3. /29 MARTIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Sfințiți Mc Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul; 

Sf Mc Iona și Varahisie

Psalmi

Sf Sfințiți Mc Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul

Sf. Marcu, Episcopul Aretuselor

Despre pătimirea Cuviosului Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Grigorie de Nazianz scrie în întâiul său cuvânt asupra lui Iulian Apostatul:

Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei.

Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgâneasca începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor.

Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363).

Văzând Sfântul Marcu pe poporul aretusienilor, care se ridicase asupra lui, că nimic bun nu gândeşte, s-a hotărât să fugă îndată, nu pentru că era cuprins de frică, ci ascultând porunca Domnului, prin care ni se porunceşte a fugi din cetate şi a da loc prigonitorilor.

Pentru că, deşi creştinii sunt tari, viteji şi cu răbdare, li se cade a se îngriji pentru a lor mântuire şi pe prigonitori a-i cruţa, că nu dintr-a lor vrăjmaşă răutate, de care sunt plini, lor înşile mai mare pierzare să-şi înmulţească.

Dar, văzând pe mulţi duşi şi târâţi pentru dânsul, iar pe mulţi de cruzimea cea cumplită a muncitorului petrecând în primejdie sufletească, bărbatul cel ales n-a suferit ca, pentru a lui fugă şi pierzare, alţii să se primejduiască.

De aceea, mai bine şi mai cu înţelepciune sfătuindu-se în sine, s-a întors şi de bunăvoie s-a dat poporului şi împotriva vremii celei cumplite a venit ca la un război. Deci, acolo ce fel de cruzimi nu erau? Ce fel de muncă nu se scornea? Că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor.

Se purta bătrânul cel sfinţit, pătimitorul cel de bunăvoie, prin cetate înaintea tuturor, fiind cinstit pentru bătrâneţe, dar mai cinstit pentru viaţa sa îmbunătăţită. Deci era purtat prin cetate de toţi, de oricare vârstă şi rânduiala, şi chinuit de toţi, de bărbaţi şi de femei, de tineri şi de bătrâni şi de câţi rânduiau lucrurile poporului în cetate şi câţi erau însemnaţi cu orice cinste.

Şi tuturor una le era sârguinţa: ca în mânie şi în cruzime unul pe altul să se întreacă. Şi toţi socoteau a fi lucru mare ca să-l împresoare cu multe munci şi să-l biruiască pe tarele nevoitor bătrân, care se împotrivea la toată cetatea.

Deci, a fost târât pe uliţe, împins în noroi, adăugându-i la munci dosădirea cu ocară, fiind tras de păr şi de celelalte părţi ale trupului, de la copil la copil. Iar la locul cel de muncă fiind spânzurat şi împins, împungeau aceia vitejescul lui trup cu cuţite şi cu suliţe, având acea privelişte ca râs şi jucării. Şi cu nişte unelte de muncire picioarele lui le-au străpuns până la oase, apoi cu aţe de în foarte subţiri şi foarte ţări i-au desfăcut unghiile.

După aceea, ridicându-l gol sus într-o coşniţă, cu miere şi cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arşiţa mare de soare, albinele şi viespile îl mâncau.

Şi, cu cât fericitul se topea de cumplitul zăduf al soarelui, cu atât mai cumplit pătimea de împungerea albinelor şi a viespilor. Iar, fiind bătrân cu anii, se arăta tânăr în acea nevoinţă de chinuire, neschimbându-şi strălucirea feţei sale, ci mai vârtos având o îndulcire din muncile acelea şi de muncitori îşi bătea joc.

Încă şi acest lucru vrednic de pomenire se povesteşte despre dânsul, că se mângâia văzându-se sus spânzurat pentru Hristos, iar pe aceia fiind jos. Şi era cu atât mai sus de cei ce-l munceau, încât nici o durere nu simţea în sine, ca şi cum ar fi fost altul, iar nu el pătimind unele ca acelea. Şi pătimirea să o socotea a fi slavă, iar nu primejdie. Dar pe cine o privelişte ca aceea nu l-ar fi adus la umilinţă, chiar de ar fi avut prea mică milostivire şi iubire de oameni? Însă nu se putea aceea, de frica muncitorilor şi mânia împăraţilor.

Aşa răbdând sfântul pentru capiştea cea risipită, n-a dat nici un ban muncitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credinţă a răbdat nişte munci ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preţ pe capiştea cea risipită, cerând ca, ori tot preţul în aur să le dea, ori iarăşi capiştea să le-o zidească.

S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credinţă mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârşească cele poruncite, căci prin răbdarea să, încet biruindu-i, ei micşorau câte ceva din preţul acela, încât acum foarte puţin cereau de la dânsul, putind cu înlesnire să le dea. Şi cu împotrivire se certau între dânşii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din preţul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru bună credinţă a intrat în nevoinţa pătimirii.

Se vorbeşte că eparhul Aretusiei, măcar că era cu credinţa elin, însă pătimirile cele de multe feluri ale Sfântului Marcu neputând a le suferi, a zis către împărat cu îndrăzneală: „Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?” Cu acest fel de bărbăţie, eparhul şi împăratul se ruşinau. Iar tiranul aretusienilor ajunsese până la atâta groază şi răutate, încât întrecea pe toţi, chiar şi pe aflătorul şi îndemnătorul răutăţii, pe diavol, îl covârşea.

Și Teodoret zice că aretusienii, văzând puterea cea tare a minunatului şi Sfântului bătrân Marcu, s-au schimbat în blândeţe, minunându-se de răbdarea lui cea atât de mare şi, dezlegându-l, l-au lăsat liber. Apoi, ascultând cuvintele lui cele învăţătoare, au învăţat sfânta credinţă şi s-au făcut cu toţii creştini.

Sf. Chiril diaconul

Iar despre Sfântul Chiril, diaconul, acelaşi Teodoret povesteşte astfel, zicând:

Răutatea cea făcută de elini în Fenicia, cine poate s-o spună fără de lacrimi? Căci în cetatea Iliopolis acel urât neam ce are de hotar Libanul, aducându-şi aminte de Chiril diaconul, care, pe când împărăţea Constantin, aprinzându-se cu dumnezeiască râvnă, pe mulţi idoli ce se cinsteau în acea cetate i-a sfărâmat, nu numai l-au ucis, ci, şi pântecele lui tăindu-l în bucăţi, pe cele dinăuntru au îndrăznit a le muşca cu dinţii de mânie.

Însă nu a fost tăinuită fapta aceea de Atotştiutorul Dumnezeu, ci au luat vrednică pedeapsă pentru răutăţile lor.

Căci, câţi au îndrăznit a face aceea, toţi până la unul au căzut ucişi. Întâi şi-au pierdut limbile, pentru că s-au rănit şi, putrezind în gură, au căzut, iar la sfârşit orbind toţi de vederea ochilor; deci, cu nişte primejdii ca acestea s-a arătat puterea dreptei credinţe celei adevărate. Iar în Ascalon şi în Gaza, cetăţile Palestinei, mai întâi la bărbaţii cei împodobiţi cu cinstea preoţească, apoi şi la femeile şi fecioarele cele sfinţite lui Dumnezeu, spintecându-le pântecele, le-au umplut cu orz şi le-au aruncat la porci spre mâncare.

O muncire fără de omenie ca aceea au făcut. Deci, sfinţilor mucenici li s-au pregătit cununile biruinţei în împărăţia lui Hristos, iar muncitorilor veşnică muncă în iad, care îi va apuca pe ei cu răsplătirea dreaptă a adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Sf Mc Iona și Varahisie

Troparul Sfinţilor Mucenici Iona şi Varahisie şi al celor împreună cu dânşii

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Canon de rugăciune

Troparul Sfinţilor Mucenici Iona şi Varahisie şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Strălucirea Luminii Ce­lei în Trei Sori fiind tot­deauna luminaţi, fericiţilor, luminaţi-mă şi pe mine cu to­tul şi risipiţi întunericul necunoştinţei, ca să laud prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţenie grăind cuvintele cele preasfinţite ale lui Dum­nezeu, aţi înfruntat toată rău­tatea cea lipsită de sfinţenie a prigonitorilor voştri şi păti­mind ca unii plini de sfinţenie, aţi fost preamăriţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împotriva legilor celor păgâneşti, pătimitorilor, aţi pus cu bărbăţie legile dreptei credinţe, răbdând chinurile cele cumpli­te ale celor fărădelege şi după Lege aţi fost încununaţi de Dom­nul, mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prorocul Avacum luminat fiind de Du­hul, munte umbros te-a văzut oarecând pe tine, Maică ce nu ştii de nuntă, din care S-a ară­tat Dumnezeu Întrupat, Cel Ce a acoperit, cu adevărat, ceru­rile cu bunătatea.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire ai luat chip de Om, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea cea dum­nezeiască întărindu-vă, aţi supus prin schimnicie cuge­tul trupului, fericiţilor. Şi pă­timind, aţi biruit pe vrăjmaşul cel netrupesc prin dureri înmul­ţite şi aţi fost încununaţi, după Lege, sfinţilor mucenici.

Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimind pentru Hristos, ai răbdat cu tărie lovirile trupu­lui, preafericite, fiind bătut şi strivit şi întins, Sfinte Iona întru tot fericite împreună vorbitorule cu îngerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind cu putere dum­nezeiască şi înflăcărat de harul Atotfăcătorului Duh, întru tot fericite, cu bărbăţie ai răbdat spânzurările, focul şi biciuirile, Mucenice Varahisie, lăudat fiind de toţi credincioşii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce Singur locuieşte în ceruri în pântecele tău S-a Să­lăşluit, din nespus de multa Sa bunătate, Fecioară şi cu Trup S-a văzut născându-Se din tine. Ci, roagă-L pe Dânsul, Prea­sfântă, să izbăvească pe robii tăi din toate supărările.

Irmosul:

Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire ai luat chip de Om, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Munte Umbrit cu darul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiască cuviinţă, într-un glas să lăudăm pe Sfinţii Mucenici Ilie, Siveit şi pe Aviv, pe Lazăr, pe Marin şi pe Maruta, pe Narsin, pe Sava şi pe Zaniat, pe Varahisie şi pe Iona, care pentru Hristos Dumnezeu au pătimit.

Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În chip cuvios te cinstim pe tine Mucenice Iona; căci, după multe chi­nuri, fiind aruncat în apă îngheţată, ai răbdat cu vitejie, în­călzit adâncul acesteia cu harul lui Dum­nezeu şi ai biruit iarna înşelă­ciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu putere dumnezeiască, Preafericite Varahisie, sufe­rind cu bărbăţie arsurile cele cu plumb, ţi-ai îndreptat pri­virea către Hristos, primind odihnă mântuitoare. Pentru aceasta, te cinstim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De înţelepciunea Duhului umplându-se mucenicii, în chip vădit au biruit pe toţi înţelepţii şi puternicii vrăjmaşilor celor închinători la foc, propovădu­ind numele lui Dumnezeu. Pe care, credincioşilor, cu laudă să-i fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Frumoşi v-aţi arătat, cu ră­nile cele dumnezeieşti, măriţilor mucenici ai Lui Hristos. Pentru aceasta, vindecaţi neîncetat ră­nile oamenilor şi patimile cele nevindecate şi tămăduiţi nepu­tinţele şi bolile cu harul Duhului Sfânt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti, Fecioară, Muntele pe care l-a văzut Proorocul Daniel, din care Piatra Hristos s-a tăiat fără de mână omenească, sfă­râmând idolii şi nimicind semeţiile demonilor; pentru aceasta te mărim.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce ai luminat...

Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunându-te cu Lumina Cea Mare, ca o a doua lu­mină ai fost cunoscut, întune­când poruncile închinătorilor la idoli, dumnezeiescule Iona şi legat fiind cu frânghia, ai dezle­gat toată înşelăciunea cu harul.

Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Greşelile noastre vindecându-le Hristos, de bună voie a fost spânzurat pe Lemnul Crucii din bunătate. Iar Sfântul Varahisie, urmând lui Hristos, este spân­zurat, împodobindu-se cu cin­stita patimă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Frângându-te, Mucenice Iona şi dege­tele tăindu-ţi-se, ai cântat veselindu-te, laudă lui Dumnezeu, Celui Ce te întărea pe tine, prin credinţă, a călca cu trupul pe duşmanii cei fără de trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunându-se de Cel Ce în chip de negrăit S-a născut dintr-însa, Preacurata se înspăimânta şi strigând grăia: cum Te ţin în braţe pe Tine, Fiule, Cel Ce ţii toate?

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este cel ce să ne smulgă din el; socotitu-ne-am ca nişte oi spre junghiere: mântuieşte poporul Tău, Dumnezeul nostru. Că Tu eşti tăria şi îndreptarea celor neputincioşi.

Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când ai pătimit te-a întă­rit pe tine Hristos; căci, smulgându-ţi-se pielea de pe cap, preafericite Iona, ai suferit cu bărbăţie, călcând în picioare capul cel viclean şi mintea cea înşelătoare a şarpelui.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ţi-a rămas netulbu­rată, când limba ţi s-a tăiat, cu­vioase; şi pământul s-a sfinţit cu sângele tău care s-a vărsat, pentru dragostea Celui Ce Şi-a vărsat dumnezeiescul Său Sân­ge pe Cruce.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să lăudăm, credincioşilor, pe Sfinţii Mucenici Ilie şi pe Aviv, pe Narsin şi pe Marin, pe Lazăr, pe Seveit şi pe Maruta, pe Zaniat, pe Sava şi pe Marele Varahisie şi pe Iona, pe bunii biruitori mucenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai palat al lui Dum­nezeu, al Celui Ce împărăteşte peste toate, stăpână; pe Care roagă-L să mă curăţească acum pe mine, cel ce m-am făcut peş­teră tâlharilor celor răi, şi să mă izbăvească, Preacurată.

Irmosul:

Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este cel ce să ne smulgă din el; socotitu-ne-am ca nişte oi spre junghiere: mântuieşte poporul Tău, Dumnezeul nostru. Că Tu eşti tăria şi îndreptarea celor neputincioşi.

 

CONDAC, glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminaţi fiind de Harul Cel adevărat, cu dreaptă credinţă îndreptaţi, în chip luminat, marginile pământului, sfinţiţi­lor şi măriţilor mucenici. Pentru aceasta, cu credinţă, vă fe­ricim pe voi.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Pe tine, Născătoare...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Căutând, înţelepte, numai la Domnul, Cel Ce poate să mântuiască, nu te-ai ars când te-ai unit cu arsurile smoalei, căci ai primit, ca şi cei trei tineri, roua harului celui dumneze­iesc. Pentru aceasta, te lăudăm.

Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu puterea lui Dumnezeu, ai suferit chinuri amarnice, Sfinte Mucenice Iona; şi tăiat fiind cu fierăstrăul, te bucurai, ca şi Isaia odinioară, primind sfârşit fericit şi strigând: Lăudat este Dumnezeul părinţilor şi Preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Dumnezeu cântă vredniciile tale, mucenice, mă­rind îndelungatele tale pătimiri pe care le-ai răbdat şi moartea cea cinstită şi se pleacă înain­tea raclei moaştelor tale, din care ne izvorăsc acum vinde­cări sufleteşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bărbăţie călcând în pi­cioare asupririle cele spinoase ale celui viclean, Mucenice Varahisie, ai răbdat să fii târât şi împuns cu săgeţile cele ascuţite, cântând: Lăudat este Dum­nezeul părinţilor şi Preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndepărtează tu, Preacurată, cu rugăciunile tale cele neador­mite şi cinstite către Dumnezeu, trândăvia care este în mine, Stă­până şi adormirea cea cum­plită şi mă miluieşte pe mine, cel ce cânt: Lăudat este Dum­nezeul părinţilor şi Preaslăvit.

 

Cântarea a 8-a

Irmos:

În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, de podoaba dreptei credinţe mai mult decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vrăjmaşul cel cu cuget viclean năvălind asupra ta cu porniri neoprite, înţeapă cu trestii coastele tale, prea­fericite, legându-te şi împilându-te, zgâriind şi tăind carnea ta şi mucenic arătându-te al Îm­păratului tuturor, Hristos, în­tru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu legăturile tale dezlegi le­găturile cele rele ale închinării la idoli; iar întinzânduţi-se şi zdrobinduţi-se oasele trupului, Mucenice Varahisie, ai zdrobit toată înşelăciunea şi ai făcut-o întocmai ca praful, cântând: Te slăvesc, Hristoase, întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minunându-se de împotrivi­rea ta cea plină de răbdare, chi­nuitorul cel nebun te-a ars pe tine cu băuturi arzătoare, Sfinte Mu­cenice Varahisie, care cântai cu căldură: toate lucrurile, lău­daţi pe Domnul şi-L preaînăl­ţaţi întru toţi vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Jertfe desăvârşite lui Dum­nezeu şi junghieri cu bună mi­reasmă şi prinoase întregi v-aţi adus laolaltă, mucenicilor, stri­gând: Binecuvântaţi, toate lu­crurile, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea omenească, cea zdro­bită prin călcarea poruncii ce­lei de demult, iarăşi ai zidit-o mai presus de fire şi ai îndum­nezeit-o, Preacurată; pentru aceea, cântă Fiului tău: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, de podoaba dreptei credinţe mai mult decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum, te rugăm să stingi cuptorul ispitelor, cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iată, praznicul cel plin de lumină al mucenicilor celor luminoşi a strălucit astăzi, risi­pind norii cei răi ai păcatului şi luminând cu dumnezeiescul Duh cugetele credincioşilor. Pe aces­ta cu osârdie să-L prăznuim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întocmai ca două stele lumi­noase răsărind, luminaţi cu stră­lucirile luptelor voastre toată lumea, Sfinţilor Mucenici Iona şi Înţelepte Varahisie; pentru aceasta şi pe mine, cel ce mă găsesc întru întune­ricul păcatului, luminaţi-mă!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi ai Bisericii v-aţi ară­tat, sprijinind-o pe aceasta ne­clătinată, Sfinte Aviv împreună cu Sfinţii Narsin, cu Marin şi cu Ilie, cu Iona, Seveit şi Lazăr şi cu Zaniat şi Sava, cu Maruta şi Varahisie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Acum, împreună cu îngerii, stând înaintea scaunului slavei întotdeauna, sfinţilor şi pri­mind strălucirea luminii celei în trei sori, ca nişte raze, voi lu­minaţi pe toţi care cu credinţă cinstesc prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre poporul Tău şi spre moştenirea Ta aceasta pe care ai dobândit-o, Doamne, înduplecându-Te prin rugăciunile cele pentru noi ale dumnezeieştii Fecioare, Celei ce Te-a născut; ca să Te slăvim pe Tine ca pe un Stăpân Preaîndurat.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum, te rugăm să stingi cuptorul ispitelor, cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Plini de răbdare aţi suferit chi­nurile muceniceşti şi v-aţi mutat la viaţa cea fără de durere, cu adevărat. Iar acum, cu rugăciu­nile voastre, uşuraţi toată dure­rea celor ce se apropie cu credin­ţă de racla voastră, cei ce sun­teţi mari cu numele; pe care, să­rutând-o cu dragoste, vă fericim.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Ceea ce ai zămislit fără de ardere Focul dumnezeirii şi ai născut fără de sămânţă pe Domnul, Izvorul vieţii, Născă­toare de Dumnezeu, ceea ce eşti plină de har, izbăveşte pe cei ce te măresc pe tine.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Cei ce am dobândit ocrotirea ta, Preacurată şi care am fost izbăviţi din nevoi cu rugăciu­nile tale, cu Crucea Fiului tău întru totul fiind păziţi, după datorie cu toţi pe tine cu dreap­tă credinţă te mărim.

Psalmi

PSALMUL 116

1. Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele;

2. Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

PSALMUL 117

1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

2. Să zică, dar, casa lui Israel, că este bun, că în veac este mila Lui.

3. Să zică, dar, casa lui Aaron, că este bun, că în veac este mila Lui.

4. Să zică, dar, toţi cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui.

5. În necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare.

6. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.

7. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei.

8. Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om.

9. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii.

10. Toate neamurile m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

11. Înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

12. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

13. Împingându-mă m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit.

14. Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire.

15. Glas de bucurie şi de izbăvire în corturile drepţilor: «Dreapta Domnului a făcut putere,

16. Dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut putere!».

17. Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.

18. Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.

19. Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii, intrând în ele voi lăuda pe Domnul.

20. Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

21. Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie spre izbăvire.

22. Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.

23. De la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri.

24. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.

25. O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte!

26. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casa Domnului.

27. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Tocmiţi sărbătoare cu ramuri umbroase, până la coarnele altarului.

28. Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi lăuda; Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi înălţa. Te voi lăuda că m-ai auzit şi ai fost mie spre mântuire.

29. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

PSALMUL 118

1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

2. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,

3. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.

4. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.

5. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!

6. Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.

7. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.

8. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.

9. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.

10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.

11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ție.

12. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

13. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.

14. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia.

15. La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.

16. La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.

17. Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.

18. Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.

19. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.

20. Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.

21. Certat-ai pe cai mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.

22. Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.

23. Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.

24. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.

25. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău.

26. Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale.

27. Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.

28. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale.

29. Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.

30. Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.

31. Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi.

32. Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea.

33. Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea.

34. Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.

35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.

36. Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.

37. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă.

38. Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.

39. Îndepărtează ocara, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.

40. Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.

41. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău,

42. Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.

43. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit,

44. Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.

45. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.

46. Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat.

47. Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.

48. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.

49. Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.

50. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, că cuvântul Tău m-a viat.

51. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut.

52. Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat.

53. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.

54. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.

55. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.

56. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.

57. Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.

58. Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău.

59. Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.

60. Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.

61. Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat.

62. La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.

63. Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.

64. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.

65. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.

66. Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.

67. Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.

68. Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale.

69. Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.

70. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat.

71. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.

72. Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.

73. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.

74. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.

75. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.

76. Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.

77. Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.

78. Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.

79. Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.

80. Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.

81. Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.

82. Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: «Când mă vei mângâia?».

83. Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.

84. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?

85. Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.

86. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă!

87. Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.

88. După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.

89. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în Cer;

90. În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.

91. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ție.

92. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit intru necazul meu.

93. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.

94. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat.

95. Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.

96. La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.

97. Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.

98. Mai mult decât pe vrăjmaşii mei mai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.

99. Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.

100. Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.

101. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.

102. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.

103. Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!

104. Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.

105. Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.

106. Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.

107. Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău.

108. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.

109. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.

110. Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.

111. Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.

112. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire.

113. Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.

114. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.

115. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.

116. Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.

117. Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.

118. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.

119. Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.

120. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut.

121. Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate.

122. Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.

123. Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.

124. Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.

125. Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.

126. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.

127. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.

128. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.

129. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.

130. Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.

131. Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.

132. Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău.

133. Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nicio fărădelege.

134. Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.

135. Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.

136. Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta.

137. Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.

138. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.

139. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.

140. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el.

141. Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.

142. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul.

143. Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.

144. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.

145. Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta.

146. Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.

147. Din zori m-am sculat şi am strigat; întru cuvintele Tale am nădăjduit.

148. Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.

149. Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.

150. Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat.

151. Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.

152. Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.

153. Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.

154. Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.

155. Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat.

156. Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază.

157. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut.

158. Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale.

159. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.

160. Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.

161. Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.

162. Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare.

163. Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.

164. De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.

165. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.

166. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.

167. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.

168. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.

169. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.

170. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.

171. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale.

172. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.

173. Mâna Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.

174. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.

175. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.

176. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.

PSALMUL 119

1. Către Domnul am strigat când m-am necăjit şi m-a auzit.

2. Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană.

3. Ce se va da ţie şi ce vei câştiga de la limba vicleană?

4. Săgeţi ascuţite cu cărbuni aprinşi trase de Cel puternic.

5. Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit, că locuiesc în corturile lui Chedar!

6. Mult a pribegit sufletul meu.

7. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.

PSALMUL 120

1. Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

2. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

3. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzeşte.

4. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzeşte pe Israel.

5. Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta.

6. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea.

7. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.

8. Domnul va păzi intrarea ta și ieşirea ta de acum şi până în veac.