3. /5 SEPTEMBRIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf Ioan Botezătorul

Viața Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod.

Sfântul proroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturisește de dânșii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-și calea vieții fără prihană. Au fost, zice, amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile și dreptățile fără de prihană, iar dovadă a vieții celei cinstite este Sfântul Ioan cinstitul și slăvitul proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Scris este că „din rodurile lor îi veți cunoaște”, că și rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: „Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt și ramurile”. Ramură cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduri, se povestește că împăratul David, văzând că se înmulțise seminția lui Aaron într-așa de mare număr, încnt nu era cu putință ca toți să slujească împreună în Biserică, a împărțit-o pe ea în douăzeci și patru de rânduri sau de cete, ca unii după alții să slujească toți ținându-și săptămâna în biserică.

Și au ales dintre dânșii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoți mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dânșii ceartă, care preot cu ceata să vă ține întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci și patru, aruncau sorți și după sorți primea rândul său. Și s-a ținut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminții își avea rândul său, după soarta strămoșului său. Deci a ieșit al optulea sorțul părintelui Avia, din a cărui seminție a fost născut Sfântul Zaharia, și acesta ținea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoții seminției sale.

Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoției a trebuit să tămnieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulțime de popor. Și iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: „Nu te teme, Zaharie!”. Și l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu și a plecat pe Dumnezeu spre milă, și a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă și dându-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin nașterea sa a făcut bucurie nu numai părinților, ci și la multe popoare. Mulți se vor bucura de nașterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creșterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat și de postitor a fost, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: „A venit Ioan Botezătorul nici pâine mâncând, și nici vin bând. Și se va umple de Duhul Sfânt din pântecele maicii sale și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul și cu puterea lui Ilie, aducând Domnului popor desăvârșit”.

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira și nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare și amândoi erau bătrâni de ani. Și a zis către înger: „După ce voi cunoaște această? Pentru că eu sunt bătrân și femeia mea trecută în zilele ei”. Și răspunzând îngerul, i-a zis lui: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, și sunt trimis să grăiesc către tine și să-ți vestesc ție aceasta. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor”. Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce așteptau în biserică se minunau. Ieșind, Zaharia le făcu semn că era mut și poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârșindu-și slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorțului Iudei. (Luca 1).

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească și născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliță, îndată i s-a deschis gura lui și i s-a dezlegat limba și grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Și umplându-se de Duhul Sfânt, a prorocit, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbăvire poporului Său și a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinților celor din veac proroci ai lui. Și tu, pruncule, proroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești calea lui”.

Iar când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimițând ostași în Betleem, ca să ucidă acolo pe toți pruncii, și-a adus aminte și de Ioan, fiul Zahariei, de care știa bine. Căci auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea nașterii lui Ioan, pentru că a cuprins frică pe toți cei ce locuiau împrejur și în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare și i s-au spus chiar și lui Irod. Și toți cei ce auzeau își ziceau în inimile lor: „Oare ce va să fie pruncul acesta?”. Aducându-și aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: „Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?”. Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigași la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimișii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul și țipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era așa departe, și pricina țipetului aceluia s-a știut. Și, îndată, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an și jumătate, a fugit în munte.

Iar Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pruncul. Când a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutând-o și apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu pruncul!”. Și îndată s-a desfăcut muntele și a primit-o pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau.

Ostașii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deșerți la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l știu unde este”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, de nu-și va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Și s-au dus niște ucigași sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-și săvârșească porunca și ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că poruncește împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuți vei muri”. A răspuns Sfântul Zaharia: „Voi veți ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu”. Și îndată ucigașii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu și altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat și s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod și spre veșnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.

Viața Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul

VIEŢILE SFINŢILOR

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod.

Sfântul proroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturisește de dânșii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-și calea vieții fără prihană. Au fost, zice, amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile și dreptățile fără de prihană, iar dovadă a vieții celei cinstite este Sfântul Ioan cinstitul și slăvitul proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Scris este că „din rodurile lor îi veți cunoaște”, că și rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: „Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt și ramurile”. Ramură cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduri, se povestește că împăratul David, văzând că se înmulțise seminția lui Aaron într-așa de mare număr, încnt nu era cu putință ca toți să slujească împreună în Biserică, a împărțit-o pe ea în douăzeci și patru de rânduri sau de cete, ca unii după alții să slujească toți ținându-și săptămâna în biserică.

Și au ales dintre dânșii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoți mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dânșii ceartă, care preot cu ceata să vă ține întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci și patru, aruncau sorți și după sorți primea rândul său. Și s-a ținut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminții își avea rândul său, după soarta strămoșului său. Deci a ieșit al optulea sorțul părintelui Avia, din a cărui seminție a fost născut Sfântul Zaharia, și acesta ținea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoții seminției sale.

Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoției a trebuit să tămnieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulțime de popor. Și iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: „Nu te teme, Zaharie!”. Și l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu și a plecat pe Dumnezeu spre milă, și a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă și dându-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin nașterea sa a făcut bucurie nu numai părinților, ci și la multe popoare. Mulți se vor bucura de nașterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creșterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat și de postitor a fost, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: „A venit Ioan Botezătorul nici pâine mâncând, și nici vin bând. Și se va umple de Duhul Sfânt din pântecele maicii sale și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul și cu puterea lui Ilie, aducând Domnului popor desăvârșit”.

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira și nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare și amândoi erau bătrâni de ani. Și a zis către înger: „După ce voi cunoaște această? Pentru că eu sunt bătrân și femeia mea trecută în zilele ei”. Și răspunzând îngerul, i-a zis lui: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, și sunt trimis să grăiesc către tine și să-ți vestesc ție aceasta. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor”. Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce așteptau în biserică se minunau. Ieșind, Zaharia le făcu semn că era mut și poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârșindu-și slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorțului Iudei. (Luca 1).

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească și născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliță, îndată i s-a deschis gura lui și i s-a dezlegat limba și grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Și umplându-se de Duhul Sfânt, a prorocit, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbăvire poporului Său și a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinților celor din veac proroci ai lui. Și tu, pruncule, proroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești calea lui”.

Iar când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimițând ostași în Betleem, ca să ucidă acolo pe toți pruncii, și-a adus aminte și de Ioan, fiul Zahariei, de care știa bine. Căci auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea nașterii lui Ioan, pentru că a cuprins frică pe toți cei ce locuiau împrejur și în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare și i s-au spus chiar și lui Irod. Și toți cei ce auzeau își ziceau în inimile lor: „Oare ce va să fie pruncul acesta?”. Aducându-și aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: „Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?”. Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigași la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimișii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul și țipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era așa departe, și pricina țipetului aceluia s-a știut. Și, îndată, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an și jumătate, a fugit în munte.

Iar Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pruncul. Când a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutând-o și apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu pruncul!”. Și îndată s-a desfăcut muntele și a primit-o pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau.

Ostașii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deșerți la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l știu unde este”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, de nu-și va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Și s-au dus niște ucigași sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-și săvârșească porunca și ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că poruncește împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuți vei muri”. A răspuns Sfântul Zaharia: „Voi veți ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu”. Și îndată ucigașii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu și altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat și s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod și spre veșnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.

Pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan

Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele două femei căsătorite şi evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsă de la Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa bătrână va naşte prunc, „care va fi mare înaintea Domnului” (Luca 1:15) şi „va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie” (Luca 1:17).

Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit, luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Duhul Sfânt i-a dat numele Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie Înaintemergătorul Domnului.

Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod ştia despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare, crezând că acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crăpat şi i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.

În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. Apoi, aceştia l-au omorât pe sfântul profet, înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei şi Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.