2. /23 SEPTEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE : Decese; Sărbători

Decese

• 1386 - A decedat domnul Țării Românești Dan I (n. 1354), fiul lui Radu I și frate vitreg al lui Mircea cel Bătrân. Dan I a fost domn al Țării Românești între 1383 sau 1385 si 23 septembrie 1386. „Cronica anonimă bulgară” , contemporană evenimentului, afirmă că voievodul ar fi murit asasinat pe 23 septembrie 1386 in timpul unei campanii militare pentru ajutorarea unchiului său, Sracimir, țarul bulgar de la Vidin, îndreptate împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, aliatul otomanilor.
• 1666 - A murit Francois Mansart, arhitect francez, considerat inventatorul mansardei; (n.23.01.1598).

• 1716: A incetat din viata carturarul roman Antim Ivireanul, mitropolit al Tarii Romanesti, traducator si tipograf, intemeietorul imprimeriilor de la Snagov si Ramnic. Lucrarea sa “Didahiile” marcheaza inceputurile oratoriei la romani. 
• 1780: Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (10 iunie 1727 – 23 septembrie 1780) a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.
  El a fost fiul cel mare al lui Ernest Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Caroline de Erbach-Fürstenau. I-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen când avea numai 18 ani, în 1745; mama lui Ducesa Caroline a acționat ca regentă în numele său până când el a ajuns adult, în 1748.
  Ernst Frederic a fost considerat inteligent, talentat, și unul dintre cei mai frumoși prinți ai vremii sale. El și-a donat biblioteca orașului. Cheltuielile sale exagerate au atras atenția asupra situației financiare a țării sale. Împăratul Iosif al II-lea a creat o comisie sub conducerea ducesei Charlotte Amalie de Saxa-Meiningen și a prințului Joseph de Saxa-Hildburghausen, unchiul ducelui, pentru a investiga cererile creditorilor și a ajusta veniturile și cheltuielile pentru anul 1769. Situația financiară a țării a fost atât de dezastruoasă încât durata de 35 ani a acestei comisii nu a putut repara situația complet.
  La Palatul Hirschholm, la nord de Copenhaga, la 1 octombrie 1749, Ernst Frederick s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Louise a Danemarcei, fiica regelui Christian al VI-lea. Ei au avut o fiică:
  • Fredericka Sophie Juliane Caroline (n. 5 decembrie 1755, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1756, Hildburghausen).
  La Palatul Christiansborg, la Copenhaga, la 20 ianuarie 1757, la cinci luni după decesul primei soții, Ernst Frederick s-a căsătorit a doua oară cu Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut o fiică:
  • Fredericka Sophie Marie Caroline (n. 4 octombrie 1757, Seidingstadt – d. 17 octombrie 1757, Seidingstadt ).
  La Bayreuth la 1 iulie 1758, la nouă luni după decesul celei de-a doua soții, Ernst Frederick s-a căsătorit pentru a treia oară cu Ernestine, o fiică a Ducelui Ernst August I de Saxa-Weimar. Ei au avut trei copii:
  • Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
  • Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
  • Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg). 

    Ernest Frederic al III-lea

    Părinți Ernest Frederic al II-lea Countess Caroline of Erbach-Fürstenau[*]  Frați și surori Prince Eugene of Saxe-Hildburghausen[*] Amalie of Saxe-Hildburghausen[*]  Căsătorit cu Louise a Danemarcei Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth Ernestine de Saxa-Weimar Copii Prințesa Juliane Prințesa Marie Prințesa Sofia Prințesa Christine Frederic

• 1800  - A încetat din viaţă Friedrich Wöhler, chimist german (n. 31 iulie 1800 Eschersheim; m. Göttingen), pionierul chimiei organice. În 1828 a realizat sinteza ureei din materiale anorganice. A descoperit cîteva elemente chimice. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului  și la izolarea elementelor ytriu, beriliu si titan. A facut observația că      siliciul  poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică.
• 1835 - A decedat in Franta, compozitorul Vicenzo Bellini ; (n. 3 noiembrie 1801). Îşi numea lucrările „melodrame” sau „tragedii lirice”(Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Cea mai cunoscută arie a sa este „Casta Diva”, din opera Norma. Alături de Gaetano Donizetti şi Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

• 1870 - A decedat scriitorul francez Prosper Mérimée, cunoscut prin nuvelele sale (“Colomba”,”Carmen” – scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume); (n.28.09.1803).

  

  Prosper Mérimée – foto: ro.wikipedia.org

  Prosper Mérimée (n. 28 septembrie 1803, Paris, Franța – d. 23 septembrie 1870, Cannes) a fost dramaturg, povestitor, istoric, arheolog francez, considerat creatorul nuvelei realiste franceze. Arta sa, realistă prin atitudinea obiectivă față de personaje și evenimente, documentația erudită, sobrietatea compoziției, concizia stilului, poartă pecetea romantismului prin dramatismul conflictelor pasionale, consumate uneori în ambianțe primitive, ce anticipează naturalismul, prin predilecția pentru exotism, fantastic și aventură, pentru pitoresc și culoare locală.

• 1872: Prințesa Feodora de Leiningen (Anna Feodora Auguste Charlotte Wilhelmine; 7 decembrie 1807 – 23 septembrie 1872) a fost fiica lui Emich Carl, Prinț de Leiningen (1763–1814) și a Prințesei Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld (1786–1861). Feodora și fratele ei mai mare, Carl, Prinț de Leiningen au fost frații vitregi ai reginei Victoria a Regatului Unit. La 29 mai 1818 mama ei s-a recăsătorit cu Prințul Edward Augustus, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit. Feodora a avut o relație foarte apropiată cu sora ei vitregă.
  În 1828 ea s-a întors în Confederația Germană și s-a căsătorit cu Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (1794–1860) la Palatul Kensington. Întreaga viață a ținut corespondență cu sora ei vitregă, Victoria, și i se asigura un venit de 300 £ ori de câte ori putea vizita Anglia.^[1]
  Fiica cea mică a Feodorei, Ducesa de Saxa-Meiningen, a murit la începutul anului 1872 de scarlatină,^[2] iar Feodora însăși a murit mai târziu în același an, la vârsta de 64 de ani. 

  Feodora de Leiningen

  Prințesă de Hohenlohe-Langenburg

  Prințesa Feodora de Leiningen în jurul anului 1828. Părinți Emich Karl zu Leiningen[*] Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld  Frați și surori Carl, 3rd Prince of Leiningen[*] Victoria a Regatului Unit  Căsătorită cu Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Copii Carl Ludwig al II-lea, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Elise Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințul Victor Adelheid, Ducesă de Schleswig-Holstein Feodora, Ducesă de Saxa-Meiningen

•  1873: Jean Chacornac (n. 21 iunie 1823 Lyon, Franța – d. 23 septembrie 1873, Lyon, Franța) a fost un astronom francez și descoperitor al unei comete și a mai multor asteroizi.
  Lucrând în Marsilia și Paris, a descoperit șase asteroizi din centura de asteroizi (vezi tabelul), iar în anul 1852 cometa parabolică C/1852 K1 (Chacornac). Această cometă este considerată a fi sursa actuală de meteorizi Eta Eridanids.De asemenea, el a descoperit în mod independent 20 Massalia, descoperire care este totuși atribuită astronomului italian Annibale de Gasparis.
  Jean Chacornac a fost premiat cu Premiul Lalande în anii 1855, 1856 și 1863. Asteroidul 1622 Chacornac și craterul lunar Chacornac sunt numiți în onoarea sa
• 1882: A decedat la Göttingen,  Friedrich Wöhler, chimist german (n. 1800 Eschersheim), pionier al chimiei organice. În 1828 a realizat sinteza ureei din materiale anorganice. Lucrările lui Wöhler au dus  și la izolarea elementelor ytriu, beriliu si titan. A facut observația că siliciul  poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. S-a născut la Eschersheim lângă Frankfurt. În 1823 Wöhler a terminat studiile de medicină la Heidelberg în laboratorul lui Leopold Gmelin, lucrând apoi cu Jöns Jakob Berzelius la Stockholm. A predat chimia între 1825 și 1831 la Școala Politehnică din Berlin; până în 1836 a lucrat la Școala Politehnică din Kassel, devenind apoi profesor de chimie la Universitatea din Göttingen, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Wöhler este considerat pionierul chimiei organice datorită sintetizării ureei (sinteza Wöhler) în 1828. Până în 1828 se credea că substanțele chimice se pot forma doar sub influența "forței vitale" în corpul animalelor și plantelor. Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza ureei a fost esențială pentru biochimie deoarece ea a dovedit că un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator, în anumite condiții, din materiale fără viață. Această sinteză in vitro de materie organică a invalidat teoria general acceptată la acea vreme (vitalism) despre vis vitalis, o "forță a vieții" transcedentală necesară pentru producerea compușilor organici. Arătând că cianatul de amoniu se poate transforma în uree printr-o transpoziție internă de atomi, fără câștig sau pierdere de masă, Wöhler a arătat unul dintre primele exemple de izomerie, abolind vechea idee prin care două corpuri, A și B, având proprietăți fizice și chimice diferite, nu pot avea aceeași compoziție. În anul în care a realizat sinteza ureei, Wöhler devine profesor la vârsta de 28 de ani. Doi ani mai târziu, în 1830, Wöhler a publicat, în colaborare cu Justus von Liebig, rezultatele cercetărilor privind caracterul polimeric al acizilor cianic și cianuric. Berzelius, în raportul său către Academia Regală de Științe din Suedia, a calificat aceste lucrări drept cele mai importante din acel an în domeniile fizicii, chimiei și mineralogiei. Aceste rezultate, imprevizibile, au adus dovezi suplimentare în favoarea conceptului de izomerie.
  Descoperirile lui Wöhler au avut o mare influență asupra teoriei chimiei. În perioada 1820-1881, practic toate revistele de chimie au publicat în fiecare an articolele sale. Wöhler a fost și co-descoperitorul beriliului și siliciuliui, precum și a sintezei carburii de calciu, printre altele. În 1834, Wöhler și Liebig au publicat un studiu despre uleiul de migdale amare. Prin aceste experiențe ei au demonstrat că un grup de atomi de carbon, hidrogen și oxigen se poate comporta ca un element, poate înlocui un element și poate fi înlocuit de un element în compuși chimici. Astfel a fost introdusă noțiunea de radical, o doctrină care a avut o influență profundă asupra dezvoltării chimiei.
  De la descoperirea potasiului făcută de Humphry Davy, se considera că alumina conține un metal în combinație cu oxigenul. Davy, Oerstedt și Berzelius au încercat să extragă acest metal, dar fără succes. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului metalic. Lui i se datorează și izolarea elementelor ytriu, beriliu și titan, observația că siliciul poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. El a analizat o mare cantitate de meteoriți și timp de mai mulți ani a scris rezumatul literaturii despre meteoriți în Jahresbericht der Chemie; a deținut cea mai mare colecție particulară de pietre și metale meteorice. Wöhler și Sainte Claire Deville au descoperit forma cristalină a borului, iar Wöhler împreună cu Buff compușii siliciului cu hidrogenul și un oxid cu valență scăzută al siliciului. În timpul șederii la Cassel, Wöhler a pus la punct un procedeu de obținere a nichelului metalic pur, iar împreună cu alți doi prieteni a deschis o fabrică pentru obținerea acestui metal. Lucrări importante: 
• Lehrbuch der Chemie, Dresda, 1825, 4 volume
• Grundriss der Anorganischen Chemie, Berlin, 1830
• Grundriss der Organischen Chemie, Berlin, 1840
• Praktischen Uebringen der Chemischen Analyse, Berlin, 1854 

  Friedrich Wöhler

  Friedrich Wöhler

• 1885: Carl Spitzweg (n. 5 februarie 1808, Unterpfaffenhofen – d. 23 septembrie 1885, Munchen) a fost un pictor romantic și poet german. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți artiști din era Biedermeier. 

  Carl Spitzweg

• 1888: François Achille Bazaine (n. 13 februarie 1811, Versailles, Franța – d. 23 septembrie 1888, Madrid, Spania) a fost un general francez, Mareșal al Franței (1864). Participant la Cucerirea Algeriei (1830 - 1847), Războiul Crimeii (1853 - 1856), Al Doilea Război Italian de Independență (1859), Intervenția franceză în Mexic (1862 - 1867) și Războiul Franco-Prusac (1870 - 1871). A fost fiul general-locotenentului Pierre-Dominique Bazaine. Serviciul militar la început în 1831, participând la invazia Algeriei, în 1835 a luptat în Spania împotriva carliștilor, și apoi din nou a servit în Algeria. În Razboiul Crimeei a fost ridicat la rang de general de brigadă, în timpul asediului Sevastopolului Bazaine a demonstrat un mare curaj și diligență, fiind promovat la gradul de general-maior, ulterior a comandat o expediție împotriva cetății Kinburn.
  În 1859 el sa remarcat în luptele de la Montebello și Solferino.
  În expediția mexicană în 1862, el a servit sub comanda generalului Forey, și apoi (în 1863) a servit ca comandant-șef, iar 1868 a fost ridicat la rangul de mareșal. În 1867, forțele expediționare franceze au fost retrase din Mexic, și Bazaine a fost numit la comanda corpului al 3-lea de gardă.
  În războiul din 1870 a comandat Armata franceză a Rinului concentrată în Metz. La retragerea din Metz spre Châlons, Bazaine a fost oprit la 14 august de atacul 1 Armate Germane lângă Borny-Colombey, iar la 16 august a fost iarăși învins în bătălia de la Mars-la-Tour fiind din nevoit să se retragă din nou la Metz.
  În cetate Bazaine a fost forțat să se pregătească pentru rezistență, și după o apărare curajoasă a pozițiilor sale lângă Gravelotte a provocat pierderi masive în rândul prusacilor (peste 20.000). Bazaine a ales drept principal scop apărarea Metz-ului, fiind preocupat mai ales cu privire la păstrarea pozițiilor sale, și la momentul încercuirii Metz-ului nu a încercat să spargă asediul și să-și unească trupele sale cu cele ale lui Mac-Mahon. După bătălia de la Romainville din 31 august - 1 septembrie, el a renunțat la orice încercare de a sparge asediul și, evident, a avut intenția de a păstra armata intactă până la încheierea păcii (care, în motivele sale, a trebuit să aibă loc în curând), astfel încât atunci, ca și comandant neînvins, avea să joace un rol politic important în țară. Dar, la 27 octombrie, din lipsă de provizii vitale a fost obligat să predea Metz-ul, cu toată armata sa de 170.000 de soldați.
  După aceea el a mers la Kassel, unde Napoleon era prizonier. Capitularea de la Metz, în Franța, a provocat un ultraj teribil împotriva lui Bazaine, a fost acuzat nu numai de lașitate și de eșec, dar, de asemenea, de trădare.
  În 1872, Bazaine, din propria sa cerere, a fost arestat și judecat de un tribunal militar, care, sub presiunea opiniei publice, l-a condamnat la moarte. Această pedeapsă însă, la cererea membrilor instanței, a fost înlocuită prin una de 20 ani de închisoare, de președintele republicii, Mac-Mahon
  Bazaine a fost întemnițat pe insula Sainte-Marguerite (lângă Cannes), dar la 10 august 1874 el a evadat cu ajutorul soției sale, dar, și probabil cu ajutorul unor gărzi ale închisorii. Apoi, sa stabilit la Madrid, unde a murit în 1888, de toți uitat și abandonat, chiar de propria soție. 

  François Achille Bazaine

  Mareșalul François Achille Bazaine

• 1889: Wilkie Collins, prozator englez (n. 1824)
• 1890: Lorenz von Stein (n. 18 noiembrie 1815, Eckernförde, Germania – d. 23 septembrie 1890,^[1] Hadersdorf-Weidlingau[*], Austria) a fost un economist, sociolog și profesor de administrație publică german. În calitate de consilier al Japoniei în epoca Meiji, vederile politice conservatoare ale sale au influențat elaborarea Constituției Imperiului Japonez. Stein s-a născut în orașul maritim danez Borby (astăzi inclus în orașul Eckernförde) din Schleswig-Holstein sub numele de Wasmer Jacob Lorentz. A studiat filosofia și jurisprudența la universitățile din Kiel și Jena în perioada 1835-1839 și la Universitatea din Paris în 1841-1842. Între anii 1846 și 1851 Stein a fost profesor asociat la Universitatea din Kiel și a îndeplinit, de asemenea, funcția de membru al Parlamentului de la Frankfurt în 1848. Aderarea sa la cauza independenței Ducatului Schleswig, pe atunci parte a Danemarcei, a dus la concedierea sa în 1852.
  În 1848 Stein a publicat o carte intitulată Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution, în care a introdus termenul „mișcare socială” în discuțiile științifice - înfățișând efectiv în acest fel lupta politică drepturile sociale înțelese ca drepturi de bunăstare.
  Această temă a fost reluată în 1850, când Stein a publicat o carte intitulată Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage. Pentru Stein, mișcarea socială a fost înțeleasă în principiu ca o mișcare de la societate către stat, cauzată de inegalitățile din economie, transformând proletariatul în forță politică reprezentativă. Cartea a fost tradusă în limba engleză de Kaethe Mengelberg și publicată de Bedminster Press în 1964 (Cahman, 1966).
  Din 1855 până la pensionarea sa în 1885, von Stein a fost profesor de economie politică la Universitatea din Viena. Lucrările sale din acea perioadă sunt considerate ca bază a științei administrației publice. El a influențat, de asemenea, practica finanțelor publice.
  În 1882 primul ministru japonez Itō Hirobumi a condus o delegație în Europa pentru a studia sistemele administrative occidentale. Membrii delegației au mers mai întâi la Berlin, unde au fost instruiți de Rudolf von Gneist, și apoi de Viena, unde Stein preda ca profesor la Universitatea din Viena. La fel ca în cazul lui Gneist, mesajul lui Stein adresat delegației japoneze a fost că votul universal și politica de partid trebuiau evitate. Stein a afirmat că statul era mai presus de societate și că scopul statului era acela de a realiza reforma socială, care să fie pusă în aplicare de la nivelul monarhiei până la oamenii de rând.
  Cu toate acestea, Stein este cel mai bine cunoscut pentru faptul că a aplicat dialectica lui Hegel în domeniul administrației publice și a economiei naționale pentru a îmbunătăți sistematica acestor științe, deși el nu a neglijat aspectele istorice.
  Stein a analizat starea claselor sociale ale timpului său și o raportează la statul care practică o economie a bunăstării. El a realizat o interpretare economică a istoriei care a inclus conceptele de proletariat și lupta de clasă, dar a respins procedura revoluționară de îmbunătățire a situației clasei muncitoare. În ciuda unei asemănări a ideilor sale cu cele ale marxismului, amploarea influenței lui Stein asupra lui Karl Marx este incertă. Cu toate acestea, Marx arată prin câteva observații despre von Stein împrăștiate în scrierile sale că citise cartea lui din 1842 despre gândirea comunistă din Franța. De exemplu, în Ideologia germană (1845-1846), Stein este menționat, dar numai ca autor al cărții Der Sozialismus und Communismus des heutigen Frankreich (1842). Chiar dacă von Stein, în câteva cazuri, îl menționează pe Marx, o influență inversă pare a fi mai puțin probabilă.
  Stein a murit la domiciliul său din Hadersdorf-Weidlingau din districtul Penzing al Vienei și a fost îngropat în cimitirul protestant Matzleinsdorf. Lucrări: 
• Der Sozialismus und Communismus des heutigen Frankreich, Leipzig, 1842; ed. a II-a, 1847.
• Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution, Stuttgart, 1848.
• Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage, Leipzig, 1850, 3 vol.
• Geschichte des französischen Strafrechts, Basel, 1847.
• Französische Staats- und Rechtsgeschichte, Basel, 1846-1848, 3 vol.
• System der Staatswissenschaft, Vol. I: Statistik, Basel, 1852; Vol. II: Gesellschaftslehre, Basel, 1857.
• Die neue Gestaltung der Geld- und Kreditverhältnisse in Österreich, Viena, 1855.
• Lehrbuch der Volkswirtschaft, Viena, 1858; ed. a III-a, Lehrbuch der Nationalökonomie, 1887.
• Lehrbuch der Finanzwissenschaft, Leipzig, 1860; ed. a V-a, 1885-1886, 4 vol.
• Die Lehre vom Heerwesen, Stuttgart, 1872.
• Verwaltungslehre, Stuttgart, 1865-1884, 8 vol.
• Handbuch der Verwaltungslehre, Stuttgart, 1870; ed. a III-a, 1889, 3 vol. 

  Lorenz von Stein

• 1896: Gilbert Duprez, tenor și compozitor francez (n. 1806)
• 1896: Ivar Andreas Aasen (n. 5 august 1813 - d. 23 septembrie 1896) a fost un filolog și poet norvegian. A creat, pe baza dialectelor locale, una dintre cele două limbi literare din Norvegia, numită landsmål sau nynorsk. 
  Ivar Aasen
• 1902: John Wesley Powell (n. 24 martie 1834 – d. 23 septembrie 1902) a fost un soldat, geolog, explorator al Vestului american și, în anii săi târzii, cel de-al doilea director al agenției guvernamentale americane de prospectare geologică United States Geological Survey. Powell a devenit faimos în urma expediției sale de trei luni din 1869 dedicată explorării, în premieră absolută, a râurilor Green și Colorado, incluzând trecerea prin Marele Canion al râului Colorado. Powell s-a născut în Mount Morris, New York, în 1834 ca fiu al lui Joseph și Mary Powell. Tatăl său, un preot itinerant sărac a emigrat în Statele Unite din Shrewsbury, Anglia în 1830. Familia sa s-a mutat către vestul american al timpului în Jackson, Ohio și apoi în Comitatul Walworth din statul Wisconsin, pentru ca, în sfărșit, să se stabilească în Illinois, în comitatul rural Boone County.
  Powell a studiat la Illinois College, Wheaton College și la Oberlin College, specializându-se în greaca veche și latină, dar nu a terminat studiile niciodată. În tinerețea sa, Powell a explorat valea fluviului Mississippi. În 1855, a străbătut statul  Wisconsin pe jos în patru luni. În 1856, a călătorit într-o barcă cu vâsle pe Mississippi de la cascada Saint Anthony până la vărsarea fluviului în Golful Mexic, în 1857 a întreprins o călătorie foarte similară în josul fluviului Ohio de la Pittsburgh la Saint Louis, statul  Missouri, pentru ca în 1858 să călătorească în jos pe râul Ilinois, apoi să urce de-a lungul fluviului Mississippi și ulterior pe râul Des Moines până în centru statului  Iowa. A fost ales membru al Societății de istorie naturală a statului Illinois (conform, Illinois Natural History Society) în 1859. 

  John Wesley Powell

  Cel de-al doilea director al USGS – fotografie luată la începutul termenului său în oficiu. Căsătorit cu Ellen Powell Thompson[*]  Primul popas al expediţiei Powell din 1869, printre sălcii, Green River, Wyoming, 1871. Powell with Tau-gu, a Paiute, 1871-1872

• 1912: Infanta Maria Teresa a Spaniei^[1] (spaniolă María Teresa Isabel Eugenia del Patrocinio Diega de Borbón y Habsburgo, Infanta de España; 12 noiembrie 1882 - 23 septembrie 1912) a fost al doilea copil al regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și al celei de-a doua soții, Maria Cristina de Austria.^[1] Maria Teresa a fost infantă a Spaniei și membră a Casei de Bourbon prin naștere iar prin căsătoria cu Prințul Ferdinand de Bavaria a fost prințesă și ducesă de Bavaria și membră a Casei de Wittelsbach. La 12 ianuarie 1906, la Madrid, Maria Teresa s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Ferdinand de Bavaria, fiul cel mare^[1] al Prințului Ludwig Ferdinand de Bavaria și a soției acestuia, Infanta María de la Paz a Spaniei.^[1]Maria Teresa și Ferdinand au avut patru copii:^[1]
  • Infantele Luis Alfonso al Spaniei (6 decembrie 1906 - 14 mai 1983)
  • Infantele José Eugenio al Spaniei (26 martie 1909 - 16 august 1966)
  • Infanta Maria de las Mercedes a Spaniei (3 octombrie 1911 - 11 septembrie 1953)
  • Infanta Maria del Pilar a Spaniei (15 septembrie 1912 - 9 mai 1918) 

    Infanta Maria Teresa a Spaniei

    Prințesa Maria Teresa a Bavariei

    Părinți Alfonso al XII-lea al Spaniei Maria Cristina de Austria  Frați și surori Alfonso al XIII-lea al Spaniei Mercedes, Prințesă de Asturia  Căsătorită cu Prințul Ferdinand de Bavaria Copii Infantele Luis Alfonso Infantele José Eugenio Infanta Maria de las Mercedes Infanta Maria del Pilar

    * 1920: Constantin F. Robescu (n. 1839, Râmnicu Sărat, județul interbelic Râmnicu-Sărat - d. 23 septembrie 1920, București) a fost un inginer agronom român, membru corespondent al Academiei Române din 1871 Constantin F. Robescu a absolvit Școala Normală de Ape și Păduri, luându-și apoi licența în științele naturii la Paris.
    În 1870 a înființat, împreună cu Petre S. Aurelian, "Revista Științifică", în care a publicat numeroase articole de silvicultură. În 1883 a fost unul dintre fondatorii "Școlii Speciale de Silvicultură" din București.
    C.F. Robescu a fost primul președinte (1886 - 1888) al Societății „Progresul Silvic”, înființată la 1 aprilie 1886 de un grup de silvicultori, mari oameni de știință și proprietari de păduri A fost de două ori primarul Bucureștiului în perioada ianuarie 1896 - aprilie 1899 și noiembrie 1902 - decembrie 1904.
    Sub mandatul său, s-a hotărât lărgirea Căii Victoriei^[3].
    C. F. Robescu a fost director general al Poștelor și Telegrafului.
    În 14/27 august 1916, în caliatate de vicepreședinte al Senatului, C.F.Robescu a luat parte la Al doilea Consiliu de Coroană, în care regele Ferdinand I i-a anunțat pe cei prezenți de hotărârea luată împreună cu guvernul său, aceea de a intra în război de partea Antantei^[4][5].
    A ridicat, împreună cu soția sa, biserica Sfinții Împărați din Focșani. A avut la Galați o casă edificată de arhitectul Ion Mincu, numită casa Robescu, azi Palatul Copiilor
• 1934: Lucien Gaudin (n. 27 septembrie 1886, Arras – d. 23 septembrie 1934, Paris) a fost un scrimer francez, laureat cu patru medalii de aur olimpice, inclusiv trei la aceeași ediție, Amsterdam 1928, două pe spadă și altul pe floretă, când avea 41 de ani.
• 1939: Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:^[15]
  • Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
  • Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
  • Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
  • Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
  • Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
  Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor. Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
  Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
  Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
  În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
  Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.
  Din cauza fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer . A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin eutanasiere, asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină. Prima lucrare publicată de Freud, Zur Auffassung der Aphasien ("Concepții asupra afaziei") (1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung ("Paralizia cerebrală infantilă") (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de "psihanaliză" (1896).
  Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.^[17]
  În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice și unele fenomene sociale și culturale, ca religia, mitologia, arta și literatura^[18] După ocuparea Austriei de naziști Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer în 1939.
  Contribuția esențială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidență a existenței și acțiunii inconștientului în viața psihică și în explicarea pe această bază a personalității umane. În plus, a dezvoltat o nouă teorie (teoria psihanalitică), precum și o metodologie terapeutică aferentă, care - în forma inițială sau modificată - urmărește ameliorarea funcționării psihice, uneori cu aplicații în patologiile mentale. În ultimele decenii teoriile și lucrările lui Freud au fost analizate critic de numeroși cercetători și istorici ai științelor, care au relevat frecvente îndepărtări de la rigoarea și etica științifică. Unii autori nu au ezitat să-l acuze pe Freud de fraudă, demonstrând că acesta a alterat în mod repetat și sistematic datele clinice pentru a-și justifica teoriile, a prezentat tratamente eșuate drept reușite sau chiar că, în anumite articole, ar fi inventat cu totul cazuri și pacienți cu scopul de a-și promova metodele. Conform acestor critici, școala psihanalitică a avut mai curând caracteristicile unei mișcări politice sau religioase decât ale unui curent științific, Freud transformându-se în profetul său. Cele mai severe evaluări contemporane nu se feresc să califice freudismul drept pură ”șarlatanie”.^[19]
  Astăzi, psihanaliza este o teorie și o metodă practicată și în combinație cu alte metode, dar cu eficacitate terapeutică de multe ori pusă la îndoială și numai parțial recunoscută. 

  Sigmund Freud

  Părinți Amalia Freud[*]  Frați și surori Alexander Freud[*]  Căsătorit cu Martha Bernays[*] (1886–23 septembrie 1939)  Copii Anna Freud[*] Ernst Ludwig Freud[*] Martin Freud[*]

• 1963 - A decedat actorul roman Jules Cazaban; (n. 1903).

  

  Jules (Iuliu) Cazaban – foto: ro.wikipedia.org

  Jules (Iuliu) Cazaban (n. 16 martie 1903, Fălticeni; d. 23 septembrie 1963, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.

• 1964: Fred McLeod Wilcox (n. 22 decembrie 1907 – d. 23 septembrie 1964) a fost un regizor american. El a lucrat pentru Metro-Goldwyn-Mayer mai mulți ani, regizând filmul science-fiction clasic Forbidden Planet (1956) sau filmul de familie clasic Lassie Come Home care a fost inclus de National Film Registry în programul de conservare american National Film Preservation Board în 1993. Filmografie: 
• Joaquin Murrieta (1938)
• Lassie Come Home (1943)
• Courage of Lassie (1946)
• Three Daring Daughters (1948)
• Hills of Home (1948)
• The Secret Garden (1949)
• Shadow in the Sky (1952)
• Code Two (1953)
• Tennessee Champ (1954)
• Forbidden Planet (1956)
• I Passed for White (1960) 

  Fred M. Wilcox

• 1967 -  A decedat Ştefan Nădăşan, inginer român, membru al Academiei Române, întemeietorul şcolii româneşti de încercarea materialelor. (n.19.08.1901).

  

  Acad. Ștefan Nădășan (1901-1967) în 1955 – foto: ro.wikipedia.org

  Ștefan Nădășan (n. 19 august 1901, Timișoara, d. 23 septembrie 1967, Timișoara) a fost un inginer electromecanic român. Este întemeietorul școlii românești de încercarea materialelor. A contribuit la îmbunătățirea fontelor și a adus importante inovații în sudura metalelor. Membru titular al Academiei Române. Cariera didactică și-a realizat-o la Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică.

• 1970: Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. 27 iulie 1917 în Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie 1970 în Paris) a fost unul din marii actori și cântăreți francezi. Filmografie: 
• 1941 : Croisières sidérales
• 1945 : La Ferme du pendu
• 1946 : Pas si bête
• 1947 : Le Studio en folie
• 1947 : Par la fenêtre
• 1947 : Blanc comme neige
• 1948 : Le Cœur sur la main
• 1949 : Le Roi Pandore
• 1949 : Miquette et sa mère
• 1950 : Le Rosier de Madame Husson
• 1950 : Le Passe-muraille
• 1951 : Seul dans Paris
• 1952 : Le Trou normand
• 1952 : Cent francs par seconde
• 1953 : Cei trei muschetari
• 1954 : Si Versailles m'était conté ..., regia Sacha Guitry
• 1954 : Poisson d'avril (1954)
• 1954 : Cadet-Rousselle
• 1954 : Le Fil à la patte
• 1955 : Les Hussards
• 1956 : La Traversée de Paris
• 1956 : Le Chanteur de Mexico
• 1958 : Les Misérables, regia Jean-Paul Le Chanois
• 1958 : Le Miroir à deux faces
• 1958 : Sérénade au Texas
• 1958 : Un drôle de dimanche
• 1959 : Le Chemin des écoliers
• 1959 : Le Bossu
• 1959 : La Jument verte
• 1960 : Le Capitan
• 1960 : Fortunat
• 1961 : Tout l'or du monde
• 1961 : Le Tracassin ou les plaisirs de la ville
• 1962 : Les Culottes rouges
• 1962 : Les Bonnes Causes
• 1962 : The Longest Day
• 1962 : Tartarin de Tarascon
• 1962 : Un clair de lune à Maubeuge
• 1963 : Le Magot de Josepha
• 1963 : Un drôle de paroissien
• 1963 : La Cuisine au beurre
• 1964 : La Grande Frousse
• 1964 : Prostănacul (Le Corniaud), regia Gérard Oury
• 1965 : Guerre secrète
• 1965 : La Grosse Caisse
• 1965 : Les Grandes Gueules
• 1966 : La Grande Vadrouille, regia Gérard Oury
• 1966 : Trois enfants dans le désordre
• 1967 : Les Arnaud
• 1967 : Les Cracks
• 1968 : La Grande Lessive
• 1968 : Le Cerveau, regia Gérard Oury
• 1969 : Gonflés à bloc, regia Ken Annakin
• 1969 : Pomul de crăciun (L'Arbre de Noël), regia Terence Young
• 1969 : L'Étalon, regia Jean-Pierre Mocky
• 1970 : Cercul roșu, regia Jean-Pierre Melville
• 1970 : Le Mur de l'Atlantique , regia Marcel Camus 

  André Bourvil

  André Bourvil in 1967 Căsătorit cu Jeanne Lefrique (1943–1970) Copii Dominique Raimbourg[*] Philippe Raimbourg[*]

•  1973 - A murit poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1971 (“Spania în inimă”, “Ode elementare”); (n. 1904).

  

  Pablo Neruda in1963 – foto: en.wikipedia.org

  Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) (n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie 1973), poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul “Cununa de aur” a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin “Pentru întărirea păcii între popoare”, 1953; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971.
  Motivația Juriului Nobel:
  “pentru opera lui, care, cu sufletul unei forțe elementare, dă viață destinului și viselor unui întreg continent.”

• 1985: Stefan "Stanis" Dembicki (n. 15 iulie 1913 – d. 23 septembrie 1985) a fost un jucător de fotbal francez născut în Germania de origine poloneză, care a jucat la RC Lens
• 1987: Bob Fosse (n. 23 iunie 1927, Chicago, SUA – d. 23 septembrie 1987, Washington, SUA) a fost un regizor de film, actor de film, coregraf, scenarist, actor american, care a primit Premiul Emmy, Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Cabaret și opt premii Tony. Filmografie: 
Ca regizor
• Sweet Charity (1969)
• Liza with a Z: A Concert for Television (1972)
• Cabaret (1972)
• Lenny (1974)
• Tot acest jazz (1979)
• Star 80 (1983) 

  Bob Fosse

  Bob Fosse și Viveca Lindfors Căsătorit cu Jennifer Nairn-Smith[*] Gwen Verdon[*] (1960–1971) Joan McCracken[*] (1952–1959)

• 1994: Robert Albert Bloch (n. 5 aprilie 1917 – d. 23 septembrie 1994) a fost un scriitor prolific american, care a scris mai ales literatură de groază și științifico-fantastică. El este cel mai bine cunoscut pentru că a scris romanul Psycho pe care s-a bazat filmul lui Alfred Hitchcock cu același nume. A fost cunoscut și ca un orator excelent cu un simț ciudat al umorului. De mai multe ori el a spunea că are inima unui băiețel și că o păstrez într-un borcan pe biroul meu.
  Bloch a scris sute de povestiri scurte și peste douăzeci de romane, de obicei polițiste, științifico-fantastice și de groază (Psycho). El a fost unul dintre cei mai tineri membri ai Cercului Lovecraft. H. P. Lovecraft a fost mentorul lui Bloch și unul dintre primii care l-au încurajat să scrie.
  

  Robert & Marion Block
  Bloch a contribuit la reviste pulp (cum ar fi revista Povestiri Ciudate) la începutul carierei sale și a fost, de asemenea, un scenarist prolific. A avut o contribuție majoră la întâlnirile fanilor de literatură științifico-fantastică. Romane: 
• In the Land of Sky-Blue Ointment (împreună cu Harold Gauer^[3][4])
• The Scarf (1947, rev. 1966)
• Spiderweb (1954)
• The Kidnapper (1954)
• The Will to Kill (1954)
• Shooting Star (1958)
• This Crowded Earth (1958)
• Psycho (1959).
• The Dead Beat (1960). No ISBN. An 'Inner Sanctum' Mystery. Library of Congress Card No 60-6100.
• Firebug (1961)
• The Couch (1962)
• Terror (Belmont Books, 1962) No ISBN; Belmont L92-537
• Ladies Day / This Crowded Earth (1968) ISBN 0-507-50759-125
• The Star Stalker (Pyramid Books, 1968). Pyramid T-1869.
• The Todd Dossier (1969, Delacorte US; Macmillan UK - no ISBN.)
• Sneak Preview (Paperback Library, 1971) ISBN 0-446-64660-075
• It's All in Your Mind (Curtis Books, 1971).
• Night World (Simon & Schuster, 1972). Marea Britanie: Robert Hale, 1974. ISBN 0-7091-3805-9
• American Gothic (Simon & Schuster, 1974) ISBN 0-671-21691-0. Notă: Romanul este inspirat de viața criminalului în serie H.H. Holmes.
• Strange Eons (Whispers Press, 1978) (un roman din Mitologia Cthulhu). ISBN 0-918372-30-5
• There Is a Serpent in Eden (1979). Redenumit The Cunning (Zebra Books, 1979). ISBN 0-89083-825-9
• Psycho II (Whispers Press, 1982).
• Twilight Zone: The Movie. (Warner Books, 1983).Romanizare a filmului produs de Warner Bros. pe baza unui scenariu de John Landis, George Clayton Johnson, Richard Matheson, Josh Rogan și Jerome Bixby. ISBN 0-446-30840-4
• Night of the Ripper (Doubleday,1984).ISBN 0-385-19422-6. Un roman despre Jack Spintecătorul.
• Unholy Trinity (conține The Scarf, The Couch și The Dead Beat(Scream/Press Press, 1986). ISBN 0-910489-09-2
• Lori (Tor, 1989) ISBN 0-312-93176-X.
• Screams: Three Novels of Suspense (conține The Will to Kill, Firebug și The Star Stalker)(Underwood-Miller, 1989) ISBN 0-88733-079-7
• Psycho House (Tor, 1990) ISBN 0-312-93217-0.
• The Jekyll Legacy (Tor, 1991) ISBN 0-312-85037-9.
• Yours Truly, Jack the Ripper (1991) (Pulphouse) ISBN 1-56146-906-8
• The Thing (1993) (Pretentious Press)
• Psycho - The 35th Anniversary Edition (Gauntlet Press, 1994). ISBN 0-9629659-9-5. introducere de Richard Matheson  Povestiri:
  Povestirea Hell on Earth pe coperta revistei Weird Tales din martie 1942
  

  Povestirea The Skull of the Marquis de Sade pe coperta revistei Weird Tales din septembrie 1945
  • The Thing (1932)
  • A Portfolio Of Some Rare And Exquisite Poetry By The Bard Of Bards (1937 sau 1938)
  • The Opener of the Way (1945)
  • Sea Kissed (1945)
  • Terror in the Night (1958)
  • Pleasant Dreams (1960)
  • Blood Runs Cold (1961)
  • Nightmares (1961)
  • More Nightmares (1961)
  • Yours Truly, Jack the Ripper (1962)
  • Atoms and Evil (1962)
  • Horror 7 (1963)
  • Bogey Men (1963)
  • House of the Hatchet (1965)
  • The Skull of the Marquis de Sade (1965)
  • Tales in a Jugular Vein (1965)
  • Chamber of Horrors (1966)
  • The Living Demons (1967)
  • Dragons and Nightmares (1968)
  • Bloch and Bradbury (1969)
  • Fear Today, Gone Tomorrow (1971)
  • House of the Hatchet (1976)
  • The King of Terrors (1977)
  • The Best of Robert Bloch (1977)
  • Cold Chills (1977)
  • Out of the Mouths of Graves (1978)
  • Such Stuff as Screams Are Made Of (1979)
  • Mysteries of the Worm (1981)
  • Unholy Trinity (1986)
  • Midnight Pleasures (1987)
  • Lost in Space and Time With Lefty Feep (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 1: Final Reckonings (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 2: Bitter Ends (1987)
  • The Complete Stories of Robert Bloch: Volume 3: Last Rites (1987)
  • Fear and Trembling (1989)
  • Screams (1989)
  • Mysteries of the Worm (rev. 1993)
  • The Early Fears (1994)
  • Robert Bloch: Appreciations of the Master (1995)
  • Flowers from the Moon and Other Lunacies (1998)
  • The Lost Bloch: Volume 1: The Devil With You! (1999)
  • The Lost Bloch: Volume 2: Hell on Earth (2000)
  • The Lost Bloch: Volume 3: Crimes and Punishments (2002)
  • The Reader's Bloch: Volume 1: The Fear Planet and Other Unusual Destinations (2005) 

    Robert Bloch

    Căsătorit cu Marion Ruth Holcombe (1940–63; divorț; 1 copil) Eleanor Zalisko Alexander (1964–94; moartea sa) Robert Albert Bloch

• 2005: Ada Zevin, artistă plastică basarabeană (n. 1918)
• 2006: A încetat din viaţă compozitorul britanic Sir Malcom Arnold, câştigător al unui premiu Oscar pentru coloana sonoră a filmului “Podul de pe râul Kwai”.
• 2006    - A încetat din viaţă chitaristul american de blues Etta Baker (n. 1913)
• 2013: Gheorghe (Geo) Saizescu (n. 14 noiembrie 1932, Prisăceaua, județul interbelic Mehedinți - d. 23 septembrie 2013, București) a fost un regizor, scenarist și actor român de film.
  Fiul său, Cătălin, este actor, regizor și producător. Filmografie: 

  Regizor

  • Doi vecini (1958)
  • Un surîs în plină vară (1963)
  • Dragoste la zero grade (1964) - în colaborare cu Cezar Grigoriu
  • La porțile pămîntului (1965)
  • Balul de sîmbătă seara (1967)
  • Astă seară dansăm în familie (1972)
  • Păcală (1974)
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
  • Șantaj (1980)
  • Jocul de-a vacanța (1981) - teatru TV
  • Grăbește-te încet (1981)
  • Secretul lui Bachus (1984)
  • Sosesc păsările călătoare (1984)
  • Secretul lui Nemesis (1987)
  • Harababura (1990)
  • Călătorie de neuitat (1994) (serial TV)
  • Păcală se întoarce (2006)
  • Iubire elenă (2010)

  Scenarist

  • Doi vecini (1958)
  • Astă seară dansăm în familie (1972) - în colaborare cu Ion Băieșu
  • Păcală (1974) - în colaborare cu Dumitru Radu Popescu
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - în colaborare cu Alexandru Struțeanu și Beno Meirovici
  • Șantaj (1980) - în colaborare cu Rodica Ojog Brașoveanu și Mihai Opriș
  • Harababura (1990) - în colaborare cu Ion Băieșu
  • Păcală se întoarce (2006)

  Actor

  • S-a furat o bombă (1962)
  • Partea ta de vină (1963)
  • Astă seară dansăm în familie (1972) - Bizarul
  • Păcală (1974)
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
  • Lumina palidă a durerii (1979) - în regia lui Iulian Mihu
  • Șantaj (1980)
  • Saltimbancii (1981)
  • Grăbește-te încet (1981)
  • Am o idee (1981)
  • Buletin de București (1983) - avocatul Toplița
  • Pe malul stîng al Dunării albastre (1983) - Teodor „Bobby” Davidescu
  • Fram (1983)
  • Căruța cu mere (1983)
  • Secretul lui Bachus (1984) - poetul Ieronim Stâncă
  • Sosesc păsările călătoare (1984)
  • Căsătorie cu repetiție (1985)
  • Secretul lui Nemesis (1987)
  • Figuranții (1987)
  • Harababura (1990)
  • Telefonul (1992)
  • A doua cădere a Constantinopolului (1994)
  • Milionari de weekend (2004) - Saizman
  • Păcală se întoarce (2006) - deputatul „Cioara de pe gard”
• 2017: Iuri Ivanovici Arhipov (în rusă Юрий Иванович Архипов, n. 16 martie 1943, Malaia Vișera, regiunea Novgorod — d. 23 septembrie 2017) a fost un traducător, critic literar și jurnalist rus.. S-a născut pe 16 martie 1943 în Malaia Vișera. În primii ani după război a locuit la Taganrog, unde a studiat la Școala medie nr. 2. „A.P. Cehov”,^[1] apoi a absolvit cu medalie de argint liceul la Kiev. Începând din 1960 a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova, unde a absolvit în 1969 un curs postuniversitar. Din 1969 a lucrat la Institutul de Literatură Mondială „A.M. Gorki” al Academiei Ruse de Științe (IMLI).
  A tradus proză și piese de teatru din limba germană, printre care operele lui E.T.A. Hoffmann, Günter Grass, Franz Kafka, Hermann Hesse și Erich Maria Remarque. A tradus din limba rusă în limba germană mai multe scrieri ale lui Konstantin Leontiev.
  După 1990 s-a manifestat ca publicist și critic literar de orientare conservator-patriotică, a colaborat periodic la revistele Moskva și Literaturnoi gazetî, publicând în special o serie de articole laudative despre proza lui Vladimir Liciutin și comentarii satirice ale poeziei lui Dmitri A. Prigov

Geo Saizescu - foto: alchetron.com

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Zămislirea Sf Proroc Ioan Botezătorul; Sf Cuv Xantipa și Polixenia. 

Sfintele Cuvioase Xantipa și Polixenia. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 februarie – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto: foto: doxologia.ro

·       

• Ziua Internațională a Curățeniei
• Arabia Saudită: Ziua națională - aniversarea întemeierii regatului saudit (1934)

• Echinocțiul de toamnă

  

  Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă – fioto preluat de pe www.astro-urseanu.ro

  Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc. Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale. Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.