1. /26 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         363: Moartea împăratului roman Flavius Claudius Iulianus într-o luptă împotriva Imperiului sasanizilor, duce în aceeași zi la stabilirea succesorului său Flavius Claudius Iovianus.

·         684: Benedict al II-lea  devine papă. Pontificatul lui a durat  până in anul 685, anul decesului sau.  Deși fusese ales  în iunie 683, abia pe 26 iunie 684 a fost uns papă fiindcă trebuia să  obtina confirmarea alegerii lui de către imăratul Constantin al IV-lea al Bizanțului.

·         1241: A fost fondat orașul Hanovra (Germania)

·         1483: Richard al III-lea devine rege al Angliei

·         1599: Un nou tratat între Țara Românească și Transilvania; Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul

·         1723: Orasul Baku se preda rusilor dupa un asediu, insotit de un bombardament de altilerie.

·         1819: Este patentată bicicleta. Primul brevet a fost acordat in Statele Unite lui William K. Clarkson Jr.,dar velocipedul exista deja in Europa. Prima bicicleta inventata  a fost Draisine in anul 1817 si a  apărut în Germania, fiind brevetata apoi si  în Franţa în 1818. A fost numita asa după inventatorul său, Karl von Drais, un pădurar german. Aceasta era confectionata  din lemn si nu avea pedale, fiind miscata prin  alternarea impingerii cu picioarele pe pamant.. Cu toate acestea, el a avea un scaun căptuşit iar  roata din faţă era manevrata cu  un fel de cârmei. A fost a fost mai puţin un mod  de transport şi mai mult un mijloc de recreere pentru cei  cei bogati. Introducerea unui predecesor al bicicletei în SUA a fost făcută de către M. Stewart din Baltimore, urmat în 1819 de către David şi Rogers, (care au confectionat  un total de trei velocipedes.) La 26, iunie 1819 primul brevet pentru un “velociped”, a fost eliberat laui William K. Clarkson, Jr. din  New York. Din pacate, un incendiu a distrus in 1836  arhiva Oficiului american de brevete şi deoarece nu a fost niciodată restaurată, exista  puţine informaţii in legatura cu inventia lui  Clarkson.

·         1848 - La Paris s-a incheiat Revolta din Iunie.

·         1848:  Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani aparținând boierilor

·         1870 - Craciunul a fost declarat sarbatoare nationala in SUA.

·         1877: Schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Calafat-Vidin; a cazut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în războiul de independență

·         1886 - Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906.

·         1895: S-a constituit „Liga votului universal", care milita pentru obținerea votului universal

·         1906 - a avut loc primul Grand Prix din istorie, desfăşurat pe un circuit de 103 km la Le Mans - nu pe celebrul Circuit de la Sarthre, ci pe unul stradal închis. Această cursă a adus în vocabularul specific motorsportului "startul Le Mans", în care piloţii sprintau până la maşini şi apoi demarau în cursă. Ferenc Szisz în calitatea sa de tester şef la Renault s-a prezentat la start cu un model Renault AK 90 CV. Conducând cu o viteză medie de aproximativ 100 km/h acesta a reuşit să devină primul câştigător al unu Grand Prix, acest tip de competiţie putând fi numit străbunicul Formulei 1, după evoluţia ulterioară a motorsportului. Chiar statuia din bronz portretizându-l pe Ferenc Szisz la bordul Renault 90 CV tronează la intrarea circuitului de Formula 1 Hungaroring, simbolizând victoria iniţiatică pe care acesta a avut-o în cursele de mare viteză. Ca un amănunt picant despre Ferenc Szisz, dar care nu se ştie cât de veridic este, există surse care spun că a fost român, deşi s-a născut la Szeghalom în Ungaria.

·         1907 - Bolsevicii au jefuit o banca din orasul georgian Tbilisi pentru a-si putea finanta activitatile ilegale. Ei au furat suma de 341.000 de ruble, echivalentul a 3,4 milioane de dolari la cursul din 2008. Atacul s-a soldat cu 40 de morti si 50 de raniti.

·         1917 - Primul Razboi Mondial. Primele trupe americane au sosit in Franta pentru a lupta alaturi de britanici si francezi contra germanilor.

·         1918 - Primul Razboi Mondial. Trupele aliate, americane si britanice, aflate pe Frontul de Vest, le-au invins pe cele germane in lupta de la Belleau Wood.

·         1921 – începe ediția a 15-a a Turului Franței la ciclism, care s-a desfășurat pe 5484 km

·         1924 - Fortele americane de ocupatie au parasit Republica Dominicana.

·         1932 – naționala de fotbal a României pierde cu 2-0 meciul cu Bulgaria din cadrul Cupei Balcanice

·         1935: În Germania Nazistă se introduce serviciul de muncă obligatoriu de șase luni, Reichsarbeitsdienst RAD, pentru bărbații între 18 și 25 de ani.

·         1936 - Primul elicopter operational, Focke-Wulf Fw 61, a zburat pentru prima data.

·         La 26 iunie 1940 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) a adresat un ultimatum României privind așa numita retrocedare a Basarabiei. Textul ultimatumului este următorul: ”În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană. Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părtii de Nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.  Guvernul U.R.S.S. propune Guvernului Regal al României: Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (n.r. - care a fost trimisă a posteriori). Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România. Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent." Așadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România și U.R.S.S., potrivit pct. 2, pe baza unei hărți care a fost transmisă ulterior.

·         1941: Al doilea război mondial: Finlanda se alătură Germaniei în războiul antisovietic

·         1941: Al doilea război mondial: NKVD ucide 100 de prizonieri politici într-o strâmtoare în apropiere de Minsk, Belarus

·         1941: Aviaţia sovietică atacă de doua ori oraşul Bucureşti, precum şi zona Ploieşti.

·         1941 - Al Doilea Razboi Mondial. Avioane sovietice au bombardat orasul Kassa, actualul Kosice, din Slovacia, motiv pentru Ungaria de a declara razboi Uniunii Sovietice in ziua urmatoare.

·         1941- Primul atac al Flotei Sovietice, respins de Forţele Navale Române. Viceamiralul Petre Zamfir, participant la scufundarea distrugătorului „Moskva”. „A fost prima încercare sovietică de a lovi, cu nave de suprafață, țărmul românesc. Apărarea părții române a fost atât de puternică încât, pe toată durata celui de-al doilea război mondial, flota rusă nu a mai îndrăznit să atace România, de pe mare.” Al doilea război mondial a început la Constanța în ziua de 26 iunie 1941 când orașul a fost atacat, de pe mare, de o uriașă flotă militară sovietică, în frunte cu distrugătoarele lider Moskva și Harkov. Dacă ar fi reușit să ocupe țărmul, mii de infanteriști de pe navele de desant din convoi ar fi debarcat în zona Midia. Eșecul a fost, însă, răsunător. După scufundarea distrugătorului Moskva și avarierea majoră a celuilalt lider, Harkov, flota sovietică a făcut cale întoarsă. După cercetări minuțioase, comandorul Ioan Damaschin descrie în cartea sa, “Lupta aeronavală de la Constanța din 26 iunie 1941.Cine a scufundat distrugătorul lider Moskva”, lansată recent, ziua în care flota militară română a reușit să-i pună pe fugă pe sovietici. Consultantul său de bază a fost viceamiralul, în rezervă, Petre Zamfir, de 92 ani, participant, atunci, de pe distrugătorul „Regina Maria”, la respingerea inamicului. Pilotul Horia Agarici s-a remarcat pe câmpul aerian în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe data de 23 iunie 1941, ora 12.00, el primește comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Neținând seama de regulamente, locotenentul decolează fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind „la vânătoare”. Dintre cele șase bombardiere sovietice care se apropiau de Marea Neagră, Horia Agarici a reușit să doboare trei, având astfel o contribuție majoră în salvarea Cazinoului, emblema Constanței, dar și a sute de vieți, puse în pericol de obuzele bombardierelor inamice. Datorită acestor fapte de vitejie pilotul a fost decorat cu medaliile Virtutea Aeronautică Clasa a III-a, Coroana României cu Spate și Crucea de Fier Clasa I. Avionul pilotat de Agarici în istorica zi de 23 iunie 1941 a fost un Hurricane Mk. I. După încheierea războiului, căpitanul aviator Horia Agarici trăiește o dramă socială. Eroul de odinioară al Constanței este trecut în rezervă și prestează diferite activități fără nici o legătură cu meseria și pasiunea lui, zborul. Ca o consecință a servitudinii față de Moscova a regimului comunist din România, dar și invidiat de superiori de-ai săi, în anul 1955 el a fost degradat, ca și alți aviatori care se distinseseră pe frontul de est. A fost reabilitat și i-a fost redat gradul de căpitan abia în 1965. Tot după război, între anii 1953-1955, Agarici a avut domiciliu forțat în satul Neatârnare. Faima lui Agarici a dăinuit peste ani și chiar adversarii săi au ajuns să îl respecte. O poveste incredibilă ne este povestită de inginerul Ilie Agarici, unul dintre fiii pilotului. În timpul unui raid aerian, Agarici a observat că unul dintre piloții ruși inamici nu mai avea muniție și, cu toate acestea, nu l-a doborât. După câțiva ani, acel pilot rus, ajuns general, l-a căutat pe aviatorul român. „Eram copil, aveam în jur de 10 ani. A oprit în fața porții, la Eforie, o Volga neagră, din care a coborât un ofițer rus și a întrebat de tata. Jale mare în familie că au venit să îl ia pe tata. În mașină era chiar generalul rus. «Vreau să îl cunosc pe Agarici, să văd dacă el a fost cavalerul din luptă», a spus generalul. Tata lucra ca mecanic atunci. Dăm fuga după el. S-a dus unul dintre frați la atelierul unde lucra tata. Dar mama își rupea mâinile. S-a speriat. Credea că au venit rușii să îl ducă în Siberia. Însă rusul, care era și el om, a venit să îl cunoască. Rusul a făcut un memoriu în ce condiții l-a găsit pe tata, aviator în rezervă care ¬lucra ca muncitor într-un atelier. După aceea l-au reabilitat relativ”, își aduce aminte inginerul Ilie Agarici. În prezent, o placă memorială așezată pe fațada blocului din cartierul Tomis Nord, acolo unde și-a trăit ultimii ani ai vieții Horia Agarici, aduce aminte trecătorilor de celebrul aviator. Despre tatăl său ing. Ilie Agarici are numai cuvinte de laudă. Nici unul dintre copiii marelui aviator Agarici nu a urmat meseria tatălui, însă toți au moștenit de la acesta multe ¬daruri de suflet.
„A fost o fire optimistă. A sperat toată viața să îi fie recunoscute dreptul și poziția lui. El nu mai spera că va cădea comunismul din zona asta. A prins numai vremuri tulburi. Mai frumos a fost între cele două războaie mondiale, atunci când a câștigat un concurs de zburători în Franța”, a completat inginerul. Horia Agarici s-a născut pe 6 aprilie 1911, la Lausanne, în Elveția. A copilărit la Iași, apoi familia s-a mutat la Brașov, oraș în care adolescentul a absolvit Liceul Doctor Ioan Meșotă. După un an de studii la Politehnica din Timișoara, tânărul a decis să devină ofițer de aviație și a urmat cursurile Școlii de aviație militară de la Cotroceni. După obținerea brevetului de pilot de război, la 16 aprilie 1934, proaspătul aviator militar va activa în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane. A participat, cu gradul de locotenent aviator, la manevrele regale din anul 1938. Pe crucea lui Horia Agarici stă scris: „Să nu uitați că: Cerul l-am iubit ca un fanatic, Beat de înălțime cu trup și duh În fulger de mișcare Zvârlind cu corp spre infinit”.

·         1942 – Cornelius Warmerdam stabilește un nou record mondial la săritura cu prăjina, 4,72 de metri

·         1942 -  Avionul de vanatoare american F6F Hellcat, a efectuat primul zbor.

·         1945: A fost semnată, la San Francisco, Carta Națiunilor Unite

·         1948 - Primele avioane americane de transport au aterizat in Berlinul de Vest pentru a aproviziona orasul in timpul blocadei sovietice.

·         1949 – Peter Mitchell Thomson și Luigi Chinetti câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans

·         1953: Lavrentii Beria, şeful politiei politice sovietice  MVD  a fost arestat de către Nikita Hruşciov  şi alţi membri ai Biroului Politic. Dupa arestare a fost  ţinut într-o  inchisoare secreta in apropiere  de Moscova. Hruşciov a convocat  o  reuniune  a conducerii politice a URSS pe 26 iunie, în timpul careia  a lansat un atac nimicitor brusc impotriva lui Beria, acuzându-l de a fi trădător şi spion în solda serviciilor secrete britanice. Beria a fost luat complet prin surprindere.  Molotov şi alţii  au intervenit si ei împotriva  lui Beria, dupa care   Hruşciov  a propus demiterea sa imediata. Mareşalul Gheorghi Jukov şi un grup de ofiţeri înarmaţi aflati  intr-o camera alaturata l-au   arestat pe Beria. Ministrul Apărării, Nikolai Bulganin a ordonat  Diviziei de tancuri  Kantemirovskaya  şi Diviziei motorizate de puscasi Tamanskaya să ocupe pozitii  în Moscova pentru a preveni  interventia  forţelor  de securitate loiale lui Beria pentru salvarea lui. Multi dintre subordonaţii, protejaţii şi asociaţii  lui Beria au fost de asemenea arestaţi, printre ei  numarandu-se  Merkulov, Bogdan Kobulov, Serghei Golgidze, Vladimir Dekanozov, Pavel Meshik, şi Lev Vlodzimirskiy. Pravda ziarul partidului comunist sovietic, a anuntat arestarea lui Beria doar la 10 iulie,  făcând referire la ”activităţi infracţionale împotriva partidului şi a statului. comise de Beria.” În decembrie s-a anunţat că Beria şi cei şase complici aflati, “în solda agenţiilor de informaţii externe,” au  “conspirat de mai mulţi ani să preia puterea în Uniunea Sovietică şi să restaureze capitalismul.” Beria şi alţii au fost judecati de o sesiune specială (“Spetsialnoye Sudebnoye Prisutstvie”) a Curţii Supreme a Uniunii Sovietice, fara a avea  nici un aparator şi fără drept de apel, presdintele instantei fiind  mareşalul Ivan Konev. Beria a fost găsit vinovat  in principal de: Trădare, datorita încercărilor de a iniţia negocieri de pace cu Hitler, în 1941, prin ambasadorul din Bulgaria, fara  a se   menţiona faptul că Beria a acţionat  la ordinele lui Stalin şi Molotov.  Au existat, de asemenea, acuzaţii că “intenţionează să preia puterea, Beria a încercat să obţină sprijinul statelor imperialiste, la preţul de încălcare a integrităţii teritoriale a Uniunii Sovietice şi transferul de părţi ale teritoriului URSS a statelor capitaliste.” Activitate contrarevoluţionară în timpul războiului civil rus. Beria şi toţi ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la moarte. Conform unor relatari, Beria a implorat în genunchi cerand  mila, dar el şi ceilalţi şase inculpaţi au fost imediat executati prin împuşcare, la 23 decembrie 1953. Trupul său a fost incinerat şi îngropat într-o padure din apropierea orasului Moscova.

·         1954 – se joacă două dintre sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Elveția: Austria 7-5 Elveția și Uruguay 4-2 Anglia

·         1959 – Ingemar Johansson devine campion Mondial la box, după ce îl învinge pe Floyd Patterson. Meciul a fost oprit de arbitru în runda a treia

·         1959 - A fost deschis canalul Sf. Laurentiu care face legatura intre Marile Lacuri si Oceanul Atlantic.

·         1960 – Olivier Gendenbien și Paul Frere câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans

·         1963: Exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, președintele Kennedy vizitează orașul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulțimi uriașe, el spune: Astăzi, într-o lume a libertății, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner

·         1964: The Beatles lansează albumul A Hard Day's Night

·         1967: Karol Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, este învestit cu titlul de cardinal

·         1973 - Noua oameni si-au pierdut viata dupa ce o racheta Cosmos 3M a explodat pe cosmodromul Plesetsk.

·         1974: Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american

·         1975 - Doi agenti FBI si un membru al Miscarii Indienilor Americani au fost ucisi in rezervatia indiana Pine Ridge, Dakota de Sud. In 1977, Leonard Peltier a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru aceste crime intr-un proces controversat.

·         1977: Ultimul concert al lui Elvis Presley

·         1978 - Un avion al Air Canada a depasit pista si s-a prabusit in raul Etobicoke. Doi dintre cei 107 pasageri si-au pierdut viata.

·         1986: A fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din București

·         1988 – se joacă finala Cupei României, Steaua București 2-1 Dinamo București. Pentru steliști înscriu Marius Lăcătuș și Gabi Balint, iar pentru dinamoviști, Florin Răducioiu

·         1990 – se dispută două dintyre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Italia: Anglia 1-0 Belgia (după prelungiri) și Spania 1-2 Iugoslavia (după prelungiri)

·         1991 - Razboiul din fosta Iugoslavie. Armata federala iugoslava a inceput “razboiul de 10 zile” impotriva Sloveniei.

·         1991 – se dispută finala Cupei României, în care Universitatea Craiova învinge cu 2-1 pe Sport Club Bacău. Pentro olteni a marcat Zamfir de două ori, iar pentru băcăuani, Jercălău, din penalty

·         1992 – se dispută finala Campionatului European din Suedia, în care Danemarca învinge cu 2-0 Germania, cu golurile marcate de Jensen și Vilfort

·         1993 – se dispută finala Cupei României, în care Universitatea Craiova trece cu 2-0 de Dacia Unirea Brăila, cu golurile lui Gheorghe Craiovea nu și Cristian Vasc

·         1994 – naționala de fotbal a României joacă ultimul meci din grupa A a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. România învinge cu 1-0 echipa țării gazdă, cu un gol marcat de Dan Petrescu. În cel de-al doilea meci al grupei, Elveția 0-2 Columbia, iar în faza eliminatorie merg România, Elveția și Statele Unite

·         1995: Președintele egiptean, Hosni Mubarak, a supraviețuit unui grav atentat, la Addis Abeba, în Etiopia

·         1995 - Hamad bin Khalifa al-Thani l-a indepartat de la putere pe tatal sau, Khalifa bin Hamad al-Thani, emirul Qatarului, in urma unei lovituri de stat sangeroase.

·         1996 – se dispută semifinalele Campionatului European din Anglia. Franța și Cehia au încheiat la egalitate, 0-0, după 120 de minute, iar la penalty-uri, cehii s-au impus cu 6-5. În a doua semifinală, Germania și Anglia au încheiat la egalitate, 1-1, după 120 de minute, cu golurile marcate de Kuntz, pentru germani, și Shearer pentru englezi. La penalty-uri, Germania s-a impus cu 6-5.

·         1996 - Ziarista irlandeza Veronica Guerin a fost asasinata in masina sa, in timp ce se afla in trafic in capitala Dublin.

·         1998 – naționala României termina la egalitate, 1-1 cu Tunisia, în ultimul meci din grupa G a Campionatului Mondial din Franța. Golul triocolorilor a fost marcat de Viorel Moldovan. În celălalt meci al grupei, Columbia 0-2 Anglia, iar România și Anglia s-au calificat în optimi. În grupa H a Mondialului, Argentina 1-0 Croația și Japonia 1-2 Jamaica, iar Argentina și Croația s-au calificat în fazele eliminatorii

·         1998: Ziua Drapelului National a fost proclamata prin Legea nr. 96/1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie.

·         1999 – se dispută ultimele două meciuri ale grupei C din cadrul Campionatului Mondial de fotbal feminin din Statele Unite: Canada 1-4 Rusia și Norvegia 4-0 Japonia. Norvegia și Rusia sunt echipele care merg în fazele eliminatorii. În grupa D, China 3-1 Australia și Ghana 0-2 Suedia, iar echipele Suediei și Chinei s-au calificat în sferturile de finală

·         2000: Vaticanul face public cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria, 13 iulie 1917, celor trei copii păstori în localitatea portugheză Fatima

·         2002 – se dispută a doua semifinală a Campionatului Mondial din Japonia și Coreea de Sud. Brazilia învinge cu 1-0 Turcia, cu un gol marcat de Ronaldo

·         2003 – se joacă semifinalele Cupei Confederațiilor, competiție organizată în Franța: Camerun 1-0 Columbia și Franța 3-2 Turcia

·         2004 – Olanda și Suedia încheie 0-0 după 120 de minute sfertul de finală de la Faro, jucat în cadrul Campionatului European din Portugalia. Olandezii s-au calificat mai departe, după 5-4 la lovituri de la 11 metri. De la suedezi au ratat Ibrahimovic și Mellberg, iar de la olandezi, Cocu

·         2005 – se joacă a doua semifinală a Cupei Confederațiilor, organizată în Germania. Mexicul și Argentina încheie 1-1 după 120 de minute de joc, cu golurile înscrise de Salcido, pentru mexicani, și Figueroa pentru argentinieni. După executar ea loviturilor de la 11 metri, Argentina se impune cu 6-5

·         2006: Ursul problemă, numit „Bruno”, este împușcat în Bavaria. El este primul urs împușcat pe teritoriul german după 170 de ani.

·         2006 - Mari Alkatiri, primul premier al Timorului de Est, a demisionat in urma a mai multor saptamani de proteste.

·         2006 – se dispută două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Germania: Italia 1-0 Australia, cu un gol înscris din penalty, de Totti, în al cincilea minut de prelungire, și Elveția 0-3 Ucraina (după penalty-uri), cu golurile marcate de Milevski, Rebrov și Husyev

·         2007 - Insulele Galapagos, primul loc natural înscris în 1978 în Patrimoniul mondial, au fost incluse pe lista monumentelor aflate în pericol

·         2008 – Spania trece cu 3-0 de Rusia în a doua semifinală a Campionatului European din Austria și Elveția. Golurile ibericilor au fost marcate de Xavi, Guiza și Silva

·         2009: Venețiana Giorgia Boscolo devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani.

·         2010 – se dispută primele două optimi de finală a Campionatului Mondial din Africa de Sud: Uruguay 2-1 Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii 1-2 Ghana, după prelungiri

·         2011 – River Plate retrogradeaza în liga a doua argentiniană

·         2011 – Bucharest Warriors câștigă cu 14-12 meciul amical de fotbal american disputat în Ungaria cu Szeged Bats

·         2013 – se joacă prima semifianlă a Cupeio Confederațiilor, în Brazilia, la Belo Horizonte, iar echipa țării gazdă trece cu 2-1 de selecționata Uruguayului, cu golurile marcate de Fred și Paulinho, în timp ce pentru celești a înscris Cavani

·         2013:  România este în doliu național, după accidentul din 23 iunie 2013 din Muntenegru, când au murit 18 români.

Nașteri

* 1581. Petru Claver (în catalană Pere Claver Corberó, în spaniolă Pedro Claver y Corberó; n. 26 iunie 1581, Verdú, Spania – d. 8 septembrie 1654,^[1] Cartagena de Indias, Columbia) a fost un călugăr iezuit, misionar în Columbia. A activat pentru obținerea de drepturi civile pentru sclavii din coloniile sudamericane. A fost canonizat în anul 1888. Este considerat patronul drepturilor omului. În amintirea sa Columbia a proclamat ziua de 9 septembrie drept zi a drepturilor omului. Petru Claver s-a născut în 1580 la Verdú într-o familie de țărani. Înzestrat, și-a făcut studiile la iezuiți înainte de a intra la 20 de ani la noviciatul Companiei lui Isus din Tarragona la 7 august 1602. În timpul studiilor sale de filosofie la Palma de Mallorca (1605-1608) a legat prietenie cu sfântul Alphonso Rodriguez, un frate iezuit portar al colegiului, care îi vorbea deseori despre noile misiuni în America. Astfel a crescut în el dorința de a pleca în misiune în Lumea Nouă.

La capătul traversării Atlanticului, a sosit, în 1610, în Noua Granadă (Columbia actuală) la Cartagena de Indias. La 19 martie 1616 a fost hirotonit preot la Cartagena. În ziua profesiunii sale religioase definitive (3 aprilie 1622) el a semnat formula voturilor sale religioase: «Petrus Claver, Aethiopium semper servus» (în română: „Petru Claver, sclav al africanilor, pentru totdeauna”).

În acest port soseau cu sutele sclavii negri, îngrămădiți în calele corăbiilor. Suferințele și decăderea lor sunt de nedescris. Sunt tratați precum animalele. Din 1605, un alt iezuit, părintele Alonso de Sandoval, le apără cauza. Petru Claver îi continuă acțiunea; îi hrănește, îi îngrijește, îi îmbracă, îi alină, îi catehizează. Se consacră și celor condamnați la moarte și celor mai vrednici de milă. Patruzeci de ani de devotament marcați de numeroase convertiri. A murit, epuizat fizic și moral. A fost înmormântat la Cartagena. Mentorul său spiritual a fost Alonso de Sandoval, autorul tratatului De instauranda Æthiopum salute, o descriere a suferințelor sclavilor cu o admonestare la adresa proprietarilor cruzi, un ghid practic pentru misionarii iezuiți. În portul orașului colonial Cartagena acostau nave cu 300–600 de sclavi la bord, aduși din Africa în condiții inumane. Aproximativ 15-20% din aceștia mureau în timpul transportului.^[2] Petru Claver le dădea supraviețuitorilor alimente, băuturi și textile. Pe cei bolnavi îi primea în ambulanța colegiului iezuit din Cartagina. Comerțul transatlantic cu sclavi s-a aflat între 1580–1640 sub licența portugheză Asiento de Negros, preluată ulterior de diverse companii engleze, franceze și olandeze (în special Compania Olandeză a Indiilor de Vest). Beatificat la 16 iulie 1850 de papa Pius al IX-lea, a fost canonizat la 15 ianuarie 1888 de către papa Leon al XIII-lea în același timp cu alți doi iezuiți, sfântul Ioan Berchmans și sfântul Alphonso Rodriguez (care s-a aflat la originea vocației sale) precum și cei șapte fondatori ai Ordo Servorum Mariae. În 1896 același Leon al XIII-lea, care avea o mare evlavie pentru sfântul Petru Clavel, l-a declarat « patron universal al misiunilor între negri ». În 1985 a fost declarat și « apărător al drepturilor omului ». Petru Claver este și sfântul patron al Columbiei. Corpul său se odihnește sub altarul principal al Bisericii Sfântul Petru Claver din orașul în care a petrecut 40 de ani în seviciul celor mai nevoiași. Liturgic este sărbătorit la 9 septembrie. Petru Claver este sărbătorit pe 9 septembrie nu doar de Biserica Romano-Catolică, ci și de Evangelical Lutheran Church in America.  

Petru Claver
Petru Claver
Date personale
Născut	26 iunie 1581  Verdú, Spania
Decedat	8 septembrie 1654 (73 de ani)[1]  Cartagena de Indias, Columbia
Înmormântat	Columbia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (boala Parkinson)
Cetățenie	Spania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	misionar Jesuit[*]
Venerație
Sărbătoare	9 septembrie
Apartenența	Ordinul iezuit
Sfinți

* 1726: Victor Amadeus al III-lea (Vittorio Amadeo Maria; 26 iunie 1726 – 16 octombrie 1796) a fost rege al Sardiniei din 1773 până la moartea sa. Deși a fost un politician conservator a efectuat numerose reforme administrative până la declararea războiului cu Franța revoluționară în 1792.^[1] A fost tatăl a trei regi ai Sardiniei.

Născut la Palatul Regal din Torino, a fost fiul lui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și al celei de-a doua soții a acestuia, Polixena de Hesse-Rotenburg. De la naștere a primit titlul de Duce de Savoia.^[2] El a fost fiul cel mare al părinților săi și a fost moștenitor aparent; tatăl său a mai avut un fiu cu prima soție, numit tot Victor Amadeus, care a murit în 1725. Mama lui a murit când Victor Amadeus avea 11 ani iar tatăl lui s-a căsătorit pentru a treia oară după doi ani. A avut trei surori bune și un frate vitreg.

Ca tânăr prinț, el s-a înconjurat de intelectuali și mulți dintre ei au devenit miniștri importanți în timpul domniei lui. A fost o persoană conservatoare și foarte religioasă, care, ca tânăr băiat, a rămas departe de viața publică. Tatăl său a simțit că el e e nepotrivit pentru a deține puterea.

S-a căsătorit cu infanta Maria Antonia a Spaniei (1729–1785), fiica cea mică a regelui Filip al V-lea al Spaniei și a Elisabeth Farnese.^[4] Cei doi s-au căsătorit la 31 mai 1750 la Oulx și au avut 12 copii.

Cuplul a avut o relație armonioasă; soția sa a avut o influență mică asupra lui.^[4] Căsătoria a fost aranjată de fratele vitreg al Mariei Antonia, regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei. Anterior, infanta spaniolă fusese respinsă de Ludovic, Delfin al Franței. Uniunea a fost folosită pentru a consolida relațiile dintre Madrid și Torino care au luptat de părți diferite în Războiul austriac de succesiune. Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748) a încheiat războiul.

Victor Amadeus al III-lea

Când Victor Amadeus a venit la tron în 1773 el a început să lucreze la aspectele birocratice și militare ale domniei. A pus în aplicare mai multe lucrări publice și a acordat o mare atenție la administrarea forțelor armate. A aprobat și a înființat două noi importante instituții culturale de stat la sfatul burgheziei și aristocrației deopotrivă. A început lucrările de îmbunătățire la portul de la Nisa, baraje la Arce și drumul construit pe Coastă.

La izbucnirea Revoluției franceze, Victor Amadeus III a permis celor doi gineri ai săi, Conții de Artois și Provence și Prințeselor Marie Adélaïde și Victoire să stea în regatul său sub protecția sa. După patru ani de lupte, francezii sub Bonaparte au învins armata piedmontese în bătălia de la Montenotte (12 aprilie 1796), bătălia de la Millesimo (13–14 aprilie 1796) și în bătălia de la Mondovi (21 aprilie 1796). La 26 aprilie francezii au proclamat Republica Alba în teritoriile ocupate.

Două zile mai târziu, odată cu Armistițiu de la Cherasco, Republica a fost cedată înapoi lui Victor Amadeus. El a fost forțat să semneze Tratatul de la Paris, la 15 mai, abandonând Prima Coaliție împotriva Republicii Franceze. Termenii tratatului îi cereau să cedeze cetățile de la Cuneo, Ceva, Alexandria și Tortona Franței și să permită trecerea liberă a armatelor franceze în Italia. El a fost, de asemenea, obligat să cedeze Nisa și Savoia.

A murit la castelul Moncalieri după un atac de apoplexie. A murit lăsând un regat deteriorat din punct de vedere economic și două provincii cheie - Savoia și Nisa - devastate de mâinile forțelor revoluționare franceze. A fost înmormântat la biserica Superga de la Torino

Victor Amadeus al III-lea

Date personale Nume la naștere Vittorio Amedeo Maria di Savoia Născut 26 iunie 1726 Palatul regal din Torino Decedat 16 octombrie 1796 (70 de ani) Castelul Moncalieri, Torino Înmormântat Basilica of Superga[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)  Părinți Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei Polixena de Hesse-Rotenburg  Frați și surori Benedetto[*] Princess Maria Luisa of Savoy[*] Princess Maria Felicita of Savoy[*] Eleonora de Savoia Prince Emanuele Filiberto of Savoy[*]  Căsătorit cu Maria Antonia a Spaniei Copii Carol Emanuel IV, rege al Sardiniei Marie Joséphine, Contesă de Provence Maria Teresa, Contesă de Artois Maria Anna, Duesă de Chablais Victor Emmanuel I, rege al Sardiniei Maurizio, Duce de Montferrat Maria Carolina, Prințesă Electoare de Saxonia Charles Felix, rege al Sardiniei Giuseppe, Conte de Asti Ocupație colecționar de artă[*] patron of the arts[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Savoia Rege al Sardiniei Domnie 20 februarie 1773 – 16 octombrie 1796 Predecesor Carol Emanuel al III-lea Succesor Carol Emanuel al IV-lea

·         1730:  Charles Messier (n. 26 iunie 1730, Badonviller, Meurthe-et-Moselle, Lorena – d. 12 aprilie 1817, Paris) a fost un astronom francez.

Messier a fost un eminent vânător de comete, el reușind să descopere nu mai puțin de 20 de comete. 13 dintre ele îi poartă numele, Messier fiind recunoscut ca primul descoperitor al lor.

În prezent, Messier este cunoscut mai cu seamă prin Catalogul Messier, un catalog care cuprinde 110 corpuri cerești: galaxii, roiuri stelare și nebuloase. Pentru multe dintre aceste obiecte Messier a fost primul care le-a observat.

Un crater de pe lună și asteroidul 7359 Messier îi poartă numele.

Charles Messier era al zecelea dintr-o familie numeroasă de doisprezece copii. S-a născut la Badonviller, Lorena, la 26 iunie 1730. Părinții săi, Nicolas Messier (1682-1741) și Françoise născută Grandblaise (?-1765), erau de origine modestă. Tatăl său era administrator în principatul Salm-Salm, în Vosgi.

Charles Messier a lucrat cu Joseph-Nicolas Delisle la obsevatorul de la Hôtel de Cluny.

A studiat, cu multă scrupulozitate, 44 de comete și a descoperit 22 între 1760 și 1801, uneori împreună cu alți astronomi, printre care figurează Pierre Méchain și Alexis Bouvard.

Ludovic al XV-lea l-a numit vânător de comete.

A fost recunoscut mai ales prin catalogul său de 110 obiecte de pe cerul profund, cu aspect difuz roiuri stelare și nebuloase în sensul epocii, catalog pe care l-a făcut în intenția căutătorilor de comete cu scopul de a evita orice confuzie cu aceste obiecte fixe, însă stranii. Astăzi, acest catalog nu mai este folosit atât de vânătorii de comete, cât de astronomiiamatori doritori de a avea o privire asupra obiectelor celor mai spectaculoase pe care le-ar putea găsi pe cerul nocturn. A repertoriat, într-adevăr, cea mai mare parte a roiurilor, nebuloaselor și galaxiilor celor mai strălucitoare de pe cerul boreal și, în mai mică măsură, austral.

La bătrânețe, în 1806, Charles Messier a fost onorat de Napoleon, cu Crucea Legiunii de Onoare. Apoi, Messier și-a pierdut o parte din reputația științifică din cauza unui memoriu în care a dedicat Marea Cometă din 1769 împăratului, născut în același an.

Charles Messier a murit la Paris, la 12 aprilie 1817, la vârsta de 86 de ani. A fost înhumat în Cimitirul Père-Lachaise la Paris.

Charles Messier

* 1824: Sir William Thomson, din 1892 Lord Kelvin (n. 26 iunie1824, Belfast, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[11] – d. 17 decembrie 1907, Largs[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[11]), a fost un fizician britanic, renumit îndeosebi prin lucrările sale științifice în domeniul termodinamicii.
Născut la Belfast (26 iunie 1824), William era fiul lui James Thomson, profesor de matematică și inginerie la Royal Belfast Academical Institution.
Realizări:

• Pe lângă teoria temperaturii absolute pentru care a devenit faimos, Kelvin a formulat și alte idei precum calcularea vechimii Pământului, care la mijlocul anilor 1800 era o problemă foarte dezbătută și controversată;
• A conceput prima linie de telegraf care traversa Atlanticul.

William Thomson

·         1892: Pearl Sydenstricker Buck (n. 26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest - d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938.

Casa natală

S-a născut la Hillsboro, în Virginia de Vest, într-o familie de misionari ai austerei biserici prezbiteriene, dar a crescut și s-a maturizat în China unde a petrecut mai bine de patruzeci de ani.

Părinții săi, după cum își amintește Pearl Buck , "se mutau foarte des dintr-o localitate într-alta, până ce, la un moment dat, când eram încă foarte mică, s-au statornicit la Tsingkiang, un oraș de pe malul fluviului Yangtze. Acolo, maica-mea m-a învățat carte și m-a pregătit ca să pot fi admisă la școala secundară. Dânsa mi-a dezvăluit puterea cuvintelor și a înțelesurilor ce pot fi împărtășite cu ajutorul lor."

Primii scriitori pe care i-a citit au fost Mark Twain, Dickens, Thackeray și George Eliot și clasicii literaturii chineze.

Când a împlinit cincisprezece ani, părinții au trimis-o internă la un liceu din Șanhai.

La șaptesprezece ani, împreună cu părinții, vizitează Europa și Anglia, după care merge în America, unde rămâne la Randolph Macon Collegeca să-și încheie studiile. După absolvire se întoarce în China unde aproape doi ani îngrijește de mama sa. Se căsătorește cu John Buck, un tânăr misionar american specializat în agronomie.

Se stabilesc la Nanking, unde predă istoria literaturii engleze atât la Universitatea Nanking cât și la Universitatea Chinei de Sud-Est. În 1932, soțul său obține o bursă de studii la Universitatea Cornell și revine în America.

În patrie, Pearl Buck era tocmai pe cale să devină o vedetă literară. Spre deosebire de prima ei carte publicată la New Yorkîn 1930 care trecuse neobservată, The Good Earth (Ogorul), romanul ei despre viața necăjită a țărănimii chineze, apărut către sfârșitul anului 1931, se ridica tot mai sus pe lista de bestseller-uri americane și fusese reeditată la Londra și tradusă la Paris, Roma și Berlin, și urma să vadă lumina tiparului în alte câteva capitale. La câtva timp după sosirea ei în America, romanul The Good Earth a fost distins cu premiul Pulitzer pe 1932 și se afla în curs de scenarizare la Hollywood. Uriașul răsunet al cărții se datora atât faptului că dezvăluia cititorilor realități crude, pe care scrierile lui Pierre Loti, Lafcadio Hearn, Kipling sau Blasco Ibanez le evitaseră sau le drapaseră în faldurile exotismului romantic, cât și caldei simpatii manifestate de autoare pentru năzuințele de înnoire socială ale poporului chinez.

La întoarcerea în China, Pearl Buck părăsește învățământul și încetează activitatea misionară ce o desfășurase mulți ani pentru a se dedica exclusiv literaturii. În 1934, după ce revine în America, divorțează și se stabilește la New York, unde acceptă o muncă de răspundere într-o editură. În același an, publică un nou roman The Mother (Mama), care se înscrie rapid pe lista marilor succese de librărie. Apoi reia personajele din The Good Earth, încheind în 1935 trilogia cunoscută sub titlul de The House of Earth (Casa de lut). În anul următor, dă la iveală biografiile părinților ei, intitulate respectiv Fighting Angel (tradusă în romnă de Mircea Eliade în 1939) și The Exile.

Doi ani mai târziu aceste scrieri biografice împreună cu romanele ei despre satul chinezesc cuceresc sufragiile Academiei Suedeze, care-i acordă Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1938.

În vremea războiului, Pearl Buck scrie numeroase articole și broșuri antifasciste și sprijină sau inițiază acțiuni în favoarea înfăptuirii egalității pentru toate rasele și întemeiază o fundație pentru creșterea copiilor orfani.

După 1945, abordează în romane (semnate cu pseudonimul John Sedges) personaje și realități americane, dar, după câteva eșecuri,　revine la tematica chineză, unul dintre ultimele ei romane, Three Daughters of Madame Liang, publicat în 1969, afirmându-se cu succes în concurență cu scrierile prozatorilor moderni și devenind un Bestseller. Moare în 1973.

Opera:

• East Wind, West Wind (Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus), 1930
• The Good Earth (Ogorul), 1931
• Sons" (Feciorii), 1932
• The Mother (Mama), 1934
• A House of Earth (Casa de lut), 1935
• Pavilionul femeilor, 1946

Pearl Sydenstricker Buck
Pearl S. Buck
Date personale
Nume la naștere	Pearl Sydenstricker Buck
Născută	26 iunie 1892 Hillsboro, Virginia de Vest, SUA
Decedată	6 martie 1973 (80 de ani) Danby, Vermont
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
Părinți	Absalom Sydenstricker[*][2]
Frați și surori	Edgar Sydenstricker[*]
Căsătorită cu	John Lossing Buck[*]
Naționalitate	franceză
Cetățenie	SUA
Religie	prezbiterianism
Ocupație	romancieră, misionară
Limbi	limba engleză[1] limba mandarină chineză standard[*]
Studii	Universitatea Cornell Randolph–Macon College[*][2]
Activitatea literară
Specie literară	roman
Opere semnificative	The Exile[*] Fighting Angel[*] East Wind: West Wind[*] The Good Earth[*] Sons[*] A House Divided[*] China Sky[*] Dragon Seed[*] Peony[*] The Big Wave[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[3][4] National Women's Hall of Fame[*][5] Horatio Alger Award[*][6]
Premiul Pulitzer, 1932 Premiul Nobel pentru Literatură, 1938

* 1894: Hermann Pohlmann (n. 26 iunie 1894, Asseln, Districtul Dortmund - d. 7 iulie 1991, Handeloh-Höckel, Districtul Harburg) a fost un pilot și inginer de aeronautică de naționalitate germană, principal proiectant al bombardierelor în picaj Junkers Ju 87 'Stuka', folosite de aviația militară a celui de-al Treilea Reich în cel de-al doilea Război Mondial.

·         1898 - S-a nascut constructorul german de avioane Wilhelm (Willy) Emil Messerschmitt. A proiectat celebrele avioane de vanatoare ce ii poarta numele folosite pe scara larga in Al Doilea Razboi Mondial.
* 1904: Peter Lorre (n. 26 iunie 1904, Ružomberok, Slovacia^[8] – d. 23 martie 1964, Los Angeles, SUA) a fost un actoramerican de origine austro-ungară.

Peter Lorre

* 1906: Stefan Paul Andres (n. 26 iunie 1906 - d. 29 iunie 1970) a fost prozatorși poet german. În scrierile sale, a abordat teme existențiale.
Romane:

• 1932: Fratele Lucifer ("Bruder Luzifer");
• 1949: Animalul adâncurilor ("Das Tier aus der Tiefe");
• 1951: Arca ("Die Arche");
• 1959: Curcubeul cenușiu ("Der graue Regenbogen");
• 1963: Omul din pește ("Der Mann im Fisch").

Povestiri:

• 1943: Noi suntem Utopia ("Wir sind Utopia");
• 1943: Dionysos înghețat ("Der gefrorene Dionysos");
• 1943: Gratia de aur ("Das goldene Gitter");
• 1950: Casele din nori ("Die Häuser auf der Wolke");
• 1951: Chipul ("Das Antlitz").

Teatru:

• 1936: Veșnicul curent ("Der ewige Strom");
• 1946: O inimă de care ai nevoie ("Ein Herz, wie man's braucht");
• 1949: Utopia divină ("Gottes Utopia");
• 1956: Fiii lui Platon ("Die Söhne Platons");
• 1956: Când sosesc zeii? ("Wann kommen die Götter?").

Poezie:

• 1933: Catedra leilor ("Die Löwenkanzel");
• 1934: Zidul nevăzut ("Die unsichtbare Mauer");
• 1948: Recviem pemtru un copil ("Requiem für ein Kind");
• 1966: Poezii ("Gedichte").

Eseuri:

• 1946: Emigrație internă ("Innere Emigration");
• 1958: Toleranță. Puntea dintre adevăr și libertate ("Toleranz. Die Brücke zwischen Wahrheit und Freiheit");
• 1960: Nici o altă Hiroșimă ("Nie wieder Hiroshima").

Călătorii:

• 1943: Italienii ("Italiener");
• 1960: Marile vinuri ale Germaniei ("Die großen Weine Deutschlands");
• 1967: Jurnal egiptean ("Ägyptisches Tagebuch").

Stefan Andres

Stefan Andres Date personale Născut 26 iunie 1906 Dhrönchen, Trittenheim, Germania Decedat 29 iunie 1970 (la 64 de ani) Roma, Italia Naționalitate germană  Cetățenie  Germania  Ocupație poet, prozator Limbi limba germană[1][2]   Studii Universitatea din Köln[2] Universitatea din Jena[2] Universitatea Humboldt din Berlin[2]   Activitatea literară Specie literară roman, poezie Note Premii Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Commander of the Order of Merit of the Italian Republic[

* 1907. Alexandru A. Herlea (n. 24 iunie 1907, Vinerea, Comitatul Hunedoara, Austro–Ungaria – d. 18 august 1979, București, România) a fost jurist, profesor universitar de drept civil, istoric al dreptului, economist, jurnalist, poet, om politic român, membru al Partidului Național Țărănesc-Maniu, deținut politic sub regimul comunist. Alexandru A. Herlea se naște la 24 iunie 1907 ȋn Vinerea-Orăștie într-o veche familie românească din Transilvania, prezentă în viața politică, religioasă și culturală a Romȃniei.

El descinde din familiile Herlea și Moga pe linie paternă, Rațiu și Balaș pe linie maternă, cunoscute toate de peste trei secole, în care găsim numeroși preoți și juriști, dascăli și profesori, militari și diplomați, antreprenori și ingineri.

Printre strămoșii săi direcți se numără: protopopul Nicolae Rațiu, din Alba Iulia, duhovnicul lui Horea ȋnaintea supliciului (1784), episcopul Vasile Moga, primul episcop român ortodox din Transilvania (1811) după unirea cu Roma, revoluționarul de la 1848 Nicolae Herlea, mai tȃrziu memorandist, deputații ȋn  Dieta romȃnească a Transilvaniei  din 1863 protopopul Ioan Rațiu (redactor la Telegraful Român, profesor la Teologia din Sibiu) și juristul Ioan Balaș, viceprefect al lui Avram Iancu, sau Gheorghe Balaș, Bezirkshauptmann (șef de județ) al Țării Hațegului.^[1]

Alexandru A. Herlea este fiul notarului Alexandru Th. Herlea - primar (vreme de 14 ani) al  Orăștiei  după  Marea Unire, văr primar cu Lucian Blaga - și al Minodorei (n. Rațiu). Ambii săi bunici, Theodor Herlea și Dominic Rațiu, sunt juriști, diplomați ai Facultății de Drept (Academia Evanghelică Transilvania) din Sibiu, fii de preoți. Dominic Rațiu, fiul protopopului martir Grigore Rațiu din Alba Iulia, descinde din ramura  familiei Rațiu  de  Teiuș  a familiei medievale  Rațiu de  Noșlac,  cu rădăcini istorice de la sfârșitul sec. XIII (1298). ^[2]

Alexandru A. Herlea a fost căsătorit cu Silvia, născută Herța (n. Săliște -Sibiu, 23 iulie 1914 - d. București, 7 ianuarie 2002), profesoară de filosofie, nepoata Acad. Ioan Lupaș și au avut doi copii: Alexandru Ioan Herlea, profesor universitar, doctor inginer, născut la Brașov, 11 octombrie 1942, și Dorin Herlea (n. Brașov, 20 iulie 1945 - d. 20 decembrie 1957). ^[3]

A decedat la 18 august 1979 ȋn București și este înmormântat în cimitirul Bisericii „Sfânta Parascheva” din „Groaverii” Brașovului. Tot acolo mai sunt ȋnmormȃntați soția și fiul cel mic. A fost elev la școala elementară din Hațeg (1913-1916) și la Colegiul Reformat „Kocsárd Kun” din Orăștie (1916-1921) - devenit după naționalizare Liceul „Aurel Vlaicu”, pe care l-a urmat (1921-1925) și unde a susținut bacalaureatul.

Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Drept din Cluj (1925-1929) și - pentru o scurtă perioadă - la cea din Cernăuți, unde în 1928 a obținut licența în Drept. Tot la Cluj urmează în anii 1926-1929 cursuri la Academia de Științe Economice și la Facultatea de Litere și Filosofie.

La Facultatea de Drept din Cluj a obținut ȋn anul 1930 diploma de Doctor în Drept, Științe Economice și Politice și a urmat seminarul de aptitudini pedagogice, absolvit in 1928.

Ȋn anul 1934 devine Doctor în Științe Juridice al Universității din Iași. Face două voiaje de studii (în 1936 și 1938) la Paris (Facultatea de Drept), Roma și Londra  

ACTIVITATE PROFESIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

a) În ȋnvățămȃntul superior

Student fiind, în anul universitar 1926-1927, a suplinit catedra de Drept și Economie Politică la Școala Superioară de Comerț din Cluj, iar în anii 1928-1929 și 1929-1930, a fost conferențiar suplinitor de Drept Agrar la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj, unde în anul 1938 va ocupa prin concurs postul de conferențiar universitar de Drept Agrar.^[5]

Intră definitiv în învățământul superior ȋn 1941, când este numit, prin concurs, asistent definitiv la catedra de Drept Civil a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale Cluj-Brașov. Aici devine conferențiar și profesor suplinitor, între anii 1944 și 1946 (titularul catedrei, prof. Ion Mateiu, fiind bolnav). Va deveni titularul catedrei de Drept Civil la 1 octombrie 1946. Între 1942 și 1944 este și conferențiar suplinitor de Istorie Economică. ^[6]

Între 1942 și 1947 este directorul Seminarului de Drept Civil al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale Cluj-Brașov. În acest cadru organizează un oficiu model de publicitate imobiliară, dotându-l pe cont propriu cu toată documentația necesară. Acest oficiu a fost primul și singurul de acest fel din învățământul juridic superior din România.^[7]

Ȋn aceeași perioadă (1942-1947) este și director al Afacerilor Sociale și Universitare ale Centrului Universitar Brașov. În această calitate, printre alte activități, organizează sporturile studențești pe care le-a condus cu succes, instituția obținând prin competitorii săi mai multe cupe și premii la diverse concursuri. În 1943 a organizat și condus la Brașov concursurile interuniversitare ale sporturilor de iarnă.^[8]

Alexandru Herlea a activat ca membru al mai multor institute și comisii între anii 1940 și 1948:

- Membru al „Institutului de Științe Economice” Brașov (1940-1947)

- Membru al Comisiei Ministeriale pentru întocmirea regulamentului de organizare a învățământului superior în România (1941-1942)

- Membru al Comisiei "Alaci" (denumită după matematicianul Valeriu Alaci) pentru reforma învățământului economic superior în România.

- Reprezentantul în România al „Institutului de Drept Comparat” din Paris și al „Societății de Legislație comparată” din Paris (1945-1948).^[9]

În toamna anului 1947, Alexandru Herlea va fi dat afară (”comprimat”) din învățământul superior, la primele epurări pe considerente politice efectuate de regimul comunist.

b) Avocat și jurist-consult

Din 1929 Alexandru A. Herlea este înscris în Baroul Avocaților. Va activa la barourile din Cluj, Hunedoara și Brașov. Pledează și la Curtea de Casație, între altele - în anii 1932-1948 - în celebrele procese „Mica”, în care este avocatul persoanelor deposedate abuziv de Societatea Mica (ce deținea minele de aur din munții Apuseni). De asemenea, pledează în procesul civil al lui R. Budai-Deleanu, în procesul penal al lui Pompiliu Piso etc. ^[10] Este dat afară din Barou, de către comuniști, în 1948. ^[11]

Este Consilier juridic la Societatea „Astra” - Orăștie, la Societatea „Creditul Industrial” Brașov (1944-1948), la Societatea "Metalo-Chimice" Brașov (1964-1968) și șef al Serviciului Juridic al Societății Gostat din Brașov (noiembrie 1955 - martie 1959). Organizează acest serviciu, nou creat, și realizează ȋn 1956, la cererea Ministerului Agriculturii, un studiu privind publicitatea imobiliară a statului, care va deveni un document de bază al Ministerului. De asemenea, este responsabil juridic al restituirii caselor naționalizate ale sașilor.^[12]

c) Cercetător științific

Istoric al Dreptului la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei, București, în perioada 1966-1975. A putut fi angajat la Institutul de Istorie al Academiei datorită sprijinului dat de Ilie Murgulescu, președintele Academiei la acea vreme, care a ajutat pe mulți foști profesori universitari - foști deținuți politici, încadrându-i în cercetarea științifică. La Institutul „N. Iorga” a lucrat în special în probleme privind istoria dreptului transilvan, ȋn secția de Istorie a Dreptului, condusă de Gheorghe Cronț și din care făceau parte personalități precum: George Fotino, Valentin Georgescu, Petre Strihan, Alexandru Constantinescu, Dan Lăzărescu, Ovidiu Sachelarie, Constantin Bucșan, Tudor Voinea, etc.

Directorului institutului, Andrei Oțetea, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-l mențină pe Alexandru Herlea la un salariu cât mai mic și să-l împiedice să publice. ^[13]

De altfel, tot ceea ce a publicat în țară după 1947, cu foarte rare excepții (articolele în revistele „Studii de istorie” și „Revue roumaine d’histoire”) sunt publicații scoase pe cont propriu.

Este grăitor felul în care au fost publicate două din lucrările mai importante scrise după 1947. Este vorba de lucrările: „Sur la condition juridique de l’enfant en Roumanie” și „Aprobatae Constitutiones”. Prima a fost publicată în străinătate de către societatea internațională de istoria dreptului „Jean Bodin” din Bruxelles. „Aprobatae Constitutiones”, traducerea și studiul introductiv, erau terminate din 1967, Herlea începând să lucreze la traducere din 1942. La traducere au colaborat Romul Pop și Iuliu Nasta. Publicarea îi este refuzată în mod constant, invocându-se argumente politice legate de persoana sa. Lucrarea n-a apărut decȃt în 1978, la Editura Mitropoliei din Sibiu, într-un număr extrem de redus de exemplare și numai după ce Herlea și-a asociat doi coautori fără ”pete” politice: Valeriu Șotropa de la Universitatea din Cluj și Ion Floca de la Seminarul Teologic din Sibiu. În 1997, lucrarea „Constituțiile Aprobate ale Transilvaniei” în îngrijirea prof. Liviu Marcu, a fost publicată la Editura Dacia din Cluj.^[14]

Pensionat, în 1975, de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din București.

d) Jurnalist și activitatea asociativă

- Până în 1948

Redactor la revistele: „Societatea de mîine”, „Patria”, „Chemarea”, Cluj, în perioada 1925-1931.

Președintele Societății Studenților Hunedoreni, Cluj (1926-1929).

Colaborator la revistele: „Țara de mâine”, „Tribuna”, „Observatorul social-economic”, „Țara nouă”, „Libertatea”, „Gazeta Transilvaniei”, „Analele Academiei Cluj-Brașov” (1930-1948).

Redactor-șef al ziarului „Solia Dreptății”, Orăștie (director: Aurel Vlad), între 1932 și 1935.

Membru al Asociației Culturale „ASTRA”, între 1932 și 1948.

Membru și consilier în Biroul Central al Sindicatului Presei din Transilvania și Banat, Cluj (1934-1947).^[15]

Fondator și director (1935-1938) al ziarului „Solia” - Orăștie. Fondează acest ziar ca oficios al P.N.Ț. după separarea lui Aurel Vlad de Iuliu Maniu.

- După 1970

Fondator (în 1976) și primul președinte al „Asociației de istorie comparativă a instituțiilor și dreptului” din România, în a cărei creare a întâmpinat mari dificultăți, pe care le-a depășit în cele din urmă. Alexandru Herlea a atras în această asociație colaboratori valoroși, începând cu colegii săi de la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”, menționați mai sus, precum și multi foști deținuți politici. Asociația a fost, astfel, un cadru în care s-au putut exprima cei care n-au putut publica nimic sau vorbi în public după 1947 (printre care și Corneliu Coposu). Asociația promova adevărata istorie națională și principii de reală democrație și legalitate și a reunit până în august 1979, când fondatorul ei s-a stins din viață, peste 160 de membri (100 români și 60 străini).

Alexandru A. Herlea a afiliat asociația sa la „Association internationale d’Histoire du droit et des institutions”, fapt apreciat de președintele acesteia, profesorul Jean Gaudemet din Paris.^[16]

În 1977, Alexandru Herlea fondează la București și o revistă a Asociației de Istorie comparativă a instituțiilor și dreptului: revista „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”, finanțată numai din cotizațiile membrilor asociației.^[17] Revista „Etnologica”, fondată în 1978 și condusă de Romulus Vulcănescu apare ca supliment al revistei „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”.

Al. Herlea a mai fost:

- membru al „Asociației Oamenilor de Știință din România” (1972) ;

- membru corespondent al „Academiei Tiberine” din Roma (1977) ;

- membru activ al „Academiei de Științe” din New York (1978)

- colaborator la revistele: „Studii de istorie”, „Revue roumaine d’histoire”, „Mitropolia Ardealului”.

După 1970, timp de un deceniu, activitatea sa se distinge și prin participarea la marile congrese de istoria instituțiilor și dreptului care se desfășoară anual. Se succed astfel congresele de la Moscova, Bratislava, Pecs, Cracovia, Mamaia, Bari, San-Francisco, Praga, Strasbourg, Varșovia, Anvers.^[18]

e) Poet

Publică pe cont propriu, în 1978, trei volume de poezii (300 de exemplare fiecare):

La porțile gândului, Tipografia Universității București, 1978.

Pe puntea întrebărilor, Tipografia Universității București, 1978.

Cronica neliniștii, Tipografia Universității București, București, 1978.

Aproximativ 500 poezii se află în manuscris.

Aproximativ 1000 poezii au fost confiscate de Securitate la percheziția din martie 1959, la a doua arestare, și nu au mai fost recuperate.

Membru al P.N.Ț. din 1926.

Membru fondator al Organizației tineretului național-țărănist „Chemarea”, 1926. Responsabil cu organizarea „Chemării” la Cernăuți.

Membru al comitetului județean P.N.Ț. din județul Hunedoara, 1931-1938.

Secretar al grupului parlamentar al județului Hunedoara în Cameră, 1932.

Ales deputat în județul Hunedoara, 1938.

Invitat de Biroul „Internaționalei verzi” (asociația partidelor agrariene din Europa), la reuniunile acestuia de la Praga care au avut loc în anii 1936 și 1937.

Figurează în 1940 pe lista neagră a Mișcării Legionare care cuprindea persoanele ce urmau a fi lichidate. Avertizat, se ascunde la București.^[19]

Membru fondator (1933) și Secretar general (1945-1947) al „Frăției Ortodoxe Române”, cea mai mare organizație laică a Bisericii Ortodoxe Române.^[20]

Este coredactor (ȋmpreună cu profesorii Victor Jinga și Vasile Gionea de la Academia Comercială din Cluj-Brașov) în primăvara anului 1944 al unui manifest intitulat „Proiect de enunțări principiale și programatice” ȋndreptat împotriva războiului, a fascismului și dictaturilor. Acest manifest aborda toate aspectele vieții politice, sociale, economice și culturale ale țării. Semnat și de alte nouă persoane (Augustin Tătaru, Ion Tarția, Ion Tocitu, Laurean Someșan, av. Gheorghe Voișianu, Gheorghe Fodoreanu, Emil Pascu, Cornel Pop, Gheorghe Vrînceanu), majoritatea profesori la Academia Comercială din Cluj-Brașov, strânși în jurul revistei „Țara de mîine”; manifestul a fost publicat în 2000 de exemplare și difuzat clandestin în iunie 1944. El a cunoscut o mare audiență în rândul intelectualilor democrați.^[21]

Refuză diferite propuneri de colaborare cu regimul instalat după 23 August 1944, precum cea a lui Petru Groza, care a venit în repetate rânduri la Brașov înainte de 6 martie 1945 pentru a le propune lui Alexandru Herlea și Victor Jinga o colaborare și posturi ministeriale, sau cea a lui Mihail Ralea care, aflând de manifest, propune semnatarilor să participe la crearea unui partid socialist-țărănist.

După ocuparea României de către sovietici - și în special după instalarea la putere a lui Petru Groza, Alexandru Herlea desfășoară o intensă activitate (total nonviolentă, numai cu verbul și condeiul) de denunțare a metodelor prin care comuniștii se instalau la putere și a tragicelor consecințe pe plan politic, economic și social.

Deținut politic, august 1949 – august 1954: Securitatea și închisoarea din Brașov (un an și jumătate), Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Valea Neagră, și Poarta Albă, februarie 1951 – august 1954) și martie 1959 - ianuarie 1963, Securitatea Brașov și închisoarea Codlea (martie 1959 – martie 1961), Jilava (martie 1961 – ianuarie 1963). [24] Muncitor, cioplitor de piatră, 1954-1955, cariera Babarunca din Munții Ciucaș, pasul Bratocea. Contabil, la un mic restaurant și la un depozit de vinuri, 1955. Brasov.

Prima arestare - august 1949[modificare | modificare sursă]

În primăvara anului 1949, Augustin Popa, în numele „Comitetului național de coordonare romȃnească” condus de generalul  Rădescu, care tocmai se constituise la Paris, trimite o scrisoare național-tărănistului Victor Anca pe care îl roagă să organizeze redactarea unui memoriu privitor la situația politică, socială, economică existentă în România. Victor Anca face apel la profesorul Alexandru Herlea și Victor Jinga, care acceptă.

De scrisoarea lui Augustin Popa mai au cunoștință: Ion Lugojanu, Dimitrie Gerota, Emil Hațieganu, Gabriel Țepelea din București, Vasile Munteanu și Ghiță Dragoș din Brașov.

V. Jinga și A. Herlea redactează în mai 1949 un prim memoriu pe care Herlea îl predă lui Victor Anca, acesta ducându-l la legația franceză care-l expediază prin curier diplomatic.

Augustin Popa primind memoriul, trimite lui V. Anca o scrisoare de răspuns tot prin legație. Valiza diplomatică este deschisă la graniță, scrisorile oficiale neatinse iar cele personale ca ceea către V. Anca deschise și închise la loc. Astfel securitatea ia cunoștiință de activitatea lui V. Anca, V. Jinga și A. Herlea și îi pune sub urmărire.

V. Jinga și A. Herlea redactează un al doilea memoriu pe care tot A. Herlea îl duce ȋn 3 august 1949 lui V. Anca la București, iar acesta în vederea expedierii îl ascunde acasă. La o percheziție inopinată se găsește acest al doilea memoriu la V. Anca. La arestarea lui V. Jinga se găsește și copia primului memoriu pe care acesta o păstrase. Trebuie specificat că cele două memorii nu conținea nici o dată secretă, fiind numai o analiză a situației existente, realizată cu date la care se putea avea acces în modul cel mai legal.^[23]

În timpul detenției, A. Herlea a fost bătut crunt la închisoarea din Brașov de ofițerul Mayer, care cu o lovitură de cismă l-a rănit grav, intestinul gros fiind atins. A fost operat un an mai târziu la „Canal”, în situație disperată, rana fiind infectată, de un coleg de detenție, dr. Achile Sari, pe atunci student în ultimul an de medicină, cu un bisturiu improvizat dintr-un cuțit de bucătărie și fără anestezie. Cicerone Ionițoiu vorbește despre aceasta în cărțile sale.^[24]

A doua arestare 1959-1963[modificare | modificare sursă]

După revoluția din Ungaria din toamna anului 1956, existau dispoziții secrete să se facă procese politice de intimidare. De la ieșirea din închisoare, Alexandru Herlea fusese urmărit pas cu pas după cum a putut să constate, de exemplu, din rapoartele ce i s-au arătat în timpul anchetei la securitatea din Brașov, rapoarte redactate de securitatea din Constanța pentru timpul cât se aflase acolo în vacanță. De asemenea, erau trimiși instigatori să-l îndemne la acțiuni de sabotare. El n-a cazut însă în nici una din aceste curse.

Securitatea îl avea la index pentru dinanismul care îl caracteriza și prestigiul de care se bucura în Brașov, în special printre foștii deținuți politici datorită frumoasei atitudini avute în prima arestare. (a se vedea publicațiile lui Remus Radina, Cicerone Ionițoiu, Ion Cârja, etc.).

Ca șef al oficiului juridic al societății Gostat - Brașov, unde este foarte apreciat, angajase ca avocați numai foști deținuți politici spre a-i ajuta, aceștia fiind însă și foarte capabili profesional. Era rău văzut și pentru legăturile pe care le-a menținut cu V. Jinga și alți fruntași național-țărăniști, printre care Mihai Popovici, vice-președintele P.N.Ț., care a venit în primăvara anului 1958 la Brașov și pe care l-a găzduit.

În primăvara lui 1958 este arestat un funcționar de la Banca Agricolă, care delapidase peste 100000 lei și care conform legii trebuia condamnat la moarte. Pentru a scăpa de această pedeapsă, declară, sfătuit de securitate, că el nu a furat ci a sabotat economia națională din ordinul lui A. Herlea. Dosarul constituit de securitate este trimis spre avizare unui expert contabii (prof. Barbă de la Politehnica Brașov) care refuză însă să-l semneze, considerându-l cu totul absurd.

Securitatea arestează atunci alte două persoane pe care le determină să afirme că în iulie 1954 A.Herlea a organizat o acțiune contrarevoluționară, teroristă. Se constituie astfel un lot de 18 persoane, național-țărăniști și legionari – Herlea șef de lot, Lazăr Eugen, sub-șef al național-țărăniștilor, Mălușel subșef al Legionarilor. Securitatea (cpt. Urzică și col. Alexandrescu) a făcut presiuni brutale asupra lui Herlea, torturându-l, pentru a-l determina să declare că el a acționat la ordinul lui Mihai Popovici, și să însceneze astfel un mare proces național. Herlea însă rezistă.

În această a doua punere în scenă, securitatea a făcut o greșeală, și anume în ce privește data indicată ca dată de organizare : ziua de Sf. Ilie (20 iulie) 1954, când toți s-ar fi întâlnit la Zărnești, la preotul Ilie Piso acasă. Numai la proces, după doi ani de anchetă, pentru ca securitatea să nu modifice această dată, A. Herlea a relevat că acest lucru nu stă în picioare deoarece în ziua de 20 iulie 1954 el se afla încă în executarea primei pedepse de 5 ani, la Canal. Numai în felul acesta a reușit să scape de pedeapsa capitală pe care o ceruse procurorul acuzându-l de crimă împotriva statului, sub amenințarea căreia a trăit doi ani.

A fost totuși condamnat la 20 ani muncă silnică, în ciuda evidentei nevinovății și a pledoariei curajoase a avocatului Gheorghe Voișanu din Cluj, bunul său prieten care l-a apărat ȋn proces. La terminarea acestuia a fost din nou bătut crunt de cpt. Urzică și col. Alexandrescu, pentru că ținuse secret alibiul hotărâtor.^[25]

După decembrie 1989 torționarii Urzică și Alexandrescu au devenit generali, beneficiind de pensii speciale.

În același timp cu procesul Herlea s-a judecat la Brașov și procesul Jinga, acesta fiind capul unui alt lot acuzat de propagandă împotriva statului și condamnat la 10 ani muncă silnică.

Alexandru A. Herlea
Date personale
Născut	24 iunie 1907 Vinerea, Comitatul Hunedoara, Austro–Ungaria
Decedat	18 august 1979 București, România
Părinți	Alexandru Herlea și Minodora n. Rațiu de Teiuș
Căsătorit cu	Silvia, n. Herța
Copii	Alexandru Herlea, Dorin Herlea
Naționalitate	român
Cetățenie	română
Religie	ortodox
Activitate
Titlu academic	Profesor universitar, Dr.
Partid politic	Partidul Național Țărănesc
Acuzație penală	uneltire contra ordinii sociale,
Pedeapsă penală	5 ani închisoare corecțională (1949-1954), 20 de ani (1959-1963) muncă silnică

·         1908: Salvador Guillermo Allende Gossens (n. 26 iunie 1908 – d. 11 septembrie 1973) a fost un medic și politician chilian, cunoscut ca fiind primul marxist care devine președinte a unei țări din America Latină prin alegeri libere.^[2]

Cariera politică a lui Allende s-a întins pe aproape patru decenii. Ca membru al Partidului Socialist din Chile, el a fost senator, deputat și ministru. De trei ori consecutiv a candidat fără succes la alegerile prezidențiale din Chile, în 1952, 1958 și 1964, iar în 1970 a fost ales ca președinte al statului.

Salvador Allende

Date personale Nume la naștere Salvador Guillermo Allende Gossens Născut 26 iunie 1908 Santiago, Chile Decedat 11 septembrie 1973 (65 de ani) Santiago, Chile Înmormântat Cementerio General de Santiago[*]  Cauza decesului sinucidere[2][3] (shot to the head[*])  Părinți Salvador Allende Castro[*] Laura Gossens Uribe[*]  Frați și surori Laura Allende[*]  Căsătorit cu Hortensia Bussi (1914–2009) Copii Beatriz Allende (1943–1977) Carmen Paz Allende (n. 1944) Isabel Allende (n. 1945) Naționalitate Chilian Cetățenie  Chile  Etnie Chilieni  Religie Agnostic[1] Ocupație politician medic chirurg[*]  Al 29-lea Președinte al Republicii Chile În funcție 4 noiembrie 1970 – 11 septembrie 1973 Precedat de Eduardo Frei Montalva Succedat de Augusto Pinochet Președinte al Senatului din Chile În funcție 27 decembrie 1966 – 1969 Precedat de Tomás Reyes Vicuña Succedat de Tomás Pablo Elorza Ministru al Sănătății În funcție 28 august 1938 – 2 aprilie 1942 Precedat de Miguel Etchebarne Riol Succedat de Eduardo Escudero Forrastal Premii Ordinul José Marti[*] Ordinul Augusto César Sandino[*] Premiul Lenin internațional "pentru întărirea păcii între popoare"[*] Ordinul Bernardo O'Higgins[*] Order of Merit[*] Order of the Companions of O. R. Tambo[*] Partid politic Partidul Socialist din Chile Alte afilieri Unidad Popular Alma mater Universitatea din Chile Profesie Medic

·         1909: Valeriu Novacu, fizician român (d. 1992)

* 1909: Wolfgang Reitherman (26 iunie 1909 – 22 mai 1985), uneori cunoscut și menționat ca Woolie Reitherman, a fost un cunoscut animator Disneyși unul dintre Disney's Nine Old Men.

* 1913: Sir Maurice Vincent Wilkes FRS (n. 26 iunie 1913, Dudley, Anglia, Regatul Unit - d. 29 noiembrie 2010^[2]) a fost un informatician britanic, laureat al Premiului Turing pentru rolul său în dezvoltarea calculatorului EDSAC.

Maurice Vincent Wilkes

Date personale Născut 26 iunie 1913 Dudley, Staffordshire, Regatul Unit Decedat 29 noiembrie 2010 (97 de ani) Cambridge, Anglia Naționalitate englez Cetățenie  Regatul Unit  Ocupație informatician inginer fizician profesor universitar[*] matematician  Activitate Rezidență  Regatul Unit Domeniu informatician Instituție Universitatea Cambridge Alma Mater St John's College[*][1] King Edward VI College Stourbridge[*][1] Universitatea Cambridge   Organizații Societatea Regală din Londra Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*] Academia Regală de Inginerie a Spaniei[*] Academia Americană de Arte și Științe[*] Association for Computing Machinery   Cunoscut pentru microprogramare Premii Premiul Turing

* 1914: Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Σοφία της Ελλάδας και Δανίας; 26 iunie 1914 – 3 noiembrie 2001) a fost al patrulea copil și cea mai mică fiică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. A fost sora mai mare a Prințului Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

Prin tatăl ei a fost nepoata regelui George I al Greciei și a reginei Olga Constantinova a Rusiei. Prin regina Olga, Sofia a fost stră-strănepoata împăratului Nicolae I al Rusiei. Prin mama ei, a fost stră-strănepoata reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert; mama ei a fost strănepoata Prințesei Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria.

Sofia a fost sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Ea a avut trei surori mai mari: Prințesa Margarita, Prințesa Theodora și Prințesa Cecilie.

Sofia s-a căsătorit cu Prințul Christoph de Hesse (1901–1943) la 15 decembrie 1930 la Kronberg, Berlin, Germani; ea avea 16 ani. Prințul Christoph era al cincilea fiu al Prințului Frederic Karl de Hesse și a Prințesei Margaret a Prusiei și strănepot al reginei Victoria și al Prințului Albert, prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.

La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.

Ei au avut cinci copii:

• Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
• Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
• Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
• Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
• Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.

Sofia s-a recăsătorit cu Prințul George William de Hanovra la 23 aprilie 1946 la Salem, Baden-Württemberg, Germania. George era al doilea fiu al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a soției sale, Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Împreună au avut trei copii:

• Prințul Welf Ernst de Hanovra (5 ianuarie 1947 - 10 ianuary 1981), căsătorit la 23 mai 1969 cu Wibke van Gunsteren. A avut o fiică, Tania Saskia Viktoria-Luise Prinzessin von Hannover (n. 1970).
• Prințul Georg de Hanovra (n. 9 decembrie 1949), căsătorit la 15 septembrie 1973 cu Victoria Anne Bee. Are două fiice: Vera Alice Prinzessin von Hannover (n. 1976) și Nora Sophie Prinzessin von Hannover (n. 1979)
• Prințesa Friederike de Hanovra (n. 15 octombrie 1954), căsătorită la 17 august 1979 cu Jerry William Cyr. Are doi copii: Julia Emma Cyr (n. 1982) și Jean-Paul Welf Cyr (n. 1985)  

  Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei
  Prințesă Christoph de Hesse Prințesă George William de Hanovra
  Date personale
  Născută	26 iunie 1914 Villa Mon Repos, Corfu, Grecia
  Decedată	3 noiembrie 2001 (87 de ani) Munchen, Bavaria, Germania
  Înmormântată	Schliersee
  Părinți	Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințesa Alice de Battenberg
  Frați și surori	Filip, Duce de Edinburgh Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei
  Căsătorită cu	Prințul Christoph de Hesse (1930–1943) Prințul George William de Hanovra (1946–2001)
  Copii	Prințesa Christine de Hesse Prințesa Dorothea de Hesse Prințul Karl de Hesse Prințul Rainer de Hesse Prințesa Clarissa de Hesse Prințul Welf Ernst de Hanovra Prințul Georg de Hanovra Prințesa Friederike de Hanovra
  Cetățenie	Grecia
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa de Hesse-Kassel Casa de Hanovra

* 1916: Eugen Alimănescu (n. 26 iulie 1916 - data decesului necunoscuta)^[1] a fost un comisar de poliție, ulterior maior de miliție din România.

Eugen Alimănescu s-a născut la 26 iulie 1916 la Slatina, Regiunea Argeș. Studii: 4 clase primare, urmate de 3 clase - Școala Normală "Preda Buzescu" din Slatina. După o perioadă în care este muncitor necalificat la pepiniera Drăgășani (1931-1934), urmează un curs de contabilitate la Orșova (Severin). În perioada 1936-1937 este funcționar la Institutul Cooperației din București. Este încorporat și trimis pe frontul de Est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial unde funcționează ca telegrafist. Decorat cu "Virtutea Militară", cl. III pentru că a menținut o legătură telefonică între două unități combatante. Devine membru PCR în anul 1945 și este angajat în Poliție ca informator, avansat în foarte scurtă vreme la gradul de comisar.

A fost angajat la Prefectura Poliției Capitalei, în calitate de comisar-șef la Brigada 4, care se ocupa de combaterea bandelor înarmate. A devenit renumit la conducerea brigăzii sale formate din 22 de tineri justițiari, aleși chiar de comisar și antrenați pentru a interveni în cele mai periculoase situații.

Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiți să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare. Corupția atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale poliției de a prinde unii dintre criminali finalizându-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. În schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocații, judecătorii, procurorii, medicii sau polițistii făceau scapat aproape orice răufăcător. Soluția aleasă de Alimanescu a fost exterminarea crimei și a criminalilor.

Cel mai celebru caz rezolvat de Alimănescu a fost spargerea de la BNR Brașov, în care Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de interne Teohari Georgescu, au jefuit, ca în filme, sediul băncii și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.^[2]

Eugen Alimănescu alături de comisarul-șef Gheorghe Cambrea, cel cu care a lucrat împreună la cele mai renumite cazuri ale vremii, au fost sursele de inspirație ale personajului Miclovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Eugen Alimănescu devine maior de Miliție și este utilizat alături de Securitate în acțiunile de anihilare ale rezistenței anticomuniste din munți. Se remarcă prin cruzime și utilizarea torturii în cazul grupului Arnăuțoiu. Matilda Jubleanu este torturată pentru a spune unde sunt ascunși părinții și fratele ei^[3]. De asemenea, fostul comisar, ajuns maior participă la arestări politice, cum a fost cazul lui Gherman Pântea^[4]. O sumară descriere a carierei lui Eugen Alimănescu, în calitate de membru al organelor represive din România comunistă este dată de Cicerone Ionițoiu în lucrarea sa, "Morminte fără cruce":

"Canalul Morții trebuia săpat, și erau și alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deținuții politici de aici se găsea și un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-l linșeze. După ce omorâse sute de borfași cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mișcării de rezistență, la început în Banat, împotriva colonelului Uță, apoi în Făgăraș. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administrație din mâinile colegilor de drept comun și adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă."^[5]

În vara anului 1949, într-o ședință la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului de Interne, la care au participat ministrul Teohari Georgescu, ministrul adjunct Marin Jianu, directorul Securității, Gheorghe Pintilie și adjunctul său, Alexandru Nicolschi, s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care fuseseră condamnați la peste 15 ani de închisoare să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete. Eugen Alimănescu a fost desemnat să ducă la îndeplinire aceste execuții extrajudiciare pe care le-a dus la îndeplinire de-a lungul anului 1950: 6 membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija, și peste 30 de mebri ai rezistenței dobrogene, închiși la Gherla, Aiud și Pitești. ^[6]

Alimănescu, în realitate un fost interlop, este arestat pentru fraudă în gestiunea banilor folosiți pentru recrutarea informatorilor și este închis la Canal, ca infractor de drept comun. Eliberat după doi ani, ajunge gestionar al unui debit de tutun în zona Pieței Dorobanți din București. Este arestat din nou, pentru nereguli în gestiune și dispare definitiv, în circumstanțe necunoscute. În 1952 este menționat ca fiind deținut la Canal.^[7] Pe 26 decembrie 1951 s-a clasat dosarul, iar actul de deces este datat 1958.

Eugen Alimănescu
Date personale
Născut	26 iulie 1916
Decedat	1958 (41 de ani)
Ocupație	ofițer de poliție[*

·      1921: S-a născut compozitorul român Temistocle Popa la Galați. (d. 26 noiembrie 2013, București)

* 1927: Jerry Schatzberg (n. 26 iunie 1927 în Bronx, New York) este un fotografși regizor de film.

În 1968, Schatzberg a divorțat în Cd. Juárez, Mexic. Au trăit împreună doar 5 ani, Corinne Schatzberg a refuzat divorțul timp de 11 ani. Au avut doi copii împreună. La momentul divorțului, Schatzberg era foarte cunoscut ca logodnicul lui Faye Dunaway. În 1968, Dunaway l-a părăsit pe Schatzberg pentru actorul Marcello Mastroianni. Jerry Schatzberg s-a căsătorit cu actrița franco-americană Maureen Kerwin în 1983 și au divorțat în 1998.

Schatzbers a fost născut într-o familie de evrei cojocari și a crescut în Bronx. A fotografiat pentru reviste precum Vogue, Esquire și McCalls. Primul lui debut ca regizor de filme a fost cu Puzzle of a Downfall Child în 1970 cu actrița Faye Dunaway. A continuat cu regizarea unor filme precum The Panic in Needle Park, cu actorul Al Pacino în 1971, Scarecrow, care a primit marele premiu la 1973 Cannes Film Festival, The Seduction of Joe Tynan, Honeysuckle Rose cu Willie Nelson, Misunderstood (bazată pe romanul lui Florence Montgomery) și Street Smart din 1987 în care actorul Morgan Freeman a primit prima lui Nominalizare Oscar.

A fost membru al juriului la 2004 Cannes Film Festival.

Ca fotograf static, una dintre cele mai faimoase imagini a lui Schatzberg a fost fotografia de coperta a albumului Blonde on Blonde a lui Bob Dyan, lansat în 1966. O colecție de poze a lui Schatzberg cu Dylan a fost publicată de către Genesis Publications în 2006, intitulată Thin Wild Mercury. Schatzberg încă locuiește în New York City, unde lucrează la cateva proiecte de filme, inclusiv o continuare a filmului "Scarecrow", scrisă împreună cu fostul publicist a lui Bruce Springsteen, Seth Cohen.

Jerry Schatzberg în 2011 (alături de Faye Dunaway

* 1931: Iulia Buciuceanu (n. 25 iunie 1931, Tighina) este o cântăreață românăde operă și lied (mezzo-soprană) originară din Basarabia.

Iulia Buciuceanu s-a născut la Tighina, Basarabia, într-o familie de muzicieni. Atât mama (Iulia) cât și tata (Ioan) au studiat canto și, respectiv, dirijat și compoziție, la Conservator. Avea doi frați și două surori, printre care actrița Tamara Buciuceanu.^[1]

Primii pași în lumea muzicii i-a făcut la 10 ani, când cânta în corul catedralei de la Chișinău.^[2] În anii 1947–1950, Iulia studiază la Conservatorul din Iași, avându-i ca dascăli pe Mansi Barberis și Grigori Magiari (canto), iar între 1950 și 1953 la Conservatorul din București , luând lecții de la Victor Costescu-Duca, Petre Ștefănescu Goangă (canto), Jean Rânzescu și Jean Bobescu.^[3]

A fost căsătorită cu George Constantin,^[1] cu care a avut un copil, Mihai

Buciuceanu debutează la 21 decembrie 1960 la Opera Română din București în rolul Kneaghina din Rusalka de Aleksandr Dargomîjski. Continuă să activeze ca solistă la Opera Română până în 1982.^[3]

Repertoriul său include următoarele opere:^[4][5][6]

• Dama de pică (Milovzor, 1953)
• Lakmé (Malika, 1955)
• Nunta lui Figaro (1956)
• Evgheni Oneghin (Olga, 1958)
• Falstaff (Meg, Quicky, 1959)
• Cavalleria rusticana (Lola, 1960)
• Maeștrii cântăreți din Nurenberg (Magdalena, 1960)
• Bal mascat (Ulrica, 1963)
• Gianni Schicchi (Zita, 1966)
• Liliacul (Orlofski, 1967)
• Apus de soare (Doamna Maria, 1968)
• Povestirile lui Hoffmann (Niklasuse, Muza, 1968)
• Decebal (Drigisa, 1969)
• Tannhauser (Venus, 1970)
• Flautul fermecat (Doamna III, 1971)
• Olandezul zburător (Mary, 1972)
• Bălcescu (Zinca, 1974)
• Dreptul la dragoste (Mița, 1975)
• Hamlet (Gertrude, 1975)
• Andreea Chanier (Constea, 1975)
• Walkiria (Fricka, 1976)
• Dragoste și jertfă (1977)
• Conu Leonida față cu reacțiunea (1978)
• Horia (1980)
• Conacul cu stafii (Paharniceasa, 1979)
• Căsătoria secretă (Fidalma, 1980)
• Orfeu (Medeea, Orfeu, 1981)
• Aida (Amneris)
• Rigoletto
• Don Carlos
• Trubadurul
• Madame Butterfly
• Viață pentru țar
• Boris Godunov (Feodor)
• Oedip
• Vlad Țepeș
• Răscoala
• Cneazul Igor (Konceakovna)

Pe parcursul carierei sale, Buciuceanu a colaborat cu dirijorii K. Kondrașin, M. Rostropovici, I. Barbiroli, Egizio Massini, Jean Bobescu, Constantin Silvestri, G. Georgescu, Mihai Brediceanu și cu soliștii G. Vișnevskaia, V. Teodorian, N. Herlea, Z. Pally, E. Cernei, C. Gabor, V. Sârbu, I. Stoian etc.^[4] A avut turnee în Ungaria, Iugoslavia, Olanda, Belgia, Italia, Norvegia, Finlanda, Grecia, Turcia, Mongolia, Polonia, Coreea de Sud, Bulgaria, Franța, Turcia, Germania, Rusia (inclusiv nouă stagiuni consecutive la Teatrul Bolșoi din Moscova).^[1][5]

Iulia Buciuceanu este laureată a Concursului Internațional de Canto de la Viena (1959), a Festivalului „Primăvara de la Praga" (1960), a Concursului Internațional de la Sofia și a Festivalului de Operă de la Helsinki (1962). De asemenea, a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse (1962).^[6]

În 1968, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural de clasa a II-a. 

Iulia Buciuceanu
Date personale
Născută	25 iunie 1931 (88 de ani)[1]  Tighina, Moldova
Frați și surori	Tamara Buciuceanu
Căsătorită cu	George Constantin
Copii	Mihai Constantin
Ocupație	cântăreață de operă
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Muzică București
Premii	Ordinul Meritul Cultural (1968)

* 1933: Claudio Abbado (n. 26 iunie 1933, Milano, Italia - d. 20 ianuarie 2014, Bologna, Italia)^[13] a fost un dirijor italian.

A studiat pianul la conservatorul Giuseppe Verdi, după care a început să dirijeze la Viena. A colaborat mult timp cu opera Teatro alla Scala din Milano (1968 - 1986), ca dirijor principal și în cele din urmă ca director artistic, precum și cu Filarmonica din Viena.

În 1989 i-a succedat lui Herbert von Karajan ca dirijor permanent și director artistic al Filarmonicii din Berlin. Este cunoscut pentru programele sale îndrăznețe, care cuprind multă muzică modernă.

Claudio Abbado

Claudio Abbado (2012) Date personale Născut 26 iunie 1933[3][4][5][6][7][8][9]  Milano, Regatul Italiei[10]  Decedat 20 ianuarie 2014 (80 de ani)[3][11][4][12][13][5][6][7][8][9]  Bologna, Italia[14]  Cauza decesului cauze naturale[*] (boală)  Părinți Michelangelo Abbado[*]  Frați și surori Marcello Abbado[*]  Copii Daniele Abbado[*]  Cetățenie  Italia  Regatul Italiei  Ocupație dirijor politician pianist director muzical[*] compozitor  Activitate Studii Milan Conservatory[*], Accademia Musicale Chigiana[*], Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena   Gen muzical muzică clasică operă   Instrument(e) pian   Case de discuri Deutsche Grammophon[*]   Premii Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*][1] Legiunea de Onoare în grad de Mare Cruce[*] Ring of Honour of the City of Vienna[*] Marea medalie de aur în onoarea serviciului adus Republicii Austriece[*] Medalia Ernst Reuter[*] Praemium Imperiale[*] Gramophone Award for Lifetime Achievement[*] Gramophone Award for Recording of the Year[*] Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] Premiile Grammy honorary doctor of the University of Cambridge[*] honorary doctor of the University of Aberdeen[*] Ernst von Siemens Music Prize[*][2] Hans von Bülow Medal[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Gold Medal of the Italian Order of Merit for Culture and Art[*

* 1933: Nona Millea (n. 26 iunie 1933, Valea Mare-Podgoria, Jud. Argeș) este o ingineră electronist, absolventă a primei promoții de ingineri ai Facultății de Electronică a Institutului Politehnic București (1956), realizator al primului aparat de radio românesc cu modulație în frecvență (FM)

În 1951 este admisă la Facultatea de Electrotehnică a Institutul Politehnic "Gheorghe Gheorghiu-Dej" București.^[2] În 1953, facultatea se scindează și apare Facultatea de Electronică. Nona Millea va absolvi Facultatea de Electronică în 1956, făcând parte din prima promoție de ingineri electroniști ai acestei facultăți.

După absolvire, alege să lucreze la Fabrica Radio Popular, singura fabrică cu profil electronic la acea vreme, devenită mai târziu Uzina Electronica. Inițial este maistru la Secția de semifabricate, apoi la banda de radioreceptoare, iar după circa doi ani ajunge la sectorul proiectări (1958).

Printre primele teme primite l-a reprezentat documentarea și elaborarea caietului de sarcini pentru proiectarea primului radioreceptor românesc staționar cu tuburi electronice de clasă superioară, cu reglaje pentru tonuri înalte și joase, echipat și cu bloc de unde ultra scurte (UUS) pentru recepția emisiunilor cu modulație de frecvență (MF). Era pentru prima dată când urma să se construiască în țara noastră un radioreceptor de asemenea complexitate, fără a se apela la licență sau know-how străin. Directorul întreprinderii în acei ani era Dumitru Felician Lăzăroiu. Proiectul a fost verificat de profesorul Cartianu care preda cursul de specialitate, construise primul receptor cu MF și scrisese prima carte despre MF. Receptorul „S 602 A Enescu“ a fost produs la Fabrica Radio Popular, devenită mai târziu Uzina Electronica.

În perioada 1961-1969 lucrează la Institutul de Cercetări Electrotehnice (ICET), la Secția Calitate. Aici organizează primul laborator din țară de Siguranță în funcționare (fiabilitate) a produselor electronice, devenind șeful acestuia.

În 1968 devine membru activ în Comisiile economice CAER.^[3]

A obținut titlul de doctor și a fost delegat permanent la CEE, UNESCO și CAER.

Nona Millea
Date personale
Născut	26 iunie 1933 (86 de ani) Valea Mare-Podgoria, Jud. Argeș
Copii	Liviu
Naționalitate	română
Ocupație	inginer
Activitate
Alma mater	Facultatea de Electronică, București

*  1937: Robert C. Richardson, fizician american

·         1940 - S-a nascut Billy Davis Jr., vocalist american (Fifth Dimension).
* 1941: „Totul se mișcă datorită dragostei; de aceea creația fără dragoste e doar culoare neinsuflețită.” –Jorge Rando^[1]

Jorge Rando (Malaga, 23 iunie 1941) este un pictor si sculptor spaniol, a carui opera este legata de curentul artistic numit Neoexpresionism.

Nascut in Malaga, pictorul Jorge Rando rămâne strâns legat de Germania, țară in care emigreaza la 20 ani pentru a aprofunda studiile sale de filozofie. Locuind in Köln (Germania), cultura nemțească devine esentiala atât in educația sa cât și în operele sale.

Împreună cu soția sa Margit, se mută în Malaga in 1984. Aici începe un ciclu de picturi. Este considerat unul din artiștii spanioli, internațional recunoscut din anii ’60 până în ziua de azi. Expune des în galerii și târguri de artă contemporană precum și în muzee naționale și internaționale. Cărțile sale se găsesc în facultați și biblioteci în Spania, Europa, SUA și multe alte țări.

Apare pentru prima dată la televizor în Săptamâna Mare în Malaga, sponsorizată tocmai de către primaria orașului.

În 2006 primește premiul “Fundacion Antiquaria” pentru colaborarea sa în legatură cu expresionismul în Spania. În același an câștigă și premiul pentru artă contemporană numit “Tertulia Ilustrada”, în Madrid.

În 2007 primește in Madrid premiul pentru arte plastice. Fundația Alvaro Mutis îi acordă premiul pentru Arte 2007. Libro de oro de la Plastica. Unesco (Paris). Biblioteca Națională Spaniola (Madrid) cumpară din operele artistului pentru colecția sa.

În anul 2008, Malaga i-a dedicat două mari expoziții, una religioasa in prestigioasele sali ale Palatului episcopal, iar cealaltă formată este gazduită de către Muzeul Municipal. În același an Asociația Scriitorilor din Malaga îi oferă premiul “Artistul anului”.

În anul 2009 a fost inaugurat primul Muzeu în aer liber din Malaga în parcul Catedralei cu șapte sculpturi realizate în fier și lemn. În această ocazie a expus un grup statuar format din 8 bucati. Momentan Jorge Rando realizează schițe pentru Catedrala din Malaga comandat de către Déan D. Francisco García Mota.

În 2014 se deschide în Malaga, în incinta mânăstirii “Las Madres Mercedarias” (în cartierul Molinillo), muzeul Jorge Rando ce găzduiește operele artistului. Acest muzeu se concentreaza pe studiul Expresionismului în toate formele sale. În producția sa religioasă, Jorge Rando încearcă să răscumpere temele principale ale artei occidentale.

Astăzi, Jorge Rando locuieste si lucreaza in Malaga si Hamburg.

Jorge Rando

* 1941: Takayuki Kuwata (n. 26 iunie 1941) este un fost fotbalist japonez.

·         1942 - S-a nascut Larry Taylor, basist american (Canned Heat, Harvey Mandel, John Mayall, Tom Waits).

·         1943 - S-a nascut Georgie Fame (Clive Powell), vocalist si pianist britanic (Blue Flames).

·         1943 - S-a nascut Jean Knight, cantareata soul americana.

·         1948 - S-a nascut Richard McCracken, basist britanic (Taste, Stud, Spencer Davis, Axis Point).

·         1949: Decebal Traian Remeș, politician român

·          1950 - S-a nascut Junior Daye, vocalist britanic (Sweet Sensation).

·         1951 - S-a nascut Rindy Ross, vocalist si saxofonist american (Seafood Mama, Quarterflash).

·         1952 - S-a nascut Dan Condurache, actor roman de teatru si film.

·         1955: Michael Geoffrey "Mick" Jones (n. 26 iunie 1955 la Wandsworth, Londra) este fostul chitarist și co-fondator al trupei britanice de punk rock, The Clash pe care a părăsit-o în 1983. A mai fondat formația Big Audio Dynamite cu Don Letts înainte ca modificările de componență să ducă la formarea grupului Big Audio Dynamite II și apoi a trupei Big Audio. În prezent cântă cu Carbon/Silicon împreună cu bunul prieten Tony James realizând și turnee cu varianta live a trupei Gorillaz.

Mick Jones
Mick Jones (New York, 1987)
Date personale
Nume la naștere	Michael Geoffrey Jones
Născut	26 iunie 1955 (64 de ani) Wandsworth, Londra, Anglia
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	Muzician, compozitor
Activitate
Studii	Strand School[*]
Gen muzical	Punk rock, alternative rock
Instrument(e)	Chitară, vocal, bass, clape, tobe, harmonică
Ani de activitate	1975–prezent
Case de discuri	CBS, I.R.S., Radioactive
Colaborare cu	The Clash, General Public, Big Audio Dynamite, Carbon/Silicon, Gorillaz, London SS, The Wallflowers

·         1956 - S-a nascut Chris (Christopher Joseph) Isaak, cantaret, chitarist si compozitor american.

·          1957 - S-a nascut Patti Smythe, cantareata americana (Scandal). 

·         1961 - S-a nascut Terri Nunn, cantareata si compozitoare americana (Berlin).
* 1963: Mihail Hodorkovski s-a născut la 26 iunie 1963 la Moscova, în familia lui Boris Moiseevici (născut la 3 august 1933) și Marina Filippovna (Petrova, 13 septembrie 1934 - 3 august 2014) Hodorkovski.^[14] Bunicul lui Hodorkovski pe linia maternă a fost antreprenor, care deținea o fabrică.^[15] Atât mama, cât și tatăl au fost ingineri chimici care au lucrat toată viața la Uzina „Calibr” (Калибр) din Moscova. Până în 1971, familia a trăit într-un apartament comunal, apoi s-a mutat în locuință separată

Mihail Hodorkovski este un bogat om de afaceri rus, fost președinte al grupului petrolier Iukos. A fost arestat în 25 octombrie 2003, pe aeroportul Novosibirsk^[1]. Atunci, el și principalul său asociat, Platon Lebedev, au fost condamnați la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și evaziune fiscală și încarcerați^[1]. În decembrie 2010, ambii au fost condamnați la câte 14 ani de închisoare (la care sunt luați în calcul și cei 8 ani pe care îi ispășeau deja) pentru furtul a milioane de tone de țiței și de spălare de bani în valoare de 23,5 miliarde de dolari^[2]. Decizia instanței de judecată a primit o apreciere controversată din partea comunității ruse și internaționale: unii considerau condamnarea corectă, alții considerau că ei sunt „prizonieri ai conștiinței” persecutați pe motive politice^[3][4][5]

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în decizia din mai 2011, a luat în calcul încălcările procedurale în timpul arestării, a faptelor de umilire a demnității umane în timpul detenției pe parcursul anchetei preliminare și judiciare, precum și plângerile din detenție.^[6][7][8]

După 10 ani de detenție, pe 20 decembrie 2013 el a fost grațiat de președintele Vladimir Putin, fiind eliberat din închisoare chiar în aceeași zi.^[9] Amnisitierea a venit în urma unei cereri a lui Hodorkovski de a fi eliberat, pe motiv că mama sa e grav bolnavă. Imediat după eliberare Hodorkovski, a zburat în Berlin, Germania.^[10][11]

Pe 28 iulie 2014, Rusia a fost condamnată de către Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să plătească suma de 50 de miliarde de dolari despăgubiri acționarilor companiei petroliere Iukos, în contul activelor expropriate.^[12][13]

Valoarea despăgubirii este de 20 de ori mai mare decât cea mai mare sumă stabilită până la acel moment de către această instanță.

Mihail Hodorkovski
Hodorkovski în 2001
Date personale
Nume la naștere	Mihail Borisovici Hodorkovski
Născut	26 iunie 1963 (56 de ani) Moscova, Uniunea Sovietică
Căsătorit cu	Elena Dobrovolskaya (divorțat), Inna Khodorkovskaya
Număr de copii	4
Copii	4
Naționalitate	Rus
Cetățenie	Rusia
Etnie	Evreu (paternal) Rus (maternal)
Ocupație	Vice-ministru al Petrolului și Energiei în Rusia (1993) Președinte și CEO al Yukos (1997–2004)
Activitate
Domiciliu	Elveția
Alma mater	Universitatea de Chimie și tehnologie Mendeleev
Premii	Lech Walesa Award[*] (2013)

* 1964: Tommi Antero Mäkinen (n. 26 iunie 1964, Puuppola, Finlanda) este un fost pilot finlandez de raliu. Mäkinen este unul din cei mai de succes piloți WRC din toate timpurile, având la activ patru titluri de campion (1996, 1997, 1998, 1999), fiind la egalitate cu Juha Kankkunen și în spatele lui Sébastien Loeb (9 titluri).

* 1966: Tom Henning Øvrebø (n. 26 iunie 1966, Oslo) este un fost arbitru norvegiande fotbal. Øvrebø a fost un arbitru UEFA de elită,^[1] oficiând meciuri în Cupa UEFA și UEFA Champions League. Înafara fotbalului el lucra ca psiholog.^[2]

Øvrebø a oficiat câteva meciuri în care a luat decizii controversate, iar după meciul dintre Chelsea și Barcelona din mai 2009, contând pentru semifinalele Ligii Campionilor 2008-2009, acesta a fost dur criticat, iar apoi a fost amenințat chiar și cu moartea de fanii londonezi.

·         1968: Paolo Maldini (n. 26 iunie 1968, Milano, Italia) este un fost fotbalist italian. Maldini a jucat pe postul de fundaș și predominant pe flancul stâng sau în centru. A jucat pentru AC Milan pe parcursul întregii sale cariere.
* 1969: Colin Charles Greenwood (născut 26 iunie 1969, Oxford) este mebru al formației Radiohead. Cântă de obicei la chitară bas, dar și la claviatură și sintetizator pe albumele recente. Este fratele mai mare al colegului său de trupă Jonny Greenwood.

Colin Greenwood
Colin Greenwood în 2006
Date personale
Nume la naștere	Colin Charles Greenwood
Născut	26 iunie 1969 (50 de ani)[1][2]  Oxford, Regatul Unit
Frați și surori	Jonny Greenwood
Cetățenie	Anglia
Ocupație	chitarist textier[*]
Activitate
Studii	Peterhouse[*]
Gen muzical	rock alternativ
Instrument(e)	chitară chitară bas
Case de discuri	XL Recordings[

* 1969: Laura Olteanu(n.26 iunie 1969, București) este o creatoare de modă din România. A primit numeroase premii pentru creațiile sale, având prezentări de modă naționale și internaționale. Laura Olteanu este membru fondator al asociației: Bucharest Fashion District.

Laura Olteanu și-a început cariera în modă în anul 1992 deschizând propria casă de modă, având numeroase prezentări în țară și în străinătate:

• 2001 Festivalul Internațional de modă East on Catwolk
• 2002 Romanian Fashion Week 2002 la Iași, Bucharest Fashion Week 2002, festivalul african Annual Show 2002 - Camerun
• 2003 Bucharest Fashion Week 2003
• 2004 prezentare la Monte Carlo, Bucharest Fashion Week 2004, Summer Fashion 2004
• 2005 Bucharest Fashion Week 2005, Summer Fashion 2005
• 2006 Bucharest Fashion Week 2006
• 2007 Bucharest Fashion Week 2007, Summer Fashion 2007
• 2008 Bucharest Fashion Week 2008,Summer Fashion în colaborare cu designerul de accesorii Mihai Albu colaborare Mihai Albu
• 2009 Bucharest Fashion Week 2009, Cluj Spring Fashion Show 2009, Summer Fashion
• 2010 Lansare magazin La Sposa-Liban, Kitzbuhel - Austria 2010, Bucharest Fashion Week 2010, Summer Fashion TV 2010
• 2011 Bucharest Fashion Week 2011, Summer Fashion TV 2011, prezentare in Beirut- Liban prezentare Beirut
• 2012 Wedding Fashion Moscow 2012-Rusia, The Bride Show Dubai 2012-EAU [1], Summer Fashion TV 2012 [2], Bucharest Fashion Week 2012
• 2013 Barcelona Bridal WeeK 2013 - Novia Espana Pasarela Gaudi http://www.divahair.ro/moda/designeri_romani/rochiile_de_mireasa_laura_olteanu_la_barcelona_bridal_week
• 2013 Bucharest Fashion Week 2013
• 2013 FashionTv Summer Festival Mamaia 2013
• 2014 Romanian Fashion Awards 2014 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de mireasă
• 2015 Romanian Fashion Awards 2015 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de seară
• 2016 Romanian Fashion Awards 2016 - Premiul: DESIGNERUL ANULUI
• 2017 Romanian Fashion Awards 2017 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de seară

Laura Olteanu a creat rochii de mireasă pentru multe vedete din muzica românească, dintre cele mai excentrice fiind o rochie de mireasă albastră, a cântăreței Luminița Anghel luminita anghel mireasa. Linia urmarită în creațiile Laurei Olteanu este o linie haute couture, glam și extrem de sofisticată. Fiecare creație în parte este lucrată în detaliu pornind de la materiale și terminând cu accesorizarea finală. Laura Olteanu: "Îmi place să văd femeia ca pe o Divă"

* 1970: Paul Thomas Anderson (n. 26 iunie, 1970, Studio City, statul  California]) este un regizor, scenarist și producător de filme american, cel mai bine cunoscut pentru filmul Magnolia cu Tom Cruise. 

Paul Thomas Anderson

Date personale Născut 26 iunie 1970 (49 de ani)[1][2][3]  Studio City[*], SUA  Număr de copii 4  Copii Pearl Anderson[*]  Cetățenie  SUA  Ocupație regizor de film scenarist producător de film  Alma mater Universitatea New York Emerson College[*] Santa Monica College[*] Alte premii Premiul Cannes pentru cel mai bun regizor (2002) pentru Punch-Drunk Love[*] Ursul de aur (2000) pentru Magnolia[*] Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor (2008) pentru There Will Be Blood[*

* 1970: Irving Domingo Lorenzo, Jr. (n. 26 iunie 1970^[3]), cunoscut mai bine sub numele Irv Gotti, este un producător american de muzică hip hop și R&B. Conduce casa de discuri The Inc. Și-a ales numele de scenă Irv Gotti după John Gotti

Irv Gotti

Gotti în februarie 2005 Date personale Nume la naștere Irving Domingo Lorenzo, Jr. Născut 26 iunie 1970 (49 de ani) Hollis[*], SUA[2]  Cetățenie  SUA  Ocupație Rapper     singer     songwriter     record producer Activitate Alte nume DJ Irv Origine Hollis, Queens, New York City[1] Gen muzical Hip hop     R&B Instrument(e) Turntables     DJ mixer     keyboards     drum machine     sampler Ani de activitate 1992–present Case de discuri Murder Inc. Records (current)     300 Entertainment (current)     Ruff Ryders Entertainment (former)     Def Jam Recordings (former) Colaborare cu Ja Rule     Black Child     Jay-Z     Ashanti     Fat Joe     Charli Baltimore     Vanessa Carlton     Uncle Murda     Lloyd     DMX

* 1975: Liviu Voinea (n. 26 iunie 1975) este un economist român care, începând cu octombrie 2014, ocupă funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României. A fost ministru delegat pentru buget în perioada decembrie 2012 - august 2014. Este, de asemenea, profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Internaționale. În calitate de viceguvernator al BNR participă la întâlnirile Comitetului Economic și Financiar (EFC)^[1] și ale Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS)^[2]. A fost reprezentantul României în Grupul de Lucru la Nivel Înalt privind Tratamentul Expunerilor Suverane.

Liviu Voinea a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice. Are un Master în Administrarea Afacerilor de la Stockholm University, School of Business. În anul 2000, Liviu Voinea a obținut doctoratul în economie, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice.

Liviu Voinea

Date personale Născut 26 iunie 1975 (44 de ani)  Cetățenie  România  Ocupație economist Profesor[*]  Reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional în funcția de Senior Advisor al Directorului Executiv al FMI Deținător actual Funcție asumată 26 august, 2019 Viceguvernator, Banca Națională a României În funcție Octombrie, 2014 – 26 august 2019 Ministru delegat pentru buget, Ministerul Finanțelor Publice În funcție 21 decembrie 2012 – 27 august 2014 Secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice În funcție 16 mai 2012 – 21 decembrie 2012

* 1977: Noriaki Kubo (久保 宣章 Kubo Noriaki^?) (născut pe 26 iunie 1977), cunoscut după pseudonimul Tite Kubo (久保 帯人 Kubo Taito^?), este un artist manga de origine japoneză. Cea mai importantă lucrare a sa este seria manga Bleach.

Fiu al unui membru din consiliul orașului Fuchu, districtul Aki, prefectura Hiroshima, Tite Kubo a absolvit liceul local. Într-un interviu, Kubo a dezvăluit că s-a înscris la un concurs al unei reviste manga, și deși nu a câștigat, unul dintre editori revistei i-a remarcat talentul. După aceea au lucrat împreună la mai multe proiecte.^[1] Nu mult după aceea, în 1996, prima sa manga scurtă, "Ultra Unholy Hearted Machine", a fost publicată în Weekly Shonen Jump Special al editurii Shueisha. Aceasta a fost urmată de alte două, și în 1999 de prima s-a serie, Zombie Powder, care a fost publicată în Weekly Shonen Jump și a continuat timp de 4 volume până în 2000.

Următoarea sa serie, Bleach, despre un elev de liceu (Kurosaki Ichigo) care devine un shinigami și se luptă cu spirite malefice, a început să fie publicată în aceiași revistă în 2001. Din 4 decembrie, 2007, Bleach a atins peste 300 de capitole, și a fost adaptată într-o serie anime care a început să fie difuzată în Japonia în 2004. Seriei manga i s-a acordat Premiul Shogakukan Manga pentru categoria sa în 2005.^[2] Un film Bleach a fost lansat în Japonia pe 16 decembrie 2006, urmat de un al-doilea film pe 22 decembrie 2007.

Pe 27 iulie 2008, Tite Kubo a vizitat Statele Unite pentru prima dată și a făcut o apariție în San Diego la Comic-Con International.

·         1979: Ryan Benjamin Tedder (n. 26 iunie 1979, în Tulsa, Oklahoma) este un cântăreț, cantautor, producător muzical și ocazional actor american.^[1][2]El este cunosctu mai ales ca lider al formației pop rock americane OneRepublic, din care face parte încă din 2002.

Ryan Tedder

De-a lungul anilor a compus foarte multe cântece, dar în anul 2007 s-a remarcat cu melodia "Apologize", care a fost lansata de trupa din care facea parte.

A scris cântece pentru Leona Lewis, Dima Bilan, Alexandra Burke, Backstreet Boys, AJ McLean Chris Cornell, Ashley Tisdale, Ludacris, Lupe Fiasco, Far East Movement , Paula DeAnda, Hilary Duff, Timbaland, Bubba Sparxxx, Shayne Ward, Tupac, Lemar, Esmee Denters, Clay Aiken, t.A.T.u., Jennifer Hudson, Menudo, Ashanti, Natasha Bedingfield, Whitney Houston, Westlife, Charice, Sugababes, Rihanna, Daughtry, Mario, DJ Tiesto.

Ryan Tedder

* 1980: Thomas Idir Gérard (n. 26 iunie 1980, Paris), cunoscut sub numele de scenă Sinik, este un rapper francez. S-a născut în Paris, în data de 26 iunie 1980, dintr-o mamă franceză și un tată algerian.

Cea mai mare parte a copilăriei sale a petrecut-o în orașul francez Les Ulis, din departamentul Essonne. În 1996 a fondat, împreună cu prietenii săi din copilărie Agoudjil Djamel, Oudjehih Lalmi și Tarek Anis trupa de muzică rap L'Amalgame. Grupul s-a schimbat în decursul timpului și și-a schimbat numele în Ul'Team Atom. Sinik părăsit grupul în 2000 și a început o carieră solo. În același an, el a lansat primul său EP numit Malsain care a avut peste 1.000 de vânzări . Cu banii strânși, Sinik fondat cu Karim și Nabyle Tamarat casa de discuri Six-O-Nine(6-0-9). De asemenea, s-a reunit cu artista Diam's.Cei doi rapperi au fost turnee împreună pentru o lungă perioadă de timp, iar piesa Le Meme Sang (în italiană același sânge) simbolizează prietenia lor.

În 2004, lansează albumul En attendant l'album. Pe 25 ianuarie 2005, apare albumul de stradă intitulat La Main Sur Le Coeur, care a primit discul de aur în Franța. Mai târziu, pe 3 aprilie 2006, Sinik lansează cel de-al doilea album al carierei sale, Sang Froid, care include participări cu alți artiști ca Kool Shen, Sniper , Kayna Samet și Vitaa.

În 2007, lansează albumul Le Toit Du Monde. În cadrul acestui abum face parte și piesa Je Réalise, care reprezintă o colaborare cu artistul britanic James Blunt.

* 1983: Felipe Melo de Carvalho (n. 26 iunie 1983 în Volta Redonda) este un fotbalist brazilian, care joacă pentru clubul brazilian Palmeiras.
* 1984: Igor Bugaiov (n. 26 iunie 1984, la Bender), este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul FC Tobol din Kazahstan.
* 1984: Adila Sedraïa (n. 26 iunie 1984, Paris, Franța), cunoscută după numele de scenă Indila, este o cântăreață și compozitoare franceză de R&B.^[1]Ea provine dintr-o familie cu origini algeriene, indiene, cambodgiene și egiptene. Aceasta este casatorita cu producatorul si compozitorul Pascal Koeu cunoscut ca DJ Skalp sau Skalpovich . ^[1][2] Adila Sedraïa a compus alături de M. Pokora, Admiral T, DJ Abdel și Axel Tony.

Dernière danse („Ultimul dans”), lansat în decembrie 2013, s-a clasat pe locul 2 în SNEP-ul din Franța a strâns peste 530 milioane de vizualizări pe youtube.

Melodia sa S.O.S a atins 145 milioane de vizualizari in 2 ani pe YouTube .

Cântăreața, care a cucerit Franța și Europa în ultimul an, a colaborat cu rapperi francezi celebri, printre aceștia numărându-se Soprano, Rohff și Youssoupha.

Indila

Date personale Nume la naștere Adila Sedraïa Născută 26 iunie 1984 (35 de ani) Paris, Franța Căsătorită cu Skalpovich[*]  Cetățenie  Franța  Ocupație cântăreață cantautoare textier[*]  Activitate Gen muzical R&B, Chanson, Bollywood, French Rap, Pop Instrument(e) voce[*]   Case de discuri Capitol Music France[*]   Interpretare cu Nessbeal, Youssoupha, Skalp, TLF, Rohff, Soprano

* 1985: Ana Ularu (n. 26 iunie 1985, București) este o actriță română de scenă, voce, televiziune și film.

Filmografie:

An	Titlu	Rol	Note
2003	Maria	Ioana
2004	Damen tango	Mihaela
2004	Italiencele	Lenuța
2004	Magnatul	Dana Moraru
2005	Lost and Found	Tatiana
2005	Bucuresti-Berlin	Ioana	film de scurt metraj
2005	Concluzie	Maria	film de scurt metraj
2006	Love Close-up	Anya	film de scurt metraj
2006	Hârtia va fi albastră	Angela
2007	Afterimage	Povestitoarea	film de scurt metraj
2010	Periferic	Matilda
2012	Werewolf: The Beast Among Us	Kazia	video direct
2012	Waste		short
2013	Sunt o baba comunistă	Alice
2013	O vara foarte instabilă	Maria
2014	Serena	Rachel
2014	Index Zero	Eve
2014	Camera Trap	Maddy
2016	Infern	Vayentha
2018	Siberia	Katya

TV:

An	Titlu	Rol	Note
1995	Passion Mortelle	Victoria	film de televiziune
1995	Meurtres par procuration	Claudia	film de televiziune
2007	Cu un pas inainte	Alexa Iacob	13 episoade
2009	Anacondas: Trail of Blood	Heather	film de televiziune
2011	Life on Top	Clicky Chicks Advisor	Episodul: "Ladies Night"
2013	The Borgias	Charlotte D'Albret	Episodul: "The Wolf and the Lamb"
2017	Emerald City	Vrăjitoarea din Vest

* 1987: Samir Nasri (n. 26 iunie 1987 în Marseille, Franța) este un fotbalist internațional francez.
* 1988: Innocent Felix Awoa Zoa (n. 26 iunie 1988) este un fotbalist camerunezcare evoluează în prezent la Al Shorta. Acesta a evoluat și la Dinamo pentru 2 ani, unde nu a strâns însă nicio apariție.
* 1989: Jorge Casado Rodríguez (n. 26 iunie 1989 în Madrid, Spania), cunoscut ca Jorge Casado, este un fotbalist sub contract cu Real Madrid Castilla.
* 1992: Jennette Michelle Faye McCurdy^[2] (n. 26 iunie 1992)^[2] este o actriță americană de film, cântăreață și compozitoare de muzică country pop. Este cunoscută publicului datorită rolului (Sam Puckett) pe care l-a interpretat în sitcomul televiziunii Nickelodeon, iCarly. A apărut, de asemenea, într-o serie de alte seriale notabile, precum True Jackson, VP, Malcolm in the Middle și Lincoln Heights.Jennette a jucat alături de Ariana Grande în Sam și Cat,de pe n ickelodeon.

Jennette McCurdy
Jennette la Premiile Kids' Choice din 2010
Date personale
Nume la naștere	Jennette Michelle Faye McCurdy
Născută	26 iunie 1992 (27 de ani) Long Beach, California, SUA[1]
Cetățenie	SUA
Ocupație	actriță, cântăreață, compozitoare
Activitate
Gen muzical	Country, country pop
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	2000–prezent (actriță) 2008–prezent (cântăreață)
Case de discuri	Your Tyme, Capitol Records Nashville

* 1993: Ariana Grande-Butera (n. 26 iunie 1993 Boca Raton, SUA), cunoscută profesional ca Ariana Grande, este o actriță, cântăreață și cantautoare americană.

Grande a debutat în actorie în 2008, jucând rolul lui Charlotte în musical-ul 13 la Broadway. Între 2010 și 2013, ea a jucat-o pe Cat Valentine în sitcomul de pe Nickelodeon - Victorious, iar mai târziu a primit un rol în Sam & Cat^[8] (2013-2014).

În martie 2013, Grande a atins un succes de mainstreams când piesa "The Way" de pe albumul său de debut Yours Truly (2013) a devenit un hit de top 10 în Billboard Hot 100 și a fost certificată cu dublă-platină de RIAA.^[9][10][11] Albumul a fost bine primit și a debutat pe numărul #1 în Billboard 200. Astfel Grande a devenit prima artistă feminină a cărei înregistrare de debut s-a clasat pe prima poziție, după Animal de Keshaîn ianuarie 2010, și a 15-a artistă la general.^[12][13] În 2014 Ariana Grande a primit premiul Music Business Association în categoria ”Breakthrough Artist of the Year”, în semn de recunoaștere a performanței artistei pe durata anului 2013.^[14]

Al doilea album de studio al Arianei, My Everything (2014), a debutat pe locul 1 în SUA, fiind bine certificat în multe alte țări. Cu single-urile "Problem", "Break Free", "Bang Bang" și "Love Me Harder" albumul a fost timp de 34 de săptămâni consecutive în top 10 al Billboard Hot 100, fiind artistul din 2014 cu cele mai multe single-uri în top. În 2015, își promovează albumul cu primul ei turneu mondial, The Honeymoon Tour. În 2016 lansează cel de-al treilea album de studio, Dangerous Woman. Piesa de titlul albumului a debutat pe locul 10 în Billboard Hot 100. Albumul a debutat pe locul 2 în Billboard 200. 

Ariana Grande
Ariana Grande în 2018
Date personale
Nume la naștere	Ariana Grande-Butera
Născută	26 iunie 1993 (26 de ani) Boca Raton, Florida, SUA
Frați și surori	Frankie Grande[*]
Cetățenie	SUA
Religie	catolicism[2] Cabala[2]
Ocupație	Cântăreață, actriță, cantautoare
Activitate
Alte nume	Moonlightbae, Ari
Gen muzical	Pop, R&B, dance-pop, soul
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	Vocal, pian
Ani de activitate	2011–prezent (cântăreață) 2008–prezent (actriță)
Case de discuri	Republic Records
Colaborare cu	Nicki Minaj Pharrell Williams
Premii	Premiile American Music Premiile Muzicale Billboard Nickelodeon Kids' Choice Awards[*] Premiile Grammy honorary citizen of Manchester[*

Ariana Grande în 2011

* 1995: Andreea Corduneanu (n. 26 iunie 1995, România) este jucătoare român de fotbal feminin pe postul de fundaș. Joacă în prezent pentru Olimpia Cluj și pentru echipa națională a României.

* 1996: Diana Irena Belbiță (n. 26 iunie 1996)^[1] [2] este multiplă campioană națională, europeană şi mondială de Kempo, campioană la kickboxing și luptătoare profesionistă de MMA. Singura campioană de MMA a României (deținătoare a centurii Real Xtreme Fighting - cea mai mare promoție de MMA din România). A participat și la show-ul televizat Exatlon România transmis de Kanal D, făcând parte din echipa faimosilor, fiind ultima fată rămasă dintre cele care au păsit de prima dată pe traseele Exatlon. Actualmente concurentă in show-ul Ferma - Un nou început transmis de Pro TV. In data de 23 aprilie s-a anuntat oficial că a semnat contract cu cea mai mare promoție de MMA din lume UFC.