1.  /13 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         1373:  Se incheie alianţa dintre Anglia si Portugalia. Este cea mai veche alianţă din lume, ramasa   în vigoare pana in zilele noastre.

·    1381 - Revolta țăranilor condusă de Wat Tyler, a culminat cu distrugerea Palatului Savoy, resedinta lui John of Gaunt din Londra, acuzat de introducerea unui impozit inrobitor.

Watt Tyler (1341- 15 iunie 1381) liderul marii rascoale taranesti engleze de la 1381 – foto – bbc.co.uk

Ceea ce nu a putut fi distrus sau ars, a fost aruncat de rasculati în râu. Wat Tyler (a murit 15 iunie 1381), a fost liderul acestei mari rascoale taranesti engleze. Deși scurtă revolta s-a bucurat de succes, pana cand Tyler a fost ucis de către un grup de cavaleri loiali regelui Richard al II-lea, în timpul negocierilor de la Smithfield, Londra.

·         1456: A fost menționat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul", dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești.

·    1525 - Reformatorul religios Martin Luther s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o calugariţă catolică, încălcând regula celibatului decretată de Biserica Romano-Catolică.

Cranach, Lucas (I) – Martin Luther and Katharina von Bora – Herzogliches Museum Gotha – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

·         1641: Domnitorul Vasile Lupu aduce la Iasi moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si le aseaza in biserica "Trei Ierarhi". 

·         1720: Pacea de la Frederiksborg; 1720 - Danemarca ia în stăpânire întreg ţinutul Schleswig-Holstein, in urma Pacii de la Frederiksborg;

Germania si ţinutul Schleswig-Holstein – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1848: Conferința restrânsă la biserica română din cartierul „Fabric" din Timișoara, la care au participat delegații români veniți aici pentru Congresul bisericesc româno-sârb care nu s-a mai ținut. Adunarea a hotărât completarea „Petiției neamului românesc", recunoscută prin legea din 9/21 mai și înaintarea acesteia parlamentului maghiar. (13/25)

·        1848 - Dupa abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu (13/14 iun.), domnul Ţării Româneşti (1842-1848), si plecarea acestuia la Braşov, s-a format, la Bucureşti un Guvern provizoriu (mitropolitul Neofit – preşedinte, Ion Heliade Rădulescu, Chrisian Tell, Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ion Odobescu, Nicolae Golescu, Ion Cîmpineanu, Constantin N. Filipescu, Ion Voinescu II – membri; Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Al. G.Golescu-Negru şi I. C. Brătianu – secretari). A fost adoptat ca drapel naţional tricolorul.

Gheorghe Bibescu (portret de Paulus Petrovitz) – foto – ro.wikipedia.org

Gheorghe Bibescu (n. 26 aprilie 1804, Craiova – d. 1 iunie 1873, Paris) domn în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843 – 13/25 iunie 1848.

* 1878 - A inceput Tratatul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)

Tratatul de la Berlin (1878) Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Congresul de la Berlin ( 13 iunie – 13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus.

·         1895 -  Pe 11 Iunie 1895 s-a plecat din Paris spre Bordeaux şi înapoi în ceea ce istoricii auto au proclamat prima cursă din istorie. Întreceri între vehicule cu motor s-au mai consemnat până la acea vreme, dar în general concurenţii plecau la intervale bine stabilite intre ei, în timp ce în această cursă startul s-a dat în pentru toţi în acelaşi timp pe un traseu total de 1.178 km. Câştigătorii acestei curse au fost Emile Levassor şi Rene Panhard, la bordul unui automobil Panhard-Levassor creaţie proprie. Vehiculul era departe de un bolid de curse după standardele actuale, având un motor în doi timpi Daimler care dezvolta 4 CP. Viteza maximă era de 25 km/h şi prin urmare cei doi au terminat cursa, conducând încontinuu, în 48 de ore şi 47 minute. Au avut totuşi un avans importat în faţa celor de pe locul secund trecând linia de sosire cu 6 ore mai devreme. Această cursă a prefaţat superioritatea timpurie a francezilor în cursele auto şi a motivat apariţia Automobile Club de France, organizaţie care reglementa cursele auto. Ulterior aceste evenimente au devenit Grand Prix-uri iar în prezent au evoluat în ceea ce cu toţii recunoaştem ca şi competiţia supremă, Formula 1.

* 1898 - În urma creșterii demografice din regiune cauzate de goana după aur din Klondike, statul canadian a înființat provincia Yukon, separând-o de Teritoriile de Nord-Vest.

·      1911 - Prima reprezentație, la teatrul Chatelet din Paris, a baletului „Petrușka – scene burlești în patru tablouri“, de Igor Stravinsky.

Igor Stravinski - foto: ro.wikipedia.org

Igor Fiodorovici Stravinski (n. 17 iunie 1882, Lomonosov – d. 6 aprilie 1971, New York) a fost un compozitor modern de muzică cultă, originar din Rusia, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a făcut cunoscut și ca pianist virtuoz și dirijor, a readus în actualitate și a revoluționat muzica de balet.

* 1920 - Amuzant! Serviciul postal american hotaraste ca un copil nu poate fi trimis colet postal.

·         1924: La Berna, in Elvetia, a fost semnat un Acord relativ la creantele elevetiene in Romania.

·         1926: S-a semnat, la Bucuresti, Protocolul de prelungire a Conventiilor de alianta defensiva romano-cehoslovaca si romano-iugoslava din 1926, care a intrat in vigoare la 17 iunie acelasi an. 

·         1930: Al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie - 8 octombrie 1930); demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul lui Maniu de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunțase de bunavoie la drepturile succesorale. Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

·         1932: Înființarea Institutului de Biooceanografie din Constanța

·     1934 - Adolf Hitler se intalneste cu dictatorul italian Mussolini la Venetia, in Italia. Musolinii il va numi pe Hitler “o mica maimuta stupida”.

Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler

·   1941 - În noaptea de 12-13 iunie are loc primul val de deportări sovietice din RSSM şi Bucovina de nord. Au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia şi Kazahstan, peste 31.000 locuitori.

Copii în Siberia (1950), foto preluat de pe romaniidinkazahstan.info

Primul val de deportări care a adus români basarabeni şi bucovineni în Kazahstan, a avut loc la 12-13 iunie 1941.

Din nordul Bucovinei au fost deportate 13.000 de persoane. Acestea nu prea apar în statisticile cunoscute deoarece sunt incluse de multe ori în categoria celor deportate din vestul Ucrainei.

Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.

Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă.

Din totalul de 29.839 de persoane, doar din R.S.S.Moldovenească au fost ridicate 18.392 de persoane, din care 4.507 capi de familie arestaţi (4.342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate.

Am găsit un raport din 1941 în care se menţionează că din R.S.S.Moldovenească, se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22.648 de persoane, din care circa 9.954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6.195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1.100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2.735 de persoane).

În cei şase ani petrecuţi în Kazahstan am întâlnit mulţi basarabeni deportaţi, cu poveşti zguduitoare. Mulţi au ajuns aici în trei săptămâni, alţii în 12 zile, în vagoane ticsite de conaţionali de-ai noştri, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Este vorba, în special, de intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general.

Din Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011

·         1944: Au inceput o serie de consfatuiri secrete privind masurile si actiunile in vederea desprinderii Romaniei de Reich si a rasturnarii regimului Antonescu. La discutii au fost prezenti generalii C. Stanescu, Gh. Mihail, C. Vasiliu-Rascanu, col. D. Damaceanu, G. Niculescu-Buzesti, I. Mocsonyi-Starcea si reprezentantii PCR, L. Patrascanu si E. Bodnaras. 

·         1946: A fost adoptata Legea pentru crearea cadrului disponibil al Armatei, in care s-a prevazut o organizare militara completa a teritoriului, pe regiuni teritoriale si cercuri teritoriale corespunzatoare judetelor. 

·         1952: Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău)

·         1965: În finala Cupei campionilor europeni la volei masculin, desfășurată la Bruxelles, echipa Rapid București cucerește pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continent

* 1978 - A avut loc vizita oficială de stat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a lui Nicolae Ceaușescu. A fost primit cu onoruri de către Regina Elisabeta a II-a.

Ceauşescu în Marea Britanie (13-16 iunie 1978) – FOTO GETTY IMAGES (preluat de pe adevarul.ro)

Cea mai puternică monarhie din lume a întins covorul roşu dictatorilor români Nicolae şi Elena Ceauşescu cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în luna iunie a anului 1978. Ceremonialul care a ţinut trei zile a fost la fel de fastuos: delegaţia română a fost primită cu urale şi steaguri tricolore, presa britanică a scris numai cuvinte de laudă, iar Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceauşescu.

·         1982: Fahd devine rege al Arabiei Saudite după moartea fratelui său, Khalid

* 1985 - In Africa de Sud, relatiile sexuale si casatoriile intre indivizii de culori diferite sunt interzise prin lege.

·       1990 - Mineriada din 13-15 iunie 1990 – În România a început represiunea violentă a ceea ce s-a numit „Fenomenul Piața Universității“, începutul celei de-a treia mineriade din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate, soldată cu morți și răniți. Sediile partidelor opoziției anticomuniste de la București, precum și locuințele liderilor acestor partide au fost vandalizate.

Mineri la Bucuresti (13 – 15 iunie-1990) – foto: Emanuel-Parvu

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!” și “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută.

Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov.

Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

·         1995: Preşedintele francez  Jacques Chirac anunţă reluarea testelor nucleare în Polinezia Franceză .

·         1996: Romania a fost primita printre membrii Comitetului Franco-Austriac (CFA) pentru armonizarea economica in Europa.

·         2000: A avut loc in capitala nord-coreeana Phenian, prima întâlnire dintre preşedintele nord-coreean Kim Jong-il şi Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud .

·    2000 - În Italia a fost eliberat din inchisoare Mehmet Ali Agca, atentatorul turc care a încercat să-l omoare pe Papa Ioan Paul al II în 1981.

Papa ioan Paul al II-lea l-a vizitat in inchisoare pe Ali Agca – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·         2004: Un meteorit de 4 kg loveste casa unei familii din Noua Zeelanda, facand o gaura prin acoperis si oprindu-se pe o masuta din living.

·         2005 - Un juriu din Santa Maria, California, il achită pe cantaretul pop Michael Jackson de acuzatia de a-l fi molestat sexul pe Gavin Arvizo, un baiat de 13 ani.

Michael Jackson – Santa Maria, California – 2005 – foto – spokeo.com

·         2005: Regizorul Cristi Puiu obtine Marele Premiu al Festivalului International de film "Alba Regia", desfasurat la Szekesfehervar (Ungaria), pentru filmul "Moartea domnului Lazarescu" 

·      2007 - Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, de un tribunal din Romania, într-un proces în care a fost acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea a trei jurnalişti români în Irak.

Omar Hayssam – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·         2008: Evadare spectaculoasa a unor prizonieri talibani  din inchisoarea din Kandahar. Circa 1000 de detinuti, dintre care 400 de talibani  au reusit sa scape dupa ce  un camion plin cu explozibil a distrus un zid alinchisorii.In timpul atacului 10 gardieni afgani ai inchisorii au fost ucisi.

·        2009 - Mahmoud Ahmadinejad, a fost reales preşedinte al Iranului pentru un nou mandat.

Mahmoud Ahmadinejad ( born 28 October 1956) – preşedinte al Iranului – foto – en.wikipedia.org

* 2009 - Protestele de după alegerile din Iran din 2009

Proteste împotriva rezultatelor alegerilor pe străzile Teheranului, la 16 iunie 2009 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele ce au urmat alegerilor prezidențiale din Iran din 2009 împotriva unor presupuse fraude electorale și cu susținerea candidatului opoziției Mir-Hossein Mousavi au loc la Teheran și în alte mari orașe din Iran și din lume. Protestele au primit mai multe titluri, cum ar fi cel de Revoluția Verde, din cauza culorii folosite în campania electorală de Mousavi, sau Deșteptarea Persană. Ca răspuns la proteste, s-au reunit și alte grupuri în Teheran pentru a susține victoria lui Mahmud Ahmadinejad.

* 2021 - Noul guvern al Israelului, condus de Naftali Bennett, a fost învestit, punând capăt celor 12 ani de guvernare a lui Beniamin Netaniahu.

 

Naftali Bennett – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Naftali Bennett (n. 25 martie 1972, Haifa, Israel) este un om de afaceri şi om politic israelian, primul ministru al Israelului începând din 13 iunie 2021, liderul partidului Noua dreaptă (Hayamin hehadash -creat în anul 2021) alături de Ayelet Shaked şi liderul listei de dreapta Yamina („Spre dreapta”) din care partidul său face parte.

Nașteri

·       40 - S-a născut generalul galo-roman Gnaeus Julius Agricola, caruia i s-a datorat o mare parte din cucerirea romană a Britaniei.

Gnaeus Julius Agricola (13 June 40 – 23 August 93) A statue of Agricola erected at the Roman Baths at Bath in 1894 – foto – en.wikipedia.org

Agricola a început cariera militară în Britania, servind sub guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus. Ulterioar a fost numit chestor în provincia Asia, în anul 64, apoi Tribun al plebei în 66, și pretor în 68. Sprijinit Vespasian timpul anului celor patru împărați, i- a fost data comanda militară în Marea Britanie, atunci când acesta din urmă a devenit împărat si a fost făcut consul și guvernator in Britania în anul 77.

cucerirea romană a Britaniei – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

El a completat cucerirea romana cu ceea ce este acum Țara Galilor și Anglia de nord, și a condus armata romana in nordul îndepărtat in Scoția, extinzand reteaua de forturi si drumuri. A fost rechemat din Britania înanul 85, după un serviciu neobișnuit de lung , iar apoi sa retras din viața militară și publică.

·      823 - S-a născut regele Frantei, Carol cel Pleşuv. A fost cel mai mic fiu al lui Ludovic cel Pios, care la rândul său a fost fiul împăratului Carol cel Mare.

Carol al II-lea cel Pleșuv – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Carol al II-lea cel Pleșuv (* 13 iunie 823, Frankfurt am Main – † 6 octombrie 877, Avrieux), fiul lui Ludovic cel Pios, a purtat din 829 titlul de dux Alemanniae, în 843 a moștenit partea vestică a Imperiului Carolingian (aprox. teritoriul de Franței de astăzi), iar în pe 25 decembrie 875 a fost încoronat la Roma ca împărat al Occidentului. În 840, la moartea lui Ludovic I cel Pios, războiul între cei trei fii ai acestuia pentru impartirea vastului imperiu al lui Carol cel Mare a început imediat.

În 843, prin Tratatul de la Verdun, Imperiul Carolingian a împărțit definitiv între cei trei frati : Carol cel Pleșuv a primit partea vestică a Imperiului Carolingian (aprox. teritoriul de Franței de astăzi) iar pe 25 decembrie 875 a fost încoronat la Roma împărat, fiind prin urmare rege al Franciei de Apus (Franța de astăzi) (843-877) și împărat al Occidentului (875-877). Ludovic Germanul a primit Francia Răsăriteană sau Sfântul Imperiu Roman (viitoarea Germanie). Lothar a primit Francia de Mijloc, de la Marea Nordului până în Italia.

* 1367: Taejong de Joseon (n. 13 Iunie 1367 - d. 30 Mai 1422), a domnit între anii 1400-1418, și a fost al treilea rege al dinastiei, și tatăl regelui Sejong cel Mare de Joseon.
S-a născut cu numele de Yi Bang-won, al cincilea fiu al regelui Taejo, și a fost catalogat drept oficial al dinastiei Goryeo în 1382. Și-a ajutat tatăl în relațiile cu poporul și figurile guvernamentale importante. În 1388 a fost trimis în China pentru a menține relațiile bune cu dinastia Ming. Taejong și-a ajutat de asemenea tatăl în formarea noii dinastii, și anume cea a Joseon, prin eliminarea oficialilor confucianiști puternici cum a fost Jeong Mong-ju care rămăsese loial dinastiei Goryeo.
În 1392 îl ajută pe tatăl său în răsturnarea fostei dinastii și în fondarea Joseonului. Credea că va fi ales ca succesorul al tatălui său, dar fratele său vitreg mai tânăr, Yi Bang-seok (prințul Uian) a fost ales în defavoarea sa, deoarece atât Taejo cât și primul ministru Jeong Do-jeon îl favorizau pe cel din urmă și se temeau de politica împotriva nobililor pe care Taejong dorea să o instituie. În 1398 a condus o revoltă împotriva lui Jeong Da-jeon si Yi Bang-seok, exterminând facțiunea ministrului și omorându-și frații și pe mama lor, regina Sindeok. Apoi l-a împins pe fratele său, Jeongjong să fie prinț moștenitor. Dezamăgit, Taejo abdică în 1399 iar Jeongjong accede la tron. În 1400, generalul Bak Po dezamăgit de faptul că Taejong nu l-a răsplătit pentru ajutorul dat în revolta din 1398, s-a aliat cu fratele lui Taejong, Yi Bang-gan (prințul Hoean) împotriva acestuia. Taejong învinge cu succes trupele fratelui sîu, îl execută pe Bak Po, iar pe fratele său îl trimite în exil. Regele Jeongjong care se temea de acțiunile fratelui său, îl numește prinț moștenitor și abdică în același an, Taejong devenind astfel al treilea rege al dinastiei Joseon.
Regele Taejong și-a început domnia prin a interzice existența oricăror trupe militare private, absorbind soldații privați ai nobililor sau prinților în armata statului și eliminând opoziția guvernului. De asemenea a schimbat sistemul politic, creând un guvern central puternic și o monarhie absolută. A promovat Confucianismul, care era mai mult o filozofie politică decât o religie, și a interzis Budismul promovat de regii Goryeo. A închis multe temple construite de regii Goryeo, a confiscat averile acestora și le-a introdus în patrimoniul statului. Tot el a introdus sistemul Hopae, de identificare a populației prin înregistrarea numelor și a rezidenței, pentru a controla mișcarea oamenilor. A instalat de asemenea o tobă mare în fața curții regale, unde oamenii obișnuiți puteau veni pentru a se consulta cu regele, dacă aveau diverse probleme. În ceea ce privește relațiile externe, a atacat la granița de nord manciurienii, iar pe coasta de sud, pirații japonezi. Taejong este de asemenea cunoscut pentru invazia Oei în insula Tsushima în 1419. A promovat publicațiile, comerțul și educația. A fondat și încurajat Uigeumbu, garda regală și poliția secretă în același timp. În 1404 mută capitala înapoi la Hanyang (Seul), și apoi abdică în 1418, lăsându-l la tron pe fiul său, care avea sa devina Sejong cel Mare de Joseon.

Statui din piatra cu generali si oameni de stiinta stand in fata mormantului Regelui Taejong

* 1555: Giovanni Antonio Magini (în latină Maginus) (n. 13 iunie 1555 – d. 11 februarie 1617) a fost un astronom, astrolog, cartograf și matematician italian.

S-a născut la Padova și a absolvit studii de filosofie la Bologna în 1579. Tatăl său era Pasquale Magini, un cetățean al Padovei. Dedicându-se el-însuși studierii astronomiei, a scris în 1582 lucrarea Ephemerides motuum coelestium, tradusă în italiană în anul următor.

În 1588 a fost ales în locul lui Galileo Galilei pentru a ocupa catedra de matematică de la Universitatea din Bologna , după moartea lui Egnatio Danti. El a murit în Bologna.

Giovanni Antonio Magini

·         1773: S-a nascut Thomas Young, fizician englez. 
* 1778: Frederic Louis de Mecklenburg-Schwerin (13 iunie 1778, Ludwigslust – 29 noiembrie 1819, Ludwigslust) a fost prinț ereditar al Marelui Ducat de Mecklenburg-Schwerin. A fost fiul lui Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg.

La Gatchina în apropiere de Sankt Petersburg, la 12 octombrie/23 octombrie 1799 el s-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiica Țarului Pavel I al Rusiei. Cuplul a avut doi copii:

1. Paul Frederic de Mecklenburg-Schwerin (1800-1842) care în 1822 s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine a Prusiei (1803-1892)
2. Marie de Mecklenburg-Schwerin (1803-1862), care în 1825 s-a căsătorit cu Georg, Duce de Saxa-Altenburg.

După decesul Elenei în 1810 el s-a recăsătorit cu Prințesa Caroline Louise de Saxa-Weimar-Eisenach, fiica lui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Cuplul a avut trei copii:

1. Albert de Mecklenburg-Schwerin (1812-1834)
2. Hélène de Mecklenburg-Schwerin (1814-1858), care în 1837 s-a căsătorit cu Prințul Ferdinand Philippe, Duce de Orléans (1810-1842) fiul cel mare al regelui Ludovic-Filip I al Franței
3. Magnus de Mecklenburg-Schwerin (1815-1816)

La doi ani după decesul Carolinei, în 1818, el s-a căsătorit cu Augusta de Hesse-Homburg, fiica lui Frederic al V-lea, Landgraf de Hesse-Homburg.

Printre descendenții lui Friedrich Louis se includ: regina Beatrix a Țărilor de Jos, regina Margareta a II-a a Danemarcei, regina Anne-Marie a Greciei, Henri d'Orléans, Conte de Paris, Carlos, Duce de Parma, Gustav, Prinț Ereditar de Sayn-Wittgenstein-Berleburg, Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei și Georg Friedrich, Prinț al Prusiei.

Frederick Louis

Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin

* 1818: August Ludwig Viktor de Saxa-Coburg-Kohary (13 iunie 1818 - 26 iulie1881), a fost prinț german al Casei de Saxa-Coburg-Gotha.

Născut Prințul August Ludwig Viktor de Saxa-Coburg-Saalfeld, a fost al doilea fiu al Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a soției lui, Prințesa Maria Antonia Koháry.

La Saint-Cloud, la 20 aprilie 1843, August s-a căsătorit cu Prințesa Clementine de Orléans, fiica regelui Ludovic-Filip al Franței și a soției acestuia, Maria Amalia a celor Două Sicilii. Cuplul a avut cinci copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Prințul Filip de Saxa-Coburg și Gotha	28 martie 1844	3 iulie 1921	căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Louise, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei, la 4 februarie 1875; au avut copii
Prințul Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary	8 august 1845	14 septembrie 1907	căsătorit cu Leopoldina a Braziliei, fiica mai mică a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, la 15 decembrie 1864; au avut copii
Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha	1846	1927	căsătorită cu Arhiducele Joseph Karl de Austria, Palatin al Ungariei, la 12 mai 1864; au avut copii
Prințesa Amalie de Saxa-Coburg și Gotha	1848	1894	căsătorită cu Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria, fratele mai mic al împărătesei Elisabeta de Austria; au avut copii
Ferdinand, Țar al Bulgariei	26 februarie 1861	10 septembrie 1948	căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Bourbon-Parma, fiica lui Robert I de Parma, la 20 aprilie 1893; au avut copii

La 2 mai 1881 împăratul Franz Joseph I al Austriei l-a ridicat în rang; motivul s-a arătat opt zile mai târziu când Prințesa Stéphanie a Belgiei(sora mai mică a cumnatei lui August, Louise) s-a căsătorit cu unicul fiu al lui Franz Joseph, Prințul Rudolf al Austriei. Împăratul Franz Joseph a considerat nepotrivit ca cumnatul fiului său să aibă un rang așa mic la curtea austriacă.

August a murit în 1881 iar Clémentine nu s-a recăsătorit.

Prințul August

Prinț de Saxa-Coburg-Gotha-Koháry Duce de Saxonia

* 1820: Prințul Willem Frederic Henric al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Frederik Hendrik, Prins der Nederlanden, Prins van Luxemburg, Prins van Oranje-Nassau; 13 iunie 1820 – 14 ianuarie 1879) a fost al treilea fiu al regelui Willem al II-lea al Țărilor de Josși a soției acestuia, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei. S-a născut la palatul Soestdijk.

Prințul Henric în 1835

Prințul Henric a devenit Guvernator al Luxemburg în 1850, funcție pe care a îndeplinit-o până la moartea sa în 1879. În timpul mandatului său el a lucrat cu guvernul pentru a lansa lovitura de stat din 1856 care a consolidat puterea monarhiei și a executivului.^[1] Totuși, cele mai multe modificări au fost reprezentate de noua constituție din 1868 după criza luxemburgheză din 1867,^[1] în timpul căreia coroana a încercat să vândă marele ducat Prusiei.

S-a căsătorit de două ori. La 9 mai 1853, la Weimar, s-a căsătorit cu Amalia de Saxa-Weimar-Eisenach (1830-1872). La 24 august 1878, la Potsdam, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Elisabeta a Prusiei (1855-1888), nepoata de frate a împăratului Wilhelm I al Germaniei. Ambele căsătorii au fost fără copii.

În momentul morții sale, la castelul Walferdange, de pojar, el era al treilea în linia de succesiune la tronul Țărilor de Jos.

Prințul Henric

Prinț al Țărilor de Jos Prinț de Orania-Nassau

·         1831: James Clerk Maxwell FRS FRSE (n. 13 iunie 1831,^{[4][5][6][7][8][9][10][11][12]}Edinburgh, Regatul Unit^[13][14][6] – d. 5 noiembrie 1879,^{[4][5][6][7][8][9][10][11]}Cambridge, Regatul Unit^[15][14]) a fost un om de știință scoțian,^[16][17] activ în domeniul fizicii matematice.^[18]  Cea mai notabilă realizare a sa a fost formularea teoriei clasice a radiațiilor electromagnetice, care reunește, pentru prima dată, electricitatea, magnetismul și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen. Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism au fost numite „a doua mare unire în fizică”^[19] după cea realizată de Isaac Newton.

Cu publicarea lucrării sale O teorie dinamică a câmpului electromagnetic^⁠(d) în 1865, Maxwell a demonstrat că câmpurile electriceși magnetice se deplasează prin spațiu ca niște unde cu viteza luminii. Maxwell a avansat ipoteza că lumina este o mișcare ondulatorie în același mediu care este și cauza fenomenelor electrice și magnetice.^[20] Unificarea luminii cu fenomenele electrice a condus la predicția existenței undelor radio.

Maxwell a contribuit la dezvoltarea distribuției Maxwell–Boltzmann^⁠(d), un mijloc statistic de a descrie aspecte din teoria cinetică a gazelor. El este cunoscut și pentru prezentarea primei fotografii color^⁠(d) durabile în 1861 și pentru lucrarea fundamentală privind analiza rigidității^⁠(d) cadrelor din grinzi și articulații de genul celor din multe poduri.

Descoperirile sale au contribuit la intrarea în epoca fizicii moderne, a stabilit fundamentul pentru domenii cum ar fi teoria relativității și mecanica cuantică. Mulți fizicieni îl consideră pe Maxwell a fi omul de știință al secolului al XIX-lea care a avut cea mai mare influență asupra fizicii secolului al XX-lea. Contribuțiile sale în această știință sunt considerate de mulți a fi de aceeași amploare ca cele ale lui Isaac Newton și Albert Einstein.^[21] În sondajul mileniului—un sondaj privind cei mai importanți 100 de fizicieni—Maxwell a fost votat al treilea cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, numai după Newton și Einstein.^[22] Cu ocazia centenarului zilei de naștere a lui Maxwell, Einstein a descris opera lui Maxwell ca „cea mai profundă și mai fructuoasă de care a avut parte fizica din vremea lui Newton”

James Clerk Maxwell

·       1833 - S-a nascut Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț), istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român din transilvania.

Ioan Micu Moldovan - foto – ro.wikipedia.org

Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț) (n. 13 iunie 1833, Varfalău – d. 20 septembrie 1915, Blaj) istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român, canonic greco-catolic, membru titular al Academiei Române. A fost un „discipol şi alter ego al lui Inochentie Micu Klein”, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni. El a fost principalul autor al Pronunciamentului de la Blaj (1868), cel mai important act politic al românilor din Transilvania după Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii din 3/15 mai 1848, prin care se protesta împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria.

Pronunciamentul de la Blaj a avut o mare influenţă asupra dezvoltării vieţii politice din Transilvania, el anticipând constituirea Partidului Naţional Român (1869) care va conduce lupta naţională până la Unirea din 1918. Prezent la Conferinţa de constituire a P.N.R., ca membru fondator, Moldovănuţ a ţinut să precizeze că partidul a adoptat pasivitate absolută numai faţă de Dieta de la Budapesta „încolo… activitate cât se poate de mare”.

A susţinut cu toată convingerea mişcarea memorandistă (1892-1894), atrăgând atenţia autorităţilor maghiare care cereau sporirea armatei în jurul Blajului pentru supravegherea tineretului studios şi chiar schimbarea Mitropolitului cu o persoană de încredere „deoarece vicarul Ioan Micu Moldovan este conducătorul invizibil şi secret al întregii mişcări”. A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI şi membru al Academiei Române. A colaborat la Archiva pentru filologie şi istorie şi la Transilvania, unde a publicat studii şi documente privitoare la istoria bisericii din Transilvania, tipărite sub titlul: Acte sinodale ale Bisericii Române din Alba Iulia şi Făgăraş (2 vol), Spicuire în istoria bisericească a românilor ş.a.

* 1838 - (1/13 iunie) S-a nascut Gheorghe I. Lahovary, inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1909)

Gheorghe I. Lahovary  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe I. Lahovary (n. 1/13 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea, Țara Românească – d. 13/26 iunie 1909, București, România) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901).

* 1860: Marele Duce Dimitri Constantinovici al Rusiei (rusă Димитрий Константинович; 13 iunie 1860 – 28 ianuarie 1919), a fost al cincilea copil din șase ai Marelui Duce Constantin Nicolaevici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea. A urmat o carieră militară. Deși niciodată n-a jucat un rol politic, ca rudă a Țarului Nicolae al II-lea, a fost executat de bolșevici împreună cu verișorii săi: Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailovici și Marele Duce Paul Alexandrovici.

Marele Duce Dimitri s-a născut la Strelna la 13 iunie 1860. Când a împlinit vârsta de șapte ani, educația lui a fost încredințată lui Alexei Zelenoi, un ofițer care servise sub tatăl lui în marina imperială. Lecțiile au urmat cursul obișnuit: știință, aritmetică, rusă, istorie, geografie, arte, limbi străine. A învățat rusă, franceză, germană și engleză. Ca toți membri pe linie masculină a familiei Romanov, a fost destinat de la naștere unei cariere militare.

Tatăl lui Dimitri era amiral al marinei ruse și spera ca măcar unul dintre fiii săi să-i calce pe urme. Educația religioasă și-a pus puternic amprenta; toată viața va fi un om profund religios. A primit lecții de cântat și a învățat să cânte la pian și la vioară. Dimitri a fost un elev harnic și bun, politicos, atent și capabil. De asemenea, era foarte timid și introvertit, preferând să citească altor activități ale copilăriei. ^[1]

Căsnicia părinților era nefericită și Dimitri era încă copil când tatăl său și-a început o nouă familie cu amanta sa, o balerină rusă. avea 14 ani când fratele său mai mare Marele Duce Nicolae Constantinovici a fost dezmoștenit, declarat nebun și exilat într-un internat rus, după furtul câtorva diamante de la o icoană din dormitorul mamei sale. Marea Ducesă Alexandra Iosifovna i-a determinat pe ceilalți fii: Constantin în vârstă de 16 ani, Dimitri în vârstă de 14 ani și Viaceslav în vârstă de 12 ani să-i promită că nu vor bea niciodată și să nu uite niciodată că toate privilegiile bogăției și rangului lor erau destinate pentru utilizare și nu pentru plăcere. Crescuți în aceste condiții, tinerii mari duci Constantinovici au devenit grijulii și introspectivi. ^[2].

La vârsta de 15 ani, Dimitri și fratele său mai mic Viaceslav s-au înscris cadeți la bordul vasului Kadetski. Împreună, cei doi frați au suferit rigorile vieții pe mare. În 1877, la vârsta de 17 ani, Dimitri și-a făcut prima apariție publică oficială ca membru al familiei imperiale, alături de Alexandru al II-lea , tatăl său și verii săi Marele Duce Serghei și Marele Duce Paul într-o călătorie în sudul Rusiei în perioada de după războiul ruso-turc din 1877-1878.^[3]

Curând Dinitri și-a dezamăgit tatăl când a decis să abandoneze cariera în marină în favoarea armatei imperiale.

Marele Duce Dimitri. În fața lui este Țarul Alexandru al III-lea, 1893.

La 1 iunie 1880, Dimitri Constantinovici a fost numit în suita Țarului Alexandru al II-lea și a primit rangul de adjutant. Șase luni mai târziu, după ce și-a terminat instruirea, a fost numit locotenent în regimentul de gardă. A servit în acest regiment 12 ani ca ofițer subaltern și în cele din urmă comandant.^[1]

În 1880, după terminarea stagiului de pregătire la Academia de Stat Major, Dimitri a fost promovat ofițer. Prima sa apariție oficială a fost prevăzută pentru 1 martie 1881. Două ore după eveniment, unchiul său, Țarul Alexandru al II-lea, care a fost prezent la insistența Alexandrei Iosifovna, a fost asasinat.

La 6 aprilie 1889, Marele Duce a fost promovat la rang de căpitan și i s-a dat comanda escadronului 2 al cavaleriei. Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1892 a fost promovat la rang de colonel.^[4] Dimitri era un comandant popular, un ofițer dur și exigent. Era mândru de soldații lui și preocupat de bunăstarea lor.

La 26 mai 1896, Țarul Nicolae al II-lea l-a promovat la grad de genaral maior iar trei luni mai târziu general în suita curții imperiale. la 19 decembrie 1904 a fost avansat la grad de general locotenet.

Marele Duce Dmitri Constantinovici

·      1865 - S-a născut William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel in 1923, unul dintre cei mai mari poeti de limba engleza ai secolului XX.

William Butler Yeats - foto – ro.wikipedia.org

William Butler Yeats (n. 13 iunie 1865, Sandymount – d. 29 ianuarie 1939) a fost un poet și dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri al literaturii secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923. S-a nascut in Dublin, in Irlanda, iar talentul pentru arta l-a mostenit de la tatal sau, un fost avocat devenit pictor. Familia sa s-a mutat in Londra cand Yeats avea doar doi ani, pentru ca la cativa ani sa revina in patria natala. In timpul scolii a fost fascinat de lucrarile despre reincarnare, fenomene supranaturale, mistica orientala si chiar a pus bazele unei societati care avea in centru asemenea preocupari.

A debutat ca scriitor in 1885, intr-o revista din Dublin. Dupa ce a avut cateva tentativa sa se stabileasca in alte orase ale Angliei, a revenit definitiv acasa in 1896 si s-a implicat in diverse proiecte culturale, a reformat Asociatia Irlandeza de Literatura si a condus teatrul din Dublin pana la sfarsitul vietii. In tot acest timp a semnat o multime de volume, fiind rasplatit pentru activitatea sa literara cu premiul Nobel. A decedat in 28 ianuarie 1939, in Franta.

·         1866: S-a nascut Aby M. Warburg, istoric de arta german care a initiat analiza estetica a stiintelor umaniste. 

·         1870: Jules Bordet, imunolog și microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
* 1871: Prințesa Hélène de Orléans (13 iunie 1871 - 21 ianuarie 1951) a fost membră a Casei regale de Orléans și, prin căsătoria cu Prințul Emanuel, Ducesă de Aosta.

A fost al treilea copil din cei opt ai Prințului Filip, Conte de Paris și ai Prințesei Marie Isabelle d'Orléans. Hélène a fost sora cu Amélie, regină a Portugaliei, Prințesa Isabelle de Orléans și Ferdinand, Duce de Montpensier.

Tatăl ei a fost nepotul regelui Ludovic Filip I al Franței și moștenitorul aparent din 1842 până în 1848. Bunicii materni au fost Antoine, Duce de Montpensier și Infanta Luisa Fernanda a Spaniei.

Părinții Hélènei aveau mari speranțe că ea se va căsători cu un moștenitor al unui tron. Ceilalți frați ai ei se căsătoriseră bine; sora ei mai mare Amélie cu regele Portugaliei, sora ei mai mică Isabelle cu Ducele de Guise.

Pretendenții ei erau încurajați de faptul că Hélène era considerată o mare frumusețe a timpului ei

Hélène s-a îndrăgostit de Prințul Albert Victor, Duce de Clarence (fiul cel mare al lui Eduard al VII-lea și nepot al reginei Victoria care încă domnea) însă cei doi au fost obligați să pună capăt relației lor.^[1][2]

La început, regina Victoria s-a opus logodnei deoarece Hélène era romao-catolică. Victoria i-a scris nepotului ei sugerându-i ca o alternativă o altă nepoată, Prințesa Margaret a Prusiei.^[3]

Odată ce cuplul și-a mărturisit dragostea reginei, Victoria a cedat și a sprijinit căsătoria lor. Hélène a fost de acord să se convertească,^[4] iar Albert Victor s-a oferit să renunțe la drepturile sale asupra succesiunii la tronul britanic pentru a se căsători cu ea, scriindu-i fratelui său "Nu știi cât de mult o iubesc pe fata asta atât de dulce și simt că nu aș putea fi fericit niciodată fără ea".^[5] Mama lui, Prințesa de Wales, a simpatizat cu situația lor și a aprobat căsătoria.^[2][6] Spre dezamăgirea cuplului, tatăl ei a refuzat căsătoria și nu i-a permis să se convertească. Hélène a călătorit personal pentru a interveni la Papa Leon al XIII-lea, însă el a confirmat verdictul tatălui și relația a luat sfârșit.^[7]

Albert Victor nu a putut trece peste sentimentele sale față de Hélène; relația lor este comemorată la mormântul lui de la Castelul Windsor de o coroană cu un singur cuvânt scris pe ea "HELENE".^[7] Mai târziu s-a aranjat pentru el logodna cu Prințesa Mary de Teck însă Albert Victor a murit înainte ca nunta să aibă loc.

Ea a fost prima alegere ca mireasă făcută de către împăratului Alexandru al III-lea și împărăteasa Maria Feodorovna pentru fiul lor cel mare, țareviciul Nicolae (mai târziu împăratul Nicolae al II-lea). Relația nu a progresat dincolo de prietenie și Nicolae s-a căsătorit cu Prințesa Alix de Hesse-Darmstadt la sfârșitul anului 1894.

Au existat mari speranțe că Hélène se va căsători cu fiul cel mare și moștenitorul regelui Umberto I al Italiei, Prințul de Neapole. Hélène a călătorit la Neapole cu speranța că va atrage atenția regelui și reginei.^[2] Totuși, nu a avut loc nici o căsătorie iar Victor Emanuel s-a logodit cu Prințesa Elena de Muntenegru în 1896. Au existat zvonuri legate de o căsătorie a ei cu Infantele Afonso, Duce de Porto, care era cumnatul surorii sale Amélie. Zvonul s-a dovedit fals iar el nu a arătat nici un interes Helenei.

La 25 iunie 1895 Hélène s-a căsătorit cu Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce de Aosta (1869–1931).^[8] La nuntă au participat mai multe figuri regale importante inclusiv Prințul Moștenitor Victor Emmanuel al Italiei și Ducele și Ducesa de Connaught.^[8]

Cuplul a avut doi copii:

• Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 - 3 martie 1942)
• Aimone, al 4-lea Duce de Aosta (9 martie 1900 - 29 ianuarie 1948)

Văduvă în 1931, Prințesa Helene s-a recăsătorit în 1936 cu colonelul Otto Campini (1872–1951).

Prințesa Hélène

Ducesă de Aosta

* 1882: Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei (rusă О́льга Алекса́ндровна Рома́нова; Olga Alexandrovna Romanova) (13 iunie [SV 1 iunie] 1882– 24 noiembrie 1960), a fost o Mare Ducesă a Imperiului Rus în timpul domniei tatălui ei, Alexandru al III-lea al Rusiei, și a fratelui ei mai mare, Nicolae al II-lea. A fost mezina țarului Alexandru al III-lea și a țarinei Maria Feodorovna, fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

Olga (centru) în brațele tatălui ei, Alexandru al III-lea. Pe rândul din spate (de la stânga la dreapta), frații și mama sa: Marele Duce Mihail "Mișa", împărăteasa Maria, Marele Duce Nicolae (mai târziu Nicolae al II-lea), Marea Ducesă Xenia și Marele Duce George.

Olga Alexandrovna se naște la Palatul Peterhof la 13 iunie 1882. Mama ei, sfătuită de sora sa, Alexandra, Prințesă de Wales, alege pentru Olga o doică engleză, Elizabeth Franklin, care va rămâne alăture de Olga toată viața.^[3]

Din motive de siguranță, Olga și frații ei sunt crescuți la Palatul Gatcina, la 80 de km de Sankt Petersburg. Marea Ducesă și frații săi sunt educați acasă de tutori particulari, învățând istoria, geografia, rusa, engleza, franceza, desenul și dansul.^[4] Au parte și de activități fizice, cum ar fi echitația, încă de la vârste fragede. Cu toate acestea, copiii nu sunt deprinși cu luxul, fiind crescuți în condiții aproape spartane.

Deși Crăciunul și Paștele sunt momente de mare sărbătoare, familia este profund religioasă. Postul este respectat cu strictețe.^[5] Vacanțele familiei au loc la Peterhof și la bunicii Olgăi în Danemarca.^[6]

Olga pleacă pentru prima dată de la Gatcina la începutul anului 1888, când familia imperială vizitează Caucazul. La întoarcere, trenul deraiază, accidentul provocând 21 de morți. Familia imperială scapă însă cu viață.

Încă din copilărie, Relația Olgăi cu mama ei este încordată și distantă,^[7] țarina fiind distantă și rezervată cu copiii ei. Olga este însă foarte apropiată de tatăl ei, precum și de fratele ei mai mare, Mihail. Olga, pe atunci în vârstă de 12 ani, este profund afectată de moartea tatălui ei, în 1894.

Olga trebuia să-și facă intrarea în societate în vara anului 1899, la vârsta de 17 ani, însă după ce fratele ei, Marele Duce George, moare de tuberculoză, prima ei apariție publică este amânată până în 1900.^[8] Olgăi nu îi place experiența, iar mai târziu îi va spune biografului ei: "M-am simțit ca și cum aș fi fost un animal într-o cușcă expus publicului pentru prima dată."^[9]

În 1901, Marea Ducesă Olga este numită comandant onorific al regimentului 12 Ahtîrski de husari al Armatei Imperiale Ruse. Husarii Ahtîrski erau faimoși după victoria asupra lui Napoleon Bonaparte în bătălia de la Kulm din 1813.

Marea Ducesă Olga și nepoata ei, Anastasia.

La vârsta de 19 ani, la 9 august 1901, Marea Ducesă se căsătorește cu Ducele Peter Alexandrovici de Oldenburg, în vârstă de 33 de ani, membru al ramurii ruse al Casei de Oldenburg. Căsătoria, anunțată în mai, este o veste neașteptată pentru mulți, deoarece Peter nu manifesta niciun interes pentru femei și se bănuia că este homosexual.^[9]Cererea lui în căsătorie a surprins-o și pe Olga, care mai târziu avea să spună: „Am fost atât de surprinsă că tot ce am putut spune a fost 'mulțumesc' ”.^[10]

Căsătoria rămâne neconsumată.^[11] Cuplul se stabilește într-un palat cu 200 de camere din Sankt Petersburg.^[12] Olga este atât de nefericită în căsnicie, încât cade pradă depresiei. În cele din urmă își găsește un refugiu în pictură și în activitățile filantropice. Sponsorizează școala dintr-un sat învecinat și înființează un spital.

În anul 1903, prin fratele ei Mișa, de care era foarte apropiată, Olga îl cunoaște pe ofițerul Nikolai Kulikovski. Cei doi se îndrăgostesc și încep să-și scrie. În același an, la vârsta de 22 de ani, Olga îi cere divorțul soțului său, însă acesta refuză să i-l acorde. Cu toate acestea, Peter îl numește pe Kulikovski aghiotantul său și îi permite să locuiască la reședința lor. Relația dintre Kulikovski și Marea Ducesă Olga continuă în secret,^[13] însă cu timpul, zvonul despre povestea lor se răspândește în societate.^[14]

Din 1904 până în 1906, Ducele Peter este numit într-un post militar la Țarskoe Selo, iar Olga și Peter se mută acolo. În anii următori, Olga devine foarte apropiată de fratele ei, noul țar Nicolae al II-lea, și de familia acestuia, care locuia la Palatul Alexander, în apropierea reședinței ei.^[15] Olga ținea foarte mult la cele patru fiice ale Țarului, în special la cea mică, Anastasia

La începutul Primului Război Mondial, Olga se oferă să fie soră medicală la un spital de lângă Kiev, într-o zonă foarte apropiată de front, care avea să fie bombardată de austrieci. Pentru activitatea sa, Olga este decorată cu Ordinul Sfântului Gheorghe.

Marea Ducesă Olga și cel de-al doilea ei soț, Nikolai Kulikovski.

În 1916, Țarul Nicolae al II-lea anulează căsătoria dintre Ducele Peter de Oldenburg și Marea Ducesă Olga, permițând căsătoria acesteia cu colonelul Kulikovski la 16 noiembrie 1916.^[17] La ceremonie participă doar împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, Marele Duce Alexandru "Sandro" Mihailovici, cumnat cu Olga, patru ofițeri din regimentul Ahtîrski, două prietene asistente la spitalul din Kiev și preotul.^[18]

După ce fratele ei, Țarul Nicolae al II-lea este silit să abdice în martie 1917, mulți membri ai dinastiei Romanov, inclusiv Nicolae și familia sa, sunt arestați și ținuți în arest la domiciliu. Împărăteasa-mamă, Marele Duce Alexandru Mihailovici și Marea Ducesă Olga pleacă cu trenul în Crimeea, unde li se alătură Marea Ducesă Xenia^[19]. Se stabilesc la moșia lui Alexandru din Ai-Todor, la 20 de km de Yalta, unde sunt ținuți în arest la domiciliu.^[20]

La 12 august 1917, cât timp sunt încă în arest, se naște primul fiu al Olgăi, Tihon Nikolaevici Kulikovski, numit după sfântul Tihon din Zadonsk. Deși era nepot de împărat, nici Tihon, nici fratele lui mai mic, Guri, nu aveau să primească niciun titlu nobiliar, deoarece tatăl lor nu era de viță nobilă.

Romanovii izolați în Crimeea nu sunt la curent cu ce se întâmplă cu Țarul și cu familia lui. Inițial, Țarul, Țarina și copiii lor sunt ținuți la reședința lor oficială, Palatul Alexander, însă guvernul provizoriu îi trimite apoi la Tobolsk, în Siberia. În februarie 1918, mare parte din familia imperială de la Ai-Todor este mutată la Dulbert, unde sunt deja în arest Marii Duci Nicolae Nikolaevici și Petru Nikolaevici. Olga și soțul ei sunt lăsați la Ai-Todor.

Întreaga familie Romanov este condamnată la moarte la Yalta de consiliul revoluționar, însă execuțiile sunt amânate de rivalitatea politică. În martie 1918, puterea centrală a Germaniei înaintează în Crimeea, iar gărzile revoluționare sunt înlocuite cu gărzi germane.^[21] În noiembrie 1918 însă, forțele germane, informate că au pierdut războiul, părăsesc Crimeea, care este ocupată de aliați. Forțele aliaților, care sprijină Armata Albă, le permit temporar membrilor supraviețuitori ai familiei Romanov să treacă granița. Împărăteasa-mamă și, la insistențele ei, alți membri ai familiei și prieteni, fug în străinătate pe vasul britanic Marlborough. Țarul Nicolae al II-lea însă fusese deja ucis, împreună cu familia lui, în iulie 1918. De asemenea, celălalt frate al Olgăi, Marele Duce Mihail Alexandrovici, fusese la rândul său asasinat de CEKA lângă Perm, la 12 iunie 1918, pentru a elimina orice posibiliate ca Romanovii să revină la putere.

Familia imperială rusă, 1914. De la stânga la dreapta: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, Marea Ducesă Maria, Țarul Nicolae al II-lea, Țarina Alexandra, Marea Ducesă Anastasia, Țareviciul Alexei, Marea Ducesă Tatiana.

Olga și soțul ei refuză însă să părăsească Rusia și decid să treacă în Caucaz, zonă aflată sub ocupația Armatei Albe.^[22] La ferma pe care au închiriat-o într-un sat de acolo se naște al doilea lor fiu, Guri Nikolaevici Kulikovski, la 23 aprilie 1919.^[23]Este numit după unul dintre prietenii apropiați ai Marei Ducese, Guri Panaiev, căzut la datorie în Primul Război Mondial, în regimentul Ahtîrski de husari.

În noiembrie 1919, când trupele revoluționare înaintează în Caucaz, familia fuge la Novorossiisk și se refugiază la reședința consulului danez, Thomas Schytte, care îi informează că împărăteasa-mamă a ajuns în siguranță în Danemarca. După o scurtă ședere la consulul danez, familia fuge într-o tabără de refugiați de pe insula Büyükada în apropiere de Istanbul^[24].

După două săptămâni, ajung la Belgrad, unde regentul Alexandru Karageorgevici, care va deveni mai târziu regele Alexandru I al Iugoslaviei (ginerele regelui Ferdinand și al reginei Maria a României), le oferă o locuință, însă Olga preferă să plece în Danemarca, unde o așteaptă împărăteasa-mamă.

În 1920, de Paști, Marea Ducesă Olga ajunge în sfârșit cu familia la Copenhaga, unde se stabilește la împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, la început la Palatul Amalienborg, apoi la o moșie regală la Hvidøre.^[25] Olga devine secretara și însoțitoarea mamei ei. Relația lor însă continuă să fie rece, deoarece Maria Feodorovna nu s-a împăcat niciodată cu ideea că fiica ei s-a măritat cu un om de rând.

În 1925, Olga și Nikolai merg la Berlin să o cunoască pe Anna Anderson, care se dădea drept Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna, multiubita nepoată a Olgăi. Deși la început ezită, în cele din urmă Olga declară cu fermitate că Anderson este o impostoare.

Împărăteasa-mamă moare la 13 octombrie 1928, la Hvidøre. Cu partea ei din moștenire, Olga cumpără Knudsminde, o fermă din Ballerup situată la aproximativ 24 de km de Copenhaga.^[26] Ferma ei devine un centru pentru comunitatea monarhistă rusă din Danemarca.^[27] De-a lungul anilor '30, Olga se dedică picturii. Are expoziții la Copenhaga, Londra, Paris și Berlin. O parte din banii obținuți din vânzarea picturilor îi donează organizațiilor caritabile.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca este ocupată de naziști. Olga colaborează cu forțele germane, încercând să îi sprijine pe emigranții ruși în lupta lor împotriva comunismului. La sfârșitul războiului, sovieticii ocupă estul Danemarcei, iar situația emigranților ruși din Danemarca se înrăutățește. Temându-se să nu fie asasinată de sovietici, Olga hotărăște să emigreze în Canada.

La 2 iunie 1948, Olga și Nikolai Kulikovski pleacă în Canada^[28], împreună cu fiii lor, Tihon și Guri, soțiile acestora, Agnete și Ruth, precum și cei doi copii ai lui Guri și Ruth, Xenia și Leonid. Familia se stabilește la Toronto, apoi la o fermă de 200 de acri din Halton, în Ontario.^[29] În 1951, foști ofițeri și membri ai Regimentului Ahtîrski se strâng acasă la Marea Ducesă Olga pentru a sărbători 300 de ani de la înființarea Regimentului Regal.

Din anul 1952, după ce fiii lor se mută departe, ferma devine o povară pentru Olga și Nikolai, care acum sunt în vârstă și au probleme de sănătate.^[30] În cele din urmă, Olga și soțul ei vând ferma și se mută într-o casă cu 5 camere din Cooksville, o suburbie a orașului Toronto.

La Cooksville, Olga primește în vizită numeroși demnitari interesați de „ultimii Romanovi”, precum și membri ai diverselor familii regale, de exemplu Prințesa Marina, Ducesă de Kent (fiica Marii Ducese Elena Vladimirovna),^[31] sau Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma^[32]. În iunie 1959, regina Elisabeta a II-a și prințul Filip vizitează Toronto și o invită pe Marea Ducesă Olga la cină la bordul iahtului regal Britannia.^[33]

După moartea soțului ei, în 1958, starea de sănătate a Olgăi se înrăutățește tot mai mult. În aprilie 1960 (în timp ce la Londra moare sora ei mai mare, Xenia), Olga este internată la Toronto General Hospital. La 21 noiembrie 1960 intră în comă. Ultima Mare Ducesă a Rusiei Imperiale, Olga Alexandrovna încetează din viață la 24 noiembrie 1960, la vârsta de 78 de ani,^[34] și este înmormântată alături de soțul ei la cimitirul York din Toronto.

Marea Ducesă Olga Alexandrovna

·         1883: Ioan I. Mironescu, scriitor român (d. 1939)

·         1884: Étienne Gilson (n. 13 iunie 1884, Paris, Franța – d. 19 septembrie 1978, Auxerre, Franța) a fost un filosof și un istoric francez. Prin studiile sale, Gilson a contribuit în mod semnificativ la renașterea interesului pentru studiile de filosofie medievală. De asemenea, este considerat a fi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai neotomismului, curent de gândire care încearcă să răspundă la marile întrebări și provocări ale modernității plecând de la filosofia și teologia Sfântului Toma de Aquino.

·         1885: Elisabeth Schumann, soprană germană (d. 1952)

·         1888: Fernando António Nogueira Pessoa (pronunțat AFI fɨɾ'nɐ̃.du pɨ'so.ɐ; n. 13 iunie 1888, Lisabona, Portugalia^[7] – d. 30 noiembrie1935, Lisabona, Portugalia^[9]), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.

Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.

Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză și vine de la persona, masca poeților romani.

Povestea sa s-ar putea reduce la irealitatea vieții lui cotidiene și realitatea ficțiunilor lui. Aceste ficțiuni sunt poeții Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, Ricardo Reis și, mai ales, Fernando Pessoa însuși.

În faimosul cufăr descoperit după moartea scriitorului au fost găsite nu mai puțin de 27.453 de texte, în afara celor publicate de el însuși și anume: plachetele de poezii și sonete scrise în limba engleză, precum și a volumului Mesaj, volum ce a fost încununat cu un scandalos premiu al doilea la un concurs pe teme patriotice.

Opțiunile literare ale lui Pessoa se cimentează încă de la începuturi: Shakespeare și poezia metafizică engleză, Edgar Allan Poe, clasicii latini, literatura ezoterică dar și gnosticii alexandrini, decadentismul sfârșitului de veac trecut dar și cel al Romei antice.

Pessoa dă, adesea, impresia că se lasă acaparat de futurism, deși el este mult mai puțin curios decât prietenul său Mário de Sá-Carneiro, exilatul benevol în cosmopolitismul parizian. Pessoa preferă să inventeze și să abandoneze curente, școli, doctrine și chiar sisteme filozofice.

Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziții literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reușit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucișate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moștenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie și conspectele de lectură.

Personajul real este unul șters, resemnat într-o existență exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 și 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonându-și scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie și să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, Poemas Ingleses, din Obras Completas de Fernando Pessoa, Editura Atica, Lisabona, 1974. Cităm aici, unul dintre cele mai frumoase Sonete scrise, în limba engleză, de Pessoa.

XV

Stîngaci ca pețitorul ros de teamă

Năuc de nu-i iubit, deși iubește.

Tînjind pe jumătate să dea seamă

De ce, probînd, se teme că tînjește,

Temînd privesc cu ochiul dinăuntru

Și, uluit, mă-ntreb acuma oare

Ce preț avea-vor aste stihuri pentru

Un gînd ce altui gînd va da născare.

Dar, ca amantul ce, sperînd, iubește

Și, tot sperînd, se teme și nu-ncearcă

Dovezi ce-n minte doar le bănuiește

Și-amînă proba, vremea să nu-i treacă,

Trăiesc eu zilnic gloria ce-o visez

Și-n gîndul altora gîndesc c-o-ntemeiez.

(Traducere din engleză de Mihaela Anghelescu Irimia)

Multiplii săi, despre care vom vorbi în continuare, heteronimele cărora Pessoa le-a inventat întreg statutul social-literar, vor locui fie la țară, fie în Marea Britanie sau Brazilia , par să se bucure de o oarecare mobilitate în plus față de însuși creatorul lor și reprezintă un obiectiv separat în analiza operei lui Fernando Pessoa. Cu Bernardo Soares, ales drept autor pentru Cartea neliniștirii, Fernando Pessoa reușește cea mai spectaculoasă deprivatizare de sine.

Fernando Pessoa

* 1892: Philip St. John Basil Rathbone, MC (13 iunie 1892 – 21 iulie 1967) a fost un actor britanic născut sud-african. În Regatul Unit a devenit notabil ca un actor de scenă shakespearian și a apărut în peste 70 de filme artistice, ocazional în filme de groază.

from the trailer for the film Tovarich (1937)

* 1893: Dorothy Leigh Sayers, cunoscută mai ales sub numele de scriitoare, Dorothy L. Sayers, (n. 13 iunie 1893, Oxford - d. 17 decembrie 1957) a fost o scriitoare de descendență engleză și irlandeză, excelând ca dramaturg, editor, eseist, critic literar, poet, romancier și translator, cunoscută și apreciată în arealul limbii engleze datorită elementelor puternice stilului scriiturii sale, oscilând între analizarea unor cazuri reale de omucideri (cunoscută ca true crime), roman polițist și thriller.

Sayers a cunoscut larga consacrare pentru scrierile sale în care combină ingenios genurile romanului polițist și ale scriiturilor de tip thriller, care sunt plasate în timp între cele două războaie mondiale, ale căror pesonaj principal este detectivul amator Lord Peter Wimsey, un aristocrat pasionat de descoperirea adevărului în cazuri de omucidere.

Interesant de subliniat, Sayers considera ca cea mai bună operă a sa traducerea lucrării Divina commedia a italianului Dante Alighieri, cel mai mare scriitor al Evului Mediu european.

Viitoare scriitoare a fost singurul copil al reverendului Henry Sayers, capalan al Christ Church Cathedral din Oxford, dirijor al Corului școlar al bisericii și al Helen-ei Mary Leigh, de unde Sayers are al doilea prenume.

Dorothy L. Sayers

·         1899: Carlos Chávez, compozitor mexican (d. 1978)

·         1901: S-a nascut Jean Prevost, scriitor, publicist si critic literar francez. 
* 1901: Ludovicus Carolus Zielens (13 iunie 1901–28 noiembrie 1944) a fost un scriitor și jurnalist flamand.

El s-a născut în Antwerp într-o familie săracă. Zielens Lode a lucrat la docuri. Prima sa lucrare, Schoolkolonie, a fost publicat în Elsevier’s Monthly Magazine.

El a fost ucis în 1944 de o rachetă V-2. El este îngropat la cimitirul Schoonselhof din Antwerp

Placa comemorativă de la casa unde s-a născut Lode Zielens

·         1909: Eugen A. Pora, zoolog, ecofiziolog și oceanograf român, membru al Academiei Române (d. 1981)

·         1910: Gonzalo Torrente Ballester, scriitor spaniol, laureat al Premiului Cervantes (d. 1999)

·        1911 - S-a născut Luis Walter Alvarez, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1988)

Luis Walter Alvarez (* 13 iunie 1911, San Francisco, California; † 1 septembrie 1988, Berkeley, California) a fost un fizician american. Alvarez a primit în anul 1968 Premiul Nobel pentru Fizică pentru contribuția sa în domeniul fizicii particulelor. Alvarez a dovedit în anul 1937 captura electronilor, prezisă de Hideki Yukava în anul 1935. În 1939 a găsit împreună cu Felix Bloch momentul magnetic al neutronului. Pe timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat la dezvoltarea bombei nucleare și a radarului. Din 1945 a fost profesor la Universitatea din Berkeley, California. În anul 1961 a descoperit mezonii omega.

·         1918: S-a nascut Augusto Roa Bastos, prozator si poet din Paraguay.
* 1921: Vasile Chelaru (n. 13 iunie 1921, Șerbești, Județul Neamț - d. 1 martie1999, București) a fost un scrimer olimpic român și un antrenor de scrimă.

·         1926 - S-a născut scriitorul Paul Miron.

·         1927 - S-a născut Slim Dusty (David Gordon Kirkpatrick), cântăreţ country australian.

·         1927 - S-a născut Attila Zoller, chitarist şi compozitor ungur de jazz, cu activitate în S.U.A.
* 1928: John Forbes Nash, Jr. (n. 13 iunie 1928 – d. 23 mai 2015) a fost un matematician american, specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferențiale și ecuațiilor diferențiale parțiale, activând în calitate de cercetător principal (Matematician Senior Researcher la Universitatea Princeton. Este laureat al Premiului Nobel pentru Economie din 1994.

Nash a fost, de asemenea, subiectul principal al filmului hollywoodian A Beautiful Mind (O minte sclipitoare), care a fost nominalizat pentru opt premii Oscar, dintre care a câștigat patru. Filmul e bazat pe biografia și pe lupta sa cu schizofrenia.

După ce-a luat doctoratul, John s-a mutat în Boston, unde-a devenit un distins membru al facultății din cadrul Institutului Tehnologic Massachusetts. A fost numit "profesorul copil" de către studenți, datorită vârstei sale, dar el considera că face parte dintre cei mai buni. Colegii săi de catedră erau deranjați de aroganța lui, dar era tolerat datorită geniului său. Curând a început să facă descoperiri uriașe în domenii matematice precum geometria și ecuațiile cu derivate parțiale. În 1958 a fost prezentat în revista Fortune ca una dintre cele mai strălucitoare stele din domeniul matematicii. Totuși, el se consideră în continuare un eșec, deoarece nu a câștigat Medalia Fields, cel mai mare premiu în matematică.

În perioada în care preda la MIT, John a cunoscut o femeie numită Eleanor Stier și mai târziu a aflat că aceasta îi purta copilul^[20]. După naștere, John a refuzat să recunoască copilul ca fiindu-i fiu, dar a continuat să aibe relații sexuale cu ea, chiar și după ce a început o relație amoroasă cu o studentă pe nume Alicia de Lardé (1 ianuarie 1933). Alicia era o studentă din El Salvador la fizică, în cadrul MIT și una din cele șaisprezece femei dintr-o clasă de 800 de studenți. În februarie 1957 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii catolice (desi Nash era ateu^[9][21]) și doi ani mai târziu au avut un fiu. Ea l-a internat într-un spital de boli mentale în 1959, bolnav de schizofrenie, fiul lor, John Charles Martin Nash născându-se la scurt timp după asta, dar rămânând nebotezat timp de un an, pentru că mama sa a dorit să-i hotărască numele împreună cu soțul său.

În 1962 Alicia a depus actele pentru divorț, iar John s-a mutat cu Eleanor și primul său fiu. Aceasta s-a plâns că a fost părăsită fără a fi ajutată să crească copilul, iar el a învinuit-o că l-ar fi internat fără acordul său.^[20]

Nash și de Lardé s-au recăsătorit în 2001.

În acest timp, starea psihică a lui John a început să se deterioreze. Se crede că cedarea sa de natură psihotică s-a datorat în mod special temerilor sale legate de muncă și sarcinii lui Alicia. Nash a început să dea semne de paranoia extremă, mai târziu soția sa descriindu-i comportamentul ca fiind nesigur, că ar fi început să vorbească cu personaje precum Charles Herman și William Parcher, care îl puneau în pericol. Prietenii săi i-au observat pentru prima dată comportamentul neobișnuit în ajunul Anului Nou, când John și-a făcut apariția la petrecere îmbrăcat ca un bebeluș și și-a petrecut întreaga seară ghemuit în brațele Aliciei, sugându-și degetul. La cursurile sale despre teoria jocului, a numit un student absolvent pentru a preda în locul său și a dispărut timp de câteva săptămâni, reîntorcându-se brusc în timpul examenelor. Acolo a început să strige că extratereștrii îi trimiteau mesaje criptate prin intermediul ziarului The New York Times.^[20] Nash părea să creadă că toți bărbații care purtau cravată roșie făceau parte dintr-o grupare comunistă împotriva lui. Nash a trimis scrisori ambasadelor din Washington D.C., declarand ca aceștia instituie un nou guvern.^[22][23]

A întrerupt, de asemenea, o prelegere, pentru a spune că a apărut pe coperta revistei Life, deghizat în preot și că știa acest lucru deoarece 23 era numărul său prim favorit. Atunci când Universitatea din Chicago i-a oferit o poziție prestigioasă în facultatea lor, John i-a refuzat, susținând că urmează să devină împăratul Antarcticii. El a purtat discuții cu colegii săi despre ființe extraterestre și agenții guvernamentale secrete, care încercau să-i distrugă credibilitatea și reputația, tulburându-i teribil. Președintele departamentului de matematică l-a eliberat pe John din funcția sa de predare, gândindu-se că are o cădere nervoasă.

A fost internat la spitalul privat McLean, în apropiere de Boston, în lunile aprilie-mai 1959, unde-a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, administrându-i-se Thorazine pentru a se calma. Starea sa clinică era relativ stabilă, deseori paranoidă, cu convingeri fixe care erau fie false, fie imaginative sau nerealiste, deseori acompaniată de experiențe de percepție aparent reale a ceva ce nu este prezent, în mod special tulburări de percepție și auditive, lipsa motivației de a trăi și o ușoară depresie clinică. John era terifiat de ideea de a fi închis, fiind de părere că nu are ce căuta acolo. Tratamentul său consta, în mare parte, în psihanaliză, iar doctorii care-l tratau făceau referire la el numindu-l „profesorul”.

După externarea sa, Nash a demisionat de la MIT, și-a retras pensia și a mers în Europa, căutând fără succes azil politic în Franța și Germania de Est. A încercat să renunțe la cetățenia americană. După o ședere problematică în Paris și Geneva, a fost arestat de poliția franceză și deportat înapoi în America, la cererea guvernului Statelor Unite.^{[necesită citare]} Reîntors în țară, John a început să piardă timpul la Princeton, vorbind despre sine la persoana a treia, scriind cărți poștale ciudate și ținând prelegeri nesfârșite despre numerologie. Alicia s-a angajat la Princeton și a reușit să susțină familia. Ea a reușit, de asemenea, să convingă facultatea să-i dea soțului ei câte ceva de lucru într-ale matematicii, în încercarea de a-l ajuta să se reintegreze în societate. Cu toate acestea, el a refuzat să semneze formularele, susținând că guvernul conspiră împotriva lui. A continuat să facă apeluri telefonice către membrii familiei sale, folosind nume fictive.

În 1961, Nash a fost internat în Spitalul de stat New Jersey din Trenton. De-a lungul următorilor nouă ani, a petrecut lungi perioade în spitalele psihiatrice unde, pe lângă medicamentele antipsihotice, i-au fost administrate terapii de șoc cu insulină.^[24][25] Acestea constau în injectarea pacientului cu doze mari de insulină pentru a-i induce coma, adesea cauzându-i convulsii. Colegii săi matematicieni au fost revoltați de tratamentul la care John era supus și au trimis o scrisoare spitalului, cerând doctorilor să-i protejeze mintea, pentru binele omenirii. A fost externat după șase luni de tratament cu insulină, iar membrii familiei sale au mărturisit că arăta absolut teribil. Foștii săi colegi de la Princeton i-au găsit niște cercetări și i-au publicat o lucrare despre dinamica fluidelor, prima sa lucrare după patru ani. A plecat în Europa din nou, trimițând familiei cărți poștale bizare, cu mesaje criptate și teoreme matematice. S-a întors după scurt timp, părând mai degrabă buimac.

După divorțul de Alicia de Lardé, colegii săi din Boston i-au găsit un apartament și i-au aranjat o întâlnire cu un psihiatru care i-a prescris niște medicamente antipsihotice. Starea lui a început să se îmbunătățească semnificativ, începând să semene cu vechiul Nash, prima dată după mulți ani. Era mult mai plăcut, iar natura sa egoistă dispăruse complet. A început chiar să se întâlnească cu Eleanor și să-și vadă din nou primul fiu. La mai puțin de un an după mutarea sa în Boston, Nash a încetat să-și mai ia medicamentele, cauzându-i revenirea simptomelor. Acesta a mărturisit că nu și-a mai respectat medicația în principal datorită stării de epuizare continuă și datorită faptului că nu se putea concentra asupra muncii sale. De această dată, a început să auda voci însoțite de iluziile sale optice. Vocile îi criticau constant purtarea și au dus la deteriorarea stării sale psihice.

Deși uneori își lua medicamentele prescrise, mai târziu a scris că o făcea doar sub presiune. După 1970, n-a mai fost niciodată internat și a refuzat orice medicație. În conformitate cu cele spuse de Nash, filmul „A beautiful mind” a sugerat în mod incorect că lua medicamente antipsihotice noi în acea perioadă. El atribuie prezentarea eronată scenaristului, (a carui mamă, spune el, era psihiatru) care era îngrijorat că va încuraja oamenii cu tulburări să nu-și ia medicamentele.^[26] Alții însă, au pus întrebări în legătură cu recuperarea cu ajutorul a astfel de medicamente în probleme precum cea a lui Nash^[27], iar acesta a spus că sunt supra-evaluate, iar efectelor adverse nu li se acordă suficientă atenție atunci când cineva este considerat bolnav mintal^[28][29][30]. Conform Sylviei Nasar, autoarea cărții "A beautiful mind" pe care este bazat filmul, Nash s-a recuperat treptat, odată cu trecerea timpului. Încurajat de fosta sa soție, de Lardé, Nash a lucrat într-un cadru comunitar în care excentritățile erau acceptate. De Lardé i-a spus lui Nash: „Este doar o chestiune de a trăi o viață liniștită”.^[23] Nash datează ceea ce el numește „tulburări mentale” în primele luni ale anului 1959, pe când soția lui era însărcinată. El a descris un proces de schimbări „de la gândirea rațională științifică la gândirea delirantă specifică persoanelor diagnosticate drept «schizofrenice» sau «schizofrenice paranoide»”^[31], incluzând faptul că se văd ca pe niște mesageri sau având cumva o funcție specială și cu suporteri și rivali și intrigi ascunse și un puternic sentiment de persecutare și caută semne care reprezintă revelația divină.^[32]

Nash a sugerat că gândirea sa delirantă era legată de nefericirea sa și de strădaniile sale de a se simți important și recunoscut, și de modul său caracteristic de a gândi, astfel că „nu aș fi avut idei științifice bune dacă aș fi gândit mai normal”. A afirmat că: „dacă nu aș fi simțit nicio presiune, nu cred c-aș fi urmat acest tipar”.^[33] El nu vede o distingere categorică între termeni precum „schizofrenia” și „tulburarea bipolară”.^[34] Nash mărturisește că nu a auzit voci până în jurul anului 1964, mai târziu angajându-se într-un proces de respingere a lor.^[35] El povestește că era mereu dus la spital împotriva voinței sale și că a renunțat doar temporar la „ipoteze delirante și nerealiste” după ce-a fost suficient de mult timp internat pentru a decide să se conformeze aparent - să se poarte normal sau să „raționalizeze forțat”. Doar treptat și de unul singur a „respins intelectual” unele „influențe delirante” și gândirea „politic orientată” ca pe o risipă de efort. Cu toate astea, în 1995, în ciuda faptului că „gândea din nou rațional, într-un stil caracteristic oamenilor de știință”, spune că totodată se simte mai limitat.^[31][36]

Conform propriilor afirmații, „Am petrecut perioade între 5 și 8 luni în spitale, în New Jersey, întotdeauna fără acordul meu și întotdeauna căutând un motiv legal pentru a fi eliberat. Și asta se întampla atunci când am fost suficient de mult timp spitalizat pentru a renunța în cele din urmă la ipoteze delirante și a reveni la a gândi singur, ca un om al circumstanțelor mai convenționale și a reveni la cercetarea matematică. În aceste interludii de, cum ar fi fost, raționalitate aplicată, am reușit să fac unele cercetări matematice respectabile. Astfel, au venit cu privire la cercetarea pentru «Le problème de Cauchy pour les équations différentielles d'un fluide général»; ideea că prof. Hironaka a numit-o «The Nash blowing-up transformation» și cele ale «Arc Structure of Singularities» și «Analyticity of Solutions of Implicit Function Problems with Analytic Data». Dar după reîntoarcerea mea la ipotezele delirante, asemănătoare viselor, de la sfârșitul anilor '60, am devenit o persoană a gândirii influențată delirant, dar cu un comportament oarecum moderat și astfel am evitat spitalizările și atenția directă a psihiatrilor.

Astfel, timpul a trecut. Apoi, treptat, am început să resping din punct de vedere intelectual unele linii de gândire aberant influențată, care a fost caracteristică orientării mele. Aceasta a început evident, cu respingerea gândirii cu orientrare politică, ca pe o pierdere fără speranță a efortului intelectual.

John Forbes Nash, Jr. fotografiat de Peter Badge

* 1928: Nikola Todev (n. 13 iunie 1928, Devin, Bulgaria - d. 30 martie 1991, Plovdiv) a fost un actor de film și de teatru bulgar.

Nikola Todev in 1973

·         1929 - S-a născut scriitorul Al. Săndulescu.

* 1931: Irvin David Yalom (n. 13 iunie 1931, Washington, D.C.) este un scriitor, doctor în psihiatrie, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu, precum și câteva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, căutarea sensului ultim al existenței umane constituind scopul personajelor, frumos camuflat în dialoguri incitante.

În 1956 a absolvit Boston University School of Medicine, iar în 1963 își începe cariera academică la Stanford University, unde își aduce cea mai importantă contribuție în domeniul psihoterapiei prin definirea și rafinarea practicilor terapiei de grup. În acest cadru pune bazele unei noi abordări psihanalitice prin așa-numita existential psychotherapy - psihoterapie existențială.

Irvin D. Yalom

·         1933: S-a nascut Tom King; politician englez. 
* 1935: Liudmila Ivanovna Cernîh (în rusă Людми́ла Ива́новна Черны́х, în ucraineană Людмила Іванівна Черних; n. 13 iunie 1935, Shuya, Rusia – d. 28 iulie 2017^[1]) este o astronomă sovietică, rusă și ucraineană.
* 1937: Dabbala Rajagopal Reddy (numit și Raj Reddy; n. 13 iunie 1937, Katur, Andhra Pradesh, India) este un informatician indian, expert în robotică și inteligență artificială, laureat al Premiul Turing în 1994 împreună cu Edward Feigenbaum.

Dabbala Rajagopal Reddy

·         1940: Mircea Ciobanu, poet român (d. 1996)

·         1940 - S-a născut Bobby Freeman, vocalist şi compozitor maerican (Romancers, Vocaleers).

·         1941 - S-a născut Esther Ofarim (Esther Zaied), cântăreaţă israeliană (Esther & Abi Ofarim).

·         1942 - S-a născut scriitorul Al.Florin Ţene.

* 1944: Ban Ki-moon (n. 13 iunie 1944 în Eumseong, Coreea) este un politician sud coreean. Actualmente (2016) are funcția de Secretar General al Națiunilor Unite.

În perioada ianuarie 2004 - 1 noiembrie 2006 a fost ministru de externe al Coreei de Sud, iar la 13 octombrie 2006 Adunarea Generală a ONU l-a ales drept cel de-al 8-lea Secretar General. A depus jurământul de investitură la data de 14 decembrie 2006, începându-și activitatea la 1 ianuarie 2007.

·         1949 - S-a născut Dennis Locorriere, chitarist, vocalist şi compozitor american (Dr. Hook).

·         1951 - S-a născut Howard Leese, pianist canadian (Heart).
* 1953: Carmen Bulzan (n. 13 iunie 1953, Drobeta Turnu Severin) profesor universitar doctor în sociologie, autoarea manualului de Sociologie pentru elevii de liceu și a cursurilor de Sociologia educației pentru studenți, membru al Asociației Internaționale de Sociologie (ISA) și al Asociației pentru Educarea Profesorilor din Europa (ATEE). Promotoare a latinității și romanității în spațiul european, a inițiat proiecte europene de promovare a valorilor identitare românești și descoperire a elementelor comune din cultura română cu a altor țări europene (în special spațiul latin), inițiind acțiuni în țară și străinătate, precum: Școala Dunăreană, Colocviile interculturale Calea Traiană, Itinera traiani, Don Quijote și valorile umane, Parteneriatul școală-muzeu ș.a. În activitatea de cercetare științifică a studiat opinia publică în cadrul Institutului Român pentru Sondarea Opiniei Publice (IRSOP) și a realizat cercetări de teren care s-au finalizat cu publicații în volume ale Academiei Române, fiind preocupată de fenomenul strămutării satelor din Clisura Dunării. Adeptă a educației altfel, a inițiat proiecte educaționale europene cu elevi și studenți în Italia, Spania, Franța, Serbia, în calitate de președintă a Asociației Culturale Iuventus Traiani, membru al Fundației de Studii Clasice Italica (Spania) și Amigos de los museos (Spania). Autoare a mai multor volume de poezie, jurnale de călătorie, eseuri, Carmen BULZAN a tradus și publicat prima Antologie poetică a lui Miguel de Unamuno. De același autor a tradus romanul Amor y pedagogía (Dragoste și pedagogie). A tradus, de asemenea, La obra by Trajano (Opera lui Traian) a lui Ramón de Basterra, prima carte scrisă în limba spaniolă despre România, o mărturie a diplomatului spaniol la Marea Unire. Este membru al Uniunii Scriitorilor, membru fondator al Societății Scriitorilor Danubieni și în colectivele diverselor reviste de cultură din România, fiind Senior editor la Cronica fundațiilor. A obținut numeroase premii de excelență și diplome de onoare, între care Diploma de onoare acordată de Asociația Vorba noastră, Viena (Austria) în 2003 și Premiul Eminescu pentru traducere, cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură „Mihai Eminescu”, Ediția a XX-a, 2011

·      1953 - S-a născut Tim Allen, actor american.

Timothy Allen Dick (n. 13 iunie 1953, Denver, Colorado, SUA) este un actor american. Tatăl său, agentul imobiliar Gerald Dick, moare într-un accident de mașină în timp ce se întorcea de la un meci al echipei University of Colorado, când Tim avea doar 11 ani. Mama sa, Martha Dick, se va recăsători după doi ani cu un pastor. Din cele două mariaje ale mamei sale, Tim are opt frați și surori. În tinerețe se mută cu familia în Birmingham, Michigan.

A absolvit în 1975 Western Michigan University obținând diplomă de specialist în producții de televiziune. Este arestat în 1978 pentru deținere de droguri și închis doi ani, până în 1980. După ce a fost eliberat își începe cariera actoricească la Comedy Castle în Detroit. A fost căsătorit cu Laura Diebel (aprilie 1984 – martie 2003) cu care are un copil, actuala lui soție fiind Jane Hajduk.

* 1953: Ovidiu-Cristian-Dan Marciu (n. 13 iunie 1953) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD.
* 1953: Veselin Šljivančanin (în sârbă Веселин Шљиванчанин) (n. 13 iunie 1953) este un fost ofițer muntenegrean în Armata Populară Iugoslavă (JNA) care a participat la Asediul Vukovarului. Ulterior, el a fost acuzat de crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, fiind condamnat la închisoare pentru rolul său în Masacrul de la Vukovar. Sentința sa a fost schimbată de două ori, prima dată de la 5 la 17 ani, iar a doua dată de la 17 la 10 ani

·         1954 - S-a născut Robert Donaldson, clăpar şi trompetist american (Bo Donaldson & The Heywoods).

·         1954 - S-a născut Jorge Santana, chiatrist mexican, fratele mai mic al lui Carlos Santana (Malo).
* 1954: Ngozi Okonjo-Iweala (n. 13 iunie 1954) este o femeie-economist din Nigeria de o valoare recunoscută pe plan mondial, în special pentru activitatea desfășurată la Banca Mondială.

Ngozi Okonjo-Iweala

·         1957 - S-a născut Rolf Brendel, baterist german (Nena).
* 1958: Krzysztof Kopka (n. 13 iunie 1958) este un scenarist, regizor și traducător de origine poloneză. A absolvit teatrologia în cadrul Școlii Superioare de Teatru din Varșovia. Ca regizor, a debutat cu spectacolul „Edzio”, după proza lui Bruno Schulz, la Teatrul „Helena Modrzejewska” din Legnica. A regizat în teatrele din Zakopane, Gdańsk, Zielona Góra, Białystok, Wrocław, Łodz, Zabrze și Wałbrzych. În 2000-2002, a fost director artistic al Teatrului „Jerzy Szaniawski” din Wałbrzych.

·   1959 - S-a nascut Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, președintele României.

Președintele României Klaus IOHANNIS – foto preluat de pe www.facebook.com/klausiohannis

Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu) este din 21 decembrie 2014 președintele României. Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în anul 2000, funcție în care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, lui Iohannis fiindu-i atribuit meritul de fi modernizat infrastructura și pus în valoare potențialul economic și turistic al orașului. În 2009, după căderea primului guvern Emil Boc, Iohannis a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de premier, însă președintele Traian Băsescu a refuzat să-l nominalizeze.

În 2013 Iohannis a devenit membru al PNL, dobândind funcția de prim-vicepreședinte, iar pe 28 iunie 2014 a devenit președintele partidului. În scurtul său mandat de președinte al partidului, a format o alianță cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și a pus bazele unei viitoare fuziuni între cele două partide. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat la alegerile prezidențiale din 2014, pe care le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul PSD, prim-ministrul în funcție Victor Ponta.

·         1959: Alexandru Darie, regizor român

* 1959: Boiko Metodiev Borisov (în bulgară Бойко Методиев Борисов, n. 13 iunie 1959) este un politician bulgar, prim-ministru al Bulgariei între 27 iulie2009 și 13 martie 2013. Anterior, el a fost primarul orașului Sofia din 8 noiembrie 2005 până la alegerea sa ca prim-ministru.

La data de 20 februarie 2013 întregul guvern condus de Boiko Borisov a demisionat ca urmare a protestelor cauzate de creșterea costului energiei electrice, corupției, nivelului scăzut de trai. Demiterea guvernului a dus la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate, guvernul lui Borisov rămânând în funcție până la numirea guvernului interimar al lui Marin Raikov.

La alegerile paramentare din 26 martie 2017 formațiunea politică a lui Borisov, Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), s-a clasat pe primul loc, cu 32,65% din voturi.

Boiko Borisov

* 1962: Bence Szabó (n. 13 iunie 1962, Budapest, Ungaria) este un fost scrimermaghiar specializat pe sabie, care a câștigat patru medalii olimpice, inclusiv două de aur. A fost vicecampion mondial la individual și dublu campion mondial pe echipe, și campion european la individual. În prezent este antrenor de scrimă.

* 1863: Iurie Florea (n. 13 iunie 1963) este un dirijor al Operei Naționale din București. În prezent ocupă și funcția de director artistic al Operei Naționale din București.

• 1986 – Absolvent al Conservatorului de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinau, Republica Moldova (clasa de dirijat simfonic și operă și dirijat coral); Bursier al Conservatorului „Rimski-Korsakov'” din Sankt Petersburg, Rusia.
• 1989-1996 – dirijor al Operei Naționale Chișinău
• 1990-1992 – studii post-universitare la Academia de Muzică din București, clasa renumitului profesor Constantin Bugeanu
• 1992-1993 – dirijor al Operei din Constanta.
• 1993-1996 – director artistic al Operei Naționale Chișinău
• Din 1996 – dirijor al Operei Naționale București.
• Din stagiunea 2007-2008 – director artistic al Operei Naționale București

* 1965: Doña Cristina, Infantă a Spaniei (n. 13 iunie 1965, Madrid), este a doua fiică a regelui Juan Carlos I al Spaniei și a reginei Sofia a Spaniei. Este a șasea în ordinea succesiunii la tronul Spaniei, după fiicele fratelui ei, regele Felipe al VI-lea, sora ei, Infanta Elena, și copiii acesteia. Până în iunie 2015, a deținut titlul de Ducesă de Palma de Mallorca.

Cristina s-a născut la Madrid și a fost botezată la Palatul Zarzuela de arhiepiscopul Madridului. Nașii ei au fost Alfonso, Duce de Anjou și Cádiz și Infanta Maria Cristina a Spaniei.

A absolvit școala Santa María del Camino, Universitatea Complutense din Madrid cu o diplomă în științe politice în 1989. Și-a continuat studiile la Universitatea din New York și a obținut în 1990 un master în relații internaționale. Din 1991 își pune în practică cunoștințele pentru UNESCOla Paris. Infanta vorbește fluent catalana, engleza, franceza, greaca și spaniola.

Conduce multe instituții culturale, academice, de binefacere din Spania, Europa și țările latino-americane. Este președinte de onoare a comitetului UNESCO și încă se mai implică în organizație în special în programele de educație concentrate pe protecția moștenirii naturale și artistice. În 2001 a fost desemnată ca ambasador UNESCO la ONU. Sprijină, împreună cu regina, fundații de ajutorare a handicapaților.

Din 2001 este membru al grupului Bilderberg împreună cu părinții săi.

Practică schiul, dar sportul favorit rămâne navigarea pe mare. A participat la concursuri naționale și internaționale și este membră a echipei olimpice de navigatori a Spaniei. A participat la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988 chiar și în parada de deschidere.

La vârsta de 34 de ani, la 4 octombrie 1997, s-a căsătorit cu jucătorul de handbal Iñaki Urdangarín. Împreună au patru copii, toți născuți la Barcelona:

• Juan Valentín Urdangarín y de Borbón (n. 29 septembrie 1999)
• Pablo Nicolás Urdangarín y de Borbón (n. 6 decembrie 2000)
• Miguel Urdangarín y de Borbón (n. 30 aprilie 2002)
• Irene Urdangarín y de Borbón (n. 5 iunie 2005)

Au locuit în Barcelona până în 2009, unde Urdangarín a fost director de planificare și dezvoltare pentru Motorpress Ibérica și partener fondator la Nóos Consultoría Estratégica. Din 2009 s-au mutat la Washington, unde el lucrează pentru Telefónica.

Infanta Cristina

Ducesă de Palma de Mallorca

* 1966: Grigori Iakovlevici Perelman (rusă Григорий Яковлевич Перельман; născut pe 13 iunie 1966) este un matematician rus de origini evreiești. A fost născut și trăiește în Sankt Petersburg. Este cunoscut pentru contribuțiile sale la geometria riemanniană și pentru faptul că a rezolvat conjectura lui Poincaré. În 2006 a fost decorat cu Medalia Fields,^[1] pe care însă a refuzat să o accepte.^[2] Pe 18 martie 2010, a fost anunțat că el întrunește criteriile pentru a primi Clay Millennium Prize^[3] pentru rezolvarea conjecturii Poincaré. La data de 1 iulie 2010, el a refuzat premiul de un milion de dolari, spunând că el consideră că contribuția sa la demonstrarea conjecturii Poincaré nu este mai mare decât cea a lui Richard Hamilton, care a introdus teoria Ricci flow cu scopul de a ataca Conjectura geometrizării

·         1968 - S-a născut Deniece Lisa Pearson, vocalistă britanică (Five Star).
* 1969: Valeri Mihailovici Lebedev (în rusă Валерий Михайлович Лебедев; n. 13 iunie 1969, Magadan) este un fost fotbalist rus care juca pe postul de fundaș sau mijlocaș.^[1]

A evoluat în Prima Ligă Rusă și Divizia Națională, devenind campion al Moldovei cu Zimbru Chișinău.

* 1970: Imanol Julián Elías Gil Beltrán (n. 13 iunie 1970, Buenos Aires, Argentina) este un actor argentinian.

Julián Elías Gil Beltrán s-a născut în Buenos Aires, Argentina. A crescut în Puerto Rico, iar ulterior a locuit și în Venezuela. Are două surori Patricia și Lorena. Are doi copii, Nicolle Alexandra (n. 1987) și Julian Jr. (n. 1995).

La începutul anilor '90 debutează în modeling. A defilat pe podiumurile din întreaga Americă Latină și a apărut în reviste importante. Asta i-a dat posibilitatea de a-și extinde cariera în domeniul actoriei. Astfel, a început să joace în piese de teatru, filme și televiziune în Puerto Rico.

A jucat în numeroase telenovele cum ar fi Valeria, Amor comprado, Acorralada, Sortilegio, Eva Luna și La que no podia amar.

A debutat în lumea teatrului prin piesa Por el medio si no hay remedio în 1995, în Puerto Rico, apoi și în alte piese precum El crimen del Padre Amaro, Sexo, pudor y lagrimas și Nueve semanas y media, printre altele.

Apoi a continuat activitatea artistică și a jucat în mai multe telenovele ca Mi conciencia y yo (în Ecuador), Mi adorada Malena, Por todo lo alto (RCTV, Venezuela) și în filmele La caja de problemas, Más allá del límite, Marina, Fuego en el alma.

Julián Gil

* 1974: Katharina Bellowitsch sau Kati Bellowitsch (născută pe 13 iunie 1974), este prezentatoare de televiziune și radio de origine austriacă.

Născută în Graz, Stiria, Katharinei i-a predat un profesor de școală primară înainte de a deveni, în 1996, prezentatoare la un post de radio comercial din Styria (Antenne Steiermark). Din anul 2000, ea a lucrat pentru ORF, dar și pentru Hitradio O3 și pentru televiziunea pentru copii, la un program de zi cu zi numit Forscherexpress ("Expresul exploratorilor"), unde copiii învață despre știință. Apoi a lucrat pentru Drachenschatz (Comoara dragonului), care este un spectacol, și un concurs, în același timp - pentru copii. Ea a fost gazdă la serialul Forscherexpress cu Thomas Brezina.^[1]

În februarie 2010, ea a fost prezentatoare la "Vienna Opera Ball"

Katharina Bellowitsch în Viena (2011)

* 1974: Dušan Petković (n. 13 iunie 1974) este un fost fotbalist sârb.

* 1975: Oana-Consuela Florea (n. 13 iunie 1975) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

* 1975: Alexandru Jizdan (n. 13 iunie 1975, Geamăna, Anenii Noi) a fost Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova în perioada 20 ianuarie 2016 - 8 iunie 2019, în componența Guvernului Pavel Filip‎. Anterior, între anii 2015-2016 a fost director-adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova

* 1977: Dragoș Bucur (n. 13 iunie 1977, București) este un actor român de film, scenă și televiziune, și prezentatorul TV al showului de la Pro TV, Visuri la cheie. Este premiat doi ani la rând (2009 și 2010) cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.

Teatru

• Orfanul Zhao (1998) de Ji Jianxiang, regia Alexandru Dabija
• DaDaDans (1999) un spectacol de teatru-dans de Theodor-Cristian Popescu și Florin Fieroiu
• Doi gemeni venețieni (1999) de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur
• Trilogia belgrădeană (2000) de Biljana Srbljanovic, regia Theodor-Cristian Popescu
• Minciuna din mine (2001) de Sam Shepard, regia Ada Lupu
• Hora iubirilor (2001) de Arthur Schnitzler, regia Felix Alexa
• Război și pace (2003) de Lev Tolstoi, regia Petre Bokor

Filmografie

• Popcorn Story (scurtmetraj, 2001)
• Marfa și banii (2001)
• Furia (2002)
• Tancul (2003)
• Visul lui Liviu (scurtmetraj, 2004)
• Comercial (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005)
• Băieți buni (serial TV, 2005)
• Hârtia va fi albastră (2006)
• Tinerețe fără tinerețe (2007)
• După ea (2007)
• Contra timp (2008)
• Contra timp 2 (2008)
• Boogie (2008)
• Polițist, adjectiv (2009) - Cristi
• Portretul luptătorului la tinerețe (2009)
• Povestea Jucăriilor 3 (2010) - dublajul vocii lui Ken, în original vocea aparținându-i lui Michael Keaton
• Marți după Crăciun (2010)
• Drumul de întoarcere (2010) - Zoran
• Nașa (2011) - Radu Prodan
• Love building (2013) - Silviu Soare
• Câini (2016) - Roman
• Două lozuri (2016) - Vasile Grămadă, zis Sile
• Hawaii (2017) - Tovarășul Andrei Florescu

Dragoș Bucur în filmul „Nașa”

* 1977: Eugen Hmaruc (rusă Евгений Хмарук, n. 13 iunie 1977 în Tiraspol) este un fotbalist internațional moldovean. În prezent el evoluează la Dinamo-Auto Tiraspol.

* 1977: Adrian Sosnovschi (n. 13 iunie 1977, Chișinău) este un fost fotbalist din Republica Moldova care s-a retras din activitate în 2013. Ultima dată el a evoluat pentru clubul Milsami Orhei, în Divizia Națională.

* 1980: Sarah Terenzi (născută Sarah Marianne Corina Lewe, 13 iunie 1980^[1]), cunoscută după numele scenic Sarah Connor, este o cântăreață, compozitoare și dansatoare germană. Ea a debutat în 2001 sub conducerea managerului George Glueck și a devenit primul artist solo care a avut patru clasări consecutive în topul hiturilor German Singles Chart.^[2]După succesul obținut de melodia From Sarah with Love, o serie de single-uri bine promovate i-au conferit statutul de vocalista germană cu cel mai mare succes din anii 2000, înregistrând vânzări de peste 15 milioane de copii în întreaga lume.^[3]

Sarah Connor este căsătorită cu muzicianul de origine americană Marc Terenzi din anul 2004. Cei doi au un băiat pe nume Tyler (n. 2004) și o fată numită Summer (n. 2006).

Sarah Lewe s-a născut la data de 13 iunie, 1980 în Delmenhorst, Saxonia Inferioară, Germania de Vest (acuala Republică Federală Germania). Connor este primul dintre cei șase copii ai lui Michael Lewe, un scriitor cu ascendenți americani și ai Sorayei Lewe-Tacke (n. Gray), un fost fotomodel cu ascendenți germani și scoțieni. Părinții săi au divorțat după aproape treizeci de ani de mariaj, iar mama sa s-a recăsătorit cu Jürgen Tacke, un chirurg plastician. În luna mai a anului 2008, la vârsta de cincizeci de ani, Soraya Lewe-Tacke a adus pe lume doi băieți gemeni.

Datorită bunicului său patern, care s-a născut în New Orleans, S.U.A., Connor a crescut ascultând muzica soul a unor cântăreți de renume precum Aretha Franklin, Stevie Wonder, James Brown sau Marvin Gaye. La vârsta de șase ani, Sarah s-a alăturat unui cor de muzică gospel, iar de-a lungul adolescenței ea a studiat la o școală cu profil muzical. Datorită capacităților sale vocale remarcabile, profesorii au încurajat-o să se concentreze pe îmbunătățirea controlului asupra glasului său. Connor a urmat lecții de canto săptămânal, iar din cauza problemelor financiare avute de familia sa, ea a fost nevoită să își ia o slujbă de ospătăriță într-un hotel local, pentru a-și putea plăti cursurile.

În anul 1997, Connor a fost selecționată pentru a face parte din corul de fundal organizat cu ocazia unui concert susținut de Michael Jackson în Bremen, Germania. După încheierea recitalului, Connor a obținut un contract cu o casă de producție locală și a început să înregistreze câteva casete demo sub pseudonimul Sarah Grey. Fiind nemulțumită de traiectoria carierei sale muzicale, Sarah a reziliat contractul pe care îl avea și a ajuns la o înțelegere cu compania X-Cell Records, folosind pentru prima dată numele de Sarah Connor. Din cauza programului foarte încărcat, Connor a decis să întrerupă cursurile pe le urma și să se mute din orașul natal, la vârsta de nouăsprezece ani.

Sarah Connor în 2002 la Verstehen Sie Spaß?

La scurt timp după semnarea contractului cu X-Cell Records, Connor a început să compună melodii alături de producători precum Bülent Aris, Toni Cottura, Diane Warren, Rob Tyger și Kay Denar. Albumul de debut al interpretei, intitulat Green Eyed Soul a fost lansat la data de 26 noiembrie, 2001. Discul a fost comercializat în peste 500,000 de exemplare în Europa Centrală, fiind este cel mai de succes album din întreaga carieră a cântăreței. Produsul discografic a primit recenzii bune din partea criticilor, care au remarcat vocea puternică a interpretei, dar au criticat lipsa aparentă de originalitate prezentă în unele cântece.

La data de 5 noiembrie, 2001 a început campania de promovare a baladei From Sarah with Love, care a devenit rapid hit în Europa. Cântecul a câștigat 750,000 de puncte în clasamentele de specialitate din Germania, doborând succesiv câteva recorduri. Melodia a fost certificată cu triplu disc de platină în țara natală a cântăreței, iar în Austria și Elveția a primit discul de aur respectiv cel de platină. From Sarah with Love este cel mai de succes single din întreaga carieră a lui Connor, fiind nominalizat în cadrul premiilor ECHO la categoria "Cel mai bun single național - Rock/Pop", acesta a fost certificat de multiple ori cu discuri de platină sau aur, în diverse regiuni ale Europei.Primul cântec extras pe single, intitulat Let's Get Back to Bed - Boy!, reprezintă o colaborare cu rapper-ul de origine americană TQ. Piesa a beneficiat de difuzări intense în cadrul posturilor radio din Europa, lucru reflectat de pozițiile înalte ocupate în clasamentele de specialitate (Polonia #1, Germania #2, Austria #5), dar și de certificarea cu discul de aur a piesei în Germania și Austria. Cântecul a fost nominalizat în cadrul premiilor ECHO la categoria "Cel mai bun single național - Rock/Pop" și a ajutat-o pe Connor să obțină premiul acordat „Celui mai bun debutant național” de către postul de televiziune VIVA. Următorul extras de single, intitulat French Kissing, a devenit un hit minor în Germania, unde a obținut poziții mediocre în clasamentele de specialitate.

Cel de-al patrulea și ultimul single extras de pe albumul Green Eyed Soul, intitulat If U Were My Man, a fost foarte slab promovat, iar ca și consecință directă, single-ul a obținut poziții nenotabile în clasamentele de specialitate.

Connor l-a întâlnit pe Marc Terenzi, solistul boy band-ului american Natural, la festivalul Bravo Happy Holidays în Rust, Germania, în iulie 2002.^[5] Cei doi și-au început relația în iunie 2003, anunțându-se că ei s-au logodit și așteaptă primul lor copil, Tyler Marc Terenzi. Acesta s-a născut pe 2 februarie 2004, în Orlando, Florida, SUA.^[6] Pe 29 februarie 2004 cuplul a invitat prietenii lor la o cină pentru a sărbători nașterea fiului lor; cu toate acestea ei au anunțat că, de fapt, au fugit împreună. Cuplul și-a reînnoit jurămintele printr-o ceremonie de nuntă, pe 18 august 2005 la Altafulla, Tarragonès, lângă Barcelona, Spania. Nunta a fost subiectul unui reality show, Sarah and Marc in Love.^[7] Pe 23 iunie 2006, Connor a dat naștere celui de-al doilea lor copil, o fată, pe nume Summer Antonia Soraya.^[8] În noiembrie 2008, Connor a anunțat despărțirea sa de Terenzi.

În aprilie 2010, Sarah Connor a anunțat că ea este într-o relație cu managerul său, Florian Fischer, membru al formației din anii 1990 The Boyz.^[9] În februarie 2011, cei doi au confirmat că așteaptă un copil.^[10] Fiica lor, Delphine Malou, s-a născut în septembrie 2011.

Sarah Connor în iunie 2009

* 1980: Florent Johan Malouda (n. 13 iunie 1980, Cayenne, Guyana Franceză) este un fotbalist francez care în prezent evoluează la clubul Wadi Degla.

* 1980: Markus Winkelhock, (născut la data de 13 iunie 1980, în Stuttgart, Germania) este un pilot de curse care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2007. Markus vine dintr-o familie de piloți de curse. Tatăl lui, Manfred Winkelhock, a alergat 5 sezoane în Campionatul Mondial de Formula 1, iar unchiul lui, Joachim Winkelhock a alergat într-un singur sezon de Formula 1.

·         1981: Christopher Robert "Chris" Evans (n. 13 iunie 1981)^[1] este un actor și regizor de film american. Este cunoscut în special pentru rolul de supereroual personajului Marvel Comics Steve Rogers / Captain America din Marvel Cinematic Universe și Johnny Storm / Human Torch din Fantastic Four(2005) și Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer (2007).

Evans la conferința de presă de la lansarea Captain America: The Winter Soldier

Evans în 2012

Chris Evans s-a născut pe 13 iunie 1981 în Boston^[2] și a crescut în orășelul Sudbury.^[3] Mama sa, Lisa (Capuano), este director artistic la Concord Youth Theater,^[4][5] iar tatăl său, Robert Evans, este dentist.^[6] Chris are două surori, Carly,^[6] absolventă a școlii de arte de la New York University și Shanna,^[6] o profesoară de dramatism și engleză la Lincoln-Sudbury Regional High School,^[4][7]dar și un frate mai mic,^[8] Scott,^[6] care de asemenea este actor și a apărut în telenovela One Life to Live de pe ABC. Unchiul lor, Mike Capuano, este reprezentant al Massachusetts Congressional district.^[9] Mama lui Chris este pe jumătate italiană și pe jumătate irlandeză. Chris a crescut într-o familie catolică

Din 2004 până în 2006, Evans a fost într-o relație cu actrița Jessica Biel.^[12]De asemenea, a mai avut o relație cu actrița Minka Kelly,^[13] în 2007 și 2012.^[14]

El sprijină drepturile LGBT,^[15] și are un interes sporit în filosofia buddhismului

Chris Evans în 2014

* 1981:  Nuno Miguel Pereira Diogo (n. 13 iunie 1981, Lisabona) este un jucător de fotbal din Portugalia care evoluează pe postul de fundaș central la echipa Famalicão.

·         1984: Kaori Ichō (伊調馨, n. 13 iunie 1984, Hachinohe, Prefectura Aomori) este o sportivă japoneză de lupte libere.
* 1985: Ida Alstad (născută pe 13 iunie 1985)^[2] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul Byåsen HE^[3] și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1985: Gérson Alencar Lima Júnior, cunoscut ca Gérson Magrão (n. 13 iunie1985, Diadema, Brazilia), este un fotbalist aflat sub contract cu Dinamo Kiev.

·         1986: Ashley Olsen, actriță americană

·         1986: Måns Zelmerlöw, cântăreț suedez
* 1986: Keisuke Honda (本田 圭佑 Honda Keisuke, n. 13 iunie 1986) este un jucător de fotbal japonez care evoluează pentru Japonia.
* 1986: Akihiro Ienaga (n. 13 iunie 1986) este un fotbalist japonez.
* 1988: Bianca Pascu (n. 13 iunie 1988, Brașov) este o scrimeră olimpică română specializată pe sabie, laureată cu argint la Universiada de vară din 2011.
* 1989: Maxim Potîrniche (n. 13 iunie 1989, în Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează pe postul de fundaș la clubul Zimbru Chișinău^[1] și la echipa națională de fotbal a Moldovei.
* 1989: Nejc Skubic (n. 13 iunie 1989, Ljubljana, Slovenia) este un fotbalistsloven care evoluează în prezent la NK Domžale. De-a lungul carierei a mai evoluat la Interblock Ljubljana, NK Drava Ptuj dar și la Oțelul Galați.
* 1990: Aaron Perry Taylor-Johnson^[1] (născut Aaron Perry Johnson;^[2] la 13 iunie 1990)^[3][4] este un actor englez. A debutat ca actor la 6 ani. Johnson a jucat în filme ca Angus, Thongs and Perfect Snogging, The Illusionist, Nowhere Boy, Kick-Ass sau Kick-Ass 2. Era cunoscut ca Aaron Johnson înainte de a fi menționat ca Aaron Taylor-Johnson în Kick-Ass 2, schimbându-și în mod legal numele său după ce s-a căsătorit cu regizoarea Sam Taylor-Wood.

Taylor-Johnson în 2013 la San Diego Comic Con International

* 1992: Otilia (nume real Otilia Brumă; n. 13 iunie 1992, Suceava, România) este o cântăreață româncă. Stilul pe care "Otilia" îl abordează este dance, raggaetton și latino. Succesul OTILIEI se datorează în principal piesei "Bilionera", care a strîns peste 230 de milioane de vizualizări pe Youtube (aproape 350 de milioane pe toate canalele Youtube) și s-a poziționat în topurile radiourilor din Turcia,^[1] Grecia, Cipru, Bulgaria și alte țări. Otilia este a treia artistă din Romania, dupa Alexandra Stan („Saxobeat”) și INNA („Hot”) care a făcut furori în plan internațional încă de la debut

Încă de mică și-a descoperit talentul pentru muzică și primul care a remarcat-o a fost profesorul  de muzică, de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Suceava, iar tot aici s-a și lansat.^[4] Avea 17 ani când a lucrat la un postul Antena 1 din Suceava. Primul ei  nume de scenă a fost Bijue însă după mai multe piese lansate și după ce o altă solistă i-a furat  numele, preferand sa nu intre intr-un subiect de scandal, din vara anului 2013 se numește  "Otilia" și a lansat până în toamna anului 2015 înca 9  piese noi. Se numesc "Bilionera" ,"Aventura", "French  Kiss", "Russian Dream", "On Fire", "Dragoste sau nu", "Amor Real", “Somebody to love”.

"Bilionera" a fost cea mai difuzată piesă pe radio în Turcia, timp de 9 săptamâni la rând, subclasati fiind artiști internaționali precum Marron 5, David Guetta, Pitbull sau Calvin Harris. Compilația, „Dance Hits 2015", produsă de cel mai ascultat post de radio turcesc, Number 1 FM, este pe locul 2 în topul vânzărilor de produse muzicale din Turcia unde Otilia cu piesa Bilionera ocupa prima pozitie.^[5]

De altfel, Otilia Brumă a primit premiul „Cel mai celebru artist al anului 2014 în Turcia”, premiul fiind înmânat de ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertas.^[6]

Piesa Billionera a fost numărul 1 și la radiourile din Grecia.^[7]

Succesul muzical cu piesa Bilionera, dar și detaliile din viața personală îi asigură Otiliei Brumă notorietatea și în România, ținând capul de afiș în cele mai importante tabloide din țară precum Libertatea, Click!, Cancan, Realitatea, WoWbiz etc. sau fiind invitată la posturi naționale de televiziune precm Canal D, Antena 1, Antena Stars etc.

O altă piesă de succes a Otiliei Brumă a fost Aventura.^[8] În acest single, compus de aceeași echipă de succes ce a stat și în spatele hitului "Bilionera", Otilia cântă despre experiența intensă a ultimelor luni datorată succesului pe un ritm senzual pop-dance plin de energie.^[9] Avenura a avut un deosebit succes și în Polonia, fiind pe primul loc la radiourile naționale din acea țară precum Eska Fm și RMF MAXXX.^[10]

Dintre piesele cântate în limba română, Otilia se remarcă prin cea intitulată “Dragoste sau Nu”. Cu un titlu sugestiv, piesa este una de dragoste, inspirată din trăirile personale ale artistei. După cum spune Otilia, piesa relatează lupta din interiorul ei de a decide între fericire și materialism. Ea crede că majoritatea fetelor de aceeași vârstă întampină probleme similare, iar prin această piesa a încercat să se regăsească pe ea însăși. De altfeel, întrebarea artistei în final fiind “Ești tu ceea ce vreau sau nu?”.^[11]

Piesa Dragoste sau nu a fost ulterior tradusă în limbile spaniolă și franceză.^[12]

Managerul Otiliei Brumă este Debraj Borgohain , de la casa de discuri JHaps

Otilia

* 1995: Petra Vlhová (n. 13 iunie 1995, Liptovský Mikuláš, Slovacia) este o schioară slovacă ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Este specializată în probele tehnice: slalom și slalom uriaș.