5. /19 OCTOMBRIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
Richard Wilhelm Wagner (n. ,[1][3][4][5] Leipzig, Confederația Rinului[6][7] – d. ,[1][3][4][5] Veneția, Regatul Italiei[8][7]) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă", 1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică. În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere, Tannhäuser (1845) și Lohengrin, (1850) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Fire orgolioasă, Wagner a avut o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie"), dar, după înfrângerea revoluției din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveția, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858. Aici o cunoaște pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutrește o adevărată pasiune și pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soția sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima, fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susține financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creației artistice. Cu ajutorul protectorului său, Richard Wagner construiește Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit în primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenția sorei sale, Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soțului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872, R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârșitul lunii sept.1872, familia Wagner s-a mutat din Donndorf, în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa operă „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 de ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus și cea din urmă operă a vieții sale, „Parsifal”. A murit la Veneția (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 de ani, în urma unei afecțiuni cardiace. Soția. Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt). a preluat după decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) și Siegfried (1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).
Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner să aleagă ca reședință orașul Bayreuth au fost următoarele:
- orașul era situat în Bavaria, țara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), față de care s-a simțit profund îndatorat și legat.
- Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ ușor accesibil din toate direcțiile.
- avea o clădire de operă (puțin folosită), în care el spera să prezinte în exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare punerilor în scenă wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiască - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II - clădirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
- nu existau alte teatre în oraș care să-i facă concurență (nu admitea - din orgoliu - concurența).
- se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor grupuri etnice germane.
Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera și drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.
Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1870) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.
Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.
Lista operelor[modificare | modificare sursă]
- Zânele (1833)
- Dragoste interzisă (1836)
- Rienzi (1840)
- Olandezul zburător (1843)
- Tannhäuser (1845)
- Lohengrin (1848)
- Tristan și Isolda (1865)
- Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867)
- Inelul Nibelungilor (1869-1876):
- Aurul Rinului (1869)
- Walkiria (1870)
- Siegfried (1876)
- Amurgul zeilor (1876)
- Parsifal (1882)
Opere incomplete:
Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.| Giacomo Puccini | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini  |
| Născut | [1][3][4][5] Lucca, Marele Ducat de Toscana[6][7][8] |
| Decedat | (65 de ani)[1][7][3][4] Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia[7][8] |
| Cauza decesului | cauze naturale (tumoare cerebrală) |
| Părinți | Michele Puccini[*][9] |
| Căsătorit cu | Elvira Puccini[*] (–) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei (–) |
| Ocupație | opera composer compozitor politician muzician dirijor organist[*] |
| Studii | Conservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*] |
| Gen muzical | muzică clasică Operă |
| Instrument(e) | orgă[*] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | La bohème Tosca Madama Butterfly Turandot Gianni Schicchi I Crisantemi[*][2] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. ,[1][3][4][5] Lucca, Marele Ducat de Toscana[6][7][8] – d. ,[1][7][3][4] Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia[7][8]) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisa la o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un "Credo", cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.
Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, "Le Villi", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii. După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar", de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră pe scena teatrului Regio din Torino.
.jpg)
Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei Boema (La Bohème), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie: „La Bohème nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la teatrul din Palermo și apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia. În ziua de 14 ianuarie 1900 se reprezintă în premieră la Teatro Costanzi din Roma opera Tosca, în rolul titular soprana română Hariclea Darclée. Deja la prima arie a tenorului, Recondita armonia, succesul este asigurat, pentru ca după aria sopranei, Vissi d'arte, publicul să aplaude în picioare.
În anul 1904, Puccini se căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei Madame Butterfly la Milano se soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai târziu, la Teatro Grande din Brescia ['breʃ:a ].
În 1910, debutează cu succes în New York la Metropolitan Opera cu "La Fanciulla del West" (Fata din Far-West): dirijor este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso. Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de opere în câte un act, Mantaua (Il tabarro), Sora Angelica (Suor Angelica) și Gianni Schicchi ['ʤan:i s'kik:i ].
În anul 1921, Puccini se mută în orașul Viareggio, unde începe să lucreze la compunerea operei Turandot. Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică din Bruxelles, la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui. Opera Turandot, în versiunea neterminată, va fi reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini. În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute de Franco Alfano după schițele rămase de la Puccini.
Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi și este în continuă creștere.
Puccini și cântăreții români[modificare | modificare sursă]
Puccini a avut o apreciere deosebită pentru cântăreții români. L-a ales pe tenorul Grigore Gabrielescu pentru premiera mondială a operei Edgar (rolul titular) iar mai târziu pe Hariclea Darclée pentru premiera mondială a operei Tosca (rolul titular). Aceasta din urmă i-a sugerat introducerea unei arii pentru soprană în actul al doilea, astfel născându-se celebra Vissi d'arte.
Operele lui Puccini, cu data și locul premierei[modificare | modificare sursă]
- Le Villi, 31 mai 1884, Teatro dal Verme, Milano
- Edgar, 21 aprilie 1889, Teatro alla Scala, Milano
- Manon Lescaut, 1 februarie 1893, Teatro Regio, Torino
- Boema (La Bohème), 1 februarie 1896, Teatro Regio, Torino
- Tosca, 14 ianuarie 1900, Teatro Costanzi, Roma
- Madama Butterfly, 17 februarie 1904, Teatro alla Scala, Milano
- Fata din Far-West (La fanciulla del West), 10 decembrie 1910, Metropolitan Opera, New York
- Rândunica (La rondine), 27 martie 1917, Opera din Monte Carlo
- Tripticul (Il trittico) - Mantaua (Il tabarro), Sora Angelica (Suor Angelica), Gianni Schicchi, 14 decembrie 1918, Metropolitan Opera, New York
- Turandot, postum 25 aprilie 1926, Teatro alla Scala, Milano
La Boheme – Giacomo Puccini
La Boheme – Giacomo Puccini
Gianni Raimondi (n. 17 aprilie 1923, Bologna, Italia – d. 19 octombrie 2008, Pianoro, Italia) a fost un tenor liric italian, care a interpretat în special roluri din opere italiene.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Gianni Raimondi s-as născut în Bologna în 1923. Așa cum se obișnuia, și-a făcut debutul pe scenă în provincia sa natală, în Budrio, în Rigoletto (1947). Un singur an i-a fost suficient pentru a ajunge la Teatro Communale în Bologna. Foarte rapid după această afirmare pe o scenă lirică de importanță națională, Raimondi a debutat la Teatro alla Scala din Milano, îmbarcându-se spre o carieră de excepție, care l-a adus la Viena, Berlin, London, New York, Buenos Aires.
Înregistrări selecționate[modificare | modificare sursă]
- Donizetti - Anna Bolena - Maria Callas, Giulietta Simionato, Gianni Raimondi, Nicola Rossi-Lemeni - Coro e Orchestra del Teatro all Scala, Gianandrea Gavazzeni - EMI (1957)
- Donizetti - Favorita - Fedora Barbieri, Gianni Raimondi, Carlo Tagliabue, Guilio Neri - Coro e Orchestra della Rai Torino, Angelo Questa - Warner-Fonit (1955)
- Donizetti - Linda di Chamounix - Margherita Carosio, Gianni Raimondi, Giuseppe Taddei, Giuseppe Modesti, Rina Corsi, Carlo Badioli - Coro e Orchestra della Rai Milano, Alfredo Simonetto - Walhall Eternity Series (1953)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu