5. /30 IUNIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
FLORIMOND HERVE
| Florimond Ronger | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Louis-Auguste-Florimond Ronger  |
| Născut | [1][2][3][4] Houdain, Nord-Pas-de-Calais, Franța |
| Decedat | (67 de ani)[1][4] Paris, Franța |
| Copii | Gardel-Hervé[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | dirijor compozitor organist[*] actor dramaturg cântăreț regizor de teatru libretist[*] cântăreț de operă |
| Activitate | |
| Alma mater | Conservatoire national supérieur de musique et de danse[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Louis-Auguste-Florimond Ronger zis Hervé (n. 30 iunie 1825, Houdain, Pas-de-Calais - d. 3 noiembrie 1892, Paris) a fost un compozitor, autor dramatic, actor, cântăreț, scenarist și director de trupă teatrală francez.
A fost rivalul (și prietenul) lui Jacques Offenbach. Fiul său, tot comedian, purta numele de scenă Gardel-Hervé.
Tatăl său era un brigadier de jandarmi francez, iar mama sa spaniolă.
De mic copil a dovedit calităti muzicale, manifestările lui mărginindu-se la mediul familial, în școală sau la catedrala din localitate. Când Florimond a împlinit 10 ani, în 1835, i-a murit tatăl, rămânând astfel fără nici un sprijin material.
Pleacă la Paris cu mama lui. Aici, pentru a-si putea câștiga existența, a trebuit să se adapteze, ca să-și dezvolte talentul, în tot felul de meserii: corist, organist, mașinist, comediant, actor de teatru, cântăret, șef de orchestră, director de teatru (a fondat “Folies-Concertantes” în 1854), libretist, compozitor etc. Dar Florimond Ronger a făcut mai întâi școală serioasă, de cultură generală și muzicală. Docil și tenace, tânărul Florimond învață istoria, filozofia, literatura și poezia, studiind în același timp sârguincios muzica - teoria, armonia, contrapunctul, orchestrația, pianul, orga.
Câstigându-și existenta ca organist la diferite catedrale din Paris, Hervé începe să compună vodeviluri, opere-buffe, pantomime, fantezii, farse, balete, balete-pantomimă, operete, cântece, romanțe, muzică de café-concert, muzică religioasă (messe, cantate), muzică simfonică etc.
La vârsta de 17 ani, în 1842, compune primul vodevil - „L’Ours et la Pacha” - ca până la sfârsitul vietii să lase posteritătii un număr imens de lucrări: peste 120 de vodeviluri, pantomime, operete, mai bine de 20 de balete, reprezentate la „Folies-Bergeres” și la „Teatrul Imperial” din Londra etc. Dacă tinem seama și de faptul că la mare parte din lucrările lui a compus textele și a făcut libretele, că toată viata a fost interpretul lucrărilor lui, uneori executând și trei roluri într-un spectacol, că deținea direcția teatrului, că făcea naveta Paris-Londra, că dirija simfoniile lui Beethoven sau cânta la orgă muzica proprie la „Saint-Eustache” sau la „Bicetre”, ne dăm seama de dimensiunile activitătii lui Hervé.
Contemporanii și cronicile vremii, vorbind despre Hervé, au ales întotdeauna cele mai caracteristice imagini: jovial, spiritual, sincer, efervescent, subtil, burlesc, antrenant, exuberant, sarcastic, extravagant.
Pentru o mai clară înțelegere, creația lui Hervé trebuie împărtită în 3 mari perioade:
a) Perioada “Folies-Concertantes”, în care pot fi cuprinse toate lucrările lirice executate în teatrul său și apoi în “Folies-Nouvelles” din Faubourg, de la „Don Quijote et Sancho Panza” (1848) până la „Le Joueur de Flute” (1864).
b) Perioada “Trilogiei”, la “Folies Dramatiques”, în care a realizat marile operete: „L’Oeil crevé” (1867), „Chiperic” (1868) și „Petit Faust” (1869), perioadă de maturitate, în care Hervé a demonstat o imaginatie muzicală adecvată acestui gen nou, opereta.
c) Perioada celor “cinci operete” de la “Variétes”: „La Femme a Papa” (1879), „La Roussotte” (1881), „Lili” (1882), „Mam’zelle Nitouche” (1883) și „La Cosaque” (1884), care reprezintă “a treia manieră” a lui Hervé, când el, ca și Offenbach, caută să perfectioneze genul operetei.
Melodist de mare inspiratie, cunoscător al mestesugului componistic, Hervé a lăsat posterității pagini de mare valoare artistică.
Solidele cunostințe tehnice muzicale, căpătate în anii de studiu, l-au ajutat să realizeze pagini durabile, pagini de operetă veritabilă “care să facă publicul să râdă”.
La 3 noiembrie 1892, jovialul Florimond Ronger, zis Hervé, moare, fără a fi cunoscut în viată răgazul, odihna. A compus până în clipa morții.
Mam’zelle Nitouche este o operetă în două acte compusă de Florimond Ronger-Hervé pe baza libretului scris de Henri Meilhac și Albert Millaud.
Tabloul 1
Tânărul Celestin duce o dublă existenţă: la mânăstire ocupă postul de organist și maestru de muzică, iar seara, după ce-si termină serviciul, merge discret la teatru unde, sub numele de Floridor, repetă opereta sa “Babet și Cadet”. Colonelul Alfred Chateau – Gibus, fratele Maicii superioare a mânăstirii îi face o vizită acesteia, propunându-i să o mărite pe Denise de Flaviny, cea mai bună elevă a pensionului cu un locotenent din regimentul său, Fernand de Champlâtreux. În urma acestei căsătorii mânăstirea va primi o importantă donatie. Denise, care iubeste în taină teatrul, descoperă că Celestin este de fapt autor de operetă și doreste din tot sufletul să participe și ea la premieră. Tânărul locotenent Champlâtreux, nu prea încântat de o căsătorie silită, vine să o cunoască pe Denise, dar i se îngăduie doar să-i vorbească fără să o vadă. Celestin este înstiintat de Maica superioară că trebuie să o conducă pe Denise chiar în seara premierei operetei sale la Paris, la părintii ei care au chemat-o urgent. Denise rezolvă imediat încurcătura, propunându-i “maestrului de muzică” să plece cu trenul următor la Paris, ca să poată asista și ea la premieră.
Tabloul 2
În culisele teatrului Pontarcy, artistii, directorul trupei și regizorul de culise sunt emotionati, cum este și firesc în seara premierei. Corinne, interpreta principală și vedeta trupei, extrem de capricioasă, datorită unor scene de gelozie, pleacă cu colonelul Chateaux Gibus după primul act, spre disperarea directorului. Dar Denise, care învătase în secret opereta pe dinafară salvează situatia, interpretând ea rolul principal. În culise îl cunoaste pe tânărul locotenent Champlâtreux, nestiind că acesta îi fusese destinat ca sot, înainte de a pleca din mănăstire. După terminarea premierei care s-a încheiat cu mare succes datorită Denisei, Floridor doreste să ajungă cu ea cât mai repede la Paris. Sar amândoi pe una din ferestrele teatrului, dar îi prinde o patrulă și îi arestează, luându-i drept hoti.
Hervé: Mam'zelle Nitouche
JEAN RÂNZESCU
Jean Rânzescu (n. 30 iunie 1909 – d. 11 martie 1996) a fost un tenor, regizor de operă și profesor de canto român.
Din 1934, Jean Rânzescu a fost angajat ca solist al Operei Naționale din Cluj, unde a interpretat numeroase roluri de tenor.[1]
Între 1940 și 1948 a lucrat ca regizor, la același teatru de operă din Cluj, montând 7 spectacole de operă.[1]
În 1948, a fost transferat la Teatrul de Operă și Balet din București, unde a pus în scenă 11 spectacole de operă.[1]
Din 1949, Jean Rânzescu a devenit profesor la clasa de operă a Conservatorului din București.[1]
DISTINCȚII
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, regizorului Jean Rânzescu i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[2]
MĂRTURII
Scenografa Viorica Petrovici rememorează în cadrul unui interviu:[3]
- El, care avea aproape 80 de ani, se lupta cu incompetența, cu lipsa dorinței cântăreților de a juca ceea ce cântă… Ceea ce era extraordinar, căci Jean Rânzescu venea dintr-o practică de operă destul de formală, destul de închistată în viziunea interpretului care trebuie să se uite numai la dirijor.
OCTAV ENIGĂRESCU
| Octav Enigărescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | 1993 (68 de ani) |
| Ocupație | actor |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Octav Enigărescu (n. 1924 - d.1993) a fost unul dintre cei mai valoroși baritoni români. A studiat la Conservatorul din București cu baritonul Aurel Costescu-Duca (absolvent 1946). După debutul la Opera Română din Cluj, Octav Enigărescu s-a afirmat pe scena bucureșteană, într-o multitudine de roluri. Vocea sa puternică, frumoasă și calitățile actoricești deosebite, l-au propulsat în prim-planul vieții muzicale românești și i-au oferit șansa unei cariere deosebite. A ocupat și funcția de director al Operei Române. A realizat numeroase înregistrări și emisiuni radio și tv. A efectuat turnee artistice în mai multe țări europene. A jucat și în filme artistice, cum ar fi Buzduganul cu trei peceți sau serialul Toate pânzele sus. A fost profesor de canto la Ruse în Bulgaria și la Novi Sad (fosta Iugoslavie). A făcut parte ca membru sau ca președinte din juriile unor importante concursuri de muzică vocală.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[1]
În prezent, Școala de Arte din Târgoviște îi poartă numele. Fiul său, Paul Enigărescu, este maestru de sunet la Radiodifuziunea Română, unde a ocupat și funcții de conducere.
Octav Enigarescu (n.1924-d.1993) a fost unul dintre cei mai valorosi baritoni romani. A studiat la Conservatorul din Bucuresti cu baritonul Aurel Costescu-Duca (absolvent 1946).
Dupa debutul la Opera Romana din Cluj s-a afirmat pe scena bucuresteana, intr-o multitudine de roluri. Vocea sa puternica, frumoasa si calitatile actoricesti deosebite, l-au propulsat in prim-planul vietii muzicale romanesti si i-au oferit sansa unei cariere deosebite.
A ocupat si functia de director al Operei Romane. A realizat numeroase inregistrari si emisiuni radio si tv. A efectuat turnee artistice in mai multe tari europene. A jucat si in filme artistice, cum ar fi Buzduganul cu trei peceti sau serialul Toate panzele sus.
A fost profesor de canto la Ruse in Bulgaria si la Novi Sad (fosta Iugoslavie). A facut parte ca membru sau ca presedinte din juriile unor importante concursuri de muzica vocala.
In prezent, Scoala de Arte din Targoviste ii poarta numele.
PINA BAUSCH
Pina Bausch (n. ,[1][4][5][6] Solingen, Statul Liber Prusia(d), Germania Nazistă – d. ,[7][1][4][5] Wuppertal, Renania de Nord-Westfalia, Germania) a fost o coregrafă și dansatoare germană. Este considerată o reprezentantă de primă mărime a școlii germane de balet și o importantă inovatoare a dansului modern din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
BIOGRAFIE
Pina Bausch a studiat baletul la Facultatea Folkwang din Essen și la Juilliard School of Music din New York. La începutul carierei ea a dansat în ansamblurile „New American Ballet”, „Metropolitan Opera Ballet” și „Paul Tyler Company”. În anul 1962 a devenit solistă a Baletului Folkwang din Essen, în 1973 a preluat conducerea artistică a „Baletului Scenelor” din Wuppertal, redenumit atunci în „Teatrul de Dans Wuppertal” („Tanztheater Wuppertal”). În această funcțiune este responsabilă în 1975 pentru o nouă abordare a baletului Sacre du Printemps, devenită notorie datorită ruperii radicale de estetica baletului clasic.
OPERĂ
Limbajul coregrafic al Pinei Bausch se dezvoltă treptat, în strânsă colaborare cu membrii propriului ansamblu. Interpreții au fost încurajați să-și transpună propriile gesturi și trăiri într-un dans caracterizat de emotivitate, izbucniri agresive și elemente iterative. O temă principală a dansurilor este problematica relațiilor interumane. În opera târzie se pot remarca mai des elemente de factură lirică și influențe din alte culturi.
Selecție de coregrafii
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu