3. /5 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc Victorin și cei împreună cu el

Sf. Mc. Teodul și Agatopod; 

Sf Mc Victorin și cei împreună cu el

Troparul Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu picioare neudate trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie o a biruit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind călătoria cea sfântă, sfinţilor mucenici, staţi înaintea Scaunului lui Dumnnezeu cu slavă, purtând cununi, luminând lumea cu Razele Luminii Duhului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fie mărită astăzi ceata cea Dumnezeiască a pătimitorilor celor şapte la număr, care străluceşte sfinţit cu podoabe Dumnezeieşti şi pururea dănţuieşte cu Cetele celor fără de trup.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

După Lege trecând nevoinţa muceniciei, înţelepţilor şi cu tărie suferind năpădiri de tot felul de chinuri, bucurându-vă, aţi primit moştenirea cea veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul Cel mai presus de timp, Întrupându-Se din tine în timp, a dezlegat greşelile oamenilor cele de multă vreme. Pe Care roagă-L, Curată, neîncetat, să se milostivească spre sufletele noastre.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru Hristos pătimind tot felul de chinuri, sfinţilor, aţi strălucit mai mult decât aurul, prin harul Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Mucenice Victorin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobirea spatelui tău Sfinte Mucenice Victorin, lipsirea ochilor şi a mâinilor ai suferit, cinstite mucenice.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind legaţi de dragostea lui Hristos, măriţilor pătimitori, aţi risipit toate măiestriile balaurului celui viclean.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai, Fecioară Preacurată, pe Domnul tuturor, Care scapă pe oameni din robia cea înţelegă­toare, Prealăudată.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Victor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăindu-ţi-se limba şi scrijelindu-ţi-se coastele, ai izgonit prin har răutatea cea otrăvitoare a vrăjmaşului, Sfinte Victor, de Dumnezeu cugetătorule, lăudat fiind ca un mucenic.

Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind îngrădit cu pavăza dreptei credinţe, cu răbdare ai suferit zdrobirea trupului, Sfinte Mucenice Nichifor, strigând Stăpânului tău: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Claudie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Claudie cel preaales cu osârdie slăvind pe Dumnezeul tuturor, zdrobindu-i-se fălcile cu pietre prin cruzimea tiranului, s-a lipsit şi de mâini şi de picioare, bucurându-se.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu v-aţi înspăimântat, prealăudaţilor, de valurile cele de multe feluri ale chinurilor, nici de moartea cea pricinuitoare de mărire veşnică, strigând întru credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu gândul te vedea mai înainte proorocul Munte Umbros, Cinstită, din care cu adevărat s-a arătat Stăpânul întru asemănare de Trup, ca să mântuiască pe om din stricăciune.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne al meu, Lumină în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întune­ricul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Diodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vorbind ai îndurat cu osârdie mari chinuri, Sfinte Diodor, înfierbântările frigărilor şi arsura jăratecelor.

Stih: Sfinte Mucenice Serapion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spânzurat fiind şi multe feluri de chinuri pătimind şi prin sabie săvârşindu-te, ai rămas neclintit la minte, Sfinte Mucenice Serapion.

Stih: Sfinte Mucenice Papia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zgâriat fiind şi cu piroane fiind pironit şi în ape înecat, mucenice, ai tocit săbiile vrăjmaşului, o Sfinte Papia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ai îndreptat, Stăpînă, căderea oamenilor, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce poate să îndrepteze pe cei surpaţi la pământ.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudaţi să fie Sfinţii Mucenici Serapion şi Dumnezeiescul Diodor, Victorin, Papia, Nichifor, Claudie şi Victor, ca cei ce desăvârşit au biruit înşelăciunea celui viclean.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi prin Duhul săbii ascuţite şi aţi tăiat toate taberele vrăjmaşului, purtătorilor de biruinţă, bine bucurându-vă de Împărăţia Cerului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

O, minune! În ce chip aruncaţi fiind în piuă, aţi fost măcinaţi ca grâul, Sfinţilor Victor şi Victorin şi prin zdrobirea oaselor aţi sfărâmat cursele vrăjmaşului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întăreşte puterea sufletului meu cea slăbită de lenevirea cea de-a pururea şi de păcate, ca să te cânt, Preacurată, cu credinţă şi cu osârdie totdeauna.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Arătatu-v-aţi luminători luminoşi, Dumnezeieştilor mucenici cei cu numărul de şapte şi prin razele minunilor străluciţi toată făptura pururea, gonind întunericul cel adânc al neputinţelor; rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi au strigat: bine eşti cuvântat în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Victor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins fiind, Sfinte Mucenice Victor întru tot cinstite, ai fost sfâşiat la coaste şi în piuă fiind zdrobit şi limba tăindu-ţi-se, te-ai săvârşit, cântând: bine eşti cuvântat în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Claudie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Dumnezeiescului Duh suferind biciuiri pe spate şi pe pântece şi zdrobindu-ţi-se fălcile, ai fost lipsit de mâini şi de picioare, lăudând pe Domnul, Sfinte Mucenice Claudie.

Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gânduri înalte ai răbdat în adevăr tinereşte lipsirea de degete şi sfărâmare peste tot trupul, mucenice, primind cununa biruinţei cu puterea numelui, Sfinte Cinstite Nichifor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un Scaun Preaînalt al Celui de sus şi ca pe un Sfeşnic de aur şi Sicriu al Sfinţeniei, toţi te lăudăm pe tine, Fecioară, strigând: Binecuvântată eşti între femei, Preacurată Stăpână.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţând mâinile către Dumnezeu Cel Ce poate mântui, de Dumnezeu fericiţilor, aţi suferit răbdând dureri de multe feluri de chinuri şi purtători de biruinţă v-aţi înălţat către Dânsul, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm astăzi credincioşii pe Sfinţii Mucenici Papia, pe Serapion şi pe Diodor, pe Claudie, pe Nichifor şi pe Victor, împreună cu Victorin, mucenicii lui Hristos, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnu­lui pe Donmul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sângiurile care au curs din voi, marilor mucenici, au sfinţit pământul şi prin Dumnezeiescul har au oprit râurile necredinţei şi din destul au adăpat sufletele celor ce strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu cuvinte sfinţite să cântăm pe Tatăl Cel fără de început, pe Fiul Cel împreună fără de început şi pe Duhul Sfânt, o Dumnezeire întocmai de o Putere, Viaţă întocmai de o Împărăţie şi să strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înfricoşătoarea naştere a ta biruieşte înţelegerea minţii, de Dumnezeu cu har Dăruită. Căci Dumnezeu fără de început este Cel Ce a primit început în timp ca să mântuiască pe cei ce strigă Lui: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând urmele cinstitelor Patimi ale lui Hristos, aţi răbdat toată ispita chinurilor cu cuget întărit şi cu bărbăţie sfârşindu-vă, pentru aceea, în veci vă fericiţi, purtătorilor de chinuri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un prinos şi ca o jertfa cu bună mireasmă aducându-vă la masa cea cerească, aţi luminat Biserica celor întâi-născuţi, strălucind mai mult decât soarele, mucenicilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi adunându-ne credincioşii, să fericim pe Sfântul Victorin cel Viteaz, pe Mucenicul Claudie şi pe Dumnezeiescul Papia, pe Sfinţii Mucenici Diodor şi pe Serapion, pe Înţeleptul Mucenic Victor şi pe Sfântul Nichifor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea voastră cea plină de lumină răsărind, luminează toată Biserica lui Hristos, cinstiţilor ostaşi întru care rugaţi-vă, să ni se dea nouă iertare de păcate, minunaţilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai purtat în braţe pe Hristos, Care a luat din tine Trup muritor, pe Acela roagă-L Fecioară, să dobândim nemu­rirea noi, cei ce cu credinţă te cinstim şi te mărim pe tine ca Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Suferind chinurile cele de multe feluri cu cuget neînspăimântat, purtătorilor de chinuri, străluciţi mai mult decât lumina Soarelui. Pentru aceea prăznuim luminată pomenirea voastră, cu credinţă rugându-vă, ca prin mijlocirile voastre să primim izbăvire de păcate şi desfătarea bunătăţilor celor veşnice.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc, ca să mământuiesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi câte le voieşti.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcri­mând şi cu amar a strigat: lumea se bucură luând mântuire, iar lăuntrul meu se aprinde văzând Răstignirea, pe care o rabzi pentru milostivirea milei. Către care să strigăm cu credinţă: milostiveşte-te spre noi, Fecioară şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină Patimilor Lui.

Sf. Mc. Teodul și Agatopod; 

Viaţa Sfântului Mucenic Teodul

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximiam, păgânii împăraţi ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericeşti plăcuţi lui Dumnezeu, Agatopod şi Teodul. Agatopod era cu rânduiala dia­con, bătrân de ani şi foarte înţelept, împodobit cu cărunteţe, iar Teodul era citeţ, tânăr şi frumos la faţă, fiind în anii tinereţii şi vieţuind în curăţie şi fără de prihană, fiu al unor cinstiţi părinţi creştini, care avea fraţi după trup, pe Capiton, Mitrodor şi Filostorghie, toţi desăvârşiţi dreptcredincioşi către Dumnezeu. Şi mai înainte de nevoinţa pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o câştige; pentru că într-o noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mâna sa un lucru oarecare de la o persoană cinstită.

Deci, deşteptându-se îndată din somn, a găsit în mâinile sale un inel foarte frumos, lucrat dintr-o materie neştiută şi având pecete cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tânărul cel sfânt tămăduia toate bolile între oameni şi numai dacă întâmpina Teodul pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios şi i se dădea sănătate, şi pentru aceasta mulţi dintre elini se întorceau către Hristos.

După aceea, păgânii împăraţi au ridicat prigonire asupra creştinilor şi au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine idolilor celor făcuţi de mâini omeneşti, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea poruncă a mers şi la Tesalonic şi se puneau înainte la privelişte uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărăteşti. Şi mulţi din credincioşi fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unu alergau vo­ioşi la munci iar alţii, fiind neputincioşi, temându-se de îngrozirile cele de moarte, se lipeau de păgâni şi mâncau din jertfele cele idoleşti, iubind această deşartă viată mai mult decât cea fără de moarte;' şi, fugind de muncile cele de scurtă vreme, îşi pregăteau moartea cea veşnică şi pierzătoare.

Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia şi se ruşina de ostaşii cei viteji la suflet şi tari ai lui Hristos, precum şi de aceşti doi sfinţi, adică de Agatopod şi Teodul, pentru că aceştia în vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petrecând în casa lui Dumnezeu totdeauna, ziua şi noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfânta Biserică, care era în primejdii şi aşteptau să-i ducă la munci. Dar, înştiinţându-se ostaşii, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Pe atunci era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, şezând la judecată într-una din zile, a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui Hristos, pe Agatopod şi Teodul. Iar aceia, fiind chemaţi, mergeau cu veselie ca la un ospăţ, tinându-se de mâini unul cu altul, cu feţele luminoase şi cu sufletele viteze, şi strigau cu mare glas şi cu îndrăzneală: „Suntem creştini!" Şi astfel au stat înainte la judecata tiranului.

Iar acela vrând mai întâi pe cel tânăr să-1 vâneze cu amăgirile sale, a poruncit ca să se depărteze toţi şi pe Agatopod să-1 ducă de acolo, şi mai aproape de sine chemând pe Teodul, i-a zis priete­neşte: „Ascultă-mă, o, tânărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creştinească şi apropie-te de legile cele vechi, ca să nu te lipseşti rău de viaţa ta". Iar Sfântul Teodul, cu faţa veselă, i-a răspuns: „Eu de mult am scăpat de toată amăgirea şi rătăcirea, iar pentru tine, care ai iubit deşertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu cazi în moartea cea veşnică". Aceasta zicând sfântul, nu s-a mâniat ighemonul, ci în tot chipul îl amăgea, uneori fagăduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca să se apropie la închinarea de idoli. Şi stătea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis către sfântul: „Dacă darurile şi cinstirile nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteştilor porunci".

Mucenicul a răspuns aceluia: „îngrozirile muncilor nu pot deloc să mă înfricoşeze şi cât de puţin nu pot să mă plece la voia voastră". Şi Faustin iarăşi îl sfătuia şi îi zicea: „Au nu este mai bună viaţa cea cinstită, decât moartea cea cumplită?" Sfântul Teodul a răspuns: „Cu adevărat şi eu am cunoscut aceasta, că mai bună este viaţa decât moartea, şi mi-am pus în minte să trec cu vederea această viaţă muritoare de puţine zile pe pământ, ca să mă fac părtaş vieţii celei fără de moarte şi bunătăţilor cereşti celor veşnice. Drept aceea, munceşte-mă cu focul şi cu bătăile şi vei cunoaşte că trupul care se munceşte este stricăcios şi pieritor, iar sufletul cel înţele­gător fiind nestricăcios, prin munci despărţindu-se mai degrabă de trup, mai mult se va veseli în viaţa cea fără de sfârşit". Zis-a ighemonul: „Spune-mi, te rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a cărui dragoste astăzi de voie ţi-ai ales a trece cu vederea bătăile şi moartea".

Sfântul Teodul a răspuns: „Dumnezeu, Cel ce a încuiat toate cu legile cele fireşti, şi Fiul Său, Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui, cu a Cărui Cruce însemnându-mă din pruncie, până la sfârşitul vieţii mele nu mă voi părăsi de însemnarea Lui; ci, mai degrabă prin muncile tale mă voi despărţi de trup, decât de Crucea lui Hristos; pentru că sunt slugă credincioasă a Stăpânului meu şi nu mă înfricoşez nici de foc, nici de uneltele de muncă".

Faustin ighemonul, minunându-se de o bărbăţie şi îndrăzneală ca aceea a Sfântului tânăr Teodul, a poruncit să-1 ducă departe, la un loc osebit, iar pe Sfântul Agatopod, chemându-1 la sine, i-a zis: „închină-te zeilor noştri, căci Teodul, care a fost mai înainte în înşelăciune, acum a făgăduit să se închine lor şi să aducă împreună cu noi jertfă". Iar Sfântul Agatopod, cunoscând amăgirea ighemonului, a răspuns: „Şi eu cu sârguinţă şi cu bucurie, după cuvântul lui Teodul, voi aduce jertfă adevăratului Dumnezeu şi Fiului Său, Iisus Hristos. Pentru că acelui Dumnezeu a făgăduit Teodul să-I aducă jertfă de bună mireasmă". Faustin la rândul lui a zis: „Nu acelora pe care tu îi numeşti, ci celor doisprezece zei care ţin lumea a făgăduit Teodul să le jertfească".

Iar Sfântul Agatopod, clătinând puţin din cap, a zis: „Oare dumnezei numeşti pe aceia care din materii stricăcioase i-a închipuit meşterul după asemănarea omenească? Oare dumnezei sunt aceia pe care i-au făcut oamenii cu mâinile lor şi fără de minte au legiuit să le slujească, ca unor mai buni şi mai mari decât ei? Oare dumnezei sunt aceia, care, dacă voieşte cineva să-i răstoarne şi să-i sfărâme pe dânşii, nu pot să se împotrivească, nici să se apere pe ei? Care nu văd cu ochii, nici nu umblă cu picioarele şi nici o simţire oarecare nu au în ei? Oare dumnezei sunt aceia, pe care îi cred elinii că aveau oarecând suflet viu şi spun despre dânşii că se spurcau cu preaurâte lucruri desfrânate, iar acum meşterii cioplindu-i pe aceia, îi vând pentru un ban sau pentru patru? Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu să o aduc nevrednicilor şi necuraţilor ce sunt socotiţi de tine dumnezei ai voştri? Oare cântare să cânt idolilor celor surzi?"

Unele ca acestea grăind sfântul, boierii ce stăteau înaintea ighemonului s-au temut ca nu cumva şi ceilalţi creştini care erau aduşi la ispitire să se întărească în credinţă prin cuvintele lui Agatopod. Deci, îndată a poruncit ca împreună cu Teodul să-1 ducă în temniţă. Şi fiind duşi sfinţii, popor mult urmându-le, în multe feluri îi supărau pe dânşii, văzându-i că se sârguiesc spre mai bine. Pentru că unii, milostivindu-se de tinereţile lui Teodul, se sileau, prin multe şi îndemnătoare cuvinte, să-1 întoarcă de la socotinţa lui cea neschimbată; iar alţii, văzând cinstitele cărunteţi ale lui Agato­pod, cu glas ca de sfătuire strigau către el: „Oare şi tu, Agatopoade, ai minte copilărească, de nu cunoşti cele ce îţi sunt de folos vieţii tale?" Iar sfinţii, nerăspunzând nimic poporului, mergeau.

Şi sosind la temniţă, s-au rugat lui Dumnezeu cu linişte şi s-au alăturat celor închişi, care erau ţinuţi acolo din diferite pricini. Iar la miezul nopţii, prin oarecare vedenii dumnezeieşti s-au întărit şi s-au deşteptat bucuroşi, chemând pe Iisus, Mântuitorul tuturor. După aceea, spălându-şi mâinile şi faţa cu apă curată şi plecându-şi capul şi genunchii la pământ, cu un glas au înălţat rugăciune lui Dumnezeu, zicând:

„Dumnezeule, Făcătorule şi Atoateştiutorule, pierzătorul adân­cului, Cel ce ai făcut lumea aceasta văzută şi ai rânduit alergarea cea neîncetată a cerului, ca întru dânsa soarele pe toate să le lumineze ziua, iar luna să alunge întunericul cel de noapte cu strălucirea sa, şi amândoi să slujească împreună cu stelele la creşterea celor ce se nasc pe pământ; Cel ce ai dat pământului să nască fiinţe, iar adâncului mării, naştere de peşti, păsărilor, loc în văzduh, ca marea să slujească omului celui zidit de Tine, prin ale sale daruri, iar văzduhul, prin cântarea păsărilor, să aducă cântare plăcută Ţie, apoi pământul, scoţând cu îndestulare neamului omenesc roduri de multe feluri, Ţie, Stăpânului tuturor, să-Ţi înalţe mulţumire prin gurile omeneşti.

Tu pe neamul nostru, cel ce a făcut fărădelege şi de la poruncile Tale s-a depărtat şi în beţii şi desfrânări a căzut, nu l-ai lăsat să piară până în sfârşit, nici n-ai slobozit pe diavol să orbească făptura cea înţelegătoare şi să o ducă până la tartar, ci, dând uitării greşelile omeneşti şi plecându-Te prin milostivire, ai trimis la oameni de pe scaunul ceresc pe Unul născut Fiul Tău, ca firea omenească primind-o, pe a Sa nestricăciune să o amestece cu a noastră stricăciune şi Cuvântul Tău, Cel ce petrece cu Tine pururea,

prin Care toate s-au făcut, pe cei rătăciţi în nedreptăţi să-i întoarcă iarăşi la calea cea dreaptă. Pentru că Tu cu Fiul şi Fiul cu Tine, împreună şi cu Sfântul Duh, privind spre toată lumea, cu minunile Tale cele preaslăvite i-ai adus la sfânta credinţă pe cei necredincioşi. Tu, Fiule al lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat cu cuvântul, biruind legile firii şi ale morţii. Tu, prin tina cea pusă pe ochii lui, ai luminat pe omul cel orb din naştere, precum şi altădată acelei femei ce-i curgea sânge, când s-a atins de hainele Tale, îndată i-ai dat tămăduire, asemenea şi pe slăbănog făcându-1 sănătos, i-ai poruncit să-şi poarte patul său.

Deci, şi acum, o, Dumnezeule, binevoieşte întru însoţirea noastră şi ne întăreşte cu putere de sus, ca prin ajutorul Tău suferind cu vitejie muncile păgânilor, să putem trece la cereasca împărăţie".

Astfel rugându-se sfinţii, cei ce erau legaţi împreună cu dânşii, care pentru ucideri sau desfrânări erau ţinuţi acolo, lepădând frica morţii celei trupeşti, degrabă au căzut la picioarele sfinţilor, cerân- du-şi iertare de greşelile lor şi scăpare din moartea cea sufletească. Iar poporul care era afară, stricând încuietorile temniţei a intrat înăuntru şi asculta cu dulceaţă şi cu mirare cuvintele ce ieşeau din gurile robilor lui Dumnezeu. Văzând-o aceasta Evpsihie, mai marele curţii Tesalonicului şi osârdnicul slujitor al diavolului, a alergat degrabă la ighemon, spunându-i că mulţi vor lăsa slujba zeilor dacă acei doi creştini care se ţin legaţi în lanţuri nu vor fi pierduţi degrabă. Şi s-a tulburat ighemonul de mânie şi îndată a trimis ostaşi ca să aducă la dânsul pe bătrân şi pe tânăr şi i-a pus înainte la nedreaptă judecată pe robii lui Hristos.

Deci, uitându-se ighemonul către Sfântul Teodul, a zis: „Oare nu ştii că cu dreptate este a asculta poruncile împăraţilor ce stăpâ­nesc lumea?" Sfântul Teodul a răspuns: „Pe cele ce le porunceşte Stăpânul cerului şi al pământului, pe acelea cu adevărat trebuie a le asculta mai întâi şi cu lucrul a le împlini, că acesta este lucru dreptcredincios, iar cele ce poruncesc împăraţii cei vremelnici, numai acele porunci care vor fi drepte şi nepotrivnice cerescului Făcător este bine a le asculta, iar de sunt nedrepte, apoi nicidecum nu se cade a le asculta pe dânsele".

Faustin ighemonul a zis: „Spune-mi mie, cine a făcut cerul?" Răspuns-a Sfântul Teodul: „Dumnezeu Atotţiitorul şi Fiul lui Dum­nezeu, Iisus Hristos, Care este Cuvântul Tatălui". Zis-a Faustin: „Oare Acela pe Care iudeii L-au răstignit, muncindu-L cu munci

preacumplite?" Răspuns-a mucenicul: „Acela este, pe Care L-au răstignit evreii şi a pătimit de voie pentru noi; Care, după aceea, a înviat din morţi cu puterea dumnezeirii Sale şi Care, ca un biruitor al morţii, a fost văzut înălţându-se la cer, de unde iarăşi va veni ca să vădească şi să judece pe cei necredincioşi". După aceea Faustin a zis: „Dar pentru ce zeilor noştri nu voieşti să le aduci jertfe?" Sfântul răspunse: „Nu este mai bine a aduce jertfă Aceluia de care sunt zidiţi făcătorii idolilor, decât idolilor celor făcuţi? Cu adevărat este mai bun Ziditorul decât zidirea".

Atunci Faustin ighemonul a poruncit să dezbrace de haine pe Sfântul Teodul cel tânăr şi să-1 golească spre muncire. Iar crainicul striga: „Jertfeşte zeilor şi vei scăpa!" Dar mucenicul grăia către muncitor: „Hainele de pe trup mi le-ai luat, dar credinţa către Dumnezeul meu nu o vei putea lua în veci de la mine". Grăind astfel sfântul cu libertate şi defăimând muncile, numindu-i pe împăraţi tirani de multe ori, ighemonul a poruncit ca înaintea feţei lui Teodul să-i pună să jertfească idolilor pe cei care au fost mai înainte creştini şi care, fiind biruiţi de munci, s-au închinat idolilor. Acest lucru văzându-1 Sfântul Teodul, îl durea inima pentru cei biruiţi şi căzuţi; iar către ighemon grăia: „Pe cei neputincioşi i-aţi biruit, iar pe ostaşii cei tari ai lui Hristos nicidecum nu puteţi să-i biruiţi, chiar de veţi afla munci şi mai mari. Şi să ştii, ighemoane, că aceste munci pe care le-ai gătit asupra noastră sunt puţine şi vrednice de râs; deci să afli mai cumplite munci, ca să cunoşti cât de mare este credinţa şi dragostea noastră către Dumnezeu".

După aceasta ighemonul a poruncit Sfântului Teodul ca să aducă cărţile creştineşti la judecată. Iar sfântul a răspuns: „Dacă aş fi ştiut că, deşertăciunea închinării idoleşti cunoscând, o vei lepăda şi vei voi a te întări în adevărul dreptei credinţe, apoi ţi-aş fi adus cărţile prooroceşti şi apostoleşti; dar de vreme ce ştiu că gândeşti vicleşug, nu-ţi voi da în mâini dumnezeieştile daruri". Faustin zise: „Nu te voi cruţa, zdrobindu-ţi trupul şi dându-1 fiarelor spre mâncare, dacă nu mă vei asculta degrabă".

Sfântul răspunse: „Iată trupul meu stă înaintea muncilor, iuţeşte-te asupra lui precum voieşti şi munceşte-1 mai cumplit decât îngrozirile cele grăite de tine, dar eu nu voi da păgânilor spre batjocură sfintele cărţi". Atunci ighemonul, voind să înfricoşeze pe mucenic, a poruncit să-1 ducă la tăiere, socotind că, văzând pedeapsa de moarte, se va teme şi se va supune voinţei lui. Deci fiind scos la locul de chin, când a văzut Sfântul Teodul sabia asupra sa, a strigat către Dumnezeu: „Slavă Ţie, Dumnezeule, Tatăl Domnului meu, Cel ce a binevoit a pătimi pentru noi. Iată, cu darul lui Hristos, vin şi eu către Tine, murind pentru Tine cu osârdie!" Zicând aceasta, şi-a plecat capul sub sabie, dar nu i l-au tăiat; pentru că, aflând ighemonul că Sfântul Teodul doreşte tăierea de sabie ca pe o cunună de veselie, a poruncit ca îndată să-1 întoarcă pe el întreg.

într-acea vreme ighemonul ispitea pe Sfântul Agatopod, întrebându-1 şi zicând: „Ce fel de viaţă ai?" Sfântul răspunse: „Aceea pe care o are şi Teodul". Ighemonul zise: „Ce fel de împărtăşire ai cu Teodul? Oare vreo rudenie oarecare v-a însoţit pe voi?" Sfântul Agatopod răspunse: „Cu neamul suntem despărţiţi între noi, dar cu credinţa şi cu obiceiul suntem uniţi, şi pe cât ne deosebim cu neamul, pe atât ne unim cu duhul". Ighemonul zise: „Văd că amândoi vă sârguiţi la o muncă, pentru că aceasta o arată cuvintele voastre". Sfântul Agatopod răspunse: „Dacă cu o muncă ne ducem din viaţa aceasta, apoi şi cu o răsplătire ne vom învrednici de la Dumnezeul nostru".

Faustin zise: „Nu-ţi este ruşine ţie, fiind bătrân, să te amăgeşti ca un tânăr şi să te dai de bunăvoie în arătată primejdie?" Sfântul Agatopod răspunse: „Nu mă amăgesc nicidecum, nici nu sunt deşert de nădejdea în Hristosul meu şi pe cât sunt mai bătrân cu anii, pe atât mă sârguiesc a arăta mai multă osârdie către Dumnezeul meu şi laud pe Teodul, care stă tare, deşi este mai tânăr, pentru cinstea adevăratului nostru Dumnezeu". Iar Faustin ighemonul, căutând spre Teodul, i-a zis: „Nu te amăgi, o, tânărule, de cuvintele bătrâ­nului acestuia! Nu te da la moarte fără socoteală, pentru că el, fiind bătrân acum, nu este cu mirare că doreşte moartea; iar tu, fiind încă tânăr şi puţin vieţuind, pentru ce voieşti să te lipseşti în deşert de această dulce viaţă?" Sfântul Teodul răspunse: „Să nu mă socoteşti că sunt mai neputincios decât bătrânul şi nu voi putea suferi muncile cele deopotrivă, pentru că, deşi sunt tânăr cu anii, însă întocmai ca bătrânul îl ştiu pe Unul Dumnezeu Atoatefăcătorul şi sunt gata a pătimi întocmai pentru Dânsul".

Grăind sfinţii unele ca acestea şi chemând pe Hristos, i-au legat ostaşii după porunca tiranului şi i-au dus iarăşi în temniţă; iar ei slăveau pe Dumnezeu, cu al Cărui ajutor au biruit pe diavol. Iar cunoscuţii lor, adunându-se, i-au înconjurat plângând. Şi i-a întrebat Sfântul Teodul: „Pentru ce v-aţi adunat aici şi de ce plângeţi?" Ei au răspuns: „Plângem pentru primejdia voastră". Iar sfântul zâmbind, a zis: „Pentru ce voi, lăsându-vă a vă plânge de ale voastre primejdii, plângeţi pentru noi, cei ce alergăm spre cele mai bune?"

Grăind acestea Sfântul Teodul, a venit un ostaş cumplit trimis de la ighemon, care, legându-i pe amândoi cu lanţuri de fier, i-a băgat în temniţa cea mai dinăuntru şi i-a încuiat, să nu poată intra nimeni Ia dânşii. Iar sfinţii mucenici, după ce a înserat, într-un târziu, s-au rugat lui Dumnezeu ca să-i întărească întru nevoinţă până în sfârşit şi s-au odihnit. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce caută spre cuvioşii Săi, fiind ei cu un suflet şi un gând, le-a trimis la amândoi o vedenie în vis, despre sfârşitul ce aveau să-1 aibă. Şi această vedenie le-a fost astfel: Li se părea că intră amândoi într-o corabie ce era plină de oameni, şi se vedeau în corabie în mijlocul mării, primejduindu-se de furia valurilor, pentru că marea se învăluia de o furtună mare şi se izbea corabia de valuri sfarâmându-se şi afundându-se. Şi vedeau pe oamenii care erau cu dânşii, unii înecându-se, alţii înotând, alţii apropiindu-se de câte o piatră şi pierind, iar pe ei, prin îndreptarea cârmaciului, s-au văzut izbăviţi de înecare, îmbrăcaţi în haine luminoase şi ajungând la un munte oarecare înalt, pe care se suiau până la cer.

Deci, deşteptându-se din somn, au spus unul altuia vedenia aceea şi se mirau cum amândoi au avut aceeaşi vedenie. Şi au cunoscut că la amândoi un dar li se va dărui de Hristos, adică mucenicia mării, în care mulţi afundându-se, ei vor trece izbăviţi, şi se vor sui la muntele ceresc, spre primirea răsplătirilor celor veşnice. Şi întărindu-se cu nădejdea, au mulţumit de aceea Bunului Dumnezeu, Cârmaciul lor, căzând cu feţele la pământ şi zicând: „Cine aştepta vreodată o facere de bine ca aceasta, pe care Tu, o, Dumnezeule, ne-ai dăruit-o nouă prin întruparea Fiului Tău, Domnului nostru Iisus Hristos? Cine este cu obiceiul atât de fără de omenie, să nu cinstească dreapta credinţă, mai mult decât desfătările cele deşarte, fiind miluit cu atâtea faceri de bine? Cine este atât de grabnic la facerea de bine ca Fiul Tău, Care întru al Său dar, mai înainte de vreme ne-a făcut încredinţaţi prin descoperire întru vedenie, arătându-ne cununile mai înainte de a sfârşi noi alergarea noastră şi ne-a întărit spre nevoinţa ce ne este înainte?"

Aşa mulţumiră ei lui Dumnezeu până a doua zi şi, rugându-se, străjerii temniţei au intrat când se făcea ziuă, spunându-le că pe Teodul şi pe Agatopod îi cheamă ostaşii la ighemon. Iar ei, îngră- dindu-se cu semnul crucii, au ieşit din temniţă, cu lanţuri fiind legaţi, şi au mers după ostaşi. Iar mulţimea cunoscuţilor, adunându-se acolo, a ridicat plângere pentru dânşii, ştiind că acum are să moară acea frumoasă pereche. Iar Sfântul Teodul, cu faţa luminoasă, a zis: „Dacă din dragoste pentru noi plângeţi, apoi mai mult se cade vouă a vă bucura de noi, că pentru atât de bună pricină, adică pentru cinstea adevăratului Dumnezeu, ne nevoim. Iar de plângeţi din pizma diavolească, apoi pentru voi plângeţi mai mult decât pentru noi, că aţi rătăcit din calea cea dreaptă şi vă duceţi la pierzare".

Iar după ce la a treia cercetare au pus înainte pe sfinţi, Faustin ighemonul întrebându-i, nimic n-au răspuns, fără numai acestea: „Suntem creştini şi, pentru numele lui Hristos, voim a le pătimi toate". Atunci ighemonul, cu faţa mâhnită, a hotărât asupra lor moartea: „Teodul şi Agatopod, care n-au voit să aducă jertfa zeilor, să se înece în mare!" Şi, luându-i ostaşii, i-au dus la mare şi, legându-le mâinile înapoi şi pietre grele la grumaji, i-au pus în cora­bie. Într-acel ceas mai vârtos s-au adunat o mulţime de prieteni, de vecini şi de cunoscuţi, dintre care unii se tânguiau pentru un sfârşit ca acela, iar alţii cu laude fericeau pe vitejii ostaşi ai lui Hristos, că au sfărâmat capul vrăjmaşului şi mor cu osârdie pentru dreapta credinţă.

Iar ighemonului fiindu-i milă de sfinţi, a trimis la dânşii pe un bărbat vestit, anume Fulvie, sfătuindu-i ca numai tămâie să aducă idolilor şi vor scăpa de la moarte, iar ei nu încetau a chema pe Iisus Hristos şi a se lepăda de idolii cei necuraţi. Şi după multă sfătuire şi îndemnare, văzând păgânii că robii lui Hristos nu se pleacă la sfatul lor nicidecum, au început mai întâi pe Sfântul Agatopod a-1 arunca în mare. Iar el, căutând la cer, a strigat cu glas mare: „Iată, cu acest al doilea botez se spală toate greşelile noastre şi mergem la Iisus Hristos curaţi!" Zicând sfântul aşa, l-au aruncat în mare, iar după dânsul şi pe Sfântul Teodul. Şi aşa şi-au sfârşit nevoinţa pătimirii sfinţii mucenici şi cununa biruinţei au luat din dreapta Celui de sus. Iar marea, primind trupurile sfinţilor, într-acelaşi ceas le-a scos cu valurile la uscat, dezlegate de legături şi de pietre, foarte luminate; şi luându-le cunoscuţii, le-au îngropat cu cinste.

Şi nu după multă vreme, li s-a arătat lor Sfântul Teodul în haine albe şi cu faţă luminoasă, poruncindu-le ca averile lui să se împartă celor scăpătaţi, sărmanilor şi văduvelor.

Deci, s-au sfârşit aceşti doi sfinţi, în cinci zile ale lunii aprilie, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a unui Dumnezeu slăvit în Treime în veci. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Agatopod

După multă sfătuire și îndemnare, văzând păgânii că robii lui Hristos nu se pleacă la sfatul lor nicidecum, au început mai întâi pe Sfântul Agatopod a-l arunca în mare. Iar el, căutând la cer, a strigat cu glas mare: „Iată, cu acest al doilea botez se spală toate greșelile noastre și mergem la Iisus Hristos curați!”. Zicând sfântul așa, l-au aruncat în mare, iar după dânsul și pe Sfântul Teodul.

Pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximiam, păgânii împărați ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericești plăcuți lui Dumnezeu, Agatopod și Teodul. Agatopod era cu rânduiala dia­con, bătrân de ani și foarte înțelept, împodobit cu căruntețe, iar Teodul era citeț, tânăr și frumos la față, fiind în anii tinereții și viețuind în curăție și fără de prihană, fiu al unor cinstiți părinți creștini, care avea frați după trup, pe Capiton, Mitrodor și Filostorghie, toți desăvârșiți dreptcredincioși către Dumnezeu. Și mai înainte de nevoința pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o câștige; pentru că într-o noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mâna sa un lucru oarecare de la o persoană cinstită.

Deci, deșteptându-se îndată din somn, a găsit în mâinile sale un inel foarte frumos, lucrat dintr-o materie neștiută și având pecete cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tânărul cel sfânt tămăduia toate bolile între oameni și numai dacă întâmpina Teodul pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios și i se dădea sănătate, și pentru aceasta mulți dintre elini se întorceau către Hristos.

După aceea, păgânii împărați au ridicat prigonire asupra creștinilor și au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine idolilor celor făcuți de mâini omenești, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea poruncă a mers și la Tesalonic și se puneau înainte la priveliște uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărătești. Și mulți din credincioși fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unu alergau vo­ioși la munci iar alții, fiind neputincioși, temându-se de îngrozirile cele de moarte, se lipeau de păgâni și mâncau din jertfele cele idolești, iubind această deșartă viată mai mult decât cea fără de moarte;' și, fugind de muncile cele de scurtă vreme, își pregăteau moartea cea veșnică și pierzătoare.

Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia și se rușina de ostașii cei viteji la suflet și tari ai lui Hristos, precum și de acești doi sfinți, adică de Agatopod și Teodul, pentru că aceștia în vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petrecând în casa lui Dumnezeu totdeauna, ziua și noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfânta Biserică, care era în primejdii și așteptau să-i ducă la munci. Dar, înștiințându-se ostașii, i-au prins și i-au aruncat în temniță. Pe atunci era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, șezând la judecată într-una din zile, a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui Hristos, pe Agatopod și Teodul. Iar aceia, fiind chemați, mergeau cu veselie ca la un ospăț, tinându-se de mâini unul cu altul, cu fețele luminoase și cu sufletele viteze, și strigau cu mare glas și cu îndrăzneală: „Suntem creștini!”. Și astfel au stat înainte la judecata tiranului.

Iar acela vrând mai întâi pe cel tânăr să-l vâneze cu amăgirile sale, a poruncit ca să se depărteze toți și pe Agatopod să-l ducă de acolo, și mai aproape de sine chemând pe Teodul, i-a zis priete­nește: „Ascultă-mă, o, tânărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creștinească și apropie-te de legile cele vechi, ca să nu te lipsești rău de viața ta”. Iar Sfântul Teodul, cu fața veselă, i-a răspuns: „Eu de mult am scăpat de toată amăgirea și rătăcirea, iar pentru tine, care ai iubit deșertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu cazi în moartea cea veșnică”. Aceasta zicând sfântul, nu s-a mâniat ighemonul, ci în tot chipul îl amăgea, uneori fagăduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca să se apropie la închinarea de idoli. Și stătea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis către sfântul: „Dacă darurile și cinstirile nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteștilor porunci”.

Mucenicul a răspuns aceluia: „îngrozirile muncilor nu pot deloc să mă înfricoșeze și cât de puțin nu pot să mă plece la voia voastră”. Și Faustin iarăși îl sfătuia și îi zicea: „Au nu este mai bună viața cea cinstită, decât moartea cea cumplită?”. Sfântul Teodul a răspuns: „Cu adevărat și eu am cunoscut aceasta, că mai bună este viața decât moartea, și mi-am pus în minte să trec cu vederea această viață muritoare de puține zile pe pământ, ca să mă fac părtaș vieții celei fără de moarte și bunătăților cerești celor veșnice. Drept aceea, muncește-mă cu focul și cu bătăile și vei cunoaște că trupul care se muncește este stricăcios și pieritor, iar sufletul cel înțele­gător fiind nestricăcios, prin munci despărțindu-se mai degrabă de trup, mai mult se va veseli în viața cea fără de sfârșit”. Zis-a ighemonul: „Spune-mi, te rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a cărui dragoste astăzi de voie ți-ai ales a trece cu vederea bătăile și moartea”.

Sfântul Teodul a răspuns: „Dumnezeu, Cel ce a încuiat toate cu legile cele firești, și Fiul Său, Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui, cu a Cărui Cruce însemnându-mă din pruncie, până la sfârșitul vieții mele nu mă voi părăsi de însemnarea Lui; ci, mai degrabă prin muncile tale mă voi despărți de trup, decât de Crucea lui Hristos; pentru că sunt slugă credincioasă a Stăpânului meu și nu mă înfricoșez nici de foc, nici de uneltele de muncă”.

Faustin ighemonul, minunându-se de o bărbăție și îndrăzneală ca aceea a Sfântului tânăr Teodul, a poruncit să-l ducă departe, la un loc osebit, iar pe Sfântul Agatopod, chemându-l la sine, i-a zis: „închină-te zeilor noștri, căci Teodul, care a fost mai înainte în înșelăciune, acum a făgăduit să se închine lor și să aducă împreună cu noi jertfă”. Iar Sfântul Agatopod, cunoscând amăgirea ighemonului, a răspuns: „Și eu cu sârguință și cu bucurie, după cuvântul lui Teodul, voi aduce jertfă adevăratului Dumnezeu și Fiului Său, Iisus Hristos. Pentru că acelui Dumnezeu a făgăduit Teodul să-I aducă jertfă de bună mireasmă”. Faustin la rândul lui a zis: „Nu acelora pe care tu îi numești, ci celor doisprezece zei care țin lumea a făgăduit Teodul să le jertfească”.

Iar Sfântul Agatopod, clătinând puțin din cap, a zis: „Oare dumnezei numești pe aceia care din materii stricăcioase i-a închipuit meșterul după asemănarea omenească? Oare dumnezei sunt aceia pe care i-au făcut oamenii cu mâinile lor și fără de minte au legiuit să le slujească, ca unor mai buni și mai mari decât ei? Oare dumnezei sunt aceia, care, dacă voiește cineva să-i răstoarne și să-i sfărâme pe dânșii, nu pot să se împotrivească, nici să se apere pe ei? Care nu văd cu ochii, nici nu umblă cu picioarele și nici o simțire oarecare nu au în ei? Oare dumnezei sunt aceia, pe care îi cred elinii că aveau oarecând suflet viu și spun despre dânșii că se spurcau cu preaurâte lucruri desfrânate, iar acum meșterii cioplindu-i pe aceia, îi vând pentru un ban sau pentru patru? Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu să o aduc nevrednicilor și necuraților ce sunt socotiți de tine dumnezei ai voștri? Oare cântare să cânt idolilor celor surzi?”.

Unele ca acestea grăind sfântul, boierii ce stăteau înaintea ighemonului s-au temut ca nu cumva și ceilalți creștini care erau aduși la ispitire să se întărească în credință prin cuvintele lui Agatopod. Deci, îndată a poruncit ca împreună cu Teodul să-l ducă în temniță. Și fiind duși sfinții, popor mult urmându-le, în multe feluri îi supărau pe dânșii, văzându-i că se sârguiesc spre mai bine. Pentru că unii, milostivindu-se de tinerețile lui Teodul, se sileau, prin multe și îndemnătoare cuvinte, să-l întoarcă de la socotința lui cea neschimbată; iar alții, văzând cinstitele cărunteți ale lui Agato­pod, cu glas ca de sfătuire strigau către el: „Oare și tu, Agatopoade, ai minte copilărească, de nu cunoști cele ce îți sunt de folos vieții tale?”. Iar sfinții, nerăspunzând nimic poporului, mergeau.

Și sosind la temniță, s-au rugat lui Dumnezeu cu liniște și s-au alăturat celor închiși, care erau ținuți acolo din diferite pricini. Iar la miezul nopții, prin oarecare vedenii dumnezeiești s-au întărit și s-au deșteptat bucuroși, chemând pe Iisus, Mântuitorul tuturor. După aceea, spălându-și mâinile și fața cu apă curată și plecându-și capul și genunchii la pământ, cu un glas au înălțat rugăciune lui Dumnezeu, zicând:

„Dumnezeule, Făcătorule și Atoateștiutorule, pierzătorul adân­cului, Cel ce ai făcut lumea aceasta văzută și ai rânduit alergarea cea neîncetată a cerului, ca întru dânsa soarele pe toate să le lumineze ziua, iar luna să alunge întunericul cel de noapte cu strălucirea sa, și amândoi să slujească împreună cu stelele la creșterea celor ce se nasc pe pământ; Cel ce ai dat pământului să nască ființe, iar adâncului mării, naștere de pești, păsărilor, loc în văzduh, ca marea să slujească omului celui zidit de Tine, prin ale sale daruri, iar văzduhul, prin cântarea păsărilor, să aducă cântare plăcută Ție, apoi pământul, scoțând cu îndestulare neamului omenesc roduri de multe feluri, Ție, Stăpânului tuturor, să-Ți înalțe mulțumire prin gurile omenești.

Tu pe neamul nostru, cel ce a făcut fărădelege și de la poruncile Tale s-a depărtat și în beții și desfrânări a căzut, nu l-ai lăsat să piară până în sfârșit, nici n-ai slobozit pe diavol să orbească făptura cea înțelegătoare și să o ducă până la tartar, ci, dând uitării greșelile omenești și plecându-Te prin milostivire, ai trimis la oameni de pe scaunul ceresc pe Unul născut Fiul Tău, ca firea omenească primind-o, pe a Sa nestricăciune să o amestece cu a noastră stricăciune și Cuvântul Tău, Cel ce petrece cu Tine pururea,

prin Care toate s-au făcut, pe cei rătăciți în nedreptăți să-i întoarcă iarăși la calea cea dreaptă. Pentru că Tu cu Fiul și Fiul cu Tine, împreună și cu Sfântul Duh, privind spre toată lumea, cu minunile Tale cele preaslăvite i-ai adus la sfânta credință pe cei necredincioși. Tu, Fiule al lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat cu cuvântul, biruind legile firii și ale morții. Tu, prin tina cea pusă pe ochii lui, ai luminat pe omul cel orb din naștere, precum și altădată acelei femei ce-i curgea sânge, când s-a atins de hainele Tale, îndată i-ai dat tămăduire, asemenea și pe slăbănog făcându-l sănătos, i-ai poruncit să-și poarte patul său.

Deci, și acum, o, Dumnezeule, binevoiește întru însoțirea noastră și ne întărește cu putere de sus, ca prin ajutorul Tău suferind cu vitejie muncile păgânilor, să putem trece la cereasca împărăție”.

Astfel rugându-se sfinții, cei ce erau legați împreună cu dânșii, care pentru ucideri sau desfrânări erau ținuți acolo, lepădând frica morții celei trupești, degrabă au căzut la picioarele sfinților, cerân- du-și iertare de greșelile lor și scăpare din moartea cea sufletească. Iar poporul care era afară, stricând încuietorile temniței a intrat înăuntru și asculta cu dulceață și cu mirare cuvintele ce ieșeau din gurile robilor lui Dumnezeu. Văzând-o aceasta Evpsihie, mai marele curții Tesalonicului și osârdnicul slujitor al diavolului, a alergat degrabă la ighemon, spunându-i că mulți vor lăsa slujba zeilor dacă acei doi creștini care se țin legați în lanțuri nu vor fi pierduți degrabă. Și s-a tulburat ighemonul de mânie și îndată a trimis ostași ca să aducă la dânsul pe bătrân și pe tânăr și i-a pus înainte la nedreaptă judecată pe robii lui Hristos.

Deci, uitându-se ighemonul către Sfântul Teodul, a zis: „Oare nu știi că cu dreptate este a asculta poruncile împăraților ce stăpâ­nesc lumea?”. Sfântul Teodul a răspuns: „Pe cele ce le poruncește Stăpânul cerului și al pământului, pe acelea cu adevărat trebuie a le asculta mai întâi și cu lucrul a le împlini, că acesta este lucru dreptcredincios, iar cele ce poruncesc împărații cei vremelnici, numai acele porunci care vor fi drepte și nepotrivnice cerescului Făcător este bine a le asculta, iar de sunt nedrepte, apoi nicidecum nu se cade a le asculta pe dânsele”.

Faustin ighemonul a zis: „Spune-mi mie, cine a făcut cerul?”. Răspuns-a Sfântul Teodul: „Dumnezeu Atotțiitorul și Fiul lui Dum­nezeu, Iisus Hristos, Care este Cuvântul Tatălui”. Zis-a Faustin: „Oare Acela pe Care iudeii L-au răstignit, muncindu-L cu munci preacumplite?” Răspuns-a mucenicul: „Acela este, pe Care L-au răstignit evreii și a pătimit de voie pentru noi; Care, după aceea, a înviat din morți cu puterea dumnezeirii Sale și Care, ca un biruitor al morții, a fost văzut înălțându-se la cer, de unde iarăși va veni ca să vădească și să judece pe cei necredincioși”. După aceea Faustin a zis: „Dar pentru ce zeilor noștri nu voiești să le aduci jertfe?”. Sfântul răspunse: „Nu este mai bine a aduce jertfă Aceluia de care sunt zidiți făcătorii idolilor, decât idolilor celor făcuți? Cu adevărat este mai bun Ziditorul decât zidirea”.

Atunci Faustin ighemonul a poruncit să dezbrace de haine pe Sfântul Teodul cel tânăr și să-l golească spre muncire. Iar crainicul striga: „Jertfește zeilor și vei scăpa!”. Dar mucenicul grăia către muncitor: „Hainele de pe trup mi le-ai luat, dar credința către Dumnezeul meu nu o vei putea lua în veci de la mine”. Grăind astfel sfântul cu libertate și defăimând muncile, numindu-i pe împărați tirani de multe ori, ighemonul a poruncit ca înaintea feței lui Teodul să-i pună să jertfească idolilor pe cei care au fost mai înainte creștini și care, fiind biruiți de munci, s-au închinat idolilor. Acest lucru văzându-l Sfântul Teodul, îl durea inima pentru cei biruiți și căzuți; iar către ighemon grăia: „Pe cei neputincioși i-ați biruit, iar pe ostașii cei tari ai lui Hristos nicidecum nu puteți să-i biruiți, chiar de veți afla munci și mai mari. Și să știi, ighemoane, că aceste munci pe care le-ai gătit asupra noastră sunt puține și vrednice de râs; deci să afli mai cumplite munci, ca să cunoști cât de mare este credința și dragostea noastră către Dumnezeu”.

După aceasta ighemonul a poruncit Sfântului Teodul ca să aducă cărțile creștinești la judecată. Iar sfântul a răspuns: „Dacă aș fi știut că, deșertăciunea închinării idolești cunoscând, o vei lepăda și vei voi a te întări în adevărul dreptei credințe, apoi ți-aș fi adus cărțile proorocești și apostolești; dar de vreme ce știu că gândești vicleșug, nu-ți voi da în mâini dumnezeieștile daruri”. Faustin zise: „Nu te voi cruța, zdrobindu-ți trupul și dându-l fiarelor spre mâncare, dacă nu mă vei asculta degrabă”.

Sfântul răspunse: „Iată trupul meu stă înaintea muncilor, iuțește-te asupra lui precum voiești și muncește-l mai cumplit decât îngrozirile cele grăite de tine, dar eu nu voi da păgânilor spre batjocură sfintele cărți”. Atunci ighemonul, voind să înfricoșeze pe mucenic, a poruncit să-l ducă la tăiere, socotind că, văzând pedeapsa de moarte, se va teme și se va supune voinței lui. Deci fiind scos la locul de chin, când a văzut Sfântul Teodul sabia asupra sa, a strigat către Dumnezeu: „Slavă Ție, Dumnezeule, Tatăl Domnului meu, Cel ce a binevoit a pătimi pentru noi. Iată, cu darul lui Hristos, vin și eu către Tine, murind pentru Tine cu osârdie!”. Zicând aceasta, și-a plecat capul sub sabie, dar nu i l-au tăiat; pentru că, aflând ighemonul că Sfântul Teodul dorește tăierea de sabie ca pe o cunună de veselie, a poruncit ca îndată să-l întoarcă pe el întreg.

într-acea vreme ighemonul ispitea pe Sfântul Agatopod, întrebându-l și zicând: „Ce fel de viață ai?”. Sfântul răspunse: „Aceea pe care o are și Teodul”. Ighemonul zise: „Ce fel de împărtășire ai cu Teodul? Oare vreo rudenie oarecare v-a însoțit pe voi?”. Sfântul Agatopod răspunse: „Cu neamul suntem despărțiți între noi, dar cu credința și cu obiceiul suntem uniți, și pe cât ne deosebim cu neamul, pe atât ne unim cu duhul”. Ighemonul zise: „Văd că amândoi vă sârguiți la o muncă, pentru că aceasta o arată cuvintele voastre”. Sfântul Agatopod răspunse: „Dacă cu o muncă ne ducem din viața aceasta, apoi și cu o răsplătire ne vom învrednici de la Dumnezeul nostru”.

Faustin zise: „Nu-ți este rușine ție, fiind bătrân, să te amăgești ca un tânăr și să te dai de bunăvoie în arătată primejdie?”. Sfântul Agatopod răspunse: „Nu mă amăgesc nicidecum, nici nu sunt deșert de nădejdea în Hristosul meu și pe cât sunt mai bătrân cu anii, pe atât mă sârguiesc a arăta mai multă osârdie către Dumnezeul meu și laud pe Teodul, care stă tare, deși este mai tânăr, pentru cinstea adevăratului nostru Dumnezeu”. Iar Faustin ighemonul, căutând spre Teodul, i-a zis: „Nu te amăgi, o, tânărule, de cuvintele bătrâ­nului acestuia! Nu te da la moarte fără socoteală, pentru că el, fiind bătrân acum, nu este cu mirare că dorește moartea; iar tu, fiind încă tânăr și puțin viețuind, pentru ce voiești să te lipsești în deșert de această dulce viață?”. Sfântul Teodul răspunse: „Să nu mă socotești că sunt mai neputincios decât bătrânul și nu voi putea suferi muncile cele deopotrivă, pentru că, deși sunt tânăr cu anii, însă întocmai ca bătrânul îl știu pe Unul Dumnezeu Atoatefăcătorul și sunt gata a pătimi întocmai pentru Dânsul”.

Grăind sfinții unele ca acestea și chemând pe Hristos, i-au legat ostașii după porunca tiranului și i-au dus iarăși în temniță; iar ei slăveau pe Dumnezeu, cu al Cărui ajutor au biruit pe diavol. Iar cunoscuții lor, adunându-se, i-au înconjurat plângând. Și i-a întrebat Sfântul Teodul: „Pentru ce v-ați adunat aici și de ce plângeți?”. Ei au răspuns: „Plângem pentru primejdia voastră”. Iar sfântul zâmbind, a zis: „Pentru ce voi, lăsându-vă a vă plânge de ale voastre primejdii, plângeți pentru noi, cei ce alergăm spre cele mai bune?”.

Grăind acestea Sfântul Teodul, a venit un ostaș cumplit trimis de la ighemon, care, legându-i pe amândoi cu lanțuri de fier, i-a băgat în temnița cea mai dinăuntru și i-a încuiat, să nu poată intra nimeni Ia dânșii. Iar sfinții mucenici, după ce a înserat, într-un târziu, s-au rugat lui Dumnezeu ca să-i întărească întru nevoință până în sfârșit și s-au odihnit. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce caută spre cuvioșii Săi, fiind ei cu un suflet și un gând, le-a trimis la amândoi o vedenie în vis, despre sfârșitul ce aveau să-l aibă. Și această vedenie le-a fost astfel: Li se părea că intră amândoi într-o corabie ce era plină de oameni, și se vedeau în corabie în mijlocul mării, primejduindu-se de furia valurilor, pentru că marea se învăluia de o furtună mare și se izbea corabia de valuri sfarâmându-se și afundându-se. Și vedeau pe oamenii care erau cu dânșii, unii înecându-se, alții înotând, alții apropiindu-se de câte o piatră și pierind, iar pe ei, prin îndreptarea cârmaciului, s-au văzut izbăviți de înecare, îmbrăcați în haine luminoase și ajungând la un munte oarecare înalt, pe care se suiau până la cer.

Deci, deșteptându-se din somn, au spus unul altuia vedenia aceea și se mirau cum amândoi au avut aceeași vedenie. Și au cunoscut că la amândoi un dar li se va dărui de Hristos, adică mucenicia mării, în care mulți afundându-se, ei vor trece izbăviți, și se vor sui la muntele ceresc, spre primirea răsplătirilor celor veșnice. Și întărindu-se cu nădejdea, au mulțumit de aceea Bunului Dumnezeu, Cârmaciul lor, căzând cu fețele la pământ și zicând: „Cine aștepta vreodată o facere de bine ca aceasta, pe care Tu, o, Dumnezeule, ne-ai dăruit-o nouă prin întruparea Fiului Tău, Domnului nostru Iisus Hristos? Cine este cu obiceiul atât de fără de omenie, să nu cinstească dreapta credință, mai mult decât desfătările cele deșarte, fiind miluit cu atâtea faceri de bine? Cine este atât de grabnic la facerea de bine ca Fiul Tău, Care întru al Său dar, mai înainte de vreme ne-a făcut încredințați prin descoperire întru vedenie, arătându-ne cununile mai înainte de a sfârși noi alergarea noastră și ne-a întărit spre nevoința ce ne este înainte?”.

Așa mulțumiră ei lui Dumnezeu până a doua zi și, rugându-se, străjerii temniței au intrat când se făcea ziuă, spunându-le că pe Teodul și pe Agatopod îi cheamă ostașii la ighemon. Iar ei, îngră- dindu-se cu semnul crucii, au ieșit din temniță, cu lanțuri fiind legați, și au mers după ostași. Iar mulțimea cunoscuților, adunându-se acolo, a ridicat plângere pentru dânșii, știind că acum are să moară acea frumoasă pereche. Iar Sfântul Teodul, cu fața luminoasă, a zis: „Dacă din dragoste pentru noi plângeți, apoi mai mult se cade vouă a vă bucura de noi, că pentru atât de bună pricină, adică pentru cinstea adevăratului Dumnezeu, ne nevoim. Iar de plângeți din pizma diavolească, apoi pentru voi plângeți mai mult decât pentru noi, că ați rătăcit din calea cea dreaptă și vă duceți la pierzare”.

Iar după ce la a treia cercetare au pus înainte pe sfinți, Faustin ighemonul întrebându-i, nimic n-au răspuns, fără numai acestea: „Suntem creștini și, pentru numele lui Hristos, voim a le pătimi toate”. Atunci ighemonul, cu fața mâhnită, a hotărât asupra lor moartea: „Teodul și Agatopod, care n-au voit să aducă jertfa zeilor, să se înece în mare!”. Și, luându-i ostașii, i-au dus la mare și, legându-le mâinile înapoi și pietre grele la grumaji, i-au pus în cora­bie. Într-acel ceas mai vârtos s-au adunat o mulțime de prieteni, de vecini și de cunoscuți, dintre care unii se tânguiau pentru un sfârșit ca acela, iar alții cu laude fericeau pe vitejii ostași ai lui Hristos, că au sfărâmat capul vrăjmașului și mor cu osârdie pentru dreapta credință.

Iar ighemonului fiindu-i milă de sfinți, a trimis la dânșii pe un bărbat vestit, anume Fulvie, sfătuindu-i ca numai tămâie să aducă idolilor și vor scăpa de la moarte, iar ei nu încetau a chema pe Iisus Hristos și a se lepăda de idolii cei necurați. Și după multă sfătuire și îndemnare, văzând păgânii că robii lui Hristos nu se pleacă la sfatul lor nicidecum, au început mai întâi pe Sfântul Agatopod a-l arunca în mare. Iar el, căutând la cer, a strigat cu glas mare: „Iată, cu acest al doilea botez se spală toate greșelile noastre și mergem la Iisus Hristos curați!”. Zicând sfântul așa, l-au aruncat în mare, iar după dânsul și pe Sfântul Teodul. Și așa și-au sfârșit nevoința pătimirii sfinții mucenici și cununa biruinței au luat din dreapta Celui de sus. Iar marea, primind trupurile sfinților, într-același ceas le-a scos cu valurile la uscat, dezlegate de legături și de pietre, foarte luminate; și luându-le cunoscuții, le-au îngropat cu cinste.

Și nu după multă vreme, li s-a arătat lor Sfântul Teodul în haine albe și cu față luminoasă, poruncindu-le ca averile lui să se împartă celor scăpătați, sărmanilor și văduvelor.

Deci, s-au sfârșit acești doi sfinți, în cinci zile ale lunii aprilie, întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a unui Dumnezeu slăvit în Treime în veci. Amin.