3. /26 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

 (+) Sfintele Paști;  

Sf Ier Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; 

Sf Ier Iosif Mărturisitorul din Maramureș; ( Slujba lor din 24 Aprilie este săvârșită a treia zi de Paști);

 Sf Mc Chiril, Cindreu și Tasie din Axiopolis ( Cernavodă)

 (+) Sfintele Paști; 

Astăzi este a treia zi a Sărbătorii Sfintelor Paști!

A treia zi de Paşte

Alte tradiții

Adesea, feluri de mâncare care au fost oprite în perioada postului, sunt aduse în coșuri pentru a fi binecuvântate de preoți. Acestea sunt, de obicei: ouă, brânză, carne, prăjituri. Toate acestea, sunt apoi mâncate după Sfânta Liturghie.

În cultul grec, după Liturghie se mănâncă supă de miel sau alte mâncăruri cu carne de miel. În cultul slav sunt împărțite mâncăruri care au fost binecuvântate înainte.

În România există tradiția de a sfinții pâine (uneori cu imaginea Crucii sau a Învierii desenate pe ea) numită Paști. Această pâine este sfințită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spre sfârșitul Sfintei Liturghii din ziua de Paști în memoria lui Hristos cel Înviat, Care este „Pâinea Vieții Eterne coborâtă din Ceruri și care ne hrănește cu hrana milei Sale divine.” Această pâine, stropită cu vin, este împărțită credincioșilor în loc de anafură și se mănâncă dimineața înainte de orice altceva pe toată durata Săptămânii Luminate.

De asemenea, credincioșii schimbă între ei sau ciocnesc ouă vopsite cu vopsea roșie. Oul roșu simbolizează viața cea nouă, primită prin Sângele Mântuitorului.

Imnografie

Tropar (Melodie aparte)

Hristos a înviat din morți,

cu moartea pe moarte călcând,

și celor din morminte viața dăruindu-le!

Ipacoi (Glasul 4)

Venind mai înainte de zori cele au fost cu Maria și găsind piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce căutați, printre morți, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeți giulgiurile cele de îngropare. Alergați și vestiți lumii că a înviat Domnul, omorând moartea, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mântuiește neamul omenesc.

Condac (Glasul 8)

De Te-ai și pogorât în mormânt,

Cela ce ești fără de moarte,

dar puterea iadului ai zdrobit

și ai înviat, ca un biruitor,

Hristoase Dumnezeule,

zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă!

și apostolilor Tăi pace dăruindu-le,

Cela ce dai celor căzuți ridicare.

Icos

Pe Soarele cel mai înainte de soare,

Care a apus oarecând în mormânt,

întâmpinatu-L-au către dimineață,

căutându-L ca pe o zi, mironosițele femei

și, una către alta, grăiau:

O, prietenelor, veniți să ungem cu miresme

Trupul cel de viață purtător și îngropat,

Trupul care a înviat pe Adam cel căzut,

Care zace în mormânt.

Să mergem, să ne sârguim ca și magii

și să ne închinăm,

și să aducem miruri în loc de daruri,

Celui ce nu în scutece, ci în giulgiu a fost înfășurat,

și să plângem, și să strigăm:

O, Stăpâne, scoală-Te,

Cela ce dai celor căzuți ridicare !

Imn pascal închinat Maicii Domnului:

Stih:

Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură-te! Și iarăși zic: bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt.

Irmosul:

Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum și te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea Celui născut al tău.

Canonul Paștilor

Hristos a înviat din morți!

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din mormânturi

Viață dăruindu-le.

Cântarea I

Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,

Paștile Domnului, Paștile!

Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,

Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,

Cei ce-I cântăm cântare de biruință.

Hristos a înviat din morți!

Să ne curățim simțirile

Și să vedem pe Hristos strălucind,

Cu neapropiata lumină a Învierii.

Și bucurați-vă zicând: „luminați să-L auzim”,

Cântându-I cântare de biruință.

Hristos a înviat din morți!

Cerurile după cuviință să se veselească,

Și pământul să se bucure.

Și să prăznuiască toată lumea

Cea văzută și cea nevăzută

Că Hristos S-a sculat, veselia cea veșnică.

Cântarea a III-a

Veniți să bem băutură nouă

Nu din piatră stearpă făcută cu minuni

Ci din Izvorul nestricăciunii

Care a izvorât din mormântul lui Hristos

Întru care ne întărim.

Hristos a înviat din morți!

Acum toate s-au umplut de lumină

Și cerul și pământul și cele dedesubt.

Deci să prăznuiască toată făptura

Învierea lui Hristos,

Întru care s-a întărit.

Hristos a înviat din morți!

Ieri m-am îngropat împreună cu tine, Hristoase,

Astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.

Răstignitu-m-am ieri, împreună cu Tine,

Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule,

Întru Împărăția Ta.

Cântarea a IV-a

La dumnezeiasca strajă,

De Dumnezeu grăitorul Avacum

Să stea împreună cu noi și să arate

Pe îngerul cel purtător de lumină

Care a grăit cu mare glas:

„Astăzi este mântuirea lumii,

Că a Înviat Hristos, că cel Atotputernic!”

Hristos a înviat din morți!

Parte bărbătească, ca Cel ce a deschis

Pântecele cel fecioresc, fost-a Hristos.

Iar ca un om, mielușel S-a chemat și fără prihană

Că Cel ce n-a gustat stricăciune,

Paștile noastre, și ca un Dumnezeu adevărat,

Desăvârșit S-a numit.

Hristos a înviat din morți!

Ca un mielușel de un an,

Cea binecuvântată de noi, cununa Hristos,

De voie pentru toți S-a jertfit,

Paștile cele curățitoare.

Și iarăși frumos din mormânt

Soarele Dreptății, nouă ne-a strălucit.

Hristos a înviat din morți!

Al lui Dumnezeu, părinte David

Înaintea chivotului umbrei a săltat jucând

Iar noi poporul cel sfânt al lui Dumnezeu,

Plinirea închipuirilor văzând

Să ne veselim dumnezeiește

Că a înviat Hristos ca cel Atotputernic!

Cântarea a V-a

Să mânecam cu mânecare adâncă,

Și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului.

Și să vedem pe Hristos, Soarele Dreptății,

Tuturor viață răsărind.

Hristos a înviat din morți!

Milostivirea Ta, cea nemăsurată

Cei ținuți în legăturile iadului, văzând-o,

La Lumina au mers Hristoase, cu picioare vesele

Lăudând Paștile cele veșnice.

Hristos a înviat din morți!

Să ne apropiem purtători de Lumină

La Hristos, Cel ce a ieșit

Din mormânt ca un Mire

Și să prăznuim împreună cu cetele

Cele iubitoare de Praznic

Paștile lui Dumnezeu, cele mântuitoare.

Cântarea a VI-a

Coborâtu-te-ai întru cele mai de jos ale pământului

Și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice

Care țineau pe cei legați, Hristoase.

Și a treia zi, precum Iona din chit,

Ai înviat din mormânt.

Hristos a înviat din morți!

Păzind pecețile întregi, Hristoase,

Ai înviat din mormânt,

Cel ce n-ai stricat cheile Fecioarei

Prin nașterea Ta.

Și ne-ai deschis nouă ușile Raiului.

Hristos a înviat din morți!

Mântuitorul meu,

Vie și nejertfită jertfă, ca un Dumnezeu,

Pe Tine însuți de voie aducându-te Tatălui,

Ai înviat pe Adam, împreună cu tot neamul

Sculându-te din mormânt.

Hristos a înviat din morți!

De Te-ai și pogorât în mormânt,

Cela ce ești fără de moarte,

Dar puterea iadului ai robit

Și ai înviat ca un nemuritor,

Hristoase, Dumnezeule.

Zicând femeilor: „mironosițe, bucurați-vă!”

Și apostolilor Tăi, pace dăruindu-le.

Cela ce dai celor căzuți sculare.

Cântarea a VII-a

Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-se om,

Pătimește ca un muritor.

Și prin patimă pe cel muritor îl îmbrăcă

În podoaba nestricăciunii,

Cel ce Unul este binecuvântat,

Dumnezeul părinților și preaslăvit.

Hristos a înviat din morți!

Femeile cele gânditoare de Dumnezeu

Cu miruri în urma Ta au alergat,

Și pe cale ca pe un mort cu lacrimi te căutau,

Bucurându-se s-au închinat,

Ție Dumnezeului celui viu.

Și Paștile cele de taină,

Ucenicilor Tăi, Hristoase, bine le-au vestit.

Hristos a înviat din morți!

Prăznuim omorârea morții

Sfărâmarea iadului și începătura altei vieții veșnice.

Și săltând lăudăm pe pricinuitorul

Pe Unul Cel binecuvântat

Dumnezeul părinților și preaslăvit.

Hristos a înviat din morți!

Cât este de simțită cu adevărat și mult prăznuită

Această noapte de mântuire și strălucită.

A zilei celei purtătoare de Lumină a Învierii

Mai-nainte vestitoare fiind.

Întru care Lumina cea fără de ani

Din mormânt trupește tuturor a strălucit.

Cântarea a VIII-a

Această numită și Sfântă Zi, Una a sâmbetelor,

Împărăteasă și Doamnă,

Al praznicelor Praznic, și sărbătoare este

A sărbătorilor.

Întru care binecuvântam pe Hristos în veci.

Hristos a înviat din morți!

Veniți cu rodul vitei cel nou

Al dumnezeieștii veselii

În ziua cea vestită a Învierii

Împărăției lui Hristos să ne împărtășim

Lăudându-L pe Dânsul că pe un Dumnezeu în veci.

Hristos a înviat din morți!

Ridică împrejur ochii tăi, Sioane, și vezi

Că iată a venit la tine

Ca niște făclii de Dumnezeu luminate.

De la Apus și de la Miază-noapte,

Și de la mare, și de la Răsărit fii tăi.

Întru tine binecuvântând pe Hristos în veci.

Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Părinte Atotțiitorule, și Cuvinte și Duhule,

Fire ceea ce ești Una în trei Ipostasuri,

Și dumnezeiască.

Întru Tine ne-am botezat

Și pe Tine te binecuvântăm, întru toți vecii.

Cântarea a IX-a

Îngerul a strigat celei pline de dar:

„Curată Fecioară, bucură-te!

Și iarăși zic, bucură-te!

Că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.”

Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime,

Că Slava Domnului peste tine a răsărit!

Săltă acum și te bucură Sioane,

Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu

Veselește-te intru Învierea Celui născut al tău.

Hristos a înviat din morți!

O, dumnezeiescul, o iubitul, o preadulcele Tău glas

Căci cu noi Te-ai făgăduit să fii cu adevărat,

Până la sfârșitul veacului, Hristoase!

Pe care întărire de nădejde, credincioșii avându-l,

Ne bucurăm.

Hristos a înviat din morți!

O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase.

O, înțelepciunea lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea

Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtășim cu Tine,

În Ziua ce neînserată a Împărăției Tale.

Hristos a înviat din morți!

Luminânda Paștilor

Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne,

A treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând

Și moartea pierzând-o

Paștile nestricăciunii, lumii dând mântuire.

Stihirile Paștilor

Stihirile Paștilor sunt printre cele mai caracteristice cântări ale slujbei de Paști. Se cântă, pe glasul 5, la toate slujbele din săptămâna luminată, împreună cu stihurile Paștilor:

Stih: Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui. (Ps. 67, 1)

Paștile cele sfințite astăzi nouă S-au arătat. Paștile cele nouă și sfinte. Paștile cele de taină. Paștile cele preacinstite. Paștile Hristos-Izbăvitorul; Paștile cele fără prihană, Paștile cele mari, Paștile credincioșilor, Paștile care au deschis nouă ușile raiului, Paștile cele ce sfințesc pe toți credincioșii.

Stih: Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de fața focului... (Ps. 67, 2a)

Veniți de la vedere femei binevestitoare și ziceți Sionului: primește de la noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos; Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind.

Stih: ...așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iar drepții să se bucure și să se veselească. (Ps. 67, 2a-2b)

Mironosițele femei, foarte de dimineață, stând înaintea mormântului Dătătorului de viață, aflat-au înger pe piatră șezând; și acela, grăind către dânsele, așa a zis: Ce căutați pe Cel viu printre morți? Ce plângeți pe Cel nestricat, ca și cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiți ucenicilor Lui.

Stih: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea. (Ps. 117, 24)

Paștile cele frumoase, Paștile Domnului, Paștile; Paștile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paștile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrățișăm; O Paștile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiți apostolilor!

Slavă... Și acum...

Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!

Sf Ier Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei

În a treia zi de Paști este săvârșită slujba Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei, precum și a Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, întrucât în data de 24 aprilie a fost Învierea Domnului, zi a cărei semnificație soteriologică exclude prăznuirea vreunui sfânt. Citește despre viața sfinților amintiți, aici.

Sf Ier Iosif Mărturisitorul din Maramureș; ( Slujba lor din 24 Aprilie este săvârșită a treia zi de Paști)

În martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu și mai multă înverșunare împotriva lui și în urma unor nedrepte învinuiri (...) episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniță, fără judecată.

Pământul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plin de vetre duhovnicești și de jertfele martirilor, de nevoințele cuvioșilor, de suferințele celor statornici în credința străbună, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veșniciei”.

Cercetându-ne trecutul și cinstind pe sfinții noștri martiri, cuvioși, mărturisitori, preoți și credincioși, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfințeniei” și ale căror nume au rămas în evlavia credincioșilor, aflăm la loc de cinste și numele episcopului Iosif al Maramureșului.

El s-a născut într-un sat din părțile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminați și curați la suflet, puternic înrădăcinați în credința ortodoxă.

Învățătura și-a dobândit-o de la preoții satelor, dar și de la călugării din mănăstirile și schiturile maramureșene, de care s-a simțit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ținuturile Maramureșului.

Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ținutul Maramureșului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei și îndemnul de a veghea cu stăruință la păstrarea și apărarea dreptei credințe în Maramureșul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei și unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiți să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reședința la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârșitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giulești și Budești din Maramureș.

Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc și cu mare grijă pentru turma sa, și totodată, un dârz apărător al dreptei credințe, într-o vreme când dușmanii Ortodoxiei reușiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă și sufletească a românilor transilvăneni și când făceau sforțări mari ca să înstrăineze și pe românii din Maramureș de la legea strămoșească.

Necruțând ostenelile, el a vizitat parohiile, a ținut soboare și a apărat interesele Bisericii românești cu rară pricepere pentru acele vremi cu arma puternică a cuvântului și a scrisului, ca un cărturar învățat și dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmașilor credinței sale strămoșești.

Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinței ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă și de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceștia s-au năpustit asupra lui cu calomnii și învinuiri de tot felul, pentru a-l compro­mite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmașilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în fața guvernului Transilvaniei. El s-a prezentat fără teamă la judecată și s-a apărat cu demnitate și curaj, drept pentru care a fost trimis în temniță, de unde a fost scos la insistențele clerului și credincioșilor Maramu­reșului.

În martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu și mai multă înverșunare împotriva lui și în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, mitropoliții Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniță, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Frații români din Maramureș au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii și au cerut stăruitor eliberarea arhipăsțorului lor. A fost pus în libertate la sfârșitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

A revenit totuși în scaunul de episcop al Maramureșului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferințelor îndurate, a trecut la cele veșnice cu conștiința curată că a mărturisit și a slujit cu credincioșie Legea strămoșească, până la sfârșitul zilelor sale.

Dacă la actul dezbinărilor religioase a românilor transilvăneni din 1700 n-a luat parte niciun român din Maramureș, aceasta se datorează desigur și episcopului Iosif, care a răspuns cu cinste mi­siunii sale, apărând cu jertfelnicie și pricepere obștea credincioșilor împotriva tuturor uneltirilor dușmanilor Ortodoxiei.

De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia și cinstirea credincioșilor ortodocși maramureșeni ca un îndreptător și apărător al credinței, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos și ca un ierarh care și-a pus sufletul său pentru turma încredințată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris și în ceruri, dar mai ales, în evlavia și conștiința credincioșilor.

Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Sfinții Mucenici din Dobrogea Chiril, Chindeu și Tasie

Au suferit moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian, în cetatea Axiopolis de lângă Cernavodă, respectiv Durostorum.

Din cei care au pătimit aici, Chiril, Chindeu şi Tasie, ale căror nume sunt pomenite într-o inscripţie descoperită în anul 1947, sunt cei mai cunoscuţi.

Sfântul Chiril era cinstit în Axiopolis, având cinci zile de sărbătoare. Era fie un martir local, fie că numai suferise aici pentru Hristos, probabil într-o zi de 26 aprilie. Se crede că pe mormântul lui s-ar fi ridicat o biserică, ale cărei ruine se mai văd şi azi.

La fel stau lucrurile şi în cazul lui Chindeu, un sfânt local, probabil un daco-roman.

După cum aflăm din volumul Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco romani şi Români, în privinţa lui Tasie, mulţi istorici socotesc că este una şi aceeaşi persoană cu ostaşul martir Dasius, despre care „actul său martiric” arată că ar fi pătimit în cetatea Durostorum, în ziua de 20 noiembrie 304. Aceşti istorici cred că el ar fi suferit martiriul la Axiopolis, iar mai târziu i-au fost aşezate moaştele, pentru o vreme, în Durostorum.

Din actul său martiric, aflăm multe lucruri interesante în legătură cu pătimirea sa. Era soldat în armata romană, tocmai în vremea persecuţiilor lui Diocleţian. Era pe atunci foarte răspândită sărbătoarea „saturnaliilor”, în cinstea zeului grec Cronos, numit de romani Saturn, zeul timpului. Cu acest prilej, se obişnuia să se aleagă un soldat, prin tragere la sorţi, ca „rege al saturnaliilor”, care era îmbrăcat „într-o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuşi”, având dreptul ca, timp de 30 de zile, să-şi permită orice fapte „nelegiuite şi ruşinoase”, precum şi felurite „plăceri diavoleşti”.

După încheierea acestor zile, în ziua propriu-zisă a sărbătorii, se sfârşea însă şi viaţa lui, căci el urma să fie adus jertfă lui Cronos şi ucis cu săbiile. S-a întâmplat ca să fie ales, prin tragere la sorţi, în vederea sărbătoririi lui Cronos, tocmai soldatul creştin Dasius. „Aprins de râvnă sfântă”, după cum mărturiseşte actul său martiric, şi-a dat seama că după acele zile de petreceri deşarte şi trecătoare, „va fi aruncat în focul cel veşnic”, încât Dasius şi-a zis: „Este mai bine pentru mine să sufăr puţinele chinuri şi munci, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii”.

Drept aceea, în ziua rânduită pentru începutul sărbătorii, Dasius le-a spus celorlalţi soldaţi că este creştin şi că preferă să fie adus el însuşi ca jertfă lui Hristos. Închis de îndată, a doua zi a fost adus în faţa comandantului său militar Bassus, spre a fi judecat. Neînfricatul Dasius a respins cu tărie toate încercările aceluia de a-l face să cinstească chipurile împăraţilor de atunci.

El declara, între altele: Sunt creştin şi nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului celui ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni sau: Eu mărturisesc că sunt creştin şi nu mă supun nimănui altuia decât unuia, curatului şi veşnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cel în trei nume şi feţe, dar de o singură fiinţă. Văzând că toate încercările de a-l abate de pe drumul său rămân zadarnice, legatul Bassus l-a supus la multe chinuri şi, în cele din urmă, a poruncit să i se taie capul.

Săvârşirea lui din viaţă s-a petrecut în ziua de 20 noiembrie, anul 304. Moaştele fericitului mucenic al lui Hristos au fost duse la Durostorum, iar în anul 579 la Ancona, în Italia, unde se păstrează până azi, în biserica Sfântul Cyriacus; pe sarcofagul său se găseşte inscripţia grecească: Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostol (Durostorum).