marți, 30 august 2022

 4. /31 AUGUST 2022 - ARTĂ CULINARĂ  REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI


A.   GUSTĂRI, PLĂCINTE

Plăcintă cu orez

1 pachet de aluat pentru plăcintă sau preparat în casă,
* Aluat:
- 500 g făină,
- 60 ml ulei,
- sare, apă călduţă,
* Umplutura:
- 1 cană orez,
- 4 cepe mari,
- 1 morcov,
- sare, ulei, piper, boia dulce de ardei,

Făina se amestecă cu ulei, un praf de sare, se toarnă apa călduţă până se formează un aluat de pâine.
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până devine aurie, apoi se adaugă morcovul dat pe răzătoarea mică. Orezul se fierbe separat. După ce acesta a fiert se adaugă peste legumele înăbuşite, se pune sare, piper, boia şi se lasă 2-3 minute să absoarbă toate legumele. Foaia se înteinde şi se porţionează, se pune în mijlocul fiecărui pătrăţel umplutura şi se formează plăcintele. Se tapetează o tavă cu margarină şi se pun plăcintele. Se ung deasupra cu ulei sau margarină. Se dau la cuptor 20-25 minute.

 

B.   SALATE

Salată de varză albă

500 g varză,

1/4 pahar oţet,

1/2 lingură zahăr,

o lingură ulei,

sare,

zahăr,

2-3 buc. morcovi,

frunze de pătrunjel sau ţelină.

 

Se curaţă varza şi se spală, se scoate cotorul, apoi se taie subţire. Se sărează uşor şi se freacă între palme să se înmoaie.

Se stoarce zeama, apoi varza se aşază în salatieră, se toarnă oţet amestecat cu puţin zahăr şi se lasă totul să stea timp de 30-40 minute.

În salata de varză se pot adauga 2-3 morcovi raşi, frunze de pătrunjel sau ţelină tăiate mărunt şi o lingură de ulei.

Salata se poate prepara şi în felul următor:

Varza tocată se pune într-o cratiţă, se adaugă sare şi oţet şi amestecând mereu se ţine la foc până scade şi se înmoaie.

După aceea se lasă să se răcească şi se adaugă puţin zahăr şi ulei.

 

C.   SOSURI

Pentru aceste reţete nu este necesar să preparăm separat un sos.

 

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de roşii

* suc de roşii

* 1 ceapă

* 2 morcovi

* tăieţei fără ou

* ulei

* sare

* verdeaţă
Legumele se spală, se curăţă şi se taie mărunt.

Se pune uleiul într-o tigaie şi când s-a încins se adaugă ceapa şi morcovii.

Se lasă câteva minute să se înăbuşe bine şi se adaugă treptat sucul de roşii.

Separat se pune o oală cu apă la fiert în care se adaugă întreaga compoziţie din tigaie.

Se lasă să fiarbă, se adaugă sarea şi tăieţeii fără ou, iar când tăieţeii sunt fierţi se pune verdeaţa tocată mărunt

 

 

E.    MÂNCĂRURI

Ciuperci cu mămăligă

·       1 cutie ciuperci

·       2 cepe mari

·       ½ ceaşcă ulei

·       Boia

·       Mărar

·       Mămăligă

Se spală ciupercile şi se pun în ceapa călită în ulei, la care se adaugă puţină boia de ardei, sare şi mărar.

          Într-o tavă potrivită ca mărime se pun alternativ straturi de mămăligă cu straturi de sos de ciuperci.

          Se dau la cuptor.

 

 

 

F.    DULCIURI

Chec cu nuci

• 5 ceşti făină
• 2 ceşti zahăr
• 1 ceaşcă ulei
• ¾ ceaşcă nucă măcinată
• 2 ceşti suc de portocale
• 1 lingură scorţişoară
• 1 lingură coajă de portocală
• 1 linguriţă praf de copt
• 1 linguriţă bicarbonat

Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă celelalte ingrediente pe rând, iar la sfârşit făina, în care s-au amestecat praful de copt şi bicarbonatul.
Se coace la foc potrivit în formă unsă şi tapetată aproximativ o oră.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...