1. /1 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

 AAstăzi sărbătorim Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.

Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day).

În România Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.

Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.

•       Argentina sărbătorește în a doua duminică din luna august.

•       Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.

•       Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.

•       Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

•       Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

•       India sărbătorește în data de 14 noiembrie.

•       Japonia sărbătorește în data de 5 mai.

•       Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.

•       Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.

•       Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.

Evenimente

·       987: Hugo Capet devine rege al Frantei, dupa ce regele Louis al  V- lea  din dinastia  carolingiana  a murit subit. Hugo Capet (în franceză Hugues Capet) (*iarna 941; †24 octombrie 996 în Les Juifsla Chartres) a fost Dux Francorum din 956 până în 987 și rege al Franței din 987 până în 996. Este întemeietorul puternicei dinastii a Capețienilor. Hugo Capet era fiul lui Hugo cel Mare, Duce al Franței și al Hedwigei de Saxonia, fiica lui Henric I, rege al Germaniei și soră cu Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman. Familia din care se trăgea tatăl său - Roberțienii, fostă dinastie regală, reprezenta o aristocrație foarte puternică din Île-de-France. Bunicul după tată era Robert I, rege al Franței, iar bunica - Beatrice, fiica lui Herbert I, conte de Vermandois. Așadar, Hugo a făcut parte dintr-o familie unită și puternică având multe legături cu de nobilitatea regală a Europei; cu toate acestea tatăl său (Hugo cel Mare) nu a fost niciodată rege. Numele Capet era probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la latinescul caput, cu înțelesul de "cap", sau "mare șef". În anul 956, Hugo Capet moștenește proprietățile tatălui său, Hugo Cel Mare, și devine unul din cei mai puternici nobili din micul regat franc de vest. Fiindcă nu era încă adult, unchiul său Bruno, Arhiepiscop de Köln, a asigurat regența. În anul 987 regele Carolingian Ludovic al V-lea a murit în urma unui accident de vânătoare. În lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi l-au ales ca rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (fr. Hugues), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței. Hugo Capet a rămas în istorie datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de opt secole pe tronul Franței. Pentru a-și întări puterea în fața nobililor, Hugo Capet l-a asociat fiul Robert al II-lea la domnie, iar acesta - la rândul său - a făcut la fel, astfel încât dinastia s-a transmis prin linie masculină directă. Hugo Capet a rămas în istorie și datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care Capețieni direcți, un număr de 15 regi).

·       1215:   Zhongdu (acum Beijing) este capturat de mongolii lui Genghiz Han

·       1475: Prima mentiune documentară a orasului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean Laiotă Basarab. Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform recensământului din anul 2011 orașul avea o populație de 269.506 de locuitori.

·       1533: Anne Boleyn a fost încoronată ca Regină A Angliei printr-o fastuoasă ceremonie la Westminster Abbey. Anne Boleyn (1501/1507 – 19 mai 1536), a fost a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1533, la numai patru luni după ce acesta a divorțat de Caterina de Aragon.

·       1685: este semnat tratatul de "alianţă veşnică" dintre Transilvania şi Muntenia.

·       1778: apre primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia teatrală "Theatral Wochenblatt" la Sibiu, Transilvania. Ziarul apare la tipografia lui Martin Hochmeister.

·       1796: Tennessee devine al 16-lea stat din componenta Statelor Unite.

·       1829: A aparut, la Iaşi, “Albina Romaneasca” – prima gazeta in limba romana din Moldova; director, Gheorghe Asachi, o gazeta politico-literară care a apărut bisăptămânal pana la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietar și redactor, Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar Alauta Romaneasca. După Courrier de Moldavie tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Romanesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Romaneasca și de Gazeta de Transilvania a lui G.Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei periodice romanesti. Curierul românesc, care a început să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu încep să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mișcarea literară din țară. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi. În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia. A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești. Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia. Fiica sa, Hermiona Asachi, a fost soția istoricului francez Edgar Quinet.

·       1831: Exploratorul britanic James Clark Ross a condus prima expediție care a ajuns la Polul Nord Magnetic, pe Peninsula Boothia, în nordul îndepărtat al Canadei.

·       1836: Primul spectacol de opera in limba romana, cu “Semiramida” de G. Rossini, sustinut de elevii “Societatii Filarmonica”.

·       1866: Apare, la Bucuresti, revista culturala si literara “Atheneul Roman”, condusa de C. Esarcu.

·       La 1 iunie - 1 iulie 1878 are loc Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano. Se recunoaşte independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, străvechi teritoriul românesc, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus.

·       1880: A fost dat in folosinta, in SUA, primul telefon public. Aparatul a fost instalat intr-o cabina amplasata la intrarea in cladirea Bancii Yale din New Heaven (Connecticut).

·       1901: A fost infiintata, la Bucureşti, de catre D. G. Kiriac, Societatea corala “Carmen”.

·       1910: Membrii expediției către Polul Sud conduși de Robert Falcon Scott părăsesc Anglia. Robert Falcon Scott (n. 6 iunie 1868 — d. 29 martie 1912) a fost un ofițer englez, explorator al Antarcticii, cunoscut și datorită faptului că a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen de a ajunge primul la Polul Sud, pierzându-și viața la întoarcere împreună cu cei 4 membri ai expediției.

·       1914: Vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.

·       1923: pentru vorbitorii de limbă rusă din orașul Tighina, România, se editează cotidianul social-politic și informațional Tighinskii listok. Ziarul s-a tipărit pînă la 4 octombrie 1924, ultimile numere ale căruia, începînd cu cel din 7 martie 1924, au avut o altă denumire - Nașe vremea. Pe lîngă Tighinskii listok a apărut zilnic în limba română o publicație prescurtată cu titlul Foaia Tighinei.

·       1925: A fost fondata compania americana producatoare de automobile “Chrysler”.

·       1935: regele Carol II al României a vizitat Hotinul, unde a pus piatra de temelie a spitalului județean și a vizitat cetatea.

·       1937: Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din1876 ca fundație. Universitatea săsească denumită în limba germană: „Nationsuniversität”, cu numele complet „Sächsische Nationsuniversität”(Universitatea Națiunii Săsești), iar în latină: „Universitas Saxonum”, căreia ungurii îi ziceau „Szász Nemzeti Egyetem”, a fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni (germană Siebenbürger Sachsen) constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca „administrație autonomă” iar de atunci până la desființarea sa definitivă, în 1937, ca fundație. Universitatea săsească, îngloba cele șapte scaune ale Sibiului (Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sighișoara, Nocrich, Cincu și Rupea), Scaunul Șeica și cel al Mediașului, formate mai târziu, precum și Districtul Brașov și Districtul Bistriței. Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

·       1938: în România, este adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior cu scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. Consiliul economic superior a fost creat în 1936.

·       1939: Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale - care prezentase liste unice, fără contracandidați - obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat. Asta DA democrație, mai ceva ca în comunism!!! Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„. Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„. Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri. În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.
1 iunie 1941: Insula greceasca Creta este ocupata de Germania nazista (Al Doilea Razboi Mondial).

·       1941: Al doilea război mondial: Creta capitulează în fața Germaniei

·       1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.

·       1946: Dupa o detentie de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (conducator al statului roman in perioada 1940-1944), a fost executat prin impuscare in incinta inchisorii Jilava impreuna cu alti trei membri ai guvernului sau, după ce a fost condamnat de un asa zis Tribunal al Poporului, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului. După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946, alături de foștii săi colaboratori, criminalii de război Mihai Antonescu, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri, generalul de jandarmi degradat Constantin Z. Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944) și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei. Tribunalul Poporului din București a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și 6 condamnați in absentia, care nu și-au mai executat pedeapsa. Conform cu raportul oficial, întrebat despre ultima sa dorință „Ion Antonescu a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat. Înainte de execuție, Ion Antonescu a exclamat: „Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea„. „[...] După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus: „Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”, la care gardianul șef s-a dus la el cu pistolul în mână și l-a împușcat în cap. Doctorul i-a examinat și a spus că Antonescu și Vasiliu erau încă în viață. Gardianul șef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o pușcă de la unul dintre gardieni și a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia pușca s-a blocat și ea. A schimbat pușca cu alta și a mai tras alte trei focuri în diferite părți ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la I. Antonescu și i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou și a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viața. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăștiați, dar el mai mișca și mai spunea ceva ce nu putea fi înțeles. Gardianul s-a dus din nou și i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat și pe Vasiliu mort.”

·       1949: S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpana", de Lucia Demetrius

·       1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției. Muzeul Național al Literaturii Române a fost înființat la 1 iunie 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu – Perpessicius. Inițial, muzeul a funcționat într-o clădire din șoseaua Kiseleff nr. 10, iar între 1964-1966 în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Din 1967 a primit ca sediu Casa Krețulescu, pe Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1. În 2014, după 42 de ani de funcționare în clădirea din Bulevardul Dacia, Muzeul Literaturii Române și-a închis porțile pentru vizitatori deoarece, în urma unui proces de retrocedare, muzeul a fost evacuat și, din 15 august 2014, a primit un sediu provizoriu în Casa Presei, corp A4, etajul 2, unde a fost redacția ziarului Gândul. Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu. Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

·       1957: Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București

·       1957: A fost fondată, la Chișinău, Camera Națională a Cărții din Republica Moldova

·       1967: The Beatles lansează albumul Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band. The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

·       1972: S-a deschis, la Constanta, primul delfinariu public din sud-estul Europei.

·       1980: Postul de televiziune american CNN, a efectuat prima transmisie. Magnatul american al audiovizualului, Ted Turner, a lansat într-un studio din Atlanta (Georgia), Cable News Network, primul canal de televiziune cu ştiri in derulare.Succesul a fost de aşa natură, încât Ted Turner a creat in 1995 CNN International. Astăzi, CNN are peste 4.000 de angajati , 37 de birouri internationale si sute de milioane de spectatori.

·       1994: Africa de Sud adera la Commonwealth dupa primele alegeri non rasiste care au avut loc intre 26 -29 aprilie. si care au adus la putere Congresul National African si pe Nelson Mandela care a devenit primul presedinte negru al tarii. La instaurarea Apartheidului, Africa Sud a parasit Commonwealthul; ( 31 mai 1961).

·       1998: A fost infiintata Banca Centrala Europeana.

·       2004: Ghazi al-Yaouar, un sef tribal sunit si om de afaceri originar din orasul Mossoul, devine primul presedinte al Irakului, dupa caderea dictatorului Saddam Hussein.

·       2004: Intra in vigoare legea canadiana care interzice clonarea oamenilor.

·       2004: Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, ca An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o sută de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein

·       2005: Populatia Olandei respinge la Referendum Constituţia Europeană. cu peste 61% din voturi-”nu”.

·       2009: Un avion de pasageri Airbus A 330, aparținând companiei Air France, a disparut deasupra Oceanului Atlantic ; avionul avea la bord 228 persoane. Cutia neagră a avionului a fost găsită după 23 de luni de căutări. Zborul 447 al Air France
Pe data de 1 iunie 2009, un avion aparținând companiei franceze Air France, cu 228 de oameni la bord, a dispărut de pe radare și s-a prăbușit în Oceanul Atlantic la circa 600 km în largul coastelor braziliene. Nu au fost găsiți supraviețuitori. În căutarile disperate ale cutiilor negre nu s-au găsit decât 19 cadavre și niște resturi ale avionului.

·       2009: Presedintele american Barack Obama hotaraste trecerea sub controlul statului a firmei General Motors, simbol al capitalismului american.

Nașteri

* 1506: Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei(n. 1 iunie 1506, Buda – d. 29 august1526, Mohács) a fost un rege al Ungariei și al Boemiei. A fost ultimul rege din dinastia Iagello, căzut la vârsta de 20 de ani pe câmpul de luptă de la Mohács, după care turcii victorioși au ocupat centrul statului ungar de atunci (Bazinul Panonic), administrându-l ca raia turcească, timp de aproximativ 150 de ani.

Ludovic al II-lea

Regele Ungariei

* 1561: Cesare d'Este (1561 – 11 decembrie 1628) a fost Duce de Modena și Reggio din 1597 până la moartea sa.

Născut la Ferrara, Cesare a fost fiul marchizului Alfonso d'Este de Montecchio, al patrulea fiu al lui Alfonso I d'Este și văr cu Alfonso al II-lea d'Este, duce de Ferrara și Modena. Mai târziu, când vărul său a murit fără moștenitori, în octombrie 1597, Cesare a moștenit ducatul.

La 30 ianuarie 1586 el s-a căsătorit cu Virginia de Medici, fiica lui Cosimo I de' Medici, care a suferit de simptome de nebunie până la moartea ei, în 1615. Cesare a fost succedat de fiul său, Alfonso.

Copii:

• Giulia d'Este (1588–1645); a murit nemăritată.
• Alfonso III d'Este, Duce de Modena (1591–1644), Duce de Modena din 1628; s-a căsătorit cu Prințesa Isabella de Savoia.
• Laura d'Este (1594–1630;) s-a căsătorit cu Alessandro I Pico, Duce de Mirandola
• Luigi d'Este, Signore de Montecchio și Scandiano (1593/1594–1664)
• Caterina d'Este (1595–1618); a murit nemăritată.
• Ippolito d'Este (1599–1647); a murit nemăritată.
• Niccolo d'Este (1601–1640); s-a căsătorit cu Sveva d'Avalos, nu au avut copiii.
• Borso d'Este (1605–1657); s-a căsătorit cu Ippolita d'Este (fiica fratelui său Luigi)
• Foresto d'Este (1606–1639/1640)
• Angela Caterina d'Este (m 1651); a murit nemăritată, a fost călugăriță.

Cesare d'Este

Duce de Modena

    1636: Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708). Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII - începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636. Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Întorcîndu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar. După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoie să părăsească ţara. După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istambul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei. În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi. N. Milescu s-a aflat în Rusiei pînă la sfîrşitul vieţii, ajungînd să contribuie chiar şi la transformările din timpul lui Petru cel Mare. Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea gîndirii social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia. În perioada de pînă la stabilirea sa în Ţara Moscului, N.Milescu a manifetat un viu interes faţă de diverse probleme legate de istoria bisericii şi de teologie, scriind şi traducînd cîteva lucrări, între care menţionăm traducerea cel puţin a unor părţi a BIBLIEI. A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca "Aritmologhion", "Povestirea despre sabile", "Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale", în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi"Hrismologhion" sau cartea celor patru monarhii. Un amestec de istorie şi legendă găsim în "Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol". Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum "Genealogia ţarilor ruşi", "Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici". În urma călătoriei în China, N.Milescu a scris "Descrierea călătoriei în China". Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Ele au văzut lumina tiparului şi în Republica Moldova. Însă multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris în multe biblioteci şi arhive europene.

* 1673: Louise Françoise de Bourbon (1 iunie 1673 – 16 iunie 1743) a fost fiica cea mare a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Françoise-Athénaïs de Montespan. A fost recunoscută de tatăl ei la 19 decembrie 1673. Înainte de căsătorie, era cunoscută la curte ca Mademoiselle de Nantes.

Louise Françoise s-a născut la Tournai la 1 iunie 1673^[1] în timp ce părinții ei, regele Ludovic al XIV-lea și Françoise-Athénais de Rochechouart erau într-o campanie militară; mătușa maternă, marchiza de Thianges, era acolo, de asemenea. După întoarcerea de la Tournai, părinții ei au plasat-o pe ea și pe frații mai mari în grija uneia dintre cunoștințele mamei sale, văduva Madame Scarron (viitoarea metresă a regelui).

Mademoiselle de Nante

La 19 decembrie 1673, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut copii pe care îi avea cu metresa sa, printr-un proces recunoscut de Parlamentul din Paris. În momentul recunoașterii, fratele ei mai mare, Louis-Auguste de Bourbon, a primit titlul de Duce de Maine; următorul frate, Louis-César de Bourbon, a devenit Conte de Vexin, în timp ce Louise Françoise a primit titlul de Mademoiselle de Nantes. Părinții îi spuneau Poupotte după aspectul ei de păpușă.

În anul de după nașterea ei, un alt frate s-a alăturat Ducelui de Maine, Contelui de Vexin și Louisei Françoise la reședința lor din Paris. Viitoarea Mademoiselle de Tours s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye în noiembrie 1674. Mica Mademoiselle de Tours a fost recunoscută în 1676 și va deveni bună prietenă cu Mademoiselle de Nantes. Moartea surorii ei mai mici în 1681, a afectat-o profund pe Louise Françoise.

Mesdemoiselles de Nantes și de Tours au fost crescute împreună într-o casă din Paris, unde copii nelegitimi ai regelui cu Madame de Montespan erau ascunși de ochii Curții. Louise Françoise n-a fost niciodată apropiată de sora ei vitregă mai mare, Marie Anne de Bourbon, sau de sora ei bună mai mică Françoise Marie de Bourbon, cele trei surori fiind foarte geloase una pe cealaltă.

La 25 mai 1685,^[1] la vârsta de unsprezece ani, Louise Françoise s-a căsătorit cu Louis de Bourbon, Duce de Bourbon, un văr îndepărtat în vârstă de șaisprezece ani. Soțul ei era fiul lui Henry Jules, Duce de Enghien, fiul capului Casei de Condé, o ramură a Casei de Bourbon. Mama lui era Anne Henriette de Bavaria. Regele Ludovic al XIV-lea i-a dat fiicei sale o zestre generoasă de un milion de livre.^[2]

La scurtă vreme după căsătoria ei, în timp ce curtea își avea reședința la Palatul Fontainebleau, Louise Françoise s-a îmbolnăvit de variolă. În timp ce soțul ei de 17 ani n-a îngrijit-o, mama ei și bunicul soțului ei, Le Grand Condé au făcut-o.^[3]Prințul de Condé chiar l-a împiedicat cu forța pe Ludovic al XIV-lea să-și vadă fiica pentru propria lui siguranță. Louise Françoise s-a recuperat, dar Le Grand Condé a murit în decembrie după ce s-a îmbolnăvit îngrijind-o pe soția nepotului său.^[2]Louise Françoise și soțul ei au avut nouă copii, toți atingând vârsta adultă.

Cele două surori: Louise-Françoise (dreapta) și Françoise Marie (stânga) au fost în competiție aproape toată viața

După ce mama ei a părăsit curtea în 1691, Louise Françoise a vizitat-o la mănăstirea "Filles de Saint-Joseph" din Paris,^[4] unde ea s-a retras. Cum s-au văzut des, cele două s-au apropiat și Louise Françoise a fost profund afectată de decesul mamei în 1707. Ludovic al XIV-lea a interzis tuturor de la curte să poarte doliu după fosta lui metresă însă ca semn de respect pentru mama lor, Louise Françoise și doi dintre frații ei, Françoise Marie de Bourbonși Contele de Toulouse, au decis să nu participe la reuniunile curții. Pe de altă parte, fratele lor cel mare, Ducele de Maine, abia și-a putut masca bucuria de a moșteni averea mamei. El a moștenit Castelul de Clagny însă l-a folosit rareori.^[2]

În 1692, sora ei mai mică, Françoise Marie, s-a căsătorit cu vărul lor primar, Philippe d'Orléans, singurul fiu al unchiului lor, Monsieur. Ca soție a unui petit-fils de France, Françoise Marie avea rang mai mare la curte decât Louise Françoise și decât sora lor vitregă, Marie Anne. Acest lucru, combinat cu faptul că Françoise Marie a primit o zestre dublă a înfuriat-o pe Louise Françoise, care a intrat în competiție cu sora ei.^[5]

Louise Françoise a fost o femeie frumoasă și vivace. În jurul anului 1695 ea a început o relație romantică cu François Louis de Bourbon, prince de Conti,^[3], frumosul cumnat al surorii ei vitrege, Marie Anne de Bourbon. Soția lui François Louis era pioasa Marie Thérèse de Bourbon; Marie Thérèse era sora mai mare a soțului lui Louise Françoise.^[6] Cea de-a patra fiică a Louise Françoise, Marie Anne, născută în 1697, se crede că a fost rezultatul aventurii.^[3]

Când soțul a descoperit infidelitatea a fost furios însă nu s-a certat deschis cu Prințul de Conti fiindu-i teamă de socrul său, regele Ludovic al XIV-lea. Fratele vitreg al soției sale, Delfinul, cu care ea era în bune relații, a permis cuplului să se întâlnească la moșia lui de la Meudon, departe de soțul ei și de curte.

După decesul socrului ei la 1 aprilie 1709, soțul ei a moștenit titlul de Prinț de Condé. Totuși, el nu a moștenit și rangul tatălui său de "Premier Prince du Sang", care a fost oficial transferat de la Casa de Condé la Casa de Orléans. Ca rezultat, sora ei mai mică a devenit Madame la Princesse. Acest transfer de rang a acutizat rivalitatea dintre cele două surori. Soțul Louisei Françoise a murit în 1710. S-a spus că văduva a fost afectată însă Madame de Caylus nu crede că doliu a fost sincer.^[6]

Pentru a se avea bine cu viitorul rege, Louise Françoise a participat în mod frecvent la curtea fratelui ei vitreg, Monseigneur,^[5], la Château de Meudon. La Meudon, ea a devenit apropiată de Élisabeth Thérèse de Lorena și de sora ei mai mare, Mademoiselle de Lillebonne, viitoare stareță de Remiremont. În mod neasteptat, Delfinul a murit în 1711, ruinând planul surorii sale de a stabili o relație mai solidă cu coroana. În ciuda speranțele spulberate, Louise Françoise a fost profund afectată de moartea Delfinului. Nepotul ei, Louis, Duce de Burgundia, și soția sa, Marie Adélaïde, au devenit noii Delfin și Delfină.

Marie Adélaïde și Louise Françoise au devenit inamice din cauza atitudinii condescendente a noii Delfine față de doamnele de rang inferior. În schimb, Louise Françoise a devenit prietenă bună cu Jeanne Baptiste d'Albert de Luynes, fosta metresă a Ducelui Victor Amadeus de Savoia. Jeanne Baptiste a plecat din Savoia în 1700 și de atunci locuia la Paris. A fost o importantă figură literară a acelor vremi.

În doi ani, în 1712, noul Delfin, soția lui și fiul lor cel mare au murit de variolă, lăsând un singur moștenitor în urmă, Ducele de Anjou, ca moștenitor legitim al regelui Ludovic al XIV-lea. În 1715 regele a murit și a fost succedat de strănepotul său în vârstă de cinci ani, Ludovic al XV-lea. Imediat a început o controversă între fratele mai mare al Louisei Françoise, Ducele de Maine, și cumnatul ei, Ducele de Orléans, asupra subiectului cine ar trebui să devină Regent. Parlamentul a deliberat timp de o săptămână și Ducele de Orléans a fost declarat oficial Regent al Franței. Acum rivala ei soră deținea cel mai înalt rang din Franța.

În anii 1720, Louise Françoise a devenit metresa marchizului de Lassay. Pentru a fi mai aproape de ea, el a construit Hôtel de Lassay^[5] de lângă Palais Bourbon, reședința ei de la Paris. Mai târziu, a fost construită o galerie care a adăpostit mare parte din colecția de pictură care a făcut reputația lui Lassay ca un cunoscător în cercurile pariziene pentru o generație după moartea lui.^[7] De asemenea, prin galeria care a alăturat cele două clădiri, cei doi iubiți au avut un acces mai bun unul la altul.^[8]

În timpul regenței lui Philippe d'Orléans, fiul Louisei Françoise a intrat în dizgrație. Fiul ei a murit în exil în 1740 și a fost succedat de fiul său, Louis Joseph, Prinț de Condé, care avea patru ani.

Louise Françoise

Prințesă Condé Ducesă de Bourbon

* 1754: Arhiducele Ferdinand Karl Anton Joseph Johann Stanislaus de Austria-Este (1 iunie 1754 – 24 decembrie 1806) a fost un fiu al împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei. A fondat Casa de Austria-Este și a fost guvernator al ducatului de Milano între 1765 și 1796. A fost desemnat moștenitor al ducatului de Modena dar nu a domnit niciodată din cauza războaielor napoleniene.

Arhiducele Ferdinand

Ferdinand s-a născut la Palatul Schönbrunn din Vienna și a fost al patrulea fiu din paisprezece copii ai împăratului Francisc I și ai împărătesei Maria Tereza a Austriei.

În 1763, ultimul duce de Modena din Casa de Este, Ercole al III-lea (care nu a murit până în anul 1803) a semnat un tratat cu împărăteasa Maria Tereza; Ferdinand în vârstă de nouă ani a fost logodit cu singura fiică a ducelui, Maria Beatrice Ricciarda d'Este, și a devenit astfel moștenitorul său. A existat un tratat anterior, în 1753, prin care fratele său mai mare Leopold a fost numit moștenitor al ducatului de Modena, dar în 1761 Leopold a devenit moștenitor al Marelui Ducat de Toscana.

Ferdinand I

Arhiduce de Austria-Este

* 1769: Józef Antoni Franciszek Elsner (uneori Józef Ksawery Elsner; nume de botez, Joseph Anton Franz Elsner; 1 iunie 1769 – 18 aprilie 1854) a fost un compozitor, profesor de muzică și muzicolog polonez. A fost unul dintre primii compozitori din Polonia care a introdus elemente de muzică populară în operele sale.^[8] A compus lucrări simfonice, camerale, vocal-instrumentale (dintre care aproximativ 120 religioase) și 38 de opere.^[8]Este cunoscut drept principalul profesor de pian al tânărului Frédéric Chopin.

· Józef Elsner s-a născut în Grottkau, Herzogtum Neisse (Ducatul de Nysa), în apropiere de Breslau, Regatul Prusiei, pe 1 iunie 1769. Tatăl său a fost Franz Xaver Elsner, iar mama lui făcea parte din faimoasa familie Matzke din Glatz, care avea puternice legături cu limba și cultura cehă în Boemia. Józef Elsner a fost inițial educat pentru preoție la mănăstirea dominicanădin Breslau, Școala Sf. Matei, și la Colegiul iezuit local, însă a ales domeniul muzical. Între 1832–1837, el va compune 19 piese religioase pentru Catedrala din Breslau.

După ce și-a completat studiile în Breslau și a fost violonist la Brünn, a devenit al doilea Kapellmeister la Opera Germană din Lemberg în 1792.^[9]Acolo, în 1796, s-a căsătorit cu Klara Abt, care a murit însă un an mai târziu. În 1799, împreună cu Wojciech Bogusławski, a mers în noua Prusie de est, devenind dirijorul principal, mai întâi la Teatrul German, apoi la Teatrul Național Polonez din Varșovia.^[8]

Elsner a călătorit la Paris, Dresda și Posen (Poznań), unde l-a întâlnit pe E.T.A. Hoffmann, împreună înființând în 1805 Musikressource. În 1802 s-a căsătorit cu cea de-a doua soție, Karolina Drozdowska. În urma unor plângeri cum că ar fi preferat germanii, Elsner s-a retras din teatru.

Pe parcursul șederii lui în Varșovia, numele lui Elsner și viața sa de familie au fost polonizate. Etnicitatea sa nu ar trebui evaluată însă în concordanță cu identitatea națională proprie sec. XIX și XX, el declarându-se silezian.

În 1799-1824, Elsner a fost dirijor la Teatrul Național din Varșovia, unde au avut loc premierele operelor sale. De asemenea, a predat la Liceul din Varșovia, găzduit în Palatul Kazimierz.

Elsner a fost profesor pentru Ignacy Feliks Dobrzyński și Frédéric Chopin. Există de asemenea indicii că i-ar fi fost profesor și compozitoarei și pianistei Maria Szymanowska. Chopin i-a dedicat lui Elsner Sonata pentru pian nr. 1 în do minor, compusă în perioada când era studentul lui Elsner. Fiind unicul profesor de pian al lui Chopin între 1823-1829, Elsner i-a predat teoria muzicii și compoziție. "Chopin, Fryderyk, elev în anul III, capacități uimitoare, geniu muzical", nota Elsner în jurnalul său.

Pe 18 aprilie 1854, Elsner se stinge din viață la Elsnerów, domeniul denumit după dânsul, care se află acum la granița orașului Varșovia.

Compozițiile lui Elsner includ:

• Operele Leszek Biały (Leszek cel Alb) și Król Łokietek
• Oratoriul Męka Pana Naszego Jezusa Chrystusa (Pasiunea Domnului Nostru Iisus Hristos)
• Opt simfonii
• Poloneze, valsuri și marșuri
• Missa în Si bemol Major și Missa în Fa Major
• Nieszpory do NMP (Vecernia pentru Fecioara Maria)

A fost unul dintre primii compozitori din Polonia care a introdus elemente de muzică populară în operele sale.^[8]

A mai scris Sumariusz moich utworów muzycznych (Rezumat al lucrărilor mele muzicale, publicat în 1957)

Józef Elsner

      1796: S-a nascut fizicianul francez Nicolas Léonard Sadi Carnot. Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796; d. 24 august 1832) a fost un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecții asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a termodinamicii. Sadi Carnot, de la numele poetului persan Saadi din Shiraz, foarte admirat de tatăl său, a fost fiul mai mare al inginerului și matematicianului Lazare Carnot, cunoscut ca „Marele Carnot”, atunci în vârstă de 43 de ani și aflat la culmea carierei sale.

Nicolas Léonard Sadi Carnot

Carnot în uniforma École Polytechnique

·       1804 - S-a născut compozitorul Mihail Ivanovici Glinka, creatorul operei clasice ruse ("Ruslan şi Ludmila") (m.15.02.1857). Mihail Ivanovici Glinka (n. 1 iunie 1804 – d. 15 februarie 1857) a fost un compozitor rus. Compozitor genial rus,numit parintele muzicii clasice ruse.El a pus baza operei nationale ruse si a muzicii simfonice. Glinka credea că muzica secolului al XIX-lea trebuia să fie una cu caracter predominant național, și a fost adeptul operei cu influențe folclorice, folosind melodii cu caracter modal, orchestrația fiind inspirată din sonoritățile timbrale populare, iar subiectele alese, din legendele, miturile și istoria poporului rus. De asemenea, textul utiliza limba rusă. Glinka a scris prima operă rusă, intitulată „Ivan Susanin”, despre un țăran care salvează viața viitorului țar al Rusiei, prin sacrificiul propriei sale vieți. În „Ruslan și Ludmila”, compozitorul propune un bard cu numele Ruslan, în costumație populară, care cântă și se acompaniază. În urma călătoriei sale în Spania, Glinka compune „O noapte la Madrid”, care îi va servi drept model la întoarcerea în Rusia, când compune fantezia pentru orchestră „Kamarinskaia”, cu elemente modale orientale.
* 1815: Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach, cunoscut ca Otto al Greciei (în greacă Ὄθων, Βασιλεὺς τῆς Ἑλλάδος), (n. 1 iunie 1815, Salzburg - d. 26 iulie 1867, Bamberg) a fost primul rege al Greciei moderne. A domnit între 1832-1862.

S-a născut în Palatul Mirabell din Salzburg^[2], ca al doilea fiu al regelui Ludovic I al Bavariei și al Theresei de Saxe-Hildburghausen. Prin strămoșul său, Ducele Johann al II-lea, Otto era descendent al dinastiei imperiale grecești.

Când a fost ales rege, Marile Puteri au obținut de la tatăl lui Otto promisiunea de a-l împiedica de la acțiuni ostile împotriva Imperiului Otoman și au insistat asupra titlului de "rege al Greciei" în loc de "rege al grecilor", care ar fi implicat și milioane de greci aflați încă sub stăpânire turcească.

Tânărul prinț de nici 18 ani a ajuns în Grecia cu 3.500 de trupe bavareze și trei consilieri bavarezi la bordul fregatei britanice Madagascar. Imediat a adoptat costumul național grec și numele său elenizat, "Othon".

Domnia lui Otto este divizată în 3 perioade: a. anii regenței, 1832 - 1835 b. anii monarhiei absolute 1835 - 1843 c. anii monarhiei constituționale 1843 - 1862

Otto

* 1819: Francisc al V-lea de Modena (italiană Francesco V d'Absburgo-Este) (1 iunie 1819 – 20 noiembrie 1875), Arhiduce de Austria-Este, Prinț Regal de Ungaria și Boemia, a fost Duce de Modena, Reggio și Mirandola, Duce de Massa și Prinț de Carrara din 1846 până în 1875. A fost fiul cel mare al lui Francisc al IV-lea, Duce de Modena și a Prințesei Maria Beatrice de Savoia.

Francisc al V-lea

·       1838 - S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române. Gheorghe I. Lahovary (n. 1 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea – d. 13 iunie 1909, București) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901). În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.

* 1849: Albert Ballu (n. 1 iunie 1849, Paris - d. 1939)^[2] a fost un arhitect francez, fiul lui Théodore Ballu (1817-1885) arhitect-șef al Parisului. S-a retras din activitate în 1921

În 1868, la vârsta de 19 ani, a fost admis la Școala de Belle Arte (l'école des Beaux Arts), apoi și-a consolidat formarea profesională în studioul lui Auguste-Joseph Magne.

Albert Ballu

* 1855: Karl von Pflanzer-Baltin (n. 1 iunie 1855, Pécs, Ungaria – d. 8 aprilie1925, Viena) a fost un general-colonel al Armatei comune austro-ungare, cunoscut pentu activitatea sa din timpul în Primului Război Mondial. Datorită nobilității sale (a fost baron, în germană Freiherr), numele său mai este întâlnit sub forma Karl Freiherr von Pflanzer-Baltin.

Specialist al războiului dus cu forțe mici și caracterizat de acțiuni de luptă limitate, s-a remarcat în Bucovina în timpul Primei Conflagrații în perioada 1914-1916 la comanda Grupului Pflanzer-Baltin (în germană Armeegruppe Pflanzer-Baltin) și ulterior al Armatei 7 austro-ungare , când a reușit să stopeze avensul trupele ruse. S-a remarcat de asemenea ulterior și în Albania în toamna anului 1918, când a organizat ultima acțiune ofensivă de succes a Dublei Monarhii, precum și ulterior o retragere organizată a forțelor de sub comanda sa –Grupul Albania (în germană Armeegruppe Albanien) spre teritoriile austro-ungare, după capitularea Bulgariei.

A fost caracterizat de un strălucit talent organizatoric, iar pe parcursul carierei sale s-a remarcat prin îmbunătățirea pregătirii tactice a trupelor din subordine, precum și a procesului de generare a rezervei armatei de operații.

Părinții săi, căsătoriți la 20 iunie 1853, au fost auditorul general Wilhelm Pflanzer și baronesa (în germană Freiin) Charlotte Marie von Baltin la 18 iulie 1833.^[1][2]

În 1893 succedând înobilării tatălui său, a fost înobilat și el ca Edler von Pflanzer. În octombrie 1897 unchiul său,^[3] Feldzeugmeisterul Karl Anton Joseph Freiherr von Baltin (n. 24. noiembrie 1804 - d. 5 octombrie 1873),^[1][2] lipsit de succesori masculini, i-a transfert titlul nobiliar și blazonul. Astfel, a devenit Karl Freiherr von Pflanzer-Baltin.^[3]

Karl von Pflanzer-Baltin s-a căsătorit în anul 1887 cu Hedwig Feger de Mercyfalva et Temes-Zsadany. Cei doi au avut doi fii, pe Arthur (n. 23 mai 1888 - d. 12 aprilie 1963), fără urmași și pe Erwin (n. 1893- d. 1915), decedat în război. Astfel, acest neam s-a stins.

Karl von Pflanzer-Baltin

Generalul k.u.k. Karl Freiherr von Pflanzer-Baltin

* 1865: Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

Constantin Stere

* 1880: Sebastian Teodorescu (n. 1 iunie 1880, Prisaca, Olt - d. 3 iulie 1940, București)^[1] a fost primarul orașului Chișinău între 1926–1927, succedându-l pe Nicolae Bivol și înaintea celui de-al doilea mandat al lui Gherman Pântea.

Sebastian Teodorescu a făcut studii la Universitatea din București, unde și-a luat licența în drept. Ulterior a activat în diverse funcții: șef al poliției Tulcea, primar în Tulcea, decan al Baroului de Tulcea, vicecomisar al guvernului în Cadrilater.

Teodorescu a intrat în Primul Război Mondial în grad de locotenent și l-a terminat având gradul de maior în rezervă. Fișa lui personală atestă participarea la luptele duse în: Bulgaria, Ardeal, Bucovina, Muntenia și Mărășești.

În 1918 a sosit în Basarabia odată cu primele detașamente ale armatei române, iar după demobilizare se stabilește definitiv cu traiul în Chișinău, reluându-și profesia de avocat.

În 1926, când avuseră loc primele alegeri administrative în Basarabia, Teodorescu a candidat la postul de primar de Chișinău și a câștigat alegerile devenind primul primar ales după Unirea din 27 martie 1918

Sebastian Teodorescu

** 1882: Nicolae Bivol (n. 1 iunie 1882, Ialoveni - d. 3 iulie 1940, Chișinău) a fost un politician român basarabean, membru al Sfatului Țării între 1917–1918, primar de Chișinău în două termene între 1923-1924 și 1925-1926

* 1884: Criste Cristoveanu (n. 1 iunie 1884, Bacău – d. 8 iulie 1938, Bacău) a fost un comerciant, jurist, avocat și politician român - deputat și senator, prefectde Bacău.

* 1888: Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg^[1][2] (1 iunie 1888 - 30 iunie 1962) a fost a treia fiică a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein și a soției sale, Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.^[1][2] A fost prințesă a Danemarcei prin căsătoria cu Prințul Harald.

Prințesa Helena a fost simpatizantă a nazismului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial iar după război a fost exilată din Danemarca.

Helena Adelaide s-a căsătorit cu Prințul Harald al Danemarcei, al patrulea copil și al treilea fiu al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și al soției sale, Prințesa Louise a Suediei și Norvegiei^[1][2] la 28 aprilie 1909 la Glücksburg, Schleswig-Holstein, Germania.^[1][2] Helena Adelaide și Harold au avut cinci copii^[1][2]:

• Prințesa Feodora Louise Caroline Mathilde Viktoria Alexandra Frederikke Johanne a Danemarcei (3 iulie 1910 – 17 martie 1975). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Christian de Schaumburg-Lippe și a avut copii.
• Prințesa Caroline-Mathilde Louise Dagmar Christiane Maud Augusta Ingeborg Thyra Adelheid a Danemarcei (27 aprilie 1912 – 12 decembrie 1995). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Knud al Danemarcei și a avut copii.
• Prințesa Alexandrine-Louise Caroline-Mathilde Dagmar a Danemarcei(12 decembrie 1914 – 26 aprilie 1962). S-a căsătorit cu contele Luitpold de Castell-Castell și a avut copii.
• Prințul Gorm Christian Frederik Hans Harald al Danemarcei (24 februarie 1919 – 26 decembrie 1991). Necăsătorit și fără copii.
• Prințul Oluf Christian Carl Axel al Danemarcei (10 martie 1923 – 19 decembrie 1990). Și-a pierdut titlu și a devenit contele Christian de Rosenborg după căsătoria cu Annie Helene Dorrit Puggard-Müller și cu Lis Wulff-Juergensen. A avut copii.

Prințesa Helena a devenit foarte nepopulară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din cauza simpatiei ei pentru ocupația germană și pentru partidul nazist după ce Germania a ocupat Danemarca în 1940. Mișcarea de rezistența daneză a declarat că Prințesa Helena a fost singura membră a casei regale daneze care a trădat Danemarca: ea a primit și a distrat pe germani acasă la ea și a participat la petreceri organizate de germani la Gesandtskab.^[3]

În 1942, ea a făcut eforturi pentru a-l convinge pe Prințul Knud al Danemarcei să-l convingă pe monarh să permită membrilor naziști să devină membri ai guvernului danez.^[4]

După război, Prințesa Helena nu a fost adusă la proces fiind membră a casei regale însă a fost exilată din Danemarca la 30 mai 1945 și plasată sub arest la Castelul Glücksburg din Germania.^[4] I s-a permis să se întoarcă în Danemarca la moartea soțului ei în 1949.

Prințesa Helena Adelaide

Prințesă a Danemarcei

Prințesa Helena și Prințul Harald în 1909

·       1907: S-a nascut sir Frank Whittle, inginer britanic, inventator al motorului cu reactie britanic. A brevetat inventia sa la 16 ianuarie  1930. Motoarele lui Whittle au fost dezvoltate cu câțiva ani mai devreme decât cele din Germania ale Dr.Hans von Ohain   care a fost proiectantul primului  motor cu reactie operațional. A decedat la 9 august 1996.

* 1926: Marilyn Monroe^[1][2] (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie1926, Los Angeles, California, SUA^[11] – d. 5 august1962, Brentwood[*], California, SUA^[12] a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea.^[13] Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială.

Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră. După câteva apariții minore în decurs de câțiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind și de remarcabila ei prezență scenică. Și-a îndreptat eforturile către apariții mai consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest scop. Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.

Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen (mai târziu, bunica sa Della Monroe Grainger a botezat-o în stil baptist drept Norma Jeane Baker). Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film.^[14] Totuși, certificatul ei de naștere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensenca fiind tatăl. În ultimii ani câțiva biografi chiar au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi și situația reală.

Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a încredințat-o unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California,^[15] la sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani. În autobiografia sa My Story (rom: "Povestea mea"), Monroe declară că a crezut că Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o.

Și tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o lua în brațe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit moment, Gladys a anunțat că a cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe Gladys ca "țipând și râzând" când a fost internată cu forța în spitalul de boli mentale din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della a murit în august 1927. Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase (lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilis-ului.

Marilyn Monroe în 1944, lucrând la fabrica Radioplane

Totuși merită subliniat că My Story nu poate fi considerată o sursă de încredere, pentru că a fost de fapt scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht și a fost menită să portretizeze imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca fiind discutabile.

Gladys a fost declarată incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele său legal.^[16]După căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles,^[17] ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive^[18] unde se crede că a fost abuzată și neglijată. Există totuși puține dovezi că au fost atât de multe familii adoptive precum susține. Ca o completare, Monroe înseși e cunoscută pentru slăbiciunea ei de a exagera informațiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.

În septembrie 1941, Norma Jeane și-a reîntâlnit mama. Familia Goddard, se mută pe coasta de est și au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat.^[19] Ea i-a făcut cunoștință cu fiul vecinului său, James Dougherty,^[20] care i-a devenit primul soț, în 1942, după ce a împlinit 16 ani

În timp ce soțul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluție anti-fugnitivă pentru piese de avioane.^[21] Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a remarcat imediat potențialul de model și i-a oferit să colaboreze cu agenția de modelling The Blue Book.^[22] Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, pozând pe prima pagina a sute de reviste.^[23] În 1946 ea a intrat în atenția căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox.^[24] A reușit să treacă acest test și i s-a oferit un contract standard pe șase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână (300$ pe lună), categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actrița Marilyn Miller și i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie.^[25]Astfel Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine "Marilyn Monroe".

În primele sale 6 luni la 20th Century Fox, lui Monroe nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb ea a învățat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans și iluminarea scenică.^[26] După șase luni Fox a decis să îi reînnoiască contractul, și, în următoarele 6 luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: Scudda Hoo! Scudda Hay! și Dangerous Years.^[27] Ambele au fost lansate în 1947 și au fost niște eșecuri din punct de vedere al încasărilor, așa că Fox a decis să nu îi mai reînnoiască contractul. Monroe s-a reîntors astfel la modelling și a început să își extindă rețeaua de cunoștințe din Hollywood.

În 1948, o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures^[28] a făcut-o să apară în alt film, Ladies of the Chorus,^[29] dar și acest musical cu buget redus a fost un eșec,^[30] ceea ce a dus la concedierea lui Monroe încă o dată. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiți agenți ai Hollywood-ului, Johnny Hyde,^[31] care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGMrefuzase o colaborare. Vice-președintele de la Fox Darryl F. Zanuck nu era convins de potențialul de celebritate al lui Monroe. Totuși, datorită insistenței lui Hyde, ei i-au fost încredințate roluri secundare în All About Eve și The Asphalt Jungle.^[32] Chiar dacă aceste roluri au fost secundare, spectatorii de film au remarcat-o și Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât mulți dintre actorii celebri ai timpului.

Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To Knock(1952), ecranizând o babysittercu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetița pe care o avea în grijă. Cu toate că a primit critici mixte,^[33] Monroe a susținut mai târziu că acesta a fost una dintre interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroși critici de film au considerat ca această contribuție a ei la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.

Marilyn Monroe în filmul Niagara

Deși criticii americani/latini au avut rezerve la început să îi recunoască abilitățile dramaturgice, ei nu au ezitat să îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum (1953) într-un film cu buget mare Niagara. Criticii de film si-au concentrat atenția asupra magnetismului camerei față de Monroe, nu numai la acțiunea de fundal a filmului. Niagara a ajuta-o pe Monroe să devină senzația momentului aproape peste noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrată cu moravuri ușoare care plănuiește să își asasineze soțul,^[34] i-a făcut pe critici să afirme că ar fi fost actrița principală perfectă pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.

Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, făcute de către fotograful Tom Kelley în anii de luptă pentru roluri,^[35] încep să iasă la lumină. Copii ale acestora au fost cumpărate de către Hugh Hefner și în decembrie 1953 au apărut în prima ediție a noii sale reviste Playboy. Chiar dacă Fox a fost îngrijorat că asta va crea o controversă ce îi va afecta cariera, Monroe a decis să admită în mod public că ea este modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbrăcăminte a purtat în timpul ședinței i-a răspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poartă în pat, răspunsul a fost de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea să devină celebră pentru aceste replici incitatoare lipsite de predicat.

Marilyn Monroe în Domnii preferă blondele

"Domnii preferă blondele" a fost un musical excepțional de îndrăzneț pentru acele timpuri, și azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroși critici. Autoironia rolului lui Monroe de showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee, este general considerat ca unul definitor pentru eforturile sale cinematografice. Aparițiile ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.^[36]

În 'How to Marry a Millionaire', Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise și reușește să fie strălucitoare chiar și printre cele două celebre staruri. Chiar dacă rolul este unul stereotipic, Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii i-au remarcat capabilitățile de comedie. În Statele Unite, ea era considerată un sex simbol înșelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calitățile actoricești, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.

Scena cu fusta ridicată din The Seven Year Itch

Următoarele două filme, western-ul River of No Return și musical-ul There's No Business Like Show Business, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că lui Monroe nu i s-a oferit un rol deosebit. Monroe, ambițioasă ca întotdeauna și dornică să învingă neajunsurile, s-a plictisit de rolurile pe care Zanuck i le încredința. După încheierea filmărilor la The Seven Year Itch la începutul lui 1955, ea încheie contractul și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York. Fox nu dorește să îi satisfacă noile solicitări contractuale și insistă ca ea să revină pentru a începe lucrul la noi producții pe care ea le considera nepotrivite, precum Heller In Pink Tights (care nu a fost filmat pana la urmă), The Girl in the Red Velvet Swing și How To Be Very, Very Popular.

Monroe refuză să apară în aceste filme și rămâne la New York. Pentru că The Seven Year Itch ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955, și pentru că celelalte starlete Fox Jayne Mansfield și Sheree North dezamăgesc în a prinde la public, Zanuck se recunoaște învins și Monroe se întoarce cu triumf la Hollywood. Un nou contract a fost întocmit, care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum și opțiunea de a juca în alte proiecte ale studioului.

Primul film făcut sub noul contract a fost Bus Stop, regizat de Joshua Logan. Criticii au remarcat imediat abordarea profundă al lui Monroe pentru personajul interpretat. În general este apreciată pentru prestația sa ca Cherie, o cântăreață dintr-un saloon bar care se îndrăgostește de un cowboy. Monroe apare în mod intenționat prost machiată și lipsită de strălucirea unui star. Mulți au crezut că va fi nominalizată pentru premiile Oscar. Se crede că nu a reușit această performanță datorită reputației ei controversate. Totuși a fost nominalizată la Globul de Aur.^[37]

O necunoscută practic la acea vreme, Monroe a fost prima femeie care să-și deschidă propria casă de producție, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene.^[38] Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film The Prince and the Showgirl^[39] în 1957 și a primit opinii mixte. Pe lângă funcția de producător executiv pentru acest film, ea a jucat alături de apreciatul actor britanic Laurence Olivier, care a fost regizorul.^[40] Din păcate, atracția dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai surprinzător. Asta având în vedere concepția lui Olivier despre comportamentul "neprofesional" al lui Monroe (incluzând obiceiul notoriu de a îi lăsa pe oameni să aștepte ore întregi până la apariția ei la filmări) și astfel a crescut reputația ei în industria filmului de actor dificil.

Interpretarea compozitoarei Elsie Marina, totuși, a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum și un premiu Crystal Star în Franța. Chiar mai mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.

Marilyn Monroe în filmul Some Like It Hot

În 1959 ea înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony Curtisși Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder Unora le place jazz-ul. Comportamentul ei dificil pe scenă este de acum legendar, asemenea numeroaselor duble necesare. Totuși, la terminarea filmărilor, Wilder a declarat că era dispus să treacă oricând peste aceste inconveniente, prețuind calitățile ei de comediană de prima clasă. Unora le place jazz-ul este considerat acum ca fiind una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Rolul lui Monroe de cântăreață îndoielnică, consumatoare frecventă de băuturi, dar plină de compasiune - Sugar Kane, a fost premiat cu un Globul de Aurpentru cea mai bună actriță într-un musical sau comedie.^[37]

După Unora le place jazz-ul, Monroe a făcut un musical numit Let's Make Loveregizat de George Cukor alături de Yves Montand.^[42] Monroe, Montand și Cukor considerau filmul ca fiind unul slab, dar Monroe a fost forțată să îl facă datorită obligațiilor față de Twentieth Century Fox. Deși filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic, el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, "My Heart Belongs to Daddy" de Cole Porter.

Cu Clark Gable, Montgomery Clift și Thelma Ritter în The Misfits. Ultimul film complet al actriței

Prin 1961, cel de-al treilea soț al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese și lucrase deja la ceea ce avea să fie ultimul film filmat de ea împreuna cu Clark Gable, The Misfits.^[43] A fost o filmare lungă și obositoare în fierbintele deșert Nevada.^[44] Întârzierile lui Monroe au devenit cronice și asta a creat probleme și mai mari filmărilor. În ciuda tuturor acestor lucruri, Monroe, Gable și Montgomery Clift au fost capabili să joace extraordinar, chiar exemplar. Monroe s-a împrietenit cu Clift, simțind că au o legătură profundă. Gable a murit de atac de cord la puțin timp după asta, existând voci care o învinuiau pe Monroe, susținând că ea îl supăra pe platourile de filmare. Totuși nu trebuie uitat că Gable a insistat să facă pe grozavul, consumând cantități mari de băutură și țigări, așa că toți au fost de acord că era suprasolicitat fizic. Monroe a participat la ceremonia funerară a acestuia.

Unele dintre cele mai faimoase fotografii ale ei au fost făcute de către Douglas Kirkland în 1961, ca bonus pentru revista LOOK ediția aniversară - 25 de ani.

Marilyn și JFK

Monroe s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula Something's Got to Give.^[45] În mai 1962, Monroe și-a făcut ultima apariție publică importantă, cântând Happy Birthday, Mr. President în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea președintelui american John F. Kennedy.^[46] După filmările care sunt considerate ca fiind primele scene nud ale unei celebrități, aparițiile lui Monroe au devenit și mai puțin frecvente datorită problemelor de sănătate.

Datorită constrângerilor financiare cauzate de costurile pentru filmările la Cleopatra, cu Elizabeth Taylor, Fox s-a folosit de absența lui Monroe ca scuză pentru a o exclude din film și a o înlocui cu Lee Remick. Totuși, o clauză în contractul lui Dean Martin îi conferea acestuia dreptul să aleagă actrița principală a filmului. Pentru că el nu era dispus să lucreze cu altcineva, Monroe a fost reangajată pentru un salariu dublu față de cel inițial.

Monroe a acordat un interviu detaliat revistei Life, în care și-a exprimat părerea de rău pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blondă proastă și cât de mult își iubea publicul. A făcut de asemenea o ședință fotografică pentru Vogue și a început discuțiile pentru un viitor film cu Gene Kelly și Frank Sinatra. Ea plănuia de asemenea să joace drept Jean Harlow. Alte proiecte care i se pregăteau pentru viitor erau What a Way to Go! și The Stripper.

Înainte ca filmările la Something's Got to Give să fie reluate, Monroe a fost găsită moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineața zilei de 5 august 1962. Moartea sa, oficial înregistrată ca o probabilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliției. A devenit astfel o temă folosită în teoria conspirației. Acest lucru nu a afectat însă statutul ei de model pentru arhetipul unui sex simbol și o stea de cinema.

Căsătorii:

James Dougherty

Marilyn Monroe la studiourile 20th Century-Fox în 1947

La vârsta de șaisprezece ani, Monroe se căsătorea cu James Dougherty pe 19 iunie, 1942. În cărțile sale The Secret Happiness of Marilyn Monroe și To Norma Jeane With Love, Jimmie, Dougherty afirmă că erau îndrăgostiți și că ar fi trăit fericiți dacă visul ei de a deveni celebră nu i-ar fi îndepărtat. Totuși Monroe a susținut mereu că aceasta a fost o căsătorie din interes. Marilyn a divorțat de Dougherty pe 13 septembrie 1946.^[47]

În documentarul din 2004 Marilyn's Man, Dougherty a făcut trei afirmații semnificative: el a inventat personajul "Marilyn Monroe"; Fox a obligat-o să divorțeze de el; ea spera mereu să fie din nou împreună. Nu există nici o dovadă care să susțină aceste afirmații sau că au rămas în contact unu cu altul (ea era o necunoscută în 1946, când Fox a "obligat-o" să divorțeze - ceea ce face improbabilă afirmația.) Ea a fost înfuriată după ce el a dat un interviu pentru Photoplay în 1953, în care susținea că ea amenințase că va sări de pe pontonul din Santa Monica dacă el o va părăsi vreodată. Mai târziu el a apărut în To Tell the Truth drept "primul soț real al lui Marilyn Monroe".

Faptele lui Dougherty nu susțin nici ele afirmațiile despre dragostea adevărată dintre el și Monroe. El s-a recăsătorit la numai câteva luni de la divorțul lor. Când a fost informat despre moartea ei, reporterul de la New York Times a mărturisit că a spus în mod repetat îmi pare rău și și-a continuat serviciul de patrulare pentru LAPD; nu a participat la ceremonia funerară. Într-un interviu pentru A&E Network, el a admis că mama sa ar fi fost rugată de către Grace Goddard care l-ar fi întrebat dacă ar fi de acord să se căsătorească cu Norma Jeane pentru a evita ca ea să fie trimisă la orfelinat.

Dougherty a rămas căsătorit cu cea de-a treia sa soție până la moartea acesteia în 2003. El a trăit în Maine până în 15 august2005 moartea sa fiind datorată unor complicații survenite din cauza leucemiei.

Monroe și Joe DiMaggio înainte de căsătoria lor de pe data de 14 ianuarie 1954

Joe DiMaggio

În 1951 star-ul de baseball Joe DiMaggio a văzut o fotografie a lui Monroe cu doi jucători de la Chicago White Sox, dar a așteptat până după retragerea lui să îi ceară domnului care organizase fotografia o întâlnire cu ea. Monroe nu a vrut să se întâlnească cu el, temându-se că este un sportiv îngâmfat, dar după doi ani de curtenire cei doi s-au căsătorit la primăria din San Francisco pe 14 ianuarie 1954. În perioada lunii lor de miere, ea a fost solicitată să viziteze trupele din Coreea pentru a-i înveseli pe soldați. Ea a susținut zece spectacole în patru zile la temperaturi extrem de scăzute. Audiența sa a constat în peste 60 000 de soldați și marinari.^[48] După mărturisirile presei, Joe nu a fost încântat de decizia soției sale din timpul perioadei pe care el și-o imaginase ca fiind o perioadă foarte intimă.

Biograful lui DiMaggio, Maury Allen, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al New York Yankees Arthur Richman care a mărturisit că DiMaggio îi spusese că totul s-a năruit după călătoria în Japonia. Deși Marilyn declarase că vrea să se oprească ea intenționa să își continue cariera. Prietenii au afirmat că DiMaggio a devenit foarte posesiv și că o persecuta pe Monroe în timp ce aceasta se depărta din ce în ce mai mult dorințele lui. După filmarea celebrei scene cu ridicatul fustei din The Seven Year Itch, Billy Wilder își amintește de privirea "stupefiată" ce se putea citi pe fața lui DiMaggio în timp ce privea împreună cu fanii și figuranții. Tom Ewell a declarat pentru Louisville Courier-Journal la câțiva ani mai târziu că Wilder inventase toată scena ca aerul care venea de la aerisirea de la metrou să îi ridice rochia până peste cap. Richard Ben Cramer, biograful lui DiMaggio, a afirmat că Joe a fost atât de "scârbit" de "ușurința" lui Marilyn încât a început să o abuzeze. Tipul de la machiaj al lui Merilyn, Allan "Whitey" Snyder, își amintește că a apărut cu brațul învinețit. În 24 octombrie, la 274 zile de la căsătorie, ea a depus actele pentru divorț, iar ca motiv era declarat "cruditatea mentală".

Monroe și DiMaggio și-au reluat relația după divorțul ei de Arthur Miller. Ea s-a reîntors la căile auto-distructive încrezându-se în oameni pe care DiMaggio îi credea nocivi pentru ea (incluzându-l pe Frank Sinatra). Starea ei fizică și mentală au devenit subiect de presă. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea să fie internată la clinica psihiatrică "Payne Whitney". Fiindu-i imposibil să se externeze de una singură ea l-a sunat pe DiMaggio. Pe 10 februarie 1961 el a consfințit ca ea să fie externată (ea fusese internată în secția pentru bolnavii cei mai gravi). Mai târziu ea l-a însoțit în Florida. Afirmațiile lor că ar fi "doar buni prieteni" nu au oprit zvonurile unei recăsătorii. După Maury Allen pe 1 august 1962 DiMaggio și-a părăsit slujba de la oficiul poștal al armatei pentru a se întoarce în California și pentru ai îi cere să se recăsătorească.

Cu al treilea soț, Arthur Miller, la Hotelul Waldorf-Astoria în New York, 1957

Pentru douăzeci de ani, DiMaggio a pus de trei ori pe săptămână 12 trandafiri la mormântul lui Monroe. Spre deosebire de ceilalți doi soți, sau de bărbații care susțineau ca o cunoscuseră intim, el nu a vorbit public despre ea. Nu s-a recăsătorit niciodată. A murit pe 8 martie 1999 după un lung cancer.

Pe 23 ianuarie 2006 a fost anunțat că nepoata lui DiMaggio va scoate la licitație lucrurile lui personale în mai, printre acestea fiind și o fotografie pe care Monroe îi scrisese: "I love you Joe."

Arthur Miller

Pe 29 iunie 1956, Monroe s-a căsătorit cu Arthur Miller, pe care îl cunoscuse în anul 1951, în cadrul unei ceremonii civile desfășurată la White Plains, New York.^[49]Judecătorul Seymour Robinowitz a oficiat ceremonia grabnică desfășurată în biroul lui Sam Slavitt (nunta a fost ascunsă presei și publicului). Deși a crescut ca fiind creștină, ea s-a convertit la iudaism înainte de a se mărita cu Miller. După încheierea filmărilor la The Prince și Showgirl cu Laurence Olivier, cuplul s-a întors din Anglia în Statele Unite, unde și-au dat seama că ea era însărcinată. Totuși, ea suferea de endometrioză,^[50] și sarcina era ectopică.^[51] A urmat mai apoi o întrerupere de sarcină.^[52]

Scenariul lui Miller pentru The Misfits, o poveste despre dispariția unei divorțate, a vrut sa fie cadoul său de Sf. Valentin către soția sa, dar filmările la această peliculă au început în 1960, când căsătoria lor scârțâia. Un divorț mexican a fost acordat pe 24 ianuarie 1961.^[53] La 17 februarie 1962, Miller s-a căsătorit cu Inge Morath, una dintre fotografele care au contribuit la realizarea peliculei The Misfits.

Marilyn Monroe

Marilyn Monroe în 1952

·       1926: Andy Griffith (n. 1 iunie 1926 - 3 iulie 2012) a fost un actor și producător de filme american.

Andy Griffith

·       1928 - S-a nascut Petre Brâncuşi, muzicolog. La Târgu-Jiu este organizat anual Simpozionului Naţional "Petre Brâncuşi", dedicat muzicologului. (d.1995)

·       1929 - S-a născut scriitorul Veress Dániel.

·       1930: Erich Bergel, dirijor german născut în România (d. 1998)
* 1931: Petru Mocanu (n. 1 iunie 1931, Brăila - d. 28 martie 2016, Cluj-Napoca) a fost un matematician român, membru titular al Academiei Române(din 2009)

A terminat Facultatea de Matematică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca în 1953. A făcut studii de aspirantură (doctorat) tot acolo în perioada 1954–1957. Și-a luat doctoratul în 1959 având conducător științific pe acad. George Cǎlugăreanu.

A fost asistent (1953–1957), lector (1957–1962), conferențiar (1962–1970) și profesor universitar din 1970 la universitatea clujeană. A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea, 1966-1967) și la Bowling Green State University, Ohio (USA, 1992).

În perioada 1990-1992 a fost prorector al Universității Babeș-Bolyai, între anii 1966–1984 și 1990–2000 șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, intre anii 1968–1976 și 1984–1987 decan al Facultății de Matematică, iar în perioada 1961–1963 și șef de catedră (prin cumul) la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1992, membru titular din 2009, membru al Societății de Științe Matematice din România (președinte în perioada 1996–2003), și membru al Societății Americane de Matematică (AMS).

Pe parcursul carierei universitare a predat cursul de bază de Analiză complexă și alte cursuri speciale ca Teoria geometrică a funcțiilor, Funcții univalente, Spații Hardy, Teoria măsurii, Subordonări diferențiale, Difeomorfisme în planul complex.

A fost redactor șef al revistei Mathematica (Cluj) al Academiei Române. A fost conducător de doctorat din 1972 și are peste 30 doctoranzi care au obținut titlul de doctor. I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților din Sibiu (1998) și Oradea (2000). Din 2007 este cetățean de onoare al municipiului Brăila.

* 1932: Alexandru Lulescu (n. 1 iunie^[1] 1932) este un actor român, care încă mai joaca pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din București. A format un cuplu de comedie cu actorul Nicu Constantin.
Filmografie:

• Împușcături pe portativ (1966)
• Premiul întîi (1979) - film TV
• Borvizomanii (1988) - film TV

  1934 - S-a născut Pat (Charles Eugene) Boone, cântăreţ şi actor american.
* 1935: Sir Norman Foster, Baron Foster de Thames Bank, Ordinul de Merit al Marii Britanii (Manchester, 1 iunie 1935) este un arhitect englez. A studiat arhitectura la Universitatea din Manchester și a obținut apoi o bursă pentru a-și continua studiile la Universitatea Yale.
Este unul dintre cei mai renumiți și recunoscuți arhitecți contemporani pe plan internațional

La întoarcerea în Marea Britanie, Foster a lucrat pentru un timp cu arhitectul Richard Buckminster Fuller și a înfiintat în1965 studioul de arhitectură Team 4, împreuna cu prima sa soție Wendy, Richard Rogers și soția acestuia, Sue. Doi ani mai târziu numele studioului a fost schimbat în Foster and Partners. Proiectele inițiale ale lui Foster se caracterizau ca având un stil High-tech foarte pronunțat. Mai târziu liniile clădirilor lui nu au mai fost atât de accentuate și dispare și caracterul tehnic dus la extrem al clădirilor. În orice caz, proiectele lui Foster și ale asociaților acestuia poartă o ștampilă industrială,în sensul utilizării de elemente care se repetă,prefabricate. Frecvent se desenează componente pentru astfel de clădiri, reflectând un bun mod de construcție.

Foster a fost distins cu titlul de Sir în anul 1990 (Sir Norman Foster) iar în 1997 i-a fost confirmat de către Ordinul de Merit. În 1999, regina Elisabeta a II-a i-a decernat titlul nobil de Baron Foster de Thames Bank (Lord Foster of Thames Bank).

De asemenea a primit numeroase premii importante de arhitectură,precum medalia de aur de la institutul american de arhitectură iar în anul 1999, prestigiosul premiu Pritzker.

Norman Foster

·       1937: S-a nascut actorul si regizorul de film american Morgan Freeman laureat al premiului Oscar. Morgan Freeman (n. 1 iunie 1937) este un actor american, regizor de film și narator, câștigător al Premiului Oscar. A devenit cunoscut în anii 1990, după ce a a avut roluri într-o serie de filme de succes produse la Hollywood.

Morgan Freeman

Morgan Freeman, 2006

* 1938: Marin Luțu (n. 1 iunie 1938) este un politician român, fost primar al sectorului 4 din București, din partea PNȚ-CD în perioada 1996-2000. Este absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Mecanică, promoția 1962. Din 1992 a lucrat la Consiliul Local al sectorului 4, la Administrația Domeniului Public. Autor de proiecte și studii, lucrări știintifice prezentate la simpozioane internationale, membru P.N.T.C.D. din 1992

* 1938: Viorel Mateianu (n. iunie 1938, Lipănești, Prahova - d. 25 noiembrie 1997, București) a fost un fotbalist român. A jucat pentru Flacăra Boldești, Progresul CPCS, Progresul București, Universitatea Cluj, Steaua București, TUS Wannsee Berlin, Alemannia Aachen. A jucat și la echipa națională de 6 ori, unde a înscris două goluri.

A antrenat echipele de fotbal Progresul București, Dacia Unirea Brăila, FC Baia Mare, Petrolul Ploiești, Jiul Petroșani, FC Bihor, Danubiana București, FC Drobeta-Turnu Severin.

* 1944: Haim Brézis (n. 1 iunie 1944, Riom-ès-Montagnes, regiunea Auvergne) este un matematician francez de origine română, specializat în analiză funcțională neliniară și în ecuații cu derivate parțiale neliniare, membru de onoare al Academiei Române (din 1993).

·       1945 - S-a născut Linda Scott (Linda Joy Sampson), cântăreaţă americană.

·       1947 - S-a născut Ron Wood, chitarist, basist, vocalist şi compozitor britanic (Faces, Rolling Stones).

·       1949 - S-a născut Mike Levine, clăpar şi compozitor canadian (Triumph).
* 1949: Gheorghe Amihalachioaie (n. 1 iunie 1949, Molnița) este un jurist și politician din Republica Moldova, care a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994),^[1] semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova.

·       1950 - S-a născut Charlene (Charlene D'Angelo - Duncan), cântăreaţă americană.

·       1950 - S-a născut Graham Russell, vocalist şi compozitor australian (Air Suply).

·       1953: Xi Jinping (pronunție AFI: [ɕɨ̌ t͡ɕînpʰǐŋ]; chineză simplificată: 习近平; chineză tradițională: 習近平; pinyin: Xí Jìnpíng; n. 1 iunie 1953) este un politician din Republica Populară Chineză, cel mai recent lider chinez, ales la 15 noiembrie 2012 în tripla funcție de secretar general al Partidului Comunist Chinez, vicepreședinte al Republicii Populare Chineze și președinte al Comisiei Militare Centrale. Începând cu 14 martie 2013 a fost ales președinte al Republicii Populare Chineze.

În 2011 era prim-secretar al Secretariatului Partidului Comunist Chinez, vicepreședinte al Chinei și vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale a Republicii Populare Chineze, rector al Școlii Centrale de Partid și numărul 6 în Comitetul Politic Executiv al PCC.

Fiu al veteranului comunist Xi Zhongxun, Xi Jinping a avut la începutul carierei politice funcții de conducere în special în provincia Fujian, după care a fost numit prim-secretar de partid în provincia Zhejiang. Ulterior, când Chen Liangyu a fost dat afară din funcție, a preluat funcția de prim-secretar de partid la Shanghai. Cunoscut pentru politica sa oarecum liberală, atitudine dură față de corupție și vederi deschise referitoare la reformele politice și economice,^[7] combinația de posturi îl fac un urmaș probabil al actualului secretar general și președinte Hu Jintao și conducătorul celei de-a cincea generații de conducători chinezi

Xi Jinping 习近平

·       1956: S-a nascut in Bucuresti, scriitorul roman Mircea Cărtărescu. Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București) este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti.

OPERA

Poezii

• Faruri, vitrine, fotografii..., Cartea Românească, București, 1980 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980
• Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983
• Totul, Cartea Românească, București, 1985
• Levantul- poem epic, Cartea Românească, București, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990^[15]
• Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994
• 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003
• Nimic. Poeme (1988-1992), Editura Humanitas, București, 2010 ^[16]

Proză

Unele dintre cele mai importante lucrări de proză ale lui Mircea Cărtărescu includ Visul, (Cartea Românească, București, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989), Nostalgia (ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993) și trilogia Orbitor:

• Orbitor. Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996
• Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, București, 2002
• Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007

Alte lucrări:

• Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Travesti (benzi desenate) - 2011
• Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005
• Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
• REM, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
• Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
• Frumoasele străine, Editura Humanitas, București, 2010
• Fata de la marginea vieții - povestiri alese, Editura Humanitas, București, 2014
• Solenoid, Editura Humanitas, București, 2015
• Melancolia, Editura Humanitas, București, 2019

Eseu și publicistică

• Visul chimeric, Editura Litera, București, 1992; Editura Humanitas, București, 2011;
• Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999
• Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, Editura Humanitas, București, 2002
• De ce iubim femeile, Editura Humanitas, București, 2004
• Baroane!, Editura Humanitas, București, 2005
• Ochiul căprui al dragostei noastre, Editura Humanitas, București, 2012
• Peisaj după isterie, Editura Humanitas, București, 2017

Jurnal

• Jurnal I, 1990-1996, Editura Humanitas, București, 2001
• Jurnal II, 1997-2003, Editura Humanitas, București, 2005
• Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, București, 2011
• Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas, București, 2018

Traduceri

• Parfumul aspru al ficțiunii, Editura Humanitas Multimedia, București, 2003
• Levantul, Casa Radio, 2004
• De ce iubim femeile, Editura Humanitas Multimedia, București, 2005
• Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza, Editura Humanitas Multimedia, București, 2009
• Travesti, Editura Humanitas Multimedia, București, 2009
• Ruletistul, Editura Humanitas Multimedia, București, 2011

Mircea Cărtărescu

·       1959 - S-a născut Alan Wilder, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Hitmen, Depeche Mode).

·       1960 - S-a născut Simon Gallup, basist britanic (The Cure).

·       1962: Adriean Videanu (n. 1 iunie 1962, Crevenicu, Teleorman) este un om de afaceri și politician român. Devenit unul dintre principalii lideri ai PD-Lîncepând cu anul 2000, Adriean Videanu este în prezent Președinte interimar al organizației PD-L București și Președinte al Comisiei de strategii a partidului. 
Adriean Videanu a deținut funcțiile de Ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (2008 – 2010) și de Vicepremier, ministru de stat responsabil cu coordonarea politicilor economice (2004 – 2005). A fost ales de 5 ori deputat de Teleorman în Parlamentul României (1990 – 2004), iar în 2005 a fost ales Primar General al Bucureștiului (2005 – 2008).
În cadrul PD și PD-L a fost succesiv, începând cu 1990, purtător de cuvânt, președinte al Organizației de Tineret, membru al Biroului Politic Național (BPN), secretar executiv și responsabil pentru relațiile cu presa, vicepreședinte și prim vicepreședinte al partidului, ultima funcție ocupând-o între 2008 și 2011.

·       1963 - S-a născut Mike Joyce, baterist britanic (The Smiths, Adult Net).
* 1966: Frank De Bleeckere (n. 1 iulie 1966, Oudenaarde) este un fost arbitru belgiande fotbal. El arbitra meciuri din anul 1984, și a a fost arbitru FIFA oficial începând cu anul 1998.^[1]

De Bleeckere a arbitrat un total de 10 meciuri la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, Euro 2008 și Campionatul Mondial de Fotbal 2010 și 47 de meciuri în UEFA Champions League.

·       1968: Jason Sean Donovan (n. 1 iunie 1968) este un actor și cântăreț australian. În Marea Britanie a avut vânzări de albume de peste 3 milioane de exemplare, albumul de debut Ten Good Reasons fiind cel mai bine vândut album în 1989, cu peste 1.5 milioane de unități. A obținut patru locuri 1 în Marea Britanie, primul fiind duetul cu Kylie Minogue, intitulat „Especially for You”.

Jason Donovan

Jason Donovan în 2007

* 1968: Mathias Rust (n. 1 iunie 1968) este un aviator german cunoscut pentru violarea spațiului aerian al URSS și aterizarea ilegală în Piața Roșie din Moscova pe 28 mai 1987. Fiind pilot amator în acea vreme, el a zburat din Finlanda spre Moscova, reușind să treacă de interceptoarele și apărarea aeriană sovietică, într-un final aterizând în apropiere de Catedrala Sfântul Vasile din Moscova, în Piața Roșie, lângă Kremlin.

Rust spunea că a vrut să creeze o "pod imaginar" către Est și că zborul său avea drept scop reducerea tensiunii și suspiciunilor dintre cele două tabere ale Războiului Rece.^[1][2]

Ca urmare a acestui incident, Ministrul Apărării al URSS, mareșalul Serghei Sokolov, și comandandantul Forțelor de Apărare Aeriană ale URSS, fost combatant în cel de-al Doilea Război Mondial, Alexandr Koldunov — au fost demiși.

Rust a fost acuzat de huliganism, trecerea ilicită a hotarului de stat și încălcarea legislației aeronautice naționale a URSS. El a fost condamnat la patru ani de închisoare,^[3] dar, deja la 3 august 1988 s-a reîntors în RFGdupă ce președintele prezidiului consiliului de stat al URSS Andrei Gromîkoa semnat un decret de amnistiere în privința sa. Rust a petrecut atunci în închisoare în total (arest preventiv și detenție) 432 de zile.

Mathias Rust

Rust în 2012

·       1969: Marian Ivan, fotbalist român

·       1969: Mugurel Liviu Sârbu, politician român

·       1971: Monica Anghel (n. 1 iunie 1971) este o cântăreață, prezentatoare de radio și actriță din România. Ea a câștigat Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participat, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 2002, împreună cu Marcel Pavel). Este cunoscută după ce o perioadă îndelungată a activat în grupul de umor „Divertis”.

De asemenea este de adăugat că a cochetat cu industria de film animat, dublând o singură voce caracteristică:

• Dublaj la seria Hercule (2003), în rolul muzei Thalia, și tot în anul 2003, a avut același rol, cântând partiturile muzei, în filmul Hercule (2003), vocea în original aparținându-i lui Roz Ryan.

Monica Anghel a colaborat cu Aurelian Temișan (duet) piesa "Încrederea" compozitor și textier Dragos Docan, piesa apărând atât pe albumul propriu al artistei editat de Roton în 1996 cât și pe albumul Best Of Dragoș Docan "Vai, ce bună-i fata asta!" (Electrecord 1998).

Monica Anghel a cântat în duet cu actorul Ștefan Iordache. Dan Iagnov le-a compus trei cântece care apar pe discul „Magazinul meu de vise” înregistrat la casa de discuri Roton în anul 2007. Aceste trei cântece sunt: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”. Pentru Monica Anghel și Gabriel Cotabiță, Dan Iagnov a compus duetul „Continent pierdut”, melodie care este inclusă pe CD-ul „Best of Dan Iagnov”, editat în anul 2006 la casa de discuri OVO MUSIC.

* 1971: Ghil'ad Zuckermann (/ɡi'lad ˈtsukeʁman/, n. 1 iunie 1971, Tel Aviv, Israel) (D.Phil., Universitatea Oxford; Ph.D., Universitatea Cambridge)^[1] este un lingvist, profesor în lingvistică la Universitatea din Adelaide, Australia

Ghil'ad Zuckermann

* 1972: Richard Harper „Rick” Gomez (n. 1 iunie 1972) este un actor american.

Rick Gomez

* 1972: Miroslav König (n. 1 iunie 1972, Nitra) este un fost fotbalist slovac, ce a evoluat pe postul de portar pentru o serie de cluburi din Slovacia, Elveția, Turcia, Cehia și Grecia.
* 1973: Heidi Klum (n. 1 iunie 1973,^[3] Bergisch Gladbach, Germania) este o actriță, fotomodel și prezentatoare TV, businesswoman, designer de modă german. În 2008 ea a devenit cetățeană americană păstrându-și cetățenia Germaniei

Heidi s-a născut în Bergisch Gladbach, fiind fiica lui Günther și Erna Klum. Tatăl a fost chimist, care a avut o funcție de conducere în întreprinderea 4711 de producere a parfumurilor. Mama ei Erna a fost coafeză. Cariera lui Heidi a început prin anii 1992 când lucra la clubul Checker’s Club, unde a fost descoperită fiind învitată la concursul de frumusețe organizat de Late-Night-Show și moderată de Thomas Gottschalk. La acest concurs câștigat de Heidi care avea pe atunci 19 ani, au participat 25.000 de candidate. Ea va semna un contract pe trei ani ca fotomodel ^[8]. După bacalaureat renunță la postul de a face design de modă, oferit în Düsseldorf și va lucra ca și manechin. Prin anii 1990 Heidi este un fotomodel apreciat, succesul va fi încununat în anul 1998 când apare pe prima pagină a unei reviste de sport din SUA^[8]. Revistă care avea 55 milioane de cititori. Ea va prezenta de asemenea reclamă de desous pentru femei, produse de firma americană, Victoria’s Secret. Tatăl ei este managerul lui Heidi care va juca unele roluri în seriale TV și va fi căsătorită între anii 1997 - 2003 cu frizerul american Ric Pipino, va avea relații extraconjugalecu un om de afaceri italian, Flavio Briatore cu care va avea probabil o fiică. La 10 mai 2005 s-a căsătorit cu cântărețul de culoare biritanic Seal (Seal Henry Olusegun Olumide Adeola Samuel) originar din Nigeria. Îmreună au trei copii. Au locuit în Brentwood. În anul 2012 perechea a divorțat. În ultimul timp ea moderează emisiunea TV germană Germany’s Next Topmodel.

Jump to navigationJump to search

Heidi Klum

Klum în March 2019

·       1974: S-a nascut interpreta canadiana de muzica usoara Alanis Nadine Morissette. Alanis Nadine Morissette (născută la 1 iunie 1974, Ottawa, Canada) este o compozitoare, cântăreață, producătoare de înregistrări și (ocazional) actriță maghiaro-canadiano-americană. Morissette este deținătoarea a 12 Premii Juno și 7 Premii Grammy, vânzând peste 60 de milioane de albume în întreaga lume. Alanis Morissette a început cariera sa în Canada, înregistrând ca adolescentă două albume realizate în stilul dance-pop, Alanis și Now Is the Time, la casa de discuri MCA Records. Debutul său internațional s-a făcut cu albumul Jagged Little Pill, care este realizat într-o manieră influențată de muzica rock și deține onorantul loc de a fi cel mai bine vândut album în lume al unei muziciene din Statele Unite. Ulterior, Morissette a intervenit decisiv în calitate de producător al propriilor sale albume, producând Supposed Former Infatuation Junkie, Under Rug Swept, So-Called Chaos și albumul în pregătire Flavors of Entanglement.

Alanis Morissette

* 1974: Daniel Ovidiu Tudor (n. 1 iunie, 1974 în Alexandria, Teleorman) este un jucător român de fotbal, în prezent legitimat la Juventus București, unde este și antrenorul de portari al echipei.^[1] Joacă pe postul de portar.
* 1977: Sarah Wayne Callies (n. 1 iunie 1977) este o actriță americană cunoscută în special pentru rolul său din Prison Break, unde o interpretează pe Dr. Sara Tancredi.

Sarah Wayne Callies

* 1977: Cuzin Toma (n. 1 iunie 1977, Sprâncenata, județul Olt^[1]) este un actor român de film și televiziune

Născut la Sprâncenata în județul Olt și crescut la Peștișani, în județul Gorj^[3], actualul actor a terminat un liceu electro-mecanic (cu profil de reparații și întreținere in­­stalații și utilaj minier). A practicat foarte multe meserii până a ajuns să devină actor de film și de televiziune.^[4]

Este căsătorit cu pictorița Cristina și au împreună un băiat.

Filmografie

A interpretat diverse roluri în filme, printre care:

• Hârtia va fi albastră - 2006
• Despre oameni și melci - 2012
• Domnișoara Christina - 2013
• Comoara, regia Corneliu Porumboiu^[5]
• Aferim! - 2015
• Doar cu buletinul la Paris (2015)
• Moromeții 2 (2018) - Ouăbei

Serialul Las Fierbinți

Este interpretul lui Firicel a lu' Cimpoaie, prietenul de băutură a lui Celentano (Adrian Văncică) din Las Fierbinți, serialul de comedie difuzat pe ProTV

* 1979: Markus Alexej Persson (markɵs pæːʂɔn; n. 1 iunie 1979, Stockholm, Suedia) cunoscut și ca Notch sau xNotch, este un programator și designer de jocuri video suedez care a fondat compania de jocuri video Mojangalături de Carl Manneh și Jakob Porser la sfârșitul anului 2010. Una dintre cele mai mari realizări ale lui Markus este Minecraft, un joc sandbox first-person.

Markus Persson

* 1979: Antonio Sanchez Semedo (n. 1 iunie 1979, Lisabona) este un fotbalist portughez retras din activitate.

* 1981: Dorina Mihai (n. 1 iunie 1981) este o scrimeră română specializată pe sabie, campioană mondială în 2003.

* 1981: Amy Beth Schumer (n. 1 iunie 1981) este o actriță, comediantă, scenaristă, producătoare și regizoare americană.

Schumer s-a născut pe 1 iunie 1981 în Upper East Side din Manhattan, New York,^[1][2] în familia lui Sandra (născută Jones) și Gordon Schumer, care dețineau o companie de mobilă pentru copii mici.^[3][4][2] Are o soră mai mică, Kimberly, care este screnaristă de comedii și producător,^[5][6] și un frate, Jason Stein, care este muzician în Chicago, Illinois.^[7][8] Tatăl său este verișor de-al doilea cu senatorul Chuck Schumer.^[9][10][11] Tatăl său este iudeu, iar mama sa este de tradiție protestantă. Schumer a fost crescută în iudaism.^[12][13][14]

Odată cu succesul companiei tatălui său, Amy și-a dus viața într-o familie bogată.^[15] Dar, pe când ea avea nouă ani, familia sa a devenit falimentară, tatăl său a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, iar trei ani mai târziu părinții săi au divorțat.^[9] Mutându-se în Long Island, ea a intrat la studii la South Side High School din Rockville Centre, New York și s-a remarcat ca „clovnul clasei” și „coșmarul profesorilor” până la absolvire, în 1999.^[16]Apoi s-a mutat în Baltimore, Maryland și după școală s-a înscris la Towson University, pe care a absolvit-o cu specializare teatrală în 2003.^[5][16] Ea s-a reîntors în New York City după colegiu, unde a studiat la William Esper Studio timp de doi ani și a lucrat ca barman și waitress

Schumer a avut o relație cu wrestlerul profesionist Dolph Ziggler,^[17] dar și cu comediantul Anthony Jeselnik.

Amy Schumer

Schumer în noiembrie 2015

* 1982: Justine Henin (n. 1 iunie 1982, Liège) este o fostă jucătoare profesionistă de tenis din Valonia (Belgia), câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem și medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena.

* 1983: Florin Popa (n. 1 iunie 1983) este un jucător român de fotbal legitimat la clubul Săgeata Năvodari.

* 1983: Daniel Ilie Popescu (n. 1 iunie 1983, Reșița, județul Caraș-Severin) este un gimnast român, laureat cu bronz pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2004 și vicecampion mondial la sărituri în 2007

* 1983: .Moustapha Salifou (n. 1 iunie 1983, Lomé, Togo) este un jucător togolez de fotbal care a evoluat pe postul de mijlocaș pentru clubul Aston Villa din Premier League.

* 1984: Jean André Emanuel Beausejour Coliqueo (născut 1 iunie 1984 în Santiago) este un fotbalist chilian, care joacă pentru Colo-Colo în Primera División de Chile.
* 1988: Alin Badea (n. 1 iunie 1988, Slobozia) este un scrimer român specializat pe sabie, laureat cu argint pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013 și la Jocurile Europene din 2015
* 1988: .Javier Hernández Balcázar (n. 1 iunie 1988), cunoscut și ca Chicharito, este un fotbalist mexican care joacă pe postul de atacantla clubul englez West Ham. El este primul mexican care a jucat la echipa Manchester United.

* 1996: Tom Holland, actor britanic

* 2000: Diana Cristiana Ciucă (n. 1 iunie 2000, în Craiova)este o handbalistăromână care joacă pe postul de portar pentru clubul SCM Râmnicu Vâlcea