3. /30 MARTIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
Sf Cuv Ioan Scărarul;
Sf Euvula, mama Sf Pantelimon
Sf Cuv Ioan Scărarul
Cuviosul Ioan Scărarul s-a pogorât de la muntele Sinai la noi ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege povățuiește la vederea de Dumnezeu.
Care patrie și cetate a odrăslit și a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceștile lui nevoințe, cu siguranță nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieții acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc și minunat bărbat și cu ce dulceți de hrană fără de moarte îl hrănește, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfântul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde cu nematerialnică simțire, cu negrăită dulceață săturându-se de necheltuitele bunătăți, primește răsplătirile cele vrednice de sudorile sale și pentru dureri are cinstea cea fără durere, moștenind cereasca Împărăție cu aceia al căror picior a stat întru dreptate.
Iar cum s-a ostenit pentru fericirea cea nematerialnică întru materialnicul trup, voi spune arătat. De șaisprezece ani fiind cu vârsta trupească, iar de o mie de ani cu istețimea înțelegerii, acest fericit, singur pe sine ca pe o jertfă fără prihană și bine primită, s-a adus lui Dumnezeu, Marele Arhiereu. Deci și-a înălțat trupul la muntele Sinai, iar sufletul la cer, apropiindu-se de locul cel văzut al înălțimii muntelui, către înălțimea cerească. Și, văzând cu mintea pe Dumnezeu Cel nevăzut și înstrăinându-se de lume, a iubit de la început blîndețile cele împodobite cu smerenia, ca pe niște începătoare ale tinereților noastre gândite, ca pe o învățătură a faptelor bune, tăind toată îndrăzneala și mândria vorbirii și a clevetirii. Apoi, cu aleasă judecată, într-o singură deprindere monahicească, a izgonit pe înșelătorul părerii și iubirii de sine și, ca cel mai iscusit învățător duhovnicesc, și-a plecat grumajii, nădăjduind să treacă fără primejdie noianul cel greu al patimilor.
Și așa viața lui, care desăvârșit murise lumii, și-a rânduit-o între frați, ca și cum ar fi fost mic între dânșii, neștiind că un copil încă a grăi, nefăcând nimic după voia sa, ca și cum fără cuvântare și fără voință și-ar fi avut sufletul schimbat în totul de firească deosebire. Dar mai de mirare este că, fiind învățat la toată înțelepciunea din afară, a cuprins prin smerita cugetare fapta cea vrednică cerului, pentru că trufia înțelepciunii din afară, desăvârșit se face străină de smerenie.
Starețul și învățătorul Cuviosului Ioan – precum zice Sinhron – a fost părintele Martirie, care l-a tuns în chipul monahicesc pe ucenicul său Ioan, când acesta era de douăzeci de ani; în acea zi părintele Stratighie, prorocind despre Ioan, a zis că „are să fie ca o mare stea în toată lumea”; lucru care s-a și împlinit după aceea.
Odată Martirie s-a dus la marele Atanasie Sinaitul cu ucenicul Ioan, iar Atanasie, căutând spre Ioan, a zis către Martirie: „Spune-mi, Martirie, de unde ai ucenicul acesta și cine l-a tuns în călugărie?”. Martirie răspunse: „Este robul tău, părinte, eu l-am tuns”. Apoi a zis Atanasie cu mirare: „O, părinte Martirie, ai tuns pe egumenul muntelui Sinai!”.
În altă vreme, fericitul Martirie s-a dus cu Ioan la marele stareț Ioan Savaitul, care era în pustiul Gudiei. Pe aceștia văzându-i starețul, s-a sculat și, luând apă, a spălat picioarele, nu ale lui Martirie, ci ale lui Ioan, ucenicul său, apoi i-a sărutat și mâna. După aceea Ștefan, ucenicul marelui Ioan Savaitul, a întrebat pe stareț: „Pentru ce ai făcut așa, părinte, de ai spălat picioarele ucenicului, iar nu pe ale învățătorului, și dreapta lui ai sărutat-o?”. Marele stareț răspunse: „Să mă crezi, fiule, că nu știu cine este acel monah tânăr, pentru că eu am primit pe egumenul muntelui Sinai și aceluia i-am spălat picioarele”. Astfel au fost prorociile sfinților părinți despre acest Cuvios Ioan, fiind el încă tânăr, și care după aceea s-au împlinit toate la vremea lor.
Petrecând Cuviosul Ioan cu duhovnicescul său părinte nouăsprezece ani, a rămas sărman, mutându-se către Dumnezeu fericitul Martirie. Căci, trimițându-l înainte la Împăratul cel de sus ca pe un rugător și sprijinitor – precum zice Daniil monahul –, Cuviosul Ioan a ieșit la loc de liniște în Sinai, având rugăciunile părintelui său ca o armă puternică spre risipirea celor tari. Iar locul acela era departe de biserică ca la cinci stadii și se numea Tola.
Acolo a petrecut ca la patruzeci de ani de la începutul călugăriei sale, fără slăbire, învăpăindu-se de-a pururea cu dorința cea aprinsă a dumnezeieștii iubiri. Și cine este în stare să arate prin cuvinte și să spună prin povestiri cu de-amănuntul ostenelile lui săvârșite acolo în taină? Însă, precum din lucrurile cele mici se cunosc cele mari, așa din cele mai mici nevoințe ale lui să auzim viața acestui cuvios bărbat, atât de bogată în fapte bune.
Mânca la masă sa toate cele neoprite de porunca monahicească, însă foarte puțin, încât se vedea că mai mult gustă, decât mănâncă. Cu aceasta zdrobea înțelepțește cornul mândriei, pentru că din toate mânca, ca să nu i se înalțe mintea cu postirea. Dar, gustând foarte puțin, pe doamna și născătoarea patimilor cea iubitoare de dulceți, adică pe îmbuibarea pântecelui, o mihnea prin înfrânare și prin scurtimea mesei, strigând către dânsa: „Taci, amuțește!”. Iar prin viața cea pustnicească și prin vederea cea rară a fețelor omenești, a stins văpaia cuptorului trupesc, a întors-o în cenușă până la sfârșit și a adormit-o desăvârșit.
Apoi a fugit de iubirea de argint, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „închinare la idoli”, prin facerea de milostenii și prin lipsirea celor de trebuință. După aceea a biruit lenevirea, care este moarte și slăbănogire a sufletului, prin pomenirea morții celei trupești, împungând-o ca și cu un bold și a ridicat-o la trezire și osteneală. A dezlegat lanțurile și legăturile a toată pătimirea și toate poftele cele simțite le-a rupt prin plângere. Iar patima mâniei era mai dinainte omorâta într-însul, prin arma ascultării. El rareori de se ducea la cineva, dar și mai rar grăia ceva și a omorât lipitoarea deșartei slave, cea asemenea cu păianjenul.
Dar ce vom zice – grăiește monahul Daniil – despre biruința mândriei? Ce vom zice de curăția cea desăvârșită a inimii, pe care acel nou Veseleil a început-o prin ascultare și a desăvârșit-o prin venirea de față a Domnului, Împăratul cerescului Ierusalim? Pentru că, fără venirea lui de față, niciodată nu se izgonește diavolul și ceata cea de un chip cu dânsul. Unde voi găsi cununa aceasta pe care s-o împletim Cuviosului Ioan din cuvintele cele de laudă?
De asemenea, izvorul lui de lacrimi este un lucru care nu se află la mulți. Este și până acum în pustie, sub munte la un loc ascuns, o peșteră mică, care era atât de depărtată de chilia lui și de ale altora, încât nu era auzit de oameni, căci voia să se depărteze de slavă deșartă. În acea peșteră intra adeseori și, fiind aproape de cer, prin tânguiri și prin chemările lui Dumnezeu se atingea de ceruri, strigând cu suspine asemenea cu cei care sunt tăiați de sabie sau arși de fiare înfocate sau lipsiți de ochi.
Iar somn avea atât numai cât să nu-și piardă ființa minții cu privegherea. Și, mult mai înainte de a se culca, se ruga și alcătuia cărți, precum a alcătuit cartea ce se numește „Scara”, pentru care s-a numit și el mai pe urmă „Scărar”, pentru că aceasta îi era alungarea trândăviei lui, adică a scrie cărți. Iar toată curgerea vieții lui i-a fost rugăciunea cea neîncetată și dorința spre Dumnezeu cea nesățioasă, pentru că pe Acela ziua și noaptea văzându-L cu mintea în oglinda cea luminoasă a curăției sufletului, nu putea a se sătura.
Un monah anume Moise, râvnind vieții celei îmbunătățite a Cuviosului Ioan, l-a rugat să-l primească ucenic pentru sine; pentru că dorea să se povățuiască de dânsul la adevărata filosofie. Și și-a câștigat și mijlocitori pentru sine către sfântul cinstiți bătrâni și, prin cererea acelora fiind silit, cuviosul l-a primit pe Moise a-l avea împreună la petrecere și ucenicie. Într-una din zile marele părinte a poruncit lui Moise ca să aducă din oarecare loc pământ la grădină, spre îngrășarea verdețurilor. Mergând Moise până la locul cel însemnat, își făcea ascultarea fără lenevire.
La amiază fiind și zăduful soarelui arzând foarte tare – căci era luna august –, Moise, ostenind, a intrat la umbră sub o piatră mare și, culcându-se, a adormit. Iar Domnul, nevrând să mâhnească întru ceva pe robii Săi, a întâmpinat, prin obișnuita Sa milostivire, pe Moise din moartea cea neașteptată, iar pe Sfântul Ioan din mâhnire l-a scos. Căci, șezând cuviosul în chilie, cu rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare și într-un somn ușor aflându-se, a văzut pe un oarecare ce i se arătase lui, bărbat cu sfințită cuviință, defăimîndu-l pentru somn și zicându-i: „Așa, Ioane, tu dormi fără grijă? Iată, Moise este în primejdie!”. Iar Sfântul Ioan, îndată deșteptându-se, s-a înarmat cu caldă rugăciune pentru ucenicul său.
Apoi, după ce a înserat și ucenicul s-a întors de la lucru, îl întreba starețul: „Au doar ți s-a întâmplat vreun lucru rău și neașteptat?”. Iar el a zis: „O piatră mare puțin de nu m-a ucis de tot, dacă tu, părinte, nu m-ai fi strigat. Pentru că eu, adormind sub piatră la amiază, am auzit glasul tău strigându-mă și îndată de sub piatră am fugit și deodată a căzut piatra!”. Iar Ioan, smeritul cugetător, cu adevărat nimic din cele văzute n-a spus ucenicului, ci în taina inimii sale cu rugăciuni de mulțumire lăuda pe Bunul Dumnezeu.
Și era acest cuvios bărbat chip al faptelor bune și doctor al rănilor celor dinăuntru. Căci un frate, anume Isachie, cuprinzându-se tare cu greutate de diavolul desfrânării și fiind întru mâhnire mare, a mers la acest mare părinte cu sârguință și și-a mărturisit războiul cel dinăuntru cu plângere și cu tânguire. Iar acela i-a zis: „La rugăciune să alergăm amândoi, o, prietene!”. Și, săvârșindu-se cuvintele de rugăciune și încă pe fața sa zăcând jos cel ce pătimea, Dumnezeu a făcut voia plăcutului Său, ca să arate că David nu minte când zice: Voia celor ce se tem de El va face și rugăciunea lor va auzi. Pentru că a fugit balaurul cel de desfrânare, prin bătăile rugăciunii celei tari a Cuviosului Ioan. Iar cel ce a pătimit acel război, văzându-se liber de patima aceea și preabine tămăduit, foarte tare se minuna și lui Dumnezeu, Cel ce a preamărit pe robul Său, împreună și robului celui ce L-a preamărit pe El, Îi înălța mulțumire.
Însă erau oarecare pătrunși de zavistie, care pe acest folositor învățător, adică pe Cuviosul Ioan, îl numeau pururea grăitor și mincinos. Iar el cu lucrul singur a arătat că întru toate, nu numai cu cuvântul, ci și cu tăcerea poate a folosi întru Hristos, Care pe toți îi întărește. Căci a tăcut un an întreg, negrăind nici un cuvânt, până ce ocărâtorii săi s-au făcut lui rugători, cunoscând ei că nu este bine să astupe izvorul folosului cel pururea curgător și să piardă mântuirea tuturor; deci, mergând, l-au rugat ca iarăși să-și deschidă gura cea de Dumnezeu grăitoare. Iar el, fiind ascultător, s-a supus și iarăși se ținea de cea dintâi rânduială a sa, de a învăța.
După aceea, minunându-se toți de el întru toate îndreptările, ca pe un nou Moise cu sila spre povățuirea vieții de obște l-au rânduit, punând pe luminatul acela luminător în sfeșnicul cel mai dintii. Iar el, fără de voie primind egumenia muntelui Sinai, și mai mult s-a apropiat cu duhul spre muntele lui Dumnezeu și, în ceața cea neapusă a cunoștinței de Dumnezeu, prin gândirea la El intrând și suindu-se pe treptele cele gândite pe scara cerească, a luat legea cea scrisă pe tăblițele inimii cu degetul lui Dumnezeu. Și în cuvântul lui Dumnezeu și-a deschis gura sa și a tras Duh. Iar din bună comoară a inimii sale a răspuns cuvintele cele bune.
După ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adică după patruzeci de ani de călugărie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioară în locaș șase sute de străini, care, șezând la gustarea mâncării, au văzut un tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni și cu stăpânire poruncea atât rînduitorilor și economilor, cât și bucătarilor, trapezărilor și altora ce slujeau. Iar după ce s-au sculat străinii de la masă, când au șezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând și poruncind, pregătea masa. Deci era căutat ca și el să șadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalți. Dar, deși cu osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Ioan, a zis: „Lăsați de a-l căuta pe acela, căci Moise, proorocul și dătătorul de Lege, a slujit în al său loc”.
Era într-un an în părțile acelea neploaie și secetă mare și, adunându-se popoarele din cetățile de primprejur, au mers la Cuviosul Ioan, rugându-l ca să ceară ploaie de la Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni. Și, rugându-se cuviosul, îndată o ploaie mare s-a pogorât și a adăpat pământul cel uscat și l-a făcut aducător de roade.
După aceea a sosit la sfârșitul vieții celei vremelnice, bine povățuind pe ai săi duhovnicești israiliteni, numai într-una nefiind asemenea cu Moise: că Ioan a intrat cu sufletul în Ierusalimul cel de sus, iar trupul lui Moise nu se știe unde a fost. Iar de sfințenia Cuviosului Ioan - zice Daniil monahul - mărturisesc mulți, dar mai ales aceia care, fiind povățuiți cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, s-au mântuit și încă se mântuiesc. Mărturisește David, tânărul bărbat ales, care a moștenit înțelepciunea înțeleptului Ioan; ba încă mărturisește și Cuviosul Ioan, egumenul Raitului, bunul nostru păstor, de care rugat fiind Cuviosul Ioan Scărarul, s-a pogorât de la muntele Sinai la noi, ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege din literele cele alcătuite povățuiește la vederea de Dumnezeu.
Iar când se ducea către Dumnezeu Cuviosul Ioan Scărarul – zice Sinhron –, înaintea lui stătea fratele său cel după trup, ava Gheorghe, pe care l-au hotărât la egumenia Sinaiului, din vremea vieții sale. Acela, plângând, zicea: „Stăpânul meu, te duci, lăsându-mă pe mine? Eu m-aș fi rugat ca pe mine să mă trimiți, pentru că nu pot fără tine să pasc aceste sfinte ale tale moșteniri! Acum, iată, eu sunt în primejdie, căci pe tine te trimit înainte la Dumnezeu”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Nu plânge, nici te întrista, pentru că, de voi afla îndrăzneală la Dumnezeu, nu voi aștepta ca anul acesta să-l săvârșești aici. Ci voi ruga pe Domnul și te voi lua la mine!”. Și s-a împlinit aceea, căci, după sfârșitul fericit al Cuviosului Ioan, și ava Gheorghe, fratele lui, s-a dus în a zecea lună către Dumnezeu, ca să stea înaintea Lui, împreună cu fratele său, Cuviosul Ioan, în slava sfinților, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
NOTĂ - Despre patria și neamul Cuviosului Ioan Scărarul, se scrie în cartea aceluia, la tâlcuirea vieții lui, astfel: „Nașterea și cetatea sfântului o acoperă scriitorul - adică monahul Daniil. Iar unii zic despre dânsul că este fiu al lui Xenofont, iar frate al lui este Gheorghe Arselaitul, numit din naștere Arcadie. Pentru că Arcadie, în rânduiala monahicească, și-a schimbat numele, iar Ioan nu și-a schimbat numele”. Iar despre Xenofont și despre fiii lui caută în luna ianuarie, în 26 zile.
Sf Euvula, mama Sf Pantelimon
PSALMII
PSALMII 106 - 110
PSALMUL 106
1. Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Sa spuna cei izbaviti de Domnul, pe care i-a izbavit din mana vrajmasului.
3. Din tari i-a adunat pe ei, de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi.
4. Ratacit-au in pustie, in pamant fara de apa si cale spre cetatea de locuit n-au gasit.
5. Erau flamanzi si insetati; sufletul lor intr-insii se sfarsea;
6. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit pe ei
7. Si i-a povatuit pe cale dreapta, ca sa mearga spre cetatea de locuit.
8. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor.
9. Ca a saturat suflet insetat si suflet flamand a umplut de bunatati.
10. Sedeau in intuneric si in umbra mortii; erau ferecati de saracie si de fier,
11. Pentru ca au amarat cuvintele Domnului si sfatul Celui Preainalt au intaratat.
12. El a umilit intru osteneli inima lor; slabit-au si nu era cine sa le ajute;
13. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit pe ei.
14. Si i-a scos pe ei din intuneric si din umbra mortii si legaturile lor le-a rupt.
15. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
16. Ca a sfaramat porti de arama si zavoare de fier a frant
17. Si i-a ajutat sa iasa din calea faradelegii lor, caci pentru faradelegile lor au fost umiliti.
18. Urat-a sufletul lor orice mancare si s-au apropiat de portile mortii.
19. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor i-a izbavit.
20. Trimis-a cuvantul Sau si i-a vindecat pe ei si i-a izbavit pe ei din stricaciunile lor.
21. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
22. Si sa-I jertfeasca Lui jertfa de lauda si sa vesteasca lucrurile Lui, in bucurie.
23. Cei ce se coboara la mare in corabii, cei ce-si fac lucrarea lor in ape multe,
24. Aceia au vazut lucrurile Domnului si minunile Lui intru adanc.
25. El a zis si s-a pornit vant furtunos si s-au inaltat valurile marii.
26. Se urcau pana la ceruri si se coborau pana in adancuri, iar sufletul lor intru primejdii incremenea.
27. Se tulburau si se clatinau ca un om beat si toata priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat catre Domnul in necazurile lor si din nevoile lor ia izbavit
29. Si i-a poruncit furtunii si s-a linistit si au tacut valurile marii.
30. Si s-au veselit ei, ca s-au linistit valurile si Domnul i-a povatuit pe ei la limanul dorit de ei.
31. Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a facut fiilor oamenilor!
32. Inaltaii-L pe El in adunarea poporului si in scaunul batranilor laudati-L pe El,
33. Prefacut-a raurile in pamant pustiu, izvoarele de apa in pamant insetat
34. Si pamantul cel roditor in pamant sarat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefacut-a pustiul in iezer de ape, iar pamantul cel fara de apa in izvoare de ape,
36. Si a asezat acolo pe cei flamanzi si au zidit cetate de locuit
37. Si au semanat tarine si au sadit vii si au strans belsug de roade
38. Si i-a binecuvantat pe ei si s-au inmultit foarte si vitele lor nu le-a imputinat.
39. Si iarasi au fost imputinati si chinuiti de apasarea necazurilor si a durerii.
40. Aruncat-a dispret asupra capeteniilor lor si i-a ratacit pe ei in loc neumblat si fara de cale.
41. Dar pe sarac l-a izbavit de saracie si i-a pus pe ei ca pe niste oi de mostenire.
42. Vedea-vor dreptii si se vor veseli si toata faradelegea isi va astupa gura ei.
43. Cine este intelept va pazi acestea si va pricepe milele Domnului.
PSALMUL 107
1. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; canta-voi si voi lauda intru inima mea.
2. Desteapta-te slava mea! Desteapta-te psaltire si alauta! Destepta-ma-voi dimineata.
3. Lauda-Te-voi intre popoare, Doamne, canta-voi tie intre neamuri,
4. Ca mai mare decat cerurile este mila Ta si pana la nori adevarul Tau.
5. Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta, ca sa se izbaveasca cei placuti ai Tai.
6. Mantuieste-ma cu dreapta Ta si ma auzi. Dumnezeu a grait in locul cel sfant al Lui:
7. Inalta-Ma-voi si voi imparti Sichemul si Valea Sucot o voi masura.
8. Al Meu este Galaad si al Meu este Manase si Efraim sprijinul capului Meu,
9. Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al spalarii Mele;
10. Spre Idumeea voi arunca incaltamintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
11. Cine ma va duce la cetatea intarita? Cine ma va povatui pana in Idumeea?
12. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepadat pe noi? Oare, nu vei iesi, Dumnezeule, cu ostirile noastre?
13. Da-ne noua ajutor, ca sa iesim din necaz, ca desarta este izbavirea cea de la oameni.
14. Cu Dumnezeu vom birui si El va nimici pe vrajmasii nostri.
PSALMUL 108
l. Dumnezeule, lauda mea n-o tine sub tacere. Ca gura pacatosului si gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grait-au impotriva mea cu limba vicleana si cu cuvinte de ura m-au inconjurat si s-au luptat cu mine in zadar.
3. In loc sa ma iubeasca, ma cleveteau, iar eu ma rugam.
4. Pus-au impotriva mea rele in loc de bune si ura in locul iubirii mele.
5. Pune peste dansul pe cel pacatos si diavolul sa stea de-a dreapta lui.
6. Cand se va judeca sa iasa osandit, iar rugaciunea lui sa se prefaca in pacat.
7. Sa fie zilele lui putine si dregatoria lui sa o ia altul;
8. Sa ajunga copiii lui orfani si femeia lui vaduva;
9. Sa fie stramutati copiii lui si sa cerseasca; sa fie scosi din curtile caselor lor;
10. Sa smulga camatarul toata averea lui; sa rapeasca strainii ostenelile lui;
11. Sa nu aiba sprijinitor si nici orfanii lui miluitor;
12. Sa piara copiii lui si intr-un neam sa se stinga numele lui;
13. Sa se pomeneasca faradelegea parintilor lui inaintea Domnului si pacatul maicii lui sa nu se stearga;
14. Sa fie inaintea Domnului pururea si sa piara de pe pamant pomenirea lui, pentru ca nu si-a adus aminte sa faca mila.
15. Si a prigonit pe cel sarman, pe cel sarac si pe cel smerit cu inima, ca sa-l omoare.
16. Si a iubit blestemul si va veni asupra lui; si n-a voit binecuvantarea si se va indeparta de la el.
17. Si s-a imbracat cu blestemul ca si cu o haina si a intrat ca apa inlauntrul lui si ca untdelemnul in oasele lui.
18. Sa-i fie lui ca o haina cu care se imbraca si ca un brau cu care pururea se incinge.
19. Aceasta sa fie rasplata celor ce ma clevetesc pe mine inaintea Domnului si graiesc rele impotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fa cu mine mila, pentru numele Tau, ca buna este mila Ta.
21. Izbaveste-ma, ca sarac si sarman sunt eu si inima mea s-a tulburat inlauntrul meu.
22. Ca umbra ce se inclina m-am trecut; ca bataia de aripi a lacustelor tremur.
23. Genunchii mei au slabit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului
24. Si eu am ajuns lor ocara. M-au vazut si au clatinat cu capetele lor.
25. Ajuta-ma, Doamne Dumnezeul meu, mantuieste-ma, dupa mila Ta,
26. Si sa cunoasca ei ca mana Ta este aceasta si Tu, Doamne, ai facut-o pe ea.
27. Ei vor blestema si Tu vei binecuvanta. Cei ce se scoala impotriva mea sa se rusineze, iar robul Tau sa se veseleasca.
28. Sa se imbrace cei ce ma clevetesc pe mine cu ocara si cu rusinea lor ca si cu un vesmant sa se inveleasca.
29. Lauda-voi pe Domnul foarte cu gura mea si in mijlocul multora Il voi preaslavi pe El,
30. Ca a stat de-a dreapta saracului, ca sa izbaveasca sufletul lui de cei ce-l prigonesc.
PSALMUL 109
l. Zis-a Domnul Domnului Meu: "Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale".
2. Toiagul puterii Tale ti-l va trimite Domnul din Sion, zicand: "Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai.
3. Cu Tine este poporul Tau in ziua puterii Tale, intru stralucirile sfintilor Tai. Din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut".
4. Juratu-S-a Domnul si nu-I va parea rau: "Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec".
5. Domnul este de-a dreapta Ta; sfaramat-a in ziua maniei Sale imparati.
6. Judeca-va intre neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe pamant.
7. Din parau pe cale va bea; pentru aceasta va inalta capul.
PSALMUL 110
l. Lauda-Te-voi, Doamne, cu toata inima mea, in sfatul celor drepti si in adunare.
2. Mari sunt lucrurile Domnului si potrivite tuturor voilor Lui.
3. Lauda si maretie este lucrul Lui si dreptatea Lui ramane in veacul veacului.
4. Pomenire a facut de minunile Sale. Milostiv si indurat este Domnul.
5. Hrana a dat celor ce se tem de Dansul; aduceti-va aminte in veac de legamantul Lui.
6. Taria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Sau, ca sa le dea lor mostenirea neamurilor.
7. Lucrurile mainilor Lui adevar si judecata. Adevarate sunt toate poruncile Lui,
8. Intarite in veacul veacului, facute in adevar si dreptate.
9. Izbavire a trimis poporului Sau; poruncit-a in veac legamantul Sau; sfant si infricosator este numele Lui.
10. Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui ramane in veacul veacului.
1 ceapă mică
3 linguri ulei
100 g pastă de roşii
3-4 căţei de usturoi
1/2 linguriţă oregano
1/2 linguriţă busuioc
1-2 ardei iuţi
1/2 linguriţă sare
1 linguriţă zahăr.
Blat pizza (din comerţ) sau pregătit în casă:
1/2 linguriţă sare
3 linguriţe zahăr
2 linguri ulei
2 pahare de făină,
Adaosuri pizza:
ardei
roşii decojite
ceapă
ciuperci
măsline etc.
Cumpărăm blatul de pizza sau pregătim coca din ingredientele de mai sus şi punem coca la crescut.
Pregătim sosul de pizza astfel: se toacă mărunt ceapa, se pune la călit în ulei, se adaugă usturoiul tocat mărunt, ardeiul iute curăţat de sâmburi şi tocat şi restul ingredientelor (pasta de roşii şi zahărul se vor pune ultimele) şi se stinge focul.
Se taie brânza Tofu cubuleţe cu latura aproximativ 1 cm şi se căleşte în puţin ulei, la foc mare, 2-3 minute.
Peste blatul de pizza se toarnă sosul, cuburile de Tofu, se presară ardei gras tăiat fâşii, felii de roşii decojite, felioare de ceapă, rondele de dovlecei, boabe de porumb, ciupercuţe feliate sau orice alt compus de pizza doriţi.
- 200 g brânză Tofu,
- 1 varză mică (cam de 1 kg),
- 1 conservă de ciuperci,
- 1 ceapă,
- zeamă de lămâie,
- ulei, sare, condimente, verdeaţă.
Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.
Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.
La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.
200 ml lapte de soia
60 g făină de soia
2 căţei de usturoi
5-6 foi de dafin
300 ml piure de roşii
80 ml ulei rafinat de soia
30 g soia texturată
sare şi piper, după gust
coriandru, pentru decor
1. Taie cubuleţe 20 g de soia texturată şi rade restul pe răzătoare.
2. Încălzeşte 20 ml ulei rafinat de soia într-o tigaie cu fundul gros.
3. Adaugă frunzele de dafin, piperul şi făina de soia. Prepară un sote.
4. Într-o tigaie separată, încălzeşte restul de ulei de soia.
5. Adaugă usturoiul tocat mărunt şi piureul de roşii.
6. Adaugă compoziţia din prima tigaie şi supa de legume şi lasă totul la fiert timp de 5 minute.
7. Adaugă treptat laptele de soia, amestecând în permanenţă.
8. Sărează, încorporează cubuleţele de soia şi lasă ciorba la fiert timp de 2 minute.
9. Decorează cu tofu ras şi coriandru tocat.
- 1 kg de cartofi,
- 250 g de soia granule,
- 1 ceapă,
- condimente,
- pastă de roşii.
Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.
Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.
Mâncare de prune
• 300 g prune uscate
• 2 linguri ulei
• ½ linguriţă făină
• 1 linguriţă zahăr
• Sare
Se caramelizează uşor zahărul într-o cratiţă.
Se pun prunele bine spălate în câteva ape, se toarnă apă să le acopere şi se pun la fiert la foc mic.
Se adaugă făina bine amestecată cu uleiul şi puţină apă atunci când prunele sunt aproape fierte.
Se potriveşte de sare, se adaugă zahăr dacă este nevoie şi se dau la cuptor până scade bine zeama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu