6. /25 NOIEMBRIE 2022 - POEZIE
GRIGORE ALEXANDRESCU
Grigore Alexandrescu | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2] ![]() Târgoviște, Țara Românească ![]() |
Decedat | (75 de ani)[1][2] ![]() București, România[3] ![]() |
Înmormântat | Cimitirul Bellu ![]() |
Părinți | M. Lixandrescu |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | poet traducător prozator[*] profesor scriitor ![]() |
Limbi | limba română limba greacă limba franceză ![]() |
Studii | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1832 - 1842 |
Subiecte | meditații romantice |
Specie literară | epistolă, fabulă, elegie, satiră |
Operă de debut | Miezul nopții, în Curierul Românesc |
Opere semnificative | Umbra lui Mircea. La Cozia, Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală |
Modifică date / text ![]() |
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
Grigore Alexandrescu (n. ,[1][2] Târgoviște, Țara Românească – d. ,[1][2] București, România[3]) a fost un poet și fabulist român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Târgoviște, pe data de 22 februarie în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului Mihai Alexandrescu și al Mariei Fusea. În anul 1827 își pierde ambii părinți, rămâne orfan și se mută la părintele Ieremia, unchiul lui din București.
De mic dovedește o inteligență deosebită și o memorie extraordinară. În anul 1831, este înscris la școala de limba franceză a lui Jean-Alexandre Vaillant. În 1832, școala lui Vaillant este inclusă în școala „Sf. Sava”, devine astfel elev la Colegiul Național „Sfântul Sava”, aici fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu. Îi uimește pe toți prin talentul său poetic.
Un timp va locui acasă la Heliade, care-i va publica, la 6 martie 1832, în „Curierul românesc”, poezia „Miezul nopții”, apoi, în același an, publică și primul său volum de poezii, „Eliezer și Neftali”, poezii traduse și originale.prima poezie, Miezul nopții, în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio. La Târgoviște.
În anul 1834, se înrolează în armată, dar va demisiona în (1837). În anul 1835, Alexandrescu este trimis la Focșani, la hotarul dintre Moldova și Țara Românească. După ce demisionează din armată, se întoarce la București.
Din pricina unor scrieri („Anul 1840” și Lebăda și puii corbului) este întemnițat, timp de trei luni. A ocupat funcții mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În 1856, este membru al Comisiei Centrale de la Focșani.
Se căsătorește la Focșani, la 29 mai 1860, la biserica Stamatinești[4], cu Raluca Stamatin, fiica unui spătar din Moldova.
În ultimii 25 de ani de viață a fost marcat de alienare mintală.
A murit sărac la București în anul 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris lui Alexandru Papadopol-Calimah, deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mîhnit atît de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cît m-a mîhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit.”[necesită citare]
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de ideile care au pregătit Revoluția din 1848.
Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența lui Lamartine. Tonul lor este extraordinar de fantastic. Cea mai reușită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul său, Ion Ghica).
Este ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza cenzurii autorităților (Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală ș.a.).
Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română, ca specii literare autonome epistola, meditația și satira. A tradus din Lamartine și Byron.
Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]
„Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru...”— D. Popovici
Opere (volume publicate în timpul vieții)[modificare | modificare sursă]
- Poezii (1832)
- Fabule (1832)
- Meditații (1835)
- Poezii (1838)
- Fabule (1838)
- Poezii (1839)
- Memorial (1842)
- Poezii (1842)
- Suvenire și impresii, epistole și fabule (1847)
- Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)
Poezii mai importante[modificare | modificare sursă]
|
|
|
Cainele si catelul
"Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntamplare:
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
Cat pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra. "
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte ce latra foarte tare.
Catelu Samurache, ce sedea la o parte,
https://Versuri.ro/w/vc77
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Si ca nu au mandrie, nici capritii desarte,
S-apropie indata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
"Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei".
"Noi, fratii tai, raspunse Samson plin de manie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti? "
"Dar ziceati... "
"Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam
Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. "
Aceasta intre noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu