1. /16 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente; Nașteri

Evenimente

·     963 - Nicefor al II-lea Focas a fost încoronat împărat al Imperului Bizantin.

Nikiphor II Phocas – foto: ro.wikipedia.org

Nicefor al II-lea Focas (sau Nichifor II Phocas) este un împărat bizantin din dinastia macedoneană. A domnit între anii 963-969. Nicefor Phokas s-a remarcat mai intâi ca un strălucit general obținînd catva victorii. Astfel în cursul verii anului 960, Phokas ataca Creta (insulă) în fruntea unei flote importante.

După un asediu extrem de dur și prelungit pe parcursul întregii ierni trupele sale ocupau, în martie 961, Chandax (Candia), capitala insulei. Creta trecea din nou sub stăpânirea bizantină, după ce aproape un secol și jumătate aparținuse arabilor și constituise cel mai important punct de sprijin al puterii lor maritime în bazinul oriental al Mediteranei.

După secole întregi, Bizanțul repurta o victorie decisivă. După o primire triumfătoare la Constantinopol, Phokas se va remarca in lupta cu Saif ad Daulah în Asia. Aici ofensiva va fi încununată de un și mai mare succes. Vor cădea pe rând Azarba în Cilicia, Germaniceea atât de disputată, Raban și Duluk în decembrie 962, Alepul capitala lui Saif ad Daulah, era ocupată după un asediu dificil.

The capture of Aleppo by Phokas’ troops – foto: en.wikipedia.org

Pe plan intern abandonează sprijinul acordat țăranilor datorită nevoi de stratioți greu înarmați. În plan social încearcă să oprească dezvoltarea mari proprietăți ecleziastice. Astfel legea din 964 permite doar donații în bani către lăcașurile sfinte existente. Pe plan militar înainte de a fi împărat recucerește insula Creta (961), pătrunde în Siria de Nord și stăpânește pentru scurt timp orașul Alep. După ce ajunge împărat relansează campaniile sale militare, redobândind Cilicia(965) și înaintează în Siria, unde în 969 cucerește Antiohia și Alepul, emirul acestuia fiind vasalizat și supus plății tributului. A fost poreclit „spaima de moarte a sarazinilor”.

Nikephoros’ entry into Constantinople as Emperor through the Golden Gate in summer 963 – foto: en.wikipedia.org

·     1284 - Filip al IV-lea cel Frumos al Franței s-a căsătorit cu Ioana I de Navara.

Filip al IV-lea cel Frumos – foto: ro.wikipedia.org

Filip al IV-lea cel Frumos (franceză Phlippe IV le Bel) (născut la palatul Fontainebleau în 1268 – mort la 29 noiembrie, 1314) a fost regele Franței din 1285 până în 1314, fiind membru al dinastiei Capețiene. Personalitatea sa rece și severă i-a adus porecla de „Regele de Fier” sau „Regele de marmură”. Contemporanul său, Bernard Saisset, episcop de Pamiers, spunea despre cel Frumos că „Nu știe decât să privească oamenii fără să spună nimic. Nu e nici om, nici fiară, e o statuie…”.

Ioana I de Navara – foto: ro.wikipedia.org

Ioana I (14 ianuarie 1273 – 31 martie/2 aprilie 1305), a fdost fiica regelui Henric I de Navara și a soției acestuia, Blanche de Artois. Prin căsătoria cu regele Filip al IV-lea a devenit regină consort a Franței.

·         1328: Casa de Gonzaga preia puterea în Ducatul de Mantua, pe care îl va conduce până în 1708.

·   1570 - Prin Tratatul de la Speyer principele Ioan Sigismund Zapolya îl recunoaște pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă îl recunoaște pe Ioan Sigismund drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.

Principatul Transulvaniei cu Partium în 1570 – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Speyer, încheiat în data de 16 august 1570 la Speyer, a pus capăt conflictului dintre pretendenții la coroana Regatului Ungariei după Bătălia de la Mohacs (1526) și decesul regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă. Ioan Sigismund Zapolya a recunoscut împăratului Maximilian al II-lea titlul de rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut ca principe al Transilvaniei și al Partium-ului. Tratatul de la Speyer este în zilele noastre interpretat în mod divergent de istoriografia maghiară și de cea română:

Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund (în maghiară János Zsigmond Zápolya) (n. 7 iulie 1540, Buda – d. 10 martie 1571, Alba Iulia) a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei (din 1570), sub numele de Ioan Sigismund. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei – foto: ro.wikipedia.org

- prima consideră că o formațiune statală vasală precum principatul Transilvaniei constituie în drept o parte a regatului Ungariei și nu un stat în sine, astfel că denumește formațiunea transilvană „Regatul Ungariei Răsăritene” și socotește domeniul lui Ioan Sigismund Zapolya mărit prin adaosul Partium-ului la Tratatul de la Speyer ca fiind data de întemeiere a principatului Transilvaniei, data de desființare fiind în acest punct de vedere anul 1711 când a luat sfârșit domnia lui Francisc Rákóczi al II-lea, principatul fiind apoi cârmuit de guvernatori austrieci, deci după 141 de ani de existență;

Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman – foto: ro.wikipedia.org

- a doua consideră că Tratatul de la Speyer pune capăt unei rivalități politice fără să modifice statutul Transilvaniei, anume acela de stat în sine, vasal al regatului maghiar, dar diferit de acesta, așa cum însăși textul tratatului de la Speyer o arată: Ioan Sigismund Zapolya este recunoscut « princeps Transsylvaniae et partium regni Hungariae dominus » (« Domnitor al Principatului Transilvaniei și al unei părți din regatul Ungariei ») deosebindu-se astfel principatul Transilvaniei de regatul Ungariei Răsăritene: din acest punct de vedere, principatul, întemeiat în secolul XII (primul voievod este menționat în anul 1111), devine independent de fapt prin tratatul de la Speyer, apoi vasal al Imperiului otoman până în 1699 și al Habsburgilor ulterior, fiind transformat în arhiducat în 1711 (Großherzogtum), apoi în arhiprincipat în 1765 (Großfürstentum) și desființat în 1867 odată cu împărțirea domeniului habsburgic în Austro-Ungaria, deci după 756 de ani de existență.

· 1809 - La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, a fost fondată Universitatea Humboldt din Berlin.

Universitatea Humboldt din Berlin in anul 1850 – foto: ro.wikipedia.org

Universitatea Humboldt din Berlin (prescurtat HU Berlin) este cea mai veche și ca mărime a doua universitate din Berlin. Clădirea principală se află pe bulevardul Unter den Linden din subcartierul istoric Dorotheenstadt, Sectorul Centru. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828 – 1946 Friedrich-Wilhelms-Universität iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.

·         1856: Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA.

·         1858:  Regina Victoria  a Marii Britanii transmite face un schimb de mesaje cu  preşedintelele S.U.A., James Buchanan, inaugurand  astfel noua linie  telegrafica transatlantica  prin cablu .

* 1870 - Bătălia de la Mars-La-Tour

Battle of Mars-La-Tour (16 August 1870) – Part of the Franco-Prussian War – (Heinrich XVII, Prince Reuß, on the side of the 5th Squadron I Guards Dragoon Regiment at Mars-la-Tour, 16 August 1870. Emil Hünten, 1902) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Mars-La-Tour (cunoscută și sub numele de Bătălia de la Vionville sau Bătălia de la Rezonville) a avut loc la 16 august 1870, în timpul Războiului franco-prusac, în apropierea satului Mars-La-Tour, în nord-estul Franței. Un singur corp prusac, întărit cu încă doi mai târziu în zi, a înfruntat întreaga armată franceză a Rinului și, în mod surprinzător, a obligat Armata Rinului să se retragă în fortăreața din Metz.

·       1877 - La Gorni-Studen in Bulgaria, a avut loc întîlnirea dintre Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – (Carol I în Războiul de Independenţă) citiuti mai mult pe ro.wikipedia.org

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 şi meritul acestei victorii aparţine acţiunilor Armatei Române în frunte cu Regele Carol.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate la Plevna, a organizat defensiva şi a respins doua asalturi ruseşti cauzînd multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părţi erau aproximativ egale în termeni de numar de soldaţi (aproximativ 40.000 fiecare parte), iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri. Rusia nu mai avea alte trupe la dispoziţie pe care să le trimită într-un nou asalt al Plevnei, aşa că armatele ţarului au asediat fortăreaţa şi au solicitat României să trimită întăriri. Comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistenţă (prin telegrama din 19 iulie 1877) ajutorul aliatului sau român Carol al României.

În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului. La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii. Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.

Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895 – foto: istoria.md

Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km. S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse. A doua zi, Osman s-a predat, lăsîndu-i garnizoana şi sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez acceptînd condiţiile de capitulare oferite de aceasta. El a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri marşăluind prin zăpadă. Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulţi au fost ucişi de bulgari.

În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă păsul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.

·     1896 - Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike

Mineri stând la coadă pentru a-şi înregistra revendicările – foto: ro.wikipedia.org

Goana după aur din Klondike, denumită și Goana după aur din Yukon, a fost migrația a aproximativ 100.000 de prospectori amatori din toată lumea în bazinul râului Klondike în preajma orașului Dawson City, Yukon, nord-vestul Canadei, între 1896 și 1899 după ce acolo s-a descoperit aur acolo de către minerii locali pe 16 august 1896, iar când a ajuns vestea în Seattle și San Francisco în anul următor, prospectorii au dat năvală.

Operaţiune tipică de minerit aurifer pe pârâul Bonanza – froto: ro.wikipedia.org

Unii au devenit bogați, dar majoritatea s-au dus în zadar. A fost imortalizată în fotografii, cărți, filme și artifacte. Goana a durat doar câțiva ani, luând practic sfârșit în 1899. În total, din zona Klondike s-au extras circa 390.000 kg de aur în secolul de după descoperirea zăcământului.

*  1900 - In S.U.A. a aparut primul clasor din lume.

·         1906:  Cutremur catastrofal la Valparaiso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime.

* 1914 - A inceput Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial.

Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial – (O hartă înfățișând invazia inițială austro-ungară a Serbiei, august 1914) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Ţer (de asemenea Bătălia de la Cer) a fost una din primele bătălii a Primului Război Mondial şi prima victorie a Antantei asupra Austro-Ungariei. După victorie Serbia a fost văzută ca o forţă decisivă în războiul din Balcani.

·   1921 - După moartea regelui Petru I al Serbiei, fiul său Alexandru I este noul conducător al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Alexandru I al Iugoslaviei. Regele Iugoslaviei – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (n. 16 decembrie 1888, Cetinje — d. 9 octombrie 1934, Marsilia) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 – 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven.

Film despre asasinarea lui Alexandru I

·  1925 - A avut loc premiera filmului “Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

foto: t2.gstatic.com

·      1929 - In Palestina aflata sub mandat britanic izbucnesc lupte între arabi şi evrei care vor continua până la sfârşitul lunii. În total, 133 de evrei şi 116 arabi si-au pierdut viata.

*   1936: 1936 - S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă. A XI-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Berlin, Germania în perioada 1 august – 16 august 1936. Berlinul a fost preferat de către CIO în detrimentul Barcelonei în aprilie 1931. Pentru prima dată această decizie a provocat proteste politice. A fost planificată organizarea unei “Olimpiade Muncitorești” la Barcelona. Aceasta nu s-a putut desfășura în Spania, din cauza războiului civil. Ceremonia Jocurilor Olimpice a fost deschisă de Adolf Hitler. Au participat 49 de țări și 3.963 de sportivi care s-au întrecut în 129 de probe din 19 sporturi. A fost construit un stadion, Olympiastadion, de 120.000 de locuri. Proba de maraton a beneficiat de repere kilometrice, care permiteau permanent concurenților să-și dozeze efortul.

·         1940: Începerea tratativelor româno-maghiare de la Turnu Severin. Eșecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

·     1945 - Puyi, ultimul împărat chinez al statului marioneta japonez Manchukuo din China, este capturat de trupele sovietice.

Puyi (dreapta) și un ofițer sovietic – foto: ro.wikipedia.org

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Puyi a fost capturat de Armata Roșie sovietică la 16 august 1945 în timp ce voia să fugă cu un avion în Japonia. Sovieticii l-au dus într-un oraș din Siberia, Chita. A trăit într-un sanatoriu, apoi mai târziu a fost dus la Khabarovsk în apropiere de granița chineză. În 1946, a depus mărturie la Tokyo, la Tribunalul militar internațional pentru Extremul Orient, detaliind resentimentele sale despre cum a fost tratat de japonezi.

Când Partidul Comunist Chinez sub Mao Zedong a venit la putere în 1949, Puyi a fost repatriat în China după negocieri între Uniunea Sovietică și China. Exceptând perioada din timpul războiului coreean, când a fost mutat la Harbin, Puyi și-a petrecut zece ani la Centre de detenție pentru criminali de război de la Fushun în provincia Liaoning, până când a fost declarat reformat.

Puyi a ajuns la Peking în 1959 cu permisiunea specială de la Mao Zedong și a trăit următorii șase ani ca cetățean obișnuit la o reședință împreună cu sora lui, înainte să fie transferat la un hotel sponsorizat de guvern. El și-a exprimat sprijinul pentru comuniști și a lucrat ca asistent grădinar la Grădina Botanică din Peking. La vârsta de 56 de ani, la 30 aprilie 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, o asistentă medicală, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Conferința Consultativă.

Din 1964 până la moartea sa, el a lucrat ca redactor la departamentul literar al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, unde salariul său lunar a fost în jur de 100 de yuani. Cu încurajarea lui Mao Zedong și a premierului Zhou Enlai, Puyi și-a scris autobiografia Wo De Qian Ban Sheng (Prima jumătate a vieții mele în anii 1960 împreună cu Li Wenda, un editor de la Biroul de Presă din Peking.)

·  1953 - Șahul Mohammad Reza Pahlavi părăsește Iranul. Mohammad Mossadegh a refuzat să recunoască demiterea sa din funcția de prim-ministru.

Mohammad Reza Pahlavi in 1973 – foto: en.wikipedia.org

Mohammad Reza Șah Pahlavi (n. 26 octombrie 1919 în Teheran; d. 27 iulie 1980 în Cairo) a fost fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei (Iran) și ultimul monarh al Iranului. Tatăl său, Reza Pahlavi, este forțat să abdice ca urmare a unei invazii anglo-sovietice a Iranului, la 16 septembrie 1941. Invazia a avut loc datorită alianței șahului cu Puterile Axei. Reza Pahlavi este înlocuit cu fiul său, Mohammad Reza Pahlavi, care va conduce până la 11 februarie 1979.

Mohammad Reza Pahlavi avea educație occidentală și, ca atare, era un prieten al SUA și al statelor din vestul Europei. În 11 februarie 1979 a avut loc Revoluția Iraniană condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini și a fost înființată Republica islamică. Mohammad Reza Pahlavi a pleacat în exil, în Egipt, unde, grav bolnav, a murit la 27 iulie 1980, la vârsta de 60 de ani. Președintele Egiptului, Anwar Sadat i-a organizat funeralii de stat.

·   1954 - A văzut lumina tiparului primul număr al revistei Sports Illustrated.  Sports Illustrated este o revistă americană de sport, deținută de conglomeratul media Time Warner, prin subsidiara acestuia, Time Inc.. Revista a fost fondată în august 1954, de co-fondatorul companiei Time Inc., Henry Luce. Tirajul revistei în anul 2007 a fost de aproximativ 3.231.969 exemplare. De ea aparține Sports Illustrated Swimsuit Issue.

* 1957 - In Canada a fost abolita pedeapsa cu inchisoarea pentru datoriile neplatite.

·         1960: Cipru a obținut independența față de Regatul Unit.

·         1960:  Americanul Joseph Kittinger se parasuteaza dintr-un balon aflat la 31.330 m, stabilind 2 recorduri mondiale, ramase si astazi –  saritura de la cea mai mare altitudine si cea mai mare viteza atinsa de un om fara un avion.

* 1968 - S-a semnat la Praga Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Cehoslovacă.

* 1999 - Vladimir Putin a devenit premier al Rusiei in urma votului obtinut in Duma de Stat.

·  2004 - Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn.

Sonda spaţială Cassini-Huygens – foto: ro.wikipedia.org

Cassini-Huygens este o navă spațială/sondă spațială robotizată lansată împreună de NASA, ESA și ASI care studiază în prezent planeta Saturn și sateliții săi naturali. Nava spațială Cassini este proiectată de NASA și a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenția Spațială Europeană a realizat sonda spatială Huygens, numit după astronomul, matematicianul și fizicianul olandez Christiaan Huygens. Sonda spatiala Cassini a fost lansat în întregime pe 15 octombrie 1997, și după o lungă călătorie interplanetară, a intrat pe orbită în jurul lui Saturn pe 1 iulie 2004.

·         2010: China  a depasit Japonia  devenind a doua mare putere ecomomica a lumii, dupa S.U.A. Astfel, PIB-ul Chinei a fost de 5.878,6 miliarde de dolari in 2010, fata de Japonia care a avut 5.474,2 miliarde de dolari.

* 2010 - Incendiul de la Maternitatea Giulești - La 16 august 2010, din cauza unei instalații improvizate, a izbucnit un incendiu în secția de prematuri (secția de terapie intensivă), bilanțul fiind șase bebeluși morți și cinci cu arsuri grave. La acea dată, unitatea era condusă de prof. dr. Bogdan Marinescu.

Expertiza oficială a arătat că ștecherul de la aparatul de aer condiționat din salon și priza în care acesta era băgat s-au încins și au luat foc. Erau ascunse în spatele unui dulap. Apoi cablul a acționat ca un fitil, conducând incendiul la aparatul de aer condiționat. De aici, focul s-a extins rapid la mobilier, iar metalul a început să se topească și să picure.

Nașteri

·         1397: Albert al II-lea, rege romano-german, rege de Ungaria și Boemia, Duce de Austria (d. 1439)

·         1401: Jacqueline (neerlandeză Jacoba van Beieren; franceză Jacqueline de Bavière; 16 august 1401 – 8 octombrie 1436) a fost Ducesă de Bavaria-Straubing, Contesă de Olanda și Zeelanda și Contesă de Hainaut din 1417 până în 1433. De asemenea, a fost Delfină a Franței pentru o scurtă perioadă între 1415 și 1417 și Ducesă de Gloucester în anii 1420, dacă mariajul ei cu Humphrey, Duce de Gloucester, este acceptat ca valid.

Jacqueline a fost ultimul conducător Wittelsbach de Hainaut și Olanda. După decesul ei, domeniile ei au trecut drept moștenire lui Filip cel Bun, Duce de Burgundia.

Născută la castelul Le Quesnoy în comitatul Hainaut, Jacqueline, încă de la naștere a fost numită "de Olanda", inducând astfel că ea era moștenitoarea domeniilor tatălui ei. A fost singura fiică a lui Wilhelm al II-lea, Duce de Bavaria (cunoscut de asemenea drept Wilhelm al VI-lea, Conte de Olanda) din căsătoria lui cu Margareta de Burgundia. La vârsta de numai 22 de luni și din nou la vârsta de cinci ani, Jacqueline a fost logodită cu Jean, Duce de Touraine, al patrulea fiu al regelui Carol al VI-lea al Franței și al reginei Isabeau de Bavaria. Ambii copii au fost crescuți la castelul Le Quesnoy, locul de naștere al Jacquelinei. Băiatul a fost dat în tutela socrului său, din moment ce era de așteptat că va deveni conducător al comitatului Hainaut.^[2] La 22 aprilie 1411 Papa i-a acordat dispensa pentru căsătorie, și la 6 august 1415, când Jacqueline avea 14 ani, ea și Jean s-au căsătorit la Haga.^[3]

La 15 decembrie 1415, fratele mai mare al lui Jean, Delfinul Franței, a murit iar Jean a devenit noul Delfin și moștenitor al tronului Franței. Însă Jean a murit la 4 aprilie 1417. Două luni mai târziu, la 31 mai, Jacqueline și-a pierdut și tatăl.

După decesul tatălui ei, Jacqueline a devenit suverană în Olanda, Zeelanda și Hainaut. Totuși, unchiul ei, Johann al III-lea, duce de Bavaria-Straubing și episcop de Liège, a pretins de asemenea drepturi de moștenire asupra Olandei și Zeelandei.

Poziția Jacqueline era prea slabă și, prin urmare, ea s-a recăsătorit. În 1418, unchiul și tutorele ei, Ioan fără Frică, Duce de Burgundia, a aranjat o căsătorie cu vărul ei, Johann al IV-lea, Duce de Brabant. Johann s-a dovedit a fi un lider politic slab și în 1420 i-a dat lui Johann al III-lea custodia deplină asupra Olandei și Zeelandei timp de 12 ani.^[4] După această pierdere din moștenire ei, Jacqueline și aliații săi au decis să dizolve căsătoria. Ei au susținut că nu a fost valabilă deoarece soții erau rude apropiate iar Jacqueline a plecat în secret în Anglia la invitația regelui Henric al V-lea.^[5] A fost oaspete de onoare la curtea Angliei, și atunci când s-a născut viitorul Henric al VI-lea, Jacqueline a fost unul din nașii lui.^[6]

Jacqueline, contesă de Olanda și Zeelanda, ca. 1435.

După moartea neașteptată a lui Henric al V-lea în 1422 Jacqueline a obținut un divorț dubios de Johann de Brabant valid în Anglia, lucru care i-a permis să se căsătorească cu Humphrey, Duce de Gloucester.^[7]

Jacqueline a sperat că Humphrey îi va recupera domeniile, el fiind regent în Anglia, însă Humphrey era foarte ocupat cu treburile de stat. Humphrey a venit în Hainaut, unde a fost recunoscut drept conte legitim, dar a trebuit să plece înainte de a putea face ceva în legătură cu Olanda și Zeelanda, care au negat drepturile sale. El a trebuit să se întoarcă în Anglia, lăsând-o pe Jacqueline în Hainaut. Acesta a trebuit să se predea în 1425 și a fost închisă la Gent.

Situația ei s-a schimbat când unchiul ei Johann al III-lea de Bavaria a murit la 6 ianuarie 1425, victimă a otrăvirii. Jacqueline a evadat din închisoare deghizată în haine bărbătești și a fugit la Schoonhoven și mai târziu la Gouda, unde a stat cu liderii fracțiunii Hook. Acum își disputa moștenirea cu fostul ei soț, Johann de Brabant. În acest sens, Humphrey a intervenit, deși cu forță limitată, cu consecințe dezastruoase pentru alianța engleză-burgundă, care a ajutat cauza engleză în Franța, în timpul Războiului de O Sută de ani. Papa Martin al V-lea a decretat că Jacqueline era încă soția lui Johann al IV-lea, duce de Brabant, și, prin urmare, căsătoria ei cu Humphrey de Gloucester a fost ilegitimă.^[8]

La 3 iulie 1428 Jacqueline a trebuit să accepte un tratat de pace cu ducele de Burgundia. Prin acest tratat, Jacqueline își păstra titlurile de contesă de Olanda, Zeelanda și Hainaut însă administrarea teritoriilor ei a fost plasată în mâna lui Filip, care a fost de asemenea numit moștenitorul ei în cazul în care ea murea fără copii. Nu i s-a permis să se căsătorească fără permisiunea mamei ei și a lui Filip. Situația sa financiară era dezastruoasă. Abia avea un venit suficient pentru a-și susține cheltuielile casei. Mai mult decât atât, ducele de Burgundia nu s-a oprit după tratatul de pace din 1428. El a cumpărat loialitatea aliaților ei sau i-a îndepărtat de ea într-un alt mod.^[9]

De Paști 1433, Jacqueline în mod "voluntar" i-a dat lui Filip toate titlurile și teritoriile ei. În schimb, ea a primit un venit mai mare.

Odată cu renunțarea la titlurile ei, Jacqueline s-a retras în Zeelanda. Acolo, ea și Francis, Lord de Borssele ("Frank van Borssele"), un nobil local influent, au devenit apropiați. În primăvara anului 1434 ei s-au căsătorit și Filip i-a garantat lui Francis titlul de conte de Oostervant.^[10] Această căsătorie, contrar celorlalte trei, a fost una fără dragoste, cel puțin din partea Jacquelinei.^[11] Nu a durat mult. În 1436 ea s-a îmbolnăvit și după câteva luni de boală a murit de tuberculoză^[12] la castelul Teylingen, la 8 octombrie 1436, la vârsta de 35 de ani.

Neavând copii, Filip de Burgundia a moștenit Hainaut și Olanda. Soțul ei Frank i-a supraviețuit 34 de ani.

Jacqueline

Contesă de Hainaut, Olanda și Zeelanda, Delfină de Viennois, Ducesă de Touraine, Brabant, Gloucester

Date personale Născută 16 august 1401 Castelul Le Quesnoy, Hainaut Decedată 8 octombrie 1436 (35 de ani) Castelul Teylingen, lângă Leiden Înmormântată Haga, Olanda Cauza decesului cauze naturale[*] (tuberculoză)  Părinți William II, Duke of Bavaria[*][2] Margaret of Burgundy, Duchess of Bavaria[*][2]  Frați și surori Edward, Lord of Hoogwoud[*]  Căsătorită cu Jean, Delfin al Franței c. 1415; dec. 1417 Johann al IV-lea, Duce de Brabant c. 1418; ann. 1422[1] Humphrey, Duce de Gloucester c. 1423; ann. 1428[1] Frank van Borssele c. 1434; wid. 1436 Copii child Plantagenet[*][3]  Cetățenie  Franța  Ocupație politiciană  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Wittelsbach Contesă de Hainaut, Olanda și Zeelanda Domnie 30 mai 1417 – 12 aprilie 1433 Predecesor Wilhelm II (sau IV, V și VI) Succesor Filip I cel Bun

·         1557: Agostino Carracci, artist italian (d. 1602)

·         1565: Cristina de Lorena sau Chretienne de Lorraine (16 august 1565 – 19 decembrie 1637) a fost membră a Casei de Lorena și Mare Ducesă de Toscana prin căsătorie. A fost regentă împreună cu nora sa în timpul minoratului nepotului ei începând cu anul 1621.

Născută Christine de Lorraine la Nancy, Franța, ea a fost fiica lui Carol al III-lea, Duce de Lorena și a soției acestuia, Claude de Valois. A fost nepoata Ecaterinei de Medici. A fost numită după bunica paternă, Cristina a Danemarcei.În 1587 Francesco I de' Medici, Mare Duce de Toscana a murit fără moștenitori masculini legitimi; fratele lui, Ferdinando, s-a declarat imediat al treilea Mare Duce de Toscana. Căutând o căsătorie care să-i prezerve independența politică, Ferdinando a ales o verișoară îndepărtată, Cristina de Lorena, nepoata favorită a Ecaterinei de Medici, regină a Franței. Ecaterina a influențat această căsătorie, de a realia familia Medici cu Franța, nu cu Spania.

Cristina de Lorena

Date personale Născută 16 august 1565 Palatul ducal Nancy, Lorena Decedată 19 decembrie 1637 (72 de ani) Palazzo Pitti, Florența, Toscana Înmormântată Basilica San Lorenzo, Florența Părinți Carol al III-lea, Duce de Lorena[1] Claude de Valois[2]  Frați și surori Francis II, Duke of Lorraine[*][2] Charles of Lorraine[*][2] Henric al II-lea[2] Catherine of Lorraine[*][2] Elisabeth of Lorraine[*][2] Antonia of Lorraine[*][2]  Căsătorită cu Ferdinand I, Mare Duce de Toscana Copii Cosimo al II-lea, Mare Duce de Toscana Maria Madalena Ecaterina, Ducesă de Mantua Carlo, Episcop de Ostia Claudia, Arhiducesă de Austria Cetățenie  Franța  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce ducesă[*] Familie nobiliară Casa de Lorena (prin naștere) Casa de Medici (prin mariaj) Mare Ducesă consort de Toscana Domnie 3 mai 1589 – 17 februarie 1609

·         1573: Anne de Austria, Regină a Poloniei (d. 1598)

·         1645: S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanţi moralişti ai literaturii universale: “Caracterele” sau “Moravurile veacului”; (d. 10 mai 1696). Jean de La Bruyère (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696, Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale. La Bruyère a rămas cunoscut pentru unica sa scriere „Caracterele” sau „Moravurile veacului” (Les Caractères ou Les mœurs de ce siècle), apărută în anul 1688. Această lucrare este o culegere de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea. În unele caractere îi denunță pe impertinenți, grosolani, palavragii, orgolioși, lingușitori. El nu inventează personaje sau tipuri, ci le creează din ceea ce observă în jurul său: „Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut…” Opera Caracterele se impune prin viziunea filozofică asupra moravurilor timpului, surprinderea nuanțată a psihologiilor, deosebita concizie stilistică. La Bruyère se dovedește un adevărat maestru al portretului și creator de tipologii, dotat cu un excpețional talent al observației concrete.

·         1682: Ludovic, Delfin al Franței și Duce de Burgundia (16 august 1682 - 18 februarie 1712) a fost fiul lui Ludovic, Marele Delfin și al Mariei Anna de Bavaria. El este, uneori, cunoscut ca Le Petit Dauphin. A devenit Delfin al Franței după decesul tatălui său în 1711.

Născut la Palatul Versailles, el a fost al doilea în linia de succesiune la tronul Franței. De la naștere a fost numit Duce de Burgundia. A fost botezat printr-o ceremonie privată în ziua nașterii, în camera mamei sale de Emmanuel-Théodose de La Tour d'Auvergne, Cardinal de Bouillon și de Nicolas Thibault, pastor la biserica Saint-Julien de Versailles, în prezența regelui Ludovic al XIV-lea și a lui Filip de Orléans.^[1].

La 18 ianuarie 1687, în aceeași zi cu cei doi frați mai mici, Filip al Franței, Duce de Anjou și Charles al Franței, Duce de Berry, Ludovic a fost botezt public în capela regală a Palatului Versailles, în prezența lui François Hébert, pastor al bisericii Notre-Dame de Versailles. Nașii lui au fost: bunicul său, regele Ludovic al XIV-lea și mătușa lui, Elisabeth Charlotte.^[2].

La vârsta de opt ani își pierde mama. Tatăl lui n-a jucat niciodată un rol politic major. După moartea tatălui său în 1711, Ludovic devine moștenitor (Delfin) al tronul Franței.

Atât el cât și soția sa Marie-Adélaïde de Savoia au contractat o boală și au murit la începutul anului 1712. Fiul lor mai mare, Ludovic, Duce de Bretania devine Delfin însă moare și el de aceeași boală. Fiul mai mic, Ducele de Anjou, care avea numai doi ani, a supraviețuit și a devenit regele Ludovic al XV-lea al Franței în 1715.

La 7 decembrie 1697 s-a căsătorit cu Marie-Adélaïde de Savoia (1685-1712). Ea era fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anna Maria de Orléans. Marie-Adélaïde a pierdut patru sarcini și a născut trei copii:

• Ludovic, Duce de Bretania (1704-1705)
• Ludovic, Delfin al Franței (1707-1712)
• Ludovic al XV-lea (1710-1774)

Ludovic

Duce de Burgundia Delfin al Franței

Date personale Nume la naștere Louis de France Născut 16 august 1682 Palatul Versailles, Franța Decedat 18 februarie 1712 (29 de ani) Castelul Marly, Franța Înmormântat Biserica Saint Denis, Franța Cauza decesului cauze naturale[*] (rujeolă)  Părinți Ludovic, Delfin al Franței[1] Maria Anna Victoria de Bavaria[1]  Frați și surori Filip al V-lea al Spaniei Charles, Duce de Berry  Căsătorit cu Marie-Adélaïde de Savoia Copii Ludovic, Duce de Bretania Ludovic al XV-lea al Franței Cetățenie  Franța  Religie catolicism  Ocupație politician  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Bourbon

·         1744: S-a născut Pierre Méchain, astronom și geograf francez (d. 1804). Pierre François André Méchain (16 august 1744, Laon, Franța — 20 septembrie 1804, Castellón de la Plana, Spania) a fost un astronom francez, care împreună cu prietenul său Charles Messier, a lucrat la un catalog celebru de nebuloase, Catalogul Messier. Între 1800-1804, Pierre Méchain a fost director al Observatorului din Paris.

Pierre François André Méchain, fiu al arhitectului Pierre François Méchain, s-a născut la data de 16 august 1744, în orașul Laon din Franța. S-a dovedit dotat la matematici și la fizică, dar a trebuit să-și abandoneze studiile din lipsă de bani. Talentul său în astronomie a fost remarcat de Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande (1732-1807) care i-a devenit prieten și care l-a angajat ca asistent. A legat prietenie și cu Charles Messier în 1774.

La 4 noiembrie 1777, s-a căsătorit cu Barbe-Thérèse Marjou, care i-a dăruit doi băieți și o fată. A fost primit în Academia de Științe în 1782.

A devenit redactor și redactor șef al publicației Connaissance des temps (în română: „Cunoașterea timpului”) în 1788 și a îndeplinit o misiune geodezică între 1792 și 1795, an în care a intrat în Bureau des longitudes (în română: „Biroul longitudinilor”).

Unul dintre fiii săi, Jérôme Isaac Méchain, a devenit astronom, ca și tatăl său.

La Paris (în arondismentul XIV) o stradă, iar în localitatea natală, Laon, un liceu îi poartă numele în onoarea sa.

Pierre Méchain

·         1763: Prințul Frederick, Duce de York și Albany (Frederick Augustus; 16 august 1763 – 5 ianuarie 1827) a fost membru al Casei de Hanovra și al familiei regale britanice, al doilea copil și al doilea fiu al regelui George al III-lea. De la moartea tatălui său în 1820 până la propria sa moarte în 1827, a fost moștenitor prezumptiv al fratelui său mai mare George al IV-lea.

Prințul Frederick Augustus s-a născut la 16 august 1763 la Palatul St. James din Londra.^[1] Tatăl lui era monarhul britanic, regele George al III-lea.^[1] Mama lui a fost regina Charlotte (născută Prințesă de Mecklenburg-Strelitz).^[2] A fost botezat la 14 septembrie 1763 la Palatul St James, de arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Secker. Nașii lui au fost: unchiul său, Ducele de Saxa-Gotha-Altenburg (reprezentat de contele Gower, Lordul Șambelan), unchiul său, Ducele de York(reprezentat de contele de Huntingdon), și mătușa lui, Prințesa Amelia.^[3]

La 27 februarie 1764, când Prințul Frederick avea șase luni, tatăl său a asigurat alegerea sa ca Prinț-Episcop de Osnabrück în Saxonia Inferioară de astăzi..^[1] El a primit acest titlu pentru că tatăl său, în calitate de elector de Hanovra, a avut dreptul de a selecta orice alt titular al acestui titlu (în alternanță cu un prelat catolic).^[4] El a fost investit Cavaler al Ordinului Jartierei la 19 iunie 1771

Prințul Frederick

Duce de York și Albany

Ducele de York, pictură de Sir Joshua Reynolds în haina Ordinului Jartierei, 1788. Date personale Nume la naștere Frederick Augustus Născut 16 august 1763 Palatul St. James, Londra Decedat 5 ianuarie 1827 (63 de ani) Casa Rutland, Londra Înmormântat Castelul Windsor Cauza decesului Edem  Părinți George al III-lea al Regatului Unit[1] Charlotte de Mecklenburg-Strelitz[1]  Frați și surori Charlotte a Marii Britanii Prințesa Elisabeta a Regatului Unit Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh[1] Prințesa Augusta Sofia a Regatului Unit Prințesa Sofia a Regatului Unit Prințesa Amelia a Regatului Unit George al IV-lea al Regatului Unit[1] William al IV-lea al Regatului Unit[1] Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn[1] Ernest Augustus I de Hanovra Prince Octavius of Great Britain[*] Prince Alfred of Great Britain[*] Adolphus, Duce de Cambridge Augustus Frederick, Duce de Sussex  Căsătorit cu Prințesa Frederica Charlotte a Prusiei Cetățenie  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Religie Biserica Catolică  Ocupație preot personal militar[*] politician  Activitate Apartenență nobiliară Titluri Duce de York (27 noiembrie 1784–5 ianuarie 1827) Duce de Albany[*] (27 noiembrie 1784–5 ianuarie 1827) British prince[*] Familie nobiliară Casa de Hanovra Membru al Camerei Lorzilor[*

·         1802: S-a născut Moritz Wilhelm Drobisch, matematician german și filozof (d. 1896)

* 1815: Giovanni Bosco, cunoscut mai ales sub numele de Don Bosco (n. 16 august 1815, Castelnuovo, în apropiere de Torino; d. 31 ianuarie 1888, Torino) a fost un preot și educator romano-catolic italian, care a folosit metode educative bazate pe dragoste în loc de metodele punitive. Și-a plasat lucrarea sub protecția Sfântului Francisc de Sales și i-a asigurat continuitatea fondând Societatea Saleziană. El este unicul sfânt care a fost denumit "Părintele și învățătorul tineretului".

Urmând principul "binele nu poate fi apreciat dacă nu este cunoscut", Don Bosco a realizat dar a și promovat operele sale. Ca recunoaștere a sfințeniei și misiunii sale în folosul tinerilor, el a fost canonizat de către Biserica Catolică în anul 1934.

Ioan Melchiore Bosco s-a născut la data de 16 august 1815 în Becchi, un cătun de 10 case ce aparținea de satul Morialdo, la o distanță de 5 km de comuna Castelnuovo din provincia Asti. Părinții săi erau Francisc Bosco și Margareta Occhiena. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal în perioada 1815-1827.

A rămas orfan la vârsta de doi ani, în anul 1817, mamei revenindu-i dificila misiune de a îngriji pe cei trei copii, într-un an de mare secetă, calamitate naturală care se adăuga lipsurilor cauzate de războaiele napoleoniene ce sărăciseră ținuturile. Femeie profund credincioasă, mama sa reușește să depășească cu bine această perioadă și să-și crească copiii cu înțelepciune. Va fi pentru Ioan un exemplu excepțional de viață umană și creștină, exemplu care se va imprima în profunzime în sufletul său.

În anul 1824, tânărul Ioan vede prefigurat într-un "vis" misiunea sa, aceea de ajutorare a tinerilor. El va înțelege încă de mic urâțenia păcatului și se va ocupa de ajutorarea celor de-o seamă cu el. Va învăța să devina acrobat, prestidigitator, cântăreț, clovn, pentru a putea atrage la sine pe colegii săi și a-i ține departe de păcat. "Dacă sunt împreună cu mine - îi spunea mamei - nu vorbesc urât".

În perioada 1824-1826, urmează studii sporadice la școala lui don Lacqua. Între anii 1828-1829, își petrece viața în casa familiei Moglia. Apoi, în perioada 1829-1830, efectuează studii private cu don Calosso.

Vrând să devină preot pentru a se dedica complet tinerilor, în timp ce muncea în timpul zilei, nopțile le petrecea asupra cărților. Între anii 1831-1835, studiază la Școala publică din Chieri. Ajuns la vârsta de 20 de ani, la data de 30 octombrie1835, Ioan Bosco este admis ca student la Seminarul din Chieri. Aici urmează studii filosofice (1835-1837) și apoi studii teologice (1837-1841), fiind sfințit preot în orașul Torino la data de 5 iunie 1841, la vârsta de 26 de ani. În prima sa liturghie cere de la Dumnezeu "eficacitatea cuvântului" pentru a face bine sufletelor.

• 

  Don Bosco, Torino, 1861
   
• 

  Don Bosco spovedind, Torino, 1861
   
• 

  Don Bosco cu fanfara, Torino, 1870
   
• 

  Don Bosco cu Crucifixul şi Fecioara Maria, Torino, 1878
 
• 

  Don Bosco, Torino, 1880
   
• 

  Don Bosco, Sampierdarena, 1886
   
• 

  Don Bosco, Sampierdarena, 1886-2
   
• 

  Don Bosco, Barcelona, Spania 1886

·         1821: Arthur Cayley, matematician britanic, creator al calculului matriceal (d. 1895)

·   1823 - S-a născut Alexandru Hurmuzaki, publicist si om politic roman originar din Basarabia, membru fondator al Societatii Academice Romane și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina.(d.08.03.1871).

Alexandru Hurmuzaki – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Hurmuzaki (n. 16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți – d. 8 martie 1871 (S.N. 20 martie), Napoli, Italia) a fost un publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina. A fost ales deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. A fost înmormântat în curtea Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești (județul Neamț).

Pe piatra sa funerară este următoarea inscripție: “Aice zace în Domnul lêngă fratele seu Constantin, Alesandru Hurmuzachi; nescut în Cernauca, Ducatul Bucovinei, în 16. August 1823; deputat la parlamentul Austriei și la dieta țêrii; fost președinte al societății române literarie în Bucovina; membru societății academice din Bucuresci; reposat în Neapoli în 8. Mart 1871. Neuitatului seu frate cu spiritul cel ager și luminat, cu simțemintele-i cele nobile și nalte, iubirea-i cea severă de dreptate, și cu inima-i cea românească purure însuflețită pentru patrie și națiune, pune această peatră întru lacrimi de durere Elisa Sturdza, înconjurată de ceilalți frați sdrobiți de măchniciune.”

·         1832: Wilhelm Max Wundt, psiholog german (d. 1920)

* 1836: Ioan Sabo (uneori, in grafie maghiară, apare și sub forma de Szabó), (n. 16 august 1836, Istrău - d. 1 mai 1911, Gherla) a fost al patrulea episcop al Episcopiei de Gherla.

În anul 1904 episcopul Dr. Ioan Sabo a obținut de la Ministerul Cultelor de la Budapesta 80.000 de coroane de aur, suma necesară pentru realizarea Catedralei din Gherla. Zidirea bisericii s-a încheiat în data de 4 decembrie 1906. Sfințirea a fost făcută de chiar episcopul unit de Gherla, Dr. Ioan Sabo, în ziua de 24 noiembrie 1907.^[2] Episcopul Gherlei, Dr. Ioan Sabo, este totodată și ctitorul frumoasei biserici vicariale "Sf. Nicoale" a Năsăudului, cunoscută și sub numele de biserica grănicerilor năsăudeni, sfințită de ierarhul unit în 1882. Important lăcaș de cult pentru istoria zonei și a românilor transilvăneni, la ora actuală, este încă neretrocedat de către Biserica Ortodxă Română, proprietarului de drept, Biserica Română Unită, Greco-Catolică. Episcopul Dr. Ioan Sabo a fost înmormântat în cripta vechii Catedrale greco-catolice "Intrarea Maicii Domnului in Templu" din Gherla, lăcaș de cult încă neretrocedat de către Biserica Ortodoxă Română proprietarului de drept, Biserica Română Unită, Greco-Catolică.

Ioan Sabo

Date personale Născut 16 august 1836[1]  Istrău, Moftin, Satu Mare, România  Decedat 1 mai 1911 (74 de ani)[1]  Gherla, Austro-Ungaria  Cetățenie  Austro-Ungaria  Religie Biserica Română Unită cu Roma  Ocupație episcop preot catolic[

* 1840: Alexandru N. Lahovari (n. 16 august 1840, București - d. 4 martie1897, Paris) a fost un politician și ministru de externe român. A fost fratele lui Iacob N. Lahovari și Ion N. Lahovari.

În urma decesului subit al lui Alexandru N. Lahovari la Paris, pe prima pagină a ziarului Epoca nr. 394 de joi 6 martie 1897 a apărut un necrolog care rezumă viața și activitatea acestuia:^[1]

Străbunicul său a fost caimacam al Olteniei; bunicul său a reprezentat județul Vâlcea în Obșteasca Adunare de la 1831, primul Parlament român; tatăl său, Nicolae Lahovari, a fost un foarte prețuit om politic care a ocupat demnitățile de membru al Divanului ad-hoc, senator și sub-secretar de Stat al afacerilor străine.

Alexandru Lahovari și-a făcut studiile secundare în liceul Louis-le-Grand din Paris, și tot la Paris a urmat și facultatea de drept, de unde a obținut, la 1865, diploma de doctor. După un scurt stagiu în magistratură, Alexandru Lahovari a intrat în politică.

A fost ales deputat în prima Cameră după Constituantă, a întemeiat «juna dreaptă» cu Ion Ghica, Petre P. Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino și Ion C. Grădișteanu.

La 30 iulie 1867, Alexandru Lahovari a fost numit secretar general și director al ministerului afacerilor străine, post pe care la ocupat până la 11 octombrie acel an.

La 20 aprilie 1870, în vremea cea mai critică pentru România, a intrat în cabinetul lui Manolake-Costake Epureanu, luând portofoliul justiției (până la 14 decembrie 1870).

În vremea cabinetului Ion Ghica, Lahovari s-a numărat printre cel 40 deputați conservatori care, prin energicele lor demonstrații de lealitate, au împiedicat abdicarea principelui Carol.

Formându-se, la 11 martie 1871, guvernul Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari a luat portofoliul justiției, pe care l-a ținut patru ani și jumătate. În timpul acesta, Lahovari a făcut însemnata reformă a codului penal și a procedurii penale.

Aflat în opoziție, sub guvernarea de doisprezece ani al lui Ion Constantin Brătianu (Guvernul Ion C. Brătianu (1), Guvernul Ion C. Brătianu (2), Guvernul Ion C. Brătianu (3) și Guvernul Ion C. Brătianu (4)), Alexandru Lahovari a jucat, în această perioadă, roluri hotărâtoare în chestiunile cele mai vitale pentru țară — cum a fost „Chestiunea Dunării” și altele. De la 1884 și până la 1888, Lahovari a fost «Fulgerul» faimoasei opozițiuni care a dărâmat regimul lui I. C. Brătianu.

Sub ultimul regim conservator (Guvernul Theodor Rosetti (2), Guvernul Lascăr Catargiu (3), Guvernul George Manu și Guvernul Lascăr Catargiu (4)), Alexandru Lahovari a ocupat succesiv, din noiembrie 1888 și până în octombrie 1895, portofoliile domeniilor, lucrărilor publice și afacerilor străine, legându-și numele de mari servicii aduse țării.

Alexandru N. Lahovari

Date personale Nume la naștere Alexandru N. Lahovari Născut 16 august 1841  București, Țara Românească  Decedat 4 martie 1897 (55 de ani)  Paris, Franța  Părinți Q18538430[*]  Frați și surori Iacob N. Lahovari Ion N. Lahovari Naționalitate  România Cetățenie  România  Ocupație diplomat politician avocat  Ministru al Justiției În funcție 20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870 Monarh Carol I al României În funcție 25 octombrie 1873 – 30 martie 1876 Ministrul Agruculturii, Industriei și Comerțului În funcție 12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889 Monarh Carol I al României Ministrul Lucrărilor Publice În funcție 29 martie 1889 – 3 noiembrie 1889 Monarh Carol I al României Ministrul Afacerilor Externe al României În funcție 5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891 Monarh Carol I al României Precedat de Petre P. Carp Succedat de Constantin Esarcu În funcție 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895 Precedat de Constantin Esarcu Succedat de Dimitrie Sturdza Profesie politician Medalie de bronz cu diametrul de 65 mm, gravată de Carniol Fiul, emisă în 1897, cu ocazia morţii lui Alexandru N. Lahovari

·        1845 - S-a născut Gabriel Lippmann, fizicianul care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908; (d. 13 iulie 1921).

Gabriel Jonas Lippmann – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Jonas Lippmann (n. 16 august 1845, Bonnevoie, Luxemburg – d. 13 iulie 1921) a fost un fizician francez, profesor universitar la Sorbona, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1908, pentru metoda sa de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferență. A investigat fenomenele electrocapilare cu electrometrul capilar, care a servit, între altele, la dezvoltarea electrocardiografiei.

Gabriel Lippmann

·    1860 - S-a născut Jules Laforgue, poet francez (d. 1887)

Jules Laforgue, pictat în 1885 – foto: ro.wikipedia.org

Jules Laforgue (n. 16 august 1860 – d. 20 august 1887) a fost un poet, reprezentant al simbolismului. A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, scrisă în vers liber, asociind sentimentul efemerului cu ironia dureroasă sau cu intonații de cântec popular, litanie ori lied de imprevizibile și rafinate efecte eufonice.

·         1863: S-a născut Stanley Kipping, chimist englez (d. 1949)

·         1876: Ion Nistor, istoric si patriot roman din Bucovina (d. 1962)

* 1884: Hugo Gernsback (n. 16 august 1884, Luxemburg, Luxemburg – d. 19 august 1967, New York, SUA), născut Hugo Gernsbacher, a fost un inventator, scriitor și publicist americande origine luxemburgheză, remarcat pentru publicațiile sale care includ prima revistă de literatură științifico-fantastică în limba engleză, Amazing Stories, în aprilie 1926. Contribuțiile aduse genului ca publicist au fost atât de importante încât, alături de H.G. Wells și Jules Verne, el este uneori numit „părintele științifico-fantasticului”. În onoarea sa, premiile anuale pentru cele mai bune lucrări SF sunt numite „Premiile Hugo”.

Născut în zona Bonnevoie a orașului Luxemburg, Gernsback a emigrat în Statele Unite în 1905 unde a obținut ulterior cetățenia. A fost căsătorit de 3 ori: cu Rose Harvey în 1906, Dorothy Kantrowitz în 1921 și Mary Hancher în 1951. În 1925, Hugo a fondat postul de radio WRNY și a fost implicat în primele transmisiuni de televiziune. El este considerat și un pionier al radioului amator.

Gernsback a inițiat științifico-fantasticul modern prin revista sa dedicată genului, Amazing Stories, în 1926. A spus că a devenit interesat de concept din copilărie după ce a citit traduceri ale lucrărilor lui Percival Lowell. A jucat de asemenea un rol cheie în începerea fandomului, publicând adresele oamenilor care trimiteau scrisori redacției. Astfel, fanii science fiction au început să se organizeze, devenind conștienți de ei înșiși ca mișcare și forță socială. Tot el a creat și termenul "science fiction".

În 1929 și-a pierdut primele reviste în urma unui proces de faliment. Nu este foarte clar dacă acest proces a fost veritabil, manipulat de către editorul Bernard Macfadden, sau o schemă a lui Gernsback în urma căreia sa înceapă o nouă companie. După ce a pierdut controlul asupra Amazing Stories, Gernsback a fondat două noi reviste de science fiction, Science Wonder Stories și Air Wonder Stories. Un an mai târziu, din pricina problemelor financiare din anii recesiunii cele două reviste au fost unite în Wonder Stories, pe care Gernsback a continuat să o publice până în 1936 când a fost vândută la Thrilling Publications și redenumită Thrilling Wonder Stories. Gernsback a fost renumit pentru practicile sale în afaceri, fără scrupule și uneori dubioase, și pentru că își plătea scriitorii foarte puțin. H. P. Lovecraft și Clark Ashton Smithse referau la el ca "Hugo șobolanul" (Hugo the Rat). Gernsback a revenit în 1952-53 cu Science-Fiction Plus.

Gernsback a și scris science fiction, inclusiv romanul Ralph 124C 41+ în 1911 (publicat prima dată în foileton în Modern Electrics). Deși foarte influent în acea perioadă și plin de numeroase idei specifice genului, subiectul, personajele și stilul sunt văzute de cititorul modern ca superficiale și învechite. Gernsback și-a combinat scrierile de ficțiune și science fiction în populara revistă Everyday Science and Mechanics la care a fost editor în anii '30.

În 1960 Gernsback a primit un premiu Hugo special pentru activitatea sa editorială.

Înainte de a crea un gen literar, Gernsback a fost un întreprinzător în industria electronică importând componente radio din Europa în Statele Unite. În aprilie 1908 a fondat Modern Electrics, prima revistă de electronică din lume. Sub auspiciile ei, în ianuarie 1909 a fost fondată Wireless Association of America, care a adunat 10.000 de membri într-un an. În 1912, Gernsback a estimat că 400.000 de oameni în Statele Unite erau implicați în radioamatorism. În 1913, a fondat o revistă asemănătoare, The Electrical Experimenter, care a devenit Science and Invention în 1920. În aceste reviste a început să includă ficțiune științifică alături de jurnalism științific.

Gernsback deținea 80 de patente când a murit în New York City la 19 august 1967.

Hugo Gernsback

·    1888 - S-a născut T. E. Lawrence, scriitor și militar englez (d. 1935)

Thomas Edward Lawrence – foto: ro.wikipedia.org

Thomas Edward Lawrence (n. 16 august 1888 – d. 19 mai 1935), mai cunoscut ca T. E. Lawrence, a fost un ofițer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918, dar a cărui personalitate plină de vitalitate, alături de scrierile sale și de o largă varietate de activități și asocieri, au făcut din el obiect de fascinație în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (“Lawrence of Arabia”). Conform fișei medicale întocmite de Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF) la încorporare, pe 12 martie 1923 Lawrence avea înălțimea de 1,66 m și 59 kg, “cicatrici pe fese” și i se făcuse circumcizie.

* 1891: Prințesa Adelaide "Adi" de Saxa-Meiningen (Adelaide Erna Caroline Marie Elisabeth; mai târziu Prințesă Albert de Prusia; 16 august 1891– 25 aprilie 1971) a fost fiica Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen și a soției acestuia, Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld

Tatăl Adelaidei a fost fiul cel mic al lui George II de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții a acestuia, Feodora de Hohenlohe-Langenburg. Mama Adelaidei, numită tot Adelaide, a fost copilul cel mare al lui Ernst, Conte de Lippe-Biesterfeld regent al principatului Lippe timp de șapte ani (1897–1904).

Adelaide a avut cinci frați, printre care și Prințul George, ucis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, și Prințul Bernard.

La 3 august 1914, la Wilhelmshaven, Germania, Prințesa Adelaide s-a căsătorit cu Prințul Adalbert al Prusiei (al treilea fiu al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei). Cuplul a avut următorii copii:

• Prințesa Victoria Marina (n./d. 4 septembrie 1915)
• Prințesa Victoria Marina a Prusiei (11 septembrie 1917 – 21 ianuarie 1981) care s-a căsătorit cu un avocat american, Kirby Patterson, și a avut copii
• Prințul Wilhem Victor (15 februarie 1919 – 7 februarie 1989) care s-a căsătorit la Donaueschingen la 20 iulie 1944 cu contesa Marie Antoinette Hoyos (1920–2004) și a avut următorii copii:
  • Prințesa Marie Louise (n. 18 septembrie 1945), care s-a căsătorit la 22 mai 1971 cu contele Rudolf von Schönburg; are copii
  • Prințul Adalbert Alexander Friedrich Joachim Christian (n. 4 martie 1948), care s-a căsătorit la 14 iunie 1981 cu Eva Maria Kudicke; are copii

După ce Wilhelm al II-lea a abdicat în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, Prințul Albert s-a refugiat pe yahtul său împreună cu un echipaj loaial.^[2] Prințesa Adelaide și copiii lor au încercat să-l urmeze călătorind cu trenul de la Kiel. În cele din urmă s-au stabilit în sudul Bavariei cu Prințul Henric de Bavaria (nepot al regelui Ludwig al III-lea al Bavariei)și cu soția acestuia.^[2] Mai târziu, Adelaide și Prințul Albert s-au reunit.

Prințesa Adelaide a murit la 25 aprilie 1971 la La Tour-de-Peilz, Elveția, la vârsta de 79 de ani.^[1] Soțul ei murise cu 23 de ani mai înainte, la 22 septembrie 1948, în același loc.

Adelheid de Saxa-Meiningen

Prințesa Adalbert de Prusia

Adelheid în 1914, anul căsătoriei. Date personale Nume la naștere Adelheid Erna Karoline Marie Elisabeth Născută 16 august 1891 Kassel Decedată 25 aprilie 1971 (79 de ani) La Tour-de-Peilz, Elveția Înmormântată Berlin  Părinți Prințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld  Frați și surori Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen Bernhard Ernst Leopold van Saksen-Meiningen[*] Georg, Prinț de Saxa-Meiningen  Căsătorită cu Prințul Adalbert al Prusiei Copii Prințesa Victoria Marina Prințul Wilhelm Viktor Cetățenie  Germania  Apartenență nobiliară Titluri prințesă Familie nobiliară Casa de Saxa-Meiningen (prin naștere) Casa de Hohenzollern (prin căsătorie)

* 1903 - S-a nascut Pan M. Vizirescu, poet, eseist și jurnalist român (d. 2000)

Pan M. Vizirescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 16 aug. 1903 – d. 27 ian. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea. După instaurarea guvernului Petru Groza, a făcut parte dintr-un lot de 14 jurnaliști judecați în mai-iunie 1945, pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Condamnat la închisoare pe viață, a reușit a se sustragă pedepsei trăind peste două decenii în clandestinitate.

·         1904: Wendell Meredith Stanley, biolog american (d. 1971)

* 1905 - S-a născut Marian Rejewski, matematician polonez și criptolog (d. 1980)

* 1906: Franz Joseph al II-lea (n. 16 august 1906, Castelul Frauenthal, Stiria, Austria - d. 13 noiembrie 1989) a fost din 1938 și până la moartea sa în 1989 principe al Principatului Liechtenstein. Urmașul său la tron este actualul suveran al Liechtensteinului, principele Hans Adam al II-lea.Franz Josef al II-lea de Liechtenstein a fost fiul principelui Alois de Liechtenstein și al soției acestuia, principesa Elisabeth Amalie de Austria.

Franz Josef al II-lea

Date personale Născut 16 august 1906 Schloss Frauenthal, Stiria, Austro-Ungaria Decedat 13 noiembrie 1989 (83 de ani) Grabs, Elveția Înmormântat Catedrala St. Florin  Părinți Prince Aloys of Liechtenstein[*] Arhiducesa Elisabeta Amalia a Austriei  Frați și surori Georg von Liechtenstein[*] Prince Karl Alfred of Liechtenstein[*]  Căsătorit cu Contesa Georgina von Wilczek Copii Hans-Adam al II-lea, Prinț de Liechtenstein Prințul Filip Prințul Nikolaus Prințesa Nora Prințul Franz Joseph Cetățenie  Liechtenstein  Religie Biserica Catolică  Ocupație forestry scientist[*] politician  Apartenență nobiliară Titluri principe al Liechtensteinului[*] Familie nobiliară Casa de Liechtenstein Imn regal Oben am jungen Rhein Principe de Liechtenstein Domnie 25 iulie 1938 – 13 noiembrie 1989 Predecesor Franz I Succesor Hans-Adam II

* 1912: Edward Joseph Drake (n. 16 august, 1912 - d. 30 mai, 1995) a fost un jucător și antrenor de fotbal și cricket englez. Este cunoscut mai ales pentru perioada în care a activat ca jucător la clubul Arsenal F.C. și perioada în care a antrenat clubul Chelsea F.C..

·     1913 - S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului , laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1978; (d.09.03.1992).

* 1914: Robert Sadowski (n. 16 august 1914, data decesului necunoscută) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța) în meciul România - Cuba (1-2).* 1915: Herbert Greenwald (n. 16 august 1915 – d. 3 februarie 1959) a fost un dezvoltator imobiliar din Chicago, care a construit multe din clădirileproiectate de Ludwig Mies van der Rohe, dintre care multe reprezintă adevărate puncte de reper în arhitectura orașului.Greenwald a decedat în accidentul aviatic cunoscut ca en American Airlines Flight 320 care s-a întâmplat la zborul 320 al companiei American Airlines de la en Midway International Airport din Chicago către aeroportul LaGuardia Airport din New York City pe 3 februarie 1959.^[8] Avionul a căzut în East River, iar corpul său nu a fost niciodată găsit. Moștenitorilor le-a fost plătită suna de $ 287.000 de către compania de asigurări

·         1915 - S-a născut Al Hibler, cântăreţ american de jazz.

·         1920: Charles Bukowski, scriitor american (d. 1994)

·         1920: Gelu Solomonescu, compozitor român de muzică ușoară (d. 1984)

·         1920:  Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădești, județul interbelic Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist și poet român, care a trăit în Franța începând cu 1947. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.

O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureștene din acea vreme. Între 1940 și 1944 colaborează la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste. Din anul 1943 deține o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul și colaborează la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendințele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internațională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ștefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.

Virgil Ierunca părăsește țara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler^{[necesită citare]}, autorul cărții "Zero și Infinit". Din 1951 și până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze și lucrează în același timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secția de filozofie și estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" și "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).

În denunțarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacție la apariția ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează și Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista România, organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În volumul Pitești (1981) denunță experiența comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franța, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Ființă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicații din exil, a deținut rubrica intitulată „Antologia rușinii”, în care erau dați la iveală intelectuali din România aserviți slugarnic regimului comunist. Producțiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată și anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă și Știință (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera a fost desființat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

Cărți publicate:

• Fenomenul Pitești (Editura Humanitas, București, 1990; reeditat în 2007);[1]
• Românește (Ed. Humanitas, București, 1991; reeditat în 2005);
• Subiect și predicat (Ed. Humanitas, București, 1993);
• Dimpotrivă (Ed. Humanitas, București, 1994);
• Semnul mirării (Ed. Humanitas, București, 1995);
• Trecut-au anii (Ed. Humanitas, București, 2000);
• Poeme de exil (Ed. Humanitas, București, 2001);
• Antologia rușinii după Virgil Ierunca (Ed. Humanitas, București, 2009).

Virgil Ierunca
Virgil Ierunca
Date personale
Născut	16 august 1920[2]  Lădești, Lădești, Vâlcea, România
Decedat	28 septembrie 2006 (86 de ani)[3][2]  Paris, Franța
Căsătorit cu	Monica Lovinescu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist scriitor critic literar[*] poet
Limbi	limba română[1]
Note
Premii	Ordinul național „Steaua României” Casa din Paris (Monica Lovinescu și Virgil Ierunca)   Casa din Paris (Monica Lovinescu și Virgil Ierunca)   Monica Lovinescu   Monica Lovinescu și Virgil Ierunca

·  1921 - S-a născut Moise Cohn (pseudonim – Ovid S. Crohmălniceanu), prozator, critic şi istoric literar (d. 30 aprilie 2000 la Berlin).

·         1925 - S-a născut Fess Parker, actor şi cântăreţ american.

* 1929: Helmut Rahn, cunoscut ca Der Boss (The Boss), (16 august 1929 în Essen – 14 august 2003) a fost un fotbalist german. A devenit legendă deoarece a marcat golul victoriei în finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1954 (Germania de Vest 3-2 Ungaria).

·         1930: Marcel Chirnoagă, grafician și sculptor român (d. 2008)

·         1931 - S-a născut scriitoarea Ileana Berlogea.

·         1931 - S-a născut scriitoarea Natalia Cantemir.

* 1931: Kakuichi Mimura (n. 16 august 1931) este un fost fotbalist japonez.

·         1931 - S-a născut Eydie Gorme, cântăreaţă americană.

* 1932: Dragoș Luchian (n. 16 august 1932) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Suceava pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Dragoș Luchian a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu URSS și Republica Argentina.

Dragoș Luchian
Date personale
Născut	16 august 1932 (87 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
senator
În funcție 18 iunie 1990 – 21 octombrie 1992

·         1933: Reiner Kunze, scriitor german

* 1934: Pierre Richard, pe numele său adevărat Pierre Richard Maurice Charles Léopold Defays, (n. 16 august 1934, Valenciennes, Franța^[4]) este un actor de comedie și regizor francez. După succesul internațional adus în 1972 de Marele blond cu un pantof negru, a continuat să joace în comedii roluri de nătăfleț împrăștiat și simpatic. Până spre sfârșitul anilor 1980 era considerat unul dintre cei mai renumiți actori europeni de comedie.Filmografie:

Actor

• 1967: Un idiot la Paris (Un idiot à Paris)
• 1968 Alexandru cel fericit (Alexandre le bienheureux), r. Yves Robert
• 1970: Distratul (Le distrait)
• 1972: (Les malheurs d’Alfred)
• 1972: Marele blond cu un pantof negru (Le grand blond avec une chaussure noire)
• 1973: Nu știu nimic, dar spun tot (Je sais rien mais je dirais tout)
• 1973: (Juliette et Juliette)
• 1973: La raison du plus fou
• 1974: (Les naufragés de l’île de la tortue)
• 1974: Întoarcerea marelui blond (Le retour du grand blond)
• 1974: Îmi sare țandăra (La moutarde me monte au nez)
• 1974: (Un nuage entre les dents)
• 1975: (La course à l’échalote) – și scenarist
• 1975: Trop c’est trop
• 1976: (On aura tout vu!)
• 1976: (Le jouet)
• 1978: (La carapate)
• 1978: Sunt timid, dar mă tratez (Je suis timide mais je me soigne)
• 1979: (C’est pas moi, c’est lui)
• 1980: Umbrela lui Gregoire (Le coup du parapluie)
• 1981: Capra (La chèvre)
• 1983: (Les compères)
• 1983: (Un chien dans un jeu de quilles)
• 1984: (Le jumeau)
• 1985: (Tranches de vie)
• 1985: Les rois du gag
• 1986: (Les fugitifs)
• 1988: (A gauche en sortant de l’ascenseur)
• 1988: Mange clous
• 1990: Bienvenue à bord!
• 1990: (Promotion canapé)
• 1991: On peut toujours rêver
• 1992: Vieille canaille
• 1993: La cavale des fous – și scenarist
• 1994: La partie d’echecs
• 1996: (Le mille et une recettes d’un cuisiner amoureux)
• 1997: Droit dans le mur
• 2000: 27 Missing Kisses
• 2000: Sans famille (Sans famille)
• 2000: (Scénario sur la drogue)
• 2003: (L’île de Robinson)
• 2003: Mariées mais pas trop
• 2003: Les clefs de bagnole
• 2005: Derives
• 2006: (Le serpent)
• 2008: (Faubourg 36)
• 2009: A Happy Man (Le bonheur de Pierre)
• 2009: (Kerity, la maison des contes) – Sprechrolle
• 2011: Hai să trăim toți împreună! (Et si on vivait tous ensemble?)
• 2012: Mes héros
• 2013: (Le petit blond avec un mouton blanc) – scurtmetraj
• 2013: Les âmes de papier
• 2014: Pene galbene (Yellowbird)
• 2017: (Un profil pour deux)

Regizor

• 1970: Distratul (Le distrait)
• 1972: (Les malheurs d’Alfred)
• 1973: Nu știu nimic, dar spun tot (Je sais rien mais je dirais tout)
• 1978: Sunt timid, dar mă tratez (Je suis timide mais je me soigne)
• 1980: (C’est pas moi, c’est lui)
• 1991: On peut toujours rêver
• 1997: Droit dans le mur

Pierre Richard

·         1934 - S-a născut Ketty Lester, cântăreaţă şi actriţă americană.

·         1935 - S-a născut scriitorul Ion Gheorghe.

* 1936: Lavrente Calinov (n. 16 august 1936, Mila 23, județul Tulcea - d. 6 martie 2018, București) a fost un canoist român de etnie lipovean, a câstigat o medalie la campionate mondiale de caiac-canoe și 5 medalii la campionate europene.^[1] Și-a început cariera la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti in 1957 după recrutarea în serviciul militar. A devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din București în 1958 până la incheierea carierei în 1968.

A fost campion național al României între 1957 și 1967 la canoe dublu C2 10,000 m, dar a participat ocazional și la proba canoe dublu C2 1.000 m. Trăgea cu pagaia pe partea dreapta.

* 1938: Anca Neculce (n. 2 august 1938, București) este o actriță română de teatru, film și televiziune, absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București în 1960 la clasa profesoarei Beate Fredanov.^[1] A avut un an de pregătire cu marea actriță Mărioara Voiculescu.

Fiica lui Eugen Ionică, doctor-inginer chimist, ce a urmat studiile la Universitatea Politehnica din Zurich și Universitatea Sorbonne din Paris, asasinat politic în 1939 la 34 de ani și a Vioricăi Ionică (născută Neculce), inginer chimistă, răpusă de cancer, încă tânără în luptă cu vicisitudinile regimului comunist. Fratele bunicii paterne, general erou Traian Moșoiu și bunicul matern, generalul Constantin Neculce(a), decorați de regele Ferdinand I și generalul Henri Mathias Berthelot pentru rolul foarte important în victoria Marii Uniri a României din 1918.

Anca, născută Ionică, își schimbă numele din motive politice în Neculce, după bunicul matern Neculce(a), după absolvirea IATC.

Absolventă a I.A.T.C.-Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică­ București în 1960 la clasa profesor Beate Fredanov, lector Zoe Stanca-Anghel, asistenți Dinu Cernescu, David Esrig.

Își susține examenul de producție cu Liubov, cocoșata, din piesa „Cei din urmă” de Maxim Gorki. Mai joacă Gertruda din Hamlet și Lenuța din „Oameni de azi” de L. Demetrius.

Repartizată la Teatrul Național din Timișoara. Din 1981 actriță a Teatrului Odeon-București.

Căsătorită cu Ion Maximilian (1931-1985) regizor; recăsătorită cu Nicolae-Nae Iliescu, actor.

Traducătoare de limba germană: Napoleon I de Ferdinand Bruckner; Lul de F. Wedeking, ș.a.

Angajata și colaboratoarea mai multor teatre din țară:

• Teatrul Național Timișoara: 1960-1963
• Teatrul Național Craiova: 1963-1964
• Teatrul de stat Galați: 1964-1967
• Teatrul de stat Constanța: 1967-1970
• Teatrul de stat Ploiești: 1970-1971
• Teatrul Național Cluj: 1971-1976
  

  Anca Neculce la 45 ani - aniversare de la absolvire
• Teatrul de stat Sibiu: 1976-1981
• Teatrul Giulești, devenit Odeon-București - din 1981 până în 1998

Anul pensionării, rămânând angajată cu cumul între 1998-2001. După 2001 și prezent funcționând cu contract de colaborare. Au mai existat colaborări cu Teatrul Național Târgu-Mureș, în anii 1971 - 1974, ca și în 1991.

„Una din cele mai desăvârșite actrițe din stirpea marilor artiste de dramă și comedie. Frumoasă, distinsă, elegantă, ea s-a impus ca o mare personalitate creând tipologii feminine de o uimitoare diversificare, de la Julieta până la Goneril, de la Amalia la Mașa, de la Rebecca la Ranevskaia, de la Marta lui Camus la Iocasta, de la Vanda la Silvia și multe altele. Orice rol pentru ea a fost o creație de mare vibrație, în orice rol a triumfat. Anca-Neculce-Maximilian a făcut să strălucească firmamentele multor teatre lucrând cu mari regizori sensibili și delicați precum Marieta Sadova, Dan Nasta, Vlad Mugur, Ion Maximilian, David Esrig, Aureliu Manea, Dinu Cernescu, Iulian Vișa sau Alex. Colpaci.

Solicitată în 1976 de către directorul și regizorul Henry Simmon să joace rolul principal Stella de Goethe, la a 25-a aniversare a lui Ernst Deutsch-Theater din Hamburg-Germania, după trei luni de studiu, nu primește viza de a ieși din țară cu toate intervențiile la nivelul cel mai înalt. Păcat. Oricum, și aici, EA este o actriță de talie europeană. O mândrie a noastră a tuturor.”^[2] [Pasaj redactat de Alexandru Lazăr în revista apărută cu prilejul aniversării a 45 de ani de la absolvirea IATC]

Activitate:

Nume Autor	Nume piesă	Nume rol
Euripide	Troienele	Andromaca
William Shakespeare	Visul unei nopți de vară	Hermia
	Romeo și Julieta	Julieta
	Mult zgomot pentru nimic	Beatrice
	A douăsprezecea noapte	Olivia
	Pericle	Taisa
	Regele Lear	Goneril
Fr. Schiller	Hoții	Amalia
Jean Racine	Fedra	Fedra
A.P. Cehov	Trei surori	Mașa
Marivaux	Jocul dragostei și al intâmplării	Silvia
Goldoni	Pasiunile pentru Viligiature	Giacinta
	Cafeneaua	Lizaura
Lion Feuchtwanger	Diavolul la Boston	Hanna
Honoré de Balzac	Istețimile lui Quinolla	Contesa Faustina Brancadori
A. Arbuzov	Poveste din Irkutsk	Valea
	Bietul meu Marat	Lida
Henrik Ibsen	Rosmersholm	Rebecca
B. Brecht	Mutter courage	mutei Katrin
K. Capek	Rețeta Makropolos	Emilia Marty
Figueredo	Vulpea și strugurii	sclava Melita
J. Anouilh	Invitație la castel	Lucie
R.Sherwood	Pădurea împietrită	Gabby Marty
Sacha Lichy	Soldățelul de plumb	Kägä
F. Wedekind	Lulu	Contesa Geschwitz
Albert Camus	Neînțelegerea	Marta
E. Labich	Pălăria florentină	Contesa de Chantilly
Ianis Ritsos	Dealul cu fântână arteziană	Marta
Eugen Sue	Medalionul de argint după „Misterele Parisului"	Contesa
M. Trembley	Cumetrele	Angeline Sauve
Lucian Blaga	Meșterul Manole	Mira
Vasile Alecsandri	Sânziana și Pepelea	Zâna Codrului
Kirițescu	„Gaițele" in spectacole diferite	Margareta și Vanda
Sidonia Drăgușanu	Fiicele	Manuela
A. Baranga	Fii cuminte Cristofor	Anca-Ema
	Interesul general	Lucia Hrisanide
Al. Mirodan	Celebrul 702	rolul principal feminin
Horia Lovinescu	Citadela sfărâmată	Irina
	Surorile Boga	Ioana
D.R.Popescu	Acești îngeri triști	Silvia
	O Pasăre dintr-o altă z	Nuța
	Pisica în noaptea anului nou	Gilda
Tudor Mușatescu	Visul unei nopți de iarnă	Elvira
Alex. Sever	Anunț la mica publicitate	Monica
R.Ojoc Brașoveanu	Cursa de Viena	Alma
Ileana Vulpescu	Arta conversației	Sanda
Csavossy Gyorgy	Front atmosferic	Gabi Fodor
Holban	Al treilea martor	Cornelia
Const. Zărnescu	Regina Iocasta	Iocasta

^[3][1]

Teatru la microfon

Numeroase colaborări cu Studioul de Radio Cluj și București, cu regizori de radio ca: M. Zira, Const. Moruzan, Pascal, Titel Constaritineseu, Cristian Munteanu, Liliana Moldovan, Dan Verona, ca de altfel și cu Televiziunea Română.

Nume Autor	Nume piesă	Nume regizor
T. Mușatescu	Geamandura	Paul Stratilat
M. Joldea	O frână pusă la timp	Dan Puican
F. Laszlo	O problemă de încredere	Cristian Munteanu
D.R. Popescu	Acești îngeri triști	Eugen Marcus
V. Rebreanu	Studenții	Dorel Vișan

Din regizorii mai importanți care au semnat spectacolele mai sus menționate: David Esrig, Marieta Sadova, Vlad Mugur, Aureliu Manea, Ion Maximilian, Dragoș Galgoțiu, Alex. Tatos, Alexa Visarion, Gheorghe Jora, Iulian Vișa, Dinu Cernescu, Dan Nasta, Alexandru Colpaci, Henry Simmon din fosta R.F.G., Tudor Mărăscu, Nicoleta Toia.

Anca Neculce

Date personale Născută 2 august 1938 Ocupație Actriță Activitate Ani de activitate 1960 - 2006 Anca Neculce la 45 ani - aniversare de la absolvire În ”Romeo și Julieta” de W. Shakespeare, cu Emil Hossu

·         1941 - S-a născut scriitorul Gavril Sedran.

·         1942: Florin Amedeo Bogardo^[1] (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973), mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.

Tatăl lui Florin, Oronzo Bogardo, era de origine italiană^[1] și era înscris la baroul din Drăgășani ca avocat.^[2] Fratele tatălui, Alfredo Bogardo (Drăgășani, 1908 - Milano, 1969) a fost jurnalist sportiv și autor de romane, iar însuși tatăl lui Florin, Oronzo Bogardo, a publicat un roman în 1930.^[1]

La vârsta de cinci ani, Florin începe să studieze pianul cu profesoara Cici Manta. La vârsta de 17 ani, tânărul deja compune mici lucrări în genuri culte: fantezii și preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variațiuni ș.a.^[3]

Studiază la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția de compoziție. Profesorii lui sunt: Victor Iușceanu și Dragoș Alexandrescu (teoria muzicii și solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (polifonie), Tudor Ciortea(forme muzicale), Ovidiu Varga și Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comișel (folclor muzical) și Anatol Vieru(compoziție).^[4] În această perioadă, Bogardo scrie lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde.

Debutează ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”: piesa „Cum e oare?”,^[4]pe un text de Madeleine Fortunescu, este interpretată în concurs de cântăreața Margareta Pâslaru și obține premiul special al Uniunii Scriitorilor.^[5] (Compoziția a fost înregistrată la casa de discuri Electrecord pe discul Melodii din Festivalul Mamaia 1963, număr de catalog EDC 411.) În 1967, Bogardo își începe activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două variante: cea proprie^[4] și o alta, cu un solist vocal invitat (Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu ș.a.). A continuat colaborarea cu Margareta Pâslaru compunând douǎ melodii pe textele interpretei ("Ca tine nu e nimeni" și "Nu-i nimic") sau încredințându-i alte creații ("Sǎ nu uitǎm sǎ iubim trandafirii" - Mamaia 1969, "Casa mea").

În 1967, este angajat ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, devine membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Muzicieni precum Mondial și Coral au înregistrat la Radiodifuziune cu Florin Bogardo la pupitru, către sfârșitul anilor șaizeci (discul Romanță fără ecou al formației Mondial a fost înregistrat în secret la Radiodifuziune, într-o noapte).^[6] Din 1972, Bogardo încredințează aproape toate noile compoziții soției lui, Stela Enache;^[4] cei doi cântă uneori în duet.^[7]

Compozitorul semnează coloana sonoră a filmului Bunicul și doi delicvenți minori (1976), în regia Mariei Callas-Georgescu. Va mai scrie muzica a șase pelicule, toate regizate de Nicolae Corjos:^[3] Alo, aterizează străbunica (1981), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1987) etc.^[5] Muzica filmului Liceenii este de departe cea mai cunoscută coloană sonoră creată de Bogardo: ea însumează piese instrumentale (în care predomină sintetizatorul), înlănțuite prin tehnica leitmotivului, și celebra compoziție „Ani de liceu” (pe versuri de Șașa Georgescu). „Ani de liceu” a devenit cu timpul un veritabil imn al liceenilor români; piesa a fost înregistrată în duet de Bogardo și Stela Enache (după o încercare nereușită a actorilor din film, tinerii Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu).

Mormântul lui Florin Bogardo

Muzicianul a fost căsătorit cu interpreta Stela Enache. Cei doi au doi copii, un băiat și o fată. Conform mărturisirii soției sale, Bogardo era un om foarte discret și modest, căutând în permanență să se ferească de aparițiile în public.^[3] Era botezat în rit catolic.

Florin Bogardo a suferit de probleme cardiace timp de mai mulți ani. În august 2009 era internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București pentru investigații. În dimineața zilei de 14 august a suferit un atac cerebral, iar în dimineața următoare a murit.^[3]

Florin Bogardo este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, cimitir unde-și are mormântul un alt mare romantic al muzicii ușoare românești, compozitorul Dan Iagnov. 

În anul 2008 Radio România a scos un Album de Colecție care cuprinde 4 CD-uri, intitulat „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio - Cele mai frumoase melodii românești difuzate vreodată la radio". Dintre cele 80 de melodii, prima s-a clasat melodia lui Florin Bogardo „Tu ești primăvara mea” pe versurile Ioanei Diaconescu și în interpretarea lui Aurelian Andreescu. Florin Bogardo s-a clasat și cu o altă melodie, „Să nu iutăm nicicând să iubim trandafirii”, versuri Florin Bogardo, interpretare Florin Bogardo, pe poziția 28. Albumul a fost editat de casa de discuri Roton.

Florin Amedeo Bogardo
Date personale
Născut	16 august 1942  București, România
Decedat	15 august 2009  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, cântăreț, inginer de sunet
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară, muzică de film
Ani de activitate	1963-2009
Case de discuri	Electrecord
Interpretare cu	Stela Enache

* 1942: Gabriela Melinescu (n. 16 august 1942, București) este o eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătoria sa cu suedezul René Coeckelberghs.

După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, pe care l-a inspirat în numeroase poezii ale sale.

A publicat în România:

Între 1965 și 1975 a publicat următoarele volume de versuri:

• 1965 - Ceremonie de iarnă, Editura Pentru Literatură (sau EPL)
• 1967 - Ființe abstracte, Editura Tineretului
• 1968 - Înăuntrul Legii , EPL
• 1970 - O boală de origine divină, Editura Albatros
• 1972 - Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Editura Eminescu - câștigătoare a premiului Uniunii Scriitorilor din România
• 1972 - Murmurul lumii, Editura Albatros
• 1975 - Împotriva celui iubit, Editura Eminescu

A mai publicat un volum de proză, Bobinocarii (EPL, 1969), o carte pentru copii, Cârma cu doua corăbii (Editura Tineretului, 1969), precum și o carte de reportaje, Viața cere viață (în colaborare cu Sânziana Pop, Editura Eminescu, 1975).

După revoluția din 1989 a mai publicat trei volume dintr-un Jurnal suedez, la Editura Polirom, bine primite de critica literară din țară

În 1975 s-a stabilit in Suedia unde a publicat 5 volume de versuri și 9 volume de proză, incluzând Ușa interzisă, urmat de:

• 1977 - Den befruktande guden („Dumnezeul fecund”), René Coeckelberghs Förlag
• 1977 - Lögnens fader („Tatăl minciunii”), René Coeckelberghs Förlag
• 1979 - Tålamodets barn („Copiii răbdării”), René Coeckelberghs Förlag
• 1981 - Vargarnas himlafärd („Lupii urcă în cer”), René Coeckelberghs Förlag
• 1988 - Gatans drottning („Regina străzii”), René Coeckelberghs Förlag
• 1991 - Fågelmannen („Omul pasăre”), Eva Bonniers Förlag
• 1993 - Ljus mot ljus („Lumină spre lumină”), Albert Bonniers Förlag
• 1998 - Ruggningar („Schimbarea penelor”), Albert Bonniers Förlag
• 2003 - Hemma utomlands („Acasă în străinătate”), roman, Albert Bonniers Förlag. În același an lui Melinescu îi este decernat premiul Academiei "De Nio".
• 2010 - Mamma som Gud („Mama ca Dumnezeu”), roman, Albert Bonniers Förlag, roman pentru care Melinescu a fost acordată premiul lui Albert Bonniers Stipendiefond 2010

Gabriela Melinescu
Date personale
Născută	16 august 1942 (77 de ani) București, România
Căsătorită cu	René Coeckelberghs
Naționalitate	România
Cetățenie	Suedia
Ocupație	traducătoare scriitoare
Studii	Facultatea de Filologie a Universității din București
Activitatea literară
Specie literară	poezie, reportaj, literatură pentru copii, proză, eseu
Operă de debut	1965 - volumul „Ceremonie de iarnă”
Opere semnificative	„O boală de origine divină”
Note
Premii	Premiul „Nichita Stănescu” al Academiei Române

·         1942 - S-a născut Barbara George, cântâreaţă şi compozitoare americană.

·         1944 - S-a născut Kevin Ayers, basist şi compozitor britanic (Soft Machine).

·         1945 - S-a născut Gordon Fleet, baterist britanic (The Easybeats).

·         1945 - S-a născut Gary Loizzo, vocalist şi chitarist american (American Breed).

·         1946 - S-a născut scriitorul Ioan Adam. Ioan Adam (n. 26 noiembrie 1875, Muntenii de Sus, județul Vaslui - d. 18 mai 1911, Iași) a fost un scriitor român, asociat cu semănătorismul.

* 1947: Daishiro Yoshimura (16 august 1947 - 1 noiembrie 2003) a fost un fotbalist japonez.

·         1948 - S-a născut Barry Hay, vocalist, flautist şi compozitor olandez (Golden Earring).

·         1953 - S-a născut James J.T. Taylor, vocalist american (Kool & The Gang).

·         1954: James Francis Cameron^[2] (n. 16 august 1954) este un regizor, producător și editor, scenarist și inventator canadian, care a regizat primele două filme cu cele mai mari încasări din istorie. Printre creațiile sale cinematografice se numără filme precum Terminatorul (1984), Aliens (1986), The Abyss (1989), Terminatorul 2: Ziua Judecății (1991), Minciuni adevărate (1994), Titanic (1997) și Avatar (2009).

James Francis Cameron s-a născut în 1954 în Kapuskasing, Ontario, Canada, fiul dnei Shirley (născută Lowe), artistă și asistentă medicală, și a dlui Phillip Cameron, inginer electric.^[8] Străbunicul acestuia a emigrat din Balquhidder, Scoția, în 1825.^[9]

James Cameron a crescut în Chippawa, Ontario, și a participat la Școala Collegiate Stamford din Niagara Falls, Ontario. Familia sa s-a mutat în Brea, California în 1971, când James avea 17 ani.^[10] A studiat la liceul Sonora, apoi a urmat liceul Brea Olinda.

James Cameron a fost înscris la Colegiul Fullerton, cu o durată de studiu de 2 ani, în 1973 pentru a studia fizica. A trecut la limba engleză, apoi a renunțat înainte de începe semestrul din toamna anului 1974.^[11]Apoi, a lucrat în mai multe slujbe, inclusiv ca șofer de camion

După regizarea filmului Titanic, Cameron și-a dedicat o parte din carieră producerii filmelor documentare, dar și dezvoltării sistemului digital tridimensional Fusion Camera System. Descris de un biograf ca jumătate om de știință și jumătate artist,^[13] Cameron a contribuit de asemenea și în ceea ce privește tehnologia filmării subacvatice și a vehiculelor controlate de la distanță.^[6][7][14]

James Cameron s-a remarcat și prin scrierea, regizarea, coeditarea și coproducerea a două dintre filmele cu cele mai mari încasări din istorie, Avatar și Titanic. Per total, eforturile sale regizorale au adus încasări de aproximativ 1,69 miliarde de dolari americani în America de Nord și 4,85 miliarde pe întreg mapamondul

James Cameron

Cameron în 2012

* 1955: Alexandru Agache (n. 16 august 1955, Cluj) este un bariton român.Alexandru Agache s-a născut la Cluj, orașul în care și-a definitivat, de altfel, și studiile de specialitate în anul 1979. Anul 1983 a reprezentat primul pas către viitoarea sa carieră internațională deoarece a reușit să câstige concursul internațional de interpretare de la Lucca, Italia. Succesul din peninsulă l-a ajutat să primească o sumedenie de oferte pe scenele din străinătate, Alexandru Agache ajungând să interpreteze cele mai importante roluri de bariton la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Scala din Milano, Teatro Comunale din Florența, Opera Națională din Paris, Opera din Munchen, Opera de Stat din Viena, dar și la Berlin, Houston, Chicago, Metropolitan Operadin New York, Teatrul Colon din Buenos Aires, Arenele din Verona sau Opera din Budapesta.Discografie: 

• Nicolae Bretan - Golem - Alexandru Agache, Tamas Daroczi, Sanda Sandru, Dan Zancu; orchestra Filarmonicii Moldova, dirijor Cristian Mandeal; Nimbus 1CD (1987)
• Gaetano Donizetti - Lucia di Lammermoor - Edita Gruberova, Neil Shicoff, Alexandru Agache, Alastair Miles; London Symphony Orchestra, The Ambrosian Singers, dirijor Richard Boninge; Teledec 2CD (1991)
• Charles Gounod - Faust - Cecilia Gasdia, Susanne Mentzer, Jerry Hadley, Alexandru Agache, Samuel Ramey; corul și orchestra Welsh National Opera, dirijor Carlo Rizzi; Teledec 3CD (1993)
• Giuseppe Verdi - Aida - Cheryl Studer, Luciana d'Intino, Dennis O'Neill, Alexandru Agache, Robert Lloyd; corul și orchestra Royal Opera House Covent Garden, dirijor Edward Downes; DG 2CDV (1994)
• Giuseppe Verdi - Rigoletto - Leontina Văduva, Richard Leech, Alexandru Agache, Samuel Ramey; corul și orchestra Welsh National Opera, dirijor Carlo Rizzi; Teledec 2CD (1992)
• Giuseppe Verdi - Simone Boccanegra - Alexandru Agache, Roberto Scandiuzzi, Kiri Te Kanawa, Michael Sylvester; corul și orchestra Royal Opera House Covent Garden, dirijor Georg Solti; Decca 2CDV (1991)

Alexandru Agache, foto: Mihai Cosma

* 1955: Mihai Furtună (n. 16 august 1955) este un politician moldovean, Viceprimar al municipiului Chișinău începând cu septembrie 2001.^[1]Mihai Furtună executat funcția de primar interimar al Chișinăului, pentru 10 zile între 18–28 aprilie 2005, după ce Serafim Urechean a demisionat.

Mihai Furtună
Date personale
Născut	16 august 1955 (64 de ani)
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	politician
Primar de Chișinău interimar
În funcție 18 aprilie 2005 – 28 aprilie 2005
Precedat de	Serafim Urechean
Succedat de	Vasile Ursu
Viceprimar al municipiului Chișinău
Deținător actual
Funcție asumată septembrie 2001
Premii	Ordinul Gloria Muncii

* 1957: Terje Kojedal (n. 16 august 1957, Røros) este un fost fotbalist norvegian care a jucat 66 de meciuri în prima reprezentativă a Norvegiei, alături de Svein Grøndalen, Vidar Davidsen, Pål Jacobsen, Hallvar Thoresen și Einar Aas.

A jucat 4 ani în Franța, la FC Mulhouse și UC Valenciennes.

Înainte de a deveni fotbalist profesionist, a jucat hochei pe gheață la echipa Storhamar Idrettslag.

·         1958: Madonna Louise Ciccone^[2] (n. 16 august 1958, Bay City, Michigan, Statele Unite ale Americii), supranumită „regina muzicii pop”^[3] este o cântăreață americană, actriță, producătoare și compozitoare de muzicăpop, câștigătoare a șapte premii Grammy, laureată a două Globului de Aur și autoare de cărți. Născută în Bay City, Michigan^[4] și crescută în Rochester Hills, Michigan, Madonna s-a mutat în New York City pentru a deveni dansatoare.^[4] Și-a lansat albumul de debut în 1983, de pe care trei melodii au ajuns în top 20 în Statele Unite.^[4] După o interpretare memorabilă la prima ediție a MTV Video Music Awards din 1984 a piesei „Like a Virgin”,^[4][5] obține primul hit în Statele Unite^[4] și Australia.^[6] Albumul care poartă numele piesei a ajuns de asemenea pe locul 1 în Billboard 200.^[6] In anul 1985 in timpul filmărilor a pentru videoclipul piesei Material Girl il întâlnește pe Sean Penn cu care se mărită chiar de ziua ei, pe 16 august 1985. În același an joacă în Căutând-o pe Susan pentru care primește recenzii pozitive. În 1986 lansează True Blue care produce multiple hituri 1 în toată lumea,^[6] și este nominalizată la premiile Grammy pentru cântecul „Crazy for You” de pe coloana sonoră a filmului Nebun după tine. În 1987 joacă în Who's That Girl care este primit rece de către critică și public,^[7] însă coloana sonoră se dovedește a fi un succes în topuri, melodia „Who's That Girl” devenind un hit internațional,^[6] iar turneul cu același nume a fost un succes comercial și critic.^[8] După divorțul de Sean Penn din 1989, se întoarce cu unul din cele mai apreciate albume ale ei, Like a Prayer,^[9] primul videoclip de pe acesta stârnind puternice controverse.^[10]

În 1990 joacă în Dick Tracy, de pe coloana sonoră a acestuia lansând hitul internațional „Vogue”,^[6] iar melodia „Sooner or Later” primește premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”.^[11] Mai târziu în același an pornește în turneul de succes, Blond Ambition, care primește titlul de „cel mai bun turneu al anului” din partea Rolling Stone .^[12] În 1991, prima ei compilație de hituri, The Immaculate Collection este lansată, primul single „Justify My Love” fiind interzis pe MTV datorită conținutului sexual.^[13] În anul următor își continuă cariera de actriță în Liga feminină de baseball, tema muzicală a filmului „This Used To Be My Playground”, ajungând al zecelea hit al Madonnei ce ocupă locul 1 în topul Billboard Hot 100.^[6] Începând cu 1992, Madonna a explorat și mai mult sexualitatea umană,^[14] lansând o carte intitulată SEX, un videoclip erotic de pe albumul Erotica, un turneu - The Girlie Show Tourși joacă în două thrillere erotice, toate acestea stârnind controverse, critici și scăderi în vânzări.^[15] De pe albumul Bedtime Stories (1994) se evidențiază melodiile „Secret” și „Take a Bow”, aceasta din urmă fiind a 11-ea melodie a cântăreței care ajunge pe locul 1 în Billboard Hot 100,^[6] cu toate că a ratat top 10 în Marea Britanie.^[6] Videoclipul a câștigat premiul MTV VMA pentru „Cel mai bun videoclip al unei artiste” din 1995.^[16] În 1996 Madonna este distribuită în cel mai de succes film al ei,^[17] Evita pentru care primește Globul de Aur pentru „Cea mai bună actriță” și premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”.^[18] În timpul filmărilor, aceasta rămâne însărcinată cu antrenorul ei personal, Carlos Leon, de care se desparte la scurt timp.^[19] Albumul din 1998primește recenzii calde de la critici,^[20] primind trei premii Grammy^[21] și șase MTV Video Music Awards,^[22] „Frozen” și „Ray of Light” devenind hituri de top 5 în toată lumea.^[6]

În 2000, Madonna ajunge din nou în vârful topului Billboard, cu albumul Music și singleul cu același nume.^[6] După căsătoria cu Guy Ritchie din același an,^[23] rămâne din nou gravidă, dând naștere de această dată unui băiat.^[24] În 2001, se întoarce pe scenă cu turneul Drowned World Tour, unul din cele mai de succes turnee ale anului.^[25][26] În 2002 primește Zmeura de Aur pentru rolul din Naufragiați^[27] și lansează „Die Another Day” care este nominalizat la premiile Grammy dar și la Zmeura de Aur.^[28] Videoclipul este al doilea cel mai scump videoclip produs vreodată.^[29] În 2003, cântăreața șochează prin violența și mesajul anti-război din videoclipul „American Life” de pe albumul cu același nume;^[30][31] American Life a devenit cel mai slab vândut album din cariera cântăreței.^[32] Confessions on a Dance Floor (2005) a readus-o în atenția publicului,^[33] primul single „Hung Up” ajungând pe locul 1 într-un record de 45 de țări,^[34] iar albumul a câștigat un premiu Grammy.^[35] Turneul care a promovat albumul a avut încasări record^[36][37] Pe 10 martie 2008 a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame.^[38] În mai 2008 se întoarce cu Hard Candy, care a fost criticat ca fiind o încercare a Madonnei de a se menține în vârf.^[39] În timpul turneului de promovare a acestuia s-a făcut publică vestea că artista va divorța de Guy Ritchie.^[40] Turneul a devenit cel mai de succes turneu al unui artist solo

Madonna și-a petrecut întreaga copilărie în Pontiac, suburbie a orașului Detroit. Tatăl ei se numea Silvio Anthony „Tony” Ciccone și era un inginer de origine italiano-americană. Mama, Madonna Louise Fortin, avea să moară bolnavă de cancer la sân în decembrie 1963, când fetița ei avea cinci ani.^[42] Tatăl s-a recăsătorit cu Joan Gostafson, angajata familiei.^[43]

Împotriva voinței tatălui ei, Madonna începe să ia lecții de dans la vârsta de 14 ani, avându-l ca profesor pe Chrystopher Flynn. A frecventat cursurile școlii Rochester Adams High School, unde s-a remarcat prin rezultatele școlare și ca membră a echipei de majorete.^[44] Și-a încheiat studiile preuniversitare în 1976, iar în 1978 a intrat la Facultatea de Dans din Michigan.^[45] În anul următor, cu doar 35 de dolari în buzunar, Madonna se mută în New York, având în vedere începerea unei cariere de dansatoare.^[46] Vorbind despre mutarea în New York, Madonna a declarat că „A fost prima dată când am mers cu avionul, prima dată când am mers cu taxiul. Am venit aici cu 35 $. A fost cel mai curajos lucru care l-am făcut vreodată”

Reședința Madonnei din Hollywood Hills în 2012

Originea catolică nu a avut nicio influență asupra vieții amoroase a artistei. Aceasta a avut mai multe relații amoroase de scurtă durată, căsătorindu-se de două ori. Are patru copii, dintre care doi născuți în afara căsătoriei și doi adoptați din Malawi.^[307]

La sfârșitul anilor '70, începutul anilor '80, Madonna a fost iubita lui Dan Gilroy, cu care fondase trupa Breakfast Club.^[308] La începutul anilor 1980, Madonna a mai avut relații cu Stephen Bray (colaborator),^[307] Jean-Michel Basquiat (pictor),^[309][310] Mark Kamins (DJ) și Jellybean Benitez (muzician).^[311] În timpul filmărilor pentru videoclipul „Material Girl”, în 1985, Madonna a început o relație cu actorul Sean Penn, cu care s-a și căsătorit în același an. Cei doi s-au despărțit în 1988, în Ajunul Anului Nou, și au divorțat în septembrie 1989.^[307] Despre căsătoria cu Penn, Madonna a declarat pentru revista Tatler: „Eram complet obsedată de cariera mea și nu eram gata să fiu generoasă sub orice formă.”^[312] Timp de câteva luni a avut o relație și cu John Kennedy Jr.^[313]

Madonna a început o foarte mediatizată relație amoroasă cu actorul Warren Beatty, în timp ce lucrau la filmul Dick Tracy, în 1989.^[307] În ciuda zvonurilor care au circulat, despre presupusa lor logodnă în mai 1990, relația celor doi s-a terminat în vara aceluiași an.^[314] La sfârșitul anului 1990, în viața Madonnei își face apariția un nou iubit: modelul și actorul porno Tony Ward,^[315] care apăruse în clipurile acesteia, „Cherish” (1989) și „Justify My Love” (1990). Relația lor s-a terminat la începutul anului 1991.^[315] Următorul ei iubit a fost rapperul Vanilla Ice, pe care l-a inclus mai târziu în cartea ei, Sex^[315]. Relația lor a durat opt luni. Către mijlocul anilor '90, cântăreața a fost implicată într-o relație și cu baschetbalistul Dennis Rodman și rapperul 2 Pac.^[315]

Madonna și al doilea ei soț, Guy Ritchie.

În septembrie 1994, în timp ce se plimba în Central Park, Madonna l-a întâlnit pe antrenorul de fitness Carlos Leon, care a devenit antrenorul ei personal și noul său iubit.^[307] Din relația cu acesta, pe 14 octombrie 1996, Madonna a dat naștere primului ei copil, Lourdes Maria Ciccone, în Los Angeles, California. Cuplul s-a despărțit în 1997.^[307] A urmat o relație a Madonnei cu Andy Bird, care a durat 18 luni. În 2001 Andy Bird a vândut povestea relației lor ziarelor de scandal.^[316]

În 1999 Sting i l-a prezentat Madonnei pe regizorul britanic Guy Ritchie.^[307] Între cei doi s-a înfiripat o relație, în urma căreia, pe 11 august 2000, s-a născut al doilea copil biologic al Madonnei, un băiat, Rocco John Ritchie.^[317] Pe 22 decembrie 2000, Madonna și Guy Ritchie s-au căsătorit, în Scoția.^[307] În 2006 au adoptat un băiețel orfan de mamă, originar din Malawi, David Banta.^[318] Madonna a intentat actele pentru divorț în octombrie 2008, citind „comportament irațional”.^[319][320] Pe 15 decembrie 2008, cuplul a stabilit partajul, Ritchie primind între 50 și 60 de milioane de lire sterline, sumă ce includea și valoarea casei lor de la țară din Anglia.^[321]Divorțul s-a pronunțat oficial vineri, 2 ianuarie 2009.^[322] În 2009, Madonna a început o relație cu un fotomodel cu 30 de ani mai tânar ca ea, Jesus Luz.^[323][324]

În timpul turneului Rebel Heart Madonna s-a jucat cu Ritchie cu privire la custodia fiului lor Rocco. Disputa a început când Rocco a decis să continue să trăiască în Anglia cu Ritchie după ce concertele din cadrul turneului din acea zonă au luat sfârșit, deși Madonna dorea ca el să se întoarcă cu ea. Audieri au avut loc la New York și Londra, și după mai multe deliberări, Madonna a decis să-și retragă cererea pentru custodie, alegând să discute personal despre Rocco cu Ritchie

Madonna

Date personale Nume la naștere Madonna Louise Ciccone Născută 16 august 1958 (61 de ani)  Bay City, Michigan, Statele Unite ale Americii Bay City, Comitatul Bay, Michigan, SUA[3]  Părinți Silvio P. (Tony) Ciccone[*][4] Madonna Louise Fortin[*][4]  Frați și surori Christopher Ciccone Căsătorită cu Sean Penn (c. 1985–89) Guy Ritchie (c. 2000–08) Număr de copii 6[5]  Copii 6 Cetățenie  SUA  Regatul Unit  Etnie italoamericani French Canadian[*]  Ocupație Muziciană, compozitoare, actriță, producătoare, designer, dansatoare Avere 590.000.000 dolari americani  Activitate Alte nume Madonna Louise Veronica Ciccone Studii University of Michigan School of Music, Theatre & Dance[*], Rochester Adams High School[*], Universitatea din Michigan   Gen muzical Pop, pop rock, muzică electronică, dance, R&B, disco Tipul de voce mezzo-soprană soprană   Instrument(e) Voce, chitară, baterie, percuție, sintetizator Ani de activitate 1979 – prezent Case de discuri Sire (1982-1995) Maverick (1992-2004) Warner Bros. (1982-2010) Live Nation (2007-prezent) Interscope (2012–prezent) Influențe Marilyn Monroe Blondie Marlene Dietrich Bette Davis David Bowie Premii Premiul Grammy pentru cel mai bun lungmetraj muzical[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop[*] Premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare dance[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun videoclip[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alte medii vizuale[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun album dance/electronic[*] Premiul Grammy pentru cel mai bun lungmetraj muzical[*] Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală Rock and Roll Hall of Fame Zmeura de Aur pentru cea mai proastă distribuție Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriță într-un rol secundar Amadeus Austrian Music Awards[*] Premiile BRIT Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriță într-un rol principal[1] Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriță într-un rol principal[

* 1958: Angela Evelyn Bassett (n. 16 august 1958) este o actriță și regizoare americană. Este cel mai bine cunoscută pentru rolurile din filme biografice, fiind nominalizată la Premiul Oscar și câștigând un Glob de Aur pentru Eu, Tina Turner. A mai jucat-o pe Betty Shabazz în Malcolm X și Panther, Rosa Parks în The Rosa Parks Story, Coretta Scott Kingîn Betty and Coretta, Katherine Jackson în The Jacksons: An American Dream și Voletta Wallace în Notorious.

Angela Bassett

Angela Bassett în 2014

* 1960: Marius Lucian Obreja (n. 16 august 1960) este un senator român, ales în 2012.

Marius Lucian Obreja
Date personale
Născut	16 august 1960 (59 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
senator
Deținător actual
Funcție asumată 19 decembrie 2012
Circumscripția	15 Covasna, colegiul uninominal nr.2

* 1960: Timothy Hutton (n. 16 august 1960) este un actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 1980.

Timothy Hutton

·         1962: Steve John Carell (n. 16 august 1962) este un comic, actor, producător și scriitor american. După un stagiu de cinci ani la The Daily Show with Jon Stewart, Carell și-a găsit faima în anii 2000 cu rolul Michael Scott în remake-ul american The Office.

Carell a jucat rolul principal în filmele: The 40-Year-Old Virgin, Little Miss Sunshine, Evan Almighty, Dan in Real Life, Get Smart, Date Night, Dinner for Schmucks, Crazy, Stupid, Love. și Seeking a Friend for the End of the World; și dat glas personajelor din filmele de animație: Over the Hedge, Horton Hears a Who! și Despicable Me. Carell a fost nominalizat la "America's funniest man" în revista Life și a primit Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor de televiziune (comedie/muzical)pentru rolul Michael Scott din The Office în 2006. A fost nominalizat la Premiile Oscar 2015 la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru John Eleuthère du Pont din Foxcatcher.

Carell, cel mai mic dintre cei patru frați, s-a născut la spitalul Emerson din Concord, Massachusetts, și a crescut în Acton, Massachusetts. Mama lui, Harriet T. (născută Koch), a fost asistentă medicală de psihiatrie și tatăl lui, Edwin A. Carell, a fost inginer cu profil electric.^[1][2]Unchiul din partea mamei, Stanley Koch, a lucrat cu omul de știință Allen B. DuMont pentru a crea tuburile catodice^[3] Bunicul patern al lui Carell a fost italian;^[1] tatăl lui s-a născut cu numele de familie "Caroselli", mai târziu prescurtat în "Carell".^[2]

Carell a fost crescut ca romano catolic,^[4] și a fost educat la școala Nashoba Brooks, școala The Fenn și Middlesex School. În adolescență, Carell a jucat hochei pe gheață pentru liceul său.^[5] Carell a absolvit Universitatea Denison din Granville, Ohio, în 1984.^[6][7] În timp ce era la Denison, Carell a fost membru al companiei teatrale Burpee's Seedy

Steve Carell

Carell la Festivalul de Film de la Montclair, noiembrie 2013

* 1963: Marilena Vlădărău (n. 16 august 1963) este o gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională. În anul 1979, conform clasamentului pe puncte al World Gym Rank, Marilena Vlădărău se clasase pe locul 63 în elita mondială, la egalitate de puncte cu Gabriela Geiculescu și cu alte trei gimnaste din alte țări. În anul 1980, conform aceleiași entități, World Gym Rank, sportiva română a ocupat locul 52.

La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, echipa lărgită de gimnastică a României avea în componență, printre altele, și următoarele gimnaste Nadia Comăneci, Rodica Dunca, Emilia Eberle, Gabriela Geiculescu, Anca Kiss, Marilena Neacșu, Ecaterina Szabo și Marilena Vlădărău.

În anul 1981, Marilenei Vlădărău i s-a conferit titlul de Maestru emerit al sportului, fiind a 17-a gimnastă în ordine cronologică, căreia i s-a conferit această onorantă distincție a sportivilor români.

·         1964: Marius Rogin, politician român

* 1964: George Boroi (n. 16 august 1964, Berislăvești, județul Vâlcea) este un fost atlet specializat în proba de 110 metri garduri și un conducător sportiv.

În anul 1985 a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, apoi s-a legitimat la CSA Steaua București.^[1] A participat la Jocurile Olimpice de vară din 1992 de la Barcelona și la cele din 1996 de la Atlanta. În 1993 a stabilit recordul național al României cu timpul de 13,34 s, un record pe care îl deține până în prezent.^[2] A cucerit medalia de argint la Campionatul European de Atletism în Sală din 1994 de la Paris.

După ce s-a retras din cariera sportivă, în anul 1996, a devenit antrenor de atletism la Steaua.^[1] În 2001 a fost numit locțiitor al comandantului pentru sportul de performanță, cu gradul de locotenent-colonel. În 2003 a devenit comandatul Clubului Sportiv al Armatei, cu gradul de colonel, înlocuindu-l pe colonelul Laurențiu Roșu. În prezent este membru al Comitetului Executiv al COSR^[3] și vicepreședinte al Federațiilor Române de Atletism, Rugby și Scrimă.

* 1968: Vlad-Dan Perianu (n. 16 august 1968, București) este un sculptorromân și profesor la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București.

Sculptează în general lucrări cu caracter religios, într-un stil bizantin-arhaic.^[1] Un exemplu ar fi lucrarea „Înger bâtrân” expusă la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu, cu ocazia „Taberei europene de sculptură monumentală, în lemn de stejar, EURO – SCULPT 2007”

Artistul este căsătorit cu pictorița Corina Preda Perianu.

În anul 1995 a absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, clasa profesorului Paul Vasilescu.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Din 1999 este profesor la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. În martie 2012, participă împreună cu colegii săi de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” la o expoziție comună cu colegii de la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, unde a expus, printre alții, și Geta Gheorghiță-Caragiu, fiica regretatului actor Toma Caragiu^[4].

La 16 martie 2013, a fost invitat să expună la Muzeul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Câmpina cu ocazia evenimentului cultural-artistic B.P. HAȘDEU – IN MEMORIAM – 175 de ani de la nașterea savantulu

În decursul carierei sale artistice, Vlad-Dan Perianu a participat și a organizat diverse expoziții ale lucrărilor sale:^[6]

Expoziții personale

• Institutul Slovac București -20 ianuarie 1998
• Galeria Orizont București - 10 martie 1998
• Galeria Orizont - 2000
• Galeria Open Studio București - mai 2014
• Galeria din Grajd, Centrul Cultural Arcuș - august 2014
• Galeria Teatrului Constantin Tănase, Calea Victoriei nr. 33 - septembrie 2014
• Galeria de Artă din Cristian - Brașov - 2016

Expoziții internaționale

• Expoziții naționale de grup2001 - München - zilele culturale ale României
• 2004 - Italia, Ravena „Dantesca”
• 2013 - Kronach, Germania

• 1992 - Galeria Orizont București
• 1992 - Galeria Academiei - București
• 1993 - Salonul Național de Artă
• 1995 - Expoziția internațională, Iași
• 1995 - Galeria Orizont, București
• 1996 - Salonul Național de Artă
• 1996 - Galeria Orizont, București
• 1996 - Salonul Municipal
• 1997 - Galeria Orizont București- Salonul de sculptura mică
• 1997 - Galeria Simeza - desenele sculptorilor
• 1997 - Galeria Studio București
• 1998 - Salonul Național de Artă
• 1999 - Târgoviște - Eclipsa
• 1999 - Târgoviște - Instalație
• 1999 - Galeria Eforie „Ciubuc”
• 1999 - Artă și premoniție - Salonul de Artă
• 2003 - Galeria Orizont București, Salonul de sculptură mică

Himeră

• 2005 - Galeria Orizont București, Salonul de sculptură mică
• 2001 - München - zilele culturale ale României
• 2006 - Salonul Național
• 2008 - Galeria căminul artei „Desene de sculptor”
• 2008 - Galeria căminul artei „Secțiuni”
• 2008 - Salonul de sculptură mică
• 2008 - Salonul municipal
• 2009 - Galeria orizont Ipostaze medievale
• 2009, 11-28 aprilie - Galeria Căminul Artei- Salonul de primăvară- „Cuboidul”
• 2009, septembrie - Curtea Veche „Ipostaze Medievale”
• 2009, noiembrie - Sala Parlamentului - Expoziția liceului N. Tonitza
• 2010, aprilie - Galeria Orizont - „Sacrul în Artă”
• 2010 - Blaj, Muzeul de Arta Contemporana
• 2010 - Plopeni
• 2011 - Galeria Simeza -„Desene de sculptor”
• 2011 - Galeria Simeza - „Salonul de gravură și sculptură”
• 2011 - Blaj (Muzeul de Artă Contemporană)
• 2011 - Căminul Artei - „Salonul Arte ÎN București”
• 2011 - Palatul Șuțu - „Salonul de iarnă”
• 2012 - Muzeul de Artă din Constanța - Expoziție de grup
• 2012 - Galeria de pe Chei Veșmânt de Lumină
• 2012 - Palatul Șuțu - „Salonul de iarnă”
• 2013 - Sibiu - „Dumbrava Sibiului”
• 2013 - Expoziție de grup la Câmpina „Fascinația ochiului treaz”
• 2013 - A 4-a Ediție a „Salonului Național de Artă” - Sala Brâncuși
• 2013 - Salonul de gravură și sculptură - „Galeria Simeza”
• 2013 - Expoziție de grup - „Sala Teatrul Scena”
• 2013 - Salonul de sculptură mică - Galeria Simeza
• 2013 - Expoziția profesorilor Liceului „N. Tonitza” - Sala C. Tănase
• 2013 - 2014 - Salonul de iarnă „Palatul Șuțu”
• 2014 - Biblioteca Națională a României-„Anuală de artă religioasă și restaurare 2014”
• 2014 - A 5-a Ediție a „Salonului Național de Artă” - Sala Brâncuși
• 2014 - Salonul de gravură și sculptură - „Galeria Simeza”
• 2015 - „Salonul de iarnă” - „Galeria Orizont”
• 2015 - „Ferestre" - Elite Art Gallery
• 2015 - „Salonul de iarnă” - „Galeria Orizont”
• 2015 - „Salonul de sculptura mica și desen” - „Galeria Simeza”
• 2016 - Biblioteca Națională a României, expoziție de grup
• 2016 - A 7-a Ediție a „Salonului Național de Artă” - Sala Brâncuși

• 2018 – Sala Parlamentului

• 2018 – Petrosani

• 2018 – Bibloteca Națională Bucuresti

• 2018 – Salonul de Grafică Simeza

• 2018 – „Femininity„– Centrul Cultural pentru U.N.E.S.C.O. Nicolae Bălcescu

• 2018 – Salonul Național

Simpozioane

• 1994 - Jina
• 1995 - Iași
• 2003 - Pucioasa
• 2007 - Sibiu-Eurosculpt
• 2009 - Blaj
• 2010 - Blaj, Plopeni
• 2011 - Bărăgan, Blaj
• 2012 - Blaj, Arcuș
• 2013 - Blaj, Arcuș, Petroșani, Kronach (Germania)
• 2014 - Blaj și Arcuș
• 2015 - Craiova, "Drumuri Brancusiene"
• 2016 - Blaj, Arcuș și Peștișani

• 2017 – Blaj, Arcuș și Ocna Sugatag

• 2018 – Austria-Mallnitz, Blaj, Ocna Sugatag

Poarta lumii

Vlad-Dan Perianu
Date personale
Născut	16 august 1968 (51 de ani) București, Republica Socialistă România
Căsătorit cu	Corina Preda Perianu
Naționalitate	România
Ocupație	Sculptor, profesor
Activitate
Domiciliu	București
Educație	Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București
Stil	Religios Bizantin-arhaic

* 1967: Aurel-Horea Soporan (n. 16 august 1967) este un senator român, ales în 2016.

Aurel-Horea Soporan
Date personale
Născut	16 august 1967 (52 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Senator al României
Deținător actual
Funcție asumată 21 decembrie 2016
Circumscripția	Mureș
Partid politic	PSD

·         1972: Ionel Palăr, politician român

* 1972: Emmanuel "Manu" Godfroid (n. 16 august 1972 în Huy) este un fost fotbalist belgian, acum antrenor. Antrenează pe RFC Herve II. În Divizia Aa evoluat la FC Rapid București între anii 2002-2004 marcând 8 goluri în 52 de meciuri.* 1974: Iván Jacinto Hurtado Angulo (n. 16 august 1974 în Esmeraldas) este un fotbalist ecuadorian retras din activitate. Este cel mai selecționat fotbalist ecuadorian și al cincilea jucător din lume ca număr de selecții.* 1978: Angela Gonța (n. 16 august 1978, în Bardar, Ialoveni) este o jurnalistădin Republica Moldova. Ea e cunoscută mai ales ca prezentatoare și reporter la postul TV ProTV Chișinău, departamentul ”Știri”, unde a activat din 1999 până în 2013.

Angela Gonța a activat în cadrul postul TV ProTV Chișinău din 1999 până în 2013, fiind reporter și prezentator în departamentul ”Știri”.

Din 29 iunie 2017 prezintă canal TV8 Moldova, buletinul de știri în limba română.

Pe 15 decembrie 2013 a anunțat public în emisie directă că în viitorul apropiat se va căsători cu politicianul Vlad Filat.^[5][6]În data de 20 decembrie 2013 a prezentat ultimul său jurnal de știri, luându-și un rămas bun emoționant de la telespectatori. ^[7]

Pe 5 februarie 2014, cei doi s-au cununat la mănăstirea Curchi, anunțând că așteaptă un copil.^[8][9][10] Pe 8 iunie 2014^[11]s-a anunțat că Angela Gonța și Vlad Filat au devenit părinți, fetița celor doi numindu-se Ekaterina.^[1][2][3][4]

Din septembrie 2016, aceasta urmează cursurile de master în cadrul facultății de drept a Universității de Stat din Moldova.^[12]

În vara anului 2016 Vlad Filat a divorțat de Angela Gonța . Anuntul a fost facut printr-un mesaj postat pe pagina de facebook a fostului premier

Angela Gonța
Date personale
Născută	16 august 1978 (41 de ani) Bardar, Ialoveni, Republica Moldova
Căsătorită cu	Vlad Filat
Copii	Ekaterina (n. 8 iunie 2014)[1][2][3][4]
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodoxă
Ocupație	Reporter, prezentatoare TV
Activitate
Domiciliu	Chișinău, Republica Moldova
Cunoscută pentru	Prezentatoare ″Știrile TV8 Moldova″

* 1980: Vanessa Lee Carlton (n. 16 august 1980) este o cântăreață americană de muzică pop. După absolvirea Școlii Americane de balet, Vanessa a decis să urmeze o carieră în muzică, interpretând în timpul studenției diferite cântece la pian în mai multe baruri și cluburi din New York. La trei luni după ce a înregistrat o casetă demonstrativă și avându-l ca producător pe Peter Zizzo, a semnat cu casa de discuri A&M Records. Primul album, Rinse, nu a fost lansat niciodată, motiv pentru care a semnat cu Ron Fair.

Discul single de debut, „A Thousand Miles”, a ajuns în 2002 printre primele cinci în clasamentul Billboard Hot 100. Albumul său de debut, Be Not Nobody, a primit în SUA un disc de platină. Următoarele albume, Harmonium (2004) și Heroes & Thieves (2007), nu au reușit să obțină același succes comercial ca și primul. A produs un al patrulea album, de această dată independent, Rabbits on the Run (2011), înainte de a fi lansat de o casă de discuri.

Vanessa s-a născut în Milford, Pennsylvania și îi are ca părinți pe Ed Carlton, pilot, și Heidi, o pianistă și profesoară de muzică.^[2] Are doi frați mai mici: o soră, Gwen, și un frate, Edmund.^[1] Are rădăcini rusești și scandinaviene.^[3]

A fost atrasă de muzică încă de la o vârstă fragedă. După ce s-a întors de la Disneyland la vârsta de doi ani, a început să cânte la pian „It's a Small World”.^[4] De atunci mama sa a început să o îndrume spre muzică.^[5][6] Vanessa a studiat și muzică clasică. I-a mulțumit acesteia prin intermediul site-ului oficial, declarând că „Mama mea a fost o bună îndrumătoare. [...] Spre deosebire de alți profesori, care te-ar lovi peste mână reprimându-ți astfel dorința de a improviza pe baza unei piese de muzică clasică, ea mi-a dat sentimentul de libertate și m-a lăsat să mă exprim. De aceea nu mi s-a părut niciodată învățarea ca fiind o muncă sau repetițiile o corvoadă. Acest lucru a fost de neprețuit în dezvoltarea mea ca muzician.”^[7] Începe studiile la o școală Montessori,^[7][8] iar la vârsta de nouă ani a devenit interesată de balet. La vârsta de treisprezece ani pleacă la New York pentru a lua lecții de balet de la Grelsey Kirkland și Nenette Charisse.^[4] A fost admisă la Școala Americană de balet în 1994.^[8] În timpul studiilor a locuit la Lincoln Center în New York.^[7] În ultimul an de studiu, din cauza regimului considerat de artistă prea strict, aceasta a început să absenteze de la cursuri, deși inițial era cea mai bună din grupă.^[7][9] Reușește să treacă examenul final în toamnă,^[4] iar la șaptesprezece ani a început să lucreze cinci zile pe săptămână ca chelneriță în Hell's Kitchen, Manhattan-ul de Jos.^[8][10] A continuat să compună melodii și să cânte în cluburile de noapte din comunitate, fiind încurajată și de tatăl său,^[7] astfel obișnuindu-se cu scena și cu publicul. În weekenduri obișnuia să se întoarcă acasă pentru a putea cânta la pian și pentru a-și înregistra albumul demonstrativ.^[8]Este remarcată de Ahmet Ertegun, conducătorul casei de discuri Atlantic Records, care i-a spus că „Ai o voce unică”. Deși nu a semnat un contract cu acesta, artista a considerat întâlnirea o experiență de afaceri valoroasă.^[11] Totul avea să se schimbe în urma semnării unui contract cu casa de discuri A&M Records în 2001

În 2003 urmează pentru un semestru cursurile Universității Columbia,^[56][57] unde studiază engleza și psihologia.^[1] În 2005, Vanessa a terminat Maratonul din New York și a donat banii strânși organizației non-profit Musicians on Call, care se ocupă cu aducerea muzicii live și a celei înregistrate în saloanele pacienților.^[58] A participat la mai multe probe de maraton din New York.^[59][60] În tinerețe a mai practicat și fotbalul.^[61]

Pe data de 25 septembrie 2008, Vanessa, împreună cu mulți muzicieni și oameni de știință au mers într-o expediție de nouă zile la Cercul Polar Arctic de Sud. A lucrat alături de aceștia în studii prinvind schimbările climatice.^[62] Are intoleranță la lactoză.^[63]

Pe 19 iunie 2010 a afirmat că este bisexuală.^[64] A mai făcut parte și din campania PETA privind controlul nașterii animalelor;^[65] are un dachshund cu părul lung pe nume Lord Victor.^[66]

În timpul unui concert care a avut loc pe data de 9 octombrie 2013 la Bay Shore, New York, Vanessa a anunțat că a rămas însărcinată pentru prima dată cu (pe atunci) amantul ei John McCauley (din formația Deer Tick),^[67] Din nefericire, în noiembrie, a trecut printr-o sarcină ectopică (extrauterină), de pe urma căreia a avut ruptură de tub falopian drept și sângerări, fiind nevoită să-și anuleze câteva concerte.^[68] După operație, acesta a fost înlăturat.^[69][70] Pe data de 27 decembrie 2013 s-a căsătorit cu chitaristul John McCauley, în cadrul unei ceremonii restrânse oficiate de Stevie Nicks

Vanessa Carlton

* 1981: Roque Luis Santa Cruz Cantero (n. 16 august 1981) este un fotbalist paraguayan, care în prezent evoluează pe postul de atacant la clubul spaniol Málaga CF, fiind împrumutat de la clubul mexican Cruz Azul.^[2] De asemenea, el evoluează și la echipa națională de fotbal a Paraguayului, al cărei căpitan este și pentru care, din 1999 până în prezent, a jucat 106 meciuri, marcând 32 de goluri.

·         1982: Nino Pekarić (Нино Пекарић; n. 16 august 1982) este un un jucător de fotbal sârb care joacă la clubul Vojvodina. În sezonul 2007-2008 a evoluat la clubul Dinamo București.

·         1982: Cam Gigandet, (n. 16 august 1982) pe numele său întreg Cam Joslin Gigandet este un actor american, binecunoscut pentru rolul Kevin Volchok din serialul The O.C. transmis de televiziunea Fox sau Ryan McCarthy din filmul Never Back Down. În 2008, Gigandet a jucat în seria Twilight, realizat după romanul lui Stephenie Meyer.

S-a născut în Tacoma, Washington. Părinții săi sunt Jay și Kim Gigandet și mai are o soră, Kelsie. După ce a absolvit liceul Auburn Senior din Auburn, în 2001, s-a mutat în California, unde a studiat la Colegiul Santa Monica. Aici a urmat pentru prima oară lecții de actorie. Este un mare iubitor al sportului. Printre preferințele sale se numără baschetul, golful, schiul, surfingul. Este cunoscător al tehnicii Krav Maga, o tehnică de autoapărare dezvoltată de armata israeliană. Iubita lui, Dominique Geisendorff, i-a dăruit o fiică, Everleigh Ray Gigandet, pe 14 aprilie 2009.Filmografie:

• Răzbunătorul (Priest 3D) (2011)
• Burlesque: vis împlinit (2010)
• Păcătoasa (2010)
• The Experiment (2010)
• Misterul gemenilor (2009)
• Pandorum (2009)
• Nu da înapoi (2008)

Cam Gigandet

Cam Gigandet în octombrie 2008

·         1982: Joleon Lescott (n. 16 august 1982) este un fotbalist englez retras din activitate. Este fratele jucătorului Aaron Lescott (în prezent la clubul Bristol Rovers- a III-a ligă engleză).

* 1986: William "Bill" Morrissey (n. 16 august 1986, New York) este un wrestler profesionist american. A lucrat, începând cu anul 2011 în WWE.În 2018 a fost mutat în brandul SmackDown, sub numele de Big Cass, o modificare a numele lui anterior de ring, Colin Cassady. A fost concediat de către WWE pe data de 19 iunie 2018.* 1987: Tian Pengfei (n. 16 august 1987, Dalian, Republica Populară Chineză) este un jucător chinez de snooker.

Are 111 breakuri de peste 100 de puncte dar nu a realizat niciodată breakul maxim in carieră. Este actualmente locul 81 mondial.

* 1988: Lucian Răduță (n. 16 august 1988, București) este un jucător român de fotbal care evoluează la CS Mioveni.

* 1989: Moussa Sissoko (n. 16 august 1989) este un fotbalist francez care evoluează în Premier League la clubul Tottenham Hotspur și la echipa națională de fotbal a Franței pe postul de mijlocaș.

·         1997: Piper Joy Curda (n. 6 august 1997) este o actriță și cântăreață americană, cunoscută pentru rolul său în serialul original de la Disney Channel, Nu-i vina mea!.

Piper Curda s-a născut în Tallahassee, Florida^[5] și a fost crescută în Chicago. Este fiica bridadierului general al armatei americane, Stephen K. Curda,^[6] Piper este una dintre cinci copiii.^[7] Împreună cu sora sa mai mare Riley, ea a apărut în muzicalul The King and I.^[8] La vârsta de 12 ani, ea a jucat-o pe Roly-Poly turneul național pe Broadway The 101 Dalmatians Musical.^[3] În 2011, ea a interpretat-o pe Casey în seria Disney.com, Rule the Mix. De asemenea, ea a fost invitată specială în seriale TV, precum Law & Order: Special Victims Unit, Body of Proof și Malibu Country, și a avut un rol recurent în Bobocii isteți. În iunie 2013, Piper a primit rolul lui Jasmine în sitcomul Disney Channel Nu-i vina mea!, care a avut premiera în Statele Unite ale Americii în ianuarie 2014.^[9] Ea și-a lansat primul său single, „Losing You”, pe data de 15 ianuarie 2014,^[10] iar videoclipul muzical – pe data de 27 ianuarie.^[11] În prezent, Piper învață acasă.* 1997: Greyson Michael Chance (n. 16 august 1997) este un cântăreț de muzică pop rock și pianist american. Două dintre compozițiile sale originale, „Stars” și „Broken Hearts”, au înregistrat peste 5 milioane, respectiv peste 7 milioane de vizualizări pe canalul său de pe YouTube^[1]. Discul său single său de debut, „Waiting Outside the Lines”, a fost lansat în luna octombrie a anului 2010.

Greyson Michael Chance s-a născut la 16 august 1997^[2]. În prezent, Chance trăiește în Edmond, Oklahoma^[3]. Este cel mai tânăr copil al lui Scott și al Lisei Chance; are o soră de 16 ani, Alexa, și un frate de 19 ani, Tanner, ambii cântâreți^[4].

Greyson a început să cânte la pian la vârsta de 8 ani și a luat lecții timp de trei ani, dar n-a avut nicio pregătire pentru formarea vocală.

Chance a spus: „Iubesc artiștii care sunt capabili să comunice emoțiile lor prin intermediul muzicii și care cântă din inimă. Asta este ceea ce sper eu să fac cu cântecele mele.” Este încurajat de Lady Gaga; după ce a văzut performanța ei din „Paparazzi” la MTV Video Music Awards din 2009, a afirmat: „Am fost copleșit de performanța ei. Iubesc sentimentul ei de dramă și teatralitate, plus că ea este o cântăreață și o pianistă uimitoare.” Tânărul este de asemenea inspirat de Christina Aguilera, formația de muzică rock Augustana, John Legend, Elton Johnși John Lennon

Greyson Chance