5. /2 MARTIE 2023 - POEZIE
| Radu Gyr | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Câmpulung, Muscel, România |
| Decedat | (70 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | jurnalist poet dramaturg |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Studii | Universitatea din București Colegiul Național Carol I din Craiova |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
 |
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. ,[1] Câmpulung, Muscel, România – d. ,[1] București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extrema dreaptă, legionar-fascist. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr - fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. Comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor la imnul neoficial al legionarilor, „Sfânta tinerețe legionară”, al imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicate Mișcării Legionare.
Cariera literară[modificare | modificare sursă]
A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri” 1924.
A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum, „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935. A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revistă dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” , „Axa”, „Iconar”, etc. precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire”, „Cuvântul studențesc”. A scris și povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu” [2]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
Comandant legionar și director al teatrelor[modificare | modificare sursă]
În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul Statului Național-Legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
Sub conducerea sa actorii evrei au fost eliminați din toate teatrele, cu interdicția de a apare pe scenele teatrelor românești. Ca act de frondă față de aceste dezlănțuiri antisemite și pemtru asigurarea unui loc de a se putea produce, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc „Barașeum”, care a adunat actori evrei din toate teatrele din România într-un fel de ghetou artistic.[3]. Teatrul Barașeum a fost singurul teatru evreiesc din țările fasciste ale Europei. Și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[4] Ulterior, susținători ai regimului fascist spuneau că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[5]. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascist a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[6].
Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă[modificare | modificare sursă]
Pe timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari. Gyr a mai fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu - în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 a ținut un discurs belicos în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.[7] După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de răsboiu (carte cenzurată). În carte povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
A revenit acasă în 1956 dar, după doi ani a fost arestat din nou și condamnat la moarte în 1959, sub acuzarea de instigare la insurecție armată[8], cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[8], ulterior, sentință a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.[9]
În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[8] Când s-a îmbolnăvit i s-a refuzat asistența medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.
Citat din depoziția lui Gyr la procesul din 1945 la Tribunalului Poporului[modificare | modificare sursă]
„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[10].
Colaborarea la presa comunistă[modificare | modificare sursă]
Din 1963, după eliberarea din închisoare s-a raliat - împreună cu alți legionari spășiți, ca Nichifor Crainic sau, ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa - la propagarea ideologiei comuniste în ziare supravegheate și bine subvenționate de Securitate, precum „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), destinat românilor din diasporă. Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie”[11] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.
Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968). La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular[necesită citare], i-a citat din versuri.
Mărturii[modificare | modificare sursă]
- Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
- Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)
Operă[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
- Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)
- Cerbul de lumină, București (1928)
- Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)
- Cununi uscate, București (1938)
- Corabia cu tufănici, București (1939)
- Poeme de răsboiu, București (1942)
- Balade, București (1943)
Conferințe[modificare | modificare sursă]
- Făuritorii unui ideal, București, 1932
- Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
- Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
Prefețe[modificare | modificare sursă]
- Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
- George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
- Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937
Alte scrieri[modificare | modificare sursă]
- Scufița roșie, 1937
- Corabia cu tufănici, 1939
- Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]
- Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
- Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
- Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
- Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
- Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
- Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
- Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
- Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
- Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
- Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
- Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a.
- Jack London, Când și-aduce omul aminte...București, f.a.
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926, 1927, 1928, 1939).
- Premiul Adamachi al Academiei Române
Sunt flori ce-ti ies în drum sa te sarute
si-ti gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici si proaste si gângave
au ochi adânci si-ntrebatori de ciute.
Unele cânta, altele spun snoave,
cârciumarese zvelte si limbute.
Sunt flori ce parca tremura laute
se spovedesc si-nchina cruci firave.
Sunt flori cu straluciri de spade goale,
flori cu obraji si gene lungi de îngeri,
flori îmbracate-n platose si zale,
flori prabusite-n lacrimi si înfrângeri,
flori ce te mustra si te-nfrunta-n cale
si flori care te iarta ca le-nsângeri.
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.
Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.
Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…
Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…
Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.
Voi n-ati fost cu noi în celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.
Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
caci n-ati fost cu noi în celule.
- Germinații, 1967;
- Altare de iarbă, 1969;
- Lynxul, 1972;
- Sonetele, 1974;
- Evenimente, 1976;
- Conversația, 1981;
- Coborârea în cuvânt, 1987;
- Paradisul atomic, 1989;
- Cvartet, patru anotimpuri argheziene, 1997;
- Gloria Lynxului, 2001;
- Câmpia de platină, 2002,
- Biblii și oameni de plastic, 2002;
- Marele Calendar, 2002;
- Umbra cocorului. 50+70+50 poeme în marele stil haiku 5+7+5, 2003;
- Lebăda albă, 2003;
- Inedite, 2003.
T;ara noastra româneasca
Are munti si râuri multe,
Codrii stiu sa povesteasca
Vitejia stramoseasca,
Vin copiii sa-i asculte.
Frunza codrului doineste
Despre toti eroii tarii,
Ce luptara vitejeste
Ca sa vada-n zari cum creste
Soarele neatârnarii.
- Codrule, îi spun copiii,
Pe viteji îi stim noi bine,
Ei sunt faima României
A tariei si-a mândriei
Vesnici, codrule, ca tine
Vin fluturii mama! Coboara
cu aripile lor de ceata ursuza
drept in izvoare, secandu-le.
Nu le auzi fosnetul hohotitor
cum navaleste-n vazduh?
Nu le auzi strigatul
cotropit de-ntuneric?
Cad ca topoarele cu muchii grele,
retezand firul de iarba
sclipitor cum e luna.
Si tu esti singura, mama!
Si eu sunt singur,
in furtuna aceasta de aripi
prin atata pustiu neumblat.
Si pasarea aceea galbena,
pe un pat plutitor este singura
si puiul de cerb e tot singur
in timp de aripile fluturilor
prabusesc peste noi instelarea
Vin fluturii, mama!
S-aseaza pe case
cu picioarele lor de sarma
carbonizata. Sug din otrava
florilor mari, de neon. Canta
prin arbori, batand din aripile
largi, cum bat cocosii-n amurg
Spicele se rastoarna
pe mal cu gaturile spintecate
Vulturii cad inghetati
ca butucii in padure
Cainele se zbate in lant, vinovat
iar eu numar luceferii de foc
ce se sparg in fereastra.
Vin fluturii, mama! Nunta
lor se petrece in taina
la izvoarele noptii de ceara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu