1. /25 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente. Nașteri

Evenimente

·         41: După o noapte de negocieri, Claudius este acceptat ca împărat roman de către Senat. Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 i.Hr.- 13 octombrie 54), a fost al patrulea imparat roman  al dinastiei iulio-claudice și a domnit până în anul 54. Este proclamat împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său Caligula și recunoscut apoi de către senat. Acorda cetățenia romana  locuitorilor unor orașe din afara Italiei,ceea ce  îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale. În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a imperiului. În anul 44  Iudeea si  în anul 46 Tracia, sunt transformate în provincii romane. A  executat-o  in anul 48  pe cea de-a treia soție, Messalina, acuzand-o de complot, căsătorindu-se  in anul 49  cu  Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero,care-i va urma la tron. Moare otrăvit de noua sa soție.

·         817- Este ales   Papa Pascal I, care il succede pe  Stefan al IV-lea,primind garanția impăratului Ludovic cel Pios al Imperiului Carolingian,  că nu se va atinge de independența Statului Bisericesc și de alegerea liberă a Papei. Pascal a fost unul dintre  cei mai importanți susținători ai misionării Europei de Nord. În 823 l-a uns  pe Lothar impărat al Imperiului Carolingian. S-a aflat în fruntea Bisericii Catolice până la 11 februarie  anul 824, cand a decedat. Pascal I a fost sanctificat de către Biserica Romano-Catolică si este sărbătorit pe 14 mai.

·         La 25 ianuarie 1465 (25 ghenarie 6973) Ştefan III-lea cel Mare al Moldovei cucereşte cu oastea cetatea Chiliei. Evenimentul se încadra în campania reuşită de recucerire a cetăţilor ocupate de păgîni din iarna 1464-1465: cetatea Chilia (pe Dunăre) şi cetatea Albă (pe Nistru). Campania lui Ştefan vodă, în cadrul căreia pentru a doua oară asediază cetatea Chilia, a fost  meticulos pregătită. Momentul atacului a fost foarte bine gîndit deoarece oastea ungară a regelui Matei Corvin se lupta cu otomanii în Bosnia, iar garnizoana ungară fusese înlocuită de domnul Munteniei, Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Ţepeş), dar care se supusese Porţii otomane. Deja la miezul nopţii de 23-24 ianuarie 1465 Ştefan vodă nimereşte în oraş printr-o poartă deschisă de tîrgoveţi, în urma unei înţelegeri secrete cu locuitorii cetăţiii. Ştefan vodă cucereşte cetatea Chilia la 25 ianuarie 1465 după două zile de lupte şi bombardament intens a artilriei moldoveneşti. Pentru a fi pregătit în faţa eventualei riposte otomane, Ştefan a chemat ţara la arme, dar în acelaşi timp a trimis sultanului Mehmed II-lea daruri şi tributul, iar acesta s-a declarat mulţumit pînă la urmă, după ce, iniţial, aruncase solii Moldovei în temniţă. La conducerea cetăţii a fost instalat pîrcălabul Isaia, cumnatul domnitorului. Cucerirea Chiliei a întărit sistemul de fortificaţii al Moldovei pe direcţia cea mai ameninţată, în vederea stăvilirii tentativelor de forţare a Dunării maritime, şi a adus sume importatnte de bani provenite din vama asupra unor produse bogate şi variate, vamă care a intrat în vistieria Moldovei.

·         1475: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a trimis o scrisoare circulara principilor din Europa anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui (10 ianuarie).

·         1515-Incoronarea regelui Francisc I al Frantei. Francisc I a fost încoronat rege al Franţei la Reims, iar domnia sa a durat 32 de ani. Francisc  este considerat primul monarh al perioadei Renaşterii franceze. Domnia sa a permis o dezvoltare importantă a artelor în Franţa.
În 1534, el a l-a trimis pe Jacques Cartier sa exploreze raul  St Lawrence în Quebec, pentru a descoperi “anumite insule şi ţări unde se spune ca ar trebui sa gaseasca o multime de aur şi alte lucruri preţioase.”

·         1533: Henric al VIII-lea al Angliei se căsătorește în secret cu cea de-a doua soție, Anne Boleyn. Henric  a cerut papei Clement al VII-lea anularea casatoriei sale cu  Catherine de Aragon, intrucat aceasta nu i-a dat un copil de sex masculin. Având în vedere ca Papa a refuzat  sa-i accepte divortul, regele a abandonat religia catolică şi s-a declarat şef al Bisericii Angliei. Căsătoria cu Anne de Boleyn a avut loc în secret iar Henric i-a cerut Annei să-i dea un moştenitor, insa ea a nascut doar un singur copil viu, pe Elizabeth, care a devenit mai târziu Regina Elisabeta I a Angliei.
Henry a acuzat-o pe Anne de tradare, adulter şi chiar incest cu fratele ei George si a inchis-o în Turnul din Londra unde  a fost decapitata, pe 19 mai 1536 .

·         1554: Misionarii iezuiți José de Anchieta și Manoel da Nóbrega au înființat o misiune pe coasta de est a Braziliei, misiune ce avea apoi să devină orașul São Paulo.

·         1595 – Voievodul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, trece Dunărea, atacă şi arde Rusciuc şi capturează artileria otomană. În timpul bătăliei paşii Hasan şi Mustafa sunt ucişi.

·         1673:  Nicolae Milescu a alcătuit, în limba slavonă „Cartea profețiilor", operă dedicată scopurilor politice.

·         1755: La sugestia lui Mihail Vasilievici Lomonosov, printr-un decret al împărătesei Elisabeta I se înființează la Moscova, prima universitate din Rusia, Universitatea de astăzi Lomonosov.

·         1858: "Marșul nupțial" de Felix Mendelssohn devine marșul popular al nunților după ce este cântat la căsătoria fiicei reginei Victoria, Victoria, cu Friedrich al Prusiei.

·         1859: Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Ioan Alexandru Filipescu prim-ministru al Țării Românești.

·         1864: A fost inaugurat Spitalul Colentina din București.

·         1909: Premiera, la Dresda, a operei „Electra", de Richard Strauss (libretul de Hugo Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle).

·         1919: Președintele SUA, Woodrow Wilson (1913-1921), propune la Conferința de pace de la Paris crearea Ligii Națiunilor.

·         1924: Au început primele Jocuri Olimpice de Iarnă în Franța, la Chamonix.

·         1949: Au fost acordate primele premii Emmy.

·         1949: Este creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) de către țările central și est–europene, satelite ale Rusiei.

·         1956: RCA lansează primul său single Elvis Presley - „Heartbreak Hotel/I Was The One".

·         1964: Lansarea unui balon-satelit, "Echo II", prima experiență comună sovieto-americană pentru studierea Cosmosului.

·         1970: Are loc premiera filmului „MASH" (regizor Robert Altman).

·         1971: Charles Manson şi trei dintre femeile  “familiei” sale, Patricia Krenwinkel, Susan Atkins şi Leslie Van Houten, au fost condamnati  pentru asasinarea cu premeditare a actritei  americane Sharon Tate (sotia regizorului Roman Polanski) şi a altor şase persoane, după un proces care a  durat şapte luni. Charles Manson ispăşeşte o condamnare pe viaţă, într-o închisoare din California.

·         1988: Inaugurarea Bibliotecii române din Paris.

·         1990: S-a înființat Confederația sindicală „Frăția".

·         1993: A luat ființă cotidianul „Cronica Română".

·         1998: Partidul Comunist Francez își deschide arhivele pentru istorici și politologi.

·         1999: Cutremur cu magnitudine 6 pe scara Richter în Columbia; 1.171 morți.

·         2004: Roverul Opportunity a aterizat pe suprafața planetei Marte, într-un mic crater pe platoul Meridiani Planum.

·         2006: Vatican: Papa Benedict al XVI-lea publică prima sa enciclică, intitulată Deus Caritas Est.

·         2006 - Miscarea Hamas, considerata terorista in Occident, a câştigat alegerile legislative palestiniene.

Nașteri

·         1477: Anne, Ducesă de Bretania (25 ianuarie 1477 – 9 ianuarie 1514 ^[1]), cunocută sub numele Anna de Bretania (franceză Anne de Bretagne), a fost conducător breton, care a devenit regină a doi regi francezi succesivi. S-a născut la Nantes, Bretania și a fost fiica lui Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a Margaretei de Foix. Bunicii materni au fost Gaston al IV-lea de Foix și Eleanor de Navara. După moartea tatălui ei, a devenit Ducesă de Bretania, Contesă de Nantes, Montfort și Richmont și Vicontesă de Limoges. Pe timpul acela, a fost cea mai bogată femeie din Europa.

Anne s-a născut la 25 ianuarie 1477 în castelul ducilor de Bretania din Nantes. A fost cel mai mare copil al Ducelui Francisc al II-lea de Bretaniași a celei de-a doua soții, Margaret de Foix, infantă de Navara. Patru ani mai târziu, părinții ei au mai avut o fiică, Isabela.

Este probabil că ea a învățat să citească și să scrie în franceză și poate puțin în latină. Contrar a ceea ce este uneori susținut, era puțin probabil ca ea a învățat limba greacă sau ebraică^[2] și nu vorbea bretona.^[3] A fost crescută de o guvernantă, Françoise de Dinan, Lady de Chateaubriant și prin căsătorie contesă de Laval.^[4] În plus, ea a avut câțiva tutori, inclusiv majordomul ei și poetul curții, Jean Meschinot, despre care se crede că a învățat-o dansul, cântecul și muzica.

În acea perioadă, legea succesiunii nu era clară, însă înainte de Războiul breton de succesiune a funcționat în principal aproximativ ca Legea Salică; femeile puteau moșteni doar dacă linia masculină era stinsă. Tratatul de la Guérande din 1365 a stabilit că în absența unui moștenitor masculin din Casa de Montfort, moștenitoarea Ioana de Penthièvre ar fi succedat. Atunci când Anne s-a născut, tatăl ei era singurul moștenitor masculin al Casei bretone de Montfort, și moștenitorul Blois-Penthièvre era o femeie, Nicole de Blois, care în 1480 și-a vândut drepturile asupra Bretaniei regelui Ludovic al XI-lea al Franței pentru suma de 50000 de scuzi.

Lipsa unui moștenitor de sex masculin a dat naștere la amenințarea unei crize dinastic în ducat, sau trecerea lui directă în domeniul regal. Pentru a evita acest lucru, Francisc al II-lea a recunoscut-o oficial pe Anne ca moștenitoare a domeniilor sale la 10 februarie 1486,^[6] însă problema căsătoriei ei rămânea o chestiune diplomatică.

Anne a fost logodită de mai multe ori.

• În 1480 ea a fost oficial promisă în căsătorie lui Edward, Prinț de Wales, fiul regelui Eduard al IV-lea al Angliei. Curând după moartea regelui, în 1483, Prințul de Wales a dispărut, se presupune că a fost ucis din ordinul regentului, Richard al III-lea.
• Maximilian, împărat al Sfântului Imperiu Roman, văduv al Mariei de Burgundia, fiica și moștenitoare lui Carol Temerarul.
• Alain I de Albret, fiu al lui Catherine de Rohan și Jean I de Albret. Prin mama sa, el era strănepot al Ducelui Ioan al V-lea de Bretania și deci posibil moștenitor. Deși el a fost un aliat al Ducelui Francisc al II-lea, Anne a refuzat să se căsătorească cu el găsindu-l respingător.
• Louis, Duce de Orléans, văr al regelui Carol al VIII-lea al Franței, a fost un alt aspirant la mâna ei în ciuda faptului că era deja căsătorit cu sora regelui, Jeanne.
• Ioan al IV-lea de Chalon-Arlay, Prinț de Orania. Nepot al Contelui Richard de Étampes și nepot al tatălui ei, el era în linia de succesiune după Anne și Isabelle.
• Edward Stafford, Duce de Buckingham. În 1488 Henric al VII-lea a sugerat o căsătorie între Buckingham și Anne, însă în decembrie 1489 executorii lui Henry Percy, Conte de Northumberland au plătit regelui 4000 de £ pentru căsătoria lui Buckingham cu fiica cea mare a lui Percy, Eleanor.

Vicontele Ioan al II-lea de Rohan, aflat de asemenea în linia de succesiune a tronului breton, a oferit cu sprijinul mareșalului Jean IV de Rieux un dublu mariaj pentru fii săi François și Jean cu Anne și sora ei Isabelle, însă Francisc al II-lea s-a opus acestui plan.

·         1493: Maximilian Sforza, duce de Milano (d. 1530)
* 1597: Johann Philipp (25 ianuarie 1597 – 1 aprilie 1639), a fost Duce de Saxa-Altenburg.

A fost fiul cel mare (deși al patrula în ordinea nașterii) care a supraviețuit al Ducelui Friedrich Wilhelm I deSaxa-Weimar și a contesei Anna Maria de Neuburg, cea de-a doua soție a sa.

Când tatăl său a murit (1602), Johann Philipp și frații săi mai mici Frederic, Johann Wilhelm și Friedrich Wilhelm erau minori. Unchiul lor, Johann (mai interesat de științe naturale și artă decât de politică) a preluat regența; la scurtă vreme el a luat puterea în mâinile sale.

Anul următor (1603), tânărul prinț de Saxa-Weimar a reclamat moștenirea ducatului însă unchiul său s-a opus. În cele din urmă țara a fost divizată printr-un tratat: Johann Philipp și frații săi au preluat Altenburg și câteva orașe și Johann a reținut Weimar și Jena.

În timpul minoratului prințului, regența a fost preluată de Christian al II-lea, Elector de Saxonia (1603–1611) și mai târziu de fratele său și următorul Elector, Johann Georg I (1611–1618).

În 1618, Johann Philipp a fost declarat adult și și-a asumat guvernarea ducatului de Saxa-Altenburg. De asemenea, el a preluat tutela asupra fraților săi mai mici. Cei patru frați au co-domnit, însă doi dintre ei au murit curând, fără să aibe urmași: Frederic, care a fost ucis în bătălie în 1625, și Johann Wilhelm, care a murit în 1632.

Johann Philipp și fratele său Friedrich Wilhelm al II-lea au continuat să conducă ducatul însă de fapt Johann Philipp a deținut controlul asupra guvernării ducatului. În 1613, Johann Philipp a fost numit decan al Universității din Leipzig. De asemenea, a fost membru al Societății Fruitbearing. În 1638 el a primit orașele Coburg, Bad Rodach, Römhild, Hildburghausen și Neustadt prin tratatul dintre el și ramura de Saxa-Weimar după decesul ducelui John Ernest de Saxa-Eisenach fără moștenitori.

Johann Philipp a fost succedat de fratele său, Friedrich Wilhelm al II-lea.

La Altenburg la 25 octombrie 1618 Johann Philipp s-a căsătorit cu Elisabeth de Brunswick-Wolfenbüttel. Cuplul a avut un singur copil, o fiică:

• Elisabeth Sophie (n. 10 octombrie 1619, Halle - d. 20 decembrie 1680, Gotha); s-a căsătorit la 24 octombrie 1636 cu Ernest I, Duce de Saxa-Gotha.

·         1627 - S–a născut Robert Boyle, fizician şi chimist britanic; este autor al legii care îi poartă numele, “legea Boyle”, potrivit căreia volumul unui gaz variază invers proporţional cu presiunea (m.30.12.1691).
* 1650: Georg Krauss (cel Tânăr) (n. 25 ianuarie 1650, Sighișoara - d. 5 august1712, Biertan) a fost un episcop sas din Transilvania.

A fost fiul cronicarului Georgius Krauss. Studiile le-a făcut la Bratislava, iar începînd cu 1669 a fost student la universitatea din Leipzig. În 1678 a devenit pastor la Șaeș, în 1684 fost ales pastor la Sighișoara, apoi cu data de 19 ianuarie 1711, episcop.

Unica sa lucrare: Hagar Sarae, hoc est, Philosophia prima Theologia ancilla se se submittens, quae partem Metaphysicae generalem, sectione exegetica brevi praemissa, porismaticam exhibet, principiorum omnium et singulorum theologicum usum uberrimum aperiendo, et nefandissimum abusum detegendo. Cuius disputationem praesentem, Praeside Joanne Faustio … solenniter sistit … Argentorati, 1668

* 1661: Antonio I (25 ianuarie 1661 – 20 februarie 1731) a fost Prinț de Monacodin 1701 până în 1731. A fost fiul cel mare al lui Louis I, Prinț de Monacoși a soției acestuia, Catherine Charlotte de Gramont.

În 1683 Antonio a fost numit locotenet în Regimentul Regelui. În 1684 a fost ridicat în rang de colonel al regimentului Soissonois. În timpul Războiului de Nouă Ani el a fost prezent în Bătălia de la Philippsburg (1688), Bătălia de la Fleurus (1690), Asediul de la Mons (1691) și Asediul de la Namur (1692).

La 21 august 1702 Antonio a depus jurământul pentru regele Ludovic al XIV-lea al Franței în Parlement, fiind Duce de Valentinois și nobil al Franței. El a fost făcut cavaler la ordinele regale franceze în 1724.

Antonio s-a căsătorit la 13 iunie 1688 cu Marie de Lorena-Armagnac (12 august 1674 – 30 octombrie 1724), fiica lui Louis de Lorena-Guse, Conte d'Armagnac.

Ei au avut șase fiice din care numai trei au supraviețuit copilăriei:

• Caterina Charlotte (7 octombrie 1691 – 18 iunie 1696), Mademoiselle de Monaco.
• Louise Hippolyte (10 noiembrie 1697 – 29 decembrie 1731), succesoare a tatălui ei.
• Elisabetta Charlotte (3 noiembrie 1698 – 25 august 1702), Mademoiselle de Valentinois.
• Margherita Camilla (1 mai 1700 – 27 aprilie 1758), Mademoiselle de Carlades; căsătorită la 16 aprilie 1720 cu Louis de Gand-Vilain, Prinț d'Isenghien și mareșal al Franței.
• Maria Devota (15 martie 1702 – 24 octombrie 1703), Mademoiselle des Baux.
• Maria Paolina Theresa Devota (23 octombrie 1708 – 20 mai 1726), Mademoiselle de Chabreuil.

Antonio a avut și copii nelegitimi:

• cu Elisabeth Durfort (o dansatoare)
  • Antoine Grimaldi (1697–1784), cunoscut drept le Chevalier de Grimaldi
• cu Victoire Vertu (dansatoare la Opera din Paris)
  • Antoinette Grimaldi, numită mademoiselle de Saint-Rémy
• cu o femeie necunoscută
• Louise Marie Thérèse Grimaldi (1705–1723)

* 1719: Prințesa Sophia Dorothea a Prusiei (germană Sophia Dorothea Marie von Preußen; 25 ianuarie 1719 – 13 noiembrie 1765) a fost al nouălea copil și a cincea fiică a regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a soției acestuia, Sophia Dorothea de Hanovra.

La 10 noiembrie 1734 la Potsdam, Sophia Dorothea s-a căsătorit cu Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt, prinț al Prusiei și margraf de Brandenburg. Cuplul a avut cinci copii:

• Sophia Dorothea (18 decembrie 1736 - 9 martie 1798); s-a căsătorit cu Frederic al II-lea Eugene, Duce de Württemberg
• Elisabeth Louise (22 aprilie 1738 - 10 februarie 1820); s-a căsătorit cu unchiul ei Prințul Augustus Ferdinand al Prusiei
• George Philip (10 septembrie 1741 - 28 aprilie 1742)
• Philippine (10 octombrie 1745 - 1 mai 1800); s-a căsătorit cu Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel
• George Frederick (3 mai 1749 - 13 august 1751)

Frederic Wilhelm era cu 19 ani mai mare decît prințesa și a fost denumit "margraful nebun" din cauza farselor și a manierelor sale grosolane. Relația lor nu a fost fericită și în cele din urmă ei au locuit în locuri separate: Sophie a trăit în castelul Montplaisir în apropiere de reședință și margraful a trăit în castelul Schwedt.

* 1736: Joseph-Louis Lagrange (în italiană Giuseppe Lodovico Lagrangia; n. 25 ianuarie 1736, Torino - d. 10 aprilie 1813, Paris) a fost un matematician și astronom francez de origine italiană, care a adus numeroase contribuții în matematică și mecanică, fiind considerat cel mai mare matematician al secolului al XVIII-lea. Napoleon l-a supranumit „piramida grandioasă a științelor matematice”.

S-a născut la Torino, în Italia, ca Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia. Tatăl său, care avea o funcție superioară în cadrul trupelor Regatului Sardiniei, era un om bogat și cu o înaltă poziție socială. Mama sa a fost unica fiică a unui medic bogat din Cambiano.

Prin diverse speculații, tatăl său și-a pierdut multe din proprietăți, astfel că tânărul Lagrange a fost nevoit să se descurce prin propriile puteri.

Încă din tinerețe, Lagrange a dovedit un interes deosebit pentru limbile clasice și astfel face cunoștință cu operele științifice ale lui Euclid și Arhimede. Dar adevăratul interes pentru matematică i se deschide la Colegiul din Torino, unde are de-a face cu o publicație de-a lui Edmond Halley care îi deschide interesul pentru acest domeniu, în special pentru geometrie, spre nemulțumirea tatălui său care dorea ca el să urmeze avocatura.

La vârsta de 19 ani (în 1755) obține un post la catedra de matematică a Școlii Regale de Artilerie din Torino. Tot aici și-a publicat primele sale lucrări din domeniul ecuațiilor diferențiale și calculului diferențial. În 1757, Lagrange a figurat printre fondatorii Academiei din Torino.

În 1766 Lagrange părăsește orașul natal stabilindu-se la Berlin, unde este numit în funcția de director al departamentului de matematică al Academiei din Berlin, succedându-i lui Euler. Regele Frederic al II-lea al Prusiei dorea astfel ca „cel mai mare rege al Europei” să îl aibă pe „cel mai mare matematician al Europei”.

Un an mai târziu (în 1767), Lagrange s-a căsătorit, dar nu a avut copii.

A urmat o perioadă de douăzeci de ani în care a publicat asiduu numeroase articole și cărți din diferite subdomenii ale matematicii și mecanicii: algebră, calcul infinitezimal, teoria probabilităților, teoria numerelor, mecanică teoretică, astronomie, mecanica fluidelor, cartografie etc. Se pot cita peste 80 de memorii științifice publicate de către Lagrange în această perioadă fecundă.

Decesul soției sale (în 1783), îl deprimă însă foarte mult. Trei ani mai târziu, moartea regelui Frederic al II-lea al Prusiei, protectorul său, îl pune într-o situație dificilă. Primește însă numeroase oferte din Franța și Italia. În final, acceptă propunerea Academiei de Științe din Paris, unde se putea ocupa numai de cercetare, fără obligații didactice. Astfel, în 1787Lagrange părăsește definitiv Berlinul, stabilindu-se la Paris.

Un an mai târziu, în 1788, Lagrange publică la Paris celebra sa carte „Mecanica analitică” (Mécanique analytique). Această carte (scrisă în mare parte pe când era încă în Prusia), este „nava amiral” a operei sale, fiind punctul culminant al muncii sale în domeniul mecanicii teoretice și al analizei matematice.

În 1789 izbucnește Revoluția Franceză. Lagrange nu este însă îngrijorat de evenimentele sângeroase care au loc, geniul său matematic și reputația de care se bucură în Franța fiind suficiente pentru a-l scăpa de represiunea declanșată împotriva străinilor. Comenzi speciale ale Comitetului Salvării Publice îi permit să-și continue îndeplinirea atribuțiilor sale. Începând cu anul 1791 participă la lucrările Comisiei de Măsuri și Greutăți, fiind astfel unul dintre părinții sistemului metric și al adoptării diviziunii în sistem zecimal al unităților de măsură.

În 1792 s-a recăsătorit cu fiica unui coleg astronom.

Academia de Științe a fost desființată în 1793 și un an mai târziu, colegul și prietenul său Lavoisier este executat, căzând victimă a regimului terorii. Acest eveniment l-a afectat mult pe Lagrange, el spunând: „A fost nevoie doar de o secundă pentru a i se tăia capul, dar va fi nevoie de un secol pentru a se mai ivi un astfel de cap”.

În 1794, odată cu înființarea renumitei Școli Politehnice (École polytechnique), Lagrange a devenit primul profesor de analiză matematică, post pe care îl va ocupa (un an mai târziu) și la Școala Normală (École normale). A continuat să publice lucrări de analiză matematică, printre care: Théorie des fonctions analytiques (1797) și Leçons sur le calcul des fonctions (1800).

La 25 decembrie 1799 a fost numit senator, fiind unul dintre puținii oameni de știință membri ai Senatului (alte exemple celebre au fost Monge și Laplace). A fost decorat cu Legiunea de Onoare de către Napoleon în 1808 și a devenit conte al Imperiului.

Joseph-Louis Lagrange a murit la Paris, în vârstă de 77 de ani, lăsând în urma lui o operă științifică ce a dus la progrese substanțiale în toate ramurile de matematicii și fizicii din acea epocă. Cunoscut îndeosebi pentru introducerea metodelor analitice în geometrie, el a obținut rezultate remarcabile în mai toate domeniile matematicii, publicând importante lucrări de geometrie, trigonometrie și mecanică.

Este îngropat în Pantheonul din Paris.

·         1759 – S-a născut poetul scoţian Robert Burns precursor al romantismului britanic. A scris în limba engleză și într-un dialect scoțian; (d.21 iulie 1796). Multe dintre poemele sale au fost puse pe muzică, printre altele, de compozitorul german Robert Schumann si de americanul  Jonathan E. Spilman.

·         1802 – S-a nascut  Simion Marcovici, profesor de matematica si retorica la Scoala de la Sf Sava, promotor al învăţământului în limba română; (d. 1877).

·         1825: Ion Bălăceanu, politician și memorialist român (d. 1914). Ion Bălăceanu a fost primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador (reprezentant al unui stat suveran), la 11 septembrie 1878, de către Austro-Ungaria. A fost bunicul patern al lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.

·         1825 – S-a nascut Ioan Mihaly de Apsa, om politic si carturar maramuresean; s-a ocupat cu numismatica si arheologia, urmarind sa adune argumente privitoare la continuitatea românilor în Maramures; (d.14.10.1914, Gherla).

* 1843: Karl Hermann Amandus Schwarz (n. 25 ianuarie 1843, Hermsdorf, Silezia - d. 30 noiembrie 1921, Berlin) a fost un matematician german, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în analiza complexă.
* 1844: Ion N. Lahovari (n. 25 ianuarie 1844, București; d. 14 iunie 1915, București) a fost un politician și ministru român. A fost fratele lui Alexandru N. Lahovari și Iacob N. Lahovari. A făcut studii juridice la Paris, iar după întoarcerea în țară a profesat ca avocat la București. A fost ales deputat, fiind din 1871 membru în Partidul Conservator. Între 1899-1900 a fost ministru de externe în cabinetul G. Gr. Cantacuzino. A fost Ministru Plenipotențiar al României la Paris și Ministru al Afacerilor Externe. A fost membru al senatului din partea partidului conservator, având și funcția de președinte al Senatului. A fost tatăl principesei Martha Bibescu.
* 1849: Arhiducesa Matilda de Austria (Mathilde Marie Adelgunde Alexandra; 25 ianuarie 1849 - 6 iunie 1867) a fost o nobilă austriacă. A fost a doua fiică a Arhiducelui Albert, Duce de Teschen și a Prințesei Hildegard de Bavaria.

Prenumele ei derivă de la surorile mamei ei, Matilda, Mare Ducesă de Hesse (1813-1862), Adelgunde, Ducesă de Modena (1823-1914) și Prințesa Alexandra de Bavaria (1826-1875), cu care Hildegard avea o relație foarte apropiată.

Matilda a avut doi frați mai mari: Maria Theresia (1845–1927) care în 1865 s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg (1838–1917) și singurul ei frate, Karl Albrecht (1847–1848), care a murit de variolă la vârsta de 18 luni.

Arhiducesa Matilda, 1873

După decesul bunicului patern, tatăl ei a moștenit în 1847 Palatul Weilburg din Baden pe care Carol l-a construit pentru soția sa, Prințesa Henrietta de Weilburg. Albrecht și familia lui își petreceau de obicei verile aici și iernile la Viena. Familia era foarte apropiată de familia imperială iar împărăteasa Elisabetase bucura când se afla în compania verișoarei sale, Arhiducesa Hildegard.

În cercul de prieteni ai Matildei se afla și Maria Theresa de Austria-Este (1849–1919), care era fiica vitregă a Arhiducelui Karl Ferdinand(unchiul Matildei) și care mai târziu va deveni regină a Bavariei;

Un verișor îndepărtat, Arhiducele Ludwig Salvator (1847–1915) din linia italiană de habsburg, s-a îndrăgostit de Matilda și a vrut să se căsătorească cu ea însă cei doi nu s-au logodit niciodată. Matilda a fost destinată să devină regină a Italiei ca soție a lui Umberto de Savoia în scopul de a îmbunătăți relațiile deja tensionate dintre Austro-Ungaria și Italia.

În martie 1864, în timpul înmormântării fratelui ei regele Maximilian al II-lea, mama Matildei s-a îmbolnăvit de o inflamație pulmonară și pleurezie și a murit. Matilda avea numai 15 ani.

Matilda a murit la vârsta de 18 ani la Schloss Hetzendorf, casa vieneză a împărătesei Elisabetei, la 6 iunie 1867. Era o seară de teatru la Viena și tânăra arhiducesă s-a pregătit pentru acest eveniment. Matilda era îmbrăcat în rochia ei cu crinolină (care era impregnată cu glicerină pentru a contribui la extinderea mătăsii) și a vrut să fumeze o țigară înainte de plecare.

Atunci când a intrat în cameră tatăl ei care interzicea fumatul, ea și-a ascuns țigara în spatele rochiei care a luat foc imediat dându-i arsuri de gradul doi și trei. Moartea ei a fost asistată de întreaga familie.

Arhiducesa Matilda a fost înmormântată în cripta imperială lângă mama ei și fratele ei Karl Albrecht.

* 1860: Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (25 ianuarie 1860 – 20 februarie 1932) a fost a doua fiică a lui Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg.

La 19 martie 1885 la Primkenau, Karoline Mathilde s-a căsătorit cu Friedrich Ferdinand, fiul cel mare al lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Adelheid de Schaumburg-Lippe. Friedrich Ferdinand era nepot al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei. Karoline Mathilde și Friedrich Ferdinand au avut cinci copii^[1]:

• Prințesa Viktoria Adelheid Helene Luise Marie Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (31 decembrie 1885 – 3 octombrie 1970)
• Prințesa Alexandra Viktoria Auguste Leopoldine Charlotte Amalie Wilhelmine de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (21 aprilie 1887 – 15 aprilie 1957)
• Prințesa Helene Adelheid Viktoria Marie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1 iunie 1888 – 30 iunie 1962)
• Prințesa Adelheid Luise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (19 octombrie 1889 – 11 iunie 1964)
• Wilhelm Friedrich Christian Günther Albert Adolf Georg, Duce de Schleswig-Holstein (23 august 1891 – 10 februarie 1965)
• Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (11 mai 1894 – 1972)

* 1863: Constantin Teodorescu (n. 25 ianuarie 1863 - d. 1942, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1916

Constantin Teodorescu a urmat cursurile Școlii de subofițeri din București între 1881-1883, după absolvirea căreia a fost admis să susțină examenul de absolvire a Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, pe care îl promovează în anul 1883 cu gradul de sublocotenent. Ulterior, Constantin Teodorescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de sub-șef de stat major al Corpului II Armată, comandant al Regimentului IV Ilfov nr. 21, director superior al Direcției personalului din Ministerul de Război sau șef al Secției mobilizare din Marele Stat Major General.^[4][5][6][7]

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 17 Infanterie, în perioada 14/27 august – 24 august/6 septembrie1916. Divizia 17 avea sarcina de a apăra capul de pod Turtucaia.^[3]

Din cauza modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane câștigă Bătălia de la Turtucaia.^{[8]:pp 364-398} Generalul Radu Rosetti identifica drept una din cauzele principale ale pierderii bătăliei lipsa de orice însușire a generalului Constantin Teodorescu.^{[9]:p. 129} I se ia comanda diviziei la 24 august/6 septembrie 1916, ulterior îndeplinind funcții secundare cum ar fi cea de comandant al Comandamentului teritorial al Diviziei 6 Infanterie.

* 1865: Elisabeta Mavrikievna (rusă Елизавета Маврикевна) (25 ianuarie1865 – 24 martie 1927), născută Prințesa Elisabeta Auguste Marie Agnes de Saxa-Altenburg a fost Mare Ducesă a Rusiei prin căsătorie. A fost soția Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei cu care s-a căsătorit la Sankt Petersburg, Rusia.
Prințesa Elisabeta a fost al doilea copil al Prințului Moritz de Saxa-Altenburg (1829–1907) și a soției acestuia, Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen (1843–1919). În timpul tinereții a făcut câteva călătorii în jurul Europei vizitându-și rudele.

Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenbourg și soțul ei Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei

În 1882, când avea 16 ani, ea l-a întâlnit la Altenburg pe verișorul ei secund, Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei. Mama lui și tatăl ei erau verișori primari; în plus, cei doi erau descendenți ai țarului Pavel I al Rusiei. S-a vorbit imediat de o căsătorie. Totuși, deși s-a spus că ea era gata să se căsătorească cu Constantin, el a ezitat. Când a plecat, el a promis că va scrie des dar n-a făcut niciodată acest lucru. Cu toate acestea, el a scris mai multe poezii despre ea.

În 1884, ea a vizitat Rusia și s-a anunțat căsătoria; Elisabeta și-a manifestat dorința de a-și păstra credința luterană ceea ce a provocat o lovitură serioasă soțului ei, el fiind ortodox. Ceea ce a fost și mai rău, ea a refuzat să sărute crucea în timpul slujbei ortodoxe.

În ziua nunții, care a avut loc la 27 aprilie 1884, ea i-a scris o scrisoare liniștitoare spunând "Îți promit că nu voi face nimic care să te supere sau să te rănească prin religilie noastre împărțite... pot să-ți spun din nou că te iubesc foarte mult."

Elisabeta a devenit Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna, în rusă Елизавета Маврикевна, și a fost numită în familie Mavra.

Mariajul a fost unul fericit deși Marele Duce Constantin a avut în secret iubți masculini. Constantin și Elisabeta au avut nouă copii:

• Prințul Ioan (1886–1918)
• Prințul Gabriel (1887–1955)
• Prințesa Tatiana (1890–1979)
• Prințul Constantin (1891–1918)
• Prințul Oleg (1892–1914)
• Prințul Igor (1894–1918)
• Prințul George (1903–1938)
• Prințesa Natalia (decedată la două luni, 1905)
• Prințesa Vera (1906–2001)

Copii Marelui Duce Constantin au fost primii care au intrat sub incidența noii legi a familiei pronulgată de împăratul Alexandru al III-lea. Prin această lege se stabilea ca de acum înainte numai copiii și nepoții pe linie masculină ai Țarului vor purta titlurile de Mare Duce sau Mare Ducesă; ceilalți descendenți vor purta titlurile de "Prinț al Rusiei" sau "Prințesă a Rusiei". Revizuirea legii avea drept scop restrângerea numărului de persoane care primeau venit de la Trezoreria imperială.

Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenbourg a fost o femeie obișnuită, interesată de problemele zilnice, căreia îi plăcea bârfa; spiritual nu s-a apropiat de soțul ei și nu a împărtășit inspirațiile lui de creație. În decursul anilor, soțul ei a devenit tot mai rece cu soția sa.

Marea Ducesă a supraviețuit mai multor copii ai ei. În 1905 fiica ei Natalia a murit la exact două luni. Când a izbucnit Primul Război Mondial ea s-a situat de partea țării ei natale, Germania. Totuși, mai mulți fii ai ei au fost instruiți ca soldați, au intrat în armată și au luptat cu mult curaj. Fiul ei Oleg a fost ucis în 1914 în Lituania unde Elisabeta a mers rapid pentru a-și vedea fiul pe moarte.

Moartea prematură a fiului lor a grăbit sfârșitul Marelui Duce Constantin care a murit în 1915. În același an, ginerele ei (soțul Tatianei), a fost ucis în misiune.

După Revoluție ea a reușit să scape din Rusia însă câțiva din fiii ei au fost prinși de forțele sovietice. De fapt, trei dintre ei: Ioan, Constantin și Igor au fost uciși de bolșevici la Alapaievsk în iulie 1918 împreună cu alți membri ai familiei Romanov. Cumnatul ei, Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei, a fost împușcat la Petrograd anul următor.

Marea Ducesă Elisabeta și doi dintre copii mai mici, Prințul George și Prințesa Vera au rămas la Pavlovsk de-a lungul războiului. În 1918 bolșevicii i-au permis să plece în Suedia la bordul vasului Ångermanland la invitația reginei Suediei.

Elisabeta Mavrikievna, Vera și George au locuit următorii doi ani în Suedia, inițial la Stockholm, apoi la Saltsjöbaden însă Suedia era prea scumpă pentru ei așa că s-au mutat în Belgia la invitația regelui Albert I al Belgiei. Mai târziu s-au mutat în Germania stabilindu-se la Altenburg unde au locuit 30 de ani cu excepția a doi ani când au stat în Anglia.

Elisabeta a murit de cancer la 24 martie 1927 la Leipzig la vârsta de 62 de ani. Prințul George a murit la New York în 1938. Prințesa Vera a trăit în Germania până când forțele sovietice au ocupat partea de est a țării; atunci ea a plecat la Hamburg iar în 1951 s-a mutat în Statele Unite unde a murit în Pe 26 iulie 1912 la școala română din Șimleu Silvaniei Daniil Graur a fost ales președinte al comitetului de redacție al ziarului săptamanal Gazeta Învățătorilor. În subordinea sa au fost aleși secretarul de redacție Simion Oros și redactorul șef Ioan P. Lazăr. Ceilalți membri ai comitetului de redacție erau Emil Pocola din Bocșa, Alexandru Mânu din Șoimuș, Victor Filip din Unimăt, Dumitru Oros din Marin.^[4] Fondatorii împreună își asemneaza salariile lor pe un an de zile pentru inființarea noului "organ de publicitate al tuturor învațătorilor români din întreg Ardealul".^[5]

Una dintre lucrările lui Graur

O mare parte a carierei sale didactice a fost dascăl la Giurtelecu Șimleului si important membru al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni. Relatiile sale cu administrația școlară maghiară condusă de Petri Mór este descrisă de Daniil Graur în următorii termeni: "Fiind acesta scriitorul Monografiei județului Sălaj, s'a ferit să scoată în relief multe date prețioase asupra neamului românesc, pe care le-a avut la îndemână din diferite arhive publice și particulare, conform spiritului de pe timpuri. Când a condus — la comandă mai înaltă — pe învățătorii din Sălaj la serbările milenare din Budapesta, în 1896 — auzind pe subsemnatul că vorbesc românește în gara din Careii-Mari, a zis: „Ne szentsegtelenitse meg azzal az olâh nyelvvel ezt az ezredeves szent iinnepelyt!" („Nu profana cu vorba valahă această sfântă sărbătoare milenară"). A fost lucru natural, că subsemnatul, ca fost membru al județului Sălajfiind ales în cercul Uilacului cu program național, eram cam urmărit." ^[6] Curând dupa Marea Unire, Daniel Graur din Giurtelecu Șimleului a ajuns chiar el in conducerea învatamantului în calitate de "inspector din partea Resortului cultelor (absolvit de instrucțiune)"^[7] Nevoia dezvoltarii infrastructurii din invatamant este o preocupare a sa din aceasta perioada, cum arata titlul conferintei pe care a sustinut-o pe 30 noiembrie1925: „Trebuința de ajuta clădirea localurilor de școală".^[8] Daniil Graur ramane un activ publicist si in anii de pensie,^[6] pe care i-a trait alaturi de sotia sa paralizata. Peste decenii, Marius Cuteanu iși amintea cum l-a cunoscut pe Graur: "Astfel în primăvara anului 1943 au cântat Sf. Liturghie la Jurtelec. Intrând în curtea bisericii am observat ușa bisericii larg deschisă și în fața ușii o trăsură, în care ședea nemișcată, se părea bolnavă, o doamnă. Din apropiere a apărut un domn, care ținând seama de graba noastră, bănuind cine suntem s-a prezentat telegrafic ca fiind învățătorul "Graur". Biserica era ticsită de lume. Sfânta slujbă cor-preot se desfășura foarte frumos când deoadată preotul parcă înecat s-a oprit într-un mod neobișnuit, n-a rostit mai mult timp nici un cuvânt. M-a fulgerat ideea că preotul Ioan Taloș a suferit un stop cardiac sau vreun accident vascular. Un corist care a fugit până jos să vadă ce s-a întâmplat, m-a informat că l-a găsit pe preot plângând, cu capul rezemat de interiorul iconostasului. După încheierea Sf. Liturghie, preotul s-a adresat corului și și-a cerut scuze pentru momentul neobișnuit pe care l-a produs, nemaiputându-se stăpâni și l-au înecat lacrimile fiind profund mișcat de măreția și armonia corului. La ieșire mulți credicioși ne-au întrebat când vom mai veni la Jurtelec, că tare frumoasă priceasnă a cântat corul, dar între timp a apărut și domnul învățător Graur care a exprimat mulțumiri din partea sa și a doamnei sale care a insistat să fie adusă la biserică cu toate că era bolnavă, paralizată și a ascultat de afară Sf. Liturghie cu cor, stând tot timpul sprijinită și nemișcată în trăsură. Am acceptat cu drag invitația jurtelecanilor și am venit de mai multe ori în acest sat românesc, ospitalier și le-am cântat și alte pricesne frumoase. Cu o ocazie am asistat după Sf. Liturghie la o ședință de judecată în curtea bisericii. Judecător împăciuitor era chiar părintele satului, care cu înțelepciune și dreptate a rezolvat diferendele ivite de o bucată de timp între unii săteni spre mulțumirea și împăcarea tuturor, așa că nimeni nu mai avea de căutat dreptate la judecătorii sau tribunale din Zalău sau Cluj. M-am gândit de multe ori, ce frumos ar fi dacă peste tot, în toate satele noastre românești, sfânta dreptate strămoșească și creștinească ar fi slujită ca în Jurtelecul acelor ani."^[9]

In 1901, Daniil Graur a devenit membru la "Societatea fondului de teatru roman"^[10]

Daniil D. Graur a absolvit "cursul de vierit din Bihardiószeg și cursul de pivnițărit din Budafok". Astfel de conferințe legate de viticultură a susținut pe 14 aprilie 1907 în Bocșa (conducătorul prelegerii Ioan Ilieș, preotul din Bocșa), iar pe 21 aprilie 1907 în Curitău (conducătorul prelegerii Petru Ostatea, În Piatra Neamț a redactat împreună cu M. Braunstein-Mebaan o publicație în ebraică. După scurtă vreme, a înființat la Iași publicația Floare albastră (1911-1912), unde a semnat cu pseudonimul Ormuz. A scos la Galați revista Hatikvah și a colaborat la revista Sicht din Iași. În 1919 fondează gazeta Mântuirea. A mai colaborat cu revistele Egalitatea, Opinia, Integral, Lumea evree, Adam, Puntea de fildeș, Spicul, Bilete de papagal și a fost prieten cu Gala Galaction și Tudor Arghezi. În 1926 a scos romanul Spovedania unui candelabru care a fost, la scurtă vreme, tradusă și prefațată de Barbu Fundoianu (cunoscut ca Benjamin Fondane) la Paris.

·         1874 -  S-a născut William Somerset Maugham, prozator şi dramaturg britanic ("Luna şi doi bani jumate", "Între acte", "Valurile") (m.16.12.1965).
* 1874: Daniil Graur (n. 25 ianuarie 1874, Căpâlna – d. 1950, Giurtelec^[2]) a fost un dascăl, jurnalist și autor din Transilvania, care a fondat și condus săptămânalul Gazeta Învățătorilor în calitate de președinte. După unirea Transilvaniei cu România devine "inspector din partea Resortului cultelor" dupa ce anterior a fost unul dintre liderii asociației profesionale a dacălilor sălăjeni, Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni.<>^[3] De asemenea a fost un specialist în viticultură.

·         1882, s-a născut scriitoarea britanică Virginia Woolf ("Doamna Dalloway", "Orlando") ( m. 28 martie 1941).
* 1883: Emanoil Catelli (n. 25 ianuarie 1883, Zgărdești, Imperiul Rus - d. 18 februarie 1943, Sverdlovsk, URSS) a fost un politician român originar din Basarabia.

·         1885: Hans Hermann, pictor, sculptor și grafician român de etnie germană (d. 1980)

·         1886 - S-a născut Wilhelm Furtwangler, dirijor si compozitor german (m.1954).

·         1888: Avram Leiba Zissu (n. 25 ianuarie 1888, Piatra Neamț - d. 16 septembrie1956, Tel Aviv, Israel) a fost un scriitor, publicist, fabricant și fruntaș sionist evreu român

În Piatra Neamț a redactat împreună cu M. Braunstein-Mebaan o publicație în ebraică. După scurtă vreme, a înființat la Iași publicația Floare albastră (1911-1912), unde a semnat cu pseudonimul Ormuz. A scos la Galați revista Hatikvah și a colaborat la revista Sicht din Iași. În 1919 fondează gazeta Mântuirea. A mai colaborat cu revistele Egalitatea, Opinia, Integral, Lumea evree, Adam, Puntea de fildeș, Spicul, Bilete de papagal și a fost prieten cu Gala Galaction și Tudor Arghezi. În 1926 a scos romanul Spovedania unui candelabru care a fost, la scurtă vreme, tradusă și prefațată de Barbu Fundoianu (cunoscut ca Benjamin Fondane) la Paris.

Între 1941-1944 a condus un oficiu semilegal de emigrare. După al doilea război mondial a fost arestat, acuzat de spionaj și condamnat în 1951, rejudecat în 1954 și condamnat la viață pentru înaltă trădare^[2]. În 1956 este eliberat și, ajuns în Israel, moare la doar câteva săptămâni după eliberare.

Zissu a murit în Israel la câteva săptămâni după ce a fost eliberat din temnițele României comuniste. A fost coproprietarul fabricii de zahăr Ripiceni și director la ziarul Mântuirea. Este unul dintre personajele principale ale romanului De două mii de ani și a Jurnalului lui Mihail Sebastian.

·        1892:  Melchior Wańkowicz (n. 10 ianuarie 1892, Wiesbaden - d. 10 septembrie 1974, Varșovia) a fost un scriitor, jurnalist, reporter și publicist polonez.
* 1894 - S-a născut, la Sibiu, Hermann Oberth, fizician şi inventator german din România, considerat părintele astronauticii, membru post–mortem al Academiei Române; a conceput primele rachete balistice de mare distanţă şi a elaborat proiectul unei rachete în trei trepte pentru explorarea spaţiului cosmic (m.28.12.1980).

·         1897: Catul Bogdan, pictor român (d. 1978)

* 1898: Grigore Eliescu (n. 25 ianuarie 1898, București - d. 26 august 1975, București) a fost un entomolog, silvicultor și naturalist român, doctor docent în științe biologice, membru corespondent al Academiei Române din 1948.

A fost profesor universitar de entomologie, zoologie și protecția pădurilor la Catedra de botanică și zoologie forestieră a Facultății de silvicultură a Politehnicii București (până în 1953), apoi la Facultatea de silvicultură din Institutul Politehnic Brașov (1953-1958), șef al laboratorului de entomologie din Institutul de biologie Tr. Săvulescu (1959-1973). A condus Secția de ecologie animală la Institutul de Biologie din București. A condus Muzeul Silvic (1922) și Casa Autonomă a Pădurilor Statului (1930–1933). A fost fondator al Laboratorului de Protecția Plantelor (1933) și șef al lui.

Este creatorul școlii entomologice de silvicultură din România. Printre elevii săi se numără Ștefan Negru, Igor Ceianu și Gabriela Disescu, precum și alte cadre didactice și cercetători cu care a colaborat îndeaproape.

Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice.

Membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935^[1].

Membru corespondent al Academiei Române din 1948.

·         1911: Alexandru Bârlădeanu (n. 25 ianuarie 1911, Comrat, gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova - d. 13 noiembrie 1997, București)^[1] a fost un economist și om politic român, ministru, membru al Academiei Române.

Numele mamei sale a fost Perpetua Caitas, învățătoare, fiică de preot român dintr-un sat de răzeși.

Economist marxist, a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1943. Pleacă din România după ce Basarabia a fost anexată de către URSS și lucrează la un institut din Moscova de cercetări economice, în timpul derulării celui de al doilea război mondial. Alexandru Bârlădeanu revine în țară în anul 1946 și a ocupat o serie de posturi de mare importanță în diverse ministere de tip economic. Împreună cu Gheorghe Gaston-Marin a fost unui din cei care au implementat impunerea economiei de comandă. A fost reprezentant al României în cadrul CAER-ului, a ocupat poziții de conducere în aparatul departamentelor de stat în planificare precum și în comerțul exterior. Ca ideolog comunist, Alexandru Bârlădeanu și-a atras adversitatea lui Nikita Hrușciov, sfidând planurile URSS-ului pentru crearea unui complex economic suprastatal. Având o carieră politică debordantă, Alexandru Bârlădeanu avansează din poziția de Membru supleant al Biroului Politic de sub Gheorghe Gheorghiu Dej până la postul de Președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice, trecând prin funcțiile de Membru al Consiliului Executiv și de Membru al Prezidiului Permanent al Congresului al IX-lea al PCR din iulie1965. Intră în conflict cu Elena Ceaușescu, moment în care demisionează din toate funcțiile deținute în decembrie 1968. Devine membru al Academiei Republicii Socialiste România, fără a fi scris vreo lucrare științifică (fără să fi publicat, dealtfel, nimic). O dată cu venirea anului 1989, semnează celebra „Scrisoare a celor șase” în luna martie. După momentul revoluției din decembrie 1989 când sistemul comunist se prăbușește, Alexandru Bârlădeanu devine demnitar de rang înalt în cadrul structurilor Frontului Salvării Naționale și va beneficia de numeroase onoruri și funcții printre care și cea de Președinte al Senatului României. Cu ocazia decesului liderului țărănist Corneliu Coposu din anul 1995, Alexandru Bârlădeanu recunoaște în mod public că deși el și Coposu aparțineau aceleiași generații, președintele țărănist a ales calea cea dreaptă.^[2]

Din 1960 până în 1962 a fost președinte al Federației Române de Fotbal. În mandatul său, el marginalizează echipa națională de fotbal, retrăgând-o din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1962^⁠(en), pe motiv că aceasta ar pierde oricum și nu este nevoie să participe astfel la propaganda capitalistă antiromânească.^[3]

A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu după ce aceasta se despărțise de regizorul Moni Ghelerter. Marcela Rusu va deveni mai apoi soția dramaturgului Aurel Baranga. A avut doi copii, Irina și Alexandru (nu se știe exact dacă au fost înfiați sau nu). Ultima sa soție a fost Michaela Pamfil-Bârlădeanu, fosta soție a lui Ion Gerota.

·         1911: Pius Brânzeu, medic român, membru al Academiei Române (d. 2002)

* 1912: Marian Brandys (n. 25 ianuarie 1912 , Wiesbaden - d. 20 noiembrie1998, Varșovia) a fost un prozator, jurnalist, traducător și reporter polonez, fratele lui Kazimierz Brandys (1916-2000). Marian fusese prizonier de război în Germania și corespondent străin. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Varșovia.

·         1913 - S-a născut compozitorul polonez Witold Lutoslawski ("Concertul pentru pian") (m.08.02.1994).

·         1917: Ilya Prigogine, chimist și fizician belgian (d. 2003)
* 1928: Eduard Șevardnadze (în georgiană ედუარდ შევარდნაძე [ɛduɑrd ʃɛvɑrdnɑdzɛ], în rusă Эдуа́рд Амвро́сиевич Шевардна́дзе, Eduard Amvrosievici Șevarnadze; n. 25 ianuarie 1928 — 7 iulie 2014)^[1] a fost un politician și diplomat georgian. Șevardnadze a servit ca Prim Secretar al Partidului Comunist Georgian (de facto liderul Georgiei Sovietice) între 1972 și 1985, și apoi, ministru de externe al Uniunii Sovietice între 1985 și 1991, în perioada când la conducerea acesteia se afla Mihail Gorbaciov. După destrămarea Uniunii Sovietice, între anii 1992 și 2003Șevardnadze a ocupat funcția de președinte al Georgiei, conducând țara în mod autoritar, și venind la putere prin înlăturarea forțată a președintelui democratic ales, Zviad Gamsahurdia. În perioada președinției sale Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor Abhazia, Osetia de Sud și a slăbit autoritatea puterii centrale în Adjaria. El a fost forțat să se retragă în 2003, ca urmare a sângeroasei Revoluții a Trandafirilor.

* 1931: Ion Hobana (numele la naștere Aurelian Manta Roșie; n. 25 ianuarie1931, Sânnicolau Mare, județul Timiș-Torontal – d. 22 februarie 2011, București) a fost un antologator, autor, critic literar, scriitor și teoretician literar român contemporan, specializat în analizarea literaturii științifico-fantastice. A fost licențiat în litere cu o teză de doctorat despre Science-fiction, prima de acest fel din România.

A publicat cinci volume de versuri, printre care Centru înaintaș (1954), Caleidoscop (1958) și Orar de vacanță (1962) și romanul Sfârșitul vacanței (1960), înainte de a se consacra, cu precădere, SF-ului. Debutul în gen datează din 1955, în revista Știință și Tehnică, cu povestirea Glasul mării. Au urmat nuvela Ultimul văl (1957), volumele de povestiri Oameni și stele (1963), Un fel de spațiu (1988) și Timp pentru dragoste (2009, Editura Bastion), versiunea teatrală a Omului invizibil, după H.G. Wells (1974), pusă în scenă la București (1974), Brașov (1976) și Iași (2008).

În ianuarie 2011, volumul de povestiri Timp pentru dragoste, apărut în 2009 la Editura Bastion, este preluat, ca ediție definitivă, de către integrala science fiction și fantasy Seniorii Imaginației (Editura Eagle), readucând pe copertă titlul Oameni și stele.

Ion Hobana a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Société Européenne de Culture, H.G. Wells Society, Centre International Jules Verne, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.

Pentru întreaga sa activitate de creație, exegeză și promovare a SF-ului, i s-au decernat Marele Premiu al Ministerului Culturii și Artei din Polonia (1973), Premiul Special Aripile de aur ale fanteziei (1980) și Premiul World SF (Brighton, 1984).

* 1932: Yukio Shimomura (n. 25 ianuarie 1932) este un fost fotbalist japonez.

·         1933 – S-a nascut  Corason Aquino, activist politic in  Filipine, presedinte al acestei tari in 1986; (d.01.08.2009).

·         1934 -  S-a născut Val Gheorghiu, prozator şi pictor (proză: "Arlechin în iarbă", "Viaţa în teleferic"; album-monografic "Val Gheorghiu").

·         1935: Rodica Mănăilă (n. 25 ianuarie 1935, București - d. 2002) a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române.
A urmat cursurile liceale și universitare la București. Cercetător științific la Institutul de Fizică al Academiei (1957 -1960), apoi la Institutul de Fizica și Tehnologia Materialelor, devenit Institutul Național de Fizica Materialelor, unde a pus bazele secției de Cercetări Structurale prin Difracție Röntgen. Isi susține doctoratul în 1966, cu o teză despre distribuția cationilor în compuși cu structură spinelică și energetica acestei distribuții. Este autoarea a peste 150 de studii ce s-au îndreptat îndeosebi spre semiconductorii amorfi și lichizi (a elaborat primele modele structurale pentru germaniu, principalul semiconductor amorf), sisteme metal-conductor amorf și metale amorfe oxidice, superconductori cu temperatură critică ridicată, materiale oxidice cu proprietății catalitice, aliaje metalice cvasi-cristaline. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Structura semiconductorilor amorfi (1970) și Difracția razelor X și a neutronilor (1970), precum și în reviste de specialitate din țară și străinătate. A fost aleasă ca membru corespondent al Academiei Române în anul 1992.

·         1936: Gabriel Dimisianu, critic literar român

* 1938: Vladimir Vîsoțki (în rusă Владимир Семёнович Высоцкий; n. 25 ianuarie 1938 - d. 25 iulie 1980) a fost un actor, cantautor, poet, prozatorși scriitor rus din perioada sovietică. E cunoscut ca autor-interpret al pieselor sale la chitară acustică cu 7 corzi.

În urma unui sondaj ВЦИОМ petrecut în 2012, Vîsoțki s-a clasat pe locul doi în topul ”Idolii secolului XX”, fiind precedat doar de Gagarin.^[1]

Deși ignorat practic total de oficialitățile sovietice, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra „oamenilor obișnuiți” din Uniunea Sovietică.

·         1938 - S-a născut Etta James (Etta James Hawkins), cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1941 - S-a născut Cătălin Ciolca, poet, editor şi ziarist ("Discursuri şi peisaje", "Versuri pentru Ala", "Joc la soare").

·         1942: Eusébio da Silva Ferreira (pronounție în portugheză: /ewˈzɛbiu ðɐ ˈsiɫvɐ fɨˈʁɐjɾɐ/; n. 25 ianuarie 1942, Lourenço Marques, Mozambic - d. 5 ianuarie 2014, Lisabona, Portugalia^[3][4]), cunoscut drept „Eusébio”, a fost un celebru jucător de fotbal portughez de origine mozambicană. A ajutat echipa națională de fotbal a Portugaliei să ajungă pe locul 3 la Campionatul Mondial de fotbal din 1966, devenind golgheterul turneului, și a fost ales Fotbalistul European al Anului în 1965. A jucat la clubul de fotbal Benfica Lisabona timp de 15 ani și este golgheterul „all-time” al echipei, înscriind 727 de goluri în 715 meciuri numai în campionatul Portugaliei.

Supranumit „Pantera neagră” sau „Perla neagră”, Eusébio s-a făcut remarcat pentru viteza sa și pentru șutul puternic și plasat cu piciorul drept. Este considerat cel mai faimos jucător al Benficăi și al Portugaliei, și primul atacant de talie mondială de origine africană. A fost ales al 9-lea jucător al secolului XX, într-un sondaj organizat de IFFHS. Pelé l-a numit pe Eusébio printre cei mai buni 125 fotbaliști în viață, în 2004. În noiembrie 2003, la ceremonia Jubileului FIFA, a fost numit „Jucătorul de aur al Portugaliei”, de către Federația Portugheză de Fotbal, ca fiind cel mai bun jucător portughez ai ultimilor 50 de ani

* 1943: William Tobe Hooper (n. 25 ianuarie 1943,^[4][2][3][5] Austin, SUA – d. 26 august 2017,^[1][2][3] Sherman Oaks, Los Angeles, SUA) a fost un regizor american de film, scenarist și producător probabil cel mai cunoscut pentru realizarea unor filme în genul groază. Filmele sale cele mai notabile sunt The Texas Chain Saw Massacre (1974); și continuarea sa, The Texas Chainsaw Massacre 2 (1986); o adaptare după Stephen Kingnominalizată la Emmy, Salem's Lot (1979); și filmul clasic despre fenomenul paranormal produs de Steven Spielberg nominalizat la Oscar, Poltergeist (1982).

·         1944: Ion Dolănescu, interpret român de muzică populară (d. 2009)

·         1944 - S-a născut medicul Gheorghe Benga, membru corespondent al Academiei Române.

* 1946: Mihai Țiu (n. 25 ianuarie 1946) este un scrimer român specializat pe floretă, campion mondial pe echipe la Havana în 1967 și laureat cu bronz la Campionatele Mondiale din 1969 și din 1970, tot pe echipe.^[1] A participat la patru Jocurile Olimpice: México 1968, München 1972, Montreal 1976 și Moscova 1980

·         1946: Radu Ulmeanu, poet român

·         1949 - S-a născut Sir Paul Nurse, director general al Imperial Cancer Research Fund, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. Alături de dr. Tim Hunt şi profesorul american Lee Hartwell, Nurse a făcut descoperiri la nivel molecular cu privire la modul în care evoluează de la o fază la alta a ciclului vieţii. Cei trei au netezit drumul pentru un tratament al cancerului, eforturile lor fiind recompensate prin Premiul Nobel.
* 1950: Jean-Marc Ayrault (pronunție franceză: /ʒɑ̃maʁk eʁo/; n. 25 ianuarie1950, Maulévrier, Franța) este un politician socialist francez, de profesie profesor de limba germană, primar al orașului Nantes din 1989și până în 2012. La data de 16 mai 2012 a preluat funcția de prim-ministru al Franței
* 1950: Doina Bumbea (n. 25 ianuarie 1950, Bucuresti – d. 1997, Phenian) a fost o pictoriță de cetățenie română răpită de agenți nord-coreeni în anul 1978 din Italia.^[1]

Doina Bumbea a plecat legal din România comunistă, căsătorindu-se la București cu un cetățean italian, în anul 1970, reușind să se stabilească în Italia.^[1]În perioada 1972-1975 studiază și devine absolventă la prestigioasa Accademia di Belle Arti din Roma. În toamna anului 1978, la propunerea unui amic italian, s-a îmbarcat într-un avion spre Tokyourmând să-și deschidă o expoziție de pictură în capitala Japoniei. Conform relatărilor din autobiografia unui fost dezertor american în Coreea de Nord și apropiat al victimei, Charles Robert Jenkins, zborul său făcea o escală pe aeroportul din Phenian, unde românca a fost reținută de agenți nord-coreeni.^[2], ^[3]

Familia tinerei a aflat despre cele întâmplate abia în anul 2006, când au făcut legătura între relatările lui Jenkins și un documentar produs de BBC ce spunea istoria unui alt dezertor american, James Joseph Dresnok, acesta încă rămas în Coreea de Nord.^[4] În documentarul BBC, Crossing the Line (în română, Depășind limita), Dresnok amintește despre prima sa soție de naționalitate est-europeană (fără a fi precis dacă se referă la Doina Bumbea sau nu), cu care a avut doi copii, Ricardo și Gabriel (despre acesta din urmă se crede că a fost botezat după unchiul său, fratele Doinei Bumbea).

Deși Ministerul Afacerilor Externe al României a făcut demersuri pe lângă autoritățile nord-coreene pentru a clarifica situația, acestea au fost ignorate la Phenian.^[5] Totuși, cazuri de răpiri de cetățeni străini de către agenți nord-coreeni, despre care se credea în trecut că sunt legende, au fost confirmate oficial de către autoritățile nord-coreene, cum este spre exemplu cazul a 13 cetățeni japonezi, printre care și soția dezertorului Jenkins, persoane cărora li s-a permis să se întoarcă în Japonia.^[6]

Doina Bumbea s-a stins din viață din cauza unui cancer pulmonar în ianuarie 1997, la Phenian

·         1953: Nicolae Botgros (n. 25 ianuarie 1953, Badicul Moldovenesc, Cahul) este un cunoscut dirijor din Republica Moldova.

Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (azi Republica Moldova), într-o familie de lăutari.

Nicolae este fiul lăutarului Dumitru Botgros "cel strașnic". Acesta și-a învățat copiii că trebuie să muncească, daca vor să aibă ce mînca a doua zi. Nicolae și cei doi frați au învățat să cînte la cîte un instrument, pentru că la nevoie să poata încropi un taraf de nuntă sau orchestră pentru baluri. Repertoriul era bogat, de la "Hora în două părți" la creații de cafe-concert și chiar lucrări clasice. Nicolae a învățat melodiile la ureche, iar un timp se culca și se trezea cu sunetul de tobă. Asculta cu luare-aminte tot ce cînta tata pe la petreceri. A învățat singur să bată toba și-i era tare ciudă pe darabana care era mai mare ca el.

La șapte ani s-a dus la Școala de muzică din Cahul. Împreună cu badea Vasile s-a întors în primavară acasă, căci nu ajungeau bani pentru întreținerea celor doi frați.

Mama lui Nicolae a visat întotdeauna ca băieții și fetele să facă studii, vroia să-i vadă oameni mari. La școală, profesorii erau extrem de indulgenti cu frații Botgros, care veneau la lecții: luni, marți, miercuri și joi, căci sfîrșitul de săptămînă era rezervat nunților și petrecerilor. Uneori, se întîmpla ca Nicolae să adoarma cu capul pe bancă după nopțile de nesomn și oboseală.

"Copilaria a fost foarte grea, își amintește dl Botgros. Eram un copil muncit. Cînd trebuia să cîntăm la nuntă, gospodarii veneau și ne luau cu căruța, dar nu ne aduceau și înapoi. Ne întorceam pe jos, pe frig și ploaie. Totuși, eram fericit, fiindcă te lua lumea în seamă, muzicantul era un om aparte - un fel de magician care adună în jurul său oamenii. Vroiam să scap de toba și uite așa am deprins singur vioara. Tata spunea tuturor că o să mă fac artist!" (Nicolae Botgros).

Chiar dacă se cînta în familie, nici nu se punea problema de bogație materială. Iarna, pentru că nu ajungeau banii pentru toți copiii, micuții purtau "valnicii" (pîslele) cu rîndul, iar cînd dădeau gerurile mari, își puneau în cizme și cîte un strat de paie.

Mai tîrziu, cu banii de la mama (25 de ruble, primite pe ascuns), Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Școala de iluminare culturală. Aici pentru prima dată a asistat la un concert de-al "Lăutarilor". A rămas vrajit de orchestra și nici nu bănuia că avea să i se dedice mai tîrziu.

Tot la Soroca s-a îndrăgostit lulea de Lidia Bejenaru, care avea să-i devină soție. Nu vedea nimic altceva în jurul său decît ochii ei negri și cosița lungă pînă-n pămînt. S-au luat devreme, aveau cîte 19 ani. La nunta lor au cîntat cei mai vestiți lăutari ai vremii. Soarta comună, ambii venind din familii numeroase, i-a făcut să împartă bucuriile și necazul.

Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost "Ciocîrlia" de la Edineț. În 1973 se mută la Chișinău și este violonist în Orchestra "Mugurel" a Filarmonicii.

Orchestra Națională de muzică populară "Lăutarii" a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din R.S..S. Moldovenească, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul și violonistul Mircea Oțel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci.

Considerat un "magician al viorii", maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare "Lăutarii".

Un geniu al viorii, Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, dar și în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda, precum și în toate țările din spațiul ex-sovietic. În 2010, formația "Lăutarii" și-a aniversat 40 de ani de activitate artistică.

De-a lungul anilor, Nicolae Botgros a reușit să înregistreze doar 2 albume pentru sine și aceasta pe lîngă sutele și chiar miile de materiale muzicale înregistrate cu interpreții de muzică populară. O valoare culturală, a dus faima orchestrei "Lăutarii"nu doar peste țări, ci și peste ani, fiind declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002.

Nicolae Botgros știe a mînui bagheta de dirijor a orchestrei odată cu arcușul viorii, demonstrînd măiestrie și talent în tot ceea ce face.

·         1956 - S-a născut Andy Cox, chitarist şi compozitor britanic (The Beat, Fine Young Cannibals).

·         1957 - S-a născut Almast-Ioan Dvoracek, jurist şi scriitor ("Pocalul lui Şeitan", "Amalgam").
* 1958: Alessandro Baricco (n. 25 ianuarie 1958, Torino, Italia) este un scriitor italian contemporan, licențiat în filozofie, autor de romane, eseuri, piese de teatru și scenarii de film.

Cea mai cunoscută operă a lui Baricco este proza scurtă Novecento. Un monolog, care a stat la baza filmului Legenda pianistului de pe ocean(1998), regizat de Giuseppe Tornatore.

Alessandro Baricco a vizitat România pentru prima dată pe 18 mai 2016, când a participat la lansarea celui mai recent roman al său, Mireasă tânără (Ed. Humanitas, trad. Gabriela Lungu).

* 1959: Maria Török-Duca (n. Mária Török, 25 ianuarie 1959, în Sfântu Gheorghe), anterior Maria Verigeanu, este o fostă mare handbalistă de etnie maghiarădin România, acum retrasă din activitatea competițională. În ultimele două decenii, Török-Duca a antrenat diverse echipe de handbal din orașul Râmnicu Vâlcea, iar în prezent este directorul tehnic al HCM Râmnicu Vâlcea, club care activează în Liga Națională. Maria Török-Duca a participat alături de echipa națională a României la trei Campionate Mondiale, iar la nivel de club are în palmares două Cupe IHF și o Supercupă a Europei.

* 1960: Nobuyo Fujishiro (n. 25 ianuarie 1960) este un fost fotbalist japonez.

·         1961: George Păunescu, pictor român

·         1962: Marina Florea, solistă româncă de muzică ușoară

·         1968: Liviu Codîrlă (n. 25 ianuarie 1968) este un deputat român. În legislatura 2004-2008, Liviu Codîrlă a fost ales pe listele PRM, iar din septembrie 2007 a devenit deputat independent iar din februarie 2008 a devenit membru PDL. Liviu Codîrlă a fost ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular. În legislatura 2012-2016, Liviu Codîrlă a fost ales pe listele PP-DD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei și Marele Ducat de Luxemburg.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

·         1973: Vasile Cosmin Nicula (n. 25 ianuarie 1973, Simeria, județul Hunedoara) este un politician român, membru al Parlamentului României pe listele PSD. În legislatura 2004-2008, Vasile Cosmin Nicula a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Republica Cuba, Republica Federativă a Braziliei. În legislatura 2008-2012, Vasile Cosmin Nicula a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Republica Croația și Regatul Hașemit al Iordaniei. În legislatura 2008-2012, Vasile Cosmin Nicula a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie Republica Populară Chineză și Republica Panama.
* 1973: Tyra Banxxx (născută Alana Andersen pe 25 ianuarie 1973 în Los Angeles, California) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Tyra Banx, Tyra, Tyra Banks, Alana și Tyra Spanks.
* 1974: Mihai Godea (n. 25 ianuarie 1974, Pîrlița, raionul Ungheni, RSS Moldovenească, URSS, astăzi în Republica Moldova) este un politician moldovean, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președintele Partidului Acțiunea Democratică.

·         1975 - S-a născut Celia Petricu, redactor-prezentator al ştirilor de la TVR 1.

* 1975: Mia Kirshner (n. 25 ianuarie 1975, Canada) este o actriță, scriitor și activist canadian. Ea este cunoscută în filmele și serialele: Not another teen movie (2001), The L Word (2004-2009) si TV Series 24 (2001-2005).
* 1976: Michelle McCool (n. 25 ianuarie, 1976 în Palatka, Florida) este o wrestleră care facea parte din divizia Smackdown (X),în care deținuse titlul Women's Championship.
* 1976: Laura Vasiliu (născută la 25 ianuarie 1976, în Piatra Neamț, România) este o actriță de teatru și film.
Laura Vasiliu s-a născut la 25 ianuarie 1976, în orașul Piatra Neamț, județul Neamț, România, fiind singură la părinți.
Actrița Laura Vasiliu a urmat cursuri de actorie înainte [1] de a studia la Academia de Teatru și Film din București, pe care a absolvit-o.

În prezent ea este actriță la teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, unde evoluează din 2003, de la prima stagiune a acestui teatru.

În octombrie 2008, actrița a obținut cel mai bun punctaj la concursul pentru funcția de director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din județul Ilfov 

Filmografie: 

• 2007 — Romeo și Julieta, în regia lui Kemal Bașar
• 2007 — Il resto della notte^[1], în regia lui Francesco Munzi - rolul Maria^[2]
• 2007 — 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu - rolul Găbița
• 2005 — Second Hand, în regia lui Dan Pița
• 2002 — Callas Forever, în regia lui Franco Zeffirelli
• 2002 — Binecuvântată fii, închisoare, în regia lui Nicolae Mărgineanu

* 1978: Charlène Grimaldi, Prințesă de Monaco (n. 25 ianuarie 1978 în Bulawayo, Rhodesia (acum Zimbabwe) ca Charlene ^[1] Lynette Wittstock) este o fostă înotătoare din Africa de Sud care s-a căsătorit la 1 iulie 2011 cu Albert al II-lea, Prinț de Monaco.

Charlene Wittstock este fiica lui Michael Kenneth Wittstock și al Lynette Humberstone. Tatăl ei avea o firmă iar mama ei a fost profesoară de sport. Charlene s-a născut în Rhodezia (azi Zimbabwe) ea a început să practice înotul de timpuriu împreună cu cei doi frați ai ei. Străstrăbunicii ei au emigrat îm 1861 în Africa, ei provin din Zerrenthin o comună din Mecklenburg-Vorpommern, Germania, ei au lucrat la început ca zilieri pe câmpurile de diamante din Rhodesia. În 1999 Charlène câștigă la înot cupa la probele de 100 m spate, 100 m liber la Jocurile Panafricane(ANOCA). În 2000 ea începe să studieze la Universitatea din Pretoria. Ea a făcut parte din echipa de înot a Africii de Sud care a participat la Jocurile Olimpice de vară din 2000 din Sydney unde au ocupat locul cinci la proba de ștafetă 4 × 100-metri. Tot în același an câștigă medalia de aur la proba de 200 m, la campionatul "Marenostrum" din Monaco. Ea a mai participat cu succes la alte competiții internaționale de înot la probele pe distanță scurtă de 50 și 100 de m. La Jocurile Olimpice de vară din 2008 din Peking n-a mai participat din cauza unei accidentări la umăr. Revista americană a prezentat fotografia ei ca model, în costum de baie. În anul 2000 îl cunoaște pe viitorul ei soț Albert al II-lea, Prinț de Monaco.

Căsătoria civilă din 1 iulie 2011 a fost urmată de o căsătorie religioasă la 2 iulie.^[2] La 10 decembrie 2014 s-au născut gemenii Gabriella Thérèse Marie, Contesă de Carladès și Jacques Honoré Rainier, Prinț Ereditar de Monaco

* 1980: Xavier Hernández Creus (n. 25 ianuarie 1980, Terrassa, Catalonia, Spania), cunoscut ca Xavi, este un fotbalist spaniol care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Al Sadd SC^[3] și la naționala Spaniei. A câștigat Campionatul European de Fotbal 2008, Campionatul Mondial de Fotbal 2010, La Liga de 5 ori cu Barcelona și a fost nominalizat la Balonul de Aur FIFA 2010, unde concurenții lui au fost chiar coechipierii săi de la Barcelona, Lionel Messi și Andres Iniesta.

* 1981: Alicia Augello Cook (n. 25 ianuarie 1981, New York, S.U.A.) este o cântăreață, actriță, textieră și pianistă americană.^[4][5] Cunoscută sub numele de Alicia Keys, ea a fost crescută de mama sa în cartierul newyorkez Manhattan.^[6] La vârsta de șapte ani, Keys a început să cânte muzică clasică la pian,^[7][8] iar în anul 1997 a absolvit Școala Profesională de Artă din New York ca șefă de promoție.^[9] Ulterior ea a frecventat cursurile Universității Columbia, însă a renunțat la studii pentru a-și putea pregăti debutul discografic.^[9][10]

Primul album al Aliciei Keys, intitulat Songs in A Minor,^[11] a fost un succes comercial, fiind comercializat în peste doisprezece milioane de exemplare la nivel mondial.^[12] La scurt timp MTV o numea „Cea mai bună debutantă” și „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” din anul 2001.^[13] La gala premiilor Grammy, ediția anului 2002, interpreta a câștigat cinci trofee, cele mai importante câștiguri fiind la categoriile „Debutul anului” și „Cântecul anului”, pentru „Fallin'”.^[14] Cel de-al doilea material discografic al interpretei, The Diary of Alicia Keys,^[15] a fost lansat în anul 2003 și a devenit un succes internațional, fiind vândute peste opt milioane de copii.^[16] Discul a primit patru premii Grammy în 2005,^[17] iar la finele aceluiași an, Keys publica primul său album în concert, intitulat Unplugged,^[18] care a debutat pe prima poziție a prestigiosului clasament Billboard 200.^[19]

Alicia Keys a debutat în industria cinematografică la începutul anului 2007, odată cu lansarea peliculei Așii din mânecă.^[20] Pe parcursul aceluiași an, cel de-al treilea album de studio al interpretei, As I Am, a început să fie comercializat.^[21] Discul s-a bucurat de succes, fiind vândut în șase milioane de exemplare și aducându-i interpretei trei premii Grammy.^[22][23] În 2008 Keys a primit o nominalizare la premiile NAACP Image, pentru interpretarea sa din pelicula Viața secretă a albinelor.^[24] Cel de-al patrulea material discografic din cariera cântăreței, The Element of Freedom, a fost lansat pe 15 decembrie2009.^[25][26] Cel de-al cincilea album, Girl on Fire, a fost lansat la 22 noiembrie 2012. A fost urmat de Here (2016), al șaptelea album al său care a ajuns pe primul loc în clasamentul albumelor R&B și Hip-Hop.

Pe parcursul carierei sale, Keys a câștigat numeroase premii și este inclusă în lista celor mai bine vânduți interpreți în S.U.A., având paisprezece milioane de albume comercializate în regiune.^[27] Totuși, la nivel internațional, albumele sale au fost distribuite în peste treizeci de milioane de copii, Alicia Keys devenind unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor

·         1982: Noemi, cântăreață italiană
* 1983: Yasuyuki Konno (今野 泰幸 Konno Yasuyuki^?, n. 25 ianuarie 1983 în Sendai) este un fotbalist japonez care joacă pentru clubul Gamba Osaka din J. League.
* 1984: Stefan Kießling (pronunțat în germană /ˈʃtɛfan ˈkiːslɪŋ/; n. 25 ianuarie 1984 în Lichtenfels) este un fotbalist german care joacă în prezent ca atacant pentru Bayer Leverkusen și Germania.
* 1984: Robson de Souza (n. 25 ianuarie 1984, São Vicente, São Paulo, Brazilia), cunoscut ca Robinho, este un fotbalist brazilian care evoluează la clubul turcesc Sivasspor, pe postul de atacant. Robinho este cunoscut pentru instinctul său de atacant, dribblingul și controlul bun al balonului
* 1985: Valentin Nicolae Calafeteanu (n. 25 ianuarie 1985 în București) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de mijlocaș la grămadă (scrum-half) sau de mijlocaș la deschidere (fly-half). A început să practice rugbyul la RC Grivița Roșie București, unde tatăl său era un jucător.^[1] A debutat la seniori în echipa CS Dinamo, cu care a câștigat titlul național în 2007 și 2008. În 2010 a plecat la Arad, apoi s-a transferat la RCM Timișoara, cu care a fost campion Superligii în 2012 și 2013 și a cucerit Cupa României în 2011 și în 2014. A fost cel mai bun marcator al Superligii în 2011, cu 196 de puncte.^[2]

Și-a făcut debutul la echipa națională a României într-un meci amical cu Japonia în februarie 2004. A participat la Cupa Mondială de Rugby din 2007, cea din 2011 și cea din 2015. Până în octombrie 2015, a strâns 76 de selecții în națională și a marcat 211 de puncte, înscriind 11 eseuri.

* 1987: Jake Roper (n. 25 ianuarie 1987) este o personalitate de pe internet americană cunoscută în primul rând pentru găzduirea canalului Vsauce3 pe YouTube. Vsauce3 are peste 3.400.000 abonați^[2] și conține postări cu conținut legat de lumi ficționale, jocuri video și știință.^[3]Roper, de asemenea, are un canal personal, denumit "OFFICIALjakeroper"^[4], și găzduiește frecvent alte show-uri pe canalele Vsauce afiliate, inclusiv DONG (Do Online Now, Guys) și canalul WeSauce.