1. /26 APRILIE 2022 - ISTORIE PE ZILE> Evenimente< Na;teri

EVENIMENTE

1986: S–a produs accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl. În fotografie reactorul nr. 4 în 2007.

• 1775: În urma convenției încheiate între Imperiul Otoman și Austria, Bucovina intră în componența Imperiului Habsburgic.
• 1877: Ca urmare a bombardării orașelor românești de la Dunăre de către artileria turcă, armata română deschide focul asupra Vidinului.
• 1902: S–a înființat "Fotbal Club Timișoara". Peste câțiva ani se va transforma în Clubul Atletic Timișoara.
• 1913: A fost semnat, la Petersburg, un protocol prin care Bulgaria a cedat României orașul Silistra și câteva mici teritorii în sudul Dobrogei (26 aprile/9 mai).
• 1920: La Cluj este înființat primul institut speologic din lume.
• 1923: Ducele de York (viitorul rege George al VI-lea al Regatului Unit) se căsătorește cu Lady Elizabeth Bowes-Lyon la Westminster Abbey.
• 1925: Paul von Hindenburg îl învinge pe Wilhelm Marx în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale germane și devine primul șef de stat al Republicii de la Weimar ales direct.
• 1931: New York, a avut loc prima emisiune televizată, experimental: protagonista emisiunii a fost actrița Fay Marbe.
• 1933: S-a înființat Gestapo, poliția secretă a Germaniei naziste.
• 1937: Războiul Civil Spaniol: Bombardarea orașului Guernica de către aviația germană.
• 1945: A fost adoptată Carta Națiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945).
• 1954: Are loc Conferința de la Geneva cu scopul de a restabilirea păcii în Indochina și în Coreea.
• 1964: Oficialii statelor africane Tanganika și Zanzibar și-au dat mâna pentru a forma un nou stat, Tanzania.
• 1976: Decernarea premiului "Pomme d'or" al Federației internaționale a ziariștilor și scriitorilor de turism (FIJET), zonei turistice Bucovina din România.
• 1986: S–a produs accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, aflată la 200 km de Kiev.
• 1992: Regele Mihai efectuează prima vizită în România după 1989; a fost primit cu entuziasm la București.
• 1993: Curtea Constituțională a decis că Academia Română are competența de a stabili normele ortografice ale limbii române. Are loc revenirea la grafia cu litera „â” în loc de „î”, în anumite poziții din cuvânt și la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteți” în loc de „sînt, sîntem, sînteți”.
• 2005: Răpitorii celor trei jurnaliști români au prelungit pînă pe 27 aprilie, la ora 18.00, ultimatumul dat autorităților române cu privire la retragerea trupelor din Irak.

NAȘTERI

Marcus Aurelius, împărat roman

• 121: Marcus Aurelius, împărat roman (d. 180)
• 1573: Maria de Medici, regină a Franței, a doua soție a lui Henric al IV-lea (d. 1642)
• 1648: Pedro al II-lea (26 aprilie 1648 – 9 decembrie 1706), a fost regent (1668–1683) și al 23-lea (sau 24-lea potrivit unor istoricii) rege al Portugaliei (1683–1706).  

  Pedro al II-lea
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1648 Palatul Ribeira, Lisabona, Portugalia
  Decedat	9 decembrie 1706 (58 de ani) Palatul Regal din Cintra, Portugalia
  Înmormântat	Monastery of São Vicente de Fora[*]
  Părinți	Ioan al IV-lea al Portugaliei Luisa de Guzman
  Frați și surori	Teodósio, Prince of Brazil[*] Afonso al VI-lea al Portugaliei Ecaterina de Braganza Joana, Princess of Beira[*]
  Căsătorit cu	Maria Francisca de Nemours Maria Sofia de Neuburg
  Copii	Isabel Luísa, Prințesă de Beira Ioan al V-lea Francisco, Duce de Beja António Manuel Francisca
  Cetățenie	Portugalia
  Religie	Biserica Catolică catolicism
  Ocupație	monarh
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Bragança
  Rege al Portugaliei
  Domnie	6 noiembrie 1683—9 decembrie 1706
  Încoronare	15 noiembrie 1657, Lisabona
  Predecesor	Afonso al VI-lea
  Succesor	Ioan al V-lea

• 1655: Rinaldo d'Este (26 aprilie 1655 – 26 octombrie 1737) a fost Duce de Modena și Reggio din 1695 până la moartea sa. A fost succedat de fiul său. Născut la Palatul Ducal din Modena, a fost singurul fiu din cea de-a treia căsătorie a lui Francesco I d'Este, Duce de Modena. Mama lui a fost Lucrezia Barberini, fiica lui Taddeo Barberini și Anna Colonna.
  Creat cardinal în 1686, el a părăsit cariera ecleziastică în 1694 pentru a-i succeda ca duce nepotului său, Francesco al II-lea. S-a căsătorit cu Prințesa Charlotte Felicitas de Brunswick-Lüneburg (1671–1710), fiica cea mare a lui Johann Friedrich, Duce de Brunswick-Lüneburg. A sperat că această căsătorie cu o prințesă germană i-ar oferi sprijinul de la diverse case regale germane, inclusiv al Habsburgilor, care erau rude de sânge cu soția sa.
  Rinaldo s-a căsătorit cu Charlotte la Modena la 11 februarie 1696. În ciuda problemelor financiare ale Modenei, nunta a fost extravagantă. S-a comandat artistului Marcantonio Franceschini să picteze o cameră, Salone d'onore la palatul ducal în onoarea acestei căsătorii.
  Charlotte a murit la palatul ducal din Modena după nașterea celui de-al șaptelea copil, o fiică, în septembrie 1710. De asemenea, copilul a murit.
  Prima acțiune a lui Rinaldo în calitate de Duce a fost să reducă prețul la cereale și să îmbunătățească condițiile de viață ale țăranilor.
  La izbucnirea Războiul Succesiunii Spaniole (1702), el a declarat neutralitatea, dar acest lucru nu a împiedicat trupele franceze să captureze Modena. Ducele a fost forțat să plece la Bologna. În 1707, după un lung asediu, la care Rinaldo a luat parte, trupele germane au alungat pe francezi din capitala sa. În tratatul de pace rezultat, Rinaldo a dobândit ducatul de Mirandola, dar a pierdut Comacchio. În 1721, el a încercat să stabilească relații mai prietenoase cu Franța, prin căsătoria fiului său Francesco cu Charlotte Aglae d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléans, Duce de Orléans, regentul Franței în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea.
  Charlotte Aglaé a primit o zestre imensă de 1,8 milioane de livre, din care jumătate a fost contribuția în numele tânărului rege Ludovic al XV-lea. Din țara sa adoptivă, Charlotte Aglaé a primit un trusou format din diamante și portrete cu viitorul ei soț. Cu toate acestea, mariajul s-a dovedit problematic, în principal din cauza comportamentului imoral al noii sale nore. Pentru a păstra pacea la curte, Rinaldo a trebuit să le construiască lor o reședință separată la Rivalta.
  De asemenea, a eșuat în încercarea de a obține Ducat de Parma prin căsătoria fiicei sale, Enrichetta, cu Antonio Farnese, Duce de Parma. În cazul în care ducele murea fără moștenitori, Elisabeta Farnese, regina Spaniei, a achiziționat ducatul pentru fiul ei, Carlos al Spaniei, un membru al Casei de Bourbon.
  Rinaldo a fost succedat de fiul său Francesco. 

  DESCENDENȚI

1. Benedetta Maria Ernesta d'Este (18 august 1697–16 septembrie 1777) a murit celibatară;
2. Francesco d'Este (2 iulie 1698–22 februarie 1780) viitorul Duce de Modena; s-a căsătorit cu Charlotte Aglaé d'Orléans și a avut copii;
3. Amalia Giuseppina d'Este (28 iulie 1699–5 iulie 1778) s-a căsătorit cu marchizul de Villeneuf, nu a avut copii;
4. Gian Federico d'Este (1 septembrie 1700–24 aprilie 1727)
5. Enrichetta d'Este (27 mai 1702–30 ianuarie 1777) s-a căsătorit cu Antonio Farnese, Duce de Parma cu care nu a avut copii; s-a căsătorit cu Leopold, Landgraf de Hesse-Darmstadt, cu care a avut copii
6. Clemente d'Este (20 aprilie 1708–23 aprilie 1708) a murit la 3 zile
7. X d'Este (septembrie 1710), a murit la naștere
8. Rinaldo de Reggio, Cavaler de Reggio.

• Rinaldo
  Duce de Modena
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1655 Palatul Ducal din Modena
  Decedat	26 octombrie 1737 (82 de ani) Palatul Ducal din Modena
  Părinți	Francesco I d'Este, Duce de Modena Lucrezia Barberini[*]
  Frați și surori	Almerico d'Este[*] Alfonso al IV-lea d'Este, Duce de Modena Eleonora d'Este[*] Maria d'Este[*] Isabella d'Este, Duchess of Parma[*]
  Căsătorit cu	Charlotte de Brunswick-Lüneburg
  Copii	Francesco, Duce de Modena Enrichetta, Ducesă de Parma
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	preot catolic[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	House of Este[*]
  Duce de Modena
  Domnie	1695 - 1737
  Predecesor	Francesco II
  Succesor	Francesco III

• 1721: Prințul William Augustus (26 aprilie 1721[S.N.] – 31 octombrie 1765), a fost fiul cel mic al regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Carolina de Ansbach. A fost Duce de Cumberland din 1726.  

  Prințul William
  Duce de Cumberland
  Portret de Sir Joshua Reynolds, 1758
  Date personale
  Nume la naștere	William Augustus
  Născut	26 aprilie 1721 Casa Leicester, Londra
  Decedat	31 octombrie 1765 (44 de ani) Londra
  Înmormântat	Westminster Abbey, Londra
  Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
  Frați și surori	Prințesa Caroline a Marii Britanii Prințesa Mary a Marii Britanii Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Prințesa Amelia a Marii Britanii Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*] Frederick, Prinț de Wales Prințul George William al Marii Britanii
  Cetățenie	Regatul Marii Britanii
  Ocupație	ofițer
  Activitate
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Hanovra
  Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[

• 1740: Jean-Jacques Paulet (n. 26 aprilie 1740, Anduze – d. 4 august 1826, Fontainebleau) a fost un medic, botanist și micolog precum acuarelist și gravor francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Paulet. Paulet a absolvit mai întâi colegiul din Alès și după acea facultatea de medicină la Universitatea din Montpellier, unde a promovat deja la vârsta de 24 de ani (1 martie 1764). Apoi s-a mutat la Paris pentru a practica dar, de asemenea, s-a preocupat cu cercetări privind diverse boli, inclusiv celor pe acest timp letale, variola și ergotismul. În acest context a scris mai multe cărți care au făcut senzație, prima deja în anul 1765: Histoire de la petite vérole, avec les moyens d’en préserver les enfants (în română: „Istoria variolei, cu mijloacele de a proteja copiii”) în două volume, în care a fost cuprinsă și traducerea lucrării marelui medic egiptean din secolul al IX-lea (respectiv al X-lea) Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (865-925). Trei an mai târziu a completat această lucrare prin publicarea de două cărți, una, în care a demonstrat posibilitatea păstrării unui întreg popor de această boală, alta despre secretul medicinei - prezervația împotriva variolei, urmărite de mai multe alte cu această tematică.^[1]
  

  Paulet-Ascomycota
  În 1776, a inițiat publicarea jurnalul medicinal Gazette de sante (apoi preluat, din 1804, de Marie de Saint-Ursin (1763-1818).^[2] Tot în 1776, Paulet a publicat cercetările sale istorice și fizice privind bolile epizootice. Lucrările lui despre ergotism au fost publicate în Memoriile Academiei de Medicină alături de cele ale lui Henri Alexandre Tessier (1741-1837) și Charles Jacques Saillant (1747-1814). Savantul a devenit de asemenea cunoscut pentru opoziția sa împotriva magnetismului animal în L’Antimagnétisme, ou origine, progrès, décadence, renouvellement et réfutation du magnétisme animal (în română: „Antimagnetismul sau originea, progresul, degradarea, reînnoirea și dezmințirea magnetismului animal”), (Londra, 1784 tradus în limba germană în 1788), fiind un adversar rezolut lui Franz Anton Mesmer și un suporter înfocat al inoculației ^[3][4]
  

  Paulet - Ramaria
  Mai departe, Paulet s-a interesat pentru botanică precum micologie. Astfel a publicat între 1790 și 1793 marea sa operă Traité des champignons (în română: „Tratat despre ciuperci”) în două volume, pe aproape 600 de pagini și cu 227 de plăci gravate și colorate. În aceste cărți a descris ciuperci comestibile și otrăvitoare precum efectele acestora pentru diversele animale și om, ele fiind văzute până în prezent fundamentale pentru determinarea grupurilor de bureți. Această operă a fost completată, în 1791, de Fugorsarum plantarum tabulae. A mai scris alte două cărți celebre în domeniul botanicii: revizuirea lucrării lui John Stackhouse (1742–1819) despre genurile de plante descrise de Teofrast (1816) și despre „Flora și fauna” a lui Virgiliu (1824). După ce a devenit medic regal la castelul din Fontainebleau, a mai publicat în 1805 un mic tratat referitor la mușcătura Viperei aspis de acolo și, în 1815, o revizuire a istoriei medicinei în 5 volume a lui Kurt Sprengel (Versuch einer pragmatischen Geschichte der Arzneikunde).^[1][3]
  În ziua de 22 octombrie 1821, savantul a fost ales corespondent al „Academiei de Științe” în secțiunea medicină și chirurgie.  

  Jean-Jacques Paulet
  Jean-Jacques Paulet
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1740 Anduze
  Decedat	4 august 1826 (86 de ani) Fontainebleau
  Naționalitate	franceză
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	medic, biolog, botanist, micolog, acuarelist și gravor

• 1782: Maria Amalia Teresa a celor Două Sicilii (26 aprilie 1782 – 24 martie 1866) a fost regină a Franței ca soție a regelui Ludovic-Filip. Prințesa Maria Amalia s-a născut la 26 aprilie 1782 la Palatul Caserta în afara Neapolelui, Italia. Părinții ei erau regele Neapolelui și Siciliei, Ferdinand al IV-lea și soția lui, fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei, Maria Carolina.
  Sora mamei sale, Maria Antoaneta, era regină a Franței în momentul nașterii sale.
  Frații ei au fost: Prințul Carlo, Duce de Calabria, care a murit de variolă^[1] în 1778; viitorul rege Francisc și Prințul Leopold, Prinț de Salerno.
  Surorile ei au fost: împărătesa Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, Maria Cristina, regină a Sardiniei și Prințesa de Asturia.
  Ca tânără prințesă italiană a fost educată în tradiția catolică. Mama ei, Maria Carolina, a încercat să facă parte din viața fiicei ei, așa cum anterior, faimoasa ei mamă, Maria Tereza a Austriei, a încercat să facă.^[1] Încă de când era mică, mama și mătușa sa Maria Antoaneta au aranjat pentru ea logodna cu fiul Mariei Antoaneta, viitorul rege al Franței. În tot acest timp, mama ei a încurajat-o să-și amintească că într-o zi va fi regină. ^[2] În mod tragic, logodnicul a murit în 1789.^[3]
  La izbucnirea Revoluției Franceze în 1789 curtea napolitană nu a fost ostilă mișcării. Când monarhia franceză a fost abolită și mătușa și unchiul ei au fost executați, părinții ei s-au alăturat Primei Coaliții împotriva Franței în 1793. Deși s-a semnat pacea cu Franța în 1796, în 1798 conflictul era acerb. S-a decis ca familia regală să fugă în Regatul Siciliei. Familia a plecat din Napoli la 21 decembrie 1798 la bordul navei regale britanice HMS Vanguard, care a fost la rândul său protejat de alte două nave de război napolitane.
  La bordul navei, fratele ei mai mic, Albert, a murit de epuizare în ziua de Crăciun la vârsta de 6 ani.^[1] A fost înmormântat la Palermo imediat ce familia a ajuns aici. Maria Amalia a fost forțată să-și părăsească casa la vârsta de 18 ani și să petreacă următorii ani în diferite locuințe regale pentru a scăpa de vremurile tulburi din Italia. 
  Regina Maria Amalia a Franței cu cei doi copii mai mici, Henry de Orleans, Duce de Aumale (1822) și Antoine de Orleans, Duce de Montpensier (1824).
  În timpul călătoriilor și-a întâlnit viitorul soț, Ludovic Filip d'Orléans, de asemenea forțat să părăsească Franța în timpul complicațiilor politice ale Revoluției Franceze. Tatăl lui Ludovic-Filip fusese ghilotinat în timpul Revoluției deși el fusese un susținător al acesteia.^[4]
  Cei doi s-au căsătorit în 1809, la trei ani după ce s-au întâlnit iar Maria Amalia a devenit Ducesă de Orléans. Înainte ca soțul ei să ajungă la putere, Maria Amalia și soțul ei au trebuit să facă față problemei persistente a banilor, datorită faptului că nu aveau alt venit în afară de ce au primit de la Coroana engleză.^[5]
  În 1830, ca urmare a Revoluției din Iulie, Ludovic-Filip a devenit rege al Franței. Maria Amalia nu a jucat un rol activ în viața politică. Copii: 
• Ferdinand-Philippe d'Orléans (3 septembrie 1810–1842) căsătorit cu Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
• Louise d'Orléans (3 aprilie 1812–1850), căsătorită cu Leopold I al Belgiei
• Marie d'Orléans (12 aprilie 1813–1839), căsătorită cu Ducele Alexandru de Württemberg (1804–1881)
• Louis d'Orléans, Duce de Nemours (25 octombrie 1814–1896), căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary
• Françoise d'Orléans (28 martie 1816–1818)
• Clémentine d'Orléans (3 iunie 1817–1907), căsătorită cu August de Saxa-Coburg-Kohary
• François d'Orléans, Prinț de Joinville (14 august 1818–1900), căsătorit cu Francisca a Braziliei
• Charles, Duce de Penthièvre (1 ianuarie 1820–1828)
• Henri d'Orléans, Duce de Aumale (16 iunie 1822–1897), căsătorit cu Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii
• Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (31 iulie 1824–1890), căsătorit cu Luisa Fernanda a Spaniei  După ce soțul ei a fost forțat să demisioneze în evenimentele extrem de turbulente ale Revoluției de la 1848, familia regală a fugit în Anglia. Ludovic-Filip a murit doi ani mai târziu. După moartea soțului ei, Maria Amalia a continuat să trăiască în Anglia, unde participa la liturghie în fiecare zi.^[6] Regina Maria Amalia a murit la 24 martie 1866 la aproape 84 de ani.^[7] Conform dorinței ei, a fost îmbrăcată cu rochia pe care o purta în 1848 când ea și soțul ei au părăsit Franța.  

  Maria Amalia a celor Două Sicilii
  Regină a Franței
  Regina Maria Amalia, pictură de Franz Xaver Winterhalter, 1842
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Amalia Teresa di Borbone
  Născută	26 aprilie 1782 Palatul Caserta, Italia
  Decedată	24 martie 1866 (83 de ani) Claremont, Surrey, Anglia
  Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
  Cauza decesului	boală
  Părinți	Ferdinand I al celor Două Sicilii Maria Carolina a Austriei
  Frați și surori	Maria Isabelle of Naples and Sicily[*] Maria Henrietta of Naples and Sicily[*] Maria Anna of Naples and Sicily[*] Princess Maria Cristina Amelia of Naples and Sicily[*] Maria Clotilde of Naples and Sicily[*] Maria Teresa a celor Două Sicilii Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia Prințesa Luisa a celor Două Sicilii Maria Christina a celor Două Sicilii Francisc I al celor Două Sicilii Carlo, Duke of Calabria[*] Prince Gennaro of Naples and Sicily[*] Prince Giuseppe of Naples and Sicily[*] Prince Alberto of Naples and Sicily[*] Leopold, Prinț de Salerno Francisca van Orléans[*]
  Căsătorită cu	Ludovic-Filip al Franței
  Copii	Ferdinand-Filip, Prinț Regal Louise-Marie, regină a Belgiei Prințesa Marie Prințul Louis, Duce de Nemours Clémentine, Prințesă de Kohary François, Prinț de Joinville Prințul Henri, Duce de Aumale Prințul Antoine, Duce de Montpensier
  Cetățenie	Franța
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	politiciană
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Orléans Casa de Bourbon
  Domnie
  Domnie	9 august 1830 – 24 februarie 1848

• 1798: Ferdinand Victor Eugene Delacroix, pictor francez (d. 1863)
• 1822: Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două SIcilii^[1] (26 aprilie 1822 - 6 decembrie 1869) a fost prințesă de Bourbon-Două Sicilii prin naștere și prințesă a Casei de Orléans prin căsătoria cu Prințul Henri de Orléans, Duce de Aumale.
  Maria Carolina a fost fiica lui Leopold, Prinț de Salerno și a soției lui, Arhiducesa Maria Clementina de Austria, fiica lui Francisc al II-lea, Împărat Roman.  

  Prințesa Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii
  Ducesă de Aumale
  Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Carolina Augusta
  Născută	26 aprilie 1822 Viena, Imperiul austriac
  Decedată	6 decembrie 1869 (47 de ani) Twickenham, Londra, Anglia
  Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
  Părinți	Leopold, Prinț de Salerno Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno
  Căsătorită cu	Prințul Henri, Duce de Aumale
  Copii	Louis Philippe, Prinț de Condé François Louis, Duce de Guise
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii Casa de Orléans

• 1841: Wilhelm Scherer, critic și filolog austriac (d. 1886)
• 1849: Felix Klein, matematician german (d. 1925)
• 1859: Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (rusă Великий князь Никола́й Миха́йлович; 26 aprilie 1859 – 28 ianuarie 1919), a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.
  Un om de știință și un istoric eminent, Marele Duce Nicolai a adus multe contribuții valoroase la studiul istoriei ruse în timpul domniei Țarului Alexandru I al Rusiei. Lucrările sale, publicate în rusă și franceză au inclus: documente diplomatice ale Țarului Alexandru I și Napoleon; viața prietenului Țarului Alexandru, Paul Stroganov și studii biografice ale lui Alexandru I și a soției lui, Elisabeta Alexeievna.
  A fost doctor honoris causa în istorie și filozofie al Universității din Berlin, doctor honoris causa în istorie al Universității din Moscova, președinte al Societății istorice imperiale (1909)^[1],președinte al Societății de pomicultură și președinte al Societății geografice ruse (1892).
  În ultima parte a domniei lui Nicoale al II-lea a căzut în dizgrație din cauza faptului că împărăteasei Alexandra nu-i plăceau părerile lui liberale. Pe măsură ce situația politică din Rusia s-a înrăutățit, el a cerut Țarului să pună în aplicare reformele și chiar a participat la discuțiile privind o lovitură de palat. După căderea monarhiei, a fost exilat la Vologda. A fost luat prizonier de bolșevici la Petrograd și ucis împreună cu Marele Duce George Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.  

  Marele Duce Nicolai Mihailovici
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1859 Tsarskoye Selo, Imperiul Rus
  Decedat	28 ianuarie 1919 (59 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
  Cauza decesului	execuție de către un pluton de execuție
  Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
  Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
  Cetățenie	Imperiul Rus
  Ocupație	istoric lepidopterolog[*] personal militar[*] entomolog[*] istorie
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

• 1865: Akseli Gallen-Kallela (n. 26 aprilie 1865,^{[3][4][5][6][7][8]} Pori, Finlanda^[7] – d. 7 martie 1931,^{[3][4][9][5][6][7][8]} Stockholm, Suedia) a fost un pictor și grafician finlandez. Este celebru pentru ilustrațiile la epopeea națională Kalevala, ilustrațiile sale fiind considerate foarte importante pentru definirea identității naționale finlandeze. Există un muzeu care-i poartă numele în Espoo, Finlanda. Akseli s-a născut Axél Waldemar Gallén în Pori (în suedeză, Björneborg), Finlanda, unde tatăl său, Peter Gallén, a lucrat ca avocat și șef de poliție. La vârsta de 11 ani, a fost trimis Helsinki ca să studieze la o școală de gramatică pentru că tatăl său se opusese categoric ideii ca fiul său să devină un pictor. După decesul tatălui, în 1879, Gallen-Kallela a început studierea desenului la Societatea de artă finlandeză.  

  Akseli Gallen-Kallela
  Akseli Gallen-Kallela
  Date personale
  Nume la naștere	Axel Waldemar Gallén[2]
  Născut	26 aprilie 1865[3][4][5][6][7][8]  Pori, Finlanda[7]
  Decedat	7 martie 1931 (65 de ani)[3][4][9][5][6][7][8]  Stockholm, Suedia
  Înmormântat	Hietaniemi cemetery[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
  Căsătorit cu	Mary Gallen-Kallela[*]
  Număr de copii	3
  Copii	Kirsti Gallén-Kallela[*] Jorma Gallen-Kallela[*]
  Cetățenie	Finlanda
  Etnie	suedezii din Finlanda[*]
  Ocupație	pictor gravor[*] ilustrator[*] arhitect designer
  Activitate
  Domeniu artistic	pictură
  Studii	Academia Julian, Svenska normallyceum[*], Academy of Fine Arts of Helsinki[*]
  Pregătire	Carl Jahn[*], Fredrik Ahlstedt[*], Adolf von Becker[*], Fernand Cormon[*], Sigfrid Keinänen[*][1]
  Profesor pentru	Alpo Sailo[*], Vera Meyerson[*]
  Mișcare artistică	romantism, simbolism
  Opere importante	The Artist's Mother[*], Lemminkäinen's Mother[*], The Defense of the Sampo[*]
  Premii	Legiunea de onoare Ducat Prize[*] (1888) Redobândirea morii sacre Sampo de către Vainamoinen, ilustrare din Kalevala.

• 1879: Sir Owen Willans Richardson (n. 26 aprilie 1879,^{[4][5][6][7][8]} Dewsbury, Regatul Unit^[9] – d. 15 februarie 1959,^{[4][9][5][6][7][8]} Alton, Hampshire, Regatul Unit) a fost un fizician britanic, profesor la Universitatea Princeton între 1906 și 1913, și deținător al Premiului Nobel pentru fizică în 1928 "pentru munca sa în cadrul domeniului termoionilor și în special pentru descoperirea efectului care îi poartă numele en efectul Richardson".  

  Owen Willans Richardson
  Owen Willans Richardson
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1879[4][5][6][7][8]  Dewsbury, Regatul Unit[9]
  Decedat	15 februarie 1959 (79 de ani)[4][9][5][6][7][8]  Alton, Hampshire, Regatul Unit
  Înmormântat	Brookwood Cemetery[*]
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	fizician profesor universitar[*] fizician teoretician[*]
  Activitate
  Domeniu	fizică
  Instituție	Universitatea Princeton King's College
  Alma Mater	Trinity College
  Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Regală Suedeză de Științe Academia de Științe din Berlin American Philosophical Society[*][1]
  Conducător de doctorat	Joseph John Thomson
  Doctoranzi	Karl Taylor Compton[*]
  Premii	Membru al Societății Regale[*] Royal Medal (1930) Premiul Nobel pentru Fizică (1928)[2][3] Medalia Hughes[*] (1920)

• 1889: Ludwig Wittgenstein, filosof englez de origine austriacă (d. 1951)
• 1894: Rudolf Hess, politician german nazist (d. 1987)
• 1898: Vicente Aleixandre, poet spaniol, distins cu Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1977 (d. 1984)
• 1900: Charles Francis Richter, fizician și seismolog american (d. 1985)
• 1912: Dumitru Pavlovici (n. 26 aprilie 1912 – d. 28 septembrie 1993) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța).
• 1912: Alfred Elton van Vogt (n. 26 aprilie 1912; d. 26 ianuarie 2000) a fost un autor de science fiction de origine canadiană, considerat de unii ca fiind cel mai popular și complex^[2] scriitor de science fiction de la mijlocul secolului XX: "Epoca de Aur" a genului. Van Vogt s-a născut într-o fermă din Edenburg, o comunitate de ruși menoniți situată la est de Gretna, Manitoba, Canada. Până când a împlinit patru ani, van Vogt și familia lui au folosit acasă doar un dialect neerlandez.^[3] Tatăl lui Van Vogt, un avocat, s-a mutat cu familia sa de mai multe ori, lucru dezagreat de fiul său, care remarca ulterior:

  „Copilăria a fost o perioadă îngrozitoare. Eram ca un vas fără ancoră care e dus de furtună prin întuneric. Mereu și mereu, căutam un adăpost, doar pentru a fi din nou obligat să caut altul.^[3]”

  După ce și-a început cariera scriitoricească colaborând cu reviste pulp de "confesiuni adevărate" cum ar fi True Story, van Vogt a decis să treacă la ceva ce îi plăcea, science fiction-ul.^[4]
  Prima povestire SF publicată, "Black Destroyer" (Astounding Science Fiction, iulie 1939), a fost inspirată de Voyage of the Beagle de Charles Darwin.^[5] Povestea descrie o formă de viață extraterestră fioroasă, carnivoră, care vânează echipajul unei nave spațiale de explorare. A fost povestea ilustrată pe coperta ^[6] numărului respectiv din Astounding, fiind descrisă uneori ca deschizătoarea "Epocii de Aur" a science fiction-ului.^[7] Povestirea a servit ca sursă de inspirație pentru numeroase filme SF.^{[note 1]} În 1950, împreună cu "War of Nerves" (1950), "Discord in Scarlet" (1939) și "M33 in Andromeda" (1943) a format romanul Odiseea navei Space Beagle (1950).
  În 1941, van Vogt a decis să devină sciitor full-time, părăsindu-și slujba de la Departamentul de Apărare Națională. Foarte prolific timp de câțiva ani, van Vogt a scris o serie de povestiri. În anii '50, multe dintre ele au fost „aranjate" pentru a putea fi puse laolaltă în cadrul unor romane. Când au fost alăturate povestiri legate între ele (de ex. Războiul împotriva rulilor), rezultatul a fost un succes. Când nu (de ex. Quest for the Future), povestirile disparate aruncate laolaltă au dus la o intrigă lipsită de coerență.
  Unul dintre cele mai cunoscute romane din această perioadă este Slan, serializat inițial în Astounding Science Fiction (septembrie - decembrie 1940). Folosindu una dintre temele care va deveni usuală pentru van Vogt, se povestește istoria unui supraom de 9 ani care trăiește într-o lume în care semenii săi sunt uciși de Homo sapiens. În 1944, van Vogt s-a mutat în Hollywood, California, loc în care scrierile sale au căpătat o nouă dimensiune după Al Doilea Război Mondial. Van Vogt a fost întotdeauna interesat de ideea unor sisteme de cunoaștere atotcuprinzătoare (similar meta-sistemelor actuale) - personajele din prima lui povestire folosesc un sistem numit 'Nexialism' pentru a analiza comportamentul extraterestru - și de semantica generală a lui Alfred Korzybski.
  Pornind de la aceste concepte, van Vogt a scris trei romane: Lumea non-A și Jucătorii non-A în anii '40 și Sfârșitul non-A în anii '80. Non-A, sau logica non-aristoteliană se referă la capacitatea de a folosi intuiția și logica intuitivă în locul deducției logice, reflexive, condiționate.
  Van Vogt a fost afectat de revelația politicilor de stat totalitariste care au apărut după Al Doilea Război Mondial. El a scris un roman mainstream a cărui acțiune se petrece în China comunistă, The Violent Man (1962), susținând că, pentru cercetările făcute la scrierea cărții, a citit 100 de cărți despre China. În această carte a încorporat viziunea sa asupra "tipului bărbaților violenți", pe care îi descrie ca "bărbați care trebuie să aibă dreptate", bărbați care „atrag imediat femeile" și despre care spune că sunt oamenii care "conduc lumea".
  În același timp, în ficțiunile sale, van Vogt a fost atras de monarhia absolută ca formă de guvernământ.^[8] Așa s-a întâmplat, de exemplu, în seria Arsenalele din Isher, seria Mixed Men și în povestiri ca "Heir Apparent", al cărei protagonist este descris ca un "dictator benevol".
  Van Vogt și-a sistematizat metoda de scris, folosind scene de aproximativ 800 de cuvinte acolo unde apărea o nouă complicație sau se rezolva ceva. Câteva dintre povestirile sale pun accentul pe rezolvările temporale, aceasta fiind o temă preferată a autorului. El a declarat că și-a însușit multe dintre tehnicile sale de scriere din trei cărți: "Narrative Technique" de Thomas Uzzell și "The Only Two Ways to Write a Story" plus "Twenty Problems of the Short-Story Writer", ambele de John Gallishaw.^[9]
  Conform declarațiilor sale, multe dintre idei i-au venit în vis. De-a lungul vieții sale de scriitor a avut grijă să fie trezit din somn la fiecare 90 de minute, pentru a-și nota visele.^[10]
  În anii '50, van Vogt s-a implicat pentru scurtă vreme în proiectele de dianetică ale lui L. Ron Hubbard. Van Vogt a lucrat în Los Angeles în cadrul unui precursor al bisericii scientologice a lui Hubbard, înainte de a se înstrăina de el și de metodele sale. Pentru câțiva ani s-a oprit din scris, susținând că este hărțuit și intimidat de acoliții lui Hubbard. În această perioadă s-a limitat la revizuirea povestirilor vechi, pentru a le pune laolaltă și a le transforma în romane: Star Cluster (1952), Războiul împotriva rulilor (1959), Bestia (1963) și cele două romane din ciclul "Linn", inspirate (ca și seria Fundației a lui Asimov) de căderea imperiului roman. În anii '60 a revenit la scris, în special la invitația lui Frederik Pohl, rămânând la Hollywood împreună cu a doua soție, Lydia Bereginsky, care a avut grijă de el până la moarte. În ultima parte a vieții, romanele sale au fost concepute și scrise ca opere unitare. Van Vogt a murit la Los Angeles pe 26 ianuarie 2000, de Alzheimer.  

  A. E. van Vogt
  A. E. van Vogt în cca. 1963
  Date personale
  Nume la naștere	Alfred Elton van Vogt
  Născut	26 aprilie 1912 Gretna, Manitoba, Canada
  Decedat	26 ianuarie 2000 Los Angeles, Statele Unite
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
  Căsătorit cu	Edna Mayne Hull (1939–1975) Lydia van Vogt
  Cetățenie	Canada  SUA
  Ocupație	scriitor
  Limbi	limba engleză[1]
  Activitatea literară
  Mișcare/curent literar	Epoca de Aur a Science Fiction-ului
  Specie literară	științifico-fantastic
  Operă de debut	Black Destroyer
  Note
  Premii	Prometheus Award - Hall of Fame[*] Damon Knight Memorial Grand Master Award[*] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[

• 1917: Ieoh Ming Pei (n. 26 aprilie 1917,^[5][2][3][4] Guangzhou, Republica Chineză – d. 16 mai 2019,^[1][2][3][4] Manhattan, New York, SUA^[1]) a fost un cunoscut și important arhitect american de origine chineză. Pei a fost unul dintre arhitecții de succes ai secolului XX, având realizate adevărate opere ale arhitecturii moderne, folosind materiale precum sticla, piatra naturală, oțelul sau betonul pe care le-a pus în operă ca un adevărat cunoscător al gusturilor oamenilor secolului XX.
  Printre cele mai cunoscute opere ale sale se pot aminti piramida de la Muzeul Luvru, din Paris, inaugurată în 1989, Centrul Național pentru cercetare atmosferică din Colorado, Luce Memorial Chapel, Tunghai, 1964, Clădirea Verde, Massachusetts, 1974, Clădirea de Est a galeriei naționale de artă, Universitatea și muzeul de artă din Bloomington, Indiana și Banca Chinei, Hong Kong.  

  Ieoh Ming Pei
  I. M. Pei în 2006
  Date personale
  Nume la naștere	貝聿銘
  Născut	26 aprilie 1917 Guangzhou, provincia Guangdong, China
  Decedat	16 mai 2019 (102 ani)[1][2][3][4]  Manhattan, New York, SUA[1]
  Număr de copii	4
  Naționalitate	Statele Unite ale Americii
  Cetățenie	SUA  Taiwan
  Ocupație	arhitect
  Activitate
  Alma Mater	Harvard Graduate School of Design[*] MIT School of Architecture and Planning[*] Universitatea Pennsylvaniei[*]
  Numele firmei	Webb and Knapp[*]
  Clădiri semnificative	* Bank of China Tower, Hong Kong

• 1922: Ștefan Augustin Doinaș, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (d. 2002)
• 1925: Michele Ferrero (n. 26 aprilie 1925,^[4] Dogliani, Italia – d. 14 februarie 2015,^[5][4] Monte Carlo, Monaco^[6]) a fost un om de afaceri italian, proprietarul fabricii eponime de ciocolată Ferrero SpA, una din cele mai mari din Europa, cu vânzări estimate în 2012 de peste 19 miliarde de dolari.
  Conform Forbes, Michele Ferrero a fost cel mai bogat om din Italia, cu o avere personală de 26 miliarde $,^[1] depășindu-l pe Silvio Berlusconi în martie 2008. În mai 2014, The Bloomberg Billionaires Index l-a clasat pe Ferrero pe locul 20 în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere netă estimată la 26 miliarde $.^[7]
  Fiul său deține în prezent brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs și Kinder Eggs.
  Din 1997 fii săi Giovanni Ferrero și Pietro Ferrero conduc compania.^[8][9] Pietro a decedat pe 18 aprilie 2011, într-un accident în Africa de Sud.  

  Michele Ferrero
  Date personale
  Nume la naștere	Michele Ferrero
  Născut	26 aprilie 1925 (94 de ani)[2] Dogliani, Italia[2]
  Decedat	14 februarie 2015 (89 de ani) Monaco
  Părinți	Piera Cillario, Pietro Ferrero[3]
  Căsătorit cu	Maria Franca Fissolo[3]
  Copii	Pietro (decedat), Giovanni[3]
  Cetățenie	Italian
  Ocupație	Proprietar al Ferrero SpA
  Activitate
  Domiciliu	Monte Carlo[1]
  Organizație	Ferrero SpA
  Avere	▲ US$ 26,7 miliarde (mai 2014)[1]
  Cunoscut pentru	Brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs, Kinder Eggs
  Premii	Order of Merit for Labour[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[

• 1930: Oliviu Gherman (n. 26 aprilie 1930, Sânmihaiu de Sus, Sânmihaiu, județul Turda, România) este un fizician, politician, profesor universitar și diplomat român. A fost senator în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004, ales în județul Dolj pe listele partidului FSN, apoi ales senator în circumscripția electorală nr.41 BUCUREȘTI.^[1] În cadrul activității sale parlamentare, Oliviu Gherman a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
  • în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
  • în legislatura 1996-2000: Republica Coasta de Fildeș, Republica Africa de Sud;
  • în legislatura 2000-2004: India, Republica Africa de Sud.
  În legislatura 1996-2000, Oliviu Gherman a fost membru în comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului (din sep. 1999), comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (din dec. 1996) și comisia pentru muncă, familie și protecție socială (până în sep. 1999.) Oliviu Gherman a fost președintele partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996.
  Oliviu Gherman a demisionat din Senat pe data de 27 august 2001 și a fost înlocuit de Constantin Alexa.^[2] Oliviu Gherman a fost senator F.S.N. (1990-1992), F.D.S.N. (1992-1996), P.D.S.R. (1996-2000, 2000-2004), președinte al F.D.S.N. (1992-1996), președinte al Senatului (1992-1996). Din 2001, Oliviu Gherman a fost ambasador la Paris. 

  Oliviu Gherman
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1930 (89 de ani)  Sânmihaiu de Sus, Sânmihaiu, județul Turda, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	politician fizician
  Ambasador al României în Franța
  În funcție 4 septembrie 2001 – 2004
  Senator al României
  În funcție 2000 – 27 august 2001
  Succedat de	Constantin Alexa
  În funcție 1996 – 2000
  Președinte al Senatului României
  În funcție 22 octombrie 1992 – 22 noiembrie 1996
  Precedat de	Alexandru Bârlădeanu
  Succedat de	Petre Roman
  Senator al României
  În funcție 1992 – 1996
  În funcție 1990 – 1992
  Partid politic	PSD
  Alma mater	Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

• 1932: Michael Smith, chimist englez, laureat Nobel (d. 2000)
• 1933: Carol Creighton Burnett (n. 26 aprilie 1933) este o actriță, comediană, cântăreață și scriitoare americană. Este cunoscută pentru The Carol Burnett Show de pe CBS, pentru care a câștigat mai multe premii Emmy și Globul de Aur.  

  Carol Burnett
  Date personale
  Născută	26 aprilie 1933 (86 de ani)[1][2][3]  San Antonio, SUA
  Frați și surori	Kipp Hamilton[*]
  Căsătorită cu	Joe Hamilton[*] (1963–1984)
  Copii	Carrie Hamilton[*] Erin Hamilton[*] Jody Hamilton[*]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	cântăreață actriță de teatru[*] actriță de film actriță de televiziune[*] actriță de voce[*] prezentatoare de televiziune[*] scriitoare scenaristă dansatoare[*]
  Alma mater	UCLA School of Theater, Film and Television[*] University of California, Los Angeles Hollywood High School[*]
  Premii Emmy
  Premiul Primetime Emmy[*]
  Alte premii
  Peabody Award[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Theatre World Award[*] (1960) Library of Congress Living Legend[*] Screen Actors Guild Life Achievement Award[*] California Hall of Fame[*] (2009) Horatio Alger Award[*] Kennedy Center Honors[*] Mark Twain Prize for American Humor[*] (2013) Crystal Award[*] (1980) Lucy Award[*] (1997)

• 1933: Arno Allan Penzias, fizician american, laureat Nobel
• 1935: George Draga, compozitor român
• 1936: Virgil Andriescu, actor român
• 1937: Ieronim Tătaru, critic și istoric literar
• 1938: Claudiu Claudiu Tănăsescu (n. 26 aprilie 1938, Mogoșoaia, România) este un medic, autor, nuvelist, publicist, romancier și scriitor român, fost senator român în legislatura 2004-2008 ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PRM. Din iunie 2007, Dan Claudiu Tănăsescu a devenit senator independent. Dan Claudiu Tănăsescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Macedonia, Norvegia Panama și Pakistan. Dan Claudiu începe lungul drum al învațaturii în comuna natală, la școala primară, apoi "trece" câte doi ani prin băncile liceelor "Sf. Sava" și "Aurel Vlaicu", ca să se oprească in timp la Școala Sanitară din Pitar Moș. În afară de dorința de a se instrui în ale medicinii, adolescentul, un neastâmpărat, se înscrie la Palatul Pionierilor la secția de muzica. Învață aici clarinetul și saxofonul, cu care mai apoi va colinda satele și orașele țării, interpretând melodii pe la concerte, baluri și nunți și tot soiul de agape. În anul 1964 absolvă Facultatea de Medicină din Cluj și alege post de medic în orașul Mărășești. Lucrează acolo timp de 7 ani, după care, în urma unui concurs, reușește să revină acasă. Profesează medicina la policlinicile "Colțea" și "Drumul Taberei" pâna în anul 1990, când este numit primar al comunei Mogoșoaia. Rămâne in fotoliul de primar 15 ani, pâna în anul 2004 când este ales senator de Dâmbovița. A debutat ca scriitor la 38 de ani, în Almanahul Literar cu nuvela Luna. În ianuarie 2010, Dan Claudiu Tănăsescu a publicat cartea Iluzia iubirii^[1] A publicat până acum 12 volume de proză, patru dintre ele au fost premiate. 

  OPERE PUBLICATE

  • 1976 - Iarba pierdută (povestiri), București, Editura Albatros
  • 1978 - Strigătul ierbii (nuvelă), Editura Albatros
  • 1979 - Iarnă căzută-n genunchi (roman), București, Editura Cartea Românească
    • 2008 - Iarnă căzută-n genunchi, re-editare Editura Semne
  • 1980 - O zi fără anotimp (nuvele), Editura Cartea Românească
  • 1981 - Cămpia singuratică (roman), Editura Cartea Românească
  • 1982 - Taina stelelor (roman), Editura Cartea Românească
  • 1983 - Ispita speranței (nuvelă), București, Editura Eminescu
  • 1984 - Scrisori de pe front (roman), București, Editura Militară
    • 2008 - Scrisori de pe front, re-editare Editura Semne
  • 1985 - Unde sunt iluziile mele? (însemnări), Editura Sport-Turism
  • 1986 - Livada viselor (roman), Editura Cartea Românească
  • 1991 - Împotriva viscolului (nuvele), Editura Eminescu
  • 1995 - Fumul depărtărilor (roman), Editura Clauet ^[2]
  • 2010 - Iluzia iubirii (roman) Ed. Semne
  • 2011 -Din cronicile unui microbist, Ed. Semne
  • 2013 -Ultimul zâmbet( roman) Ed. Semne
  • 2013 - Vânzătorul de iluzii. Ed Semne
  • 2014 -Brazuca și ratangii. Ed.Semne.
  • 2015 -Prin fumul petardelor.Ed.Semne.
  • 2016. -Amurgul vedetelor .Ed. Semne
  • 2016 -Soarta unui vânzător de gablonzuri. Ed.Semne
  • 2017 -Cronici din oglindă. Ed Semne
  • 2017 -Aburul fericirii. Ed. Semne   

    Dan Claudiu Tănăsescu
    Date personale
    Născut	26 aprilie 1938 (81 de ani)  Ilfov, România
    Ocupație	politician
    Activitate
    Partid politic	Partidul România Mare

• 1949: Constantin Amarie, politician român
• 1954: Maria Aurelia Bosi (căsătorită Igorov, n. 26 aprilie 1954, Bistrița) este o fostă handbalistă română care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de extremă.
• 1954: Leonid Talmaci (n. 26 aprilie 1954, Reteni, raionul Rîșcani) este un economist moldovean, care a îndeplinit funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei din 1991 și până în anul 2009, când a fost înlocuit de Dorin Drăguțanu. Leonid Talmaci s-a născut la data de 26 aprilie 1954, în satul Reteni din raionul Rîșcani, RSS Moldovenească, URSS. A absolvit cursurile Colegiului financiar-bancar din Chișinău (1972) și apoi ale Institutului financiar-economic din Leningrad (1977). A obținut ulterior titlul științific de doctor în economie.
  Începând din anul 1977 a lucrat în sectorul bancar de stat din Leningrad. În anul 1988, a fost numit în funcția de președinte al uneia dintre primele bănci private din Rusia "Energomaș" din Sankt-Petersburg, la vârsta de numai 34 ani. Este ales și președinte al Asociației băncilor comerciale din același oraș, apoi în 1990 vicepreședinte al Asociației băncilor din Rusia.
  Prin Decretul nr. 122 din 4 iunie 1991, în vederea promovării unei politici unice în domeniul circulației monetare, creditelor, operațiilor cu valută străină și al asigurării unui control eficient asupra activității sistemului bancar în republică, președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a reorganizat Banca Republicană din Moldova a Băncii de Stat a U.R.S.S. în Banca Națională a Moldovei și l-a numit în funcția de președinte al Băncii Naționale a Moldovei pe Leonid Petru Talmaci, învestindu-l cu împuternicirile de a reprezenta Banca Națională a Moldovei în Consiliul Central al Băncii de Stat a U.R.S.S.^[1] În această calitate, el a primit însărcinarea de a elabora și de a prezenta până la 10 iulie 1991 spre examinare Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova proiectul Statutului Băncii Naționale și propuneri asupra structurii aparatului ei central.
  Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 976-XII din 19 martie 1992, Leonid Talmaci a fost numit în funcția de Guvernator al Băncii Naționale de Stat a Moldovei.
  În noiembrie 1993 el a lansat moneda națională a Republicii Moldova, leul moldovenesc. Până în 1998 a promovat o politică monetară dură și un curs stabil al monedei naționale. Odată cu criza financiară rusă din anul 1998 care a dus la prăbușirea dramatică a economiei și a leului, el a renunțat la această politică, retrăgând Banca Națională a Moldovei de la Bursa Valutară Interbancară și liberalizând cursul monedei naționale. Ca urmare a adoptării unei politici flexibile a cursului de schimb, experții internaționali au constatat mai târziu că leul moldovenesc a avut cel mai puțin de suferit de pe urma crizei dintre toate monedele țărilor ex-sovietice.
  A rezolvat problemele cauzate de falimentarea a nouă bănci comerciale din Republica Moldova.^{[necesită citare]}
  În 2012, în timpul crizei politice de la Chișinău, Leonid Talmaci a fost propus la funcția de președinte al țării de către Partidul Comuniștilor.^[2]
  Din 2013 Leonid Talmaci este președinte al Asociației Băncilor din Moldova.^[3]
  Pe 20 ianuarie 2015 Leonid Talmaci a fost numit în funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC Moldindconbank.^[4]
  În februarie 2015, după o depreciere drastică a leului moldovenesc, deputatul comunist Oleg Reidman și socialistul Igor Dodon au propus demiterea guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu și înlocuirea lui cu Leonid Talmaci.^[5] Antrerior, într-o emisiune televizată, fostul premier Ion Sturza declara despre aceiași criză a leului din 2015:^[6]

  „Dacă ar fi fost Leonid Talmaci, cum era în perioada lui de glorie, nu se întâmplau lucrurile acestea. El când se uita în direcția caselor de schimb, leul înmărmurea.”

  Leonid Talmaci este căsătorit și are un copil.  

  Leonid Talmaci
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1954 (65 de ani) Reteni, Rîșcani, RSS Moldovenească
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	politician economist
  Primul Guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova
  În funcție 4 iunie 1991 – 6 noiembrie 2009
  Succedat de	Dorin Drăguțanu
  Premii	Ordinul Republicii (2001) Ordinul Gloria Muncii (31 decembrie 1996) Ordinul „Bogdan Întemeietorul” (2017)
  Profesie	economist

• 1957: Florin Andronescu (n. 26 aprilie 1957, București) este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, numele său fiind legat de companii precum Flanco și Credisson din vânzarea cărora a obținut circa 20 milioane euro^[1]. De asemenea a dezvoltat rețeaua de clinici Sanador
• 1960: Sorin Frunzăverde, politician român (d. 2019)
• 1962: Antonia Părvanova (născută pe 26 aprilie 1962) este un om politic bulgar, membră a Parlamentului European în perioada ianuarie - mai 2007 din partea Bulgariei. 

  Antonia Părvanova
  Antonia Părvanova
  Date personale
  Născută	26 aprilie 1962 (57 de ani)  Bazargic, Bulgaria
  Cetățenie	Bulgaria
  Ocupație	politiciană medic
  Europarlamentar
  În funcție 14 iulie 2009 – 30 iunie 2014
  Circumscripția	Bulgaria[*]
  În funcție 1 ianuarie 2007 – 5 iunie 2007
  Circumscripția	Bulgaria[*]
  Partid politic	Mișcarea Națională pentru Stabilitate și Progres[

• 1963: Jet Li (n. 26 aprilie 1963), pe numele său real Li Lian Jie, este un maestru chinez de arte marțiale, actor, regizor și producător de film, campion de wushu născut în Beijing, China, devenit ulterior cetățean al Republicii Singapore. S-a antrenat cu maestrul Wu Bin, iar până la vârsta de 17 ani își trecuse deja în palmares primul premiu la o competiție națională de wushu.
  Și-a făcut debutul actoricesc în 1982, cu filmul Templul lui Shaolin. A fost primul rol din multele care au urmat, în aceeași notă și care l-au făcut celebru pe Li (cel mai notabil exemplu este serialul Once Upon A Time In China). Primul rol într-un film de la Hollywood a venit odată cu Armă Mortală 4 (1998), iar primul rol principal într-un film hollywood-ian a venit odată cu Romeo Must Die (2000).
  A jucat alături de Jackie Chan, în The Forbidden Kingdom (2008) și recent în Eroi de Sacrificiu, alături de Sylvester Stallone, Jason Statham, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Bruce Willis și Arnold Schwarzenegger în producția regizată de Sylvester Stallone. 

  Jet Li
  Jet Li la premiera filmului Fără frică
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1963 (56 de ani) Beijing, China
  Căsătorit cu	Huang Qiuyan (1987–1990) Nina Li Chi (1999–prezent)
  Copii	4 fete (Si, Taimi, Jane și Jada)
  Cetățenie	Singapore
  Religie	Budism
  Ocupație	Actor, artist marțial, regizor, producător de film, cântăreț, autor
  Activitate
  Ani de activitate	1982–prezent

• 1966: Eugen Carpov (n. 22 aprilie 1966, Ungheni) este un diplomat și politician din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare a Republicii Moldova între 14 ianuarie 2011 și 10 decembrie 2014. Între 2002 și 2005 a fost ambasador al Republicii Moldova în Polonia, iar între 2005 și 2007 – ambassador și șef de misiune al Misiunii Republicii Moldova la Uniunea Europeană.^[1]
  Pe 27 februarie 2015 Eugen Carpov a anunțat că părăsește fracțiunea PLDM din parlament, rămânând deputat independent. În Guvernul Leancă el a fost viceprim-ministru tehnocrat, nefiind formal afiliat politic.^[2][3] De asemenea, la alegerile parlamentare din 2014 din Republica Moldova a fost înscris în lista candidaților PLDM pe poziția 9,^[4] devenind deputat în parlamentul nou-ales, dar nefiind membru de partid. Eugen Carpov s-a născut la 22 aprilie 1966 în orașul Ungheni. În anul 1990 a absolvit Facultatea Drept la Universitatea de Stat din Moldova. În anul 1992 a absolvit Școala Naționala de Studii Politice și Administrative din București, România.
  Din 1992 până în 1994 a fost șef-adjunct direcției drept internațional și tratate la Ministerul Afacerilor Externe.
  • Din 1995 până în 1997 - Consul la Ambasada Republicii Moldova în Romania.
  • Din 1997 până în 1999 - Șeful direcției drept internațional și tratate la Ministerul Afacerilor Externe.
  • Din 1999 până în 2001 - Viceministru Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
  • Din 2002 până în 2005 - Ambasadorul Republicii Moldova în Polonia.
  • Din 2005 până în 2007 - Ambassadorul, șeful de misiune Republicii Moldova la UE.
  • Din 2007 până în 2008 - Șeful departamentul cooperare internațională la Compania "ASCOM".
  • Din 2008 până în 2011 - Manager general adjunct la Compania "KOMET Group" S.A., Irak.
  Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.5 -VI din 14 ianuarie 2011 a fost numit în funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova.
  Eugen Carpov este căsătorit și are doi copii.  

  Eugen Carpov
  Date personale
  Născut	22 aprilie 1966 (54 de ani) Ungheni, RSS Moldovenească, URSS
  Naționalitate	Republica Moldova
  Cetățenie	Moldova
  Religie	Creștin Ortodox
  Ocupație	diplomat politician
  Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a IX-a
  În funcție 30 noiembrie 2014 – 24 februarie 2019
  Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova
  În funcție 14 ianuarie 2011 – 18 februarie 2015
  Președinte	Marian Lupu (interimar) Nicolae Timofti
  Prim-ministru	Vladimir Filat Iurie Leancă
  Precedat de	Victor Osipov
  Succedat de	Victor Osipov
  Premii	Ordinul Gloria Muncii
  Partid politic	PLDM
  Alma mater	Școala Națională de Studii Politice și Administrative Universitatea de Stat din Moldova
  Profesie	Diplomat

• 1975: Joey Jordison (născut Nathan Jonas Jordison, pe 26 aprilie 1975 în Des Moines, Iowa), cunoscut și ca #1, este un muzician, compozitor și producător muzical american. A fost co-fondatorul și bateristul formației heavy metal Slipknot cu care a căștigat premii Grammy, chitarist și vocalist pentru formația Murderdolls și actualul baterist al lui Rob Zombie^[1].
  Crescut în Des Moines, Iowa, Joey și-a dezvoltat repede interesul pentru muzică, învățând să cânte la tobe și chitară. Jordison s-a alăturat mai multor formații de-a lungul anilor de liceu. La 20 de ani a fost convins să se alăture trupei The Pale Ones care mai târziu a evoluat în Slipknot. Dedicația acestuia pentru muzică i-a deschis drumul și libertatea de a lucra și interpreta cu mai multe formații printre care Metallica, Korn, Ministry, Satyricon, System of a Down, Rob Zombie și 3 Inches of Blood. Deocamdată acesta este într-un turneu cu Rob Zombie la festivalul Mayhem și a confirmat că Murderdolls vor lansa albumul Women and Children Last în august.  

  Joey Jordison
  Jordison în 2008
  Date personale
  Nume la naștere	Nathan Jonas Jordison
  Născut	26 aprilie 1975 (44 de ani) Des Moines, Iowa, Statele Unite
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Muzician, compozitor, producător muzical
  Activitate
  Alte nume	#1, Superball
  Gen muzical	Heavy metal, alternative metal, nu metal, industrial metal, groove metal, horror punk, thrash metal, black metal
  Instrument(e)	Baterie, percuție, chitară electrică, chitară bass, pian, vioară, theremin, sintetizator, sampler, vocal
  Ani de activitate	1994–prezent
  Case de discuri	Roadrunner, Nuclear Blast
  Colaborare cu	Slipknot, Murderdolls, Scar the Martyr, 3 Inches of Blood, Rob Zombie, System of a Down, The Rejects, Metallica, Ministry, Marilyn Manson, Satyricon, Korn

• 1976: Cătălin Emanuel Mulțescu (n. 26 aprilie 1976, Petroșani) este un fost jucător român de fotbal. Și-a făcut debutul în Liga I la data 1 august 1998 pentru clubul Astra Ploiești. A mai evoluat în carieră la Rocar București, Ceahlăul Piatra Neamț, Jiul Petroșani sau Petrolul Ploiești, precum și în Republica Moldova, la Zimbru Chișinău. Este fiul antrenorului Gheorghe Mulțescu.
• 1977: Jason Earles (n. 26 aprilie 1977 în San Diego, California, SUA), este un actor american, cunoscut cu numele Jackson Stewart pentru rolul său din serialul Hannah Montana. 

  FILMOGRAFIE

  • The Shield (2003) - Kyle
  • MAD TV (2003) - Swirley Kid
  • Still Standing (2004) - Goran The Invincible
  • National Treasure (2004) - Thomas Gates
  • Table 6 (2004) - Bus Boy
  • Special Ed (2005) - Young David
  • One on One (2005)- Brad
  • American Pie Presents:Band Camp (2005)-Ernie Kaplowitz
  • Phil of the Future (2005) - Grady Spaggett
  • Hannah Montana (2006) - Jackson Stewart
  • Școala cea nouă a Împăratului(2006)- Guaca (voce)
  • Gordon Glass (2007)- The Boss
  • Boston Legal (2008)- Mitchy Weston
  • Răpirea tatălui (2009)- Merv
  • Aaron Stone(2009)- Hunter
  • Hannah Montana: The Movie(2009)- Jackson Stewart
  • Fish Hooks(2010)- Kevin peștele (voce)
  • Holly,Jingles and Clyde 3D (2011) - Actor
  Iar la Disney: Disney Channel Jocuri 2006 ; Echipa Albastră ; Disney Channel Jocuri 2007 ; Echipa Roșie ; Disney Channel Jocuri 2008 - Echipa Roșie.  

  Jason Earles
  Jason Earles în 2010
  Date personale
  Nume la naștere	Jason Daniel Earles
  Născut	26 aprilie 1977 (42 de ani) San Diego, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actor
  Activitate
  Studii	Rocky Mountain College[*]
  Ani de activitate	2003 - prezent

• 1978: Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie în anul 1978 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vasile, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 7 ani. Primii ani de studii Vitalie și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) unde a studiat acordeonul. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock. Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie 1978 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vitalie și fratele său Vasile au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.
  În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări. Vitalie Advahov s-a născut in familia lui Vasile si a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.
  în orchestra tatălui, Vitalie și fratele lui, Vasile au făcut cunoștință cu scena mare, participînd la diferite concerte. Toate amintirile din copilarie sunt legate de muzică, pe la 7-8 ani participau deja la petreceri, fuioare, astfel tatăl lor le arăta ce înseamnă munca unui adevărat lăutar.
  Primul meu instrument este un acordeon pe care îl am și astăzi, zice Vitalie. Când aveam un an, tata se pregătea pentru examene la Institutul de Arte. A lăsat acordeonul pe scaun, iar eu, jucându-mă, i-am băgat înăuntru jumătate din bași. Când tata a luat-o pe mama la întrebări despre ce s-a întâmplat, i-am arătat ce și cum am făcut. Atunci tata a înțeles că o să fiu acordeonist. Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fraților Advahov care mai târziu a evoluat într-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.
  In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.
  Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band. Vitalie Advahov este căsatorit din 7 februarie 2003 cu Diana Advahov. La 25 iulie 2003 cei doi au devenit părinți cînd s-a născut Cristian, primul lor băiat, la 6 noiembrie 2005 se naște cel de-al doilea băiat Cătălin ,iar în 28 septembrie 2012 se naște o fetiță ce poartă numele Ana- Maria.  

  Vitalie Advahov
  Date personale
  Născut	18 ianuarie 1978  Republica Moldova Cahul, Republic Moldova Cahul, URSS
  Părinți	Vasile Advahov, Agafia Advahov
  Frați și surori	Vasile Advahov
  Căsătorit cu	Diana Advahov
  Copii	Cristian Advahov, Cătălin Advahov, Ana Maria Advahov
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	Muzician, Compozitor, Producător
  Activitate
  Studii	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
  Gen muzical	Clasică, Populară
  Instrument(e)	Acordeon, Pian,
  Ani de activitate	2002-prezent
  Interpretare cu	Orchestra Fraților Advahov

• 1978: Andrés Augusto Mendoza Acevedo (n. 1 aprilie 1978, Chincha Alta) este un jucător peruvian de fotbal retras din activitate. A jucat la echipe din Europa, America Centrală și America de Nord.^[1] În Liga I a jucat pentru Steaua București, unde s-a remarcat în duelurile aeriene, prin pase decisive și șuturi precise
• 1979: Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie în anul 1979 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vitalie, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 5 ani, alături de tatăl său care îl lua cu el sa bată toba. Primii ani de studii Vasile și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) a fost acceptat la două instrumente: vioara si țambalul, cea mai îndragita de Vasile fiind totuși vioara. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock. Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie 1979 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vasile și fratele său Vitalie au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.
  În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări. Vasile Advahov s-a născut în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.
  Vasile se ține minte pe sine de mic copil cu instrumentul in mână. Pe la 5 ani mergea cu tatăl la fuioare si bătea toba până aproape de miezul nopții. Originari de la sudul Moldovei, frații Vasile si Vitalie Advahov au făcut doi ani de școală muzicală la Cahul înainte de a veni la Chișinău. La prima vizită în capitală, orașul li s-a părut mare și rece, dar s-au acomodat foarte repede – erau împreună și asta era cel mai important. Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fratilor Advahov care mai târziu a evoluat intr-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.
  In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.
  Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band. Vasile Advahov este căsatorit din 11 noiembrie 2009 cu Ionela Advahov. La 9 martie 2010 au devenit părinți când a venit pe lume Daniel-Vasile, primul băiat, iar la 18 iunie 2012 au devenit parinții unui băiat pe nume Lucian-Ion. 

  Vasile Advahov
  Date personale
  Născut	26 aprilie 1979  Republica Moldova Cahul, Republic Moldova Cahul, URSS
  Părinți	Vasile Advahov, Agafia Advahov
  Frați și surori	Vitalie Advahov
  Căsătorit cu	Ionela Advahov
  Copii	Daniel-Vasile Advahov, Lucian-Ion Advahov
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	Muzician, Compozitor, Producător
  Activitate
  Studii	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
  Gen muzical	Clasică, Populară
  Instrument(e)	Vioară, Pian, Chitară, Percuție
  Ani de activitate	2002-prezent
  Interpretare cu	Orchestra Fraților Advahov

• 1980: Jordana Brewster (n. 26 aprilie 1980)^[1] este o actriță americană. Și-a început cariera printr-o apariție în serialul All My Children din 1995. După acest film a urmat As the World Turns între anii 1995–2001, în rolul Nikki Munson. A apărut în 1998 în primul său rol într-un lungmetraj, în The Faculty. Acest rol i-a adus notorietate și atenția criticii și a publicului. A urmat un rol în miniseria NBS The 60s din 1999.
  Cel mai important rol al său a fost cel din filmul The Fast and the Furious, din 2001. A mai jucat în D.E.B.S. din 2004, horror-ul The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning din 2006 și a patra și a cincea serie a filmului The Fast and the Furious, Fast & Furious din 2009, Fast Five din 2011 și Furious 7 din 2015. A mai apărut în serialul de televiziune al NBC, Chuck între anii 2008–2009. S-a născut în Panama, fiica Mariei João (născută Leal de Sousa), fost fotomodel brazilian și Alden Brewster, un bancher american.^[2] Bunicul său din partea tatălui, Kingman Brewster, Jr., a fost educator, diplomat și președinte al Universității Yale. La doar două luni s-a mutat din Panama în Londra. După șase ani s-a mutat în Rio de Janeiro, Brazilia, țara de origine a mamei ei. Aici a învățat să vorbească fluent portugheza.^[3] A plecat din Brazilia la vârsta de zece ani, în Manhattan, New York, unde a locuit timp de 15 ani. Și-a făcut studiile la Convent of the Sacred Heart din New York și a urmat studiile Universității Yale din New Haven, având și o diplomă pentru cunoașterea limbii engleze.  

  Jordana Brewster
  Jordana Brewster la premiera filmului Fast & Furious, martie 2009
  Date personale
  Născută	26 aprilie 1980 (39 de ani) Panama City, Panama
  Părinți	Maria João[*]
  Căsătorită cu	Andrew Form (2007–prezent)
  Copii	2
  Cetățenie	SUA  Brazilia
  Ocupație	Actriță
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Yale
  Ani de activitate	1991-prezent

• 1980: Channing Matthew Tatum (n. 26 aprilie 1980, Cullman, Alabama, SUA) este un actor, dansator, model și producător de film american. Și-a început cariera ca model și dansator. Pasiunea pentru actorie și-a descoperit-o atunci când a jucat în filmele She's the Man (2006), Step Up (2006), Fighting (2009), Public Enemies (2009), G.I. Joe: The Rise of Cobra (2009) și Dear John (2010). S-a născut în Alabama. Tatăl său, Kay, este un lucrător al liniilor aeriene, iar mama sa, Glenn Tatum, lucreayă în construcții. În familia sa se află rude irlandeze, franceze și nativi americani. La vârsta de șase ani familia sa s-a mutat în Mississippi, acolo unde s-a obișnuit și a iubit să trăiască la casă. Este o fire atletică și a practicat în copilărie fotbal, fotbal american și arte marțiale. Când era în școală, cea mai mare atracție pentru el erau fetele, după cum însuși actorul a mărturisit. Și-a petrecut adolescența în Florida și a avut parte de educația catolică de la Liceul Catolic Tampa. A absolvit în 1998 și a fost declarat cel mai atletic licean. Bursa pe care a obținut-o la Glenville State College, din Virginia nu l-a încântat și a refuzat-o. S-a întors acasă și a avut cele mai bizare slujbe. A început ca stripper, sub numele "Chan Crawford". În anul 2010 a declarat unui ziar australian că i-ar plăcea să se facă un film bazat pe experiența sa ca stripper: "Deja am și regizorul care se va ocupa de această idee. Este vorba de Nicolas Refn, căruia îi place la nebunie ideea", a declarat actorul. Mai târziu s-a mutat la Miami și și-a început cariera de model, având prezentări pentru Armani și Abercrombie & Fitch. Pentru că s-a înscris la mai multe agenții de modele, a avut chiar un contract pentru a apărea pe coperta revistei Vogue. A fost ales de o revistă celebră pentru adolescenți în primii 50 Cei mai frumoși bărbați. A avut prezentări la Milano și New York. În același timp a început să joace în primele sale lungmetraje. A început cu un rol de dansator în videoclipul lui Ricky Martin "She Bangs", iar această colaborare i-a deschis seria colaborărilor pe partea de film. 

  FILMOGRAFIE SELECTIVĂ CUNOSCUTĂ

  • 2005 - Coach Carter
  • 2006 - Step Up
  • 2008 - Step Up 2 : The Streets
  • 2009 - Fighting
  • 2010 - Dear John
  • 2011 - The Dilemma
  • 2012 - 21 Jump Street
  • 2013 - This is the End
  • 2014 - 22 Jump Street
  • 2011 - Acvila legiunii a IX-a (2011)
  • 2012 - Legământul (în engleză The Vow)  
• Jump to navigationJump to search

  Channing Tatum
  Tatum la în 2015
  Date personale
  Nume la naștere	Channing Matthew Tatum
  Născut	26 aprilie 1980 (39 de ani) Cullman, Alabana, Statele Unite
  Căsătorit cu	Jenna Dewan (2009 - 2018)
  Număr de copii	1
  Cetățenie	SUA
  Etnie	Irish Americans[*] French American[*] Indienii americani din Statele Unite ale Americii
  Ocupație	Actor, Manechin
  Avere	50.000.000 dolar american
  Activitate
  Alma mater	Gaither High School[*] Glenville State College[*] Tampa Catholic High School[*]
  Ani de activitate	2004 - prezent

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1981: Bogdan Aurelian Aldea (n. 26 aprilie 1981, Târgoviște, România) este un fost fotbalist român. De-a lungul carierei a evoluat la Dinamo, FCM Câmpina, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, Unirea Urziceni, FC Drobeta,Anagennisi Giannitso (Grecia), CS Alro Slatina, CSMS Iași și la CS Buftea.
• 1981: Matthieu Delpierre (n. 26 aprilie 1981, Nancy, Franța) este un fost fotbalist francez care a jucat pe postul de fundaș central.
• 1981: Caroline Esmeralda van der Leeuw (n. 26 aprilie 1981, Amsterdam), cunoscută mai bine după numele de scenă Caro Emerald, este o cântăreață olandeză de jazz și pop. Debutul ei a avut loc la data de 6 iulie 2009, cu single-ul “Back It Up”. Albumul de debut, denumit Deleted Scenes from the Cutting Room Floor, a stabilit un record absolut la 20 august 2010, rămânând pe locul întâi timp de 30 de săptămâni în topul albumelor muzicale din Olanda, detronând astfel recordul precedent stabilit de Michael Jackson cu al său Thriller,^[1] care a fost lider 29 de săptămâni. Acest album al cântăreței a devenit cel mai bine vândut album din Olanda în 2010, fiind cumpărate peste 270.000 de copii. La data de 3 octombrie 2010, Caroline a fost recompensată cu premiul “Edison” al muzicii olandeze, pentru Cea mai bună solistă.^[2] La 15 ianuarie 2011, ea câștigă și premiul Popprijs 2010, pentru “Cel mai bun artist pop” din Olanda.
  În aprilie 2013, cel de-al doilea său album de studio, The Shocking Miss Emerald, a ajuns pe locul 1 în topul ablumelor din UK, fiind și primul său album Nr. 1 în UK.  În timpul turneului său din septembrie 2013 din UK, ea a anunțat că este însărcinată. In martie 2014, ea si prietenul ei Rick au devenit parintii unei fetite  

  Caro Emerald
  Caro Emerald cântând la Indian Summer Festival din Broek op Langedijk, Olanda.
  Date personale
  Nume la naștere	Caroline Esmeralda van der Leeuw
  Născută	26 aprilie 1981 (38 de ani)  Amsterdam, Olanda
  Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
  Ocupație	Cantautoare
  Activitate
  Origine	Olandeză
  Studii	Conservatorium van Amsterdam[*]
  Gen muzical	Jazz, pop, electro swing
  Instrument(e)	Voce
  Ani de activitate	2009 — prezent
  Case de discuri	Grandmono Records
  Premii	Popprijs[*] Zilveren Harp[*] 3FM Serious Talent[*] Schaal van Rigter[*] Q2051854[*] Edison Award[*] European Border Breakers Awards Mega Award[*] 3FM Awards[*] Sena mediatools award[*] TMF Awards[*] Goldene Kamera

• 1981: Colince Ngaha Poungoue (n. 26 aprilie 1981, Camerun) este un fotbalist profesionist camerunez, care în prezent evoluează la echipa ucraineană FC Stal Alcevsk.
• 1982: Leandro Ângelo Martins (n. 26 aprilie 1982), cunoscut ca Leandro Tatu, este un fotbalist brazilian legitimat la echipa PTT Rayong.
• 1985: Viorel Ferfelea (n. 26 aprilie 1985) este un fotbalist român legitimat la clubul de fotbal ASA Târgu Mureș. A debutat în Liga I pe data de 7 august 2004 într-un meci jucat cu Dinamo București.
• 1990: Jonathan dos Santos Ramírez (n. 26 aprilie 1990) este un fotbalist mexican care evoluează la clubul LA Galaxy și la echipa națională de fotbal a Mexicului pe postul de mijlocaș.
• 1992: Carlos Llavador (n. 26 aprilie 1992, Madrid) este un scrimer spaniol specializat pe floretă.
  Primul său rezultat notabil a fost o medalie de bronz la Campionatul European de Scrimă pentru tineret din 2015 de la Vicenza.^[1] A fost singurul floretist din Spania la Campionatul European din 2015 de la Montreux. Aflat pe locul 136 mondial înainte competiției, a produs surpriza, ajungând în semifinală după ce a trecut de britanicul Richard Kruse. A fost învins de italianul Andrea Cassarà și s-a mulțumit cu bronzul.^[2] Legitimat la Sala de Armas de Madrid,^[1] se va pregăti la Frascati Scherma în sezonul 2015-2016, alături de Daniele Garozzo, vicecampion european la Montreux.
• 1996: Alexander Ursenbacher (n. 26 aprilie 1996, Rheinfelden[*], Cantonul Argovia, Elveția) este cel mai bun jucător elvețian de snooker.
  La Openul Galez din 2019, l-a învins pe Ronnie O'Sullivan în șaisprezecimi dar și pe Yan Bingtao în turul I al turneului. Cea mai bună performanță a carierei a fost realizată în 2017 când la Openul Englez a acces în semifinale (cu victorie 4-1 la Shaun Murphy în optimi).
  Ursenbacher s-a antrenat la Sheffield și Gloucester, antrenor fiindu-i Ian McCulloch. Anterior, a început snookerul la clubul din Basel.
• 1998: Emily Bölk (n. 26 aprilie 1998, în Buxtehude)^[1] este o handbalistă din Germania care joacă pentru clubul Buxtehuder SV pe posturile de centru și intermediar stânga.^[2]
  De asemenea, Bölk este componentă a selecționatelor naționale ale Germaniei la diferite categorii de vârstă. În 2014, ea a participat cu echipa de junioare U18 a țării sale la Campionatul Mondial din Macedonia,^[3] unde a câștigat medalia de argint și a fost desemnată cea mai bună handbalistă a competiției.^[4] În 2015, Emily Bölk a fost componentă a echipei germane de tineret U19 care a evoluat la Campionatul European