IZVORUL TAMADUIRII- UNA DINTRE CELE MAI VECHI SARBATORI CRESTINE

 3. /29 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

+) Izvorul Tămăduirii;

 +) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Harți)

+) Izvorul Tămăduirii

Ev Ioan 2, 12 - 22

În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. Și, făcându-Și un bici de ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele. Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici și nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie. Atunci și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: «Râvna casei Tale mă mistuie». Au răspuns, deci, iudeii și I-au zis: Ce semn ne arăți că faci acestea? Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Dar iudeii au răspuns: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului rostit de Iisus.

Ap Fapte 3, 1 - 8

În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei care intrau în templu. Acesta, văzând că Petru și Ioan aveau să intre în templu, le-a cerut milostenie. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Privește la noi! Iar acesta se uita la ei cu luare-aminte, așteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis: Argint și aur nu am; dar ce am, aceea îți dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! Și, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat și îndată gleznele și tălpile picioarelor lui s-au întărit. Și, sărind, a stat în picioare și umbla și a intrat cu ei în templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născă­toare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Luminat şi sfânt locaş ai Stă­pânului tuturor te ştiu pe tine, Fecioară, şi izvor de nestricăciune, care ai izvorât pe Hristos, apa din care ne adăpăm.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Cât de mare dar ai dat împăra­tului, Izvorule şi Stăpână, sfărâ­mând prin apă tăria cea înfricoşătoare a pietrei, care oprea cu dureri cumplite scurgerea udului.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Dar neîmpuţinat curge din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorând din belşug; cu ajutorul tău cei şchiopi umblă, mulţimea celor leproşi se curăţeşte şi de­monii se înăbuşă.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Tuturor credincioşilor le îm­părţi vindecare: împăraţilor şi popoarelor, sărmanilor şi ocârmuitorilor; săracilor şi bogaţilor, revărsându-le apa îndeobşte, Izvorule, ca pe un leac fără deosebire.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cu adevărat mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor au crescut mulţimile mi­nunilor izvorului tău, Fecioară, care neîncetat curg din belşug peste tot pământul, tămăduind degrab pe tot cel ce zace de boală grea.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Apă din izvorul tău, Stăpână Fecioară, s-a turnat peste sânul cel ros de răni chinuitoare al femeii; şi îndată au încetat, prin stropire, durerile cele de moarte şi a cunos­cut că s-a tămăduit de boala ei.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

De neînţeles şi mai presus de fire este cu adevărat ceea ce s-a făcut prin tine, Născătoare de Dumne­zeu. Că apa izvorului tău se face tămăduire alungătoare de bolile cele pricinuitoare de moarte, ceea ce firea cu adevărat niciodată nu a văzut.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Neîncetat mă omoară vrăjmaşul cu aţâţările desfătărilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Izvorule; nu mă trece cu vederea, ci apucă înainte, ajutătoarea cea grabnică, şi din cursele lui mă izbăveşte, ca necurmat să te mă­resc pe tine, cea mult lăudată.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Grăite fiind cele cu adevărat minunate ale izvorului tău, Curată Fecioară, umplu de uimire cugetul oamenilor; căci s-au făcut peste fire, sfinţind pe toţi credincioşii.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Grăit-au despre darul tău lâna, mana şi Siloamul şi stânca din care a ţâşnit apă, foişorul lui Solomon, apele Iordanului şi fântâna samarinencii.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Picăturile izvorului tău, Curată Fecioară, şi pe un mort au înviat, lucruri mai presus de cuvânt şi de pricepere! Că toate ale tale, Prea­curată, biruiesc judecata ome­nească.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Vindecă patimile mele, Fecioară, ceea ce ai uscat izvorul scurgerii de sânge, frigurile şi fierbinţeala aprinderii şi boala ofticei, oprirea udului şi curgerea pântecelui.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Cuvintele cântării te laudă pe tine, curată, ca pe ceea ce eşti cu adevărat izvor; că ai născut mai presus de cuvânt pe Adâncul înţelepciunii, pe Cel ce a spânzurat norii în văzduh şi pământul pe ape.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Împiedicat-ai prăbuşirea scă­rilor, care ameninţa cu zdrobirea pe zugravii de acolo, o, Izvorule preasfânt, mântuind şi pe popor de cutremur, când s-a dărâmat locaşul.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Pântecele cel mai înainte sterp din pricina nerodirii l-ai dezlegat în chip vădit, prin apa izvorului tău; că tu ocroteşti şi naşterile de prunci, ca ceea ce ai născut pe Stă­pânul a toate, rămânând fecioară.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Nici cuvântul, nici mintea, nici limba nu izbutesc să laude naşte­rea ta, curată! Ci neputincioase sunt şi se ruşinează faţă de tine şi înţelepciunea filozofilor şi măies­tria ritorilor.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cu­vântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Scoateţi, bolnavilor, din izvor tămăduiri! Că Preacurata face să curgă, din izvorul cel dumnezeiesc, îndulcirea cea adevărată, izvorând cu adevărat torentul desfătării. Pentru aceasta să ne adăpăm cu toţii, cu credinţă, din şuvoaiele cele îmbelşugate.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Minunile tale nemaiauzite, stă­până, pe toţi credincioşii care le aud îi umplu de mirare. Căci pe cei muţi şi surzi apa ta îi arată ca pe nişe bine grăitori; iar pe cei ce pătimesc cumplit îi tămăduieşte şi vindecare le dăruieşte.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din văpaia durerilor scoţi pe cei ce aleargă la tine, curată, rourându-i cu ape din izvorul cel minu­nat; că de ulcer se izbăveşte omul şi de pelagră, iar pe lepros îl vindeci şi cărbunele l-ai stins.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Tineri şi fecioare şi toţi oamenii, pe stăpâna cu credinţă din suflet să o lăudăm în chip luminat. Căci a vindecat străpungeri de cuie şi boli de ochi şi bubele cele rele şi umflături şi pe paralitic.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Dumnezeiască şi sfântă apă izvorăşte izvorul tău, Fecioară. Căci curgerea idropicilor o opreşte degrab cu dumnezeiasca chemare a harului. Pentru aceasta te cinstim, Izvorule, în veci.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Să lăudăm toţi, cu înţelepciune, apa cea sfântă şi de viaţă izvorâtoare; că pornirea nădufului pe loc o opreşte şi liberă o face spre răsuflare. O! minunile tale, Curată Născătoare de Dumnezeu!

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Ce gură va lăuda minunea naş­terii tale, Prealăudată? Dar şi ce minte ar putea să privească izvo­rul minunilor tale şi în cuvinte să-l preaslăvească? Nu este cu putinţă firii să laude cele ale tale.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Toată puterea morţii asupra ta s-a nimicit în întregime, împără­teasă şi Doamnă! Că tu ai izvorât pe împăratul, pe Viaţa cea fară de moarte, pe Hristos, Apa şi Mana, în veci.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Apa izvorului tău covârşeşte toate apele, Fecioară curată, dăruind, la vedere, izbăvire de boli cumplite şi sufletelor toată tăria, ca una ce se varsă mai presus de fire.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Ca pe o izbăvire de boli, vedem toţi acest nou Siloam al izvorului tău, Fecioară; că orbul a luat vedere şi toţi dobândim, neîncetat, sănătate şi viaţă.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Cei ce căutaţi sănătate, alergaţi la izvor! Căci Curata Fecioară să­lăşluieşte în apă. Saltă şi te bucură, mulţime a credincioşilor, precum se cuvine, că vei avea în sfântul locaş împlinirea cererilor.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Înălţatu-s-a mai presus de ce­ruri apa izvorului tău şi cu curge­rile ei a străbătut adâncurile pământului; aceasta este ambrozie a sufletului, nectar al credincioşilor, mierea cea din piatră şi împărtă­şirea de mană.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Veseleşti, Fecioară, pe credin­cioşi mai presus de fire, izvorând har din izvorul cel veşnic, dându-le lor putere asupra vrăjmaşilor, bi­ruinţă pururea, sănătate şi pace şi plinirea cererilor.

SEDELNA glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Fântâna cea pururea nese­cată şi înviorătoare, pe Dumne­zeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-l lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămă­duirile măcar ca pe curgerile râu­rilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor pu­tere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioşilor.

IZVORUL TAMADUIRII- UNA DINTRE CELE MAI VECHI SARBATORI CRESTINE

Izvorul Tămăduirii - O sărbătoare cu vechime

Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios. Pe cînd încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! Şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu". Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască".
„Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!"
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!", a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată... Aici este Izvorul Tămăduirii... fîntîna dătătoare de sănătate". Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.

Boboteaza mică
Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai tîrziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobîndit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni. Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stîrnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strînsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mîinile Ei de aer biserica, pînă ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor. În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvîrşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului - iubită ca un „izvor" binefăcător revărsat peste oameni. Maica revărsîndu-se peste noi, prin mijlocirea apei.

Încă o minune
De acest izvor făcător de minuni mai sînt legate şi alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecînd el cu corabia în pelerinaj la izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
Tradiţie şi continuitate
Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducînd celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvîntat izvor, a reamenajat zona, transformînd-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrîndu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. La noi în ţară, Eparhia Romanului are un astfel de loc presărat cu izvoare tămăduitoare, la Slănic Moldova, unde, în luna iulie 1801, a fost descoperit primul izvor mineral, iar, de atunci, pelerinii din întreaga lume poposesc temporar, pentru vindecarea unor afecţiuni. În Vinerea de după Paşte, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, este un frumos obicei la creştini să se sfinţească apa, apoi, cu aceasta se stropesc întîi casele, fîntînile, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454 la Constantinopol, cînd acel orb a primit, de la Maica Domnului, tămăduire prin intermediul apei sfinţite. Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugîndu-ne Maicii Domnului, cum zice o cîntare bisericească. „Izvor eşti cu adevărat stăpînă, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire...".

Sărbătoare la mănăstirea „Sîmbăta de Sus"
Mănăstirea „Sîmbăta de Sus" are hramul „Izvorul Tămăduirii", care este una dintre cele mai mari sărbători creştine ale Ardealului. Ca în fiecare an, la această sărbătoare se adună la mănăstire mii de credincioşi şi soboare mari, de cîte 30 de preoţi. Mănăstirea este un crîmpei de pămînt de o frumuseţe magică. Este un loc unde urmele lăsate de părintele Arsenie Boca, sfîntul necanonizat al Ardealului, dăinuiesc peste tot, prin păduri şi în memoria oamenilor, impregnate în amintiri, cu sfinţenie, ca într-o cămaşă curată, de mir şi de lacrimi.

Mănăstirea tămăduită
Acolo unde astăzi se înalţă Mănăstirea Sîmbăta a fost mai întîi izvorul. Cu mult mai vechi, şi decît biserica, şi decît mănăstirea. Izvorul găsit de oameni acum 500 de ani într-o poiană: un paradis de verde şi vis, la poalele Făgăraşului. Şi izvorul era binecuvîntat şi vindecător. Căci de cum l-au găsit, au început tămăduirile, multe miraculoase, pentru cei ce i-au băut apa. Şi i s-a spus Izvorul Tămăduirii. Abia 100 de ani mai tîrziu, uimit de puterile apei, Constantin Brîncoveanu a ridicat aici, în 1696, o splendidă bisericuţă în piatră şi o mănăstire, chiar lîngă izvorul miraculos. Iar vodă a mai adus de peste munţi călugări şi dascăli. Şi a făcut o şcoală de grămătici, alta de zugravi şi o tiparniţă. Aici, pe moşia lui din Făgăraş, unde Constantin Brîncoveanu îşi ridicase şi un palat în satul Sîmbăta de Sus. Pe moşia lui de peste munţi, unde îşi pregătise ultima redută, ba chiar obţinuse de la împărat şi promisiunea unui titlu de nobleţe, dacă se retrăgea aici. Dar n-a mai apucat, căci a fost trădat şi tăiat la Constantinopole, în 1714, cu toţi cei patru fii ai săi.
Martiriul bisericii
Imediat după martiriul ctitorului, a început şi cel al bisericii. Căci tot atunci a căzut ca o furtună peste românii ortodocşi din Ardeal catolicizarea cu sila şi cu armele, impusă de imperiali. Curînd, generalul Bukow avea să radă cu tunurile 150 de mănăstiri ortodoxe (12 numai în Făgăraş), lăsînd Ardealul, pentru 200 de ani, golit de mănăstiri româneşti. Mănăstirea „Sîmbăta", ultima, a mai scăpat o vreme. Căci era mănăstire domnească. Abia în 1785, împăratul a mai trimis un general. Tot ca pînă atunci, chiliile şi biserica au fost spulberate cu tunurile sau făcute ruine. Pustiită şi prăbuşită, cu turla spartă, biserica lui Brîncoveanu a rămas descoperită în bătaia vînturilor, a ploilor şi zăpezii aproape 150 de ani. Şi doar credincioşii din satele vecine, cu preoţii lor în frunte, aveau să mai vină în continuare, cu încăpăţînare, la ruinele ei, an de an, de Izvorul Tămăduirii, să se roage.

Zidite pe ascuns

De-abia după Marea Unire, în 1926, mitropolitul Nicolae Bălan avea să devină cel de-al doilea ctitor al mănăstirii. El, dar mai ales părintele Arsenie Boca, primul stareţ al mănăstirii reînviate. Şi biserica refăcută a putut fi sfinţită la 15 august 1946, după război. Iar al treilea ctitor a fost, în anii '80, mitropolitul Antonie Plămădeală. Zidirea actualei minuni de la Sîmbăta a fost, şi ea, cu cîntec. Ştiind că sub Ceauşescu o aprobare pentru ridicarea unei mănăstiri era de negîndit, mitropolitul a ales un ocoliş. Cum în 1985 urma să se împlinească 200 de ani de la dărîmarea mănăstirii de către austriecii catolici, mitropolitul a pretextat construirea unui lăcaş care să adăpostească obiecte de patrimoniu din Ţara Făgăraşului şi Braşov. Şi astfel, mănăstirea cea mare, dar mai ales biserica nouă au fost zidite pe ascuns, cu frescele pictate şi ascunse ca de un Iuda sub pînză de sac. Pînă s-a terminat urgia ţării, şi a mănăstirii dalbe, odată cu ea.

 

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

 +) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu 

Cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ghighiu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, dăruită la 25 februarie 1958 de Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei.

 La câţiva paşi de Ploieşti, Mănăstirea Ghighiu adăposteşte o mare comoară spirituală: icoana Maicii Domnului „Siriaca”, icoană grabnic ajutătoare, care nu conteneşte nici astăzi a face minuni.

Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.

În sunet de clopote şi cântări duhovniceşti, icoana a fost purtată pe braţe de vlădicii Vasile şi Teoctist, urmaţi de toate vieţuitoarele chinoviei, şi aşezată cu mare cinste în paraclisul mănăstirii, unde s-a făcut şi întâia rugăciune de obşte înaintea preţiosului chip al Maicii Domnului. După ce au așezat icoana în paraclisul mănăstirii, Preasfinţitul Vasile Samaha s-a așezat în genunchi în fața acesteia, cerându-i Maicii Domnului iertare, crezând că a dorit să plece din Siria din pricina păcatelor săvârșite de către credincioșii de acolo. Cu greu s-a despărțit episcopul de icoana Maicii Domnului, plângând neîncetat.

Ca semn de recunoștință pentru rugăciunile împlinite de Maica Domnului la icoană, multă vreme au stat înşirate numeroasele bijuterii care erau donate de credincioșii recunoscători și care au fost folosite pentru împodobirea icoanei.

În anul 2008, icoana Maicii Domnului „Siriaca” a împlinit 50 de ani de când se află în Mănăstirea Ghighiu și cu această ocazie a fost restaurată și împodobită cu o ramă din aur, iar Maicii Domnului și Mântuitorului s-au aplicat aureole din aur cu perle și rubine naturale.

Specialiștii au spus atunci că icoana datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și este de proveniență din Rusia. Cum a ajuns în Siria nu știm, se pare că Patriarhia Antiohiei avea legături strânse cu Rusia. Icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan.

În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.