1. /3 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

La Mulți Ani, Adrian Nicolae Dicu la cei 42 ani pe care îi împlinești astăzi!!! E timpul realizării tuturor proiectelor tale de viață! Îți dorim deplin succes în viață! Părinții!

Evenimente

·         473: Glycerius  (n.cca. 420 – d. după 480) devine imparat  al Imperiului Roman de Apus. A fost inlaturat de la putere fara lupta in iulie 474 de catre conducatorul Dalmatiei, Iulius Nepos, si a ajuns episcop de Salona  în Dalmația.

·         1075 –  Este conceput  “Dictatus papae” prin care se proclamă autoritatea universală a papei. Papa Grigorie al VII- lea  sublinia in aceasta culegere  de texte cunoscuta sub numele de Dictatus Papae (1075),  locul papei ca cea mai mare autoritate în Biserică. Textul este format din 27 scurte declarații care laudă primatul papal și include afirmația radicală că papa avea dreptul de a destitui împărați. Oamenii de știință sunt de acord că Grigorie a fost autorul acestor idei si ca acesta a urmarit o mai mare  centralizare a Bisericii catolice reflectand  convingerea că Papa, ca succesor al Sfântului Petru, este urmasul lui  Iisus  Cristos pe pamant. Papae Dictatus este păstrat în arhivele Vaticanului printre  documentele referitoare la pontificatul lui Grigore al VII- lea si se află în două scrisori semnate de acest papă, in martie 1075. Propunerile Dictatus papae seamănă cu decretele legale, insa cu toate acestea, acest text nu a fost niciodată o promulgat oficial.

·         1431:  Eugeniu al IV-lea devine papă. Eugeniu al  IV-lea (Gabriele Condulmer născut în Veneţia în anul 1383 – a murit pe 23 februarie 1447), înainte de a deveni papă a fost un  calugar benedictin italian. Nepotul de mama lui Grigore al XII-a fost ales Papă Gabriele Condulmer 03 martie 1431, devenind 207th papa al Bisericii Catolice, sub numele de Eugeniu al IV-lea. Pe 24 ianuarie 1439, papa Eugeniu al IV-lea  s-a întâlnit cu patriarhul Constantinopolului Iosif al Bisericii Ortodoxe. A incercat să realizeze unirea intre biserica catolica de la  Roma şi Bisericile Ortodoxe Răsăritene. Intrerupte de o epidemie de ciumă, discutiile din Conciliului de la Ferrara intiate in acest scop s-au   împotmolit timp de şaisprezece luni, dar în 1440 inaintarea  turcilor  şi moartea Patriarhului Iosif al  Constantinopolelui au condus la proclamarea rapidă a Uniunii  între cele două Biserici, unire care nu a intrat în vigoare, in 1453 Imperiul Bizantin si capitala acestuia fiind ocupate de turcii otomani. Nici lumea ortodoxă greacă, nici cea slavonă a acceptat această unire sacră. În afară de câteva sute de soldați venețieni și genovezi trimisi in apărarea Constantinopolului asediat de turci în 1453, Imperiul Bizantin a fost abandonat de către Occident si odata cu acesta si soarta Bisericii Crestine Rasaritene.

·         1585: Este inaugurat Teatrul Olimpic din Vicenza, realizat după planurile arhitectului Andrea Palladio. Andrea di Pietro della Gondola, numit Palladio (n. 30 noiembrie 1508, Padova – d. 19 august 1580, Vicenza) a fost unul din cei mai însemnați arhitecți ai renașterii în Italia de Nord, în secolul al XVI-lea. De o importanță ieșită din comun sunt vilele proiectate și realizate de el în regiunea Veneto, înscrise în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

·         1669: A început domnia lui Antonie-Vodă din Popeşti al Munteniei (a domnit de la 3 martie 1669 – februarie 1672). A fost fiul lui Mihai Grecul, comerciant ridicat la rang boieresc de Mihai Viteazul. A fost pus pe tron de către familia boierească a Cantacuzinilor iar rolul său era redus la acela de simplă marionetă a acestora. De la Antonie Vodă ne-a rămas biserica mănăstirii Turnu din Targsor   (azi Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi, jud. Prahova), pe care el a reconstruit-o pe ruinele unei mai vechi biserici, ctitorie a lui Vlad Tepes. Antonie Vodă a fost dat jos de pe tron din ordinul  turcilor, convinsi cu bani să îl întoarcă pe tron pe Grigore I Ghica, rivalul Cantacuzinilor. Fata sa, Maria (Marica), a fost soția lui Constantin Brancoveanu. De la Antonie Vodă ne-a rămas biserica mănăstirii Turnu din Târgșor (azi Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi, jud. Prahova), pe care el a reconstruit-o pe ruinele unei mai vechi biserici, ctitorie a lui Vlad Țepeș.

·         1821 - Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, adresează o proclamaţie către locuitorii Ţării Româneşti, prin care le garantează ordinea publică şi-i cheamă pe români să i se alăture în lupta antiotomană.

·         1845: Florida devine al 27-lea stat al S.U.A.

·         1847 – Apar primele marci poştale în Statele Unite.

·         1857: S-a constituit la Bucureşti un Comitet Central al Unirii, care milita pentru unirea Moldovei cu Muntenia.

·         1875: La Opéra Comique din Paris, a avut loc premiera operei Carmen de Georges Bizet.

·         1878 –  Este încheiat Tratatul de pace de la San Stefano, Turcia, care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc. Potrivit clauzelor sale, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari (un stat de la Marea Neagră la Marea Egee), autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea un drept al Rusiei de intervenție în trebuirile popoarelor creștine din Imperiul Otman. Totodată, Turcia urma să plătească Rusiei despăgubiri de război în valoare de 1 410 mln. ruble și se cedau patru regiuni din Caucaz. Rusia a revendicat județele Cahul, Reni și Ismail din cadrul României iar Delta Dunării și Dobrogea, cedate Rusiei de la Turci îi reveneau României drept compensație. În ciuda contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de trupele ruse, a eroismului ostașilor și ofițerilor români, recunoscut oficial inclusiv de autoritățile militare ruse, poziția conferită României în cadrul tratatelor de pace încheiate la San Stefano a fost extrem de precară, cu mult sub așteptări. Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost admis la tratative. Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de aceasta României a adus relațiile bilaterale în pragul rupturii. Prințul Carol al României și Cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea României. Rușii au replicat că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856. Prin urmare nu va fi o surpriză că România s-a alăturat celorlalte puteri europene și a cerut revizuirea tratatului de pace de la San Stefano, fapt care a avut loc la Berlin în 1/13 iunie 1878.

·         1885: Este fondata compania americana de telefon si telegraf (AT&T),care avea sa devina una dintre cele mai mari companii ale lumii.

·         1904: Wilhelm al II-lea al Germaniei a fost primul om politic care a inregistrat un discurs pe suport audio, folosind fonograful inventat de Thomas Edison. Wilhelm al II-lea (Friedrich Wilhelm Albert Victor von Preußen; n. 27 ianuarie 1859, Berlin – d. 4 iunie 1941, Olanda) a fost ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei de la 1888 la 1918. Wilhelm al II-lea provine din familia Hohenzollern. Tatăl lui a fost Friedrich al III-lea iar mama a fost împărăteasa Victoria Adelaide Mary Louisa.

·         1907: In timpul rascoalelor taranesti din 1907, a avut loc, la Pascani, prima mare ciocnire dintre rasculati si armata.Țăranii arestați au fost eliberați de către muncitorii ceferiști de la depoul local.

·         1911 - Criticul de film francez Ricciotto Canndo a publicat “Le Manifeste des sept arts”, eseu care defineşte locul cinematografului în cadrul unui sistem general al artelor ca “a şaptea artă”.

·         1915 - In SUA, a fost infiintata NACA, organizatie care ulterior a devenit NASA. Comitetul National Consultativ pentru aeronautică (NACA) a fost o agenție federală destinata să întreprindă si sa promoveze cercetari in domeniul aeronautic. La data de 1 octombrie 1958, agenția a fost dizolvata, iar activele și personalul său au fost transferate la nou creata National Aeronautic and Space Administration (NASA).

·         1916: A avut loc premiera piesei „Patima roșie”, de Mihail Sorbul, la Teatrul Național din București. Mihail Sorbul (Pseudonimul lui Mihail Smolski, n. 16 octombrie 1885, Botoșani – d. 20 decembrie 1966, București), a fost un autor dramatic și romancier interbelic. A fost elev la clasa prof.C.Nottara. A lucrat ca secretar de redactie la Convorbiri critice. Inspector la Inspectoratul Propagandei Teatrale In Banat 1924.

·         1918: Germania, Austria si Rusia au semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, in urma caruia Polonia, Finlanda, Estonia, Lituania si Letonia si-au dobandit independenta.
 Ameninţat de războiul civil, guvernul revolutionar rus decide să facă pace cu Germania indiferent de  costuri. Moscova a recunoscut independenţa Finlandei, Ţărilor Baltice, Poloniei şi Ucrainei. Dupa două luni de discuţii a fost semnat tratatul pe care Lenin umilit de pierderea atator teritorii ale Imperiului Rus, l-a numit “Tratatul ruşinii”.

·         1920: Consiliul Suprem al Conferinţei de pace de la Paris a recunoscut legitimitatea Unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

·         1921: Se semneaza la Bucureşti, in România, Convenţia de alianţă defensivă româno-polonă şi a Convenţiei militare care va intra în vigoare la 25 iulie 1921. Cele doua tari se angajau „sa-si acorde ajutor reciproc in cazul cand una din ele ar fi atacata, fara sa fie provocata, peste frontierele orientale actuale”. Conventia militara anexata la tratatul politic prevedea la articolul 1 ca ,,Indata ce unul dintre statele contractante va fi atacat in conditiile constituind un casus foederis in conformitate cu stipularile conventiei politice stabilite intre cele doua state, statul neatacat va avea obligatia de a decreta imediat mobilizarea, in aceeasi masura ca statul atacat”. La 16 septembrie 1922 intre Romania si Polonia s-a semnat la Sinaia un aranjament tehnic, redactat in aceiasi termeni neagresivi, precizandu-se ca alianta devenea operanta numai in ipoteza unei agresiuni neprovocate dinspre rasarit, impotriva unei parti contractante, caz in care cealalta se angaja sa intre imediat in razboi. Se avea in vedere ca fiecare armata sa actioneze sub comandament propriu, fiind prevazuta crearea unor organisme care sa usureze contactul si luarea deciziilor in comun.

·         1923: A aparut primul numar al publicatiei americane Time. Time, al cărui nume se scrie de fapt cu majuscule TIME, este o revistă săptămânală americană, similară în subiectele abordate și stil cu Newsweek și U.S. News & World Report. Time este publicată simultan în Canada, având o secțiune de reclamă total diferită de cea din Statele Unite ale Americii. Revista a fost publicată prima oară la data de 3 martie 1923 și este deținută de gigantul media Time Warner, prin subsidiara Time Inc. Tirajul revistei în anul 2007 a fost de 3.374.505 de exemplare tipărite săptămânal, față de 4.038.508 exemplare în anul 2005 

·         1931 – Statele Unite adoptă ca imn national The Star Spangled Banner. The Star-Spangled Banner, imnul național al Statelor Unite ale Americii are versurile scrise în 1814 de Francis Scott Key, un poet amator sub forma unei poezii numite “Defense of Fort McHenry” acestea fiind puse pe melodia unui cântec foarte popular britanic numit “The Anacreontic Song”. A fost adoptat oficial de Marina Americană în 1889, de Președintele SUA în (1916), și printr-un act oficial de către Congresul american, la 3 martie 1931. Versiunea românească aparține poetului american de origine română Cristian Petru Bălan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a tradus toate imnurile de stat din lume în limba română.

·         1932 - Alfieri Maserati, fondatorul mărcii italiene omonime moare la vârsta de 44 de ani, în urma unor complicaţii rezultate dintr-un accident la curse. Aflieri Maserati era al treilea copil al familiei Maserati şi la fel ca şi fraţii săi a nutrit de mic pasiuni pentru inginerie şi automobilism. Iniţial Alfieri şi fratele său Bindo au lucrat pentru constructorul italian Isotta Franschini, dar apoi au hotărât să îşi facă propria afacere. Ceilalţi fraţi au hotărât şi ei să intre în afacere şi în 1925 compania a creat pentru Diatto, un alt constructor italian, primul model performant. Diatto s-a retras apoi din curse şi fraţii Maserati au înfiinţat Officine Alfieri Maserati S.p.A şi au continuat să producă maşini de curse. Alifieri s-a remarcat participând regulat în cursele auto, dar în 1927 a suferit un tragic accident, care i-a lăsat urme pe viaţă. Pe 3 martie 1932, Alfieri trebuia să treacă printr-o operaţie, dar complicaţiile au făcut ca acesta să moară pe masa de operaţii.

·         1949: In urma Plenarei din 3-5 martie, CC al PCR a hotarat trecerea la cooperativizarea agriculturii, proces care s-a incheiat in 1962. Politica agrara de tip sovietic, introdusa cu forta in Romania, a incalcat flagrant dreptul de proprietate si a lichidat clasa taraneasca. Transformarea socialista a agriculturii dupa modelul lui Lenin s-a produs treptat, in prima etapa (1949-1953) procesul intampinand un val de rezistenta, indeosebi in zona Transilvaniei si Maramuresului. In primii ani, comunistii au purtat munca de lamurire cu taranii, aratand ca va fi in beneficiul lor sa intre in CAP-uri (Colectiv Agricol de Productie), pentru ca apoi sa recurga la represalii impotriva familiilor care se opuneau formarii gospodariilor colective. Ultimele CAP-uri au fost formate in 1962, comunistii raportand ca procesul s-a incheiat cu patru ani inainte de termen.

·         1952 - A avut loc referendumul popular privind Constituţia statului, prin care Porto Rico a devenit teritoriu cu autoguvernare, cu statut de liber asociat, sub administraţia SUA.

·         1952: A apărut primul număr al revistei Time.

·         1955: Vedeta rock’n’roll Elvis Presley si-a facut debutul intr-un show televizat.

·         1972 - Sir William Lyons fondatorul Jaguar Motors s-a retras din funcţie la acea dată. Britanicul a înfiinţat prima companie auto în 1926, împreună cu William Walmsley, denumită Swallow Sidecar. În 1934 compania denumită SS Cars a lansat o gamă de automobile numită Jaguar. Denumirea companiei a fost oficial schimbată în Jaguar după Al Doilea Război Mondial, simbolul SS având conotaţii naziste, britanicii fiind obligaţi să îşi schimbe numele în Jaguar. Cea mai mare realizare a lui William Lyons este construirea modelului E-Type la care s-a implicat activ şi care era în 1961 cea mai rapidă maşină sport, atingând 100 km/h în 6,5 secunde.

·         1991: În urma unor referendumuri concomitente, 74% din populația Letoniei a votat pentru independența față de Uniunea Sovietică si 83% în Estonia.

·         1992 - Bosnia-Herţegovina şi-a proclamat independenţa

·         1995: Are loc accidentul de la Balotești, catastrofă aeriană soldată cu 59 de morți, dupa prăbușirea unui avion Airbus A310 (cursa TAROM 371), care decolase, în jurul orei 9.00, de pe aeroportul București Otopeni cu destinația Bruxelles/Brüssel. Toţi pasagerii şi toţi membrii echipajului şi-au pierdut viaţa. La bordul aeronavei se aflau erau 49 de pasageri şi 10 membri ai echipajului: trei americani, un francez, un olandez, doi spanioli, un thailandez, nouă români şi 32 de belgieni. A fost cel mai mare accident aviatic din România. Un Airbus al Tarom s-a prăbuşit la două minute după decolarea de pe aeroportul Otopeni. Ani de zile nimeni nu a ştiut să spună care sunt cauzele si nici acum nu se ştie tot. Presa vremii vorbea chiar despre un atentat terorist. Anchetatorii infirmă, însă, o astfel de supoziţie.

·         1998:  Presedintele Emil Constantinescu a promulgat Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista, precum si celor deportate in strainatate ori aflate in prizonierat.

·         1999: Partidul National Liberal a devenit membru cu drepturi depline in Internationala Liberala.

·         2000 - A avut loc, la Lisabona, prima reuniune tripartită, la nivelul miniştrilor de externe, între reprezentanţii Uniunii Europene, Statelor Unite şi Rusiei.

·         2002 - Armata americană a utilizat pentru prima dată o nouă armă de mare putere - bomba "termobarică" (ce poate absorbi oxigenul din subteranele unde s-ar mai putea ascunde încă elemente ale reţelei al-Qaida sau talibani) - în Afganistan

·         2002:  Elvetienii au votat pentru aderarea tarii lor la ONU.

·         2005:  Milionarul american Steve Fossett a fost prima persoana din lume care a efectuat un zbor in jurul Pamantului de unul singur si fara escala pentru realimentarea apartului, calatoria sa avand durata de 67 de ore si 2 minute.

·         2009 - Cea de-a 79 ediţie a Salonului de la Geneva îşi deschide porţile, introducând un nume mare de premiere. Această zi va rămâne în istoria Dacia pentru conceptul Dacia Duster, primul prototip făcut integral de constructorul român . La un an distanţa purtând acelaşii nume a apărut primul crossover Dacia şi unul dintre cele mai ieftine modele de acest gen din lume, având un preţ de pornire de 10.500 de euro. Printre modelele care au debutat în aceeaşi zi în Europa, mai amintim Volkswagen Polo, Skoda Yeti, Renault Clio, Mazda3, Ford Focus RS, Chevrolet Spark, sau Mercedes Benz E Class Coupe.

Nașteri

·         1455: João II, Rege al Portugaliei OG (pronunția portugheză în AFI ʒu'ɐ̃ũ; română: Ioan al II-lea), Prințul Perfect (portugheză o Príncipe Perfeito), al patrusprezecelea rege al Portugaliei și Algarves, s-a născut în Lisabona, pe 3 martie 1455, și a murit în Alvor, pe 25 octombrie 1495. A fost fiul regelui Alfonso al V-lea al Portugaliei, și a Elisabetei de Coimbra, prințesa Portugaliei. Ioan al II-lea i-a urmat pentru scurt timp pe tron tatălui său în 1477, când acesta s-a retras la o mânăstire, dar a devenit rege doar în 1481.

Ca prinț, Ioan al II-lea și-a acompaniat tatăl în campaniile din nordul Africii, și a fost numit cavaler în urma victoriei de la Arzila, din 1471. În 1473 s-a căsătorit cu Leonora de Viseu, infanta Portugaliei și verișoara lui primară.

Încă de tânăr, nu era popular printre curteni, deoarece nu acorda atenție influențelor externe, și părea că disprețuiește intriga. Nobilii (în special Ferdinand al II-lea, Duce de Bragança) se temeau de viitoarele acțiuni ale lui Ioan ca rege. Temerile lor se vor dovedi a fi justificate.

După ascensiunea oficială la tron pe 1481, Ioan al II-lea a luat o serie de măsuri pentru a limita puterea importantă a aristocrației sale, și pentru a-și acorda mai multe prerogative. În scurt timp, nobilii au început să conspire; Ioan doar a așteptat. Scrisori de nemulțumire și rugăminți de a interveni au fost schimbate între Ducele de Bragança și regina Isabela I a Castiliei. În 1483, corespondența a fost interceptată de spioni regali. Casa de Bragança a fost scoasă în afara legii, terenurile ei au fost confiscate, și ducele a fost executat în Évora.

În anul următor, Ducele de Viseu, văr și cumnat al regelui, a fost chemat la palat și înjunghiat de însuși regele, deoarece era suspectat de participarea la o nouă conspirație. Multe alte persoane au fost executate, asasinate sau exilate în Castilia, inclusiv episcopul de Evora, care a fost otrăvit în închisoarea unde era deținut.

Se spune că regele ar fi zis, în legătură cu nobilii rebeli : „Sunt lordul lorzilor, nu servitorul servitorilor”. În urma acestor evenimente, nimeni din regat nu mai îndrăznea să-l înfrunte pe rege. Ioan al II-lea a putut să guverneze cum a dorit, fără să mai fie amenințat de conspirații. Nobilii care s-au aliat cu Ioan, sau care s-au predat, au fost obligați să depună jurăminte publice de loialitate, în schimbul cărora se bucurau de unele privilegii, cu toate că trebuiau oricum să plătească unele taxe.

Având de condus un regat falimentat, Ioan al II-lea a încercat să rezolve situația creând un regim agil, în care Consiliul Erudiților a jucat un rol vital. Regele a verificat apoi istoria oamenilor din regat, alegând membri în funcție de abilități, talente și recomandări. Plângerile populare și actele judiciare se bucurau în general de simpatia regelui. Chiar și înainte de Tratatul de la Tordesillas, Ioan al II-lea obținuse atât de mult profit din investițiile sale în explorațiile și expansiunea de peste mări, încât moneda portugheză devenise cea mai puternică din Europa. Regatul a putut să strângă în sfârșit taxe pe cont propriu, din moment ce își plătise toate datoriile, în special mulțumită principalei surse de aur din acea vreme, coasta din Guinea.

Jump to navigationJump to search

Ioan al II-lea
Date personale
Născut	3 martie 1455 Castelul São Jorge, Portugalia
Decedat	25 octombrie 1495 (40 de ani) Alvor, Algarve
Înmormântat	Mănăstirea Batalha
Părinți	Afonso al V-lea al Portugaliei Isabella de Coimbra
Frați și surori	Joan, Princess of Portugal[*] John, Prince of Portugal[*]
Căsătorit cu	Eleanor de Viseu
Copii	Afonso, Prinț al Portugaliei
Cetățenie	Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Aviz
Rege al Portugaliei (prima dată)
Domnie	11 noiembrie – 15 noiembrie 1477
Predecesor	Afonso V
Succesor	Afonso V
Rege al Portugaliei (a doua oară)
Domnie	28 august 1481 – 25 octombrie 1495
Încoronare	31 august 1481
Predecesor	Afonso V
Succesor	Manuel I

·         






























* 1589: S-a nascut Gisbertus Voetius, teolog olandez, profesor de teologie și știinte orientale la Universitatea din Utrecht. A fost unul dintre opozantii filosofiei carteziene si a polemizat cu Descartes.

·         1693: S-a nascut astronomul englez  James Bradley. A fost  succesorul lui Halley ca astronom regal şi director al Observatorului din Greenwich; este celebru datorită descoperirii fenomenului aberaţiei luminii (1727). A murit pe 13 iulie 1762.
* 1709: Andreas Sigismund Marggraf (n. 3 martie 1709, Berlin – d. 7 august1782) a fost un chimist german, considerat ca fiind un pionier al chimiei analitice. A izolat în anul 1746 zincul, prin încălzirea mineralului calamină împreună cu carbon.^[4] În anul 1747, Marggraf a identificat zahărul în sfeclă și a propus o metodă de extracție a acestuia utilizând alcool

Andreas Sigismund Marggraf
Andreas Sigismund Marggraf
Date personale
Născut	3 martie 1709[1][2][3][4][5]  Berlin, Regatul Prusiei
Decedat	7 august 1782 (73 de ani)[1][2][3][4][5]  Berlin, Regatul Prusiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	chimist farmacist[*] entomolog[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea din Strasbourg

·         1778: Frederica de Mecklenburg-Strelitz, regină a Hanovrei (d. 1841)
* 1845: Georg Ferdinand Ludwig Philipp Cantor (/ˈkæntɔr/ kan-tor; pronunțat în germană /ˈɡeɔʁk ˈfɛʁdinant ˈluːtvɪç ˈfɪlɪp ˈkantɔʁ/; n. 19 februarie/3 martie1845,^[1] Sankt Petersburg, Imperiul Rus^[2][3] – d. 6 ianuarie1918,^{[4][1][5][6][7]} Halle (Saale), Imperiul German^[2][9]) a fost un matematician german. El a creat teoria mulțimilor, care a devenit o teorie fundamentală a matematicii. Cantor a stabilit importanța corespondențelor unu-la-unu între membrii a două mulțimi, a definit mulțimile infinite și pe cele bine ordonate, și a demonstrat că numerele reale sunt mult mai numeroase decât numere naturale. De fapt, metoda de demonstrație a acestei teoreme elaborate de Cantor implică existența unui „infinit de infinituri”. El a definit numerele cardinale și ordinale și aritmetica lor. Opera lui Cantor este de mare interes filosofic, fapt de care el era conștient.^[10]

Teoria lui Cantor a numerelor transfinite^⁠(d) a fost inițial considerată a fi atât de contra-intuitivă – chiar șocantă – încât a întâmpinat rezistență^⁠(d)din partea matematicienilor contemporani, cum ar fi Leopold Kroneckerși Henri Poincaré^[11] și mai târziu din partea lui Hermann Weyl^⁠(d) și L. E. J. Brouwer, în timp ce Ludwig Wittgenstein a ridicat obiecții filosofice^⁠(d). Cantor, un luteran dedicat,^[12] credea că teoria i-a fost comunicată lui de către Dumnezeu.^[13] Unii teologi creștini (în special neo-scolastici^⁠(d)) au privit opera lui Cantor ca o provocare la adresea unicității infinitului absolut din natura lui Dumnezeu^[14] – echivalând la un moment dat teoria numerele transfinite cu panteismul – idee pe care Cantor a respins-o cu tărie.

Obiecțiile față de opera lui Cantor au fost ocazional agresive: Henri Poincaré s-a referit la ideile lui ca la „o gravă boală” care infecta disciplina matematicii,^[15] și din opoziția publică și atacurile personale ale lui Leopold Kronecker făceau parte afirmații cum că Cantor ar fi un „șarlatan științific”, un „renegat” și un „corupător al tineretului”.^[16]Kronecker s-a opus demonstrațiilor lui Cantor că numerele algebrice sunt numărabile, și că numere transcendente sunt nenumărabile, rezultate astăzi incluse în curriculumul standard de matematică. Crizele recurente de depresie ale lui Cantor din 1884 până la sfârșitul vieții sale au fost puse pe seama atitudinii ostile față de el a multora dintre contemporanii săi,^[17] deși unii au explicat aceste episoade și ca probabile manifestări ale unei tulburări bipolare.^[18]

Criticile dure au fost însoțite de distincții ulterioare. În 1904, Royal Society i-a acordat Cantor Medalia Sylvester^⁠(d), cea mai mare onoare pe care o poate conferi pentru activitatea în domeniul matematicii. David Hilbert l-a apărat de criticii săi, declarând:^[19]

„În fața paradisul său, pe care Cantor ni l-a dezvăluit, ne ținem respirația de mirare; știind, nu-l vom putea părăsi.”

 După spitalizarea din 1884, nu există nicio înregistrare că ar mai fi fost în vreun sanatoriu până în 1899.^[30] Curând după acea a doua spitalizare, fiul cel mai mic al lui Cantor, Rudolph, a murit subit (în timp ce Cantor ținea o prelegere despre opiniile sale cu privire la teoria baconiană^⁠(d) și William Shakespeare), și această tragedie l-a făcut pe Cantor să-și piardă în mare măsură pasiunea pentru matematică.^[31] Cantor a fost din nou internat în 1903. Un an mai târziu, a fost indignat și agitat de o lucrare prezentată de către Gyula Kőnig^⁠(d) la cel de al Treilea Congres Internațional al Matematicienilor^⁠(d). Lucrarea încerca să demonstreze că principiile de bază ale teoriei mulțimilor transfinite sunt false. Deoarece articolul a fost citit în fața fiicelor și colegilor săi, Cantor s-a considerat umilit în public.^[32] Deși Ernst Zermelo a demonstrat mai puțin de o zi mai târziu că demonstrația lui König era greșită, Cantor a rămas agitat, și pentru o clipă s-a îndoit de Dumnezeu.^[33]Cantor a suferit de depresie cronică tot restul vieții sale, motiv pentru care a fost scutit de predare în mai multe rânduri și internat în mod repetat în diverse sanatorii. Evenimentele din 1904 au precedat o serie de spitalizări, la intervale de doi sau trei ani.^[34] Totuși, nu a abandonat complet matematica, ținând prelegeri despre paradoxurile teoriei mulțimilor (paradoxul Burali-Forti^⁠(d), paradoxul lui Cantor^⁠(d) și paradoxul lui Russell) la o ședință a Deutsche Mathematiker–Vereinigung în 1903, și a participat la Congresul Internațional al Matematicienilor de la Heidelberg în 1904.

În 1911, Cantor a fost unul dintre distinșii savanți străini invitați să participe la cea de-a 500-a aniversare a fondării Universității St. Andrews din Scoția. Cantor a participat, în speranța de a-l întâlni pe Bertrand Russell, ale cărui Principia Mathematica recent publicate citau în mod repetat opera lui Cantor, dar aceasta nu s-a întâmplat. În anul următor, St. Andrews i-a acordat lui Cantor un doctorat onorific, dar boala l-a împiedicat să primească titlul în persoană.

Cantor s-a pensionat în 1913, trăind în sărăcie și suferind de malnutriție în timpul Primului Război Mondial.^[35] Sărbătorirea publică a 70 ani de la naștere a fost anulată din cauza războiului. A murit pe 6 ianuarie 1918, în sanatoriul unde și-a petrecut ultimul an al vieții.

·         1847: Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția - d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent.

Pe bunicul său îl preocupă tehnica vorbirii, fiind interesat de un sistem fonetic de scris universal (alfabetic fonetic). Urmează pe tatăl său care este profesor și predă la "House Academy pentru tehnica vorbirii și muzică" din Elgin Scoția, mai târziu predă la "University College pentru tehnic vorbirii" din Londra. Graham studiază până în anul 1870 anatomia și fiziologia glasului uman. Părăsește Anglia 1870 împreună cu tatăl său care dorește clima mai sănătoasă a Canadei, după ce doi frați ai lui Graham mor de tuberculoză.

Descoperirea istorică a telefonului în 1876 care după introducerea în sistemul de comunicație internațional fiind la început firma "Bell Telephone Company", devenind ulterior un concern gigant de comunicație AT&T.^[10] În anul 1876 se căsătorește cu fiica surdă a unui partener de afaceri Hubbard, căsătorie din care va avea două fiice și doi fii care mor în copilărie.

În anul 1882 primește cetățenia americană și, până la moartea sa, se ocupă mai ales cu studiul eugenic al surzeniei Francis Galton (1822-1911) care este de fapt o fază preliminară a studiilor genetice la om.

Bell vorbește la Telefon

Deja în 1861 profesorul german Johann Philipp Reisa descoperit un "aparat de vorbit la distanță" care funcționa, mulțumindu-se cu acesta și fără a căuta perfecționarea lui. La scurt timp după aceasta, Elisha Gray și Antonio Meucci experimentează in USA transmiterea sonoră prin cabluri electrice.
In anul 1873 Bell încearcă să perfecționeze "telegraful harmonic". Aceste experimentări ale lui au folosit mai târziu la înregistrarea sonoră. Construiește "fonoautograful" care înregistrează tonul pe un cilindru înnegrit cu funingine.
Directorul școlii "Clarke School for the Deaf" "Gardiner Greene Hubbard" și "Thomans Sanders" aflând de cercetările "telegrafului harmonic", oferă finanțarea lor. Bell descoperă întâmplător transmiterea tonului, cu toate că nu reușește din nou să-l reproducă. La 14 februarie 1876 i se acordă patentul pentru descrierea fenomenului, cu solicitarea de a trimite un aparat care funcționează. Alexander Graham Bell a experimentat cu aparatul inventat de profesorul german Johann Philipp Reis. Reis a si denumit aparatul inventat "Telephon" și este inventatorul inițial a aparatului de telefon construit în Germania deja în octombrie 1861. Bell a depus pe data de 14 februarie 1876 cererea de patent în America. După patentul acordat greșit lui Bell aparatul lui nu putea sa funcționeze niciodată. Un fapt care a dus la mari controverse.
Acordarea falsă a patentului lui Graham Bell are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray. Gray a realizat perfecționarea aparatului construit de profesorul de fizică Reis și a prezentat spre deosebire de Bell un aparat în stare de funcționare. Bell a prezentat și el un aparat în stare de funcționare mult mai târziu după acordarea oficială a patentului, dar acest aparat nu era construit după patentul acordat inițial lui Bell. Aparatul lui Bell construit după patentul depus inițial nu putea să funcționeze. Deci și acordarea patentului și denumirea de inventator al telefonului este greșită. După această realizare (descoperire este un termen fals) Bell ajunge împreună cu Thomas Sanders și Gardiner G. Hubbard proprietarul "Bell Telephone Company"

·         1851: Alexandros Papadiamantis, scriitor grec (d. 1911)
* 1869: Sir Henry Joseph Wood (n. 3 martie 1869 – d. 19 august 1944) a fost un dirijor englez, cea mai cunoscuta acțiune a lui fiind colaborarea la serile anuale de concerte-promenade din Londra, numite și baluri. El i-a dirijat (pe membrii orchestrei de concerte-promenade) aproape o jumătate de secol.

·         1871: S-a nascut Constantin Argetoianu, om politic si diplomat roman, fost prim ministru al Guvernului Romaniei intre 28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939 din partea Partidului National Liberal. A fost și un prosper om de afaceri, director și acționar la numeroase companii. Constantin Argetoianu (n. 3/15 martie 1871, Craiova – d. 6 februarie 1955, Sighet) a fost un om politic român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei înstărite familii boierești din Oltenia, Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politica română. S-a alăturat inițial Partidului Conservator, însă a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministrial în diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu puține întreruperi în Parlament, deținând președinția Senatului între 1938 și 1939. A fost și un prosper om de afaceri, director și acționar la numeroase companii. A fost inchis in timpul regimului comunist in lagarul de la Sighet, unde si-a si gasit sfarsitul pe 23 noiembrie 1952.

* 1875: Elena Densușianu-Pușcariu (n. 3 martie 1875, Făgăraș, județul Brașov- d. 1966) a fost un medic oftalmolog, șef al Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași și profesor la Facultatea de Medicină din Iași. Elena Densușianu-Pușcariu a fost prima femeie medic din România, prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România și prima femeie profesor de oftalmologie din lume

Elena Densușianu-Pușcariu a fost fiica lui Aron Densușianu, filolog, profesor la Universitatea din Iași, și a scriitoarei Elena Circa, și sora lui Ovid Densușianu. A urmat cursurile secundare la Liceul „Principatele Unite” din Iași după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, susținând teza de doctorat în 1899 și devenind astfel prima femeie doctor în medicina din România. După o perioadă de specializare în anatomo-patologie la Paris^[2] se întoarce în țară și ocupă funcțiile de preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultății de Medicină din București, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, docent in oftalmologie al Facultăților de Medicină din Iași și București, șef de clinică la „Clinica Oftalmologică” și, din 1920, șef al Clinicii de Oftalmologie din Iași și profesor la Facultatea de Medicină.^[1][3]

Elena Densușianu-Pușcariu a fost căsătorită cu Emil Pușcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iași, creator al Institutului antirabic din Iași, politician și artist plastic. Elena Densușianu-Pușcariu a fost membră a Societăților de Oftalmologie din Anglia, Franța și Italia și președinte al Societății de Medici și Naturaliști din Iași. A avut și preocupări artistice, fiind și scriitoare, artist plastic și traducătoare

Elena Densușianu-Pușcariu
Date personale
Născută	3 martie 1875 Făgăraș, județul Brașov
Decedată	1966 Iași
Căsătorită cu	Emil Pușcariu
Naționalitate	română
Ocupație	artistă
Activitate
Domeniu	Oftalmologie
Instituție	Facultatea de Medicină din Iași
Cunoscută pentru	Prima femeie medic din România Prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România Prima femeie profesor de oftalmologie din lume
Societăți	Președinte al Societății de Medici și Naturaliști din Iași Membră a Societăților de Oftalmologie din Anglia, Franța și Italia

* 1876: Maria Georgievna, Prințesă a Greciei și Danemarcei (greacăΠριγκίπισσα Μαρία της Ελλάδας και Δανίας) (3 martie 1876 – 14 decembrie 1940), a fost al cincilea copil și a doua fiică a regelui George I al Greciei și a reginei Olga.

Primii cinci copii ai regelui George I al Greciei și ai reginei Olga. De la stânga la dreapta: Constantin, George (sus), Maria, Nicolae și Alexandra (jos), 1880.

S-a născut la Atena ca sora mai mică a lui Constantin I al Greciei, Prințul George al Greciei, Alexandra Georgievna a Greciei și Prințului Nicolae al Greciei. A fost sora mai mare a Prințului Andrei al Greciei și Prințului Christofor al Greciei. Prin tatăl ei a fost nepoata regelui Christian al IX-lea al Danemarcei iar prin mama ei a fost strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei.

A fost foarte apropiată de verișoara sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei. Mai târziu, amândouă s-au măritat cu Mari Duci Romanov și au stat împreună în mai multe ocazii.

La 30 aprilie 1900, Maria s-a măritat cu Marele Duce George Mihailovici al Rusiei în Corfu. George era numit în familie "Gogi", iar Maria a fost denumită "Greek Minny" pentru a o deosebi de împărăteasa Maria a Rusiei. Ea a refuzat să se căsătorească cu Gogi până când locul ei în linia de succesiune la tronurile Greciei și Danemarcei nu a fost asigurat. A arătat clar că nu era îndrăgostită de soțul ei atunci când s-au căsătorit însă Marele Duce a sperat că în timp sentimentele vor crește. Marele Duce o mai ceruse o dată pe Maria în căsătorie în aprilie 1896 și nu a încetat, ulterior, să-i facă curte și să viziteze Grecia după refuzul ei.
Chiar dacă nu era foarte frumos și avea cu 12 ani mai mult decât Maria, Marele Duce oferă avantajul de a fi în linia de succesiune la tronul Rusiei. El avea puține obligații publice la St. Petersburg lucru care îi dădea posibilitatea de a călători în străinătate. Prin căsătorie, prințesa Greciei spera să se poată întoarce regulat în țara natală.

După o lungă perioadă de gândire, ea a reuzat propunerea altui pretendent, regele Alexandru I al Serbiei și a acceptat cererea Marelui Duce. Sigur pe el, că prin eforturi, o va seduce pe prințesa greacă, Marele Duce George a făcut tot posibilul să-i facă pe plac. A obținut de la vărul său Țarul Nicolae al II-lea autorizația de a se căsători în Grecia, lucru care nu era obișnuit în tradiția Romanov. După luna de miere din Italia și Austria, George și Maria s-au instalat în Rusia, la palatul Mihailovski, nu departe de capitala imperială. Prințesa nu a făcut nici un efort să se integreze în noua țară. A făcut tot posibilul să nu utilizeze limba Romanovilor: cu soțul ei vorbea în general în franceză iar cu copiii în engleză.

Cuplul a avut două fete: Nina născută la 7 iunie 1901 și Xenia născută al 9 august 1903. Pe măsură ce fetele au crescut mai mari, Maria a profitat de oportunitatea de a petrece mai mult timp în străinătate, chipurile pentru sănătatea fiicelor ei, dar, de asemenea, să petreacă mai mult timp departe de soțul ei. Când a izbucnit Primul Război Mondial ea era în Marea Britanie și nu a putut reveni în Rusia; a patronat un spital militar acolo.

A devenit văduvă la 30 ianuarie 1919 când soțul ei a fost ucis de bolșevici. La 16 decembrie 1922, Maria s-a recăsătorit cu amiralul Pericles Ioannides în Wiesbaden. A murit în Atena natală în timpul războiului greco-italian (28 octombrie 1940 – 30 aprilie 1941).

Jump to navigationJump to search

Prințesa Maria
Marea Ducesă Maria Georgievna a Rusiei
Date personale
Născută	3 martie 1876 Atena, Grecia
Decedată	14 decembrie 1940 (64 de ani) Atena, Grecia
Înmormântată	Tatoi Palace[*]
Părinți	George I al Greciei Olga Constantinovna a Rusiei
Frați și surori	Alexandra Georgievna a Greciei Constantin I al Greciei Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințul Nicolae al Greciei și Danemarcei Prințul George al Greciei și Danemarcei Prințul Christofor al Greciei și Danemarcei
Căsătorită cu	Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Perikles Ioannidis
Copii	Prințesa Nina Georgievna Prințesa Xenia Georgievna
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	ducesă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         


































* 1882 – S-a nascut Ion Mihalache, învățător, om politic, ministru în mai multe guverne si fondator al Partidului Taranesc. Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici) învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc.

·         1891 - S-a născut Horia Bottea, poet şi prozator (m.22.06.1948).

* 1892: Maturino Blanchet (nume complet: Angelo Maturino Blanchet; n. 3 martie 1892, Gressan^[1] – d. 9 noiembrie 1974, Saint-Pierre, Valle d'Aosta) a fost un episcop catolic italian, episcop al Diecezei de Aostadin 1946 până în 1968, precum și episcop titular al Diecezei de Limata din 1968 până în 1974.^[2][3]

El a participat la toate cele patru sesiuni ale Conciliului Vatican II.

Pe parcursul celor 22 de ani în care a fost episcop de Aosta, a înființat sau a reînființat 7 parohii și a consacrat 78 de noi preoți.^[4]

A murit la mănăstirea Saint-Jacquême din Saint-Pierre în 1974

·         1895: Ragnar Frisch, economist norvegian, laureat al Premiului Nobel (d. 1973)
* 1898: Prințesa Nadejda Petrovna a Rusiei (rusă Надежда Петровна; 3 martie 1898 – 21 aprilie 1988) a fost al treilea copil al Marelui Duce Petru Nicolaevici al Rusiei și a soției acestuia, Prințesa Milica de Muntenegru.

Nadejda s-a logodit înainte de izbucnirea Primului Război Mondial cu Prințul Oleg Constantinovici al Rusiei, care a fost ucis în luptă. S-a căsătorit cu Prințul Nicholas Vladimirovici Orlov (1891–1961) în Crimeea, în aprilie 1917. Au fost printre Romanovii care au reușit să scape din Rusia Revoluționară în 1918, la bordul navei britanice HMS Marlborough. Fiica lor, Prințesa Irina Orlova, născută în martie 1918, a fost cel mai mic pasager aflat la bodul navei.^[1]

Orlovii au avut două fiice:

• Prințesa Irina Nikolaievna Orlova (27 martie 1918 – 16 septembrie 1989); s-a căsătorit prima dată la Roma, la 27 martie 1940 (a divorțat în 1946) cu baronul Hans von Waldstatten (1918–1977); a doua oară s-a căsătorit la Haga, la 8 ianuarie 1960 cu Anthony Adam Zylstra (1902–1982) ^[2]
• Prințesa Xenia Nikolaievna Orlova (27 martie 1921 - 17 august 1963); s-a căsătorit prima dată la Avon, la 27 martie 1940 (a divorțat în 1950) cu Paul-Marcel de Montaignac de Pessotte-Bressolles (n. 1909); a doua oară s-a căsătorit la Paris, la 14 martie 1951 cu Jean Albert d'Almont (1909–2003)^[3]

Prințesa Nadejda a divorțat în 1940. A murit la Chantilly, Franța în 1988, la vârsta de 90 de ani.

Prințesa Nadejda Petrovna
Prințesa Nadejda în 1917.
Date personale
Născută	3 martie 1898 Dulber[*], Ucraina
Decedată	21 aprilie 1988 (90 de ani) Chantilly, Franța
Înmormântată	Seine-et-Marne
Părinți	Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei Prințesa Milica de Muntenegru
Frați și surori	Prințul Roman Petrovici al Rusiei Princess Marina Petrovna of Russia[*]
Căsătorită cu	Prințul Nicholas Orlov
Copii	Prințesa Irina Orlova
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orlov Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

·         1899: Yuri Olesha, romancier rus (d. 10 mai 1960)

·         1904: S-a născut Mircea Vulcănescu, economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, victimă a represiunii comuniste din România; (d. 28 octombrie 1952, in inchisoarea comunista de la Aiud). Mircea Vulcănescu a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944. Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou etc. (Vezi M. Vulcănescu, „Ultimul Cuvânt”,Humanitas, 1992, pp.15-16 și passim, în special de la p.68). După lovitura de stat din 23 august ’44, condusă de regele Mihai, a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1946, cand a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46. Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele Secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămani, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: „Să nu ne răzbunați!”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, când instanța a menținut pedeapsa din 1946.

Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavând paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: "Să nu ne răzbunați!".

Casa în care a locuit se găsește pe strada Popa Soare, la nr. 16 A.

Antume

• Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
• În ceasul al 11-lea (1932)
• Cele două Românii (1932)
• Gospodăria țărănească și cooperația (1933)
• & als, D. Gusti și școala sociologică de la București, București, Institutul Social Român, 1937;
• Războiul pentru întregirea neamului (1938)
• Înfățișarea socială a două județe (1938)
• Dimensiunea românească a existenței (1943)

Postume

• 1996 - Către ființa spiritualității românești, Editura Eminescu, București;
• 2004 - Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, Editura Marin Diaconu, Editura Humanitas, București;
• 2005 - Chipuri spirituale. Prolegomene sociologice, Editura Marin Diaconu, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, București.

Mircea Vulcănescu
Date personale
Născut	3 martie 1904 București, România
Decedat	28 octombrie 1952, (48 de ani) Închisoarea Aiud, Republica Populară Română
Părinți	Mihai Vulcănescu
Căsătorit cu	Anina Rădulescu-Pogoneanu, Margareta Ioana Niculescu
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog, pedagog
Limbi	limba română[1]
Studii	Facultatea de Filosofie, Drept și Litere din București
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	existențialism
Influențe[ascunde] Dimitrie Gusti, Nae Ionescu

·         1908 - S-a născut Adina-Paula Moscu, desenator şi pictor (m.24.11.1979).

·         1911: Jean Harlow (n. Harlean Harlow Carpenter; 3 martie 1911 – 7 iunie1937) a fost o actriță americană de film și un sex simbol al anilor '30.
* 1914: Asger Oluf Jorn (n. 3 martie 1914, Vejrum[*], Danemarca – d. 1 mai 1973, Aarhus, Danemarca^[10]) a fost un pictor, sculptor, artist ceramic și autor de origine daneză.

Cea mai mare colecție a lui Asger Jorn poate fi văzută la Muzeul Jorn, Silkeborg, Danemarca.

·         1918 – S-a nascut Arthur Kornberg, biochimist american, laureat al premiului Nobel in medicina.

·         1919: Peter Abrahams, scriitor sud-african

·         1922: Alexandru Vona, scriitor româno-francez (d. 2004)

* 1922: Nándor Hidegkuti (n. 3 martie 1922 la Budapesta – d. 14 februarie2002 la Budapesta) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar
* 1922: Alexandru Țitruș (n. 3 martie 1922, Uioara, jud. Turda, azi Ocna Mureș, jud. Alba – d. 5 mai 1989, Cluj-Napoca) a fost un virtuoz violonist de muzică populară ardelenească.

·         1925 - S-a născut Florian Potra, traducător şi critic de film.

·         1926: Nicolae Filip (n. 3 martie 1926, satul Sofia, județul Bălți - d. 15 mai2009, Bălți) a fost un savant, specialist în domeniul fizicii (cu lucrări pe tematica geometriei propagării undelor radio ultrascurte, dispersate de neomogenitățile electronice) și membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.

Este inclus în Culegerea biografică „2000 personalități marcante ale sec. XXI”, elaborată de Centrul Biografic Internațional, Cambridge, Anglia.

Nicolae Filip s-a născut la 3 martie 1926 în satul Sofia din județul Bălți, într-o familie de țărani. A terminat școala primară de 7 ani în satul natal, iar apoi școala medie nr.1 din orașul Bălți.

În 1948 devine student al Facultății de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău. După anul III de învățămînt, s-a transferat la Institutul Pedagogic din Chișinău pe care l-a absolvit cu mențiune în 1952, obținînd diploma de fizician. În același an, devine lector al Institutului Învățătoresc din Soroca.

Din 1953 lucrează la Institutul Pedagogic din Bălți, iar după reorganizarea lui, la Universitatea de Stat „A. Russo”, ocupînd succesiv posturile de lector, lector superior, conferențiar, profesor, șef de catedră, prorector pentru știință, rector.

Nicolae Filip
Date personale
Născut	3 martie 1926 Sofia, județul Bălți
Decedat	15 mai 2009 (83 de ani) Bălți
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	fizician, savant, membru al AȘM
Activitate
Organizație	Universitatea de Stat Alecu Russo
Partid politic	Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
Premii	Ordinul Gloria Muncii (1995) Ordinul Republicii (2001)

·         1930: Ion Iliescu (n. 3 martie 1930,^[2] Oltenița, România) este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSNîntre 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD.

A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceaușescu. A avut un rol foarte important în Revoluția română din 1989, devenind președintele Frontului Salvării Naționale, ulterior al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ion Iliescu fost primul președinte post-comunist al României și a servit în două mandate constituționale, 1992-1996, și 2000-2004, separate de mandatul lui Emil Constantinescu. În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în București pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale. În replică, Iliescu a declarat că scopul anchetei este „răzbunarea” împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008 Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că președintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente și concludente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală.^[3] În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente.^[4] În octombrie 2015 presa a anunțat că a fost pus sub urmărire penală în același dosar, pentru infracțiuni contra umanității.^[5][6][7]

Pe 13 iunie 2017, a fost trimis alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița, și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ținut la Gorikovo (lângă Moscova). La acest congres a semnat o declarație care prevedea că România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine. A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgăroaică), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui.^[9] La scurt timp, Alexandru Vasile Iliescu s-a recăsătorit, cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu

Născut în Oltenița, Iliescu, după absolvirea liceului Spiru Haret din București în 1949, a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi cu sprijinul Anei Pauker la Institutul Energetic din Universitatea din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”. Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri acest lucru.^[10][11] Cu toate acestea, în 1990, în revista Paris Match s-a speculat că Nicolae Ceaușescu credea că ar fi existat o conexiune între cei doi, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact între cei doi.^[12] Iliescu este căsătorit din 1951, dar nu au avut niciun copil pentru că soția sa a avut 3 pierderi de sarcină

La alegerile parlamentare din 2004, obține un nou mandat de senator în circumscripția electorală București și revine în fruntea grupului parlamentar al PSD.

La alegerile interne din PSD din 21 aprilie 2005, Iliescu a pierdut în fața lui Mircea Geoană, dar a fost ales președinte de onoare al partidului în 2006, o poziție fără autoritate executivă în cadrul formațiunii, creată special pentru el.

În 2009 a apărut într-o scenă a filmului Medalia de onoare

În 1995, ziarul Ziua a publicat un interviu cu un ex-ofițer KGB care a declarat că Ion Iliescu a fost un infiltrat KGB. Iliescu a negat afirmațiile ofițerului, totuși Ziua a continuat să investigheze subiectul în detaliu. Câteva zile mai tâziu, „Ziua” a susținut că angajații săi au fost plasați sub supravegherea Serviciului Român de Informații. Scandalul privind presupusa legătură cu KGB a continuat în perioada 2003-2008, atunci când disidentul rus Vladimir Bukovski a declarat că Iliescu și majoritatea membrilor FSN ar fi fost agenți acoperiți ai KGB, că Iliescu ar fi avut relații puternice cu Gorbaciov, și că revoluția română din 1989 ar fi fost un complot organizat de KGB pentru a recâștiga controlul politic asupra țării

• 

  Ion Iliescu într-un afiș de campanie din 1965
   
• 

  Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu
   
• 

  Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu în timpul unei vacanțe a familiei Ceaușescu din 1976, când Iliescu era președinte al CJ Iași
   
• 

  Ion Iliescu în 1976 împreună cu Elena Ceaușescu
   
• 

  Ion Iliescu și Ivan Bodiul în 1978 la inaugurarea barajului Stânca - Costești
 
• 
  Dumitru Mazilu, Ion Iliescu și Petre Roman (de la stânga la dreapta), liderii de facto ai CFSN (23 decembrie 1989)
 
• 
  Ion Iliescu la Televiziunea Română în timpul Revoluției din 1989
 
• 

  Ion Iliescu în 1990
 

• Ion Iliescu
  Date personale
  Născut	3 martie 1930 (89 de ani)[2][3][4]  Oltenița, România
  Părinți	Alexandru Iliescu și Maria Dumitru Toma (naturală), Maria P. Iliescu
  Căsătorit cu	Elena „Nina” Iliescu
  Naționalitate	română
  Cetățenie	România
  Religie	Liber-cugetător[1]
  Ocupație	inginer politician
  Al II-lea Președinte al României
  În funcție 20 mai 1990 – 29 noiembrie 1996 20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004
  Prim-ministru	Petre Roman - 1989-1991 Theodor Stolojan - 1991-1992 Nicolae Văcăroiu - 1992-1996 Adrian Năstase - 2000-2004
  Precedat de	Nicolae Ceaușescu (1989) Emil Constantinescu (2000)
  Succedat de	Emil Constantinescu (1996) Traian Băsescu (2004)
  Senator de București
  În funcție 1996 – 2000 2004 – 2008
  Președinte de Onoare al PSD
  În funcție 2004 – în funcție
  Secretar General al CC al UTC
  În funcție 1956 – 1970
  Premii	Ordinul Vulturul Alb Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan[*] Ordinul Național „Serviciul Credincios” Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce[*] Marele Ordin al regelui Tomislav[*] Ordinul Dostyk gradul I[*] Ordinul Elefantului[*] (16 martie 2004) Order of the Yugoslav Star[*] Ordinul Regal al Serafimului[*] ...mai multe...
  Partid politic	PSD
  Alte afilieri	PCR, FSN, FDSN, PDSR,
  Alma mater	Institutul de Inginerie Energetică de la Moscova[*] Universitatea Politehnica din București Universitatea din Moscova
  Profesie	Hidrolog

* 1934: Yasuo Takamori (n. 3 martie 1934) este un fost fotbalist japonez.

* 1935: Jeliu Jelev (în bulgară Желю Митев Желев, n. 3 martie 1935 - d. 30 ianuarie 2015) a fost Președintele Bulgariei, ales de Parlament pe 1 august 1990 și reales prin vot direct de către popor la 22 ianuarie 1992, până pe 22 ianuarie 1997.

A fost membru al Partidului Comunist Bulgar, exclus din partid în 1965 pentru convingerile sale politice. Timp de șase ani nu s-a putut angaja în nicio slujbă.

În 1982 publică cartea sa Fascismul (Фашизмът) de fapt o critică dură la adresa regimului comunist. La trei săptămâni de la publicare cartea este interzisă.

* 1937: Tsukasa Hosaka (n. 3 martie 1937 Yamanashi, Japonia - d. 21 ianuarie2018) a fost un fotbalist japonez, care a jucat pe postul de goalkeeper.

·         1938 - S-a născut Willie Chambers, vocalist şi chitarist american (The Chambers Brothers).
* 1941: Viorel Faur (n. 3 martie 1941, Dumbrăvani, Bihor) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992 ales în județul Bihor pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Viorel Faur a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu URSS, Republica Franceză-Senat, Statul Israel și Republica Portugheză. În 1994, Viorel Faur a devenit profesor universitar la Facultatea de Istorie-Geografie la Universitatea din Oradea.
Este căsătorit cu Rafila Dumitreasa, profesoară de limba și literatura română, împreună cu care are trei copii: Dorli-Estrela (căsătorită Bădescu), avocat în București, Antonio Faur, istoric la Universitatea din Oradea și Flaminia-Dorlietta Faur (1970-2010).

·         1942 - S-a născut Mike Pender (Pendergast), chitarist şi vocalist britanic (The Searchers).

·         1944 - S-a născut Jance Garfat, basist şi vocalist american (Sir Douglas Quintet, Dr. Hook).

·         1947 - S-a născut Dave Mount, baterist britanic (Mud).
* 1947:Sever Meșca (n. 3 martie 1947) este un fost deputat român în legislaturile 1996-2000, ales în județul Tulcea, și 2000-2004, ales în județul Bacău, pe listele PRM. În legislatura 1996-2000, Sever Meșca a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda și Republica Islamică Pakistan. În legislatura 2000-2004, Sever Meșca a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia și Republica Italiană. Între 2000-2002 Sever Meșca a fost chestor al Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Meșca a demisionat din PRM în 2002.^[1] În 2002, Meșca a fost ales președintele Partidului Socialist Român.^[2]

Conform biografiei sale oficiale, Sever Meșca fost membru al Partidului Comunist Român până în 1989. A studiat la Facultatea de Mecanică din Universitatea din Galați, la Secția nave și instalații de bord, obținând diploma de inginer; a urmat, conform propriului Curriculum Vitae, o specializare în afaceri și relații internaționale la „London Graduate School of Business Studies” din Marea Britanie.^[3] Până în 1990 a fost diplomat, consilier politic la Ambasada României de la Roma. După 1990 a fost director și secretar de stat în Ministerul Culturii.

Meșca s-a remarcat pentru că a cerut în martie 1997 de la tribuna parlamentului arestarea fostului suveran al României, regele Mihai, la întoarcerea acestuia în țară, pe Aeroportul Otopeni.^[4]

De asemena, a fost membru în Adunarea Parlamentară a Uniunii Europei Occidentale, unde a fost co-raportor (primul din Europa Centrală și de Est) la Raportul privind percepția publică asupra războiului din Iugoslavia (Document 1665/ 9 noiembrie 1999 al Adunării Uniunii Europei Occidentale) și membru al Uniunii Parlamentare a NATO.

S-a remarcat și printr-un amendament (neaprobat) la Constituția României prin care solicita, în baza prevederii egalității depline a cetățenilor României, scoaterea prevederii privind alegerea de parlamentari ai minorităților etnice care participă la alegeri din partea asociațiilor etnice. În 2004 a fost numit ministru consilier la Ambasada României de la Dublin, Irlanda.

A publicat articole în revistele România Mare, Politica, Casa Poporului și Santinela, precum și în diverse ziare (ex.: Cronica Română).

* 1947: Óscar Wáshington Tabárez Silva (n. 3 martie 1947, Montevideo) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal uruguayan, care din 2006 antrenează echipa națională de fotbal a Uruguayului.

·         1948: Snowy White, chitarist britanic (Thin Lizzy, Pink Floyd)
* 1950: Laura Ellen Ziskin^[1] (n. 3 martie 1950  – d. 12 iunie 2011) a fost o producătoare americană de film. În 1990, Ziskin a fost singurul producător executiv al comediei de succes Pretty Woman. Ziskin a devenit prima femeie care a produs emisiunea de televiziune Premiile Academiei singură, producându-le pe cele din 2002 și pe cele din 2007.

Jump to navigationJump to search

Laura Ziskin
Date personale
Născută	3 martie 1950 San Fernando Valley, California, Statele Unite
Decedată	12 iunie 2011 (61 de ani) Santa Monica, California, United States
Cauza decesului	Cancerul de sân
Căsătorită cu	Julian Barry (Divorțată) Alvin Sargent (1991–2011)
Număr de copii	1
Copii	Fată
Cetățenie	SUA
Ocupație	Producător de film
Activitate
Cauza decesului	Cancerul de sân
Alma mater	Universitatea Californiei de Sud[*] USC School of Cinematic Arts[*]
Ani de activitate	1976–2011
Număr de copii	1
Premii	Crystal Award[*] (2002)

*




















*  1953: Arthur Antunes Coimbra (n. 3 martie 1953, Rio de Janeiro), cunoscut ca Zico, este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal brazilian

·         1954 - S-a născut Christopher Hughes, baterist american (Adam & The Ants).
* 1954: Vasile Horga (n. 3 martie 1954) este un senator român în legislatura 2000-2004 ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PRM.

Vasile Horga a fost implicat în mai multe scandaluri locale care au culminat cu un accident de circulație suspect, potrivit jurnaliștilor de la secundatv.ro.^[1] Vasile Horga a fost deputat în legislatura 2012-2016 pe listele PNL. Conform biografiei sale oficiale, Vasile Horga este profesor universitar la Universitatea Valahia din Târgoviște.

* 1954: Marin Mustață (n. 3 martie 1954, București–d. august 2007, Luxemburg) a fost un scrimer român specializat pe sabie, apoi antrenor principal lotului olimpic a României.

·         1956: Ioan Stan, politician român
* 1956: Zbigniew „Zibì” Boniek (n. 3 martie 1956, Bydgoszcz, Polonia) este un fost jucător de fotbal și antrenor polonez. Prima oară a jucat la Zawisza Bydgoszcz, iar mai târziu la Widzew Łódź. Boniek a fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100 ca fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști în viață.
* 1958: Bob Bradley (n. 3 martie 1958, Montclair, New Jersey) a fost antrenorul naționalei de fotbal a Statelor Unite ale Americii la CM 2010.
* 1965: Dragan Stojković (n. 3 martie 1965) este un fost fotbalist sârb.
* 1966: Fernando Colunga (n. 3 martie 1966) este un actor mexican de telenovele. A jucat în mai multe seriale printre care se număra și „Maria La Del Barrio” în rolul Luis Fernando.
* 1968: Sir Brian Edward Cox OBE (născut la 3 martie 1968)^[1] este un fizicianenglez și fost muzician, membru al Royal Society, membru marcant PPARC (Consiliul pentru Cercetări Astronomice și Fizica Particulelor Elementare) al Universității din Manchester,^[14][15] membru al grupului High Energy Physics al Universității din Manchester și lucrează la experimentul ATLAS din cadrul Large Hadron Collider (LHC)^[16][17] al CERN, de lângă Geneva, Elveția. El lucrează la proiectul de cercetare și dezvoltare al experimentului FP420 într-o colaborare internațională cu scopul de îmbunătățire a ATLAS-ului și a experimentului CMS (Compact Muon Solenoid) prin instalarea unor detectoare de particule adiționale mai mici la o distanță de 420 de metri de locul punctelor de interacțiune ale experimentelor principale.^{[18][19][20][21]}

Cox este cunoscut publicului ca prezentator al unui număr de programe științifice pentru BBC, sporind popularitatea unor subiecte precum astronomie și fizică.^[22] A fost descris drept succesorul natural pentru programele științifice ale BBC atât de David Attenborough cât și de Patrick Moore.^[23][24] El a avut de asemenea o oarecare faimă în anii '90 când a făcut parte din formația pop D:Ream cântând la keyboard.

În 2003 Cox se căsătorește cu Gia Milinovich, prezentatoare de emisiuni de știință în Statele Unite iar la 26 mai 2009 se naște primul lor fiu, George Eagle.^[61] Milinovich mai are un fiu pe nume Moki, dintr-o relație anterioară. În prezent familia locuiește în Battersea.^[3][4]

Cox își reamintește de copilăria fericită din Oldham în care avea preocupări precum dansul, gimnastica, "identificarea avioanelor" și chiar "identificarea autobuzelor".^{[nota 2]}. El a menționat atât în mai mult interviuri cât și într-un episod din Wonders of the Universe^[62] că, pe când avea 12 ani, cartea Cosmos a lui Carl Sagan a reprezentat un factor cheie în alegerea sa de a deveni fizician.^[1] Umanist fiind, Brian Cox este "Adept Distins" al British Humanist Association^[63], organizație de caritate care promovează umanismul. El este suporterul de o viață al echipei Oldham Athletic A.F.C. și deține un abonament pentru întreg sezonul la meciurile clubului

·         1972: William Gabriel Brînză (n. 3 martie 1972, Cărbunești, județul Prahova) este un politician român.

Între 2004 și 2008 a fost ales membru al Camerei Deputaților, din partea partidului extremist PRM. Din iunie 2005 până în februarie 2006 a fost independent, apoi a trecut la Partidul Democrat, care ulterior a devenit prin fuziune PD-L.^[1] În legislatura 2004-2008, William Gabriel Brînză a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda, Republica Orientală a Uruguayului și Republica Africa de Sud. În legislatura 2008-2012, William Gabriel Brînză a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Orientală a Uruguayulu, Regatul Spaniei și Republica Elenă.

Între 2008 și 2012 Brânză a fost membru al Camerei Deputaților, fiind ales din partea PD-L în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora (colegiul uninominal nr. 1).^[2]

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, Brânză a candidat din partea PD-L, sub umbrela Alianței România Dreaptă, însă nu a reușit să câștige un mandat. În consecință, la 13 decembrie și-a prezentat demisia din funcția de președinte al ARD Diaspora

William Gabriel Brînză
Date personale
Născut	3 martie 1972 (47 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Deputat de Prahova
În funcție 2004 – 2008
Deputat de diaspora
În funcție 2008 – 2012
Partid politic	PRM PD PDL PER

* 1973: Prințul Charles-Philippe Marie Louis de Orléans, Duce de Anjou (n. 3 martie 1973) este membru al Casei de Orléans.

Născut la Paris el este fiul cel mare al Prințului Michel, conte d'Evreux și a soției acestuia, Béatrice Pasquier de Franclieu. Bunicul patern a fost Prințul Henri, Conte de Paris, pretendentul orléanist la tronul Franței.

La 8 decembrie 2004, el a primit titlul de Duce de Anjou de la unchiul său, Henri, Conte de Paris și Duce al Franței, șeful Casei de Orléans, cu acordul regelui Juan Carlos I al Spaniei. Există unele controverse în utilizarea acestui titlu de către un prinț Orléans. Aceasta a fost în mod tradițional asociat cu șeful ramurei Casei de Bourbon care domnește în Spania, în calitatea lor de pretendenți legitimiști la tronul Franței din anul 1883 - în rivalitate cu Casa de Orléans.
În acel an, Henri, conte de Chambord, ultimul descendent pe linie directă a regelui Ludovic al XV-lea al Franței, a murit fără copii. Moștenirea legitimistă a fost revendicată de ramura senioare următoare a Bourbonilor, coborâtă de la un nepot mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, Filip, Duce de Anjou. Deși Filip a încetat utilizarea titlului de Anjou când a devenit regele Filip al V-lea al Spaniei în 1700 și a renunțat la drepturile sale de succesiune la tronul Franței în schimbul coroanei spaniole, unii legitimiști au susținut că nici unul dintre aceste acte nu au fost obligatorii.
Prin urmare, ei susțin în continuare descendența lui Filip d'Anjou în calitate de pretendent de drept la coroana franceză.

În 1986 Louis Alphonse de Bourbon a devenit pretendent legitimist ca succesor al tatălui său și i s-a acordat titlul de Duce de Anjou de către legitimiști.

Prințul Charles Philippe
Date personale
Nume la naștere	Charles-Philippe Marie Louis
Născut	3 martie 1973 (46 de ani) Paris
Părinți	Michel, conte d'Evreux Béatrice d'Orléans[*]
Frați și surori	Francisco Carlos de Orleans[*]
Căsătorit cu	Diana Álvares Pereira de Melo, Ducesă de Cadaval
Copii	Prințesa Isabelle de Orléans
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Orléans
Duce de Anjou (Disputat)
Domnie	8 decembrie 2004 – prezent

* 1974: Ada Colau Ballano (catalană: [ˈaðə kuˈɫaw]; pronunție în spaniolă: /ˈaða koˈlau/; n. 3 martie 1974, Barcelona^[1]) este o politiciană spaniolă, activist social, investigator și apărător al drepturilor umane. Ada Colau este primar al Barcelonei din 13 iunie 2015, fiind prima pe lista Barcelona en Comú, o platformă civică constituită partid.

Printre acțiunile întreprinse cât timp a fost primar se numără următoarele: AirBnB și Homeaway au fost amendate, cu 600.000 de euro fiecare, pentru publicarea de anunțuri de apartamente turistice ce nu dețineau licență în acest scop.^[2]

Diferite bănci și entități deținătoare de apartamente nefolosite au fost amendate cu diferite sume, cea mai ridicată fiind de 315.000 euro.^[3]

Primăria Barcelonei nu poate desfășura activități cu societăți comerciale ce dețin puncte de lucru sau alte legături cu țări suspecte de spălare de bani, în urma unui decret din 2016

* 1975: Marius Panduru (n. 3 martie 1975, București) este un operator de imagine român, laureat de șase ori al Premiilor Gopo.

A studiat cinematografia la UNATC I.L. Caragiale din București. A absolvit facultatea în 2001.

Filmografie:

• 2006 — Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, regia Cătălin Mitulescu,
• 2006 — Ryna, regia Ruxandra Zenide,
• 2006 — A fost sau n-a fost?, regia Corneliu Porumboiu,
• 2008 — Restul e tăcere, regia Nae Caranfil,
• 2009 — Polițist, adjectiv, regia Corneliu Porumboiu,
• 2010 — Eu când vreau să fluier, fluier, regia Florin Șerban,
• 2011 — Periferic, regia Bogdan George Apetri^[3],
• 2013 — Mai aproape de lună, regia Nae Caranfil^[4],
• 2015 — Aferim!, regia Radu Jude,
• 2016 — De ce eu?, regia Tudor Giurgiu,

* 1976: Mădălina Pașol (n. 3 martie 1976, București, România) este o pianistăromână.

Provine dintr-o familie de muzicieni, membri ai importantelor orchestre românești, timp de trei generații. Tatăl ei a fost șef partidă violoncel al Orchestrei Radio din România, unde bunicul ei a performat timp de 40 de ani, în calitate de solist.

A primit primele lecții de pian de la bunicul său, la vârsta de trei ani. La vârsta de opt ani, are loc primul său recital transmis în direct la radio, iar la vârsta de nouă ani a debutat cu Orchestra de Camera Sinfonietta, la Ateneul Român, cu Concertul pentru pian în Fa minor de Johann Sebastian Bach.

După absolvirea liceului George Enescu, își urmează studiile, începând cu 1994, la Universitatea de Arte din Berlin, Germania, la clasa prof. Georg Sava și apoi la clasa prof. Pascal Devoyon.

Activitatea artistică a Mădălinei Pașol a fost recunoscută prin premii, burse, diplome la concursuri naționale și internaționale: bursa NaFög a Senatului Cultural German, bursa Fundației Paul Hindemith, bursa Universității de Arte din Berlin, bursa pentru studiile doctorale ale Universității de Muzică din București.

A fost una dintre finalistele Concursului Internațional pentru pian Busoni din Italia, a Concursului Internațional ARD de la Munchen și a primit premiul trei la Concursul Artur Schnabel.

În turneele sale, a concertat ca solistă sau în formații camerale împreună cu soliști și artiști de renume mondial precum clarinetistul Giora Feidmann în Filarmonica din Berlin, Jakov Kreizberg și Orchestra Operei Comice din Berlin, Orchestra Universității de Arte din Berlin.

În Romania, a urcat pe scenă alături de Filarmonica din Arad, Filarmonica Banatul Timișoara, Constanța, Ploiești, Filarmonica Oltenia Craiova, Târgu-Mureș, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române împreună cu dirijorii Cristian Brâncuși, Ludovic Bacs, Paul Popescu, Iosif Conta, Robert Houlihan, Jin Wang^[1].

Pianista a înregistrat și filmat, printre altele, pentru Radio și Televiziunea Română, Deutschland Radio, Japan Television Productions, TVR Cultural^[2], RBB Kulturradio Germania, Radio România Actualități, Radio România Cultural.

Colaborări importante au avut loc cu următoarele instituții: Filarmonica "George Enescu"^[3][4], Serile Lipatti – Conacul Fundățeanca, Lipatti Evenings 2015, Kopavagur - Salurinn Concert Hall^[5] - Islanda, Festivalul PianoMarathon^[6], Muzeul „George Enescu“,^[7] Lotte Lehmann Akademie Perleberg, Sonntangskonzert am Bode Museum Berlin^[8], Institutul Cultural Român din Berlin.

Madălina Pașol, în recital la Ateneul Român.

Se dedică promovării tinerelor talente, artiștilor români și valorilor culturale naționale pe plan regional și internațional în cadrul Institutului de Arte, pe care îl conduce. Prin inițiative culturale precum „Pianina – Play me – CÂNTĂ!“^[9] în colaborare cu Metrorex – București și prin concertele educative din cadrul Bucharest Music Film Festival 2015^[10] organizat de ARCUB, pianista și-a propus să promoveze arta și cultura în spații neconvenționale.

În anul 2016, a colaborat cu Banca Națională a României, Bucharest Music Film Festival – ARCUB^[11], unde a interpretat Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Ceaikovski și a debutat ca pianist de jazz în cadrul Jazz Festival Ferentari - Ediția 1^[12].

Anul 2017 a marcat apariția Mădălinei Pașol alături de Orchestra Națională Radio la Festivalul Internațional „George Enescu”^[13], interpretând un concert de Mozart, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea. Susține un concert de debut al compozitorului Dan Popescu pe scena Teatrului Național din București^[14]. De asemenea, cu ocazia centenarului nașterii lui Dinu Lipatti, pianista a oferit un concert-omagiu^[15] dedicat marelui muzician, la Institutul Cultural Român din Istanbul.

„În cele trei preludii (selectate din Caietul I.) de Claude Debussy: „Ce qu’a vu le vent de l’ouest” - „La fille aux cheveux de lin” - „Minstrels”) – piese devenite în timp relevante (și aproape obligatorii?) pentru un prag înalt de măiestrie pianistică – Mădălina Pașol a realizat o coregrafiere bine diferențiată a unei complexități de stări – de la eterică reverie la agitație pasională –, parcurgând o largă scală coloristică într-o perfectă stăpânire a ritmurilor, mereu în impresionistă remodelare.”

—Carmen Cârneci-Cavassi^[16]

Mădălina Pașol
Date personale
Născută	3 martie 1976 (43 de ani)
Cetățenie	România  Germania
Ocupație	pianistă
Activitate
Origine	3 martie 1976, București
Gen muzical	Muzică clasică, Jazz
Instrument(e)	Pian

·         1977: S-a nascut popularul cantaret irlandez Ronan Keating.
* 1977: Paulo Adriano (n. 3 martie 1977,^[1] Coimbra, Portugalia) este un fotbalistportughez care a jucat ultima oară la FC Anadia. În perioada 2007-2009 a jucat în România, la FC Brașov.
* 1980: Ana Maria Bican (n. 3 martie 1980, Zărnești, România) este o fostă gimnastă română.

Ana Maria Bican a câștigat ca junioară medalia de aur cu echipa la Campionatele europene de gimnastică feminină din 1992. Tot ca junioară la Campionatele europene de gimnastică feminină din 1994 a câștigat medalia de aur la sărituri și bronz la individual compus.^[1]

În 1994 la Jocurile Bunăvoinței a fost a doua cu echipa și a patra la bârnă. La la Campionatele europene de gimnastică feminină din 1996 a câștigat medalia de aur cu echipa. La Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996 a fost selecționată, dar nu a participat din cauza unei accidentării.^[2]În urma accidentării și-a încheiat cariera de gimnastă. A studiat apoi francezǎ și marketing la Universitatea din Michigan

·         1981: S-a născut Adrian Nicolae Dicu, finanțist
* 1981: Cristian Hăisan (n. 3 martie 1981, Iași) este un jucător român de fotbalcare a evoluat pe postul de portar.
* 1981: László Nagy (n. 3 martie 1981, Székesfehérvár)^[2] este un handbalistinternațional maghiar care evoluează la clubul MKB Veszprém KC, al cărui căpitan este.
* 1981: Cristina Scarlat (n. 1981, Chișinău^[1][2]) este o cântăreață moldoveancăde muzică pop. Ea a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2014 de la Copenhaga, Danemarca cu piesa "Wild Soul",^[3][4][5] nereușind să se califice în finală.

Prezentarea Cristinei Scarlat la Eurovision 2014

Cristina Scarlat a mai participat la preselecția națională, ”O melodie pentru Europa”, în 2011 cu piesa «Every Day Will be Your Day» și în 2013 cu «I Pray».^[6][7]

În data de 24 mai 2014, Cristina Scarlat s-a clasat pe locul 6 printre cele mai frumoase participante de la Eurovision 2014. Cristina a adunat peste de 21.000 de voturi pe site-ul wiwiblogs.com, devansând-o pe participanta Poloniei, Cleo, și fiind în spatele reprezentantei Ucrainei și a Portugaliei, Maria Iaremciuk și Suzy respectiv. Câștigătoatrea ”Eurovision Next Top Model 2014” a devenit românca Paula Seling, care a adunat 30.000 de voturi; pe locul doi clasându-se irlandeza Kasey Smith, iar pe trei olandeza Ilse DeLange

Cristina Scarlat
Cristina Scarlat la prima conferință de presă a Moldovei la Eurovision 2014
Date personale
Nume la naștere	Cristina Scarlat
Născută	3 martie 1981 (38 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Gen muzical	Pop
Instrument(e)	Vocal

·         1982: Jessica Biel, actriță americană. Jessica Claire (Biel) Timberlake (n. 3 martie 1982 Ely, Minnesota) este o actriță americană. Ea a devenit cunoscută prin rolul jucat în filmul serial 7th Heaven. Jessica este o actriță franco-germană, ea are strămoși de origine irlandeză și indiană care au trăit în regiunea Colorado. Ca și copil ea a primit lecții de muzică, a și apărut ulterior în câteva musical-uri. În 1994 a început să lucreze în Los Angeles ca fotomodel. Jessica a început deja la 14 ani să apară ca actriță într-un serial cu Peter Fonda. Poza ei fără sutien apare în anul 2000 pe prima pagină a revistei „Gear Magazine”. Din cauza acestei fotografii, are probleme serioase cu producătorii serialului „7th Heaven”, fiind exclusă din serial o perioadă de timp. La cererea publicukui va reapare din nou în serial. Abia în 2003 va primi roluri în filme ca: „Texas Chainsaw Massacre”, „Blade: Trinity” și „Stealth”. Jessica primește în anul 2005 distincția Sexiest Woman Alive. În anul 2008 joacă alături de Ben Barnes în filmul „Easy Virtue”. Din 2012 este sotia celebrului cantaret/actor Justin Timberlake.
* 1985: Mariel Zagunis (n. 3 martie 1985, Beaverton, Oregon) este o scrimerăamericană specializată pe sabie, dublă campioană olimpică și dublă campioană mondială la individual, iar dublă campioană mondială pe echipe.

·         1989: Ioana Raluca Olaru, jucătoare româncă de tennis

* 1989: Shuichi Gonda (n. 3 martie 1989) este un fotbalist japonez.
* 1990: Irina Dorneanu (n. 3 martie 1990, Suceava, România) este o canotoare română legitimată în prezent la CSM Iași.

* 1992: Ada Alexandra Moldovan (n. 3 martie 1992, Târgu Mureș),^[1] cunoscută profesional ca ADDA, este o cântăreață română de muzică pop.

În 2012 a intrat în TOP 100 cele mai difuzate piese din România (MediaForest) cu piesa „Petre” feat. CRBL (locul 65),^[2] iar în 2013 a urcat până pe locul 26 cu aceeași piesă.^[3] În 2014 a ajuns în TOP 100 cu trei piese: „Îți arăt că pot” (26), „Ușor ușor” (49), „Fără aer” (57).^[4]

A câștigat locul 2 la concursul Battle of Songs. Piesa „Minți murdare” i-a produs avântul muzical și a adus-o în studioul lui Marius Moga.^{[necesită citare]} Loverboy (remake-ul piesei „Minți murdare”) este coloana sonoră filmului cu același nume, o colaborare cu Pacha Man. Un an mai târziu au urmat colaborări cu CRBL și Zhao. Piesele „Petre” și „Bani din cer” au intrat imediat în heavy rotation pe toate posturile de radio și tv din România. Primul single oficial se numește „Seara târziu”, iar compoziția este semnată de către Adda și Marius Moga.

A scris piese pentru Paula Seling, Andreea Bănică, CRBL, Hi-Q și alții.^[1]

În 2015 Adda a lansat un proiect inedit format din mai multe episoade muzicale, intitulat "Stările Addei"

* 1993: Antonio Rüdiger (n. 3 martie 1993) este un fotbalist german care evoluează ca fundaș central la Chelsea FC în Premier League din Anglia

* 1997: Karla Camila Cabello Estrabao (pronunțat în engleză /kə'mi'lə kəˈbeɪoʊ/, pronunție în spaniolă: /ka'mila ka'beʎo/; n. 3 martie 1997, Cojimar[*], Cuba^[1])^[2][3] este o cântăreață și textieră cubanezo-mexicano-americană. Aceasta a obținut faimă ca parte a trupei Fifth Harmony, format în timpul celui de-al doilea sezon al emisiunii The X Factor, în anul 2012. Grupul a semnat ulterior un contract cu companiile de înregistrări Syco Music și Epic Records, lansând un extend play și două albume de studio.

Cabello s-a lansat ca artistă solo prin câteva colaborări, notabil cea cu Machine Gun Kelly pentru single-ul „Bad Things” care a ajuns pe locul patru în clasamentul Billboard Hot 100 din Statele Unite. În urma părăsirii formației Fifth Harmony în luna decembrie a anului 2016, artista și-a lansat primul single solo, „Crying in the Club”, care a obținut un succes moderat. Reorientându-și muzica către piese cu influențe latino, albumul de debut omonim Camila (2018) a debutat pe prima poziție a topului Billboard 200^[4], promovat cu ajutorul single-ului „Havana". Acesta a ajuns pe locul unu în numeroase clasamente din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite și Regatul Unit.

Cabello s-a născut în Cojimar, Eastern Havana, Cuba^[5][6], fiind fica lui Sinuhe Estrabao și Alejandro Cabello. Aceasta este de origine cubanezo-mexică, tatăl ei fiind originar din Mexico City. De-a lungul copilăriei, Cabello și familiei au locuit atât în Havana cât și Mexico City, înainte de a se stabili la Miami, Florida^[5]. Aceasta a urmat cursurile liceului Miami Palmettol, însă a renunțat la școală în anul 2012, în timpul clasei a noua, pentru a urmări o carieră în muzică