1. /3 NOIEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 625 - Honoriu I a fost ales Papă.
Mosaic depicting Pope Honorius I, from the basilica of Sant’Agnese fuori le mura, Rome – foto: ro.wikipedia.org
Papa Honoriu I a fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Numele lui înseamnă “cel Onorific”. Se spune că în timpul pontificatului său ar fi avut loc o activitate intensă de misionare. La fel, se pare că din timpul lui se trage sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci Pentru poziția lui permisivă față de monoteleți Conciliul de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu anatema. În cadrul ședinței din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilității papilor.
· 1462 - Henric al IV-lea de Castilia este proclamat principe de Cataluña.
Henric al IV-lea – foto: ro.wikipedia.org
Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 – 11 decembrie 1474), poreclit și cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474. În timpul domniei lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.
· 1483: Giuliano della Rovere, viitorul papă Iuliu al II-lea, este nuumit episcop al Bolognei, (Italia).
· 1493: Cristofor Columb descopera insula Dominica, in Marea Caraibilor. Bastinasii numeau insula, Waitikubuli.
· 1536: Viceregatul de Perú: pentru Real Cédula se confirmă transferul capitalei de la Jauja în Lima, cunoscută cu numele de „Ciudad de los Reyes".
· 1591: Căpitanul portughez Juan Fernández de León fondează orașul Guanare, actualmente pe teritoriul Venezuielei.
· 1624: Viceregatul Noii Spanii: Rodrigo Pacheco y Osorio, marchizul de Cerralvo, preia posesiunea ca cel de-al 15-lea vicerege.
· 1762: Este semnat după războiul de 7 ani, Tratatul de la Fontainebleau între Spania și Franța, prin care teritoriul nord- american Louisiana, trece sub stapanire spaniolă.
· 1780: Argentina: În Buenos Aires sunt imprimate primele documente în tipografia regală: „Real Imprenta de Niños Expósitos”.
· 1784 - Tăranii iobagi transilvăneni răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă Ribiţa şi execută 42 de nobili. Întreg Zarandul este cuprins de răscoală la 5 noiembrie 1784.
Horea, Cloşca şi Crişan, conducatorii rascoalei din 1784 – foto: alba24.ro
· 1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl surprind în timpul luptei pe maiorul Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600 in timp ce dintre băștinași au murit numai 66. Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de supunere a „pieilor roșii”.
This lithograph of Little Turtle is reputedly based upon a lost portrait by Gilbert Stuart, destroyed when the British burned Washington, D.C. in 1814 – foto: en.wikipedia.org
· 1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
· 1795: Franța: Se constituie „Directoratul”. Directoratul este regimul politic din Franța, însărcinat cu puterea executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18 brumar, an VIII). Este urmașul Convenției Naționale. Organizat pe baza Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană), Directoratul (executiv alcătuit din cinci persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere. Pe plan extern, folosind geniul militar al lui Napoleon, Franța obține importante victorii împotriva Austriei (în urma cărora a primit malul stâng al Rinului și Italia de Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799). In perioada Directoratului, cei de la conducere au fost preocupați, în primul rând, de menținerea ordinii și au vizat mai puțin schimbările revoluționare, din acest considerent confruntându-se cu o serie de revolte care au fost înăbușite. Situația internă era dificilă deoarece principiile democratice erau greu de transpus în practică, sistemul nefiind consolidat încă. Deși era instituit principiul separării puterilor în stat și o serie de drepturi și libertăți și alegerile libere erau garantate, aceste practici democratice erau de multe ori încălcate. Tot în această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea susținătorilor monarhiri din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).
Paul Barras (Paul François Jean Nicolas, vicomte de Barras: 30 June 1755 – 29 January 1829, the only Director to serve during the entire term of the Directory – foto: en.wikipedia.org
· 1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792. Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams. După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801, împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere a clădirii pentru a crea facilităţi de stocare.
· 1810 - La teatrul „San Moise” din Venetia este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini .
Gioachino Rossini – foto: ro.wikipedia.org
Gioachino Rossini - de fapt Giovacchino Antonio Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia – d. 13 noiembrie 1868, Paris), compozitor de operă din Italia.
· 1823: Președintele peruan José de la Riva-Agüero trimite viceregelui La Serna o pledoarie pentru înființarea regatului de Peru, independent de Spania, având totuși pe tron un principe spaniol.
· 1827: Premierea operei comice „Le Roi et le batelier“ de Fromental Halévy pe scena pariziană Opéra-Comique.
· 1834 - A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală în 1910 – foto: ro.wikipedia.org
Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial. Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore Antipa. Actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.
· 1848: Este revizuită Constituţia olandeză, limitandu-se competenţele monarhiei si intarindu-se competenţele Parlamentului şi ale guvernului.
· 1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”; (până la 17 mai 1864, săptămânal).
· 1866: Chestiunea Romană: tratativele lui Giuseppe Garibaldi se duc pe lângă Napoleon al II-lea cu tentativa de a confisca teritoriile Statului Pontifical, teritorii sub autoritatea papei.
· 1868 - Ulysses Grant câştigă alegerile prezidenţiale din SUA
· 1883 - În Spania, arhitectul modernist, Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua construcţia catedralei barceloneze Sagrada Familia.
Sagrada Familia in 1905 – foto: en.wikipedia.org
Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).
Bazilica Sagrada Família – foto: ro.wikipedia.org
Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”.
În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol. La 7 noiembrie 2010, Papa Benedict XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica minor.
· 1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.
· 1890: Premiera Operei „Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin în Marea Operă din Sankt Petersburg.
· 1891: In Republica Velha, Manoel Deodoro da Fonseca, mareșal și om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 – 1891), declară starea de urgență. Republica Velha este denumita perioada istoriei braziliene, cuprinsa intre anii 1889 – 1930. Republica s-a încheiat în 1930 cu o lovitură de stat militară care a instalat un dictator. La data de 15 noiembrie 1889 mareşalul Deodoro da Fonseca l-a silit pe împăratul Pedro al II-lea sa abdice, a declarat Brazilia republică şi a reorganizat guvernul. Din 1889 pana in 1930, guvernul a fost la nivel declarativ ales democratic, dar democraţia a fost incalcata prin fraudarea masiva a alegerilor. Această perioadă s-a încheiat cu o lovitură de stat militară care l-a plasat pe Getulio Vargas, un civil, la preşedinţia tarii; Vargas a condus dictatorial până în 1945.
· 1900: Premierea Operei „Povestea țarului Saltan“ (Orig.: „Saksa o zare Saltane“) de Rimski-Korsakov la opera Solodownikow din Moscova.
· 1905: Rusia: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.
· 1906 - Savantul Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
Alois Alzheimer – foto: en.wikipedia.org
Alois Alzheimer (n. 14 iunie 1864, Marktbreit am Main – d. 19 decembrie 1915, Breslau) a fost un psihiatru și neuropatolog german. A descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer.
· 1906: La Berlin se încheie „Conferința Internațională de Telegrafie” care a hotărât schimbul de informații obligatoriu între stațiile conectate între ele.
· 1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.
· 1916: Prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte.
* 1916 - Primul Război Mondial - A început Bătălia de la Târgu Jiu (3/16 noiembrie – 4/17 noiembrie 1916) – Parte din Participarea României la Primul Război Mondial.
Bătălia de la Târgu Jiu (3/16 noiembrie – 4/17 noiembrie 1916) – Parte din Participarea României la Primul Război Mondial (Desfăşurarea acţiunilor militare) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Târgu Jiu s-a desfășurat între între 3/16 noiembrie – 4/17 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat învingerea forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, în împrejurimile orașului Târgu Jiu, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a desfășurat imediat în continuarea celei de-A doua bătălii de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor germane. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei șu Dobrogei.
· Primul Război Mondial: Semnarea armistițiului între Imperiul Austro-Ungar și aliați, armistițiu care pune capăt războiului. Evenimentul a avut loc la „Villa Giusti”.
· Ca urmare a Primului Război Mondial se dizolvă monarhiile dunărene.
· Revolta marinarilor se extinde asupra muncitorilor din Kiel și marchează în Germania începutul Revoluției din Noiembrie.
· S-a pus in aplicare, printr-un decret-lege, principiul votului universal, direct, egal si obligatoriu.
· 1919: Istoricul Vasile Pârvan își inaugurează cursul de istorie la nou înființata Universitate a Daciei Superioare dinCluj cu prelegerea: „Datoria vieții noastre", în care a adus și un omagiu jertfei depuse de tinerii ostași români la înfăptuirea unității naționale a statului.
· 1928: Inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, inregistreaza, in Franta, cererea de brevet pentru inventia "Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne". Anastase Dragomir (n. 1896 – d. 1966), a fost un inventator român din domeniul aviatiei, este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român, tanase Dobrescu. Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parasute) dintr-o aeronavasau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly i Franta si ulterior, în octombrie 1929, pe Aeroportul Baneasa, langa Bucuresti. În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930, (dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928 , data depunerii cererii de brevetare – FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (în limba romana: Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană). In 1950 a obtinut si brevetul romanesc pentru “Celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.
· Son Kee-chung din Coreea încheie maratonul cu timpul de 02:26:42 ore, stabilind astfel un nou record mondial.
· 1940: se desfăşoară în Piaţa Obor din Bucureşti o manifestaţie antifascistă şi antirăzboinică.
· 1943: División Azul (Divizia Albastra) este repatriata in Spania de pe frontul sovietic. Numita si Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Divizia Albastră a luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și luptelor grele la care a participat. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler. Franco a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an. Unii dintre soldații spanioli au refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo deosebire între cetățenie și naționalitate). Până în cele din urmă, cei care au refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea Albastră (Legión Azul). Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21 martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au fost încadrați în unități germane. Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze. Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului. Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii.
· 1944: Al Doilea Război Mondial: doi comandanţi ai insurectiei naţionale slovace, generalii Ján Golian şi Rudolf Viest sunt capturati, torturati şi apoi executati de către forţele germane.
· 1946 - Împăratul Hirohito proclamă noua Constituţie a Japoniei. Noua Constitutie trece suveranitatea în mâna Parlamentului. Japonia a adoptat o Constituţie paşnică, în care poporul nipon declară că „renunţă pentru totdeauna la război ca drept suveran al naţiunii sau la folosirea forţei pentru soluţionarea diferendelor internaţionale”. A intrat în vigoare la 3 mai 1947.
· 1947: Se semnează Tratado de Río prin care se acordă asistență militară reciprocă între statele americane din sud.
· 1948: Autorităţile comuniste naţionalizează (de fapt, confiscă) instituţiile medico-sanitare şi cinematografele.
· 1950 - România a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951.
Delegatia Romaniei la a XVa sesiune a Adunarii Generale ONU (1960)- foto: comunismulinromania.ro
România a aderat la convenţie la 2 noiembrie 1950 şi a ratificat-o prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România a făcut următoarea declaraţie: ,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România declară că dispoziţiile articolelor 5 si 7 din Convenţie nu sunt în concordanţă cu principiul conform căruia tratatele internaţionale multilaterale ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională în ansamblul său trebuie să fie deschise participării universale”.
Art. 5. Părţile contractante se angajează să ia, in conformitate cu constituţiile respective, măsurile legislative necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiunilor prezentei Convenţii şi, mai ales, să prevadă sancţiuni penale eficace care să afecteze intr-adevăr persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre actele enumerate la articolul 3.
Art. 7. Genocidul şi celelalte acte enumerate la articolul 3 nu vor fi considerate crime politice in privinţa extrădării. Părţile contractante se angajează, în acest caz, să acorde extrădarea conform legislaţiei lor si tratatelor in vigoare.
· 1954: Premiul Nobel pentru Fizică este acordat lui Max Born şi Walter Bothe.
· Începe trimiterea trupelor franceze în Algeria din cauza intensificării mișcărilor pentru independență din acea colonie.
· 1956: A fost înființată Opera Română din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.
· 1956: “Vrajitorul din Oz” a fost prezentat in premiera la televiziune, audienta fiind estimata la 45 de milioane de persoane.
· 1957 - Catelusa Laika a fost lansata in spatiu, fiind prima vietate terestra care a ajuns in Cosmos.
Laika – foto: en.wikipedia.org
Laika (rusă Лайка, literar însemnând Lătrătorul) a fost un câine din Uniunea Sovietică (n. 1954 — d. 3 noiembrie 1957) care a devenit primul animal lansat în spațiu și prima ființă decedată în afara Pământului. Laika a fost imbarcata in satelitul artificial sovietic Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei.
Cercetatorii, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu. Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita. Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii.
Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile. Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii.
· 1959: Israel: Partidul Laburist din Israel (MAPAI) a lui Ben Gurion câștigă în alegerile legislative.
· 1964 - Presedintele american Lyndon B. Johnson l-a invins pe contracandidatul sau republican Barry Goldwater Sr. in cursa pentru Casa Alba cu un procent record. Johnson a obtinut peste 60% din voturile americanilor, urmandu-l la presedentie pe John Kennedy care fusese asasinat.
Lyndon Baines Johnson
foto: ro.wikipedia.org
Lyndon Baines Johnson, cunoscut mai ales ca Lyndon B. Johnson, (n. 27 august 1908 – d. 22 ianuarie 1973), adesea numit pe inițialele sale, LBJ, cel de-al treizeci și șaptelea vicepreședinte și cel de-al treizeci și șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii (1963 – 1969).
· 1971 (3-5 noiembrie): A avut loc plenara CC al PCR la care Nicolae Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor”; plenara a marcat o cotitură ideologică şi politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali; plenara a constituit, totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al declanşării cultului personalităţii.
· Ministrul german al afacerilor externe, Walter Scheel, pune în timpul unei vizite la Moscova problema Berlinului.
· Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii inaugurează conducta petrolieră subacvatică prin care a fost adus pentru prima dată petrol din Marea Nordului.
· 1979 - Masacrul din Greensboro. Masacrul din Greensboro este numele dat unui eveniment care a avut loc pe 3 noiembrie 1979, când membrii Partidului Muncitorilor Comuniști și alte grupuri au protestat în cadrul unui marș intitulat „Moarte Klanlui” în Greensboro, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Maoiștii din PMC, care susțineau că membrii Klanului ar trebui „atacați și alungați din oraș”, au intrat într-un schimb de focuri cu membrii Ku Klux Klan și cu cei din Partidul Nazist American. Patru activiști din PMC și un alt individ au fost uciși, respectiv alți unsprezece protestatari și un membru din Klan au fost răniți. Partidul comuniștilor era cunoscut ca susținător al activismului pentru drepturile muncii în cadrul industriei textile din zonă în care majoritatea muncitorilor erau afro-americani.
· Dizidenți palestinieni îl atacă, cu ajutor sirian și libian, pe Yaser Arafat pe câmpia /fâșia libanului.
· La nord de Kabul (Afganistan), un convoi militar rusesc a fost atacat într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.
· 1985: Tito Brandsma, carmelitan olandez, ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.
· Mozambic: Joaquim Chissano este desemnat președinte, înlocuindu-l astfel pe răposatul Samora Machel.
· Statele Unite au fost acuzate ca au vandut armament Iranului in secret cu scopul eliberarii unor ostatici americani tinuti prizonieri in Liban de catre o grupare terorista pro iraniana. Informatia a fost publicata intr-un ziar libanez la scurta vreme dupa eliberarea prizonierilor provocand un scandal imens datorita acuzelor de incalcare a embargoului impus Iranului.
· 1991 - La Chişinău, a avut loc un miting de protest organizat de Frontul Popular din Moldova, în cadrul căruia demonstranţii au cerut unirea Republicii Moldova cu România şi demisia preşedintelui Mircea Snegur, căruia i s-a reproşat receptivitatea faţă de apelurile lui Boris Elţîn de a strânge relaţiile cu Federaţia Rusă.
Chisinau – Piața Marii Adunări Naționale – 1989
Republica Moldova
PARLAMENTUL
HOTĂRÎRE Nr. 772
din 04.11.1991
cu privire la manifestarea neautorizată care a avut loc la Chişinău la 3 noiembrie 1991
Publicat : 04.11.1991 în B.Of. Nr. 000
În legătură cu faptul că la 3 noiembrie 1991 la Chişinău a avut loc o manifestare neautorizată în cadrul căreia a fost încălcată ordinea publică şi s-au scandat lozinci ce subminează demnitatea şi onoarea Preşedintelui Republicii Moldova, recunoscînd dreptul fiecărui cetăţean la libera exprimare în public a voinţei în cadrul legal existent, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova Hotărăşte:
Se condamnă manifestarea neautorizată care a avut loc la 3 noiembrie 1991 la Chişinău şi se consideră inadmisibilă pentru un stat bazat pe drept orice manifestare publică în afara cadrului legal existent.
Preşedintele
Parlamentului Republicii Moldova Alexandru Moşanu
Chişinău,
4 noiembrie 1991.
Nr. 772 – XII.
articol preluat de pe: lex.justice.md
Mircea Sengur si Boris Eltin – Semnarea Convenţiei cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova (21 iulie 1992) – foto: flacaratv.md
· 1992 - Bill Clinton a devenit al 42-lea președinte al Statelor Unite.
Bill Clinton – foto: ro.wikipedia.org
William Jefferson “Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, (născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001.
· A avut loc, la Bruxelles, a patra runda de negocieri intre CEE si Romania privind acordul de asociere.
· Lansarea transportorului spațial american „Atlantis".
· 1995: Taifunul "Angela", abătut asupra arhipelagului filipinez, s-a soldat cu 883 de morți și 188 de dispăruți.
· La Strasbourg este inaugurata noua Curte Europeana a Drepturilor Omului, care devine unică şi permanentă.
· Iridium, firma americană de telecomunicații, lansează pe piață primul serviciu de telefonie „via satelit”.
· Judecătorul spaniol Baltasar Garzón judecă 98 de militari argentinieni pentru masacre pe timpul dictatoruluiPinochet.
· 2000: Raportorul Parlamentului European pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson of Winterbourne, a declarat ca Uniunea Europeana asteapta ca guvernul instalat dupa alegeri sa realizeze, in primele 100 de zile, progrese clare si tangibile in procesul de reforma.
· Portugalia: Ceremonia de decernare a premiilor MTV Europe Music Awards.
· 2006: Formația de muzică Tres de Noviembre prezintă primul său disc în sala Zacarías din Barcelona.
· 2007: Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat starea de urgenţă în ţară, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.
* 2013 - Manifestația „Pro Europa” de la Chișinău. Manifestația „Pro Europa” sau manifestația pro-europeană reprezintă un miting organizat de coaliția de guvernare din Republica Moldova, la Chișinău, în data de 3 noiembrie 2013. Ea a fost organizată de 3 partide ce formează coaliția de guvernare, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Democrat din Moldova și Partidul Liberal Reformator; și este cea mai amplă manifestație politică din Republica Moldova, de la Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, întrunind în jur de 100.000 de oameni, după cum au anunțat organizatorii. Inițial poliția a anunțat că au fost aproximativ 60.000 de oameni, însă ulterior printr-un comunicat oficial a declarat că au fost prezenți circa 117.000 de oameni.
* 2015 - Protestele din România din 2015
Miting în Piaţa Universităţii. 15.000 de persoane cer demisia lui Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Cristian Popescu Piedone (Bucuresti, 3 noiembrie 2015) -
foto preluat de pe romaniacurata.ro
Protestele spontane de stradă din România, numite de către presă Revoluția Colectiv sau Revoluția CTRL ALT DEL, au debutat la începutul lunii noiembrie 2015 în București, în urma tragicului incendiu din clubul Colectiv, ca reacție la modul în care autoritățile acordă licențele și inspectează localurile publice, extinzându-se apoi la întreaga clasă politică, socotită drept principala vinovată pentru problemele sociale în care se află societatea românească din ultimele decenii.
Nașteri
· 39 - S-a născut poetul roman Lucan.
Bustul lui Lucan la Cordoba – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Marcus Annaeus Lucanus (n. 3 noiembrie 39 AD – d. 30 aprilie 65 d.Hr.), mai bine cunoscut ca Lucan, a fost un poet roman, născut în Corduba (azi Cordoba), în Hispania Baetica. În ciuda scurtei sale vieţi, el este privit ca una dintre figurile remarcabile din perioada clasică latină. Tinereţea sa şi viteza creaţiei îl deosebesc de alţi poeţi.
Lucanus s-a născut în Corduba (Cordoba din actuala Spanie) si in ciuda scurtei sale vieți, el este considerat ca fiind una dintre figurile marcante ale literaturii perioadei imperiale romane. A fost fiul lui Marcus Annaeus Mela și nepotul lui Seneca cel Batran , si a crescut sub tutela unchiului său, Seneca cel Tanar. Născut într-o familie bogată, a studiat retorica la Atena și probabil, filosofia stoica de la unchiul său.
A fost un apropiat al imparatului Nero, cu care a intrat la un moment dat in conflict care a degenerat intr-o dușmănie de moarte. Potrivit lui Tacitus, Nero a devenit invidios pe Lucan și a interzis să se publice poeziile sale. În conformitate cu Suetonius, Lucan și a răspuns prin a scrie poezii jignitoare despre Nero. Lucan s-a alăturat mai târziu conspirației lui Gaius Calpurnius Piso împotriva lui Nero, in anul 65 AD.
Complotul a fost descoperit si el a fost obligat să se sinucida prin deschiderea unei vene, la vârsta de 25 ani. Potrivit lui Tacitus, Lucan ” a sângerat până la moarte “. Lucrari care au supraviețuit: ”Farsalia” (Despre războiul civil), despre războiul dintre Iulius Caesar si Pompeius si ” Laus Pisonis” ( elogiu lui Piso ), care adesea îi sunt atribuite (dar unii consideră că sunt scrise de alții autori).
· 1500 - S-a născut Benvenuto Cellini, artist plastic si scriitor italian.
Benvenuto Cellini – foto: ro.wikipedia.org
Benvenuto Cellini (n. 3 noiembrie 1500 în Florența – d. 13 februarie 1571 în Florența) a fost un giuvaiergiu, sculptor și un renumit reprezentant al manierismului italian. A influenţat pictura şi sculptura Şcolii de la Fontainebleau (monumentele Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: “Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”);(d.13.02.1571).
· 1560: S-a nascut pictorul italian reprezentant al barocului din scoala bologneza de pictura, Annibale Carracci (m. 15 iulie 1609).
Self-Portrait Annibale Carracci – foto: en.wikipedia.org/
· 1587: S-a nascut Samuel Scheidt, compozitor german.
· 1604: S-a nascut sultanul otoman Osman al II-lea. A urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14 ani, domnind din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622.
· 1633: S-a nascut Bernardino Ramazzini, fizician italian.
· 1801: S-a născut compozitorul italian Vincenzo Bellini (d.23 septembrie 1835). Cea mai cunoscută compozitie a sa este aria „Casta Diva”, din opera Norma. Alături de Gaetano Donizzetti si Gioacchino Rossini , Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.
* 1802: Maximilian Karl, Prinț de Thurn și Taxis,[1][2] (germană Maximilian Karl Fürst von Thurn und Taxis[1][2]; 3 noiembrie 1802 – 10 noiembrie 1871) a fost al șaselea Prinț de Thurn și Taxis, șef al Casei de Thurn și Taxis de la 15 iulie 1827 până la moartea sa la 10 noiembrie 1871Maximilian Karl a fost al patrulea copil al lui Karl Alexander, Prinț de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Ducesa Therese de Mecklenburg-Strelitz, sora reginei Louise a Prusiei. La vârsta de nouă ani, Maximilian Karl a devenit locotenent secund în regimentul 4 de cavalerie al regelui. După patru ani de educație la Bildungsinstitut Hofwyl, un institut elvețian, a intrat în armata bavareză la 25 august 1822. După decesul tatălui său în 1827, Maximilian Karl a devenit șef al Casei de Thurn și Taxis, fiind sfătuit și sprijinit de mama sa.
La 24 august 1828, la Regensburg, Maximilian Karl s-a căsătorit cu baroneasa Wilhelmine de Dörnberg, fiica baronului Ernst de Dörnberg.[1][2] Maximilian Karl and Wilhelmine had five children:[1][2] Cuplul a avut următorii copii:
- Prințul Karl Wilhelm de Thurn și Taxis (14 aprilie 1829 – 21 iulie 1829)[1][2]
- Prințesa Therese Mathilde de Thurn și Taxis (31 august 1830 – 10 septembrie 1883)[1][2]
- Maximilian Anton Lamoral, Prinț Ereditar de Thurn și Taxis (28 septembrie 1831 – 26 iunie 1867)[1][2]
- Prințul Egon de Thurn și Taxis (17 noiembrie 1832 – 8 februarie 1892)[1][2]
- Prințul Theodor de Thurn și Taxis (9 februarie 1834 – 1 martie 1876)[1][2]
În al șaptelea an de căsătorie, Wilhelmine a murit la vârsta de 32 de ani. Maximilian Karl a jelit moartea ei și a construit un mausoleu petru ea. La 24 ianuarie 1839, Maximilian Karl s-a recăsătorit cu prințesa Mathilde Sophie de Oettingen-Oettingen și Oettingen-Spielberg, fiica lui Johannes Aloysius III, Prinț de Oettingen-Oettingen și Oettingen-Spielberg și a prințesei Amalie Auguste de Wrede.[1][2] Maximilian Karl și Mathilde Sophie au avut doisprezece copii:[1][2]
- Prințul Otto de Thurn și Taxis (28 mai 1840 – 6 iulie 1876)[1][2]
- Prințul Georg de Thurn și Taxis (11 iulie 1841 – 22 decembrie 1874)[1][2]
- Prințul Paul de Thurn și Taxis (27 mai 1843 – 10 martie 1879)[1][2]
- Prințesa Amalie de Thurn și Taxis (12 mai 1844 – 12 februarie 1867)[1][2]
- Prințul Hugo de Thurn și Taxis (24 noiembrie 1845 – 15 mai 1873)[1][2]
- Prințul Gustav de Thurn și Taxis (23 februarie 1848 – 9 iuie 1914)[1][2]
- Prințul Wilhelm de Thurn și Taxis (20 februarie 1849 – 11 decembrie 1849)[1][2]
- Prințul Adolf de Thurn și Taxis (26 mai 1850 – 3 ianuarie 1890)[1][2]
- Prințul Franz de Thurn și Taxis (2 martie 1852 – 4 mai 1897)[1][2]
- Prințul Nikolaus de Thurn și Taxis (2 august 1853 – 26 mai 1874)[1][2]
- Prințul Alfred de Thurn și Taxis (11 iunie 1856 – 9 februarie 1886)[1][2]
- Prințesa Marie Georgine de Thurn și Taxis (25 decembrie 1857 – 13 februarie 1909)[1][2]
În 1843, Maximilian Karl și familia sa s-au mutat în noul castel princiar construit în Donaustauf. Castelul a fost complet distrus în timpul unui incendiu la 4 martie 1880.
| Maximilian Karl | |||||||||||||||||
| Prinț de Thurn și Taxis | |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
· 1852: Împăratul Meiji (明治天皇 Meiji-tennō?) (n. 3 noiembrie 1852, d. 30 iulie 1912) a fost al 122-lea Împărat al Japoniei, care a domnit între 3 februarie 1867- 30 iulie 1912.
Odată cu moartea sa, s-a instaurat o nouă tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci în cazul lui, Împăratul Meiji.
Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, a fost fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama,[1] devenind prinț moștenitor pe data de 11 iulie 1860, când a fost adoptat oficial de Împărăteasa Shōken.
Deoarece la încoronare avea doar 14 ani, Nariyuki Nijō a servit drept regent (sesshō). A fost căsătorit cu Masako (după căsătorie, Haruko) Ichijō, viitoarea Împărăteasă Shōken.
Mutsuhito s-a născut la 3 noiembrie 1852 într-o casă mică pe proprietatea bunicul din partea mamei, la nord de Gosho. La acel timp, nașterea era considerată a fi poluantă, așa că prinții imperiale nu se nășteau la Palat, ci, de obicei, într-o structură de multe ori temporară, aproape de casa tatălui femeii însărcinate. Mama băiatului, Nakayama Yoshiko, a fost concubina (gon no tenji) împăratului Kōmei și fiica importantului consilier Nakayama Tadayasu.[2] Tânărul prinț a fost numit Sachinomiya, sau Prințul Sachi.[3]
Tânărul prinț s-a născut într-un moment de schimbare pentru Japonia. Această schimbare a fost simbolizată în mod dramatic atunci când Matthew Perry și escadronul său au navigat în portul de la Edo (cunoscut din 1868 ca Tokyo), în luna iulie 1853. Perry a încercat să deschidă Japonia comerțului, și a avertizat japonezii cu consecințe militare, în cazul în care aceștia nu erau de acord.[4] Japonia și-a închis porțile porturilor în anul 1638, intrând într-o perioadă de izolare aproape totală față de lumea din afară. Cererea a fost transmisă curții imperiale. Simțind că nu poate câștiga un război, guvernul japonez a permis comerțul și a renunțat la autoritatea tarifară.[4]
O mare parte din copilăria împăratului este cunoscută doar prin intermediul relatărilor ulterioare; punctele de plecare ale biograful său, Donald Keene sunt de multe ori contradictorii. Un contemporan îl descrie pe tânărul prinț sănătos și puternic, oarecum ca un bătăuș și excepțional de talentat la sumo. Un altul afirmă că prințul a fost delicat și adesea bolnav. Unii biografi spun că a leșinat când a auzit pentru prima dată focuri de armă, în timp ce alții neagă această relatare.[5]
La 16 august 1860, Sachinomiya a fost proclamat prinț de sânge și moștenitor al tronului, și a fost formal adoptat de împărăteasa Eishō. Câteva luni mai târziu, la 11 noiembrie, a fost proclamat prinț moștenitor și a primit numele de adult, Mutsuhito.[6] Prințul și-a început educația la vârsta de șapte ani.[7] S-a dovedit un student indiferent, și mai târziu în viață a scris poezii regretând că nu s-a aplecat mai mult asupra practicii scrisului.
De la începutul anilor 1860, shogunatul s-a aflat sub mai multe amenințări. Reprezentanții puterilor străine au căutat să-și sporească influența în Japonia. Un mare număr de tineri samurai, cunoscuți sub numele de Shishi sau "oameni de scop înalt" au început să se întâlnească și să vorbească împotriva shogunatului. În timp ce inițial ei au dorit moartea sau expulzarea tuturor străinilor, mai târziu Shishi s-a dovedit pragmatică și a început să pledeze pentru modernizarea țării.[9] Bakufu au adoptat mai multe măsuri pentru a potoli setea mai multor grupuri și sperau să conducă între shishi și daimyo.[10]
Kyoto a fost un centru major pentru Shishi, care a avut o influență asupra împăratului Kōmei. În 1863, ei l-au convins să emită "Ordinul de a expulza barbari". Ordinul a plasat shogunatul într-o poziție dificilă, deoarece se știa că nu au avut puterea să-l realizeze. Au fost efectuate câteva atacuri asupra străinilor sau pe navele lor, și forțele străine s-au răzbunat.
Conștientizarea de către prinț a turbulențelor politice este incertă.[11] În acest timp, el a studiat poezia tanka, mai întâi cu tatăl său, apoi cu poeții curții.[12] În timp ce prințul și-a continuat studiile clasice, în 1866 un nou shogun, Tokugawa Yoshinobu, și-a preluat mandatul, un reformator care a dorit să transforme Japonia într-un stat de tip occidental.
Yoshinobu, care s-a dovedit a fi ultimul shogun, s-a întâlnit cu rezistență în rândul bakufu. La mijlocul anului 1866, o armată bakufu a încercat să pedepsească rebelii din sudul Japoniei. Armata a fost învinsă.[13]
Împăratul Kōmei s-a bucurat întotdeauna de o sănătate excelentă și avea numai 36 de ani în ianuarie 1867. Cu toate acestea, în ianuarie a căzut grav bolnav. Deși aparent a făcut unele recuperări, situația s-a înrăutățit brusc și a murit la 30 ianuarie. Mulți istorici cred că împăratul Kōmei a fost otrăvit. Diplomatul britanic Sir Ernest Satow a scris: "este imposibil să negăm că dispariția [împăratului Kōmei] de pe scena politică, lăsând ca succesor al său un băiat de cincisprezece ani sau șaisprezece [de fapt paisprezece], a fost cea mai oportună".
Prințul moștenitor a accedat la tron la 3 februarie 1867, printr-o scurtă ceremonie la Kyoto.[15] Noul împărat și-a continuat educația clasică, care nu include chestiuni de politică. Între timp, shogunul Yoshinobu a luptat pentru a menține puterea.
El a cerut în mod repetat confirmarea împăratului pentru acțiunile sale, confirmare pe care a primit-o în cele din urmă, dar nu există nici un indiciu că tânărul împărat a fost el însuși implicat în decizii. Shishi și alți rebeli au continuat să modeleze viziunea lor pentru o nouă Japonie, și în timp ce ei îl venerau pe împărat, nu se gândeau să-l implice activ în procesul politic.[16]
Lupta politică a atins punctul culminant la sfârșitul anului 1867. În noiembrie, s-a ajuns la un acord prin care Yoshinobu și-ar menține titlul și o parte din putere, dar puterea de legiferare ar fi investită într-un legislativ bicameral bazat pe modelul britanic. În luna următoare, acordul a căzut, rebelii au mărșăluit la Kyoto și au preluat controlului Palatului Imperial.[17] La data de 4 ianuarie 1868 împăratul a citit un document înaintea curții proclamând "restaurarea" regulilor imperiale,[18] și în luna următoare, documentele au fost trimise puterilor străine.[17]
În a noua lună a anului următor, era a fost schimbată în epoca Meiji sau "guvernarea luminată", care mai târziu a fost folosită pentru numele postum al împăratului. Aceasta a marcat obiceiul ca începutul unei ere să coincidă cu domnia unui împărat, și numirea postumă a împăratului după epoca în care el a condus. După ce shogunul a renunțat la funcțiile sale, acesta nu și-a făcut seppuku, așa cum ar fi cerut tradiția, ci a trăit un timp în obscuritate și mai târziu a fost primit la curtea imperială.
Curând după ascensiunea sa, oficialii împăratului i-au prezentat-o pe Ichijō Haruko ca pe o posibilă mireasă. Viitoarea împărăteasă era fiica unui funcționar imperial și era cu trei ani mai mare decât mirele, care trebuia să aștepte să se căsătorească până după gembuku (ceremonia de masculinitate). Cei doi s-au căsătorit la 11 ianuarie 1869.[19] Deși a fost prima împărăteasă consort japoneză care a jucat un rol public, ea nu a avut copii. Totuși, împăratul Meiji a avut 15 copii cu cinci concubine oficiale. Numai cinci dintre acești copii au atins vârsta adultă.
La 19 septembrie 1868, împăratul a anunțat că numele orașului Edo a fost schimbat în Tokyo, sau "capitala de est". A fost încoronat oficial la Kyoto la 15 octombrie (o ceremonie care a fost amânată din anul precedent, ca urmare a tulburărilor).
La scurt timp după încoronare, împăratul a călătorit la Tokyo, vizitând-o pentru prima dată. El a sosit la sfârșitul lunii noiembrie și a început un sejur prelungit distribuind sake în rândul populației. Populația din Tokyo era dornică de o vizită imperială; se temeau că odată cu abolirea shogunatului orașul ar putea cădea în declin.[20] Abia în 1889 împăratul a luat decizia de a muta capitala la Tokyo.[21]
Sistemul prefectural a luat naștere în 1871, tranziția spre acesta începând din 1869, când patru lorzi locali (daimyo) au fost convinși să-și cedeze pământurile curții și au fost numiți în calitate de guvernatori, cu salarii considerabile. În 1871 împăratul a anunțat că domeniile au fost abolite în totalitatea și Japonia era organizată în 72 de prefecturi.
Noua administrație a eliminat treptat cele mai multe privilegii ale samurailor, inclusiv dreptul lor la un stipendiu de la guvern. Spre deosebire de daimyo, mulți samurai au suferit din punct de vedere financiar odată cu această modificare. Cele mai multe alte distincții bazate pe clasă au fost eliminate. Deși s-a format un parlament, nici acesta și nici împăratul nu dețineau o putere reală. Puterea a trecut de la Tokugawa în mâinile acelor daimyo și a samurailor care au condus restaurarea.
Odată cu introducerea banilor tipăriți a apărut problema inflației. Primul ministru Matsukata Masayoshi a introdus noua taxă pe pământ, a stabilit regulile pentru stabilizarea monezii naționale, a înființat Banca Japoniei în 1882, a adoptat standardele internaționale cu privire la aur și a privatizat primele instituții guvernamentale.
S-a introdus învățământul obligatoriu, pentru început în 1879 la 4 ani (16 luni), iar în 1907 durata învățământului obligatoriu a crescut la 6 ani.
După ce a decedat pe data de 30 iulie 1912 dimineața, împărăteasa și ceilalți membri ai familiei și-au luat rămas-bun de la el înainte de a fi pus în sicriu.
Toate funcțiile curții imperiale au fost suspendate timp de 5 zile, și timp de 2 săptămâni au avut loc rituale zilnice. Spre deosebire de ritualele ce au loc când un om de rând moare (cântatul de versuri religioase etc.), în cazul Împăratului Meiji, doamne de onoare de rang înalt au continuat să-l trateze de parcă ar fi fost în viață, servindu-i, de exemplu, trei mese pe zi. În ziua a 14-a, sicriul a fost transferat în sala mortuară (numită hinkyū sau mogarinomiya) unde a fost așezat pe un catafalc, pe ambele părți fiind plasate ramuri ale plantei sfinte sasaki, lămpi etc., iar în fața lui o sabie. În a 28-a zi, numele nou ce i-a fost dat (adică, Meiji) a fost anunțat de către noul împărat.
Înmormântarea a avut loc în a 45-a zi de după deces. În acea dimineață, noul împărat a vizitat sala mortuară pentru ultimă dată. Seara, sicriul a fost scos din palat și pus pe un dric tras de 5 boi, care a dus sicriul în cortegiu la sala funerară (numită sōjōden), care era în altă parte a orașului. Acolo s-a ținut o slujbă care a inclus rugăciuni, ofrande de mlădițe tamagushi și elogii din partea noului împărat, a prim-ministrului și a ministrului Curții Imperiale. Apoi sicriul a fost dus la trenul funerar, cu care a fost transportat încet întreaga zi următoare la Kyoto, unde a fost pus într-un palanchin arhaic cu care a fost dus la mausoleul unde a fost înhumat a doua zi
Copii
| Nume | Naștere | Căsătorie | Copii | |
|---|---|---|---|---|
| Împăratul Taishō | 31 august 1879 decedat, 25 decembrie 1926 | 25 mai 1900 | Împărăteasa Teimei | Împăratul Shōwa Prințul Chichibu Prințul Takamatsu Prințul Mikasa |
| Prințesa Tsune | 30 septembrie 1888 decedat, 8 martie 1940 | 30 aprilie 1908 | Prințul Tsunehisa Takeda | Prințul Tsuneyoshi Takeda Prințesa Ayako Takeda |
| Prințesa Kane | 28 ianuarie 1890 decedat, 11 august 1974 | 29 aprilie 1909 | Prințul Naruhisa Kitashirakawa | Prințul Nagahisa Kitashirakawa Prințesa Mineko Kitashirakawa Prințesa Sawako Kitashirakawa Prințesa Taeko Kitashirakawa |
| Prințesa Fumi | 7 august 1891 decedat, 3 noiembrie 1933 | 6 mai 1909 | Prințul Yasuhiko Asaka | Prințesa Kikuko Asaka Prințesa Takahiko Asaka Prințul Tadahito Asaka Prințesa Kiyoko Asaka |
| Prințesa Yasu | 11 mai 1896 decedat, 5 martie 1978 | 18 mai 1915 | Prințul Naruhiko Higashikuni | Prințul Morihiro Higashikuni Prințul Moromasa Higashikuni Prințul Akitsune Higashikuni Prințul Toshihiko Higashikuni |
| Împăratul Meiji 明治天皇 | |||||||
| |||||||
· 1859 - S-a născut Jean Jaurès, figură reprezentativă a socialismului francez, fondatorul ziarului „l'Humanité” şi al Partidului Unit Socialist Francez (asasinat la 31.07.1914).
· 1874: S-a nascut Lucy Maud Montgomery, scriitoare de origine canadiana.
* 1892: Maria Antonescu (n. 3 noiembrie 1892, Calafat – d. 18 octombrie 1964, București) a fost fiica căpitanului Teodor Niculescu și a Anghelinei (Angela) Niculescu.A fost căsătorită cu ofițerul de poliție Gheorghe Cimbru cu care a avut un fiu bolnav de poliomielită. După decesul soțului a plecat la Paris unde l-a cunoscut pe omul de afaceri Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller, cu care s-a căsătorit la 9 iulie 1919 și de care a divorțat la 26 februarie 1926. La 29 august 1927, s-a căsătorit, pentru a treia oară, cu colonelul Ion Antonescu.[1]
Șeful Serviciului Secret, Mihail Moruzov, i-a regizat un proces de bigamie[2] derulat în perioada 1935-1938 în care l-a avut ca avocat pe Mihai Antonescu.
În 1941 a fost numită președintă a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale.
În seara arestării lui Ion Antonescu Radu Lecca s-a prezentat la președinție și i-a propus Mariei Antonescu să se refugieze la Legația germană, dar l-a refuzat. După ora 22 a plecat la Snagov însoțită de Veturia Goga și secretara ei, Domnica Negulescu-Chiriceanu.[3] La 2 septembrie, anunțându-se că trupele sovietice se apropie de București, la sugestia ofițerilor din cabinetul lui Ion Antonescu, au plecat cu automobilul spre Herculane, dar s-au oprit la Orșova din cauza luptelor dintre militarii români și germani.[4] În aceste condiții, s-au îndreptat către Târgu Jiu unde au fost găzduite de Natalia Iunian, văduva lui Grigore Iunian.
Tot în această perioadă și tot în Gorj se aflau regele și regina-mamă refugiați la vila de la Dobrița a colonelului Petre Petrescu. Maria Antonescu a trimis reginei o scrisoare prin care-i cerea protecție și să o informeze de soarta mareșalului, dar aceasta i-a răspuns cu brutalitate să nu îndrăznească să se apropie de locul de refugiu
După o săptămână, prefectul județului, col. Theodor Graur[6], i-a sugerat să părăsească orașul. Însoțită doar de Veturia Goga s-a îndreptat spre Negoiești unde, pe 14 septembrie 1944, în prezența prefectului, a fost arestată fără nicio explicație de doi ofițeri ruși din ordinul generalului Aurel Aldea.[7] Înainte de arestare i-a încredințat Veturiei Goga suma de un milion lei pentru a-i transmite mamei Mariei Antonescu, dar a pretins că banii i-au fost furați de ruși în trenul cu care se întorcea la București.[8]
A fost dusă la Târgu Jiu, apoi la Hațeg. A fost reținută 10 zile la Ștefănești, 2 zile la Dobrești și apoi adusă în București, unde a stat o săptămână în aleea Zoe (azi, str. Atena), două luni în str. Benito Mussolini (azi, str. Nicolae Iorga) și încă 4 luni în str. General Manu. În această perioadă a încercat să se sinucidă tăindu-și venele de la ambele mâini. A fost transportată de ruși la Spitalul Elias unde i s-au făcut transfuzii de sânge pentru a fi readusă la viață.
La 18 martie 1945[9] este trimisă la Moscova și ținută închisă la Lubianka în arest la secret. În acest timp, regina mamă a dat dispoziție doctorului Eduard Mezincescu să ancheteze modul cum au fost gestionate fondurile Consiliului de Patronaj în scopul acționării în justiție a Mariei Antonescu. Consilierul de la Curtea de conturi desemnat în acest scop a găsit gestiunea în perfectă ordine și cu un surplus de 2000 lei. Acesta a trimis Lucreției Barbul o scrisoare de felicitare pentru cele constatate.[10] Autoritățile sovietice și-au exprimat lipsa de interes față de ea, fiind anchetată o singură dată de un general.
Adusă în țară în aprilie 1946 cu al doilea lot Antonescu[11], a locuit o perioadă la fratele ei, generalul Mărculescu. I s-a permis o singură dată să-și vadă soțul, pe 1 iunie 1946, înaintea execuției acestuia [12]. După executarea mareșalului i s-a permis să fie internată la clinica doctorului Lupu din cadrul Spitalului Colentina. După tratamente îndelungate a părăsit spitalul având domiciliu obligatoriu la mama ei.
A fost ținută în beciurile Ministerului de Interne, apoi la Malmaison unde i s-a permis să-și vadă mama, la Văcărești, la închisoarea din str. Uranus, la Jilava și, într-un final, la Mislea. În 1950 a fost judecată și condamnată pentru crime economice în cadrul colaborării sale cu „Centrala Evreiască - CE”, condusă de Radu Lecca.
Din 1955 i-a fost impus domiciliu forțat la Lățești, lângă Bordușani[13]. În acest timp boala de inimă s-a agravat. A cerut permisiunea unui concediu medical pentru a fi internată într-un spital. La intervenția Lucreției Barbul, membră a grupului de direcție al Consiliului de Patronaj,[14], mama lui Gheorghe Barbul, a fost trimisă la spitalul doctorului Theodor Burghele unde a beneficiat de tratament alimentar deosebit și a primit îngrijiri dintre cele mai atente. După ieșirea din spital a mai cerut o prelungire a concediului medical, dar nu i s-a aprobat și s-a întors în Bărăgan.
Starea de sănătate s-a agravat, dar nu a mai avut permisiunea de a părăsi domiciliul obligatoriu. La începutul anului 1964 a fost transportată în stare de comă la Spitalul Fetești. Din cauza condițiilor sanitare precare a fost expediată cu aprobarea Miliției Fetești la Spitalul ASCAR din București. După o săptămână este transportată la Spitalul Colțea unde profesorul Basil Theodorescu a încercat să o salveze după cel de-al treilea infarct pe care îl făcuse.
A decedat la 18 octombrie 1964.
| Maria Antonescu | |
  Mormântul Mariei Antonescu la cimitirul Bellu |
· 1895 - S-a născut (15 noiembrie s.v.), Marea Ducesă rusa Olga Nicolaievna Romanova, fiica cea mare a ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea , și a imparatesei Alexandra a Rusiei. A fost executata in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918 , impreuna cu familia imperiala din ordinul lui Lenin. În anul 2000, Olga și familia ei au fost canonizati de Biserica Ortodoxa Rusa, dupa ce, în 1981 acestia au fost declarati de Biserica Ortodoxa Rusa din afara granitelor Rusiei martiri si sfinti.
Marea Ducesă Olga în 1910. – foto: ro.wikipedia.org
Marea Ducesă Olga Nikolaevna a Rusiei (Olga Nikolaevna Romanova) (15 noiembrie 1895 – 17 iulie 1918), cea mai mare fiică a ultimului autocrat al Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra Feodorovna (Alix de Hesse).
· 1901: S-a nascut Andre Malraux, scriitor si politician francez, ministru al culturii intre 1958-1969, autor al volumelor “Timpul dispretului”, “Cuceritorii”, “Metamorfoza zeilor” etc. André Malraux, nume schimbat din André Berger (n. 3 noiembrie 1901, Paris – d. 23 noiembrie 1976, Créteil), scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.
André Malraux - foto: ro.wikipedia.org
În anul 1905 părinții săi divorțează, André Malraux este crescut de mama și bunica lui, care avea un mic comerț în Bondy, cartier periferic al Parisului. Malraux se înscrie la Școala de Limbi orientale și frecventează cercurile artistice ale capitalei, abandonează însă studiile la vârsta de 17 ani și lucrează într-o librărie pentru o editură. Printr-o lectură bogată, își completează cultura, frecventând și cursurile libere de la muzeul Guimet și școala de pe lângă muzeul Louvre. Primele sale cronici literare sau artistice apar începând cu anul 1921, an în care se căsătorește cu Clara Goldschmidt, provenind dintr-o bogată familie germană.
În 1923 pleacă în Indochina, la 23 decembrie 1923 este arestat la Phnom Penh, pentru că încercase să fure un basorelief prețios din ruinele unui templu cambodgian din Banteay Srei din ansamblul Angkor. Este condamnat la trei ani închisoare, și, abia în apel, pedeapsa i se reduce la un an "cu suspendare", așa că se poate reîntoarce în Franța. În 1925 revine la Saigon și înființează ziarul "L'Indochine", cu o scurtă durată de apariție. Din nou în Franța, scrie diverse eseuri și, în 1930, primul său roman, "La voie royale", în care relatează evenimentele la care a luat parte în Indochina. În anii 1926-1927 întreprinde călătorii în Laos și în China, unde participă activ la operațiile grupurilor comuniste.
Începând din anul 1933, devine militant antifascist, participă la Războiul civil din Spania de partea forțelor republicane, organizând o escadrilă de aviație pe care o va comanda până în 1937. Totuși, după o participare în 1940 la congresul scriitorilor sovietici de la Moscova, începe să se distanțeze de ideile dogmatice ale comunismului. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial se înrolează într-o formație de blindate în lupta împotriva Germaniei naziste. În timpul retragerii este rănit și luat prizonier, reușește însă să evadeze din lagărul de la Sens, pentru a intra organizațiile de rezistență contra ocupanților germani, sub numele de „Colonelul Berger”.
Este arestat de autoritățile germane la Grannat, fiind găsit în prezența unui ofițer englez din serviciile de informație, și interogat în închisoarea din Toulouse. Când forțele germane părăsesc în 1944 orașul, Malraux era deja liber. Comandă brigada „Alsacia-Lorena” și participă la eliberarea teritoriului francez. Intervine în 1945 pentru a împiedica Partidul Comunist Francez să preia sub egida lui totalitatea organizațiilor din Rezistență. În același an se întâlnește cu generalul Charles de Gaulle, al cărui colaborator fidel și prieten va rămâne până la sfârșitul vieții. Începând din anul 1947 deține mai multe posturi în guvern, între 1947 și 1949 ministru al propagandei și informațiilor, ministru de interne, apoi din 1958 până în 1969 ministru de stat și ministru pentru probleme culturale. Malraux a jucat un rol important în crearea mișcării „Rassemblement du Peuple Français” (R.P.F.), platforma politică a generalului de Gaulle. Malraux a fost un partizan al intervenției statului în fenomenele artistice și literare, folosind mijloace bugetare pentru producerea operelor culturale, fapt care a dus la o limitare a spontaneității și originalității în viața culturală a Franței.
Opera literară:
- 1928: Les conquérants ("Cuceritorii");
- 1930: La voie royale, ("Calea regală");
- 1933: La condition humaine, ("Condiția umană") - Premiul Goncourt - cu subiect din revoluția chineză;
- 1935: Le temps du mépris ("Timpul disprețului");
- 1937: L'Espoir, ("Speranța") - inspirată din evenimentele războiului civil din Spania;
- 1943: Les noyers d'Altenbourg ("Nucii din Altenbourg"), fragment păstrat din La lutte avec l'ange ("Lupta cu îngerul"), parțial distrus;
- 1947: Le musée imaginaire ("Muzeul imaginar");
- 1948: La création artistique ("Creația artistică");
- 1950: La monnaie de l'absolu ("Moneda absolută");
- 1951: Les voix du silence, ("Vocile tăcerii");
- La métamorphose des dieux, în trei volume: 1957, 1974, 1976;
- 1967: Antimémoires, ("Antimemorii"), memorialistică;
- 1971: Les chênes qu'on abat;
- 1973: La Corde et les Souris;
- 1974: La tête d'obsidienne et Lazare;
- 1976: Lazare, surtitré Le Miroir des Limbes (eseu și povestire autobiografică);
- La psychologie de l'art ("Psihologia artei").
| André Malraux | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1901: Leopold al III-lea (n. 3 noiembrie 1901 – d. 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin.
Prințul Moștenitor Leopold a luptat ca soldat în timpul Primului Război Mondial împreună cu Regimentul al 12-lea belgian, în timp ce încă era un adolescent. După război, în 1919, s-a înscris primul la Colegiul Eton din Marea Britanie, apoi la Seminarul Sf. Antonie din Santa Barbara, California. S-a căsătorit cu Prințesa Astrid a Suediei în cadrul unei ceremonii civile în Stockholm la 4 noiembrie 1926, urmată de o ceremonie religioasă la Bruxelles la 10 noiembrie.
În timpul căsătoriei au avut 3 copii:
- Josephine-Charlotte, prințesă a Belgiei, născută la Palatul Regal din Bruxelles la 11 octombrie 1927, Mare Ducesă de Luxembourg. S-a căsătorit la 9 aprilie 1953 cu Prințul Jean, mai târziu Mare Duce de Luxembourg. A murit la Castelul Fischbach la 10 ianuarie 2005.
- Baudouin, Duce de Brabant, Conte de Hainaut, Prinț al Belgiei, care a devenit al 5-lea rege al Belgiei sub numele Baudouin I; s-a născut la Stuyvenberg la 7 septembrie 1930 și a murit la Motril, Spania la 31 iulie 1993.
- Albert al II-lea al Belgiei, Prinț de Liège, Prinț al Belgiei, născut la Stuyvenberg la 6 iunie 1934. A devenit al 6-lea rege al Belgiei sub numele Albert al II-lea.
La 29 august 1935, în timp ce regele și regina conduceau pe drumurile înguste din apropierea casei lor la Küssnacht am Rigi, Elveția, Leopold a pierdut controlul mașinii și a căzut în lacul celor Patru Cantoane omorând-o pe regina Astrid care era însărcinată cu cel de-al patrulea copil al cuplului.
Leopold s-a căsătorit cu Lilian Baels la 11 septembrie 1941 în secret, într-o ceremonie religioasă, fără validitate sub legea belgiană. Inițial, au intenționat să aștepte până la sfârșitul războiului pentru a se căsători civil însă noua Prințesă de Réthy a rămas însărcinată cu primul lor copil. Ceremonia civilă a avut loc la 6 decembrie 1941. Au avut trei copii:
- Alexandru, Prinț al Belgiei, născut la Bruxelles la 18 iulie 1942. În 1991, s-a căsătorit cu Lea Inga Dora Wohlman, o căsătorie care a fost dezvăluită șapte ani mai târziu. Ea a fost numită prințesă a Belgiei. Alexandru a murit la 20 noiembrie 2009.
- Marie-Christine, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 6 februarie 1951. Prima ei căsătorie cu Paul Drucker în 1981, a durat 40 de zile (deși ei nu au divorțat oficial până în 1985); s-a recăsătorit cu Jean-Paul Gourges în 1989.
- Maria-Esmeralda, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 30 septembrie 1956, jurnalistă, numele profesional este Esmeralda de Réthy. S-a căsătorit cu Salvador Moncada, farmacolog, în 1998. Împreună au un fiu și o fiică.
În 1944, Heinrich Himmler a ordonat ca Leopold să fie deportat în Germania. Prințesa Liliane l-a urmat împreună cu familia a doua zi, sub escorta SS. Naziștii au ținut familia la Hirschstein în Saxonia din iunie 1944 până în martie 1945, apoi la Strobl, Austria.
Guvernul britanic și cel american erau îngrijorate de revenirea regelui. Leopold al III-lea a fost prizonier al germanilor. Deși în martie 1945 se știa de viitoarea capitulare a Germaniei, nimeni nu știa locul unde a fost dus Leopold în Germania. Charles W. Sawyer, ambasadorul SUA în Belgia, a avertizat guvernul său că o întoarcere imediată a regelui în Belgia ar "crea dificultăți serioase". "Există diferențe profunde chiar și în familia regală iar situația este o dinamită pentru Belgia și poate pentru Europa."[1] "Biroul Afacerilor Străine se teme că minoritatea vorbitoare de limba franceză ar cere autonomie sau anexarea la Franța."
.jpg)
Leopold și însoțitorii săi au fost eliberați de un grup de cavalerie a Statelor Unite la începutul lunii mai 1945. Din cauza controverselor legate de comportamentul său în timpul războiului, Leopold al III-lea, soția și copiii săi nu s-au putut întoarce în Belgia și au petrecut următoarele șase zile în exil la Pregny-Chambésy în apropiere de Geneva, Elveția. Prin Legislatura din 1944 s-a stabilit o regență condusă de fratele lui Leopold, Prințul Carol.
În 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa legată de loialitatea lui a continuat și în 1950 s-a ținut un referendum despre viitorul lui. 57% din alegători au votat în favoarea întoarcerii sale.
La întoarcerea sa în Belgia în 1950, Leopold s-a întâlnit cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria Belgiei. Trei protestatari au fost uciși când jandarmeria a deschis focul. Țara era la un pas de război civil; steagurile belgiene au fost înlocuite cu steaguri valone.[2] La 1 august 1950 Leopold a decis să abdice în favoarea fiului său în vârstă de 20 de ani, Baudouin. Abdicarea a intrat în vigoare la 16 iulie 1951.
Leopold și soția sa au continuat să-l sfătuiască pe regele Baudouin până la căsătoria regelui în 1960.
După ce s-a retras, Leopold și-a urmat pasiunea sa pentru antropologie și entomologie și a călătorit în jurul lumii. A murit în 1983 la vârsta de 81 de ani la Woluwe-Saint-Lambert
| Leopold al III-lea | |
| Rege al Belgiei | |
.jpg) Regele Leopold III fotografiat în 1934 |
· 1907 - S-a născut Ştefan Bossun, prozator şi publicist (“Scrisori din satul meu”, “Fata din pădure”, “Zbor în amurg”).
· 1909: Marcel Anghelescu (n. 3 noiembrie 1909, Craiova - d. 22 februarie 1977, București) a fost un celebru actor român de teatru și film. A interpretat roluri de compoziție, cu predilecție comice (Pristanda din O scrisoare pierdută de Caragiale, Nebunul din Regele Lear de Shakespeare) pe scena Teatrului Național din București.
Actorul Marcel Anghelescu a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă [1] și apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă (prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al RPR) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[2]
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3] De asemenea, a fost laureat al Premiului de stat
Filmografie:
- Ziua cumpătării (1942)
- Escadrila albă - (1944) - Nello
- Răsună valea (1949)
- Arendașul Român (1952)
- Lanțul slăbiciunilor (1952)
- Vizită (1952)
- O scrisoare pierdută (1953) - Ghiță Pristanda
- Cu Marincea e ceva (1954)
- Popescu 10 în control (1955)
- Pe răspunderea mea (1956)
- Două lozuri (1957) - căpitanul Pandele
- O mică întâmplare (1957)
- Pasărea furtunii (1957)
- Ciulinii Bărăganului (1958)
- Avalanșa (1959)
- Băieții noștri (1959)
- Telegrame (1959)
- Bădăranii (1960) - jupân Maurizio
- O zi pierdută (1960)
- Darclée (1961)
- Omul de lângă tine (1961)
- Pe litoral mi-a rămas inima(1961)
- Post restant (1961)
- Cinci oameni la drum (1962)
- Celebrul 702 (1962)
- Lumina de iulie (1963)
- Partea ta de vină (1963)
- Pași spre lună (1963)
- Castelanii (1964) - Mădăraș
- Mofturi 1900 (1964)
- Steaua fără nume - Șeful de gară
- Corigența domnului profesor(1966)
- Aventuri la Marea Neagră (1972)
- Ceața (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Frații Jderi (1974) - hangiul Iohan Roșu
- Trei scrisori secrete (1974)
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475(1975) - George Amirutzes
- Mușchetarul român (1975)
- Tufa de Veneția (1977)
- Războiul independenței (1977)
- Severino (1978)
| Marcel Anghelescu | |
 |
· 1909: S-a născut in satul Socu, comuna Barbatesti, judetul Gorj, istoricul literar Ion Dumitru Lăudat.
· 1910: S-a nascut Richard Hurndall, actor britanic.
* 1911: Petru Tocănel – citat și ca Petrus (latină) sau Pietro (italiană) Tocanel (n. 3 noiembrie 1911, Barticești, județul Roman (azi Județul Neamț) – d. 1 decembrie 1992, Roma) a fost un preot-călugăr franciscan conventual din România, asistent general al acestui ordin, profesor universitar de drept și de teologie la Vatican, avocat al Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana, judecător prosinodal în cadrul Congregației pentru Doctrina Credinței, consultor și comisar deputat în Curia Romană, votant al Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice și cercetător în domeniul științelor juridice și al istoriei Bisericii Catolice.| Petru Tocănel | |
.jpg) |
Andrei Ostap s-a născut în orașul Chișinău, în familia Mariei și a lui Stanislav Ostap. Deoarece tatăl său era de origine poloneză, în perioada 1928-1934 copilul a urmat atât Școala primară poloneză, cât și, în paralel, pe cea română. În această perioadă, împreună cu sora sa Janina, a participat la activitățile artistice (spectacole de teatru, corală, dans) și la cele sportive organizate de Clubul Polonez.
În anii 1934-1938, Andrei Ostap a urmat Școala de Arte și Meserii, unde a învățat desen ornamental și desen tehnic. A absolvit apoi liceul, în anul 1941, și a obținut diploma de bacalaureat cu note maxime.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost elev la Școala Militară de la Râmnicu Vâlcea, specialitatea geniu, fiind repartizat apoi ca sergent genist la unitatea 3 CFR, alături de care a participat la luptele de pe frontul de apus, contribuind la eliberarea Cehoslovaciei și Austriei. A fost rănit în lupte și decorat.
După ce s-a întors de pe front, Andrei Ostap a vrut să se înscrie la Institutul de Arte Plastice din București, dar cum examenul de admitere se susținuse deja, a fost nevoit să se înscrie la Academia de Arte Plastice Guguianu, care era o școală particulară, unde i-a avut ca profesori pe Camil Ressu la desen și pe Corneliu Medrea la modelaj. După primul an de studii, a devenit audient și la Institutul de Stat. Ca student, locuia într-o mansardă unde făcea desene după marii maeștri. A absolvit cei trei ani de studii de la Academia Particulară Guguianu cu premiul întâi și a dat examen de admitere la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, fiind admis de o comisie specială direct în anul IV. Deoarece examenele teoretice nu i-au fost echivalate, a trebuit să le susțină din nou într-un singur an. A absolvit în anul 1951 cursurile de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” cu premiul I și examenul de stat cu nota 10 (ca șef de promoție). În anul V de facultate a expus bustul lui Pușkin la Sala Dalles, obținând și un premiu.
În anul 1953, după ce a câștigat concursul organizat la Muzeul Theodor Aman cu tema „bustul lui Theodor Aman”, Andrei Ostap a obținut bursa Paciurea.
În 1955 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București, după care a urmat o perioadă de activitate intensă. Ani la rând a făcut parte din comisia de îndrumare, desfășurând o bogată activitate culturală în cadrul Sindicatului Sanitar județean Brașov, ulterior devenind membru în comitetul de conducere al secției de sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din București.
A fost șef de colectiv la mai multe lucrări de artă monumentală, participând astfel la formarea de tineri artiști, pe care i-a instruit benevol, ajutându-i financiar pe cei mai săraci dintre ei.
A realizat documentări în minele de la Lupeni și Baia Mare, în diferite întreprinderi siderurgice de la Brașov, în gospodăriile agricole de la Hărman etc., pentru a înțelege specificul activității desfășurate acolo și a realiza sculpturi cât mai reușite. El a donat minerilor o treime din suma ce trebuia să i se achite pentru „Monumentul Ostașului Român”, dezvelit în 1960 în Câmpia Tineretului din Baia Mare, în scopul de a li se îmbunătăți condițiile de muncă.
Multe dintre lucrările sale au fost donate pentru cauze umanitare. Artistul Andrei Ostap a murit în 1995 după o grea suferință.
Nepotul-sau Richard Dessart, scrie eseuri în Belgia despre patrimoniul si istorie
Lucrări după 1945:
Portrete monumentale
- Gala Galaction
- Revoluționarul Cloșca
- Nicolae Bălcescu
- Selena
- Luciditate
- Ludwig Van Beethoven
- Adam Mickievicz
- Stanislaw Soliski (Varșovia)
- Frederick Chopin
- Suzana Ostap
- Nicolaus Kopernic
- D-na Sambas (Ambasador al Indoneziei)
- Tudor Vianu
- Oedipe
- Înțelepciunea
- Vlad Țepeș
- Tudorel Popa
- Eftimie Murgu
- Aldo Moro
Portrete
- Portret de Copil
- Muncitor (Brașov)
- Portretul soției
- Nicolae Bălcescu
- Profesor (Brașov)
- Artistul Gheorghe Petre
- Cap de copil
- Spiru Chintilă
- Camelian Dumitrescu
- Dr. Bologa
- Constantin Frunză
- Dinu Cătuleanu
- Henrik Malinowski (Varșovia)
- Țăran din Maramureș
- Portretul unei studente
- Gheorghe Trandafirescu
- Arhitectul Perceag
- Im Hac Sum (Coreea)
- Student la medicină (Ghana)
- Emil Bartolozi
- Autoportret
- Țărancă din regiunea Herman
- Arhitectul Mohor
- Adam Mickiewicz
- Jaroslaw Jwaszkiewicz (Polonia)
- Ion Focșa
- Sofroni
- Dr. Siligeanu
- Tudor Ciortea
- Dr. Cărpinișeanu
Compoziții
- Laminoriști
- Țăranca cu copil
- Cizelori
- Pacea
- Tandrețe
- Tors
- Țăranca cu flori
- După baie
- Smerenia
- Victoria
- Cioban
- Oțelari
- Răscoala 1907
- Familia
- 13 decembrie 1918
- Mineri
- Maternitate
- Sportivi 1
- Sportivi 2
- Atomul în slujba vieții
- Muzică
- Pescari
- Liniștea
- Țărancă cu vas pe cap
- Geneza
- Viață și Rod
- Înotătoare
- Belșugul
- Sărutul
- Formarea poporului român
- Mugurii vieții
- Timpul
- Solidaritate
- Acrobați
- Monadă
- Patinatorii
Lucrări publice de sculptură
- Monumentul Ostașului Român (Baia Mare)
- Sportivii (Grup statuar în bronz - Pitești)
- Solidaritate (Relief în aramă – Pitești)
- Sportivi (Relief în aramă – Pitești)
- Nicolae Bălcescu (Bust compozițional în piatră – Târgu-Mureș)
- Beethoven (Portret monumental – Teatrul din Târgu-Mureș)
- Chopin (Bust monumental în piatră – București)
- Boleslaw Bierut (Bust monumental în bronz - București)
- Șarja păcii (Relief – București)
- Culesul strugurilor (Relief de aramă - Panciu)
- Mihai Eminescu (Statuie în bronz – București)
- Timonier (Statuie în piatră – Constanța)
- Pescari (Statuie în piatră - Brăila)
- Frontonul Teatrului de la Galați și 14 Metope (Piatră artificială)
- Steme de ceramică și 150 m de ornamente arhitecturale de ceramică (Muzeul Șuțu-București)
- Belșugul (Compoziție în bronz – Muzeul din Botoșani)
- Ion Luca Caragiale (Bust monumental în piatră artificială – Galați)
- Nicolaus Kopernik (Observatorul Astronomic-București)
- Aldo Moro (Portret în bronz - București)
- Barbu Ștefănescu-Delavrancea (bronz- București)
- Steriadi (bronz - București)
- Gala Galaction (bronz - București)
- Anghel Saligny (bronz - București)
- George Enescu (bronz – București)
- Nicolaus Kopernik (Ambasada Polonă - București)
Proiecte de monument
- Nicolae Bălcescu
- Eliberare (concurs la Brașov - premiu)
- Apărătorii Patriei (concurs la București pentru Muzeul Armatei)
- Grivița 1933 (concurs la București - mențiune)
- George Enescu
- 13 decembrie 1918
- Ostașul Român (concurs la Cluj)
- Ostașul Român-vânător de munte (concurs la Sf. Gheorghe)
- Monumentul Armatei (concurs pentru Școala de Război - mențiune)
- Răscoala 1907
- Monumentul Independenței (concurs pentru Cluj)
- Istoria Poporului Român
- 1 Mai (concurs la Praga)
- Grivița 1933 (concurs pentru București)
- Independența
- Alexandru Pușkin (premiat)
- 130 de ani de la Revoluția din 1948
- Auschwitz (concurs în Polonia pentru Oswiecim)
- Victoria (concurs pentru Manzoleu)
- Înotătoare (concurs pentru București)
- Pescari (concurs pentru Brăila)
- Liniștea (concurs pentru Constanța)
- Grup statuar pentru Muzeul Armatei
Reliefuri
- Șarja Păcii (aramă - București)
- Colectiviști (aramă - București)
- Sportivi (aramă - Pitești)
- Înfrățirea (aramă - Pitești)
- Construcția Operei de Stat (București)
- Muzică (aramă)
- Avram Iancu 1
- Avram Iancu 2
- Culesul Strugurilor (aramă – Panciu)
- Doftana (aramă - Doftana)
- Orchestra (aramă)
- Pădureanca (aramă)
- Familia (aramă)
- Nud (aramă)
- Țărancă cu flori (aramă)
Busturi monumentale
- Vasile Roaită
- Țiolkovski
- Stanciu
- Chopin
- Caragiale
- Filimon Sîrbu
- Pictorița Schtork
- Aleksandr Pușkin
- Adam Mickiewicz
- Theodor Aman
- Ady Endre
- Țepeș Vodă
- Tudor Ciortea
- Nikos Beloianis
Busturi compoziționale
- Dr. Cărpinișeanu
- Viață și rod
- Filimon Sîrbu
- Nicolae Bălcescu
- Trandafirescu
- Crescătoare de păsări
Medalii
- Louis Seillan (aramă – Paris)
- Cuznețov (aramă – Brașov)
- Beethoven (aramă - Brașov)
- Kopernik (bronz)
- Richard Dessart (bronz - Namur/Belgia)
· 1921 - S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene, actorul american, Charles Bronson, pe numele adevarat Charles Dennis Buchinski.
Charles Dennis Buchinsky – foto – biography.com
Charles Dennis Buchinsky (n. 3 noiembrie 1921; d. 30 august 2003), cunoscut sub numele Charles Bronson, a fost un actor american, celebru pentru rolurile sale de “dur”. A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile. Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie.
A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa. Abia in 1958 a reusit sa se impuna la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”).
Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic. S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur. A incetat din viata in urma unei pneumonii la varsta de 77 de ani.
· 1923: S-a nascut Dan Berindei, istoric, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Dan Berindei (n. 3 noiembrie 1923, București) este un istoric român. Este licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreședinte al Academiei Române.
Dan Berindei este descendent al voievodului Constantin Brâncoveanu.[2]
A studiat, pentru început, în particular, apoi a urmat Școala „Clemența”, urmată de Liceul „Spiru Haret”[3], unde a absolvit clasele a VII-a și a VIII-a de liceu într-un singur an, depășindu-și contingentul cu un an. Colegii săi de liceu nu au fost lăsați să intre la facultate și au fost încorporați și trimiși pe front. Dan Berindei a putut intra la facultate. Apoi, în 1944, au fost încorporați toți studenții, cu excepția celor care intrau în anul IV. El intrând în anul IV a scăpat de trimiterea pe front.[4]
În anul 1945 a absolvit secția de Istorie a Universității din București[4] cu calificativul „magna cum laude“. În același an a publicat primul studiu „Revoluția din 1848 în Franța și tinerii români aflați la Paris“.[5]
Din 1946 până în 1948 a fost cercetător științific la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice iar apoi, între 1948-1952, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Filosofie al Academiei Române.[4]
După îndepărtarea sa abuzivă din cercetarea științifică (1952–1955), a fost rechemat la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1955–mai 1990) din București, fiind succesiv: cercetător, cercetător principal, secretar științific, vicepreședinte al Consiliului științific. Din 1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București și profesor la Politehnica din București, unde a predat cursul de Istoria României în context universal și profesor la Universitatea „Hyperion” din București.[3]
În anul 1969 și-a luat doctoratul în istorie cu teza intitulată „Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești (1459–1862)”.[3]
A publicat peste 500 lucrări științifice, din care peste 50 de cărți, în special referitor la istoria politică universală și românească a secolelor XVIII-XX, precum și istoria culturii, printre care volumele Revoluția română din l821 (1991), Societatea românească în vremea lui Carol I (1992), Diplomația românească modernă (1995), Revoluția română din 1848-1849 : Considerații și reflecții (1997), Românii și Europa în perioadele premodernă și modernă (1997) ș.a
Din 1990 este membru în biroul Asociației Internaționale de Istorie Contemporană a Europei. Din 1996 este membru titular străin al Academiei Poloneze de Științe și Litere și tot din 1996 este președinte al Comitetului Național al Istoricilor din România. Din 2004 este membru al Consiliului Științific al Institutului Revoluției Române.
În iunie 2013 Dan Berindei a declarat că are cea mai mare bibliotecă personală de istorie din țară, după cea a lui Iorga, formată din zeci de mii de volume valoroase, pe care le-a strâns în 76 de ani. A informat că va dona întregul fond de carte Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova
Dan Berindei a fost colaborator al Securității R.S.R. din 1962, figurând sub numele de cod „Băleanu”[7][8]. A operat în legătură cu Unitatea Militară 0225 a DSS, furnizând 47 de note informative. Acestea se refereau atât la colegii săi de la Institutul de Istorie, cât și la români din exil sau la personal diplomatic.[9] Ulterior deconspirării, numele său a fost confirmat pe lista celor 200 de personalități culturale colaboratori ai Securității dezvăluită în aprilie 2018 de cercetătorul Mădălin Hodor. [10]
A căpătat trista notorietate de a-și fi turnat propriul fiu, pe istoricul și publicistul francez de origine română Mihnea Berindei [7], ce devenise vicepreședinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului, organizație a exilului românesc. Tatăl și fiul nu și-au mai vorbit niciodată
Scrieri:
- Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 275–285
- Berindei, Dan (), Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literați., București: Editura Compania, p. 344, ISBN 978-973-7841-68-1
- Orașul București, reședința și capitala a Țării Românești 1459-1862, 390p., Editura Pro Universitaria, 2013
Dan Berindei – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
· 1924: S-a născut Paul Cornea, istoric literar, critic şi teoretician literar, profesor, autor al unor studii privind preromantismul românesc şi romantismul.
· 1926: S-a născut Iulian Mihu, regizor, publicist: “Muzica e viaţa mea”, “Felix şi Otilia”, “Lumina palidă a durerii”; (d. 20 iunie 1999).
* 1927: Zbigniew Hubert Cybulski (n. ,[ Kneaje, Polonia[6] – d. , Wrocław, Polonia) a fost un actor polonez de teatru și film. A activat în cinematografie din 1954.
Filmografie
- 1953-1954 O noapte de amintiri (Celuloza), regia Jerzy Kawalerowicz
- 1954 Generație (Pokolenie), regia Andrzej Wajda
- 1954 Kariera, regia Jan Koecher
- 1954 Sub steaua frigiană (Pod gwiazdą frygijską), r. Jerzy Kawalerowicz
- 1955 Trzy starty, regia Ewa și Czesław Petelscy, Stanisław Lenartowicz
- 1956 Koniec nocy, r. Paweł Komorowski și Julian Dziedzina
- 1956 Tajemnica dzikiego szybu, r. Wadim Berestowski
- 1957 Wraki, r. Ewa și Czesław Petelscy
- 1958 Ósmy dzień tygodnia, r. Aleksander Ford
- 1958 Cenușă și diamant (Popiół i diament), r. Andrzej Wajda
- 1958 Krzyż Walecznych, r. Kazimierz Kutz
- 1959 Trenul de noapte (Pociąg), r. Jerzy Kawalerowicz
- 1960 Do widzenia, do jutra, r. Janusz Morgenstern
- 1960 Inocenții fermecători (Niewinni czarodzieje), r, Andrzej Wajda
- 1961 Rozstanie, r. Wojciech Has
- 1961 Le thé à la menthe, r. Pierre Kafian
- 1962 Dragoste neîmplinită/Arta de a fi iubit (Jak być kochaną), r. Wojciech Has
- 1962 Păpușa (La Poupée), r. Jacques Baratier
- 1962 Dragostea la 20 de ani (L’amour à vingt ans), scheciul V, r. Andrzej Wajda
- 1963 Ich dzień powszedni, r. Aleksander Ścibor-Rylski
- 1963 Milczenie, r. Kazimierz Kutz
- 1963 Nu vor fi divorțuri (Rozwodów nie będzie), r. Jerzy Stefan Stawiński
- 1963 Ucigașul și fata (Zbrodniarz i panna), r. Janusz Nasfeter
- 1964 Att alska, r. Jörn Donner
- 1964 Giuseppe la Varșovia (Giuseppe w Warszawie), r. Stanisław Lenartowicz
- 1964 Pinguinul (Pingwin), r. Jerzy Stefan Stawiński
- 1964 Manuscrisul de la Saragossa (Rękopis znaleziony w Saragossie), r. Wojciech Has
- 1965 Jutro Meksyk, r. Aleksander Ścibor-Rylski
- 1965 Salto, r. Tadeusz Konwicki
- 1965 Sam pośród miasta, r. Halina Bielińska
- 1966 Mâine Mexicul (Jutro Meksyk), r. Aleksander Ścibor-Rylski
- 1966 Przedświąteczny wieczór, r. Jerzy Stefan Stawiński
- 1966 Szyfry, r. Wojciech Has
- 1967 Cu toată viteza înainte (Cała naprzód), regia Stanisław Lenartowicz
- 1967 Criminalul lasă urme (Morderca zostawia ślad), r. Aleksander Ścibor-Rylski
- 1967 Jowita, r. Janusz Morgenstern
| Zbigniew Cybulski | |
 |
* 1930: Tsutomu Seki (関 勉 Seki Tsutomu, n. , Kochi, Japonia) este un astronom japonez și un descoperitor de planete minore și comete.
Tsutomu Seki este directorul Observatorului Geisei din Kōchi și responsabil cu Secția Comete a Asociației Astronomice Orientale. Între anii 1961 și 1970, a descoperit șase comete, inclusiv cometa C/1965 S1 (Ikeya-Seki), care a fost descoperită și de către Kaoru Ikeya.[1]
De asemenea, a descoperit mulți asteroizi, cum ar fi 13553 Masaakikoyama și (5209) 1989 CW1 , un asteroid Amor de pe Pământ și un troian Jupiter. Multe dintre descoperirile sale sunt numite după locuri celebre din Kōchi, cum ar fi Harimaya-bashi, Ryōma (după Sakamoto Ryōma), plaja Katsurahama și Kagami-gawa.
· 1931 - S–a născut actriţa şi regizoarea italiană Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli) (“Aventura”, Deşertul roşu”, “Eclipsa”).
· 1933: S-a născut soprana Mariana Stoica; (m. 2009).
* 1933: Jeremy Brett (n. 3 noiembrie 1933, Berkswell Grange în Berkswell, Warwickshire, Anglia – d. 12 septembrie 1995, Londra), născut Peter Jeremy William Huggins, a fost un actor englez, devenit celebru pentru interpretarea lui Sherlock Holmes în patru seriale produse de Granada TV.
Peter Jeremy William Huggins s-a născut la Berkswell Grange în Berkswell la sfârșitul anului 1933.[2] El era fiul lui Henry William Huggins, Lord Lieutenant de Warwickshire, și a lui Elizabeth Edith Cadbury Huggins, moștenitoare a familiei Cadbury de industriași din domeniul ciocolatei. Educat la Eton, el a pretins că a fost un "dezastru academic", atribuind dificultățile sale de învățare dislexiei. Cu toate acestea, a excelat la muzică și a făcut parte din corul colegiului. A devenit apoi student la teatru, dar tatăl său i-a cerut să-și schimbe numele pentru a păstra onoarea familie
Deși aparițiile lui Brett în filme au fost relativ puține, el l-a interpretat pe Freddie Eynsford-Hill în versiunea din 1964 a filmului My Fair Lady . El a fost auzit cântând în film, dar Brett a cântat în continuare, după cum s-a dovedit mai târziu când l-a jucat pe Danilo în Văduva veselă la televiziunea britanică în 1968.
Brett a fost propus pentru scurt timp de către Harry Saltzman și Albert R. Broccoli pentru rolul lui James Bond din În serviciul secret al Majestății Sale după ce Sean Connery a renunțat la seria cu James Bond în 1967 [necesită citare], dar rolul a fost interpretat de australianul George Lazenby. O a doua audiție pentru rolul agentului 007 din filmul Pe cine nu lași să moară a fost, de asemenea, fără succes [necesită citare], dar Roger Moore a obținut mult râvnitul rol.
În toate rolurile lui Jeremy Brett dicția sa a fost notabilă. Brett s-a născut cu un defect de vorbire, "rotacismul", care l-a împiedicat să pronunțe corect litera "R". Intervenția chirurgicală de corectare suferită pe când era adolescent, urmată de ani de practică, i-au oferit lui Brett o pronunție și o enunțare de invidiat. El a susținut mai târziu că și-a exersat zilnic discursurile, indiferent dacă lucra sau nu.[necesită citare]
Ultima apariție în film a lui Jeremy Brett, postumă, a fost rolul de "Tatăl artistului" în Moll Flanders, un film de Hollywood din 1996 cu Robin Wright Penn în rolul principal. Filmul (a nu se confunda cu adaptarea ITV din 1996 cu Alex Kingston) a fost lansat la aproape un an după moartea lui Brett.
Brett a fost bisexual, având o intensă viață privată. La 24 mai 1958 s-a căsătorit cu actrița Anna Massey (fiica lui Raymond Massey), dar a divorțat la 22 noiembrie 1962 după ce ea a pretins că el a părăsit-o pentru un bărbat.[14][15] Fiul lor, David Huggins, născut în 1959, este romancier, ilustrator și autor de benzi desenate.[16] În 1976, Brett s-a căsătorit cu Joan Sullivan Wilson, care a murit de cancer în iulie 1985,[17] la scurtă vreme după ce Brett a finalizat filmarea "morții" lui Holmes în "Ultima problemă". În paralel, Brett a avut o strânsă relație cu actorul Gary Bond.
După moartea Joanei Wilson, Brett a filmat cel de-al treilea serial al Granada TV, Întoarcerea lui Sherlock Holmes la sfârșitul anului 1985. Pe platoul de filmare s-a observat că maniile sale, schimbările excesive ale stării de spirit, s-au înrăutățit și în cele din urmă durerea și volumul de muncă au devenit prea mari; el a suferit o cădere nervoasă, a fost internat în spital și diagnosticat cu tulburări maniaco-depresive.
I-au fost prescrise tablete de litiu pentru a contracara mania sa depresivă. El știa că nu va putea fi vindecat; a trebuit să trăiască astfel, căutând semne de boală și apoi încercând să lupte cu ele.[19] A vrut să se întoarcă la lucru, pentru a-l interpreta din nou pe Holmes. Primul episod care a fost realizat după agravarea bolii sale a fost o adaptare de două ore după Semnul celor patru. De atunci, diferența în interpretarea lui Brett a început să devină mai evidentă cu fiecare nou episod. Unul dintre efectele secundare ale tabletelor de litiu a fost retenția de fluide. Brett a început să arate și să acționeze în mod diferit. Drogurile l-au încetinit; el s-a îngrășat și a reținut apă în organism.[20] Brett a avut și probleme cardiace. Inima lui era de două ori mai mare decât dimensiunea normală [21], avea dificultăți de respirație și avea nevoie de o mască de oxigen pe platourile de filmare. "Dar, dragilor, spectacolul trebuie să continue", a fost unicul său comentariu.[22]
În ultimul deceniu al vieții sale, Brett a fost tratat în spital de mai multe ori pentru boala sa mentală, iar sănătatea și aspectul său s-au deteriorat vizibil în perioada când a filmat episoadele următoare din serialul Sherlock Holmes. În ultimii săi ani de viață, a discutat cu sinceritate despre boală, încurajându-i pe oameni să-i recunoască simptomele și să ceară ajutor.
Brett a murit la 12 septembrie 1995 la casa sa din Clapham, Londra, în urma unui insuficiențe cardiace. Valvele inimii au fost afectate de febra reumatică contractată pe când era copil.[21]
Mel Gussow a scris în necrologul din New York Times că "Dl. Brett a fost privit ca o chintesență a lui Holmes: incredibil de analitic, cu o deghizare scandaloasă, cu cea mai neagră stare de spirit și neobosit în entuziasmul său de a rezolva cazurile cele mai complicate.
Filmografie
- Svengali (1954)
- Război și pace (1956) - Nikolai Rostov
- The Very Edge (1962)
- The Wild and the Willing (1962)
- Girl in the Headlines (1963)
- Act of Reprisal (1964)
- My Fair Lady (1964) - Freddy Eynsford-Hill
- Nicholas and Alexandra (1971)
- A Picture of Katherine Mansfield (1973) - John Middleton Murry
- The Picture of Dorian Gray (1976) - Basil Hallward
- The Medusa Touch (1978)
- Mad Dogs and Englishmen (1995)
- Moll Flanders (1996)
| Jeremy Brett | |||||
 Jeremy Brett în rolul lui Sherlock Holmes
| |||||
* 1933: Života Panić (în sârbă Живота Панић) (n. 3 noiembrie 1933, la Gornja Crnisava, Regatul Iugoslaviei – d. 19 noiembrie 2003, la Belgrad, Serbia și Muntenegru) a fost ultimul ministru al Apărării și Șef de Stat Major în guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.
· 1934: S-a nascut John Barry, compozitor englez.
· 1936: S-a născut la Blaj, Romania, regizorul de film Mircea Moldovan, frate vitreg cu actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. A invățat la Liceul teoretic Mihai Viteazul din Alba Iulia si in 1959 a absolvit Institutul de Arta Teatrală si Cinematografie din București, secția Actorie. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova unde a rămas până in 1962, apoi s-a mutat la Teatrul de Stat din Sibiu. In 1968 a absolvit secția Regie a IATC. A fost preşedinte al CNA între anii 1996 şi 2000. Primul film regizat de Mircea Moldovan a fost Frații (1970), la Studiourile Buftea. Pentru filmul Vifornita (1973) i s-a decernat premiul pentru regie al Uniunii Cineastilor. In anul 2003 a devenit cetațean de onoare al orașului Blaj. A regizat spectacole la Teatrul de Stat din Turda, i s-a decernat premiul Festivalului de Teatru de la Oradea pentru un spectacol istoric. Din 1985 a lucrat la Studiourile Sahia, si din 1991 până in 1993 a fost director al instituției, apoi a îndeplinit funcția de director general la SOTI, a fost Consilier Parlamentar pentru probleme de învățământ, artă, cultura, mass-media. Din 1996 până in 2000 a fost Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). S-a pensionat in 2006.
Filmografie - regizor:- Frații (1970)
- Vifornița (1973)
- Toamna bobocilor (1975)
- Pintea (1976)
- Blaj (1977) - documentar
- Iarna bobocilor (1977)
- La răscrucea marilor furtuni (1980)
- Munții în flăcări (1980)
- Convoiul (1981)
- Anul 1848 (1982) - serial TV
- Bocet vesel (1983)
- Mireasma ploilor târzii (1984)
- Primăvara bobocilor (1987)
- Totul se plătește (1987)
- Expediția (1988)
- Procesul (1990) - documentar de lung metraj
- Ziua cea mai lungă (1990) - documentar
· 1938 - S–a născut poetul Nicolae Dragoş (“Moartea calului troian”, “Scrisoare în sat”, “Zăpezi fără întoarcere”).
· 1938 - S–a născut, la Bucureşti, actorul Radu Panamarenco (“Năpasta”, “Aripi de zăpada”).
· 1938 - S-a născut regizorul italian Giuseppe Avati (“Cu inima în altă parte”, “Magnificat”).
* 1941: Ikuo Matsumoto (n. 3 noiembrie 1941) este un fost fotbalist japonez.· 1942: S-a nascut scriitorul si politicianul roman Claudiu Iordache, eseist, poet şi prozator (“Iisus s-a născut la Timişoara”, “România pierdută”, “Polul de putere”).
Deși a debutat în anii ’80, a intrat în atenția publicului și a criticii literare abia în 1995, o dată cu publicarea romanului Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1996, Premiul Revistei Observator-München, 1998). Talentul și l-a confirmat prin publicarea romanului Stațiunea (Premiul Academiei Romane, 1997). În traducere în limba germană i-au apărut la München, în Editura Radu Bărbulescu, Saludos (ediția 1, 1998 și ediția a 2-a 2000) și culegerea de proze scurte Die drei Mozart-Kinder (Cei trei copii Mozart), 2002. La Editura Polirom au apărut Saludos (2004), Ordinea (2005), Stațiunea (2007), Cei trei copii Mozart (2008), După Sodoma (2012), Ambitus (2018).
Opera:
Romane
- Saludos, 1995, Editura EST, reeditată la Editura Gramar și Editura Polirom (ISBN 973-681-822-5) - premiul Uniunii Scriitorilor și Observator München
- Stațiunea, 1997, Editura EST - Premiul Academiei Române[1]
- Sigma, 2002, Editura Cartea Românească - Premiul Asociației Scriitorilor din București;
- Ordinea, 2005, Editura Polirom [2], ISBN 973-681-977-9
- După Sodoma, 2012, Editura Polirom, ISBN 9789734627318 - premiul Cartea anului 2012
- Ambitus, 2018, Editura Polirom ISBN 978-973-46-7560-9 - nominalizarea la Premiul Cartea anului 2018
Proză și povestiri
Proză
- Fuga din Eden, Editura Albastros, 1984, București
- Călătoria, Editura Albatros, 1987, București
Povestiri
- Cei trei copii - Mozart, 2001, Editura Cognitum, reeditată în 2008 la Editura Polirom, ISBN 978-973-46-0878-2
· 1946: S-a nascut Tom Savini, producator de film.
· 1948: S-a nascut Lulu, cantareata si actrita britanica.
* 1948: Rainer Zobel (n. 3 noiembrie 1948, Wrestedt) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist german.· 1949: S-a nascut Larry Holmes, boxer american.
· 1952: Roseanne Cherrie Barr (n. 3 noiembrie 1952) este o actriță americană, comediană, scriitoare, producatoare de televiziune, regizoare și candidatul din 2012 la președinție al Partidului Păcii și Libertății cu sediul în California.
| Roseanne Barr | |||||
 Barr în Maui la Hard Rock Cafe în ianuarie 2010
| |||||
· 1953: S-a nascut Kate Capshaw, actrita americana.
· 1954: S-a nascut Adam Ant, cantaret englez.
· 1963: S-a nascut Ian Wright, fotbalist englez.
* 1964: Cristina Parodi (n. , Alessandria, Italia) este jurnalistă, prezentatoare TV și scriitoare italiană.După debutul pe micile rețele TelePiccolo și Telereporter și mai târziu Odeon TV, în 1990 a trecut la Mediaset, unde după doi ani de activitate pe canalul Canale 5, a creat TG5, datorită căruia a devenit una dintre fețele istoriei. Pe parcursul carierei sale, a condus timp de nouă sezoane programul de aprofundare jurnalistică de după-amiază, Verissimo și a prezentat unele emisiuni de divertisment, cum ar fi The Bachelor - L'uomo dei sogni. Mai apoi, a realizat emisiuni la La7, cum ar fi Cristina Parodi Live și Cover, și apoi a trecut la RAI , în 2013, unde a prezentat, printre altele, Atât de departe, atât de aproape. Din 2014, prezintă emisiunea de după-amiază, La vita in diretta.
Pe 1 octombrie 1995 , în Carpeneto, provincia Alessandria, s-a căsătorit cu Giorgio Gori (actualul primar din Bergamo, directorul de atunci al Canale 5 și mai târziu, fondatorul producție de televiziune Casa Magnolia), cu care locuiește în Bergamo, împreună cu trei copii: Benedetta (născută la 24 iunie 1996), Alessandro (născut la 20 august 1997) și Angelica (născută pe 24 iulie 2001). Ea este sora Benedettei Parodi, prezentatoare de televiziune și scriitoare, și a lui Roberto Parodi, jurnalist și scriitor, specializat în turism de motociclete.
TV:
- Caccia al 13 (Odeon TV, 1988-1989)
- Forza Italia (Odeon TV, 1989-1990)
- Calciomania (Italia 1, 1989-1990)
- Pressing (Italia 1, 1990)
- TG5 (Canale 5, 1992-1996, 2005-2012)
- Diana - Scacco al Re (Canale 5, 1995)
- Verissimo - Tutti i colori della cronaca (Canale 5, 1996-2005)
- Le storie di Verissimo (Canale 5, 1997)
- Strano ma vero (Canale 5, 2000)
- Natale in Vaticano (Canale 5, 1997-2004)
- Stirpe Reale (Canale5, 1998 Rete 4, 2000)
- Concerto per l'Unione Europea (Canale 5, 2001)
- Serata per i diritti umani (Canale 5, 2002)
- Donna sotto le stelle (Canale 5, 2000,2002)
- Un Papa di nome Giovanni (Canale 5, 2003)
- The Bachelor - L'uomo dei sogni (Canale 5, 2003)
- Katia - 40 anni di musica (Canale 5, 2010)
- Cristina Parodi Cover (La 7, 2012)
- Cristina Parodi Live (La 7, 2012)
- Festival di Sanremo 2013 (Rai 1, 2013) - proclamatrice
- Altrimenti ci arrabbiamo (Rai 1, 2013) - giurata
- Così lontani così vicini (Rai 1, 2013-2014)
- La vita in diretta (Rai 1, dal 2014)
- Telethon (Rai 1, 2014)
- Un mondo da amare (Rai 1, 2014)
| Cristina Parodi | |
 |
* 1967: Maria Răducanu (n. 3 noiembrie 1967, Huși, județul Vaslui) este o cantautoare și cântăreață cu voce de tip soprană, cu o largă deschidere interpretativă, combinând jazz, etno-jazz, muzică veche europeană și fado cu muzică populară românească.[1].
Cantautoarea are o predilecție de a interpreta cântece din repertoriul Mariei Tănase, cu care a fost comparată adesea, dar a fost de asemenea considerată a fi reprezentativă pentru „noul val românesc” de jazz
A studiat vioara și chitara și literatura franceză la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și la Universitatea București.
În 13 august 2011 Maria Răducanu împreună cu Pedro Negrescu a concertat pro bono la festivalul FânFest, Roșia Montană în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană”[3][4][5]
Maria se consideră „o bocitoare de rit bizantin,” conform prezentării făcute la începutul spectacolului din 3 aprilie 2013, care a avut la Tulcea
* 1969: Robert Miles (Roberto Concina; n. , Fleurier[*], Cantonul Neuchâtel, Elveția – d. , Ibiza[*], Spania) a fost un compozitor, producător, muzician și DJ italian de muzică electronică și rock alternativ.
Robert Miles s-a născut în Fleurier, Elveția din imigranții italieni Antonietta Lauro and Albino Concina. A învățat să cânte la pian în tinerețea sa în Friuli, Italia, un orășel din Fagagna, unde familia s-a mutat când era copil, și a activat în domeniul muzicii începând cu anul 1984. În anii 1990 a lucrat ca DJ într-un club de noapte italian și la studiouri de radio italienie iar în 1990, și-a folosit banii strânși pentru a-și construi propriul studio de înregistrări și o stație radio pirat.
| Robert Miles | |
_(377x500).jpg) |
* 1970: Pedro Proença Oliveira Alves Garcia (n. 3 noiembrie 1970, Lisabona) este un arbitru portughez de fotbal retras din activitate.
* 1971: Unai Emery Etxegoien (n. 3 noiembrie 1971) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal spaniol care antrenează echipa engleză Arsenal.
* 1971: Dwight Eversley Yorke (n. 3 noiembrie, 1971, în Canaan, Tobago) este un fost fotbalist din Trinidad-Tobago. A jucat în carieră pentru Aston Villa, Manchester United, Blackburn Rovers F.C., Birmingham City, Sydney FC și Sunderland A.F.C..
* 1976: Guillermo Luis Franco Farquarson (n. 3 noimbrie 1976) este un fost fotbalist mexican de origine argentiniană. El a reprezentat Mexicul la două Campionate Mondiale de Fotbal, în 2006 și 2010.
* 1979: Pablo César Aimar Giordano (n. 3 noiembrie 1979) este un fotbalist profesionist argentinian, în prezent liber de contract.
* 1981: Diego López Rodríguez (n. 3 noiembrie 1981) este un fotbalist profesionist spaniol, care în prezent evoluează la clubul spaniol Espanyol.
* 1981: Rodrigo Javier Millar Carvajal (n. 3 noiembrie 1981 în Arauco, Chile) este un fotbalist chilian, care joacă pentru Colo-Colo și pentru Echipa națională de fotbal a Chile.
· 1982: S-a nascut Evgheni Plusenko, patinator rus.
* 1985: Anthony Icuagu (n. 3 noiembrie 1985), cunoscut mai bine sub numele de scenă Anthony, este un cântăreț, compozitor și regizor nigerian care s-a făcut remarcat în urma participării sale la emisiunea-concurs, Vocea României.Născut în Nigeria din mamă româncă și tată nigerian.[1] Anthony a venit în România pentru a urma o carieră muzicală. Acesta a studiat și medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. La vârsta de 26 de ani s-a decis să studieze Regia de Film și TV la Universitatea din București.[2] Acesta a realizat peste 50 de clipuri video pentru diferiți artiști din România.
În anul 2011, Anthony a participat la primul sezon al emisiunii Vocea României, unde a fost elevul lui Smiley.[3][4][5][6] După terminarea concursului de la Pro TV, acesta a regizat clipul trupei Taxi pentru piesa "Non-stop". Tot în 2011, Anthony a participat la Selecția Națională în vederea alegerii reprezentantului României la Concursul Muzical Eurovision 2011 alături de trupa Distinto și Ianna, cu melodia "Open Your Eyes". Aceștia s-au clasat pe locul 2, cu un total de 17 puncte.[7]
În 2012, Anthony a lansat single-ul "I'll Be There", iar vedeoclipul piesei a fost regizat de către artist.[8] Un an mai târziu, în 2013, cântărețul a lansat piesa "Dreamgirl"[9]
În 2014, artistul a lansat piesa "Sunbright" alături de Giulia. Piesa a beneficiat și de un videoclip în regia lui Anthony[10][11][12]
În 2015, Anthony a lansat trei piese: "Gravity", "Size doesn’t matter" și "I’m not here", fiecare piesă fiind însoțită de câte un videoclip[13] Pentru cele trei piese, Anthony a colaborat cu Andrei Platon, Antonescu Ioan-Alexandru, Cretan Darius Vlad, Luca Ionela Luisa.[14][15]
În 2016, artistul a lansat doua piese: "Africa", un omagiu adus continentului unde s-a născut.[16] și "Orașul gri". Ambele s-au bucurat de mare succes în rândul fanilor.[17] În luna noiembrie a acestui an, Anthony a lansat piesa "Mai stai"
* 1986: Mihăiță Alexandru Lazăr, mai cunoscut ca Mihai Lazăr (n. 3 noiembrie 1986, Iași) este un jucător de rugby în XV profesionist român. Evoluează ca pilier la Grenoble.
* 1988: Béatrice Edwige (n. 3 noiembrie 1988, în Paris)[2] este o handbalistă franceză care joacă pentru clubul Metz Handball[3][4] și echipa națională a Franței[5]. La origine, Edwige evoluează pe postul de pivot, însă ea este folosită de antrenori în special ca apărătoare centrală. Handbalista a făcut parte din echipele Franței care au câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2016[6], de la Rio de Janeiro, și medalia de aur la Campionatul Mondial din 2017[1], desfășurat în Germania.* 1988: Angus McLaren (n. 3 noiembrie 1988, Wonthaggi, Victoria, Australia) este un actor australian, cunoscut cel mai bine datorită rolului său în serialul Silversun și H2O - Adaugă apă. A apărut de asemenea în serialele Neighbours, Something in the Air, Blue Heelers, Packed to the Rafters și All Saints.
Angus s-a născut pe data de 3 noiembrie 1988 în Wonthaggi, Victoria în Australia, fiind crescut la o fermă de lângă Leongatha, în estul orașului Melbourne.
În afară de cariera sa în actorie, Angus este și un sportiv pasionat, excelând la înot și în fotbalul australian. El este, printre altele, bateristul trupei australiene Ballet Imperial, semifinalistă în competiția Future Rock în 2005.
Angus McLaren joacă în serialul pentru copii și tineri H2O - Adaugă apă, interpretându-l pe Lewis. Acesta este prietenul celor trei fete-sirene, Cleo (Phoebe Tonkin), Emma (Claire Holt) și Rikki (Cariba Heine).
La sfârșitul primului sezon, acesta are o relație cu Cleo (Phoebe Tonkin), dar o încheie la începutul celui de-al doilea, devenind iubitul lui Charlotte (Brittany Byrnes), La sfârșitul sezonului 2 ,el se împacă cu Cleo fiind iubiți pana in sezonul 3 cand trebuie sa plece
| Angus McLaren | |
 McLaren în aprilie 2009 |
* 1989: Sorina Mihalache (născută Sorina Cătălina Mihalache, n. 3 noiembrie 1989, București), cunoscută ca Sore Mihalache[1] alias Sore,[2] este o actriță de televiziune, dansatoare și cântăreață română de muzică pop și pop-rock cu influențe de electro funk. Sorina a devenit cunoscută național și internțional odată cu distribuirea sa în serialul de televiziune Pariu cu viața, apoi prin hiturile cu care a cucerit Romania: Different, Dor sa-ti fie dor, Beautiful life, Cand vremea e rea, Noapte calda, Dintr-o mie de femei sau Jumatate. Detine un brand de haine, e mama unei fetite de 3 ani si unul dintre cei mai de succes endorseri/influenceri din Romania, datorita stilului fresh, cool si young.
Sorina Cătălina Mihalache s-a născut pe 3 noiembrie 1989, în București. La vârsta de 10 ani, a imitat-o pe Natalia Oreiro la concursul „Ploaia steluțelor” și a câștigat locul trei, iar la 11 ani, făcea pentru prima dată, parte dintr-o trupă, Dolly, împreună cu alte trei fete, alături de care lansa melodiile „În Weekend”, „Hei, Tarzan Tarzan”, „Am capul în nori”, „Dragă Johnny”. Această trupă s-a destrămat în anul 2002.
La 17 ani a participat la emisiunea „Faimoșii” – My band, by Marius Moga and Cătălin Măruță, unde au remarcat-o producătorii de la Play & Win și au format trupa Crazy Win, împreună cu doi băieți. Primul lor single, “Beautiful Lover” (2009), a avut foarte mare succes. După destrămarea acestei trupe, a cântat într-un proiect de cover-uri interpretate live, împreună cu Cici de la Sistem.
În 2011, Sore a devenit artist MediaPro Music, unde lucrează cu Smiley & HaHaHa Production promovându-și atât single-ul „Love is music” cât și piesa „Stage of joy” alături de colegii săi din Lala Band
Din septembrie 2011, Sore Mihalache interpretează personajul Sara Năstase din serialul muzical „Pariu cu viața” de la Pro TV. A avut o relație cu colegul ei din serial, Raphael Tudor, cu care a locuit[7], iar din 2014 aceasta interpretează pe Sara Năstase în noul serial O nouă viață.
În 2012 a lansat piesa muzicală „Different”, care a înregistrat peste 2 milioane de vizionări (varianta oficială).[8], respectiv peste 4.862.000 de vizualizări (varianta neoficială) [9] Piesa „Different” a ajuns să ocupe locul cinci în iTunes Dance Chart Japonia. În 2013 a lansat împreună cu Mihai Ristea piesa „Beautiful Life”, care, la fel ca și celelalte piese ale ei, a fost foarte difuzată de către toate posturile de radio din România. Atât „Different” cât și „Beautiful Life”, au intrat în Romania Airplay Top 100 timp de multe săptămâni, urcând și între primele 20 de poziții ale clasamentului.[3] [1][4][5][6]
Sore Mihalache a susținut o serie de concerte împreună cu colegii ei din trupa Lala Band. Alte turnee susținute prin țară sunt „Like Life” și „Lala Happy X-mas”.
În anul 2013, Sore Mihalache va întreprinde un turneu național împreună cu colegii săi din LaLa band, numit „LaLa Love Tour”
* 1989: Joyce Jonathan (n. 3 noiembrie 1989, Levallois-Perret) este o cântăreață, interpretă și compozitoare de muzică pop și folk de origine franceză.
Primul ei album, Sur mes gardes a câștigat discul de aur în mai 2010, la doar 5 luni după lansare. Câteva luni mai târziu acesta a câștigat discul de platină, iar pe 23 ianuarie 2011 a primit premiul revelației muzicii franceze.
Ea este cea mai mică fată din trei fiice. Mama ei este directoarea unei agenții de turism iar tatăl ei este arhitect. A făcut școala la Paris, iar din 2011 studiază psihologia. De la vârsta de 7 ani a început să studieze pianul, iar mai apoi a compus primele ei piese în secret, arătându-le doar surorilor mai mari. Ea a continuat studiul muzicii și s-a înscris la cursuri atât de pian cât și de canto, iar chitară a învățat singură, fiind influențată de artiști precum Teri Moïse și Tracy Chapman.
La vârsta de 16 ani, a postat pe MySpace trei dintre compozițiile sale. De asemenea l-a contactat pe co-fondatorul casei de discuri My Majoc Company pentru a-i asculta piesele.
În 2007, luna decembrie, la vârsta de 18 ani a fost făcută cunoscută lumii pe site-ul casei de discuri. Din 13 mai 2008 producătorii au investit 70.000 de euro pentru lansarea primului ei album, însă în scurt timp și-au recuperat investiția făcută.
Datorită vizualizărilor ei de pe Internet, Joyce Jonathan a lansat primul ei album în 2008. Ea a cerut ajutorul lui Louis Bertignac, chitaristul formației Telephone, care impresionat de talentul ei și de vocea ei a acceptat să o ajute la aranjarea partiturilor. A lucrat împreună cu el timp de un an în studioul acestuia.
Cele două piese ale sale, Je ne sais pas și Pas besoin toi sunt de pe primul ei album care a primit discul de aur, și au devenit cele mai descărcate piese de pe Internet.
În luna august 2010, piesa L'heure avait sonné a fost inclusă în episodul 4 din primul sezon al serialului Gossip Girl.
În 2011 a câștigat premiul pentru revelația anului 2011 din muzica franceză. De asemenea ea câștigat premiul, în același an, de la Uniunea Națională a Compozitorilor pentru piesa Je ne sais pas.
În 2012, a fost nominalizată la categoria "cea mai bună voce feminină a anului 2012 în cadrul premiilor NRJ Music Awards.
Pe data de 6 mai 2012 a apărut la Place de la Bastille pentru a celebra victoria lui François Hollande în cadrul alegerilor prezidențiale.
În luna iulie a părăsit My Major Company și a semnat cu Polydor.
În prezent este într-o relație cu fiul președintelui francez François Hollande, Thomas Hollande, mama lui fiind Ségolène Royal, socialistă franceză.
| Joyce Jonathan | |
 Joyce Jonathan în 2012  Joyce Jonathan la un concert din 2011  Joyce Jonathan în 2010 |
* 1989: Manuel Alfonso Andrade Oropeza (n. , Lerdo City[*], Mexic) este un wrestler profesionist mexican care lucrează în prezent în WWE, luptând pentru marca SmackDown, sub numele Andrade "Cien" Almas, este de asemenea fost campion NXT. A luptat anterior pentru Consejo Mundial de Lucha Libre (CMLL) din 2007 până în 2015 sub numele de ring La Sombra (în limba spaniolă "The Shadow").
* 1991: Alexandru Vremea (n. 3 noiembrie 1991, în Ialoveni, Republica Moldova) este un fotbalist moldovean care evoluează la clubul Petrocub Hîncești în Divizia Națională, pe postul de mijlocaș.
* 1995: Kendall Nicole Jenner (n. ,[2] Los Angeles, SUA) este o actriță americană și personalitate TV. Original este cunoscută pentru apariția în „Keeping Up with the Kardashians”. Surorile sale sunt Kim Kardashian, Kourtney Kardashian, Khloé Kardashian și Kylie Jenner, părinții ei fiind Kris Jenner și Bruce (Caitlyn) Jenner. Este cunoscută și pentru faptul că este un model de succes la multe branduri highend cum ar fi Marc Jacobs , Chanel etc.
| Kendall Jenner | |||||
| |||||
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu