7. /1 NOIEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
Furtuna de W Shakespeare
Furtuna este o piesă de William Shakespeare scrisă pe la 1610 - 1611, fiind considerată de unii critici ca ultima piesă pe care Shakespeare a scris-o singur. În piesă, protagonistul Prospero, ducele de Milan, a fost detronat de către fratele său uzurpator Antonio, ajutat de Alonso, regele de Napoli. Prospero și fiica lui Miranda au fost puși într-o mică barcă și au fost trimiși departe pe o insulă nelocuită. Când Prospero începe a analiza insula, el găsește acolo doi locuitori: Ariel, un spirit și Caliban, probabil fratele acestuia. Vrăjitoarea Sycorax, mama lui Caliban, a murit cu câțiva ani înainte de venirea lui Prospero, dar înainte de a muri l-a întemnițat pe Ariel într-un copac. Prospero îl eliberează pe Ariel, iar acesta dorește să îl slujească. În următorii 12 ani Prospero își practică vrăjitoria și în final face o furtuna care cauzează ca vasul pe care se aflau Antonio, Alonso și alții și care trecea prin apropiere să ajungă la insulă. Toată acțiunea piesei de aici încolo se petrece pe insulă.
Nu există nici o sursă evidentă unică pentru opera Furtuna, dar cercetatorii au observat paralele între "Naufragium" Erasmus, Peter Martyr's "De orbo novo", și un raport de martor de către William Strachey al vieții reale a naufragiatului în Sea Venture din insulele Bermude. În plus, unul dintre discursurile lui Gonzalo este derivat din eseul lui Montaigne Din Canibales, și o mare parte din discursul renunciative Prospero este luată cuvânt cu cuvânt dintr-un discurs de Medeei in poemul Metamorfozele lui Ovidiu. Masca din Actul 4 poate fi o editie târzie, probabil, în onoarea nunții prințesei Elisabeta de Boemia și V Frederick, Elector Palatine, în 1613. Piesa a fost publicată prima dată în First Folio al lui 1623.
Povestea atrage tradiția genului romantism, și a fost influențată de tragicomedie și probabil de masca de curte a Commedia dell'arte. Se diferențiază de alte piese de observare a lui Shakespeare, pentru ca are un stil neoclasic mai strict si mai organizat. Criticii vedeau "Furtuna"ca în mod explicit în cauză cu natura proprie ca o piesă de teatru, deseneaza frecvent legăturile dintre arta lui Prospero și iluzia teatralǎ, precum și critici timpurii au vazut in Prospero o reprezentare a lui Shakespeare, și renunțarea lui la magie, ca o semnalizare de adio a lui Shakespeare de la o etapă. Piesa portretizează pe Prospero ca o ființă rațională, nu un ocultist, magician oferind un contrast cu el în Sycorax: magia ei este adesea descrisa ca distructivă și teribila, în cazul în care a lui Prospero este declaratǎ a fi minunatǎ si frumoasǎ. La începutul lui 1950, cu publicatia "Psihologia Colonizarii de către Octave Mannoni, "Furtuna" a fost vazuta mai mult și mai mult prin prisma teriei postcoloniale-exemplificat în adaptările lui Aimé Césaire în "Une Tempête" petrecutǎ în Haiti existand chiar si o revistă științifică privind critica post-coloniala numita după Caliban. Miranda este de obicei văzută ca având complet internalizatǎ ordinea patriarhală a lucrurilor, gandindu-se la ea ca o subordonată a tatăl ei
Personaje
· Prospero, personajul principal. Ducele de Milan. În prezentul piesei, locuiește pe o insulă și este un vrăjitor faimos.
· Miranda, fiica lui Prospero, care se îndrăgostește de Ferdinand, prințul de Napoli.
· Ariel, un spirit comic ce îl ascultă pe Prospero și care poate fi văzut din când în când doar de către Prospero. El a devenit „sclavul” lui Prospero în momentul în care a fost salvat de către acesta dintr-o capcană într-un copac, plantată de către Sycorax. Ariel respectă toate cerințele lui Prospero și în final îi este redată libertatea.
· Caliban, un nativ al insulei cu o atitudine răutăcioasă, fiul mutilat al unei vrăjitoare numite Sycorax, care a domnit pe insulă înainte de venirea lui Prospero. El acum lucrează ca si sclavul lui Prospero, deși îl urăște. În piesă, el e recunoscut pentru blestemele originale pe care le spune.
· Sycorax (invizibilă), o vrăjitoare Algeriană decedată și mama lui Caliban, care a fost exilată de pe insulă înainte de sosirea și subjugarea spiritelor de pe insulă, inclusiv a lui Ariel, de către Prospero.
· Iris, Ceres și Juno, spirite ce joacă rolurile zeițelor într-o scenetă prezentată tinerilor îndrăgostiți.
· Alonso, Regele de Napoli
· Sebastian, fratele perfid a lui Alonso
· Antonio, fratele lui Prospero, care îi fură poziția de rege al Milanului El și Sebastian complotează fără succes să îl ucidă pe Alonso
· Ferdinand, fiul lui Alonso. Se îndrăgostește de Miranda. Sincer și bun și un fiu iubitor. El se grăbește să îi promită Mirandei titlul de regină și soție chiar înainte să îi afle numele. El este fericit în situația lui, fiind orbit de dragoste și face o promisiune solemnă să îi fie credincios lui Prospero și să nu profite de puritatea Mirandei înainte de căsătorie.
· Gonzalo, un curtean bun la suflet ce le aduce Mirandei și lui Prospero mâncare, apă, cărți și alte „lucruri și necesități” atunci când au fost exilați pe mare.
· Adrian și Francisco, lorzi.
· Trinculo, bufonul regelui și prieten al lui Stephano
· Stephano. majordomul bețiv al regeului și prieten bun cu Trinculo, care încearcă să îl ajute pe Caliban să își detroneze maestrul.
· Boatswain
· Stăpânul corabiei.
POVESTE
· Magicianul Prospero, stăpânul de drept al titlului de duce de Milano, împreună cu fiica sa Miranda, au fost exilați pentru 12 ani pe o insulă după ce fratele gelos al lui Prospero, Antonio (ajutat de Alonso, regele de Napoli) l-au detronat pe el și pe Miranda, care avea la vremea respectivă 3 ani. Gonzalo, consilierul lui Alonso a avut grijă să aprovizioneze barca cu mancare, apă proaspătă, „țesături bogate, volume și alte lucruri necesare”. Cum poseda puteri magice datorită învățăturilor sale, Prospero are ca slujitor un spirit, Ariel, pe care acesta l-a salvat dintr-un copac capcană în care a fost prins de către vrăjitoarea malefică Sycorax, după ce spiritul a refuzat să o slujească. Prospero are grijă de loialitatea lui Ariel promițându-i des că o va elibera din servitudine. Sycorax a fost exilată din Algiers pe insulă din cauză că și-a folosit puterile pentru a crea distrugere în oraș, dar a murit înainte de venirea lui Prospero, înainte de a elbiera spiritul Ariel. Fiul lui Sycorax , Caliban, un monstru mutilat și singurul locuitor al insulei ce nu era spirit a fost adoptat și crescut de către Prospero. El l-a învățat pe Prospero cum să supraviețuiască pe insulă, în timp ce Miranda și Prospero l-au învățat pe Caliban religia și limba lor natală. În timpul slugii, Caliban a ajuns să îl vadă pe Prospero ca pe un tiran și a început să își dorească să îi elimine pe el și pe fiica lui. Prospero și Miranda au rămas dezamăgiți de Caliban, privindu-l cu dispreț. Prospero realizează un singur act de magie pe scenă, îl dezarmează pe Ferdinand. Restul magiei lui este prezentă în spiritele pe care acesta le controlează, acesta fiind modul de practicare a magiei pentru care magicienii timpului erau cunoscuți.
· La porunca lui Prospero, spiritele stârniră o furtună teribilă, ce prinse la mijloc o corabie mare și frumoasă.[2] Pe corabia respectivă se afla Antonio, fratele lui Prospero împreună cu Regele Alonso de Napoli, fiul lui Alonso și consilierul „de încredere”, Gonzalo. Pasagerii se întorceau de la nunta fiicei lui Alonso, Claribel cu regele Tunisiei. Prospero împarte supraviețuitorii naufragiului în grupuri folosindu-se de blestemele lui, astfel încât Alonso și Ferdinand ajung separați, fiecare crezând despre celălalt că este mort.
· Trei fire narative încep atunci în piesă. În primul Caliban se îndrăgostește de Stephano și Trinculo, doi bețivi, care cred că Stephano este un „zeu curajos” ce are „liquor celest”. Ei încearcă să comploteze împotriva lui Prospero, iar într-un final eșuază. Al doilea fir narativ, Prospero muncește să încurajeze o relație romantică între Miranda și Ferdinand, cei doi se îndrăgostesc de îndată, dar Prospero este îngrijorat că „un câștig prea rapid poate face premiul să își piardă din valoare” și încearcă să îl facă pe Ferdinand să îi devină slujitor, pretinzând că îl vrea ca spion.
· În cel de-al treilea fir narativ, Antonio și Sebastian complotează să îi ucidă pe Alonso
· și pe Gonzalo, ca Sebastian să fie numit rege. Ariel le distruge planul, la comanda lui Prospero. Ariel apare în fața celor „trei oameni ai păcatului” (Alonso, Antonio și Sebastian) sub forma unei harpii, pedepsindu-i pentru trădarea față de Prospero. Prospero, care a luat parte la scenă, pleacă pentru a-i vizita pe Ferdinand și pe Miranda. Cei trei nobili vinovați profită de șansă și fug.
· Prospero explică cum l-a testat pe Ferdinand. El o roagă pe Ariel să aduca mai multe spirite și să pregătească o scenetă pentru tinerii îndrăgostiți. Spiritele aduc o binecuvântare asupra celor doi. Prospero își amintește dintr-o dată planul de a-i lua viața, dă drumul spiritelor și lui Miranda și Ferdinand și pregătește o capcană pentru Caliban, Trinculo și Stephano. Ei sunt urmăriți în afara scenei de către goblini sub formă de dulăi.
· Prospero, cu toți inamicii la degetul mic, descoperă că Ariel ar arăta milă pentru ei dacă ar fi uman, așa că decide să ierte oamenii ce au încercat să îl ucidă. Îi spune lui Ariel să aducă nobilii în timp ce punea capăt magiei.
· În final, toate personajele principale sunt aduse împreună înaintea lui Prospero, care îi iartă pe Alonso, Antonio și Sebastian. Ariel are datoria de a pregăti o vreme propice navigării corabiei înapoi in Napoli, unde Ferdinand și Miranda urmează să se căsătorească. După această ultimă îndatorire, Ariel avea să fie eliberat. Caliban este trimis să pregătească beciul lui Prospero, unde Alonso și tovarășii lui au fost invitați pentru un ultim ospăț înainte de plecare, Caliban urmând să rămână pe insulă. Prospero le povestește viața lui pe insulă, după care își îngroapă toiagul de vrăjitor și își „îneacă” cartea de magie, urmând să părăsească insula ca un om lipsit de magie, la aplauzele publicului.
RALUCA ZAMFIRESCU
| Raluca Zamfirescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  |
| Decedată | (84 de ani) |
| Părinți | George Mihail Zamfirescu |
| Căsătorită cu | Ion Cojar |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță |
| Alte premii | |
| Ordinul Național „Serviciul Credincios” | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Raluca Zamfirescu (n. [1] – d. [2]) a fost o actriță română, fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Absolventă a Conservatorului de Artă Teatrală și a Facultății de Litere și Filosofie, Raluca Zamfirescu a jucat în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: „Trei surori“, „O batistă în Dunăre“, „Gaițele“, „Domnișoara Nastasia“ și „Idolul și Ion Anapoda“ (ultimele două, pe texte ale tatălui său)[3]. A fost timp de 60 de ani actrița Teatrului Național din București[3].
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Cu mâinile curate (1972)
- Vis de ianuarie (1978) ca Țăranca
- Concurs (1982)
- Întunecare (1986)
- Cuibul de viespi (1986) ca Lena
- Moromeții (1987)
- Bătălia din umbra (1988)
- Cuscrele (2005)
- Păcatele Evei (2005) ca Mama Olimpia
TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Teatrul Național București[4]
- Bunica lui Georgică - Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, 2008
- Sarita Mirtle - Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002
- Mătușa Anghelina - Tărâmul celălalt de Dușan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
- Anfisa - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002
- Marta - O batistă în Dunăre de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Cojar, 1997
- O Vetă - Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978, 1980
- Ambra - Trei pe o bancă de Aldo Nicolai, regia Lia Niculescu, 1978
- Lena - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977
- Cuconita Quaquer - Zoo sau asasinul filantrop de Jean Bruller (Vercors), regia Mihai Berechet, 1976
- Anita - Destine de Regine Weicker, regia Ion Cojar, 1976
- Efimița - Năpasta; Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1974
- Jessie - Prizonierul din Manhattan de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
- Domnișoara Aurica - Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971
- Domnișoara Nastasia, Luca Lacrimă - Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 1964
- Dolly - Ana Karenina de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
- Nora - Învierea de Lev Tolstoi, regia Val Mugur, 1960
- Mela - Moralitatea doamnei Dulska de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958
- Vania - Steaguri pe turnuri de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957
- Hum Nian - Cupa răsturnată de Si-Pu Van, regia Traian Nițescu, 1956
- Nușa Bodnariuc - Îndrăgostiții de Maria Banuș, regia Alexandru Finți, 1954
- Frosa - Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu
- Abigail Churchill - Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Nicolae Massim, 1948
- Choreută - Ifigenia în Aulida de Euripide, regia Gabriel Negry, 1946
- Ciufulici - Ciufulici, autor și regia Silviu George, 1946
- Margareta - Faust de Johann Wolfgang von Goethe
- Steaua fără nume de Mihail Sebastian
- Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian
- Brândușa - Brieux
- Poil de carotte după Jules Renard
- Teatrul Maria Filotti, Brăila
- 1945 - 1947
- Teatrul Muncă și Lumină „Victor Ion Popa"
- 1943 - 1945
- Teatru radiofonic
- Julieta - Romeo și Julieta de William Shakespeare
- Ofelia - Hamlet de William Shakespeare
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Raluca Zamfirescu la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.[5]
oameni cu poveste... Raluca Zamfirescu
Domnisoara Nastasia - George Mihail Zamfirescu
SÂNZIANA TARȚA
| Sânziana Târța | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (35 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță actriță de film |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Sânziana Tarța (n. 1 noiembrie 1985, Satu Mare) este o actriță română.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Ca actor[modificare | modificare sursă]
- Înapoi Acasă (2009)
- Today (2009)
- Ultimii clienți (2008)
- 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
Ca actor vocal[modificare | modificare sursă]
- Zack și Cody, ce viață minunată (London Tipton)
- Zeke & Luther (Olivia Masterson)
- Cinci eroi de legendă
- Zootropolis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu