1. /4 IULIE 2022 - TEATRU/FILM
VASILE VASILACHE
Vasile Vasilache la sfârșitul anilor 2000 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Unțești, raionul Ungheni, Moldova |
| Decedat | (82 de ani) Chișinău, Moldova |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Cetățenie | URSS Moldova |
| Etnie | români |
| Ocupație | scriitor jurnalist eseist pedagog[*] romancier[*] scenarist povestitor[*] |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Note | |
| Premii | Ordinul Republicii |
Vasile Vasilache (n. 4 iulie 1926, Unțești, județul Iași, România, astăzi în raionul Ungheni, Republica Moldova – d. 8 iulie 2008[1], Chișinău, Republica Moldova) a fost un eseist, jurnalist, nuvelist, pedagog, romancier, scenarist de film și scriitor român basarabean, cavaler[2] al Ordinului Republicii (1996).[3]
A debutat în 1962 cu nuvela Priveghiul mărgineanului. Este autor al unor nuvele și romane (Priveghiul mărgineanului, Povestea cu cucoșul roșu, Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vishnu), al unor cărți pentru copii (Mama mare, profesoară de istorie), precum și al unor eseuri.[4]
BIOGRAFIE
Născut la 4 iulie, satul Unțești, raionul Ungheni, ca fiu al lui Ion si al Elizabetei Vasilache, a terminat școala primară a făcut-o în satul natal. În toamna anului 1937 este admis la Liceul Național din Iași (astăzi Liceul „Mihail Sadoveanu”). În același an, din cauza taxei exagerate, tatăl Îl transfera la „Liceul de Aplicație” zis și Seminarul Pedagogic Universitar de pe lângă Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași[5]. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe studiile, întorcându-se în satul natal. În 1940 se înscrie la școala medie din Ungheni, dar o părăsește în scurt timp, predarea fiind în limba rusă. În 1941-1944 își reia studiile la același „Liceu de aplicație” din Basarabia reocupată.
Devine învățător în satul natal, iar peste puțină vreme este repartizat la școala medie din satul Cetireni. Concomitent urmează studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (secția fără frecvență, limba și litaratură), apoi se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău, facultatea de litere (fără frecvență), pe care o absolvește în 1958. În același an, prin ordinul ministrului învățământului din RSS Moldovenească, este trasferat la redacția săptămânalului „Cultura Moldovei”, în calitate de director, secția școli, unde a colaborat aproximativ cinci ani. Debutează în literatură, conferindu-i-se premiul I la un concursul republican de proză. Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinând-o cu creația literară (proză scurtă): Aventurile celor doi verișori, Două mere țigance, Tăcerile casei aceleia.
În anii 1962-1964 urmează cursuri de scenaristică la Moscova. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1965. Activează ca redactor la revista „Nistru” (1965-1969) și ca membru al Colegiului redacțional la Studioul Moldova-Film. La Riga, în 1969, este premiat pentru scenariul documentar Eu și ceilalti.... Între 1993-1995, a fost redactor-șef al revistei „Columna”.
CITATE
„Umblând prin arhiva mea, mi-a venit un gând ciudat. Zic, mă, când am să mor, să-mi puneți arhiva pe piept. Cea care nu a fost publicată. Eu voi continua pe cealaltă lume”—Vasile Vasilache
„La un moment dat am văzut cum un bondar a înnoptat într-o lalea și mi-am închipuit că e sultan. Un sultan înnoptează și laleaua a tras perdelele, obloanele. Sunt Baiazid Fulgerul a zis și laleaua a surâs. Și eu ședeam și mă gândeam că până la urmă, toată povestea asta cu o lalea, cu Baiazid înnoptând în seraiul ei, totul se încheie cu o ceapă în pământ. Iaca crugul vieții, cercul se închide”—Vasile Vasilache
„Eu uneori am sentimentul că nu stă în mine înmagazinat timpul de anii pe care îi am, ci foarte curios, mi se pare uneori că șed epoci”—Vasile Vasilache
SCRIERI
- Trișca (1961)
- Răsărise un soare în vie (1961)
- Priveghiul mărgineanului(1962)
- Ale tale două mâini (1964)
- Două mere țiganice (1964)
- Tăcerile casei aceleia (1970)
- Povestea cu cucoșul roșu (1966), (1993), (2002), (2004), (2013)
- Elegie pentru Ana-Maria (1983), (2014)
- Scrieri alese (1986)
- Mama mare, profesoară de istorie (1988)
- Navetista și pădurea (1989)
- Surâsul lui Vishnu (1993), (2004)
ȘERBAN CANTACUZINO
| Șerban Cantacuzino | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (70 de ani) Paris, Franța |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Părinți | Ion Filotti Cantacuzino |
| Frați și surori | Gheorghe I. Cantacuzino[*] |
| Cetățenie |  România Franța |
| Ocupație | actor actor de televiziune[*] |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Șerban Cantacuzino (n. 4 februarie 1941, București – d. 4 iulie 2011, Paris) a fost un actor român, care a jucat în filme, seriale de televiziune și muzicaluri pe parcursul carierei sale.[1][2]
VIAȚA ȘI CARIERA
Cantacuzino s-a născut la București, în 4 februarie 1941, în familia boierească a Cantacuzinilor, fiind descendent al lui Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești între 1678 și 1688.[1][2] Tatăl său, Ion Filotti Cantacuzino, a fost scriitor, medic, critic de film, regizor și producător de film.[1]
Cantacuzino și-a făcut debutul ca actor la vârsta de 11 ani, jucând pe scena Teatrului Național din București în piesa Prinț și cerșetor, alături de bunica sa, actrița Maria Filotti. El a interpretat în 1963 rolul prințului Eduard în piesa Richard al III-lea la Teatrul Armatei din Constanța. Cantacuzino a jucat alături de George Vraca în Richard al III-lea.[1]
Cantacuzino s-a mutat la Paris, Franța, în 1990.[2]
A decedat la Paris în 4 iulie 2011, la vârsta de 70 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.[1]
FILMOGRAFIE
- Străinul (1964) - elevul Lucian Varga
- Gaudeamus igitur (1965) - Emil
- Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - Silvio
- Felix și Otilia (1972) - dublură de voce Felix Sima
- Frații Jderi (1974)
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
- Războiul independenței (1977)
- Pentru patrie (1978)
- Falansterul (1979)
- Mușchetarii în vacanță (1984)
- Secretul armei secrete (1988)
- Cei care plătesc cu viața (1989)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu