6. /23 MARTIE 2022 - TEATRU/FILM
| Geo Barton | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 25 martie 1912 Piatra Neamț, România  |
| Decedat | (70 de ani) București, RS România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Geo Barton (n. 25 martie 1912, Piatra Neamț[1] - d. 10 iunie 1982, București) a fost un cunoscut actor român de teatru și film.[2]
BIOGRAFIE
Geo Barton a absolvit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică în 1941, clasa Victor Ion Popa. Studiind Canto cu soprana Maria Snejina, își începe cariera la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” cu spectacolul Bal la Savoy, alături de Colea Răutu, Oszkár Dénes și Rózsi Bársony. Fiind remarcat pentru prezența sa scenică, este chemat de Victor Ion Popa la teatrul său „Muncă și Voie Bună” să joace alături de Maria Mohor și Alexandru Giugaru. Începe o carieră prodigioasă alături de mari nume ale scenei românești: Ion Manu, Simona Bondoc în Institutorii, Elvira Godeanu în Zaza, Marietta Anca în Târgul dragostei (spectacol din repertoriul Teatrului Burgtheater din Viena), George Calboreanu în Frații Karamazov, Marcela Rusu în Pescărușul, Dina Cocea în Păianjenul etc.
După o scurtă perioadă pe scena Teatrului Național din Craiova, din anul 1949 își va continua cariera pe scena Teatrului Giulești (astăzi Odeon), până în anul 1953, când s-a stabilit la Teatrul Național București, teatre în care a continuat să aibă parteneri de excepție: Tanți Cocea, Coca Andronescu, Mimi Botta, Mary Voluntaru, Cella Dima, Irina Răchițeanu, Draga Olteanu, Tamara Buciuceanu, Adela Mărculescu, Carmen Stănescu, Ion Finteșteanu, Marcel Anghelescu, Gheorghe Cozorici, Florin Piersic, Traian Stănescu etc.
A colaborat și cu Burgtheater din Viena.
A debutat în cinematografie în 1949, în filmul Răsună Valea, iar în 1955 avea să se consacre cu filmul Moara cu Noroc, regia Victor Iliu, în rolul lui Lică Sămădăul, desfășurându-și activitatea cinematografică până în 1982, cu ultimul său rol, Papașa, din filmul Secvențe al lui Alexandru Tatos.
DISTINCȚII
A fost distins cu titlul de Artist Emerit în anul 1962,[3] cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și laureat al Premiului de Stat[4].
FILMOGRAFIE
- Răsună valea (1950) - Radu
- Moara cu noroc (1955) - Lică Sămădăul
- Pe răspunderea mea (1956)
- Mândrie (1956)
- Bijuterii de familie (1957)
- Portretul unui necunoscut (1960) - Eduard Comșa
- Nu vreau să mă însor (1961) - dirijorul Petre Grigorescu-Manta
- Darclee (1961)
- Porto-Franco (1961)
- Vară romantică (1961)
- Tudor (1963)
- Partea ta de vină (1963)
- Camera albă (1964)
- Mofturi 1900 (1965)
- Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
- Fantomele se grăbesc (1966)
- Subteranul (1967)
- Dacii (1967) - Attius (Zoltes)
- Columna (1968) - dublaj de voce Traian
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Simpaticul domn R (1969)
- Pentru că se iubesc (1972)
- Frații Jderi (1974) - Manole Jder
- Stejar – extremă urgență (1974)
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Manole Jder
- Secvențe (1982) - Papașa
Film romanesc - La moara cu noroc (1955)
| Tudor Caranfil | |
 Tudor Caranfil în noiembrie 2008. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Galați, România |
| Decedat | (87 de ani)[2] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | critic de film[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Modifică date / text | |
Tudor Caranfil (n. ,[1] Galați, România – d. ,[2] București, România) a fost un critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile [3] și istoric de film român. A urmat Colegiul V.Alecsandri din Galați și ultimul an plus bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din București[4]. A terminat Facultatea de Filosofie în 1957[5], pentru ca ulterior să facă ziaristică la Informația Bucureștiului[6]. Din anii '60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 inițiază „Seara prietenilor filmului”, prima formă a Cinematecii Române.[5]
A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și a fost membru in juriul FIPRESCI. A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film.[5]
A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pe anul 1988 „pentru volumul În căutarea filmului pierdut” (ex aequo cu Olteea Vasilescu).[7]
A fost tatăl regizorului de film Nae Caranfil.
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- Din luptele studentimii democrate, București, Editura tineretului, (1956)
- 7 capodopere ale filmului mut, (1966)
- F. W. Murnau, (1968)
- Contribuții la istoria cinematografiei în România - volum sub redacția lui Ion Cantacuzino, (1971)
- Romanul unui film: "Cetățeanul Kane", (1978, 2008)
- Vîrstele peliculei, vol. 1 (De la "Stropitorul stropit" la "Crucișătorul Potiomkin"), (1982)
- Vîrstele peliculei, vol. 2 (Apogeul filmului tăcut), (1984)
- În căutarea filmului pierdut sau trei "romane" cinematografice, (1988)
- Vîrstele peliculei, vol. 3 (O artă la răscruce), (1990)
- Vârstele peliculei, vol. 4 (Cinematograful sonor își caută specificul), (1998)
- Dicționar de filme românești, (2002)
- Dicționar universal de filme, (2002, 2003, 2008).
- Pe aripile vântului, (2003)
- Istoria cinematografiei în capodopere: De la "Cântărețul de jazz" la "Luminile orașului" (1927-1931), Editura Polirom, 2010
- Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Editura Polirom, 2013
Emisiuni de televiziune[modificare | modificare sursă]
- Traveling peste timp, (1971-1973)
- Vîrstele peliculei, (1973-?)
- Istoria unei capodopere
- Dicționar cinematografic, (1980-1984)
- Telefilmoteca de aur, (1984-?)
- Amfiteatrul artelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu