sâmbătă, 31 decembrie 2022

 5. /1 IANUARIE 2023 - SFATURI UTILE


CINE ARE INTERZIS LA CARNEA DE PORC

După o perioadă în care produsele de origine animală au fost consumate mai puţin, din convingeri religioase sau din alte motive, Sărbătorile aproape invariabil se asociază cu excese alimentare. Există anumite categorii de persoane care, însă, ar trebui să ocolească pe cât pot consumul de produse din carne, cu atât mai mult cea de porc. Oricât de mult am fi de acord, în teorie, că de Sărbători contează nu atât ce pui pe masă, ci faptul că putem fi alături de familie şi prieteni, magazinele alimentare se umplu de clienţi, iar în coşul fiecăruia se adună mult mai mult decât efectiv vom consuma. Excesul este dăunător şi în cazul unei persoane care nu a avut prea des nevoie de medic, însă pentru pacienţii diagnosticaţi cu anumite afecţiuni consumul de carne provoacă efecte greu de combătut. Copiii foarte mici sunt primii care trebuie să figureze pe lista celor cărora le este interzis consumul de carne de porc. Medicul de familie Emilia Răileanu spune că, deşi se recomandă introducerea în alimentaţie a produselor animale încă din primul an de viaţă (este vorba de gălbenuşul de ou, de ficatul de pasăre etc.), copiii ar trebui feriţi de carnea de porc până la 2-3 ani. „Ce spunem noi acum e idealul, dar copiilor ar trebui să li se dea până la 2-3 ani, sau chiar mai mari, carne de pasăre – pui, curcan -, şi aceasta de ţară, de la păsări crescute natural şi nevaccinate, sau nevaccinate excesiv“, spune medicul. Lista persoanelor care ar trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a savura o friptură de porc sau un cârnat pregătit tradiţional continuă cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni hepatice grave – ciroze, hepatite cronice, cu persoanele care fac dializă etc. „Cei cu hepatită cronică sau ciroză nu sunt neapărat în pericol de moarte dacă o dată-de două ori pe an mai mănâncă şi carne, însă slabă şi pregătită la grătar. Cei cu probleme renale, de asemenea vizaţi, oricum mănâncă super-cântărit, au raţii foarte stricte, sunt lucruri pe care le cunosc.“, spune medicul Emilia Răileanu. „Efectele se văd la scurt timp de la întreruperea consumului de carne“ Şi diabeticii au restricţii, deşi în cazul lor e vorba mai mult de cantitate. O categorie aparte o constituie, însă, cei afectaţi de gută, care ar trebui să întrerupă consumul de carne încă de la diagnosticare. „Sunt pacienţi care mi-au spus că au simţit diferenţa imediat ce au încetat să mai mănânce carne. Aş spune că aceştia sunt, din acest punct de vedere, cei mai năpăstuiţi, pentru că guta este foarte dureroasă, invalidantă. Ei nu trebuie să se atingă de carne, deşi am şi pacienţi care nu pot respecta întocmai acest sfat“, mai spune medicul. Afecţiunea atât de pretenţioasă se poate depista relativ uşor, printr-o analiză simplă care relevă nivelul acidului uric. Dacă simţiţi dureri mari la nivelul degetelor mari de la picioare, sau dureri la nivelul degetelor membelor superioare, şi nu aţi fost încă diagnosticat, ar putea fi vorba de o afecţiune din acest spectru. Persoanelor afectate li se interzice consumul de carne, fiind permis, doar ocazional, consumul de carne de vită bătrână sau găină bătrână. „Din păcate, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu gută este în creştere, probabil determinat în bună măsură de ceea ce consumăm, pentru că foarte greu poţi să ai un control total asupra alimentelor pe care le introduci în alimentaţie“, mai spune medicul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...