5. /28 IULIE 2022 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
CYRANO DE BERGERAC, poet, eseist şi dramaturg francez
| Cyrano de Bergerac | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Hercule Savinien de Cyrano de Bergerac  |
| Născut | [2][3][4][5] Paris, Regatul Franței |
| Decedat | (36 de ani)[2][3][4][5] Sannois, Île-de-France, Franța |
| Naționalitate | franceză  |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | dramaturg, eseist |
| Limbi | limba franceză[1] |
| Studii | Lycée Louis-le-Grand |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Iluminism |
| Specie literară | povestire, eseu filozofic |
Modifică date / text  | |
Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. ,[2][3][4][5] Paris, Regatul Franței – d. ,[2][3][4][5] Sannois, Île-de-France, Franța) a fost un dramaturg și eseist francez.
Prin utopiile sale filozofice, a fost un precursor al iluminismului.
În domeniul literar, ca influențe, a împrumutat ironia lui Molière și conceptele utopice ale unor filozofi ca Thomas Morus și Tommaso Campanella.
Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897).
OPERA
- 1654: Moartea Agripinei („La Mort d’Agrippine”), tragedie;
- 1654: Pedantul păcălit („Le Pédant joué”), comedie;
- 1656: Lumea de dincolo sau statele și imperiile din lună („L’autre monde ou les États et empires de la lune”), povestire fantastică în care își expune concepțiile sceptice și ateiste;
- 1662: Istoria comică a statelor și imperiilor din soare („Histoire comique des états et empires du soleil”), idem.
Clemens Brentano | |
|---|---|
 Imagine din Enciclopedia lui Meyer, 1906 | |
| Născut | 9 septembrie 1778 Ehrenbreitstein lângă Koblenz (astăzi la Koblenz), Electoratul din Trier, Sfantul Imperiu Roman |
| Decedat | 28 iulie 1842 (în vârstă de 63 de ani) Aschaffenburg, Germania |
| Ocupaţie | Scriitor |
| Naţionalitate | limba germana |
| Alma Mater | Universitatea din Halle |
| Perioadă | Romantic |
| Gen | Poezie |
| Lucrări notabile | Des Knaben Wunderhorn |
| Rude | Bettina von Arnim (sora) Christian Brentano (frate) Franz Brentano (nepot) Lujo Brentano (nepot) Gisela von Arnim (nepoată) |
Clemens Wenzeslaus Brentano (de asemenea Klemens; pseudonim: Clemens Maria Brentano /brɛnˈtɑːnoʊ/; Limba germana: [bʁɛnˈtaːno]; 9 septembrie 1778 - 28 iulie 1842) a fost german poet și romancier, și o figură majoră a Romanticismul german. El era unchiul, prin intermediul fratelui său creştin, de Franz și Lujo Brentano.
BIOGRAFIE
Clemens Brentano s-a născut lui Peter Anton Brentano și Maximiliane von La Roche,[1] o familie bogată de negustori din Frankfurt pe 9 septembrie 1778.[2] Familia tatălui său era din Italiană coborâre. Sora lui era scriitoare Bettina von Arnim, care, la o vârstă fragedă, a leonat și a corespondat cu Goethe, și, în 1835, a publicat corespondența ca Goethes Briefwechsel mit einem Kinde (Corespondența lui Goethe cu un copil). Clemens Brentano a studiat în Halle și Jena, cu domiciliul ulterior la Heidelberg, Viena și Berlin. Era aproape de Wieland, Herder, Goethe, Friedrich Schlegel, Fichte și Tieck.[3]
Din 1798 până în 1800 Brentano a locuit în Jena, primul centru al mișcării romantice. În 1801, s-a mutat la Göttingen, și a devenit prieten cu Achim von Arnim. S-a căsătorit cu scriitorul Sophie Mereau la 29 octombrie 1803. În 1804, s-a mutat la Heidelberg și a lucrat cu Arnim la Zeitungen für Einsiedler și Des Knaben Wunderhorn. După moartea soției sale, în 1806, s-a căsătorit a doua oară în 1807 cu Auguste Bussmann (a cărui soră vitregă, Marie de Flavigny, mai târziu prin căsătorie contesa Marie d'Agoult, ar deveni tovarășul pianistului și compozitorului Franz Liszt). În anii cuprinși între 1808 și 1818, Brentano a trăit mai ales în Berlin,[3] și din 1819 până în 1824 în Dülmen, Westfalia.
În 1818, obosit de viața lui oarecum neliniștită și neliniștită, s-a întors la practica catolic credință și s-a retras la mănăstirea Dülmen, unde a trăit câțiva ani în strictețe. A preluat acolo funcția de secretar al călugăriței vizionare catolică, Binecuvântat Anne Catherine Emmerich.[3]
S-a susținut că din 1802 până la moartea ei a purtat rănile Coroana de spini, iar din 1812 integral stigmate, o cruce peste inima ei și rana de pe lance. Clemens Brentano a făcut-o cunoscută în 1818 și a rămas la poalele patului stigmatistului copiind dictarea ei până în 1824. Când a murit, el a pregătit un index al viziunilor și dezvăluirilor din jurnalul ei, Patima Mirositoare a Domnului nostru Iisus Hristos (publicat în 1833). Una dintre aceste viziuni făcute cunoscute de Brentano a dus ulterior la identificarea reală a realului Casa Fecioarei Maria în Efes de abatele Julien Gouyet, preot francez, în 1881. Cu toate acestea, unele investigații postume din 1923 și 1928 au făcut nesigur cât de multe dintre cărțile pe care le-a atribuit lui Emmerich au fost de fapt propria creație și lucrările au fost aruncate pentru ea beatificare proces.[4][5]
Ultima parte a vieții sale a petrecut-o Regensburg, Frankfurt și Munchen, angajat activ în promovarea credinței catolice. Brentano l-a ajutat pe Ludwig Achim von Arnim, cumnatul său, în colecția de formare de cântece populare Des Knaben Wunderhorn (1805–1808), care Gustav Mahler a atras pentru ciclul său de cântec. A murit in Aschaffenburg.
Brentano, ale cărui scrieri timpurii au fost publicate sub pseudonimul Maria, aparțineau grupului german Heidelberg romantic scriitori și operele sale sunt marcate de excesul de imagini fantastice și de moduri de expresie abrupte și bizare. Primele sale scrieri publicate au fost Satiren und poetische Spiele (Leipzig, 1800), o poveste de dragoste Godwi oder Das steinerne Bild der Mutter (2 vol., Frankfort, 1801) și o dramă muzicală Die lustigen Musikanten (Frankfort, 1803). Dintre dramele sale, cele mai bune sunt Ponce de Leon (1804), Victoria und ihre Geschwister (Berlin, 1817) și Die Grundung Prags (Pesth, 1815).
În ansamblu, cea mai bună lucrare a sa este colecția de Romanzen vom Rosenkranz (publicat postum în 1852); nuvelele sale și, mai ales, fermecătorul Geschichte vom braven Kasperl und dem schönen Annerl (1817), care a fost tradus în engleză, au fost foarte populare.
Lucrările colecționate de Brentano, editate de fratele său Christian, au apărut la Frankfurt în 9 vol. (1851–1855). Selecțiile au fost editate de J. B. Diel (1873), M. Koch (1892) și J. Dohmke (1893). Vezi J. B. Diel și William Kreiten, Klemens Brentano (2 vol., 1877–1878), introducerea la ediția lui Koch și R. Steig, A. von Arnim und K. Brentano (1894).
În cinstea sa Premiul Clemens Brentano este premiat pentru literatura germană.
SETĂRI MUZICALE ȘI REFERINȚE CULTURALE
Richard Strauss setează șase poezii de Brentano în Sechs Lieder, Op. 68, în 1918, cunoscut și sub numele de Brentano Lieder.
Opera lui Brentano este menționată în Thomas Mannromanul lui Doctorul Faustus. Un ciclu de treisprezece cântece, bazat pe poeziile lui Brentano, este menționat în capitolul XXI ca fiind una dintre cele mai semnificative lucrări timpurii ale protagonistului compozitorului.
POEZII
- Eingang
- Frühlingsschrei eines Knechtes
- Abendständchen
- Lore Lay
- Auf dem Rhein
- Wiegenlied
- O Sophie Mereau
- Ich wollt ein Sträusslein binden
- Der Spinnerin Lied
- Aus einem kranken Herzen
- Hast du nicht mein Glück gesehen?
- Frühes Lied
- Schwanenlied
- Nachklänge Beethovenscher Musik
- Romanzen vom Rosenkranz
- Einsam va ich untergehn
- Rückblick
LUCRĂRI RELIGIOASE
- Die Barmherzigen Schwestern in Bezug auf Armen- und Krankenpflege (Îngrijirea săracilor și bolnavilor de către Surorile Milostivirii ) (1831) (Ediție nouă editată de Renate Moering)
- Lehrjahre Jesu (Anii formativi ai lui Isus) (1822) Partea I și II (Editat de Jürg Mathes); Ediția 1983 de W. Kohlhammer, Berlin - ISBN 3-17-008658-8
- Das bittere Leiden unsers Herrn Jesu Christi[6] (Patima Mirositoare a Domnului nostru Iisus Hristos)[7] (1858-1860 într-o ediție reprelucrată de Karl Erhard Schmoeger; prima ediție autentică 1983, ediție nouă de Bernhard Gajek și Irmengard Schmidbauer) ISBN 3-17-012652-0, ISBN 3-17-004917-8
- Das Leben der heil. Jungfrau Maria (Viața Sfintei Fecioare Maria) (1852, postum) ISBN 3-557-91005-9, ISBN 978-3-557-91005-3, ISBN 3-7171-0961-8, ISBN 978-3-7171-0961-7
- Biographie der Anna Katharina Emmerick (Biografia Anna Katharina Emmerich) (neterminat, 1867–1870 în ediția Schmoeger; prima ediție autentică 1981)
- Tagebuchaufzeichnungen: Geheimnisse des Alten und des Neuen Bundes: Aus den Tagebüchern des Clemens Brentano (Note dintr-un jurnal: Secretele Vechiului și Noului Testament din Jurnalele lui Clemens Brentano) ISBN 3-7171-0962-6, ISBN 978-3-7171-0962-4
POVESTI CU ZANE
DER SPINNERIN NACHTLIED
ADRIAN ROGOZ
| Adrian Rogoz | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] |
| Decedat | (75 de ani)[1][2] |
| Căsătorit cu | Georgina Viorica Rogoz |
| Ocupație | scriitor de literatură științifico-fantastică[*] |
| Modifică date / text | |
Adrian Rogoz (n. [1][2] – d. [1][2]) a fost un scriitor român, prozator, poet, traducător.
BIOGRAFIE
Adrian Rogoz a fost prezent la 25 iulie 1969 la „Tehnic-Club” (Calea Șerban Vodă nr.213, sector 5, București), când studentul Daniel Cocoru a înființat primul cenaclu SF de amatori din România. Inițial, acesta a fost numit „cenaclul S.F. de pe lângă clubul MM” (adică „2000” în cifre romane), apoi „cenaclul SF” iar în 1973 Adrian Rogoz i-a dat numele de „Solaris”.[3]
OPERĂ LITERARĂ
- 1934 - prima sa povestire științifico-fantastică, Astrul principal
- 1955 - nuvela Inimă de ciută în colaborare cu Cristian Ghenea
- 1956 - romanul Uraniu (neterminat)
- 1959 - nuvela Planeta Mrina în alarmă
- 1964 - nuvela Oriana, ei și Gemi 1, 2, 3
- 1965 - Fugă în spațiu-timp
- 1965 - romanul Omul și Năluca
- 1965 - volumul de proză scurtă Lumi stranii
- 1969 - Cursă în vid (cu Gheorghe Săsărman), în CPSF #354-355
- 1972 - nuvelele Alambai sau arcanele artei și Altarul zeilor stohastici
- 1974 - colecția de povestiri Prețul secant al genunii
- 1974 - Mai mult ca perfectul crimei
- 1981 - volumul de versuri Inimă rezistentă
- 1981 - Mesaj
- 1982 - Supraviețuitorul
Piese de teatru
- 1953 - Martin Roger descoperă America împreună cu C. Constantin
- 1984 - Privire din pom asupra realității
Traduceri
Prezent în antologii
Adrian Rogoz a fost inclus în antologii cu următoarele lucrări:
- Altarul zeilor Stohastici, în Oameni și stele, Colecția „Fantastic Club”, Editura Albatros, București, 1975;
- Alambai sau arcanele artei, în O falie în timp, Editura Eminescu, București, 1976;
- Supraviețuitorul, în Alfa. O antologie a literaturii de anticipație românești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983;
- Altarul zeilor stohastici, în Nici un zeu în cosmos, Editura Politică, București, 1985;
- Mai mult ca perfectul crimei, în Povestiri ciberrobotice, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureștii, 1986.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu