9. /25 MARTIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
ELENA TEODORINI
| Elena Theodorini | |
 Ilustrație din 1882 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [4][1]  Craiova, Țara Românească[1] |
| Decedată | (68 de ani)[1] București, România[1] |
| Părinți | Theodor Teodorini Ana[2] Maria[3] Teodorini |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreață cântăreață de operă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*] |
| Tipul de voce | soprană[1] mezzo-soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
Modifică date / text  | |
Elena Theodorini (nume de fată: Elena de Mortun, n. ,[4][1] Craiova, Țara Românească[1] – d. ,[1] București, România[1]) a fost o mezzo-soprană și soprană română. Elena Theodorini a fost prima cântăreață din România care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano.[necesită citare]
Biografia[modificare | modificare sursă]
Copilǎria[modificare | modificare sursă]
Elena Theodorini, ultima divă a secolului al XIX-lea și prima divă a României, s-a născut pe 25 martie 1857, la Craiova. Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu. A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal.
La 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.
Debutul[modificare | modificare sursă]
În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo. În mod gradual, timbrul vocii sale s-a transformat, trecând de la gamma contralto la cea de mezzosoprană[5].
În următorii doi ani interpretează diverse roluri de mezzosoprană în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. În 1879 debuteazǎ la Teatro dal Verme în rolul Mariei din La Fille du Regiment ("Fiica regimentului") de Gaetano Donizetti și în rolul lui Rachel, din opera Evrea ("La Juive") de Jacques Fromental Halévy.
Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oară pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe această scenă. În 1881 interpretează rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.
Consacrarea[modificare | modificare sursă]
Cariera sa devine înfloritoare în urma premierei mondiale a operei Bianca da Cervia de Antonio Smareglia, din 1882, pusǎ în scenǎ în vechiul Teatro Colón din Buenos Aires, unde Elena Theodorini apare alături de tenorul dramatic Francesco Tamagno.[6][7][8]
În perioada 1890-1891 a cântat din nou la Teatro alla Scala în opera lui Stanislao Gastaldon Mala Pasqua, bazatǎ, ca și Cavalleria Rusticana pe o nuvelǎ a lui Giovanni Verga.
În anul 1905 dǎ lecții de canto la Académie Lyrique din Paris, având ca elevi pe Edgar Istraty și Zina Brozia. În 1909 Elena Teodorini pǎrăsește Parisul și pleacă în Sud America, dând concerte la Montevideo, capitala Uruguayului. În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini împreună cu Hariclea Darclée și Titta Ruffo. Are ca studenți pe: Jole Lancelotti, Ofelia Villafane, Ada Giribone, Luisa V.de Kühn, Inocencia de Arce, Dellia Marteneli, Maruja Orbistondo, Emilia Martin, Leticia Rossi, Delia de la Cuesta, Teresina Vitulli, Clotilda Massey de Ortiz, Carolina de Ortega, Angelica Molina Grisol e Alcira Renée Casaglia.
Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915.
Dupǎ anumite luni petrecute la New York și Paris, se întoarce la Rio de Janiero în 1918, an în care fondeazǎ Escola superior de canto “Ars et Vox”, în Avenida Rio Branco No. 90. Printre studenții acestei școli se numără: America Fontes, Bidú Sayão, Irena Baptista, Itala Cortez, Rachel Marques da Silva, Leonor de Rezende, Linda Cardenale, Nanita Lutz, Gloria Sattamini, Alvaro Caminha. Pe data de 6 aprilie 1922, Bidú Sayão cântă Doina Oltului scrisă de Grigore Vasiliu, îmbrăcată în costum popular românesc.
În toamna aceluiași an se întoarce în România, la București, unde fondează Academia Nazională de Lirică. Rămâne în țară până în anul 1923, când pleacă într-o nouă călătorie în Brazilia. Aici organizează un festival în luna iunie, festival în care Bidú Sayão, interpretează încă o dată, cântece din repertoriul românesc.
Decesul[modificare | modificare sursă]
Elena Theodorini se stinge din viață pe data de 27 februarie 1926, la București. În ziua de 16 mai 1995, Fundația Elena Teodorini fixează o placă memorială în marmură la Paris, în Rue de Tocqueville No 25, unde a fost fondată Académie Lyrique Roumaine și reconstruiește complexul memorial ridicat în onoarea cântăreței în cimitirul Sf. Vineri din București, distrus de cutremurul din 1977.
În perioada 1996 - 1997, dar în mod definitiv din anul 2002, cu ocazia aniversǎrii a 30 ani de activitate neîntreruptă, "Teatrul de Operă și Operetă" din Craiova devine Teatrul Liric "Elena Teodorini".
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g h i Archivio Storico Ricordi, accesat în
- ^ Teodor Burada: Istoria teatrului în Moldova. Volumul 2, pag. 22 - pe digibuc.ro, accesat 19 iunie 2021
- ^ Oltenia (România) -- Monografie regională, 1943, pag. 25 - accesat 19 iunie 2021
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ „Este ultima cântăreață a secolului al XIX-lea care, înzestrată cu o voce autentică de mezzosoprană, a cântat cu aceleași șanse de reușită și în roluri a căror țesătură corespundea registrației de falcone sau de soprană, efect caracteristic pentru înțelesul termenului de soprano sfogato“. Harold Rosenthal și John Warack, Dicționarul de operǎ - versiune franceză, Editura FAYARD,1986
- ^ (englezǎ) "Mlle Teodorini made her first appearance here on Thursday week as Valentina in ‘ Les Huguenots ‘ an arduous undertaken, considering the many first – rate artists who have sustained character". "The Illustrated London News", 12 iunie 1886, pag. 616.
- ^ (englezǎ) "Mlle Teodorini’s impersonations of ‘ Valentin’ and ‘La Gioconda’ justified her high position amongst dramatic ‘ prime donne ‘". "The Illustrated Sporting and Dramatic News", 24 iulie 1886, pag. 443
- ^ (francezǎ) "Une des dernières cantatrices du XIXème siècle qui dotée d’une voix authentique de mezzo-soprano, ait chanté avec le même Bonheur les tessitures de falconet soprano, voire soprano « sfogato ». Particulièrement réputée dans Lucrèce Borgia, Gioconda, Valentina".Guide de l’Opéra, Fayard, 1995, pag 831-832.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Viorel Cosma, “Elena Theodorini”, Editura Muzicala, Bucuresti 1962
- R. Celleti, “ Teodorini Elena” , Le Grandi Voci, Dizionario Critico Biografico Dei Cantati con Discografia Operatica, Roma 1964
- Roland Mancini and Jean-Jacques Rouveroux, (orig. H. Rosenthal and J. Warrack, French édition), Guide de l’opéra, Les indispensables de la musique (Fayard, 1995). ISBN 2-213-01563-6
- Lanfranco Rasponi, Alfred A Knopf , The Last Prima Donnas, Bidú Sayão, pp. 507, 1982. ISBN 0-394-52153-6
Elena Teodorini - ultima divă din secolul al XIX-lea | EU aleg România (2015)
Nicolae Bretan (n. 25 martie 1887, Năsăud - d. 1 decembrie 1968, Cluj) a fost un compozitor, bariton și regizor de operă român.[1] Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“[2] pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria[3].
Nicolae Bretan era român greco-catolic și s-a însurat cu Nora Osvát, o unguroaică-evreică. Peste ani, 13 persoane din familia soției sale au murit în lagărul de concentrare Auschwitz.[4] Datorită afinității sale interetnice maghiaro-germano-iudaice a fost persecutat întreaga viață, atât în Ungaria (unde a trăit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial), cât și în România postbelică. S-a considerat toată viața mai degrabă transilvănean, decât membru al unei etnii sau al alteia.
Prin grija fiicei lui, Judit Bretan, o seamă din lucrările pe care le-a compus au fost publicate în ultimii ani pe discuri compacte apărute la casa de discuri "Nimbus Records".
Biografie[modificare | modificare sursă]
Nicolae Bretan a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de la Timișoara.[5]
Compoziții[modificare | modificare sursă]
A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.[6]
Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: "Golem", care a avut premiera în Elveția, în 1990, "Arald", "Eroii de la Rovine" și o operă în trei acte: "Horia".[7]
- Luceafărul (1921)
- Golem (1924), cu titlul complet „Golem Lasadasa“ (Răzvrătirea Golemului)
- Scrisoarea a III-a (1934)
- Eroii de la Rovine (1935)
- Horia (1937)
- Arald (1939)
In memoriam[modificare | modificare sursă]
În anul 2010, în Cluj-Napoca au fost inaugurate 2 busturi ale compozitorului. Unul în fața clădirii în care funcționează Opera Română din Cluj, purtând o plăcuță explicativă cu numele Nicolae Bretan și altul în fața clădirii în care funcționează Opera Maghiară din Cluj, purtând o plăcuță explicativă cu numele Bretán Miklós.[8]
În noiembrie 2011, la Liceul de Muzică “Tudor Jarda” din Bistrița a fost dezvelit bustul din bronz al compozitorului Nicolae Bretan, realizat de artista Ana Rus din București, la inițiativa fiicei marelui muzician.[9][10]
În octombrie 2013, un alt bust al lui Nicolae Bretan, tot operă a sculptoriței Ana Rus, a fost dezvelit pe aleea centrală din Parcul „Simion Bărnuțiu” din Cluj, fiind donat orașului de fiica sa, Judit Bretan Le Bovit.[5]
Un alt bust al lui Nicolae Bretan se află în Piața Iuliu Maniu din Alba Iulia, alături de cel al lui Lucian Blaga.
O statuie a lui Nicolae Bretan se află în București, pe strada Mihaela Ruxandra Marcu din cartierul Drumul Taberei, în fața Școlii Gimnaziale Orizont.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu