5. /2 IUNIE 2022 - POEZIE

SCARLAT CALIMACHI

Scarlat Callimachi
Date personale
Născut	20 septembrie 1896[1]  București, România
Decedat	2 iunie 1975 (78 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist sindicalist[*] poet scriitor
Activitate
Partid politic	Partidul Național-Țărănesc, Partidul Comunist Român
Limbi	limba română
Studii	Fișier:Q3064259 Facultatea de Drept din Paris[*]
Modifică date / text

Scarlat Callimachi (n. 20 septembrie 1896,^[1] București, România – d. 2 iunie 1975,^[1] București, România), supranumit: Prințul Roșu^[2], a fost un jurnalist român, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist, istoric și om politic democrat. Ca poet s-a aflat în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism, cu elemente de suprarealism.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opere
• 3Note
• 4Bibliografie

Biografie[modificare | modificare sursă]

Scarlat Callimachi s-a născut la 20 septembrie 1896, la București. Era membru al familiei boierești de sorginte fanariotă Callimachi. Nu trebuie să fie confundat cu un străbun al său, omonim, domnitorul fanariot Scarlat Callimachi.

Ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă, a fost supranumit Prințul Roșu. A publicat izvoare ale istoriei României și unele contribuții la istoria relațiilor româno-ruse.^[3]

A fost licențiat în drept, susținând studiile superioare la Paris și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani.

În 1933, a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului.

Scarlat Callimachi a fost director al Muzeului Româno-Rus, instituție creată pentru scoaterea în evidență a legăturilor culturale dintre România și Uniunea Sovietică, în conformitate cu doctrina Jdanov, până în 1963, când acest muzeu a fost desființat, ca urmare a distanțării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influența sovietică.^[4]

A murit la 2 iunie 1975 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Opere[modificare | modificare sursă]

• Frunze, 1920
• Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol)
• Alb și negru, 1927
• Erotice, 1933
• Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu)
• Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956
• Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960
• Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968
• Răscoala țărănească din 1514, condusă de Gheorghe Doja, descrisă de Paolo Giovi, în Studii, 1949 II, 4. p. 181-187
• Un istoric olandez despre Ioan Vodă cel cumplit, ibidem, III (1950), 2. p. 158-168
• Un document inedit din anul 1711 privitor la colaborarea militară româno-rusă, ibidem, 3, p. 178-179
• Pagini despre Ioan Vodă zis cel cumplit, scrise în secolul XVI de istoricul francez de la Popelinière, ibidem, V (1952), 2, p. 175-185
• Mișcarea de solidaritate din România cu Gh. Dimitrov, în RRH, I (1962), 2, p. 463-476.

Neguţătorul de gândiri 

Şade,
strivit de umbrele
dughenii provinciale,
neguţătorul de gândiri.

Vinde,
cernind pe micele-i balanţe
invizibile,
esenţe de gândiri.

Nebunului
- din casa de nebuni fugit -
gândiri subtile,
incolore,
urlătoare,
imobile.

Femeii
- cu doi sâni ca norii frământaţi -
îi dă,
într-o pastilă semi-obscură,
gândul minciunii
în iubiri.

Şi fratelui,
îndrăgostit de acrele parfumuri
ale trupului de soră,
îi vinde,
într-un pahar pătrat,
o băutură de smaragd,
uitată.

Idiotului,
cu părul lung,
cu mâinile tremurătoare,
cu unghiile negre, roase,
îi dă,
privindu-l cu smerenie fictivă,
ceva din gândul-pastă
de creieri, ori de suflet -
într-o cutie albă,
de carton,
cu eticheta: geniu.

Vinde,
neguţătorul de gândiri,
esenţe,
clienţilor în haine de burgheji.

Dugheana e a lui,
dar
EL e marele necunoscut
în eu-l celui ce a târguit
la EL.


1924

Aevea

şi sânge şi nebunie

veacuri şi albe mari

credinţi şi

cadaverice parfumuri

Neant Tăceri Necunoscute

şi UMBRE... UMBRE...

O frunte şi sânge pe spini de aur

Insomnia 

Şi soarele şi praful
au căzut pe drumuri.

Şi călătorul învechit în haine
se duce parcă 'ncet.

Şi numără copacii...

Amurgul greu se lasă în praf
multicolor.

Apasă paroxismul razelor solare
ca pe mormânt.

Şi numără copacii...

Şi ochii-i sunt închişi
ca cerul ultimei furtuni.

Şi pasul lui e greu în tot ce este
praf.

Şi soarele îl arde
ca gheţurile semi-obscure.

Şi numără copacii...

În glasul lui vibrează
spasmodic insomnia.


1923