1. /1 OCTOMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri
Evenimente
- 331 î.Hr.: Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius al III-lea al Persiei în bătălia de la Gaugamela.
- 959: Edgar cel Pașnic devine rege al întregii Anglii.
- 965: Ioan XIII devine Papă.
- 1795: Belgia e cucerită de Franța.
- 1800: Spania a cedat Franței provincia Louisiana din America de Nord, în baza tratatului de la San Ildefonso. După trei ani, francezii o vor vinde Statelor Unite.
- 1829: Colegiul Africa de Sud este fondat la Cape Town; mai târziu a devenit Universitatea Cape Town.
- 1850: În Berna, apare pentru prima dată ziarul „Der Bund”.
- 1855: A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar și comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
- 1869: Conducerea de servicii poștale din Austro-Ungaria, introduce cartea poștală dezvoltată de Emanuel Herrmann.
- 1872: S-a creat, la București, „Asociația generală a lucrătorilor din România”. (1/13 octombrie)
- 1875: Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare" cu "Soacra cu trei nurori”. (1/13 octombrie)
- 1890: Congresul Statelor Unite a adoptat legea de înființare a Parcului Național Yosemite din California.
- 1891: Universitatea Stanford își deschide porțile în California.
- 1908: Henry Ford a început comercializarea primului automobil de serie, denumit "Model T"; prețul acestui vehicul era, la vremea respectivă, de 825 dolari.
- 1920: A fost înființată Legația română din Budapesta. Traian Stârcea a fost numit consul.
- 1920: A fost înființată Legația României la Viena. Consul a fost numit Nicolae B. Cantacuzino.
- 1924: Adoptarea Calendarului Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română.
- 1928: Uniunea Sovietică introduce primul său plan cincinal.
- 1932: În urma unei lovituri de stat, dictatorul Bartolome Blanche este înlăturat de la putere, în Chile.
- 1935: A fost înființată Legația Românei în Chile; consul Nicolae Dianu.
- 1946: Se încheie procesul de la Nuremberg.
- 1949: Liderul comunist Mao Zedong a proclamat Republica Populară Chineză.
- 1951: Republica Federală Germania se alătură acordului General pentru Tarific și Comerț („General Agreement on Tariffs and Trade”; GATT).
- 1960: Nigeria își căștigă independența față de Anglia.
- 1971: Roy Oliver Disney a inaugurat parcul de distracții Walt Disney World Resort de lângă Orlando, Florida, în onoarea fratelui său decedat, Walt Disney.
- 1975: Muhammad Ali își apără titlul mondial la box categoria grea împotrivă lui Joe Frazier, în Quezon City, prin knockout tehnic.
- 1987: A fost dată în folosință prima linie de tramvai în municipiul Cluj-Napoca.
- 1992: S-a deschis, la București, "Centrul cultural ungar".
- 2003: S-a inaugurat, la Cluj, cel mai mare acvariu din Transilvania.
- 2005: Pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia.
- 2009: Miniștrii PSD și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, iar primul ministru a anunțat interimarii PD-L pentru ministerele părăsite de PSD.
Nașteri
* 1207: Henric al III-lea (1 octombrie 1207 – 16 noiembrie 1272) a fost fiul și succesorul lui Ioan al Angliei ca rege al Angliei pentru 56 de ani din 1216 până la moarte sa. Contemporanii îl cunoșteau sub numele de Henry de Winchester. A fost primul copil-rege de la domnia lui Ethelred.
* 1671: Luigi Guido Grandi (n. 1 octombrie 1671 la Cremona - d. 4 iulie 1742 la Pisa) a fost un călugăr, preot, filozof, matematician și inginer italian.
* 1685: Carol al VI-lea (în germană Karl VI.) (n. 1 octombrie 1685, Viena - d. 20 octombrie 1740, Viena) a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman din 12 octombrie 1711 și până la moarte, totodată rege al Ungariei sub numele de Carol al III-lea, rege al Boemiei sub numele de Carol al II-lea, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împăratului Leopold I și tatăl împărătesei Maria Tereza. A făcut parte din Casa de Habsburg.
* 1207: Henric al III-lea (1 octombrie 1207 – 16 noiembrie 1272) a fost fiul și succesorul lui Ioan al Angliei ca rege al Angliei pentru 56 de ani din 1216 până la moarte sa. Contemporanii îl cunoșteau sub numele de Henry de Winchester. A fost primul copil-rege de la domnia lui Ethelred.
În timpul minoratului său, guvernarea țării a fost asigurată de Guillaume de Marechal și Hubert de Bourg. Henric a fost foarte evlavios și a păstrat o vie recunoștință papei pentru protecția acordată pe vremea minorității sale. S-a recunoscut vasalul acestuia și a favorizat încălcările Romei în dauna clerului englez. Nepopularitatea regelui s-a accentuat treptat timp de 30 de ani.
Anglia a prosperat în timpul domniei lui iar marele său monument este Westminster.
Henric al III-lea | |
Efigia regelui Henric al III-lea la Westminster Abbey, c. 1272 |
A studiat filozofie și teologie sub egida Ordinului iezuit. A devenit matematicianul de curte al margrafului de Toscana Cosimo al III-lea de' Medici.
În 1709 vizitează Anglia, unde este numit Fellow of the Royal Society. Din 1714 până la sfârșitul vieții activează ca profesor la Universitatea din Pisa.
A studiat strofoida. A descoperit curba logaritmică, trasând graficul acesteia, pe care a publicat-o în 1701. În 1699 a demonstrat geometric problema lui Viviani.
A studiat curba loxodromă a conului care este o anumită curbă elicoidală și a stabilit că această linie curbă apare la intersecția unui con cu un cilindru a cărui bază e o spirală logaritmică.
Luigi Guido Grandi | |
Deși a fost desemnat rege al Spaniei, în urma Războiului de succesiune spaniolă a trebuit să renunțe la tronul Spaniei, cu toate că a rezistat asediului Barcelonei timp de mai bine de un an. În anul 1711 a fost ales împărat romano-german.
După Pacea de la Passarowitz (1718) și până la Tratatul de la Belgrad (1739) a fost și suveran al Olteniei
Arhiducele Carol (botezat Carolus Franciscus Josephus Wenceslaus Balthasar Johannes Antonius Ignatius), al doilea fiu al împăratului Leopold I și a celei de-a treia soții, Eleonor Magdalene de Neuburg, s-a născut la 1 octombrie 1685. Tutorele său a fost Anton Florian, Prinț de Liechtenstein. A fost educat într-o ambianță ce a păstrat vie în memorie amenințarea otomană.
În urma decesului regelui Carol al II-lea al Spaniei, în 1700, fără moștenitori direcți, Carol se autodeclară rege al Spaniei — ambii erau membri ai Casei de Habsburg.[2] Războiul de succesiune spaniol care a urmat și care l-a pus pe tronul Spaniei pe candidatul Franței, Filip, Duce de Anjou (nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței), a durat aproape 14 ani. Regatul Portugaliei, Regatul Angliei, Scoției și Irlandei și majoritatea Sfântului Imperiu Roman au susținut candidatura lui Carol.[3] La 18 ani, în 1703, este trimis de tatăl său în Spania să-l alunge de pe tron pe nepotul lui Ludovic al XIV-lea, un Bourbon. Carol al III-lea, așa cum era cunoscut, ajunge la Madrid însă nu reușește să se mențină pe tron. Reușește să domnească timp de șase ani doar în Catalonia, pînă la moartea fratelui său, Iosif I, Împărat Roman, apoi s-a întors la Viena să-și asume coroana imperială.[4] Regatul Unit al Marii Britanii, nedorind să vadă Austria și Spania în uniune personală, și-a retras sprijinul din coaliția austriacă, și războiul a culminat cu Tratatele de la Utrecht și Rastatt trei ani mai târziu. Fostul tratat, ratificat în 1713, l-a recunoscut pe Filip ca rege al Spaniei, însă Regatul Napoli, ducatul Milanului, Țările de Jos austriece și Regatul Sardiniei - toate anterior bunuri spaniole - au fost cedate Austriei.[5] Pentru a preveni o uniune între Spania și Franța, Filip a fost obligat să renunțe la drepturile sale la succesiunea tronului bunicului său. Carol a fost extrem de nemulțumit de pierderea Spaniei, și, ca rezultat, el a imitat ceremonialul de curte spaniol habsburgic și adoptarea îmbrăcăminții monarhului spaniol.
Urmându-i la tron fratelui său este proclamat împărat sub numele de Carol al VI-lea. Decis să înlăture fatalitatea și neuitând stingerea habsburgilor spanioli, Carol anunță Consiliul la 19 aprilie 1713 că statele monarhiei erau "indivizibile și inseparabile". Promulgă "Pragmatica Sancțiune" un document prin care spune că dacă ar avea numai fete, acestea ar urma să moștenească prin dreptul de primogenitură, la fel ca băieții. Dacă murea fără să aibă copii, coroana urma să revină fiicelor fratelui său, Iosif I.
Pentru următorii douăzeci de ani, Carol a solicitat aprobarea Sancțiunii de către celelalte puteri europene. Ei au impus termeni aspri. De exemplu, Marea Britanie a cerut ca Austria să elimine Compania Ostend.[6] În total, Marea Britanie, Franța, Saxonia-Polonia, Republica olandeză, Spania,[7] Veneția,[8] Statele membre ale Bisericii,[8]Prusia,[9] Rusia,[8] Danemarca,[9] Savoia-Sardinia,[9] Bavaria,[9] și Dieta Sfântului Imperiu Roman[9] au recunoscut Sancțiunea. Mai târziu, Franța, Spania, Saxonia-Polonia, Bavaria și Prusia s-au răzgândit.
În 1716, după opt ani de căsătorie fericită cu Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel, soția sa naște un băiat, Leopold. Din nefericire, după șase luni copilul a murit. Un an mai târziu, s-a născut Maria Tereza. Contemporanii au scris că la ceremonia botezului, Carol, în ciuda eforturilor, a părut supărat de sexul copilului. Anul următor soția sa a mai născut o fiică, Maria Anna.
Din anul 1708 a fost căsătorit cu Elisabeta Cristina, fiica ducelui Ludovic Rudolf de Braunschweig-Wolfenbüttel, cu care a avut patru copii:
- Leopold (n. aprilie 1716 - d. noiembrie 1716)
- Maria Tereza (n. 13 mai 1717 - d. 29 noiembrie 1780)
- Maria Ana (n. 26 septembrie 1718 - d. 16 decembrie 1744)
- Maria Amalia (n. aprilie 1724 - d. aprilie 1730)
În amintirea fortificării cetății Alba Iulia în timpul său, denumirea germană a orașului a devenit Karlsburg, alături de cea tradițională de Weißenburg. Poarta a III-a a cetății Alba Iulia, cea pe care se află statuia ecvestră a împăratului, se numește Poarta Carol și a fost reprezentată pe o bancnotă de 5.000 de lei, emisiunea 1993.
Carol VI & III | |
Carol al VI-lea în simbolurile regale ale Ordinului lânii de aur; pictură atribuită lui Martin van Meytens |
* 1790: Henry H. Chambers (n. 1 octombrie 1790 – d. 24 ianuarie 1826) a fost un politician american al partidului Democrat-Republican, care a servit ca senator de clasa III al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului Alabama începând cu 4 martie 1825 până la decesul său. După deces, a fost înlocuit temporar cu Israel Pickens (care a fost numit), până când următorul senator de Alabama, John McKinley, a putut fi ales.
Cariera sa artictică a debutat în 1961 ca regizor și producător al dramei Există câte un tren pentru orice oră (Il y a un train toutes les heures). Având-o în rolul principal pe Evelyne Axell, pelicula a fost nominalizată pentru Ursul de aur la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 1962.
În 1965, a regizat filmul La présence désolée. Cavens s-a reîntors la film în 1968 cu filmul dramatic Michaella pentru care a regizat și a scris scenariul .
* 1912: Adolf Haimovici (n. 1 octombrie 1912, Iași – d. 1 ianuarie 1993, Iași) a fost un matematician român de etnie evreiască[1] fratele mai mic al academicianului Mendel Haimovici.
A urmat cursurile primare la școala Gh. Asachi, apoi studiile secundare la Liceul Național, pe care le-a absolvit în 1930. După absolvire s-a înscris la Facultatea de științe din Iași, secția Matematică și Fizică-Matematică, pe care a absolvit-o în 1934.
Și-a susținut teza de doctorat în 1938 sub conducerea lui Alexandru Myller cu un subiect de geometrie diferențială apoi, datorită faptului că regimul lui Ion Antonescu a interzis evreilor să frecventeze școlile de stat, până în anul 1945 a predat la școli evreiești din învățământul secundar. În 1945 și-a început cariera universitară la Facultatea de Matematică a Universității «Al. I. Cuza» din Iași, unde în 1981 i s-a acordat titlul de profesor emerit al Universității.[2]
În anul școlar 1946-1947 a fost profesor la Liceul Național din Iași, predând - între altele - la clasa a VIII-a științifică.[necesită citare]
A decedat la 1 ianuarie 1993, la Iași.
Adolf Haimovici | |
* 1926: Valentina Halitov (n. , Chișinău, Regatul României – d. ) a fost un medic infecționist de copii din Republica Moldova.
A absolvit liceul „Principesa Dadiani”. A învățat la Institutul de Medicină din Chișinău în anii 1945–1950, făcând parte din prima promoție de absolvenți a instituției.[1] A făcut specializare la Institutul de Medicină nr. 2 din Moscova în 1960 și 1975, cât și la Institutul de Pediatrie (boli infecțioase) din Leningrad în 1983.[2]
Primul loc de muncă a fost în 1950–1951 la Leova, unde a lucrat ca oftalmolog. A făcut apoi secondariat clinic ca asistentă a catedrei boli infecțioase la copii în anii 1951–1953, după care își începe tot aici activitatea didactică ca asistent. În 1962 a susținut teza de doctor în medicină și a devenit șef al cursului de Boli infecțioase la copii, al cărui fondator era.[1] A devenit șefă de catedră în 1967, concomitent decan al Facultății de Pediatrie și Medicină Preventivă. În perioada 1981–1986 a fost prorector al Institutului de Medicină din Chișinău, actuala Universitate de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF). În 1980 primește la Institutul Central de Epidemiologie din Moscova titlul de doctor habilitat, iar în 1983 devine profesor universitar.[2] A început să lucreze ca profesor propriu-zis în 1991. Din 1997 până în 2012 a fost profesor consultant al catedrei Boli infecțioase la copii.[1]
A lucrat în domeniul diagnosticării, profilaxiei și tratamentului bolilor infecțioase la copii.[2] A contribuit la studierea infecțiilor gastrointestinale la copii, patogeniei și imunologiei acestora, munca sa fiind un factor important în lupta cu scarlatina, poliomielita, difteria, hepatita virală etc. în Moldova.[1] A publicat peste 300 de publicații științifice și a organizat o școală de infecționiști pediatri.[1] A fost Președinte a Societății Infecționiștilor din Republica Moldova, cât și specialist principal al Ministerului Ocrotirii Sănătății în domeniul bolilor infecțioase la copii. A participat la numeroase congrese internaționale, la Moscova, Belgrad, Iași, Tbilisi ș.a.[2]
Valentina Halitov a fost decorată de două ori cu Ordinul Insigna de Onoare(d), în 1971 și 1981. În 1995, Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur i-a conferit Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat.[2] În 2013, Senatul universitar al USMF a hotărât ca Clinica de Boli infecțioase la copii să poarte numele Valentinei Halitov.[3] Un an mai târziu, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase la Copii a fost dezvelit basorelieful medicului infecționist
* 1935: Julie Andrews (n. ,] Walton-on-Thames, Regatul Unit) este o actriță britanică de film, câștigătoarea premiului Oscar pentru rolul din filmul muzical Mary Poppins.
Numele ei la naștere a fost Julia Elizabeth Wells, fiind câștigătoarea premiilor BAFTA, Emmy, Grammy și Oscar. Julie Andrews este recunoscută ca actriță, cântăreață și autoare. A devenit celebră după ce a jucat în piese de teatru pe Broadway, cum ar fi "My Fair Lady", "Camelot", și în filme muzicale ca "Mary Poppins"(1964) și "Sunetul muzicii"(1965). În 2001, a revenit pe ecrane în filmul "Princess Diaries" și continuarea lui, "Princess Diaries 2: logodnă regală" și apoi în filmul de animație "Shrek". În 2005, Julie Andrews a debutat ca regizor al filmului "The Boyfriend", în care a și debutat în 1954 pe Broadway.
Numele ei la naștere a fost Julia Elizabeth Wells, fiind câștigătoarea premiilor BAFTA, Emmy, Grammy și Oscar. Julie Andrews este recunoscută ca actriță, cântăreață și autoare. A devenit celebră după ce a jucat în piese de teatru pe Broadway, cum ar fi "My Fair Lady", "Camelot", și în filme muzicale ca "Mary Poppins"(1964) și "Sunetul muzicii"(1965). În 2001, a revenit pe ecrane în filmul "Princess Diaries" și continuarea lui, "Princess Diaries 2: logodnă regală" și apoi în filmul de animație "Shrek". În 2005, Julie Andrews a debutat ca regizor al filmului "The Boyfriend", în care a și debutat în 1954 pe Broadway.
A jucat în numeroase filme, dintre care cele mai celebre sunt:
Julie Andrews | |||||
|
* 1936: Duncan Edwards (n. 1 octombrie 1936 — d. 21 februarie 1958) a fost un fotbalist englez. Născut în Dudley, West Midlands, a semnat cu Manchester United în iunie 1952 ca amator, devenind profesionist pe 1 octombrie 1953. A făcut parte din Busby Babes, aripa tânără a lui Manchester United, formată de antrenorul Matt Busby la mijlocul anilor '1950, și a fost unul din cei opt fotbaliști decedați în urma Dezastrului aerian de la München. Cei care l-au văzut pe Edwards jucând pretind că ar fi putut ajunge unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria jocului.
Pe 4 aprilie 1953, a devenit cel mai tânăr fotbalist care a jucat în prima divizie engleză, debutând în meciul lui Manchester United cu Cardiff City. A devenit apoi o figură centrală a Busby Babes. La vârsta de 18 ani și 183 de zile, a debutat pe plan internațional într-un meci Anglia-Scoția, pe 2 aprilie 1955, devenind astfel cel mai tânăr debutant în naționala Angliei de după al doilea război mondial. Recordul lui a rezistat timp de 43 de ani, până când Michael Owen a debutat pentru Anglia în 1998. Recordul a fost din nou doborât de Wayne Rooney, și apoi de Theo Walcott. Edwards a jucat în 175 de meciuri pentru Manchester United, marcând 21 de goluri, și 18 meciuri pentru naționala Angliei, unde a marcat 5 goluri.
Duncan Edwards | |||
---|---|---|---|
* 1942: Constantin Frățilă (n. 1 octombrie 1942 în București – d. 20 octombrie 2016[3]) a fost un fotbalist român. A fost golgeter în sezonul Diviziei A 1963-1964, marcând același număr de goluri ca și Cornel Pavlovici, 19.
* 1943: Jean-Jacques Annaud (n. 1 octombrie 1943, Draveil, Franța) este un regizor francez. El a început cariera ca regizor prin anii 1960, cu filme de reclamă pentru televiziune. Abia prin anul 1970 a început să regizeze filme cinematografice, primul lui film fiind La Victoire en chantant o satiră a colonialismului care în anul 1977 a fost distins cu premiul Oscar, Amantul este un alt film regizat de el care a fost premiat.
Filmografie:
Filmografie:
- 1976: La victoire en chantant
- 1979: Coup de tête
- 1981: La guerre du feu - Războiul focului
- 1986: Il nome della rosa
- 1988: L’ours
- 1992: L’Amant
- 1995: Wings of Courage
- 1997: Seven Years in Tibet
- 2001: Enemy at the Gates
- 2004: Deux frères
- 2007: Sa majesté Minor
- 2011: Or Noir
Jean-Jacques Annaud | |
* 1946: Coca Bloos (n. 1 octombrie 1946, Piatra Neamț, județul Neamț) este o actriță română de teatru, televiziune, voce și film.
Teatru:
- 2006 -Gertrude - Hamlet, album de familie după Shakespeare/ Műller/ Rilke/Majakovski, un spectacol de Claudio Collova
- 2005 -Elena Ceaușescu - O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu de Th. Denis Dinulescu, regia Alexandru Tocilescu
- 2004 -Omul care trăiește pe trotuar- Paparazzi de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
- 2004 -89.89 …fierbinte după '89, scenariu și regia Ana Mărgineanu
- 2001 -Danica Cvorovic- Spionul balcanic de Dusan Kovacevic, regia Claudiu Goga
- 1999 -Mumia- Sonata fantomelor de August Strindberg, regia Cătălina Buzoianu
- 1999 -Georgette- Școala femeilor de Molière, regia Alexandru Dabija
- 1998 -Ubu - „Azi mă...UBU” după A. Jarry, la Teatrul LUNI de la Green Hours (Premiul Special de Interpretare la Festivalul HUMORROR -1999)
- 1998 -voce în Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia de Matei Vișniec, regia Răzvan Ionescu
- 1997 -Doamna Hardcastle- Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith, regia Petru Vutcărău
- 1996 -Ricardito Pita?a- Moartea mănâncă banane de Alfonso Zurro, regia Jean Dussaussoy
- 1994 -Macaria- Sfârșitul Troiei de Walter Jens, regia Vlad Mugur
- 1993 -Persoana cu roaba- Dacă dă Dumnezeu și plouă de Denis Dinulescu și Nicolae Mateescu,regia Dan Micu
- 1992 -Mama- Jacques și stăpânul său de Milan Kundera, regia Petre Bokor
- 1992 -Madame Pichard- Fazanul de Georges Feydeau, regia Emil Mandric
- 1991 -Sostrata- Mătrăguna de Niccolo Machiavelli, regia Dan Micu
- 1991 -Marta- Elisabeta, din întâmplare o femeie de Dario Fo, regia Mihai Lungeanu
- 1991 -Loulou- Monștrii sacri de Jean Cocteau, regia Cornel Todea
- 1991 -Japonezul, Nell- Mlaștina de Caryl Churchill, regia Andreea Vulpe
- 1990 -Madam Panchiana- Piațeta de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete
- 1990 -Elvira- Don Juan de Molière, regia Dragoș Galgoțiu
- 1989 -Vecina- Maidanul cu dragoste de G.M.Zamfirescu, regia Grigore Gonța
- 1988 -Doamna- Cameristele de Jean Genet, regia Alexandru Darie
- 1986 -Flavia- Amurgul burghez de Romulus Guga, regia Dan Pița
- 1985 -Hangița/ Madge- "Îndrăgostiții din Tesalia" de George Peele, regia Dan Pero Manescu
Filmografie:
- Crud și gătit (2014)
- Loverboy (2011)
- Și caii sunt verzi pe pereți (2011)
- Visul lui Adalbert (2011)
- Eva (2010)
- 15 iulie (2010)
- O zi obișnuită de sâmbătă (2009)
- Palmele (2008)
- Schimb valutar (2008)
- Dolina (2007)
- Maestrul din umbră (2006)
- A fost sau n-a fost? (2006)
- Attack Force / Lovitură de maestru (2006)
- Mașini (2006) - Dna. Rege (voce, vers. română)
- Întoarcerea (2006)
- Mammoth / Mamutul (2006) - Olive
- Nevroze nocturne (2006)
- Still Center / Buricul pământului (2005)
- Magnatul (2004)
- Căsătorie imposibilă (2004)
- Visul lui Liviu (2004)
- Ambasadori, căutăm Patrie (2003)
- Examen (2003)
- Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)
- Zbor deasupra unui cuib de curci (2003)
- Mătrăguna (2002)
- Occident (2002)
- The Wild Dogs (2002)
- După-amiaza unui torționar (2001)
- Dincolo (2000)
- Față în față (1999)
- Terminus Paradis (1998)
- Divorț... din dragoste (1992)
- Schimbarea la față (1995)
- Terente - Regele bălților (1995)
- Această lehamite (1994)
- Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)
- E pericoloso sporgersi (1993)
- Patul conjugal (1993)
- Casa din vis (1991)
- Vinovatul (1991)
- Secretul armei... secrete! (1988)
* 1956: Andrus Ansip, (n. 1 octombrie 1956, Tartu), este un om politic eston, prim-ministru al republicii între 2005 și 2014. Este, de asemenea, liderul Partidului Reformist Eston, care face parte din coaliția guvernamentală.
* 1957: Luminița Cioabă (numele real este Maria Mihai) (n. 1 octombrie 1957, orașul Târgu Cărbunești, județul Gorj) este o scriitoare română de limbă romani.
Andrus Ansip a absolvit facultatea de chimie de la Universitatea din Tartu. Între 1998 și 2004, a fost primar al orașului Tartu, al doilea oraș din Estonia ca mărime. Ansip a fost ales ca prim-ministru pe 23 martie 2005, iar în 4 decembrie 2013 a devenit cel mai vechi șef de guvern în funcție din Uniunea Europeană. La începutul anului următor, a renunțat la funcție și a fost înlocuit cu Taavi Rõivas.
Andrus Ansip | |
Luminița Cioabă s-a născut la data de 1 octombrie 1957 în orașul Târgu Cărbunești (județul Gorj), fiind fiica bulibașei romilor căldărari, Ion Cioabă. Dorind să-și desăvârșească studiile, s-a opus unei căsătorii la o vârstă timpurie (cum este obiceiul la rromii căldărari), proiectată de familia sa. A absolvit Liceul de filologie "Octavian Goga", Școala Populară de Artă, secția de Regie și Actorie și apoi Facultatea de Filologie din Sibiu.
Luminița Cioabă este o cunoscută poetă de limba romani, cărțile ei fiind traduse în limbile română și engleză. A devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Luminița Cioabă a cules o parte din folclorul țiganilor și l-a prelucrat, în felul în care au făcut-o, în secolul al XIX-lea, scriitorii români pentru folclorul românesc.
Una dintre cele mai cunoscute cărți ale ei este volumul de nuvele "Țara pierdută", dedicat "celor care și-au dus viața de-a lungul timpului având Cerul acoperiș, iarba pământului răsărind în sufletul drumurilor lungice nu se termină nici Dincolo de Cer", carte publicată în limbile romani, română, engleză și germană. Povestirile prezintă diferite teme literare din mitologia proprie culturii rrome: povestea neamului în Țiganca și privighetoarea, aceea a macului roșu, a primăverii care e "ziua împăcării" în Crâng de mesteceni, ritualul mesei în șatră în Meralda, drumul, cântecul și libertatea în Țara Pierdută și Insula de aur, dragostea în Savia, Blestemul ursului, Floarea de trandafir sălbatic, Regina nopții și floarea de piatră.
Poezia mea se adresează tuturor celor care iubesc acest gen. Dacă reușesc să dăruiesc poezia pe care o port în suflet, și acest dar este primit, este un lucru minunat. Trebuie să afirm cu mare regret că astăzi, în România, s-a uitat ce înseamnă poezia, oamenii nu mai au timp pentru o asemenea preocupare. A fi poet este un lucru extraordinar. Acest har este dăruit de la Dumnezeu.[1] | — Luminița Cioabă |
Pe lângă activitatea literară, deține funcția de președinte a Fundației Social-Culturale a Rromilor "Ion Cioabă", participă la seminarii și la întâlniri cu organizațiile non-guvernamentale. A editat și conduce revistele "Neo Drom" și "Divano Rromano" în municipiul Sibiu.
Luminița Cioabă a realizat și două filme documentare: „Lacrimi Rromane” („Iasfa Romane”) - 2006, care prezintă în 52 minute, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor, tragedia deportării rromilor în Transnistria și "Amintiri din șatră".
Cărți publicate
- O angluno la phuveako – Rădăcina Pământului (Editura Neo Drom, Sibiu, 1994) - poezii
- O manuãi kai bitinel briãînd – Negustorul de ploaie (Editura Neo Drom, Sibiu, 1997) - poezii
- Ghid de conversație român - țigănesc (Editura Teora, București, 2000)
- Curs intensiv de limba rromani (Editura Neo Drom, Sibiu, 2001)
- Țara pierdută (Editura Etape, Sibiu, 2002) - povestiri
- Deportarea în Transnistria. Mărturii (Editura Neo Drom, Sibiu, 2006)
- Lacrimi Rome (Editura Ro Media 2006)
- Tragedia Romilor deportați în Trasnistria 1942-1945 (Editura Polirom 2009)
- Poezii de ieri și azi (Fundația "Ion Cioaba")
- Sufletul Pământului (Editura CNCR 2016)
- Testament pentru Cer ( Editura Carmel 2017)
Piese de teatru
- Blestemul șarpelui
- Delila
- Macul roșu
Premii
- Premiul "Nichita Stănescu" pentru cel mai bun volum de poezie "Earth Root"
- Amico Rom - Premiul I triplu la Festivalul Internațional al Rromilor pentru (Poezie - pentru volumul de poezie "Earth Root
- Dramaturgie - pentru piesa de teatru "Blestemul șarpelui
- Proză scurtă - pentru nuvela "Istrate")
- Premiul "Creionul de aur al Papuszei" 2010 Polonia
- Premiul pentru "Cariera literară" 2015 Italia
Filme documentare
Lacrimi Romane 2005 ( relizat in limba romaii - subtitrat in română ,engleză si germană)
Romano Illo ( eromanes si subtitrat in engleza)
Intre traditie si lege (romana)
* 1967: Petru Godiac (n. 1 octombrie 1967, Talmaza, raionul Ștefan Vodă) este un politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului din Transnistria. Începând cu luna aprilie 1992, s-a alăturat și a ajutat în luptele armate pe membrii așa-numitului grup „Ilașcu”, alături de Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc și Valeriu Garbuz, fiind arestat în iunie 1992 și condamnat de curtea supremă a Republicii Moldovenești Nistrene, nerecunoscută internațional, la doi ani de detenție pentru ajutorul dat luptătorilor din Grupul ,,Ilașcu" în timpul războiului de pe Nistru. Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce și-a ispășit condamnarea. După ce s-a tratat un timp îndelungat, Petru Godiac, părăsit de soție, s-a stabilit definitiv în România, la Cluj Napoca.[1]
El a fost decorat prin decret prezidențial cu cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova, Ordinul Republicii
* 1969: Zachary Knight "Zach" Galifianakis[1] (n. 1 octombrie 1969)[2] este un actor și comic american. El s-a consacrat prin filme ca trilogia The Hangover (2009-2013), Due Date (2010), The Campaign (2012) și Birdman (2014).
Galifianakis s-a născut în Wilkesboro, Carolina de Nord, Statele Unite,[2] în familia lui Mary Frances (născută Cashion) și a lui Harry Galifianakis.[3] Mama sa are origini scoțiene, iar bunicii de pe linia tatălui, Michael "Mike" Galifianakis și Sophia Kastrinakis, au fost imigranți din Creta, Grecia.[4][5] Zach are o soră mai mică pe nume Merritt și un frate mai mare pe nume Greg.[6] Un unchi de-al său, Nick Galifianakis, este politician. Zach a absolvit Wilkes Central High School, apoi a intrat la North Carolina State University, dar nu a absolvit-o
Zach Galifianakis | |||||
Zach Galifianakis în 2012
|
* 1975: Ciulpan Nailevna Hamatova (tătară Чулпан Наил кызы Хаматова, Çulpan Nail qızı Xamatova Чулпан Наил кызы Хаматова, Culpan Nail qızı Xamatova; n. 1 octombrie 1975, Kazan, RSSA Tătară, RSFSR, USSR) este o actriță de teatru și film, prezentatoare TV și activistă socială rusă. Este artistă a teatrului "Sovremennik" din Moscova începînd cu anul 1998. Una dintre fondatorii fundației de caritate "Dăruiește o viață".
Este artistă a poporului Federației Ruse (2012)[5][6] și dublă laureată a premiului de Stat al Federației Ruse (2004, 2014).
Ciulpan s-a născut în familia de ingineri a lui Naili Ahmetovici Hamatov și Marina Galimullovna Hamatova[7]. În traducere din limba tătară numele Ciulpan înseamnă "steaua zorilor"[8]. De etnie este tătară, cu toate acestea, nu posedă limba tătară[9][10]. În tinerețe a adoptat creștinismul[10][11].
Fratele său mai mic, Samil Hamatov (n. 1985), de asemenea, este actor.
În 2014, la jocurile Olimpice de la Soci a fost una dintre cei care au purtat drapelul jocurilor Olimpice la ceremonia de deschidere[12].
Este pe locul al 14-lea în "top 100 cele mai influente femei din Rusia", conform revistei Огонёк, publicat în martie 2014
Ciulpan Hamatova | |
Cel de-al doilea material discografic de studio, Bittersweet, a fost lansat în anul 2003. De pe acesta a fost promovat discul single „Breathe”, care a atins poziția cu numărul 70 în Billboard Hot 100, însă a devenit un hit în Europa, ocupând locul 1 în clasamentele din Irlanda,[5] Regatul Unit[5] și România.[6] Un al doilea single, „Make Me Wanna Scream”, a fost lansat în Europa, însă nu a avut succesul predecesorului său, ocupând poziții de top 10 doar în România.[7] Bittersweet a intrat în clasamentele din Europa și America de Nord, având un parcurs modest.[8]
În prezent, artista înregistrază melodii pentru cel de-al treilea album de studio, I Am Blu, a cărui lansare se dorește a fi programată pentru anul 2013.
Cobb s-a născut pe data de 1 octombrie 1976 în Providence, Rhode Island, Statele Unite ale Americii.[9] Tatăl ei a fost un baschetbalist care a jucat în NBA,[10] descendent al tribului Narragansett și al unei persoane din Capul Verde.[11] Mama artistei, Susi Franco, care avea origini italiene și germane, a fost cântăreață de muzică jazz.[12] Ea i-a indus fiicei sale pasiunea pentru muzică.[9]
Părinții s-au despărțit când ea era mică. Interpreta declară despre că mama ei nu își permitea să angajeze o bonă pentru Blu și pentru frații săi, Adam, Tino, Nick, Kelli și Summer,[13] aceștia fiind nevoiți să o acompanieze la concertele susținute, copii așteptându-și părintele în culise.[9] Tiffany reușea să părăsească spațiul unde își petrecea timpul, furișându-se spre a o vedea pe mama sa în timpul interpretărilor.[9] În adolescență, aceasta a început să scrie cântece, afirmând despre textele sale faptul că acestea „provin din suferință și din relațiile eșuate”.[9] În 1995 a traversat o perioadă financiară delicată, din cauza căreia a pozat nud în revista Black Tail,[10][14] pentru care a mai pozat și în 2002.
Blu Cantrell | |
Blu Cantrell aflată la petrecera premiilor Oscar. |
Diana Haddad este una dintre cele mai populare și de succes cântărețe din lumea arabă încă din anii 1990. Odată cu prima sa melodie, Saken lansată în 1996, a devenit una dintre cele mai de succes și ce mai bine vândută cântăreață din lumea arabă. Haddad nu se limitează doar la un singur stil de muzică, ea știind cum să reprezinte o gamă largă de stiluri musicale, plecând de la cele mai ritmate cântece până la cele mai romantice. Haddad a cunoscut faima încă din anul 1993. În timp ce înregistra primul său album, a apărut la show-ul de televiziune arab, Studio El Fan în Beirut interpretând cântecul popular libanez scris de Elias Abou Azala Tayr El Yammameh care va fi inclus în primul său album, Saken.
Haddad s-a născut într-o familie cu tatăl, Joseph Haddad, creștin maronit și mama, Mouna Haddad, care provenea dintr-o familie musulmană șiită, într-un oraș mic, Bsalim, din Liban, pe data de 1 octombrie 1976
Diana Haddad provine dintr-un oraș din sudul Libanului, Maghdouche. Ea este cea de-al treilea copil din cei 5 frați și surori. A crescut în Kuwait până în 1990, atunci când Războiul din Golf a ajuns și în Kuwait. S-a căsătorit cu un director TV emiratez, mult mai în vârstă decât ea, Suhail Al Abdoul, pe la jumătatea anilor ’90, pentru ca pe 19 iulie 1996 să dea naștere primului său copil, Sophie. Cel de-al doilea copil a cuplului, Mira, a venit pe lume în 2007. Diana Hadad a regretat faptul că s-a căsătorit la o vârstă atât de fragedă, susținând că nu ar încuraja pe nimeni să facă ceea ce a făcut ea iar fetele ar trebui să fie mature și pregătite psihic pentru acest pas. Divorțul sau nu a fost public, ea rămânând în termeni buni cu fostu său soț, Suhail Al-Abdou.[6] Spre sfârșitul anilor 2009, în timp ce călătorea spre Liban împreună cu șoferul său, în Beirut, aceștia au fost atacați de niște bandiți militari armați care cereau tuturor din mașină să iasă afară. În ciuda atmosferei periculoase, șoferul lui Haddad a refuzat să asculte ordinele jefuitorilor și a reușit să scape de aceștia. Haddad a spus că pentru ea acesta a fost un incident traumatic și nu a reușit să doarmă câteva zile din cauza fricii și a anxietății.
De când s-a convertit la Islamul șiit, Haddad se descie ca fiind „un musulman privat care totuși observă”, care se roagă, citește din Coran și postește în luna Ramadanului. Au existat zvonuri care susțineau că Haddad a îmbrățișat sufismul (o interpretare mistică a Islamului) în mijlocul divorțului, zvonuri pe care ea le neagă vehement.[7] Au existat zvonuri conform cărora ea a părăsit Islamul pentru a se întoarce la creștinism (zvonuri negate din nou) ea susținând că nu este nimic ofensiv de vreme ce ea “respectă toate religiile” continuând să susțină că este un musulman devotat, dedicat credinței sale
Diana Haddad | |
* 1981: Júlio César Baptista, cunoscut ca Júlio Baptista (n. 1 octombrie 1981, São Paulo, Brazilia) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj. Julio Baptista evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv sau chiar și atacant la echipa sa de club. A jucat și la echipa națională de fotbal a Braziliei între 2001-2010.
Júlio Baptista | |||
---|---|---|---|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu