1. /31 IULIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·      30 î.Hr. - Bătălia de la Alexandria – Marcus Antonius a obţinut o victorie modesta asupra fortelor lui Octavianus, dar cele mai multe dintre trupele sale au dezertat ulterior , ceea ce a dus la sinuciderea sa.

Marc Antoniu „Marcus Antonius” - foto – ro.wikipedia.org

Marc Antoniu „Marcus Antonius” (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.) . Marcus Antonius s-a nascut in anul 82 î.Hr. A fost un renumit general și politician roman, locotenent al lui Cezar si membru, alături de Octavianus și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat care si-a impartit puterea la Roma.

·    781 - Are loc cea mai veche eruptie înregistrata a vulcanului japonez Fuji .

Fuji, muntele sfant al japonezilor – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·         904: După trei zile de asediu, Salonic cade în mâinile sarazinilor, care distrug orașul.

·        1009 - Pietro Boccapecora devine Papa Sergiu al IV-lea, al 142-lea papă, succedându-i Papei Ioan al XVIII-lea.

Papa Sergiu al IV-lea - foto – en.wikipedia.org

Papa Sergiu al IV-lea (n. circa 970, Roma; d. 12 mai 1012) a fost un papă al Romei (din 31 iulie 1009 până la decesul său). Numele său înseamnă: servitorul din casa sergiilor.

·    1227 - A început creştinarea cumanilor si brodnicilor, de pe teritoriul actual al Moldovei (31 iulie 1227 – 21 martie 1228).

Papa Grigore al IX-lea- foto – ro.wikipedia.org

Papa Grigore al IX-lea, papă al Romei. Pe numele laic Ugolino di Conti, a pastorit intre anii 1227-1241. Papa Grigore al IX-lea îi cere într-o epistolă episcopului de Strigoniu din Ungaria să determine convertirea la creștinism a populației din “Cumania et Bordinia terra illis vicina”.

·    1423 - Cu victoria în Bătălia de la Cravant împotriva Franței și a Scoției, Anglia a atins apogeul succesului său în Războiul de O Sută de Ani.

Bătălia de la Cravant (31 iulie 1423) – Parte din Războiului de 100 de Ani – Ilustraţie medievală a bătăliei de la Cravant din secolul al XV-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Cravant (în engleză Battle of Cravant, în franceză Bataille de Cravant) a fost o importantă bătălie Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 31 iulie 1423 între forţele anglo-burgunde pe de-o parte şi cele franco-scoţiene pe de altă parte. Bătălia este considerată drept una dintre cele mai mari realizări ale aliaţilor englezi şi burgunzi.

În data de 31 iulie, pe la aprox. ora 10, englezii au părăsit Vinsele şi au continuat să se mişte într-o direcţie diferită, alegând abordarea cea mai convenabilă spre oraş. Potrivit “Cronicii lui Enguerrand de Monstrelet” poziţiile franceze erau situate “pe un deal”, la 2,5 km de oraş. Unii cercetători moderni asociază acest “deal”, cu o creastă destul de mare, pe malul estic în aval de râul Yonne.

Aceasta creastă era întreruptă de un defileu îngust, în stânga fiind o zonă inundabilă. Probabil anume în aceste locuri erau poziţionaţi francezii, blocând de aici calea trupelor engleze. De aceea ducele de Salisbury a decis în Vinsele să treacă pe malul vestic al râului şi să continue să avanseze în sud, în scopul de a alege cea mai bună poziţie pentru luptă.

·         1431: Prima atestare internă a orașului Piatra Neamț. Într-un  act din 31 iulie 1431  domnul moldovean Alexandru cel Bun a dat Manastirii Bistrita doua prisăci, mentionand și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”. Statutul de târg domnesc orașul   îl primește doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe randuri – 1552, 1570, 1594), de către Stefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. Piatra-Neamț este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85.055 de locuitori. Localitatea fost declarată reședința Regiunii de dezvoltare Nord-Est. Într-un act din 31 iulie 1431 domnul moldovean Alexandru cel Bun a dat Manastirii Bistrita doua prisăci, mentionand și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”. Statutul de târg domnesc orașul îl primește doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe randuri – 1552, 1570, 1594), de către Stefan cel Mare . Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală.

·         1492:  Intra in vigoare  Decretul  Alhambra, in baza caruia evreii sunt expulzati din Spania catolica. Porunca a fost retrasă în mod oficial la 16 decembrie 1968, după Conciliul Vatican II 

·    1498 - În cea de-a treia calatorie, Cristofor Columb a devenit primul european care a descoperit insula Trinidad.

Debarcarea lui Columb în Lumea Nouă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte insule noi printre care şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.

·         1655: In timpul războiului  ruso-polonez (1654-1667), armata rusă intră în capitala Marelui Ducat al Lituaniei, Vilnius, pe care o ocupa  timp de şase ani.

·         1667 - Al Doilea Război Anglo-Olandez a luat sfârșit prin semnarea Tratatului de la Breda.Tratatul a adus la un sfârșit neconcludent al razboiului (1665–1667) si a lăsat multe dispute teritoriale nerezolvate.

Tratatul de la Breda (31 iulie 1667) – Gravură reprezentând încheierea păcii la Castelul Breda – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Breda a fost semnat în oraşul olandez Breda pe data de 31 iulie (Calendarul gregorian), 1667, de Anglia, Provinciile Unite, Franţa, şi Danemarca. A adus un sfârşit rapid şi neconcludent Celui de-al Doilea Război Anglo-Olandez (1665–1667), după ce forţele lui Ludovic al XIV-lea au invadat Ţările de Jos Spaniole ca parte a Războiului de devoluţiune, dar a lăsat multe dispute teritoriale nerezolvate. A fost astfel un tratat rapid şi tipic uti possidetis. În ultimele etape ale războiului, olandezii au dominat.

·  1703 - Scriitorul englez Daniel Defoe a fost pus la stâlpul infamiei pentru infracţiunea de calomnie după publicarea unui pamflet politico – satiric, dar multimea adunata l-a bombardat cu flori.

Daniel Defoe in the pillory, 1862 line engraving by James Charles Armytage after Eyre Crowe – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Daniel Defoe (născut Daniel Foe; 1659/1661 ? – 24 aprilie ?, 1731) jurnalist și scriitor englez. În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie „Englezul get-beget”. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu „Robinson Crusoe”, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii.

* 1705 - A avut loc Bătălia de la Varșovia, în timpul Marelui Război Nordic

· 1782 - Caragea Voda a infiintat cel dintai pasaport: “Pasusul”, pentru calatoriile in alte tari.

 Ioan Vodă Caragea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol – d. 27 decembrie 1844 la Atena) cunoscut în bibliografia în limba română şi drept Ioan Vodă Caragea sau Ioan Gheorghe Caragea, a fost un domnitor fanariot al Ţării Româneşti (1812-1818). A devenit faimos pentru primul cod de legi din Valahia care îi poartă numele („Legiuirea Caradja”), politicile fiscale excesive dar şi pentru măsurile eficiente luate împotriva epidemiei de ciumă bubonică care a izbucnit în 1813, la un an de la urcarea sa pe tron (Ciuma lui Caragea).

·         1827:  Iaşiul este devastat de un incendiu in care au fost distruse mai mult de o treime din case iar “Uliţa mare” şi “Curtea domnească” au fost  mistuite de flăcări. Prinţul Nicolae Şuţu povestea în memoriile sale: „Stând dinaintea unei fereşti, zării o lungă şi groasă coloană de fum ce se ridica după un deal…Ardea în Iaşi…Toată Uliţa Mare, începând de la clădirile unde se află acum Academia şi până la Curtea Domnească, era cuprinsă într-o flacără întreagă”. La rândul său, consulul Franţei nota: „Nu se văd decât oameni disperaţi ce plâng pe locul unde şi-au pierdut averea sau părinţii şi prietenii”.

·   1877 - Principele Carol I al Romaniei a primit telegrama care il instiinta că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna in Bulgaria, în timpul Războiului ruso-turc de la 1877-1878.

Principele Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914Carol l de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914 La 31 iulie 1877, stil nou (19 iulie 1877, stil vechi), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc de la 1877-1878.

O parte din trupele rusești intrase în panică, iar Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, si însăși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă peste Dunăre. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusie scria:

”Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”. 

Principele Carol a tărăgănat venirea Armatei Române pînă în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei a solicitat ajutor militar românesc. Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna, în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

·         1912: A doua renunțare la tron a Prințului Carol al României (revenit la 20 februarie1920).

·         1914: A aparut ziarul “Ziua”, sub conducerea scriitorului roman  Ion Slavici.

·         1917: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Passchendaele, care a avut ca obiectiv controlul asupra satului Passchendaele (astăzi, Passendale) de lângă orașul Ypres din Flandra de Vest, Belgia.

·  1919 - Adunarea Națională Germană adoptă Constituția de la Weimar.

Harta Germaniei în perioada Republicii de la Weimar – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constituția, care a intrat în vigoare în septembrie 1919, a dat naștere unei republici federale și democratice, avandu-l ca președinte pe social-democratul Friedrich Ebert. Germania a fost împărțită în 17 landuri, care aveau fiecare Adunarea lor constituantă aleasă, precum și guvernul lor de land. Landurile aveau anumite prerogative în domeniul poliției, al cultelor, culturii și educației.

Cel care deținea adevărata putere era, însă, statul federal, putere care era împărțită între Parlament și președintele Republicii. Reparațiile de război impuse Germaniei, ocuparea bogatei zone Ruhrgebiet de către Franța, în 1923, dar și labila democrație au adus economia germană în pragul colapsului.

Inflația a devenit galopantă și a izbucnit foametea. Republica, nepopulară chiar de la nașterea ei, a trebuit să facă față unor încercări de lovituri de stat, precum cea din 1920 a lui Wolfgang Kapp de la Berlin, sau cea din 1923, așa-zisul „puci” al lui Adolf Hitler de la München.

Între 1924 și 1929 Germania și-a regăsit o oarecare prosperitate, grație investițiilor americane și stabilizării monetare. Mareșalul Paul von Hindenburg, candidatul dreptei, a câștigat alegerile prezidențiale din 1925, în ciuda vârstei sale înaintate. Regimul s-a consolidat. Berlinul a revenit din nou la o viață intelectuală și artistică normală.

·   1919 - A doua renunțare la tron a Printului Carol de Romania (revenit la 20 februarie 1920.

Carol al II-lea şi Zizi Lambrino – foto preluat de pe adevarul.ro

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953), regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al Romaniei și al soției sale, principesa Maria , dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern – Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului razboi Mondial , prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino care a avut drept urmare două renunțări la Tron, neacceptate de tatăl său.

După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe Principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai . Carol și-a părăsit familia și nu s-a mai întors din străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la Tron și trăind în Franta cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit Tronul la moartea Regelui Ferdinand I, in 1927.

·    1932 - Partidul National-Socialist al Muncitorilor din Germania (nazistii), castiga peste 38% din voturi la alegerile din aceasta tara.

Miting electoral al NSDAP din Frankfurt Festhalle, 1932 – foto: lagis-hessen.de

NSDAP (acronim de la numele german de partid „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”) a fost un partid german care a existat între 1919 și 1945; până în 1920 a fost numit Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Muncitoresc German. În perioada 1933 – 1945 NSDAP-ul a fost unicul partid politic din Germania nazistă.

Steagul regimentului de infanterie 271 din wehrmacht, reprezentând Germania pe aversul său, și respectiv partidul nazist, NSDAP, pe revers – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La alegerile din 1930 din cauza problemelor economice din Germania, susținerea naziștilor în rândul cetățenilor a crescut considerabil. Partidul Național Socialist a devenit al doilea partid ca mărime din Reichstag. Peste doi ani naziștii au primit 14 milioane de voturi (37,3%) ceea ce a stabilit NSDAP ca cea mai mare fracțiune parlamentară din Reichstag-ul german.

Paul von Hindenburg and Adolf Hitler on the Day of Potsdam, 21 March 1933 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În ianuarie 1933 președintele Germaniei Paul von Hindenburg l-a numit cancelar (prim-ministru) al Germaniei pe șeful partidului nazist, Adolf Hitler. După decesul lui Hindenburg Hitler a accelerat instaurarea regimului totalitar nazist în Germania.

·         1936: Comitetul Olimpic Internațional anunță că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfășura la Tokyo. Totuși, jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.

·         1938: Se semneaza, la Salonic, un acord intre Intelegerea Balcanica (Turcia, România, Iugoslavia) si Bulgaria, prin care partile se angajeaza sa nu recurga la forta in relatiile dintre ele.

* 1944 - Scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry se lansează într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său este doborît și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.

Antoine de Saint-Exupéry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. A plecat într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său a fost doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori, în special datorită povestirii “Micul Prinţ”, una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi;(n. 29 iunie 1900).

·         1954: Franța a recunoscut autonomia internă a Tunisiei.

·  1954  - Prima ascensiune pe K2, de către o expediție italiană condusă de Ardito Desio.

Contele Ardito Desio (n. 18 aprilie 1897 – d. 12 decembrie 2001) a fost un explorator, alpinist, geolog și cartograf italian – foto: en.wikipedia.org

K2 este al doilea munte ca înălțime din lume, după Everest. Are 8.611 metri, este situat la 1.500 km vest de Everest, în mijlocul Asiei. Litera K desemnează masivul Karakorum, uriașul lanț muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.

După cel de-Al Doilea Război Mondial se reiau tentativele de cucerire a lui K2. În 1953 profesorul geolog Ardito Desio întreprinde o călătorie preliminară în regiunea Baltoro. La Rawalpindi el se întâlnește cu membrii expediției americane condusă de dr. Charles Huston, care încerca să cucerească al doilea munte al lumii. El a putut culege, prin viu grai, amănunte și informații prețioase asupra itinerarului.

Apoi a urcat la tabăra de bază de unde a studiat cu mare atenție creasta Abruzzi de-a lungul căreia urma să-și croiască drumul expediția italiană. Revenit în Italia, profesorul Desio a întocmit un plan amănunțit. Acesta privea în egală măsură partea alpinistică (cucerirea lui K2), cât și cercetările științifice ce urmau să se efectueze.

·         1957: A intrat în funcţiune la Magurele, langa Bucuresti, primul reactor atomic românesc.

·    1959 - S-a înființat organizația separatistă bască ETA (31 iulie 1959 – 2 mai 2018)

Euskadi Ta Askatasuna’s symbol – foto preluat de pe en.wikipedia.org

ETA, abreviere pentru Euskadi Ta Askatasuna (în bască Pământul Basc și Libertate sau Țara Bascilor și Libertate – cuvântul înseamnă și “și” în bască) a fost un grup terorist armat din Spania, care cere formarea unui stat socialist independent basc. Simbolul său este un șarpe încolăcit pe un topor. Deviza sa este Bietan jarrai (“Continuă ambele“)

* 1971 - Misiunea Apollo 15 a aselenizat și a devenit prima misiune care a folosit un rover lunar.

James Irwin salutes the United States flag on the Moon, August 2, 1971 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Apollo 15 a fost a noua misiune cu echipaj uman din programul Apollo, a patra care a aselenizat și a opta care și-a încheiat misiunea cu succes. Aceasta a fost prima din ceea ce s-au numit „J missions”, sejururi de lungă durată pe Lună cu o concentrare mai mare pe știință decât ar fi fost posibil în misiunile anterioare. De asemenea a fost prima misiune în care a fost folosit Vehiculul Lunar Rover.

Misiunea a început la 26 iulie 1971 și s-a încheiat pe 7 august. NASA a numit-o cel mai de succes zbor cu echipaj uman realizat vreodată. Comandantul David Scott și pilotul Modulului Lunar James Irwin au petrecut trei zile pe lună și un total de 18 ½ ore în afara navei spațiale lunare privind activitatea extra-vehiculară.

* 1972 - Nicolae Ceaușescu a participat în Crimeea la întâlnirea conducătorilor de partid și de stat din unele țări socialiste la care are loc un schimb de păreri și o informare reciprocă în probleme de colaborare economică, politică și în alte domenii (31 iulie – 1 august 1972). Pe 1 august Ceaușecu s-a întâlnit cu Brejnev.

·       1976 - Agenția spațială americană NASA publică faimoasa fotografie „Faţa de pe Marte”, făcută de sonda spatiala Viking 1.

“Fața de pe Marte” – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1979: Este emis Decretului nr. 284 din 31 iulie 1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului Bucureşti.

·         1979: Apărea decretul privind gospodărirea „judicioasă” şi reducerea consumului de energie electrică, energie termică şi gaze naturale. A fost momentul inaugurării scumpirilor şi a restricţiilor la consum impuse de regimul comunist populaţiei României, restricţii ce au marcat deceniul următor, până în 1989.

* 1981 – A avut loc intânirea din Crimeea între N. Ceaușescu și L. Brejnev, prim-secretar al CC al PCUS.

·         1991: Statele Unite şi Uniunea Sovietică au semnat un acord istoric de reducere a stocurilor lor de focoase nucleare cu aproximativ o treime. Semnarea tratatului a avut loc dupa  nouă ani de negocieri. Tratatul de Reducere a Armelor Strategice, cunoscut sub numele de Start, a fost semnat la Moscova de către preşedintele american George W. Bush şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov.

·         1998: In Marea Britanie se interzic  total minele  antipersonal. Guvernul britanic anunta  interzicerea  totală a minelor antipersonal, cu o lună înainte de prima aniversare a  mortii  printesei Diana, care a fost o militanta pentru interzicerea  acestor dispozitive ucigase.

·   2006 - Conducatorul comunist al Cubei, Fidel Castro, i-a cedat puterea fratelui său, Raul Castro.

Fidel Castro - foto: ro.wikipedia.org

Fidel Castro (Speaker Icon.svg audio), pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz (n. 13 august 1926) revoluționar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică.

Nașteri

·         1143: S-a nascut impăratul Nijo al Japoniei; (d. 1165).

·        1396 - S-a născut Filip cel Bun, Duce de Burgundia (d. 1467)

Filip cel Bun - foto – ro.wikipedia.org

Filip cel Bun, de asemenea Filip al III-lea, Duce de Burgundia (31 iulie 1396 – 15 iunie 1467) Duce de Burgundia din 1419 până la moartea sa. Filip cel Bun (franceză Philippe le Bon), de asemenea Filip al III-lea, Duce de Burgundia (31 iulie 1396 – 15 iunie 1467) a fost Duce de Burgundia din 1419 până la moartea sa. A fost membru al unei ramurii a Casei de Valois (atunci dinastia regală a Franței).

În timpul domniei sale, Burgundia a atins apogeul prosperității sale și a prestigiului și a devenit un centru important al artelor. Filip este cunoscut în istorie pentru reformele sale administrative, patronajul artiștilor flamanzi, cum ar fi Jan van Eyck, și de capturarea Ioanei d’Arc. În timpul domniei sale a alternat între alianțele engleză și franceză, în încercarea de a-și îmbunătăți poziția dinastiei sale.

·         1527: S-a nascut Maximilian al II-lea, impărat al Imperiului romano – german; (d. 1576). Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman.

Copilăria o petrece în casa părinților lui, Ferdinand I și Anna Iagello din Innsbruck. Aici el învață dialectul din Tirol pe care o va vorbi și ca monarh. Maximilian primește o educație aleasă, el fiind mult mai erudit decât frații săi. La vârsta de 17 ani, în anul 1548, a fost invitat în Spaniași s-a căsătorit după dorința unchiului său Carol Quintul cu fiica acestuia, Maria. În lipsa unchiului, va domni ca regent al lui Carol Quintul.

În timpul domniei sale sunt o serie de nemulțumiri din motive religioase. Maximilian încearcă să aplaneze aceste conflicte dar este în același timp nevoit să apere propria sa confesiunea religioasă catolică. Prin educatorul său Wolfgang Schiefer, monarhul a avut un contact timpuriu cu ideile religiei protestante, fapt care-l face în oarecare măsură să simpatizeze protestantismul. În războaiele purtate de unchiul Carol Quintul contra protestanților, de exemplu Bătălia de la Mühlberg (1547) la care a luat și el parte, va căuta să lase liberi pe căpeteniile protestante, prințul Johann Friedrich von Sachsen și Landgraf Philipp von Hessen. În planul de succesiune la tron a lui Carol Quintul, care observă înclinația lui Maximilian spre protestantism, va fi prevăzut fratele lui Ferdinand, Maximilian fiind din anul 1548 regentul său. În anul 1551 Maximilian va avea cu elefantul numit „Soliman” o intrare triumfală în Viena. Influențat de elocvența predicatorului protestant Johann Sebastian Pfauser, Maximiliam va renunța la obiceiurile catolice, dar din cauza pericolului și dogmelor catolice nu se va converti ca protestant. Maximiliam ajunge într-o situație nesigură, conflictul religios escaladează, iar prietenii protestanți nu-l pot ajuta, în cele din urmă Maximiliam trebuie să cedeze și depună în anul 1562 un jurământ de credință ca și catolic. În anul 1564 urmează pe tronul tatălui său dar a propagat o politică tolerantă în conflictele religioase. Sub presiunea catolică, nu acceptă participarea calviniștilor la Confessio Augustanadin 1530, unde se va tolera de către monarhii catolici religia protestantă. În lupta de concurență pentru tronul Poloniei, va ieși câștigător în 1575 Ștefan Báthory. Până la sfârșitul domniei sale Maximilian va fi situat între fronturile confesiunilor religioase. Din această cauză n-a reușit să-și consolideze poziția chiar după moartea lui sultanului Soliman I cu care se afla în război, el va încheia pacea de la Adrianopol, cu Selim, succesorul lui Soliman. Pe patul de moarte Maximilian, ca protestant convins, refuză să primească sacramentul catolic numit „ultima ungere”.

Maximilian II

Rege al Bohemiei, Rege al Ungariei, Împărat al Sfântului Imperiu Roman

Date personale Născut 31 iulie 1527 Viena Decedat 12 octombrie 1576 (49 de ani) Catedrala St. Vitus, Praga Înmormântat Catedrala Sfântul Vitus din Praga  Părinți Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman[1] Anna a Boemiei și Ungariei[1]  Frați și surori Elisabeta de Austria Ecaterina de Austria, regină a Poloniei Arhiducesa Barbara de Austria Arhiducesa Maria de Austria Arhiducesa Eleanor de Austria Ioana a Austriei[1] Margaret of Austria[*] Helena von Österreich[*] Archduchess Magdalena of Austria[*] Anna de Austria[1] Carol al II-lea, Arhiduce de Austria[1] Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria John of Habsburg[*]  Căsătorit cu Maria a Spaniei Copii Anna, regină a Spaniei Rudolf al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducele Ernest de Austria Elisabeta, regină a Franței Matia I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maximilian al III-lea, Arhiduce de Austria Albert al VII-lea, Arhiduce de Austria Cetățenie  Arhiducatul Austriei  Religie Biserica Catolică  Ocupație Împărat  Apartenență nobiliară Titluri Arhiduce Familie nobiliară Casa de Habsburg Rege al Ungariei Domnie 1563–1576 Predecesor Ferdinand I Succesor Rudolf al II-lea Rege al Boemiei Domnie 1564–1576 Predecesor Ferdinand I Succesor Rudolf al II-lea Împărat al Sfântului Imperiu Roman Domnie 1564–1576 Predecesor Ferdinand I Succesor Rudolf al II-lea

* 1640: Michał Korybut Wiśniowiecki (lituaniană Mykolas I Kaributas Višnioveckis; n. 31 iulie 1640 – d. 10 noiembrie 1673) a fost fiu a lui Jarema Wiśniowiecki și a soției sale, Gryzelda Konstancja Zamoyska. A fost rege al Uniunii polono-lituaniană din 29 septembrie 1669 până la moartea sa în 1673.

Mihail Korybut Wiśniowiecki

* 1686: Charles de France, Duce de Berry, (Charles de France, duc de Berry), (31 iulie 1686 – 5 mai 1714) a fost nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Deși el a fost doar un nepot al lui Ludovic al XIV-lea, Berry a avut loc rangul de Fils de France ("fiu al Franței"), mai degrabă decât petit-fils de France ("nepot al Franței"), ca fiu al Delfinului, moștenitor al tronului. Ducele de Berry a fost timp de șapte ani moștenitor prezumtivla tronul Spaniei (1700-1707). El a fost un membru al Casei de Bourbon.

Charles

Duce de Berry

Charles de Nicolas de Largillière Date personale Nume la naștere Charles de France Născut 31 iulie 1686 Palatul Versailles, Franța Decedat 5 mai 1714 (27 de ani) Marly-le-Roi, Franța  Înmormântat Biserica Saint Denis, Franța Cauza decesului accident (cădere de pe cal[*])  Părinți Ludovic, Delfin al Franței[1] Maria Anna Victoria de Bavaria[1]  Frați și surori Filip al V-lea al Spaniei Ludovic, Delfin al Franței (1682-1712)  Căsătorit cu Marie Louise Élisabeth d'Orléans Copii Charles d'Alençon Marie Louise Élisabeth d'Alençon Cetățenie  Franța  Religie Biserica Catolică  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Bourbon

·         1718: John Canton, fizician englez (d. 1772)

·         1800: Friedrich Wöhler (n. 31 iulie 1800, Eschersheim[*], Germania – d. 23 septembrie 1882, Göttingen, Imperiul German) a fost un chimist german, cunoscut pentru sinteza ureei, dar și pentru descoperirea unor elemente chimice.

S-a născut la Eschersheim lângă Frankfurt. În 1823 Wöhler a terminat studiile de medicină la Heidelberg în laboratorul lui Leopold Gmelin, lucrând apoi cu Jöns Jakob Berzelius la Stockholm. A predat chimia între 1825 și 1831 la Școala Politehnică din Berlin; până în 1836 a lucrat la Școala Politehnică din Kassel, devenind apoi profesor de chimie la Universitatea din Göttingen, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

Friedrich Wöhler

Wöhler a fost și co-descoperitorul beriliului și siliciuliui, precum și a sintezei carburii de calciu, printre altele. În 1834, Wöhler și Liebig au publicat un studiu despre uleiul de migdale amare. Prin aceste experiențe ei au demonstrat că un grup de atomi de carbon, hidrogen și oxigen se poate comporta ca un element, poate înlocui un element și poate fi înlocuit de un element în compuși chimici. Astfel a fost introdusă noțiunea de radical, o doctrină care a avut o influență profundă asupra dezvoltării chimiei.

De la descoperirea potasiului făcută de Humphry Davy, se considera că aluminaconține un metal în combinație cu oxigenul. Davy, Oerstedt și Berzelius au încercat să extragă acest metal, dar fără succes. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului metalic. Lui i se datorează și izolarea elementelor ytriu, beriliu și titan, observația că siliciul poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. El a analizat o mare cantitate de meteoriți și timp de mai mulți ani a scris rezumatul literaturii despre meteoriți în Jahresbericht der Chemie; a deținut cea mai mare colecție particulară de pietre și metale meteorice. Wöhler și Sainte Claire Deville au descoperit forma cristalină a borului, iar Wöhler împreună cu Buffcompușii siliciului cu hidrogenul și un oxid cu valență scăzută al siliciului. În timpul șederii la Cassel, Wöhler a pus la punct un procedeu de obținere a nichelului metalic pur, iar împreună cu alți doi prieteni a deschis o fabrică pentru obținerea acestui metal.

·         1803: John Ericsson, inventator american de origine suedeză (d. 1889)

·         1809: Francis Walker (n. 31 iulie 1809 în Southgate, Anglia – d. 5 octombrie1874 în Wanstead, Anglia) a fost un entomolog englez. El a unul dintre cei mai prolifici autori din entomologie, și a creat controverse spre sfârșitul vieții sale deoarece numele publicate de el erau de fapt sinonime biologice în plus.

Walker a fost recrutat de către British Museum din iunie 1848 și până la sfârșitul anului 1873 să catalogheze insectele muzeului (cu excepția coleopterelor). El s-a născut în Southgate, Londra, Anglia pe 31 iulie1809 și a murit în Wanstead pe 5 octombrie 1874. Walker a adăugat un număr imens de materiale la colecția British Museum și a scris peste 300 de lucrări și note științifice. Este cunoscut pentru cataloagele despre ordinele Orthoptera, Neuroptera, Homoptera, Diptera, Lepidoptera și Hymenoptera. Colaborând cu Alexander Henry Haliday, un bun prieten, el a fost unul dintre primii cercetători ai superfamiliei Chalcidoidea.

Francis Walker

·         1812: Amélie de Leuchtenberg, a doua soție a împăratului Pedro I al Braziliei (d. 1873)

* 1816: Arhiducesa Maria Theresa (Isabella) de Austria-Teschen (31 iulie1816, Viena – 8 august 1867, Albano) a fost a doua soție a regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii.

Portret al Mariei Theresa de Austria-Teschen.

A fost fiica cea mare a Arhiducelui Carol, duce de Teschen și a soției sale, Henrietta de Nassau-Weilburg. Bunicii paterni au fost Leopold al II-lea, Împărat Romanși Infanta Maria Luisa a Spaniei. Bunicii materni au fost Frederic Wilhelm de Nassau-Weilburg(1768–1816) și Louise Isabelle de Kirchberg.

Frederic Wilhelm a fost fiul cel mare al lui Karl Christian de Nassau-Weilburg și al Prințesei Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau.

Wilhelmine Carolina a fost fiica lui Wilhelm al IV-lea, Prinț de Orania și Anne, Prințesă Regală. Anne a fost fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Caroline de Ansbach.

La 27 ianuarie 1837, Maria Theresa s-a căsătorit cu Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii. Mireasa avea aproape 21 de ani iar mirele 27.

Regina Maria Tereza a fost descrisă ca fiind prost îmbrăcată și nu a răspuns idealului unei persoane regale: ei nu i-a plăcut rolul public și viața la curte și a preferat să stea în camerele ei private dedicându-se copiilor. Ea a avut o relație bună atât cu soțul cât și cu fiul ei vitreg, Francisc.

Maria Tereza a fost interesată de politică: ea este cunoscută pentru calitatea de consilier al regelui. Când nu putea fi prezentă la recepția oficială, și dorea să audă conversația, ea asculta convorbirea din spatele ușii. Maria Tereza l-a îngrijit Ferdinand pe patul de moarte.

Therese de Habsburg-Teschen

După moartea soțului ei, ea și-a continuat activitatea politică, deveniind sfătuitoarea fiului ei vitreg, noul monarh. S-a considerat că politica ei autoritară a contribuit la nemulțumirea populară care a dus la desființarea regatului Neapole.

Soția lui Francisc, Maria Sofia de Bavaria, își disputa influența asupra soțului ei cu maria Tereza și Francisc a avut o poziție dificilă în conflictul dintre soția sa și mama vitregă. Maria Sofia l-a informat pe Francis despre un complot pus la cale de Maria Tereza în încercarea de a-l pune pe fiul ei biologic pe tron​ însă Francisc a ales s-o creadă pe Maria Tereza, atunci când ea și-a jurat nevinovăția.

După ce au început revolte împotriva monarhiei, Francisc a decis să asculte mai degrabă sfatul soției decât cel al mamei vitrege. Maria Tereza a fost printre primii care a părăsit Neapole în timpul răscoalei: întâi la Gaeta cu copiii și consilierii ei, apoi la Roma. A locuit în același palat cu Francisc și Maria Sofia.

Maria Tereza a murit de holeră la vârsta de 51 de ani, îngrijită de fiul vitreg care a jelit-o foarte mult.

Maria Tereza și Ferdinand au avut 12 copii (șapte băieți și cinci fete):

• Prințul Louis, Conte de Trani (1 august 1838 - 8 iunie 1886); căsătorit cu Matilda Ludovika, sora împărătesei Elisabeta a Austriei ("Sisi"). Singura lor fiică, Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii, s-a căsătorit cu Wilhelm, Prinț de Hohenzollern.
• Prințul Albert Maria, Conte de Castrogiovanni (17 septembrie 1839 - 12 iulie 1844); a murit în copilărie
• Prințul Alfonso, Conte de Caserta (28 martie 1841 - 26 mai 1934); căsătorit cu verișoara sa primară Prințesa Antonietta de Bourbon-Două Sicilii, au avut copii. Actuala linie de Bourbon-Două Sicilii descinde de la el.
• Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii (24 martie 1843 - 4 mai 1871); căsătorită cu Arhiducele Carol Ludovic al Austriei, au avut copii
• Maria Immaculata Clementina de Bourbon-Două Sicilii (14 aprilie 1844 - 18 februarie 1899); căsătorită cu Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana, au avut copii
• Prințul Gaetan, Conte de Girgenti (12 ianuarie 1846 - 26 noiembrie 1871). În 1868 s-a căsătorit cu Isabel, Infantă a Spaniei (fiica cea mare a reginei Isabela a II-a a Spaniei) și a fost numit Infante al Spaniei.
• Prințul Giuseppe, Conte de Lucera (4 martie 1848 - 28 septembrie 1851); a murit în copilărie
• Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (21 august 1849 - 29 septembrie 1882); căsătorită cu Robert I, Duce de Parma, au avut copii.
• Prințul Vincenzo, Conte de Melazzo (26 aprilie 1851 - 13 octombrie 1854); a murit în copilărie
• Prințul Pasquale, Conte de Bari (15 septembrie 1852 - 21 decembrie 1904); s-a căsătorit morganatic cu Blanche Marconnay.
• Prințesa Maria Luisa Immaculata de Bourbon-Două Sicilii (21 ianuarie 1855 - 23 februarie 1874); căsătorită cu Prințul Henric, Conte de Bardi, n-au avut copii
• Prințul Gennaro, Conte de Caltagirone (28 februarie 1857 - 13 august 1867); a murit în copilărie

Maria Tereza de Austria

Regină a Celor Două Sicilii

Portret al Mariei Theresa a Austriei (c. 1835). Date personale Nume la naștere Maria Theresia Isabella Născută 31 iulie 1816 Viena, Austria Decedată 8 august 1867 (51 de ani) Albano, Italia Înmormântată Santa Chiara[*]  Cauza decesului holeră  Părinți Arhiducele Carol, duce de Teschen Prințesa Henrietta de Nassau-Weilburg  Frați și surori Archduchess Maria Karoline of Austria[*] Arhiducele Albert, Duce de Teschen Arhiducele Karl Ferdinand de Austria Arhiducele Wilhelm Franz de Austria Arhiducele Frederic Ferdinand de Austria  Căsătorită cu Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Copii Prințul Louis, Conte de Trani Prințul Albert Maria, Conte de Castrogiovanni Prințul Alfonso, Conte de Caserta Maria Annunciata, Arhiducesă Karl Ludwig de Austria Maria Immaculata Clementina, Arhiducesă Karl Salvator de Austria Prințul Gaetan, Conte de Girgenti Prințul Giuseppe, Conte de Lucera Maria Pia della Grazia, Ducesă de Parma Prințul Vincenzo, Conte de Melazzo Prințul Pasquale, Conte de Bari Maria Luisa Immaculata, Contesă de Bardi Prințul Gennaro, Conte de Caltagirone Cetățenie  Austria  Religie Biserica Catolică  Ocupație maică Abbess of the Institution of Noble Ladies of the Prague Castle[*]  Apartenență nobiliară Titluri Arhiduce Familie nobiliară Casa de Habsburg-Lorraine Casa de Bourbon-Două Sicilii Domnie Domnie 27 ianuarie 1837 – 22 mai 1859

* 1824: Prințul Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (Antoine Marie Philippe Louis; 31 iulie 1824–4 februarie 1890) a fost membru al familiei regale franceze, cel mai mic fiu al regelui Ludovic-Filip al Franței și al soției lui Maria Amalia a celor Două Sicilii. S-a născut la castelul de Neuilly și a murit la 4 februarie la Sanlúcar de Barrameda, Spania.

La 10 octombrie 1846, la Madrid, Prințul Antoine s-a căsătorit cu Infanta Luisa Fernanda a Spaniei, fiica regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei și a soției acestuia, Maria Christina a celor Două Sicilii.

Antoine și Luisa Fernanda au avut nouă copii, însă numai cinci au ajuns adulți.^[1]

Ducele de Montpensier și soția sa Infanta Luisa Fernada și patru dintre copiii lor.

• Infanta Maria Isabel(1848–1919), care s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Philippe, conte de Paris (1838–94), pretendent la tronul Franței. Au avut copii.
• Infanta Maria Amelia (1851–70).
• Infanta Maria Cristina (1852–79). După ce sora ei mai mică Mercedes a murit, s-a logodit cu Alfonso al XII-lea, care era cu cinci ani mai mic decât ea, însă Maria Cristina a murit înainte de nuntă.
• Infanta Maria de la Regla (1856–61).
• Infantele Fernando (1859–73).
• Infanta Maria de las Mercedes (1860–78), care s-a căsătorit cu verișorul ei primar Alfonso al XII-lea. Nu au avut copii.
• Infantele Felipe Raimundo Maria (1862–64)
• Infantele Antonio (1866–1930), care a devenit Duce de Galliera în Italia. S-a căsătorit cu verișoara sa primară, Infanta Eulalia a Spaniei (1864–1958), fiica Isabelei a II-a, și au avut doi fii:

1) Infantele Alfonso (1886–1975), al 5-lea Duce de Galliera (1930–37), care s-a căsătorit cu Prințesa Beatrice de Edinburgh, fiica lui Prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg-Gotha și au avut trei fii.

2) Infantele Luís (1888–1945), care s-a căsătorit cu Marie Charlotte Say (1857–1943). Nu au avut copii.

• Infante Luis Maria Felipe Antonio (1867–74)

Prin Maria Isabel, el a devenit străbunicul: regelui Manuel al II-lea al Portugaliei, Luís Filipe, Duce de Braganza, Prințul Amedeo, Duce de Aosta, Prințul Aimone, Duce de Aosta, prințesa Dolores Czartoryski, prințesa Esperanza de Orleans-Braganza, Maria Mercedes de Bourbon (mama regelui Juan Carlos al Spaniei) și Prințul Henri, Conte de Paris.

Antoine de Montpensier a trăit în Spania din anul 1848 când familia sa a fost nevoită să părăsească Franța după Revoluția de la 1848.

În timpul Revoluției spaniole din 1868, el a susținut insurgenții împotriva cumnatei lui, regina Isabela a II-a a Spaniei.

În 1870 a luptat în duel împotriva Infantelui Enrique, Duce de Sevilla, fratele Ducelui de Cádiz (soțul reginei Isabela a II-a) și l-a ucis. Antoine a fost condamnat la o lună de închisoare.

La 16 noiembrie 1870 s-a votat pentru următorul rege al Spaniei și a fost ales Amadeo I al Spaniei cu 191 voturi. Antoine a primit numai 27 de voturi și a părăsit Spania unde s-a mai întors în 1874. Ambițiile sale s-au împlinit prin fiica sa Mercedes care a devenit regină consort a Spaniei după căsătoria cu Alfonso al XII-lea, fiul Isabelei a II-a.

Prințul Antoine d'Orléans

Duce de Montpensier

Date personale Nume la naștere Antoine Marie Philippe Louis d'Orléans Născut 31 iulie 1824 Castelul Neuilly, Franța Decedat 4 februarie 1890 (65 de ani) Palatul Orléans-Borbón, Spania Înmormântat El Escorial Părinți Ludovic-Filip al Franței Maria Amalia a celor Două Sicilii  Frați și surori Louis, Duce de Nemours François d'Orléans, prinț de Joinville Prințul Ferdinand-Filip al Franței Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*] Henri d'Orléans, duce de Aumale Clementine de Orléans Marie de Orléans Louise-Marie a Franței  Căsătorit cu Infanta Luisa Fernanda a Spaniei Copii Infanta María Isabel, Contesă de Paris María de las Mercedes, regină a Spaniei Infantele Antonio, Duce de Galliera Cetățenie  Franța  Religie Biserica Catolică  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri Duchy of Montpensier[*] Infante[*] Duke of Galliera[*] Familie nobiliară Casa de Orléans Duce de Montpensier Predecesor Prințul Antoine Philippe d'Orléans Succesor Prințul Ferdinand d'Orléans

·         1835: Henri Brisson, politician francez, al 50-lea prim-ministru al Franței (d. 1912)

* 1844: Karl August Wilhelm Nicolaus Alexander Michael Bernhard Heinrich Frederick Stefan, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach (31 iulie 1844 – 20 noiembrie 1894), a fost prinț german și moștenitor (Erbgroßherzog) al Marelui Ducat de Saxa-Weimar-Eisenach.

Născut la Weimar, el a fost singurul fiu al lui Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a Prințesei Sofia a Țărilor de Jos.

Pentru că mama sa era fiica regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos și unchii lui mai mari, cu excepția regelui Willem al III-lea, au murit fără copii, Karl August era următorul în linia de succesiune a tronului din Țările de Jos. A fost precedat numai de tânăra regină Wilhelmina. Karl August a învățat să scrie și să vorbească fluent olandeza datorită posibilității să devină rege dacă Wilhelmina ar fi murit fără copii.

Karl August a murit la Cap Martin, France, cu șase ani înaintea tatălui său; fiul său ce mare, Wilhelm Ernest, a succedat ca Mare Duce.

La 26 august 1873 la Friedrichshafen, Baden-Württemburg, Karl Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Pauline de Saxa-Weimar-Eisenach.^[1] [2] Ei erau verișori de gradul doi, ea fiind nepoata pe linie paternă a Prințului Bernhard, fratele mai mic al lui Karl Friedrich, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach - bunicul lui Karl Augustus.

Karl Augustus și Pauline au avut doi fii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Wilhelm Ernst Karl Alexander Friedrich Heinrich Bernhard Albert Georg Hermann, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach	n. Weimar, 10 iunie 1876	d. Heinrichau, 24 aprilie 1923	căsătorit prima dată cu Prințesa Caroline Reuss de Greiz (fără copii) și a doua oară cu Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen (au avut copii).
Prințul Bernhard Karl Alexander Hermann Heinrich Wilhelm Oscar Friedrich Franz Peter	n. Weimar, 18 aprilie 1878	d. Weimar, 1 octombrie 1900	a murit necăsătorit la vârsta de 22 de ani.

Karl Augustus a murit la 22 noiembrie 1894 de o inflamație a plămânilor, la vârsta de 50 de ani

Karl Augustus

Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach

Date personale Nume la naștere Karl August Wilhelm Nicolaus Alexander Michael Bernhard Heinrich Frederick Stefan Născut 31 iulie 1844 Weimar Decedat 20 noiembrie 1894 (50 de ani) Cap Martin, Franța Părinți Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Prințesa Sofia a Țărilor de Jos  Frați și surori Elisabeta Sybille de Saxa-Weimar-Eisenach Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach  Căsătorit cu Prințesa Pauline de Saxa-Weimar-Eisenach Copii Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Prințul Bernhard Cetățenie  Germania  Religie luteranism  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Saxa-Weimar-Eisenach

·         1859: Theobald Smith, patolog american (d. 1934)

* 1865: Afonso Henriques de Bragança, Prinț Regal al Portugaliei (31 iulie1865 – 21 februarie 1920) a fost prinț portughez al Casei de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha, fiu al regelui Luís I al Portugaliei și al soției sale, Maria Pia de Savoia.

Dom Afonso a avut o carieră militară. A fost general în armata portugheză și anterior a fost inspector-general de artilerie. Trecutul său militar exemplar i-a permis să fie ales să comande forțele militare la Goa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost Vicerege al Indiei.

Performanța sa în India a motivat nominalizarea sa la funcția de conetabil al Portugaliei. În primele luni ale anului 1890, logodna sa cu Arhiducesa Valerie de Austria a fost dată publicității, însă mai târziu ea a refuzat să se căsătorească cu el, sub influența mătușii ei, Arhiducesa Maria Theresa de Austria, din ramura miguelistă a dinastiei Bragança.

Când amenințările asupra vieții fratele său, regele Carlos, i-au fost aduse la cunoștință, el a adoptat obiceiul de a purta zi și noapte un revolver, fiind gata să-și apere familia ori de câte ori ar fi fost necesar. De asemenea, el a cerut nepotului său, Luís Filipe de Bragança, să poarte o armă asupra sa.

D. Afonso, conducator.

Dom Afonso a fost un iubitor de curse de automobile, el fiind responsabil pentru primele curse cu motor din Portugalia, unde a fost unul dintre primii șoferi. După proclamarea Primii Republicii Portugheze în 1910, Afonso a plecat în exil în străinătate, mai întâi în Gibraltar cu nepotul său, regele detronat, Manuel al II-lea, și apoi în Italia cu mama sa, regina Maria Pia. A trăit la Torino, și, după moartea mamei sale, s-a mutat la Roma, și, în cele din urmă, la Napoli.

Suferind, ca și mama lui, de debilitate mentală și emoțională după atacul feroce din 1908 asupra familiei lor, Afonso de Bragança s-a căsătorit, la Roma la 26 septembrie 1917, cu o văduvă care divorțase de două ori, moștenitoarea americană Nevada Stoody Hayes.

În 1917, pretendentul portughez Manuel al II-lea trăia în Anglia cu soția sa cu care era căsătorit de patru ani, Augusta Victoria de Hohenzollern-Sigmaringen, dar cu care nu avea copii. Regaliștii erau reticenți cu privire la perspectivele unui moștenitor legitim și anxietatea lor s-a dublat la vestea căsătoriei lui Afonso cu o femeie de rând, mai ales cu o astfel de reputație dubioasă.

În Portugalia, căsătoria morganatică nu era recunoscută. Copiii legitimi ai lui Afonso și Nevada nu ar fi putut moșteni tronul Portugaliei. Aproape la fel de deranjantă era perspectiva că atât Manuel cât și Afonso nu ar fi putut produce un moștenitor. În acest caz, pretenția la tronul portughez ar fi fost a unui descendent al lui Miguel I, regele absolutist.

Dom Afonso a fost al patrulea soț al americancei Nevada Stoody Hayes. Ei nu s-au putut căsători religios în Italia, unde regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea, la fel ca Papa, a ales să nu recunoască validitatea căsătoriei făcută la Roma. Ea l-a convins pe Alfonso să se căsătorească din nou la Madrid, unde un ofițer consular al Republicii portugheze a ținut ceremonia civilă, fără martori, familie sau prieteni.^[1]

Prințul a încercat în prealabil să obține aprobarea regelui pentru căsătoria lui, dar el a constatat că nepotul său și restul familiei regale s-au opus vehement. După căsătorie, alocația i-a fost tăiată de către Manuel al II-lea și Dom Afonso, respins, de asemenea, de rudele sale din Italia, a început să trăiască în obscuritate. În cele din urmă a murit singur, la Napoli, la 21 februarie 1920, la vârsta de 54 de ani. Doar un singur servitor portughez a rămas cu el până la sfârșit.

Afonso Henriques

Prinț Regal al Portugaliei

Date personale Născut 31 iulie 1865 Palatul de Ajuda, Lisabona Decedat 21 februarie 1920 (54 de ani) Neapole, Italia Înmormântat Monastery of São Vicente de Fora[*]  Părinți Luís I al Portugaliei Maria Pia de Savoia  Frați și surori Carlos I al Portugaliei  Căsătorit cu Nevada Stoody Hayes Cetățenie  Portugalia  Religie catolicism  Activitate Apartenență nobiliară Titluri Duke of Porto[*] (31 iulie 1865–21 februarie 1920) Familie nobiliară Casa de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha Viceroy

·         1866: S-a născut la Craiova,astronomul şi profesorul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908), autorul unor valoroase lucrări de mecanică cerească; (m. 5 noiembrie 1952, Bucuresti).  Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbaţiilor planetelor. A fost membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

* 1866: Zacharia C. Panțu (n. 31 iulie 1866, Târgu Mureș - d. 19 martie 1934, București) a fost un om de știință român și profesor asociat cu specialitatea botanică. 

Zaharia Panțu se trăgea dintr-o familie de mocani, de la Săcele, județul Brașov. Era mândru de originea sa, mocanii fiind populația de români din zona de munte a Transilvaniei, proprietari de oi și pășuni de munte, înfrățiți cu natura. Faptul că s-a născut la Târgu Mureș se datora numirii tatălui său Constantin Panțu care a fost unul dintre primii magistrați din populația românească a Transilvaniei. El a participat la mișcarea revoluționară a tineretului din Transilvania, în 1848, la Adunarea de la Blaj, iar, între 1863-1865, a fost ales deputat în Dieta Ardeleană, judecător la Tabla Regească (Curtea de Apel), revenind mai apoi cu întreaga familie în Brașov, ca judecător și apoi avocat.

Savantul avut o fiică, Ana Pauca (1907-1969), de asemenea eminentă botanistă (specializată în flori, sistematice și geobotanică). A fost profesoară la Facultatea de Biologie din București

Bine apreciat pentru dăruirea sa profesională este angajat încă de la absolvire, 1890, ca ajutor naturalist, iar după licență, devine titular pe un post nou înființat, de conservator al colecțiilor de la Institutul Botanic. Aceasta poziție o va ocupa 43 de ani, până la deces, dar în 1931 ea va fi echivalată cu cea de profesor asociat.

Trebuie remarcată aprecierea constantă, reciprocă, între Zach. C. Panțu și profesorul și directorul Institutului și Grădinii Botanice din București, Dimitrie Brandză, fapt care a condus la o prestigioasă si prolifică colaborare , in anii de ucenicie, și apoi de construire a Grădinii Botanice și a Institutului Botanic de la Cotroceni.

Lucrări:

• Vocabular botanic, cuprinzând numirile științifice și populare române ale plantelor. Bull. Herb. Inst. Bot. Buc, 1902, 1.2: 105-138.
• Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929)
• Viața și operele doctorului Dimitrie Brândză (1928)
• Contribuțiuni la flora Bucureștilor și a împrejurimilor, I. Mem. Secț. Ști., Analele Acad. Române, 1908, 435-598.
• Contribuțiuni la flora Bucureștilor și a imprejurimilor sale. Acad. Române, 1909.
• Contribuțiuni nouă la Flora Bucureștilor și a împrejurimilor. Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii științifice, 1931, 389-403.
• PANTU, Z. C.; PROCOPIANU-PROCOPOVICI, A. Contributiuni la Flora Ceahlaului. I. Regiunea alpina si subalpina. Bul. Erb. Inst. Bot. Bucuresti, 1901, 1: 80-131.
• Contributiuni noua la flora Ceahlaului. Analele Acad. Române, ser, 1911, 2.33: 293-346.

• Orchidaceele din România Studiu monografic (1915), București.
• Geraniaceele din România - Monografie (1931), Anal. Acad. București, Mem. secț. șt. ser. III.  

  Zacharia C. Panțu
  Date personale
  Născut	31 iulie 1866 Târgu Mureș
  Decedat	19 martie 1934 (77 de ani) București
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	biolog botanist profesor asociat

* 1883: Erich Heckel (n. 31 iulie 1883, Döbeln - d. 27 ianuarie 1970, Radolfzell) a fost un pictor și grafician german, reprezentant al expresionismului.

Erich Heckel s-a născut la 31 iulie 1883 la Döbeln, în apropiere de Dresda, fiu al unui inginer de căi ferate. În 1904, după absolvirea gimnaziului din Chemnitz, începe studii de arhitectură în Dresda, unde se împrietenește cu Karl Schmidt-Rottluff, Fritz Bleyl și Ernst Ludwig Kirchner. Împreună, în 1905, pun bazele grupului „Die Brücke", la care se alătură mai târziu și Max Pechstein. Heckel renunță la studiu și își închiriază un atelier de pictură. Pentru a-și câștiga existența, lucrează ca desenator într-un birou de arhitectură. În anii 1907 până în 1910petrece lunile de vară împreună cu Schmidt-Rottluff în localitatea Dangast, la Marea Nordului. În anul 1909, în timpul unei călătorii în Italia, artistul vizitează orașele Verona, Padova, Veneția, Ravenna și Roma. În 1911, îl va întâlni pe Kirchner la Moritzburger Teichen, lângă Dresda, unde va veni uneori și Max Pechstein. Împreună dezvoltă un stil comun în creația artistică.

Expresioniștii din "Die Brücke": Otto Mueller, Kirchner, Heckel și Schmidt/Rottluff - Tablou de Ernst Ludwig Kirchner

În toamna anului 1911, Heckel se mută la Berlin, împreună cu Sidi Riha (numele artistic al dansatoarei Milda Frieda Georgi), cu care se va căsători în 1915. Kirchner vine și el în capitala Germaniei. Cercul artiștilor se lărgește, la dezbaterile comune se alătură și Otto Mueller, Franz Marc, August Macke și Lyonel Feininger. În acel timp, arta modernă germană se concentrează la Berlin, din diversele tendințe se va cristaliza expresionismul.

În anul 1913, aventura comună numită „Die Brücke" va lua sfârșit. Din acest moment, fiecare dintre artiști își va urma propriul drum. Heckel organizează prima expoziție individuală în galeria berlineză a lui Fritz Gurlitt.

În timpul primului război mondial, Heckel se angajează voluntar în formațiile „Crucii Roșii” pe lângă trupele germane dislocate în Flandra; aici are ocazia să-l întâlnească pe Max Beckmann. Aversiunea sa față de grozăviile războiului se reflectă într-o serie de gravuri în lemn și litografii, ca Marinarul rănit (1915). Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, pictează pentru răniții dintr-un lazaret tabloul Madonna din Ostende (1915), executat pe o foaie de cort. După sfârșitul războiului, în 1918, se întoarce la Berlin. Participă la o expoziție împreună cu artiști din „Novembergruppe” și devine membru în „Arbeitsrat für Kunst”, care se declară programatic o „Anti-Academie a artiștilor germani”.

În 1922 primește comanda executării unui ciclu de picturi murale în tehnică Seccocu tema „Treptele vieții” (Lebensstufen) pentru muzeul „Anger” din Erfurt. Este singura pictură murală a unui artist din gruparea „Die Brücke" care s-a păstrat până astăzi. Începând cu anul 1920 cutreieră Europa (Sudul Franței, Munții Alpi, Italia, diferite regiuni din Germania. Numeroasele opere rezultate din această perioadă, în special acuarele, demonstrează atașamentul artistului de natură.

În 1937, oficialitățile naziste îl defăimează ca „artist degenerat”, 729 tablouri sunt îndepărtate din muzeele germane, unele au fost distruse, lui Heckel i se interzice să mai expună. Artistul părăsește în 1941 Berlinul și se stabilește pentru o vreme în Carintia (Austria). Într-un bombardament din anul 1944, atelierul său din Berlin este distrus, Heckel găsește refugiu în localitatea Hemmenhofen de pe lacul Constanța (Bodensee), unde va rămâne până la sfârștul vieții.

După război, între 1949 și 1955, predă cu intermitențe la Academia de Arte din Karlsruhe, unde are ca elevi, printre alții, pe Peter Dreher și Klaus Arnold. Cu ocazia împlinirii a 70 și 80 de ani de viață i se organizează mari expoziții retrospective. În 1965, Paul Vogt publică a amplă monografie asupra creației lui Eric Heckel cu un catalog complet al operelor sale. La 27 ianuarie 1970 Erich Heckel moare în localitatea Radolfzell.

După o primă perioadă, influențat de Van Gogh și de post-impresioniștii francezi, în care utilizează contrastele dramatice ale culorilor, așternute în straturi groase, începând cu anii 1908/09 - sub influența celorlalți artiși din gruparea "Die Brücke" - în pictura lui Heckel se constată o transformare substanțială în modul de tratare a culorilor. Paleta lui Heckel își pierde verva și prospețimea, devine mai indiferentă, aproape înăbușită, atmosfera pânzelor artistului este din ce în ce mai reținută. După 1920, culorile sunt mai armonizate și mai luminoase, se observă o tendință spre clasicitate și o preferință pentru peisagistică, artistul fiind apropiat de natură. În lucrările realizate după 1940, elementele decorative dobândesc un plus de atenție, autonomia ornamentală a tablourilor căpătând mai multă greutate.

Erich Heckel

Erich Heckel la șevalet, pictură executată de Ernst Ludwig Kirchner

·         1885: S-a născut istoricul şi filologul Vasile Grecu; s-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1936; (m. 1972).

* 1886: Frederick C. „Fred” Quimby (n. 31 iulie 1886 – d. 16 septembrie1965) a fost un producător de desene animate, cunoscut ca producător al seriei de desene animate Tom și Jerry, pentru care a câștigat șapte Premii Oscar. A fost numit în fruntea studioului de animație a Metro-Goldwyn-Mayer, care la vremea acea îi includea pe Tex Avery și echipa formată de William Hanna și Joseph Barbera, creatorii lui Tom și Jerry.

Quimby s-a născut în Minneapolis, iar prima sa meserie a fost cea de jurnalist. În 1907 a fost managerul unui cinematograf din Missoula, Montana. Mai târziu a lucrat la Pathé, devenind la un moment dat membru al consiliului de directori. Părăsește compania în 1921 pentru a deveni producător independent. În 1924 a fost angajat de 20th Century Fox, în 1927 a fost numit de MGM în fruntea departamentului de scurt metraje, iar în 1937 a fost însărcinat cu formarea unui studio de desene animate, la conducerea căruia s-a aflat 18 ani.^[1][2]:65

În 1939, William Hanna și Joseph Barbera i-au prezentat un proiect pentru o serie de desene animate în care personaje principale erau un motan și un șoarece. La început a fost circumspect, știind că această idee este folosită și de către competitori^[3]:75–76, dar după ce desenul animat Motanul e pus pe liber a fost nominalizat la Oscar, a fost de acord să continue seria^[1] Ca producător, Quimby a ridicat 7 statuete pentru serialele Tom și Jerry (practica era ca producătorii desenelor să vină și să ridice trofeul, nu animatorii), iar numele său a devenit binecunoscut datorită apariției numelui în genericul desenului. Quimby a avut o relație dificilă cu animatorii:

“

...din păcate pentru un producător de desene animate, [el] nu avea deloc simțul umorului... Nu știa nimic despre animație iar desenele animate i se păreau ciudate. Distribuit în rolul de director de liceu, total opus entuziasmului pueril al animatorilor. Făcea legătura între ei și conducere, și se părea că deobicei refuza cererile pentru bugete mai mari, măriri de salarii și alocarea fondurilor pentru situații speciale.[4]

”

Când Quimby s-a retras în 1955, William Hanna și Joseph Barbera au fost puși în fruntea diviziei de desene animate a MGM,^[5][6] dar aceasta a fost închisă în 1957. Quimby a decedat în Santa Monica, California în 1965.

Fred Quimby

Fred Quimby

·         1893: S-a născut Aca de Barbu, cântăreaţă şi profesoară, membru  fondator al  Operei Române din Cluj ; (m. 1958).

·         1901 - S-a născut pictorul şi sculptorul francez Jean Dubuffet, un precursor al curentului Art brut (m.12.05.1985).

·         1912: Milton Friedman, economist american, laureat Nobel (d. 2006)

·         1914 - S-a născut actorul francez de origine spaniolă Louis de Funès. Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria "Jandarmul din Saint-Tropez", sunt bazate pe gaguri vizuale; deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate. (d. 27 ianuarie 1983). Louis de Funès (născut Louis Germain David de Funès de Galarza la 31 iulie 1914 – d. 27 ianuarie 1983) actor francez de film. Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria “Jandarmul din Saint-Tropez”, sunt bazate pe gaguri vizuale; deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate; (d. 27 ianuarie 1983).

Părinții săi, Carlos Luis de Funès de Galarza (de profesie avocat) și Leonor Soto Reguera, s-au mutat din Sevilla, Spania, în Franța în anul 1904, după ce familiile lor s-au opus căsătoriei. Louis s-a născut la Courbevoie, o suburbie a Parisului. După ce și-a terminat studiile la Paris, el nu a avut succes înaintea carierei de actor, fiind mereu concediat din posturi modeste. A devenit pianist și a cântat în localuri,^[10] talentul său muzical fiind evidențiat mai târziu în filme precum Prostănacul (Le Corniaud) și Marele restaurant (Le Grand Restaurant). Familia sa aparținea nobilimii din Sevilla. Tatăl sau, Carlos Luis de Funes de Galarza (1871-1934), era avocat și apoi s-a făcut bijutier. Mama sa, Leonor Soto Reguera (1879-1957), era casnică, fata unui notar din Ortigueira (La Coruña), unde de altfel, sunt îngropați amândoi.

Louis s-a căsătorit prima dată în Saint-Étienne pe 27 aprilie 1936 cu Germaine Louise Elodie Carroyer. Din această căsătorie a rezultat un băiat: Daniel Charles Louis (născut în 12 iulie 1937).

Divorțat pe 13 noiembrie 1942, s-a recăsătorit pe 20 aprilie 1943 cu Jeanne Augustine Barthélémy, strănepoata lui Guy de Maupassant , care-i va da 2 copii: Patrick Charles (născut pe 27 ianuarie 1944), actualmente medic radiolog și Olivier Pierre (născut pe 11 august 1949), actualmente comandant în Air France.

De Funès și-a început cariera de artist în piese de teatru, în care s-a bucurat de un succes moderat. Chiar și în timpul carierei cinematografice, el a continuat să apară în piese de teatru. Popularitatea a început să-i crească în urma aparițiilor pe marele ecran în comedii, devenind vedetă cu filme ca Ah! Les belles bacchantes și Le Mouton à cinq pattes („Mielul cu cinci picioare”). A apărut în mai multe filme cu marii actori francezi din vremea respectivă, inclusiv Bourvil (în La Grande Vadrouille (Marea hoinăreală) și Le Corniaud (Prostănacul)) și Jean Gabin (în Le Tatoué și Le Gentleman d'Epsom). Ajuns la vârsta de 49 de ani, popularitatea i-a ajuns la apogeu în urma succesului imens al filmului Jandarmul din Saint-Tropez. Timp de mai bine de treizeci de ani, până la lansarea filmului Titanic în 1997, Marea hoinăreală a fost filmul cu cel mai mare succes de casă din Franța.

În majoritatea filmelor sale, personajele interpretate de Louis de Funès au în comun mai multe caracteristici: un tip de vârstă medie, predispus la hiperactivitate, rea-credință și un temperament incontrolabil. Alături de statura mică și contorsiunile faciale tip Jerry Lewis, această hiperactivitate produce un mare efect comic, mai ales în contrast cu rolurile lui Bourvil de om calm, binevoitor și bine dispus.

Spre sfârșitul carierei sale, de Funès a suferit de o problemă cu inima, ca urmare a unui atac de cord provocat de intensitatea rolurilor sale. A încetat din viață din cauza unui infarct masiv.

A fost înmormântat în grădina castelului soției sale; o specie de trandafir a fost numită în onoarea sa.

Unul din fiii săi, Olivier de Funès, a apărut în mai multe filme alături de el (câteodată în rolul fiului personajului interpretat de Louis), dar a renunțat la cariera de actor și a devenit pilot de avion la compania Air France.

Skinner, personajul negativ din filmul animat Ratatouille, a fost inspirat de Louis de Funès

Filmografie:

• 1982 : Jandarmul și jandarmerițele (Le gendarme et les gendarmettes), regia Jean Girault
• 1981 : Supa de varză (La soupe aux choux), regia Jean Girault
• 1979 : Avarul (L'avare), regia Jean Girault, Louis de Funès
• 1978 : Jandarmul și extratereștrii (Le gendarme et les extra-terrestres), r. Jean Girault
• 1978 : Zâzania (La zizanie), regia Claude Zidi
• 1976 : Aripioară sau picior (L'aile ou la cuisse), r. Claude Zidi (a jucat alături de Coluche)
• 1973 : Aventurile rabinului Jacob (Les aventures de Rabbi Jacob), regia Gérard Oury
• 1971 : Sur un arbre perché;
• 1971 : Jo;
• 1971 : Mania grandorii (La folie des grandeurs), regia Gérard Oury
• 1970 : Jandarmul la plimbare (Le gendarme en balade), r. Jean Girault
• 1970 : Omul orchestră (L'homme orchestre);
• 1969 : Hibernatus;
• 1968 : Jandarmul se însoară (Le gendarme se marie);
• 1968 : Le tatoué (Tatuajul);
• 1967 : Micul scăldător (Le petit baigneur);
• 1967 : Oscar;
• 1967 : Marile vacanțe (Les grandes vacances);
• 1966 : Fantômas versus Scotland Yard (Fantômas contre Scotland Yard);
• 1966 : Marele restaurant (Le grand restaurant);
• 1966 : Marea hoinăreală (La Grande Vadrouille);
• 1965 : Les bons vivants;
• 1965 : Jandarmul la New York (Le gendarme à New York);
• 1965 : Fantômas în acțiune (Fantômas se déchaîne);
• 1965 : Prostănacul (Le corniaud);
• 1964 : Un șef pe cinste (Une souris chez les hommes);
• 1964 : Jandarmul din Saint Tropez (Le gendarme de Saint-Tropez);
• 1964 : Fantômas;
• 1964 : Aruncați banca în aer (Faites sauter la banque!);
• 1963 : Carambolages;
• 1963 : Puic, Puic (Pouic-Pouic);
• 1963 : Des pissenlits par la racine;
• 1962 : Diavolul și cele zece porunci (Le diable et les dix commandements);
• 1962 : Nous irons à Deauville;
• 1962 : Les veinards;
• 1962 : Le gentleman d'Epsom;
• 1962 : Un clair de lune à Maubeuge;
• 1961 : Candide ou l'optimisme au XXe siècle;
• 1961 : Frumoasa americană (La belle Américaine);
• 1961 : Le crime ne paie pas;
• 1961 : La Vendetta;
• 1960 : Les tortillards;
• 1960 : Căpitanul Fracase (Le capitaine Fracasse);
• 1960 : Dans l'eau qui fait des bulles;
• 1959 : Mon pote le gitan;
• 1959 : Certains l'aiment froide;
• 1959 : Totò, Eva e il pennello proibito;
• 1959 : I Tartassati;
• 1958 : La vie à deux (Viața în doi);
• 1958 : Nevăzut... necunoscut (Ni vu, ni connu), regia Yves Robert;
• 1958 : Taxi, Roulotte et Corrida (Taxiul, Rulota și Corrida);
• 1957 : Comme un cheveu sur la soupe;
• 1956 : Courte tête;
• 1959 : La loi des rues;
• 1956 : Bébés à gogo;
• 1956 : Papa, maman, ma femme et moi;
• 1956 : La Famille Anodin;
• 1956 : Traversând Parisul (La traversée de Paris;
• 1955 : Mädchen ohne Grenzen;
• 1955 : Frou-Frou;
• 1955 : Si Paris nous était conté;
• 1955 : Bonjour sourire;
• 1955 : La bande à papa;
• 1955 : Les hussards;
• 1955 : L'impossible Monsieur Pipelet;
• 1955 : Les impures;
• 1955 : Ingrid - Die Geschichte eines Fotomodells;
• 1955 : Napoléon;
• 1954 : Tourments;
• 1954 : Scènes de ménage;
• 1954 : La reine Margot;
• 1954 : Les pépées font la loi;
• 1954 : Papa, maman, la bonne et moi;
• 1954 : Oaia cu cinci picioare (Le mouton à cinq pattes);
• 1954 : Mam'zelle Nitouche;
• 1954 : Les intrigantes;
• 1954 : Huis clos;
• 1954 : Les hommes ne pensent qu'à ça;
• 1954 : Fraternité (TV);
• 1954 : Escalier de service;
• 1954 : Les corsaires du Bois de Boulogne;
• 1954 : Le chevalier de la nuit;
• 1954 : Le blé en herbe;
• 1954 : Ah, frumoasele bacante! (Ah! Les belles bacchantes);
• 1954 : Poisson d'avril;
• 1953 : Mon Frangin du Sénégal;
• 1953 : Faites-moi confiance;
• 1953 : Le secret d'Hélène Marimon;
• 1953 : Capitaine Pantoufle;
• 1953 : Légère et court vêtue;
• 1953 : Au diable la vertu;
• 1953 : Dortoir des grandes;
• 1953 : L'étrange désir de Monsieur Bard;
• 1953 : Le rire;
• 1953 : La vie d'un honnête homme;
• 1953 : Les compagnes de la nuit;
• 1952 : La putain respectueuse;
• 1952 : L'amour n'est pas un péché;
• 1952 : Moineaux de Paris;
• 1952 : Le huitième art et la manière;
• 1952 : Monsieur Leguignon Lampiste;
• 1952 : Monsieur Taxi;
• 1952 : Je l'ai été trois fois;
• 1952 : Elle et moi;
• 1952 : Innocents in Paris;
• 1952 : La fugue de Monsieur Perle;
• 1952 : Agence matrimoniale;
• 1952 : Les dents longues;
• 1952 : Ils étaient cinq;
• 1952 : Les sept péchés capitaux;
• 1951 : Ma femme est formidable;
• 1951 : Folie douce;
• 1951 : L'amant de paille;
• 1951 : Le dindon;
• 1951 : Pas de vacances pour Monsieur le Maire;
• 1951 : La poison;
• 1951 : Le roi du bla bla bla;
• 1951 : Champions Juniors;
• 1951 : La rose rouge;
• 1951 : Sans laisser d'adresse;
• 1951 : Boîte à vendre;
• 1951 : Boniface Somnambule;
• 1951 : Bibi Fricotin;
• 1951 : Un amour de parapluie;
• 1951 : Les joueurs;
• 1951 : Knock;
• 1950 : Adémaï au poteau-frontière;
• 1950 : La rue sans loi;
• 1949 : Le jugement de Dieu;
• 1949 : Je n'aime que toi;
• 1949 : Un certain monsieur;
• 1949 : Pas de week-end pour notre amour;
• 1949 : Rendez-vous avec la chance;
• 1949 : Au revoir M. Grock;
• 1949 : Millionnaires d'un jour;
• 1949 : Mission à Tanger;
• 1949 : Mon ami Sainfoin;
• 1949 : Vient de paraître;
• 1948 : Du Guesclin;
• 1947 : Croisière pour l'inconnu;
• 1947 : Antoine et Antoinette;
• 1946 : Dernier refuge;
• 1946 : Six heures à perdre;
• 1945 : La tentation de Barbizon.

Louis de Funès

·         1918: Paul D. Boyer, chimist american, laureat Nobel

·         1919: Primo Levi, chimist și autor italian (d. 1987)

·         1919: Maurice Boitel, pictor francez (d. 2007)

* 1923: Stephanie Louise Kwolek (n. 31 iulie 1923 – d. 18 iunie 2014) a fost o chimistă americană, a cărui carieră la compania DuPont a durat peste patruzeci de ani.^[6] Ea este cel mai bine cunoscută pentru inventarea unei clase de fibre sintetice , de o rezistență și rigiditate excepțională: poliparafenilentereftalamida, mai bine cunoscută sub denumirea comercială de Kevlar.^[6][7] Pentru descoperirea sa, Kwolek a adus companiei DuPont Medalia Lavoisier pentru merite excepționale. În luna februarie 2015, ea era încă singura femeie angajat care a primit această onoare. În 1995, a devenit cea de-a patra femeie care să fie adăugată la National Inventors Hall of Fame.^[8] Kwolek a câștigat numeroase premii pentru munca ei în chimia polimerilor, inclusiv National Medal of Technology, IRI Achievement Award și Perkin Medal

Stephanie Kwolek

·         1927: S-a născut compozitorul şi muzicologul Ştefan Niculescu, cu preocupari de studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene), director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (1991); membru titular al Academiei Române din 1996; (m. 2008).

* 1927: Mircea Soare (n. 31 iulie 1927 - d. 1999)^[1] a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în municipiul București pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Mircea Soare a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Australia, Regatul Thailanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Italiană, Japonia, Statul Israel, Canada. Mircea Soare a fost profesor universitar din 1973 și rector al Universității Tehnice de Construcții din București.

* 1929: Lynne Reid Banks (născută la 31 iulie 1929, Londra) este un autorbritanic de cărți pentru copii și adulți.

Banks a scris patruzeci și cinci de cărți, inclusiv romanul pentru copii cel mai bine vândut copii The Indian in the Cupboard (Indianul din dulap), care s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare și a fost adaptat cu succes într-un film omonim.^[2] Primul său roman, Sala în formă de L, publicat în 1960,^[3] a fost un best-seller instant și de durată. Sala în formă de L a fost ecranizat mai târziu sub acelasi nume și a avut două continuări, The Backward Shadow și Two is Lonely. Banks a scris, de asemenea, o biografie a familiei Brontë denumită Cvartetul Negru (Dark Quartet) și o continuare despre Charlotte Brontë, Calea către țara tăcută (Path to the Silent Country).

Romane pentru copii și tineret

• Indianul din dulap^[4] (The Indian in the Cupboard, 1980). Romanul (și continuările sale) prezintă un băiat care descoperă că atunci când închide o jucărie din plastic ce reprezintă un indian Iroquois într-o cutie dintr-un dulap vechi, jucăria prinde viață.
• Indianul se întoarce (The Return of the Indian, 1985)
• Secretul indianului (The Secret of the Indian, 1989)
• Misterul dulapului (The Mystery of the Cupboard, 1992)
• The Key to the Indian (1998)
• Tiger Tiger
• The Adventures of King Midas
• Alice-By-Accident
• Angela and Diabola
• The Dungeon
• Maura's Angel
• One More River (1973; ediție revizuită 1992)
• Broken Bridge
• The Fairy Rebel
• The Farthest-Away Mountain (1976)
• Harry the Poisonous Centipede
• Harry the Poisonous Centipede Goes to Sea
• Harry the Poisonous Centipede's Big Adventure
• I, Houdini: The Autobiography of a Self-Educated Hamster (1988)
• Stealing Stacey
• Melusine (1988)
• Bad Cat Good Cat (2011)

Romane

• The L-Shaped Room (1960). Romanul spune povestea unei tinere, necăsătorite și însărcinată, care se mută într-o pensiune din Londra, împrietenindu-se cu un tânăr din clădire.
• An End to Running
• Children at the Gate
• The Backward Shadow, partea a doua a trilogiei L-Shaped Room
• Two is Lonely, partea a treia a trilogiei L-Shaped Room
• Casualties
• Defy the Wilderness
• Dark Quartet
• Path to the Silent Country
• Fair Exchange

Lucrări non-ficționale

• Letters to My Israeli Sons (1973)
• Torn Country (1982)

Cărți ilustrate

• The Spice Rack (2010)
• Polly and Jake (2010)

·         1932: Johann Georg, principe de Hohenzollern (Johann Georg Carl Leopold Eitel-Friedrich Meinrad Maria Hubertus Michael; n. 31 iulie1932 – d. 2 martie 2016) a fost un prinț german din familia Hohenzollern care, prin căsătoria cu Prințesa Birgitta a Suediei, a devenit cumnatul regelui Carl al XVI-lea Gustav al Suediei.

Prințul Johann Georg a fost al șaselea copil al lui Frederic, Prinț de Hohenzollern (1891-1965) și al soției acestuia, Prințesa Margareta Karola de Saxonia (1900-1962).

Prințul Johann Georg și-a întâlnit soția, sora regelui Suediei, în 1959, în timp ce aceasta era în vizită la rude și prieteni în Germania. La 15 decembrie 1960 a fost anunțată logodna de către Palatul Regal din Stockholm. Ceremonia civilă a avut loc la palatul regal din Stockholm la 25 mai 1961 iar cea religioasă la palatul din Sigmaringen la 30 mai/31 iulie 1961.^[1] Birgitta s-a converit la catolicism când s-a măritat cu prințul de Hohenzollern și deci ea și copiii ei nu mai erau eligibili pentru succesiunea la tronul Suediei.

Din căsnicia lui Johann Georg cu Birgitta s-au născut trei copii:

• Prințul Carl Christian (n. 5 aprilie 1962); căsătorit cu Nicole Helene Neschitsch (n. 1968). Au un fiu, Nicolas (n. 1999).
• Prințesa Désirée (n. 27 noiembrie 1963); căsătorită prima dată cu Heinrich Franz Josef Georg Maria, conte ereditar de Ortenburg (n. 1956); trei copii; au divorțat în 2002. S-a recăsătorit cu Eckbert von Bohlen und Halbach (n. 1956).
• Prințul Hubertus (n. 10 iunie 1966); căsătorit cu Uta Maria König (n. 1964).

Prințul Johann Georg și Prințesa Birgitta s-au separat în 1990, deși legal ei au rămas căsătoriți; ei au participat la evenimente regale suedeze împreună, inclusiv la nunta Prințesei Moștenitoare Victoria a Suediei.^[2] Și-au celebrat nunta de aur în 2011.^[1] Birgitta locuiește în insula Majorca din Spania în timp ce soțul ei, cunoscut drept "Hansi", a locuit separat la Munchen și a fost expert în artă, director al unui muzeu.

Prințul Johann Georg

Prinț de Hohenzollern

Johan Georg von Hohenzollern și Prințesa Birgitta a Suediei în ziua nunții. Date personale Nume la naștere Johann Georg Carl Leopold Eitel-Friedrich Meinrad Maria Hubertus Michael Născut 31 iulie 1932 Castelul Sigmaringen, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania Decedat 2 martie 2016 Munchen, Bavaria, Germania Înmormântat 12 martie 2016 Castelul Sigmaringen, Sigmaringen, Baden-Württemberg Părinți Frederic, Prinț de Hohenzollern Princess Margarete Karola of Saxony[*]  Frați și surori Princess Maria Adelgunde of Hohenzollern-Sigmaringen[*] Franz Josef de Hohenzollern-Sigmaringen[*] Prințul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern Prince Ferfried of Hohenzollern[*]  Căsătorit cu Prințesa Birgitta a Suediei Copii Prințul Carl Christian Prințesa Désirée Prințul Hubertus Cetățenie  Germania  Religie catolicism  Ocupație istoric de artă  Activitate Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Hohenzollern-Sigmaringen

·         1932 - S-a născut Morey Carr, vocalist american (Playmates).

* 1932: John Rogers Searle (AFI: [/sɜrl/]) (n. 31 iulie 1932, Denver, Colorado) este un filozof american. Principalele sale domenii de activitate sunt filozofia limbajului, filozofia minții, ontologie socială precum și părți din metafizică. Searle este profesor de filozofie la Universitatea Berkeley din California.

John R. Searle

* 1933: Cees Nooteboom (n. Cornelis Johannes Jacobus Maria Nooteboom) (n. 31 iulie, 1933, Haga) este un scriitor olandez.

Cees Nooteboom

Cees Nooteboom (2011)

·         1937: S-a născut pictorul şi profesorul Henry Mavrodin. A urmat in perioada 1957-1963 Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, Bucureşti fiind in 1991-2001 profesor de desen şi pictură la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti

Intre 1996-2001a fost decanul Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti si din 2001 pana in 2006 profesor la Universitatea Naţională de Teatru şi Film din Bucureşti. A predat cursuri la Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, master Spaţiu Sacru.

·         1937 - S-a născut Bonnie Brown, cântăreaţă americană (The Browns).

·         1938: S-a născut la Eforie,actorul de origine aromana Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: "Secretul lui Bachus", "Alo, aterizează străbunica!", "Ministerul comediei", "Grăbeşte-te încet". A murit la 15 septembrie 2009.

* 1939: Ignacio Zoco Esparza (31 iulie 1939 – 28 septembrie 2015) a fost un fotbalist spaniol care a jucat pentru Real Madrid pe postul de mijlocaș defensiv, echipă cu care a câștigat zece trofee

·         1942 - S-a născut Daniel Boone (Peter Lee Sterling), vocalist şi compozitor britanic (Beachcombers).

·         1943 - S-a născut Lobo (Kent Lavoie), vocalist, chitarist şi compozitor american (Rumours, Sugar Beat, Legends, Wolfpack).

* 1943: Francisca Sauquillo Pérez del Arco (n. 31 iulie 1943) este un om politic spaniol, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Spaniei.

Paquita Sauquillo

·    1944 - S-a născut Geraldine Chaplin, actriţă americană, fiica lui Charlie Chaplin.

Geraldine Chaplin – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Geraldine Chaplin (n. 31 iulie 1944, Santa Monica, California) actriță britanică. Ea este fiica comicului american Charles Chaplin. Geraldine Chaplin este primul născut al familiei Chaplin, mama ei este Oona O’Neill, a patra soție a lui Charles Chaplin. Bunicul ei din partea mamei este Eugene O’Neill, care a fost distins cu premiul Nobel pentru literatură.

Geraldine Chaplin și Omar Sharif – foto – ro.wikipedia.org

Geraldine a primit o educație aleasă într-un internat privat din Geneva, Elveția. Inițial dorința ei a fost de a deveni balerină, dar după terminarea școlii din Londra, a abandonat această carieră, alegând actoria. Primul ei rol mai important, a fost în filmul Doctorul Shiwago, regizat de David Lean. Pentru rolul jucat în acest film este nominalizată în anul 1966 pentru Premiul Globul de Aur.

* 1945: Roger C. Field (n. 31 iulie 1945, Londra) este un designer industrial și inventator cu peste 100 de patente.

Field a crescut în Londra, Canterbury și în Elveția. A urmat școala la internatul The King's School, Canterbury și Aiglon College în Villars-sur-Ollon. În 1965 a plecat în California unde a studiat design industrial obținând o diplomă de la California College of the Arts. În 1972 a venit în Germania.

Field este și un cunoscut chitarist și a cântat printre alții cu Chet Atkins, cu care era prieten și Merle Travis. Cea mai mare descoperire a sa a fost Foldaxe, o E-chitară pliabilă, pe care a realizat-o pentru Chet Atkins. Aceasta poate fi văzută în cartea lui Atkins Me and My Guitars. Field și-a luat cu el una dintre chitarele Foldaxe în timpul unui zbor cu Concorde-ul și a cântat cântecul Mr. Sandman pe 30 septembrie 1987 ca un truc publicitar „prin bariera sonic“. Cu această chitară Field a câștigat un important premiu pentru design (Designer's Choice Award) în SUA. Pentru aceasta a fost felicitat și în scris de Raymond Loewy.

Field a fotografiat numeroase personalități cu chitara Foldaxe, printre alții Keith Richards, Sir Mick Jagger, Sir Paul McCartney, Hank Marvin, David Copperfield, și Eric Clapton. S-a fotografiat chiar și cu Woody Allen și Sir Peter Ustinov. Lui Roger Field trebuie să i se mulțumească, pentru faptul că Hank Marvin și Bruce Welch și-au terminat cearta care dura de peste 10 ani și că au făcut un turneu de adio al fostei lor trupe The Shadows prin Marea Britanie (2004) resp. prin Europa (2005).

Marcel Dadi a compus cântecul Roger Chesterfield pentru Roger Field (CD Guitar Legend Volume 1). Field este cunoscut la nivel mondial în mass-media ca prieten al lui Arnold Schwarzenegger și profesor de engleză în München în 1968.

Roger C. Field

·         1946: S-a născut la Satu Mare, scrimera Ecaterina Stahl-Iencic; (m. 2009).

·         1946 - S-a născut Gary Lewis (Levitch), baterist şi vocalist american, fiul actorului Jerry Lewis (Gary Lewis & The Palyboys).

·         1946 - S-a născut Bob Welch, vocalist, chitarist şi compozitor american (Fleetwood Mac, Paris).

·         1947 - S-a născut Karl Green, basist britanic (Herman's Hermits).

·         1949: Andrei Partoș (n. 31 iulie 1949, Brașov) este un jurnalist român și un comentator muzical din România. A absolvit Facultatea de Filosofie, secția Psihologie din cadrul Universității București.

A fost psiholog clinician, timp de 10 ani, mai întâi la Policlinica de Copii din cadrul Spitalului Județean Constanța (1975-1977), și apoi la Spitalul "Poroschia" din Alexandria, județul Teleorman (1977-1985). În 1985 Andrei Partoș își încetează activitatea de psiholog clinician.  Andrei Partoș a realizat interviuri cu artiști precum Rod Stewart, Chris de Burgh, Joe Cocker, Gipsy Kings, Eros Ramazzotti, Joan Baez, Kylie Minogue, Patricia Kaas, Jacques Higelin, Paul Rodgers, Smokie, Peter Maffay, Marcel Avram, Carl Palmer, Peter Hammill, Mathias Jabbs, Engelbert Humperdinck, Julio Iglesias, Mireille Mathieu, Bonnie Tyler, Dan MacCaffertty (Nazareth), Leo Lyons (Ten Years After), Chris Norman, Michael Angelo Batio, Glenn Hughes, Beth Hart, Albano, Dulce Pontes și alții. Între 1985-1989 a fost instructor cultural și DJ la Biroul de Turism pentru Tineret.

De-a lungul întregii activități în lumea muzicală, a prezentat programe de discotecă (din 1970 la Casa Stundenților, Club Universitas, Disco-Ring Costinești, Rainbow-Neptun, Pârâul Rece-Predeal, Pui de Urs și Internațional-Olimp, Paradis, Meteor-Jupiter și Vox Maris Costinești) și peste 500 de spectacole pop-rock, dintre care amintim: Galele Rock "Serbările Mării", "Serbările Zăpezii"; Festivalul "Primăvara Baladelor"; câteva ediții ale Festivalului de Folk "Om Bun"; Galele Tele 7abc; concertul susținut de formația Nazareth în România; Turneul British Rock for Romania din februarie 1990; Turnee Holograf și Compact în țară (peste 50 de concerte); Spring Rock Festival din 2002. De asemenea, a efectuat transmisii în direct pentru mai multe posturi de radio (de exemplu, la Radio Total a relatat de la concertele Pink Floyd și Chris de Burgh din Germania). În 1992 a prezentat emisiunea TV "Ei și" (realizator Mihai Godoroja) difuzată pe TVR în 12 episoade. Printre invitați s-au numărat: Laura Stoica, Iris, Valeriu Sterian. Din 1993 a fost reprezentantul pentru România al paginilor din EUROPOP BOOK, fiind singurul ziarist român invitat la Festivalul de la Bourges din 1990 (prin amabilitatea lui Jacques Higelin) și de la Bellefort (Les Eurockéennes, 1992 și 1993). Andrei Partoș a făcut parte din numeroase jurii folk, rock și pop, dintre care amintim câteva dintre cele mai recente: în 2002 a fost reprezentantul României pentru jurizarea pieselor din cadrul concursului intrenațional Eurovision. În decembrie 2003 a fost membru în juriul Festivalului "Om Bun", ediția a 14a. În 2003 și 2004 a fost prezent în Juriul-Radio pentru selecția națională Eurovision și în Juriul Festivalului Cântecului de Dragoste. În 2006 a făcut parte din juriul semifinalelor naționale pentru Eurovision.

După o pauză de 12 ani a revenit pe scenă la Rowmania Fest (30-31.08.2014 la Tulcea) la care au participat Pasărea Rock, Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu, Florian Stoica și Victor Solomon, Robin and The Backstabbers ș.a.

În 2018 a prezentat Festivalul Folk Fest Remember Costinești la care au participat Alexandru Andrieș, Mike Godoroja, Mircea Vintilă, Florin Chilian, Dinu Olărașu, Nicu Alifantis, Ecou, Daniel Iancu și Costel Părtrășcan și alții.

Din aprilie 2018 realizează vlogul Foc de P.A.E. cu particpare selectă a unor oameni valoroși din diverse domenii: Radu Paraschivescu, Cristian Diaconescu, Dan Bădulescu, Adrian Bărar, Josef Kappl, Mihail Neamțu, Mihaela Tatu, Melania Medeleanu ș.a.m.d. Între 1979-1984 este colaborator permanent al Radio Televiziunii Române pentru emisiuni ca: "Student Club", "Muzicoteca pentru toți", "Radio Recording", "Revelionul Tinereții". Tot în această perioadă a realizat rubrici muzicale pentru RADIO VACANȚA MAMAIA.

S-a implicat substanțial în lansarea postului local RADIO VACANȚA COSTINEȘTI, al cărui redactor muzical permanent a fost din 1982 până în 1990; în toată această perioadă a realizat programele zilnice ale postului RADIO VACANȚA COSTINEȘTI, în același timp ocupându-se și de programul discotecii VOX MARIS COSTINEȘTI. Din 1984 până în 1989 i-a fost interzis accesul în Radio Televiziune dar nu și la RADIO VACANȚA COSTINEȘTI. În 1996 a revenit la VOX RADIO VACANȚA COSTINEȘTI, unde a mai activat și în anii 1997, 1998, 1999 și 2002.

În 1991, alături de redactorul muzical Lucia Popescu Moraru, a fondat și a realizat emisiunea "Vineri Noaptea în Direct". Emisiune săptămânală cu durata de 4-6 ore, difuzată pe Radio România Actualități.

Din 1994 apare pe frecvențele radiourilor particulare. Astfel, timp de un an (1994-1995), Andrei Partoș a realizat emisiunea "Friday I'm in love", cu durata de 4 ore, la Radio Total. Din 1996 până în 1997, a fost realizatorul emisiunii "Sunday oldies" (avându-l în regia de emisie pe Șerban Huidu), la Radio 21.

Între 1995-1998, a realizat emisiunea săptămânală "Vox Pop Rock", cu durata de 6 ore, la Activ FM.

Din 1998 până pe 1 iunie 2002, a realizat emisiunea "Vox Pop Rock" (emisiune săptămânală care dura 5 ore); de asemenea, din anul 2000 a realizat și emisiunea "Weekend Caleidoscop" (6 ore de program), care din 2002 și-a schimbat numele în "Ficus muzical- ficus duminical". Ambele emisiuni se difuzau pe Romantic FM. În 1999, la Premiile București, emisiunea "Vox Pop Rock" a fost declarată cea mai bună emisiune radio, primind Microfonul de Aur.

Din 2002, Andrei Partoș revine în urma unui concurs de proiecte la Radio România Actualități. Astfel, din 1 noiembrie 2002 până în decembrie 2003 este realizatorul și producătorul emisiunilor "Prima de sâmbătă" și "Psihologul muzical".

În 2003 i se acordă Premiul de Excelență pentru întreaga activitate audiovizuală, din partea CNA.

Din iulie 2003 este realizatorul emisiunii "Psihologul estival" difuzată pe Radio România Actualități, cu o prezență săptămânală de 270 de minute. După sezonul estival, Andrei Partoș a rămas în nopțile de vineri cu emisiunea "Psihologul muzical" (care a trecut de 840 de ediții) unde poate fi ascultat și în prezent. Mai nou, pe lângă telefoane, ascultătorii pot comunica cu realizatorul emisiunii și prin sms-uri sau pe pagina de Facebook a emisiunii. "Psihologul muzical" este una dintre puținele emisiuni-radio care pune la dispoziția ascultătorilor patru numere de telefon, o pagina de Facebook, un număr de What'sApp.  

Presa scrisă[modificare | modificare sursă]

• Între 1983-1989 a fost titularul rubricii TOP din revista "Săptămâna".
• În 1990 a pus bazele revistei muzicale "Metronom", avându-i printre asociați pe Mihai Pocorschi și Gabriel Cotabiță.
• În 1991 a fondat revista "Pop Rock & Sport" (devenită ulterior "Pop Rock & Show"), editată de Curierul Național. În aceeași perioadă a semnat o rubrică muzicală cotidiană în "Curierul Național", precum și una săptămânală în revista "Țara".
• În 1993 a fondat și a fost directorul revistei muzicale "Vox Pop Rock", care din motive financiare nu a mai apărut din 1999.
• Între 1993-1999 a colaborat la cotidianul "Ziua", revistele "Academia Cațavencu", "Privirea" și alte publicații locale din țară.
• Din octombrie 2002 până în aprilie 2003 a colaborat la cotidianul "Jurnalul Național".
• În 2002, 2003, și 2004 a conceput și a realizat revista Festivalului Internațional al Cântecului pentru Copii și Adolescenți "Steaua de Aur" (edițiile I, II, III).
• În 2004 s-a ocupat de revista Festivalului "Cerbul de Aur" de la Brașov, care cuprindea cronici și comentarii zilnice.
• Din noiembrie 2004 până în 2005 s-a ocupat de paginile de muzică pop ale revistei "Universul Radio".
• 2007-2009 a colaborat la revista Q Magazine, unde a semnat rubricile de muzică și cronica TV, intitulată Mă holbez și eu.  

  Andrei Partoș
  Date personale
  Născut	31 iulie 1949 (70 de ani)  Brașov, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	jurnalist
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din București

·         1949: Mircea Baniciu (n. 31 iulie 1949, Timișoara) este un cântăreț și chitarist român. S-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix. După fuga colegilor săi din țară în 1977, începe o carieră solo, timp în care scoate pe piață un EP și 4 albume. În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, cu care a cântat zece ani, răstimp în care au apărut pe piață 5 albume și un DVD. În 2002 revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar Phoenix 40 de ani. În toamna anului 2007 părăsește din nou Phoenix pentru a-și continua cariera solo și pentru a înființa în 2014 supergrupul Pasărea Rock.

La începutul anilor '70 Mircea Baniciu cânta ca folkist în cluburile din Timișoara. Cu această ocazie este văzut de Nicu Covaci și Gunther Reininger, doi dintre membrii grupului Phoenix, care erau în cautarea unui solist vocal, și hotărăsc să-l coopteze în formație. Mircea Baniciu debutează în Phoenix în anul 1971 când susține câteva spectacole în care sunt prezentate piese precum Nunta, Negru Vodă, Iarna. Aceste piese au fost ulterior înregistrate pe albumul Cei ce ne-au dat nume, apărut în 1972, în componența: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Josef Kappl, Costin Petrescu și Valeriu Sepi.

Continuarea vine în 1973 cu EP-ul Meșterul Manole, apoi, în 1974, cu Mugur de fluier, unde apar câteva dintre hiturileabsolute ale grupului Phoenix: Mica țiganiadă, Ochii negri, ochi de țigan, Mugur de fluier și Andrii Popa, care a devenit aproape un imn național^{[necesită citare]}. Andrii Popa este singura compoziție de Mircea Baniciu apărută în discografia Phoenix, despre care artistul povestește ca a apărut din întâmplare pe disc, datorită faptului că la „înregistrările din Electrecord trebuia să completăm discul cu 4 minute”.

Cantafabule a apărut în 1975 și este considerat până astăzi cea mai importantă operă rock a României. Trupa Phoenix s-a retras, de toamna până primăvara, în munții Semenic pentru a compune piesele de pe acest album, iar când au ajuns în studio, în locul lui Costin Petrescu, la baterie a apărut adus de Covaci, Ovidiu Lipan “Țăndărică”.

În primăvara anului 1977, o parte dintre membrii trupei Phoenix, adică Nicu Covaci, Ovidiu Lipan, Josef Kappl și Erlend Krauser, fug din țară, reușind să treacă granița ascunși în boxele Marshall. Mircea Baniciu a rămas în țară, susținând ulterior ca nu a fost anunțat de această plecare. A continuat să cânte piesele Phoenix și după plecarea lui Nicu Covaci, deși a fost, în nenumărate rînduri, anchetat de Securitate.

După plecarea din țară a membrilor formației, Mircea Baniciu desfășoară o prestigioasă carieră solo ca folkist. Primul disc "Mircea Baniciu", EP, 1979, a fost înregistrat în Televiziunea Română, artistul aflând ulterior că s-a luat decizia ca Electrecord să scoata pe piață acest disc. La începutul anilor '80 a apărut pe piață și Tristeți provinciale. A apărut de fapt fără titlu, întrucât titlul propus de artist fusese respins de autorități pe motiv că „în acea perioadă nu era voie să fii prea trist”. Albumul a fost cunoscut de public mai degrabă ca „albumul galben”. Acest disc avea să aducă și primele hituri marca Mircea Baniciu, printre care Eșarfa în dar și Vara la țară.

În 1984 lansează albumul Ploaia, cu piese precum Scrisoare de bun rămas, Ploaia, Marea, Magazinul de vise. Urmează Secunda 1, în 1989, cu piese ca Frunza, La-nceput de drum, Secunda cea fără de batrînețe și fără de moarte, iar în 1991Secunda 2 cu piese precum Himera, Pisica neagră, Dealul cu dor sau Întoarcerea la Orient.

În 1990 începe din nou să cânte alături de grupul Phoenix în primul concert al grupului după '90 la Palatul Copiilor din București. Totuși, adevărata revenire a grupului Phoenix în fața publicului român avea să se producă la festivalul Rock '91, unde Phoenix cântă în fața a aproximativ 70.000 de spectatori. Participă de asemenea la un turneu național cu Phoenix, și merge în Germania pentru a înregistra câteva piese alături de ceilalți membri ai grupului, care vor apărea pe albumele SymPhoenix/Timișoara și Aniversare 35.

În 1992 părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu liderul trupei, Nicu Covaci. În decembrie 1992, în timp ce Phoenix cântă în București cu un alt solist vocal, Mircea Baniciu cântă la Râmnicu Vâlcea într-un concert cu ocazia Crăciunului. În mod spontan, vin alături de el pe scenă Florian Pittiș și Mircea Vintilă, și cei trei cântă împreună. La sfârșitul spectacolului, Florian Pittiș anunță că a cântat formația Pasărea Colibri. Ulterior, cei trei se reîntâlnesc în mai multe spectacole și păstrează aceeași formulă, care are un neașteptat succes la public. Hotărăsc să-l coopteze și pe Vlady Cnejevici (ex-Compact) și să continue activitatea cu Pasărea Colibri.

Deși a fost gândită inițial ca formulă pentru spectacole, Pasărea Colibri se hotărăște să imprime un spectacol care avea să iasă pe piață în anul 1995 sub numele În căutarea cuibului pierdut. Doi ani mai târziu apărea Ciripituri. În 1999, grupul realizează primul album de studio Cântece de bivuac.

În anul 1999 Florian Pittiș renunță la participarea în spectacole. Pentru scurt timp, cei trei membri fondatori îl cooptează pe Radu Gheorghe, cu care realizează câteva spectacole. Un an mai târziu, încep să apară în spectacole alături de Marius Bațu.

În 2002 Pasărea Colibri scoate un nou album, Încă 2000 de ani, în formula Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici și Marius Bațu. În 2003 are loc spectacolul „Pasărea Colibri - 10 ani”, avându-l ca invitat special pe Florian Pittiș. Acest spectacol este înregistrat și apare ulterior pe piață sub formă de CD (2 volume). Din păcate, acest proiect a pus capăt activității formației, membrii ei hotărând să urmeze în continuare cariere separate.

În 2002 Mircea Baniciu revine în Phoenix, cu ocazia spectacolului aniversar „Phoenix - 40 de ani” (octombrie 2002). Ulterior, continuă activitatea concertistică cu grupul Phoenix, iar în 2005 grupul scoate pe piață un nou album Baba Novak. Concertul de lansare a noului disc susținut în octombrie 2005 la Sala Palatului, avea să se transforme într-un DVD cu același titlu. În această perioadă, Phoenix susține turnee de promovare a noului disc în câteva orașe din țară, iar în 2006-2007 participă la toate marile festivaluri din România - Stufstock, Peninsula, Motorrock.

În anul 2007, după participarea la Stufstock 2007, Mircea Baniciu părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu Nicu Covaci.

În noiembrie 2007, Mircea Baniciu își lansează un blog personal ^[1], pe care promite să-l transforme în opera sa autobiografică. Cu această ocazie a promis să povestească lucruri inedite din perioada de aur a grupului Phoenix, momente de neuitat cu gașca veselă Pasărea Colibri precum și lucruri personale mai puțin știute de public.

În anul 2008, artistul imprimă și lansează pe piață primul volum al colecției Best of Mircea Baniciu, numit sugestiv Eșarfa. Este o colecție a celor mai bune balade compuse și interpretate de Mircea Baniciu, printre care piese precum Eșarfă în dar, Dacă ai ghici, Scrisoare de bun rămas, Frunza, Himeră, Amintire.

Este prima apariție discografică a artistului în formulă solo, după 17 ani. La concertul de lansare a acestui album, Mircea Baniciu a apărut pe scenă însoțit de band-ul său.

Pe 3 decembrie 2008 a avut loc la Sala Palatului primul concert din seria „Mircea Baniciu & Prietenii” în care artistul i-a avut ca invitați pe Josef Kappl, Mircea Vintilă, Marius Batu, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și fiica sa - Ana Baniciu. Alături de invitații săi, artistul a cântat câteva dintre cele mai reprezentative piese ale repertoriului său, susținute anterior în trupele Phoenix sau Pasărea Colibri, precum și o bună parte dintre baladele sale.

Cu această ocazie Mircea Baniciu și Josef Kappl prezintă o nouă piesă numită „Pe Argeș în Jos”, prima operă completă dintr-un viitor album muzical creat de cei doi.

În noiembrie 2010 Mircea Baniciu lansează cel de-al doilea volum al Best Of-ului său, intitulat simplu BEST OF - vol 2, pe care se regăsesc piese precum Andrii Popa, Vara la țară, Pisica neagră, Tristeți provinciale, Hanul ulciorului nesecat, Dealul cu dor.

Pe 10 noiembrie 2010 a avut loc la Sala Palatului a doua ediție a spectacolului „Mircea Baniciu & Prietenii”, moment în care vin din nou alături de el o parte dintre prietenii săi de scenă: Josef Kappl, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și trupa Pacifica.

Pe 19 octombrie 2014, Mircea Baniciu s-a căsătorit cu Alina Nemeș, femeia care i-a dăruit un copil, Victor (10 ani).^[2][3]

El mai are o fiică, Ana, dintr-o relație anterioară.

Discografie:

Solo:

• Mircea Baniciu EP (mini-album de studio, EP, Electrecord, 1979)
• Tristeți provinciale (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1981)
• Ploaia (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1984)
• Secunda 1 (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1989)
• Secunda 2 (album de studio, LP, Publi Partner, 1991)
• Muzică de colecție, Vol. 35 (compilație, CD, Jurnalul Național, 2008)
• Eșarfa - Best of, Vol 1 (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music & MBA Digital Media, 2008)
• Best of, Vol. 2 (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music & MBA Digital Media, 2010)

Cu Phoenix:

• Cei ce ne-au dat nume (album de studio, LP, Electrecord, 1972)
• Meșterul Manole (mini-album de studio, EP, Electrecord, 1973)
• Mugur de fluier (album de studio, LP, Electrecord, 1974)
• Cantofabule (album de studio, 2xLP, Electrecord, 1975)
• Remember Phoenix (compilație, LP, Electrecord, 1991)
• SymPhoenix/Timișoara (album de studio, 2xLP/CD/MC, Eurostar & Genius CD, 1992)
• Evergreens (compilație, CD/MC, Electrecord, 1995)
• Cantafabule - Bestiar (album de studio, CD/MC, Genius CD, 1996)
• Aniversare 35 (album de concert, CD/MC, Genius CD, 1997)
• Baba Novak (album de studio, CD/MC, Zone Records & Phoenix Records, 2005)

Cu Pasărea Colibri:

• În căutarea cuibului pierdut (album de studio, CD/MC, Blue Ridge International Computers & Roton, 1995)
• Ciripituri (album de studio, CD/MC, Intercont Music & Pasărea Colibri, 1996)
• Cântece de bivuac (album de studio, CD/MC, Roton, 1999)
• Încă 2000 de ani (album de studio, CD/MC, Roton, 2002)
• 10 ani - Vol. 1 (album de concert, CD/MC, Roton, 2003)
• 10 ani - Vol. 2 (album de concert, CD/MC, Roton, 2003)
• 10 ani (album video, DVD/VHS, Roton, 2003)
• 19 ani (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music, 2011)

Cu Pasărea Rock:

• Pe Argeș în jos (maxi-single, CD, Cat Music & Kaprock Musikproduction, 2008) (Baniciu & Kappl)
• Legenda EP (maxi-single, CD, Revolver Records, 2014)
• Călușandra EP (maxi-single, CD, Revolver Records, 2015)
• Fagul și iedera (single, MP3, Revolver Records, 2015)
• Legenda. 2016 (album de studio, CD, Revolver Records, 2016)

Cu Abra:

• Șapte (album de studio, CD, A&A Records, 2010)
• Data când totul e gata (album de studio, CD, MBA Digital Media & Colibri Music, 2013)

Cu Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă și Nicu Alifantis:

• Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei (album video, DVD, TVR Media, 2005)

Colaborări și compilații:

• Filmul Septembrie (1978) – piesa „În fiecare zi” (muzică și orchestrație de Adrian Enescu)
• Compilație - Muzică folk (LP/MC, Electrecord, 1978) – piesa „La seceriș”
• Mircea Baniciu / Marina Voica - Săptămâna / Tu vei rămâne tu (melodii de Dan Dimitriu) (split single, Electrecord, 1983) – piesa „Săptămâna”
• Compilație - Melodii '82 (LP, Electrecord, 1983) – piesa „Săptămâna”
• Alexandru Andrieș - Interioare (LP, Electrecord, 1984) – voce adițională la piesele „Parcul” și „Fără griji”
• Alexandru Andrieș - Interiors (LP, Electrecord, 1985) – voce adițională la piesele „The Park” și „Don't Worry”
• Florian din Transilvania - Tainicul vârtej (LP, Electrecord, 1986) – voce adițională
• Ioan Gyuri Pascu / Mircea Rusu – Ar putea fi / Gigi praf (MC, Reflex, 1992) – voce adițională la piesele „Omul liber care cântă” și „În inima mea”
• Compilație - Din darul magilor (LP/CD/MC, East & Art, 1995) – piesele „E iarnă și-ți cânt” și „Alb”
• Compilație - Din darul magilor II (CD/MC, Roton, 1996) – piesele „Drumul magilor” și „Pomul de Crăciun”
• Compilație - Din darul magilor 5 - In memoriam Valeriu Sterian (CD/MC, Fundația Culturală Phoenix, 2000) – piesa „Amintire cu haiduci”
• Holograf - Holografica (CD/MC, MediaPro Music, 2000) – voce la piesa „Inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu”
• Roșu și Negru - Tribut lui Liviu Tudan (CD, Roton, 2007) – piesa „Hai, acasă!”
• Compilație - Folk You! 2007 - Ediție de colecție (DVD, Jurnalul Național, 2008) – piesele „Tristeți provinciale”, „Amintire” și „Întoarcerea la Orient”
• Compilație - Timpul chitarelor (DVD, TVR Media, 2009) – piesele „Andrii Popa” (cu Phoenix) și „Eșarfă în dar”
• Pragu' de Sus - Ultimul poet (CD, Autoprodus, 2009) – piesa „Nimeni, nimeni”
• Adrian Enescu - Invisible Movies (CD, A&A Records, 2014) – piesa „Septembrie (I)”
• Adrian Berinde - Arcan (CD, Republic Production, 2017) - piesa „Puțin din fiecare”

Mircea Baniciu în concert  

Mircea Baniciu în concert

* 1949: Valeriu Tudor Muravschi (în rusă Валериу Тудор Федорович Муравский) (n. 31 iulie 1949, satul Sirota, raionul Orhei) este un politician și om de afaceri din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (1991-1992).

* 1950: Alexandru Vlad (n. 31 iulie 1950, Suceagu, județul Cluj - d. 15 martie2015, Cluj-Napoca) a fost un eseist, nuvelist, poet, prozator, publicist și traducător român.

A absolvit în 1975 Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secția limba și literatura română si limba și literatura engleză. În timpul studenției a frecventat sporadic Cenaclul „Echinox“.

A fost, rând pe rând, anticar (1975-1978), galerist la UAP (1978-1979), dactilograf la IJTL (1979-1990), redactor (pentru o scurtă perioadă) la revista Steaua (în 1990). Între aceste ocupații au fost și alte slujbe ocazionale (remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele șantiere, proiecționist la un cinematograf sătesc, bibliotecar, etc.)

După 1990 a lucrat în redacțiile mai multor publicații din Cluj-Napoca. A fost redactor pentru Cluj al revistei „Vatra” din Târgu Mureș și redactor al revistei de arte vizuale „Balkon” din Cluj.

A murit în dimineața zilei de 15 martie 2015, la vârsta de 64 de ani, din cauza unei forme severe de cancer.

Volume publicate:

• Drumul spre Polul Sud, nuvele, (1985)
• Frigul verii, roman, 1985
• Atena, Atena, non-ficțiune, 1994 ^[1]
• Sticla de lampă (2002)
• Fals tratat de conviețuire (cu Daniel Vighi si András Visky) (2002)
• Viața mea in slujba statului (proze scurte, 2004)
• Vara mai nepăsători ca iarna (publicistică, 2005)
• Curcubeul dublu (2008)^[2]
• Măsline aproape gratis (proze astortate, 2010)
• Ploile amare, roman, Editura Charmides, Bistrița, 2011, 448 pagini ^[3][4]
• Măsline aproape gratis (proze astortate), Editura Eikon, 2012
• Omul de la fereastră, Editura Charmides, Bistrița, 2015

Alexandru Vlad

Date personale Născut 31 iulie 1950  Decedat 15 martie 2015 (64 de ani)  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Cetățenie  România  Ocupație scriitor  Activitate Alma mater Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

·         1951 - S-a născut Carlo Karges, chitarist şi compozitor german (Nena).

* 1952: Valentin-Horațiu Mălăele^[3] (n. 31 iulie 1952,^[1][2] Târgu Jiu, România) este actor (de film, radio, televiziune, teatru și voce), regizor, caricaturist și scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu. În clasa I a luat premiul 2 și pe perioada vacanței a primit de la învățătoare o carte pentru a desena mai bine. Nu a reușit însă asta până în clasa a IV-a când a întâlnit zâna cea bună, profesorul de desen Nicu Gherghe. Această întâlnire îi lasă o amprentă deosebită, astfel că prin casa a XII-a, deja desena foarte bine conform propriei declarații.

“Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit “prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar eu am început să fiu.” 

ROLURI ÎN PIESE DE TEATRU

Studioul Casandra

• Fadinard, Pălăria florentină de Eugene Labiche, regia Ovidiu Schumacher, 1974
• Un hoț, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, regia Octavian Cotescu, 1974
• Bota, Procese de Alexandru Voitin, regia Octavian Cotescu, 1974
• Tartaglia, Regele Cerb de Carlo Cozzi, regia Bogdan Berciu, 1975

Teatrul Tineretului Piatra Neamț

• Dorde, Tinerețe fără bătrânețe adaptare de Eduard Covali după Petre Ispirescu, regia Cătălina Buzoianu, 1975
• Mr. D. Hosner, Dosarul Andersonville de Saul Levitt, regia Emil Mandric, 1975
• Truffaldino, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Iulian Vișa, 1976
• Dromichaites, Muntele de Dumitru Radu Popescu, regia Emil Mandric, 1977
• Tyll, Eulenspiegel de Charles de Coster, regia Cătălina Buzoianu, 1981

Teatrul Nottara

• Dufausset, Mîța în sac de Georges Feydeau, regia Dan Micu
• Maiorul, Familia Tot de Istvan Orkeny, regia Valeriu Paraschiv
• Srnerdeakov, Karamazovii după F.M. Dostoievski, regia Dan Micu, 1981
• El, De ce dormi, iubito? de Jos Vandela, regia Valeriu Paraschiv, 1981
• Varga, O sărbătoare princiară de Theodor Mazilu, regia Horațiu Mălaele, 1982
• Ion, Acești îngeri triști de D.R. Popescu, regia Mircea Cornișteanu, 1983
• Scapino, Scapino de Moliere, regia Alexandru Dabija, 1985
• Babalete Olelie, Vînătorii de Fănuș Neagu, regia Ion Cojar, 1985
• Stroescu, Într-o dimineață de Mihai Ispirescu, regia Dan Micu, 1988
• Potiekalnikov, Sinucigașul de Nikolai Erdman, regia Cornel Mihalache, 1991
• Poche-Chandebise, Puricele de Georges Feydeau, regia Horațiu Mălăele, 1993
• K. Muller, Unde-i revolverul? de Georgy Gabor, regia Mircea Cornișteanu

Teatrul Odeon

• Lelio, Mincinosul de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur, 1991
• Carlo Goldoni, Carlo contra Carlo de Paul Ioachim, regia Horațiu Mălăele, Teatrul Odeon și Theatrum Mundi
• Profesorul, Lecția de Eugen Ionescu, regia Horațiu Mălăele, 1996

Teatrul Național București

• Neînțelesul, Podu', text de Horațiu Mălăele, după Paul Ioachim, 1999

Teatrul Bulandra

• Directorul, Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1995
• Wally Murdock, Cafeneaua de Sam Bobrick și Ron Clark, regia Horațiu Mălăele, 1997
• Vanea, Unchiul Vanea de A.P. Cehov, regia Yuri Kordonski, 2001
• Vasili Vasilici Svetlovidov, Măscăriciul după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele, 2005

Teatrul de Comedie

• Ivan Alexandrovici Hlestacov, Revizorul [1] de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, 2006

Companii independente

• Paznicul, Escrocii în aer liber de Ion Băieșu, regia Horațiu Mălăele, 1994
• Ofițerul, Un deținut la Auschwitz de Alain Bosquet, regia Domnița Munteanu

SPECTACOLE DE TEATRU REGIZATE

• O sărbătoare princiară de Theodor Mazilu, Teatrul Nottara, 1982
• Puricele de Georges Feydeau, Teatrul Nottara, 1993
• Carlo contra Carlo de Paul Ioachim, Teatrul Odeon, 1994
• Escroci în aer liber după Ion Băieșu, spectacol itinerant, 1995
• Hotel de Ray Cooney, Teatrul Ovidiu din Constanța, 1997
• Cafeneaua de Sam Bobrick și Ron Clark, Teatrul Bulandra, 1997
• Lecția de Eugen Ionescu, Theatrum Mundi, 1997
• Pălăria după Un chapeau de paille de Eugene Labiche, Teatrul de Comedie, 1998
• D'ale după D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, Teatrul Nottara, 1999
• Podu' după Podul sinucigașilor de Paul Ioachim, Teatrul Național București, 1999
• Cu capul de nicovala după Fierarii de Milos Nicolic, Teatrul Nottara, 2000
• Bani din cer [2] de Ray Cooney, Teatrul de Comedie, 2001
• Țara lui Abuliu după Dumitru Solomon, Teatrul de Comedie, 2002
• Poiana boilor [3] după A.P. Cehov, Teatrul de Comedie 2003
• Măscăriciul după A.P. Cehov, Teatrul Bulandra, 2004
• Nepotu'[4] de Adrian Lustig, Teatrul de Comedie, 2005
• Revizorul [5] de N.V. Gogol, Teatrul de Comedie, 2006

TEATRUL NAȚIONAL DE TELEVIZIUNE

• Regizorul, Astă seară se joacă fără piesă de Luigi Pirandello, regia Eugen Todoran, 1987
• Paznicul parcului, La prima vedere de Ion Băieșu, regia Horațiu Mălăele, 1994
• Studentul, Poveste studențească de Mihail Șorbu, regia Cornel Todea, 1985
• Rică Venturiano, O noapte furtunoasă de I.L Caragiale, regia Sorana Coroamă Stanca, 1983

FILMOGRAFIE

Actor

• Păcală (1974) - grefierul
• Muntele ascuns, regia Andrei Cătălin Băleanu, 1974 - Petru
• Gloria nu cîntă, regia Alexandru Bocăneț, 1976 - Matei
• Pentru patrie (1978) - sublocotenentul Spiroiu
• Septembrie, regia Timotei Ursu, 1977
• Ciocolata cu alune, regia Gheorghe Nachi, 1978
• Cântec pentru fiul meu, regia Constantin Dicu, 1979 - Mituș
• Am o idee, regia Alecu Croitoru, 1981
• Pădurea nebună, regia Nicolae Corjos, 1982 - Filipache
• Melodii la Costinești, regia Constantin Păun, 1983 - Călin Buzescu
• Piciul, regia Iosif Damian, 1984
• Siciliana regia Olimpia Arghir, 1984
• Secretul lui Bachus (1984) - Nelu, fost angajat la IAS „Vinicola”
• Primăvara bobocilor (1987) - studentul Ionuț, fiul Varvarei și a lui Toderaș
• Secretul lui Nemesis (1987) - vecinul Tudor
• Secretul armei... secrete, regia Alexandru Tatos, 1988 - Gâtlej-Uscat
• Maria Mirabela în Tranzistoria (1989) - tatăl fetițelor
• Miss Litoral (1991) - maestrul Mugurel, președintele juriului
• Casa din vis, regia Ioan Cărmăzan, 1991 - Babalete
• Divorț... din dragoste (1992) - matematicianul Dan Cantemir
• Timpul liber , regia Valeriu Drăguianu, 1993
• Această lehamite, regia Mircea Daneliuc, 1994 - Bebe
• În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, regia Sinișa Dragin, (2001) - milițian
• Amen., regia Costa Gavras, 2002 - Fritsche
• Magnatul (2004) - Horațiu
• Ticăloșii (2007) - Primul Ministru al României, Pompi
• Vine poliția, Traian Corbescu, 2008
• Poker (2010) - Titel Pangică
• Ultimul corupt din România (2012) - Titel Pangică
• Las Fierbinti, (2012 - 2013) - serial TV
• Un Crăciun altfel! (2014) ca procurorul Emilian
• Moromeții 2 (2018) - Ilie Moromete^[4]

Scenarist

• Nunta mută (2008) - în colaborare cu Adrian Lustig

Regizor

• Nunta mută (2008)
• Funeralii fericite (2013)

PREMII

• Tinerețe fără bătrînețe – Premiul pentru interpretare – Iași, 1975
• Slugă la doi stăpîni – Premiul pentru cea mai bună interpretare – Galați, 1976
• Muntele – Premiul pentru interpretare, Galați
• Eulenspiegel – Premiul pentru cel mai bun actor, Piatra Neamț
• Mîța în sac – Premiul ATM, 1978
• Familia Tot – Premiul ATM, 1978
• Divorț din dragoste – Premiul pentru cel mai bun actor, Costinești, 1991
• Mincinosul – Premiul UNITER 1992
• Puricele – Premiul de regie A.U.R. 1993
• Puricele – Premiul pentru interpretare la Festivalul Național I.L Caragiale București, 1993 și Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru interpretare, 1993
• Escrocii în aer liber – Premiul pentru regie Festivalul Comediei Romanești; Premiul pentru regie Ion Băieșu; Premiul pentru interpretare, Buzău, 1994
• Carlo contra Carlo – Premiul de regie la Festivalul Comediei Românești 1994
• Escroci în aer liber – Premiul de regie A.U.R.; Premiul de originalitate la Festivalul Ion Băieșu, Buzău 1995
• Lecția – Premiul special al juriului la Festivalul de Teatru Contemporan Brașov, 1996
• Un deținut la Auschwitz – Premiul special al juriului, Brașov, 1996
• Unde-i revolverul? – Premiul UNITER 1998
• Bani din cer – Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Național de Comedie, Galați 2001
• Premiul de Excelență al Festivalului „Comedy Cluj", în 2012^[5]
• Premiul de Excelență al UNITER 2018

DISTINCȚII

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[6]

VOLUME

• Horațiu despre Mălăele.
• Rătăciri, Editura Allfa, 2012^[7]
• HoARTiu Mălăele, Editura ART, 2018   

  Horațiu Mălăele
  Date personale
  Născut	31 iulie 1952 (67 de ani)[1][2]  Târgu Jiu, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	actor scenarist regizor de film
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

·         1953 - S-a născut Hugh MacDowell, violoncelist britanic (ELO, Wizzard).

* 1956: Michael Connell Biehn, născut pe 31 iulie 1956, este un actor american. Este foarte cunoscut pentru rolurile sale din filmele SF precum Terminatorul, Aliens și The Abyss. A mai jucat și în filme de alte genuri ca Tombstone, un film western din 1993, The Rock un filme de acțiune din 1996 sau Planet Terror , un film de groază din 2007. În televiziune, a apărut în serialul Hill Street Blues.

Biehn s-a născut în Anniston, Alabama, fiul lui Marcia și Don Biehn. El are trei frați: Brooks Ann, Jonathon și Steven. Acesta a frecventat liceul în Lake Havasu, Arizona, și a fost membru al clubului școlar de dramă la liceu. El a frecventat apoi programul dramă la universitatea din Arizona pentru doi ani, înainte să nimerească Hollywood-ul.

Acesta a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Carlene Olsen între 1980-1987 și apoi cu Gina Marsh între 1988-2008, având 4 băieți.

Poate că cel mai memorabil rol a lui Michael Biehn a fost cel din Terminatorul în 1984, unde interpreta personajul Kyle Reese, un sergent trimis în trecut de John Connor pentru a o salva pe Sarah Connor. A apărut în alte trei filme regizate de James Cameron: Aliens, The Abyss și Terminatorul 2: Ziua Judecății.

O poză a lui Beihn ca Kyle Reese în Terminatorul a fost reprodusă ca o copertă al unui joc din 1987, Metal Gear.

În 2000, Beihn a apărut în filme ca The Art of War și Clockstoppers, în jocuri video ca Command & Conquer: Tiberian Sunsau în filme independente ca Havoc. A mai jucat în trei seriale tv precum The Magnificent Seven (1998-2000), Adventure Inc.(2002-2003) și Hawaii (2004). Toate aceste seriale au fost anulate din cauza rating-urilor mici.

Michael Connell Biehn

·         1957 - S-a născut Daniel Ash, chitarist şi vocalist britanic (Bauhaus).

·         1962: Wesley Trent Snipes (n. 31 iulie 1962, Orlando, Florida) este un actor, producător de film și expert în arte marțiale american, care a apărut în numeroase filme artistice, action, thrillere și drame. Este cel mai cunoscut pentru interpretarea rolului principal în trilogia Blade, bazată pe benzile desenate Marvel.

Snipes s-a născut în Orlando, Florida, ca fiul lui Marian, o profesoară, și al lui Wesley R. Snipes, un inginer de aeronave. A crescut în Bronx, New York. A fost căsătorit cu April Dubois (1985–1990) cu care are un fiu, Jelani Asar Snipes, născut în 1988. Din 2003 până în prezent este căsătorit cu Nikki Park. A avut relații amoroase cu Jada Pinkett Smith, Sanaa Lathan, Halle Berry și Jennifer Lopez. A fost închis pentru că a încercat să înșele Fiscul american, neplătindu-și taxele.

Wesley Snipes

Wesley Snipes în 2009

* 1963: Valentina Țapiș (n. 31 iulie 1963, Hîncești) este o politiciană din Republica Moldova, care a fost Ministru al Mediului al Republicii Moldova între 6 iunie 2014 și 18 februarie 2015. Din septembrie 2012 și până la învestirea în funcția de ministru, Valentina Țapiș a ocupat funcția de viceministru al Mediului. Anterior, ea a mai fost șef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat 

Valentina Țapiș
Date personale
Născută	31 iulie 1963 (56 de ani) Hîncești, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodoxă
Ocupație	politiciană
Ministru al Mediului al Republicii Moldova
În funcție 6 iunie 2014 – 18 februarie 2015
Precedat de	Gheorghe Șalaru
Succedat de	Sergiu Palihovici
Partid politic	Partidul Liberal Reformator

·         1963 - S-a născut Norman Cook, basist si vocalist britanic (Housemartins).

* 1964: C. C. Catch (nume real Caroline Catherine Müller, n. 31 iulie 1964, Oss, Olanda) este o cântăreață olandezo-germană de muzică pop, cunoscută mai ales pentru colaborarea cu Dieter Bohlen (de la Modern Talking) în anii 1980În a doua jumătate a anilor 1980 a fost una dintre cele mai populare cântărețe de pop europene. A ajuns în topuri cu melodii ca „I Can Lose My Heart Tonight”, „Heartbreak Hotel”, „Heaven and Hell”, „Soul Survivor”, „Are You Man Enough”. La începutul anilor 1990 a dispărut din topuri, fapt care se datorează deteriorării relației sale cu producătorul Dieter Bohlen și pe de altă parte fiindcă reprezenta un sunet disco ieșit din modă. C. C. Catch revine în atenție cu remixuri ale hiturilor vechi, însă nici una din melodiile noi nu a mai atins succesele remarcabile din trecut.

Albume

• 1986 : Catch the Catch
• 1987 : Welcome to the Heartbreak Hotel
• 1987 : Like a Hurricane
• 1988 : Diamonds
• 1988 : Big Fun
• 1989 : Hear What I Say
• 1998 : Best of '98

Single-uri

• 1985 „I Can Lose My Heart Tonight”
• 1986 „'Cause You Are Young”
• 1986 „Strangers By Night”
• 1986 „Heartbreak Hotel”
• 1986 „Heaven And Hell”
• 1987 „Are You Man Enough”
• 1987 „Soul Survivor”
• 1988 „House Of Mystics Lights”
• 1988 „Backseat Of Your Cadillac”
• 1988 „Summer Kisses”
• 1989 „Nothing But A Heartache”
• 1989 „Baby I Need Your Love”
• 1989 „Good Guys Only Win In Movies”
• 1989 „Big Time”
• 1989 „Midnight Hour”
• 1990 „The 7-Inch Decade Remix”
• 1998 „C.C.Catch Megamix '98”
• 1998 „Soul Survivor '98”
• 1999 „I Can Lose My Heart Tonight '99”
• 2003 „Shake Your Head”
• 2004 „Silence”

C. C. Catch

C. C. Catch în 2006 Date personale Nume la naștere Caroline Catharina Müller Născută 31 iulie 1964 (55 de ani)  Oss, Olanda Oss, Țările de Jos  Cetățenie  Regatul Țărilor de Jos  Ocupație Cântăreață Activitate Origine Germania Gen muzical Pop, Synthpop, Euro disco, Italo disco Instrument(e) Voce Ani de activitate 1983 – prezent Case de discuri Hansa Records Interpretare cu Dieter Bohlen, Andy Taylor, Captain Hollywood Project, Krayzee, Dave Clayton, Optimal Premii RSH-Gold[*

C. C. Catch prin anii '80

* 1965: Joanne „Jo” Rowling (cunoscută ca: J. K. Rowling și Robert Galbraith, n. 31 iulie 1965, Yate, Gloucestershire, Anglia) este o autoare britanică, cunoscută mai ales pentru scrierea romanelor de fantezie Harry Potter. Ideea i-a venit într-o călătorie cu trenul de la Manchester la Londra în 1990.^[7] Cărțile din seria Harry Potter au atras atenția întregii lumi, câștigând mai multe premii și vânzându-se în mai mult de 400 de milioane de exemplare.^[8] Aceste cărți au fost ecranizate în opt filme,^[9] la care Rowling a aprobat scenariile, iar în penultimul film a deținut controlul creativității.^[10]

Rowling a trecut de un trai decent la cel de multi-milionară în doar 5 ani. La publicarea listei cu milionari în martie 2010, Forbes a estimat averea netă la 1 miliard de dolari.^[11] Lista bogaților întocmită de Sunday Times în 2008 menționa că averea lui Rowling este aproximativ de 560 milioane de lire sterline (798 milioane de dolari americani), fiind pe locul al doisprezecelea printre cele mai bogate femei din Regatul Unit.^[12]Forbes a clasat-o pe locul 48 printre cele mai puternice personalități ale anului 2007^[13] remarcând influența socială, morală și politică pe care a avut-o asupra fanilor ei.^[14] În octombrie 2010, J. K. Rowling a fost numită de către editori „femeia cu cea mai mare influență în Marea Britanie”.^[15] Pe 27 septembrie 2012, Rowling a publicat primul roman dedicat adulților, Moarte subită, publicat de Little, Brown and Company.^[16]

Este cunoscută pentru acțiunile sale filantropice, sprijinind multe organizații caritabile precum Comic Relief, One Parent Families, Societatea de Scleroză Multiplă din Marea Britanie și Lumos.

J. K. Rowling s-a născut pe 31 iulie 1965 în Yate, Gloucestershire, Anglia, la 16 kilometri nord-vest de Bristol.^[25] Părinții ei sunt Peter James Rowling și Anne Rowling.^[25] Anne era jumătate franțuzoaică și jumătate scoțiană. Ea s-a întâlnit prima dată cu Peter în 1964 într-un tren care călătorea între stațiile King's Cross și Arbroath.^[26] S-au căsătorit pe 14 martie 1965.^[26] Tatăl din partea mamei, Dugald Campbell, s-a născut în Lamlash, Insula Arran.^[27]Străbunicul Joannei, Louis Volant, a fost decorat cu Croix de Guerre pentru curajul de care a dat dovadă în apărarea satului Courcelles-le-Comte în timpul Primului Război Mondial.^[28] Sora Dianne (Di)^[7] s-a născut acasă pe 28 iunie1967^[29] când Rowling avea 23 de luni

După ce a lucrat la Amnesty International în Londra, Rowling și prietenul ei au decis să se mute în Manchester.^[45] În 1990, în timpul unei călătorii cu trenul de la Manchester spre Londra, ideea pentru o poveste despre un tânăr băiat care studia la o școală de vrăjitori i-a venit dintr-o dată în minte.^[46] Ea a declarat pentru The Boston Globe: „Nu prea știu de unde mi-a venit ideea. Am început cu Harry, după aceea cu celelalte personaje și situațiile au curs în mintea mea”.^[25][46]Când a ajuns în stația Clapham Junction, a început să scrie imediat.^[25][35]

În luna decembrie a aceluiași an, mama ei a murit, după o luptă de zece ani cu scleroza multiplă.^[25] Rowling a spus: „Scriam cartea Harry Potter atunci când mama mea a murit. Nu i-am spus niciodată despre Harry Potter”.^[22] Rowling a spus că decesul mamei i-a afectat scrierile,^[22][47] adăugând mai multe detalii despre pierderea părinților lui Harry, deoarece știa acum cum s-ar simț

O reclamă din The Guardian a făcut-o să se mute la Porto, Portugalia pentru a preda engleza ca limbă străină.^[7][35]Noaptea preda, iar ziua scria ascultând Concertul pentru vioară de Ceaikovski.^[36] Între timp, în data de 16 octombrie 1992s-a căsătorit cu jurnalistul portughez Jorge Arantes. Fiica lor, Jessica Isabel Rowling Arantes (numită după scriitoarea Jessica Mitford) s-a născut pe 27 iulie 1993 în Portugalia.^[49] Aceștia s-au despărțit în noiembrie 1993,^[49][50] iar în decembrie Rowling și fiica ei s-au mutat mai aproape de sora ei în Edinburgh, Scoția.^[25] În această perioadă Rowling a fost diagnosticată cu depresie clinică datorită violenței domestice în ultima noapte soțul bătând-o și alungând-o din casă la ora cinci.^[36] A vrut să se sinucidă.^[51] Era sentimentul bolii ei care i-a dat idea pentru Dementorii din Harry Potter, creaturile care furau sufletele, introduse prima dată în a treia carte.^[52] A obținut un ordin de interdicție pentru Arantes, care s-a întors în Portugalia, Rowling semnând actele pentru divorț în august 1994.^[26]

După nașterea Jessicăi și despărțirea de soțul ei, Rowling a lăsat postul de predare din Portugalia. Cu gândul de a preda în Scoția ea a început un curs în august 1995^[53] după ce și-a completat primul roman.^[54] A scris în mai multe cafenele, în special în Nicolson`s Cafe,^[55] de fiecare dată reușind s-o adoarmă pe Jessica.^[25][56] În 2001, în interviul de la BBC a ascuns faptul că a scris în cafenelele locale pentru a evada din apartamentul ei neîncălzit, remarcând: „Nu sunt atât de proastă încât să închiriez un apartament neîncălzit în mijlocul iernii”. Unul din motivele pentru care scria în cafenele era și pentru că prin plimbările între cafenele, copilul adormea mai ușor.

Rowling a contribuit cu bani și suport pentru cercetări și tratamente pentru scleroza multiplă, în urma căreia mama ei a murit în 1990. În 2006, Rowling a contribuit cu o sumă substanțială pentru crearea unui nou centru pentru medicină regeneratoare la Universitatea din Edinburgh, iar în 2010 a donat 10 milioane de lire centrului.^[158] Pentru motive neștiute, Scoția, țara ei adoptivă, are cea mai mare rată de scleroză multiplă din lume. În 2003, Rowling a participat într-o campanie pentru a stabili un standard național de grijă pentru cei care suferă de scleroză multiplă.^[159] În aprilie 2009, ea a anunțat că își retrage suportul pentru Societatea de Scleroză Multiplă din Marea Britanie, citând inabilitatea ei de a rezolva neînțelegerile care aveau loc între organizațiile sucursalei de nord și de sud care au dus la câteva demisii

J. K. Rowling

Scriitoarea în 2010 la Casa Albă

* 1966: Dean George Cain (n. Dean George Tanaka; 31 iulie 1966, Mount Clemens, Michigan) este un actor american. Este cel mai cunoscut în întreaga lume pentru interpretarea rolului lui Superman în popularul serial TV american Lois și Clark (Lois & Clark: The New Adventures of Superman).

Cain s-a născut la 31 iulie 1966 ca Dean George Tanaka în Mount Clemens, Michigan, ca fiul actriței Sharon Thomas și al lui Roger Tanaka.^[1] Este de origine francezo-canadiană, irlandeză, galeză și japoneză (părinții tatălui sunt de origine japoneză).^[2] În 1969, mama lui Cain s-a căsătorit cu regizorul de film Christopher Cain, care l-a adoptat pe Dean și pe fratele acestuia (muzicianul Roger Cain); ei au devenit fiii săi și familia s-a mutat în Malibu, California.^[3][4] Cuplul a avut mai târziu o fată, sora lui Dean, actrița Krisinda Cain. Amândoi au absolvit Santa Monica High School, unde Dean a excelat la sport.

Dean a jucat baseball de copil cu Chad, Rob Lowe și Charlie Sheen. LaPrinceton^[5] a fost membru al frăției Zeta Psi și al clubului Cap & Gown. A avut întâlniri amoroase cu Brooke Shields în timp ce se afla la Princeton.^[4] Cain a absolvit Princeton în 1988 luând o diplomă de masterat în istoria filmului, teza sa de doctorat denumindu-se "The History and Development of the Functions of the Academy of Motion Picture Arts and Sciences."

Dean Cain

Cain în aprilie 2014

* 1966: Yoshiyuki Matsuyama (n. 31 iulie 1966) este un fost fotbalist japonez.

* 1969: Ben Chaplin (n. 31 iulie 1969), născut Benedict John Greenwoodeste un actor englez.

Ben Chaplin, pe numele său întreg Benedict John Greenwood, este un actor britanic. S-a născut la Londra. Mama sa, Cyntia, este profesoară de teatru universal, iar tatăl său, Peter Greenwood este inginer. Ben este cel mai mic copil al familiei Chaplin, avându-le ca surori pe Sarah și Rachel și un frate, Justin.^[3][4] Numele de Chaplin este al mamei sale, care nu a vrut să preia numele soțului său Greenwood.^[5] A crescut în Windsor, iar studiile și le-a făcut la Hurtwood House. La vârsta de 17 ani s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică. După ce și-a terminat studiile s-a mutat la Londra, unde s-a angajat la teatru. Între munca de statistician pentru Autoritatea de Transport, treburile religioase, Ben și-a început cariera de actor cu roluri în serialele de televiziune ale BBC și lungemtrajele britanice.^[6] James Ivory și Ismail Merchant l-au distribuit ca servitor în pelicula Rămășițele zilei.^[6] A intrat în atenția publicului odată cu rolul Matthew Malone din prima serie a sitcomului „Game On”. După ce a părăsit această distribuție, iar rolul său i-a revenit lui Neil Stuke, a jucat în mai multe filme printre care „The Truth About Cats and Dogs”, „The Thin Red Line”, „Murder By Numbers”, „The Touch with Michelle Yeoh”, „Birthday Girl” sau „Dorian Gray” din 2009. În acest timp nu a părăsit scena, fiind distribuit în spectacolul This Is How It Goes, după piesa lui Neil LaBute. Pentru rolul din The Retreat from Moscow a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor într-un rol principal la premiile Tony, iar pentru prestația sa din Menajeria de sticlă a fost nominalizat la premiile Olivier.

Filmografie:

• The Remains of the Day (1993)
• Feast of July (1995)
• The Truth About Cats & Dogs (1996)
• Washington Square (1997)
• The Thin Red Line (1998)
• Lost Souls (2000)
• Birthday Girl (2001)
• Murder by Numbers (2002)
• The Touch (2002)
• Stage Beauty (2004)
• Chromophobia (2005)
• The New World (2005)
• Two Weeks (2006)
• The Water Horse: Legend of the Deep (2007)
• Me and Orson Welles (2009)
• Dorian Gray (2009)
• London Boulevard (2010)
• Ways to Live Forever (2010)
• Mad Dogs (2011)
• Twixt (2011)
• World Without End (2012)
• Dates (2013)
• The Wipers Times (2013)
• The Secrets (2014)
• Cinderella (2015)

* 1969: Antonio Conte (n. 31 iulie 1969, în Lecce) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist italian.În 4 aprilie 2016 a fost numit antrenorul echipei din Premier League, Chelsea,dar în vara anului 2018 a fost demis și înlocuit de Maurizio Sarri

* 1970: Dan Nicolae Doboș (n. 31 iulie 1970, Iași) este un jurnalist și scriitor român. Este cunoscut datorită Trilogiei Abației (2002-2005), considerată a fi prima trilogie din science fiction-ul românesc și una dintre cele mai importante opere SF din această țară

Dan Doboș s-a născut în 1970 la Iași. A absolvit liceul „Emil Racoviță” Iași și Facultatea de Inginerie Chimică din cadrul Universității tehnice „Gh. Asachi” Iași, cu o licență în tehnologia produselor cosmetice. Ulterior a devenit redactor-șef al cotidianului Evenimentul, regional al Moldovei și membru al cenaclului de anticipație Quasar din Iași.

Dan Doboș este căsătorit și are un copil.

Romane

Trilogia Abația

• Abația (2002) - reeditat în 2008, 2015
• Blestemul Abației (2003) - reeditat în 2015
• Abația infinită (2005) - reeditat în 2015
• The Abbey (2010) - publicat în limba engleză
• Abația (2011) - ediție omnibus cuprinzând cele trei cărți ale trilogiei
• Trilogia Abației (2014) - ediție omnibus cuprinzând cele trei cărți ale trilogiei

Alte romane

• Elefantul în bostănărie (1999) - reeditat în 2007
• DemNet (2011)

Culegeri de povestiri

• Gheorghe, un om special (2007)
• eu 2.0 (2015)

TRADUCERI

• 2002 - Trilogia Nomilor: În camion, În excavator și În navă - Terry Pratchett (reeditată în 2007)
• 2007 - Familia Puhoi: Vecinii și La școală - Colin Thompson
• 2008 - Tunele volumele 1, 2 și 3 - Roderick Gordon și Brian Williams
• 2009 - Aici, în tărâmul dragonilor - James A. Owen
• 2009 - Porți de cristal: Insula - Rebecca Moesta și Kevin J. Anderson  

  Dan Doboș
  Date personale
  Născut	31 iulie 1970 Iași
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	jurnalist, scriitor
  Limbi	limba română
  Activitatea literară
  Activ ca scriitor	1993 - prezent
  Operă de debut	"Scrânciobul"

* 1971: Tiberiu Nițu (n. 31 iulie 1971) este un jurist român, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(din 16 mai 2013 până pe 2 februarie 2016), fiind succedat de Augustin Lazăr.

* 1974: Marius Nedelcu (n. 31 iulie 1974, Câmpina, România), cunoscut și simplu ca Marius, este un cântăreț român de muzică pop, dance și electronică. Este cunoscut mai ales ca fost membru al formației Akcent

Marius Nedelcu s-a născut pe 31 iulie 1974, în Câmpina, România.^[2] A intrat în trupa Akcent în anul 2002. Împreună cu trupa a câștigat 4 discuri de aur și unul de platină în România, câte un disc de aur în Franța, Rusia și Grecia.^[2]

A lucrat la World Class, cel mai mare club de fitness din România, unde a fost Sales Manager și Operations Manager timp de 5 ani. A organizat tot show-ul care a deschis Fitness Woman în România, eveniment organizat la Sala Palatului de World Class.^{[necesită citare]} În 2008 a renunțat la trupă, și a lansat primul album din cariera solo "By Myself".

În 2011 Marius Nedelcu a lansat două piese în colaborare cu Alexandra Ungureanu: „Slow It Down”, compusă de Smiley și de echipa HaHaHa Production^[3] și „I Believe in You”, scrisă și produsă de George Popa.^[4] În același an a colaborat la un nou single – „Put Your Hands” cu trupa suedeză NEXX.^[5][6][7]

Tot în 2011 Marius Nedelcu este contactat de către producătorul Pop Ioan Alexandru (a.k.a Alexander John)^{[necesită citare]}pentru a lucra la piesa "Love is Blind", demo-ul inițial purtand numele "Sparkles". Piesa a fost înregistrată în studioul lui Marius Moga deși, inițial, instrumentalul a fost un home-made. Astfel, după o pauză de câțiva ani, Marius s-a reîntors la muzică în anul 2012.

În 2014 Marius s-a reîntors în România și a realizat o colaborare de succes cu Sandra N. pentru piesa "Te joci cu mintea mea".

Cu Akcent

Albume de studio

• În culori (2002)
• 100 bpm (2003)
• Poveste de viață (2004)
• SOS (2005)
• Primul capitol (2006)
• King of disco (2007)

Single-uri

• "Believe in your love"
• "Please you" feat. Alexandra Ungureanu & Crush

Solo

Albume de studio

• 2008: „By Myself” (EMI Music Distribution )^[8][9]

#	Titlu
1.	Never be (ft. Cabron)
2.	Walk Away
3.	Rain (ft. Giulia, DJ Cre8or Remix)
4.	Sex toy
5.	Lost
6.	Doctor Mary
7.	Yes or No (ft. Lala Girls)
8.	You Know I Loved You
9.	Rain (ft. Giulia)
10.	Playback song

Single-uri

• "Rain" feat. Giulią (2008 )- de pe albumul "By Myself" 2008
• "Never Be" feat. Carbon (2008)
• "Obsession" (2009)
• "You" (2010)
• "Slow It Down" (2011)
• "Love Is Blind" (2012)
• "Love You Too" (2013)

Colaborări

• NEXX - Put Your Hands (2011)

·         1974: Emilia Fox, actriță britanică

* 1976: Paulo César Wanchope Watson (pronunție în spaniolă: /ˈpaulo ɣanˈtʃope/; n. 31 iuliee 1976), mai cunoscut ca Paulo Wanchope este un fotbalist costarican retras din activitate, în prezent antrenor interimar al naționalei din care a făcut parte* 1978: Marius Cornel Popa (31 iulie 1978, Oradea), este un fost fotbalistromân care a jucat pe postul de portar* 1979: Carlos Marchena López (n. 31 iulie 1979, Las Cabezas de San Juan, Sevilla, Andalusia) este un jucător spaniol de fotbal liber de contract fiind în același timp și component al echipei naționale a Spaniei.* 1980: Mikko Hirvonen (n. 31 iulie 1980, Kannonkoski) este un pilot de raliuri finlandez care în prezent evoluează pentru echipa Citroën Total World Rally Team în Campionatul Mondial de Raliuri. El s-a clasat al treilea în clasamentul piloților și a ajutat echipa Ford să obțină titlul la constructoriatât în 2006 cât și în 2007. În 2008, 2009, 2011 și 2012 el a devenit vice-campion, finisând de fiece dată în spatele lui Sébastien Loeb. Co-pilotul lui Hirvonen este Jarmo Lehtinen, începând din 2003 până în prezent.* 1981: Titus Malachi Bramble (n.31 iulie 1981 în Ipswich) este un fotbalist care joacă pentru clubul englez Sunderland pe postul de fundaș.* 1981: Matthew Charles Sanders (n. 31 iulie 1981, Huntington Beach[*], SUA), cunoscut sub numele de M. Shadows, este un cântărețamerican, compozitor și muzician. El este cel mai bine cunoscut ca vocalist, compozitor și membru fondator al trupei americane, Avenged Sevenfold. În 2017, el a fost votat al treilea în lista celor mai mari 25 de lideri moderni de la Ultimate GuitarM. Shadows s-a născut pe 31 iulie 1981 în Fountain Valley, California^[2]. A început să cânte la o vârstă fragedă, dar interesul său pentru muzica rock și heavy metal a crescut odată cu îmbătrânirea și a început să cânte la chitară. El lega experiența muzicală timpurie cu pianul, ca un factor major în dezvoltarea aptitudinilor sale cu chitara și vocea sa. A urmat liceul Huntington Beach din Huntington Beach, California, unde a cântat pentru o scurtă perioadă de timp într-o formație de punk numită "Successful Failure". După aceasta, Shadows a format trupa Avenged Sevenfold în 1999, alături de prietenii lui din gimnaziu, Zacky Vengeance, The Rev și Matt Wendt.Shadows, ca și ceilalți membri ai formației Avenged Sevenfold, folosesc un nume de scenă. Într-un interviu, Shadows spune că și-a ales numele de scenă pentru că se gândea la el însuși ca "personajul mai întunecat din trupă". "M" este în locul primului său nume, Matthew, pe care nu a vrut să-l numească în scenă, din cauza modului în care sună. El a adăugat că el și trupa au ales nume de scenă, deoarece mulți muzicieni de succes pe care i-au influențat au și ei câte un nume de scenă (de exemplu, Slash din Guns N' Roses, Munky din Korn și membrii trupei Slipknot).

Deși Shadows posedă o voce de tip baritone, el a reușit să-și perfecționeze tehnica într-o măsură care îi permite să cânte convingător și confortabil în gama de tenor adesea chemată de genul său la alegere. Stilul vocal al lui Shadows a evoluat semnificativ de-a lungul anilor. La prima înregistrare de lungă durată al trupei, Sounding the Seventh Trumpet, el s-a prezentat dur, în stil metalcore, înfruntându-se, cu un caz limitat de voce curată. La premierea filmului Waking the Fallendin 2003 și-a demonstrat progresul spre linii vocale melodice, dar a păstrat o puternică influență. Cu toate acestea, cea mai semnificativă schimbare a apărut odată cu lansarea debutului principal al trupei, City of Evil, în 2005, care a oferit un minim de țipăt în fundal, o melodie vocală mai puternică și un accent sporit asupra armoniilor și cârligelor melodice. Shadows s-a antrenat vocal cu Ron Anderson, antrenor vocal care a lucrat anterior cu Axl Rose și Chris Cornell.^[3]

Shadows voia în mod special să adauge un ton mai dur la vocea sa și a lucrat împreună cu Anderson timp de mai multe luni pe această temă înainte de a înregistra cu City of Evil. Această schimbare a avut ca rezultat contribuții vocale nou create de fiecare membru al trupei în timpul spectacolelor live și a rămas predominantă în fiecare înregistrare lansată de trupă în 2005.

Zvonurile s-au răspandit că Shadows și-a pierdut abilitatea de a striga din cauza intervențiilor chirurgicale la gât după Warped Tour 2003. Cu toate acestea, producatorul Andrew Murdock a scos aceste zvonuri spunând: „Când am întâlnit trupa după Sounding the Seventh Trumpet ... Matt mi-a dat CD-ul și mi-a spus: "Această înregistrare țipă, recordul pe care dorim să-l facem va fi jumătate de țipăt și jumătate de cântat, nu mai vreau să țip ... recordul va fi tot ce cântă".“

În timpul unui interviu acordat lui Stevie Rennie în 28 octombrie 2014, Shadows a menționat că, în mod intenționat, și-a schimbat vocea pentru a deveni mai puțin agresiv și distorsionat în timpul turneelor din 2014. Schimbarea sa datorat unor spectacole live mai lungi de la un an și jumătate la două ore în sprijinul lui Hail to the king. Shadows a continuat să spună că "ar fi mai bine să ai grijă de tine sau vei anula spectacole" și "voiam să scot note peste zăngănit"

Shadows s-a căsătorit cu Valary DiBennedetto pe 17 octombrie 2009. Cuplul are doi fii, River care s-a născut în 2012 și Cash, născut în 2014. Sora lui M. Shadows este Amy Sanders, care este cu doi ani mai tânără decât el.^[5] Colegul său de trupă, Synyster Gates, este căsătorit cu sora geamănă a soției lui, Michelle DiBendetto, făcându-i pe Shadows și Gates, cumnați.

Începând din 21 martie 2018, Shadows a fost numit analistul oficial 2018 al emisiunii Dan Lebatard Show cu Stugotz pe postul ESPN Radio și liderul Gotz Army.

În iulie 2018, pagina oficială de Facebook al lui Avenged Sevenfold a publicat o postare scrisă de Shadows, în care a afirmat că suferea de o infecție virală a cordonului vocal sever, care îi afecta temporar capacitatea de a cânta. Avenged Sevenfold a anulat toate datele turneului / concertelor pentru următoarele trei luni pentru ai permite lui Shadows să se recupereze.

M. Shadows

* 1982: Cristian Țurcanu, zis „Müller” (n. 31 iulie 1982) este un operator imagine de film, fotograf și timpanist român. Este fratele lui Dan Țurcanu (n. 21 decembrie 1985), compozitor și violonist.

Cristian Țurcanu a absolvit studiile de licență ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”din București în 2006, la clasa de imagine de film.

A semnat imaginea unui număr de scurtmetraje studențești, între care: Ea (2003), Trenuri nepăzite (2004), Nea Pintea... Model (2005)^[1] și Frica domnului G (2006),^[2] toate în regia Adinei Pintilie.

În lunile august-octombrie 2005 a participat la filmarea lung-metrajului de debut al regizorului Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, în calitate de secretar de platou. În anul următor, se implică la realizarea filmului Restul e tăcere, semnat de Nae Caranfil. Aici va participa ca unul dintre cei doi operatori (celălalt este George Dăscălescu, alături de care Țurcanu a mai lucrat în proiecte anterioare); conducerea celor doi a fost îndeplinită de către directorului de imagine Marius Panduru. În aceeași formulă, cei trei semnează imaginea filmului lui Stere Gulea, Weekend cu mama(2008). 

Cristian Țurcanu
Date personale
Născut	31 iulie 1982 (37 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	fotograf

* 1982: Hayuma Tanaka (n. 31 iulie 1982) este un fotbalist japonez.

* 1985: Alissa White-Gluz (n. 31 iulie 1985 în Montreal, Quebec, Canada) este o cântăreață canadiană de metalcore, vocalistă a formației melodic death metal Arch Enemy.^[3] Ea a devenit cunoscută ca solistă și membră fondatoare a formației heavy metal The Agonist

Alissa White-Gluz

Alissa White-Gluz cu The Agonist

* 1986: Zoltán Kelemen^[2] (n. 31 iulie 1986, Miercurea Ciuc, România) este un patinator din România.* 1986: Shinzo Koroki (n. 31 iulie 1986) este un fotbalist japonez.* 1986: Nikola Vujadinović (sârbă Никола Вујадиновић) (n. 31 iulie 1986, R.S.F. Iugoslavia) este un fotbalist muntenegrean care evoluează la echipa Osasuna pe postul de fundaș central. A jucat în Liga I, la Unirea Alba Iulia* 1987: Michael Bradley (n. 31 iulie 1987) este un jucător american de fotbal care activează la Toronto FC ca mijlocaș și la națională, antrenat de tatăl său, Bob Bradley.* 1987: Brittany Byrnes (n. 31 iulie 1987)^[1] este o actriță australiană. Cel mai notabil rol al ei a fost Natasha Green, în filmul Little Oberon.Brittany a început să joace de la vârsta de 8 ani. Primul ei rol a fost în filmul Babe. După aceea a jucat în filme ca Little Oberon, Mermaids și Swimming Upstream. A jucat și în seriale de televiziune, ca și Beastmaster și All Saints. Ultimul ei rol este în sezonul 2, al serialului pentru copii și adolescenți H₂O - Adaugă apă, unde o interpretează pe Charlotte Watsford, noua fată din oraș ce devine mai târziu sirenă. La început se va certa cu Cleo, Emma și Rikki dar mai târziu se vor împrieteni pentru puțin timp.* 1990: Virgil Andrei Drăghia (n. 31 iulie 1990, București, România) este un fotbalist aflat sub contract cu FC Rapid București. A debutat la echipă în meciul de Europa League cu Legia Varșovia

• 1989: Victoria Azarenka, jucătoare bielorusă de tenis