3. /9 MAI 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Proroc Isaia; 

Sf Mc Hristofor; 

Aducerea la Bari a moaștelor Sf Ier Nicolae

Sf Proroc Isaia

A fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani.

Sfântul Proroc Isaia

Sfântul Proroc Isaia era de neam din Ierusalim și se trăgea din seminția împăraților iudei. El era fiul lui Amos, nu al Prorocului Amos, pentru că Prorocul Amos era de neam tecuntean și păstor de dobitoace, fiind cinstit între sfinții proroci; iar nu ierusalimnean din casă împărătească. Iar Amos, tatăl lui Isaia, nu era numărat între sfinții proroci și era dintre rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu.

Isaia, fiul lui, crescând în frica lui Dumnezeu și învățându-se în legea Domnului, după ce a ajuns la vârsta cea desăvârșită, s-a însoțit cu o femeie după lege și a născut fiu, precum singur zice de aceasta: M-am apropiat de prorociță, adică de soția mea, cea luată din ceata fecioarelor pentru împreună viețuire; care, până la vremea nunții slujea în biserica Domnului, cu fapte bune și sfinte, deprinzându-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu, și se învrednicise de darul prorociei, pentru viața ei cea plăcută Lui. Ea este numită prorociță pentru două lucruri: întâi pentru că este soție de proroc, iar al doilea pentru că și ea însăși a luat darul prorociei de la Dumnezeu. Și a zămislit în pântece de la bărbatul său, prorocul Isaia, și a născut fii.

Și iarăși Isaia zice:Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înțelegerea tâlcuitorilor, vorbește despre fiii săi cei firești și se pomenește întru prorocia aceluia de Iasuv, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune despre prorocul Isaia, din povestire evreiască, și aceasta: „El a fost, după maică, moș al împăratului Manase, chinuitorul său; pentru că din fiica lui, Ofovia, cea însoțită cu împăratul Ezechia, s-a născut Manase. Sfântul Isaia a început a proroci în împărăția lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfânta Scriptură, se numește și Ozia.

Și a fost acel împărat fiul al lui Amesia împăratul și nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfântul Isaia a prorocit în zilele împă­ratului Azaria, numit și Ozia, fiul lui Amesia, și în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechia, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam, și în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechia, de la care a și pătimit.

Iar cum și ce a prorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea prea largă, în care este arătată și viața lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit și a-L vedea pe Acela șezând pe scaun înalt și preaînălțat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte șase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul și pământul de slava Lui. Iar când Isaia prorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă și a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate și petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

Și s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleștele din altar și s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite și cine va merge la poporul Meu? Și a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Și l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoși la pocăință și să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăință, milă și iertare.

Deci a prorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum și despre robirea Galileei și a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor țări și cetăți cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a prorocit despre zămislirea și nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu. Și iarăși:leși-va toiag din rădăcina lui lesei - Preacurata Fecioară -și floare din rădăcina lui va crește - Hristos -și va odihni peste dânsul Duhul lui Dumnezeu- Care din Tatăl iese și spre Fiul Se odihnește. Și iarăși:Prunc S-a născut nouă și Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui; și se cheamă numele lui, înger de mare sfat. Asemenea a prorocit și despre patimile lui Hristos, zicând:Acesta poartă păcatele noastre și pătimește durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre și a fost muncit pentru fărădelegile noastre și cu rana Lui noi toți ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghie re S-a adus și ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; așa nu Și-a deschis gura Sa...

Chiar și despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicând: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu pevg și cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfânt al Meu, zice Domnul - și locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoșată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul și carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa și certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.

Prorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deși era rudă cu împărații Iudeii și putea să aibă multe bogății și slava lumii acesteia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu și petrecea cu soția sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie și smerenie, în înfrânare mare și în viața cea aspră a trupului. Haina lui era un sac de păr peste trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoși chip de pocăință și, cu un chip smerit ca acela, să roage pe Dumnezeu pentru dânșii.

Odată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, nerașinându-se de mulțimea poporului, nici cinstindu-și neamul său cel bun. Aceasta a facut-o după porunca Domnului; pentru că întru împărăția lui Ezechia, atunci când Sargon, zis și Senaherim, împăratul asirienilor, a venit asupra Iudeei cu putere multă, Ezechia și ierusalimnenii nădăjduiau mai mult spre ajutorul Egiptului și al Etiopiei - pentru că se obișnuiseră iudeii de a câștiga ajutor mai mult de la egipteni și de la etiopieni, decât a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Isaia a sfătuit pe împărat și pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decât spre oameni și de la Cel Preaînalt să ceară și să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat și risipirea și pierzarea lor. El a prorocit și de pieirea Egiptului și a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la același împărat al asirienilor, Senaherim. Și ca prorocia lui să fie încredințată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dânsul cuvântul Domnului, zicându-i:Mergi și leapădă sacul de pe mijlocul tău și scoate încălțămintele tale din picioare.

Iar prorocul a făcut așa, umblând gol și desculț trei ani, spunându-le cu cuvintele și arătându-le cu goliciunea sa că se vor goli iudeii de ajutorul Egiptului și al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc și, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii și etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol și desculț, așa va duce împăratul asirienilor pe robiții Egiptului și ai Etiopiei, pe tineri și pe bătrâni, goi, desculți și descoperiți spre rușinea Egiptului".

Prorocul Isaia a mai închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.

Prorocia lui Isaia despre Egipt și despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Terac, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutând iudeilor, s-a întors împo­triva lui și, biruindu-l, a supus împărăției sale pământul Egiptului și al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oștindu-se și luând multe cetăți. Și se lăuda că va lua Ierusalimul și pentru aceasta hulea pe Dumnezeul Cel Prea înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă asupra împăratului Ezechia.

Prorocul Isaia era și mare făcător de minuni, căci, fiind amenințat Ierusalimul de înconjurarea celor de altă seminție, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfântul Epifanie și Sfântul Dorotei al Tirului a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Și s-a numit izvorul acela "Siloam", adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru proroceștile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminție se făcea uscat.

Sfântul proroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte a ieșit îngerul Domnului și a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Deci Senaherim, sculându-se dimineața și văzând atâta mulțime de trupuri moarte, s-a înspăimântat și a fugit cu rușine de la Ierusalim și s-a așezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfântul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechia de o boală de moarte; și i-a spus aceluia de la fața Domnului, că pentru rugăciunile și lacrimile lui, i se mai adaugă la viață încă cincisprezece ani. Ca și semn de adeverire, în timpul zilei soarele s-a întors înapoi cu zece trepte pe ceasornicul de pe zid.

Deci, ziua aceea a fost mare după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, când a biruit pe vrăjmași. O minune ca aceasta a înspăimântat toată lumea, încât Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechia, împăratul ludeei, întâi casă-l cerceteze pe el, căci auzise că afost foarte rău bolnav și se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întâmplase, căsoarele s-a întors înapoi și iarăși s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse știre despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechia se făcuse acea minune. Iar Ezechia s-a bucurat foarte mult de trimișii împăratului Babilonului și le -a arătat lor toate bogățiile casei sale, care lucrun-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfântul Proroc Isaia și i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbații ce veniseră din Babilon?" Ezechia a răspuns: „ Toate câte sunt în casa mea le-au văzut și nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut".

Isaia i-a zis: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot: Vor veni zile, când babilonienii vor lua toate cele din casa tași toate câte au adunat părinții tăi până în această zi, le vor duce în Babilon și nu vor lăsa nimic; încă vor lua și din fiii tăi pe care i-ai născut și îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului". Această prorocie a Sfântului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechia s-a sfârșit în pace și a fost îngropat împreună cu părinții săi.

După sfârșitul împăratului Ezechia a luat împărăția ludeei, Manase, Hui lui Ezechia, fiind în vârstă de doisprezece ani și făcând vicleșug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vârstă desăvârșită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urâciunile păgânești. Fiindcă a zidit capiști idolilor și altar lui Baal și se închina idolilor celor ciopliți, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolești și pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. Și se îndeletnicea cu vrăji și basme, răzvrătind poporul Domnului și ducându-i pe ei împreună cu sine la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a umplut de sânge; pentru care lucru, mustrat fiind și ocărât de sfântul Proroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea și boierii Ierusalimului și mulți din popor s-au umplut de mânie asupra prorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei și ai Gomorei, zicându-le: Ascultați cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luați aminte la legea luiDumnezeu, popoarele Gomorului.

Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma și cu Gomora. Deci, toți, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Și a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel:Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mâna lui Isaia; a biruit oștile asirienilor și le-a sfărâmat pe ele îngerul Lui; căci Ezechia a făcut plăcere înaintea Domnului și s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, prorocul cel mare și credincios în vedeniile sale. în zilele lui soarele s-a tras înapoi și a adaos viața împăratului; cu mare duh a văzut pe cele de pe urmă și a mângâiat pe cei ce se tânguiau. în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi și pe cele ascunse.

Iar după uciderea prorocului Isaia, trupul lui cel cinstit luându-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfântul Isaia l-a scos cu rugăciunea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile prorocului lui Dumnezeu, Isaia, și după moartea lui să izvorască neîncetat apa Siloamului. Iar lângă izvorul acela a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naștere a căpătat vedere, fiind trimis acolo de Domnul nostru Iisus, ca să-și spele ochii lui de tina cea făcută cu scuipat. Chiar și până astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povestește de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că saracinii, care acum locuiesc acolo cu îngăduința lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoși cu trupurile - ca și caprele -, își spală copiii în apa Siloamului, și chiar ei se spală, și în parte gonesc acea putoare, încă și celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Proroc Isaia și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Sf Mc Hristofor;

Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârși pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. Încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci vino, bucurându-te, să dobândești bunătățile și bucuria pe care ți-am gătit-o ție!”.

Apucând prearăul Dechie cu nedreptate împărăția Romei, la anul de la Hristos 250, și luând ajutător la ocârmuirea împărăției pe Valerian, îndată a ridicat o prigoană mare împotriva creștinilor, pe care istoricii o numără a opta, pornit fiind la această prigoană, după cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dânsul, care iubea pe creștini și îi cinstea, încât zic unii că Filip s-ar fi făcut chiar creștin. Iar Dechie atât s-a îndrăcit cu luptarea împotriva lui Dumnezeu și atât de aspru și cumplit s-a ridicat asupra creștinilor, încât a scris cărți și porunci nelegiuite și nedrepte către toți ighemonii și stăpânitorii cei de sub stăpânirea luif care erau păgâni ca și dânsul, poruncindu-le cu mare groază ca să silească pe cei drepți și binecredincioși robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor și să mănânce bucate din cele spurcate cu sângele dobitoacelor jertfite; iar câți nu vor să se lepede de Hristos, mai întâi să-i pedepsească și să-i bată cu felurite răni și să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci toți stăpânitorii și ighemonii țărilor și cetăților se sârguiau cu toată puterea să se arate bineplecați și supuși către împăratul; și păgânii aveau multă îndrăzneală, iar cei credincioși erau prigoniți și munciți păgânește.

Într-acea vreme, un voievod al împăratului, făcând război cu alte neamuri și biruindu-le, a aflat într-acele neamuri un om din cei cu capul de câine, care mănâncă oameni și cărora noi le zicem căpcâini; pe acela voievodul l-a luat rob. Și era înțelept la minte din fire și cu cunoștință bună, cugetând dumnezeieștile cuvinte întru inima sa; și văzând pe păgâni pedepsind totdeauna pe creștini cu multe feluri de munci, se mâhnea și împreună pătimea durere, ca un milostiv ce era. Dar fiindcă nu putea să vorbească și să mustre pe păgâni ca un om, s-a dus de la dânșii la un loc deosebit, afară din cetate, și, căzând la pământ, a făcut cu mintea rugăciunea aceasta: „Doamne, Atotțiitorule, auzi smerenia mea și arată milostivirea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău. Deschide buzele mele și dă-mi grai omenesc, ca să pot mustra pe tiranul".

Astfel rugându-se el, îndată s-a aflat înaintea lui un om purtător de haine albe și a zis către dânsul: „Reprovos - că astfel se numea el mai înainte s-a auzit rugăciunea ta! Scoală-te să iei dar de la Domnul". Deci, sculându-se, s-a apropiat de buzele lui omul acela purtător de haine albe și, suflându-i în gură, îndată a vorbit fără de împiedicare; și mergând îndată în cetate și văzând pe creștini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca și cum însuși ar fi pătimit munci, și a zis către păgâni aceasta: „O, povățuitori ai întunericului și plini de fărădelegi, nu vă ajunge vouă că ați vândut sufletele voastre satanei, ci ne siliți și pe noi, care ne temem de Dumnezeul Cel adevărat, să pierim împreună cu voi? Eu sunt creștin și nu sufăr să mă închin zeilor celor deșerți și urâciunilor celor netrebnice".

Acestea zicându-le sfântul, un slujitor cu numele Vachios, care se întâmplase aproape de dânsul, l-a lovit peste gură; iar fericitul a zis cu blândețe: „Sunt legat de Mântuitorul meu Iisus Hristos șipentru aceasta nu-ți fac ție răsplătirea cea cuviincioasă; iar dacă m-aș mânia, nu poate să mă biruiască nici toată împărăția voastră cea stricată și răzvrătită".

Deci, ducându-se Vachios în cetatea unde era împăratul, i-a vestit Iui acestea, zicând: „Sunt puține zile de când, muncind voievodul pe creștini după dumnezeiasca ta poruncă, s-a arătat în mijlocul poporului un uriaș înfricoșat, tânăr cu vârsta, iar cu chipul și căutătura sălbatică, dinții lui ies afară din gură ca și ai porcului, capul lui este ca de câine și, în scurt să zic, atât este de grozav, încât nu pot nicidecum să-i povestesc chipul lui. El hulește pe zei și împărăția ta și pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz; dar s-a lăudat, că nu se teme de toată împărăția ta. Deci, pentru aceasta am venit să vestesc împărăției tale; nu cumva a auzit Dumnezeul creștinilor rugăciunile lor și l-a trimis pe dânsul spre ajutorul lor?"

Iar împăratul, mâniindu-se, a zis către dânsul: „Oare ai diavol și pentru aceasta ți s-a arătat ție într-acest chip?" Așa a zis și îndată a trimis două sute de ostași, zicând: „Legați-l pe el și astfel să mi-l aduceți; iar dacă se va împotrivi vouă, tăiați-l în mii de bucăți și numai capul lui să mi-l aduceți să-l văd, de este atât de înfricoșător precum spune ticălosul acesta". Iar Fericitul Reprovos s-a dus la biserica creștinilor și, șezând dinafară la poartă, a înfipt toiagul său în pământ și, plecându-și capul, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumne­zeule, Atotțiitorule și Atotputernice, Cela ce Te porți pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi și lăudat de toți sfinții Tăi, ascultă-mă astăzi pe mine, nevrednicul, și poruncește ca să înfrunzească toiagul meu ca al Sfântului Tău prooroc Aaron, ca să se arate și spre mine bunătatea Ta cea multă și să mă fac întru mărturisirea Ta mai sârguitor, ca să Te preamăresc pe Tine, Tatăl, și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin."

Astfel rugându-se îndată, o, minune, toiagul a odrăslit! Pentru aceea, văzând un semn minunat ca acesta, s-a întărit mai bine și iarăși s-a rugat, mulțumind Domnului. Iar ostașii pe care îi trimisese Dechie să prindă pe sfântul, au ajuns acolo într-acel ceas când el se ruga afară din biserică; și, văzându-l de departe, s-au înfricoșat de chipul lui, neîndrăznind să se apropie de el. Iar unul din ei a îmbărbătat pe ceilalți, zicând: „Ce ne înfricoșăm de un om gol, fără de arme?" Și ducându-se aproape de el, l-a întrebat, zicând: „De unde ești și pentru ce plângi fără de mângâiere?" Iar el a răspuns cu smerită grăire: „Plâng pentru oamenii cei fără de pricepere, care au lăsat pe adevăratul Dumnezeu și se închină idolilor celor neînsuflețiți". Deci după ce au auzit ostașii că vorbește cu blândețe, au luat îndrăzneală și au zis către dânsul: „împăratul ne-a trimis să te aducem legat la el, pentru că nu te închini zeilor celor vechi; ci te închini unui oarecare Dumnezeu nou".

Reprovos a zis către dânșii: „Dacă mă veți lăsa dezlegat, voi merge de voia mea; iar a mă lua legat, nu puteți, că stăpânul meu, Hristos, a dezlegat legăturile păcatelor mele și m-a eliberat de tatăl vostru, satana". Ei au zis către dânsul: „Dacă nu voiești să mergi, du-te unde vrei; iar noi vom zice către împărat, că nu te-am aflat". Sfântul a zis către dânșii: „Ba nu! Vă rog numai pe voi să mă îngăduiți câtva timp, până voi lua Sfântul Botez și atunci vom merge împreună". Iar ei au răspuns: „Cheltuiala noastră s-a sfârșit, și nu mai avem merinde, că te căutăm de multe zile".

Iar sfântul le-a zis: „Aduceți acea puțină hrană ce aveți, ca să vedeți puterea Dumnezeului meu". Deci punând ei înaintea lui bucatele ce le aveau, sfântul a îngenuncheat și s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeule, care ai binecuvântat cele cinci pâini și ai săturat popor nenumărat, auzi-mă pe mine, robul Tău, și înmulțește pâinile acestea, ca să vadă și aceștia minunile Tale și să creadă că Tu singur ești Dumnezeu adevărat, Care poți toate!"

Așa jugându-se el, a venit îngerul Domnului și a zis către dânsul: „Îndrăznește, pătimitorule al lui Hristos, Hristofore, că, Acela către care te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tău, să-ți îndeplinesc toate cererile tale". Și binecuvântând îngerul pâinile, le-a înmulțit. Atunci sfântul a zis către ostași: „Mâncați acum, fraților, cât voiți, și să cunoașteți din aceasta puterea Dumnezeului meu, care nu numai bunătățile cele pământești le dăruiește celor ce cred în Dânsul, ci și pe cele cerești, fiindcă este puternic și preabun".

Deci ostașii, văzând o minune ca aceasta, s-au înspăimântat și au strigat cu toții: „Mare este Dumnezeul creștinilor, Care mântuiește pe robii Săi!" Apoi, închinându-se sfântului, au zis: „Credem și noi într-Unui adevăratul Dumnezeu, Căruia I te închini, că Acela este Atotputernic și mulțumim ție că te-ai arătat ca o făclie luminoasă nouă, celor întunecați, și ne-ai scos pe noi din întunericul înșe­lăciunii, povățuindu-ne către lumina adevărului. Deci noi de acum suntem cu tine și poruncește-ne nouă, ca să facem orice voiești".

Atunci sfântul, veselindu-se, i-a învățat din destul mântuitoarea propovăduire a lui Dumnezeu, câte cuprinde Sfânta Evanghelie. După aceea a plecat cu dânșii în Antiohia, la Sfântul Vavila, arhiepiscopul, și i-a povestit toată pricina. Iar arhiepiscopul, mulțumind lui Dumnezeu, i-a învățat și i-a botezat pe toți, numind pe Reprovos, Hristofor, care după aceea a sfătuit pe ostași să meargă la împărat. Și mergând ei pe cale, sfântul îi întărea, zicând: „Fiilor și frații mei iubiți, acum cunoașteți pe Dumnezeu, în care am crezut. Deci să răbdăm pentru dânsul aici, puțină vreme, răni și bătăi și să nu ne lepădăm de El, chiar de ne-ar face orice fel de supărări; noi însă să stăm bărbătește, netemându-ne nicidecum de înfricoșările tiranilor, nici de muncile lor cele înfricoșătoare, pentru că ne va ajuta nouă Stăpânul nostru Hristos, în Care am crezut. Deci legați-mă pe mine și mă duceți la Dechie, precum v-a poruncit vouă; iar dacă vă temeți de munci, duceți-vă unde vreți, îngrijindu-vă de mântuirea voastră". Auzind ei acestea, au lăcrimat și n-au voit să lege pe dascălul și pe povățuitorul lor către adevărata credință. Dar de vreme ce el a voit și a primit, ei l-au legat.

Și ajungând la palatul împărătesc și văzând Dechie pe sfântul, s-a înfricoșat atât de mult, încât puțin a lipsit de n-a căzut de pe scaun. Atunci a zis sfântul către el: „O, preanenorocită și stricată împărăție! Dacă de mine, robul lui Dumnezeu, te-ai temut, slabule și fricosule, apoi cum vei răbda mânia Lui în ceasul judecății, când te vor trage diavolii la divanul cel înfricoșat, ca să răspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?"

Iar tiranul, după ce cu anevoie și-a venit în fire, a întrebat pe Hristofor, mărturisitorul lui Hristos, care-i este credința, neamul și numele. Iar el a răspuns: „Sunt creștin și mai înainte mă numeam Reprovos, iar acum, din Sfântul Botez, mă numesc Hristofor. Neamul meu se arată din fața mea și mă nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; și nu mă plec poruncilor tale celor păgânești". Dechie a zis către dânsul: „Rece și rău nume ți-a dat, care nu te folosește pe tine, ticălosule". Iar sfântul a zis către dânsul: „Rece este numirea voastră, nebunilor, că ați lăsat pe Dumnezeul Cel adevărat și vă închinați pietrelor". Dechie iarăși i-a zis: „Fie-ți milă de trupul tău și jertfește zeilor, ca să te învrednicesc de multă cinste și să te fac popă al lor, ca să nu pieri cu nedreptate". La acestea sfântul a răspuns: „Să nu fie să mă lepăd eu de adevăratul Dumnezeul meu, o, prea fără de lege tiran și să mă închin idolilor celor deșerți! Bunătățile tale să le ai tu și cei deșerți de minte și cei de o minte cu tine și nebuni. Mie nu-mi este milă de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet, ca un înțelept. Deci pentru dânsul slujesc și mă închin Dumnezeului Celui fără de moarte; iar zeii tăi cei cu nume mincinos sunt diavoli și vă amăgesc, ca să vă ia sufletele voastre și să le ducă în pierzare; deci, să nu ai pentru mine nici o nădejde, că mă voi pleca voinței tale celei fără de Dumnezeu; pentru aceea fă cu mine ce voiești".

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să-l spânzure pe el de părul capului, legându-i o piatră de picioare, și să-l împungă cu sulițele peste tot trupul. Iar sfântul, pătimind acestea, răbda vitejește și zicea către tiran: „Nu mă plec ție, păgânule, nu mă închin zeilor tăi, nici nu bag în seamă muncile și rănile tale trecătoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care îmi va răsplăti cu bunătățile cele veșnice pentru aceste munci, pe care le rabd pentru Dânsul; iar pe tine, o, ticălosule, te așteaptă focul cel veșnic, pe care îl vei moșteni împreună cu diavolii, cărora le slujești". Atunci împăratul, mâniin- du-se și mai mult, a poruncit să-i ardă subțioarele cu făclii aprinse. Și făcându-se acestea, l-a sfătuit pe Dechie oarecare din boieri, să-i vorbească cu cuvinte bune, doar îl va asculta și-l vor avea în războaie ajutător. Deci, dezlegându-l, împăratul l-a rugat, zicându-i: „Mărtu­risește pe zei, bunule om, că voiesc să te am drumeț la carul meu". Zis-a sfântul către dânsul: „Fă-te creștin și mă vei avea drumeț la carul tău și vei împărăți cu Hristos în veci".

Deci văzând împăratul că se ostenește în deșert, a poruncit să aducă două femei desfrânate foarte frumoase, împodobite cu haine de mult preț lucrate cu aur și cu mărgăritare și stropite cu miruri și cu arome binemirositoare. Pe acelea le-a închis împreună cu sfântul într-o cameră împărătească și vicleanul Dechie le-a făgăduit mulți bani, dacă îl vor îndupleca pe el să se închine idolilor.

Deci îndată ce le-a închis, sfântul a îngenuncheat și s-a rugat, zicând: „Vezi, Doamne, cum au întins cursă și sminteli picioarelor mele; izbăvește-mă de cei nedrepți și păzește-mă de aceste ispite. Așa, Doamne, să nu mă părăsești pe mine, robul Tău, căci a Ta este slava în veci. Amin".

Și, sculându-se, a întrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele, văzându-l, s-au înfricoșat și și-au întors fața lor la perete. Iar el iarăși le-a întrebat cu blândețe același lucru. Ele i-au răspuns: „împăratul ne-a trimis pe noi să te sfătuim ca să-l asculți și să te închini idolilor, ca să nu te omoare cu moarte cumplită". Sfântul le-a zis: „Eu nu mă tem de această moarte vremelnică, ca să împărățesc cu Hristosul meu în veci, în Care și voi, dacă veți crede, va fi ferice de voi, că veți moșteni toată desfătarea bunătăților celor veșnice și vă veți bucura totdeauna în Rai împreună cu sfinții".

Iar femeile, auzind acestea, mai mult s-au înfricoșat și s-au sfătuit între ele, zicând: „Dacă vom crede în Dumnezeul acestuia, ne va omorî Dechie, iar dacă nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecât. Deci mai bine este să credem în Hristos, Care ne va da nouă - dacă vom muri acum pentru El, vremelnic - viață veșnică și nemuritoare". Deci au zis către el: „Credem în Hristos și roagă-te Lui, ca să ne ierte păcatele noastre cele multe".

Deci sfântul le-a întrebat dacă au ucis pe cineva sau dacă au făcut farmece sau au vrăjit; iar ele au zis: „Nu! Ci mai ales pe mulți osândiți la moarte și pe mulți robi i-am răscumpărat cu plata desfrânării, iar alt rău n-am făcut". Deci sfântul punându-și mâinile cruciș pe capetele lor, s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută roabelor Tale, Achilina și Calinica, și fă-le pe ele oi ale turmei Tale, ca să se numere împreună cu sfinții Tăi; iertându-le lor câte au păcătuit în neștiință, căci a Ta este slava în veci. Amin".

După rugăciune, sfântul le-a învățat articolele credinței; iar ele se bucurau, slăvind pe adevăratul Dumnezeu în Care au crezut și pe Care L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie și le-a întrebat de au înduplecat pe sfântul să se închine idolilor. Iar ele au răspuns: „Noi mai ales am crezut în Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu și Mântuitor al lumii". Iar Dechie a zis: „Precum văd și voi v-ați fermecat". Achilina i-a zis: „Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și mântuiește pe toți câți cred în El; iar zeii tăi sunt niște pietre nesimțitoare și nu pot să vă ajute vouă, decât numai vă povățuiesc la pierzare".

Atunci Dechie, mâniindu-se, a poruncit s-o spânzure de părul capului și să lege de picioarele ei două pietre mari de moară. Făcându-se aceasta, se rupeau măruntaiele ei de greutatea pietrelor și pielea capului s-a dezlipit și simțea o durere foarte mare și cumplită, pentru care s-a întors către sfântul și i-a zis: „Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine, căci simt multe dureri". Sfântul a înălțat mâinile la cer, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe roaba Ta, să nu o lași a se munci mai mult, ci ia în pace sufletul ei". Acestea zicând mucenița, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua întâi a lunii aprilie. După aceea, a zis tiranul către Calinica: „Vezi ce a pătimit aceasta, ca o nesupusă și potrivnică? Deci, măcar tu, înțelepțește-te și jertfește zeilor, ca să nu pătimești mai mult unele ca acestea". Deci, înțeleapta și buna Calinica, voind să batjocorească și să amăgească pe tiran, i-a zis: „De vreme ce îmi poruncești să mă închin zeilor, sunt nevoită să mă supun împărăției tale; deci, duceți-mă la capiște, ca să-i cinstesc precum se cuvine, după cuvântul tău împărătesc".

Iar împăratul, socotind că aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat deșertul la minte și necunoscătorul și a poruncit să întindă haine albe de la palat până la capiștea idolilor și, luând purtătorii de sulițe pe sfânta, au dus-o, bucurându-se, stropind tot drumul cu miruri bine mirositoare și de mare preț. Iar când a ajuns sfânta la capiște, a întrebat pe nelegiuiții popi: „Care zeu este mai mare?" Și i-au arătat ei pe idolul Dia, pe care, apucându-l de mână, a zis: „Dacă ești zeu, grăiește și spune-mi ce voiești să-ți fac, căci eu am venit ca să-ți slujesc". Văzând că nu-i răspunde, a strigat mai tare către idol: „Zeu al păgânilor, vorbește cu mine!" însă el nu avea nici glas, nici auz.

Atunci ea a râs și a zis: „Vai mie, păcătoasa, zeii s-au mâniat asupra mea, căci i-am defăimat și nu voiesc să vorbească cu mine, sau poate dorm și nu aud". Iar popii au zis: „Pocăiește-te din tot sufletul și te vor ierta". Deci, mărturisitoarea și-a scos brâul și năframa sa și cu acelea a legat pe idol; apoi, căutând la cer, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeule, Mântuitorul sufletelor noastre, ajută-mi mie în ceasul acesta". Și a tras brâul cât a putut, surpând pe idol; asemenea a tras și pe idolul Ieracliei și pe al lui Apolon și au pierit acești trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat și din ceilalți, câți a putut, zicând: „Fugiți, zeii păgânilor, și vă prăpădiți". Iar popii, văzând acestea, au prins-o ca să nu zdrobească și pe ceilalți. Iar ea îi batjocorea, zicând: „Adunați oasele zeilor voștri și puneți sare și untdelemn, ca să-i vindecați". Deci ducându-se la Dechie toți popii împreună cu poporul, au pârât pe mărturisitoarea credinței creștine, zicând: „Această îndrăcită a surpat zeii noștri și a zdrobit pe cei mari și mai trebuincioși zei și, de n-am fi apucat să o legăm, ca o nerușinată, i-ar fi surpat pe toți".

Iar împăratul a zis către ea cu mânie: „O, femeie rea, au nu mi-ai făgăduit mie ca să jertfești idolilor și cum ai îndrăznit de i-ai zdrobit, necinstito?" Iar ea a răspuns: „Eu n-am surpat pe zei, ci am sfărâmat numai niște pietre, ca să zidiți case, dacă aveți trebuință; dar de vreme ce îi numiți zei, vai vouă, nebunilor, căci zeii voștri au fost biruiți de o femeie și n-au putut să se păzească. Deci cum nădăjduiți să luați vreun ajutor de la unii ca aceștia?"

Atunci tiranul, mâniindu-se foarte, a poruncit unui meșter în lemn, de a făcut îndată un lemn cu patru muchii, de care a spânzurat-o pe sfânta și, înfigându-i țepi lungi de la călcâie până la umeri, au legat de picioarele și de mâinile ei două pietre grele. Și făcându-i-se toate acestea, simțea dureri foarte tari și cumplite și suferea multe chinuri pătimitoare. Pentru aceea, căutând către sfânt, a zis: „Robule al lui Dumnezeu, roagă-te Lui pentru mine, că foarte m-am îngre­uiat". Iar el, căutând la cer, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeul sfinților Tăi, primește și pe roaba Ta aceasta, că Tu singur ești milostiv și iubitor de oameni în veci. Amin".

Atunci roaba lui Dumnezeu și cu adevărat buna biruitoare Calinica, a zis: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu". Zicând acestea, și-a dat sufletul, în două zile ale lunii lui aprilie.

Iar Dechie mâniindu-se, a ocărât pe sfântul, zicând: „Tu, mai ales, se cădea să pieri, rău-numitule, față de câine, chip străin și ciudat, iar nu aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrăjile tale, le-ai amăgit. Deci ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot în necurăția ta de mai înainte?" Iar mărturisitorul lui Hristos a râs, zicând: „După cuviință și cu dreptate te-a numit Dechie, ca cel ce ești primitor și legătură a lucrării tatălui tău, satana, care te are pe tine vas și unealtă la toate voile lui. Ce voiești? Și ce mă mai ispitești în zadar, de-ți pierzi vremea degeaba? Eu ți-am zis de multe ori că nu mă închin dracilor celor necinstiți. Și aș fi vrut, de aș fi putut, să te aduc pe tine la cunoștința adevărului, dar nu ești vrednic, ca un orb ce ești, să vezi soarele dreptății cel strălucit. Deci îmbărbătează-te, slujitorule al diavolului, și muncește cu nedreptate pe cei drepți!"

Zicând acestea, a văzut că cei două sute de ostași care crezuseră erau adunați la un loc, luând aminte la cele ce se făceau, și a zis către ei:Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța pe voi. Deci ostașii au lepădat armele și hainele înaintea împăratului și, căzând, au sărutat pe sfânt, zicându-i: „Bucură-te, luminătorule, care ne-ai luminat și ne-ai povățuit pe noi la lumina cunoștinței lui Hristos, adevăratul Dumnezeu".

Văzând împăratul că toți s-au închinat sfântului, s-a înfricoșat, ca nu cumva să fi cugetat sfântul să-i ia împărăția și a zis către dânsul: „Tiran și potrivnic te-ai făcut mie". Iar sfântul a zis către el: „Nu te teme, că tu singur vei moșteni focul cel veșnic și cei rătăciți împreună cu tine". Atunci ostașii au zis către Dechie: „O, împărate, noi am crezut în Hristos și am mâncat pâine cerească, când ne-ai trimis să-ți aducem pe robul Lui; deci nu ne vom lepăda de credința aceasta, de am pătimi de la tine oricât de multe munci". Atunci Dechie a zis către ei: „Ce am greșit vouă, fiilor, de m-ați lăsat pe mine? Vă lipsesc cai, haine sau bani? Veniți, vă rog, luați îndoit cele ce aveți de trebuință și nu mă lăsați pe mine".

Iar ei au răspuns: „Țineți ție bogățiile tale, ca să te bucuri de ele, când diavolii cărora te închini te vor arunca în tartar; iar noi nici nu avem nevoie de bunătățile tale, nici nu ne temem de muncile tale". Apoi mâniindu-se Dechie și temându-se mai mult, ca să nu urmeze și alții acelora și să creadă în Hristos, i-a hotărât la moarte. Și după ce le-a tăiat capetele afară din cetate, sfintele lor trupuri le-a aruncat într-un cuptor ars, ca să ardă după porunca lui, însă focul nu s-a apropiat nicidecum de ele. Iar cei binecredincioși au luat noaptea sfintele moaște și le-au îngropat în 7 zile ale lunii lui aprilie.

După aceasta, păgânul Dechie a închis iarăși în temniță pe mucenic și după câteva zile l-a adus la divan și i-a zis: „Nebunule, dacă nu mă vei asculta pe mine ca să te închini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te voi chinui cu nenumărate munci". Iar sfântul i-a zis: „Nu mă înfricoșează pe mine cuvintele tale, fiu al diavolului și moștenitor al muncii celei veșnice, pentru că eu am în ajutor pe Dumnezeul meu și nu mă tem de muncile tale".

Atunci a poruncit tiranul să facă o cămașă de fier, s-o găurească în patru părți și, băgând pe mucenic în ea, să-l țintuiască. Și aducând lemne multe, le-a grămădit, și, turnând peste ele douăzeci de vedre de untdelemn și dându-le foc, a aruncat pe sfântul deasupra lor. Iar văpaia s-a înălțat atât de sus, încât s-au cutremurat toți cei ce stăteau împrejur; iar el stătea nevătămat, rugându-se cu cucernicie către Dumnezeu, și, ca și cum ar fi fost într-un loc răcoros, așa se afla în văpaia focului. Deci trecând mult timp și stingându-se focul, a ieșit sfântul cu totul sănătos și nevătămat, încât nu i-a ars nici măcar un fir de păr sau vreun petic din haină. Și văzând cei ce stăteau împrejur o minune înfricoșată ca aceasta, au crezut în Hristos ca la o mie de oameni, zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Ajută-ne nouă, împărate ceresc, că și noi credem în Tine!" Și căzând la picioarele mucenicului, ziceau: „Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, că tot pe Hristos îl porți în inima ta, și nu bagi în seamă nicidecum muncile tiranului". Apoi strigau către împărat, zicând: „O, Dechie, rușinează-te și înfruntează-te, că a biruit Hristos!"

Iar tiranul, auzind glasurile lor, s-a înfricoșat și, fugind, s-a dus la palat. Și rămânând sfântul în târg fără de frică, învăța pe cei ce crezuseră, ca să se îngrijească mai bine de credință. Iar păgânii au îndemnat pe împărat să omoare pe sfânt, ca să nu-și piardă împărăția sa. Deci a doua zi, când elinii aveau praznic mare, șezând tiranul la judecată, a trimis o mulțime numeroasă de ostași ca să lege pe toți câți au crezut, prin sfânt, în Hristos, și să le taie capetele. Iar Sfântul Hristofor îi îmbărbăta întru mărturisirea sfintei credințe și îi învăța să nu se teamă de moartea vremelnică, ca să viețuiască veșnic în Rai. Și ascultând ei cuvintele lui, au stat cu bărbăție și s-au săvârșit ca niște miei fără de răutate, în nouă zile ale lunii lui aprilie. Iar răul și păgânul Dechie născocea multe feluri de măiestrii, ca să omoare cu moarte cumplită pe mucenic. Deci a poruncit să aducă o piatră mare, pe care o ridicau treizeci de bărbați și a găurit-o printr-o parte și a legat un capăt de lanț, iar cu celălalt capăt a legat grumazul sfântului și, legându-i mâinile și picioarele, l-a aruncat într-un puț adânc, socotind că este cu neputință să mai iasă din acel loc prea întunecat. Dar în zadar a cugetat, că îngerul Domnului s-a pogorât și l-a scos viu și nevătămat din acel puț.

Deci văzând Dechie această minune, s-a îndrăcit de mânie, că n-a putut să omoare pe un om gol și fără arme. Deci l-a întrebat: „Până când vrăjile tale te păzesc neprins și nevătămat de munci și nu pot să te piardă atâtea chinuri câte ți-am dat până acum?" Iar sfântul a răspuns: „Până la sfârșitul vieții vremelnice defaim scornirile tale, având pe Hristos al meu ajutător". Atunci a poruncit, să facă o îmbrăcăminte de fier și, arzând-o în foc, să îmbrace pe sfântul cu ea. Dar nici cât de puțin nu s-a apropiat de dânsul arderea îmbrăcămintei celei din fier, ci a rămas nevătămat. Iar tiranul cel vătămat la minte și preanelegiuit zicea către sfânt cuvinte vătămătoare de suflet și deșarte, îndemnându-l pe el să se închine necuraților idoli. Iar mucenicul a răspuns cu pricepere și a zis lui: „Ai auzit de multe ori că nu-mi voi schimba socoteala mea, ca să mă închin idolilor celor muți, chiar de mi-ai aduce nenumărate munci. Deci de ce te ostenești, te muncești și te păgubești în zadar de atât timp? Eu mă închin lui Hristos și îi slujesc Lui de-a pururea și totdeauna, ca unui Dumnezeu preavrednic și preabun; iată, fă-mi mie câte voiești".

Deci cunoscând Dechie socoteala cea neschimbată a mucenicului, a dat asupra lui nedreapta hotărâre cea mai de pe urmă, zicând astfel: „De vreme ce neînduplecatul cu muncile și netrebnicul Hristofor a defăimat nebunește poruncile mele, poruncesc să i se taie capul lui cel urâcios și grozav". Deci luându-l pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare și îi urma lui mulțime nenumărată de popor păgânesc și creștinesc.

Și ajungând acolo, a cerut de la muncitori puțină vreme; și, stând, a făcut o rugăciune în auzul tuturor, zicând astfel: „Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, mulțumesc Ție, că întru toate mi-ai ajutat și ai rușinat pe vrăjmașul meu, împreună cu slujitorii lui. Te rog și acum să stai lângă mine, preabunule Doamne, și primește în pace sufletul meu, numărându-mă pe mine împreună cu cei mai de pe urmă robi ai Tăi și dă și prearăului Dechie vrednică plată a păgânătății lui, ca să se muncească, după dreptate, de diavoli, cărora le slujește. încă mă rog bunătății Tale, împărate Atotputernice, ajută creștinilor acestora și tuturor celorlalți, care se află în tot locul stăpânirii Tale și îi izbăvește pe dânșii de toate smintelile diavolului. Dă, Doamne, trupului meu darul ca să izgonească pe diavoli și unde s-ar afla vreo părticică din moaștele mele, să nu vatăme locul acela nici foametea și nici vreo grindină sau vreun lucru de scârbă să nu se întâmple acelui ce va avea la sine vreo parte cât de mică din moaștele mele. Iar pe câți săvârșesc praznicul pătimirii mele și citesc viața mea, păzește-i întregi și nevătămați, ca să Te slăvească pe Tine, Doamne, Cel preabun, căci bine ești cuvântat în veci. Amin".

Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârși pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci vino, bucurându-te, să dobândești bunătățile și bucuria, care ți-am gătit ție!"

Acestea auzindu-le sfântul, s-a bucurat și a zis gealatului: „împlinește-ți porunca". Iar el, cu multă frică și evlavie apropiin- du-se, a tăiat cinstitul cap al mucenicului. După aceea însuși gealatul s-a înjunghiat singur pe sine și a murit, căzând peste trupul mucenicului; și s-a întâmplat aceasta în nouă zile al lunii mai.

Și venind episcopul Ataliei, cu numele Petru, și dând ostașilor mult argint, a cumpărat trupul mărturisitorului lui Hristos, și l-a înfășurat cu giulgiuri curate și cu arome și, luându-l, l-a dus în cetatea lui, care era aproape de un râu care o îneca de multe ori când erau multe ploi, făcând multă pagubă. Deci episcopul a pus moaștele Sfântului Hristofor în țărmurile râului și din ceasul acela râul n-a mai îndrăznit să vatăme cetatea, până în ziua de astăzi. Astfel preamărește Domnul, pe cei ce îl preamăresc pe El.

Iar după săvârșirea sfântului mucenic, s-a trimis urgie din cer de la Dumnezeu, cu dreaptă judecată asupra lui Dechie, ca să se împlinească cererea sfântului, și l-a lovit o boală cumplită. Și văzând ticălosul că i se topea trupul lui de boală, striga, zicând: „Vai, mie ticălosul, pentru că am omorât fără dreptate pe robul lui Hristos, Hristofor, iar acum iau cumplită răsplătire". Iar împărăteasa a răspuns lui: „Dar nu ți-am zis eu atunci, ca să încetezi de a munci pe robii lui Hristos și nu m-ai ascultat? Acum ce să mă fac? Iată, rămân văduvă, ticăloasa de mine!" Atunci Dechie a trimis pe niște ostași, zicându-le: „Rogu-vă pe voi, alergați unde am omorât pe Hristofor, robul lui Hristos, și căutați poate veți afla vreo părticică din moaștele lui sau vreun petic din haina lui să-mi aduceți; că doar atunci voi muri, dacă se va atinge de mine". Iar ei mergând, au căutat cu de-a- mănuntul și, neaflând altceva nimic, au luat din țărâna locului unde s-a vărsat sângele lui și, muind-o în apă, au adăpat pe Dechie. Astfel și-a dat la judecată pângăritul și preanecuratul său suflet, care pedeapsă i-a dat-o Dumnezeu ca arvună a muncii celei fără de sfârșit Astfel povestește sfârșitul lui Dechie unul din scriitorii vieții sfântului. Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericești, Ioan Zonara și alții, zic astfel despre moartea lui Dechie: „Iar Dechie, fiind pornit asupra celor ce cinsteau pe Hristos, neîmplinind nici doi ani deplini întru împărăția romanilor, a pierit cu rușine. Căci, prădând Bosforul barbarii, adică sciții, Dechie s-a luptat cu dânșii și pe mulți i-a ucis. Și fiind ei strâmtorați și făgăduindu-se că vor lăsa toată prada, dacă îi va lăsa liberi să se ducă, Dechie nu s-a înduplecat, ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, împotriva barbarilor, poruncindu-i ca să nu-i lase să treacă. Iar Gal, fiind vrăjmașul lui Dechie, a sfătuit pe barbari să stea la război acolo unde este o baltă adâncă. Și astfel, barbarii, stând la război și spatele întorcându-și apucându-se de fugă, Dechie s-a luat după ei; dar, el însuși împreună cu fiul său și cu mulțime de romani, au căzut în balta aceea mocirloasă și acolo toți au pierit, încât nici trupurile lor nu s-au aflat scufundate cu totul în noroiul bălții; astfel răsplătindu-i Dumnezeu pentru socoteala lui cea de fiară și pentru mânia și urâciunea ce avea asupra creștinilor".

Deci s-au pus amândouă istoriile pentru sfârșitul lui Dechie, ca să poată înțelege oricine, care este cea mai adevărată; și, deși se deosebesc povestirile, amândouă adeveresc cum că tot pentru prigoana și uciderea creștinilor i s-a întâmplat un astfel de sfârșit. De care, cu rugăciunile Sfântului Marelui Mucenic Hristofor și cu darul și milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos să ne izbăvim. Căruia I se cuvine toată slava, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Preasfântului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârși pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. Încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci vino, bucurându-te, să dobândești bunătățile și bucuria pe care ți-am gătit-o ție!”.

Apucând prearăul Dechie cu nedreptate împărăția Romei, la anul de la Hristos 250, și luând ajutător la ocârmuirea împărăției pe Valerian, îndată a ridicat o prigoană mare împotriva creștinilor, pe care istoricii o numără a opta, pornit fiind la această prigoană, după cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dânsul, care iubea pe creștini și îi cinstea, încât zic unii că Filip s-ar fi făcut chiar creștin. Iar Dechie atât s-a îndrăcit cu luptarea împotriva lui Dumnezeu și atât de aspru și cumplit s-a ridicat asupra creștinilor, încât a scris cărți și porunci nelegiuite și nedrepte către toți ighemonii și stăpânitorii cei de sub stăpânirea luif care erau păgâni ca și dânsul, poruncindu-le cu mare groază ca să silească pe cei drepți și binecredincioși robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor și să mănânce bucate din cele spurcate cu sângele dobitoacelor jertfite; iar câți nu vor să se lepede de Hristos, mai întâi să-i pedepsească și să-i bată cu felurite răni și să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci toți stăpânitorii și ighemonii țărilor și cetăților se sârguiau cu toată puterea să se arate bineplecați și supuși către împăratul; și păgânii aveau multă îndrăzneală, iar cei credincioși erau prigoniți și munciți păgânește.

Într-acea vreme, un voievod al împăratului, făcând război cu alte neamuri și biruindu-le, a aflat într-acele neamuri un om din cei cu capul de câine, care mănâncă oameni și cărora noi le zicem căpcâini; pe acela voievodul l-a luat rob. Și era înțelept la minte din fire și cu cunoștință bună, cugetând dumnezeieștile cuvinte întru inima sa; și văzând pe păgâni pedepsind totdeauna pe creștini cu multe feluri de munci, se mâhnea și împreună pătimea durere, ca un milostiv ce era. Dar fiindcă nu putea să vorbească și să mustre pe păgâni ca un om, s-a dus de la dânșii la un loc deosebit, afară din cetate, și, căzând la pământ, a făcut cu mintea rugăciunea aceasta: „Doamne, Atotțiitorule, auzi smerenia mea și arată milostivirea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău. Deschide buzele mele și dă-mi grai omenesc, ca să pot mustra pe tiranul".

Astfel rugându-se el, îndată s-a aflat înaintea lui un om purtător de haine albe și a zis către dânsul: „Reprovos - că astfel se numea el mai înainte s-a auzit rugăciunea ta! Scoală-te să iei dar de la Domnul". Deci, sculându-se, s-a apropiat de buzele lui omul acela purtător de haine albe și, suflându-i în gură, îndată a vorbit fără de împiedicare; și mergând îndată în cetate și văzând pe creștini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca și cum însuși ar fi pătimit munci, și a zis către păgâni aceasta: „O, povățuitori ai întunericului și plini de fărădelegi, nu vă ajunge vouă că ați vândut sufletele voastre satanei, ci ne siliți și pe noi, care ne temem de Dumnezeul Cel adevărat, să pierim împreună cu voi? Eu sunt creștin și nu sufăr să mă închin zeilor celor deșerți și urâciunilor celor netrebnice".

Acestea zicându-le sfântul, un slujitor cu numele Vachios, care se întâmplase aproape de dânsul, l-a lovit peste gură; iar fericitul a zis cu blândețe: „Sunt legat de Mântuitorul meu Iisus Hristos șipentru aceasta nu-ți fac ție răsplătirea cea cuviincioasă; iar dacă m-aș mânia, nu poate să mă biruiască nici toată împărăția voastră cea stricată și răzvrătită".

Deci, ducându-se Vachios în cetatea unde era împăratul, i-a vestit Iui acestea, zicând: „Sunt puține zile de când, muncind voievodul pe creștini după dumnezeiasca ta poruncă, s-a arătat în mijlocul poporului un uriaș înfricoșat, tânăr cu vârsta, iar cu chipul și căutătura sălbatică, dinții lui ies afară din gură ca și ai porcului, capul lui este ca de câine și, în scurt să zic, atât este de grozav, încât nu pot nicidecum să-i povestesc chipul lui. El hulește pe zei și împărăția ta și pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz; dar s-a lăudat, că nu se teme de toată împărăția ta. Deci, pentru aceasta am venit să vestesc împărăției tale; nu cumva a auzit Dumnezeul creștinilor rugăciunile lor și l-a trimis pe dânsul spre ajutorul lor?"

Iar împăratul, mâniindu-se, a zis către dânsul: „Oare ai diavol și pentru aceasta ți s-a arătat ție într-acest chip?" Așa a zis și îndată a trimis două sute de ostași, zicând: „Legați-l pe el și astfel să mi-l aduceți; iar dacă se va împotrivi vouă, tăiați-l în mii de bucăți și numai capul lui să mi-l aduceți să-l văd, de este atât de înfricoșător precum spune ticălosul acesta". Iar Fericitul Reprovos s-a dus la biserica creștinilor și, șezând dinafară la poartă, a înfipt toiagul său în pământ și, plecându-și capul, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumne­zeule, Atotțiitorule și Atotputernice, Cela ce Te porți pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi și lăudat de toți sfinții Tăi, ascultă-mă astăzi pe mine, nevrednicul, și poruncește ca să înfrunzească toiagul meu ca al Sfântului Tău prooroc Aaron, ca să se arate și spre mine bunătatea Ta cea multă și să mă fac întru mărturisirea Ta mai sârguitor, ca să Te preamăresc pe Tine, Tatăl, și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin."

Astfel rugându-se îndată, o, minune, toiagul a odrăslit! Pentru aceea, văzând un semn minunat ca acesta, s-a întărit mai bine și iarăși s-a rugat, mulțumind Domnului. Iar ostașii pe care îi trimisese Dechie să prindă pe sfântul, au ajuns acolo într-acel ceas când el se ruga afară din biserică; și, văzându-l de departe, s-au înfricoșat de chipul lui, neîndrăznind să se apropie de el. Iar unul din ei a îmbărbătat pe ceilalți, zicând: „Ce ne înfricoșăm de un om gol, fără de arme?" Și ducându-se aproape de el, l-a întrebat, zicând: „De unde ești și pentru ce plângi fără de mângâiere?" Iar el a răspuns cu smerită grăire: „Plâng pentru oamenii cei fără de pricepere, care au lăsat pe adevăratul Dumnezeu și se închină idolilor celor neînsuflețiți". Deci după ce au auzit ostașii că vorbește cu blândețe, au luat îndrăzneală și au zis către dânsul: „împăratul ne-a trimis să te aducem legat la el, pentru că nu te închini zeilor celor vechi; ci te închini unui oarecare Dumnezeu nou".

Reprovos a zis către dânșii: „Dacă mă veți lăsa dezlegat, voi merge de voia mea; iar a mă lua legat, nu puteți, că stăpânul meu, Hristos, a dezlegat legăturile păcatelor mele și m-a eliberat de tatăl vostru, satana". Ei au zis către dânsul: „Dacă nu voiești să mergi, du-te unde vrei; iar noi vom zice către împărat, că nu te-am aflat". Sfântul a zis către dânșii: „Ba nu! Vă rog numai pe voi să mă îngăduiți câtva timp, până voi lua Sfântul Botez și atunci vom merge împreună". Iar ei au răspuns: „Cheltuiala noastră s-a sfârșit, și nu mai avem merinde, că te căutăm de multe zile".

Iar sfântul le-a zis: „Aduceți acea puțină hrană ce aveți, ca să vedeți puterea Dumnezeului meu". Deci punând ei înaintea lui bucatele ce le aveau, sfântul a îngenuncheat și s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeule, care ai binecuvântat cele cinci pâini și ai săturat popor nenumărat, auzi-mă pe mine, robul Tău, și înmulțește pâinile acestea, ca să vadă și aceștia minunile Tale și să creadă că Tu singur ești Dumnezeu adevărat, Care poți toate!"

Așa jugându-se el, a venit îngerul Domnului și a zis către dânsul: „Îndrăznește, pătimitorule al lui Hristos, Hristofore, că, Acela către care te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tău, să-ți îndeplinesc toate cererile tale". Și binecuvântând îngerul pâinile, le-a înmulțit. Atunci sfântul a zis către ostași: „Mâncați acum, fraților, cât voiți, și să cunoașteți din aceasta puterea Dumnezeului meu, care nu numai bunătățile cele pământești le dăruiește celor ce cred în Dânsul, ci și pe cele cerești, fiindcă este puternic și preabun".

Deci ostașii, văzând o minune ca aceasta, s-au înspăimântat și au strigat cu toții: „Mare este Dumnezeul creștinilor, Care mântuiește pe robii Săi!" Apoi, închinându-se sfântului, au zis: „Credem și noi într-Unui adevăratul Dumnezeu, Căruia I te închini, că Acela este Atotputernic și mulțumim ție că te-ai arătat ca o făclie luminoasă nouă, celor întunecați, și ne-ai scos pe noi din întunericul înșe­lăciunii, povățuindu-ne către lumina adevărului. Deci noi de acum suntem cu tine și poruncește-ne nouă, ca să facem orice voiești".

Atunci sfântul, veselindu-se, i-a învățat din destul mântuitoarea propovăduire a lui Dumnezeu, câte cuprinde Sfânta Evanghelie. După aceea a plecat cu dânșii în Antiohia, la Sfântul Vavila, arhiepiscopul, și i-a povestit toată pricina. Iar arhiepiscopul, mulțumind lui Dumnezeu, i-a învățat și i-a botezat pe toți, numind pe Reprovos, Hristofor, care după aceea a sfătuit pe ostași să meargă la împărat. Și mergând ei pe cale, sfântul îi întărea, zicând: „Fiilor și frații mei iubiți, acum cunoașteți pe Dumnezeu, în care am crezut. Deci să răbdăm pentru dânsul aici, puțină vreme, răni și bătăi și să nu ne lepădăm de El, chiar de ne-ar face orice fel de supărări; noi însă să stăm bărbătește, netemându-ne nicidecum de înfricoșările tiranilor, nici de muncile lor cele înfricoșătoare, pentru că ne va ajuta nouă Stăpânul nostru Hristos, în Care am crezut. Deci legați-mă pe mine și mă duceți la Dechie, precum v-a poruncit vouă; iar dacă vă temeți de munci, duceți-vă unde vreți, îngrijindu-vă de mântuirea voastră". Auzind ei acestea, au lăcrimat și n-au voit să lege pe dascălul și pe povățuitorul lor către adevărata credință. Dar de vreme ce el a voit și a primit, ei l-au legat.

Și ajungând la palatul împărătesc și văzând Dechie pe sfântul, s-a înfricoșat atât de mult, încât puțin a lipsit de n-a căzut de pe scaun. Atunci a zis sfântul către el: „O, preanenorocită și stricată împărăție! Dacă de mine, robul lui Dumnezeu, te-ai temut, slabule și fricosule, apoi cum vei răbda mânia Lui în ceasul judecății, când te vor trage diavolii la divanul cel înfricoșat, ca să răspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?"

Iar tiranul, după ce cu anevoie și-a venit în fire, a întrebat pe Hristofor, mărturisitorul lui Hristos, care-i este credința, neamul și numele. Iar el a răspuns: „Sunt creștin și mai înainte mă numeam Reprovos, iar acum, din Sfântul Botez, mă numesc Hristofor. Neamul meu se arată din fața mea și mă nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; și nu mă plec poruncilor tale celor păgânești". Dechie a zis către dânsul: „Rece și rău nume ți-a dat, care nu te folosește pe tine, ticălosule". Iar sfântul a zis către dânsul: „Rece este numirea voastră, nebunilor, că ați lăsat pe Dumnezeul Cel adevărat și vă închinați pietrelor". Dechie iarăși i-a zis: „Fie-ți milă de trupul tău și jertfește zeilor, ca să te învrednicesc de multă cinste și să te fac popă al lor, ca să nu pieri cu nedreptate". La acestea sfântul a răspuns: „Să nu fie să mă lepăd eu de adevăratul Dumnezeul meu, o, prea fără de lege tiran și să mă închin idolilor celor deșerți! Bunătățile tale să le ai tu și cei deșerți de minte și cei de o minte cu tine și nebuni. Mie nu-mi este milă de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet, ca un înțelept. Deci pentru dânsul slujesc și mă închin Dumnezeului Celui fără de moarte; iar zeii tăi cei cu nume mincinos sunt diavoli și vă amăgesc, ca să vă ia sufletele voastre și să le ducă în pierzare; deci, să nu ai pentru mine nici o nădejde, că mă voi pleca voinței tale celei fără de Dumnezeu; pentru aceea fă cu mine ce voiești".

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să-l spânzure pe el de părul capului, legându-i o piatră de picioare, și să-l împungă cu sulițele peste tot trupul. Iar sfântul, pătimind acestea, răbda vitejește și zicea către tiran: „Nu mă plec ție, păgânule, nu mă închin zeilor tăi, nici nu bag în seamă muncile și rănile tale trecătoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care îmi va răsplăti cu bunătățile cele veșnice pentru aceste munci, pe care le rabd pentru Dânsul; iar pe tine, o, ticălosule, te așteaptă focul cel veșnic, pe care îl vei moșteni împreună cu diavolii, cărora le slujești". Atunci împăratul, mâniin- du-se și mai mult, a poruncit să-i ardă subțioarele cu făclii aprinse. Și făcându-se acestea, l-a sfătuit pe Dechie oarecare din boieri, să-i vorbească cu cuvinte bune, doar îl va asculta și-l vor avea în războaie ajutător. Deci, dezlegându-l, împăratul l-a rugat, zicându-i: „Mărtu­risește pe zei, bunule om, că voiesc să te am drumeț la carul meu". Zis-a sfântul către dânsul: „Fă-te creștin și mă vei avea drumeț la carul tău și vei împărăți cu Hristos în veci".

Deci văzând împăratul că se ostenește în deșert, a poruncit să aducă două femei desfrânate foarte frumoase, împodobite cu haine de mult preț lucrate cu aur și cu mărgăritare și stropite cu miruri și cu arome binemirositoare. Pe acelea le-a închis împreună cu sfântul într-o cameră împărătească și vicleanul Dechie le-a făgăduit mulți bani, dacă îl vor îndupleca pe el să se închine idolilor.

Deci îndată ce le-a închis, sfântul a îngenuncheat și s-a rugat, zicând: „Vezi, Doamne, cum au întins cursă și sminteli picioarelor mele; izbăvește-mă de cei nedrepți și păzește-mă de aceste ispite. Așa, Doamne, să nu mă părăsești pe mine, robul Tău, căci a Ta este slava în veci. Amin".

Și, sculându-se, a întrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele, văzându-l, s-au înfricoșat și și-au întors fața lor la perete. Iar el iarăși le-a întrebat cu blândețe același lucru. Ele i-au răspuns: „împăratul ne-a trimis pe noi să te sfătuim ca să-l asculți și să te închini idolilor, ca să nu te omoare cu moarte cumplită". Sfântul le-a zis: „Eu nu mă tem de această moarte vremelnică, ca să împărățesc cu Hristosul meu în veci, în Care și voi, dacă veți crede, va fi ferice de voi, că veți moșteni toată desfătarea bunătăților celor veșnice și vă veți bucura totdeauna în Rai împreună cu sfinții".

Iar femeile, auzind acestea, mai mult s-au înfricoșat și s-au sfătuit între ele, zicând: „Dacă vom crede în Dumnezeul acestuia, ne va omorî Dechie, iar dacă nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecât. Deci mai bine este să credem în Hristos, Care ne va da nouă - dacă vom muri acum pentru El, vremelnic - viață veșnică și nemuritoare". Deci au zis către el: „Credem în Hristos și roagă-te Lui, ca să ne ierte păcatele noastre cele multe".

Deci sfântul le-a întrebat dacă au ucis pe cineva sau dacă au făcut farmece sau au vrăjit; iar ele au zis: „Nu! Ci mai ales pe mulți osândiți la moarte și pe mulți robi i-am răscumpărat cu plata desfrânării, iar alt rău n-am făcut". Deci sfântul punându-și mâinile cruciș pe capetele lor, s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută roabelor Tale, Achilina și Calinica, și fă-le pe ele oi ale turmei Tale, ca să se numere împreună cu sfinții Tăi; iertându-le lor câte au păcătuit în neștiință, căci a Ta este slava în veci. Amin".

După rugăciune, sfântul le-a învățat articolele credinței; iar ele se bucurau, slăvind pe adevăratul Dumnezeu în Care au crezut și pe Care L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie și le-a întrebat de au înduplecat pe sfântul să se închine idolilor. Iar ele au răspuns: „Noi mai ales am crezut în Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu și Mântuitor al lumii". Iar Dechie a zis: „Precum văd și voi v-ați fermecat". Achilina i-a zis: „Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și mântuiește pe toți câți cred în El; iar zeii tăi sunt niște pietre nesimțitoare și nu pot să vă ajute vouă, decât numai vă povățuiesc la pierzare".

Atunci Dechie, mâniindu-se, a poruncit s-o spânzure de părul capului și să lege de picioarele ei două pietre mari de moară. Făcându-se aceasta, se rupeau măruntaiele ei de greutatea pietrelor și pielea capului s-a dezlipit și simțea o durere foarte mare și cumplită, pentru care s-a întors către sfântul și i-a zis: „Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine, căci simt multe dureri". Sfântul a înălțat mâinile la cer, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe roaba Ta, să nu o lași a se munci mai mult, ci ia în pace sufletul ei". Acestea zicând mucenița, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua întâi a lunii aprilie. După aceea, a zis tiranul către Calinica: „Vezi ce a pătimit aceasta, ca o nesupusă și potrivnică? Deci, măcar tu, înțelepțește-te și jertfește zeilor, ca să nu pătimești mai mult unele ca acestea". Deci, înțeleapta și buna Calinica, voind să batjocorească și să amăgească pe tiran, i-a zis: „De vreme ce îmi poruncești să mă închin zeilor, sunt nevoită să mă supun împărăției tale; deci, duceți-mă la capiște, ca să-i cinstesc precum se cuvine, după cuvântul tău împărătesc".

Iar împăratul, socotind că aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat deșertul la minte și necunoscătorul și a poruncit să întindă haine albe de la palat până la capiștea idolilor și, luând purtătorii de sulițe pe sfânta, au dus-o, bucurându-se, stropind tot drumul cu miruri bine mirositoare și de mare preț. Iar când a ajuns sfânta la capiște, a întrebat pe nelegiuiții popi: „Care zeu este mai mare?" Și i-au arătat ei pe idolul Dia, pe care, apucându-l de mână, a zis: „Dacă ești zeu, grăiește și spune-mi ce voiești să-ți fac, căci eu am venit ca să-ți slujesc". Văzând că nu-i răspunde, a strigat mai tare către idol: „Zeu al păgânilor, vorbește cu mine!" însă el nu avea nici glas, nici auz.

Atunci ea a râs și a zis: „Vai mie, păcătoasa, zeii s-au mâniat asupra mea, căci i-am defăimat și nu voiesc să vorbească cu mine, sau poate dorm și nu aud". Iar popii au zis: „Pocăiește-te din tot sufletul și te vor ierta". Deci, mărturisitoarea și-a scos brâul și năframa sa și cu acelea a legat pe idol; apoi, căutând la cer, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeule, Mântuitorul sufletelor noastre, ajută-mi mie în ceasul acesta". Și a tras brâul cât a putut, surpând pe idol; asemenea a tras și pe idolul Ieracliei și pe al lui Apolon și au pierit acești trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat și din ceilalți, câți a putut, zicând: „Fugiți, zeii păgânilor, și vă prăpădiți". Iar popii, văzând acestea, au prins-o ca să nu zdrobească și pe ceilalți. Iar ea îi batjocorea, zicând: „Adunați oasele zeilor voștri și puneți sare și untdelemn, ca să-i vindecați". Deci ducându-se la Dechie toți popii împreună cu poporul, au pârât pe mărturisitoarea credinței creștine, zicând: „Această îndrăcită a surpat zeii noștri și a zdrobit pe cei mari și mai trebuincioși zei și, de n-am fi apucat să o legăm, ca o nerușinată, i-ar fi surpat pe toți".

Iar împăratul a zis către ea cu mânie: „O, femeie rea, au nu mi-ai făgăduit mie ca să jertfești idolilor și cum ai îndrăznit de i-ai zdrobit, necinstito?" Iar ea a răspuns: „Eu n-am surpat pe zei, ci am sfărâmat numai niște pietre, ca să zidiți case, dacă aveți trebuință; dar de vreme ce îi numiți zei, vai vouă, nebunilor, căci zeii voștri au fost biruiți de o femeie și n-au putut să se păzească. Deci cum nădăjduiți să luați vreun ajutor de la unii ca aceștia?"

Atunci tiranul, mâniindu-se foarte, a poruncit unui meșter în lemn, de a făcut îndată un lemn cu patru muchii, de care a spânzurat-o pe sfânta și, înfigându-i țepi lungi de la călcâie până la umeri, au legat de picioarele și de mâinile ei două pietre grele. Și făcându-i-se toate acestea, simțea dureri foarte tari și cumplite și suferea multe chinuri pătimitoare. Pentru aceea, căutând către sfânt, a zis: „Robule al lui Dumnezeu, roagă-te Lui pentru mine, că foarte m-am îngre­uiat". Iar el, căutând la cer, s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeul sfinților Tăi, primește și pe roaba Ta aceasta, că Tu singur ești milostiv și iubitor de oameni în veci. Amin".

Atunci roaba lui Dumnezeu și cu adevărat buna biruitoare Calinica, a zis: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu". Zicând acestea, și-a dat sufletul, în două zile ale lunii lui aprilie.

Iar Dechie mâniindu-se, a ocărât pe sfântul, zicând: „Tu, mai ales, se cădea să pieri, rău-numitule, față de câine, chip străin și ciudat, iar nu aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrăjile tale, le-ai amăgit. Deci ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot în necurăția ta de mai înainte?" Iar mărturisitorul lui Hristos a râs, zicând: „După cuviință și cu dreptate te-a numit Dechie, ca cel ce ești primitor și legătură a lucrării tatălui tău, satana, care te are pe tine vas și unealtă la toate voile lui. Ce voiești? Și ce mă mai ispitești în zadar, de-ți pierzi vremea degeaba? Eu ți-am zis de multe ori că nu mă închin dracilor celor necinstiți. Și aș fi vrut, de aș fi putut, să te aduc pe tine la cunoștința adevărului, dar nu ești vrednic, ca un orb ce ești, să vezi soarele dreptății cel strălucit. Deci îmbărbătează-te, slujitorule al diavolului, și muncește cu nedreptate pe cei drepți!"

Zicând acestea, a văzut că cei două sute de ostași care crezuseră erau adunați la un loc, luând aminte la cele ce se făceau, și a zis către ei:Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța pe voi. Deci ostașii au lepădat armele și hainele înaintea împăratului și, căzând, au sărutat pe sfânt, zicându-i: „Bucură-te, luminătorule, care ne-ai luminat și ne-ai povățuit pe noi la lumina cunoștinței lui Hristos, adevăratul Dumnezeu".

Văzând împăratul că toți s-au închinat sfântului, s-a înfricoșat, ca nu cumva să fi cugetat sfântul să-i ia împărăția și a zis către dânsul: „Tiran și potrivnic te-ai făcut mie". Iar sfântul a zis către el: „Nu te teme, că tu singur vei moșteni focul cel veșnic și cei rătăciți împreună cu tine". Atunci ostașii au zis către Dechie: „O, împărate, noi am crezut în Hristos și am mâncat pâine cerească, când ne-ai trimis să-ți aducem pe robul Lui; deci nu ne vom lepăda de credința aceasta, de am pătimi de la tine oricât de multe munci". Atunci Dechie a zis către ei: „Ce am greșit vouă, fiilor, de m-ați lăsat pe mine? Vă lipsesc cai, haine sau bani? Veniți, vă rog, luați îndoit cele ce aveți de trebuință și nu mă lăsați pe mine".

Iar ei au răspuns: „Țineți ție bogățiile tale, ca să te bucuri de ele, când diavolii cărora te închini te vor arunca în tartar; iar noi nici nu avem nevoie de bunătățile tale, nici nu ne temem de muncile tale". Apoi mâniindu-se Dechie și temându-se mai mult, ca să nu urmeze și alții acelora și să creadă în Hristos, i-a hotărât la moarte. Și după ce le-a tăiat capetele afară din cetate, sfintele lor trupuri le-a aruncat într-un cuptor ars, ca să ardă după porunca lui, însă focul nu s-a apropiat nicidecum de ele. Iar cei binecredincioși au luat noaptea sfintele moaște și le-au îngropat în 7 zile ale lunii lui aprilie.

După aceasta, păgânul Dechie a închis iarăși în temniță pe mucenic și după câteva zile l-a adus la divan și i-a zis: „Nebunule, dacă nu mă vei asculta pe mine ca să te închini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te voi chinui cu nenumărate munci". Iar sfântul i-a zis: „Nu mă înfricoșează pe mine cuvintele tale, fiu al diavolului și moștenitor al muncii celei veșnice, pentru că eu am în ajutor pe Dumnezeul meu și nu mă tem de muncile tale".

Atunci a poruncit tiranul să facă o cămașă de fier, s-o găurească în patru părți și, băgând pe mucenic în ea, să-l țintuiască. Și aducând lemne multe, le-a grămădit, și, turnând peste ele douăzeci de vedre de untdelemn și dându-le foc, a aruncat pe sfântul deasupra lor. Iar văpaia s-a înălțat atât de sus, încât s-au cutremurat toți cei ce stăteau împrejur; iar el stătea nevătămat, rugându-se cu cucernicie către Dumnezeu, și, ca și cum ar fi fost într-un loc răcoros, așa se afla în văpaia focului. Deci trecând mult timp și stingându-se focul, a ieșit sfântul cu totul sănătos și nevătămat, încât nu i-a ars nici măcar un fir de păr sau vreun petic din haină. Și văzând cei ce stăteau împrejur o minune înfricoșată ca aceasta, au crezut în Hristos ca la o mie de oameni, zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Ajută-ne nouă, împărate ceresc, că și noi credem în Tine!" Și căzând la picioarele mucenicului, ziceau: „Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, că tot pe Hristos îl porți în inima ta, și nu bagi în seamă nicidecum muncile tiranului". Apoi strigau către împărat, zicând: „O, Dechie, rușinează-te și înfruntează-te, că a biruit Hristos!"

Iar tiranul, auzind glasurile lor, s-a înfricoșat și, fugind, s-a dus la palat. Și rămânând sfântul în târg fără de frică, învăța pe cei ce crezuseră, ca să se îngrijească mai bine de credință. Iar păgânii au îndemnat pe împărat să omoare pe sfânt, ca să nu-și piardă împărăția sa. Deci a doua zi, când elinii aveau praznic mare, șezând tiranul la judecată, a trimis o mulțime numeroasă de ostași ca să lege pe toți câți au crezut, prin sfânt, în Hristos, și să le taie capetele. Iar Sfântul Hristofor îi îmbărbăta întru mărturisirea sfintei credințe și îi învăța să nu se teamă de moartea vremelnică, ca să viețuiască veșnic în Rai. Și ascultând ei cuvintele lui, au stat cu bărbăție și s-au săvârșit ca niște miei fără de răutate, în nouă zile ale lunii lui aprilie. Iar răul și păgânul Dechie născocea multe feluri de măiestrii, ca să omoare cu moarte cumplită pe mucenic. Deci a poruncit să aducă o piatră mare, pe care o ridicau treizeci de bărbați și a găurit-o printr-o parte și a legat un capăt de lanț, iar cu celălalt capăt a legat grumazul sfântului și, legându-i mâinile și picioarele, l-a aruncat într-un puț adânc, socotind că este cu neputință să mai iasă din acel loc prea întunecat. Dar în zadar a cugetat, că îngerul Domnului s-a pogorât și l-a scos viu și nevătămat din acel puț.

Deci văzând Dechie această minune, s-a îndrăcit de mânie, că n-a putut să omoare pe un om gol și fără arme. Deci l-a întrebat: „Până când vrăjile tale te păzesc neprins și nevătămat de munci și nu pot să te piardă atâtea chinuri câte ți-am dat până acum?" Iar sfântul a răspuns: „Până la sfârșitul vieții vremelnice defaim scornirile tale, având pe Hristos al meu ajutător". Atunci a poruncit, să facă o îmbrăcăminte de fier și, arzând-o în foc, să îmbrace pe sfântul cu ea. Dar nici cât de puțin nu s-a apropiat de dânsul arderea îmbrăcămintei celei din fier, ci a rămas nevătămat. Iar tiranul cel vătămat la minte și preanelegiuit zicea către sfânt cuvinte vătămătoare de suflet și deșarte, îndemnându-l pe el să se închine necuraților idoli. Iar mucenicul a răspuns cu pricepere și a zis lui: „Ai auzit de multe ori că nu-mi voi schimba socoteala mea, ca să mă închin idolilor celor muți, chiar de mi-ai aduce nenumărate munci. Deci de ce te ostenești, te muncești și te păgubești în zadar de atât timp? Eu mă închin lui Hristos și îi slujesc Lui de-a pururea și totdeauna, ca unui Dumnezeu preavrednic și preabun; iată, fă-mi mie câte voiești".

Deci cunoscând Dechie socoteala cea neschimbată a mucenicului, a dat asupra lui nedreapta hotărâre cea mai de pe urmă, zicând astfel: „De vreme ce neînduplecatul cu muncile și netrebnicul Hristofor a defăimat nebunește poruncile mele, poruncesc să i se taie capul lui cel urâcios și grozav". Deci luându-l pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare și îi urma lui mulțime nenumărată de popor păgânesc și creștinesc.

Și ajungând acolo, a cerut de la muncitori puțină vreme; și, stând, a făcut o rugăciune în auzul tuturor, zicând astfel: „Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, mulțumesc Ție, că întru toate mi-ai ajutat și ai rușinat pe vrăjmașul meu, împreună cu slujitorii lui. Te rog și acum să stai lângă mine, preabunule Doamne, și primește în pace sufletul meu, numărându-mă pe mine împreună cu cei mai de pe urmă robi ai Tăi și dă și prearăului Dechie vrednică plată a păgânătății lui, ca să se muncească, după dreptate, de diavoli, cărora le slujește. încă mă rog bunătății Tale, împărate Atotputernice, ajută creștinilor acestora și tuturor celorlalți, care se află în tot locul stăpânirii Tale și îi izbăvește pe dânșii de toate smintelile diavolului. Dă, Doamne, trupului meu darul ca să izgonească pe diavoli și unde s-ar afla vreo părticică din moaștele mele, să nu vatăme locul acela nici foametea și nici vreo grindină sau vreun lucru de scârbă să nu se întâmple acelui ce va avea la sine vreo parte cât de mică din moaștele mele. Iar pe câți săvârșesc praznicul pătimirii mele și citesc viața mea, păzește-i întregi și nevătămați, ca să Te slăvească pe Tine, Doamne, Cel preabun, căci bine ești cuvântat în veci. Amin".

Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârși pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci vino, bucurându-te, să dobândești bunătățile și bucuria, care ți-am gătit ție!"

Acestea auzindu-le sfântul, s-a bucurat și a zis gealatului: „împlinește-ți porunca". Iar el, cu multă frică și evlavie apropiin- du-se, a tăiat cinstitul cap al mucenicului. După aceea însuși gealatul s-a înjunghiat singur pe sine și a murit, căzând peste trupul mucenicului; și s-a întâmplat aceasta în nouă zile al lunii mai.

Și venind episcopul Ataliei, cu numele Petru, și dând ostașilor mult argint, a cumpărat trupul mărturisitorului lui Hristos, și l-a înfășurat cu giulgiuri curate și cu arome și, luându-l, l-a dus în cetatea lui, care era aproape de un râu care o îneca de multe ori când erau multe ploi, făcând multă pagubă. Deci episcopul a pus moaștele Sfântului Hristofor în țărmurile râului și din ceasul acela râul n-a mai îndrăznit să vatăme cetatea, până în ziua de astăzi. Astfel preamărește Domnul, pe cei ce îl preamăresc pe El.

Iar după săvârșirea sfântului mucenic, s-a trimis urgie din cer de la Dumnezeu, cu dreaptă judecată asupra lui Dechie, ca să se împlinească cererea sfântului, și l-a lovit o boală cumplită. Și văzând ticălosul că i se topea trupul lui de boală, striga, zicând: „Vai, mie ticălosul, pentru că am omorât fără dreptate pe robul lui Hristos, Hristofor, iar acum iau cumplită răsplătire". Iar împărăteasa a răspuns lui: „Dar nu ți-am zis eu atunci, ca să încetezi de a munci pe robii lui Hristos și nu m-ai ascultat? Acum ce să mă fac? Iată, rămân văduvă, ticăloasa de mine!" Atunci Dechie a trimis pe niște ostași, zicându-le: „Rogu-vă pe voi, alergați unde am omorât pe Hristofor, robul lui Hristos, și căutați poate veți afla vreo părticică din moaștele lui sau vreun petic din haina lui să-mi aduceți; că doar atunci voi muri, dacă se va atinge de mine". Iar ei mergând, au căutat cu de-a- mănuntul și, neaflând altceva nimic, au luat din țărâna locului unde s-a vărsat sângele lui și, muind-o în apă, au adăpat pe Dechie. Astfel și-a dat la judecată pângăritul și preanecuratul său suflet, care pedeapsă i-a dat-o Dumnezeu ca arvună a muncii celei fără de sfârșit Astfel povestește sfârșitul lui Dechie unul din scriitorii vieții sfântului. Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericești, Ioan Zonara și alții, zic astfel despre moartea lui Dechie: „Iar Dechie, fiind pornit asupra celor ce cinsteau pe Hristos, neîmplinind nici doi ani deplini întru împărăția romanilor, a pierit cu rușine. Căci, prădând Bosforul barbarii, adică sciții, Dechie s-a luptat cu dânșii și pe mulți i-a ucis. Și fiind ei strâmtorați și făgăduindu-se că vor lăsa toată prada, dacă îi va lăsa liberi să se ducă, Dechie nu s-a înduplecat, ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, împotriva barbarilor, poruncindu-i ca să nu-i lase să treacă. Iar Gal, fiind vrăjmașul lui Dechie, a sfătuit pe barbari să stea la război acolo unde este o baltă adâncă. Și astfel, barbarii, stând la război și spatele întorcându-și apucându-se de fugă, Dechie s-a luat după ei; dar, el însuși împreună cu fiul său și cu mulțime de romani, au căzut în balta aceea mocirloasă și acolo toți au pierit, încât nici trupurile lor nu s-au aflat scufundate cu totul în noroiul bălții; astfel răsplătindu-i Dumnezeu pentru socoteala lui cea de fiară și pentru mânia și urâciunea ce avea asupra creștinilor".

Deci s-au pus amândouă istoriile pentru sfârșitul lui Dechie, ca să poată înțelege oricine, care este cea mai adevărată; și, deși se deosebesc povestirile, amândouă adeveresc cum că tot pentru prigoana și uciderea creștinilor i s-a întâmplat un astfel de sfârșit. De care, cu rugăciunile Sfântului Marelui Mucenic Hristofor și cu darul și milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos să ne izbăvim. Căruia I se cuvine toată slava, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Preasfântului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aducerea la Bari a moaștelor Sf Ier Nicolae

Sfântul Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea. Datorită vieții sfinte a fost ales episcop al Mirelor Lichiei. Din cauză că a propovăduit credința în Domnul Iisus Hristos a fost prins de conducătorii cetății, a fost bătut și aruncat în temniță, împreună cu alți creștini.

Imediat ce Sfântul Constantin cel Mare a ajuns împăratul romanilor au fost eliberați toți din închisoare, inclusiv Sfântul Nicolae care a mers în Mira. În timpul vieții pământești a săvârșit numeroase minuni.

Sfântul Ierarh a participat la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325. La 9 mai 1087, pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, moaștele Sfântului Nicolae au fost mutate din Mira la Bari, în sudul Italiei.