5. /24 MARTIE 2022 - POEZIE
| Dinu Ianculescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, România |
| Decedat | (91 de ani) Frankfurt pe Main, Germania |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Dinu Ianculescu (n. , București, România – d. , Frankfurt pe Main, Germania) a fost un actor și poet român. Actor la Teatrul Național, Teatrul Actorului de Film „C. Nottara”, Teatrul Tineretului, Teatrul Mic, joacă pe scenă și în film timp de 40 de ani; colaborează cu Televiziunea Română la emisiunea „Teleenciclopedia”, fiind personificat ca „vocea de sâmbătă seara”.
BIOGRAFIE
Este fiul Aurorei (născută Vlădescu) și al lui Constantin Ianculescu, inginer. Urmează Liceul „Andrei Șaguna" din Brașov, făcând ultimele trei clase la Liceul „Sf. Sava" din București, pe care îl va absolvi în 1945. În paralel se înscrie la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică, pe care l-a terminat în 1947. Din octombrie 1944 este angajat crainic la Radiodifuziune și actor la Teatrul Nostru (condus de Dina Cocea), apoi, după 1948, la Teatrul Național și la Teatrul Mic. Se stabilește în Germania în 1985, colaborând, din 1986, cu teatrul din Darmstadt și la posturi de radio din Frankfurt și Baden-Baden. A debutat cu versuri la „Universul literar" (1941), apoi a fost selectat în antologia lui George Togan, Ne cheamă Ardealul (1944), primul volum, Argintatul pește și alte poezii, publicându-l abia în 1970.
DOBÂNDIREA SUCCESULUI
Înzestrat cu o voce gravă și având o frazare în care inteligența este contrapunctată de sensibilitate, actorul Ianculescu, remarcabil interpret de poezie, s-a dovedit a fi și un poet de o certă sensibilitate lirică, preocupat îndeosebi de cultivarea formelor clasice. în Argintatul pește..., imaginile și metaforele se înșiruie încă în versuri libere, cenzurate totuși de o meditație sistematizatoare, ce conturează portretul unui poet damnat, conștient de limitele sale (Căzut din Rai). Poetul-actor are obsesia unui spațiu limitat, închis precum scena, răsturnat între cerul albastru și apa care îl reflectă, uneori văzut chiar ca „un măr între două ferestre". Dar și mai obsedantă pentru el este ireversibilitatea timpului, pierduta Euridice, spre care nu poți întoarce privirea decât pedepsit de amintire: „Păstrez șuvița ta de păr, / răsplată, / pentru durerea de-a fi uitat" (Târziu). Tot așa cum, oscilând între scenă și realitate, se naște un ritm dureros între cotidian și etern, între superficialitatea vieții comune și nucleul rar al artei (Fugind din aproape).
Versurile din 41 de sonete (1975) aduc o anume rigoare a dicției în pendularea continuă a gândului sublimat poetic, tinzând spre un echilibru armonios, pentru că arta trebuie să evite și „ceea ce prisosește, și ceea ce e puțin". Poetul îl constrânge pe actor la discreție și la meditație neexhibată. Căci condiția poetului este una a limitei, „pe mal, la îmbinarea apelor", încercând fără răgaz să „lege umbra de lumină", sensibil la metamorfozele vieții omului și a naturii: „Vei pune-n sobă vreascul din pădure / care-a băut cu noi odată soare / și-n flacăra ce va zvoni ușure / vom auzi și ploile pe mare / și vântul cald care suia pe sure." Același timbru elegiac, aceeași propensiune spre linia melodică a spunerii și spre concentrarea discursului sunt vizibile în Rondeluri (1980), carte care definește întru totul un tip de sensibilitate poetică.
OPERE LITERARE
- Argintatul pește și alte poezii(1970)
- 41 de sonete (1975)
- Rondeluri(1980)
- O lumină de cuvinte(1994)
- Ungând, un chip știut, un vis, un timp(2002)
- Cântările Cântării lui Solomon (puse în vers după Biblie)(2008)
În surse germane
- Streiflicht, Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, bilingv, traducere de Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9
FILMOGRAFIE
- Tudor (1963)
- Mihai Viteazul (1971)
- Trandafirul galben (1982)
- Misterele Bucureștilor (1983)
- Fructe de pădure (1983)
- Secretul lui Bachus (1984)
Alexandrei
Vei găsi ascunsă într-o zi
o scrisoare ultimă, amară
c-am plecat cu frunzele-ntr-o doară
prin păduri pe care nu le ştii.
Pune-o pe raftul din cămară
lângă-arome scurse pe tipsii.
Vei găsi ascunsă într-o zi
o scrisoare ultimă, amară.
Şi pe rânduri vremea va stropi
colbul şi parfumele de-afară
şi vechimi cu zgomote de ceară
în dulceaţa fructelor târzii.
Vei găsi ascunsă într-o zi.
violoncenistului Radu Aldulescu
E primăvară şi e frig.
O pasăre cade pe ape
şi nu e nimenea pe-aproape
ca să mă vaiet şi să strig
că moartea trece de prosoape
şi sare dincolo de dig.
E primăvară şi e frig.
O pasăre cade pe ape.
Şi nimeni nu ridică zid
şi timpul nu ne mai încape.
Cu-o mână ne închide pleoape,
cu alta ne aruncă-n vid.
E primăvară şi e frig...
Aşa de albă Doamnă, Domnişoară.
Aşa de tristă în atât sublim.
E bine când începe să te doară
iubirea cărei clipa i-o jertfim.
Se-ncruntă vremea,
timpul e pe fugă
Se-ncruntă vremea, timpul e pe fugă.
Luminile salonului s-au stins.
Vin după voi în spaţiul necuprins.
Pădurile mă cheamă şi mă-ndrugă.
Şi ramurile frunze şi-au întins
pe drumul lung ce-ncepe să mă sugă.
Se-ncruntă vremea, timpul e pe fugă.
Luminine salonului s-au stins.
Şi vrând-nevrând mă simt acuma slugă
aceleia ce-n luptă m-a învins.
Căci aripile-i negre m-au atins
şi-abia mi-ajunge noaptea pentru rugă.
Se-ncruntă vremea, tinmpul e pe fugă.
| Referinte critice: "La Dan Giosu este un simbol multiplu, o cutie magica din care poetul, ca un adevarat prestidigitator, scoate imagini si semnificatii neobisnuite. Bagheta cu care el da semn lucrurilor ascunse sa iasa dinauntrul acestei cutii a Pandorei ia de multe ori tonuri bizare, facind sa apara in fata cititorului obiecte din cele mai neasteptate, nu lipsite totusi de sens. Cititorul familiarizat prea putin cu un anume limbaj liric vede deodata aparind la orizont sunete si culori a caror semnificatie ii scapa. Ele par a veni de undeva dintr-o limba uitata din copilarie: jocul pur." (Nichita Danilov, in voi. Apocalipsa de carton. Ed. Institutul European. 1993) "volumul de «proza fantastica» al lui Dan Giosu imi apare inca drept una din cele mai interesante carti de aceasta factura. () Ceva din gratuitatea visului e transferat asupra «realitatii», aceasta vadindu-se. dintr-o data. ca o «lume ca nelumea»; nonsensul navaleste asupra sensului, punindu-l la indoiala, intr-o disputa neimpacata, in care puterea de a fabula creste libera, regn cu totul nou. delirant si straniu". (Sebastian Dragulanescu. "Timpul", nr. 12/1994) "Cei ce l-au intilnit pe Dan Giosu nu se poate sa nu fi fost uimiti de convingerea sa ca, rostind, recreeaza orice cuvint. Poemele erup. apar la suprafata cu seninatate, dintr-un talent nativ deosebit. «Infantilitatea» este tocmai rara capacitate a autorului de a se juca si bucura cu/prin cuvinte, fara spaima ca au fost deja tocite, golite de semnificatii. Pentru Dan Giosu totul incepe o data cu el. cu vorbele «sale» - pentru ca le simie mereu ale sale. iar nu straine." (Gabriela Gavril, postfata voi. Patratul umbrei. Ed. Cronica. 1995) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu