MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

1. /23 SEPTEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri

Evenimente

490 i.I Hr. - A avut loc Batalia de la Marathon, in urma careia, pentru prima dată, persii au fost înfrânți decisiv într-o lupta deschisă.
Hopliții greci dispuși în falangă – fptp: ro.wikipedia.org
Ea a marcat sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat, cu unele întreruperi încă mulți ani, bătălia de la Maraton a demontat mitul invincibilității persane. O legendă relatează faptul că Fidipide un mesager atenian, a alergat distanța de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen ! (am învins!), după care a murit pe loc.
Harta războaielor greco-persane – foto: ro.wikipedia.org
Herodot datează evenimentele despre care a scris în „Istoriile” sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraş-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obţine o dată corelată cu calendarul iulian – astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Maraton a avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., conform calendarului iulian. Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă şi opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mişcare înainte de a fi lună nouă, adică la şase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună faţă de cel atenian, ar rezulta că bătălia ar fi avut loc o luna mai devreme, adica pe 12 august 490 î.Hr.
867 - Începe in Bizanț domnia împăratului Vasile I, întemeietorul dinastiei Macedonene ; (n.cca. 811 – d. 29 august 886 in urma unui accident de vanatoare).
Vasile I cu fiul său, Constantin și a doua sa soție, Eudokia Ingerina – foto: ro.wikipedia.org

Vasile I Macedoneanul (c.811 – 29 august, 886), a fost împărat bizantin între 867 și 886, întemeietorul dinastiei macedonene și inițiatorul renașterii artei bizantine. A scris multe cărți legislative, printre care Basilica (sau Basiliscale), terminată de Leon al VI-lea), Prochiron sau Eisagoge.
Vasile I şi fiul său Leon – foto: ro.wikipedia.org
1122 - S-a incheiat Concordatul de la Worms, intre trimișii papei Calixt al II-lea și împăratul Sfantului Imperiu Romano-German, Henric al V-lea.
In 1122, Henry V, Holy Roman Emperor entered into an agreement with Pope Callixtus II known as the Concordat of Worms – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Înțelegerea a pus capăt luptei de investitură între papa si imparat. In urma acestui acord, imparatul nu mai avea dreptul să numească episcopii din imperiu, el trebuind să renunțe la dreptul precedent de a înmâna însemnele ierarhice, cârja și inelul episcopal, dar putea totuși, numai in teritoriile germane de la nord de Alpi, sa ia parte cu delegați proprii, in cazuri de dispute si conflicte, la dezbaterile de investitură a ierarhilor catolici.
1386 - Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească.
Mircea cel Bătrân – pictură din biserica Episcopiei de Argeș – foto: ro.wikipedia.org
Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. In timpul domniei lui Mircea se pun bazele principalelor instituţii feudale ale statului, iar tara Romaneasca a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu. La 1406 Mircea isi spunea : „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Marele domn a decedat la 31 ianuarie 1418.
1403 - Mircea cel Bătrân reînnoieste alianţa cu regele Poloniei, Wladyslaw al II-lea Jagello.
Vladislav al II-lea - foto: ro.wikipedia.org
Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei au încheiat uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug) în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat.
1845: S-a infiintat prima echipa de baseball, New York Knickerbockers, si a fost adoptat regulamentul de joc.

1846 - Descoperirea planetei Neptun de astronomul francez Urbain Le Verrier și astronomul britanic John Couch Adams; descoperirea este confirmată de astronomul german Johann Gottfried Galle.
Imaginea lui Neptun făcută de Voyager 2 – foto: ro.wikipedia.org
Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens. Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este ♆, o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.
Existenta lui Neptun a fost stabilita prin calcule matematice de catre astronomul francez Urbain-Jean-Joseph Le Verrier. Tot el a calculat pozitia aproximativa a planetei urmarind perturbarile gravitationale din preajma astrului si i-a spus colegului sau german, Johann Gottfried Galle, in ce loc poate sa descopere Neptunul. In Observatorul din Berlin, Galle si asistentul sau, Heinrich Louis d’Arrest, au reusit sa vada planeta. Planeta are opt luni, cea mai mare fiind Triton. Culoarea albastra se datoreaza in mare parte metanului ce absoarbe lumina rosie de la Soare, dar si altor substante, inca neidentificate. Neptun este inconjurat de un set subtire de inele, relevat de sonda spatiala Voyager 2 in 1989, in timpul singurei “vizite” a omului pe indepartatul astru.
Urbain Jean Joseph Le Verrier – foto: ro.wikipedia.org
Urbain Jean Joseph Le Verrier (n. 11 martie 1811, Saint-Lô — d. 23 septembrie 1877, Paris,) a fost un astronom și matematician francez, specializat în mecanică cerească. A descoperit, prin calcule, planeta Neptun, pe baza anomaliilor mișcării planetei Uranus, ipoteză confirmată de astronomul german Johann Galle, care a observat efectiv pentru prima oară planeta Neptun în data de 23 septembrie 1846, de la Observatorul astronomic din Berlin. Urbain Le Verrier este și fondatorul meteorologiei moderne din Franța.
John Couch Adams in 1870 – foto: en.wikipedia.org
John Couch Adams (n. 5 iunie 1819 – d. 21 ianuarie 1892) a fost un matematician și astronom englez, cunoscut mai ales pentru faptul că a prezis, independent de Le Verrier, fără observații directe, doar prin calcule matematice, existența planetei Neptun. A întocmit formulele de integrare aproximativă a ecuațiilor diferențiale care-i poartă numele. Adams a publicat și lucrări despre triunghi și proprietățile sale. De asemenea, a calculat Constanta lui Euler cu 263 de zecimale fără a descoperi vreo perioadă. Prin confirmarea ulterioară (prin observații astronomice directe) a existenței planetei Neptun, Adams a confirmat valabilitatea legilor mecanicii ale lui Newton.
Johann Gottfried Galle in 1880 – foto: ro.wikipedia.org
Johann Gottfried Galle in 1880 (n. 9 iunie 1812, Radis – d. 10 iulie 1910, Potsdam) a fost un astronom german. Galle a studiat la Universitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentul Heinrich Louis d’Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauză planeta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele lui Urbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.
1878: Agentia diplomatica romana de la Viena a fost ridicata la rangul de legatie, reprezentind prima legatie a Romaniei in strainatate.
1879: Societatea de cultura macedo-româna, constituita la Bucuresti si recunoscutã ca persoanã juridicã prin legea votatã de Corpurile Legiuitoare si promulgata prin inaltul Decret domnesc nr. 1298 din 15 aprilie 1880, a lansat o Proclamatie adresata tuturor românilor din sudul Dunarii, chemându-i sa învete limba româna si sa traiasca în pace cu toate popoarele cu care vietuiesc; societatea a functionat în mod continuu, nefiind desfiintata de la data înregistrarii, ca persoana juridica.
1889: A fost infiintata de catre japonezul Fusajiro Yamauchi, firma Nintendo. Initial aceasta firma producea carti de joc. La inceputul anilor 1970 a inceput productia de jocuri video; prima consola a fost creata in 1977 – Color TV Game 6.
1905: Norvegia și Suedia semneaza „tratatul Karlstad„, prin care s-a hotarat dizolvarea pe cale pașnica a Uniunii dintre cele două țări.
1909 - A fost publicat în premieră romanul Fantoma de la operă de Gaston Leroux.
Fantoma de la operă. Coperta ediției din 1920 (Franța) – foto: ro.wikipedia.org
1922 - În urma refuzului muncitorilor portuari din Orașul Liber Danzig de a descărca armament necesar Poloniei în Războiul Polono-Sovietic, parlamentul acestei țări a autorizat construirea unui nou port la Gdynia.
1923 - Reprezentanți ai poliției din 20 de țări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizația de Poliție Criminală Internațională – Interpol.
Dr. Johann Schober, primul președinte al Interpol, si colegii sai – liderii de poliție la al treilea Congres Internațional al Poliției Criminale, din Viena, în 1924, la un an după crearea organizației în capitala austriacă. Dr. Oscar Dressler – primul secretar general al ICCP, care a lucrat în perioada dominației naziste în al doilea război mondial (al doilea din stânga în rândul din spate) – foto: coollib.com
Interpol (acronimul termenului din engleză International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție. Creată în 1923, organizația numără 190 de state membre. Sediul organizației este în Lyon, Franța.
Map of International Criminal Police Organization – INTERPOL’s jurisdiction – foto: en.wikipedia.org
Pentru a menține Interpol-ul cât mai neutru din punct de vedere politic, statutul său interzice acestuia să întreprindă intervenții sau activități de natură politică, militară, religioasă sau rasială sau să se implice în litigii asupra unor astfel de probleme. Activitatea sa se concentrează în principal pe siguranța publică și lupta împotriva crimelor transnaționale împotriva umanității, a pornografiei infantile, a criminalității informatice, a traficului de droguri, a criminalității ecologice, a genocidului, a traficului de ființe umane, a producției ilicite de droguri, a încălcării drepturilor de autor, a persoanelor dispărute, traficul ilicit în opere de artă, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, spălarea banilor, crima organizată, corupția, terorismul, crimele de război, contrabanda cu arme și criminalitatea cu guler alb.
1923: A fost adoptata Legea pentru organizarea invatamintului silvic, cu trei grade: inferior, mediu si superior.
1932: Regatul Hejaz și Nejd este redenumit Regatul Arabiei Saudite.
1940: se înfiinţează poliţia legionară.
1943: In timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este proclamată Republica Sociala Italiană. A fost un stat marionetă al Germaniei Naziste condus dictatorial de „Ducele Naţiunii” care era şi „ministru al afacerilor externe”, Benito Mussolini. si isi exercita puterea asupra Italiei de nord, dar depindea în totalitate de Wehrmachtul german pentru a păstra controlul asupra teritoriului. ITA – Italian Social Republic MapAcest stat efemer a mai fost cunoscut şi sub numele de Republica de la Salò (Repubblica di Salò), deoarece cartierul general al lui Mussolini se afla la Salò, un oraş mic de pe malul lacului Garda. La scurtă vreme după înfiinţare, republica a fost forţată să cedeze Germaniei, Triestul, Istria şi Tirolul de Sud. Si-a incetat existenta sub loviturile armatelor aliate anglo-americane, in data de 25 aprilie 1945.
1950: Consiliul de Ministri al RPR a hotarât înfiintarea ”Studioului Cinematografic Bucuresti ”, destinat productiei de filme artistice si de animatie . Cu aceasta ocazie, au început lucrarile de constructie a studioului de la Buftea (“Centrul de Productie Cinematografica”).
1963: Este arestat pentru spionaj în favoarea URSS, Georges Paques, şeful adjunct al serviciului de presă al NATO. Inaltul oficial francez condamnat în 1963 pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a fost acuzat de vanzarea de informații vitale legate de apărare in timpul perioadei Războiului Rece,cand a dezvăluit sovieticilor informații importante cu privire la organizarea NATO. A fost considerat cel mai important spion care a lucrat pentru URSS pe teritoriul francez.
1972 - A avut loc premiera piesei „Revizorul” la Teatrul „Bulandra”, regia Lucian Pintilie. După doar 3 reprezentaţii piesa a fot interzisă, iar Liviu Ciulei, directorul teatrului, a fost demis.
1973 - Fostul preşedinte argentinian Juan Perón a revenit la putere.
Juan Domingo Perón in 1946 – foto: ro.wikipedia.org
Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895 – d. 1 iulie 1974) a fost un om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974. Un militar de carieră, el a mai ocupat funcția de ministru al Muncii în cadrul guvernului militar din 1943 și funcția de vicepreședinte al Argentinei. Primul său mandat ca președinte al Argentinei s-a încheiat dezastruos, fiind exilat în urma unei lovituri de stat. Se reîntoarce în Argentina în 1973, fiind reales ca președinte, însă mandatul său a durat mai puțin de 9 luni, murind în 1974.
1991 - Sovietul suprem al Armeniei a proclamat Republica Armenia stat independent.
Armenia – foto: ro.wikipedia.org
Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient. O fostă republică a Uniunii Sovietice, Armenia este un stat unitar, multipartit cu un vechi patrimoniu cultural și istoric.
Regatul Armeniei a fost primul stat ce a adoptat creștinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (data tradițională este de 301). Republica modernă Armenia recunoaște misiunea exclusiv istorică a Bisericii Apostolice Armene ca o biserică națională, cu toate că Republica modernă Armenia a separat biserica de stat.
Armenia este membră în mai mult de 40 de organizații internaționale, inclusiv în Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică de Dezvoltare, Comunitatea Statelor Independente, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, și a Francofoniei. Este membru al Alianței CSTO militare și participă la Parteneriatul pentru Pace al NATO (PfP).
În 2004, forțele sale s-au alăturat KFOR, forțele internaționale ale NATO în Kosovo. De asemenea, este membru observator al Comunității Economice Eurasia și nealiniate Mișcării. Țara este o democrație în curs de dezvoltare. Armenia este clasificată ca o țară cu o dezvoltare umană medie și 10,6% din populație trăiește sub pragul de sărăcie internațional de 1,25 dolari SUA pe zi.
1991: A inceput cea de-a patra mineriada. Invocand revendicari sindicale, ce nu puteau fi acceptate de Executiv, minerii din Valea Jiului, condusi de Miron Cosma, au ocupat cu forta trenurile de calatori din Petrosani si s-au indreptat spre Bucuresti.
1998 - Rezoluţia 1199 a ONU cere Belgradului încetarea focului, retragerea forţelor sale din Kosovo, iniţierea unui dialog politic cu albanezii şi întoarcerea refugiaţilor la caminele lor.
1998: Noul ministru al Finantelor, Decebal Traian Remes, a depus juramantul de credinta in fata presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu.
2002: In Belgia a intrat în vigoare legea care aproba euthanasia, Belgia fiind a doua ţară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia. Eutanasia (din greacă εὐθανασία, unde εὖ, eu înseamnă „bine”, iar θάνατος, thanatos „moarte”) este acțiunea prin care se suprimă, în mod nedureros, viața unui om sau unui animal, a cărui suferință este greu de suportat și însoțește o moarte iminentă și inevitabilă. În țările în care aceasta este permisă, se procedează la eutanasie atunci când pacientul suferă de dureri intense, boala sa se află într-o fază terminală și are consimțământul și alege de bunăvoie acest mod de renunțare la viață. În Lituania, în august 2014, ministrul sănătății, Rimantė Šalaševičiūtė, a declarat că eutanasierea ar putea fi necesară pentru oamenii care sunt bolnavi și nu au acces la îngrijiri paleative.
2002 - A luat naștere browser-ul web Mozilla Firefox: versiunea 0.1.
Mozilla Firefox – foto: ro.wikipedia.org
Mozilla Firefox este un navigator web gratuit dezvoltat de Mozilla Foundation. Firefox este al doilea navigator ca număr de utilizatori, după Google Chrome de la Google, fiind folosit de aproximativ 28.9 % (în luna iunie 2013) din toți utilizatorii Internetului de pe glob.

Nașteri

480 î.Hr. - S-a nascut dramaturgul grec Euripide;
Euripide - foto: ro.wikipedia.org
Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”;(d. 406 î.Hr.). Alături de Eschil și Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea). Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ș.a. În limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în traducerile semnate de Panait Ioanide și Petre Dulfu.
63 î.Hr. - S-a nascut impăratul roman Octavianus (Cezar August); (d. 19.08.14d.Hr.).
Faimoasa statuie a lui Augustus de la Prima Porta, sec. I – foto: ro.wikipedia.org
Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr
1215 - S-a nascut marele han mongol Kublai ; (d. 18 februarie 1294).
Kubilai Han – foto: en.wikipedia.org
Kublai, sau Kubilai Han, a fost un mare han mongol care a domnit între anii (1215-1294). El a fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului mongol Ginghis Han. Kubilai Han era fratele hanului Möngke. A fost până în 1271 împăratul Chinei. Este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. Pe timpul regnului său în China, a adunat în jurul său mulți demnitari chinezi destoinici, ca Lien Hsi-hsien, Liu Binzhong, care se străduiau să îmbunătățească administrația mongolă. În anul 1253, Kubilai s-a convertit la religia budistă. A luat măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet, astfel încât budismul a ajuns în timpul său religie de stat
1598: Eleonora Gonzaga, soția împăratului Ferdinand al II-lea (d. 1655)

1647: Friedrich al VII-lea Magnus de Zähringen (23 septembrie 1647 – 25 iunie 1709) a fost margraf de Baden-Durlach din 1677 până la moartea sa.

Născut la Ueckermünde, el a fost fiul lui Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach și a soției acestuia, Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken. I-a succedat tatălui său ca margraf în 1677. S-a implicat în Războiul de Nouă Ani și după Tratatul de la Ryswick în 1697, el a primit titlul de margraf de Basel, deși era numai un titlu formal și el niciodată nu a deținut puterea reală asupra orașului elvețian.

A luat parte la Războiul Succesiunii Spaniole ca unul din liderii armatei imperiale; unele dintre bătălii s-au desfășurat pe teritoriile lui. A murit la Durlach în 1709 și a fost sucedat de fiul său, Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach. S-a căsătorit cu ducesa Augusta Marie de Holstein-Gottorp la 15 mai 1670 la Husum. Ei au avut următorii copii:

Frederick Magnus (13 ianuarie 1672 – 24 februarie 1672)
Frederica Augusta (21 iunie 1673 – 24 iulie 1674)
Christina Sophia (17 decembrie 1674 – 22 ianuarie 1676)
Klaudia Magdalene Elisabeth (15 noiembrie 1675 – 18 aprilie 1676)
Catherine (10 octombrie 1677 – 11 august 1746), în 1701 ea s-a căsătorit cu contele Johann Friedrich von Leiningen-Hartenburg
Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (17 ianuarie 1679 – 12 mai 1738), s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg
Johanna Elisabeth (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), în 1697 ea s-a căsătorit cu Eberhard Louis, Duce de Württemberg
Albertine Frederica (3 iulie 1682 – 22 decembrie 1755), în 1704 ea s-a căsătorit cu Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin
Christopher (9 octombrie 1684 – 2 mai 1723), el s-a căsătorit cu Marie Christine Felizitas zu Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim
Charlotte Sophia (1 martie 1686 – 5 octombrie 1689)

Marie Anna (9 iulie 1688 – 8 martie 1689)

Frederick VII, Margraf de Baden-Durlach

Căsătorit(ă)	Augusta Marie de Holstein-Gottorp
Familie nobilă	Casa de Zähringen
Tată	Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach
Mamă	Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken

1713: S-a nascut Ferdinand al VI- lea, rege al Spaniei din 1746, până la moartea sa; (d.10 august 1759). A fost al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei fondatorul Casei de Bourbon din Spania și a primei lui soții, Maria Louisa de Savoia.
1740: Împărăteasa Go-Sakuramachi (japoneză 後桜町天皇; 23 septembrie 1740 – 24 decembrie 1813) a fost al 117-lea împărat al Japoniei, ^[1] potrivit ordinii tradiționale de succesiune.^[2]
Domnia lui Go-Sakuramachi s-a întins din 1762 până în 1771 când a abdicat în favoarea nepotului ei.^[3]
A fost numită după tatăl ei, Împăratul Sakuramachi iar go- (後), se traduce literar ca "mai târziu". Cuvântul japonez "go" se poate traduce ca "al doilea"; în unele surse vechi, împărăteasa este identificată ca "Sakuramachi al II-lea".
În istoria Japoniei, Go-Sakuramachi a fost ultima din cele opt femei care au deținut rolul de împărăteasă. Cele șapte femei monarh care au domnit înainte de Go-Sakuramachi au fost: (a) Suiko, (b) Kōgyoku/Saimei, (c) Jitō, (d)Gemmei, (e) Genshō, (f) Kōken/Shōtoku și (g) Meishō.
Împărăteasa Go-Sakuramachi
Al 117-lea Împărat al Japoniei

Părinți Împăratul Sakuramachi
Nijō Ieko[*]
Frați și surori Împăratul Momozono
1756: S-a nascut John Loudon MacAdam, constructor de străzi; acesta a fost primul care a pune în aplicare sistemul de pavaj cu pietris care acum îi poartă numele: “macadam”; (d. 1836).

1759: Marie Adélaïde Clotilde Xavière a Franței ^[1] (23 septembrie 1759 – 7 martie 1802) a fost prințesă franceză care a devenit regină a Sardiniei în 1796. A fost sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și soția regelui Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei. Născută la Versailles, Marie Clotilde a fost fiica cea mare a Delfinului Franței, Ludovic (singurul fiu al regelui Ludovic al XV-lea al Franței) și a soției lui, Prințesa Marie-Josèphe de Saxonia. Ca nepoată a unui rege francez a fost Petite-Fille de France. După decesul bunicului ei în 1774, fratele ei mai mare, Louis Auguste, a devenit regele Ludovic al XVI-lea al Franței.

Din cauza excesului de greutate, Marie Clotilde a fost poreclită Gros-Madame în tinerețea ei. Ea și sora ei mai mică Élisabeth au fost crescute de Madame de Marsan după decesul tatălui lor în 1765 și a mamei lor în 1767. Pentru că s-a căsătorit și a părăsit Franța la scurt timp după ce Ludovic al XVI-lea a devenit rege, Marie Clotilde nu a avut timp suficient pentru a forma o relație strânsă cu cumnata ei, regina Maria Antoaneta.

Marie Clothilde a fost descrisă ca fiind pasivă și apatică, lucru care a dat percepția de insensibilitate, dar ea a fost, totuși, foarte apropiată de sora ei. La 27 august 1775, Marie Clotilde s-a căsătorit la Versailles prin procură cu Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei, fiul cel mare al regelui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei și al reginei Maria Antonia Ferdinanda a Spaniei. Marie Clotilde a călătorit spre Torino întâlnindu-și soțul în drum, la Pont-de-Beauvoisin și în cele din urmă socrul și restul curții la Chambéry.

Ea a fost însoțită de fratele ei Contele de Provence. Nunta oficială a avut loc la Torino.

Clothilde a Franței

Regină a Sardiniei

Părinți	Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) Marie-Josèphe de Saxonia
Frați și surori	Ludovic al XVI-lea al Franței Ludovic al XVIII-lea al Franței Carol al X-lea al Franței Marie Thérèse, Madame Royale[] Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței Princess Marie Zéphyrine of France[] Xavier, Duke of Aquitaine[*] Louis, Duce de Burgundia
Căsătorită cu	Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei

1771: Împăratul Kōkaku al Japoniei (d. 1840)
1781: Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld (d. 1860)

1799: Frederic Augustus de Anhalt-Dessau (germană Friedrich August von Anhalt-Dessau) (23 septembrie 1799 – 4 decembrie 1864), a fost prinț german din Casa de Ascania provenind din ramura Anhalt-Dessau. Frederic s-a născut la Dessau la 23 septembrie 1799 și a fost al patrulea fiu (însă al treilea în viață) al lui Frederic, Prinț Ereditar de Anhalt-Dessau și a soției acestuia, Amalie de Hesse-Homburg, fiica lui Frederic al V-lea, Landgraf de Hesse-Homburg. La 11 septembrie 1832, la Palatul Rumpenheim Palace din Offenbach am Main, Frederic Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Marie Luise Charlotte de Hesse-Kassel (n. Copenhaga, 9 mai 1814 - d. Schloss Hohenburg, 28 iulie 1895). Ea era fiica Prințului Wilhelm de Hesse-Kassel și a Prințesei Louise Charlotte a Danemarcei, o soră a regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei. Marie a fost sora mai mare a reginei Louise, soția regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

Frederic și Marie au avut trei fiice:^[1]^[2]

Adelaide Marie (n. 25 decembrie 1833, Dessau - d. 24 noiembrie 1916, Schloss Königstein), căsătorită la 23 aprilie 1851 cu Adolphe, Mare Duce de Luxembourg. Actualul Mare Duce de Luxembourg, Henri, este descendentul ei direct.
Bathildis Amalgunde (n. 29 decembrie 1837, Dessau - d. 10 februarie 1902, Schloss Nachod), căsătorită la 30 mai 1862 cu Prințul Wilhelm de Schaumburg-Lippe. Fiica ei ce mare, Charlotte, a fost soția lui Wilhelm al II-lea de Württemberg și, prin una din fiicele ei, Adelaide, ea a fost bunica ultimului șef al ramurei Wettin de Saxa-Altenburg, Georg Moritz.

Hilda Charlotte (n. 13 decembrie 1839, Dessau - d. 22 decembrie 1926, Dessau).

Frederic Augustus

Prinț de Anhalt-Dessau

Părinți	Frederick, Hereditary Prince of Anhalt-Dessau[] Landgravine Amalie of Hesse-Homburg[]
Frați și surori	Louise of Anhalt-Dessau[] Auguste of Anhalt-Dessau[] Prince George Bernhard of Anhalt-Dessau[] Wilhelm von Anhalt-Dessau[] Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt
Căsătorit cu	Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel
Copii	Adelheid-Marie, Mare Ducesă de Luxemburg Bathildis, Prințesă Wilhelm de Schaumburg-Lippe Prințesa Hilda

* 1837: Iosif Rabinovici, de asemenea cunoscut în germană ca, Joseph Rabinowitsch (în ebraică יוסף רבינוביץ ן), (n. 23 septembrie 1837, în Rezina la Nistru, Basarabia, Imperiul Rus; m. pe 17 mai 1899 în Odessa)^[1], avocat ruso- evreu, cel mai faimos evreu mesianic al secolului XIX și fondator al mișcării creștine rusești din sud. Iosif Rabinovici a trăit în Chișinău, oraș din sud-vestul vechiului Imperiu Rusesc (Basarabia), în prezent capitala Republicii Moldova. Iosif și-a pierdut mama sa la o vârstă fragedă și a fost luat în casa bunicului său matern până la vârsta de unsprezece ani. În timpul tinereții sale, fiind instruit într-o comunitate chasidică, el a arătat, de asemenea, mare promisiune si în capacitatea lui literară. După ce a fost căsătorit la vârsta de 19 ani, fratele său vitreg, Jehiel Hershensohn, l-a introdus pentru prima dată la Noul Legământ, când ia împrumutat o copie în ebraică și a sugerat că Ieșua (în ebraică – ישוע) a fost, probabil, Mesia. Rabinovici, la început surprins, a părăsit Chasidismul și a continuat studiu biblic pe cont propriu. Rabinovici s-a întors cu bunicul său și a urmat drept profesie ca avocat; el a vrut să devină un legiuitor printre propriu său popor evreu. Trăind la Chisinau, el a luat un mare interes în afacerile comunității sale și în mod frecvent a predat și a scris pentru ziarele evreiești, devenind cunoscut pentru ideile sale reformatoare și progresiste. După un val de persecuții, Rabinovici pornește cu Noul Testament la mână călătorind în 1882 la Ierusalim, pentru a întemeia o colonie evreiască. Convertirea sa a avut loc la Muntele Măslinilor, privind la Moscheea lui Omar unde stătuse ultimul Templu, umplut cu gloria acestei mari viziuni, care ia venit în minte ca un fulger: - cheia în Țara Sfântă a fost în mâinile "fratelui" său Ieșua. A fondat în 1884, la Chișinău, sub influența pogromului local o comunitate numită "Israeliții Noului Legământ", dar a refuzat să adere la o anumită biserică creștină, și a subliniat independența evreilor creștini față de Biserica Creștină. Cu toate acestea, el recunoaște pe Iisus, ca promisul Mesia a poporului lui Israel. Rabinovici stabilește credința lui nou-găsită într-o serie de treisprezece articole, pe care le-a modelat pe opera lui Maimonide. A fost botezat în 1885 la Berlin și a fost invitat să se alăture Bisericii Luterane și Bisericii Ruse. Se spune că nu a slujit în cadrul unei biserici creștine din cauza unei juruințe personale prin care s-a angajat să nu intre într-o biserică care are cruce deasupra.

Prin influența lui Iosif Rabinovici, atitudinea generală a poporului evreu față de Ieșua s-a îmbunătățit considerabil, și chiar dacă mulți creștini au privit ciudată această alianță de creștinism și iudaism, în Marea Britanie a fost înființată o comisie pentru a sprijini "Lucrarea lui Rabinovici". Iosif Rabinovici a murit în 1899, dar activitatea sa a continuat în secolul al XX-lea să elimine decalajul dintre Biserică și Sinagogă, prin persoana lui Ieșua.

Iosif Rabinovici

1856: S-a nascut Karl Krumbacher, istoric si filolog german, membru de onoare strain al Academiei Române; este considerat întemeietorul studiilor de istorie bizantina, el fiind titularului primei catedre de filologie bizantina din lume; (d.12.12.1909).
1959: Archibald „Archie” Hunter (n. 23 septembrie 1859 – d. 1894, Birmingham, Anglia) a fost un jucător de fotbal scoțian. A fost primul căpitan al clubului Aston Villa care a câștigat Cupa FA și considerat cel mai bun căpitan al clubului din toate timpurile.
1861 - S-a nascut Robert Bosch, industrias si filantrop german, fondatorul companiei “Bosch”. (d.12.03.1942)
Robert Bosch la 27 de ani – foto: ro.wikipedia.org
Robert Bosch (23 septembrie 1861 – 12 martie 1942), a fost un industriaș și filantrop german, născut în Albeck, al 11-lea copil al părinților Servatius și Margarete Bosch. După ce a aprofundat mecanica fină, Bosch a lucrat mai mulți ani în domeniul mecanicii în companii renumite din Germania, Anglia și SUA. În 1886 și-a fondat propria companie (Werkstätte für Feinmechanik und Elektrotechnik – Atelier pentru mecanică fină și electrotehnică) în Stuttgart. În 1887 a construit o versiune îmbunătățită a bujiei. În 1902 compania lui a construit bujia de tensiune înaltă. În 1906 Bosch a introdus programul de lucru de 8 ore pe zi în propria companie. În 1910 a donat un milion de mărci Universității tehnice din Stuttgart. În 1913, Bosch a donat 20 de milioane de mărci în scopuri caritabile. A încetat din viață la Stuttgart, la 12 martie 1942.
1865: Suzanne Valadon, pictoriță franceză, prima femeie admisă în Société Nationale des Beaux-Arts și mama pictorului Maurice Utrillo (d. 1938)
1871: František Kupka n. 23 septembrie 1871,Opočno[*], Cehia – d. 24 iunie 1957, Puteaux, Franța, cunoscut, de asemenea, sub numele de Frank Kupka sau François Kupka,^[9] a fost un pictor și artist grafic ceh. El a fost un pionier și un cofondator al fazei timpurii a mișcării de artă abstractă și a cubismului orfic (orfism). Lucrările abstracte ale lui Kupka au apărut dintr-o bază realistă, dar mai târziu au evoluat într-o artă abstractă pură. František Kupka s-a născut în localitatea Opočno (estul Boemiei) din Austro-Ungaria în 1871. În perioada 1889-1892 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Praga. În acest timp, el a pictat teme istorice și patriotice. Kupka s-a înscris apoi la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde s-a concentrat pe subiecte simbolice și alegorice. El a fost influențat de către pictorul și reformatorul social Karl Wilhelm Diefenbach (1851-1913) și de stilul său de viață naturistic. Kupka a expus la Kunstverein, în Viena, în anul 1894. Interesul său față de teosofie și de filosofia orientală datează din această perioadă. Prin primăvara anului 1894 Kupka s-a stabilit la Paris; acolo el a asistat o scurtă perioadă la cursurile de la Académie Julian și apoi a studiat cu Jean-Pierre Laurens la École des Beaux-Arts. Kupka a lucrat ca ilustrator de cărți și afișe și, în primii ani la Paris, a devenit cunoscut prin desenele sale satirice pentru ziare și reviste. În 1906 s-a stabilit în Puteaux, o suburbie a Parisului, și în același an a expus pentru prima dată la Salon d'Automne. Kupka a fost profund impresionat de primul Manifest Futurist, publicat în 1909 în Le Figaro. Pictura sa Claviatură de pian/Lac (1909) a marcat o pauză în stilul său de reprezentare. Opera lui a devenit din ce în ce mai abstractă în jurul anilor 1910-1911, reflectând teoriile sale cu privire la mișcare, culoare, precum și relația dintre muzică și pictură (orfism). În 1911 a participat la întâlnirile Grupului de la Puteaux (Section d'Or). În 1912 a expus pictura Amorpha. Fugue à deux couleurs la Salon des Indépendants în camera cubistă, deși el nu voia să fie identificat cu nici o mișcare. Creation in the Plastic Arts, o carte finalizată de Kupka în 1913, a fost publicată la Praga în anul 1923.
În 1931, el a fost un membru fondator al mișcării Abstraction-Création. În 1936 opera sa a fost inclusă în expoziția Cubism and Abstract Art de la Muzeul de Artă Modernă din New York și într-o expoziție importantă cu un alt pictor ceh Alphonse Mucha la Jeu de Paume din Paris. O retrospectivă a operei sale a avut loc la Galeria Mánes din Praga în 1946. În același an, Kupka a participat la Salon des Réalités Nouvelles, unde a continuat să expună în mod regulat până la moartea sa. La începutul anilor 1950, el a dobândit o recunoaștere generală și a avut mai multe expoziții personale la New York.
Între anii 1919 și 1938 Kupka a fost susținut financiar de către bunul său prieten, colecționarul de artă și industriașul Jindřich Waldes care a adunat o colecție substanțială de lucrări ale sale. Kupka a murit în 1957 la Puteaux, Franța. Kupka a avut un interes puternic față de teoria culorilor și de eliberarea culorilor din asociațiile descriptive (care se crede că s-ar datora influenței altor artiști precum Robert Delaunay).^[10] Margit Rowell a descris tabloul Scara galbenă (c. 1907) ca "prima încercare a lui Kupka de a se împăca cu teoria culorilor în care rezultatul este atât personal, cât și unul de succes".^[11] Deși un auto-portret, subiectul picturii a fost culoarea galbenă.^[12] În jurul anului 1910, el a început să dezvolte propriile sale roți de culoare, adaptând un format explorat anterior de către Sir Isaac Newton^[10] și Hermann von Helmholtz. Acest lucru l-a determinat pe Kupka să execute o serie de picturi pe care le-a numit "Discurile lui Newton" (1911-1912).^[10]
- Planuri de culori
- Coloratul
- Reminiscență a unei catedrale
- Spațiu albastru
Lucrări în Colecția Peggy Guggenheim, Veneția, Italia:
- Studiu pentru Femei la cules de flori (Femme cueillant des fleurs), cca 1910
- Studiu pentru Amorpha, Cromatică caldă, Chromatique chaude și pentru Fugă în două culori (Fugue a deux couleurs), ca 1911-1912
- Planuri verticale (Plans verticaux), 1911-1912
- Studiu pentru Organizarea de motive grafice I (Localisations de mobiles graphiques I), ca 1911-1912
- În jurul unui punct (Autour d'un point), ca 1920-1925
Printre alte lucrări se află Catedrala (Katedrála). Kupka a servit ca voluntar în Primul Război Mondial și este menționat în La Main Coupée de Blaise Cendrars. Cendrars îl descrie ca un „soldat mândru, calm, placid, puternic...”, dar prea bătrân pentru a fi un soldat, fiind cu cel puțin 25 de ani mai în vârstă decât restul. Când regimentul a plecat din Paris pe frontul din Picardia (au mărșăluit tot drumul pe jos) doamna Kupka a întâlnit coloana în rondul din La Défense, aproape de locul unde locuiau. Ea a defilat împreună cu ei, cărând geanta și pușca soțului ei. Ea ar fi mărșăluit tot drumul către front, dar la sfârșitul primei zile colonelul a arestat-o și a trimis-o înapoi la Paris. Mai târziu, ea a plecat pe front pentru a-și petrece timpul cu soțul ei. Kupka a plecat de pe front din cauza degerăturilor de la picioare, cauzate de nopțile petrecute în tranșee până la brâu în apă rece.
František Kupka
1884: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1953)
1889: S-a nascut marele jurnalist american Walter Lippmann; (d. 1974).
1894: Albert Lewin (n. 23 septembrie 1894, Brooklyn, New York – d. 9 mai 1968, New York) a fost un regizor american, producător și scenarist. Ca regizor:
- The Moon and Sixpence (1942)
- The Picture of Dorian Gray (1945)
- The Private Affairs of Bel Ami (1947)
- Pandora and the Flying Dutchman (1951)
- Saadia (1954)
- The Living Idol (1957)
1897: Paul Delvaux (n. 23 septembrie 1897, Antheit - d. 20 iulie 1994, Furnes) a fost un pictor belgian, asociat cu postimpresionismul, expresionismul și apoi cu suprarealismul. A devenit faimos îndeosebi nudurilor pe care le-a pictat.
Paul Delvaux
1901 - S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984; (d. 1986).
Jaroslav Seifert 1981, photo Hana Hamplová – foto: ro.wikipedia.org
Jaroslav Seifert (n. 23 septembrie 1901, Praga – d. 10 ianuarie 1986, Praga) este un scriitor, poet și jurnalist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984. Motivaţia Juriului Nobel : „Pentru poezia sa care, înzestrată cu prospeţime, senzualitate şi o bogată inventivitate, oferă imaginea eliberatoare a spiritului neîmblânzit şi a diversităţii naturii umane”.
1902: Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București, România – d. 8 februarie 2000, București, România) a fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961. Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București, mama româncă. Prenumele lui era de fapt Jean. Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români. Pe la sfârșitul anilor '20 era asistent de procuror la Tribunalul din Sighișoara, când era Prim-Președinte dl. Dumitrescu. A încercat să intre în Baroul de Târnava Mare, dar n-a reușit. Atunci a intrat în Baroul Avocaților de București. Prima soție s-a numit Lucreția. Ea era mai în vârstă decât el și avea un fiu din prima ei căsătorie, Alexandru Nicolescu, care a devenit ofițer.
S-a recăsătorit în 1949 cu Elena (Lili) Stănescu, cu care a avut un băiat, Jean Maurer, care trăiește la München.
Soția a murit cu un an înainte de moartea lui, dar — temându-se de producerea unui atac de inimă — fiul sau a ținut acest fapt în secret, deci Maurer a murit cu credința că soția sa încă mai trăiește și este tratată într-un spital. În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.
În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.
A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.
Ion Gheorghe Maurer și Joseph Luns în 1967
În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.
În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbă poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud. În mandatele sale economia României a înregistrat o creștere medie de peste 9% pe an.^[2]
În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict dintre cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era, că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare.^[3] Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.^[4]
În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discursul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.
La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu.^[5] Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale al elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, pază de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).
Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originari în ultimii ani ai deceniului 1940.
Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea, că lucrurile mai pot fi îndreptate.^[6]
După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.^{[necesită citare]}
După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei "Flacăra" în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau.
Ion Gheorghe Maurer
1906: Maurice Alphonse Jacques Fombeure (n. 23 septembrie 1906 la Jardres (Vienne) - d. 1 ianuarie 1981 la La Verrière, (Yvelines)) a fost un scriitor și eseist francez.
A scris în special poezii, fiind influențat de François Villon, La Fontaine, Apollinaire și François Rabelais.
Maurice Fombeure

1907: Duarte Nuno de Bragança (Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança; n. 23 septembrie 1907 – d. 24 decembrie 1976) a fost pretendent la tronul Portugaliei din 1920 până la moartea sa. Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança s-a născut la castelul Seebenstein în Austro-Ungaria, ca fiul lui Miguel Januário de Bragança și a celei de-a doua soții, Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Duarte Nuno a avut doi frați vitregi mai mari și o soră vitregă mai mare și opt surori bune.

Bunicii paterni au fost Miguel I al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Bunicii materni au fost Karl Heinrich Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și Prințesa Sofia de Liechtenstein.

A doua zi după naștere, Duarte Nuno a fost botezat la Seebenstein. Nașii lui au fost mătușa lui Aldegundes de Bragança și soțul altei mătuși, Alfonso Carlos, Duce de San Jaime.

Americanca Anita Stewart, soția fratelui cel mare al lui Duarte Nuno, și pentru care Prințul Miguel de Braganza a renunțat la drepturile asupra succesiunii în 1920.

Al doilea frate al lui Duarte Nuno, Prințul Francisco José de Braganza, a murit în 1919 necăsătorit și fără copii; la 21 iulie 1920 fratele său ce mare, Prințul Miguel de Braganza, Duce de Viseu, a renunțat la drepturile asupra succesiunii pentru a se căsători cu americanca Anita Stewart.

Zece zile mai târziu, la 31 iulie 1920, tatăl lor, Miguel al II-lea, a abdicat de la pretenția asupra tronului Portugaliei în favoarea fiului său, Duarte Nuno.^[1]

Prin urmare, migueliștii l-au recunoscut pe Duarte Nuno drept Regele Duarte al II-lea al Portugaliei, deși Portugalia devenise republică în 1910 când strănepotul reginei Maria a II-a, regele Manuel al II-lea (care trăia în 1920), a fost trimis în exil.

Pentru că Duarte Nuno avea numai 11 ani când a succedat ca pretendent miguelist la tronul portughez, mătușa lui, Aldegundes de Bragança, a acționat ca regentă până la majoratul lui. La 15 octombrie 1942, în catedrala Petropolis din Brazilia, Duarte Nuno s-a căsătorit cu Maria Francisca de Orléans-Bragança (8 septembrie 1914 - 15 ianuarie 1968), fiica lui Pedro de Alcântara, Prinț de Grão Para. Căsătoria a fost deosebit de populară, deoarece Maria Francisca era strănepoata regelui Pedro al II-lea al Braziliei, fratele mai mic al reginei Maria a II-a. Astfel, căsătoria a unit cele două linii rivale ale familiei regale portugheze. Maria Francisca și familia ei erau văzuți ca reprezentanți ai unei monarhii liberale, spre deosebire de conservatorismul tradițional al familiei lui Duarte Nuno.

Duarte Nuno și Maria Francisca au avut trei fii:

Duarte Pio de Bragança (n. 1945).
Miguel Rafael de Bragança (n. 1946)

Henrique Nuno de Bragança (n. 1949).

Duarte Nuno

Pretendent Miguelist

Părinți	Miguel al II-lea, Duce de Braganza Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Frați și surori	Princess Isabel Maria of Braganza[] Princess Maria Anna of Braganza[] Maria Adelaide de Braganza Prințul Francisco José de Braganza Prințul Miguel de Braganza
Căsătorit cu	Maria Francisca de Orléans-Bragança
Copii	Duarte Pio de Bragança Miguel Rafael de Bragança Henrique Nuno de Bragança

1915: Clifford Shull, fizician american, laureat Nobel (d. 2001)

1916 - S-a nascut Aldo Moro, om politic italian, fost prim ministru al Italiei. A fost asasinat in 1978 de catre gruparea terorista de extrema stanga italiana „Brigazile Rosii”.
This is a picture of the italian politician Aldo Moro, taken during his detention by Red Brigades – foto: ro.wikipedia.org
Aldo Moro (n. 23 septembrie 1916, Maglie, Lecce – d. 9 mai 1978 Roma) a fost un important om politic italian și președinte al Partidului Democrația Creștină. Moartea sa reprezintă momentul cel mai tragic petrecut în urma conflictelor politice ale anilor ’70 în Italia întrucât a fost răpit în 16 martie 1978 în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern și ucis în 9 mai 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roșii (Brigate Rosse)

1920: Mickey Rooney (născut Joseph Yule, Jr. la 23 septembrie 1920 - decedat la 6 aprilie 2014) a fost un actor american de film.

A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor și Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Mickey Rooney

Rooney în 1945

Părinți	Joseph Yule, Nellie W. (născută Carter)
Căsătorit cu	Ava Gardner (c. 1942–1943) B.J. Baker (c. 1944–1948) Martha Vickers (c. 1949–1951) Elaine Devry (c. 1952–1958) Carolyn Mitchell (c. 1958–1966) Marge Lane (c. 1966–1967) Carolyn Hockett (c. 1969–1975) Jan Chamberlin (c. 1978–2014)
Copii	9

1926: John William Coltrane, (n. 23 septembrie 1926, Hamlet, Carolina de Nord – d. 17 iulie 1967, Huntington, New York), cunoscut și sub pseudonimul "Trane", a fost un saxofonist, șef de formație și compozitor de jazz american.
Figură emblematică a jazzului secolului 20, John Coltrane este considerat unul din cei mai importanți inovatori în muzica de jazz modernă. Dacă la începutul carierei sale a cântat mai mult be-bop și hard-bop, ulterior s-a situat în avangarda stilului free. De-a lungul carierei, a organizat cel puțin 50 de ședințe de înregistrare în calitate de lider, apărând alături de multe nume celebre în epocă, precum trompetistul Miles Davis și pianistul Thelonious Monk. Muzica sa a influențat generații după generații de saxofoniști. Spre sfârșitul carierei, muzica sa a căpătat tot mai mult accente spirituale, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost canonizat sub numele de Sfântul John William Coltrane de către Biserica Africană Ortodoxă.

John Coltrane în 1943. Imagine din arhiva marinei, făcută cu ocazia recrutării

John William Coltrane s-a născut în 23 septembrie 1926, în micuțul orășel Hamlet din Carolina de Nord și a copilărit în High Point, în același stat. Tatăl său, John R. Coltrane, croitor de meserie, cânta la mai multe instrumente, alimentând interesul precoce al copilului pentru muzică. Primii muzicieni de jazz care i-au trezit acestuia interesul au fost Count Basie și Lester Young. La vârsta de 13 ani, tânărul Coltrane a pus mâna pe un saxofon, începând să cânte, dovedind un talent instinctiv pentru acest instrument. A început să exerseze imitându-i pe Charlie Parker și Johnny Hodges. Destinul familiei sale a luat o turnură tragică în 1939, atunci când tatăl său, amândoi bunicii și un unchi, au murit unul după celălalt în decurs de câteva luni, grija întregii familii căzând pe umerii mamei sale, Alice, care va fi nevoită să se angajeze ca menajeră. A urmat o perioadă dominată de lipsuri în viața familiei Coltrane, astfel încât mama sa, împreună cu alți membri ai familiei se vor muta în New Jersey, în speranța unei vieți mai bune. John a rămas în Carolina de Nord, până la absolvirea școlii William Penn (actualmente Penn-Griffin School for the Arts). Împreună cu mama sa, în 1943, se va muta mai departe, în nord, în Philadelphia, în speranța că va găsi un job de muzician. Pentru o scurtă perioadă de timp a studiat muzica la Granoff Studios și la Ornstein School of Music. După intrarea SUA în război, pentru a evita să fie mobilizat, se va înrola în marină în 6 august 1945, ziua în care prima bombă nucleară va fi lansată asupra orașului Hiroshima. Vor urma antrenamente specifice marinei militare la Naval Training Station în New York, spre sfârșitul lui 1945 fiind trimis pe mare la baza din Pearl Harbor, unde va fi încartiruit la Manana Barracks, care adăpostea cel mai mare contingent de negri al armatei SUA. În momentul sosirii sale în Hawaii, după capitularea Japoniei, marina demobiliza deja rapid contingent după contingent. Talentul său nativ a fost imediat recunoscut, astfel că în scurtă vreme, John Coltrane a fost primit în orchestra oficială de swing a marinei, Melody Masters, fără nici un fel de evaluare a cunoștințelor sale muzicale. Pe toată durata serviciului militar, a continuat să cânte cu acest grup de muzicieni, ajungând la un moment dat liderul grupului, în paralel muncind la bucătărie sau în serviciul de gardă. Din această perioadă datează și primele sale înregistrări. După exact un an, în august 1946, va fi demobilizat cu gradul de marinar cl.1, reîntorcându-se în Philadelphia pentru a-și continua cariera muzicală, moment ce coincide cu perioada de înflorire a be-bopului.

Pe la mijlocul anului 1967, starea sănătății lui John Coltrane s-a înrăutățit simțitor, muzicianul fiind internat la Huntington Hospital din Long Island, unde medicii au constatat un cancer al ficatului în formă avansată. Marele muzician s-a stins din viață în spital, în 17 iulie 1967, în vârstă de 40 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile mai târziu la biserica luterană St. Peter's din New York. Serviciul religios a început cu un mic recital al cvartetului lui Albert Ayler, și a fost încheiat cu alt recital al cvartetului Ornette Coleman. John Coltrane este înmormântat în Pinelawn Cemetery din Farmingdale, New York. Unul din biografii artistului, Lewis Porter a afirmat ulterior că acesta ar fi murit din cauza hepatitei, atribuind boala dependenței de heroină. Într-un interviu din 1968, Albert Ayler ar fi afirmat că muzicianul era conștient de boala sa, și că ar fi consultat un vraci indian în loc să apeleze la medicina modernă, chestiune dezmințită ulterior de către soția sa, Alice Coltrane. Moartea bruscă a muzicianului a surprins comunitatea artistică, mulți atribuind starea sa precară dependenței de droguri, fără a bănui teribila maladie care-i mistuia ființa. John Coltrane a fost căsătorit de două ori. În 1955, s-a căsătorit pentru prima data cu Juanita Naima Grubbs, o tânără convertită la islamism, pentru care avea să compună mai târziu piesa “Naima”, care avea să-l inițieze în domeniul religiei islamice.^[7] Nu au avut copii, cei doi separându-se ulterior în 1963. Puțin timp după divorț, Coltrane a întâlnit-o pe pianista Alice McLeod, cu care avea deja doi copii în momentul pronunțării oficiale a divorțului de Naima, în 1966. Alice Coltrane i-a dăruit trei copii, John Jr. (n. 1964), Ravi (n. 1965) și Oranyan ("Oran", n. 1967). Dintre cei trei copii, doar Ravi (numit așa datorită admirației pe care tatăl său o avea pentru sitaristul indian Ravi Shankar), a îmbrățișat cariera muzicală, fiind și el saxofonist. Întâlnirea cu Alice Coltrane a adus un plus de echilibru în viața muzicianului, nu numai prin faptul că au avut împreună trei copii, dar și prin faptul că împărtășeau aceeași credință, împreună cu interesul celor doi pentru filozofia indiană, fără a mai vorbi de interesul pentru muzică, Alice fiind o profesionistă de mare clasă a pianului. Coltrane a crescut într-o familie creștină, fiind extrem de credincios încă din copilărie. Ambii bunici erau pastori, cel din partea mamei, Reverendul William Blair, la African Methodist Episcopal Zion Church din High Point, North Carolina, iar cel din partea tatălui William H. Coltrane, era A.M.E. Zion pastor în Hamlet, North Carolina. În 1957, muzicianul a avut o experiență religioasă care l-a ajutat ulterior să lupte cu dependența de alcool și droguri, care îl chinuiau încă din 1948. În notele de pe coperta albumului A Love Supreme, Coltrane își amintea despre experiența religioasă încercată în 1957: “am cunoscut, prin grația Domnului, o trezire spirituală care m-a condus spre o viață mai bogată, mai îndestulată și mai productivă. În acel moment, în gratitudine, am cerut umil să mi se acorde privilegiul de a-i ferici pe alții prin intermediul muzicii”. Notele de pe coperta albumului par să menționeze divinitatea în sens universalist, fără a se referi la o anumită religie. Această presupunere este întărită de notele de pe coperta albumului Meditations (1965), în care Coltrane declară: “cred în toate religiile”. După apariția albumului A Love Supreme, multe din titlurile propriilor compoziții au legătură cu credința religioasă, precum “Ascension”, “Meditations”, “Om”, “Selflessness”, "Amen", "Ascent", "Attaining", "Dear Lord", "Prayer and Meditation Suite", și "The Father and the Son and the Holy Ghost". În biblioteca lui Coltrane s-au găsit cărți de spiritualitate indiană precum The Gospel of Sri Ramakrishna, the Bhagavad Gita, și Paramahansa Yogananda's Autobiography of a Yogi. Muzicianul a studiat Biblia, Coranul și Kabbala, dar și cărți de astrologie, menționând anumite similarități între Isus și Krishna. A explorat de asemenea filozofia hindusă, istoria africană, filozofia Zen, pe Aristotel și pe Platon. În octombrie 1965, muzicianul înregistrează piesa Om, care face trimitere la silaba sacră din filozofia hindusă care simbolizează infinitatea universului, descriind-o ca “prima silabă, cuvântul primordial, cuvântul puterii”. Piesa, cu durata de 29 de minute, conține cânturi din Bhagvad Gita și din cartea tibetană a morții, dar și recitarea unui pasaj ce descrie cuvântul primordial “om” drept denumirea cosmică comună a tuturor lucrurilor. Toate acestea au influențat profund muzica sa. Coltrane credea nu numai într-o structură muzicală unică, care poate trece de barierele etnice, dar și care este capabilă să-și subordoneze limbajul mistic. Studiile efectuate de Coltrane asupra muzicii indiene, l-au condus către ideea că anumite sunete și game pot conduce la anumite stări emoționale. Scopul muzicianului este de a înțelege aceste conexiuni, de a le controla și de a da un răspuns care să influențeze audiența. După moartea muzicianului, o congregație din San Francisco, numită Yardbird Temple, a început să-l venereze ca pe o încarnare a divinității. Gruparea și-a luat numele după Charlie Parker, în care vedeau încarnarea Sfântului Ioan Botezătorul. Congregația s-a afiliat ulterior Bisericii Ortodoxe Africane, aceasta implicând schimbarea statutului muzicianului din cel de divinitate în cel de sfânt, cu numele de Saint John Coltrane al Bisericii Ortodoxe Africane. Este singura biserică africană ortodoxă care a asimilat muzica și versurile lui Coltrane, utilizându-le la slujbe, rugăciuni și liturghii. Muzicianul este reprezentat ca unul din cei 90 de “sfinți dansând” într-o frescă de mari proporții din rotonda Bisericii Episcopale Saint Gregory de Nyssa din San Francisco. Fresca, cu o suprafață totală de circa 280 m², este pictată în stil bizantin, fiind realizată de Mark Dukes, diacon al Bisericii Ortodoxe Africane Sf. John Coltrane, care a pictat și alte icoane ale sfântului. Biserica Episcopală Sf. Barnabas din Newark, New Jersey, l-a inclus pe Coltrane în lista sa de sfinți istorici de culoare.

John Coltrane
Coltrane, 1963

* 1928: Julio Le Parc (n. 23 septembrie 1928, Mendoza) este un artist cinetist argentinian și reprezentant al direcției Op art. El a fost, alături de François Morellet, Horacio Garcia Rossi, Francisco Sobrino, Joël Stein și Yvaral, în anul 1960, fondatorul grupului Groupe de Recherche d’Art Visuel (GRAV). Le Parc locuiește și lucrează în Paris.

Julio Le Parc a urmat Escuela de Bellas Artes de Buenos Aires (Școala Națională de Arte Frumoase), unde i-a întâlnit pe Francisco Sobrino și Horacio Garcia Rossi. În 1958 merge la Paris. Acolo a lucrat în atelierul lui Victor Vasarely.

El a creat în principal obiecte cinetice și mobiluri, cu reflectoare de lumina. Scopul lui a fost de a face vii fenomene vizuale prin experimente. Noile tehnologii trebuiau utilizate ca să descrie raportul dintre lumină și mișcare pe un mod inovator. El folosește lumina, suprafețe reflectorizante, lentile, sticla cu model și oglindă spartă.

Julio Le Parc a făcut parte din Groupe de Recherche d'Art Visuel și mai târziu ca artist solo în numeroase expoziții personale și de grup în întreaga lume.

În 2004, cu Yvonne Argenterio a produs la Elettrofiamma, în Italia, o serie de sculpturi (Torsions) și a prezentat evenimentul Verso la Luce în castelul Boldeniga (Brescia, Italia). Mai mult decât atât, în grădina castelului, s-a vzăut monumentala sculptură Verso la Luce.

2015/2016: Julio Le Parc: Lumière, Bildmuseet Umeå, Umeå, Schweden.
Julio Le Parc

1930 - S-a nascut Ray Charles, celebru pianist si solist american.
Ray Charles Robinson – foto – mtv.com
A fost inclus in Rock and Roll Hall of Fame, in Blues Hall of Fame, Grammy Hall of Fame, Jazz Hall of Fame, ceea ce dovedeste indiscutabil valoarea sa, dar si talentul cu care a fost inzestrat. La 5 ani a inceput sa aiba probleme cu vederea, iar la 7 ani a orbit. Handicapul sau nu l-a impiedicat sa isi implineasca visul de a deveni muzician. A inceput sa concerteze la inceputul anilor ’50, cand a aparut pe scena alaturi de nume grele ale muzicii americane. A cantat cu Lowell Fulson si Guitar Slim. Prima sa interpretare vocala dateaza din 1951, cand a inregistrat hitul „I Got A Woman”, ajuns pe locul 2 in Top 10 R&B din Statele Unite. Ray Charles a reusit cu adevarat sa-i faca pe oameni sa-l venereze cu piesa „What’d I Say”, care a intrat direct pe locul 1 in Top 100 Billboard. Activitatea sa muzicala s-a intins pe aproape o jumatate de veac. S-a stins din viata la varsta de 74 de ani, in data de 10 iunie 2004.
1935 – S-a născut Les McCann, pianist şi cântăreţ american de jazz.
1938: S-a nascut Romy Schneider, actrita de origine austriaca.
1938 – S-a născut Ben E. King (Benjamin Earl Nelson), cântăreţ şi compozitor american.
1940 – S-a născut Tim Rose, vocalist şi compozitor american (Big Three).
1941 - S-a nascut (comuna Toporauti, Jud. Cernauti), renumita interpreta română de muzică populară Sofia Vicoveanca.
Sofia Vicoveanca – foto: sofiavicoveanca.blogspot.com
Sofia Vicoveanca (numele real fiind Sofia Fusa, căsătorită Micu; n. 23 septembrie 1941, comuna Toporăuți, județul Cernăuți, România, actualmente în Ucraina) este o renumită interpretă română de muzică populară, poetă și actriță de film din zona Bucovinei.
„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular și țusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat.”
—Sofia Vicoveanca
1942 – S-a născut Jeremy Steig, flautist american de jazz.
1943 – S-a născut Steve Boone, basist american (Lovin’ Spoonful).
1943 – S-a născut Wallace Scott, vocalist american (The Whispers).

1943: Julio Iglesias (n. 23 septembrie 1943, Madrid) este un cântăreț spaniol. Este artistul latin care a vândut cele mai multe albume din istorie.^[4] De asemenea, se numără printre primii zece artiști cu cele mai numeroase vânzări din istorie, conform Sony, care în decembrie 2011 i-a conferit, la Madrid, două premii ce confirmă aceste realizări de excepție. Părinții lui, Dr. Iglesias Puga și Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor, Julio, să studieze Dreptul la Universitatea Complutense din Madrid, dar viața nu l-a lăsat să-și termine studiile din cauza unui accident de mașină ce l-a lăsat paralizat pentru un timp în care a realizat că cea mai bună metodă de a-și canaliza durerea morală ṣi fizică e să se închidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci când într-o zi când era internat în spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Așa, pe scurt, a început fulminanta sa carieră care se întinde pe o perioadă respectabilă de 40 de ani, încununați cu numeroase albume răsplătite cu aur, platină și numeroase distincții, uneori unice în lume. În anul 1971 s-a însurat cu Isabel Preysler Arrastria cu care a avut 3 copii: "Chabeli" Marĺa Isabel(1971), Julio Iglesias Jr. (1973) și Enrique Iglesias (1975), ultimii doi alegând să calce pe urmele tatălui lor.

La începutul anilor 1990, și-a unit destinul cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger cu care are 5 copii, ultimul născându-se în 2007. Primul album al artistului se numește La Vida Sigue Igual (1969), iar cel mai recent "Julio Iglesias 1" (2011). După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, muzica lui Julio Iglesias a fost folosită în Chile pentru a-i tortura pe deținuții politici. Aceștia erau obligați să asculte non-stop și cu volumul la maximum piesele lui Julio Iglesias, pentru a-i face să cedeze psihic.

Albume(Studio)

2011: Numero 1
2010: The Essential: Julio Iglesias
2010: Original album classic
2010: Nathalie-The best of Julio Iglesias
2007: Quelque Chose De France
2006: Romantic Classics (US:#41)
2006: Remastered+Bonus Track
2006: Remastered (US:#81)
2005: L'homme Que Je Suis
2003: Divorcio
2000: Noche De Cuatro Lunas
1996: Tango
1995: La Carretera
1994: Crazy (US:#30)
1992: Calor (US:#186)
1990: Starry Night (US:#37)
1989: Raíces
1988: Non Stop (US:#52)
1987: Un Hombre Solo
1987: Tutto l'amore che ti manca
1985: Libra (US.#92), (US Latin:#1)
1984: 1100 Bel Air Place (US:#6) [Singles: "All Of You" US:#19, US R&B:#38, "Moonlight Lady" Adult Contemporary #17, "To All The Girls I've Loved Before" US:#5, US Country:#1]
1983: En Concierto
1982: Momentos
1982: Momenti
1982: Et l'amour crea la femme
1981: De niña a mujer
1981: Fidèle
1981: Minhas cancoes preferidas
1981: Zartlichkeiten
1980: Hey!
1980: Amanti
1980: Sentimental
1979: A vous les femmes
1979: Innamorarsi alla mia eta
1978: Emociones
1978: Aimer La Vie
1978: As Vezes Tu, As Vezes Eu
1978: Da "Manuela" A "Pensami"
1978: "Quiero" Album (El Amor)
1977: A mis 33 años
1976: America
1976: Ein Weihnachtsabend Mit Julio Iglesias
1976: En El Olympia
1975: A Mexico
1975: El Amor
1974: A Flor de Piel
1974: Viens M'embrasser
1973: Soy
1972: Un Canto a Galicia
1972: Por una mujer

1969: Yo Canto

Julio Iglesias

Părinți	Julio Iglesias, Sr.[*]
Căsătorit cu	Isabel Preysler[] (29 ianuarie 1971–1978) Miranda Rijnsburger[] (din 24 august 2010)
Copii	Enrique Iglesias Julio Iglesias, Jr.[] Chabeli Iglesias[]

1943: György Dalos (n. 23 septembrie 1943, Budapesta, Ungaria) este un istoric și scriitor maghiar. El este cunoscut mai ales ca autor al romanelor 1985 (1983), o continuare a romanului 1984 de George Orwell, și Oaspetele din viitor: Ana Ahmatova și Isaia Berlin. S-a născut într-o familie maghiară de origine evreiască. După moartea tatălui (în 1945, într-un lagăr de concentrare), a fost crescut de bunica sa. Între 1962-1967 a fost student al Facultății de Istorie a Universității Lomonosov din Moscova. După terminarea studiilor a lucrat în Budapesta în calitate de muzeolog. În 1964 apare prima sa carte de poezii. În 1968 a fost condamnat la 7 luni condiționat pentru participarea la mișcarea maoistă. Fiind lipsit de dreptul de a i se publica, a început să traducă. În 1977 a stat la începuturile mișcării de opoziție față de Partidul Comunist din Ungaria. În 1984 a fost invitat în Berlin prin filiera Serviciului German pentru Schimb Academic (DAAD). A fost colaboratorul grupului de cercetători ”Europa de Est” la Universitatea Bremen. În 1988-1989 a fost co-editor la ziarul ilegal de opoziție din Germania de Est "Ostkreuz".
Între 1995-1999 a fost directorul Institului pentru Cultura Ungară din Berlin. Din 2009 György Dalos este membru al Consiliului Internațional al Serviciul Austriac pentru Străinătate.
O anumită perioadă de timp a locuit în Viena, unde a lucrat în calitate de publicist și a scris pentru reviste și radiouri germane. Este membru-corespondent al Academiei de Artă din Saxonia. În acest moment locuește în Berlin unde lucrează pentru ziarul german ”Freitag”. Opera:
1985 (1983)
Oaspetele din viitor: Ana Ahmatova și Isaia Berlin (1998)
Cortina se ridică: Despre sfârșitul dictaturilor din Europa de Est (2009) o cronică a sfârșitului dictaturilor comuniste din Europa de Est.
György Dalos
1945 – S-a născut Paul Peterson, cântăreţ şi actor american.
1945: Ron Bushy (n. 23 septembrie 1945) este un muzician american, în prezent bateristul trupei rock Iron Butterfly.
S-a născut în Washington, D.C. pe 23 septembrie 1945. A crescut într-o familie militară, locuind în tinerețile sale în aproximativ 34 de state. A învățat să cânte la tobe pe când era în clasa a șasea.
Este foarte respectat pentru soloul de tobe de pe piesa "In-A-Gadda-Da-Vidda". Ron este de asemenea foarte priceput în artele grafice, creând majoritatea logourilor și copertelor de pe produsele Iron Butterfly.
Ron Bushy

Ron Bushy performing "In-A-Gadda-Da-Vida", Germany, May 2005
* 1946: Maria Iovu (n. 23 septembrie 1946, comuna Condrățești, raionul Ungheni, Republica Moldova) este o fiziciană din Republica Moldova. Este căsătorită cu fizicianul Mihail Iovu.
1947 – S-a născut Jerry Corbetta vocalist, pianist şi compozitor american (Sugarloaf).
1947 – S-a născut Neal Smith, baterist american (Alice Cooper, Plasmatics).
1948: George Mihăiță (n. 23 septembrie 1948, Moreni, județul Dâmbovița) este un actor român de teatru și film. A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București, secția Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu. Începând cu anul 2000 este directorul Teatrului de Comedie din București.
Actorul George Mihăiță a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
ROLURI LA TEATRUL DE COMEDIE
- Castor/Polux - Fata Morgana de Dumitru Solomon, regia Mihai Dimiu, 1971
- Soldatul - Mutter Courage de Berthold Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1972
- Billy the KId - Buffalo Bill și indienii de Arthur L. Kopit, regia Lucian Giurchescu, 1973
- Nano - Volpone de Ben Jonson, regia Ion Cojar, 1974
- Arlequin - Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, regia Tudor Florian, 1976
- Juratul nr. 8 - 12 oameni furioși de Reginald Rose, regia George Teodorescu, 1977
- Soldatul - Cercul de cretă caucazian de Berthold Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1977
- Cristian Marinescu - Măseaua de minte de Corneliu Marcu, regia George Teodorescu, 1978
- Trofimov - Livada cu vișini de A. P. Cehov, regia Lucian Giurchescu, 1979
- Barnaby Tacher - Pețitoarea de Thorton Wilder, regia Valeriu Moisescu, 1979
- Harold - Harold și Maude de Colin Higgins, regia Sanda Manu, 1980
- Strigoiul - Strigoii la Kitahama de Kobo Abe, regia Cătălina Buzoianu, 1982
- Bouzin - Scaiul de Georges Feydeau, regia Ion Lucian, 1989
- Mercur - Ce ne facem fără Willy? de George Astaloș, regia Ludmila Syekely Anton , 1992
- Willy - Ce ne facem fără Willy? de George Astaloș, regia Ludmila Syekely Anton , 1992
- Tersit - Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, 1994
- Arthur, regele gândacilor - Fuga de Mihail Burgakov, regia Cătălina Buzoianu, 1995
- Fadinard - Pălăria de Eugène Labiche, regia Horațiu Mălăele, 1998
- Henry Perkins - Bani din cer de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele, 2001
- Titel - Poker de Adrian Lustig, regia Alexandru Tocilescu, 2004
- Pișănțap, marchiz de Brizăbrează - Ubu înlănțuit de Alfred Jarry, regia Gábor Tompa, 2004
- Anton Antonovici Scvoznic-Dmuhanoshi, primarul orașului - Revizorul de N. V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, 2006
- Narcis Pasăre, fost boxer - Clinica de Adrian Lustig, regia Aurel Palade, 2008
- Alexandr Tarasovici Ametistov - Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 2009
- St Clair Bayfield - În plină glorie! de Peter Quilter, regia Răzvan Mazilu, 2015
  TEATRUL BULANDRA
  - Ziariștii de Alexandru Mirodan, regia Valeriu Moisescu, 1971
  TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI
  - Guliță - Coana Chirița de Vasile Alecsandri, regia Horea Popescu, 1969
  TEATRUL BAIA MARE
  - Spiridon - O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia Magda Bordeianu, 1972
  FILMOGRAFIE
  - Reconstituirea, regia Lucian Pintilie, 1968
  - Căldura, regia Șerban Creangă, 1969
  - Prieteni fără grai, regia Paul Fritz Nemeth, Gheorghe Turcu, 1969
  - Castelul condamnaților, regia Mihai Iacob, 1970
  - Brigada Diverse intră în acțiune(1970) - brigadierul silvic Haralambie Harpalete din Nucșoara, consăteanul plt. Căpșună
  - Brigada Diverse în alertă! (1971) - brigadierul silvic Haralambie Harpalete din Nucșoara, consăteanul plt. Căpșună
  - Urmărirea, regia Radu Gabrea - serial TV, 1971
  - Veronica, regia Elisabeta Bostan, 1972 - Șoricelul Aurică
  - Veronica se întoarce, Elisabeta Bostan, 1973 - Șoricelul Aurică
  - Capcana, regia Manole Marcus, 1974 - Mirele
  - Filip cel Bun, regia Dan Pița, 1974 - Țigănosul
  - Ilustrate cu flori de cîmp, regia Andrei Blaier, 1974
  - Zidul, regia Constantin Vaeni, 1974 - Sile
  - Comedie fantastică (1975) - Ol
  - Mama, regia Elisabeta Bostan, 1976 - Măgarul Petrică
  - Tufă de Veneția, regia Petre Bokor, 1976 - Tase
  - Ultima noapte a singurătății, regia Virgil Calotescu, 1976
  - Ultimele zile ale verii, regia Savel Stiopu, 1976 - Șerban
  - Accident (1977) - Tudor Cuceanu
  - Pentru patrie (1978) - Peneș Curcanul
  - Brațele Afroditei, regia Mircea Drăgan, 1978 - Gigi
  - Drumuri în cumpănă, regia Virgil Calotescu, 1978 - fiul lui Octavian Borcea
  - Omul care ne trebuie, regia Manole Marcus, 1979 - Instructorul de la Casa de cultură
  - Ultima noapte de dragoste (1980) - sergentul Zamfir
  - Capcana mercenarilor (1981) - Onuț, fratele lui Luca
  - Duelul (1981) - subcomisarul Petrescu
  - Saltimbancii, regia Elisabeta Bostan, 1981 - August, prostul
  - Un saltimbanc la Polul Nord, regia Elisabeta Bostan, 1981 - August, prostul
  - Cucerirea Angliei (1982) - Gollet, bufonul ducelui Normandiei
  - Melodii la Costinești, regia Constantin Păun, 1983
  - Fram (1983)
  - Zacharicus, regia Claude Girinberg, 1983
  - Sosesc păsările călătoare, regia Geo Saizescu, 1984
  - Siciliana regia Olimpia Arghir, 1984
  - Promisiuni, regia Elisabeta Bostan, 1985 - Cornel
  - François Villon - Poetul vagabond(1987) - student
  - Niște băieți grozavi, Cornel Diaconu, 1987 - Gigi
  - Zîmbet de soare, regia Elisabeta Bostan, 1987
  - Duminică în familie (1988) - cercetătorul științific Alexandru Ionescu
  - Campioana, regia Elisabeta Bostan, 1989 - Marian
  - Paradisul în direct, regia Cornel Diaconu, 1994
  - Punctul zero (1996) - revoluționarul Dan
  - Omul zilei, regia Dan Pița, 1998 - Florentin
  - Supraviețuitorul (2008) - Haral bătrân
  - Nunta mută (2008) - Valentin Gogonea
  - Undeva la Palilula (2012) - Ilie Tudorin
  - Ra.One (2014), română dublaje de voce (Barron)
  - Moromeții 2 (2018) - Aristide^[2]
  ROLURI ÎN TELEVIZIUNE
  Teatru TV
  - DUBLAJ MEMORABIL, ÎN FILMUL LEMONADE MOUTH, ÎN ROLUL DIRECTORULUI BRENIGAN (2011)
  - Să umplem pămîntul cu visuri, de Dan Tărchilă, regia Eugen Todoran
  - Doctor în filosofie, de Branislav Nusici, regia Matei Alexandru
  - Siciliana, de Aurel Baranga, regia Olimpia Arghir
  - Șeful sectorului suflete, de Alexandru Mirodan, regia Letiția Popa
  - Îndrăzneala, de Gheorghe Vlad, regia Letitia Popa
  - Viori de primăvară, de Al. Stein, regia Domnița Munteanu
  - Căsnicia nu-i o joacă, de I.D. Șerban, regia Olimpia Arghir
  - Vilegiatura, de Constantin Stoiciu, regia Andrei Blaier
  - Fata care a mutat Parîngul, de I.D. Șerban, regia Nae Cosmescu
  - Ziariștii de Alexandru Mirodan, regia Valeriu Moisescu
  - Speranța nu moare în zori, de Romul Guga, regia Nae Cosmescu
  - Căsătorie imposibilă, de Alex Ștefănescu, Silviu Jicman
  - Capul de rățoi, de Gheorghe Ciprian, regia Constantin Dicu
  - Cînd vine barza, de Andre Roussin, regia Constantin Dicu
  - Caragiale, dar nu teatru, regia Sanda Manu
  EMISIUNI DE DIVERTISMENT
  - Revelion 1973, Revelion 1992, Revelion 1995, Revelion 2002
  - Moderator "Careul de aur" TVR 1
  - Telerecital Silviu Stănculescu
  - Telerecital Mircea Șeptilici
  SERIALE TV
  - Urmărirea, regia Radu Gabrea
  - Mușatinii, regia Sorana Coroamă Stanca
    George Mihăiță
    
    George Mihăiță (decembrie 2011)
    
    Actorul George Mihăiță în piesa de teatru de comedie "Poker" (2008)
    
    George Mihăiță în tinerețe
    
    Căsătorit cu Delia Seceleanu
    * 1949: Enrique Castro González (pronunție în spaniolă: /enˈrike ˈkastɾo ɣonˈθaleθ/; ^[a]; n. 23 septembrie 1949,^[1] Oviedo, Spania – d. 27 februarie 2018, Gijón, Spania), cunoscut drept Quini (pronunție în spaniolă: /ˈkini/), a fost un fotbalist spaniol.
1949 - S-a nascut cantaretul american Bruce Springsteen.
Springsteen and the E Street Band, 1977 – foto: en.wikipedia.org
Bruce Frederick Joseph Springsteen (n. 23 septembrie 1949, Long Branch, New Jersey), poreclit „The Boss”, este un cântăreț american, compozitor și interpret care înregistrează cu E Street Band. Springsteen este cunoscut în toată lumea pentru rock-ul său romantic, versurile sale poetice și pentru sentimentele sale pentru cultura americană centrate pe New Jersey-ul de origine. A compus nu o singură dată coloana sonoră pentru diverse producții cinematografice, iar pentru muzica originală a filmului Philadelphia din 1993 – cu Tom Hanks și Denzel Washington în rolurile principale – a fost premiat cu Globul de Aur, cu Grammy și cu Oscar
1950: Șerban Ionescu (n. 23 septembrie 1950, Corabia, Olt – d. 21 noiembrie 2012, București) a fost un actor român. A jucat teatru la Târgu Jiu, apoi în București, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon și la Teatrul Național. A fost căsătorit cu actrița Magda Catone, având un fiu, Carol.
Actorul Șerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.^[1]
A murit la 21 noiembrie 2012. Filmografie:
Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1980) - Ion
Burebista (1980)
Capcana mercenarilor(1981)
Lumini și umbre (TV, 1981)
Lumini și umbre: Partea II(TV, 1982)
Imposibila iubire (1983)
Acasă (1984)
Furtună în Pacific (1985)
Marele premiu (1985) - Tatăl
Bătălia din umbră (1986)
Pădurea (1986)
Pădureanca (1987)
Martori dispăruți (1988)
Misiunea (1989) - serial TV
Mircea (1989)
Lacrima cerului (1989)
Cezara (1991)
Șobolanii roșii (1991)
Atac în bibliotecă - Andrei Mladin (1992)
Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - Lucrețiu Pătrășcanu
Prea târziu (1996)
Aerisirea (TV, 1998)
Față în față (1999)
Maria (2003) - Ion
Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
„15” (2005)
Cuscrele (serial TV, 2005)
Azucena - Îngerul de abanos (2005) - Grănicerul Vaniușa
Om sărac, om bogat(serial TV, 2006) - Emilian Maxim
Păcală se întoarce (2006) - primarul
Happy End (2006) - senatorul Costea
De ce eu? (2006) - Tatăl
Visuri otrăvite (2006) - Eugen
Anticamera (serial TV, 2008)
Dincolo de America(2008) - Yan Vesa
Fetele marinarului (serial TV, 2008) - Amza Trifan
Pac! Ești mort (2009)
Narcisa Sălbatică (serial TV, 2010)
Umilința (2011) - Dumitru Teatru:

Teatrul Național București

Dineu cu proști de Francis Veber, regia Ion Caramitru, 2010; ca Pierre
Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010; ca Gaev, Leonid Andreevici
Molto, gran' impressione de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009; ca Greceanu
Eduard al III-lea de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; ca Regele John al II-lea
Comedie roșie de Constantin Turturică, regia Alexandru Tocilescu, 2006; ca Ministrul de Interne
Inimă de câine de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005; ca Schwonder, Președintele comitetului de bloc
Gândirea de Leonid Andreev, regia Felix Alexa, 2005; ca Savelov
Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004; ca ''Paharnicul Ulea
O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonța, 2003; ca Pristanda
Revizorul de Nicolai Vasilievici Gogol, Serghei Cerkasski, 2002; ca Dobcinski
Crimă pentru pământ după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002; ca Niculaie Cursfânt

Teatrul Odeon (1992 - 2002)

Comedii de Cehov după A.P. Cehov
Richard III de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu
Demonul meschin de Feodor Sologub, regia Adrian Giurgea
La țigănci după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
Platonov de A.P. Cehov, regia Gelu Colceag
Lulu de Frank Wedekind, regia Dragoș Galgoțiu
Frații de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija
Saragosa 666 zile de Jan Potocki, dramatizare și regia Alexandru Dabija
Cartofi prăjiți cu orice de Arnold Wesker, regia Alice Barb

Teatrul de Comedie (1982 - 1992)

Doi tineri din Verona de William Shakespeare
Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța
Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie
Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu
Sfântu Mitică Blajinu de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu
Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri de Dario Fo
Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu
Procesul de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, regia Gyorgy Harag
3 x Havel de Vaclav Havel
Cârtițele de Mihail Zoscenko, regia Valeriu Paraschiv
Comedia erorilor de William Shakespeare

Teatrul din Sibiu

Dirijorul de Dumitru Radu Popescu, regia Florin Fătulescu
Camino real de Tennessee Williams, regia Iulian Vișa

Teatrul Mic

Niște țărani de Dinu Săraru, scenariul dramatic și regia Cătălina Buzoianu
Moartea mănâncă banane de Alfonso Zurro
Inelul dragostei

Teatrul din Petroșani

Locțiitorul de Horia Lovinescu
Pluta Meduzei de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu
În căutarea sensului pierdut de Ion Băieșu, regia Florin Fătulescu
Șerban Ionescu

Căsătorit cu Magda Catone

1951: Marcel Bejgu, pictor român
1956: Paolo Rossi (n. 23 septembrie 1956, Prato) este un fost jucător italian de fotbal. În 1982 a condus naționala Italiei către câștigarea Campionatului Mondial din 1982 înscriind șase goluri și astfel primind Gheata și Balonul de Aur. Este unul din cei trei jucători care au câștigat de-a lungul timpului toate cele trei trofee acordate în cadrul unui Campionat Mondial (Gheata de Aur-golgetereul competiției, Balonul de Aur - cel mai bun jucător și Cupa Mondială), alături de Garrincha în 1962 și Mario Kempes în 1978.
1959: Gheorghe Anghel (n. 23 septembrie 1959)^[1] este un politician, jurist și magistru în management public din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de Legislatura a XIX-a (2010-2014) pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și fost primar al orașului Ștefan Vodă (2003-2010).
Gheorghe Anghel fost primar al orașului Ștefan Vodă între anii 2003-2007; și a fost reales pentru al doilea mandat pe care și l-a întrerupt în 2010, în favoarea mandatului de deputat în parlament pe lista PCRM. În parlament, a fost membru al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară până în noiembrie 2014. A candidat la postul de deputat și la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 de pe poziția a 30-a pe lista PCRM,^[1] însă nu a reușit să acceadă în parlament.
Gheorghe Anghel
1959: Jason Alexander (n. 23 septembrie 1959) este un actor evreu american născut în Livingston, statul New Jersey, sub numele de Jason Scott Greenspan. Este cunoscut în special pentru rolul lui George Constanza în sitcom-ul Seinfeld, rol care i-a adus și Globul de aur în 1994. Filmografie:
Seinfeld (1989) (serial) - George Constanza
Pretty Woman (1990) - Philip Stuckey
North (1994) -
The Hunchback of Notre Dame - voce (1994)
Ultima cină (1995)
The Adventures of Rocky and Bullwinkle - voce (2000)
Friends (2001) - Earl
Shallow Hal (2001)
The Trumpet of the Swan - voce (2001)
Omul care a salvat Crăciunul (2002) - Alfred Gilbert
The Hunchback of Notre Dame II - voce (2002)
Malcolm in the Middle (2003) - Lenard
A Christmas Carol (2004) - Jacob
Listen Up (2004-2005) - Tony Kleinman
Monk (2005) - Marty Eels
How to Go Out on a Date in Queens (2006) - Johnny
Snoop Dogg's Hood of Horror (2006) - British Record Executive
Everybody Hates Chris (2006-2007) - Principal of School
Ira and Abby - Psychologist
Thank God You're Here! (2007) - Improv comedy
The New Adventures of Old Christine (2008)
Criminal Minds (2008)
Meteor (2009) - Dr.Chetwyn
Hachiko: A Dog's Story (2009) - Carl
Fish Hooks (2010) - Mr.Nibbles
The Cleveland Show (2010) - Saul Friedman
A Fairly Odd Movie: Grow Up, Timmy Turner! - Cosmo
Jason Alexander
* 1961: Camelia Khraibani (n. 23 septembrie 1961) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
1961: William Cameron "Willie" McCool (23 septembrie 1961 – 1 februarie 2003) a fost un comandor în United States Navy, astronaut NASA și pilotul misiunii STS-107 a navetei spațiale Columbia. El a fost ucis, împreună cu ceilalți șase membri ai echipajului, atunci când naveta s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră.^[1]^[2] Era cel mai tânăr bărbat membru al echipajului.
William Cameron "Willie" McCool
* 1962: Teodor Atanasiu (n. 23 septembrie 1962, Cugir, pe atunci în regiunea Hunedoara) este un om politic român, membru al PNL, de profesie inginer. Între 2004-2006 a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale, iar în perioada 2006-2008 a îndeplinit funcția de președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). În prezent este senator și Vicepreședinte al Senatului României.

Teodor Atanasiu

* 1962: Nicolae Coande (nume la naștere: Nicolae Boangiu; n. 23 septembrie 1962, Osica de Sus, județul Olt)^[1] este un poet și eseist român. A copilărit la Osica de Sus, în sudul României, în valea Oltețului ("...dar să cad în centrul lumii în stînga de Olteț la cîteva/ minute de bîlciul apărut în anul cînd Eminescu obosit de viață/ „scria continuu pe zidurile și ulucile Institutului/ bucăți din poeziile sale”/ nu mi-aș fi închipuit în eonul cît m-am odihnit în palatul calm/ din pîntecele mamei. Acolo am citit totul.").

A debutat în 1986, în revista "Ramuri", ajutat de Gabriel Chifu, după ce mai devreme a fost publicat la rubricile deținute în "Familia" și "Luceafărul" de Ana Blandiana, respectiv Ion Gheorghe. A citit în 1986 la Cenaclul "Ramuri" condus de poetul Marin Sorescu. În anul 1988 a fost "revelația" rubricii pentru debutanți susținută de criticul literar Mircea Iorgulescu în SLAST. În același an, Marin Sorescu i-a oferit premiul pentru debut al revistei "Ramuri".

A debutat editorial cu placheta de poeme „În margine” (Ed. Ramuri, 1995), premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Pentru aceeași carte a primit, anterior, Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin (președinte de juriu, Cezar Ivănescu).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1996), filiala Craiova, membru al PEN Club România (2016). Studii de filozofie-sociologie, Universitatea din Craiova. Master în filozofie la aceeași universitate. Între 2001 și 2006 a fost redactor (publicist comentator) al ziarului Cuvântul libertății, Craiova. Tot aici a coordonat între anii 2001-2004 pagina de cultură LAMA (Literatură, Artă, Mentalități, Atitudini). Realizator (2002-2005) al unui talk-show cultural la Oltenia TV. Din 2008 este secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova; editor-fondator, din 2006, al revistei teatrale de cultură, informație și atitudine "SpectActor“.

Din anul 2009 coordonează "Întâlnirile SpectActor", la Teatrul Național Craiova, "Duminici de poezie în teatru" (2010-2016), "Artistul în timpul său" (2015), dedicat artiștilor singulari din Craiova. În prezent (2016) este coordonator al evenimentelor "Clubul Dramaturgilor", unde se propun spectacole-lectură, și "Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni", un eveniment care își propune să reunească periodic poeții din Craiova, dar și scriitori din afară, preocupați de poezie și de reflecția asupra poeziei. În perioada 2010-2014 a inițiat și prezentat întâlniri cu scriitori români și străini contemporani în cadrul proiectului "Scriitori la Tradem".

În noiembrie 2012 a fost invitat de Goethe Institut Berlin la reuniunea experților în teatru din sud-estul Europei, pe tema teatrului documentar.

A participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie din Austria, Serbia, România (http://unitbv.ro/biennale/nicolae-coande-romania/)

Are trei copii, Lia Elena, Alexandru Ionuț și Andrei Mihnea.

Cărți publicate:

În margine, poezie (Ed. Ramuri, Craiova, 1995)
Fincler, poezie (Ed. Ramuri, Craiova, 1997)
fundătura homer, poezie (Ed. Dacia, 2002)
Folfa, poezie (Ed. Vinea, București, 2003)
Fereastra din acoperiș. Un anotimp în Westfalia, note de călătorie (Ed. Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2005)
Celălalt capăt, interviuri (Ed. Curtea Veche, București, 2006)
Vînt, tutun și alcool, poezie (Ed. Brumar, Timișoara, 2008)
Revanșa chipurilor, publicistică (Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2009)
Caietele colocviilor naționale "Ion D. Sîrbu", Craiova 27 iunie 2009 - coordonator, alături de Ioan Lascu - (Ed. Universitaria, Craiova, 2009)
Femeia despre care scriu, poezie (Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2010)
Intelectualii români și Curtea regelui, publicistică-eseu (Ed. Tracus Arte, București, 2011)
VorbaIago, antologie de versuri, postfață de Al. Cistelecan (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2012)
Persona, antologie de versuri, postfață de Mircea A. Diaconu (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2013)
Caietele colocviilor naționale "Ion D Sîrbu", Craiova, 11-12 octombrie 2013, coordonator (Ed. MJM, Craiova, 2014)
Caietele colocviilor naționale "Ion D. Sîrbu", Craiova, 17 septembrie 2014, coordonator (Ed. MJM, Craiova, 2014)
Nu m-au lăsat să conduc lumea, poezie (Casa de Editură Max Blecher, București, 2015)
Dumnezeu poet și protector al lumii, eseuri (Ed. Tracus Arte, București, 2016)
Plagiator. 1962, poezie (Ed. Măiastra, Tîrgu Jiu, 2017)
1963: Alexander «Alex» Proyas (născut 23 septembrie 1963, Cairo, Egipt) este un regizor greco-australian, scenarist și producător. Este cel mai bine cunoscut pentru regizarea filmelor The Crow, Dark City, I, Robot și Knowing. Proyas s-a născut din părinți eleni în Egipt și s-a mutat la Sydney când avea 3 ani.^[1] La 17 ani a absolvit Şcoala Australiană de Film, Televiziune şi Radio, începând să realizeze videoclipuri la scurt timp după aceea.^[1] Apoi s-a mutat în Los Angeles, Statele Unite unde a lucrat la realizarea unor videoclipuri pentru MTV și reclame de televiziune.
Alex Proyas

Proyas in March 2009
1967: : Masashi Nakayama (n. 23 septembrie 1967) este un fost fotbalist japonez.

* 1970: Lucia Cifarelli (n. 23 septembrie 1970,^[1] Long Island, SUA) este o muziciană americană și este cunoscută pentru munca ei cu formația germană industrială KMFDM. Ea a fost fosta vocalistă pentru formația Drill și a performat în trupele KMFDM, MDFMK, KGC și Schwein.

Lucia Cifarelli

* 1973: Toshihiro Hattori (n. 23 septembrie 1973) este un fost fotbalist japonez.

* 1974: Daniel Buzdugan (n. 23 septembrie 1974, Iași) este un actor, prezentator TV, realizator de programe radio și jurat în cadrul showului de divertisment Splash! Vedete la Apă.

A absolvit Liceul Economic nr. 1, secția finanțe-contabilitate, Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte G. Enescu din orașul său. Este căsătorit și are doi copii, Alexandru și Luca. Este cunocut ca și "omul farselor și al aroganțelor" datorită farselor pe care le face la emisiunea Morning ZU de la Radio ZU.

* 1974: Narcis Răducan (n. 23 septembrie 1974, Focșani) este un fost jucător de fotbal român care a evoluat la cluburile FCM Bacău, FC Steaua București, FC Național București, FC Rapid București, FC Ceahlăul Piatra Neamț, dar și în campionatul din Cipru. Din iunie 2008 până în august 2010 a ocupat postul de director sportiv la FC Unirea Urziceni. În 3 octombrie 2010 a preluat poziția de director sportiv la FC Steaua București,^[1]. În iunie 2012 cea de președinte al clubului Oțelul Galați. După o perioadă scurtă de 2 luni ,august-septembrie 2014 Manager General la F.C. Viitorul Voluntari, la 17 august 2014 devine Manager General la F.C. Concordia Chiajna.^[2] Din octombrie 2014 până în ianuarie 2015 deține funcția de președinte la Astra Giurgiu. În ianuarie 2015 a fost numit în funcția de președinte al clubului ASA Târgu Mureș.

* 1978: Anthony Dwane Mackie (n. 23 septembrie 1978)^[1]^[2]^[3] este un actor american. A apărut în mai multe filme, seriale de televiziune pe Broadway și Off-Broadway, inclusiv Ma Rainey's Black Bottom, Drowning Crow, McReele, A Soldier's Play și piesa de teatru Talk a lui Carl Hancock Rux, pentru care a câștigat un premiu Obie în 2002.

În anul 2002 a apărut în filmul de debut 8 Mile al lui Eminem. A fost nominalizat la Independent Spirit Awards pentru Cel Mai Bun Actor în rolul din filmul Brother to Brother.^[4] A doua nominalizare la Independent Spirit Awards a fost în anul 2009 pentru Cel Mai Bun Actor în rol secundar în filmul The Hurt Locker. În 2014, el s-a alăturat Marvel Cinematic Universe ca Sam Wilson / Falcon, unde a apărut prima dată în Captain America: The Winter Soldier, și reluând rolul în Avengers: Age of Ultron, Ant-Man și Captain America: Civil War.

În luna mai 2016, el a jucat în filmul de televiziune HBO All the Way ca Martin Luther King Jr., alături de Bryan Cranston, care câștigase un Premiu Tony pentru modul în care jucase rolul președintelui Lyndon B. Johnson în piesa de teatru cu același nume.

Anthony Mackie

Mackie la San Diego Comic-Con International în iulie 2013

Căsătorit cu	Sheletta Chapital (c. 2015)
Copii	3

* 1979: Alexei Dolmatov (n. 23 septembrie 1979, Moscova) este un rapper rus cunoscut în Rusia după numele de scenă Guf. Raperul a fost utilizator de droguri, după cum a afirmat și singur, dar acum a renunțat la ele definitiv. În luna octombrie a anului 2008 Guf s-a însurat cu o fată pe nume Aiza. La data de 5 mai 2010 se naște băiețelul lor pe care tinerii părinți l-au numit Sami.

Guf

1980: Robert Ghindeanu (n. 23 septembrie 1980, Țuglui, Județul Dolj) este un fotbalist român legitimat la Alro Slatina.

* 1981: Robert Doornbos (n. 23 septembrie 1981, Rotterdam) este un pilot de curse auto olandez care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 2005 și 2006.

* 1986: Constantin Ferariu (n. 23 septembrie 1986, Dolhasca) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș dreapta, fiind, în prezent, liber de contract.

1986: Eduarda Idalina „Duda” Amorim (n. 23 septembrie 1986, în Blumenau)^[2] este o handbalistă braziliană care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC și echipa națională a Braziliei pe postul de intermediar stânga. Eduarda este sora mai mică a handbalistei Ana Amorim.
1987: Yu Kobayashi (n. 23 septembrie 1987) este un fotbalist japonez.
1995: Eli Dershwitz (n. 23 septembrie 1995, Boston) este un scrimer american specializat pe sabie, triplu campion panamerican (pe echipe în 2013, la individual în 2014 și în 2015). A cucerit aurul atât la individual, cât și pe echipe la Jocurile Panamericane din 2015.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

joi, 22 septembrie 2022

Albume(Studio)

ROLURI LA TEATRUL DE COMEDIE

TEATRUL BULANDRA

TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI

TEATRUL BAIA MARE

FILMOGRAFIE

ROLURI ÎN TELEVIZIUNE

EMISIUNI DE DIVERTISMENT

SERIALE TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz

Ron Bushy
Ron Bushy performing "In-A-Gadda-Da-Vida", Germany, May 2005

František Kupka

Paul Delvaux

Ion Gheorghe Maurer

György Dalos