Order of the Three Stars, 2nd Class[*] Harvard Centennial Medal[*] Antonovych prize[*] Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare ofițer[*] Ordinul de Merit, clasa I[*] ...mai multe...
Partid politic	Partidul Democrat
Alma mater	Universitatea McGill Facultatea de Drept Harvard[*] Universitatea Harvard

·         1928: Alexandre Grothendieck (n. 28 martie 1928, Berlin, Germania – d. 13 noiembrie 2014, Saint-Girons, Franța) a fost un matematician francez de origine germană

S-a născut într-o familie de etnie ebraică cu origini ucrainene și care, pentru a scăpa de prigoana nazistă, s-a mutat la Paris.După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a studiat matematică la Universitatea din Montpellier. A activat în Franța ca profesor la Institutul de Înalte Studii de la Gif-sur-Yvette.

Sub influența impulsurilor politice din revoltele studențești care au avut loc în mai 1968 se retrage din viața academică a Parisului și se implică activ pentru alinarea matematicienilor care sufereau din pricina războiului din Vietnam, pe care încearcă să îi ajute în mod personal. După 1991 se retrage din viața publică. Bătrânețea și-a petrecut-o în Ariège unde a pregătit cărți pentru publicare.

A fondat o școală proprie de algebră geometrică a cărei dezvoltare teoretică a influențat-o începând cu anul 1960.

A contribuit la clarificarea unor noțiuni din geometria algebrică, ca: multiplicitate, intersecție, varietate și alte noțiuni. A axiomatizat teoria algebrică omologică, introducând teoria categoriilor și a functorilor pe aceste categorii. A obținut rezultate interesante în teoria grupurilor. A introdus o clasă mai restrânsă de spații vectoriale topologice și anume așa-numitele spații nucleare. A demonstrat că topologia din spațiile nucleare poate fi definită cu ajutorul unei mulțimi numărabile de seminorme hilbertiene.

În anul 1966 a fost decorat cu cea mai mare distincție a lumii matematice: Medalia Fields.

Alexandre Grothendieck
Alexandre Grothendieck
Date personale
Născut	28 martie 1928[4][5][6][7][8]  Berlin, Germania
Decedat	13 noiembrie 2014 (86 de ani)[4][5][7][8]  Saint-Girons, Franța
Părinți	Sascha Schapiro[*] Hanka Grothendieck[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	matematician profesor universitar
Activitate
Rezidență	Berlin Franța Lasserre Vendargues
Domeniu	geometrie algebrică analiză funcțională[*] matematică
Număr Erdős	5
Instituție	Centrul Național Francez de Cercetări Științifice[1] Institut des Hautes Études Scientifiques[1] Collège de France[1] Universitatea Paris-Sud[*][1] Universitatea din Montpellier[1] Centrul Național Francez de Cercetări Științifice[1] Universitatea din Chicago
Alma Mater	Universitatea din Montpellier[1] École Normale Supérieure[1] Nancy-Université[*][1]
Organizații	Academia Americană de Arte și Științe[*]
Conducător de doctorat	Laurent Schwartz[2] Jean Dieudonné[3]
Doctoranzi	Pierre Deligne[*] Luc Illusie[*] Jean-Louis Verdier[*] Pierre Berthelot[*] Pierre Gabriel[*] Jean Giraud[*] Michel Raynaud[*] Michel Demazure[*]
Premii	Medalia Fields (1966) Émile Picard Medal[*] (1977) Crafoord Prize in Mathematics[*] (1988) Premiul Crafoord

·         1930: Jerome Isaac Friedman, fizician american
* 1931: Yaakov (Yankele) Bodo (idiș: יענק'לה בודו, în ebraică: יעקב בודו, născut sub numele Iacob Bodoagă, la 28 martie 1931 la Ștefănești) este un actor israelian de teatru și cinema de limbile idiș și ebraică, originar din România. S-a distins printr-un repertoriu teatral ebraic vast și variat, iar după anul 1975 s-a dedicat în special teatrului în limba idiș, din anul 1992 în cadrul Teatrului „Idișpil” din Tel Aviv. S-a făcut cunoscut în tinerețe , între altele, prin rolul Moișe Ventilator din comedia cu acelaș nume, după care s-a realizat și un film israelian în 1966. Bodo este laureatul Premiului Meir Margalit pentru întreaga sa activitate teatrală.
Născut în România în 1931, Yaakov Bodo a vorbit până la vârsta de 7 ani numai în idiș. După anii războiului al doilea mondial și ai dictaturii antonesciene, și-a făcut un debut artistic preliminar într-o trupă de divertisment a unui prieten, Tomi Herșcovici, din Botoșani. În anul 1950 a emigrat cu familia în Israel, stabilindu-se la Afula. Bunicii săi, care erau sioniști, au emigrat în 1934 în Palestina , stabilindu-se la Kfar Hassidim și la Kiryat Haroshet (în zilele noastre parte din Kiryat Tivon)
La un an după venirea în Israel, Bodo s-a înrolat în armată, inițial în Brigada Golani. A încercat fără succes să fie primit în ansamblul de muzică și divertisment al unităților Nahal (Tineretul agricol combatant), singurul de acest fel care exista în acea vreme în armată. La audiție a recitat cu patos, căzând în genunchi („Cerule, cere pentru mine iertare!...”) poezia dramatică a lui Haim Nahman Bialik, „Al Hashhitá” (Despre măcel), pe care a învățat-o de la sergenta responsabilă cu activitățile culturale din brigada Golani. Dar nu a fost primit, sub pretext că nu mai sunt locuri. A fost totuși trimis în 1952 la Comandamentul de sud, unde a luat parte, împreună cu Albert Cohen și Avraham Tzivion la înființarea și conducerea ansamblului de muzică și divertisment al acestui comandament, în care au fost cooptate numeroase tinere talente venite, între altele, din România și Bulgaria. După dispersarea ansamblului în 1954, el a fost chemat să organizeze un ansamblu asemănător și în cadrul Comandamentului de nord. El a condus această din urmă trupă vreme de trei ani și jumătate. În acea vreme el a lansat ]n mai 1955 personajul umoristic Moișe Ventilator, cu care a apărut ulterior, în viața civilă, pe scene de teatru, într-un spectacol care a devenit șlagăr (în cadrul Teatrului ebraic „Zirá” al lui Michael Almaz și Avraham Pashanel) și s-a jucat peste o mie de ori. În 1966 a jucat acest personaj și într-un film artistic.
După șase ani de serviciu militar (în termen și apoi ca angajat), Yaakov Bodo a jucat pe scenele a numeroase teatre ebraice din Israel, inclusiv Teatrul „Zirá”,Habima, Teatrul municipal Haifa, ca și în producții de teatru comerciale. Pe scena ebraică a luat parte la piesele „La Mandragola” de Machiavelli, „Finjan” (Ibricul) de Dan Ben Amotz și Haim Hefer, alături de Rika Zarai,„Švejk în al doilea război mondial” de Bertolt Brecht, pe scena teatrului „Zirá”. După închiderea acestui teatru Bodo a jucat în cadrul Teatrului „Do-Re-Mi” de sub conducerea lui George Wahl personajul principal în comedia clasică evreiască a lui Avraham Goldfaden, „Cei doi Kuni Lemel” care s-a bucurat de un mare succes și a cunoscut 500 reprezentații. În 1961 la invitatia lui Yossi Milo, fondatorul Teatrului Kameri din Tel Aviv și a Teatrului municipal din Haifa, Bodo s-a alăturat trupei acestui din urmă teatru. Bodo a inaugurat scena acestui teatru cu rolul bețivului Sly în Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare.Bodo a mai jucat pe scena Teatrului din Haifa, între altele în și în rolul lui Bérenger din „Rinocerii” de Eugen Ionescu, Bottom din „Visul unei nopți de vară”, Herșale din „Herșele Ostopoler”, comedie inspirată de snoave populare al cărei erou era Herșele din Ostropol, un fel de Păcală sau Balakir al evreilor din vestul și sudul Ucrainei. de asemenea Trufaldino în „Slugă la doi stăpâni” de Goldoni, alte roluri în piesele „Zile de aur (”Yamim shel zahav) de Shlomo Shva (1965),„Cercul de cretă caucazian” de Bertolt Brecht, „Andora” de Max Frisch, „Opera de trei parale” de Brecht, „Sinucigașul” de Nikolai Erdman etc. În concedii fără plată luate de la Teatrul din Haifa, Bodo a jucat în producții comerciale de succes, precum „Fișke șchiopul” (după un roman de Mendele Moher Sfarim), la Teatrul „Hasdera”, Moișe Ventilator la „Teatron Haamamí” (Teatrul popular) (director:Avraham Pashanel), la Teatrul Lilakh -„Nebun pe acoperiș”, „Un israelian in America” de Eli Saggi și showul monolog „Votați-l pe Bodo”, cu cântece de Efi Netzer pe texte de Dan Almagor, și care a numărat 400 de reprezentații.În anul 1967 Bodo a scos un album cu versiuni in limba romana a unor cântece ebraice de succes, sub titlul „Cu Bodo la gramofon”. La invitația Teatrului Național Habima din Tel Aviv Bodo a luat parte la „Spectacolul Pantofarilor” care a însoțit inaugurarea marii săli renovate a Teatrului.
În 1975 Bodo a părăsit Teatrul municipal din Haifa pentru a conduce vreme de 15 ani o trupă de teatru proprie dedicată spectacolelor în limba idiș, cu care a făcut turnee prin Israel și în străinătate. La sfârșitul anilor 1970 a editat un disc de cântece în limba idiș intitulat „Idișkeit”. În anul 1992 s-a alăturat trupei noului teatru în limba idiș înființat la Tel Aviv - Idișpil. Bodo a jucat în majoritatea producțiilor acestui teatru, de exemplu în „Vrăjitoarea” de Avraham Goldfaden, „Leizerke Roitșvanț” (după romanul rus al lui Ilya Ehrenburg în adaptarea lui Maciej Wojtyszko, „Herșele Ostropoler”, „Visul lui Goldfaden”, „Peripețiile lui Beniamin al III-lea”, „Gebirtig”, Tinerii de aur de Neil Simon (cu care a fost candidat la actorul cel mai bun al anului la Concursul anual Ofir), „Dzigan și Szumacher”, muzicalul „Cantorul din Vilna” de Osip Dymov, „„Ultima iubire” după o nuvelă de Isaac Bashevis Singer, spectacolul monolog „Alein iz di neșume rein” („Doar sufletul este curat”), un pot-pourri de umor evreiesc, „Medic fără voie”, după Molière, „Blidul de lemn” de Edmund Morris etc. Cu Anat Atzmon a realizat spectacolul „Tzu zingen un tzu lachen” (Să cânți și să râzi). În anul 2009, în cadrul Festivalului Teatronetto din Jaffa, Bodo a interpretat monologul „Lanski în idiș”

Yaakov Bodo (stânga), alături de Ilan Dar și Monica Vardimon în piesa „Bancheta de aur” de Ron Clark, la Teatrul Idișpil din Tel Aviv, mai 2012

Bodo a luat parte la 14 filme israeliene. În 1964 Bodo a jucat în filmul de succes al lui Ephraim Kishon, „Salah Shabati”, alături de Haim Topol, Gila Almagor, Zaharira Harifai, Shaike Levi și Arik Einstein. Filmul era adaptarea pentru cinema a piesei cu acelaș nume a lui Kishon, redând o imagine satirică a dificultăților întâmpinate de familiile de imigranți evrei din Africa de nord în Israelul recent întemeiat sub conducerea dominată de evrei așkenazi, originari în mare parte din Europa de est. În 1966 Bodo a jucat în comedia cinematografică „Moișe Ventilator”, în regia lui Uri Zohar, alături de Shaike Ofir și Hagashash Ha'iver. În 1967 el a jucat într-un alt film al lui Kishon, „Ervinka”, alături de Haim Topol. Bodo a mai participat și la filmele „Hashual belul hatarnegolot” („Vulpea în cotețul de găini” după un roman de Kishon și în regia scriitorului), „Nahche și generalul” in regia lui George Ovadia, „Milionar în încurcătură” în regia lui Yoel Zilber, „Margo sheli” (Margo a mea),„Dacă ți se dă,ia! (film israelian în limba idiș), „Hamesh-hamesh” („Five Five”) , „Miracol în sat”, „Gey Oni”, „Numai sâmbăta nu” , „Af milá leMorgenstern” („Nici o vorbă lui Morgenstern” după un muzical de Kishon), „Iris” etc

Bodo a mai participat la producții de cinema străine „Bye Bye America”, „Întoarcere din infern”, „Numai nu sâmbăta” (Germania) și în serialele de televiziune israeliene „Hamis'adá hagdolá” (Restaurantul cel mare), „Shemesh”, „Isurey Efraim” (Chinurile lui Efraim), „Amicii lui Naor” (Hahaverim shel Naor, unde a jucat propriul său personaj) în programele pentru copii „Hayeladim mshhunat Haim” (Copiii din cartierul Haim), Strada Sesam (Rehov Sumsum), Parpar Nehmad (Fluture drăguț), emisiunea de satiră „Comedy Store” etc. În 2014 a participat la serialul „70 milioane de motive de bogăție” (Shiv'im milion sibot laosher).

Bodo a fost căsătorit cu Esther (decedată în 2014) care a fost și impresara sa, și pe care a cunoscut-o în localitatea Afula, în care și-a început viața în Israel. Ei au trei copii și cinci nepoți.

Yaakov Bodo
Date personale
Nume la naștere	Iacob Bodoagă
Născut	28 martie 1931 Ștefănești, Botoșani, România
Căsătorit cu	peste 50 de ani cu Esther, actualmente - văduv
Cetățenie	Israel
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film
Alte nume	Yankele Bodo
Ani de activitate	din 1952
Roluri importante	Moișe Ventilator, Herșele Ostropoler, Bérenger, Bottom, Trufaldino, etc etc
Alte premii
Premiul Academiei israeliene de teatru[*]

·         1932: S-a născut in comuna Vaideeni, județul Vâlcea, Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare; (d. 2004). Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întorcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

* 1935: Nicolae Săftoiu (n. 28 martie 1935, Cozieni, Ilfov, d. 31 mai 2017, Lunca Gârții, Argeș)^[2] a fost un grafician român

Urmează Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1952-1958). Din 1958 expune în țară la toate expozițiile de grafică. În același an devine membru al Fondului Plastic.

În 1961 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici (U.A.P.). Între anii 1991–2001 desenează toate bancnotele României.
Expoziții:

• 1962 - Tokio, Lugano, Havana
• 1965 - Budapesta
• 1967 - "Intergrafic" – Berlin
• 1968 - "Interfauna" – Dusseldorf (20 de monotipuri)
• 1969 - "Europahaus" – Viena (10 lucrări), Budapesta, Torino, Roma, Praga, Beirut, Santiago de Chile, Bienala tinerilor artiști
• 1969 - Pratt Graphics Center, New York
• 1970 - Contemporary Graphic Art on Contemporary Law and Justice - New York; Macerata (Italia); Bienala de la Buenos Aires; Regensburg (R.F.G.); Sao-Paolo; Este, Cesena (Italia); Roma, Maroc, Sofia, Portland (S.U.A.); Mostra d`Arte grafica Romena Contemporanea (Italia)
• 1971 - Centro Culturale Estense (Italia), Rumänische Graphik (1921 - 1971), Neue Berliner Galerie; "Miro" (Spania), Rostock, Halle
• 1972 - "International miniature print competition and exibition" - Pratt Graphics Center: New York, Dallas, Provo, Kansas-City, Kutztown, Athens, Knoxville, Springfield, Grand Forks Pensylvania, Gainesville, Charleston, Litlle Rock, Alabama, Ithaca, Washington, Orange-City, Cumberland, Northamton, Mount Vernon, Havana
• 1973 - Santiago de Chile, Philadelphia, Lagos, Varsovia, Bremen, "Intergraphik" - Berlin
• 1974 - Bratislava, Berlin, Praga
• 1975 - Ciudad de Mexico, Milano, Erba - Como
• 1977 - Rotterdam
• 1978 – Mannheim
• 1980 – Premi International de dibuix Joan Miró
• 1981 – Bienala de la Liubliana
• 1984 – Praga

Premii:

• Premiul Tineretului (1959)
• Premiul U.A.P. (1968)
• Ordinul "Meritul Cultural" cls. a V-a (1969)
• Premiul special la festivalul "Eurocon I" - Trieste (1972)
• Premiul U.A.P. pentru grafică (1980)

·         1936. S-a născut scriitorul şi politicianul peruan Mario Vargas Llosa.
* 1936: Amancio Ortega Gaona (n. 28 martie 1936, în Busdongo de Arbas) este un om de afaceri spaniol, director de modă și președinte-fondator al trustului Inditex, cunoscut mai ales pentru faimosul lanț de magazine Zara. În martie 2014, el a fost clasat de Forbes pe locul 1 în topul celor mai bogați oameni din Spania și pe locul 3 - în lume, cu o avere netă estimată la 64 miliarde de dolari.^[4] Tot în martie 2014, Bloomberg Billionaires Index l-a clasat pe Amancio Ortega Gaona ca al patrulea cel mai bogat om din lume, cu active combinate de 57 miliarde $.^[5] Cu o lună mai devreme, în februarie 2014, Hurun Report l-a clasat pe Ortega pe locul 3 în lume cu o avere de 62 miliarde $.^[6] Momentan trăiește în Galicia, Spania, împreună cu cea de a doua lui soție, Flora Pérez.

Amancio Ortega s-a născut în Busdongo de Arbas, un orășel din provincia Leon, Spania, în anul 1936, perioadă în care, în țară, izbucnise războiul civil. Părinții lui au fost muncitori modești, mama lucrând ca menajeră, iar tatăl la căile ferate spaniole. A fost la școala "francezilor", "Inimă Sacră", împreună cu fratele său mai mare, Antonio.

A fost căsătorit cu Rosalia Mera, cu care are doi copii, Sandra și Mark. Ulterior, a divorțat și s-a recăsătorit în anul 2001 cu Flora Perez, mama fetei lui, Marta.

În viața de zi cu zi, Amancio nu are drept accesoriu cravata, preferând să poarte, mai degrabă, blue-jeanșii. Este pasionat de echitație, având un circuit de obstacole. Afacerile sale au depășit granițele modei, atingând domenii precum cel imobiliar, petrolier ori turistic.

Amancio a început să lucreze la vârsta de 13 ani, în La Coruna, fiind comis-voiajeur pentru un producător de cămăși de lux. Aici, el realizează că distribuirea hainelor consumă o sumă mare de bani, fiind de părere că un sistem de distribuție direct către magazine și, implicit, către clienți, ar fi o soluție economicoasă. Ideea sa va fi pusă în practică în anii 1960 când va deveni managerul unui magazin de haine adresat oamenilor înstăriți din La Coruna, unde va produce haine de calitate la prețuri reduse.

Succesul l-a determinat mai târziu pe Ortega să-și deschidă propria lui afacere, fapt împlinit în anul 1963. La doar 27 de ani, Amancio deschide Confecciones GOA (inițiale ale numelui său scrise în mod invers.) Doi ani mai târziu, ia naștere magazinul Zara – numit așa pentru că numele său preferat, Zorba, era deja luat – pe strada cu cel mai intens trafic din La Coruna. Succesul a fost repede resimțit. Nu întâmplător, în anul 1989, în Spania existau peste 100 de magazine Zara deschise. Ce l-a propulsat pe Amancio Ortega în rândul celor mai puternice companii ale lumii a fost strategia controlului total asupra producției și distribuției. Altfel spus, ce se desena astăzi, apărea pe rafuturile magazinelor în cel mult două-trei săptămâni. Faptul că un produs nu stă mai mult de patru săptămâni pe raft motivează clienții să viziteze mai des magazinele. De altfel, succesul Zara a fost și continuă să fie atât de puternic, încât promovarea prin spoturi publicitare nu a fost necesară niciodată.

În 1988, Ortega inaugurează primul magazin Zara în afara Spaniei, - în Porto, Portugalia, iar până în 1990 reușește să se lanseze în SUA și Franța, țări urmate de Mexic, Belgia, Suedia sau Grecia. Odată cu trecerea anilor, Inditex și-a lărgint orizonturile, făcând loc unor noi mărci de îmbrăcăminte: Pull and Bear (1991), Massimo Dutti (1996) – gama de lux a trustului Inditex, Bershka (1998), Stradivarius (1999), Oysho (2001), Zara Home și Skhuaban. În ultimii 6 ani, compania și-a triplat rețeaua de magazine, ajungând la peste 3100, cu o medie de 300 de magazine noi în fiecare an.^[7].

În 2001, la 23 mai, Ortega devine cel mai bogat om din Spania, intrând, în același an în topul Forbes pe locul 43, cu o avere estimată la 6.6 miliarde de dolari. Cu toate că este un om foarte bogat, el nu este atât de cunoscut în rândurile oamenilor, pentru că nu a apărut în vreo fotografie până în anul 1999, refuzând, de asemenea, și toate interviurile.

La ora actuală, Iditex a devenit un imperiu al modei, cu magazine deschise în mai bine de 80 de țări din întreaga lume. Un studiu realizat de Financial Times și firma de consultanță PricewaterhouseCoopers a plasat trustul pe poziția a treia în topul celor mai mari retaileri ai lumii, după Wal-Mart și Tesco. Astăzi, Amancio este pe jumătate retras din afacere, lărgindu-și orizonturile înspre alte domenii.

Inditex pătrunde pe piața românească în anul 2003 cu magazinul Pull&Bear, urmat de Zara, un an mai târziu, ambele deschise în centrul comercial Plaza România din București. În august 2009, compania deținea deja 24 de magazine.^[8]. Un an mai târziu, numărul lor a ajuns la 36.^[9]. În martie 2012, compania a ajuns la un număr de 77 de magazine cu cele opt branduri prezente pe piața locală - Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Uterque, Pull&Bear, Oysho și Massimo Dutti.

Amancio Ortega
Amancio Ortega
Date personale
Născut	28 martie 1936 (83 de ani) Busdongo de Arbás, León, Spania
Căsătorit cu	Rosalía Mera (divorțați) Flora Pérez Marcote (c. 2001)
Copii	Sandra Ortega Mera Marcos Ortega Mera Marta Ortega Pérez
Naționalitate	Spaniolă
Cetățenie	Spania
Religie	Catolic[2][3]
Ocupație	Om de afaceri
Avere	79.5 miliarde $ ( 2016)
Activitate
Domiciliu	La Coruna, Galicia, Spania
Oraș natal	La Coruna, Galicia, Spania
Avere	79.5 miliarde $ ( 2016)
Premii	Castelao Medal[*] Marea Cruce a Ordinului de Merit al Spaniei[*] (2009)[1]

·         1937 - S-a născut Emerich Jenei, antrenor de fotbal, cel ce a condus echipa Steaua cînd aceasta a cucerit Cupa Campionilor Europeni. A fost şi antrenorul echipei naţionale de fotbal a României.

·         1939: Florin Bănescu (n. 28 martie 1939, Armeniș, județul Caraș Severin, d. 11 iulie 2003, Arad^[A]) a fost un medic, prozator, traducător și coordonator de cenaclu român^[1]. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1975 și membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România.

A fost fiul Elenei-Brândușa (n. Imbrea), învățătoare, și al lui Marcu Bănescu, preot ortodox, doctor în teologie^[2]. Școala primară a urmat-o în Caransebeșla „Școala de Aplicație și Liceul Traian Doda”, studiile liceale le-a urmat la Liceul „C.D. Loga” din Timișoara, iar apoi a urmat Facultatea de Medicină, absolvită în același oraș în anul 1962.^[1][2]

A practicat medicina generală în localitățile Cogealac, Jurilovca, Babadag, între 1962 și 1964. În această perioadă a fost concentrat la Marina Militară. Între 1964 și 1965 a făcut specializarea în medicina muncii la București, apoi a fost medic secundar la Medgidia și Constanța, între 1965 și 1969, medic de Medicina Muncii la Hunedoara, între 1969 și 1971, medic primar la Direcția de Sănătate Publică din Arad din 1971 până în 2002.^[1][2]

Debutul literar a avut loc în revista literară „Orizont”, Timișoara, nr. 10, 1968, cu proză, apoi, în anul 1973 publică volumul de debut Să arunci cu pietre în soare, povestiri, volum premiat la primul concurs de debut în volum al editurii.

A fost colaborator la cele mai importante reviste literare din țară: „Orizont", „România Literară” „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Viața Românească”, „Steaua”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Variațiuni” (București, în limba slovacă) „Vatra”, „Apostrof” (Cluj), „Arca” (Arad), „Oglinzi paralele (Nădlac), „Familia” (Oradea). A fost redactor asociat la revista „Arca” și redactor extern la revista bilingvă româno-slovacă „Oglinzi paralele”.

Opera:

• Să arunci cu pietre în soare, povestiri, Editura „Eminescu", 1973;
• Anotimp al ninsorilor albastre, roman, Editura „Eminescu", 1975;
• Semințele dimineții, roman, Editura „Eminescu", 1976;
• Ierni peste tei, roman, Editura „Eminescu", 1978;
• Tangaj, roman, 1980;
• Calendar pe o sută de ani, povestiri, Editura „Facla", Timișoara, 1982;
• Portocale pentru vinovați, roman, Editura „Eminescu", 1982;
• Moara de apă, povestiri, Editura „Facla", Timișoara, 1984;
• Strada, roman, Editura „Facla", Timișoara, 1987;
• La Trei Ape, povestiri, Editura „Eminescu", 1988;
• Oameni și lupi, biserici și tei, povestiri, Fundația Culturală „Ioan Slavici", Arad, 1995 (volum tradus în limba slovacă de către Ondrej Stefanko, L’udia a vlci, kostoly i lipi, Editura „Ivan Krasko", Nădlac, 1996);
• Despre arta burlanieră, povestiri, Editura „Viața arădeană", Arad, 1997;
• Mușchetarii Câmpiei de Vest, memorialistică și critică literară, Editura „Ivan Krasko", Nădlac, 2000;
• Calendar pe o sută de ani, antologie de proză scurtă, Editura „Mirador", 2000, Arad;
• Mușchetarii Câmpiei de Vest, cartea a doua, Editura „Ivan Krasko", Nădlac, 2003;
• Orele orașului, în colaborare, reportaje, Editura „Eminescu", 1978;
• Cartea Mureșului, în colaborare, Editura „Eminescu", 1986.

În „Neue Banater Zeitung" (Timișoara, 1980) a apărut romanul foileton Todesorangen tradus în limba germană de către Anton Palfi.

A tradus în colaborare cu scriitorul Ondrej Stefanko numeroase cărți din limba slovacă.

Florin Bănescu
Date personale
Născut	28 martie 1939 Armeniș, județul Caraș Severin
Decedat	11 iulie 2003 (64 de ani) Arad, județul Arad
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	prozator
Pseudonim	Friederich Bernauer în publicațiile de limbă germană [1]
Activitatea literară
Operă de debut	Să arunci cu pietre in soare, 1973

·         1941 - S-a născut Charlie McCoy, muzicuţist american.
* 1942: Daniel Clement Dennett (născut pe data de 28 martie 1942 în Boston, Massachusetts ) este un filozof de cetățenie americană, profesor universitar și un ateu recunoscut. A studiat la Harvard și Oxford și este actulamente profesor de filosofie și rectorul Centrului pentru Studii Cognitive de la Universitatea Tufts. Este unul din cei mai importanți filozofi contemporani în filozofia minții și în filozofia științei, și în tot ceea ce ține de teoria evoluționistă și științele cognitive. În anul 2011, Universitatea din București îi acordă titlu academic de Doctor Honoris Causa.

Daniel Dennett
Daniel Dennet în Veneția
Date personale
Nume la naștere	Daniel Clement Dennett III
Născut	28 martie 1942 (77 de ani)[1][2][3][4][5][6]  Boston, SUA
Cetățenie	SUA
Religie	ateism
Ocupație	filozof scriitor profesor cognitive scientist[*]
Școală/tradiție	Filozofie analitică
Interese principale
Filozofie Filozofia științei
Idei importante
Fenomenologie Reducționism
Influențe A influențat  · Gilbert Ryle  · W.V.O. Quine  · L. Wittgenstein  · Charles Darwin  · David Hume  · Alan Turing  · Richard Dawkins  · Richard Dawkins  · Douglas Hofstadter  · G

* 1943: Conchata Galen Ferrell (n. 28 martie 1943) este o actriță americancă, cel mai recent cunoscută pentru rolul menajerei Berta din sitcomul CBSDoi bărbați și jumătate pentru care a primit în 2005 și 2007 o nominalizare la Premiul Emmy pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie. A mai fost nominalizată în trecut pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramatic pentru rolul din L.A. Law.

·         1945 - S-a născut Charles Portz, basist american (The Nightriders, Crossfire, Turtles).
* 1948: Dianne E. Wiest (n. 28 martie 1948)^[3] este o actriță americană de film, televiziune și scenă. Ea este câștigătoare a două Premii Oscar, două Premii Emmy și un premiu Globul de Aur. De asemena, Wiest a mai fost nominalizată la Premiile BAFTA.

Dianne Wiest
Diane Wiest în 2009
Date personale
Nume la naștere	Dianne E. Wiest[2]
Născută	28 martie 1948 (71 de ani) Kansas City, Missouri, SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actriță
Activitate
Alma mater	University of Maryland[*]
Ani de activitate	1969–prezent
Premii	Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (1986) Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (1994) Theatre World Award[*] (1980)[1]

·         1948 - S-a născut Sally Carr, vocalistă britanică (Middle Of The Road).

·         1948 - S-a născut John Evan, clăpar britanic (John Evan's Smash, Jethro Tull).

·         1948 - S-a născut Milan Williams, pianist, vocalist, chitarist şi compozitor american (Commodores).
* 1950: Nicolae Rotaru (n. 28 martie 1950, Glâmbocata,^[1] comuna Leordeni, Argeș, România) este un scriitor și jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

A publicat peste 120 de cărți de poezie, proză, eseistică și alte genuri. A fost director al mensualului Pentru Patrie editat de Ministerul de Interne și este profesor universitar, specialist în comunicare, psihosociologie și manangement organizațional.^[2]

Este și un rebusist asiduu (autor a peste o mie de careuri și a numeroase probleme de enigmistică), titular de rubrică în revista Rebus și fost membru al cercului rebusist de performanță Club XXI.

Localitatea Glâmbocata l-a desemnat Cetățean de Onoare, iar județul Argeș l-a ales „Fiu al Argeșului"

Se naște pe 28 martie 1950, ca fiu al soților Constantin și Constantina (născută Nițu) Rotaru, agricultori, în comuna Glîmbocata (azi sat al comunei Leordeni), județul Argeș.

În 1969 este absolvent (bacalaureat) al Liceul „Vladimir Streinu”, Găești. Este selecționat pentru concursul de admitere la o școală militară de ofițeri din Sibiu.

În 1973 este repartizat ofițer instructor la Școala de radiotelegrafiști din Câmpina a Trupelor de Securitate.

În 1974 se căsătorește cu profesoara Zoe Rotaru, născută pe plaiurile lui natale și stabilită cu familia în comuna suburbană Voluntari, București.

În 1981 este absolvent de studii militare superioare, primește gradul de căpitan și revine în CTS, unde e numit șef de secție.

În 1985 câștigă (cu numele tăinuit într-un moto) alt treilea concurs (de debut!) cu proză scurtă (Editura Facla, Timișoara). Grupajul de povestiri Răstimpuri apare în volumul colectiv Gustul livezii, girat de Ion Marin Almăjan. Primește „Premiul CC al UTC” pentru poeziile publicate în Scânteia tineretului.

În 1990 reușește să termine Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (noua denumire a Ziaristicii din incinta „odioasă” de la Leu!) și e avansat locotenent-colonel (la termen). Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România girat de Gh. Tomozei, Ov. S. Crohmălniceanu, E. Simion, N. Stănescu, M. Sorescu, M. Micu și H. Zincă. 

În 1991 devine membru (fondator) al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

În 1993 este redactor-șef la revista „Pentru Patrie”. Membru al stafului UZP, cu responsabilitate privindu-i pe ziariștii militari.

În 1998 devine șef de serviciu (Comunicare, Educație, Cultură) în Comandamentul Național al Jandarmeriei.

În 1999 primește Premiul Editurii MI pentru eseistică (volumul Compendiu etic, pe care-l redactează împreună cu soția sa, devenită între timp, ofițer în Direcția de Tradiții, educație, cultură și sport din MI).

În 2002 primește Premiul Editurii MI pentru colecția de autor „Biblioteca Jandarmului”, din care va scoate zece cărți (câte una pe an). Este decorat cu Ordinul Virtutea Militară în rang de Cavaler.

În 2003 își ia doctoratul  în sociologia comunicării cu teza Comunicarea în organizațiile militare în situații de criză, pe care o adaptează editorial și o publică sub titlul Criză și dialog.

În 2005 devine conferențiar universitar, cadru didactic (angajat civil) la Academia Națională de Informații a SRI și, la retragerea din rândul cadrelor militare active, primește Ordinul Ziariștilor Clasa I Aur al UZP și Diploma de Onoare a USR (Asociația Scriitorilor București).

În 2018 este ales membru al stafului Filialei București Literatură pentru Copii și Tineret al USR, este fondator-vicepreședinte și purtător de cuvânt al Partidului Neamul Românesc.

Nicolae Rotaru a publicat peste 120 de volume.

• 1984 - Statui de humă, poezie (vol. „9 poeți”) la Editura Cartea Românească.
• 1985 - Răstimpuri, proză scurtă (vol. „Gustul livezii”) la Editura Facla.
• 1986 - Semne de armă, povestiri, (red.Mariana Avanu) la Editura Militară.
• 1989 - Lumina zilei, proză scurtă, (red. Marcel Tolcea) la Editura Facla.
• 1991 - Front de inimi, povestiri, (red. Firiță Carp) la Editura Militară.
• 1991 - Petale de sidef, poezii pentru copii, (prefață Ludovic Roman) la Editura Făt Frumos.
• 1993 - Destine arestate, povestiri, (prefață Eugen Simion) la Editura Militară.
• 1993 - Moarte de probă, roman polițist, (red. Aurel Maria Baros) la Editura AMB.
• 1995 - Bârlogul teroriștilor, proză scurtă polițistă, (red. Claudiu Istrate) la Editura M.I..
• 1996 - Proprietarii de iluzii, proză scurtă, (red. C. Vremuleț) la Editura Porto Franco.
• 1996 - Ultima dorință, roman polițist, (red. Firiță Carp) la Editura Militară.
• 1996 - Criminal de elită, roman polițist, (red. Aurel Maria Baros) la Editura AMB.
• 1996 - Muzeul muzelor, poezie, (prefață Gheorghe Tomozei) la Editura Sagittarius.
• 1996 - Eternitate aproximativă, poezie, (pref. I. Dodu Bălan) la Editura Florile Dalbe.
• 1997 - Emoții cărunte, poezie, (red. Constantin Sorescu) la Editura Fiat lux.
• 1997 - Alibiul inutil, roman polițist, (redactor Firiță Carp) la Editura Militară.
• 1998 - Uitarea de mine, poezie, (redactor Ioan I. Iancu) la Editura Helicon.
• 1999 - Noaptea de apoi, nuvelă polițistă, (pref. Alexandru Piru) la Editura Paco.
• 1999 - Îngerii de oțel, roman, (redactor Ovidiu Enculescu) la Editura RAO.
• 1999 - Amintirile unui terorist (Dosarul Romida), memorialistică, la Editura Timpolis.
• 1999 - Deceniul Secsy , poezii, (redactor Ioan I. Iancu) la Editura Helicon.
• 1999 - Compendiu etic, eseistică, (redactor Claudiu Istrate) la Editura M.I..
• 2000 - Aripi de hârtie, haiku-uri (în patru limbi), (red. proprie) la Editura Ar-Thema.
• 2000 - Cufăr de soldat, povestiri, (prefață George Șovu) la Editura M.I..
• 2000 - Tandem liric, poezie, (prefață Mircea Micu) (redactare proprie) la Editura Artprint.
• 2000 - Cartușiera mov, publicistică, (pref. Doru Spătaru) la Editura Timpolis.
• 2001 - În armura legii, povestiri, (prefață George Arion) la Editura M.I..
• 2001 - Dincolo de Styx, proză scurtă, (prezentare Victor Atanasiu) la Editura RAO.
• 2001 - Pașii fără urmă, poezie, (redactare proprie) la Editura Diagonal.
• 2002 - Cartușiera roz, publicistică, (pref. Florentin Popescu) la Editura M.I..
• 2002 - Dincolo de ieri, povestiri, (pref. D. R. Popescu) la Editura M.I..
• 2002 - Picături de mir, aforisme, (pref. Marius Tupan) la Editura Fd.Rev.Jandarmeriei.
• 2002 - Frate cu dracul, roman polițist, (redactor Ion Aramă) la Editura Phobos.
• 2002 - Comunicarea în organizații militare, eseistică la Editura Tritonic.
• 2002 - Bis in idem, poezie, (prefață Nicolae Dragoș) (împreună cu Ilie Gorjan) la Editura Anastasia-Ina.
• 2003 - Cartușiera gri, publicistică, (redactor Mioara Andrei) la Editura RAO.
• 2003 - Calea de mijloc, povestiri, (pref. Corneliu Leu ) la Editura M.I..
• 2003 - Viață expirată, poezie, (redactor Melania Cincea) la Editura Timpolis.
• 2003 - Criză și dialog, eseistică, (prefață Ilie Bădescu) la Editura RAO.
• 2004 - Eroism de veghe, proză & poezie, (pref. Ștefan Mitroi) la Editura MAI.
• 2004 - Cartea picilor, poezii pentru copii la Editura Contrast.
• 2004 - Penița de bronz, poezii, (redactare proprie) la Editura Apollon.
• 2004 - Cine, ce, cum, când, autointerviu I, (pref.C.Bălăceanu-Stolnici) la Editura Fd.Rev. Jandarmeriei.
• 2004 - Cartușiera bej, publicistică, (prefață Fănuș Neagu) la Editura Detectiv.
• 2004 - Răspântia, roman, (Cartea întâi a Trilogiei de lut) la Editura RAO.
• 2004 - Renașteri, roman, (Cartea a doua a Trilogiei de lut) la Editura RAO.
• 2004 - Ruinele, roman, (Cartea a treia a Trilogiei de lut) la Editura RAO.
• 2005 - Linia de sosire, povestiri, (prefață Paul Everac) la Editura MAI.
• 2005 - Mirabile dictu (101 nemuritori), portrete literare la Editura Detectiv.
• 2005 - Carcera de oase, poezie, (Tom 1 Trilogia de foc) (pref. Ion Rotaru) la Editura RAO.
• 2005 - Istoria umbrei, poezie, (Tom 2 Trilogia de foc) (pref. George Stanca) la Editura RAO.
• 2005 - Fântâna de leac, poezie, (Tom 3 Trilogia de foc) (pref.N.Dan Fruntelată) la Editura RAO.
• 2005 - Psi-leadership, eseistică, (redactare proprie) la Editura ANI.
• 2005 - Comunicarea în organizațiile militare, eseistică, (ed.II) la Editura Tritonic.
• 2006 - Rău de înălțime, rondeluri, (pref. Radu Cârneci) la Editura MAI.
• 2006 - Lider și actant, eseistică, (pref. Traian Liteanu) la Editura ANI.
• 2006 - Psi-management, eseistică , (pref. Constantin Stoica) la Editura ANI.
• 2006 - Psi-sociologie, eseistică, (pref. Ioan Chiș) la Editura ANI.
• 2006 - Bucurii simple, poezie, (Val 1 Trilogia de apă) la Editura RAO.
• 2006 - Dispensa de a fi, poezie, (Val 2 Trilogia de apă) la Editura RAO.
• 2006 - Poemele topleβ, poezie, (Val 3 Trilogia de apă) la Editura RAO.
• 2006 - Cartușiera uni, publicistică, (pref. Horia Gârbea), la Editura Detectiv.
• 2007 - Informație și metode, eseuri/spețe, (pref. Gheorghe Toma) (împreună cu Teodoru Ștefan) la Editura ANI.
• 2007 - Omul din coșmar, roman, (pref. A. Titu Dumitrescu) la Editura MAI.
• 2007 - Psi-comunicare, eseistică, (pref. Cr. Fl. Popescu) la Editura ANI.
• 2007 - Cartușiera fov, publicistică, (pref. Vasile Ursache) la Editura Detectiv.
• 2007 - Criză și comunicare, eseistică, (redactor Firiță Carp) (împreună cu Pavel Abraham) la Editura Detectiv.
• 2007 - Terra teribilă, fapt divers, (pref. D.T.Popa) la Editura Timpolis.
• 2007 - Topul de hârtie, versuri, (Inspirația primă, Trilogia de aer) la Editura RAO.
• 2007 - Amor cu năbădăi, versuri, (Inspirația secundă, Trilogia de aer) la Editura RAO.
• 2007 - Polifem ceacâr, versuri, (Inspirația terță, Trilogia de aer) la Editura RAO.
• 2007 - Army Sociology, eseistică, (pref. Cristian Troncotă) la Editura ANI.
• 2008 - Al șaselea simț, povestiri, (pref. Anghel Andreescu) la Editura MIRA.
• 2008 - Art management, eseistică, (pref. Constantin Onișor) la Editura ANI.
• 2008 - Cartușiera siv, publicistică, (pref. Pavel Abraham) la Editura Detectiv.
• 2008 - Duhul zborului, ode și poeme, (Vol. 1 Trilogia de duh) la Editura RAO.
• 2008 - Duhul amorului, idile și haiku-uri, (Vol. 2 Trilogia de duh) la Editura RAO.
• 2008 - Duhul duelului, epigrame și satire, (Vol. 3 Trilogia de duh) la Editura RAO.
• 2008 - Psi-Securitate, eseistică, (prefață Gheorghe Teodoru Ștefan) la Editura ANI.
• 2009 - Călimara cu tuș, momente, (redactare proprie) la Editura ANI.
• 2009 - Cartușiera red, publicistică, (postfață Petre Fluerașu) la Editura Detectiv.
• 2009 - Zodii de pământ, povestiri, (redactor Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2010 - Cine, ce, când, cum, autointerviu II, (redactor Mihaela Ștefan) la Editura ANI.
• 2010 - Communication, eseistică, (redactare proprie) la Editura ANI “MV”.
• 2011 - Dușman de clasă, publicistică, (redactor Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2011 - Verbeleacerbe, eseistică, (pref. C. Fl. Popescu) (împreună cu Pavel Abraham) la Editura Zigotto.
• 2012 - Viu post mortem, roman, (redactor Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2012 - Fosforescențe (Careu de valeți), versuri, (red. Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2012 - Plata Domnului (Valiza cu poeme), versuri, (pref. George Țărnea) la Editura Detectiv.
• 2013 - Încă octombrie, roman, (red. Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2013 - Casa păcatelor, proza scurtă, (pref. Niculae Iancu) la Editura ANI”MV” .
• 2014 - Uzina de otravă, roman, (red. BogdanHrib) la Editura Tritonic.
• 2014 - Ofranda inimii, versuri, (redactare proprie) la Editura ANI „MV”.
• 2014 - Cine, ce, cui, unde, auto interviu III, la Editura ANI” MV”.
• 2014 - Hola, Catalunya!, carte de călătorie, (pref. Firiță Carp) la Editura Detectiv.
• 2015 - Kalimera, Elada!, carte de călătorie, (pref. Ion Brad) la Editura Detectiv.
• 2015 - Satul de sub sat, roman, (red. proprie) la Editura ANI”MV”.
• 2015 - Lira și stiloul, versuri, (red. proprie) la Editura ANI”MV”.
• 2015 - Spasiba, Rossia! carte de călătorie, (pref. Neagu Udroiu) la Editura Detectiv.
• 2015 - Coaste de ocean, epică de călătorie, (Tom. 1 Evadări din rai) la Editura RAO.
• 2015 - Drumul robilor, epică de călătorie, (Tom. 2 Evadări din rai) la Editura RAO.
• 2015 - Semnul mirării, epică de călătorie, (Tom. 3 Evadări din rai) la Editura RAO.
• 2015 - Cizma și opinca, epică de călătorie, (Tom. 4 Evadări din rai) la Editura RAO.
• 2015 - Din Beneluxger, epică de călătorie, (Tom. 5 Evadări din rai) la Editura RAO.
• 2016 - A doua tinerețe (A scrie scriere), tablete, (postf. Șt. Dimitriu) la Editura Detectiv Literar.
• 2016 - Ornic de cobalt (Pulsul Patriei), versuri, (red. proprie) la Editura ANIMV.
• 2016 - Zece veri de vis (Din Luca citire), poezii pentru copii, (red. proprie) la Editura Detectiv Literar.
• 2016 - Rezervor de har, momente, (postfață Val Uban) la Editura ANI”MV”.
• 2016 - Cine, ce, cât, de ce, auto-interviu IV, (redactare proprie) la Editura ANI”MV”.
• 2017 - Poet fără Pegas (La masa muzelor), versuri, (Vol 1 Poeme curative) la Editura Detectiv Literar.
• 2017 - Tchau, Portugal! epică de călătorie, la Editura Detectiv Literar.
• 2017 - Criză și comunicare, (împreună cu Mihaela Ștefan) ed. II la Editura Detectiv Literar.
• 2017 - Erev tov, Israel!(Pământul sfânt) la Editura Detectiv Literar.
• 2018 - Pegas fără poet (Câini de bazalt), versuri (Vol 2 Poeme curative), (pref. Dinu Săraru) la Editura Contrast.
• 2019 - Confesionalul (Cicucecâcucâu), auto-interviu vol. V la Editura Inspirescu.
• 2019 - Rudele de sânge, (Trilogia humei, cartea III), povestiri la Editura UZPR.
• 2019 - Efectul de seră, (Note și tablete) la Editura Tritonic.
• 2019 - Bard Rătăcitor (Atelier de vise), versuri (Vol 3 Poeme curative), (pref. Ion Horea) la Editura Fast Editing.
• 2019 - Amalgam de haos (Ceea ce nu știți), roman la Editura RAO.
• 2019 - Cură de clipiri (Leac de plictis), momente la Editura RAO.
• 2020 - Un poet general (Foamea argilei), versuri (Vol 4 Poeme curative) la Editura Fast Editing.
• 2020 - Iubire de bunic (Zmeie de hârtie), aforisme la Editura Zorio.

Nicolae Rotaru
Date personale
Născut	28 martie 1950 (69 de ani) Glâmbocata, Argeș, România
Naționalitate	România
Ocupație	scriitor, poet.
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1984 - prezent
Subiecte	Poezii, Beletristică
Operă de debut	Statui de humă

* 1951: Massimo Bonetti (n. 28 martie 1951,^[1] Roma, Italia) este un actor și regizor italian.

Născut la Roma, Bonetti a jucat mai mulți ani ca actor secundar, obținând primul rol principal în 1981, în filmul Bim Bum Bam regizat de Aurelio Chiesa.^[2] A obținut apoi roluri importante în filmele regizate de Paolo și Vittorio Taviani, Pupi Avati și Massimo Troisi.^[2] Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cele din filmele Storia d'amore e d'amicizia (1982), La piovra (1983) (unde a jucat rolul vicecomisarului Leo De Maria), Kaos al lui Paolo și Vittorio Taviani, Le vie del Signore sono finite (unde a jucat alături de Massimo Troisi), Giovanni Falcone (1993, în care a jucat rolul lui Ninni Cassarà), din serialul polițist de televiziune de la Rai 3 La squadra (2000-2007), unde a interpretat timp de opt sezoane rolul inspectorului de poliție Pietro Guerra (mort în ultimul episod al serialului),^[2][3] din filmele Concorso di colpa (2005), regizat de Claudio Fragasso, Per non dimenticarti (2006), regizat de Mariantonia Avati, și Il lupo (2007), unde l-a interpretat pe protagonistul Luciano Liboni, în regia lui Stefano Calvagna.

În 2010 și-a făcut debutul ca regizor cu filmul Quando si diventa grandi.^[4]

În 2011 a jucat rolul deținutului Rocco Liverani în cel de-al unsprezecelea sezon al serialului de televiziune Distretto di Polizia. În 2012 l-a interpretat pe Francesco Crocco, tatăl tâlharului lucan Carmine Crocco, în miniserialul TV Il generale dei briganti regizat de Paolo Poeti. În 2014 a apărut în filmul Dylan Dog - Vittima degli eventi în rolul de traficantului misterios Hamlin. În 2016 a jucat în filmul Il mondo di mezzo regizat de Massimo Scaglione.^[5]

A fost iubitul actriței Martina Melani, iar în 2011 s-a căsătorit cu Giusi Taddei.

Filme de cinema[modificare | modificare sursă]

• Il trucido e lo sbirro, regie: Umberto Lenzi (1976)
• Il cinico, l'infame, il violento, regie: Umberto Lenzi (1977)
• Casotto, regie: Sergio Citti (1977)
• Cosmo 2000 - Battaglie negli spazi stellari, regie: Alfonso Brescia (1978)
• La notte di San Lorenzo, regie: Paolo și Vittorio Taviani (1982)
• Kaos, regie: Paolo e Vittorio Taviani (1984)
• Juke Box (film 1985), regie: Carlo Carlei (1985)
• Ultimo minuto, regie: Pupi Avati (1987)
• Le vie del Signore sono finite, regie: Massimo Troisi (1987)
• Storia di ragazzi e ragazze, regie: Pupi Avati (1989)
• Il sole anche di notte, regie: Paolo și Vittorio Taviani (1990)
• Giovanni Falcone, regie: Giuseppe Ferrara (1993)
• Festival, regie: Pupi Avati (1996)
• Il figlio di Bakunin, regie: Gianfranco Cabiddu (1997)

• Concorso di colpa, regie: Claudio Fragasso (2004)
• Per non dimenticarti, regie: Mariantonia Avati (2006)
• Il lupo, regie: Stefano Calvagna (2007)
• Pietralata, regie: Gianni Leacche (2008)
• Il figlio più piccolo, regie: Pupi Avati (2010)
• 5 (Cinque), regie: Francesco Maria Dominedò (2011)
• Il cuore grande delle ragazze, regie: Pupi Avati (2011)
• Il mistero di Laura, regie: Giovanni Galletta (2012)
• La settima onda, regie: Massimo Bonetti (2015)
• Vittima degli eventi, regie: Claudio Di Biagio (2014)
• Il mondo di mezzo, regie: Massimo Scaglione (2016)
• La fuga, regie: Stefano Calvagna (2016)
• Si vis pacem para bellum, regie: Stefano Calvagna (2016)

      

Filme de televiziune[modificare | modificare sursă]

• Storia d'amore e d'amicizia, regie: Franco Rossi - miniserial TV (1982)
• La piovra, regie: Damiano Damiani - miniserial TV (1984)
• Se un giorno busserai alla mia porta, regie: Luigi Perelli - miniserial TV (1986)
• Poliziotti, regie: Tomaso Sherman - film TV (1988)
• Il colore della vittoria, regie: Vittorio De Sisti - film TV (1990)
• Voci notturne, regie: Fabrizio Laurenti - serial TV (1995)
• Morte di una strega, regie: Cinzia TH Torrini - miniserial TV (1995)
• Racket - miniserial TV (1997)
• La squadra, diferiți regizori - serial TV (2000-2007)
• Medicina generale 2 - serial TV (2010)
• Il generale dei briganti, regie: Paolo Poeti - film TV (2012)
• Il commissario Rex - serial TV, 2 episoade (2012)
• Distretto di Polizia - serial TV, sezonul 11 (2011-2012)
• Squadra antimafia 5 - serial TV, 5 episoade (2013)
• Le mani dentro la città - serial TV (2014)
• Il potere di Roma, regie: Mirko Alivernini - serial TV (2015)
• Una pallottola nel cuore 2 - serial TV (2016)
• Il sistema, regie: Carmine Elia - miniserial TV (2016)
• Squadra mobile - Operazione Mafia Capitale, regie: Alexis Sweet - serial TV, 12 episoade (2017)

Filme de scurt metraj[modificare | modificare sursă]

• Alba (1997)
• La Divisa (2005), inclusiv regizor
• Evelyn (2008), regie: Davide de Gioia, Libera Università Del Cinema di Roma
• Helicopter Club, proiectul „Noi giriamo un film”, coordonat de Ruggero Miti (2012)

Massimo Bonetti
Date personale
Născut	28 martie 1951 (68 de ani)[1]  Roma, Italia
Cetățenie	Italia
Ocupație	regizor de film actor actor de teatru[*] actor de film actor de televiziune[*]

   
* 1953 - S-a născut pictorul Călin Beloescu.

·         1954: Adrian Severin, politician român

·         1954: Liviu Cangeopol, comentator politic și eseist român, stabilit din 1989 în SUA

* 1955: Baronul John Alderdice (n. 28 martie 1955) este un om politic liberal britanic din Irlanda de Nord. Este membru al Camerei Lorzilor (lord) din Parlamentul Regatului Unit. Între 1998 și 2004 a fost președintele Parlamentului Irlandei de Nord. Din 2005 este președintele Internaționalei Liberale.
* 1955: Pavel Cebanu (n. 28 martie 1955, Reni, Regiunea Odesa, RSS Ucraineană) este un fost fotbalist, antrenor de fotbal din Republica Moldova, în prezent președinte al Federației Moldovenești de Fotbal.
* 1955: Florică Murariu (n. 28 martie 1955, Mitoc, Botoșani – d. 24 decembrie1989, București) a fost un jucător de rugby român, căpitan al echipei naționale și al echipei Steaua București.^[1] A murit în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Pe 24 decembrie 1989, în timp ce vrea sa ajungă la club în Ghencea împreună cu un prieten, a fost oprit de echipajul unui TAB pe bd. Drumul Taberei, în drept Parcului Moghioroș. Când a coborât mâinile în jos pentru a se legitima, a fost împușcat de militarul în termen Fănică Lepădatu.^[3] S-a stins din viața câteva minute mai târziu pe drumul spre Spitalul Municipal.^[1] A fost înmormântat în comuna natală, Mitoc, unde o stradă si Școala Generală nr. 1 au primit numele său. Un muzeu a fost amenajat în casa părintească. Împreună cu Radu Durbac, este omagiat în fiecare an de CSA Steaua la Monumentul Eroilor Revoluției de lângă terenul de rugby din Ghencea.

Florică Murariu
Date personale
Născut	28 martie 1955 Mitoc, Botoșani
Decedat	24 decembrie 1989 (34 de ani) București
Cetățenie	România
Ocupație	jucător de rugby în XV[*]
Activitate
Sport	rugby
Club	CSA Steaua București
Echipa	România
Poziție	aripă de grămadă

·         1957 - S-a născut Mark Spiro, clăpar şi vocalist american.
* 1958: Ludmila Balan, scris și Bălan (n. 28 martie 1958,^[1] Sărătenii Vechi, Telenești, Moldova) este o prezentatoare de televiziune din Republica Moldova, Maestru în Artă. Ea este mama cântărețului Dan Balan și soția diplomatului Mihai Balan.

A devenit cunoscută prin anii '90, cu emisiunile pentru copii „Noapte bună, copii!”, „Căsuța cu povești”, „De la 5 la 10” și „Tanti Ludmila Show” de la postul național de televiziune din Moldova

Ludmila Balan s-a născut pe 28 martie 1958, în satul Sărătenii Vechi, Orhei.^[3] Tatăl ei, Boris Vasiliev (7 august 1932–25 octombrie 2015), a fost profesor, iar în copilărie a fost deportat cu familia sa în Siberia;^[4][5][6] a supraviețuit gulagului comunist, fiind de două ori arestat, la 13 iunie 1941, și a evadat la 17 noiembrie 1946, iar a doua oară – la 06 iulie 1949 și a evadat în ziua următoare). Acest fapt l-a făcut să publice în 2010 cartea „Stalin mi-a furat copilăria”.^[7] În anul 2012 el a fost decorat cu Ordinul Republicii.^[8][9]

Ludmila Balan a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova.^[3] Ludmila Balan a debutat în televiziune la doar 19 ani și timp de zece ani a fost crainică la postul național de televiziune – Moldova 1. Apoi a devenit realizatoarea bine-cunoscutei și îndrăgitei emisiuni pentru copii, „Tanti Ludmila”.^[10] Atunci când soțul ei, Mihai Balan, a devenit ambasador al Moldovei în Israel, Ludmila alături de întreaga familie se mută la Tel-Aviv. În 2002, familia Balan revine în țară și Ludmila readuce proiectul „Tanti Ludmila Show”.^[3] În ultima sa variantă show-ul a apărut la televiziunea națională în anul 2003, și, deși a fost un succes, acesta a fost închis în scurt timp din cauza necesității de resurse organizatorice și financiare mari.^[11] Apoi, Ludmila Balan a realizat o serie de emisiuni despre basarabenii de succes pentru postul TV „Romantica”, din București. În cadrul emisiunii ea a prezentat publicului din România vedetele din Republica Moldova și poveștile de succes ale unor personalități ca Grigore Vieru, Nicolae Botgros, Ion Suruceanu, Natalia Barbu, Petru Vutcărău, Anastasia Lazariuc, ș.a.^[11]

Ludmila Balan a fost apreciată de-a lungul timpului și pentru aspectul său fizic, remarcându-se și prin vestimentația sexy și stilată. În 2008, la vârsta de 50 de ani, Ludmila Balan o pozat în costum de baie pentru revista VIP Magazin.^[12]

În 2013 „Tanti Ludmila” s-a lansat și în muzică, cu prima piesă înregistrată, intitulată „Pentru o sărutare”.^[13] Totuși, aceasta nu a fost prima sa apariție vocală - ea a mai cântat vocal și în piesa „Sărbătorile de iarnă” de pe primul album al trupei O-Zone, din care a făcut parte fiul ei, Dan Balan.^[14] În februarie 2014 ea a lansat o piesă, intitulată “În ochii negri”, care este un cântec popular țigănesc, textul tradus și adaptat din rusă de Radmila Popovici-Paraschiv, iar muzica semnată de Veaceslav Daniliuc.^[15][16] La aniversarea sa din 2015, în cadrul emisiunii „Deșteptarea de week-end” de la Jurnal TV, Ludmila Balan și-a prezentat noua sa piesă „Dor de noi”.^[17]

Ludmila Balan este căsătorită cu diplomatul Mihai Balan și împreună au doi copii: cântărețul Dan Balan și prezentatoarea TV Sanda Balan.^[18]

În anul 1999, președintele Republicii Moldova Petru Lucinschi i-a conferit titlul onorific de „Maestru în Artă”

·         1963: Dan Silviu Boerescu, scriitor, critic literar, editor român

·         1966: Dumitru Becșenescu, politician român
* 1970: Laura Badea (n. 28 martie 1970, București, România) este o scrimeră română specializată pe floretă, campioană olimpică la Atlanta 1996, campioană mondială la Haga în 1995 și de trei ori campioană europeană în 1996, 1997 și 2004 (Limoges, Gdansk și Copenhaga - individual. Cu echipa României a fost medaliata olimpică cu bronz în 1992 (Barcelona) și cu argint în 1996 (Atlanta), campioană mondială în 1994 (Atena) și campioană europeană în 2004 (Copenhaga).

Laura Badea s-a născut la București în anul 1970 ca cea mai mică din cei patru copii.^[1] A practicat mai întâi atletismul și handbalul la școală, apoi la vârsta de 13 ani a început scrima la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din București.^[2] Pe atunci citea Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas și visa să fie printre eroii cărții. I-a plăcut și aspectul tactic: „Trebuia să gândesc, să găsesc procedeul prin care să-l înving. Era ca un joc de șah.^[2]” La CSȘ1 a fost pregătită de Rodica Popescu și Maria Vicol. În anul 1988 s-a transferat la CSA Steaua, unde idolul ei, Reka Szabo, era legitimată și unde ea însăși a rămas pentru restul carierei sale.^[2] La Steaua și la lotul național a fost pregătită de Tudor Petruș si George Oancea.^[3]

În anul 1995 a absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport.^[1] A obținut în 2003 o diplomă de studii postuniversitare de specializare în „Comunicare și managementul resurselor umane” de la Universitatea din București - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, apoi în 2007 un masterat în „Management și marketing în sport” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Facultatea de Educație Fizică și Sport. Deține un doctorat în sport, 2009, despre acest subiect: „Contribuții la clarificarea raportului dintre inteligența motrică și capacitatea de efort în scrima de performanță”.^[4]

În anul 1999 s-a căsătorit cu sabrerul Adrian Cârlescu.^[5] Au o fiică, Maria, născută în 2001.

* 1970: Vincent Anthony "Vince" Vaughn (n. 28 martie 1970, Minneapolis, Minnesota) este un actor american, scenarist, producător, comic și activist politic. A debutat ca actor la sfârșitul anilor 1980, având roluri minore de televiziune înainte de a deveni cunoscut pentru interpretarea din filmul din 1996 Pierde-vară. A jucat în filme ca Rudy, Lumea pierdută: Jurassic Park, Return to Paradise, Old School, Dodgeball: A True Underdog Story, Wedding Crashers, Despărțiți, dar împreună, Fratele lui Moș Crăciun, Couples Retreat, The Watch sau The Internship.

Jump to navigationJump to search

Vince Vaughn
Vaughn în sept. 2011
Date personale
Nume la naștere	Vincent Anthony Vaughn
Născut	28 martie 1970 (49 de ani) Minneapolis, Minnesota, SUA
Căsătorit cu	Kyla Weber (c. 2010)
Copii	2
Naționalitate	american
Cetățenie	SUA  Canada
Etnie	Irlandezi
Religie	Lapsed Catholic[*]
Ocupație	Actor, comic, producător, scenarist, activist politic
Activitate
Domiciliu	Illinois Chicago Minneapolis Lake Forest Buffalo Grove[*]
Alma mater	Lake Forest High School[*]
Ani de activitate	1988–prezent
Influențat de	Bill Murray
Înălțime	77 țoli
Partid politic	Partidul Republican[1]
Premii	MTV Movie Award for Best On-Screen Duo[*] (2006)

* 1973: Björn Kuipers (Pronunție în olandeză: /ˈbjʏrn ˈkœypərs/; n. 28 martie 1973) este un arbitru olandez de fotbal.El este arbitru FIFA din 2006 și a arbitrat Supercupa Europei 2011, Finala UEFA Europa League 2013, Finala Cupei Confederațiilor FIFA 2013 și Finala Ligii Campionilor 2014 dintre Real Madridși Atlético Madrid.^[1] A mai arbitrat meciul din grupa E de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014, dintre Elveția și Franța și meciul din optimile de finală dintre Colombia și Uruguay. Björn Kuipers a fost votat Arbitrul anului 2013 pe site-ul arbitrilor de fotbal din Europa The Third Team și a apărut pe coperta publicației 2014-2015 FIFA Laws of the Game.
* 1973: Edward Smith "Eddie" Fatu, Jr.^[3] (n. 28 martie 1973 - d. 4 decembrie2009) a fost un luptător profesionist de wrestling din Samoa Americană. Numele său de scenă era Umaga.
* 1974: Florin Lăzărescu (n. 28 martie 1974, Doroșcani, Iași) este un prozator, scenarist și publicist român.

Este membru în colegiul de redacție al săptămînalului Suplimentul de cultură.^[1] În calitate de publicist, a colaborat la Dilema Veche, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul de duminică, Șapte seri, Timpul, Contrafort și Vatra

Florin Lăzărescu s-a născut la Doroșcani, un sat din județul Iași, unde a și copilărit. Conform mărturiei sale, a trăit între „oameni care spuneau povești”. Din clasa doua a început să citească, o pasiune pe care i-a transmis-o și surorii sale mai mici. La școala primară, exista un aparat de proiectat cu role, unde se difuzau filme.^[3]

În 1998 a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în 2000 un master în literatură comparată și antropologie.^[4]

A debutat cu volumul de povestiri Cuiburi de vîsc (2000), pe care l-a tipărit la editura OuTopos (a unei asociații studențești), într-un tiraj de 500 de exemplare.^[5][6] Ulterior a fost publicat în antologia Ozone friendly (2001) și a scos volumul Șase moduri de a-ți aminti un cal sau Șase povestiri (2003) la editura online LiterNet, cu o prefață de Lucian Dan Teodorovici.^[7]Deși a fost remarcată lipsa de originalitatea a structurii narative a povestirilor (de tipul „în cadru”) din Șase moduri de a-ți aminti un cal, criticul Marius Chivu considera cartea drept un exercițiu reușit de virtuozitate, caracterizat de o scriitură foarte bună.^[8] Iulia Popovici sesiza vocația cinematografică a lui Lăzărescu.^[9]

În 2003 a publicat la Polirom primul său roman, Ce se știe despre ursul panda, cu o prefață de Ovidiu Șimonca. Premisa cărții este că naratorul urmărește parcursul unui ziar care trece din mână în mână, înfățișând între timp personajele; ca erou este fixat Toma, angajat într-un supermarket. Critica Iulia Popovici aprecia că Lăzărescu are o mână fină pentru figuri pitorești, care conturează o „lume pestriță [care] e amenințată să-și piardă simțul lucrului sfînt (prin asta înțelegîndu-se și, pur si simplu, contactul imediat cu cel de lîngă tine); în cel mai bun caz, e o lume de urși panda, refuzînd să mai comunice, să se mai înmulțească, fie pentru c-au pierdut sensul existenței, fie fiindcă, dimpotrivă, i-au aflat secretul și-i trăiesc preaplinul.” Ea sesiza de asemenea încărcătura livrescă a prozei lui Lăzărescu.^[6] Criticul de întâmpinare Costi Rogozanu de la Observator cultural a evaluat romanul lalolaltă cu câte o carte de Radu Pavel Gheo și Lucian Dan Teodorovici, apărute la aceeași editură, dând verdictul că autorii „scriu impecabil” și că deși „se pot găsi diverse reproșuri de amănunt [...] toți trei sînt scriitori profesioniști.^[10]

Tot în 2003, Lăzărescu a fost reprezentat cu proza Pulp Fiction în antologia Respiro - Antologie de proză scurtă (2000-2002) alcătuită de Mona Mamulea. Criticul de întâmpinare Marius Chivu considera textul lui Lăzărescu – alături de cele ale unor Adina Dabija, Ioan Es. Pop, Bogdan Suceavă sau Paul Doru Mugur – printre cele mai bune din volum.^[11]

În 2005, Lăzărescu a publicat romanul Trimisul nostru special, care l-a făcut cunoscut.^[3] Cartea a fost tradusă în mai multe limbi (franceză, germană, spaniolă, italiană, slovenă, maghiară și croată).^[4] Traducerea franceză de Olimpia Bogdan-Verger la Éditions des Syrtes a fost primită foarte bine în Franța, Lăzărescu fiind primul român mai tânăr publicat de editură.

Volume

• Cuiburi de vîsc, Iași: Editura OuTopos, 2000
• Șase moduri de a-ți aminti un cal sau șase povestiri, Editura LiterNet, 2003
• Ce se știe despre ursul panda, Iași: Editura Polirom, 2003
• Trimisul nostru special, Iași: Editura Polirom, 2005
• Amorțire, Editura Polirom, 2013
• Întâmplări și personaje, Editura Polirom, 2015

Antologii

• Ozone Friendly. Iași - reconfigurări literare, Editura T, Iași, 2002
• Respiro. Proză scurtă 2000-2002, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
• Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007
• Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016

Cărți publicate în alte limbi

• Seelenstarre, traducere Jan Cornelius, Wieser Verlag, 2018, ISBN 9783990292860 ^[13]
• Naš posebni poročevalec, Modrijan, 2008
• Notre envoye special, Editions des Syrtes, 2007
• Unser Sonderberichterstatter, traducere Aranca Munteanu, Wieser Verlag, Viena, 2007
• Pas question de Dracula, (coautor, alături de Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici), Non Lieu, Paris, 2007

Scenarii

• Lampa cu căciulă, scurtmetrajul cu care a cîștigat concursul organizat în 2005 de Centrul Național al Cinematografiei. Scurtmetrajul a fost turnat în regia lui Radu Jude, în 2006.
• Animat Planet Show, în colaborare cu Lucian Dan Teodorovici, difuzat de Antena 1.
• O umbră de nor, 2014
• Aferim!, 2015, lungmetraj, care a cîștigat Ursul de Argint la Berlinale, pentru cea mai bună regie.

Florin Lazarescu
Date personale
Născut	28 martie 1974 (45 de ani) Doroșcani, Iași
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	prozator, scenarist, publicist
Limbi	limba română
Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere
Activitatea literară
Operă de debut	„Cuiburi de vîsc”

* 1974: Mark King (n. 28 martie 1974, Romford, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.

Cea mai bună clasare din carieră este locul 11 mondial, ocupat în sezonul 2002/03. A câștigat un singur turneu în carieră, Openul Irlandei de Nord din 2016. King a atins optimile Campionatului Mondial de la Sheffield de șapte ori (în 1998, 1999, 2001, 2002, 2008, 2009 și 2013).

* 1975: Iván Helguera Bujía (n. 28 martie 1975 în Santander, Cantabria, Spania) este un fotbalist spaniol, retras din activitate. A jucat pe posturile de fundaș central și mijlocaș defensiv.
* 1977: Radu Jude (n. 28 martie 1977, București) este un regizor, scenarist și producător de film român. În 2003 a absolvit Universitatea Media, secția Regie film.^[1] A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum Amen., în regia lui Costa Gavras sau Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu.^[1] A regizat mai multe scurtmetraje, printre care Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004) și Lampa cu căciulă (2006), cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor.^[1] Cea mai fericită fată din lume reprezintă debutul lui în lungmetraj
Filme realizate:

Regizor

• În familie (2002) – serial de televiziune
• O zi lungă (2004) – scurtmetraj
• Lampa cu căciulă (2007) – scurtmetraj
• Dimineața (2007) – scurtmetraj
• Alexandra (2007) – scurtmetraj
• 5 succese mari pentru 5 filme mici (2008) – scurtmetraj
• Cea mai fericită fată din lume (2009)
• Film pentru prieteni (2011)^[2]
• Toată lumea din familia noastră (2012)
• O umbră de nor (2013)^[3] – scurtmetraj
• Trece și prin perete (2014) – scurtmetraj
• Scurt/4: Istorii de inimă neagră (2014) – scurtmetraj
• Aferim! (2015)
• Inimi cicatrizate (2016)
• Costică Acsinte (2016) – documentar
• Țara moartă (2017) – documentar
• Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018)

Scenarist

• Dimineața (2006) – scurtmetraj
• Alexandra (2006) – scurtmetraj
• Cea mai fericită fată din lume (2009)
• Stanka se duce acasă (2010) – scurtmetraj
• Tatăl meu cel obosit (2011) – scurtmetraj
• Film pentru prieteni (2011)
• Toată lumea din familia noastră (2012)
• O umbră de nor (2013)^[4] – scurtmetraj
• Trece și prin perete (2014) – scurtmetraj
• Aferim! (2015)
• Inimi cicatrizate (2016)
• Țara moartă (2017) – documentar
• Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018)

Producător

• Alexandra (2006) – scurtmetraj
• Film pentru prieteni (2011)
• Trece și prin perete (2014) – scurtmetraj

Jump to navigationJump to search

Radu Jude
Radu Jude
Date personale
Născut	28 martie 1977 (42 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	Regizor, scenarist, producător de film
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	2002–prezent
Cunoscut pentru	Cea mai fericită fată din lume (2009), Toată lumea din familia noastră (2012), Aferim! (2015)

* 1978: Sorin Frunză (n. 28 martie 1978, Jorăști) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Dacia Unirea Brăila. Și-a făcut debutul în Liga I la data 11 august 2004.
* 1978: Mihai Petre (n. 28 martie 1978, București) este un dansator și actor de televiziuni român, care s-a remarcat ca jurat în show-ul Dansez pentru tine.

Mihai Petre s-a născut în București. A început să danseze de la 8 ani, iar la vârsta de 14 ani a ajuns campion național la dans sportiv. A absolvit Facultatea de Științe Politice din București și SNSPA.

Este unul dintre jurații concursului "Românii au talent", împreună cu Andra și Andi Moisescu.

Este căsătorit cu Elwira Duda, tot dansatoare. Mihai și Elwira sunt dansatori profesioniști, campioni ai României și finaliști în „Cupa Europeană de Dans”. Are o soră pe nume Alina Petre.
Seriale TV:

• 2010 - 2011 - Iubire și Onoare - personajul Ovidiu, antagonist
• 2009 - 2010 - Aniela - personajul Radu Vulturesco, protagonist
• 2008 - 2009 - Îngerașii - personajul Sergiu Neagu, co-protagonist

* 1979: Dănuț Dumitru Coman (n. 28 martie 1979, Ștefănești, Argeș) este un fost fotbalist român, în prezent președintele clubului de fotbal FC Astra Giurgiu.
* 1982: Aleksei Ghenadievici Jdanov (în rusă Алексей Геннадьевич Жданов; n. 28 martie 1982) este un fotbalist rus care în prezent evoluează la echipa FC Zenit Ijevsk.
* 1985: Ana Marinela Gherman (n. 28 martie 1985, în Luduș)^[1] este o handbalistă din România care joacă pentru CSM Bistrița (handbal feminin)pe postul de coordonator de joc
* 1985: Steve Mandanda (Pronunție în franceză: /stɛv mɑ̃dɑ̃nda/; n. 28 martie 1985) este un fotbalist francez care evoluează ca portar la echipa franceză Olympique Marseille în Ligue 1, unde mai are și rolul de căpitan.

·         1986. Stefani Joanne Angelina Germanotta (n. 28 martie 1986,^{[1][2][3][4][5][6][7]} Manhattan, SUA), cunoscută profesional sub pseudonimul de Lady Gaga, este o cântăreață, textieră și actriță americană, cunoscută pentru lucrările ei neconvenționale și provocatoare, precum și pentru experimentele în materie de ținute vestimentare extravagante. Gaga și-a început cariera muzicală cântând la seri karaoke și piese de teatru la școală. Aceasta a studiat la școala de arte Tisch din cadrul Universității din New York, renunțând în cele din urmă la studii pentru a deveni un muzician profesionist. În urma unui contract fără succes cu Def Jam Recordings, Gaga a lucrat drept compozitoare la Sony/ATV Music Publishing, solistul Akon ajutând-o ulterior să semneze în anul 2007 un contract cu casa de discuri Interscope Records, și propria lui companie de înregistrări, KonLive Distribution. Artista a obținut succes în următorul an după lansarea materialului discografic de debut, un album dance-pop și electropop intitulat The Fame, și a single-urilor „Just Dance” și „Poker Face”. Extended play-ul The Fame Monster (2009) ce include cântecele „Bad Romance”, „Telephone” și „Alejandro” s-a dovedit a fi, de asemenea, un succes.

Cel de-al doilea album de studio al acesteia, Born This Way (2011), a explorat muzica rock electronică și techno. Acesta a ocupat poziția de top a clasamentelor din peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite, aici înregistrând vânzări de peste un milion de exemplare în prima săptămână. Cântecul cu același nume a devenit cel mai repede vândut cântec din istoria serviciului iTunes, peste un milion de copii digitale fiind vândute în mai puțin de o săptămână. Gaga a experimentat muzica dance-electronică în cel de-al treilea ei material discografic, Artpop (2013), care s-a clasat pe locul unu în Statele Unite și conține single-ul „Applause”. Albumul colaborativ jazz realizat împreună cu Tonny Bennett, Cheek to Cheek, și cel de-al cincilea album de studio, Joanne (2016), s-au clasat, de asemenea, pe primul loc în Statele Unite. În această perioadă, artista a jucat în serialul de televiziune American Horror Story: Hotel (2015–2016), câștigând Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o miniserie, precum și în filmul muzical S-a născut o stea (2018) care a obținut laude din partea criticilor. Solista a contribuit, de asemenea, la coloana sonoră a acestuia. Materialul a ajuns pe locul unu în Statele Unite și i-a oferit distincția de a fi singura artistă care să obțină cinci albume ce ajung pe prima poziție a clasamentului Billboard 200 în anii 2010. Primul disc single, „Shallow”, a câștigat numeroase premii, inclusiv un premiu Oscar și un Glob de Aur.

Cu peste 34 de milioane de albume și 170 de milioane de discuri single vândute, Lady Gaga fiind unul dintre cei mai bine vânduți artiști din istorie. Realizările cântăreței includ numeroase recorduri în Cartea Recordurilor, trei premii Brit, unsprezece premii Grammy, un premiu Oscar precum și premii din partea Songwriters Hall of Fame și Council of Fashion Designers of America. Gaga a fost numită „Artistul anului” de către revista Billboard, și a fost inclusă în numeroase clasamente realizate de Forbes pe baza câștigului și puterii. Canalul VH1 a clasat-o pe artistă pe locul patru în clasamentul celor mai bune femeie din industria muzicală. Aceasta a ocupat, de asemenea, locul doi într-un sondaj de opinie realizat de revista Time în legătură cu cei mai influenți oameni din ultimii 10 ani. Gaga este cunoscută, de asemenea, pentru activitățile filantropice și activismul social, precum și pentru organizația ei non-profit Born This Way Foundation, ce are ca scop promovarea emanciparea tinerilor și combaterea fenomenului de bullying.

Stefani Joanne Angelina Germanotta s-a născut la 28 martie 1986 în Manhattan, New York, la Spitalul Lenox Hill,^[8] într-o familie catolică cu origini italiene și franceze–canadiene.^[9] Părinții ei sunt Cynthia Louise (născută Bissett) și antreprenorul Joseph Germanotta,^[10] și are o soră mai mică, Natali.^[11] Crescută în cartierul Upper West Side, ea a spus că părinții ei provin din familii de clasă inferioară și au muncit din greu pentru tot ceea ce au agonisit.^[12][13] Începând cu vârsta de 11 ani, Gaga a urmat cursurile unei școli private pentru fete romano catolice, Convent of the Sacred Heart.^[14] Aceasta a spus că în perioada liceului a fost „foarte dedicată, foarte studioasă, foarte disciplinată”, însă și „puțin nesigură”. Ea s-a considerat marginalizată de colegi și a fost deseori batjocorită deoarece era „fie prea provocatoare, fie prea excentrică”.^[15]

Gaga a început să cânte la pian la vârsta de patru ani, mama ei insistând să devină o „femeie cultivată”, luând astfel lecții de pian și cântând la diverse instrumente de-a lungul copilăriei. Lecțiile au ajutat-o să își formeze o ureche muzicală, aceasta preferând să creeze muzică după ureche, decât să citească o partitură muzicală și să facă practică în mod profesional. Părinții cântăreței au încurajat-o în activități muzicale, înscriind-o la tabere de artă creativă.^[16] În adolescență, Gaga a cântat deseori la seri karaoke și baruri în căutare de soliști.^[17] În liceu, aceasta a jucat rolurile principale din musicalurile Guys and Dolls și A Funny Thing Happened on the Way to the Forum.^[18] Timp de 10 ani, artista a studiat actorie și metode de interpretare la Institutul Lee Strasberg Theatre and Film.^[19] Deși aceasta a dat numeroase probe fără succes pentru diferite spectacole din New York, a apărut în anul 2001 în episodul „The Telltale Moozadell” al serialului The Sopranos, jucând rolul unui elev de liceu.^[20][21] În ceea ce privește înclinația pentru muzică, a afirmat:

„Nu știu exact de unde provine afinitatea mea pentru muzică, însă este cel mai ușor lucru pentru mine. Când aveam trei ani, sau poate eram chiar mai mică, mama mereu îmi spunea această poveste cu adevărat jenantă despre mine, sprijinindu-mă și cântând la pian în modul acesta, deoarece eram prea scundă ca să ajung până acolo. [...] Eram, într-adevăr, foarte bună la pian, așa că primele mele instincte au fost să muncesc din greu la cântatul pian, și poate că nu sunt o dansatoare înnăscută, însă sunt un muzician înnăscut. Acesta este lucrul la care cred că sunt cea mai bună.^[22]”

În 2003, la vârsta de 17 ani, Gaga a primit o admitere timpurie la Collaborative Arts Project 21 (CAP21)—o școală de muzică din cadrul New York University (NYU)'s Tisch School of the Arts—și a locuit în căminul universității. Cântăreața a studiat muzică și și-a îmbunătățit abilitățile de a compune cântece prin a scrie eseuri despre artă, religie, probleme sociale, politică, precum și teze despre artiștii pop Spencer Tunick și Damien Hirst.^[23][24] În timpul semestrului doi din cadrul celui de-al doilea an de studiu, aceasta s-a retras pentru a se axa pe o carieră muzicală.^[25] În același an, Gaga a apărut la emisiunea de farse Boiling Points de pe canalul MTV, jucând rolul unui client de restaurant neavizat.^[26]

În anul 2014, artista a dezvăluit faptul că a fost violată la vârsta de 19 ani, fiind supusă ulterior la diverse tratamente mentale și fizice.^[27] Aceasta suferă de sindromul de stres posttraumatic datorat evenimentului, iar sprijinul din partea doctorilor, familiei și a prietenilor au ajutat-o pe cântăreață să treacă peste.

În anul 2005, Gaga a înregistrat două cântece alături de cântărețul de muzică hip-hop Grandmaster Melle Mel pentru o carte audio bonus a nuvelei pentru copii The Portal in the Park, compusă de Cricket Casey.^[29] Artista a format, de asemenea, o trupă intitulată SGBand, membrii acesteia fiind câțiva din prietenii de la universitate.^[18][30] Formația a cântat în cadrul câtorva spectacole din New York, devenind omniprezentă în cluburile din cartierul Lower East Side.^[18] În urma ediției din 2006 a Songwriters Hall of Fame New Songwriters Showcase organizată la The Cutting Room în luna iulie, solistei i-a fost recomandat să lucreze cu producătorul de înregistrări Rob Fusari de către recrutorul de talente Wendy Starland.^[31] Fusari a călătorit către New Jersey în fiecare zi pentru a lucra alături de Gaga, ajutând-o să-și dezvolte cântecele și să compună material nou.^[32] Producătorul a dezvăluit faptul că cei doi au început o relație amoroasă începând cu luna mai 2006. Fusari a afirmat, de asemenea, că el a fost prima persoană care să îi adreseze pseudonimul „Lady Gaga”, derivat din cântecul formației Queen, „Radio Ga Ga”.^[33] Relația lor a durat până în ianuarie 2007.^[34]

Gaga (dreapta) concertând alături de Lady Starlight la ediția din anul 2007 a festivalului Lollapalooza.

În scopul promovării carierei de artistă, Fusari și Gaga și-au înființat propria societate cu răspundere limitată, intitulată Team Lovechild.^[33] Aceștia au înregistrat și produs cântece electropop ce urmau a fi trimise către directorii executivi din industria muzicală. Joshua Sarubin, directorul departamentului de reprezentați ai artiștilor din compania Def Jam Recordings, a răspuns în mod pozitiv melodiilor. În urma primirii acordului din partea patronului Antonio „L.A.” Reid, Gaga a primit un contract cu casa de discuri în luna septembrie 2006.^[35][36] Trei luni mai târziu, aceasta a fost concediată,^[37] întorcându-se apoi la familia ei pentru a sărbători Crăciunul.^[38] Solista a început să joace în spectacole neo-burlesque care, în opinia ei, au reprezentat libertatea. În această perioadă a cunoscut-o pe Lady Starlight, artistă care a avut o contribuție majoră în modelarea identității de pe scenă a lui Gaga.^[39] Cele două au început să realizeze interpretări în localuri și cluburi centrale precum Mercury Lounge, The Bitter End sau Rockwood Music Hall. Spectacolele au fost descrise ca fiind un omagiu pentru show-urile de varietăți din anii '70.^[40][41] Acestea au cântat, de asemenea, la ediția din 2007 a festivalului Lollapalooza.^[40]

Deși inițial Gaga s-a axat pe muzică dance-electronică avangardistă, aceasta a început să încorporeze elemente pop și glam rock ale lui David Bowie și Queen în cântece. Fusari a continuat să dezvolte melodiile create alături de Gaga, trimițându-le mai apoi către producătorul și directorul executiv Vincent Herbert.^[42] În luna noiembrie a anului 2007, Herbert i-a oferit un contract lui Gaga cu propria lui casă de discuri, Streamline Records, o divizie a Interscope Records înființată în luna respectivă.^[43] Artista a declarat că Herbert a fost cel care a descoperit-o.^[44] Fiind inițial un textier ucenic în timpul stagiului de practică de la Famous Music Publishing, Gaga a semnat un contract cu Sony/ATV pentru producții muzicale. Drept rezultat, artista a fost angajată spre a compune cântece pentru Britney Spears, New Kids on the Block, Fergie, și The Pussycat Dolls.^[45] Muzicianul Akon a fost impresionat de abilitățile vocale ale lui Gaga atunci când aceasta a dat o probă de voce în studio, pentru una din piesele lui.^[46] Akon l-a convins pe Jimmy lovine, președinte al CEO și Interscope Geffen A&M, să semneze o nouă înțelegere pentru ca Gaga să facă parte din casa lui de discuri, KonLive.^[37][47]

La sfârșitul anului 2007, Gaga l-a cunoscut pe compozitorul și producătorul RedOne și ulterior au început să lucreze timp de o săptămână la album.^[48] Artista a semnat un contract cu Cherrytree Records, o altă divizie a Interscope înființată de producătorul și textierul Martin Kierszenbaum;^[45] Gaga a compus patru cântece alături de el. În ciuda semnării unui contract cu o casă de discuri, artista a dezvăluit faptul că anumite posturi de radio au considerat muzica ei prea „indecentă”, „dance” și „underground” pentru industria muzicală din perioada respectivă. Răspunsul cântăreței a fost: „Numele meu este Lady Gaga, sunt pe scena muzicală de ani de zile, și îți spun, acesta e viitorul”

Începând cu anul 2008, artista s-a mutat în Los Angeles pentru a lucra la finalizarea albumului ei de debut, The Fame, și pentru a-și înființa propria echipă creativă intitulată Haus of Gaga, creată pe baza The Factory a lui Andy Warhol.^[49][50] Materialul discografic a fost lansat la 19 august 2008^[51] și a reușit să se claseze pe primele poziții ale clasamentelor din Austria, Canada, Germania, Irlanda, Elveția și Marea Britanie, ajungând, de asemenea, în top cinci în Australia și Statele Unite.^[52][53] Primele două single-uri, „Just Dance” și „Poker Face”,^[54] au ocupat locul unu în topurile din Statele Unite,^[55] Australia,^[56] Canada,^[57] și Regatul Unit.^[58] „Poker Face” a fost, de asemenea, cel mai bine vândut single din anul 2009—9.8 milioane de exemplare fiind vândute în acel an—și a acumulat un număr record de 83 de săptămâni de prezență în clasamentul Digital Songs din Statele Unite.^[59][60] Alte cântece care au fost lansate ca discuri single pentru a promova albumul au fost „Eh, Eh (Nothing Else I Can Say)”, „LoveGame” și „Paparazzi”;^[61] ultimul ajungând pe locul unu în Germania.^[62] Variante remix ale single-urilor au fost incluse pe Hitmixes, lansat în august 2009.^[63] La cea de-a 52-a ediție a premiilor Grammy, Lady Gaga a câștigat premii la categoriile „Cel mai bun album dance/electronic” pentru The Fame, și „Cea mai bună înregistrare dance” pentru „Poker Face”.^[64]

Gaga cântând în turneul The Monster Ball în 2010. Având încasări de 227 de milioane de dolari, a stabilit un record drept turneul cu cele mai mari încasări pentru un artist debutant solo.^[65]

Solista a cântat ca act de deschidere pentru turneul formației Pussycat Dolls, Doll Domination Tour (2009) în Europa și Oceania, înainte de a porni în primul turneu solo, The Fame Ball Tour, în martie 2009.^[66] În timp ce călătorea în jurul lumii, artista a compus opt noi cântece pentru The Fame Monster, o variantă reeditată a albumului The Fame.^[67] Cântecele noi au fost, de asemenea, lansate ca extended play la 18 noiembrie 2009.^[68] Primul disc single extras, „Bad Romance”, a fost lansat o lună mai devreme^[69] și s-a clasat pe locul unu în Canada^[57] Marea Britanie,^[58] România^[70] și în alte 15 țări, ajungând totodată pe locul doi în Statele Unite,^[55] Australia,^[71] și Noua Zeelandă.^[72] „Telephone”, cel de-al doilea single lansat în colaborare cu Beyoncé, a fost cel de-al patrulea cântec al artistei care să ajungă pe locul unu în Marea Britanie.^[73][74] Al treilea și ultimul single de pe The Fame Monster, „Alejandro”,^[75] a ocupat locul unu în Finlanda,^[76] România^[77] și în alte cinci țări. Videoclipul piesei a stârnit controverse din partea Ligii Catolice care a considerat că acesta reprezintă o blasfemie la adresa catolicismului.^[78] Ambele cântece au ajuns în top cinci în Statele Unite.^[55] Videoclipul pentru „Bad Romance” a devenit cel mai urmărit videoclip de pe Youtube în aprilie 2010, Gaga devenind ulterior prima persoană care depășește un miliard de vizualizări combinate.^[79][80] La ediția din 2010 a premiilor MTV Video Music Awards, cântăreața a câștigat opt premii dintr-un total de 13 nominalizări, inclusiv un premiu la categoria „Videoclipul anului” pentru „Bad Romance”.^[81] Gaga a devenit artistul cu cele mai multe nominalizări într-un singur an, precum și prima solistă care obține două nominalizări pentru „Videoclipul anului” la aceeași ceremonie.^[82] The Fame Monster a câștigat premiul Grammy pentru cel mai bun album pop vocal, în timp ce „Bad Romance” a câștigat premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare pop feminină și premiul Grammy pentru cel mai bun videoclip, la cea de-a 53-a ediție a premiilor Grammy.^[83]

În anul 2009, Gaga a petrecut un total de 150 de săptămâni în clasamentul UK Singles Chart și a fost, de asemenea, cântăreața cu cele mai bune descărcări digitale din Statele Unite, având 11.1 de milioane de vânzări și câștigând, astfel, un loc în Cartea Recordurilor.^[84][85] The Fame și The Fame Monster au vândut un total de peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume.^[86][87] Succes-ul materialelor i-a permis solistei să pornească în cel de-al doilea ei turneu mondial de concerte, The Monster Ball Tour. Gaga a lansat, de asemenea, The Remix—ultima ei înregistrare cu Cherrytree Records;^[88] a devenit unul dintre cele mai bine vândute albume remix din istorie.^[89][90] The Monster Ball a început în noiembrie 2009 și s-a încheiat în mai 2011, încasând un total de 227.4 milioane de dolari și devenind turneul cu cele mai bune încasări pentru un artist solo debutant.^[65][91] Concertele ce au avut loc la Madison Square Garden în New York City au fost filmate de canalul HBO și lansate într-un program special, intitulat Lady Gaga Presents the Monster Ball Tour: At Madison Square Garden.^[92] Interpreta a cântat totodată la Royal Variety Performance în 2009, la a 52-a ediție a premiilor Grammy, precum și la ediția din 2010 a premiilor BRIT.^[93] Înainte de moartea lui Michael Jackson, Gaga ar fi trebuit să facă parte din seria lui anulată de concerte, This Is It, de la Arena O₂ din Regatul Unit. ^[94]

În această perioadă, cântăreața a colaborat cu compania de produse electrocasnice Monster Cable Products pentru a crea o pereche de căști încrustate cu diamante, intitulată Heartbets by Lady Gaga.^[95] Aceasta a semnat, de asemenea, un parteneriat cu Polaroid în ianuarie 2010 drept director creativ, anunțând o gamă de produse pentru a imortaliza fotografii, Grey Label.^[96][97] Colaborările echipei Mermaid Music LLC realizate cu producătorul și fostul ei partener, Rob Fusari au fost date în judecată.^[a] În această perioadă, Gaga a fost supusă unui test pentru boala lupus, rezultatul final fiind aproximativ pozitiv. Cântăreața a declarat că nu se simte afectată de simptomele bolii și speră să mențină un stil de viață sănătos.

În februarie 2011, Gaga a lansat „Born This Way”, primul disc single de pe cel de-al doilea album de studio cu același nume. Piesa s-a vândut în peste un milion de exemplare în primele cinci zile, câștigând astfel un loc în Cartea Recordurilor pentru cel mai repede vândut single din istoria iTunes.^[102] Acesta a debutat ulterior pe locul unu în Billboard Hot 100, devenind cel de-al 1000-lea cântec din istoria clasamentului ce ocupă locul unu.^[103] Al doilea single, „Judas” a fost lansat două luni mai târziu,^[104] iar „The Edge of Glory” a fost cel de-al treilea single.^[105] Ambele piese s-au clasat în top 10 atât în Statele Unite, cât și în Regatul Unit.^[55][58] Videoclipul pentru „The Edge of Glory” a fost unul diferit în comparație cu cele anterioare, acesta prezentând-o pe artistă dansând pe o scară de incendiu și mergând pe o stradă singuratică. Criticii au observat lipsa unei coregrafii complexe sau a dansatorilor.^[106]

Gaga în timpul unui concert organizat în Sydney, Australia, în cadrul campaniei de promovare a albumului Born This Way.

Albumul Born This Way a fost lansat la 23 mai 2011^[104] și a debutat pe prima poziție a clasamentului Billboard 200, 1.1 milioane de exemplare fiind vândute în doar o săptămână.^[107] Materialul s-a vândut în peste opt milioane de copii în întreaga lume și a primit, de asemenea, trei nominalizări Grammy, inclusiv cea de-a treia nominalizare consecutivă a artistei la categoria „Cel mai bun album al anului”.^[108][109] Următoarele single-uri lansate de pe disc, „You and I” și „Marry the Night”,^[110] au ajuns pe locurile șase și, respectiv, 29 în Statele Unite.^[55] În luna iulie a anului 2011, Gaga l-a cunoscut pe actorul Taylor Kinney pe platourile de filmare ale videoclipului „You and I”. Cei doi au început ulterior să iasă împreună, marcând începutul relației lor.^[111][112] În aprilie 2012, solista a pornit în turneul Born This Way Ball. Inițial programat să se încheie în luna martie 2013, acesta s-a sfârșit cu o lună înainte datorită unei răni la șoldul stâng al cântăreței, fiind necesară o operație.^[113] În timp ce suma de 25 de milioane de dolari din concertele anulate a fost restituită,^[114] turneul a avut încasări de 183.9 milioane de dolari pe plan mondial.^[115]

În 2011, Gaga a lucrat totodată la o versiune jazz a cântecului „The Lady Is a Tramp” alături de Tony Bennett,^[116] piesa „Hello Hello” realizată alături de Elton John pentru filmul de animație Gnomeo & Juliet,^[117] precum și single-ul „3-Way (The Golden Rule)” realizat în colaborare cu The Lonely Island și Justin Timberlake.^[118] De asemenea, artista a cântat la Sydney Town Hall în Australia, cu scopul de a promova albumul Born This Way și a celebra cea de-a 65-a aniversare a fostului președinte al Statelor Unite, Bill Clinton.^[119] În luna noiembrie, Gaga a apărut într-o emisiune de televiziune specială de Ziua Recunoștinței, A Very Gaga Thanksgiving. Emisiunea a înregistrat o audiență de 5.7 milioane de telespectatori americani, iar cântecele interpretate au fost lansate pe cel de-al patrulea EP al solistei, A Very Gaga Holiday.^[120] În anul 2012, a fost invitata specială a unui episod al serialului The Simpsons, intitulat „Lisa Goes Gaga”,^[121] a apărut în filmele documentar The Zen of Bennett, Katy Perry: Part of Me,^[122][123] și și-a lansat primul parfum, Lady Gaga Fame. Cel de-al doilea ei parfum, Eau de Gaga, a fost lansat în anul 2014.^[b]

Gaga a început să lucreze la cel de-al treilea ei album de studio, Artpop, la începutul anului 2012, în timpul turneului Born This Way Ball; artista a creat albumul spre a reflecta „o noapte în club”.^{[126][127][128]} În august 2013 a fost lansat primul single extras de pe disc, „Applause”.^[129] Melodia a ocupat locul unu în Ungaria, locul patru în Statele Unite, și locul cinci în Regatul Unit.^{[58][55][130]} Un videoclip cu versuri pentru piesa „Aura” de pe albumul Artpop a fost lansat în luna octombrie, pentru a însoți lansarea filmului Machete Kills, regizat de Robert Rodriguez. În film, Gaga joacă rolul unui asasin numit La Chameleon.^[131] Filmul a primit recenzii negative din partea criticilor și a avut încasări mai slabe decât jumătate din bugetul de 33 de milioane de dolari.^[132][133] Cel de-al doilea single de pe albumul Artpop, „Do What U Want”, a fost înregistrat în colaborare cu cântărețul R. Kelly și a fost lansat la 21 octombrie.^[134] Single-ul a ajuns pe locul unu în Ungaria și a ocupat locul 13 în clasamentul din Statele Unite.^[55][135] În luna noiembrie a anului 2013, albumul Artpop a fost lansat.^[136] Recenziile criticilor au fost mixte, Helen Brown de la ziarul The Daily Telegraph criticând-o pe Gaga pentru decizia de a crea încă un album despre faimă și punând la îndoială originalitatea materialului. Cu toate acestea, redactorul a fost de părere că Artpop este „foarte bun pentru dans”.^[137] Discul a debutat pe prima poziție a ierarhiei Billboard 200 și s-a vândut în peste 2.5 milioane de exemplare în întreaga lume până în iulie 2014.^[138][139] Cântecul „G.U.Y.” a fost lansat ca cel de-al treilea disc single în martie 2014 și a ajuns pe locul 76 în Statele Unite.^[55][140]

Cu ajutorul albumului Cheek to Cheek, Gaga (prezentată în timpul unui concert din cadrul turneului Cheek to Cheek Tour) a început o perioadă de revizuire a imaginii publice.^[141]

În noiembrie 2013, Gaga a apărut la emisiunea Saturday Night Live cântând „Do What U Want” (alături de Kelly) și „Gypsy”, o melodie de pe albumul Artpop.^[142] Solista a apărut în cea de-a doua ei emisiune realizată special pentru Ziua Recunoștinței, Lady Gaga and the Muppets Holiday Spectacular, difuzată pe canalul ABC. În cadrul finalei celui de-al cincilea sezon al emisiunii The Voice, Gaga a interpretat o versiune nouă a melodiei „Do What U Want”, în colaborare cu Christina Aguilera.^[143][144] În luna martie a anului 2014, artista a cântat într-un spectacol rezidențial de șapte zile pentru a comemora ultimele concerte din Roseland Ballrom din New York, înainte de închiderea definitivă a locației.^[145] Două luni mai târziu, aceasta a pornit în turneul mondial ArtRave: The Artpop Ball, bazat pe conceptele evenimentului promoțional ArtRave. Având încasări de 83 de milioane de dolari, turneul a avut loc în orașele în care Gaga nu a reușit să ajungă anterior cu turneul Born This Way Ball datorită anulărilor.^[146] În această perioadă, cântăreața s-a separat de impresarul ei, Troy Carter, datorită „divergențelor de creativitate”.^[147] În iunie 2014, s-a alăturat Artist Nation (o divizie de impresariat artistic a companiei Live Nation Entertainment) împreună cu noul ei impresar, Bobby Campbell.^[148] Solista a făcut o apariție scurtă în filmul Sin City: A Dame to Kill For, și a apărut în campania Versace de primăvară-vară 2014, intitulată „Lady Gaga For Versace”.^[149][150]

În septembrie 2014, Gaga a lansat Cheek to Cheek, un album jazz colaborativ alături de Tony Bennett. Inspirația din spatele materialului a fost prietenia dintre cei doi, precum și fascinația solistei pentru muzica jazz, îndrăgind-o încă din anii copilăriei.^[151] Piesele „Anything Goes” și „I Can't Give You Anything but Love” au fost lansate drept single-uri.^[152] Recenziile criticilor au fost, în general, pozitive;^[153] Caroline Sullivan de la The Guardian a lăudat vocea lui Gaga, iar Howard Reich de la publicația Chicago Tribute a scris că „[acest disc] servește un lucru real și adevărat, de la început până la sfârșit”.^[154][155] Cheek to Cheek a devenit cel de-al treila album consecutiv a lui Gaga ce reușește să ajungă pe prima poziție a clasamentului Billboard 200^[156] și a câștigat, de asemenea, premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop tradițional.^[157] Concertele din cadrul turneului Cheek to Cheek Tour din decembrie 2014 și august 2015^[158] au fost înregistrare și lansate pe DVD-ul Tony Bennett and Lady Gaga: Cheek to Cheek Live!

În februarie 2015, Gaga s-a logodit cu actorul Taylor Kinney.^[160] În urma recenziilor mixte pe care lansarea albumului Artpop le-a adus, solista a început să lucreze la reinventarea imaginii publice și stilului. Potrivit publicației Billboard, această schimbare a început prin lansarea materialului jazz Cheek to Cheek, și prin intermediul apariției acesteia la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film. Aici artista a cântat un potpuriu de cântece din filmul Sunetul muzicii, aducând un omagiu actriței Julie Andrews.^[141] Considerată una din cele mai bune interpretări live ale artistei în opinia revistei Billboard, spectacolul a generat peste 214,000 interacțiuni pe minut în întreaga lume pe Facebook.^[161][162] Cântecul „Til It Happens to You” compus de Gaga și Diane Warren a fost inclus în documentarul The Hunting Ground. Piesa a câștigat premiul Satellite pentru cea mai bună melodie originală, și a primit, de asemenea, o nominalizare Oscar la aceeași categorie.^[163] Gaga a câștigat premiul Billboard pentru femeia anului, precum și distincția de idol contemporan la ediția din 2015 a galei de premii Songwriters Hall of Fame.^[164][165]

În primii ani de viață, Gaga și-a dorit să devină actriță, iar visul i-a fost îndeplinit o dată cu rolul din American Horror Story: Hotel.^[166] Fiind difuzat între octombrie 2015 și ianuarie 2016, Hotel este al cincilea sezon din serialul de televiziune American Horror Story, solista jucând rolul proprietarei hotelului, personajul Elizabeth.^[167][168] La cea de-a 73-a ediție a premiilor Globul de Aur, Gaga a câștigat premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o miniserie sau într-un film de televiziune, pentru rolul jucat în serial.^[166] Cântăreața a apărut în filmul de modă realizat de Nick Knight pentru campania de primăvară a lui Tom Ford^[169] De asemenea, aceasta a fost editor colaborator pentru a 99-a ediție a revistei V, în ianuarie 2016, ce conține 16 coperți diferite.^[170] Solista a câștigat premiul „Redactorul anului” la gala de premii Fashion Los Angeles Awards.^[171]

Gaga cântând în turneul Joanne World Tour, în anul 2017.

În anul 2016, Gaga a cântat imnul național al Statelor Unite ale Americii în luna februarie, înaintea meciului de fotbal Super Bowl 50.^[172] Artista a încheiat un parteneriat cu Intel și Nile Rodgers pentru un spectacol în omagiul lui David Bowie la a 58-a ediție a premiilor Grammy.^[173] La cea de-a 88-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film, Gaga a cântat „Til It Happens to You”, acompaniată pe scenă de 50 de persoane care au avut de suferit în urma unei agresiuni sexuale.^[174] În luna aprilie, solista a fost onorată cu premiul „Artist Award” la gala de premii Jane Ortner Education Awards, organizată la Muzeul Grammy. Distincția este acordată artiștilor care au demonstrat pasiune și dedicație pentru educație prin intermediul artelor.^[175] Logodna cu Taylor Kinney s-a încheiat în luna iulie, Gaga mărturisind că profesia ei a perturbat relația.^[176]

Gaga a jucat rolul unei vrăjitoare cu numele Scathach în American Horror Story: Roanoke, cel de-al șaselea sezon al serialului.^[177] Rolul din al șaselea sezon a fost influențat muzica artistei, axându-se pe „arta întunericului”.^{[178][179][180]} În septembrie 2016 a lansat single-ul „Perfect Illusion”, piesă care s-a clasat pe locul unu în Franța și locul 15 în Statele Unite.^{[181][182][183]} Al cincilea ei album de studio, Joanne, a fost numit după mătușa ei decedată, descriind-o drept o inspirație pentru muzică.^[184] Lansat la 21 octombrie 2016, materialul a devenit cel de-al patrulea album a lui Gaga a care să ajungă pe locul unu în ierarhia Billboard 200, devenind astfel prima cântăreață cu patru albume de top în anii 2010.^[185] Cel de-al doilea single, „Million Reasons” a fost lansat luna următoare și a ocupat locul patru în Statele Unite.^[183][186] Joanne și „Million Reasons” au primit nominalizări Grammy la categoriile „Cel mai bun album pop vocal” și, respectiv, „Cea mai bună interpretare pop solo”.^[187][188] Pentru a promova albumul, Gaga a pornit în turneul Dive Bar Tour, o serie de trei concerte.^[189]

La 5 februarie 2017, Gaga a cântat în pauza meciului de fotbal Super Bowl LI. Interpretarea a inclus sute de drone iluminate care au creat diverse forme pe cerul deasupra stadionului NRG din Houston—marcând prima oară când aeronave robotice apar în programul Super Bowl.^[190] Spectacolul a avut o audiență de 117.5 de milioane de telespectatori din Statele Unite, depășind totalul de 113.3 de milioane de telespectatori care au urmărit meciul de fotbal.^[191] Interpretarea a dus la o creștere a vânzărilor digitale, cântecele lui Gaga fiind descărcate de 410.000 de ori. Concertul i-a oferit, de asemenea, o nominalizare la premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun program special de varietăți, muzical sau de comedie.^[192][193] CBS Sports a clasat interpretarea lui Gaga pe locul doi în topul celor mai bune spectacole Super Bowl din istorie.^[194] În luna aprilie, solista a fost cap de afiș la festivalul Coachella^[195] și a lansat single-ul „The Cure”. Piesa a devenit un șlagăr de top 10 în Australia și Franța.^[196][197] În august, Gaga a pornit în turneul Joanne World Tour, anunțat la scurt timp după interpretarea de la Super Bowl LI.^[198] Crearea albumului Joanne, precum și pregătirile pentru spectacolul din pauza meciului de fotbal, au fost prezentate în documentarul Gaga: Five Foot Two, lansat în luna septembrie pe Netflix.^[199] Pe parcursul filmului, solista a fost prezentată suferind de dureri cronice datorate bolii fibromialgie.^[200] Efectele sindromului au dus la anularea ultimelor 10 spectacole ale turneului Joanne World Tour, serie de concerte care a încasat 95 de milioane de dolari în urma celor 842,000 de bilete vândute.

Gaga la ediția din 2018 a Festivalului Internațional de Film din Toronto, înainte de premiera filmului S-a născut o stea

În luna martie a anului 2018, Gaga a participat la March for Our Lives, un miting demarat în Washington, D.C. pentru controlul armelor,^[203] și a lansat o versiune cover a piesei „Your Song” pentru albumul Revamp a lui Elton John.^[204] Mai târziu în același ani, aceasta a jucat rolul unei cântărețe necunoscute numite Ally în S-a născut o stea, un remake al filmului cu același nume din 1937, regizat de Bradley Cooper. Filmul prezintă relația lui Ally cu cântărețul Jackson Maine (rolul jucat de Cooper), care devine tensionat după ce cariera ei începe să-i umbrescă propria lui carierăs.^[205] Solista a fost de acord să participe în proiect deoarece s-a declarat a fi fană a lucrărilor lui Cooper și a fost încântată de modul în care pelicula prezintă depresia și dependențele de alcool și droguri. Cooper a contactat-o pe Gaga pentru rol după ce a urmărit-o cântând la un spectacol de strângere de fonduri pentru cercetare a cancerului.^[206][207] S-a născut o stea a avut premiera la Festivalul de film din Veneția în luna august 2018, iar lansarea pe plan mondial a avut loc în octombrie.^[208] Peter Bradshaw de la publicația The Guardian a spus că filmul „merită văzut”, iar „abilitatea lui Gaga de a portretiza atât o persoană obișnuită, cât și o celebritate extraterestră, înfățișează abilități de cel mai înalt nivel”.^[209] În mod similar, Stephanie Zacharek de la revista Time a subliniat „interpretarea knock-out” și apariția „carismatică” a cântăreței, „fără obișnuitele ei peruci, machiaje și costume”.^[210] Pentru interpretare, Gaga a câștigat premii la categoria „Cea mai bună actriță” din partea National Board of Review și Critics' Choice Awards, și a primit nominalizări la premiile Oscar, BAFTA, Globul de Aur, și Sindicatului Actorilor.^[211]

Gaga și Cooper au contribuit în calitate de co-textieri și co-producători ai coloanei sonore pentru S-a născut o stea, artista insistând ca piesele să fie interpretate live în film.^[212] Primul disc single extras de pe album, „Shallow”, a fost lansat în luna septembrie^[213] și s-a clasat pe primul loc în clasamentele din numeroase țări din întreaga lume.^[214] A primit un premiu Oscar și un premiu Globul de Aur la categoria „Cel mai bun cântec original”,^[211] precum și patru nominalizări Grammy la care se numără și categoriile „Înregistrarea anului” și „Melodia anului”, câștigând la categoriile „Cea mai bună interpretare pop a unui duo/grup” și „Cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alte”.^[188] Coloana sonoră a filmului conține 34 de piese, inclusiv 19 cântece originale. Discul a primit recenzii pozitive din partea criticilor de specialitate,^[215] Mark Kennedy de la ziarul The Washington Post considerându-l „o minune de cinci stele” și Ben Beaumont-Thomas de la publicația The Guardian numindu-l „un clasic instant, plin de emoții din partea lui Gaga”.^[216][217] Din punct de vedere comercial, coloana sonoră a debutat pe primul loc în Statele Unite, Gaga devenind astfel prima și singura artistă cu cinci albume care ajung pe locul unu în anii 2010, distrugând astfel egalitatea dintre Taylor Swift, cu patru albume de top în acest deceniu.^[218] De asemenea, materialul a ocupat locul unu în Australia, Canada, Elveția, Irlanda, Noua Zeelandă și Regatul Unit.^[219] Mai târziu, în aceeași lună, artista și-a confirmat logodna cu impresarul Christian Carino.^[220]

Solista a semnat un contract pentru un spectacol rezidențial de doi ani, intitulat Lady Gaga Enigma, care are loc la teatrul MGM Park din Las Vegas. Seria de concerte a început la 28 decembrie 2018.^[221] Cântăreața a început totodată să lucreze la cel de-al șaselea ei album de studio,^[222] colaborând alături de producători precum Boys Noize, DJ White Shadow, BloodPop, și Sophie

Lady Gaga
Lady Gaga la ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Film de la Toronto
Date personale
Nume la naștere	Stefani Joanne Angelina Germanotta
Născută	28 martie 1986 (33 de ani) Manhattan, New York,  Statele Unite ale Americii Manhattan, SUA
Cetățenie	SUA
Etnie	italoamerican Francezi americani[*] italiană
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Cântăreață, Dansatoare, Coregrafă, Muzician, Producer, Actriță, Compozitoare, Artist plastic, Filantrop, Designer vestimentar
Activitate
Alte nume	Lady Gaga
Studii	Convent of the Sacred Heart[*], Collaborative Arts Project 21[*], New York University Tisch School of the Arts[*], Lee Strasberg Theatre and Film Institute[*]
Gen muzical	Pop, Dance-Pop, Electropop, Rock, Jazz, Country
Tipul de voce	Mezzo-soprana
Instrument(e)	pian keytar[*] acoustic guitar[*] chitară electrică sintetizator chitară baterie voce[*]
Ani de activitate	2008-prezent
Case de discuri	Def Jam. Streamline, Kon Live, Interscope, Cherrytree
Premii	MTV Video Music Award pentru cel mai bun debutant[*] Premiul MTV Video Music pentru cea mai bună scenografie[*] Premiul MTV Video Music pentru cele mai bune efecte speciale[*] Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare pop feminină[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun videoclip[*] Premiul MTV Video Music pentru videoclipul anului[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop clasic[*] LennonOno Grant for Peace[*] Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o miniserie Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală Premiul Grammy pentru cel mai bun album dance/electronic[*] Premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare dance[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop[*] Grammy Award for Best Pop Duo/Group Performance[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alte medii vizuale[*] Grammy Award for Best Pop Solo Performance[*] Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală for Favorite Pop/Rock Female Artist[*] for Favorite Pop/Rock Female Artist[*] BET Award for Video of the Year[*] BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră MTV Video Music Award for Best Female Video[*] MTV Video Music Award for Best Pop Video[*] MTV Video Music Award pentru cel mai bun videoclip dance[*] MTV Video Music Award for Best Choreography[*] MTV Video Music Award for Best Direction[*] MTV Video Music Award for Best Editing[*] MTV Video Music Award for Best Collaboration[*] MTV Video Music Award for Best Female Video[*] MTV Video Music Award for Best Video with a Social Message[*

* 1987: Melinda Anamaria Geiger (n. 28 martie 1987, Baia Mare) este o jucătoare profesionistă de handbal din România. După o evoluție de șapte ani la echipa Știința HCM Baia Mare, Geiger s-a transferat, pe 5 octombrie 2010, la campioana României, Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Începând cu 1 februarie 2012, Geiger a fost împrumutată de Oltchim, până la sfârșitul sezonului 2011-2012, la echipa germană Thüringer HC, antrenată de Herbert Müller. Încă înainte de desființarea echipei de handbal feminin HCM Baia Mare, la sfârșitul sezonului 2015-2016, Melinda Geiger a semnat, pe 29 aprilie 2016^[2], un contract pe 2 ani cu echipa franceză din prima ligă, Brest Bretagne Handball.
* 1988: Samuel de Araújo Miranda (n. 28 martie 1988, în Governador Valadares, Brazilia) este un fotbalist brazilian care în prezent evoluează la echipa Zawisza Bydgoszcz în Ekstraklasa.
* 1989: Lukas Isaac P. Jutkiewicz (n. 28 martie 1989 în Southampton) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Burnley FC din Championship.
* 1993: Stefan Burgiu (n. 28 martie 1993, Zăicani) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează la clubul FC Jetîsu și la echipa națională de fotbal a Moldovei pe postul de fundaș.
* 1996: Benjamin Pavard (n. 28 martie 1996,^[2] Maubeuge, Franța) este un fotbalistfrancez care evoluează la clubul german Bayern München și la Echipa națională de fotbal a Franței pe postul de fundaș dreapta.

Francezul are contract cu Bayern München până în anul 2024.

* 2000: Aleyna Tilki (n. 28 martie 2000, Konya) este o cântăreață și compozitoare de origine turcă. A devenit cunoscută internațional odată cu lansarea piesei „Cevapsız Çınlama”, produsă de Emrah Karaduman, un prieten apropiat al artistei. Videoclipul piesei, cel mai vizionat videoclip muzical al unui artist turc, are peste 431 de milioane de accesări pe YouTube.^[3] Este o semifinalistă a celui de-al șaselea sezon al Yetenek Sizsiniz Türkiye, versiunea turcă a seriei Got Talent. Aleyna Tilki a lansat primul ei single solo, „Sen Olsan Bari”, în iulie 2017, ajungând pe primul loc în topurile muzicale din Turcia. Videoclipul piesei are peste 365 de milioane de vizualizări pe YouTube,^[4] fiind al doilea cel mai vizionat clip al artistei și al treilea cel mai vizionat clip al unui artist turc.^[5] De asemenea, este unul dintre videoclipurile care a strâns cel mai repede 100 de milioane de vizualizări pe platformă, respectiv în 21 de zile
Aleyna Tilki s-a născut pe 28 martie 2000 în Konya, un oraș din sud-vestul Turciei. Mama ei, Havva Öztel,^[7] este originară din Of, iar tatăl, Mehmet Tilki,^[7] din Konya.^[8] Părinții Aleynei au divorțat în ianuarie 2017
Prima apariție publică a artistei a fost în sezonul 6 al Yetenek Sizsiniz Türkiye (2014–2015), unde a fost remarcată de mai mulți producători muzicali. Imediat după concurs, aceasta a semnat un contract cu Doğan Music Company, una dintre cele mai mari case de discuri din Turcia.
Pe 19 august 2016, Aleyna Tilki și-a lansat primul single, „Cevapsız Çınlama”, o colaborare cu DJ-ul Emrah Karaduman, prieten apropiat al acesteia. În MusicTopTR Resmî Listesi, piesa a urcat pe locul 2 în cea de-a 44-a săptămână de difuzare. Cu peste 431 de milioane de vizionări pe YouTube, videoclipul piesei este cel mai vizionat clip al unui artist turc pe platformă.

Pe 27 iulie 2017 a fost lansat al doilea single al artistei, „Sen Olsan Bari”, împreună cu un videoclip. Din nou, piesa s-a bucurat de succes în Turcia, unde a dominat topurile muzicale. Videoclipul acesteia a devenit viral, acumulând până în prezent peste 389 de milioane de vizionări pe YouTube. În luna noiembrie a aceluiași an, cântăreața s-a stabilit la Los Angeles pentru a urma o școală și a-și îmbunătăți engleza.^[9] S-a întors în Turcia în martie 2018. În cadrul celei de-a 44-a ediții a Premiilor Fluturele de Aur, cântăreața a câștigat premiul pentru cel mai bun artist debutant.^[10]

Pe 5 iunie 2018 a fost lansat „Yalnız Çiçek”, al treilea single al artistei și o nouă colaborare cu DJ-ul Emrah Karaduman. Videoclipul piesei a fost vizionat de un număr record de 300.000 de internauți în prima oră de la lansare.^[11] „Yalnız Çiçek” este un cover după piesa omonimă a cântăreței Yıldız Tilbe și face parte din primul volum al albumului ei tribut Yıldızlı Șarkıları.^[12] „Yalnız Çiçek” a devenit a doua ei piesă de number one în ordine cronologică. Alături de Emrah Karaduman a lansat pe 3 septembrie 2018 „Dipsiz Kuyum”, piesă de pe albumul BombarDuman al DJ-ului.^[13] Este prima piesă a artistei cu accente arabesque,^[14] un stil muzical arăbesc originar din Turcia. Piesa a fost acuzată de plagiat, acuzații dezmințite de Emrah.^[14] Videoclipul piesei a fost regizat însăși de Aleyna.^[14] Pe același album a fost inclus și single-ul „Sevmek Yok”

Aleyna Tilki
Aleyna Tilki în 2016
Date personale
Născută	28 martie 2000 (19 ani) Konya, Turcia
Părinți	Havva Öztel Mehmet Tilki
Frați și surori	Ayça Tilki
Cetățenie	Turcia
Religie	Islam
Ocupație	Cântăreață     compozitoare
Activitate
Origine	Konya, Turcia[1]
Gen muzical	Pop[2]
Ani de activitate	2016–prezent
Case de discuri	Doğan Music Company
Colaborare cu	Emrah Karaduman