luni, 3 octombrie 2022

  7. /4 OCTOMBRIE 2022 - TEATRU/FILM


MIRCEA ALBULESCU


Sari la navigareSari la căutare
Mircea Albulescu
Mircea Albulescu (sept 2011).jpg
Mircea Albulescu (sept 2011)
Date personale
Nume la naștereConstantin Albulescu
NăscutFlag of Romania.svg 4 octombrie 1934
București, România
DecedatFlag of Romania.svg 8 aprilie 2016 (81 de ani)
București, România
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
PărințiVasile Albulescu
Olga Tempinski
CopiiMatei Albulescu
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor, profesor universitar, publicist, poet, prozator
Cariera artistică
Activitate
StudiiȘcoala Medie de Arhitectură, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București
PregătireAura Buzescu
Profesor pentruAdrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor, Dragoș Bucur
Alma materUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte numeIorgu Constantin V. Albulescu
Alte premii
Premiul Național pentru întreaga activitate artistică; Premiul pentru întreaga activitate; Premiul Academiei Române 2004; Premiul de excelență Festivalul Internațional de Film Transilvania; Premiul VI-actorie, premiul publicului; Premiul de excelență Festivalul Comediei Românești; Ordinul Meritul Cultural; Ordinul Serviciul Credincios; o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului.
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Mircea Albulescu și Ion Besoiu.
Mircea Albulescu 30 mai 2012

Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu, n. 4 octombrie 1934, București – d. 8 aprilie 2016, București) a fost un actor român, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București, pe 4 octombrie 1934, și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu - numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu - numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu - numele ales de mama sa.[2]

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.[3] Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la Biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.[2]

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani cu Maria[4] și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, Vladimir. La 75 de ani, de dragul nepotului său, a învățat engleză și să lucreze pe calculator, având propria pagină de web.[5] Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei", unde, la acea vreme, predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.[2]

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.[6]

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 90 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat, “Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației” (2004). Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, Mircea Albulescu afirma: “Dacă 1000 de oameni ascultă...fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.” [7]

Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton”, de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.[7]

Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru patrie, 1978, Nea Mărin miliardar, 1979, Mihail, cîine de circ, 1979, Capcana mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întîi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981, Mânia, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).[8]

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Tinerețe fără tinerețe, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atît de mare, 1970, Dincolo de nisipuri, 1974, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986), Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).[8]

Autor al unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.[9]

Într-un interviu din anul 2011 spunea că nu-i sfătuiește pe copii să învețe nicio poezie pe dinafară, ci s-o citească de mai multe ori, ca și când ar fi prima dată și vor descoperi tot mai multe cu fiecare lectură.[7]

Este membru al Uniunii Ziariștilor și doctor în arte. În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit "Ordinul Meritul Cultural" și "Ordinul Serviciul Credincios" în grad de Comandor.[10]

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Hărăbor și Dragoș Bucur.[10]

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.[11]

La data de 8 aprilie 2016, la vârsta de 81 de ani, a încetat din viață. Din 2013, un teatru din provincie îi poartă numele: "Teatrul Proiect Câmpina Mircea Albulescu".

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Teatru (selecție)[modificare | modificare sursă]

Spectacole de absolvență în cadrul I. A. T. C.:

  • Satin în Azilul de noapte de Maxim Gorki;
  • Alexei în Tragedia optimistă de Vsevolod Vîșnevski;
  • Tudor în Furtună în munți de Laszlo și Deszo Jenia, Căsuța de la marginea orașului de Alexei Arbuzov.

Teatrul „Bulandra” din București:

  • Cloșca în Horia de Mihail Davidoglu, regia: Dan Nasta, 1956
  • Kostiumov în Liubov Iarovaia de Konstantin Andreevici Treniov, regia: W. Siegfried, 1956
  • Electricianul în Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, regia: W. Siegfried, 1957
  • File în Omul care aduce ploaia de Richard Nash, regia: Liviu Ciulei, 1957
  • Lopahin în Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov, regia: Marietta Sadova, 1958
  • Mihai Roznovanu în Dacă vei fi întrebat de Dorel Dorian, regia: Dinu Negreanu, 1959
  • Bocu în Întoarcerea de Mihai Beniuc, regia: Ion Olteanu, 1960
  • Walter în Un strugure în soare de Lorraine Hansberry, regia: Lucian Pintilie, 1961
  • Horațiu în O singură viață de Ionel Hristea, regia: Lucian Pintilie, 1962
  • Balthasar în Comedia erorilor de William Shakespeare, regia: Lucian Giurchescu, 1963
  • Egist în Orestia de Eschil, regia: Val Mugur, 1964
  • Nicolas d’Eu în Victimele datoriei de Eugène Ionesco, regia: Crin Teodorescu, 1968
  • Regele George al III-lea în Nebunia regelui George de Alan Bennett, regia: Alexandru Darie și Petre Bokor, 2004

Teatrul de Comedie din București:

  • Achile în Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia: David Esrig, 1965
  • Horațiu în Șeful sectorului suflete de Alexandru Mirodan, regia: Moni Ghelerter, 1966
  • Dacian în Capul de rățoi de G. Ciprian, regia: David Esrig, 1966
  • Voievodul Basarab în Croitorii cei mari din Valahia de Alexandru Popescu, regia: Lucian Giurchescu, 1969. Acest spectacol a fost jucat și la Ploiești, în regia lui Emil Mandric.
  • Uria Schaley în Dispariția lui Galy Gay de Bertolt Brecht, regia: Lucian Giurchescu, 1969
  • Ligurio în Mandragora de Niccolò Machiavelli, regia: Dinu Cernescu și Mircea Albulescu, 1970
  • Bucătarul în Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia: Lucian Giurchescu, 1972
  • Buffalo Bill în Buffalo Bill și indienii de Arthur L. Kopit, regia: Lucian Giurchescu, 1973

Teatrul Național „I. L. Caragiale din București:

  • Lupii de BOUREANU, RADU
  • Danton în Danton de Camil Petrescu, regia: Horea Popescu, 1974
  • Lord Hastings în Richard al III-lea de William Shakespeare, regia: Horea Popescu, 1976
  • Raoul în Cavoul de familie de Pierre Chesnot, regia: Sanda Manu, 1980
  • Cherea în Caligula de Albert Camus, regia: Horea Popescu, 1981
  • Agamemnon în Ifigenia de Mircea Eliade, regia: Ion Cojar, 1981
  • Evens în Marea de Edward Bond, regia: Horea Popescu, 1987
  • Ilie Candrea în Capcana de Platon Pardău, regia: Anca Ovanez Doroșenco, 1989
  • Arscott în Cine are nevoie de teatru de Timberlake Wertenbaker, regia: Andrei Șerban, 1990
  • Sir în Cabinierul de Ronald Harwood, regia: Ion Cojar, 1991
  • Regele ondinelor în Ondine de Jean Giraudoux, regia: Horea Popescu, 1994
  • Miron în De Crăciun după Revoluție de Virgil Tănase, regia: Virgil Tănase, 1994, 1995
  • Bill Rice în Cabotinul de John Osborn, regia: Alice Barb, 1996
  • Bernardo Guy în Numele trandafirului de Umberto Eco, regia: Grigore Gonța, 1998
  • Satin în Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia: Ion Cojar, 1998
  • Farfuridi în O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia: Alexandru Tocilescu, 2000
  • Prințul Abrezcov în Cadavrul viu de Lev N. Tolstoi, regia: Gelu Colceag, 2001
  • Andy Ladd în Scrisori de dragoste de Albert Ramsdell Gurney, regia: Mircea Cornișteanu, 2001
  • Generalul în Legenda ultimului împărat de Valentin Nicolau, regia: Alice Barb, 2002
  • Papură-Vodă în Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, regia: Dan Tudor, 2006
  • Firs, bătrân lacheu în Livada de vișini de A. P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010
  • Profesorul în Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, regia: Alexander Morfov, 2011

Teatru de televiziune[modificare | modificare sursă]

  • Castelul pălărierului, regia Dan Puican[12]
  • Casa de piatră, regia Lucian Pintilie;
  • S-a întâmplat în București, regia Lidia Ionescu;
  • În așteptarea zorilor, realizator Nicolae Motric;
  • Iulius Fucik, regia Nicolae Motric;
  • Un caz ciudat, regia Nicolae Motric;
  • Sabia lui Damocles, regia Petre Sava Băleanu;
  • Piața Ancorei, regia Nicolae Motric;
  • Un copil ca tine, regia Iosif Bata;
  • Ucigașii, regia Iosif Sava Băleanu;
  • Sisif și moartea, regia Cornel Todea;
  • Tamerlan, regia Lidia Ionescu;
  • Volpone, regia Lidia Ionescu;
  • Vizită pe o mică planetă, regia Cornel Todea;
  • Chestie de metodă, regia Radu Miron;
  • Un joc neobișnuit, regia Nicolae Motric;
  • Furtuna, regia Letiția Popa;
  • Pe 40 metri UMF, regia Nicolae Motric;
  • Perla și stridia, regia Cornel Todea;
  • Andersen, regia Ion Barna;
  • Pană de automobil, regia Nicolae Motric;
  • Seară de toamnă, regia Cornel Todea;
  • Moartea lui Bessie Smith, regia Cornel Todea;
  • Accidentul, regia Ion Barna;
  • Subprefectul, regia Letiția Popa;
  • Fum, regia Letiția Popa;
  • Patima fara sfarsit, regia Cornel Todea;
  • Michelangelo, regia Sanda Manu;
  • Șase personaje în căutarea unui autor, regia Letiția Popa;
  • Trandafirul alb, regia Tudor Eliad;
  • Promoteu, regia Dinu Cernescu;
  • Caligula, regia Horea Popescu;
  • Cum ajunge cineva om politic, realizator Constantin Dicu;
  • Capul de rățoi, regia Constantin Dicu;
  • Pluta meduzei, regia Nae Cosmescu;
  • Patima de sub ulmi, regia Dinu Cernescu;
  • Don Carlos, regia Eugen Todoran;
  • Don Juan sau dragostea pentru geometrie, regia Eugen Todoran;
  • Profesionistul, regia Horea Popescu.

Teatru radiofonic (selecție)[modificare | modificare sursă]

Gâsca
0:37
Mircea Albulescu povestind Gâsca, de Giambattista Basile
  • Madona, de Tudor Mușatescu
  • Trenurile mele, de Tudor Mușatescu - Nacu
  • Croitorii cei mari din Valahia, de Alexandru Popescu, 1994
  • Huhurezul, de Giovanni Maria Cecchi, 1996
  • Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway, 1996
  • Bădăranii de Carlo Goldoni, 1999
  • Alunecând într-o prună, de Sânziana Popescu, 2000
  • Omul și balena, de Dan Tărchilă, 2002
  • Ieri după Shakespeare sau Visul unui președinte de Pușa
  • Roth, 2007

Activitate regizorală[modificare | modificare sursă]

  • Întâlniri, de Horia Lovinescu, Teatrul de Comedie, București, 1971
  • Mandragora, de Niccolò Machiavelli, în colaborare cu Dinu Cernescu, Teatrul de Comedie, București, 1970
  • Victimele datoriei, de Eugène Ionesco, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești, 1990
  • Ultima oră, de Mihail Sebastian, în colaborare cu Anca Ovanez Doroșenco, Teatrul Național, București, 2003

Beletristică[modificare | modificare sursă]

Articole în revistele „Teatrul”, „Cinema”, „Contemporanul”; ziarele „România liberă”, „Libertatea” (rubrică permanentă: „Bilete de favoare”, 1991–1993),„Actualitatea” (rubrica pe teme sociale „Partidul bunicilor, 1996), „Cronica Română” (rubricile „Bazar sentimental”, 1998–2000 și „Fluture în lesă”, începând din 2002) ș.a. Realizator de emisiuni radiofonice și de televiziune.

Poezie

  • Vizite, București: Cartea Românească, 1985, 167 p.
  • Pajura singurătăți; ediție ilustrată de Marcel Chirnoagă. București: R.A.I. “Coresi”, 1994, 104 p.
  • Fluture în lesă de aur, versuri și proză, București: R.A.I. “Coresi”, 2002, 192 p.
  • Clanțe, București: Editura Coresi, 2005
  • Ultimele noduri..., ilustrații de Eduard Rudolf Roth. Iași: Ars Longa, 2010, 142 p.
  • Pardon, 80; București: Tracus Arte, 2015, 160 p.

Proză

  • Bilete de favoare, București: R.A.I. “Coresi”, 1996, 205 p.
  • Baraka, bunii mei… (publicistică), București: Editura Eminescu, 1998[13]
  • Bazar sentimental, versuri și proză, București: Cartea Românească, 2000

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul de Excelență pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc, acordat de Centrul Național al Cinematografiei Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor, 2000
  • Premiul Național pentru întreaga activitate artistică, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor, 2003[14]
  • Premiul Academiei Române 2004 pentru cei 50 de ani de "creație interpretativă în arta teatrală și cinematografică",[15]
  • Premiul pentru întreaga activitate, primit la Gala Premiilor UNITER 2005.[14]
  • Premiul Aristizza Romanescu pentru artele spectacolului, Academia Română, 2006
  • Premiul de excelență la cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (6 iunie 2009) [16]
  • Premiul VI-actorie, premiul publicului și declarea lui Mircea Albulescu ca Ambasador al Umanității.[17]
  • Premiul de excelență în cadrul Galei de închidere a Festivalului Comediei Românești, festCO (15 - 22 mai 2010)[18]
  • Premiul de Excelență acordat în cadrul Galei Radio România Cultural, 2015
  • Diploma de Onoare și Medalia Jubiliară „Magna cum laude” acordate de Senatul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București
  • Premii de interpretare la diferite festivaluri naționale și internaționale de teatru
  • Cetățean de Onoare al orașului București

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[19]
  • Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, 2004



Mircea Albulescu şi Dorel Vişan - Audienţă… în cer



Discover Romania: Mircea Albulescu (@Arhiva TVR)








MARIUS MANOLE

Marius Manole
Marius Manole.png
Date personale
Născut (43 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Text document with red question mark.svg
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Marius Manole (n. 4 octombrie 1978, Iași) este din 2002 actor la Teatrul Național București.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Marius Manole a absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Actorie, la clasa profesor Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe. Între 2002 - 2003, a urmat cursurile Secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. De asemenea a participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante Andrei Șerban, la Horezu și la New York, atelier realizat de ICR New York cu sprijinul ICR București, în 2009.

Activitate la Teatrul Național București[modificare | modificare sursă]

Marius Manole este angajat al TNB din 2002, unde a jucat în următoarele spectacole:

Activități în afara TNB[modificare | modificare sursă]

Marius Manole colaborează cu diverse teatre din București:

Teatrul Avangardia

  • Victor - Demnitate - regia Ignasi Vidal - 2017

Teatrul Bulandra

Teatrul Metropolis

  • Spitalul comunal de Hristo Boicev, regia Felix Alexa, 2012
  • Opposites Attract de Bruce Kane, regia Florin Piersic Jr. și Dorina Chiriac , 2010
  • Valea - În rolul victimei de Oleg Presnyakov, regia Felix Alexa, 2007
  • Bebe - Jocul de-a adevărul de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar și Dorina Chiriac, 2007

Teatrul de Comedie

  • Povestitorul, Călugărul, Bufonul Hainselin, Ducele de Bedford, Cardinalul, Rectorul - Ioana și focul de Matei Vișniec, regia Cătălina Buzoianu, 2008

Teatrul LUNI de la Green Hours

  • Niki - O piesă deșănțată de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac, 2012 (spectacolul se joacă și la GODOT Cafe Teatru)
  • Noi 4 de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac, 2012 (spectacolul se joacă și la GODOT Cafe Teatru)
  • 7 dintr-o lovitura de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar, 2012 (spectacolul se joacă și la GODOT Cafe Teatru)
  • Nu mai plânge, baby după texte de Ștefan Peca, regia Carmen Lidia Vidu, 2010
  • Paul - Stă să plouă de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar, 2006
  • Patroana agenției - America-știe-tot de Nicole Duțu, regia Radu Afrim, 2005
  • Porculete - Disco Pigs de Enda Walsh, regia Peter Kerek, 2005
  • Herman - Bitter sauce de Eric Bogosian, regia Carmen Lidia Vidu, 2004

ArCuB

  • Aksenti Ivanovici - Însemnările unui nebun de Nikolai Gogol, regia Felix Alexa, 2013
  • Steve - I hate Helen de Ștefan Peca, regia Carmen Lidia Vidu, 2005

Teatrul Odeon

  • Actor - București strict secret: Misterul Sebastian scenariu de Stelian Tănase, regia Felix Alexa, 2011
  • Kurt - Chip de foc de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa, 2004

GODOT Cafe Teatru

În țară, Marius Manole a jucat în următoarele spectacole:

Teatrul Maria Filotti, Brăila

  • Niccolo - Angajare de clovn de Matei Vișniec, regia Radu Nichifor, 2006
  • Proprietarul - Plaja de Peter Asmussen, regia Radu Afrim, 2004
  • Paulie - Drept ca o linie de Luís Alfaro, regia Radu Apostol, 2002
  • Prichindel - Caragiale...fantasticul după I.L. Caragiale, regia Constantin Codrescu, 2002
  • Dromio din Efes - Comedia erorilor de William Shakespeare, regia Attila Szabo, 2001

Teatrul Municipal, Târgoviște

Teatrul Național Timișoara

  • Soldatul - Povestea soldatului de Igor Stravinsky, regia Ion Ardeal Ieremia, 2006

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Marius Manole a apărut în serialul „Martor fără voie” (2006), regizat de Alexandru Lupu, la postul de televiziune Antena 1. În rolul lui Patrick, a interpretat un tânăr bântuit de viziuni macabre ce sfârșesc prin a se adeveri.

Desi declară că el și filmul nu se iubesc, din anul 2009 a participat în diferite scurt sau lungmetraje, atât în România, cât și la nivel internațional:

  • Oscar Monescu - 2+2, regia Thomas Ciulei, 2012
  • Reflex - regia Andra Chiriac, 2012
  • Doctorul Șchiop - Undeva la Palilula, regia Silviu Purcărete, 2012
  • Șerban - Luna Verde, regia Alexa Visarion, 2010
  • The Scream - regia Mirel Bran, 2010
  • Ursica 2 - Bibliothèque Pascale, regia Szalbocs Hajdu, 2010
  • Heatwave - regia Mirel Bran, 2009, inclus pe shortlist la Fimminute 2009

Nominalizări și premii[modificare | modificare sursă]

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat, la 5 mai 2016, cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, categoria D - "Arta spectacolului", pentru "implicarea deosebită în promovarea teatrului și cinematografiei românești atât în țară, cât și în străinătate".[1] În noiembrie 2021, în urma crizei politice din România, Marius Manole a înapoat decorația reproșând președintelui Iohannis că „a girat guvernul PSD-PNL”.[2]

La cea de-a nouăsprezecea ediție a Galei UNITER, Marius Manole a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru Ermolai Alexeevici Lopahin, din Livada de vișini, alături de Bogdan Zsolt (câștigătorul categoriei), pentru Ingmar Bergman din spectacolul Strigăte și șoapte și Horațiu Mălăele, pentru François din Dineu cu proști.

Marius Manole a obtinut in 2016 premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar cu Batranica / Actorul din spectacolul Nationalului Bucurestean ”Intre noi e totul bine” regia Radu Afrim

Marius Manole a obținut în 2009 premiul FestCo, pentru rolul principal din spectacolul Ioana și focul de la Teatrul de Comedie (ex aequo Constantin Cojocaru pentru Mansardă la Paris). În 2007 i-a fost acordat, în cadrul aceleiași gale Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar - Paul – Stă să plouă, Teatrul LUNI, Green Hours (ex aequo Silviu Biriș pentru Sânziana și Pepelea). A obținut și Premiul pentru Tineri Creatori acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru Puck - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, 2003, Premiul special la Festivalul de Teatru Contemporan Brașov pentru rolul Paulie din Drept ca o linie, 2002 și Marele Premiu la Festivalul de Teatru Imagine, pentru același rol.

În anul 2006, Marius Manole a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (Șarikov, Tipograf Tipografovici – Inimă de câine după Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy), alături de Victor Rebengiuc și Marius Stănescu. De asemenea, în 2003 a fost nominalizat, tot în cadrul UNITER, pentru debut, cu rolul Paulie în specatcolul Drept ca o linie, de Luís Alfaro, în regia lui Radu Apostol.

La 8 mai 2017, Marius Manole și dansatoarea profesionistă Olesea Nespeac-Micula au câștigat marele premiu la emisiunea Uite cine dansează!. Premiul, în valoare de 100 000 €, a fost direcționat spre fundația Hope and Homes for Children.[3][4]


Actorul Marius Manole, la De-a Viaţa Ascunselea: România nu apreciază valorile


Marius Manole: ”Nu mai vreau să fac teatru!” 🎙️ PODCASTUL LUI DAMIAN DRAGHICI



CABRAL IBACKA
Cabral Ibacka
Date personale
Născut (43 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
PărințiAlexander Ibacka
Argentina Boldea
Căsătorit cuLuana Mitran[*] (–)
Andreea Ibacka (din ) Modificați la Wikidata
Număr de copii3 Modificați la Wikidata
CopiiInocke Ibacka
Namiko Ibacka
Eva Ibacka
CetățenieFlag of Romania.svg România
Flag of the Republic of the Congo.svg Republica Congo Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
prezentator de televiziune[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Ani de activitate1998–prezent
Înălțime2 m[1]  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
Internet Movie Database
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Cabral Neculai Ibacka Zabana (n. , București, România), cunoscut simplu Cabral, este un prezentator de televiziune, actor, antrenor de Tae Bo[2] și fost luptător de kickboxing român.

El este vicecampion european la kickboxing (1994).[3] Cabral Ibacka este cunoscut drept unul din primii promotori ai genului de dans sportiv Tae Bo în România (după 1997).[4]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cabral Neculai Ibacka s-a născut pe 4 octombrie 1977 în București, România. A început să facă antrenamente de kickboxing și Muay Thai la vârsta de 6 ani. La 23 de ani el avea deja câștigate câteva titluri. A absolvit Liceul Teoretic Decebal și Facultatea de Sport din cadrul Universității Ecologice.

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cabral este de origine congoleză. Tatăl său, absolvent al unei universități Bucureștene, a ajuns Ministru al Sănătății în Congo-Brazzaville.[5] Mama lui este româncă.[6] Este de religie catolică.

Cabral a fost căsătorit cu Luana Mitran între anii 2000-2006. Cu Luana el are o fetiță, pe nume Inoke (n. 29 septembrie 2002).

În anul 2011 el s-a recăsătorit cu Andreea Pătrașcu. Împreună au o fetiță, Namiko. [7]

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Băieți buni

În 1998, își incepe cariera artistică, la Antena 1, cu emisiunea "Roata de rezervă". În anul 1996 joacă în filmul „Je ne marcherais jamais seul”, film prezentat în anul 1997 la Cannes. Din anul 1999 până în anul 2000, prezintă mai multe emisiuni în cadrul televiziunii Prima TV. Câteva dintre titluri ar fi : Impact, Banc Show, Vara fără limite, etc. În anul 2000, trece la Acasă TV, un post de televiziune aflat sub "patronajul" celei mai mari instituții media românească, Media Pro, cea care a deschis uși pentru filme, seriale, produse de MediaPro Pictures. Aici Cabral prezintă Un bărbat adevărat, și Poveștiri Adevărate. În anul 2004 joacă în filmul „Catacombs” alături de celebra P!nk.[necesită citare] În anul 2005 primește cel mai remarcabil rol: Inspectorul Eduard Bălan, în miniserialul Băieți buni. În 2006, interpretează propriul rol în telenovela românească „Păcatele Evei”, și apoi in toamna aceluiași an începe filmările pentru telenovela românească „Iubire ca în filme”, unde îl interpretează pe Bobby 'Parai' Ugamba. În anul următor, Cabral începe o nouă provocare, alături de Mircea Solcanu, „Poveștiri De Noapte”, o emisiune de monden, prezentă Acasă, până în 2014. În toamna anului 2007, el primește un rol în serialul numit „Inimă de țigan”, personajul lui fiind Thierry. La începutul lui 2008, Cabral primește o altă provocare, pe care o duce până la capăt, așa cum suntem deja obișnuiți: emisiunea-concurs „În al nouălea cer”, prezentată alături de Adela Popescu timp de 15 săptămâni. În toamna anului 2008, începe Regina, o telenovelă ce continuă povestea din Inimă de țigan. Personajul lui Cabral, Thierry este împușcat în primele 10 minute ale primul episod, dar va reveni în serial ceva mai târziu. În vara anului următor, Acasă se filmează lungmetrajul „State de România, student la Sorbona” dar și serialul „State de România”,. personaj principal fiind același State Potcovaru din cele două producții anterioare, personaj interpretat de Gheorghe Visu. Aceste două produse îl aduc din nou pe ecrane pe Thierry, personaj interpretat de Cabral timp de 3 ani.

În februarie-martie 2015 a fost co-prezentator al reality show-ului românesc „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Din iulie 2015 prezintă emisiunea-concurs Ce spun românii (luni-vineri 18:00, Pro TV).

ACTIVITATE SPORTIVĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cabral este și sportiv. De la vârsta de 6 ani practică kickbox și thaibox. Are mai multe titluri de campion și vicecampion național la kickbox și thaibox, până la 23 de ani, concurând cu succes atât semi-contact cât și full-contact. Se antrenează în paralel cu sora lui, Artemis, care la rândul ei a adunat o panoplie impresionantă de titluri de campioană și vicecampioană la kickbox. La 17 ani devine vicecampion la kickbox în Cupa Europei. În 1997 începe să predea Tae-Bo, fiind primul promotor al acestui sport în România. A devenit licențiat în sport tocmai pentru a putea preda într-un viitor apropiat, dorința lui fiind de a avea cea mai tare echipă de kickboxeri juniori.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]



Cabral Ibacka despre televiziune, social media si virale pentru VKRS





ION OCHINCIUC

Ion Ochinciuc
Ionochinciuc71.jpg
Ion Ochinciuc
Date personale
Născut21 august 1927
Sculeni, județul Iași
Decedat (89 de ani)
București
NaționalitateFlag of Romania.svg română
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, dramaturg,jurnalist, radiofonist, publicist
PseudonimIon Dragomir
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Subiecteproză și dramaturgie
Semnătură
Smionochinciuc.jpg
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ion Ochinciuc (n. 21 august 1927, Sculeni, județul Iași – d. 4 octombrie 2016, București) a fost un prozator și dramaturg român.

A scris romane polițiste și dramaturgie. A lucrat mai bine de 20 de ani în Radio.

Membru titular în Uniunea Scriitorilor din România începând din anul 1970.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Fiul lui Constantin și Olimpia Ochinciuc, s-a născut în data de 21 august 1927 în comuna Sculeni Târg, plasa Copou, județul Iași (actualul Punct vamal Sculeni-Sculeni, prin care se face trecerea peste Prut). Școala primară o face în satul natal. Se refugiază în Iași după cedarea Basarabiei unde începe studiile secundare la Liceul Internat Costache Negruzzi (actualul Colegiul "Costache Negruzzi" din Iași), apoi își continuă studiile la Liceul Gheorghe Lazăr din București, absolvind în 1946. După ce frecventează 2 ani cursurile Facultății de Construcții din Iași, urmează Facultatea de Litere a Universității București | Facultatea de Filologie din București luându-și licența în 1953. A cunoscut oameni renumiți printre care putem aminti: George Călinescu, Tudor Vianu, C.A. Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur și alte somități ale literaturii și filosofiei românești.

Lucrează ca documentarist la Consiliul general ARLUS între anii 1950-1952, ca redactor la „Veac nou" între anii 1952-1955, este șef de secție la redacția “Publicațiilor românești pentru străinătate” între anii 1956-1967 și ulterior ca șef de secție la Radio unde din 1 mai 1967 și până în noiembrie 1987 realizează emisiunea magazin duminicală „De toate pentru toți”.[1] A mai coordonat și realizat emisiunea „Radiomagazinul femeilor”.

La 22 decembrie 1980 a avut loc la cinematograful Scala din București premiera filmului Cântec pentru fiul meu: Scenariul - Mihai Opriș și Constantin Dicu; Regia Constantin Dicu, inspirat din romanul Îngerul negru de Ion Ochinciuc.[2]

La 4 octombrie 2016 maestrul Ion Ochinciuc s-a stins din viață la București.

DEBUT[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A debutat în domeniul jurnalistic în anul 1952, la „Veac nou" cu reportaje, în domeniul literaturii a debutat cu piesa de teatru "Stânca Miresei" în anul 1960, la Teatrul Armatei (azi Teatrul "C.I. Nottara"), iar prima carte, romanul polițist “Răzbunarea Ofeliei” ia fost publicat în anul 1967.

OPERE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Ochinciuc s-a consacrat aproape în mod integral prozei polițiste și de aventuri. ”"Moldovean” sută la sută prin harul povestirii, prin cultul anecdotei “care primează”, autorul […] are voluptatea rezumării unei situații printr-o vorbă de duh, a sa ori a altcuiva, reținute cu voluptatea colecționarului rafinat. […] Dl. Ochinciuc are condei ușor, scrie sprințar și cărțile sale se citesc pe nerăsuflate. Este un observator atent al lumii prin care a trecut, are o memorie capabilă să reconstituie din câteva detalii o întreagă atmosferă și este iubitor al “comediei umane” în nesecata ei inventivitate. Ca și Creangă, arhetipul povestitorilor moldoveni, se ferește de teoretizări și „meditații”, îi place să observe faptele și zicerile oamenilor. E dramaturg prin vocație, îi place spectacolul lumii„”.[3]

Romane (în ordine cronologică)[modificare | modificare sursă]

Memoralistică[modificare | modificare sursă]

Povestiri[modificare | modificare sursă]

  • Noaptea Moțoganei, special pentru un volum de povestiri publicată de Editura Militară curând după inundațiile catastrofale din 1970. Cartea a avut un tiraj de 500.000 de exemplare iar banii din vânzarea ei au mers în ajutorul sinistraților.
  • Umbra Zburătoare, publicată în Almanahul literar al “Gazetei literare” („România literară” de azi) săptămânal al Uniunii Scriitorilor în anul 1984.

Lucrări dramatice[modificare | modificare sursă]

Stânca Miresei, dramă romantică în trei acte, jucată la Teatrul Armatei (azi Teatrul C.I. Nottara) din București, stagiunea 1959-1960. Regizor: Ion Sahighian. Scenografia: Constantin Piliuță. Textul operei a fost viciat grosolan de cenzura proletculturistă a vremii încât autorul s-a văzut nevoit să folosească un pseudonim, Ion Dragomir.[4]

O navă pentru cer senin, piesă de teatru pentru copii gen “Peter Pan”, jucată la Teatrul pentru copii și tineret (azi Teatrul “Luceafărul”) din Iași, stagiunile 1975-1976-1977. Regizor: Constantin Brehnescu. Muzica: Sabin Pautza. Versuri: Ana Mâșlea.

Acțiunea Codalbul (titlul inițial “Eroii unde se ascund când plâng?”), dramă istorică în trei acte, jucată la Teatrul “Ion Creangă” din București, stagiunea 1976-1977. (Se împlinea un veac de la Războiul de Indepență al României). Regizor: Ianis Veakis. Scenografia: Elena Pătrașcanu.[4]

Bumerang la purtător, comedie difuzată la Radiodifuziunea Română, în emisiunea “Teatru la microfon”, în anul 1981.

Aventurile lui Leonardo, suită de scenete S.F. difuzată pe Programul 1 al Radiodifuziunii Române în cursul anului 1982.

A publicat trilogia de teatru intitulată Bastardul la Editura “Tracus Arte”, București în anul 2008, ISBN 978-973-88816-1-7, ce cuprinde drama “Bastardul” în trei acte (9 tablouri), parabola dramatică “Un vis destrămat”, o dramă-fantezie în trei acte (12 tablouri) și comedia romantică “Vila destinului” în trei acte (II tablouri).

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A primit "Trofeul micului cititor" acordat ex eqo cu Mircea Sântimbreanu de către cititorii Bibliotecii Municipale pentru Copii din București. A luat premiul al II lea la Concursul organizat de Romanian Crime Writers Club – prima asociație a scriitorilor de romane polițiste din România, împreună cu Trustul de presă - Publicațiile Flacăra, în anul 2010 la Târgul de Carte Gaudeamus.[5]

Romanul Călugărița (În umbra unei femei) a luat premiul al doilea la concursul organizat de Editura “Flacăra” în anul 2010.[5]




la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...