1. /28 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Istoria Crimeei

Evenimente

* 1521 - Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta de la Worms.

Luther at the diet of Worms, by von Werner, 1877 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.

·         1547: În Anglia, în urma decesului lui Henric al VIII-lea, pe tron se urcă Edward al VI-lea, fiul său de doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.

·         1724:  Este infiintata in St.Petersburg  de catre Imparatul Petru cel Mare, Academia de Stiinte a Rusiei.

·   1813 - Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit Mândrie și prejudecată.

Jane Austen – foto: ro.wikipedia.org

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes Mândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

·    1865 - În România, a fost  întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea  culturala “Ateneul Român”.

Ateneul Român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor. Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.

Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.

Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 până în ziua de azi.

·         1871: Razboiul franco-prusac. Parisul capituleaza in fata armatelor prusace, dupa un asediu care a durat cinci luni. Marea  victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia ea reprezentand de asemenea sfârșitul domniei imparatu lui  francezilor Napoleon al III-lea și a celui de – Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.

·         1886:  arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Se va realiza astfel construcţia Ateneului Român. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri. Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

·         1897: În Rusia este efectuat un recensămînt general al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori,  dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

·         1909: Trupele SUA parasesc Cuba, care fusese ocupata in urma razboiului cu Spania. Va ramane sub ocupatia americana pe aceasta insula, baza militara de la Guantanamo Bay.

·         1918:  România cere pace Puterilor Centrale în cadrul Primului Război Mondial.

·         1932: Forțele japoneze ataca orasul Shanghai.

·         1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod  semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor. Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

·         1933: După o întâlnire cu președintele Paul von Hindenburg, cancelarul german Kurt von Schleicher demisionează și recomandă numirea lui Adolf Hitler în calitate de cancelar.

·         1941: Dupa rebeliunea legionara din zilele de  21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava), militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

·         1942: 19 din cele 21 de state participante la Conferința panamericană de la Rio de Janeiro semnează "Actul Final", care recomandă ruperea relațiilor diplomatice cu țările Axei.

·         1943: In România, apare primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizatia Uniunea Patrioţilor , infiintata de cercurile comuniste in vara anului 1942, cu scopul de a inchega o opozitie interna contra razboiului anticomunist din Rasarit. Dupa 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientata, in vederea “defascizarii” tarii.

·         1945 - După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german  de concentrare de la Birkenau (Polonia) și  pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei. La Auschwitz II (Birkenau) cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.

Children who were liberated from Auschwitz-Birkenau, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

Birkenau era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz. A operat timp de trei ani, având mai multe funcţii. Construcţia sa a început în octombrie 1941 şi s-a dorit a fi un lagăr pentru 125.000 de prizonieri de război. S-a deschis în martie 1942, ca o aripă a lagărului de la Auschwitz, dar a funcţionat, concomitent, şi ca un centru de exterminare a evreilor. În faza finală, din 1944, a devenit şi locul unde prizonerii erau concentraţi înainte de a fi trimişi la muncă în industria germană.

Re-enactment of child survivors marching out of Auschwitz-Birkeau – foto: furtherglory.wordpress.com

Aproximativ 90% dintre victimele Lagărului de Concentrare de la Auschwitz au murit la Birkenau. Iar nouă din zece erau evrei. De asemenea, şi peste 70.000 de polonezi şi-au găsit sfârşitul la Birkenau. (…) Conform planurilor originale, prizonierii de război care ar fi fost închişi la Birkenau, erau nevoiţi să construiască singuri lagărul. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au fost aduşi de la Neuhammer am Quais şi probabil şi de la Lamsdorf în octombrie 1941.

Prisoners marching out of Auschwitz after the camp was liberated, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

În încercarea de a şterge toate dovezile crimelor comise în lagăr, germanii au incendiat documentele pe străzile lagărului, pe 20 ianuarie au detonat crematoriile II şi III, care fuseseră oricum parţial demantelate, iar pe 26 ianuarie au distrus crematoriul V care era încă perfect operaţional. Pe 23 ianuarie a fost incendiat şi complexul de magazii „Kanada II”.

Young survivors at the camp, liberated by the Red Army in January 1945 – foto: en.wikipedia.org

Cei 9.000 de deţinuţi lăsaţi în urmă la Auschwitz I, Birkenau şi alte sub-lagăre aveau o soartă incertă. Majoritatea erau foarte bolnavi şi slăbiţi. Ofiţerii SS doreau să îi elimine, dar soarta a fost potrivnică intenţiilor germanilor. Au reuşit să ucidă numai 700 de prizonieri din Birkenau şi alte câteva sub-tabere până la sosirea Armatei Roşii.

·         1949: Înființarea Consiliului Internațional al Muzicii.

*  1952 - În România a avut loc o nouă reformă monetară.

·         1966 - Ziua internaţională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii.

* 1977 - Paul Goma distribuie mai multor diplomaţi din Bucureşti o scrisoare deschisă de adeziune la «Carta 77».

Carta 77 – foto preluat de pe www.progetto.cz

Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992. Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă.

Manifestul omonim publicat în ianuarie 1977 într-un ziar vest-german fusese semnat de 243 de cetățeni cehoslovaci, care reprezentau diferite ocupații, poziții politice și religioase, dar până la mijlocul anilor 1980 ca. 1200 de oameni îl semnaseră.

Motivat în parte de arestarea membrilor grupului rock Plastic People of the Universe, Carta 77 critica regimul cehoslovac pentru nerespectarea drepturilor omului și nepunerea în aplicare a unui număr de documente și tratate internaționale pe care le semnase, inclusiv Constituția Cehoslovaciei din 1960, Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale.

·  1986 - Catastrofa navetei spatiale americane “Challenger”, a carei explozie  la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauti aflati la bord. Catastrofa navetei spatiale Challenger a fost vazuta  in direct la televiziune de zeci de milioane de spectatori ingroziti.

Naveta Spațială Challenger, construită pentru zborul pe orbită OV-099, a fost a doua navetă spațială construită de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a început pe 4 aprilie 1983. Naveta a reușit să efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind și ultima lansare pe care a efectuat-o naveta Challenger.

Pe data de 28 ianuarie 1986, naveta a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultând și decesul celor șapte membri ai echipajului. Din cauza acestui accident, timp de doi ani și jumătate nici o navetă americană nu a mai realizat vreo misiune spațială, până la lansarea lui Discovery în anul 1988, în cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost înlocuită de Endeavour, lansată pentru prima dată în 1992.

Echipajul ultimei misiuni Challenger – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Naveta a fost distrusă în al doilea minut de la lansare în misiunea STS-51-L, a zecea misiune orbitală, pe 28 ianuarie 1986 la ora 11:38 când un inel de pe partea dreaptă s-a rupt. Inelul s-a rupt și datorită temperaturilor neobișnuit de reci. Datorită ruperii inelului a izbucnit o flacără din propulsor, flacără care a ajuns la rezervorul cu combustibil, ducând astfel distrugerea navetei.

Specialiștii NASA vor să realizeze o navetă destinată explorării spațiului cosmic îndepărtat, aceștia nu vor mai folosi rachete cu tone de combustibil care îi duce până pe Lună și înapoi. NASA se gândește că poate să folosească energia nucleară pentru explorarea spațiului cosmic, sursa de energie va fi o baterie alimentată cu uraniu, care va cântări aproximativ 22 de kilograme. Ea va genera căldură, aceasta va fi transportată de 8 motoare Stirling și va produce o energie de aproximativ 500 de wați.   

·     1990 - Prima mineriadă – În Piața Victoriei din București, s-au înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București. După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

cititi mai mult pe: roxanaiordache.wordpress.com; jurnalul.ro; stiri.tvr.ro; ziaristionline.ro; inliniedreapta.net

 

·         1998: Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvernul Romaniei, urmînd să – şi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.

·         1999: Începe, la Paris, "Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor" (28 ianuarie -30 ianuarie 1999).

·         1999: Este înființată, la București, Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

·         2001: Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 persoane și dispariția altor 3.

* 2011 - S-a declanșat Primăvara Arabă în Djibouti

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Djibouti este o republică semiprezidențială, cu puterea executivă exercitată de guvernul central, iar puterea legislativă exercitată atât de parlament cât și de guvern. Președintele țării este Ismail Omar Guelleh iar sistemul de partide parlamentare este dominat de Adunarea Populară pentru Progres (partid condus de actualul președintele al țării – Ismail Omar Guelleh). Actuala constituție a țării a fost aprobată în septembrie 1992. Djibouti este un stat cu partid unic dominant la putere, acesta fiind Adunarea Populară pentru Progres. Partidele din opoziție sunt tolerate, dar nu au o șansă reală să câștige puterea.

Nașteri

·    1225 - S-a nascut in localitatea Aquino in Regatul Siciliei, Sfantul Toma de Aquino; (d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia)

Sfântul Toma de Aquino – foto: ro.wikipedia.org

A fost un călugăr dominican, teolog, filosof si  doctor al Bisericii. Doctor al Bisericii, denumit și Învățător al Bisericii (în latina Doctor Ecclesiae), este denumirea dată celor mai de seamă teologi creștini catolici. În Răsărit, titlul a fost conferit de Conciliile Ecumenice (“Părinte al Bisericii” sau “Sfânt Părinte”).

Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel (“Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, numai o parte sunt recunoscuți ca Sfinți Părinți și de Biserica Ortodoxă.

În 1252 la varsta de 27 de ani,  Magistrul General al dominicanilor l-a  trimis  pe Toma la Paris, spre a obține bacalaureatul canonic și pentru  a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic.

În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat  catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru șase ani în Italia, unde a dus  la bun sfârșit o lucrare  începuta la Paris: “Summa contra Gentiles”, care este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii.

Super libros de generatione et corruptione – foto: ro.wikipedia.org

Toma reușește  să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obține este nu numai un grad mare de sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel. A fost luat în serviciul papei Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni și imnuri.

În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris. În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant.

Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că este de paie. În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova.

După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire cisterciană din vecinătate, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma d’Aquino a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 , el fiind sanctificat la data de 21 iulie 1323.

·         1457: Henric al VII-lea (28 ianuarie 1457 – 21 aprilie 1509) a fost rege al Angliei și a domnit între anii 1485 și 1509. El a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor. A oprit războiul celor două roze căsătorinde-se cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, a desființat trupele senioriale și a format camera înstelată.

Henric s-a născut la Castelul Pembroke din Wales în 1457, ca singurul fiu al lui Edmund Tudor, Conte de Richmond și a soției sale, Lady Margaret Beaufort.

Bunicul patern, Owen Tudor, făcea parte din familia Penmynydd originară din Wales, a fost paj la curtea regelui Henric al V-lea al Angliei. Se spune că Owen s-a căsătorit în secret cu văduva lui Henric al V-lea, Caterina de Valois. Unul dintre fiii lor a fost Edmund Tudor, tatăl lui Henric al VII-lea. Edmund a fost numit Conte de Richmond în 1452 și "oficial declarat legitim de Parlament".^[1]

Totuși, pretenția la tron a lui Henric derivă pe linie maternă prin Casa de Beaufort. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, a fost strănepoata lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a celei de-a treia soții, Katherine Swynford. Katherine a fost metresa lui Gaunt timp de aproape 25 de ani; când s-au căsătorit în 1396 ei aveau deja patru copii, inclusiv pe străbunicul lui Henric, John Beaufort. Pretenția lui Henric era destul de slabă: pe linie maternă și dintr-o descendență nelegitimă.

Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care era fiul lui Gaunt cu prima soție, a emis un nou act confirmând legitimitatea fraților lui vitregi însă în același timp declarându-i neeligibili pentru tron.^[2] Acțiunea lui Henric al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului.

Tatăl lui Henric a murit cu trei luni înainte de nașterea sa, Henric petrecând mult timp cu unchiul său, Jasper Tudor, fratele mai mic al tatălui său. În timpul primei domnii a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke^[3]. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a refugiat în Bretania unde a petrecut următorii 14 ani, sub protecția Ducelui Francisc al II-lea de Bretania.

În 1483, mama lui Henric își promova în mod activ fiul ca o alternativă la Richard al III-lea, în ciuda faptului că era căsătorită cu un yorkist, Lordul Stanley. În ziua de Crăciun a anului 1483, Henric a promis în catedrala Rennes că se va căsători cu fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea, Elisabeta de York, care era moștenitoare a tronului după decesul fraților ei Prinții din Turn: Eduard al V-lea și Richard, Duce de York.^[4]

Cu bani și bunuri împrumutate de la gazda sa, Francis al II-lea, ducele de Bretania, Henric a încercat să ajungă în Anglia, dar conspirația a fost descoperită ducând la execuția co-conspiratorului principal, ducele de Buckingham.^[5] Susținut de primul ministru al Ducelui de Bretania, Pierre Landais, regele Richard al III-lea a încercat să-l extrădeze pe Henric însă acesta a scăpat în Franța. El a fost bine primit de francezi, care i-au oferit cu ușurință trupe și echipament pentru o a doua invazie.

Henric a navigat cu o mică forță franceză și scoțiană, ajungând la Mill Bay, Pembrokeshire, aproape de locul lui de naștere. A mers spre Anglia, însoțit de unchiul său Jasper și contele de Oxford. Țara Galilor era în mod tradițional un fief al Casei de Lancaster iar Henric a strâns o armată de aproximativ 5.000 de soldați.^[6][7]

Casa de Lancaster a învins Casa de York în Bătălia de la Bosworth din 22 august 1485. Câțiva aliați cheie ai regelui Richard al III-lea cum ar fi Contele de Northumberland și William și Thomas Stanley au trecut de partea cealaltă sau au părăsit câmpul de luptă. Moartea lui Richard al III-lea pe câmpul de la Bosworth a sfârșit Războiul celor Două Roze deși nu a fost ultima bătălie în care Henric a trebuit să lupte în acest război.

Prima preocupare a lui Henric a fost să-și asigure tronul. A onorat promisiunea făcută în decembrie 1483 de a se căsători cu Elisabeta de York. Ei erau veri de gradul trei, ambii fiind stră-strănepoți ai lui John of Gaunt. Căsătoria a avut loc la 18 ianuarie 1486 la Westminster. Căsătoria a unificat casele aflate în conflict și-a dat copiilor săi o bază solidă de a pretinde tronul.

Unificarea caselor de York și Lancaster prin căsătorie a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York.

După ce doi dintre fiii săi au murit, Henric al VII-lea a reușit totuși să-și asigure succesiunea la tron prin ultimul său fiu, fiind astfel primul rege în aproape 100 de ani care reușește să paseze coroana propriului urmaș.

Henric al VII-lea
Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow
Date personale
Născut	28 ianuarie 1457 Castelul Pembroke, Wales
Decedat	21 aprilie 1509 (52 ani, 83 zile) Palatul Richmond, Anglia
Înmormântat	Westminster Abbey, Londra
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Edmund Tudor, 1st Earl of Richmond[*] Margaret Beaufort[*]
Căsătorit cu	Elisabeta de York
Copii	Arthur, Prinț de Wales Margareta, regină a Scoției Henric al VIII-lea al Angliei Maria Tudor, regină a Franței Edmund Tudor, Duce de Somerset Edward Tudor Katherine Tudor
Cetățenie	Regatul Angliei  Țara Galilor
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Familie nobiliară	Casa Tudor
Rege al Angliei
Domnie	22 august 1485 – 21 aprilie 1509 (23 ani, 242 zile)
Încoronare	30 octombrie 1485
Predecesor	Richard al III-lea
Succesor	Henric al VIII-lea

·         1540: Ludolph van Ceulen, matematician german (d. 1610)

·    1600 - S-a nascut Papa Clement al IX-lea; a condus Biserica Catolica între anii 1667-1669; (d.9 decembrie 1669).

Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi) – foto: ro.wikipedia.org

Ales la 26 iunie 1667, a mediat în războaiele de succesiune între Franța, Spania, Anglia și Olanda prin Pacea de la Aix-la-Chapelle numita si  “Pacea Clementina”.

·         1608: Giovanni Alfonso Borelli (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo - d. 31 decembrie 1679la Roma) a fost fiziologist, fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii.

S-a născut la Pisa ca fiu al unui ofițer care a servit în armata regelui Spaniei. Din 1635este profesor de matematică la Messina. Între timp, studiază anatomia și fiziologia.

Cam prin 1640 face cunoștință cu Galileo Galilei la Florența. Marele om de știință avea să-l influențeze în ceea ce privește aplicarea metodei științifice în cercetare.

În 1649 devine profesor de matematică și fizică la Messina. În 1656 preia Catedra de Matematică a Universității din Pisa. Acolo îl întâlnește pe anatomistul Marcello Malpighi, cu care, în 1657, va intra ca membru în Accademia del Cimento(Accademia dell'esperimento), societate științifică ce își propunea în primul rând promovarea metodei experimentale.^[1] În cadrul acestei societăți științifice, Borelli, stimulat de studiile lui Malpighi, efectuează cercetări privind mișcarea la nivelul organismului animal. Acesta poate fi considerat începutul biomecanicii, domeniu de care se va preocupa tot restul vieții.

În 1668 se întoarce la Messina, dar la scurt timp este nevoit să părăsească orașul, fiind acuzat de conspirații politice. La Roma o întâlnește pe fosta regină Cristina a Suediei (1626 - 1689), care de asemenea fusese nevoită să se exileze, deoarece se convertise la catolicism. Ulterior, Borelli se va bucura de protecția acestei persoane împotriva atacurilor autorităților italiene, aceleași atacuri de care va suferi și Galilei.

Borelli își va petrece restul vieții în sărăcie, predând matematica la o mănăstire.

În 1661, la Florența, studiind în biblioteca ducelui de Toscana, Borelli a descoperit un manuscris care se referea la cărțile 5 și 6 ale Conicelor lui Apoloniu. Aceasta a fost o descoperire senzațională, deoarece până atunci nu se cunoșteau decât primele patru cărți ale marelui geometru antic.

În 1666, Borelli a cercetat mișcarea planetelor și a sateliților lui Jupiter, în care scop a utilizat o metodă sintetică, diferită de cea analitică a lui Isaac Newton.

A încercat să refacă teoria numerelor reale ale lui Euclid în spiritul modern.

De asemenea, Borelli a urmărit aplicarea matematicii în medicină. Astfel, a încercat să demonstreze că mișcările corpului se realizează prin sisteme de pârghii, în care mușchii sunt capabili să dezvolte, într-un timp foarte scurt, eforturi foarte mari.

Borelli a fost și un renumit chirurg al epocii sale.

·         1611: Johannes Hevelius (latină), numit și Johannes Hewel, Johann Hewelke, Johannes Höwelcke (în germană), sau Jan Heweliusz (în poloneză), (n. 28 ianuarie 1611 — d.28 ianuarie 1687) a fost un astronom, consilier, matematician, constructor de instrumente științifice și primar în Danzig (Gdańsk). În astronomie este cunoscut ca fondator al topografiei lunareși pentru mai multe constelații introduse de el, care sunt folosite și astăzi. A inventat, printre altele, periscopul și a folosit pendulul pentru a observa eclipsa soarelui.

Constelații numite de Heweliusz: Constelația Șopârlei, Micul Leu, Constelația Câinilor de vânătoare, Constelația Sectantului, Lisek, Constelația Râsului. Toate acestea au fost aprobate de Uniunea Astronomică Internațională în secolul al XX-lea și sunt încă în vigoare.

·         1622: S-a nascut astronomul si fizicianul francez Adrien Auzout ; (d. 23 mai 1691). A descoperit unele proprietăți ale cicloidei. De asemenea, a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești. Cea mai valoroasă lucrare a sa este “Traité de micromètre”, apărută în 1667. A mai scris numeroase note asupra lunetelor, în Mémoires de l’Académie des Sciences. Unele din lucrările sale au fost citate de Jérôme Lalande în Biographie astronomique.

·         1701: Charles Marie de La Condamine, matematician și geograf francez (d. 1774)

·      1717 - S-a nascut sultanul otoman Mustafa al III-lea, fiul sultanului Ahmed al III-lea; (d.1774).

Mustafa al III-lea–1774 – foto: ro.wikipedia.org

A  fost un monarh   energic care a căutat să modernizeze armata otomană si imperiul aflate in declin, insa incercările sale de modernizare nu au fost suficiente pentru a opri această evoluție. Reformele si  planurile sale de schimbare a  status quo-ului administrativ s-au lovit de opoziția acerbă a fortelor conservatoare, in primul rand a ienicerilor și imamilor.

Mustafa al III a a angajat specialisti occidentali in incercarea de a moderniza a infanteria și artileria. În plus, sultanul a ordonat infiintarea unei Academii de matematică, navigație și științe naturale. Constient de slabiciunea imperiului a  cautat sa  evite  războaiele, insă după anexarea de către Rusia   a peninsulei Crimeea, a  declarat  război Rusiei, urmarea fiind razboiul ruso-turc din 1768 1774, incheiat prin semnarea la 21 iulie 1774 a Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi.

În urma acestui acord de pace hanatul Crimeii devine independent, nemaifiind vasal porții otomane, iar Rusiaprimește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagra.

·         1768: Frederic al VI-lea (n. 28 ianuarie 1768 – 3 decembrie 1839) a fost rege al Danemarcei din 1808 până în 1839 și rege al Norvegiei din 1808 până în 1814. A fost regent al Danemarcei din 1784 până în 1808 ca și vărul său George al IV-lea al Regatului Unit. Mama sa, Caroline Matilda de Wales, era sora regelui George al III-lea al Regatului Unit.

Tatăl său, Christian al VII-lea al Danemarcei, a avut mari probleme psihologice, și a fost suspectat de schizofrenie. La 8 ianuarie 1772, Prințul Frederic în vârstă de trei ani a fost făcut regent. Până în anul 1784 a fost sub controlul mamei vitrege a tatălui său, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel, care a fost conducătorul real și nedisputat în timpul regenței sale, ajutată de Ove Høegh-Guldberg. În cele din urmă la 14 aprilie 1784, prințul a fost declarat major. A continuat ca regent al Danemarcei în numele tatălui său până la moartea acestuia în 1808.

În timpul regenței, Frederic a instituit ample reforme liberale cu sprijinul prim ministrului Andreas Peter Bernstorff, inclusiv abolirea iobăgiei în 1788. Crizele apărute în timpul domniei sale au inclus dezacordul cu Marea Britanie asupra transportului maritim. Acest lucru a dus la două atacuri britanice asupra vaselor daneze în 1801 și 1807. Ultimul atac este cunoscut ca Bătălia de la Copenhaga.

Soția sa era verișoara primară Marie Sophie de Hesse-Kassel, membră a familiei germane. S-au căsătorit la Gottorp la 31 iulie 1790 și au avut opt copii. Cel mai mic copil, Prințesa Vilhelmine a devenit soția viitorului Frederic al VII-lea al Danemarcei. Niciunul dintre băieții lui Frederic al VI-lea n-a supraviețuit și atunci când a murit, a fost succedat de verișorul său, Christian al VIII-lea al Danemarcei.

Regele Frederick al VI-lea al Danemarcei

Frederic a fost încoronat rege al Danemarcei la 13 martie 1808. În 1809 după detronarea lui Gustav al IV-lea al Suediei tronul suedez devine vacant. Frederic a fost interesat și s-a prezentat drept candidat la succesiune. De fapt, Frederic a fost primul monarh al Danemarcei și Norvegiei descendent din Gustav I al Suediei cel care obținuse independența Suediei (1523) după o perioadă de uniune cu celelalte țări scandinave. Cu toate acestea, în 1810, a fost ales ca prinț moștenitor al Suediei mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.

După înfrângerea în războaiele napoleoniene în 1814 și pierderea Norvegiei, spre sfârșitul domniei, Frederic al VI-lea a renunțat la ideile liberale și a guvernat cu autoritate. Cenzura și suprimarea oricărei opoziții, o stare proastă a economiei daneze au reprezentat o perioadă întunecată a domniei sale.

Din 1834 regele a acceptat fără tragere de inimă o mică inovație democratică prin crearea Adunărilor de Succesiune (aveau rol pur consultativ).

Frederic al VI-lea
Frederic al VI-lea, pictură de F.C. Grøger c. 1808.
Date personale
Născut	28 ianuarie 1768 Palatul Christiansborg, Copenhaga
Decedat	3 decembrie 1839 (71 de ani) Palatul Amalienborg, Copenhaga
Înmormântat	Catedrala Roskilde
Părinți	Christian al VII-lea al Danemarcei Caroline Matilda de Wales
Frați și surori	Prințesa Louise Auguste a Danemarcei
Căsătorit cu	Marie Sophie de Hesse-Kassel
Copii	Caroline, Prințesă a Danemarcei Vilhelmine, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*] duce
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg
Rege al Danemarcei
Domnie	1808–1839
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea
Rege al Norvegiei
Domnie	1808–1814
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea

·        

* 1784 - S-a nascut George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministrul englez al carui guvern a implicat Marea Britanie in Razboiul Crimeei, impotriva Rusiei; (m.14 decembrie1860).

George Hamilton-Gordon – foto: ro.wikipedia.org

George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855. În 1813, ca ambasador special în Austria, a contribuit la formarea coaliției care l-a învins pe Napoleon I în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.

Ca ministru de externe (1828-1830, 1841-1846), a rezolvat disputele asupra graniței dintre Canada și SUA prin Tratatul Webster-Ashburton și Tratatul Oregonului. Ca prim-ministru, a format o coaliție guvernamentală, dar indecizia sa a zădărnicit eforturile de menținere a păcii, ducând la implicarea Marii Britanii în Războiul Crimeii. Fiind responsabil, din punct de vedere constituțional, pentru greșelile generalilor britanici în război, a demisionat în 1855.

* 1794: Prințesa Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine de Saxa-Hildburghausen,^[1] (germană Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine, Prinzessin von Sachsen-Hildburghausen; 28 ianuarie 1794– 6 aprilie 1825) a fost membră a Casei de Saxa-Hildburghausen și prințesă de Saxa-Hildburghausen (mai târziu de Saxa-Altenburg) prin naștere. Prin căsătoria cu Wilhelm, Duce de Nassau, Louise a devenit membră a Casei de Nassau-Weilburg și ducesă consort de Nassau.

Louise a fost al șaptelea copil al lui Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen și a soției sale, Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz.^[1] Una dintre nașele sale a fost mătușa ei, Louise de Mecklenburg-Strelitz, regina consort a Prusiei. Louise și sora ei, Therese, erau considerate foarte frumoase și au fost subiect al poemului Mit drei Moosrosen de Friedrich Rückert.

În 1809, Ludwig, Prinț Moștenitor al Bavariei a vizitat Schloss Hildburghausen pentru a-și alege mireasa. Ludwig a avut de ales între Louise și Therese și în cele din urmă a ales-o pe Therese. La 24 iunie 1814, la Weilburg, Louise s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Nassau, fiul cel mare al lui Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg și a soției acestuia, Louise Isabelle de Kirchberg.^[1]

Louise și Wilhelm au avut opt copii^[1]:

• Auguste Luise Friederike Maximiliane Wilhelmine de Nassau (12 aprilie 1814 - 3 octombrie 1814).
• Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte de Nassau (17 aprilie 1815 - 8 decembrie 1871). S-a căsătorit la 23 aprilie 1837 cu Ducele Peter de Oldenburg. Nepotul lor a fost generalul țarist Marele Duce Nicolai Nicolaevici Cel Tânăr.
• Adolphe, Mare Duce de Luxemburg (24 iulie 1817 – 17 noiembrie 1905). Actuala Mare Ducală famile de Luxemburg provine din descendenții lui.
• Wilhelm Karl Heinrich Friedrich de Nassau (8 septembrie 1819 - 22 aprilie 1823).
• Moritz Wilhelm August Karl Heinrich de Nassau (21 noiembrie 1820 - 23 martie 1850), necăsătorit, fără copii.
• Marie Wilhelmine Luise Friederike Henriette de Nassau (5 aprilie 1822 - 3 aprilie 1824).
• Wilhelm Karl August Friedrich de Nassau (12 august 1823 - 28 decembrie 1828).
• Marie Wilhelmine Friederike Elisabeth de Nassau (29 ianuarie 1825 - 24 martie 1902), căsătorită la 20 iunie 1842 cu Hermann, Prinț de Wied (1814-1864).^[2] Fiica lor, Elisabeta, s-a căsătorit cu regele Carol I al României.

Mariajul a fost unul nefericit. Soțul Louisei nu era numai autocratic în politică ci și în cercul familiei și și-a agresat soția și copiii.

Louise a murit în 1825 la scurtă vreme după nașterea fiicei ei, Marie. După decesul ei, soțul ei s-a recăsătorit cu fiica surorii ei Charlotte, Prințesa Pauline de Württemberg (1810–1856). Luisenplatz și Luisenstraße din Wiesbaden au fost numite după Louise.

Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen
Ducesă de Nassau Prințesă de Nassau-Weilburg
Date personale
Nume la naștere	Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine
Născută	28 ianuarie 1794 Hildburghausen, Saxa-Hildburghausen
Decedată	6 aprilie 1825 (31 de ani) Biebrich, Ducatul de Nassau
Înmormântată	Schloss Weilburg[*]
Părinți	Frederic, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Friedrich von Sachsen-Altenburg[*] Georg, Duce de Saxa-Altenburg Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Theresa de Saxa-Hildburghausen Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen
Căsătorită cu	Wilhelm, Duce de Nassau
Copii	Prințesa Auguste Ducesa Therese de Oldenburg Adolphe, Mare Duce de Luxemburg Prințul Wilhelm Karl Heinrich Prințul Moritz Prințesa Marie Wilhelmine Luise Prințul Wilhelm Karl August Marie, Prințesă de Wied
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen Casa de Nassau-Weilburg

·         1811: Ioan Maiorescu, filolog român (d. 1864)

·         1841: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (d. 1904)

·    1853 - S-a nascut Jose Marti, scriitor si om politic cubanez, unul dintre organizatorii si conducatorii rascoalei antispaniole; (m.19.05.1895).

José Julián Martí Pérez – foto: cersipamantromanesc.com

José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 – d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez. A fost considerat un erou național și a jucat un rol important în literatura Americii Latine. Ca om politic, a fost unul dintre fondatorii Partidului revoluționar cubanez și unul dintre organizatorii și conducătorii revoluției antispaniole. Ca scriitor, a fost precursor al modernismului.

A reînviorat poezia și proza, înlăturând rigiditățile neoclasice și artificiile romantice, pe care le-a înlocuit prin simțirea vie spontană, cu o mai mare libertate ritmică și expresie metaforică novatoare. Lirica sa este subsumată glorificării personalității umane și a frumuseții universului, străbătută de accente fraterne și simbolice. A mai scris și eseuri, discursuri, scrisori. A condus publicațiile: El diablo, Cojuelo și Patria libre.

* 1865: Kaarlo Juho Ståhlberg (n. 28 ianuarie 1865 – d. 22 septembrie 1952) a fost jurist și academician, care a avut o contribuție crucială la crearea Constituției Finlandei în 1919. A fost primul președinte al Finlandei(1919-1925) și Liberal Nationalist.

·         1867 - S-a născut scriitorul spaniol Vincente Blasco Ibanez (m.29.01.1928).

·      1873 - S-a născut romanciera franceza Colette (Sidonie-Gabrielle Colette);  ( d. 3 august 1954).

Sidonie-Gabrielle Colette - foto: ro.wikipedia.org

Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) a fost o scriitoare franceză. A fost  membru al Academiei Regale din Belgia (1935), președinte al Academiei Goncourt (1949) (și prima femeie să fie admis în ea, în 1945), și ofiter al Legiunii de Onoare. Este cel mai bine cunoscuta pentru romanul  sau Gigi.

·         1874: George G. Moronescu, jurist și om politic, membru de onoare al Academiei Române (d. 1949)

·    1880 - S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane (d 1962).

Camil Ressu – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.

“Nud” (1971) – Camil Ressu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla și Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.

·         1882: Eugen Petit, jurist român (d. 1959)

* 1887: Romulus Vuia (n. 1887, Comloșu Mare, județul Hunedoara – d. 1963, București) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918 

Era fiul lui Iuliu Vuia, un îndrăgit și respectat învățător în localitate timp de 24 de ani, autor de manuale școlare românești și un susținător a vieții culturale a comunei, care a fost silit de autoritățile maghiare să se pensioneze la doar 45 de ani. A făcut școala primară din Comloșu Mare, județul Timiș, după care a studia Istoria și Geografia la Universitatea din Cluj. În anul 1910 a fost numit profesor la școala civilă din Hațeg. La fel ca tatăl său, nu a scăpat de persecuțiile maghiare, în timpul războiului fiind acuzat de spionaj în favoarea statului român și urmărit în permanență de jandarmi ^[3].

După Unire a devenit director al școlii medii din Târnăveni, dar și asistent la Universitatea din Cluj. În perioada 1926-1948 este director al Muzeului Etnografic, iar între 1952-1963 devine șeful secției etnigrafice din cadrul Academiei Române. A înființat Muzeul Etnografic și Parcul Etnografic Național din Cluj-Napoca ^{[1]:p. 228}.

Totodată, a fost Doctor în geografie la Universitatea din Cluj (1924), cu mențiunea Summa cum laude, cu teza Țara Hațegului și regiunea Pădurenilor, "studiu antropogeografic și etnografic". În 1920 devine asistentul lui George Vâlsan la Institutul de Geografie din Cluj. În 1940, după Dictatul de la Viena, când Ardealul de nord a trecut sub ocupație maghiară, Romulus Vuia a reușit să evacueze toate colecțiile și să le transporte la Sibiu. S-a străduit să înființeze și aici un parc etnografic și, într-un memoriu adresat Ministerului, Romulus Vuia specifica: Intenționăm să organizăm acest muzeu chiar și pentru cazul ca instituția noastră s-ar întoarce la Cluj. În acest caz, muzeul în aer liber ar rămâne la Sibiu. A reușit să înființeze muzeul pe un teren din apropierea pădurii Dumbrava care i s-a pus la dispoziție, el fiind considerat „părintele” muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Tot aici și-a continuat activitatea didactică, a organizat cu studenții cercetări etnografice în zonă și a asigurat continuarea cercetărilor Cercului de Studii Etnografice, înființat în 1939 la Cluj, preocupându-se totodată de înființarea unui cerc similar al Banatului, la Timișoara ^[3].

În ceea ce privește opera sa, a publicat mai mult lucrări, dintre care:

• Muzeul Etnografic al Ardealului, București, 1928;
• Problema continuității românilor în Dacia. Patru conferințe la Universitatea Radio (în colaborare cu Constantin Daicoviciu), Sibiu, 1943;
• Satul românesc din Transilvania și Banat. Studiu antropogeografic și etnografic - Le Village roumain de Transilvanie et du Banat, Cluj, 1945;
• Portul popular din Țara Hațegului. Bazinul de la Hațeg, București, 1962;
• Tipuri de păstorit la români (sec. XIX - începutul sec. XX), prefață de Tiberiu Morariu, București, 1964;
• Studii de etnografie și folclor, vol. I, ediție îngrijită de Mihai Pop și Ioan Șerb, prefață de Mihai Pop, București, 1975, vol. II, ediție îngrijită de Florica Șerb, București, 1980 ^[4].

La fel ca tatăl său, și Romulus Vuia a fost obligat să se pensioneze în 1947, de data aceasta de nou instauratul regim comunist, fără să fi fost susținut de cei care îi fuseseră studenți și care îi datorau cariera. După cei 25 de ani în care a condus muzeul, lăsa în urma sa aproape 15.000 de obiecte, stampe, diapozitive, o bibliotecă cu aproape 3.400 de volume. În anii care au urmat pensionării sale, instituțiile pe care le-a înființat au fost distruse, colaboratorii săi înlăturați iar catedra de etnografie a universității, desființată. A părăsit Clujul și a plecat la București, unde a dus o viață izolată. S-a stins din viață în vara anului 1963

Romulus Vuia
Date personale
Născut	1887 Comloșu Mare, județul Timiș
Decedat	1963 București
Cetățenie	România
Ocupație	profesor, etnolog

·  1887 - S-a născut Arthur Rubinstein, pianist si compozitor american de origine poloneza evreiasca; (m.20.12.1982).

Arthur Rubinstein (fotografie din 1937) – foto: ro.wikipedia.org

Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia – d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

* 1889: Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua și luna (28 ianuarie, București), anul 1886 stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888, 1889, 1890, 1891. Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda ( Emma ) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovariavea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va împlini educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).

Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […]." Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – "ziua cea mai plăcută din calendarul personal", cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor. După trei decenii, maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, și anume de mamă a ostașului român, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945 Martha Bibescu pleacă în Anglia.

Aici se întâlnește cu moștenitorul ei, Prințul John Nicolas Ghika - Comănești pe care l-a ajutat să părăsească țara în anii tulburi care au urmat după instaurarea comunismului.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles.

Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).

Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul Jurnal politic.

Se stinge din viață la 28 noiembrie 1973, la Paris. Este inmormantată la Castelul Menars de pe Valea Loarei. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care estei Ana, contesa de Noailles

·         1892: S-a nascut regizorul  german de film Ernst Lubitsch; (d.1947).

* 1893: Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja cunoscută ca Princess Catherine Olympia Caradja (născută, Ecaterina Olimpia Crețulescu la 28 ianuarie 1893, București – d. 26 mai 1993, București) a fost o aristocrată și filantroapă română, stabilită în Statele Unite ale Americii.

Născută în București, educată în Anglia și Franța, a reușit să părăsească România în anul 1952, scăpând de regimul comunist de atunci cu ajutorul unei bărci, cu care a traversat Dunărea în Iugoslavia de atunci.

Ca expatriată în Statele Unite, pentru mai mult de 35 de ani, a locuit în comitatul Hill din statul Texas, de unde s-a reîntors în România după 1989, pentru a locui în București, unde a și murit ca centenară.

Prințesa Caradja a fost binecunoscută pentru munca sa umanitară și filantropică din perioada interbelică, dar mai ales din timpul celui de-al doilea război mondial, când a alinat suferințele a peste o mie de aviatori (și a altor membri ai echipajelor de zbor) americani și britanici, care au devenit prizonieri de război ai României în timpul campaniei de bombardare a obiectivelor industriale ale României, din perioada alierii sale Germaniei naziste.

A avut grijă de acești căzuți „oameni ai aerului” atât pe propria sa proprietate, unde i-a trata și îngrijit, cât și în spitatlele din Ploiești. Această activitate umanitară și filantropică extraordinară i-a atras numele de „Îngerul din Ploiești” printre acei prizonieri de război. În 1977, a fost recompensată cu Medalia de onoare George Washington (în original, George Washington Honor Medal) de către Freedoms Foundation at Valley Forge.

Fiica sa, Alexandra, a decedat în 1997; din familia extinsă mai sunt în viață nepoata sa de fată, Prințesa Brianna Caradja, ^[1] și de doi stră-nepoți. ^[2] Fiul său adoptiv, un german, Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco, nu mai trăiește, decedând de cancer în 2007.

Ecaterina Olimpia Caradja
Ecaterina Olimpia Caradja
Date personale
Nume la naștere	Ecaterina Olimpia Crețulescu
Născută	28 ianuarie 1893  București, România
Decedată	26 mai 1993 (100 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	aristocrat[*] filantroapă[*]

* 1893: Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951 Tîrgu Ocna) a fost un general de brigadă al Jandarmeriei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplinind în perioada 1 iunie 1943 – 25 august 1944, funcția de Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.

Constantin Tobescu s-a născut la 28 ianuarie 1893 în localitatea Comani, plasa Drăgănești, județul Olt, fiul cel mare al lui Nae Thobescu, în etate de 28 de ani, comerciant de profesie, și al Polina, în etate de 23 de ani, menajeră.^{[note 1]} În anul următor, în 8 iulie 1894, cuplului i se va naște o fată, Verginia, iar în 17 iulie 1996 un alt băiat, Theodor.^[1] Viitorul general a absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911, a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie, pe care o va absolvi 2 ani mai târziu. După absolvire, își începe cariera militară prin participarea la al doilea război balcanic.(1913) Din august 1916, participă la operațiile militare din cadrul primului război mondial. Foaia matricolă, fila 7, precizează că pe atunci avea domiciliul în Slatina și că în data de 17 ianuarie 1917 s-a căsătorit cu d-ra Julieta Pomponiu, născută în 2 iulie 1895 în Slatina. În 23 decembrie 1917, i se naște unica fiică, Corina.^[1] Fiica sa, inginer electro-mecanic la întreprinderea Electromagnetica, cu origine "burgheză", la data de 28 august 1951, era deținută în penitenciarul Văcărești, fiind reținută fără mandat de arestare, conform fișei matricole penale.^{[2][note 2]}

Avansat la gradul de căpitan, Constantin Tobescu trece în cadrele Jandarmeriei la sfârșitul războiului. În noiembrie 1930, este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București, unde se stabilește definitiv. După ce este detașat în diverse posturi prin țară (Găești, Ploiești și Chișinău), este avansat la gradul de colonel în 1938, fiind mutat la Iași. După abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează din armată (în 26 noiembrie 1940), de teama legionarilor. (deoarece fusese un colaborator apropiat al gen. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei, asasinat în aceeași noapte la închisoarea militară Jilava) Se retrage în Banat, trece Dunărea în Iugoslavia, apoi revine în funcția din care demisionase anterior, imediat după evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de “rebeliune legionară” (24.01.1941).^[1]

Avansat la gradul de general spre sfârșitul anului 1941, pe toată durata războiului va fi mobilizat în zona interioară (teritoriul românesc rezultat în urma amputărilor teritoriale din vara anului 1940), în calitate de comandant al Siguranței și Ordinii Publice în Inspectoratul General al Jandarmeriei.(I.G.J.), cu sarcina principală de a preveni actele teroriste, de sabotaj și spionaj pe teritoriul țării. După lovitura de stat de la 23 august 1944 își dă demisia din armată, după care se ascunde, împreună cu Eugen Cristescu, directorul general al Serviciului Special de Informații (SSI), conform propriilor declarații, din teama de a nu fi capturat de trupele sovietice. Este arestat preventiv în data de 24 septembrie 1944, ulterior este predat sovieticilor, transportat și anchetat la Moscova, fiind readus în țară în primăvara anului 1946, continuând să rămână în arest preventiv. În data de 19.01.1949, este condamnat la "5 ani detențiune simplă și 5 ani degradare civică". Deoarece condamnarea sa se apropia de sfârșit, gen. Constantin Tobescu fiind deținut preventiv de aproape 4 ani și 4 luni, Procurorul General al R.P.R. a cerut mărirea pedepsei. După 4 amânări ale pronunțării sentinței, în 2 iulie 1951, gen. Constantin Tobescu este condamnat definitiv la "10 ani detențiune simplă". Se stinge din viață în 2 decembrie 1951 în spitalul-penitenciar TBC Târgu Ocna, fiind înhumat într-o groapă anonimă în cimitirul orașului

Funcții deținute:

• iunie-august 1913 : repartizat la Regimentul de infanterie nr.3 Olt, mobilizat pentru a participa la al doilea război balcanic; demobilizat la 31 august 1913.
• 31 august 1913 – 1 iulie 1916 : detașat la Liceul Militar “D.A. Sturdza” din Craiova.
• 15.08.1916 : mobilizat, (Î.D.nr.2784/916) pentru participarea la operațiile militare desfășurate de Armata Română concomitent cu angajarea acesteia în Primul Război Mondial, la comanda unei secții a unei companii de mitraliere. (Compania a II-a din Batalionul I)
• 4 septembrie 1916 : “contuzionat din cauza unui obuz ce căzuse în apropierea sa și evacuat la spital”; decorat cu ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler și propus la aceeași decorație în partea a doua a campaniei.
• 19 decembrie 1918 : trecut în cadrele Jandarmeriei. (prin ordinul M.C.G. nr.1690 și O.Z. nr.1578)
• 15 septembrie 1919 : numit comandant al Companiei de Jandarmi Romanați.
• 25 ianuarie – 25 februarie 1920 : urmează cursurile Școlii de Jandarmi din București.
• 1 septembrie 1920 : confirmat definitiv în Jandarmerie. (Î.D.nr.3789/920)
• 1 aprilie 1921 : mutat la comanda Companiei (de jandarmi) Dolj.
• 15 mai – 1 octombrie 1922 : curs de informații la Sf.Gheorghe.
• 19 august 1923 : numit ajutorul comandantului Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.138)
• 15 decembrie 1923 : comandant al Batalionului de Instrucție al Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.1393)
• 1 iulie 1927 : detașat la Compania de Jandarmi Argeș, pentru menținerea ordinii în județ. (O.Z. nr.900)
• 1 decembrie 1927 : comandant al Detașamentului Special Orșova.(O.Z. nr.1504)
• 9 – 29 ianuarie 1929 : detașat lector la Școala de Gaze din București. (O.Z. nr.4/928)
• 5 octombrie 1929 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București. (Î.D.nr.3182/929 și O.Z. nr.2469)
• 16 ianuarie 1930 : numit ofițer superior de control, ajutorul șefului de Corp (Inspectorat) și președintele Comisiei disciplinare.( O.Z. nr.165/930)
• 8 iunie 1930 : depune jurământul de credință noului rege Carol al II-lea.
• 27 septembrie 1930 : numit în fruntea Comisiei de disciplină. ( O.Z. nr.101/930)
• 1 octombrie 1931 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul General al Jandarmeriei, numit șef al Serviciului Jandarmeriei. ( O.Z. nr.195/931)
• 1 aprilie 1934 : șef al serviciului de Poliție și Comandament la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.39 și 1019/934)
• 15 iunie 1934 – 5 iulie 1934 : șef al serviciului Administrativ la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.22)
• 15 iunie – 8 octombrie 1934 : președinte al Comisiei de disciplină la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.24/934)
• 8 octombrie 1934 – 14 ianuarie 1935 : Comandant provizoriu al Inspectoratul de Jandarmi Focșani. (O.Z. nr.57/934)
• 1 septembrie 1935 : mutat în interesul serviciului la comanda Centrului de Instrucție nr.2 Jandarmi din Găești, ( O.Z. nr.440/935), ulterior rechemat la Inspectoratul București.
• 1 octombrie 1935 : comandant al Sectorului Informativ Ploiești.(O.Z. nr.447/935)
• 1 noiembrie 1937 : comandant (provizoriu) al Inspectoratului (de Jandarmi) Chișinău. (O.Z. nr. 649/937)
• 1 octombrie 1938 : comandant al Inspectoratului (de Jandarmi) Iași. (? 1488/938)
• 25 0ctombrie 1939 : mutat în interesul serviciului la comanda Regimentului de Jandarmi Pedeștri. (ord. c.c.j.n. 51607/939 și O.Z. nr.587/939)
• 19 septembrie 1940 : comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
• 31 decembrie 1940 : demisionat și trecut în rezervă, demisia înaintată în 26 noiembrie 1940. (ord. nr. 97 ? 16/1941)
• 24 ianuarie 1941 : repus în funcție - comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
• 1 iunie 1943 – 25 august 1944 : director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.
• 25 august 1944 : demisia din funcție.^[1](date extrase din Foaia matricolă a gen. Constantin Tobescu, Dosarul Nr. 147463, Arhiva operativă a Ministerului Afacerilor Interne al R.S.R., 5 octombrie 1966)

Constantin Tobescu
Gral. Constantin Tobescu
Date personale
Născut	28 ianuarie 1893
Decedat	2 decembrie 1951 (58 de ani)
Căsătorit cu	Julieta Tobescu (născută Pomponiu)
Copii	Corina Tobescu (căsătorită Mahalinschi)
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice (1943-44)
Studii	Școala Militară de Infanterie (1911-1913), Școala de Jandarmi București (1920)
Activitate
A luptat pentru	Jandarmeria Română
Ani de serviciu	1913-1944
Gradul	General de brigadă
Bătălii / Războaie	Al doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul “Coroana României”, grad cavaler, ofițer și comandor, Ordinul “Steaua României”, grad cavaler și ofițer, “Crucea Comemorativă”, Medalia Victoria Marelui Război pentru Civilizație 1916-1921, Medalia Bărbăție și Credință cl.I, Semnul onorific 25 de ani în serviciu, Crucea „Meritul Sanitar”, cl.I, Medalia Centenarul Regelui Carol I, Ordinul Meritul Agricol în grad de cavaler, Ordinul Meritul Militar cu cruce, în grad de comandor (bulgar)[1]

·         1897: Valentin Kataev, scriitor rus (d. 1986)

·         1901: Teodor Tatos, pictor și scriitor român (d. 1985)

* 1905: György Kulin (28 ianuarie 1905, Salonta / Nagyszalonta – 22 aprilie 1989, Budapesta) a fost un astronom maghiar.

Kulin a descoperit 21 de asteroizi și a codescoperit cometa C/1942 C1 Whipple-Bernasconi-Kulin.

În afară de astronomie s-a interesat și de literatura științifico-fantastică, scriind câteva romane.^[1]

Probabil, fără exagerare, este considerat părintele astronomiei de amatori din Ungaria.

·         1909 - S-a născut Vasile Vasilachi, teolog şi istoric al culturii ("Predica în Evul Mediu", "Biblia în ortodoxie").

·         1912: Jackson Pollock, pictor american (d. 1956)

* 1913: Silviu Ploeșteanu (28 ianuarie 1913, Craiova – 13 aprilie 1969) a fost un jucător și antrenor de fotbal român, care a jucat la UD Reșița, U Cluj, Venus București, echipa națională de fotbal a României și UA Brașov. A antrenat Steagul Roșu Brașov, Tractorul Brașov și echipa națională de fotbal a României.* 1918: Sandro Puppo (n. 28 ianuarie 1918, Piacenza - d. 18 octombrie 1986, Piacenza) a fost un jucător și antrenor italian de fotbal. Și-a început cariera la Piacenza Calcio, jucând apoi la Ambrosiana, Venezia și AS Roma. Cu echipa națională de fotbal a Italiei a câștigat aurul olimpic, în 1936, la Berlin.

·         1920: Cornel Onescu, politician român

* 1927: Paul Dăncescu (n. 28 ianuarie 1927) este un medic român, în prezent stabilit în Montreal, Canada.

• Absolvent al liceului "Sfântul Sava" din București unde i-a avut colegi de clasă pe Ion Dumitriu-Snagov și Virgil Cândea.
• Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1953); medic specialist in microbiologie (1959), doctor in stiinte medicale (1960), medic primar (1962). In perioada 1968-1970, a urmat studii post-doctorale la Institutul Pasteur din Tunis, beneficiind de bursa Charles Nicolle acordata de statul tunisian.

In Romania, a fost asistent, sef de lucrari si sef al departamentului de boli parazitare la Centrul de Perfectionare a Medicilor din Bucuresti (1960-1982), medic primar la Institutul "I. Cantacuzino" (1960-1973), sef al sectiei de boli parazitare la acelasi spital (1973-1982). In Tunisia a lucrat in domeniul bolilor parazitare profesionale, epidemiologia leishmaniozelor si a fost sef al laboratorului de Entomologie medicala al Institutului Pasteur. In Canada a desfasurat o activitate de cercetare științifică in domeniul bolilor profesionale (1984-1988). In anul 1986 sustine examenul de evaluare la Consiliul Medical al Canadei, examenul de sinteza la Université de Montréal (1989) urmat de stagii la spitalele St.-Luc (1989-1990) si Notre-Dame (1990-1994). A realizat studii asupra strongiloidozei in Romania si Africa de Nord, cu descrierea primului focar subteran in minele de plumb; alte studii asupre protozoarelor intestinale si phlebotominelor in Romania, Tunisia si Italia. A realizat studii asupra diagnosticului parazitozelor tropicale si cosmopolite, prin metode traditionale si personale, dintre care unele au fost recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Din anul 1980, este expert consultant la Organizatie Mondiala a Sanatatii (de la Geneva) pentru expertiza in epidemiologia si diagnosticul strongiloidozei. Este consilier pentru serviciile internationale ale SACO-Canada (Canadian Executive Service Organisation).

A avut un rol important în promovarea comunității române din Quebec.

* 1927: Per Oscarsson (n. 28 ianuarie 1927 — d. 31 decembre 2010) a fost un actor suedez. 

·         1931: Lucia Bosé, actriță italiană

* 1931: Felicia Donceanu (n. 28 ianuarie 1931, Bacău, România) este o pictoriță, sculptoriță și compozitoare română.

Donceanu s-a născut în Bacău. Inițial, ea și-a planificat să drvină director de scenă, dar a devenit interesată de muzică și a studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București (în prezent Universitatea Națională de Muzică) cu profesorii Mihail Jora (compoziți), George Breazul și Ioan D. Chirescu (teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct) și Mircea Basarab (orchestrație). După finalizarea studiilor în 1956, ea a lucrat ca redactor la ESPLApână în 1958, și apoi la Editura Muzicală până în 1966.^[1]

După plecarea de la edituri, ea s-a dedicat în întregime compoziției, producând lucrări care au fost interpretate la nivel internațional. S-a căsătorit cu poetul Alexandru Voitin.

Felicia Donceanu a compus pentru piese de teatru („Tartuffe” de Molière, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965) și ansamblu instrumental, dar s-a concentrat în mare parte pe lucrări camerale. Muzica ei este influențată de muzica populară românească, uneori folosind instrumente populare tradiționale. Lucrările selectate includ:

• Arie de concert (1973), pentru bariton și orchestră
• Măiastra (1973), pentru soprană, cor și orchestră de coarde
• Picolicomando (1984) pentru tenor, copii, cor, orgă, vioară și percuție
• Yolanda (1993), pentru soprană și orchestră
• Rugăciunea Domnească (1992), pentru voce, orchestră de coarde și percuție
• Rugăciunea Domnească (1998), pentru cor masculin,  orchestră de coarde și percuție
• Invocatio (1999), cu texte biblice și fragmente de versuri de Ovidiu, marcat pentru soprană, pian, vioară și orchestră de cameră
• Clopote la soroc (1999), o cantată pentru cor SATB și orchestră
• Retro-Tango, pentru ansamblu fagot
• Inscripția de pe un catarg, pentru harpă
• Odinioară, cântec-ciclu pentru mezzo-soprană și pian
• Mărgele (1962), patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi
• Trei Cântece pentru Til (1964), pe versuri de George Călinescu
• Dor I pentru contralto
• Dor II pentru contralto
• Imagini pe versuri de Eminescu (1963-1965), pentru soprană
• Cu Penetul
• Mărturisiri, ciclu de cinci cântece pentru bas-bariton cu poezii de Alexandru Voitin, din septembrie 1975-septembrie 1978 și 1986
• Cântece de fată frumoasă
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu
• Sincron
• Ponti Euxini Clepsydra (1971), pentru soprană, clarinet, oboi, percuție, harpă
• Mai sunt încă roze (1972), cu texte de Macedonski, este un cântec de cinci munca pentru soprană și ansamblu instrumental
• Două Serenade (1973), pentru bariton, flaut, harpă, versuri de Baconski
• Cântece de fată frumoasă (1976), trei-mișcari pentru mezzo-soprană, corn englez și marimba
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu (1983), pentru soprană, flaut, viola da gamba, flaut, clavecin și percuție, text de Ienăchiță Văcărescu
• Abțibilder după Tristan Tzara (1996), pentru soprană, clavecin, și două viole da gamba
• Cutia cu surpriză ... și pentru oameni încrutați (1998), pentru soprană, două viole da gamba, clavecin, pian, și marionete
• Tablouri vivante (1999), pentru voce și instrumente

Lucrări înregistrate pe CD:

• Polhymnia – Sacrée et Profane

* 1935: Anna Stark-Stănișel (n. 28 ianuarie 1935, la București)^[1][2] este o fostă handbalistă română de origine germană, multiplă campioană mondială cu echipele României în 7 și 11 jucătoare.

* 1935: Israel Pincas (în ebraică:ישראל פנקס; n. 28 ianuarie 1935) este un poet israelian de limbă ebraică, laureat al Premiului Israel (premiul de stat al Israelului) pentru poezie în anul 2005. În argumentele juriului care i-a conferit premiul se menționează că „de la primul sau volum de versuri, „Paisprezece poezii” care a apărut în 1961, Pincas pășește pe o cale creativă independentă. Se ferește tot timpul de a fi țipător și de a face concesii cititorilor, poezia sa este șlefuită și senzuală, limba lui întrunește tradiție și spirit novator, iar creația sa este moștenitoarea unor tezaure culturale ale trecutului, adăugându-le originalitate și prospețime.”

·    1936 - S-a  născut scriitorul albanez Ismail Kadare (“Generalul armatei moarte”).

Ismail Kadare – foto: ro.wikipedia.org

Lucrările lui Kadare au fost publicate în peste 40 de țări. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura  și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize. În iunie 2009 a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură.

* 1936: Alan Alda (n. 28 ianuarie 1936) este un actor, regizor și scenaristamerican. A devenit faimos în special pentru rolul Hawkeye Pierce din serialul de televiziune M*A*S*H.

Alda și-a început cariera în 1950 ca membru al Compass Players în comedie. În 1966 a jucat în musicalul The Apple Tree pe Broadway; el a fost nominalizat pentru premiul Tony pentru "Cel mai bun actor".

Alda și-a făcut debutul ca actor pe Hollywood cu un rol secundar în Gone are the Days! - versiune cinematografică a unei piese de succes de pe Broadway și anume Purlie Victorious. Au urmat alte roluri în filme ca autorul, umoristul și actorul George Plimpton în filmul Paper Lion, de asemenea în The Extraordinary Seaman (1969) și thriller-ul The Mephisto Waltz, alături de actrița Jacqueline Bisset. În același timp, Alda a apărut ca un panelist în filmul din 1968- What's My Line? și în filmul I've Got a Secret (1972).

·         1940 - S-a născut Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist şi eseist, autorul "Dicţionarului literaturii române, de la origini pînă la 1900", pentru care primeşte Premiul Academiei Române "Timotei Cipariu".

* 1940: Carlos Slim Helú (n. 28 ianuarie 1940) este un om de afaceri mexicancare activează în industria de telecomunicații. În prezent (aprilie 2017) este al saselea om bogat din lume cu o avere estimată de revista americană Forbes la 54.5 de miliarde de dolari americani.^[2]

Slim are o mare influență asupra industriei de telecomunicații din Mexic și o mare parte din America Latină, de asemenea. El controlează companiile Teléfonos de México (Telmex), Telcel și América Móvil^[3]. Deși menține o implicare activă în companiile sale, cei trei fii ai săi, Carlos Slim Domit, Slim Marco Antonio Domit și Patrick Slim Domit conduc afacerile curente.

În anul 2011, a înființat muzeul Soumaya, în Mexico City, numit astfel după fosta lui soție^[4]. Costurile construirii muzeului s-au ridicat la 34 de milioane de dolari^[4].

În iulie 2014, Slim s-a pronunțat pentru o modificare radicală a programului de muncă.^[5] În locul unei retrageri sau pensionări la 50 sau 60 de ani, oamenii ar trebui să aibă de lucru până la 70, poate 75 de ani, dar programul de lucru ar trebui redus la trei zile pe săptămână; ziua de muncă ar trebui să aibă, conform acestuia, 11 ore

·         1942 - S-a născut Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (m.06.01.2005).

·         1942 - S-a născut Florin Mircea, actor la Teatrul Naţional din Iaşi. Creaţia sa în rolurile Kaloşin şi Anciughin din „Anecdote provinciale” i-a adus Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1994-1995.

·         1943: Dumitru Moroșanu, realizator român de emisiuni radio și TV

* 1943: Florina Cercel (alternativ: Florina Cercel Perian; n. 28 ianuarie 1943,^[1] Piatra Neamț, România – d. 30 iulie 2019,^[2] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). A fost casatorita timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian LiviuFilmografie: 

• Fratii (1970)
• Prin cenușa imperiului (1976) - grecoaica
• Premiera (1976) - ziarista la "Faclia"
• Roșcovanul (1976) - activista P.C.R., Elena Duma
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
• Marele singuratic (1977) - Ilinca
• Dincolo de pod (1976) - Marta
• Iarna bobocilor (1977) - Despina
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Brațele Afroditei (1978)
• Ecaterina Teodoroiu (1978) - Gazda
• Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)
• Dumbrava minunată (1980) - Mia Vasilian
• Burebista (1980)
• Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioana "indolenta"
• Femeia din Ursa Mare (1982) - Maria
• Caruta cu mere (1983)
• Bocet vesel (1984)
• Vară sentimentală (1986)
• Din prea multa dragoste (1986)
• Trenul din zori nu mai opreste aici (TV) / (1994) - Nebuna din Capri
• Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Matroana bordelului
• Ultima halta in Paradis (TV) / (2002) - Doctorita
• Les percutés / Țăcăniții (2002)
• Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Mariana
• The Half Life of Timofey Berezin / Viața lui Timofei Berezin (2006) - Valentina Trailer
• O soacra de cosmar (2006) - Mama lui Nicu
• Niciodata nu e prea tarziu (2006) - Mioara
• Inima de tigan (2007) - Spania Fieraru
• Regina (2008) - Spania
• Aniela (2009) - Aretia Belciugesco
• Poveste imorală

A interpretat roluri în teatru:

• Dona Diana, regia Victor Moldovan, 1973 ^[2]
• Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elemér
• Bacantele de Euripide, regia (1997)
• Moartea unui comis voiajor, autor Arthur Miller, regia Horea Popescu (2000)
• Revizorul, autor Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski (2002)
• Jurământul, autor Dan Tărchilă, regia Vasile Manta (2004)
• Lucrezia Borgia, autor Victor Hugo, regia Cristian Ioan (2004)
• Micii burghezi, autor Maxim Gorki, regia Sorana Coroamă Stanca (2004)
• Inimă de câine, autor Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Yuri Kordonsky (2005)
• Monodrame europene, autor Dumitru Radu Popescu, Helmut Peschina, regia Dan Stoica (2007)
• Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal, autor Matei Vișniec, regia Florin Fătulescu (2007)
• Camerista de Hermann Broch, regia Dan Stoica (2008)
• Graciosa și Percinet, autor Madame d'Aulnoy, regia Răzvan Popa (2008)
• De vorbă cu Eminescu
• Gaițele, autor Alexandru Kirițescu, regia Dan Tudor (2012)
• Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru (2014)
• Noapte bună, mamă!, regia Mircea Cornișteanu (2014)
• Omul de zăpadă, autor Lia Bugnar, regia Leonard Popovici (2014)
• Oreste, regele sunetelor, regia Constantin Dinischiotu (2014)
• Pe strada Mântuleasa, autor Mircea Eliade, regia Titel Constantinescu (2014)
• Quartet, autor Ronald Harwood, regia Dan Tudor (2014)
• Regele moare, autor Eugene Ionesco, regia Victor Ioan Frunză (2014)
• Rusoaica, autor Gib Mihăescu, regia Manuela Popescu (2014)
• Săptămâna luminată, regia Cristian Munteanu (2014)
• Ultima haltă în paradis, autor Valentin Nicolau, regia Alexandru Tocilescu (2014)
• Vassa Jeleznova, autor Maxim Gorki, regia Ion Cojar (2014)

Florina Cercel
Florina Cercel primind o stea pe Aleea Celebrităților
Date personale
Născută	28 ianuarie 1943[1]  Piatra Neamț, România
Decedată	30 iulie 2019 (76 de ani)[2]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cancer pulmonar
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

·         1944: Jeri Lynn Mooney (n. 28 ianuarie 1944, Marshall, Texas, SUA) mai cunoscută cu pseudonimul de Susan Howard, este o actriță americană, care a interpretat rolul Donna Culver Krebbs în filmul serial distribuit de către CBS Dallas, în perioada 1979-1987. Jeri Lynn Mooney este activă în cadrul partidului republican în Texas.

·         1945: Robert Wyatt, muzician englez (Soft Machine)

* 1948: Charles McArthur Ghankay Taylor (n. 28 ianuarie 1948) a fost al douăzeci și douălea Președinte al Liberiei, fiind în funcție de pe 2 august 1997 până la demisia de pe 11 august 2003.^[1]

Născut în Arthington, Liberia, Taylor a obținut diploma de la Bentley College din Statele Unite, înainte de a reveni în Liberia pentru a lucra în guvernul lui Samuel Doe. După ce a fost îndepărtat pentru deturnare de fonduri, el a ajuns în cele din urmă, în Libia, unde a fost antrenat ca luptător de gherilă. El a revenit în Liberia, în 1989, ca șef al unui grup de rezistență sprijinit de Libia, Frontul Național Patriotic din Liberia, pentru a răsturna regimul lui Doe, inițiând Primul Război Civil Liberian.

·         1950: Tudor Mătușa, politician român

·         1950: Hamad bin Isa al Khalifa, rege al Bahrain

·     1955 - S-a născut Nicolas Sarkozy, om politic  francez, preşedinte al Franţei.

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai – foto: ro.wikipedia.org

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, în franceză de Nagy Bócsa, cunoscut ca Nicolas Sarkozy, (n. 28 ianuarie 1955, Paris) este un politician francez, fost președinte al Franței și coprinț al Andorei din 16 mai 2007 până la 15 mai 2012. Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac.

* 1956: Helmut Britz (n. 28 ianuarie, 1956, Timișoara ^[1]) este un publicist, traducător, poet și scriitor de limba germană din România, cu cetățenie română și germană.

Având în vedere sărăcia, corupția și despotismul în care s-au scufundat țările din sudul Europei, publicistul Helmut Britz a propus introducerea termenului de "Europa Latină" (Lateineuropa) pentru a le desemna

• 1963–1971 — Școala generală nr. 8 Timișoara
• 1971–1975 — Liceul „Nikolaus Lenau” Timișoara
• 1976–1980 — Studii de filologie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, secția engleză germană; Examen de stat. În aceeași perioadă a fost și redactor responsabil al paginilor germane a revistei universitare Echinox ^[4]
• 1980–1985 — Stagiatura în învățământ la Liceul Miner Rovinari și Școala generală Banloc. Definitivat
• 1990 — Practicant la ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Frankfurt pe Main
• 2000–2001— Cursuri Postuniversitare de Relații Publice și jurnalism online la Institutul WBS-(Klett-Cota) la Frankfurt pe Main
• 2001–2002 — Studii serale de drept civil și management comunal pe lângă primăria orașului Köln

·         1959: Eugen Bejinariu, politician român

* 1959: Frank Darabont (n. Ferenc Darabont, 28 ianuarie 1959, Montbéliard, Franța) este un regizor, scenarist și producător maghiaro-american^[1]care a fost nominalizat la trei premii Oscar și la un Glob de Aur. A regizat filmele The Shawshank Redemption, The Green Mile și The Mist, toate bazate pe lucrările lui Stephen King. În 2010 a creat și produs pentru AMC serialul The Walking Dead.* 1961: Iustinian Ovcinicov (în rusă Юстиниан Овчинников) (n. 28 ianuarie1961, orașul Kosterevo, regiunea Vladimir, Rusia) este un cleric ortodoxdin Republica Moldova, care a îndeplinit demnitatea de episcop de Dubăsari, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (1995-1998).

La data de 6 octombrie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât înființarea Episcopiei de Tiraspol și Dubăsari, Preasfințitul Iustinian fiind numit ca episcop al acestei nou-înființate eparhii (aflându-se sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Moscovei). El a fost înaintat în treapta de arhiepiscop la 25 februarie 2008 de către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei.

Iustinian Ovcinicov s-a născut la data de 28 ianuarie 1961, în orașul Kosterevo din regiunea Vladimir (Federația Rusă), într-o familie ortodoxă de etnie rusă. A primit la botez numele de Victor Ivanovici Ovcinicov. Tatăl său, Ivan Stepanovici, era maistru tehnic, iar mama sa, Svetlana Viktorovna, juristă. Educația religioasă ortodoxă i-o datorează bunicii sale, Anna Maksimovna ^[1].

În anul 1978 a absolvit Școala medie de 10 clase. În același an l-a cunoscut pe arhimandritul Ambrozie Șciurov, astăzi arhiepiscop de Ivanovo și Kineshemsk. A urmat între anii 1978-1983 studii la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Ivanovo, obținând diploma de licențiat în istorie cu lucrarea "Relațiile ruso-bulgare în secolele XV-XVIII". În primii doi ani de facultate, a sosit deseori în vacanțe în regiunea Ivanovo, cântând în corul bisericii și participând la celebrarea liturghiilor din localitățile rurale. După absolvirea facultății, timp de un an, a fost ipodiacon al episcopului Ambrozie Șciurov de Ivanovo și Kineshemsk.

Apoi, între anii 1984-1988, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Moscova. În perioada 1985-1986 a efectuat stagiul militar obligatoriu în cadrul unității militare din orașul Krasnokamensk din regiunea Cita, aflată în Districtul Militar Transbaikal. De asemenea, în perioada 1986-1988, a activat ca ipodiacon al episcopului Aleksandr Timofeev de Dmitrov, rector al Seminarului și al Academiei Teologice din Moscova. La data de 24 martie 1988, tânărul Victor Ivanovici Ovcinicov a fost tuns în monahism "pentru necesitățile Academiei Teologice din Moscova" de către arhimandritul Aleksei Kutepov, astăzi arhiepiscop de Alma-Ata și Semipalatinsk. În ziua de Paști a anului 1988 este hirotonit ierodiacon de către episcopul Aleksandr Timofeev de Dmitrov, apoi la 26 iunie 1988 este hirotonit ieromonah.

Ieromonahul Iustinian Ovcinicov a beneficiat de un program de schimburi de experiență între Biserica Ortodoxă Rusă și celelalte biserici ortodoxe, și a urmat, în perioada 1988-1992, cursurile Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din București (România), obținând diploma de master în teologie cu teza "Istoria credincioșilor de rit vechi ruși-lipoveni din România". Programul elaborat de către rectorul Academiei Teologice din Moscova, PS Aleksandr Timofeev de Dmitrov, în colaborare cu IPS Mitropolit Filaret (pe atunci președinte al Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei și ulterior mitropolit de Minsk), urmărea trimiterea a doi studenți în fiecare țară ortodoxă, dintre care unui urma să rămână ca profesor la Academia Teologică din Moscova și celălalt să lucreze ca expert în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei ^[2].

În anul 1991, timp de câteva luni, a studiat ca extern și a lucrat ca inspector în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei. În perioada iunie 1991 - 18 noiembrie 1992 a slujit ca rector al Catedralei "Sf. Treime" din orașul Kalinin, fiind ridicat la rangul de egumen (1992).

Începând din data de 18 noiembrie 1992, a îndeplinit funcția de protopop de Voznesensk în cadrul Soborului Episcopiei din Tver. În această calitate, el s-a făcut remarcat prin organizarea pichetării și a demonstrației publice cu ocazia transferării Catedralei ortodoxe din acest oraș

Iustinian Ovcinicov
Iustinian Ovcinicov
Date personale
Născut	28 ianuarie 1961 (58 de ani)  Kosteryovo[*], Rusia
Cetățenie	Rusia
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Funcția episcopală

* 1963: Vasile Frank Timiș (n. 28 ianuarie 1963, Borșa, județul Maramureș, România) este un controversat om de afaceri român cu cetățenie australiană.

Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol ^[1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa^[1].

O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu^[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României^[

* 1963: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.

* 1964: Rozalia Oros, apoi cunoscută ca Rosalia Huszti după prima căsătorie, Rosalia Huszti-Gombos (n. 28 ianuarie 1964, Satu Mare) este o scrimeră olimpică română.

S-a apucat de scrimă în orașul său natal sub îndrumarea lui Ștefan Haukler. A cucerit medalia de argint atât la individual, cât și pe echipe, la Universiada de vară din 1983 de la Edmonton. A fost laureată cu argint olimpic pe echipe la Los Angeles 1984 și cu argint mondial pe echipe la Campionatul Mondial din 1987 de la Lausanne. Pentru aceste realizări a fost numită maestru emerit a sportului în 1996.

S-a stabilit în Germania în 1990 ca antrenor la FC Tauberbischofsheim. Și-a continuat cariera sportivă, câștigând medalia de bronz cu echipa Germaniei la Campionatul Mondial din 1991.

* 1965: Marcello Couto de Farias^[1] (n. 28 ianuarie 1965) este un actor brazilian. A jucat în filme de televiziune:

• 1996 - Războiul pasiunilor.... Bruno Berdinazzi
• 1996 - Salsa e Merengue.... Eugênio
• 1998 - Você Decide, Profissão: Viúva
• 1998 - Torre de Babel.... Guilherme Toledo
• 1998 - Você Decide, Minhas Caras Amigas
• 1999 - Terra Nostra.... Marco Antonio Maliano
• 2001 - Um Anjo Caiu do Céu.... Maurício
• 2002 - Coração de Estudante.... Leandro Junqueira
• 2003 - Femei îndrăgostite.... Sérgio Vasconcelos
• 2004 - Um Só Coração.... Rodolfo Sousa Borba
• 2004 - Stăpâna destinului.... Viriato Ferreira da Silva
• 2005 - Belíssima.... André Santana
• 2006 - Lu.... Carlos
• 2006 - Casseta & Planeta, Urgente!.... Creysson Jr.
• 2007 - Paraíso Tropical.... Cássio
• 2008 - Ciranda de Pedra.... Dr. Daniel Freitas
• 2010 - Passione.... Gerson Gouveia
• 2012 - As Brasileiras.... Edson
• 2012 - Fina Estampa.... Médico
• 2013 - Amor à Vida.... Eron

* 1965: Vitalie Nagacevschi (n. 28 ianuarie 1965, Sîngerei) este un politician, jurist și avocat din Republica Moldova, care a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 pînă în 2010.

·         1966 - S-a născut filosoful şi eseistul Marius Dumitrescu ("Descartes sau certitudinile îndoielii", "Petre Botezatu. In memoriam. Itinerarii logico-filosofice").

* 1970: Augustin Constantin Mitu (n. 28 ianuarie 1970) este un senator român, ales în 2012.

·         1974: Liviu Apetroaie s-a născut la 28 ianuarie 1974, în Vadu-Moldovei, județul Suceava. Este un poet și scriitor român, membru în Uniunea Scriitorilor din România.

A copilărit la Tg. Neamț, iar din 1988 a fost elev al Liceului Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. Renunță la cariera militară și se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, de unde se transferă la Iași, în 1993. Din 1994, începe colaborarea cu Radio Iași, realizând emisiuni în mai multe domenii: publicistică, sport, cultural. În 1995, înființează, împreună cu chilianul Mario Castro Navarrete (atașat cultural al statului Chile), Centrul Cultural Chilian (actualmente Centrul Cultural al Alericii Latine și al Caraibelor, din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași).

Între 1999 și 2002, este redactor pe probleme de economie la revista Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Din 2002, este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară".

A călătorit în SUA, Mexic, Costa Rica (1994); Turcia, Siria, Iordania și Iraq (1997); Egipt (1998); Franța, Germani, Italia, Belgia, Olanda etc.

• Absolvent, în 1992, al Liceului Militar „Stefan cel Mare” (Câmpulung Moldovenesc), al Facultății de filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1997) și al modulului de Studii aprofundate de Teoria interpretării (1999);
• 2002-2003 Studii postuniversitare în Managementul Activitătilor Culturale (Licență a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național din România);

Volume publicate:

• Alegorii sub papirus (poeme), editura JUNIMEA Iași, 2000
• Geometria deșertului (poeme), editura JUNIMEA, Iași, 2002
• Oglinda sumară (poeme), Editura OPERA MAGNA, Iași, 2009
• Sadoveanu și Iașii (1904-2004), album foto-documentar, editura OPERA MAGNA, Iași, 2004
• Minutul de prelungire (publicistică), editura FEED BACK, Iasi, 2008
• Prezent în antologii de poezie din țară;
• Peste 150 de articole și cronici de întâmpinare publicate în diverse reviste literare și culturale din România și străinătate.

* 1974: Florin Vasile Axinia (de asemenea cunoscut ca Florin Axinia II, n. 28 ianuarie 1974) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant. Cu excepția returului sezonului 1997-1998 și a turului sezonului următor în care a jucat la Național București, Axinia a jucat toată cariera sa pentru Ceahlăul Piatra Neamț, pentru care a marcat 82 de goluri în 293 de meciuri. Axinia este cel mai bun marcator al Ceahlăului din toate timpurile și a fost căpitanul echipei în 72 de meciuri.

·         1976: Răzvan Ciobanu (n. 28 ianuarie 1976, București) este un creator de modă din Romania.

La începutul carerei sale, cunoscutul designer a avut câteva probleme privind greutatea sa. Pe parcursul timpului, acesta a hotărât să rezolve această problemă, consultând un nutruționist, iar mai apoi a urmat o dietă, reușind astefel să ajungă de la 130 de kilograme la aproximativ 83 de kilograme cât are în momentul actual.[1]

Timp de 2 ani, Răzvan Ciobanu a locuit în străinătate, iar în decursul acestui timp nu a lansat nicio colecție în România, însă cât a fost stabilit în afara țării, acesta a colaborat cu branduri cunoscute cum ar fi: Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara. Răzvan Ciobanu a declarat că se susține integral din modă și proiecte de design interior. Stilul de viață nu a fost niciodată unul extravagant sau exagerat, acesta sisține că singurele lui slăbiciuni ar fi hainele și pantofii.

A declarat public că este homosexual^[7][8][9], însă nu a fost niciodată de acord să vorbească despre acest subiect, considerând că sunt lucruri personale, însă susține că relația lor s-a desfășurat firesc, ca oricare alta.

Pe lângă partenerul său, din viața creatorului de modă fac parte și două pisici, Matilda, de care are grijă încă de când avea 2 zile, iar mai apoi a adoptat încă o pisică din rasa Sphinx, pe nume Lili. Răzvan declară că își consideră pisicile o parte foarte importantă din viața lui

* 1976: William Leonard Roberts II (n. 28 ianuarie 1976, Carol City, Florida), cunoscut sub numele de scenă Rick Ross (stilizat și Officer Ricky), este un rapper american.^[4] Ross și-a luat numele de la traficantul de droguri Ricky Ross, care conducea una dintre cele mai largi rețele de distribuție a cocainei în anii 1980 și începutul anilor 1990. Rick Ross și-a fondat propria casă de discuri „Maybach Music Group” cu care și-a lansat cel de-al treilea album „Deeper than Rap”

·         1977: Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român

·         1978: Gianluigi "Gigi" Buffon , Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /ˈdʒidʒi bufˈfon/; n. 28 ianuarie 1978,^[2][3] Carrara, Italia) este un jucător italian de fotbal. Evoluează pe postul de portar la clubul francez PSG. Este considerat a fi unul dintre cei mai buni portari din toate timpurile. El a fost nominalizat de patru ori în cariera sa ca Portarul Anului. De asemenea, este jucătorul cu cele mai multe selecții la Echipa națională de fotbal a Italiei.

·         1978: James Lee Duncan Carragher (n. 28 ianuarie, 1978, Bootle, Merseyside) este un fotbalist englez, produs al clubului Liverpool F.C., care a strâns selecții și în echipa națională a Angliei. Este apreciat de fani pentru determinarea și atitudinea sa pe teren, precum și pentru umilitatea demonstrată în afara lui.

·         1980: Dejan Rusmir (n. 28 ianuarie 1980) este un jucător de fotbal sârb care evoluează la clubul Rad, pe postul de mijlocas central. A jucat și la FC Farul Constanța în România.

·         1981: Elijah Wood, actor american

* 1981: Ezequias Roosevelt Tavares de Melo, cunoscut sub numele Ezequias Roosevelt, este un jucător de fotbal care evoluează pentru echipa Corinthians. Prima echipă la care a jucat în România a fost FC Brașov, la care a ajuns în 2008 de la echipa portugheză FC Porto.* 1983: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.* 1983: Urko Rafael Pardo Goas (n. 28 ianuarie 1983) este un fotbalist spaniol cu dublă cetățenie (spaniolă/belgiană), în prezent sub contract cu APOEL Nicosia. Evoluează pe postul de portar, în sezonul 2007-2008 fiind desemnat cel mai bun jucător din campionatul Greciei, unde a fost sub contract cu Iraklis Salonic* 1985: Andrian Negai (n. 28 ianuarie 1985 în Chișinău) este un fotbalist moldovean care evoluează la clubul FC Milsami Orhei în Divizia Naționalăpe postul de portar.* 1985: Álvaro Pereira (n. 28 ianuarie 1985, Montevideo, Uruguay) este un fotbalist uruguayan de fotbal, aflat sub contract cu clubul Estudiantes de La Plata dar este imprumutat la Cerro Porteño. De asemenea el este și un component al echipei naționale de fotbal a Uruguayului. A evoluat un sezon în Liga I, între 2008 și 2009 jucând la CFR Cluj. În iunie 2009 a semnat cu FC Porto, CFR Clujîncasând suma de 4,5 milioane € în schimbul sud-americanului.* 1989: Andrei Vadimovici Jerdev (în rusă Андрей Вадимович Жердев; n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist rus care în prezent evoluează la echipa Dinamo Barnaul.* 1989: Siem de Jong (n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul englez Newcastle United și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de mijlocaș.* 1990: Bogdan Cristian Stoica (n. 28 ianuarie 1990, București, România) este un kickboxer român și fost campion mondial SUPERKOMBAT la categoria cruiser. Este de asemenea și cel mai tânăr campion din istoria promoției.

Este semnat și de către GLORY acolo unde pe 21 iunie 2014 la Los Angeles a luptat cu unul dintre favoriții marelui turneu al mijlociilor, piramida "Last Man Standing" - americanul Wayne Barrett - și a pierdut prin knockout în runda a treia după un meci relativ egal până la acel moment.^[1]

Începând cu data de 1 septembrie 2016, este clasat pe locul 10 în clasamentul mondial al Combat Press.^[2]

Este fost dublu campion național de wushu.^[3]

În iulie 2012, a suferit un grav accident de motocicletă ce i-a "scurtcircuitat" puțin cariera însă în clipa de față este într-o revenire pe planul performanței sportive reușind din nou să lege victorii.

* 1991: Ivana Božović (n. 28 ianuarie 1991, în Titograd, RSF Iugoslavia)^[1] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul românesc CS Măgura Cisnădie.^[2] Božović, care evoluează pe postul de intermediar stânga, a făcut parte în trecut și din lotul național lărgit al Muntenegrului

*1991: Yasuhito Endō (n. 28 ianuarie 1991) este un jucător de fotbaljaponez, care joacă pentru Gamba Osaka și pentru Echipa națională de fotbal a Japoniei.

* 1992: Suzana Lazović (n. 28 ianuarie 1992, în Podgorica)^[1] este o handbalistă din Muntenegru care joacă pentru clubul ŽRK Budućnost Podgorica pe postul de pivot.

Istoria Crimeei

Crimeea & soarta Ucrainei