5. /2 MAI 2022 - POEZIE
NOVALIS
Biografie
Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) (n. 2 mai 1772 - d. 25 martie 1801) a fost unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influențat de Fichte, căruia i-a fost discipol, cultivă idealismul magic și extazul mistic.
Friedrich von Hardenberg s-a născut într-o familie de nobili pe o moșie situată în Munții Harz (Saxonia), unde și-a petrecut copilăria. La început a studiat acasă sub îndrumarea lui Christian Daniel Erhard Schmid (1762-1812), apoi a urmat gimnaziul luteran din Eisleben, unde studiază retorica și literatura antică. În iunie 1794, își încheie studiile juridice, începute la Jena în 1790 și continuate la Leipzig și Wittenberg. În perioada studiilor superioare, audiază cursurile de istorie ale lui Friedrich Schiller, cu care ulterior stabilește relații strânse, întâlnește pe Johann Wolfgang von Goethe, Johann Gottfried von Herder, Jean Paul, Ludwig Tieck, Friedrich Wilhelm Schelling, frații Friedrich și August Wilhelm Schlegel, cu mulți dintre ei legând puternice prietenii.
Volumul Hymnen an die Nacht reprezintă valoarea cea mai înaltă a creației sale poetice, dar și în cadrul liricii germane din perioada romantismului timpuriu.
Motivul de bază îl constituie interpretarea romantică a vieții și a morții. Nu lipsesc misticul și iraționalul. Trecerea de la viață la moarte este simbolizată de noapte. Ca influențe, putem menționa Romeo și Julieta a lui Shakespeare (tradusă în germană de August Wilhelm Schlegel în 1797)și Unsichtbare Loge (1793) a lui Jean Paul Richter
Fragmentele de roman "Heinrich von Ofterdingen" și "Die Lehrlinge zu Sais" reflectă ideea posibilității realizării unei armonii universale prin intermediul poeziei.
- Ucenicii din Sais (Die Lehrlinge zu Sais) (1798) - nuvelă alegorică-fantastică
- Creștinătatea sau Europa (Die Christenheit oder Europa) (1799) - eseu
- Imnuri către noapte (Hymnen an die Nacht) (1800) - poeme în proză (remarcabile prin muzicalitatea și ritmul interior al limbajului liric) închinate iubitei defuncte, în care dragostea e întrevăzută ca o forță cosmică și sufletească.
- Heinrich von Ofterdingen (1802) - roman având ca temă formarea personalității, dar și a universului artistic in care, în concepția romantică, realul prozaic se transfigurează în oniric.
Când n-or fi cifre şi figuri...
Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
GEORGE RANETTI
Poet, prozator si dramaturg, nascut sub numele de George Ranete, a fost fiul lui Matheiu Vasile, avocat si al Elenei.
Urmeaza Liceul Sf. Petru si Pavel din Ploiesti, unde isi ia bacalaureatul.
La Bucuresti urmeaza studii de drept, fara sa le incheie. Debuteaza cu volumul De inima albastra. Dom` Paladu – 1899. Dupa ucenicia de la Moftul roman, reediteaza Mos Teaca, scoate Zeflemeaua – 1901-1904 si Furnica, incepand cu 1904. In timpul razboiului Furnica apare la Iasi, sub titlul Greierul, fiind, dupa 1917 intr-un evident declin. Colaboreaza la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei si Romania. Publica Fabule – 1907, versuri D-atunci si d-acolo – 1921, comedii Romeo si Julieta la Mizil, Saracu Dumitrescu – 1907 si romanul Miau – 1926.
A semnat cu pseudonimele Romeo, Tarascon, Gh.Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano sau Ghita Delagambrinus.
Spirit indepndent, cu o tinuta democratica si consecventa, Ranetti face publicistica militanta de-a lungul a aproape trei decenii. Revista Furnica, scrisa in cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regala, oamenii politici, moravurile si institutiile timpului.
Ranetti se autodefineste ca umorist de profesie. Discipol la lui Caragiale, poetul practica un misticism voios, rememorand personajele scriitorului. Alegoria fabulelor sale se refera atat la animale cat si la obiecte, iar improvizatiile satirice tintesc in Dom` Paladu, avocat si orator politic, tipul clasic al arivistului. Proza scurta – tableta gazetareasca sau schita – reia situatii si personaje caragialiene. Comediile in versuri speculeaza comicul facil, caricatura artificiala si deformarea lexicala. Unele situatii de Romeo si Julieta la Mizil sunt reluate de Victor Eftimiu in Omul care a vazut moartea. Ranetti improviza cu o rara usurinta, obtinea prin extravaganta imaginii si rimele sale miliardare efecte insolite. Scriitor prolific , scrie enorm, in graba, ajungand la o facilitate ce frizeaza neglijenta si superficialitatea. Tehnica sa, intemeiata pe gluma si o mare usurintad e a carica limbajul, nu atesta o constiinta artistica pe masura fanteziei sale comice.
Surse: Zaciu, Mircea; Paphagi, Marian; Sasu, Aurel: Dictionarul scriitorilor romani, lit.R-Z, 2002. )
n. 19 octombrie 1875, Mizil, Prahova
d. 25 mai 1928, București
Poet și publicist, părintele revistei Furnica, colaborator la Moftul Român, Zeflemeaua, România, Epoca, Lupta, Pagini Literare. A semnat cu pseudonimele Romeo, Tarascon, Gh. Biciușcă, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Prințul Ghiță, Coco, Cyrano, Sandernagor sau Ghiță Delagambrinus.
Volume
De inimă albastră (1899)
Strofe și apostrofe (1900)
Ahturi și ofuri (1901)
Eu râd, tu râzi, el râde (1903)
Franțuzomania (1904)
Scrisori din Italia (1904)
Romeo și Julieta la Mizil, Săracu’ Dumitrescu!... (1907)
Schițe vesele (1908)
Matache Pisălog (1914)
De atunci și de-acolo. Versuri ușurele scrise-n clipe grele (1921)
Poezii (1924)
Domnișoara Miau (1926)
De inimă albastră. Dom Paladu (1928)
Madam Strakinidy (1928)
A ars în mahala o băcănie,
Jupînul cu nevasta-i stau în drum,
Privind sinistrele grămezi de scrum,
Pierduta lor pe veci gospodărie.
Pe cînd ei plîng, o mare bucurie
Simte un porc din curtea lor acum,
Căci scormonind maidanul plin de fum,
Descoperi cu rîtul o scrumbie.
Ce-i pasă de-a stăpînilor avere?
Imundul morfolește cu plăcere
Cadavrul din funingeni și gunoi.
Morală:
A ars în mahala o băcănie,
Și-i tot așa în marea Românie
Cu-mbogățiții noștri de război.
Jupînul cu nevasta-i stau în drum,
Privind sinistrele grămezi de scrum,
Pierduta lor pe veci gospodărie.
Pe cînd ei plîng, o mare bucurie
Simte un porc din curtea lor acum,
Căci scormonind maidanul plin de fum,
Descoperi cu rîtul o scrumbie.
Ce-i pasă de-a stăpînilor avere?
Imundul morfolește cu plăcere
Cadavrul din funingeni și gunoi.
Morală:
A ars în mahala o băcănie,
Și-i tot așa în marea Românie
Cu-mbogățiții noștri de război.
In numarul din 20 noiembrie 1896, Sara publica in pagina a II-a o poezie, intitulata Amintire si semnata Sandernagor (era pseudonimul lui George Ranetti, de care pe Caragiale il va lega o strinsa prietenie):
"Divina mea bucătăreasă,
O unguroaică durdulie,
Avea un păr ca de mătasă
Și ochii plini de poesie.
Părea o drăgălașă zână
Din basme aevea întrupată;
Spre a-mi găti, cu alba-i mâna
Cea mai superbă marinată.
Indură-te, crudelă Roză!
Fii milostiva și cuminte;
Voiesc să uit a vieții proză
În sărutarea ta fierbinte.
Dar ea ne-ndurătoare, rece,
Mi-a zis: "La mine am bărbat
Nem larmă, altfel mine place
Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat".
S-a dus infama făr-o vorbă
Dar mi-a lăsat ca amintire
În ziua aceea chiar în ciorbă...
O buclă blondă și subțire!
George Ranetti
"Divina mea bucătăreasă,
O unguroaică durdulie,
Avea un păr ca de mătasă
Și ochii plini de poesie.
Părea o drăgălașă zână
Din basme aevea întrupată;
Spre a-mi găti, cu alba-i mâna
Cea mai superbă marinată.
Indură-te, crudelă Roză!
Fii milostiva și cuminte;
Voiesc să uit a vieții proză
În sărutarea ta fierbinte.
Dar ea ne-ndurătoare, rece,
Mi-a zis: "La mine am bărbat
Nem larmă, altfel mine place
Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat".
S-a dus infama făr-o vorbă
Dar mi-a lăsat ca amintire
În ziua aceea chiar în ciorbă...
O buclă blondă și subțire!
George Ranetti
ION LOTREANU
Ion Lotreanu, numele la nastere: Labusca (n. 2 mai 1940, Alimpești, județul Gorj - d. 22 mai 1985, Bucuresti) a fost un poet, prozator și eseist român.
Fiul lui Petre Lăbușcă și al Mariei (n. Albeanu), țărani. Liceul la Târgu Jiu și Câmpulung Moldovenesc (1954-1957); absolvent al Liceului Militar „Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc (1957); urmează Școala Militară de Ofițeri Activi din Sibiu (1957-l960) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1966-1970). Ofițer de carieră (1960-1973).
Redactor la revista Viața militară (1966-l973); secretar de redacție la revista Săptămâna (din 1973). Debutează în ziarul Apărarea patriei (1959), iar editorial cu volum de versuri Azimut (1971). Alte volum de poezii: Aerul de sub fluturi (1974), Punctul sensibil (1976), Acordul cu lumea (1978), Ochiul mierlei (1979). Colaborează la Ateneu, Contemporanul, Luceafărul, România literară, Tribuna etc.
Grija pentru varietatea prozodică, metaforică și tematică este caracteristică poeziei lui Ion Lotreanu. Voi de critică și eseistică literară: Analogia suverană (1975), Creație și implicare (1976), Introducere în opera lui Mircea Eliade (1980), Despre analogie și alte eseuri (1982). Romane: Elvira și locotenentul(1978), Iluzia (1981), Cârtița albă (1984), Cămașa de mire (1985).
Opere:
- Aerul de sub fluturi,
- Punctul sensibil,
- Creație și implicare,
- Caligrafii critice,
- Iluzia.
Domnisoara
Domnisoara, iazurile fierb
Ploile decad in serpentine
Daca azi ai cumpara un cerb
Fara frunze n-as veni la tine
Domnisoara, domnisoara
Stoluri peste cranguri zboara
Clipa-i aripa usoara
Si pe ceasul meu coboara
Peste flori se face seara
Domnisoara...
Domnisoara, stelele ard in vin
Noptea s-a oprit la tine in plete
Dor in inimi este prea putin
Aur e prea mult in verighete
Domnisoara, domnisoara
Stoluri peste cranguri zboara
Clipa-i aripa usoara
Si pe ceasul meu coboara
Peste flori se face seara
Domnisoara...
Domnisoara, pasii tai usori
Ma trimit mereu spre-o mare sumbra
Escortat in viata de doi sori
Eu sunt arestatul fara umbra
Domnisoara, domnisoara
Stoluri peste cranguri zboara
Clipa-i aripa usoara
Si pe ceasul meu coboara
Peste flori se face seara
Domnisoara...
Stoluri peste cranguri zboara
Clipa aripa usora
Si pe ceaul meu coboara
Peste flori se face seara
Domnisoara...
de Ion Lotreanu
COSTEL STANCU
Costel Stancu (n. 2 mai 1970, Vânju Mare, județul Mehedinți) este un poet român.
Este absolvent al Liceului Industrial nr. 2 din Reșița, promoția 1988 și al Școlii de subofițeri de poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, promoția 1993. Din 1993, lucrează ca subofițer/agent de poliție la Serviciul Criminalistic al IPJ Caraș-Severin. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin.
Debutează în revista „Semenicul”, cu poezie, în anul 1988.
Este membru al Cenaclului Literar „Semenicul” din Reșița din 1987, membru în Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timișoara. precum și al Cenaclului literar Nichita Stănescu al Centrului Cultural MAI. Membru Direcția 9.
Este prezent, de-a lungul timpului, în revistele literare: Luceafărul, România Literară, Contrapunct, Dacia Literară, Convorbiri Literare, Poesis, Arca, Orizont, Ramuri, Dunărea de Jos, Contrafort, Confluențe, Interferențe, Vatra, Steaua, Versus, Orient latin, Provincia Corvina, Ateneu, Cafeneaua literară, Nord literar, Poesia, Oglinda literară, Argeș, Reflex, Epigrama, Ag pe rime, Acus, Scripta Manent etc.
A publicat volumele de poezie:
- Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995.
- Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995.
- Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997.
- Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998.
- Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reșița, 2000.
- Arta imaginației, antologie, Editura Vinea, București, 2001.
- Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timișoara, 2002.
- Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timișoara, 2003.
- Ieșirea din peșteră, Editura Marineasa, Timișoara, 2005.
- Înghițitorul de creioane, Editura Tim, Reșița, 2009.
- Evoluți@ umană, epigrame, Editura Tim, Reșița, 2009.
- Risipitorul de hîrtie, Editura Tim, Reșița, 2015
- Ochiul din palmă, antologie, Editura Mirador, Arad,2017.
- Hoțul de ferestre, Editura Mirador, Arad, 2019.
Aș bea ceea ce nu i s-a turnat nimănui
niciodată. Tu mă privești cu ochi vicleni,
de cucută. Vii de la fîntînă și
pe umăru-ți străveziu, de fată,
duci un urcior cu apă neîncepută.
Mă reped, însetat, să-l apuc
de o toartă, să vă trag înspre mine pe
amîndoi. Însă, cum îl ating – Doamne,
ce soartă!- apa se împreună cu lutul
și se prefac în noroi. Noroi am pe mîini,
pe piept și pe gură, noroi între fundul mării
și Ararat. Încep să plîng, mă redescopăr copil
ca și cum aș bea, înghițitură cu înghițitură,
apa în care am fost botezat.
un tren în mișcare
podul căderea țipătul
un vis întrerupt
a fluierat cineva
simt rîul mă liniștesc
peștii nu sînt muți
ei vorbesc, în taină,
cu Dumnezeu.
apa e limpede nu
înțeleg de ce
sînt fericit trag
semnalul de alarmă
al altei lumi te-am
iubit atît de mult
că aș fi alergat și ziua după
licuriciul inimii tale
acum e,
slavă Domnului,
prea tîrziu!
GEORGE ȚĂRNEA
Biografie
| George Țărnea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 10 noiembrie 1945 Șirineasa, județul Vâlcea |
| Decedat | (57 de ani) București |
| Căsătorit cu | Marta Nora Țărnea  |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Păsările miresei, 1972 |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
George Țărnea (n. 10 noiembrie 1945, Șirineasa, județul Vâlcea – d. 2 mai 2003, București) a fost un poet român, supranumit poetul iubirii.[1][2].
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost fiul basarabeanului Grigore Țărnea și al oltencei Maria Țărnea - Isărescu[1][2]. S-a născut în Șirineasa, iar în acte a fost trecut Ghiorghe[2].
A urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele[3], iar apoi urmează cursurile Facultății de filosofie din București[4].
A fost căsătorit cu Marta Nora Țărnea, fost deputat, subsecretar de stat și secretar de stat, iar din căsătoria lor au rezultat patru copii: Alexandra (1966), Andrei Bogdan (1972), Marta Maria Georgia (1974) și Ioana Anca Bianca (1984)[2].
La 16 mai 1964 debutează în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție[2], dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească[4].
A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.
În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România[2].
George Țărnea a murit la 2 mai 2003, la București.
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul de creație originală „Vâlcea artistică”, ediția I pentru poezie, 1974
- Premiul de poezie pentru volumul Scrisori de fiecare zi, 1980 din partea Uniunii Scriitorilor Craiova
- Premiul Capri, 1991
- Diploma de excelență a Festivalului de cultură „Poarta sărutului” din partea Ministerului Culturii
- Diploma „Serile de la Badiceni”, Premiul național pentru poezie, 2001
- Premiul de excelență pentru toată activitatea literară, Societatea Academică „Titu Maiorescu”, 2002
- Premiul „Virgil Mazilescu”, 2003
Opera[modificare | modificare sursă]
- Păsările miresei, Ed. Literatorul Biblioteca Argeș (G.Tomozei) 1972
- Testamentele înțeleptului, Ed.Cartea Românească, București 1974
- Starea de iubire, Ed. Facla, Timișoara 1975
- Balade, Ed. Cartea Românească, București 1976
- Drumul domnului de rouă, Ed. Cartea Românească, București 1977
- Înalta fidelitate, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1977
- Scrisori de fiecare zi (cu o prefață de Nicolae Manolescu), Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1977
- Baladă pentru vinul tînăr, Ed. Albatros, București 1980
- Cîntec pentru țara-om, Ed. Ion Creangă, București 1981
- Cartea Clara, Ed. Cartea Românească, București 1986
- "Anuar", Ed. Eminescu București 1989
- De ținut minte - Cartea necuprinsului, Ed. Tanera, București 1994
- Cartea cu iubiri secrete - 183 sonete, Ed. Tanera București 1994
- Poeme supărate rău, Ed. Helicon, Timișoara 1996
- Un abecedar bizar de purtat în buzunar, Ed. Enciclopedică, București 1997
- Legiada - Ghid artistic și turistic pentru spațiul euristic, Ed. Enciclopedică București 1998
- Declanșatorul de plăceri - carte eretică de erotică poetică, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
- Cartea Claudiană - Din pricina ta, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
- Cartea Iluminării - Rugăciuni și viziuni, Ed. Emia, București 2000
- Călimara goală și gândacul de bucătărie sau Cartea Suavă a Iubirii Definitive, Ed. Enciclopedică București 2001,
- Cartea cu ele cele din elegii - 101 Poeme antologice, cu o prefață de Eugen Negrici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
- Cartea inimii albastre - Gânduri și Elegii, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
- Ritualuri de împerechere, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2002
- "Exerciții de iubire" , Ed. Constrast, Bucuresti 2003
- Poeme supărate rău - Fals tratat scatologic de bună purtare, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2003
- Era muzicii lejere - Cântece de petrecanie, cu o prefață de Laurențiu Ulici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2003
- Exerciții de iubire, Ed. Contrast, București 2003 (postumă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu